METODOLOGIE din 6 martie 2012organizării și desfășurării activităților de educație fizică și sport în învățământul preuniversitar
Publicat în
MONITORUL OFICIAL nr. 174 din 19 martie 2012
Notă
Aprobată prin ORDINUL nr. 3.462 din 6 martie 2012, publicat în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 174 din 19 martie 2012. + Capitolul I Obiectivele generale ale educației fizice și sportului în învățământul preuniversitar + Articolul 1În învățământul preuniversitar, educația fizică și sportul figurează atât ca activități curriculare, cât și ca activități extracurriculare. + Articolul 2Ca activități curriculare, pe lângă trunchiul comun, activitățile de educație fizică și sport pot fi incluse în curriculum la decizia școlii, ca discipline opționale. + Articolul 3Obiectivele generale ale educației fizice și sportului sunt următoarele:a) menținerea stării optime de sănătate;b) favorizarea proceselor de creștere și de dezvoltare fizică armonioasă;c) dezvoltarea capacității de mișcare, prin formarea deprinderilor motrice și prin optimizarea calităților motrice;d) dezvoltarea echilibrată a laturilor personalității: cognitivă, afectivă și volitivă;e) formarea obișnuinței de practicare sistematică a exercițiilor fizice;f) formarea capacității de integrare și acționare în grup;g) însușirea cunoștințelor de bază proprii domeniului educației fizice și sportului. + Capitolul II Formele de organizare a activităților de educație fizică și sport în învățământul preuniversitar + Articolul 4Formele de organizare curriculară a activităților de educație fizică și sport în învățământul preuniversitar sunt următoarele:a) în învățământul preșcolar(i) activitatea de educație fizică și sport cu grupa;b) în învățământul primar și gimnazial(i) lecția de educație fizică și sport;(ii) lecția de pregătire sportivă practică, la clasele vocaționale cu program sportiv;c) în învățământul liceal(i) lecția de educație fizică și sport;(ii) lecția de pregătire sportivă teoretică, la clasele vocaționale cu program sportiv;(iii) lecția de pregătire sportivă practică, la clasele vocaționale cu program sportiv;(iv) lecția de atac și apărare, la clasele de la profil militar;d) în învățământul sportiv suplimentar(i) lecția de pregătire sportivă practică sau de antrenament sportiv. + Articolul 5În vederea organizării curriculare a activităților de educație fizică și sport în învățământul preuniversitar trebuie respectate următoarele cerințe:a) predarea acestor forme de organizare a activităților de educație fizică și sport se realizează:(i) în învățământul preșcolar, de către profesorul pentru învățământul preșcolar;(ii) în învățământul primar, gimnazial și liceal, de către profesorul de educație fizică și sport;(iii) în învățământul cu program sportiv suplimentar, de către profesorul de educație fizică și sport sau de către antrenor;b) activitățile și lecțiile de educație fizică și sport menționate la art. 4, incluse în trunchiul comun, se organizează și se desfășoară în conformitate cu prevederile programelor școlare elaborate de Ministerul Educației, Cercetării, Tineretului și Sportului;c) activitățile și lecțiile de educație fizică și sport menționate la art. 4, incluse în curriculumul la decizia școlii, se organizează și se desfășoară în conformitate cu programele opționale ofertate la nivel național sau la nivelul unității de învățământ;d) în cazul opționalelor de la nivelul unității de învățământ, catedrele metodice de educație fizică și sport sau profesorii de educație fizică și sport au obligația de a elabora programele și de a le supune avizării inspectorului școlar de educație fizică și sport. + Articolul 6Formele de organizare extracuriculară a activităților de educație fizică și sport în învățământul preuniversitar sunt următoarele:a) în învățământul preșcolar(i) gimnastica de înviorare, organizată zilnic;(ii) momentul de înviorare;(iii) întreceri sportive și jocuri între grupe, organizate săptămânal;(iv) activități turistice, minimum una pe semestru;(v) "Kalokagathia", program național de stimulare a interesului pentru educație fizică și sport la preșcolari și la școlarii mici;(vi) serbări sportiv-culturale, proprii unității de învățământ sau organizate în cadrul Olimpiadei naționale a sportului școlar;(vii) serbări sportive organizate la finalul fiecărui an școlar, precum și cu alte ocazii;b) în învățământul primar(i) gimnastica de înviorare, organizată zilnic;(ii) momentul de înviorare;(iii) întreceri sportive între clase, organizate săptămânal;(iv) activități turistice, minimum una pe semestru;(v) "Kalokagathia", program național de stimulare a interesului pentru educație fizică și sport la preșcolari și școlarii mici;(vi) serbări sportiv-culturale, proprii unității de învățământ sau organizate în cadrul Olimpiadei naționale a sportului școlar, prin asociația sportivă școlară;(vii) concursuri sau competiții proprii unității de învățământ sau organizate în cadrul Olimpiadei naționale a sportului școlar, prin asociația sportivă școlară;(viii) ansamblu sportiv;(ix) lecția de pregătire a formațiilor sportive reprezentative ale unității de învățământ;(x) cantonamente, semicantonamente și tabere de pregătire sportivă pentru elevii din învățământul sportiv integrat, în vederea participării la concursurile sau la competițiile prevăzute în calendarul competițional oficial;(xi) serbări sportive organizate la finalul fiecărui an școlar, precum și cu alte ocazii;c) în învățământul gimnazial și liceal(i) ansamblu sportiv;(ii) lecția de pregătire a formațiilor sportive reprezentative ale unității de învățământ;(iii) activități turistice sau de orientare turistică, minimum una pe semestru;(iv) concursuri, competiții ori campionate proprii unității de învățământ sau organizate în cadrul Olimpiadei naționale a sportului școlar, prin asociația sportivă școlară;(v) cantonamente, semicantonamente sau tabere de pregătire sportivă