DECIZIE nr. 1.479 din 8 noiembrie 2011referitoare la excepţia de neconstituţionalitate a prevederilor art. 24 alin. (2) din Legea contenciosului administrativ nr. 554/2004
Publicat în
MONITORUL OFICIAL nr. 59 din 25 ianuarie 2012
Augustin Zegrean - preşedinteAspazia Cojocaru - judecătorAcsinte Gaspar - judecătorPetre Lăzăroiu - judecătorMircea Ştefan Minea - judecătorIulia Antoanella Motoc - judecătorIon Predescu - judecătorPuskas Valentin Zoltan - judecătorTudorel Toader - judecătorIoana Marilena Chiorean - magistrat-asistentCu participarea reprezentantului Ministerului Public, procuror Antonia Constantin.Pe rol se află soluţionarea excepţiei de neconstituţionalitate a prevederilor art. 24 alin. (2) din Legea contenciosului administrativ nr. 554/2004, excepţie ridicată de Autoritatea Naţională pentru Restituirea Proprietăţilor în Dosarul nr. 48.759/3/CC/2010 al Tribunalul Bucureşti - Secţia a IX-a contencios administrativ şi fiscal şi care formează obiectul Dosarului Curţii Constituţionale nr. 178D/2011.La apelul nominal se constată lipsa părţilor, faţă de care procedura de citare a fost legal îndeplinită.Curtea dispune a se face apelul şi în dosarele nr. 277D/2011, nr. 434D/2011, nr. 441D/2011, nr. 507D/2011, nr. 530D/2011, nr. 531D/2011, nr. 704D/2011, nr. 993D/2011 şi nr. 1.070D/2011, având ca obiect aceeaşi excepţie de neconstituţionalitate, ridicată de acelaşi autor în Dosarul nr. 5.316/116/2010 al Tribunalului Călăraşi - Secţia civilă, în dosarele nr. 13.311/118/2010, nr. 17.202/118/2010 şi nr. 13.310/118/2010 ale Tribunalului Constanţa - Secţia comercială, de contencios administrativ şi fiscal, în Dosarul nr. 7.591/108/2010 al Tribunalului Arad - Secţia contencios administrativ şi fiscal, litigii de muncă şi asigurări sociale, în dosarele nr. 36.032/3/2010 şi nr. 28.343/3/2010 ale Curţii de Apel Bucureşti - Secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal şi în dosarele nr. 43.171/3/CA/2011 şi nr. 51.203/3/CA/2010 ale Tribunalului Bucureşti - Secţia a IX-a contencios administrativ şi fiscal.La apelul nominal se constată lipsa părţilor, faţă de care procedura de citare a fost legal îndeplinită.Curtea, din oficiu, pune în discuţie conexarea dosarelor.Reprezentantul Ministerului Public nu se opune conexării cauzelor.Curtea, având în vedere identitatea de obiect a cauzelor, în temeiul art. 14 şi al art. 53 alin. (5) din Legea nr. 47/1992 privind organizarea şi funcţionarea Curţii Constituţionale, raportate la art. 164 din Codul de procedură civilă, dispune conexarea dosarelor nr. 277D/2011, nr. 434D/2011, nr. 441D/2011, nr. 507D/2011, nr. 530D/2011, nr. 531D/2011, nr. 704D/2011, nr. 993D/2011 şi nr. 1.070D/2011 la Dosarul nr. 178D/2011, care a fost primul înregistrat.Cauza fiind în stare de judecată, preşedintele Curţii acordă cuvântul reprezentantului Ministerului Public, care pune concluzii de respingere a excepţiei de neconstituţionalitate, ca neîntemeiată.CURTEA,având în vedere actele şi lucrările dosarelor, constată următoarele:Prin Sentinţa civilă nr. 3.345 din 30 noiembrie 2010, pronunţată în Dosarul nr. 48.759/3/CC/2010, şi prin încheierile din 28 iunie 2011 şi din 20 septembrie 2011, pronunţate în dosarele nr. 43.171/3/CA/2011 şi nr. 51.203/3/CA/2010, Tribunalul Bucureşti - Secţia a IX-a contencios administrativ şi fiscal a sesizat Curtea Constituţională cu excepţia de neconstituţionalitate a prevederilor art. 24 alin. (2) din Legea contenciosului administrativ nr. 554/2004.Prin Încheierea din 18 ianuarie 2011, pronunţată în Dosarul nr. 5.316/116/2010, Tribunalul Călăraşi - Secţia civilă a sesizat Curtea Constituţională cu excepţia de neconstituţionalitate a prevederilor art. 24 alin. (2) din Legea contenciosului administrativ nr. 554/2004.Prin încheierile din 17 martie 2011 şi din 24 martie 2011, pronunţate în dosarele nr. 13.311/118/2010 şi nr. 17.202/118/2010 şi prin Sentinţa civilă nr. 52/CA din 21 aprilie 2011, pronunţată în Dosarul nr. 13.310/118/2010, Tribunalul Constanţa - Secţia comercială, de contencios administrativ şi fiscal a sesizat Curtea Constituţională cu excepţia de neconstituţionalitate a prevederilor art. 24 alin. (2) din Legea contenciosului administrativ nr. 554/2004.Prin Încheierea din 3 februarie 2011, pronunţată în Dosarul nr. 7.591/108/2010, Tribunalul Arad - Secţia contencios administrativ şi fiscal, litigii de muncă şi asigurări sociale a sesizat Curtea Constituţională cu excepţia de neconstituţionalitate a prevederilor art. 24 alin. (2) din Legea contenciosului administrativ nr. 554/2004.Prin încheierile din 25 martie 2011, pronunţate în dosarele nr. 36.032/3/2010 şi nr. 28.343/3/2010, Curtea de Apel Bucureşti - Secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal a sesizat Curtea Constituţională cu excepţia de neconstituţionalitate a prevederilor art. 24 alin. (2) din Legea contenciosului administrativ nr. 554/2004.