HOTĂRÂRE nr. 803 din 31 iulie 2012privind înscrierea unor bunuri în inventarul centralizat al bunurilor din domeniul public al statului şi darea în administrarea Regiei Naţionale a Pădurilor - Romsilva, aflată sub autoritatea Ministerului Mediului şi Pădurilor
EMITENT
  • GUVERNUL
  • Publicat în  MONITORUL OFICIAL nr. 584 din 16 august 2012



    În temeiul art. 108 din Constituţia României, republicată, al art. 20 din Legea nr. 213/1998 privind bunurile proprietate publică, cu modificările şi completările ulterioare, şi al art. 867 şi art. 868 alin. (1) din Legea nr. 287/2009 privind Codul civil, republicată, cu modificările ulterioare,Guvernul României adoptă prezenta hotărâre.  +  Articolul 1Se aprobă înscrierea în inventarul centralizat al bunurilor din domeniul public al statului şi darea în administrarea Regiei Naţionale a Pădurilor - Romsilva, aflată sub autoritatea Ministerului Mediului şi Pădurilor, a bunurilor ale căror date de identificare sunt prevăzute în anexa care face parte integrantă din prezenta hotărâre.  +  Articolul 2Ministerul Mediului şi Pădurilor şi Ministerul Finanţelor Publice vor opera modificările corespunzătoare în inventarul centralizat al bunurilor din domeniul public al statului, aprobat prin Hotărârea Guvernului nr. 1.705/2006, cu modificările şi completările ulterioare.PRIM-MINISTRUVICTOR-VIOREL PONTAContrasemnează:---------------Ministrul mediului şi pădurilor,Rovana PlumbViceprim-ministru, ministrul finanţelor publice,Florin GeorgescuBucureşti, 31 iulie 2012.Nr. 803.  +  Anexa DATELE DE IDENTIFICAREale bunurilor care se înscriu în inventarulcentralizat al bunurilor din domeniul public al statuluişi se dau în administrarea Regiei Naţionale a Pădurilor -Romsilva, aflată sub autoritatea Ministerului Mediului şi Pădurilor
      Nr. crt.Administratorul bunurilorCodul de clasificareTipul bunului (mobil/ imobil)Datele de identificareAnul dobândirii/ dării în folosinţăValoarea de inventarSituaţia juridică
      Denumirea bunului/dangă; microcipDescrierea tehnicăBaza legalăAdministrare/ Concesiune
      SexulAnul naşteriiLocaţia de bază Depozit de armăsari (D) sau Herghelia (H)Adresa
      0123456789101112
      1Ministerul Mediului şi Pădurilor/ Regia Naţională a Pădurilor - Romsilva/ C.U.I. R15901208.23.11mobilBOXA (KC2/HB)iapă mamă2007H. BecleanŢara: România; judeţul Bistriţa-Năsăud, Beclean pe Someş, Str. Bistriţei nr. 4520118.900Legea nr. 389/2005în administrare
      28.23.07mobilNeapolitano XXXI-31 (N31/31HB)armăsar montă publică2008H. BecleanŢara: România; judeţul Bistriţa-Năsăud, Beclean pe Someş, Str. Bistriţei nr. 45201110.000Legea nr. 389/2005în administrare
      38.23.07mobilNeapolitano XXXI-32 (N31/31HB)armăsar montă publică2008H. BecleanŢara: România; judeţul Bistriţa-Năsăud, Beclean pe Someş, Str. Bistriţei nr. 45201110.000Legea nr. 389/2005în administrare
      48.23.07mobilMaestoso XLVII-31 (M47/31HB)iapă mamă2008H. BecleanŢara: România; judeţul Bistriţa-Năsăud, Beclean pe Someş, Str. Bistriţei nr. 45201110.300Legea nr. 389/2005în administrare
      58.23.07mobilIncitato IV-15 (I4/15HB)armăsar montă publică2008H. BecleanŢara: România; judeţul Bistriţa-Năsăud, Beclean pe Someş, Str. Bistriţei nr. 45201110.000Legea nr. 389/2005în administrare
      68.23.07mobilMaestoso XLVII-29 (M47/29HB)iapă mamă2007H. BecleanŢara: România; judeţul Bistriţa-Năsăud, Beclean pe Someş, Str. Bistriţei nr. 4520119.400Legea nr. 389/2005în administrare
      78.23.11mobilCABRAL (NU3/HB)armăsar montă publică2008H. BecleanŢara: România; judeţul Bistriţa-Năsăud, Beclean pe Someş, Str. Bistriţei nr. 4520119.400Legea nr. 389/2005în administrare
      88.23.11mobilCADET (IP 3/HB)armăsar montă publică2008H. BecleanŢara: România; judeţul Bistriţa-Năsăud, Beclean pe Someş, Str. Bistriţei nr. 4520119.400Legea nr. 389/2005în administrare
      98.23.11mobilCASTRU (IP 4/HB)armăsar montă publică2008H. BecleanŢara: România; judeţul Bistriţa-Năsăud, Beclean pe Someş, Str. Bistriţei nr. 4520119.400Legea nr. 389/2005în administrare
      108.23.11mobilCENAD (KJ 27/HB)armăsar montă publică2008H. BecleanŢara: România; judeţul Bistriţa-Năsăud, Beclean pe Someş, Str. Bistriţei nr. 4520119.400Legea nr. 389/2005în administrare
      118.23.11mobilCERB (NT 6/HB)armăsar montă publică2008H. BecleanŢara: România; judeţul Bistriţa-Năsăud, Beclean pe Someş, Str. Bistriţei nr. 4520119.400Legea nr. 389/2005în administrare