pentru elevii din învățământul sportiv integrat, în vederea participării la concursurile ori competițiile prevăzute în calendarul competițional oficial;(vi) serbări sportive organizate la finalul fiecărui an școlar, precum și cu alte ocazii;d) în învățământul sportiv suplimentar(i) activități de selecție, cel puțin două activități pe an școlar;(ii) cantonamente, semicantonamente sau tabere de pregătire sportivă pentru elevii din învățământul cu program sportiv suplimentar, în vederea participării la concursurile ori competițiile prevăzute în calendarul competițional oficial;e) în palate și cluburi ale elevilor sau ale copiilor(i) activități în cadrul cercurilor sportive;f) în centrele naționale de excelență organizate pentru disciplinele sportive:(i) lecția de pregătire sportivă practică sau de antrenament sportiv;(ii) activități de selecție;(iii) cantonamente, semicantonamente sau tabere de pregătire sportivă pentru elevii din centrele naționale de excelență, în vederea participării la concursurile ori competițiile prevăzute în calendarul competițional oficial. + Articolul 7În vederea organizării extracurriculare a activităților de educație fizică și sport în învățământul preuniversitar trebuie respectate următoarele cerințe:a) activitățile extracurriculare menționate la art. 6 se vor organiza cu respectarea prevederilor legislației în vigoare și se realizează:(i) în învățământul preșcolar, de către profesorul pentru învățământul preșcolar;(ii) în învățământul primar, gimnazial și liceal, de către profesorul de educație fizică și sport;(iii) în învățământul cu program sportiv suplimentar, de către profesorul de educație fizică și sport sau de către antrenor;b) activitățile de educație fizică și sport, organizate în regim extracuricular , trebuie să aibă un caracter diversificat și continuu și să cuprindă majoritatea copiilor sau elevilor din unitățile de învățământ;c) conducerile unităților de învățământ au obligația de a sprijini catedrele, comisiile metodice de educație fizică și sport sau profesorii de educație fizică și sport, în vederea înființării asociațiilor sportive școlare;d) conducerile unităților de învățământ au obligația de a sprijini înființarea "Cercurilor olimpice", structuri ale filialelor județene ale Academiei Olimpice Române;e) catedrele, comisiile metodice de educație fizică și sport sau profesorii de educație fizică și sport, împreună cu factorii responsabili ai asociației sportive școlare și, după caz, ai Cercului olimpic, vor elabora, anual și semestrial, calendarul activităților sportive extracurriculare, pe care îl vor supune aprobării conducerii unității de învățământ. Calendarul activităților sportive extracurriculare va fi afișat, pentru elevi, la loc vizibil, de regulă la avizierul catedrei sau comisiei metodice de educație fizică și sport;f) toate cadrele didactice care predau disciplina educație fizică și sport au obligația de a sprijini acțiunile de selecție inițiate de unitățile de învățământ cu program sportiv integrat și de unitățile de învățământ cu program sportiv suplimentar și de a recomanda sau semnala acestora elevii cu disponibilități de practicare a sportului de performanță;g) catedrele, comisiile metodice de educație fizică și sport ori profesorii de educație fizică și sport vor afișa periodic, la loc vizibil, de regulă la avizierul catedrei sau comisiei metodice de educație fizică și sport, rezultatele obținute de elevii unității de învățământ în cadrul concursurilor ori competițiilor la care au participat. + Capitolul III Participarea elevilor la activitățile de educație fizică și sport în funcție de starea lor de sănătate + Articolul 8Funcția principală a educației fizice și sportului este de a optimiza sănătatea elevilor, folosind mijloace, metode și tehnologii diferențiate, astfel încât de efectele acestor activități să beneficieze toți elevii, indiferent de nivelul aptitudinilor sau al capacităților de mișcare. + Articolul 9Participarea elevilor la activitățile de educație fizică și sport este condiționată de prezentarea avizului medical "apt pentru efort fizic" sau "clinic sănătos". + Articolul 10Metodologia privind eliberarea scutirilor medicale de la orele de educație fizică și sport pentru elevi și baremul medical cuprinzând afecțiunile pentru care se acordă scutirile medicale de la orele de educație fizică și sport, aprobate prin ordin al ministrului sănătății și al ministrului educației, cercetării, tineretului și sportului, sunt obligatorii pentru toate unitățile de învățământ. + Articolul 11Scutirile medicale de la orele/lecțiile de educație fizică și sport se eliberează de către medicul unității de învățământ, iar în lipsa acestuia de către medicul de familie al elevului și se consemnează pe adeverința medicală, al cărei formular tipizat este aprobat prin ordin al ministrului sănătății. + Articolul 12(1) Scutirile medicale de la orele/lecțiile de educație fizică și sport pot fi:a) anuale: totale sau parțiale;b) semestriale: totale sau parțiale;c) temporare, pe durate mai mici decât un semestru: totale sau parțiale.(2) Scutirile anuale și semestriale se acordă:a) elevilor inapți total pentru orele sau lecțiile de educație fizică și sport, care nu primesc notă la această disciplină; la recomandarea medicului, consemnată pe verso-ul adeverinței medicale, elevii în cauză pot efectua în cadrul orelor sau lecțiilor de educație fizică și sport unele elemente ușoare de dezvoltare fizică;b) elevilor inapți total pentru orele sau lecțiile de educație fizică și sport, care nu primesc notă la această disciplină, dar au recomandarea, consemnată pe adeverința medicală, de a efectua exerciții de recuperare medicală în cabinete medicale ori în unități sanitare de specialitate; acești elevi vor prezenta profesorului de educație fizică și sport, la sfârșitul fiecărei luni, o dovadă privind efectuarea programului de recuperare eliberată de unitatea sanitară în care au efectuat recuperarea; pentru elevii care învață în localități fără posibilități de recuperare medicală, medicii specialiști care îi dispensarizează vor consemna în adeverința medicală de scutire programul de exerciții pe care elevul îl va efectua în orele sau lecțiile de educație fizică și sport sub supravegherea profesorului de educație fizică și sport;c) elevilor inapți parțial, numai pentru unele dintre activitățile incluse în orele sau lecțiile de educație fizică și sport, elevi care primesc notă la această disciplină de învățământ; tipurile de exerciții fizice contraindicate medical vor fi consemnate pe verso-ul adeverinței medicale.