În toate dosarele, excepţia a fost ridicată de Autoritatea Naţională pentru Restituirea Proprietăţilor, prin Serviciul pentru aplicarea Legii nr. 9/1998, în cadrul soluţionării unei acţiuni în contencios administrativ având ca obiect amenda pentru neexecutarea hotărârii judecătoreşti, în temeiul art. 24 alin. (2) din Legea contenciosului administrativ nr. 554/2004.În motivarea excepţiei de neconstituţionalitate autorul acesteia susţine că, prin instituirea unei amenzi în sarcina conducătorului autorităţii publice, dispoziţiile de lege criticate sunt neconstituţionale, deoarece aduc atingere demnităţii conducătorului instituţiei publice respective. Astfel, arată că este de notorietate durata procedurii juridice în dreptul comun datorată supraaglomerării instanţelor de judecată. Totodată, datorită lipsei de personal coroborată cu volumul mare de muncă, Autoritatea Naţională pentru Restituirea Proprietăţilor a solicitat judecata în lipsă în toate etapele de judecată ale procesului, iar hotărârile instanţei de recurs nu se comunică şi nu se publică. În continuare, susţine că, deşi, potrivit art. unic pct. 10 din Legea nr. 276/2009 privind aprobarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 212/2008 pentru modificarea şi completarea Legii nr. 146/1997 privind taxele judiciare de timbru, hotărârile judecătoreşti irevocabile se comunică părţilor, Curtea de Apel Timişoara nu a comunicat decizia de respingere a recursului, deşi avea obligaţia redactării acestei hotărâri judecătoreşti în termen de 30 de zile de la pronunţare şi obligaţia comunicării.Tribunalul Bucureşti - Secţia a IX-a contencios administrativ şi fiscal consideră că excepţia de neconstituţionalitate este neîntemeiată, deoarece nu există vreo neconcordanţă între dispoziţiile de lege criticate şi art. 1 din Carta drepturilor fundamentale a Uniunii Europene. Astfel, reglementarea unor sancţiuni civile şi penale în sarcina conducătorului autorităţii administrative care nu a înţeles să execute în termenul prevăzut hotărârea judecătorească prin care a fost obligată să încheie, să înlocuiască ori să modifice actul administrativ, să elibereze o adeverinţă sau orice alt înscris nu este de natură a constitui o încălcare a demnităţii umane, o asemenea măsură legislativă având menirea să asigure, în sensul art. 6 paragraful 1 din Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale, realizarea întocmai a actului de justiţie într-un stat care respectă preeminenţa dreptului, în sensul că executarea unei hotărâri judecătoreşti trebuie considerată ca făcând parte integrantă din proces, iar dreptul de acces la justiţie ar fi iluzoriu dacă ordinea juridică internă ar permite ca o hotărâre definitivă şi obligatorie să rămână fără efect în detrimentul unei părţi (Hotărârea din 24 martie 2005, pronunţată în Cauza Şandor împotriva României, Hotărârea din 17 iunie 2004, pronunţată în Cauza Ruianu împotriva României.)Pe de altă parte, nu poate fi reţinută nicio formă de încălcare a demnităţii umane, în condiţiile în care aplicarea acestor sancţiuni este condiţionată de îndeplinirea procedurii judiciare de dovedire a elementelor constitutive ale unei fapte ilicite de natură civilă sau, după caz, penală, procedură care, în dreptul naţional, asigură persoanei în cauză toate garanţiile de acces efectiv la justiţie, în deplin acord cu exigenţele art. 6 din Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale.În fine, instanţa consideră că argumentul duratei mari a procedurilor judiciare în vederea reparării pretinsului prejudiciu de imagine încercat de persoanele fizice cu statut de demnitar prin sancţionarea lor în temeiul art. 24 alin. (2) din Legea nr. 554/2004 nu conduce la concluzia producerii unei încălcări a demnităţii acestor persoane, întrucât nu orice prejudiciu adus reputaţiei sau imaginii publice constituie şi o încălcare a demnităţii umane, modalitatea de producere şi gravitatea acestui prejudiciu reprezentând elementul de distincţie. Or, în cauză, nu posibilitatea aplicării de sancţiuni prevăzute de lege şi proporţionale cu interesul public vizat poate prejudicia persoana sancţionată, ci eventualitatea aplicării acestor sancţiuni fără îndeplinirea elementelor constitutive ale faptei ilicite, care să determine regresul împotriva persoanei vinovate, ceea ce constituie însă împrejurări de fapt, ce ţin de executarea în concret a normei legale, dar care nu atrage caracterul neconstituţional al acesteia.Tribunalul Călăraşi - Secţia civilă consideră că textul de lege criticat este constituţional, iar aplicarea amenzii prevăzută de acesta este consecinţa neexecutării culpabile a unei hotărâri judecătoreşti definitive şi irevocabile. Aceasta intervine în virtutea legii, iar cuantumul amenzii este determinat în mod