      128.23.11mobilCICERO (NU 5/HB)armăsar montă publică2008H. BecleanŢara: România; judeţul Bistriţa-Năsăud, Beclean pe Someş, Str. Bistriţei nr. 4520119.400Legea nr. 389/2005în administrare
      138.23.11mobilCELSI (NT 4/HB)iapă mamă2008H. BecleanŢara: România; judeţul Bistriţa-Năsăud, Beclean pe Someş, Str. Bistriţei nr. 4520119.700Legea nr. 389/2005în administrare
      148.23.11mobilCEGA (NT 5/HB)iapă mamă2008H. BecleanŢara: România; judeţul Bistriţa-Năsăud, Beclean pe Someş, Str. Bistriţei nr. 4520119.700Legea nr. 389/2005în administrare
      158.23.10mobilPISC (17 C/O)armăsar montă publică2008H. CislăuŢara: România; judeţul Buzău, comuna Cislău, Aleea Armatei nr. 2201110.000Legea nr. 389/2005în administrare
      168.23.10mobilDolly Love (17 C-Tz)iapă mamă2008H. CislăuŢara: România; judeţul Buzău, comuna Cislău, Aleea Armatei nr. 220119.400Legea nr. 389/2005în administrare
      178.23.10mobilDURU (18 C-O)armăsar montă publică2008H. CislăuŢara: România; judeţul Buzău, comuna Cislău, Aleea Armatei nr. 2201110.000Legea nr. 389/2005în administrare
      188.23.10mobilOlăniţa (18 C-Tz)iapă mamă2008H. CislăuŢara: România; judeţul Buzău, comuna Cislău, Aleea Armatei nr. 220119.400Legea nr. 389/2005în administrare
      198.23.10mobilMILCOV (23 C-Tz)armăsar montă publică2008H. CislăuŢara: România; judeţul Buzău, comuna Cislău, Aleea Armatei nr. 2201110.000Legea nr. 389/2005în administrare
      208.23.10mobilDiana (22 C-Tz)iapă mamă2008H. CislăuŢara: România; judeţul Buzău, comuna Cislău, Aleea Armatei nr. 220119.400Legea nr. 389/2005în administrare
      218.23.10mobilMaia (10 C-Va)iapă mamă2008H. CislăuŢara: România; judeţul Buzău, comuna Cislău, Aleea Armatei nr. 220119.400Legea nr. 389/2005în administrare
      228.23.10mobilModa (11 C-Va)iapă mamă2008H. CislăuŢara: România; judeţul Buzău, comuna Cislău, Aleea Armatei nr. 220119.400Legea nr. 389/2005în administrare
      238.23.13mobilBIZAR (D/Ve 9)armăsar montă publică2004H. Dor MăruntŢara: România; judeţul Călăraşi, comuna Dor Mărunt201110.000Legea nr. 389/2005în administrare
      248.23.13mobilSONGOCU (R/Ra 22)armăsar montă publică2003H. Dor MăruntŢara: România; judeţul Călăraşi, comuna Dor Mărunt201110.000Legea nr. 389/2005în administrare
      258.23.13mobilNEDORA (R/Lt 63)iapă mamă2007H. Dor MăruntŢara: România; judeţul Călăraşi, comuna Dor Mărunt20119.400Legea nr. 389/2005în administrare
      268.23.13mobilONDA (D/Sf 38)iapă mamă2007H. Dor MăruntŢara: România; judeţul Călăraşi, comuna Dor Mărunt20119.400Legea nr. 389/2005în administrare
      278.23.13mobilSARA (R/Kd 51)iapă mamă2007H. Dor MăruntŢara: România; judeţul Călăraşi, comuna Dor Mărunt20119.400Legea nr. 389/2005în administrare
      288.23.13mobilVOIAJORA (D/K 106)iapă mamă2007H. Dor MăruntŢara: România; judeţul Călăraşi, comuna Dor Mărunt20119.400Legea nr. 389/2005în administrare
      298.23.13mobilPAMELA (R/Ra 44)iapă mamă2007H. Dor MăruntŢara: România; judeţul Călăraşi, comuna Dor Mărunt20119.400Legea nr. 389/2005în administrare
      308.23.13mobilVRAJA LIREI (D/K77)iapă mamă2005H. Dor MăruntŢara: România; judeţul Călăraşi, comuna Dor Mărunt20119.400Legea nr. 389/2005în administrare
      318.23.13mobilDIACONIŢA (R/Rt 22)iapă mamă2005H. Dor MăruntŢara: România; judeţul Călăraşi, comuna Dor Mărunt20119.400Legea nr. 389/2005în administrare
      328.23.08mobilNonius 36-12 (N36/12 I)iapă mamă2008H. IzvinŢara: România; judeţul Timiş, comuna Recaş, satul Izvin201110.300Legea nr. 389/2005în administrare
      338.23.08mobilNonius 38-2 (N 38/2 I)iapă mamă2008H. IzvinŢara: România; judeţul Timiş, comuna Recaş, satul Izvin201110.300Legea nr. 389/2005în administrare
      348.23.08mobilNonius 36-11 (N 36/11 I)iapă mamă2008H. IzvinŢara: România; judeţul Timiş, comuna Recaş, satul Izvin201110.300Legea nr. 389/2005în administrare
      358.23.08mobilNonius 35-20 (N 35/20 I)iapă mamă2007H. IzvinŢara: România; judeţul Timiş, comuna Recaş, satul Izvin201110.300Legea nr. 389/2005în administrare
      368.23.08mobilNonius 35-22 (N 35/22 I)armăsar montă publică2008H. IzvinŢara: România; judeţul Timiş, comuna Recaş, satul Izvin201110.000Legea nr. 389/2005în administrare
      378.23.08mobilNonius 37-1 (N 37/1 I)armăsar montă publică2008H. IzvinŢara: România; judeţul Timiş, comuna Recaş, satul Izvin201110.000Legea nr. 389/2005în administrare