(3) Scutirile temporare se acordă:a) elevilor inapți total pentru orele sau lecțiile de educație fizică și sport, care nu sunt notați în perioada pentru care s-a eliberat scutirea;b) elevilor inapți parțial, pentru unele dintre activitățile incluse în orele sau lecțiile de educație fizică și sport, care sunt notați în perioada pentru care s-a eliberat scutirea, la celelalte activități incluse în orele ori lecțiile de educație fizică și sport. + Articolul 13Scutirile medicale de la orele sau lecțiile de educație fizică și sport nu pot fi eliberate retroactiv, ele fiind valabile din ziua acordării lor, cu excepția situației în care elevul, din cauză de boală, a absentat la toate disciplinele de învățământ. + Articolul 14Participarea elevilor la activitățile de educație fizică și sport, în funcție de starea lor de sănătate, se face astfel:a) copiii, elevii sau părinții acestora au obligația de a prezenta cadrului didactic care predă disciplina educație fizică și sport, la începutul fiecărui an școlar, avizul medical cu specificația "apt pentru efort fizic în anul școlar ....."; acest aviz poate fi eliberat de către medicul de familie, de medicul de circumscripție, de unitatea sanitară, purtând obligatoriu semnătura, parafa medicului și ștampila unității sau a cabinetului;b) copiii sau elevii care nu prezintă avizul medicului ca fiind apți pentru efort fizic vor fi primiți la lecții, vor fi obligați să ocupe un loc pe bancă, pe scaun ori pe saltea și nu vor depune niciun efort fizic; ei se află sub supravegherea cadrului didactic și nu vor fi consemnați ca absenți. Această procedură va fi continuată până la prezentarea avizului, iar dacă situația se prelungește de-a lungul întregului semestru, elevul va rămâne cu situația școlară neîncheiată. Cadrele didactice care predau educație fizică și sport au obligația de a informa din timp, după caz, profesorii pentru învățământ preșcolar, profesorii pentru învățământ primar și diriginții asupra unor asemenea cazuri;c) pentru elevii scutiți medical semestrial sau anual, profesorul de educație fizică și sport consemnează în catalog, la rubrica respectivă, "scutit medical în semestrul...." sau "scutit medical în anul școlar...." specificându-se documentul medical, numărul și data eliberării acestuia;d) adeverințele medicale pentru scutirea de la orele sau lecțiile de educație fizică și sport se păstrează, pe tot parcursul anului școlar, de către personalul didactic de predare a disciplinei;e) elevii inapți total, scutiți medical de la orele sau lecțiile de educație fizică și sport, au obligația de a fi prezenți la acestea în ținuta vestimentară pe care o doresc, având încălțăminte adecvată lecțiilor desfășurate în sală; absențele lor de la aceste ore se consemnează în catalog și generează efectele prevăzute de legislația în vigoare;f) în timpul orei sau lecției de educație fizică și sport, cadrul didactic poate atribui elevilor scutiți medical sarcini organizatorice, pentru o firească integrare în colectiv: arbitraj, cronometrare, măsurare, supraveghere, înregistrarea unor elemente tehnice, ținerea scorului, distribuirea și recuperarea de material didactic, montarea și demontarea instalațiilor sportive ușoare etc.;g) în cazul în care un elev scutit temporar, total sau parțial, a primit minimum două note ori calificative pe semestru în perioada cât a fost apt, acestuia i se va încheia media semestrială la disciplina educație fizică și sport;h) dacă un elev este scutit medical, fiind inapt total pe un semestru, media anuală este media sau calificativul obținut în semestrul în care a fost apt;i) în clasele, școlile generale sau liceele cu program sportiv integrat, elevii cu scutiri medicale, declarați inapți total pe întregul an școlar, vor fi declarați inapți pentru acest profil și îndrumați spre alte profiluri ori tipuri de școli, cu excepția elevilor din clasele terminale;j) la fiecare lecție sau activitate de educație fizică și sport, cadrul didactic se va informa, în etapa de organizare a colectivului, asupra stării momentane de sănătate a elevilor, luând măsurile care se impun, în cazul unui elev ori unor elevi care reclamă un disconfort fizic; în acest caz elevii respectivi vor fi reținuți de la efort, trimiși la cabinetul medical etc.;k) în procesul-verbal de protecția muncii care va fi prelucrat de cadrul didactic și semnat de elevi la începutul anului școlar va exista cerința ca elevii care simt deteriorări ale stării de sănătate pe parcursul lecției, de tipul: amețeli, senzații de vomă, dureri acute, sufocări etc., să anunțe imediat profesorul. + Capitolul IV Organizarea și desfășurarea activității de selecție și inițiere a elevilor cu aptitudini pentru practicarea sportului de performanță în cadrul unităților de învățământ cu program sportiv + Articolul 15(1) Selecția reprezintă activitatea desfășurată permanent de specialiștii domeniului în vederea depistării elevilor cu aptitudini deosebite pentru practicarea sporturilor.(2) Selecția se realizează pe baza criteriilor, testelor și probelor adecvate fiecărei discipline sportive. Criteriile sunt de natură biologică, motrică, psihologică și socială. În cadrul acestora se stabilesc teste, probe și norme metodologice.