cert şi neechivoc prin însăşi norma criticată.Tribunalul Constanţa - Secţia comercială, de contencios administrativ şi fiscal apreciază că dispoziţiile de lege criticate dau expresie competenţei constituţionale a legiuitorului de a stabili modalităţile de executare a hotărârilor judecătoreşti, executarea fiind o parte integrantă a procesului, în sensul art. 6 din Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale şi nu contravin art. 20 din Constituţie, cu raportare la art. 1 titlul I din Carta drepturilor fundamentale a Uniunii Europene, referitor la protecţia demnităţii umane.Tribunalul Arad - Secţia contencios administrativ şi fiscal, litigii de muncă şi asigurări sociale nu şi-a exprimat opinia asupra temeiniciei excepţiei de neconstituţionalitate.Curtea de Apel Bucureşti - Secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal consideră că excepţia de neconstituţionalitate este nefondată.Potrivit prevederilor art. 30 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, încheierile de sesizare au fost comunicate preşedinţilor celor două Camere ale Parlamentului, Guvernului şi Avocatului Poporului, pentru a-şi exprima punctele de vedere asupra excepţiei de neconstituţionalitate.Guvernul apreciază că excepţia de neconstituţionalitate este neîntemeiată, invocând în acest sens Decizia Curţii Constituţionale nr. 920/2009.Avocatul Poporului, în punctul său de vedere transmis Curţii Constituţionale în Dosarul nr. 1.070D/2011, consideră că dispoziţiile de lege criticate sunt constituţionale, sens în care invocă deciziile Curţii Constituţionale nr. 920/2009 şi nr. 1.083/2011.Preşedinţii celor două Camere ale Parlamentului nu au comunicat punctele lor de vedere asupra excepţiei de neconstituţionalitate.CURTEA,examinând actele de sesizare, punctele de vedere ale Guvernului şi Avocatului Poporului, rapoartele întocmite de judecătorul-raportor, concluziile procurorului, dispoziţiile legale criticate, raportate la prevederile Constituţiei, precum şi Legea nr. 47/1992, reţine următoarele:Curtea Constituţională a fost legal sesizată şi este competentă, potrivit dispoziţiilor art. 146 lit. d) din Constituţie, precum şi ale art. 1 alin. (2), ale art. 2, 3, 10 şi 29 din Legea nr. 47/1992, să soluţioneze excepţia de neconstituţionalitate.Obiectul excepţiei de neconstituţionalitate îl constituie dispoziţiile art. 24 alin. (2) din Legea contenciosului administrativ nr. 554/2004, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 1.154 din 7 decembrie 2004, modificate prin art. I pct. 33 din Legea nr. 262/2007 pentru modificarea şi completarea Legii contenciosului administrativ nr. 554/2004, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 510 din 30 iulie 2007.În prezent, textul de lege criticat are următoarea redactare:- Art. 24 "Obligaţia executării"[...] "(2) În cazul în care termenul nu este respectat, se aplică conducătorului autorităţii publice sau, după caz, persoanei obligate o amendă de 20% din salariul minim brut pe economie pe zi de întârziere, iar reclamantul are dreptul la despăgubiri pentru întârziere."Dispoziţiile alin. (1) al art. 24 au următorul cuprins: "Dacă în urma admiterii acţiunii autoritatea publică este obligată să încheie, să înlocuiască sau să modifice actul administrativ, să elibereze un alt înscris sau să efectueze anumite operaţiuni administrative, executarea hotărârii definitive şi irevocabile se face în termenul prevăzut în cuprinsul acesteia, iar în lipsa unui astfel de termen, în cel mult 30 de zile de la data rămânerii irevocabile a hotărârii."Autorul excepţiei de neconstituţionalitate consideră că aceste prevederi de lege contravin dispoziţiilor constituţionale ale art. 20 referitoare la tratatele internaţionale privind drepturile omului şi dispoziţiilor art. 1 din Carta drepturilor fundamentale a Uniunii Europene.Examinând excepţia de neconstituţionalitate, Curtea constată că s-a mai pronunţat asupra constituţionalităţii prevederilor art. 24 alin. (2) din Legea contenciosului administrativ nr. 554/2004, în raport cu critici similare, prin Decizia nr. 920 din 23 iunie 2009, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 575 din 18 august 2009.Cu acel prilej, Curtea a reţinut că procedura contenciosului administrativ are un caracter special, fiind derogatorie de la regulile procedural civile, şi dă expresie prevederilor art. 52 din Legea fundamentală, oferind cadrul constituţional al protejării cetăţenilor în faţa eventualelor abuzuri ale autorităţilor publice. În acest context, legiuitorul a stabilit că executarea hotărârilor judecătoreşti definitive şi irevocabile prin care s-au instituit în sarcina autorităţilor publice anumite obligaţii de "a face" trebuie să fie realizată într-un anumit termen, fie cel precizat în cuprinsul hotărârii, potrivit art. 18 alin. (6) din lege, fie, în