      388.23.03mobilVal (Mp -7 J)armăsar montă publică2008H. IzvinŢara: România; judeţul Timiş, comuna Recaş, satul Izvin201110.000Legea nr. 389/2005în administrare
      398.23.01mobilZara (Vi/28 I)iapă mamă2008H. IzvinŢara: România; judeţul Timiş, comuna Recaş, satul Izvin20118.900Legea nr. 389/2005în administrare
      408.23.01mobilZaira (Vi/30 I)iapă mamă2008H. IzvinŢara : România; judeţul Timiş, comuna Recaş, satul Izvin20118.900Legea nr. 389/2005în administrare
      418.23.01mobilZira (Vi/32 I)iapă mamă2008H. IzvinŢara : România; judeţul Timiş, comuna Recaş, satul Izvin20118.900Legea nr. 389/2005în administrare
      428.23.01mobilZar (Ib/30 I)armăsar montă publică2008H. IzvinŢara : România; judeţul Timiş, comuna Recaş, satul Izvin20119.400Legea nr. 389/2005în administrare
      438.23.01mobilZoro (Vi/31 I)armăsar montă publică2008H. IzvinŢara : România; judeţul Timiş, comuna Recaş, satul Izvin20119.400Legea nr. 389/2005în administrare
      448.23.03mobilUIMIREA (Fd-22 J)iapă mamă2007H. JegăliaŢara : România; judeţul Călăraşi, comuna Perişoru20119.400Legea nr. 389/2005în administrare
      458.23.03mobilVENDETA (G-32 J)iapă mamă2008H. JegăliaŢara : România; judeţul Călăraşi, comuna Perişoru201110.300Legea nr. 389/2005în administrare
      468.23.03mobilVEGETA (G-34 J)iapă mamă2008H. JegăliaŢara : România; judeţul Călăraşi, comuna Perişoru20119.400Legea nr. 389/2005în administrare
      478.23.03mobilVIORICA (Cv-3 J)iapă mamă2008H. JegăliaŢara : România; judeţul Călăraşi, comuna Perişoru201110.300Legea nr. 389/2005în administrare
      488.23.03mobilVALEA (E-45 J)iapă mamă2008H. JegăliaŢara : România; judeţul Călăraşi, comuna Perişoru20119.400Legea nr. 389/2005în administrare
      498.23.03mobilVINO DRAGA (Cv-4 J)iapă mamă2008H. JegăliaŢara : România; judeţul Călăraşi, comuna Perişoru201110.300Legea nr. 389/2005în administrare
      508.23.03mobilVIOLINA (Jv-21 J)iapă mamă2008H. JegăliaŢara : România; judeţul Călăraşi, comuna Perişoru201110.300Legea nr. 389/2005în administrare
      518.23.03mobilVADIM (Mp-6 J)armăsar montă publică2008H. JegăliaŢara : România; judeţul Călăraşi, comuna Perişoru201110.000Legea nr. 389/2005în administrare
      528.23.03mobilUCIC (G-27 J)armăsar montă publică2007H. JegăliaŢara : România; judeţul Călăraşi, comuna Perişoru201110.000Legea nr. 389/2005în administrare
      538.23.11mobilINOCENTA (O-8 J)iapă mamă2008H. JegăliaŢara : România; judeţul Călăraşi, comuna Perişoru20118.900Legea nr. 389/2005în administrare
      548.23.11mobilLICURICI (O-9J)armăsar montă publică2008H. JegăliaŢara : România; judeţul Călăraşi, comuna Perişoru20119.400Legea nr. 389/2005în administrare
      558.23.11mobilOSMAN (O- 11 J)armăsar montă publică2008H. JegăliaŢara : România; judeţul Călăraşi, comuna Perişoru20119.400Legea nr. 389/2005în administrare
      568.23.03mobilVIDONA (Cv/5 J)iapă mamă2008H. JegăliaŢara : România; judeţul Călăraşi, comuna Perişoru20119.400Legea nr. 389/2005în administrare
      578.23.03mobilUNICELA (E/43 J)iapă mamă2007H. JegăliaŢara : România; judeţul Călăraşi, comuna Perişoru20119.400Legea nr. 389/2005în administrare
      588.23.06mobilOuşor IX-99 (O 9/99 L)armăsar montă publică2008H. LucinaŢara : România; judeţul Suceava, comuna Moldova Suliţa20118.600Legea nr. 389/2005în administrare
      598.23.06mobilGoral XX-8 (G 20/8 L)iapă mamă2008H. LucinaŢara : România; judeţul Suceava, comuna Moldova Suliţa20119.400Legea nr. 389/2005în administrare
      608.23.06mobilHroby XXIV-9 (H 24/9 L)armăsar montă publică2008H. LucinaŢara : România; judeţul Suceava, comuna Moldova Suliţa20118.600Legea nr. 389/2005în administrare
      618.23.06mobilHroby XXIV-6 (H 24/6 L)armăsar montă publică2008H. LucinaŢara : România; judeţul Suceava, comuna Moldova Suliţa20118.600Legea nr. 389/2005în administrare
      628.23.06mobilOuşor IX-101 (O 9/101 L)armăsar montă publică2008H. LucinaŢara: România; judeţul Suceava, comuna Moldova Suliţa20118.600Legea nr. 389/2005în administrare
      638.23.06mobilHroby XXIV-8 (H 24/8 L )iapă mamă2008H. LucinaŢara: România; judeţul Suceava, comuna Moldova Suliţa20119.400Legea nr. 389/2005în administrare
      648.23.06mobilHroby XXIV-11 (H 24-11L)iapă mamă2008H. LucinaŢara: România; judeţul Suceava, comuna Moldova Suliţa20119.400Legea nr. 389/2005în administrare
