ORDONANŢĂ nr. 24 din 23 august 2012pentru modificarea şi completarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 13/2006 privind înfiinţarea, organizarea şi funcţionarea Agenţiei de Plăţi pentru Dezvoltare Rurală şi Pescuit, prin reorganizarea Agenţiei SAPARD
EMITENT
  • GUVERNUL
  • Publicat în  MONITORUL OFICIAL nr. 622 din 30 august 2012



    În temeiul art. 108 din Constituţia României, republicată şi al art. 1 pct. IX din Legea nr. 127/2012 privind abilitarea Guvernului de a emite ordonanţe,Guvernul României adoptă prezenta ordonanţă.  +  Articolul IOrdonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 13/2006 privind înfiinţarea, organizarea şi funcţionarea Agenţiei de Plăţi pentru Dezvoltare Rurală şi Pescuit, prin reorganizarea Agenţiei SAPARD, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 185 din 27 februarie 2006, aprobată cu modificări şi completări prin Legea nr. 198/2006 , cu modificările şi completările ulterioare, se modifică şi se completează după cum urmează:1. La articolul 1, după alineatul (2) se introduce un nou alineat, alineatul (2^1), cu următorul cuprins:"(2^1) În vederea realizării documentelor programatice pentru accesarea fondurilor europene pentru agricultură şi dezvoltare rurală în perioada 2014-2020, Agenţia va colabora activ cu Autoritatea de Management pentru Programul Naţional de Dezvoltare Rurală din cadrul Ministerului Agriculturii şi Dezvoltării Rurale."2. La articolul 3 alineatul (2), după litera e) se introduce o nouă literă, litera f), cu următorul cuprins:"f) participarea activă în cadrul misiunilor de audit desfăşurate de către organismele europene şi naţionale privind agenţiile de plăţi."3. Articolul 4 se modifică şi va avea următorul cuprins:"Art. 4. - (1) Agenţia are în structură 8 centre regionale de plăţi pentru dezvoltare rurală şi pescuit, fără personalitate juridică, ce îşi au sediul în fiecare dintre regiunile de dezvoltare constituite în temeiul Legii nr. 315/2004 privind dezvoltarea regională în România, cu modificările şi completările ulterioare, conduse de către un director general adjunct şi de către un director. (2) Directorii generali adjuncţi ai centrelor regionale de plăţi pentru dezvoltare rurală şi pescuit se subordonează directorului general al Agenţiei. Directorii centrelor regionale de plăţi pentru dezvoltare rurală şi pescuit se subordonează directorilor generali adjuncţi ai centrelor regionale respective. (3) La nivelul fiecărui judeţ se înfiinţează un oficiu judeţean de plăţi pentru dezvoltare rurală şi pescuit, fără personalitate juridică, aflat în coordonarea centrului regional de plăţi pentru dezvoltare rurală şi pescuit. Fiecare oficiu judeţean este condus de un director şi de un director adjunct. (4) Directorii oficiilor judeţene de plăţi pentru dezvoltare rurală şi pescuit se subordonează directorului general adjunct al centrului regional de plăţi pentru dezvoltare rurală şi pescuit de care aparţine oficiul judeţean, iar directorii adjuncţi se subordonează directorilor oficiilor judeţene de plăţi pentru dezvoltare rurală şi pescuit. (5) Directorii generali adjuncţi ai centrelor regionale de plăţi pentru dezvoltare rurală şi pescuit şi directorii oficiilor judeţene de plăţi pentru dezvoltare rurală şi pescuit se încadrează cu contract individual de muncă pe perioadă determinată, pe bază de concurs, pe perioada derulării Programului Naţional de Dezvoltare Rurală 2007-2013, dar nu mai târziu de data ultimei plăţi efectuate din FEADR."4. La articolul 5, după alineatul (4) se introduce un nou alineat, alineatul (5), cu următorul cuprins:"(5) În exercitarea rolului