lipsa acestuia, în cel mult 30 de zile de la data rămânerii irevocabile a acesteia.Curtea a constatat că textul de lege ce formează obiect al excepţiei nu aduce atingere nici principiului egalităţii cetăţenilor în faţa legii şi a autorităţilor publice, nici dreptului la apărare, garantat la nivel constituţional, reţinând că autorităţile publice pot fi întotdeauna reprezentate, în procesele în care sunt parte, fie de către un consilier juridic, care are obligaţia de serviciu de a depune toate diligenţele posibile pentru apărarea intereselor instituţiei, fie de un avocat angajat în baza unui contract de asistenţă juridică şi reprezentare, fie chiar de un salariat al acestora, anume desemnat în baza unei procuri speciale de reprezentare în justiţie. Aşadar, prin intermediul unui astfel de reprezentant, autoritatea publică are posibilitatea de a-şi exercită toate prerogativele dreptului la apărare. În plus, nimic nu îl împiedică pe acesta să facă demersurile necesare pentru a afla soluţia pronunţată de instanţă în recurs, astfel încât autoritatea publică să poată duce la îndeplinire dispozitivul hotărârii, în respectul principiilor statului de drept, cărora li se subsumează şi conformarea la imperativele cuprinse în hotărârile judecătoreşti.Pentru considerente similare, nu poate fi reţinută nici susţinerea autorului excepţiei potrivit căreia conducătorului autorităţii publice i se nesocoteşte dreptul la apărare întrucât nu a avut calitate procesuală în litigiul dedus judecăţii, interesele acestuia putând fi apărate cu succes de acelaşi reprezentant, consilier juridic sau avocat. De altfel, amenzile cominatorii stabilite la art. 24 alin. (2) din Legea contenciosului administrativ nr. 554/2004 reprezintă o sancţiune procedurală pecuniară aplicată de instanţă în scopul asigurării executării hotărârii. Legiuitorul a considerat necesar să instituie un astfel de mijloc de constrângere pentru a conferi eficacitate înseşi instituţiei contenciosului administrativ, a cărei finalitate ar fi iluzorie în absenţa unei sancţiuni pentru neexecutarea voluntară a hotărârilor judecătoreşti pronunţate în această materie.Întrucât criticile de neconstituţionalitate din prezenta cauză privesc, în esenţă, aceleaşi aspecte şi având în vedere că nu au intervenit elemente noi, de natură să determine schimbarea jurisprudenţei Curţii Constituţionale, considerentele şi soluţia deciziei menţionate îşi păstrează valabilitatea şi în cauza de faţă.Cu privire la critica de neconstituţionalitate raportată la prevederile art. 20 din Constituţie şi la art. 1 din Carta drepturilor fundamentale a Uniunii Europene, Curtea reţine că, astfel cum a statuat prin Decizia nr. 1.237/2010, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 785 din 24 noiembrie 2010, de principiu, prevederile Cartei drepturilor fundamentale a Uniunii Europene sunt aplicabile în controlul de constituţionalitate în măsura în care asigură, garantează şi dezvoltă prevederile constituţionale în materia drepturilor fundamentale, cu alte cuvinte, în măsura în care nivelul lor de protecţie este cel puţin la nivelul normelor constituţionale în domeniul drepturilor omului. Ţinând cont că dispoziţiile art. 1 din aceasta se referă la demnitatea umană, care este inviolabilă, nu se poate susţine că o sancţiune procedurală pecuniară aplicată de instanţă conducătorului autorităţii publice în scopul asigurării executării unei hotărâri judecătoreşti - astfel cum prevede textul de lege criticat - ar afecta demnitatea umană a conducătorului autorităţii publice respective.Pentru considerentele expuse mai sus, în temeiul art. 146 lit. d) şi al art. 147 alin. (4) din Constituţie, precum şi al art. 1-3, al art. 11 alin. (1) lit. A.d) şi al art. 29 din Legea nr. 47/1992,CURTEA CONSTITUŢIONALĂÎn numele legiiDECIDE:Respinge, ca neîntemeiată, excepţia de neconstituţionalitate a prevederilor art. 24 alin. (2) din Legea contenciosului administrativ nr. 554/2004, excepţie ridicată de Autoritatea Naţională pentru Restituirea Proprietăţilor în dosarele nr. 48.759/3/CC/2010, nr. 43.171/3/CA/2011 şi nr. 51.203/3/CA/2010 ale Tribunalul Bucureşti - Secţia a IX-a contencios administrativ şi fiscal, în Dosarul nr. 5.316/116/2010 al Tribunalului Călăraşi - Secţia civilă, în dosarele nr. 13.311/118/2010, nr. 17.202/118/2010 şi nr. 13.310/118/2010 ale Tribunalului Constanţa - Secţia comercială, de contencios administrativ şi fiscal, în Dosarul nr. 7.591/108/2010 al Tribunalului Arad - Secţia contencios administrativ şi fiscal, litigii de muncă şi asigurări sociale, în dosarele nr. 36.032/3/2010 şi nr. 28.343/3/2010 ale Curţii de Apel Bucureşti - Secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal.Definitivă şi general obligatorie.Pronunţată în şedinţa publică din data de 8 noiembrie 2011.PREŞEDINTELE CURŢII CONSTITUŢIONALE,AUGUSTIN ZEGREANMagistrat-asistent,Ioana Marilena Chiorean__________