      658.23.06mobilPietrosu XI-27 (Pi 11/27 L)iapă mamă2008H. LucinaŢara: România; judeţul Suceava, comuna Moldova Suliţa20119.400Legea nr. 389/2005în administrare
      668.23.06mobilPrislop X-63 (Pr 10/63 L)iapă mamă2008H. LucinaŢara: România; judeţul Suceava, comuna Moldova Suliţa20119.400Legea nr. 389/2005în administrare
      678.23.06mobilGoral XX-9 (G 20-9 L)iapă mamă2008H. LucinaŢara: România; judeţul Suceava, comuna Moldova Suliţa20118.000Legea nr. 389/2005în administrare
      688.23.06mobilOusor X-39 (O 10-39 L)iapă mamă2008H. LucinaŢara: România; judeţul Suceava, comuna Moldova Suliţa20118.000Legea nr. 389/2005în administrare
      698.23.06mobilPietrosu X-74 (Pi 10-74 L)armăsar montă publică2008H. LucinaŢara: România; judeţul Suceava, comuna Moldova Suliţa20118.600Legea nr. 389/2005în administrare
      708.23.06mobilOusor IX-103 (O 9-103 L)iapă mamă2008H. LucinaŢara: România; judeţul Suceava, comuna Moldova Suliţa20118.000Legea nr. 389/2005în administrare
      718.23.06mobilHroby XXIV-5 (H 24 - 5 L)armăsar montă publică2008H. LucinaŢara: România; judeţul Suceava, comuna Moldova Suliţa20118.600Legea nr. 389/2005în administrare
      728.23.06mobilOusor IX-100 (O 9 - 100 L)armăsar montă publică2008H. LucinaŢara: România; judeţul Suceava, comuna Moldova Suliţa20118.600Legea nr. 389/2005în administrare
      738.23.06mobilPietrosu XI-26 (Pi 11 - 26 L)armăsar montă publică2008H. LucinaŢara: România; judeţul Suceava, comuna Moldova Suliţa20118.600Legea nr. 389/2005în administrare
      748.23.06mobilPrislop X-65 (Pr 10 - 65 L)armăsar montă publică2008H. LucinaŢara: România; judeţul Suceava, comuna Moldova Suliţa20118.600Legea nr. 389/2005în administrare
      758.23.06mobilHroby XXIV-11 (H 24 - 11L)iapă mamă2008H. LucinaŢara: România; judeţul Suceava, comuna Moldova Suliţa20119.400Legea nr. 389/2005în administrare
      768.23.09mobilIbn Galal II - 39 (G 2/2M)armăsar montă publică2006H. MangaliaŢara: România; judeţul Constanţa, Mangalia, Şoseaua Constanţei nr. 52201110.000Legea nr. 389/2005în administrare
      778.23.09mobilSiglavy Bagdaday XVIII - 5 (SB18/5M)armăsar montă publică2007H. MangaliaŢara: România; judeţul Constanţa, Mangalia, Şoseaua Constanţei nr. 52201110.000Legea nr. 389/2005în administrare
      788.23.09mobilIbn Galal II - 37 (G 2/37M)armăsar montă publică2006H. MangaliaŢara: România; judeţul Constanţa, Mangalia, Şoseaua Constanţei nr. 52201110.000Legea nr. 389/2005în administrare
      798.23.09mobilHadban XXXVIII - 2 (H 38/2M)armăsar montă publică2006H. MangaliaŢara: România; judeţul Constanţa, Mangalia, Şoseaua Constanţei nr. 52201110.000Legea nr. 389/2005în administrare
      808.23.09mobilHadban XXXVIII - 4 (H 38/4M)armăsar montă publică2006H. MangaliaŢara: România; judeţul Constanţa, Mangalia, Şoseaua Constanţei nr. 52201110.000Legea nr. 389/2005în administrare
      818.23.09mobilHadban XXXVIII - 5 (H 38/5 M)armăsar montă publică2006H. MangaliaŢara: România; judeţul Constanţa, Mangalia, Şoseaua Constanţei nr. 52201110.000Legea nr. 389/2005în administrare
      828.23.09mobilCygaj 58 (Cy/58M)armăsar montă publică2006H. MangaliaŢara: România; judeţul Constanţa, Mangalia, Şoseaua Constanţei nr. 52201110.000Legea nr. 389/2005în administrare
      838.23.09mobilCygaj 59 (Cy/59M)iapă mamă2006H. MangaliaŢara: România; judeţul Constanţa, Mangalia, Şoseaua Constanţei nr. 5220119.400Legea nr. 389/2005în administrare
      848.23.09mobilCygaj 60 (Cy/60M)iapă mamă2006H. MangaliaŢara: România; judeţul Constanţa, Mangalia, Şoseaua Constanţei nr. 5220119.400Legea nr. 389/2005în administrare
      858.23.09mobilCygaj 62 (Cy/62M)iapă mamă2007H. MangaliaŢara: România; judeţul Constanţa, Mangalia, Şoseaua Constanţei nr. 5220119.400Legea nr. 389/2005în administrare
      868.23.09mobilSiglavy Bagdaday XVIII - 7 (SB 18/7 M)iapă mamă2007H. MangaliaŢara: România; judeţul Constanţa, Mangalia, Şoseaua Constanţei nr. 5220119.400Legea nr. 389/2005în administrare
      878.23.09mobilIbn Galal II - 34 (G 2/34 M)iapă mamă2006H. MangaliaŢara: România; judeţul Constanţa, Mangalia, Şoseaua Constanţei nr. 5220119.400Legea nr. 389/2005în administrare
      888.23.09mobilIbn Galal II - 36 (G 2/36 M)iapă mamă2006H. MangaliaŢara: România; judeţul Constanţa, Mangalia, Şoseaua Constanţei nr. 5220119.400Legea nr. 389/2005în administrare