activ de participare la elaborarea noului document programatic pentru perioada 2014-2020, principalele atribuţii ale Agenţiei sunt: a) participarea în grupurile de lucru privind întocmirea documentelor programatice pentru gestionarea fondurilor europene pentru agricultură şi dezvoltare rurală aferente perioadei 2014-2020; b) participarea în grupurile de lucru pentru stabilirea fluxurilor de lucru privind gestiunea aplicaţiilor finanţate din fonduri europene în perioada 2014-2020."5. La articolul 10, alineatul (3) se abrogă.6. La articolul 13, după alineatul (3) se introduce un nou alineat, alineatul (4), cu următorul cuprins:"(4) Cheltuielile de personal aferente funcţiilor nou-create de directori generali adjuncţi ai centrelor regionale de plăţi pentru dezvoltare rurală şi pescuit, respectiv funcţiilor de directori ai oficiilor judeţene de plăţi pentru dezvoltare rurală şi pescuit se suportă din FEADR şi de la bugetul de stat, aşa cum sunt prevăzute în capitolul «Cheltuieli directe» din măsura 511 «Asistenţă tehnică» din cadrul PNDR."  +  Articolul IIPosturile necesare încadrării pe funcţiile de directori generali adjuncţi ai centrelor regionale de plăţi pentru dezvoltare rurală şi pescuit şi de directori ai oficiilor judeţene de plăţi pentru dezvoltare rurală şi pescuit se asigură prin majorarea cu 50 de posturi a numărului de posturi prevăzute pentru Agenţia de Plăţi pentru Dezvoltare Rurală şi Pescuit, cu încadrarea în numărul maxim de posturi aprobat pentru instituţiile publice care funcţionează în subordinea Ministerului Agriculturii şi Dezvoltării Rurale, finanţate integral din bugetul de stat sau finanţate din venituri proprii şi subvenţii acordate de la bugetul de stat.  +  Articolul IIINumărul total de posturi pentru instituţiile subordonate Ministerului Agriculturii şi Dezvoltării Rurale, prevăzut în anexa nr. 2 la Hotărârea Guvernului nr. 725/2010 privind reorganizarea şi funcţionarea Ministerului Agriculturii şi Dezvoltării Rurale, precum şi a unor structuri aflate în subordinea acestuia, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 548 din 4 august 2010, cu modificările şi completările ulterioare, se modifică ulterior prin hotărâre a Guvernului, în conformitate cu prevederile prezentei ordonanţe.  +  Articolul IVPrin derogare de la prevederile art. 22 din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 34/2009 cu privire la rectificarea bugetară pe anul 2009 şi reglementarea unor măsuri financiar-fiscale, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 249 din 14 aprilie 2009, aprobată prin Legea nr. 227/2009 , cu modificările şi completările ulterioare, cele 8 posturi de director general adjunct ale centrelor regionale de plăţi pentru dezvoltare rurală şi pescuit şi cele 42 de posturi de director ale oficiilor judeţene de plăţi pentru dezvoltare rurală şi pescuit din cadrul Agenţiei de Plăţi pentru Dezvoltare Rurală şi Pescuit pot fi ocupate prin concurs, în condiţiile legii.  +  Articolul VÎn termen de 30 de zile de la data intrării în vigoare a prezentei ordonanţe, prin ordin al ministrului agriculturii şi dezvoltării rurale se vor stabili structura organizatorică, regulamentul de organizare şi funcţionare şi statul de funcţii ale Agenţiei de Plăţi pentru Dezvoltare Rurală şi Pescuit.PRIM-MINISTRUVICTOR-VIOREL PONTAContrasemnează:---------------Ministrul agriculturii şi dezvoltării rurale,Daniel ConstantinMinistrul muncii, familiei şi protecţiei sociale,Mariana CâmpeanuMinistrul afacerilor europene,Leonard OrbanViceprim-ministru, ministrul finanţelor publice,Florin GeorgescuBucureşti, 23 august 2012.Nr. 24.-----