(3) Activitatea de selecție și inițiere cuprinde fazele inițială și intermediară. + Articolul 16(1) În vederea organizării și desfășurării activității de selecție și inițiere a elevilor cu aptitudini pentru practicarea sportului de performanță trebuie respectate următoarele cerințe:a) copiii sau elevii să fie într-o stare optimă de sănătate;b) selecția să se realizeze în etapa de vârstă optimă;c) să fie utilizate teste, probe și baremuri elaborate științific, pentru fiecare disciplină sportivă;d) personalul didactic implicat în activități de selecție și inițiere să evite verdictele radicale privind perspectivele de evoluție în plan sportiv și atitudinal;e) să fie valorificată tradiția sportivă din unitatea de învățământ;f) personalul didactic implicat în activități de selecție și inițiere să colaboreze permanent cu profesorii de educație fizică și sport care au obligația profesională de a semnala existența unor elevi talentați.(2) Personalul didactic implicat în activități de selecție și inițiere va folosi următoarele căi de depistare sau selecție:a) asistențe la lecțiile de educație fizică și sport;b) analiza rezultatelor obținute la susținerea probelor de evaluare aplicate de profesorul clasei;c) convorbiri cu învățătorii, profesorii, diriginții și familiile copiilor;d) organizarea de concursuri între clase la disciplinele sportive/probele pentru care se intenționează să se selecționeze elevii;e) organizarea unor concursuri de selecție la care să poată participa elevii dintr-o anumită zonă sau dintr-un anumit cartier;f) desfășurarea unor antrenamente cu grupele selecționate, în școala de care aparțin elevii sau pe o bază sportivă apropiată.(3) După selecționare se vor organiza grupe incluse în stadiul I, antrenamentul de bază orientat, programându-se un număr de lecții adecvat nivelului de pregătire al elevilor, de regulă o lecție la 2-3 zile, în funcție de cerințele fiecărei discipline sportive.(4) Potrivit reglementărilor în vigoare, activitatea sportivă de performanță se desfășoară în cadrul unităților de învățământ cu program sportiv suplimentar sau integrat, fiecare dintre acestea organizându-și activitatea potrivit unor regulamente proprii.(5) La învățământul sportiv integrat selecția se realizează pe bază de concurs, prin susținerea unor probe de aptitudini potrivit cu specificul disciplinelor pentru care se organizează clasa respectivă. Selecția trebuie să fie realizată la niveluri de exigență superioare, întrucât elevii, odată admiși în cadrul unui nivel de învățământ, vor fi cuprinși în grupe a căror stabilitate va asigura programarea științifică a pregătirii. + Capitolul V Măsuri pentru prevenirea și evitarea accidentelor în timpul activităților de educație fizică și sport + Articolul 17Prevenirea și evitarea accidentelor în timpul activităților de educație fizică și sport implică măsuri diferențiate, în funcție de etapa de desfășurare: înaintea începerii, pe parcursul desfășurării și în încheiere. Măsurile preventive intră în atribuția conducerii unității de învățământ, a cadrelor didactice care conduc activitățile de educație fizică și sport, a elevilor și a părinților acestora. + Articolul 18Conducerea unității de învățământ și personalul administrativ au următoarele atribuții:a) asigurarea spațiilor necesare pentru organizarea activităților de educație fizică și sport atât în aer liber, cât și în interior;b) amenajarea corespunzătoare a spațiilor de lucru, prin asigurarea unor suprafețe ale terenurilor care să nu favorizeze alunecarea, derapajele sau împiedicarea acțiunilor motrice;c) dotarea spațiilor de lucru cu instalații funcționale și asigurate corespunzător;d) amenajarea și asigurarea spațiilor pentru sărituri și aterizări;e) asigurarea spațiilor sau a vestiarelor necesare echipării elevilor, separat pentru fete și băieți, precum și a instalațiilor sanitare necesare, cu funcționalitate permanentă;f) asigurarea corpurilor de iluminat, bine protejate;g) asigurarea instalațiilor de aerisire a spațiilor de desfășurare a activităților;h) igienizarea sistematică, de două ori pe zi sau de câte ori este necesară, a spațiilor destinate activităților de educație fizică și sport;i) protejarea ferestrelor cu grilaje de protecție bine fixate;j) protejarea tablourilor electrice și a altor instalații din interior;k) protejarea corespunzătoare a întrerupătoarelor și prizelor;l) dotarea catedrei de educație fizică și sport cu un dulap sanitar care să conțină materiale și produse medicale necesare acordării primului ajutor. + Articolul 19Atribuțiile personalului didactic sunt următoarele:a) la începutul fiecărui semestru:(i) planificarea și realizarea primei lecții de educație fizică și sport ca lecție teoretică, în care se vor prezenta normele de sănătate și securitate a muncii, elevii semnând un proces-verbal în acest sens în care se consemnează că au luat cunoștință de prevederile privind protecția în timpul activităților de educație fizică și sport;b) înaintea începerii activității:(i) verificarea permanentă a respectării normelor de sănătate și securitate a muncii în activitățile cu elevii;(ii) verificarea funcționalității instalațiilor și aparatelor ce urmează a fi folosite, eliminându-se orice cauză de producere a unor accidente;(iii) verificarea echipamentului sportiv corespunzător al elevilor, potrivit condițiilor materiale și climatice în care se organizează activitatea;(iv) asigurarea condițiilor pentru aplicarea operativă a mijloacelor de prim ajutor, în cazul producerii unor accidente;(v) dispunerea adecvată, în spațiul de lucru, a materialelor didactice necesare lecției, astfel încât acestea să nu poată fi utilizate, necontrolat, de elevi;c) pe parcursul desfășurării lecției:(i) verificarea stării de sănătate a elevilor, trecându-i în repaus pe cei cu simptome nefavorabile desfășurării activității;(ii) asigurarea permanentă a disciplinei, prevenind ieșirile necontrolate;(iii) acordarea, după