      898.23.09mobilNedjari XIII - 8 (Nj 13/8 M)iapă mamă2007H. MangaliaŢara: România; judeţul Constanţa, Mangalia, Şoseaua Constanţei nr. 5220119.400Legea nr. 389/2005în administrare
      908.23.09mobilCygaj 65 (Cy/65 M)iapă mamă2007H. MangaliaŢara: România; judeţul Constanţa, Mangalia, Şoseaua Constanţei nr. 5220119.400Legea nr. 389/2005în administrare
      918.23.09mobilIbn Galal II - 21 (G 2/21 M)iapă mamă2005H. MangaliaŢara: România; judeţul Constanţa, Mangalia, Şoseaua Constanţei nr. 5220119.400Legea nr. 389/2005în administrare
      928.23.09mobilEl Iman I - 21 (El 1/21 M)iapă mamă2007H. MangaliaŢara: România; judeţul Constanţa, Mangalia, Şoseaua Constanţei nr. 5220119.400Legea nr. 389/2005în administrare
      938.23.09mobilGazal XX - 2 (G 20/2 M)iapă mamă2007H. MangaliaŢara: România; judeţul Constanţa, Mangalia, Şoseaua Constanţei nr. 5220119.400Legea nr. 389/2005în administrare
      948.23.09mobilGazal XX - 3 (G 20/3 M)iapă mamă2007H. MangaliaŢara: România; judeţul Constanţa, Mangalia, Şoseaua Constanţei nr. 5220119.400Legea nr. 389/2005în administrare
      958.23.09mobilNedjari XII-28 (Nj 12/28 M)iapă mamă2007H. MangaliaŢara: România; judeţul Constanţa, Mangalia, Şoseaua Constanţei nr. 5220119.400Legea nr. 389/2005în administrare
      968.23.09mobilSiglavy Bagdady XVIII-4 (SB 18/4 M)iapă mamă2007H. MangaliaŢara: România; judeţul Constanţa, Mangalia, Şoseaua Constanţei nr. 5220119.400Legea nr. 389/2005în administrare
      978.23.09mobilNedjari XIII-4 (Nj 13/4 M)iapă mamă2006H. MangaliaŢara: România; judeţul Constanţa, Mangalia, Şoseaua Constanţei nr. 5220119.400Legea nr. 389/2005în administrare
      988.23.09mobilHadbab XXXVI-2 (H 36/2 M)armăsar montă publică2007H. MangaliaŢara: România; judeţul Constanţa, Mangalia, Şoseaua Constanţei nr. 52201110.000Legea nr. 389/2005în administrare
      998.23.09mobilNedjari XIII-3 (Nj 13/3 M)armăsar montă publică2006H. MangaliaŢara: România; judeţul Constanţa, Mangalia, Şoseaua Constanţei nr. 52201110.000Legea nr. 389/2005în administrare
      1008.23.09mobilGazal XX-7 (G 20/7 M)armăsar montă publică2008H. MangaliaŢara: România; judeţul Constanţa, Mangalia, Şoseaua Constanţei nr. 52201110.000Legea nr. 389/2005în administrare
      1018.23.07mobilPluto XIX-92 (P 19/92 F)armăsar montă publică2008H. Sâmbăta de JosŢara: România; judeţul Braşov, comuna Voila, satul Sâmbăta de Jos, str. 1 Decembrie 1918201110.000Legea nr. 389/2005în administrare
      1028.23.07mobilSiglavy Capriola XVII - 63 (SC 17/63 F)iapă mamă2008H. Sâmbăta de JosŢara: România; judeţul Braşov, comuna Voila, satul Sâmbăta de Jos, str. 1 Decembrie 1918201110.000Legea nr. 389/2005în administrare
      1038.23.07mobilConversano XXXV - 11 (C 35/11 F)armăsar montă publică2008H. Sâmbăta de JosŢara: România; judeţul Braşov, comuna Voila, satul Sâmbăta de Jos, str. 1 Decembrie 1918201110.000Legea nr. 389/2005în administrare
      1048.23.07mobilConversano XXXV - 4 (C 35/4 F)iapă mamă2007H. Sâmbăta de JosŢara: România; judeţul Braşov, comuna Voila, satul Sâmbăta de Jos, str. 1 Decembrie 191820119.400Legea nr. 389/2005în administrare
      1058.23.07mobilMaestro XLIX - 24 (M 49/24 F)iapă mamă2007H. Sâmbăta de JosŢara: România; judeţul Braşov, comuna Voila, satul Sâmbăta de Jos, str. 1 Decembrie 191820119.400Legea nr. 389/2005în administrare
      1068.23.07mobilSiglavy Capriola XXII - 26 (SC 22/26 F)iapă mamă2007H. Sâmbăta de JosŢara: România; judeţul Braşov, comuna Voila, satul Sâmbăta de Jos, str. 1 Decembrie 191820119.400Legea nr. 389/2005în administrare
      1078.23.07mobilTulipan XIX - 23 (T 19/23 F)iapă mamă2008H. Sâmbăta de JosŢara: România; judeţul Braşov, comuna Voila, satul Sâmbăta de Jos, str. 1 Decembrie 191820119.400Legea nr. 389/2005în administrare
      1088.23.07mobilConversano XXXV - 9 (C 35/9 F)armăsar montă publică2008H. Sâmbăta de JosŢara: România; judeţul Braşov, comuna Voila, satul Sâmbăta de Jos, str. 1 Decembrie 1918201110.000Legea nr. 389/2005în administrare
      1098.23.07mobilConversano XXXV - 10 (C 35/10 F)armăsar montă publică2008H. Sâmbăta de JosŢara: România; judeţul Braşov, comuna Voila, satul Sâmbăta de Jos, str. 1 Decembrie 1918201110.800Legea nr. 389/2005în administrare
      1108.23.07mobilMaestoso L - 7 (M 50/7 F)armăsar montă publică2008H. Sâmbăta de JosŢara: România; judeţul Braşov, comuna Voila, satul Sâmbăta de Jos, str. 1 Decembrie 1918201110.000Legea nr. 389/2005în administrare