| EMITENT |
Augustin Zegrean - preşedinteAspazia Cojocaru - judecătorAcsinte Gaspar - judecătorPetre Lăzăroiu - judecătorMircea Ştefan Minea - judecătorIulia Antoanella Motoc - judecătorIon Predescu - judecătorPuskas Valentin Zoltan - judecătorTudorel Toader - judecătorIoana Marilena Chiorean - magistrat-asistentCu participarea reprezentantului Ministerului Public, procuror Antonia Constantin.Pe rol se află soluţionarea excepţiei de neconstituţionalitate a prevederilor art. 24 alin. (2) din Legea contenciosului administrativ nr. 554/2004, excepţie ridicată de Autoritatea Naţională pentru Restituirea Proprietăţilor în Dosarul nr. 48.759/3/CC/2010 al Tribunalul Bucureşti - Secţia a IX-a contencios administrativ şi fiscal şi care formează obiectul Dosarului Curţii Constituţionale nr. 178D/2011.La apelul nominal se constată lipsa părţilor, faţă de care procedura de citare a fost legal îndeplinită.Curtea dispune a se face apelul şi în dosarele nr. 277D/2011, nr. 434D/2011, nr. 441D/2011, nr. 507D/2011, nr. 530D/2011, nr. 531D/2011, nr. 704D/2011, nr. 993D/2011 şi nr. 1.070D/2011, având ca obiect aceeaşi excepţie de neconstituţionalitate, ridicată de acelaşi autor în Dosarul nr. 5.316/116/2010 al Tribunalului Călăraşi - Secţia civilă, în dosarele nr. 13.311/118/2010, nr. 17.202/118/2010 şi nr. 13.310/118/2010 ale Tribunalului Constanţa - Secţia comercială, de contencios administrativ şi fiscal, în Dosarul nr. 7.591/108/2010 al Tribunalului Arad - Secţia contencios administrativ şi fiscal, litigii de muncă şi asigurări sociale, în dosarele nr. 36.032/3/2010 şi nr. 28.343/3/2010 ale Curţii de Apel Bucureşti - Secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal şi în dosarele nr. 43.171/3/CA/2011 şi nr. 51.203/3/CA/2010 ale Tribunalului Bucureşti - Secţia a IX-a contencios administrativ şi fiscal.La apelul nominal se constată lipsa părţilor, faţă de care procedura de citare a fost legal îndeplinită.Curtea, din oficiu, pune în discuţie conexarea dosarelor.Reprezentantul Ministerului Public nu se opune conexării cauzelor.Curtea, având în vedere identitatea de obiect a cauzelor, în temeiul art. 14 şi al art. 53 alin. (5) din Legea nr. 47/1992 privind organizarea şi funcţionarea Curţii Constituţionale, raportate la art. 164 din Codul de procedură civilă, dispune conexarea dosarelor nr. 277D/2011, nr. 434D/2011, nr. 441D/2011, nr. 507D/2011, nr. 530D/2011, nr. 531D/2011, nr. 704D/2011, nr. 993D/2011 şi nr. 1.070D/2011 la Dosarul nr. 178D/2011, care a fost primul înregistrat.Cauza fiind în stare de judecată, preşedintele Curţii acordă cuvântul reprezentantului Ministerului Public, care pune concluzii de respingere a excepţiei de neconstituţionalitate, ca neîntemeiată.CURTEA,având în vedere actele şi lucrările dosarelor, constată următoarele:Prin Sentinţa civilă nr. 3.345 din 30 noiembrie 2010, pronunţată în Dosarul nr. 48.759/3/CC/2010, şi prin încheierile din 28 iunie 2011 şi din 20 septembrie 2011, pronunţate în dosarele nr. 43.171/3/CA/2011 şi nr. 51.203/3/CA/2010, Tribunalul Bucureşti - Secţia a IX-a contencios administrativ şi fiscal a sesizat Curtea Constituţională cu excepţia de neconstituţionalitate a prevederilor art. 24 alin. (2) din Legea contenciosului administrativ nr. 554/2004.Prin Încheierea din 18 ianuarie 2011, pronunţată în Dosarul nr. 5.316/116/2010, Tribunalul Călăraşi - Secţia civilă a sesizat Curtea Constituţională cu excepţia de neconstituţionalitate a prevederilor art. 24 alin. (2) din Legea contenciosului administrativ nr. 554/2004.Prin încheierile din 17 martie 2011 şi din 24 martie 2011, pronunţate în dosarele nr. 13.311/118/2010 şi nr. 17.202/118/2010 şi prin Sentinţa civilă nr. 52/CA din 21 aprilie 2011, pronunţată în Dosarul nr. 13.310/118/2010, Tribunalul Constanţa - Secţia comercială, de contencios administrativ şi fiscal a sesizat Curtea Constituţională cu excepţia de neconstituţionalitate a prevederilor art. 24 alin. (2) din Legea contenciosului administrativ nr. 554/2004.Prin Încheierea din 3 februarie 2011, pronunţată în Dosarul nr. 7.591/108/2010, Tribunalul Arad - Secţia contencios administrativ şi fiscal, litigii de muncă şi asigurări sociale a sesizat Curtea Constituţională cu excepţia de neconstituţionalitate a prevederilor art. 24 alin. (2) din Legea contenciosului administrativ nr. 554/2004.Prin încheierile din 25 martie 2011, pronunţate în dosarele nr. 36.032/3/2010 şi nr. 28.343/3/2010, Curtea de Apel Bucureşti - Secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal a sesizat Curtea Constituţională cu excepţia de neconstituţionalitate a prevederilor art. 24 alin. (2) din Legea contenciosului administrativ nr. 554/2004.