ORDONANŢĂ DE URGENŢĂ nr. 102 din 25 noiembrie 2011pentru modificarea Legii nr. 273/2006 privind finanţele publice locale
EMITENT
  • GUVERNUL
  • Publicat în  MONITORUL OFICIAL nr. 854 din 2 decembrie 2011



    Având în vedere că prin aplicarea, începând cu 1 ianuarie 2012, a Legii educaţiei naţionale nr. 1/2011, cu modificările şi completările ulterioare, veniturile bugetului de stat se diminuează ca urmare a faptului că finanţarea cheltuielilor cu bunurile şi serviciile unităţilor de învăţământ preuniversitar de stat se asigură de la bugetul de stat, potrivit prevederilor art. 104 alin. (2) lit. b)-e) din aceeaşi lege,în susţinerea necesităţii fundamentării riguroase prin măsuri legislative care să permită elaborarea în termeni reali a proiectului de buget pe anul 2012,pentru menţinerea echilibrului bugetului general consolidat,luând în considerare opiniile şi recomandările Fondului Monetar Internaţional, ale Comisiei Europene şi ale Băncii Mondiale referitoare la deficitul bugetar prognozat, precum şi încadrarea în plafoanele unor indicatori specificaţi în cadrul fiscal-bugetar în conformitate cu prevederile art. 18 alin. (2)-(4) şi art. 20 alin. (1) din Legea responsabilităţii fiscal-bugetare nr. 69/2010,în considerarea faptului că aceste elemente vizează interesul general public şi constituie situaţii de urgenţă şi extraordinare a căror reglementare nu poate fi amânată,în temeiul art. 115 alin. (4) din Constituţia României, republicată,Guvernul României adoptă prezenta ordonanţă de urgenţă.  +  Articolul ILegea nr. 273/2006 privind finanţele publice locale, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 618 din 18 iulie 2006, cu modificările şi completările ulterioare, se modifică după cum urmează:1. La articolul 32, alineatele (1)-(4) vor avea următorul cuprins:"Art. 32. - (1) Din impozitul pe venit încasat la bugetul de stat la nivelul fiecărei unităţi administrativ-teritoriale, cu excepţia impozitului pe veniturile din pensii, se alocă lunar, în termen de 5 zile lucrătoare de la finele lunii în care s-a încasat acest impozit, o cotă de: a) 41,75% la bugetele locale ale comunelor, oraşelor şi municipiilor pe al căror teritoriu îşi desfăşoară activitatea plătitorii de impozit pe venit; b) 11,25% la bugetul local al judeţului; c) 18,5% într-un cont distinct, deschis pe seama direcţiei generale a finanţelor publice judeţene la trezoreria municipiului reşedinţă de judeţ, pentru echilibrarea bugetelor locale ale comunelor, ale oraşelor şi ale municipiilor, precum şi a bugetului local al judeţului. (2) În execuţie, cota de 18,5% se alocă de către direcţiile generale ale finanţelor publice judeţene, în termenul prevăzut la alin. (1), pentru echilibrarea bugetelor locale ale comunelor, ale oraşelor şi ale municipiilor, precum şi a bugetului local al judeţului, proporţional cu sumele repartizate şi aprobate în acest scop în bugetele respective, potrivit prevederilor art. 33 alin. (3)-(5). (3) Pentru municipiul Bucureşti cota de 71,5% din impozitul pe venit, cu excepţia impozitului pe veniturile din pensii, se repartizează, în termenul prevăzut la alin. (1), astfel: a) 20% la bugetele locale ale sectoarelor municipiului Bucureşti; b) 44,5% la bugetul local al municipiului Bucureşti; c) 7% într-un cont distinct, deschis pe seama Direcţiei Generale a Finanţelor Publice a Municipiului Bucureşti la Trezoreria Municipiului Bucureşti, pentru echilibrarea bugetelor locale ale sectoarelor, precum şi a bugetului local al municipiului Bucureşti. (4) În execuţie, cota de 7% se alocă de către Direcţia Generală a Finanţelor Publice a Municipiului Bucureşti, în termenul prevăzut la alin. (1), pentru echilibrarea bugetelor locale ale sectoarelor, precum şi a bugetului local al municipiului Bucureşti, proporţional cu sumele repartizate şi aprobate în bugetele respective, potrivit prevederilor art. 33 alin. (6)."2. La articolul 33, alineatele (3) şi (6) vor avea următorul cuprins:"(3) Din sumele defalcate din unele venituri ale bugetului de stat pentru echilibrarea bugetelor locale, aprobate anual prin legea bugetului de stat, şi din cota de 18,5% prevăzută la art. 32 alin. (1), o cotă de 27% se alocă bugetului propriu al judeţului, iar diferenţa se repartizează pentru bugetele locale ale comunelor, oraşelor şi municipiilor, astfel: a) 80% din sumă se repartizează în două etape, prin decizie a directorului direcţiei generale a finanţelor publice judeţene, în funcţie de următoarele criterii: populaţie, suprafaţa din intravilanul unităţii administrativ-teritoriale şi capacitatea financiară a unităţii administrativ-teritoriale; b) 20% din sumă se repartizează, prin hotărâre a consiliului judeţean, pentru susţinerea programelor de dezvoltare locală şi pentru susţinerea proiectelor de infrastructură care necesită cofinanţare locală. Hotărârea consiliului judeţean se comunică directorului direcţiei generale a finanţelor publice judeţene, instituţiei prefectului şi consiliilor locale din judeţ................................................................................................... (6) Pentru municipiul Bucureşti, din cota de 7% prevăzută la art. 32 alin. (4) se alocă o cotă de 25% pentru bugetul local al municipiului Bucureşti, iar diferenţa se repartizează pentru bugetele locale ale sectoarelor municipiului Bucureşti, astfel: a) 85% din sumă se repartizează prin decizie a directorului Direcţiei Generale a Finanţelor Publice a Municipiului Bucureşti, utilizându-se în mod corespunzător prevederile, procedura şi criteriile de repartizare prevăzute la alin. (4) lit. a)-f); b) 15% din sumă, precum şi sumele reţinute prin aplicarea corespunzătoare a prevederilor alin. (4) lit. f) se repartizează prin hotărâre a Consiliului General al Municipiului Bucureşti, cu respectarea procedurii prevăzute la alin. (5), pentru susţinerea programelor de dezvoltare locală şi pentru susţinerea proiectelor de infrastructură care necesită cofinanţare locală. Hotărârea Consiliului General al Municipiului Bucureşti se comunică directorului Direcţiei Generale a Finanţelor Publice a Municipiului Bucureşti, Instituţiei Prefectului Municipiului Bucureşti şi consiliilor locale ale sectoarelor municipiului Bucureşti."  +  Articolul IIPrevederile art. I se aplică impozitului pe venit încasat la bugetul de stat începând cu luna decembrie 2011.PRIM-MINISTRUEMIL BOCContrasemnează:Ministrul finanţelor publice,Gheorghe IalomiţianuMinistrul administraţiei şi internelor,Constantin-Traian IgaşBucureşti, 25 noiembrie 2011.Nr. 102.-----