caz, a asistenței, sprijinului sau ajutorului, potrivit conținuturilor și nivelului de instruire;(iv) evitarea programării unor eforturi solicitante în condiții climatice nefavorabile;(v) supravegherea atentă a situațiilor în care se supraaglomerează spațiul de desfășurare a activității cu obiecte, materiale și instalații sportive;(vi) asigurarea desfășurării activității didactice numai în spații care pot fi permanent supravegheate;d) la încheierea lecției:(i) supravegherea părăsirii spațiului de desfășurare a activității de către elevi. + Articolul 20Elevii care participă la activitățile de educație fizică și sport au următoarele obligații:a) să prezinte la începutul fiecărui an școlar avizul medical cu specificația "apt pentru efort fizic în anul școlar .....";b) să respecte prevederile referitoare la statutul de "scutit medical", atunci când este cazul;c) să respecte integral normele de sănătate și securitate a muncii pentru care au semnat procesul-verbal;d) să fie prezenți la timp și să nu părăsească locul unde se desfășoară lecțiile fără acordul cadrului didactic;e) să efectueze numai exercițiile indicate de cadrul didactic;f) să solicite, după caz, explicații suplimentare, sprijin sau ajutor pentru execuțiile cu grad ridicat de dificultate;g) să semnaleze cadrului didactic problemele apărute în funcționarea aparatelor și instalațiilor sportive;h) să respecte regulile stabilite pentru participarea în concursuri și întreceri;i) să întrerupă exercițiile și să anunțe imediat cadrul didactic, dacă manifestă tulburări privind starea de sănătate;j) să utilizeze echipamentul sportiv adecvat în lecții;k) să nu între în spațiul de desfășurare a lecției fără acordul cadrului didactic. + Articolul 21În activitatea sportivă de performanță, la începutul fiecărui semestru, prima lecție de antrenament/pregătire sportivă practică va fi lecție teoretică, în care se vor prezenta normele de sănătate și securitate a muncii, elevii semnând un proces-verbal în acest sens, în care se consemnează că au luat cunoștință de prevederile privind protecția activităților de educație fizică și sport. + Articolul 22Măsurile privind prevenirea și evitarea accidentării elevilor cuprinși în activitatea sportivă de performanță sunt următoarele:a) asigurarea măsurilor de prim ajutor și/sau a asistenței medicale, în timpul antrenamentelor și competițiilor sportive;b) cunoașterea de către elevii sportivi a măsurilor de autoprotecție;c) verificarea funcționalității și utilizarea, în antrenamente, a instalațiilor și aparatelor ce urmează a fi folosite, eliminându-se orice cauză de producere a unor accidente;d) informarea asupra stării de sănătate a elevilor sportivi, înaintea începerii lecției de antrenament;e) acordarea, după caz, a asistenței, sprijinului sau ajutorului, potrivit conținuturilor și nivelului de instruire;f) asigurarea echipamentului de protecție specific disciplinelor sportive. + Capitolul VI Amenajarea, dotarea și întreținerea bazelor sportive școlare + Articolul 23(1) Fiecare unitate de învățământ are obligația să amenajeze, cu sprijinul organelor administrației locale, al unor sponsori și din propriile fonduri, să dezvolte baza sportivă proprie și să asigure funcționalitatea necesară acesteia atât pentru activitatea organizată în aer liber, cât și pentru cea din interior, asigurând astfel condițiile optime pentru realizarea obiectivelor înscrise în programele școlare și activitățile sportive extracurriculare.(2) Structura bazei sportive amenajate în aer liber se adaptează disponibilităților spațiului existent, inclusiv cel din curțile interioare. În funcție de aceste condiții se vor amenaja:a) pistă pentru alergări, cu 2-3 culoare, pe distanțe de 25-30 m sau 50-60 m;b) groapă cu nisip pentru sărituri;c) spații marcate pentru săritura în lungime de pe loc;d) spații pentru aruncarea mingii de oină, cu marcaje transversale la 15-20-25-30-40 m, și, după caz, un spațiu pentru aruncarea greutății, plasat separat, în extremitatea bazei sportive, ferit de circulația elevilor;e) pistă pentru un traseu specific alergării de rezistență, cu marcaje vizibile pe: obiecte, pomi, pereți etc.;f) două terenuri separate pentru jocurile sportive cu marcaje suprapuse: handbal - fotbal, baschet - volei sau separate, potrivit spațiilor avute la dispoziție; acestea vor fi delimitate ori îngrădite, evitând circulația elevilor care nu participă la lecții.(3) În interior, în lipsa spațiilor cu destinații specifice, adică săli de sport, conducerea unității de învățământ va asigura un alt spațiu, minimum o sală de clasă, care se va amenaja, dota și utiliza în exclusivitate pentru lecțiile de educație fizică și sport. + Articolul 24(1) În cazul dotării bazelor sportive școlare trebuie avute în vedere următoarele:a) în aer liber, pe lângă instalațiile sportive specifice fiecărui tip de activitate, precum jocuri sportive sau atletism, se recomandă și instalarea unor bare de tracțiune, dar și dotarea cu blocstarturi, cronometre, rulete;b) în interior, săli de gimnastică sau săli de sport, dotarea se realizează cu aparate, instalații, obiecte și alte mijloace de învățământ care să permită exersarea frontală, cum ar fi: bastoane de gimnastică, corzi de sărituri, jaloane, cercuri etc.(2) Principalele instalații și aparate sunt prevăzute în normativele de dotare minimală, aprobate prin reglementările în vigoare.(3) În situația când se organizează două lecții concomitent, conduse de 2 profesori, în activitatea de dotare trebuie să se aibă în vedere posibilitatea de utilizare simultană a unor aparate și obiecte.