În toate dosarele, excepţia a fost ridicată de Autoritatea Naţională pentru Restituirea Proprietăţilor, prin Serviciul pentru aplicarea Legii nr. 9/1998, în cadrul soluţionării unei acţiuni în contencios administrativ având ca obiect amenda pentru neexecutarea hotărârii judecătoreşti, în temeiul art. 24 alin. (2) din Legea contenciosului administrativ nr. 554/2004.În motivarea excepţiei de neconstituţionalitate autorul acesteia susţine că, prin instituirea unei amenzi în sarcina conducătorului autorităţii publice, dispoziţiile de lege criticate sunt neconstituţionale, deoarece aduc atingere demnităţii conducătorului instituţiei publice respective. Astfel, arată că este de notorietate durata procedurii juridice în dreptul comun datorată supraaglomerării instanţelor de judecată. Totodată, datorită lipsei de personal coroborată cu volumul mare de muncă, Autoritatea Naţională pentru Restituirea Proprietăţilor a solicitat judecata în lipsă în toate etapele de judecată ale procesului, iar hotărârile instanţei de recurs nu se comunică şi nu se publică. În continuare, susţine că, deşi, potrivit art. unic pct. 10 din Legea nr. 276/2009 privind aprobarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 212/2008 pentru modificarea şi completarea Legii nr. 146/1997 privind taxele judiciare de timbru, hotărârile judecătoreşti irevocabile se comunică părţilor, Curtea de Apel Timişoara nu a comunicat decizia de respingere a recursului, deşi avea obligaţia redactării acestei hotărâri judecătoreşti în termen de 30 de zile de la pronunţare şi obligaţia comunicării.Tribunalul Bucureşti - Secţia a IX-a contencios administrativ şi fiscal consideră că excepţia de neconstituţionalitate este neîntemeiată, deoarece nu există vreo neconcordanţă între dispoziţiile de lege criticate şi art. 1 din Carta drepturilor fundamentale a Uniunii Europene. Astfel, reglementarea unor sancţiuni civile şi penale în sarcina conducătorului autorităţii administrative care nu a înţeles să execute în termenul prevăzut hotărârea judecătorească prin care a fost obligată să încheie, să înlocuiască ori să modifice actul administrativ, să elibereze o adeverinţă sau orice alt înscris nu este de natură a constitui o încălcare a demnităţii umane, o asemenea măsură legislativă având menirea să asigure, în sensul art. 6 paragraful 1 din Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale, realizarea întocmai a actului de justiţie într-un stat care respectă preeminenţa dreptului, în sensul că executarea unei hotărâri judecătoreşti trebuie considerată ca făcând parte integrantă din proces, iar dreptul de acces la justiţie ar fi iluzoriu dacă ordinea juridică internă ar permite ca o hotărâre definitivă şi obligatorie să rămână fără efect în detrimentul unei părţi (Hotărârea din 24 martie 2005, pronunţată în Cauza Şandor împotriva României, Hotărârea din 17 iunie 2004, pronunţată în Cauza Ruianu împotriva României.)Pe de altă parte, nu poate fi reţinută nicio formă de încălcare a demnităţii umane, în condiţiile în care aplicarea acestor sancţiuni este condiţionată de îndeplinirea procedurii judiciare de dovedire a elementelor constitutive ale unei fapte ilicite de natură civilă sau, după caz, penală, procedură care, în dreptul naţional, asigură persoanei în cauză toate garanţiile de acces efectiv la justiţie, în deplin acord cu exigenţele art. 6 din Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale.În fine, instanţa consideră că argumentul duratei mari a procedurilor judiciare în vederea reparării pretinsului prejudiciu de imagine încercat de persoanele fizice cu statut de demnitar prin sancţionarea lor în temeiul art. 24 alin. (2) din Legea nr. 554/2004 nu conduce la concluzia producerii unei încălcări a demnităţii acestor persoane, întrucât nu orice prejudiciu adus reputaţiei sau imaginii publice constituie şi o încălcare a demnităţii umane, modalitatea de producere şi gravitatea acestui prejudiciu reprezentând elementul de distincţie. Or, în cauză, nu posibilitatea aplicării de sancţiuni prevăzute de lege şi proporţionale cu interesul public vizat poate prejudicia persoana sancţionată, ci eventualitatea aplicării acestor sancţiuni fără îndeplinirea elementelor constitutive ale faptei ilicite, care să determine regresul împotriva persoanei vinovate, ceea ce constituie însă împrejurări de fapt, ce ţin de executarea în concret a normei legale, dar care nu atrage caracterul neconstituţional al acesteia.Tribunalul Călăraşi - Secţia civilă consideră că textul de lege criticat este constituţional, iar aplicarea amenzii prevăzută de acesta este consecinţa neexecutării culpabile a unei hotărâri judecătoreşti definitive şi irevocabile. Aceasta intervine în virtutea legii, iar cuantumul amenzii este determinat în mod cert şi neechivoc prin însăşi norma criticată.Tribunalul Constanţa - Secţia comercială, de contencios administrativ şi fiscal apreciază că