      1118.23.07mobilNeapolitano XXIX - 119 (N 29/119 F)armăsar montă publică2008H. Sâmbăta de JosŢara: România; judeţul Braşov, comuna Voila, satul Sâmbăta de Jos, str. 1 Decembrie 1918201110.000Legea nr. 389/2005în administrare
      1128.23.07mobilNeapolitano XXXII - 13 (N 32/13 F)armăsar montă publică2008H. Sâmbăta de JosŢara: România; judeţul Braşov, comuna Voila, satul Sâmbăta de Jos, str. 1 Decembrie 1918201110.000Legea nr. 389/2005în administrare
      1138.23.07mobilPluto XIX - 97 (P 19/97 F)armăsar montă publică2008H. Sâmbăta de JosŢara: România; judeţul Braşov, comuna Voila, satul Sâmbăta de Jos, str. 1 Decembrie 1918201110.000Legea nr. 389/2005în administrare
      1148.23.07mobilMaestoso L - 4 (M 50/4 F)armăsar montă publică2007H. Sâmbăta de JosŢara: România; judeţul Braşov, comuna Voila, satul Sâmbăta de Jos, str. 1 Decembrie 1918201110.000Legea nr. 389/2005în administrare
      1158.23.07mobilTulipan XIX - 17 (T 19/17 F)armăsar montă publică2008H. Sâmbăta de JosŢara: România; judeţul Braşov, comuna Voila, satul Sâmbăta de Jos, str. 1 Decembrie 1918201110.000Legea nr. 389/2005în administrare
      1168.23.07mobilTulipan XX - 7 (T 20/7 F)armăsar montă publică2008H. Sâmbăta de JosŢara: România; judeţul Braşov, comuna Voila, satul Sâmbăta de Jos, str. 1 Decembrie 1918201110.000Legea nr. 389/2005în administrare
      1178.23.07mobilMaestoso XLIX - 19 (M 49/19 F)armăsar montă publică2006H. Sâmbăta de JosŢara: România; judeţul Braşov, comuna Voila, satul Sâmbăta de Jos, str. 1 Decembrie 1918201110.000Legea nr. 389/2005în administrare
      1188.23.07mobilNeapoletino XXIX - 109 (N 29/109 F)armăsar montă publică2006H. Sâmbăta de JosŢara: România; judeţul Braşov, comuna Voila, satul Sâmbăta de Jos, str. 1 Decembrie 1918201110.000Legea nr. 389/2005în administrare
      1198.23.07mobilConversano XXIX - 58 (C 29/58 F)armăsar montă publică2001H. Sâmbăta de JosŢara: România; judeţul Braşov, comuna Voila, satul Sâmbăta de Jos, str. 1 Decembrie 1918201110.000Legea nr. 389/2005în administrare
      1208.23.07mobilNeapoletano XXIX 66 (N 29/66 F)iapă mamă2002H. Sâmbăta de JosŢara: România; judeţul Braşov, comuna Voila, satul Sâmbăta de Jos, str. 1 Decembrie 191820119.400Legea nr. 389/2005în administrare
      1218.23.07mobilFavory XXXV - 37 (F 35/37 F)iapă mamă2002H. Sâmbăta de JosŢara: România; judeţul Braşov, comuna Voila, satul Sâmbăta de Jos, str. 1 Decembrie 191820119.400Legea nr. 389/2005în administrare
      1228.23.07mobilMaestoso XLIV - 1 (M 44/1 F)iapă mamă2002H. Sâmbăta de JosŢara: România; judeţul Braşov, comuna Voila, satul Sâmbăta de Jos, str. 1 Decembrie 191820119.400Legea nr. 389/2005în administrare
      1238.23.07mobilPluto XIX - 58 (P 19/58 F)iapă mamă2002H. Sâmbăta de JosŢara: România; judeţul Braşov, comuna Voila, satul Sâmbăta de Jos, str. 1 Decembrie 191820119.400Legea nr. 389/2005în administrare
      1248.23.07mobilNeapolitano XXIX114 (N 39/114 F)armăsar montă publică2008H. Sâmbăta de JosŢara: România; judeţul Braşov, comuna Voila, satul Sâmbăta de Jos, str. 1 Decembrie 1918201110.000Legea nr. 389/2005în administrare
      1258.23.04mobilNorth Star XLII - 39 (Z 42/39 S)armăsar montă publică2008H. SlatinaŢara: România; judeţul Olt, Slatina, str. Recea nr. 24201110.000Legea nr. 389/2005în administrare
      1268.23.04mobilFurioso LXVIII - 16 (F 68/16 S)armăsar montă publică2008H. SlatinaŢara: România; judeţul Olt, Slatina, str. Recea nr. 24201110.000Legea nr. 389/2005în administrare
      1278.23.04mobilNorth Star XLIII - 61 (Z 43/61 S)armăsar montă publică2008H. SlatinaŢara: România; judeţul Olt, Slatina, str. Recea nr. 24201110.000Legea nr. 389/2005în administrare
      1288.23.04mobilNorth Star XLIII - 62 (Z 43/62 S)armăsar montă publică2008H. SlatinaŢara: România; judeţul Olt, Slatina, str. Recea nr. 24201110.000Legea nr. 389/2005în administrare
      1298.23.04mobilNorth Star XLIII - 63 (Z 43/63 S)armăsar montă publică2008H. SlatinaŢara: România; judeţul Olt, Slatina, str. Recea nr. 24201110.000Legea nr. 389/2005în administrare
      1308.23.04mobilNorth Star XLIII - 64 (Z 43/64 S)armăsar montă publică2008H. SlatinaŢara: România; judeţul Olt, Slatina, str. Recea nr. 24201110.000Legea nr. 389/2005în administrare