(4) Pentru predarea jocurilor sportive este necesar ca fiecare cadru didactic să dispună de un număr mare de mingi, de preferință una la 2 elevi, în scopul obținerii unei densități motrice optime a lecției. + Articolul 25Pentru întreținerea bazelor sportive școlare trebuie avute în vedere următoarele:a) baza sportivă pe care se desfășoară activitatea trebuie verificată zilnic de fiecare cadru didactic; acesta trebuie să solicite, după caz, personalului de îngrijire și de întreținere asigurarea curățeniei, completarea nisipului din groapa de sărituri, remedierea unor eventuale defecțiuni apărute la nivelul instalațiilor și aparatelor din dotare;b) fiecare cadru didactic are datoria de a folosi și întreține, în bună stare, materialele utilizate în comun cu colegii de specialitate;c) fiecare cadru didactic trebuie să acorde o atenție sporită modului de utilizare a materialelor sportive de către elevi, în scopul propus și în condiții de asigurare a integrității corporale, evitând producerea de accidente. + Capitolul VII Baza sportivă și dotarea materială pentru învățământul sportiv integrat și suplimentar + Articolul 26Alături de selecție, existența și calitatea bazelor sportive, dotate corespunzător realizării obiectivelor sportive propuse, constituie principalele pârghii de obținere a unor rezultate de un nivel ridicat. + Articolul 27Baza sportivă trebuie să fie disponibilă la ore potrivite și situată la distanțe care să permită elevilor sportivi participarea eficientă la procesul de instruire. + Articolul 28Bazele sportive utilizate de unitățile de învățământ cu program sportiv integrat și suplimentar pot fi:a) baze sportive proprii, cu dotări speciale;b) baze sportive aparținând unităților de învățământ fără profil sportiv, folosite de acestea în comun cu anumite secții din învățământul sportiv suplimentar, pentru secții care nu necesită dotări deosebite, cum este cazul jocurilor sportive;c) baze sportive aparținând altor cluburi sau instituții, utilizate pe baza unor protocoale de colaborare ori prin închiriere. + Articolul 29Pentru realizarea obiectivelor unităților sportive școlare, cu deosebire a celor din învățământul sportiv suplimentar, se impun următoarele măsuri:a) punerea la dispoziția secțiilor sportive din unitățile de învățământ cu program sportiv suplimentar, în mod gratuit, a bazelor sportive disponibile, în special săli de sport, care aparțin celorlalte unități de învățământ;b) continuarea realizării unor baze sportive proprii la cluburile sportive școlare, cu deosebire pentru disciplinele sportive care impun dotări speciale;c) optimizarea structurii secțiilor din învățământul sportiv suplimentar, în concordanță cu posibilitățile reale de a asigura stabilitatea: număr de cadre didactice, număr de posturi specifice, număr de grupe de pregătire etc. + Capitolul VIII Cerințe deontologice privind activitatea personalului didactic de predare + Articolul 30Personalul didactic de predare trebuie să cunoască drepturile și obligațiile legale în vigoare ce îi revin în unitatea de învățământ în care funcționează. + Articolul 31(1) În relațiile cu clasa/grupa de elevi, personalul didactic de predare trebuie să îndeplinească următoarele cerințe:a) să aibă o ținută morală demnă, concordantă cu valorile educaționale transmise elevilor;b) să aibă un comportament responsabil, concretizat prin respect și considerație față de elevi;c) să aibă echipament sportiv adecvat și decent, impecabil sub aspect igienic;d) să aibă aspect fizic îngrijit;e) să aibă o stare psihică caracterizată de bună dispoziție și optimism, stimulativă pentru activitatea elevilor;f) să manifeste disponibilitate totală pentru susținerea fiecărui elev, corespunzător caracteristicilor sale, în dobândirea cunoștințelor, priceperilor și deprinderilor.(2) În conformitate cu prevederile legale în vigoare, personalului didactic de predare îi sunt interzise:a) afectarea imaginii publice, viața intimă, privată și familială a elevului;b) aplicarea de pedepse corporale, precum și agresarea verbală sau fizică a elevilor;c) condiționarea prestației didactice la clasă sau a evaluării elevilor de obținerea oricărui tip de avantaje de la elevi ori de la părinții acestora;d) orice altă acțiune care ar putea leza statutul de cadru didactic sau ar dăuna prestigiului unității de învățământ.(3) Pentru buna desfășurare a procesului de învățământ personalul didactic de predare trebuie să realizeze următoarele activități:a) prezentarea la fiecare clasă a sistemului de evaluare, inclusiv cu exemplificări practice, a eșalonării susținerii probelor de evaluare și a scalelor de notare, a posibilelor opțiuni în alegerea instrumentelor de evaluare; se vor prezenta și categoriile de conținuturi care vor face obiectul notării curente;b) conștientizarea elevilor asupra necesității obținerii și prezentării avizului medical și consecințele lipsei acestuia;c) prelucrarea cu elevii fiecărei clase a prevederilor regulamentare privind frecvența la lecții, precizând numărul de absențe nemotivate care conduc la scăderea notei la purtare, la emiterea preavizului de exmatriculare sau la exmatriculare;d) înregistrarea, la fiecare lecție, a absențelor în caietul personal și în catalog;e) realizarea evaluării în fața întregului colectiv al clasei, făcând publică nota sau calificativul acordat;f) acționarea în conformitate cu prevederile legale, în situațiile de deteriorare a instalațiilor, aparatelor, materialelor didactice specifice, a mobilierului și a instalațiilor electrice sau sanitare, ca urmare a unui comportament necorespunzător al elevilor. + Articolul 32În relațiile cu profesorii pentru învățământ primar sau diriginții claselor, personalul didactic de predare trebuie să îndeplinească următoarele cerințe:a) să exercite activ calitatea de membru al consiliului clasei, exprimându-și opinia motivată asupra situației școlare sau disciplinare a elevilor;b) să informeze prompt profesorii pentru învățământ primar sau diriginții claselor asupra comportamentelor atipice ale unor elevi;c) să participe, după caz, la ședințele cu părinții;d) să informeze sau să solicite sprijinul profesorului pentru învățământ primar ori al dirigintelui în organizarea unor activități sportiv-turistice. + Articolul 