dispoziţiile de lege criticate dau expresie competenţei constituţionale a legiuitorului de a stabili modalităţile de executare a hotărârilor judecătoreşti, executarea fiind o parte integrantă a procesului, în sensul art. 6 din Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale şi nu contravin art. 20 din Constituţie, cu raportare la art. 1 titlul I din Carta drepturilor fundamentale a Uniunii Europene, referitor la protecţia demnităţii umane.Tribunalul Arad - Secţia contencios administrativ şi fiscal, litigii de muncă şi asigurări sociale nu şi-a exprimat opinia asupra temeiniciei excepţiei de neconstituţionalitate.Curtea de Apel Bucureşti - Secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal consideră că excepţia de neconstituţionalitate este nefondată.Potrivit prevederilor art. 30 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, încheierile de sesizare au fost comunicate preşedinţilor celor două Camere ale Parlamentului, Guvernului şi Avocatului Poporului, pentru a-şi exprima punctele de vedere asupra excepţiei de neconstituţionalitate.Guvernul apreciază că excepţia de neconstituţionalitate este neîntemeiată, invocând în acest sens Decizia Curţii Constituţionale nr. 920/2009.Avocatul Poporului, în punctul său de vedere transmis Curţii Constituţionale în Dosarul nr. 1.070D/2011, consideră că dispoziţiile de lege criticate sunt constituţionale, sens în care invocă deciziile Curţii Constituţionale nr. 920/2009 şi nr. 1.083/2011.Preşedinţii celor două Camere ale Parlamentului nu au comunicat punctele lor de vedere asupra excepţiei de neconstituţionalitate.CURTEA,examinând actele de sesizare, punctele de vedere ale Guvernului şi Avocatului Poporului, rapoartele întocmite de judecătorul-raportor, concluziile procurorului, dispoziţiile legale criticate, raportate la prevederile Constituţiei, precum şi Legea nr. 47/1992, reţine următoarele:Curtea Constituţională a fost legal sesizată şi este competentă, potrivit dispoziţiilor art. 146 lit. d) din Constituţie, precum şi ale art. 1 alin. (2), ale art. 2, 3, 10 şi 29 din Legea nr. 47/1992, să soluţioneze excepţia de neconstituţionalitate.Obiectul excepţiei de neconstituţionalitate îl constituie dispoziţiile art. 24 alin. (2) din Legea contenciosului administrativ nr. 554/2004, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 1.154 din 7 decembrie 2004, modificate prin art. I pct. 33 din Legea nr. 262/2007 pentru modificarea şi completarea Legii contenciosului administrativ nr. 554/2004, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 510 din 30 iulie 2007.În prezent, textul de lege criticat are următoarea redactare:- Art. 24 "Obligaţia executării"[...] "(2) În cazul în care termenul nu este respectat, se aplică conducătorului autorităţii publice sau, după caz, persoanei obligate o amendă de 20% din salariul minim brut pe economie pe zi de întârziere, iar reclamantul are dreptul la despăgubiri pentru întârziere."Dispoziţiile alin. (1) al art. 24 au următorul cuprins: "Dacă în urma admiterii acţiunii autoritatea publică este obligată să încheie, să înlocuiască sau să modifice actul administrativ, să elibereze un alt înscris sau să efectueze anumite operaţiuni administrative, executarea hotărârii definitive şi irevocabile se face în termenul prevăzut în cuprinsul acesteia, iar în lipsa unui astfel de termen, în cel mult 30 de zile de la data rămânerii irevocabile a hotărârii."Autorul excepţiei de neconstituţionalitate consideră că aceste prevederi de lege contravin dispoziţiilor constituţionale ale art. 20 referitoare la tratatele internaţionale privind drepturile omului şi dispoziţiilor art. 1 din Carta drepturilor fundamentale a Uniunii Europene.Examinând excepţia de neconstituţionalitate, Curtea constată că s-a mai pronunţat asupra constituţionalităţii prevederilor art. 24 alin. (2) din Legea contenciosului administrativ nr. 554/2004, în raport cu critici similare, prin Decizia nr. 920 din 23 iunie 2009, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 575 din 18 august 2009.Cu acel prilej, Curtea a reţinut că procedura contenciosului administrativ are un caracter special, fiind derogatorie de la regulile procedural civile, şi dă expresie prevederilor art. 52 din Legea fundamentală, oferind cadrul constituţional al protejării cetăţenilor în faţa eventualelor abuzuri ale autorităţilor publice. În acest context, legiuitorul a stabilit că executarea hotărârilor judecătoreşti definitive şi irevocabile prin care s-au instituit în sarcina autorităţilor publice anumite obligaţii de "a face" trebuie să fie realizată într-un anumit termen, fie cel precizat în cuprinsul hotărârii, potrivit art. 18 alin. (6) din lege, fie, în lipsa acestuia, în cel mult 30 de zile de la data rămânerii irevocabile a acesteia.Curtea a constatat că textul de lege ce formează