      1318.23.04mobilNorth Star XLIII - 65 (Z 43/65 S)armăsar montă publică2008H. SlatinaŢara: România; judeţul Olt, Slatina, str. Recea nr. 24201110.000Legea nr. 389/2005în administrare
      1328.23.04mobilFurioso LXVII - 42 (F 67/42 S)iapă mamă2008H. SlatinaŢara: România; judeţul Olt, Slatina, str. Recea nr. 2420119.400Legea nr. 389/2005în administrare
      1338.23.04mobilNorth Star XLIII - 54 (Z 53/54 S)armăsar montă publică2007Herghelia SlatinaŢara: România; judeţul Olt, Slatina, str. Recea nr. 24201110.000Legea nr. 389/2005în administrare
      1348.23.04mobilNorth Star XLIII-56 (Z 53/56 S)armăsar montă publică2007Herghelia SlatinaŢara: România; judeţul Olt, Slatina, str. Recea nr. 24201110.000Legea nr. 389/2005în administrare
      1358.23.04mobilNorth Star XLIII-34 (Z 53 - 34 S)iapă mamă2007Herghelia SlatinaŢara: România; judeţul Olt, Slatina, str. Recea nr. 2420119.400Legea nr. 389/2005în administrare
      1368.23.04mobilFurioso LXVIII-11 (F 68/11 S)iapă mamă2006Herghelia SlatinaŢara: România; judeţul Olt, Slatina, str. Recea nr. 2420119.400Legea nr. 389/2005în administrare
      1378.23.04mobilFurioso LXII-41 (F 62/41 S)iapă mamă2007Herghelia SlatinaŢara: România; judeţul Olt, Slatina, str. Recea nr. 2420119.400Legea nr. 389/2005în administrare
      1388.23.04mobilNorth Star XLII-32 (Z 42/32 S)iapă mamă2006Herghelia SlatinaŢara: România; judeţul Olt, Slatina, str. Recea nr. 2420119.400Legea nr. 389/2005în administrare
      1398.23.11mobilLILEUL (Us 18/R)armăsar montă publică2008H. RuseţuŢara: România; judeţul Buzău, comuna Ruseţu20119.400Legea nr. 389/2005în administrare
      1408.23.11mobilIUNG (Us 19/R)armăsar montă publică2008H. RuseţuŢara: România; judeţul Buzău, comuna Ruseţu20119.400Legea nr. 389/2005în administrare
      1418.23.11mobilAVIAN (Ep 13/R)armăsar montă publică2008H. RuseţuŢara: România; judeţul Buzău, comuna Ruseţu20119.400Legea nr. 389/2005în administrare
      1428.23.11mobilIMBOLD (Ep 15/R)armăsar montă publică2008H. RuseţuŢara: România; judeţul Buzău, comuna Ruseţu20119.400Legea nr. 389/2005în administrare
      1438.23.11mobilIACOVIN (Ep 16/R)armăsar montă publică2008H. RuseţuŢara: România; judeţul Buzău, comuna Ruseţu20119.400Legea nr. 389/2005în administrare
      1448.23.11mobilADI (Ep 17/R)armăsar montă publică2008H. RuseţuŢara: România; judeţul Buzău, comuna Ruseţu20119.400Legea nr. 389/2005în administrare
      1458.23.11mobilFEDELES (I 32/D)armăsar montă publică2008H. RuseţuŢara: România; judeţul Buzău, comuna Ruseţu20119.400Legea nr. 389/2005în administrare
      1468.23.11mobilMEDIUM (Fu 10/D)armăsar montă publică2008H. RuseţuŢara: România; judeţul Buzău, comuna Ruseţu20119.400Legea nr. 389/2005în administrare
      1478.23.11mobilMAGUREL (I 38/D)armăsar montă publică2008H. RuseţuŢara: România; judeţul Buzău, comuna Ruseţu20119.400Legea nr. 389/2005în administrare
      1488.23.11mobilLIMONA (Sg 2/R)iapă mamă2008H. RuseţuŢara: România; judeţul Buzău, comuna Ruseţu20118.900Legea nr. 389/2005în administrare
      1498.23.11mobilELODIA (Ep 12/R)iapă mamă2008H. RuseţuŢara: România; judeţul Buzău, comuna Ruseţu20118.900Legea nr. 389/2005în administrare
      1508.23.11mobilILBANA (Ep 14/R)iapă mamă2008H. RuseţuŢara: România; judeţul Buzău, comuna Ruseţu20118.900Legea nr. 389/2005în administrare
      1518.23.11mobilIONUTA (Us 20/R)iapă mamă2008H. RuseţuŢara: România; judeţul Buzău, comuna Ruseţu20118.900Legea nr. 389/2005în administrare
      1528.23.11mobilURLIANA (Ep 18/R)iapă mamă2008H. RuseţuŢara: România; judeţul Buzău, comuna Ruseţu20118.900Legea nr. 389/2005în administrare
      1538.23.11mobilLITRA (Sg 5/R)iapă mamă2008H. RuseţuŢara: România; judeţul Buzău, comuna Ruseţu20118.900Legea nr. 389/2005în administrare
      1548.23.11mobilGLADIOLA (I 33/D)iapă mamă2008H. RuseţuŢara: România; judeţul Buzău, comuna Ruseţu20118.900Legea nr. 389/2005în administrare
      1558.23.11mobilGARDA (I 35/D)iapă mamă2008H. RuseţuŢara: România; judeţul Buzău, comuna Ruseţu20118.900Legea nr. 389/2005în administrare
      1568.23.12mobilHadban XXXVII-11 (H 37/11 R)iapă mamă2006Herghelia RădăuţiŢara: România; judeţul Suceava, Rădăuţi, str. Bogdan Vodă nr. 11420119.400Legea nr. 389/2005în administrare
      1578.23.12mobilMersuch XXV-24 (M 25/24 R)iapă mamă2006Herghelia RădăuţiŢara: România; judeţul Suceava, Rădăuţi, str. Bogdan Vodă nr. 11420119.400Legea nr. 389/2005în administrare