33În relația cu responsabilul catedrei sau al comisiei metodice, personalul didactic de predare trebuie să îndeplinească următoarele sarcini:a) prezentarea documentelor de planificare și de proiectare didactică, pentru clasele la care este normat, în termenele stabilite, șefului de catedră;b) propunerea acțiunilor sau activităților specifice care urmează a fi cuprinse în programul de activitate al catedrei;c) îndeplinirea cu responsabilitate a sarcinilor specifice care îi revin din planul de activitate al catedrei;d) prezentarea rapoartelor scrise asupra rezultatelor obținute în plan didactic, educativ și competițional, cu clasele la care este normat;e) informarea curentă a șeful catedrei asupra oricărui eveniment, pozitiv sau negativ, intervenit în activitatea sa;f) informarea conducerii unității de învățământ, în timp optim, asupra oricărei indisponibilități de a fi prezent la lecții;g) respectarea dreptului de îndrumare și control al șefului de catedră. + Articolul 34În relația cu colegii de catedră, din punct de vedere comportamental, personalul didactic de predare trebuie să îndeplinească următoarele cerințe:a) disponibilitate de colaborare;b) respect reciproc;c) solidaritate;d) onestitate și corectitudine. + Articolul 35În relația cu conducerea unității de învățământ, personalul didactic de predare trebuie să îndeplinească următoarele cerințe:a) participarea sistematică și activă la ședințele consiliului profesoral;b) aplicarea hotărârilor consiliului profesoral sau ale consiliului de administrație;c) îndeplinirea cu responsabilitate a atribuțiilor primite ca membru în comisiile constituite în unitatea de învățământ;d) respectarea dreptului de îndrumare și control al directorului unității de învățământ. + Articolul 36În relațiile cu organismele de specialitate constituite la nivel de sector, localitate sau județ, personalul didactic de predare trebuie să îndeplinească următoarele cerințe:a) respectarea dreptului de îndrumare și control al inspectorului școlar de specialitate și al profesorilor metodiști numiți de acesta;b) participarea activă și sistematică la acțiunile cercurilor pedagogice teritoriale, angajându-se în susținerea de lecții demonstrative, referate și comunicări științifice, prezentări de documente de planificare, de proiectare didactică sau de evaluare;c) participarea activă la ședințele comisiei pe disciplină sportivă care organizează fazele locale ale competițiilor sportive școlare;d) exprimarea disponibilității de a participa la activitățile de evaluare externă organizate de inspectoratele școlare, atât în calitate de evaluator la disciplina educație fizică și sport sau de asistent la probele susținute la alte discipline, cât și în calitate de secretar ori vicepreședinte al comisiilor de examen sau concurs;e) studierea ofertelor de perfecționare profesională ale casei corpului didactic și participarea la forme de perfecționare. + Capitolul IX Activitatea catedrei, respectiv a comisiei metodice + Articolul 37Catedrele sau comisiile metodice se constituie din minimum 4 membri, care predau aceeași disciplină de studiu. În situațiile în care disciplina educație fizică și sport este predată de mai puțin de 4 cadre didactice, catedra sau comisia metodică se constituie din cadrele didactice care predau discipline înrudite ori predau discipline din alte arii curriculare. + Articolul 38În învățământul preșcolar și primar, catedrele ori comisiile metodice se pot constitui pe grupe sau ani de studiu de același nivel, pe grupe ori clase de niveluri apropiate sau pe întreg ciclul de învățământ, în funcție de numărul de cadre didactice. + Articolul 39(1) În unitățile de învățământ sportiv, cu program integrat sau cu program suplimentar, ca unități independente, catedrele ori comisiile metodice se vor constitui astfel:a) din minimum 3 profesori sau antrenori care predau aceeași disciplină sportivă;b) din minimum 3 profesori sau antrenori care predau discipline înrudite, precum catedra de jocuri sportive ori de sporturi individuale etc.(2) În cazul în care nu sunt întrunite condițiile privind minimul de membri care pot constitui o catedră sau comisie metodică, aceasta se constituie din toate cadrele didactice ori antrenorii, indiferent de disciplina sportivă predată. + Articolul 40În unitățile de învățământ în care funcționează clase cu program sportiv integrat și secții de club sportiv școlar, cadrele didactice sau antrenorii care predau la aceste clase/secții se constituie în catedre ori comisii metodice astfel:a) dacă există minimum 3 profesori ori antrenori care predau aceeași disciplină sportivă sau alte discipline sportive, se va constitui o catedră;b) dacă există cel mult 2 profesori sau antrenori, aceștia vor fi integrați în catedra ori comisia metodică de educație fizică a unității de învățământ în care își desfășoară activitatea. + Articolul 41Atribuțiile catedrei/comisiei metodice sunt următoarele:a) elaborează propunerile pentru oferta educațională a unității de învățământ, cuprinzând:(i) obiectivele și strategia predării disciplinei, în condițiile concrete existente în unitatea de învățământ; se vor face referiri concrete privind disciplinele sportive care vor fi predate cu caracter obligatoriu, prevăzute de programe, opțional sau alternativ;(ii) formele și conținuturile activității didactice propuse pentru curriculumul la decizia școlii;(iii) după caz, formele și conținuturile activității didactice propuse pentru curriculumul diferențiat;(iv) numărul și conținuturile orelor de ansamblu sportiv;(v) disciplinele sportive și numărul de ore necesare pentru pregătirea formațiilor sportive reprezentative, obiectivele de performanță ale acestora;(vi) structura și eșalonarea activităților sportiv-turistice pe parcursul anului școlar;b) elaborează programele de activități semestriale, cu termene și responsabilități, nominalizând componentele prevăzute în oferta