obiect al excepţiei nu aduce atingere nici principiului egalităţii cetăţenilor în faţa legii şi a autorităţilor publice, nici dreptului la apărare, garantat la nivel constituţional, reţinând că autorităţile publice pot fi întotdeauna reprezentate, în procesele în care sunt parte, fie de către un consilier juridic, care are obligaţia de serviciu de a depune toate diligenţele posibile pentru apărarea intereselor instituţiei, fie de un avocat angajat în baza unui contract de asistenţă juridică şi reprezentare, fie chiar de un salariat al acestora, anume desemnat în baza unei procuri speciale de reprezentare în justiţie. Aşadar, prin intermediul unui astfel de reprezentant, autoritatea publică are posibilitatea de a-şi exercită toate prerogativele dreptului la apărare. În plus, nimic nu îl împiedică pe acesta să facă demersurile necesare pentru a afla soluţia pronunţată de instanţă în recurs, astfel încât autoritatea publică să poată duce la îndeplinire dispozitivul hotărârii, în respectul principiilor statului de drept, cărora li se subsumează şi conformarea la imperativele cuprinse în hotărârile judecătoreşti.Pentru considerente similare, nu poate fi reţinută nici susţinerea autorului excepţiei potrivit căreia conducătorului autorităţii publice i se nesocoteşte dreptul la apărare întrucât nu a avut calitate procesuală în litigiul dedus judecăţii, interesele acestuia putând fi apărate cu succes de acelaşi reprezentant, consilier juridic sau avocat. De altfel, amenzile cominatorii stabilite la art. 24 alin. (2) din Legea contenciosului administrativ nr. 554/2004 reprezintă o sancţiune procedurală pecuniară aplicată de instanţă în scopul asigurării executării hotărârii. Legiuitorul a considerat necesar să instituie un astfel de mijloc de constrângere pentru a conferi eficacitate înseşi instituţiei contenciosului administrativ, a cărei finalitate ar fi iluzorie în absenţa unei sancţiuni pentru neexecutarea voluntară a hotărârilor judecătoreşti pronunţate în această materie.Întrucât criticile de neconstituţionalitate din prezenta cauză privesc, în esenţă, aceleaşi aspecte şi având în vedere că nu au intervenit elemente noi, de natură să determine schimbarea jurisprudenţei Curţii Constituţionale, considerentele şi soluţia deciziei menţionate îşi păstrează valabilitatea şi în cauza de faţă.Cu privire la critica de neconstituţionalitate raportată la prevederile art. 20 din Constituţie şi la art. 1 din Carta drepturilor fundamentale a Uniunii Europene, Curtea reţine că, astfel cum a statuat prin Decizia nr. 1.237/2010, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 785 din 24 noiembrie 2010, de principiu, prevederile Cartei drepturilor fundamentale a Uniunii Europene sunt aplicabile în controlul de constituţionalitate în măsura în care asigură, garantează şi dezvoltă prevederile constituţionale în materia drepturilor fundamentale, cu alte cuvinte, în măsura în care nivelul lor de protecţie este cel puţin la nivelul normelor constituţionale în domeniul drepturilor omului. Ţinând cont că dispoziţiile art. 1 din aceasta se referă la demnitatea umană, care este inviolabilă, nu se poate susţine că o sancţiune procedurală pecuniară aplicată de instanţă conducătorului autorităţii publice în scopul asigurării executării unei hotărâri judecătoreşti - astfel cum prevede textul de lege criticat - ar afecta demnitatea umană a conducătorului autorităţii publice respective.Pentru considerentele expuse mai sus, în temeiul art. 146 lit. d) şi al art. 147 alin. (4) din Constituţie, precum şi al art. 1-3, al art. 11 alin. (1) lit. A.d) şi al art. 29 din Legea nr. 47/1992,CURTEA CONSTITUŢIONALĂÎn numele legiiDECIDE:Respinge, ca neîntemeiată, excepţia de neconstituţionalitate a prevederilor art. 24 alin. (2) din Legea contenciosului administrativ nr. 554/2004, excepţie ridicată de Autoritatea Naţională pentru Restituirea Proprietăţilor în dosarele nr. 48.759/3/CC/2010, nr. 43.171/3/CA/2011 şi nr. 51.203/3/CA/2010 ale Tribunalul Bucureşti - Secţia a IX-a contencios administrativ şi fiscal, în Dosarul nr. 5.316/116/2010 al Tribunalului Călăraşi - Secţia civilă, în dosarele nr. 13.311/118/2010, nr. 17.202/118/2010 şi nr. 13.310/118/2010 ale Tribunalului Constanţa - Secţia comercială, de contencios administrativ şi fiscal, în Dosarul nr. 7.591/108/2010 al Tribunalului Arad - Secţia contencios administrativ şi fiscal, litigii de muncă şi asigurări sociale, în dosarele nr. 36.032/3/2010 şi nr. 28.343/3/2010 ale Curţii de Apel Bucureşti - Secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal.Definitivă şi general obligatorie.Pronunţată în şedinţa publică din data de 8 noiembrie 2011.PREŞEDINTELE CURŢII CONSTITUŢIONALE,AUGUSTIN ZEGREANMagistrat-asistent,Ioana Marilena Chiorean__________
Google Chrome
Mozilla Firefox
Internet Explorer
Apple Safari