      1588.23.12mobilSiglavy Bagdady XVII-17 (SB 17/17 R)iapă mamă2006Herghelia RădăuţiŢara: România; judeţul Suceava, Rădăuţi, str. Bogdan Vodă nr. 11420119.400Legea nr. 389/2005în administrare
      1598.23.12mobilGazal XVIII-5 (G 18/5 R)iapă mamă2007Herghelia RădăuţiŢara: România; judeţul Suceava, Rădăuţi, str. Bogdan Vodă nr. 11420119.400Legea nr. 389/2005în administrare
      1608.23.12mobilGazal XVIII-10 (G 18/10 R)iapă mamă2007Herghelia RădăuţiŢara: România; judeţul Suceava, Rădăuţi, str. Bogdan Vodă nr. 11420119.400Legea nr. 389/2005în administrare
      1618.23.12mobilShagya LXII-34 (Sh 62/34 R)armăsar montă publică2007Herghelia RădăuţiŢara: România; judeţul Suceava, Rădăuţi, str. Bogdan Vodă nr. 114201110.000Legea nr. 389/2005în administrare
      1628.23.12mobilDahoman XXXIX-89 (D 39/89 R)iapă mamă2008Herghelia RădăuţiŢara: România; judeţul Suceava, Rădăuţi, str. Bogdan Vodă nr. 11420119.400Legea nr. 389/2005în administrare
      1638.23.12mobilGazal XVIII-12 (G 18/12 R)iapă mamă2008Herghelia RădăuţiŢara: România; judeţul Suceava, Rădăuţi, str. Bogdan Vodă nr. 11420119.400Legea nr. 389/2005în administrare
      1648.23.12mobilShagya LXII-37 (Sh 62/37 R)iapă mamă2008Herghelia RădăuţiŢara: România; judeţul Suceava, Rădăuţi, str. Bogdan Vodă nr. 11420119.400Legea nr. 389/2005în administrare
      1658.23.12mobilSiglavy Bagdady XVII-21 (SB 17/21R)iapă mamă2008Herghelia RădăuţiŢara: România; judeţul Suceava, Rădăuţi, str. Bogdan Vodă nr. 11420119.400Legea nr. 389/2005în administrare
      1668.23.12mobilEl Sbaa XV-28 (ES 15/28 R)armăsar montă publică2008Herghelia RădăuţiŢara: România; judeţul Suceava, Rădăuţi, str. Bogdan Vodă nr. 114201110.000Legea nr. 389/2005în administrare
      1678.23.12mobilGazal XVIII-11 (G 18/11R)armăsar montă publică2008Herghelia RădăuţiŢara: România; judeţul Suceava, Rădăuţi, str. Bogdan Vodă nr. 114201110.000Legea nr. 389/2005în administrare
      1688.23.03mobilVAMPIR (Gi/33J) 642019820011757iapă mamă2008D.A Tg. MureşŢara: România; judeţul Mureş, Târgu Mureş, str. Parcul Sportiv Municipal nr. 11201110.800Legea nr. 389/2005în administrare
      1698.23.05mobilGidran XLIV - 32 (G 44/32 T)iapă mamă2004H. TuluceştiŢara: România; judeţul Galaţi, comuna Tuluceşti20119.400Legea nr. 389/2005în administrare
      1708.23.05mobilGidran XLII-39 (G 42/39 T)armăsar montă publică2008H. TuluceştiŢara: România; judeţul Galaţi, comuna Tuluceşti201110.000Legea nr. 389/2005în administrare
      1718.23.05mobilGidran XLIV - 52 (G 44/52 T)armăsar montă publică2008H. TuluceştiŢara: România; judeţul Galaţi, comuna Tuluceşti201110.000Legea nr. 389/2005în administrare
      1728.23.05mobilGidran XLII - 37 (G 42/37 T)armăsar montă publică2008H. TuluceştiŢara: România; judeţul Galaţi, comuna Tuluceşti201110.300Legea nr. 389/2005în administrare
      1738.23.05mobilGidran XLIII - 34 (G 43/43 T)armăsar montă publică2008H. TuluceştiŢara: România; judeţul Galaţi, comuna Tuluceşti201110.000Legea nr. 389/2005în administrare
      1748.23.05mobilGidran XLIII - 35 (G 43/35 T)armăsar montă publică2008H. TuluceştiŢara: România; judeţul201110.000Legea nr. 389/2005în administrare
      1758.23.05mobilGidran XLII - 38 (G 38/38 T)armăsar montă publică2008H. TuluceştiŢara: România; judeţul Galaţi, comuna Tuluceşti201110.000Legea nr. 389/2005în administrare
      1768.23.05mobilGidran XLIII - 31 (G 43/31 T)iapă mamă2008H. TuluceştiŢara: România; judeţul Galaţi, comuna Tuluceşti201110.300Legea nr. 389/2005în administrare
      1778.23.05mobilGidran XLIII - 33 (G 43/33 T)iapă mamă2008H. TuluceştiŢara: România; judeţul Galaţi, comuna Tuluceşti20119.400Legea nr. 389/2005în administrare
      1788.23.05mobilGidran XLV - 40 (G 45/40 T)iapă mamă2008H. TuluceştiŢara: România; judeţul Galaţi, comuna Tuluceşti201110.300Legea nr. 389/2005în administrare
      1798.23.05mobilGidran XLIV - 53 (G 44/53 T)iapă mamă2008H. TuluceştiŢara: România; judeţul Galaţi, comuna Tuluceşti20119.400Legea nr. 389/2005în administrare
      1808.23.05mobilGidran XLIV - 54 (G 44/53 T)iapă mamă2008H. TuluceştiŢara: România; judeţul Galaţi, comuna Tuluceşti20119.400Legea nr. 389/2005în administrare
      1818.23.05mobilGidran XLIII - 37 (G 43/37 T)armăsar montă publică2008H. TuluceştiŢara: România; judeţul Galaţi, comuna Tuluceşti201110.000Legea nr. 389/2005în administrare
    --------