educațională, la care se adaugă:(i) creșterea eficienței activității didactice prin lecții deschise, dezbateri tematice etc.;(ii) perfecționarea continuă și periodică a cadrelor didactice prin documentare și prezentare de referate metodice, interasistențe și schimburi de experiență, organizare și participare la sesiuni de comunicări, referate științifice, susținerea examenelor de definitivat și grade didactice, participarea la cursuri de perfecționare;(iii) optimizarea planificării și proiectării didactice prin prezentarea și dezbaterea documentelor de planificare și proiectare specifice, respectiv: eșalonarea anuală a unităților de învățare, planul calendaristic semestrial, proiectarea unității de învățare și proiectul didactic;(iv) prezentarea și dezbaterea sistemelor de evaluare pe clase, respectiv instrumentele de evaluare, caracterul obligatoriu sau alternativ al acestora, eșalonarea pe semestre și criteriile de stabilire a scalelor de evaluare;(v) soluțiile de evaluare pentru elevii aflați în situații speciale, precum cele morfologice, motrice și de sănătate;(vi) acțiunile sportive cu caracter de masă înscrise în calendarul competițional anual;(vii) acțiunile sportive oficiale cuprinse în calendarul olimpiadelor naționale ale sportului școlar la care au fost înscrise formațiile sportive reprezentative ale unității de învățământ;(viii) activitățile turistice și serbările sportive;(ix) informarea curentă și periodică a elevilor și a celorlalte cadre didactice prin avizierul catedrei;(x) programarea, după caz, a activităților de pregătire specială a elevilor pentru probele de aptitudini solicitate de admiterea în cicluri de învățământ superioare sau de finalizare a studiilor. + Articolul 42Catedrele sau comisiile metodice sunt conduse de un șef de catedră ori comisie metodică, numit de directorul unității de învățământ, pe baza propunerilor primite din partea catedrei sau comisiei metodice. + Articolul 43Atribuțiile șefului de catedră sau comisie metodică sunt următoarele:a) stabilește atribuțiile fiecărui membru al catedrei sau comisiei metodice;b) evaluează activitatea și propune consiliului de administrație calificativul anual pentru fiecare membru al catedrei sau comisiei metodice;c) efectuează asistențe la lecții, cu precădere la cadrele didactice stagiare și la cele nou-venite în unitatea de învățământ;d) stabilește și monitorizează implementarea standardelor de calitate specifice disciplinei;e) elaborează informări asupra activității catedrei sau comisiei metodice, semestrial și la cererea directorului, pe care le prezintă în consiliul profesoral;f) stabilește graficul desfășurării lunare a ședințelor catedrei sau comisiei metodice și elaborează tematica acestora;g) cultivă și întreține un climat de activitate favorabil performanței didactice și metodice;h) mediază eventualele situații conflictuale;i) solicită sprijinul directorului unității de învățământ pentru respectarea de către echipa de întocmire a orarului a cerințelor motivate ale catedrei sau comisiei metodice, respectiv de utilizare judicioasă a spațiilor de lucru, a materialelor didactice și a condițiilor de activitate a elevilor;j) colaborează cu personalul tehnic și de îngrijire repartizat pentru întreținerea bazei sportive;k) întocmește referatele de necesitate și le înaintează conducerii unității de învățământ. + Capitolul X Activitatea asociației sportive școlare + Articolul 44Activitatea sportivă din unitățile de învățământ se organizează în cadrul asociațiilor sportive școlare. Participarea la sistemul competițional pentru elevii din unitățile de învățământ se face exclusiv pe baza legitimației școlare și a avizului medical la zi. + Articolul 45În cadrul fiecărei unități de învățământ se constituie "Asociația sportivă școlară". Constituirea asociației sportive școlare, structură sportivă fără personalitate juridică, dă dreptul acesteia la obținerea unui certificat de identitate sportivă, precum și la afilierea la asociațiile județene/municipale, pe ramura de sport corespunzătoare, în vederea participării la competițiile sportive oficiale locale. Afilierea la asociațiile județene/municipale, pe ramura de sport corespunzătoare, conferă asociațiilor sportive școlare drepturile și obligațiile prevăzute în statutele și regulamentele acestora. + Articolul 46Activitatea asociațiilor sportive școlare este coordonată de Federația Sportului Școlar și Universitar. Unitățile de învățământ au obligația să respecte în activitatea asociațiilor sportive școlare constituite în cadrul lor reglementările metodologice ale Federației Sportului Școlar și Universitar. + Articolul 47Activitatea asociației sportive se organizează pe secții sportive sau forme de activitate cu caracter recreativ, la care pot participa inclusiv cadrele didactice din unitatea de învățământ respectivă și familiile elevilor cuprinși în unitatea de învățământ, respectiv în asociația sportivă școlară. + Articolul 48Catedra de educație fizică și sport se implică în constituirea, conform prevederilor legale în vigoare, a asociațiilor sportive școlare și acordă consultanță de specialitate necesară desfășurării activității acestora. + Articolul 49În cadrul asociației sportive școlare, fiecare clasă își pregătește echipele care participă la activitățile sportive organizate la nivelul unității de învățământ. + Articolul 50Sursele de finanțare ale asociațiilor sportive școlare, structuri sportive fără personalitate juridică, se asigură prin:a) aportul membrilor;b) repartizarea unor sume pentru activitatea sportivă din bugetul de venituri și cheltuieli al unităților de învățământ în cadrul cărora s-au constituit;c) alte surse. + Articolul 51În aprecierea anuală a activității profesorilor de educație fizică și sport se va avea în vedere și contribuția acestora la organizarea timpului liber al elevilor, prin variate acțiuni cu specific sportiv, agreate de elevi.-----
EMITENT |