METODOLOGIE din 7 octombrie 2011de organizare şi funcţionare a centrelor de excelenţă
EMITENT
  • MINISTERUL EDUCAŢIEI, CERCETĂRII, TINERETULUI ŞI SPORTULUI
  • Publicat în  MONITORUL OFICIAL nr. 775 din 2 noiembrie 2011



     +  Capitolul I Dispoziţii generale  +  Articolul 1 (1) Pentru asigurarea condiţiilor optime de pregătire şi dezvoltare a copiilor şi tinerilor capabili de performanţe înalte, la nivelul fiecărui judeţ/al municipiului Bucureşti funcţionează centrul judeţean de excelenţă/Centrul de Excelenţă al Municipiului Bucureşti, denumit în continuare centrul de excelenţă. (2) Centrul de excelenţă este unitate de învăţământ, cu personalitate juridică, înfiinţată prin ordin al ministrului educaţiei, cercetării, tineretului şi sportului, la solicitarea inspectoratelor şcolare judeţene/al municipiului Bucureşti.  +  Articolul 2 (1) În funcţie de resursele existente, centrul de excelenţă poate avea sediul într-un imobil cu destinaţie specială în acest sens sau în cadrul unităţilor de învăţământ care pot asigura condiţiile pentru o bună desfăşurare a activităţilor copiilor şi tinerilor capabili de performanţe înalte. (2) Nominalizarea unităţilor de învăţământ în care se realizează pregătirea şi dezvoltarea copiilor şi tinerilor capabili de performanţe înalte se face de către inspectoratele şcolare judeţene/al municipiului Bucureşti.  +  Articolul 3Întreaga activitate referitoare la pregătirea şi dezvoltarea copiilor şi tinerilor capabili de performanţe înalte din fiecare centru de excelenţă este coordonată de inspectoratul şcolar judeţean/al municipiului Bucureşti. Centrele judeţene de excelenţă aplică normele metodologice şi politicile educaţionale elaborate de Centrul Naţional de Instruire Diferenţiată.  +  Articolul 4 (1) Centrul de excelenţă colaborează în desfăşurarea activităţii sale cu direcţiile de specialitate din cadrul Ministerului Educaţiei, Cercetării, Tineretului şi Sportului, cu Centrul Naţional de Evaluare şi Examinare, cu unităţi şi instituţii de învăţământ preuniversitar şi universitar. (2) Centrele de excelenţă pot încheia parteneriate între ele sau cu instituţii de învăţământ superior, prin care să realizeze schimburi de experienţă. (3) Centrul de excelenţă poate realiza proiecte în domeniul identificării, pregătirii, stimulării şi valorificării potenţialului şi creativităţii copiilor şi tinerilor capabili de performanţe înalte.  +  Capitolul II Obiective  +  Articolul 5Centrul de excelenţă elaborează şi aplică strategii şi politici pentru selecţia, pregătirea, susţinerea, motivarea copiilor şi a tinerilor capabili de performanţe înalte, precum şi pentru selecţia şi motivarea cadrelor didactice pentru desfăşurarea activităţilor de înaltă performanţă.  +  Capitolul III Competenţe şi atribuţii  +  Articolul 6Centrul de excelenţă are următoarele atribuţii şi competenţe:1. În scopul asigurării accesului la educaţie diferenţiată al copiilor şi tinerilor capabili de performanţe înalte: a) elaborează strategii de identificare şi de selecţie a copiilor şi tinerilor capabili de performanţe înalte în vederea constituirii unor grupe de performanţă pe discipline, arii curriculare sau domenii ştiinţifice, artistice, tehnice; b) iniţiază acţiuni de identificare şi promovare a copiilor şi tinerilor capabili de performanţe înalte.2. În scopul asigurării pregătirii diferenţiate a copiilor şi tinerilor capabili de performanţe înalte: a) elaborează programe de educaţie diferenţiată, în colaborare cu specialişti din învăţământul universitar şi preuniversitar, pe discipline, arii curriculare sau domenii ştiinţifice, artistice, tehnice, şi le propune spre avizare Centrului Naţional de Instruire Diferenţiată; b) asigură anual constituirea şi funcţionarea grupelor de excelenţă; c) asigură încadrarea cu personal didactic pentru grupele de excelenţă; d) asigură organizarea şi funcţionarea bibliotecii proprii; e) elaborează programe şi proiecte în vederea asigurării resurselor materiale, curriculare, informaţionale şi financiare necesare desfăşurării activităţii şi asigură implementarea acestora; f) elaborează şi asigură implementarea unor programe de parteneriat cu diverse instituţii din ţară şi din străinătate, cu organizaţii neguvernamentale, cu comunitatea locală, în scopul îmbunătăţirii condiţiilor şi resurselor necesare educării diferenţiate a copiilor şi tinerilor capabili de performanţe înalte; g) dezvoltă programe proprii de cercetare didactică şi organizează conferinţe care au ca temă activităţile specifice centrului de excelenţă; h) organizează anual tabere naţionale de pregătire a copiilor şi tinerilor capabili de performanţe înalte, pe discipline.  +  Capitolul IV Structura organizatorică  +  Articolul 7Organigrama centrului de excelenţă cuprinde:- directorul centrului de excelenţă;- profesorii care lucrează pe discipline, arii curriculare sau domenii ştiinţifice, artistice, tehnice;- cadre didactice auxiliare (laboranţi), după caz;- un psiholog;- un administrator financiar (contabil);- un informatician/administrator de reţea;- un secretar.  +  Articolul 8 (1) Centrul de excelenţă este condus de un director, numit pe bază de concurs, prin decizie a inspectorului şcolar general. (2) Directorul centrului de excelenţă are următoarele atribuţii şi competenţe: a) avizează strategiile de identificare şi de selecţionare a tinerilor capabili de performanţă, la nivelul judeţului/municipiului Bucureşti; b) elaborează planuri manageriale anuale şi semestriale, pe care le propune spre avizare inspectoratului şcolar judeţean/municipiului Bucureşti; c) stabileşte atribuţiile şi vizează fişele posturilor pentru personalul din subordine, conform legislaţiei în vigoare; d) stabileşte încadrarea profesorilor la grupele de excelenţă în urma selecţiei copiilor şi tinerilor capabili de performanţe înalte; e) elaborează şi aplică strategii de evaluare a activităţii desfăşurate în centrul de excelenţă; f) controlează calitatea procesului de pregătire din centru; g) întocmeşte fişele de evaluare a angajaţilor; h) identifică nevoile de formare continuă a profesorilor implicaţi în activitatea de pregătire; i) monitorizează activitatea de formare continuă a profesorilor implicaţi în selecţia copiilor şi pregătirea tinerilor capabili de performanţă înaltă; j) aprobă regulamentul intern al centrului; k) realizează un raport de analiză anual, pe care îl transmite Centrului Naţional de Instruire Diferenţiată; l) răspunde de utilizarea şi modernizarea bazei materiale a centrului de excelentă; m) aprobă concediile personalului din subordine; n) aplică sancţiuni pentru abaterile disciplinare ale personalului din subordine; o) poate interzice dreptul de participare la activitatea de pregătire a acelor tineri ce săvârşesc abateri disciplinare grave; p) avizează programele de activitate lunară, propuse de profesori.  +  Articolul 9Profesorii au următoarele atribuţii: a) contribuie la identificarea şi selectarea copiilor şi tinerilor capabili de performanţă; b) asigură pregătirea copiilor şi tinerilor capabili de performanţă din grupele pe care le coordonează; c) aplică programele de pregătire avizate de Centrul Naţional de Instruire Diferenţiată; d) proiectează şi aplică un program lunar de activitate, avizat de directorul centrului de excelenţă; e) completează fişele de prezenţă a copiilor şi tinerilor capabili de performanţă, la fiecare activitate de pregătire; f) realizează evaluarea periodică a copiilor şi tinerilor capabili de performanţă din grupa de excelenţă şi a progresului înregistrat de aceştia; g) întocmeşte o fişă de progres pentru fiecare elev care face parte din grupa de excelenţă, în colaborare cu psihologul.  +  Articolul 10Psihologul are următoarele atribuţii: a) întocmeşte câte o fişă de observaţie pentru fiecare copil şi tânăr capabil de performanţe înalte care este înscris la cursurile centrului de excelenţă; b) colaborează cu profesorii pentru a stabili modalităţile optime de lucru cu fiecare copil şi tânăr capabil de performanţe înalte, în funcţie de capacităţile acestuia, aptitudini şi atitudini, pentru a performa un stil de învăţare care să conducă la achiziţii superioare în plan cognitiv şi atitudinal.  +  Capitolul V Activităţi desfăşurate  +  Articolul 11 (1) Pregătirea tinerilor capabili de performanţă se face în grupe de excelenţă, pe ani de studiu şi pe discipline, numărul de elevi din fiecare grupă fiind de minimum 8 şi maximum 15. (2) Pentru pregătirea loturilor judeţene pe discipline/domenii interdisciplinare/pluridisciplinare/transdisciplinare/arii curriculare se pot organiza grupe de pregătire cu un număr mai mic de copii/tineri decât cel prevăzut la alin. (1). (3) În funcţie de specificul activităţii, se pot organiza grupe de excelenţă constituite din elevi din ani diferiţi de studiu.  +  Articolul 12Grupele de excelenţă se organizează, anual, pentru: a) discipline la care se organizează olimpiade naţionale şi internaţionale; b) activităţi care vizează dezvoltarea competenţelor interdisciplinare, pluridisciplinare şi transdisciplinare; c) activităţi care vizează performanţe artistice, altele decât cele care pot fi incluse la lit. a).  +  Articolul 13Activitatea de pregătire a copiilor şi tinerilor capabili de performanţe se poate desfăşura şi în mai multe unităţi de învăţământ în care s-au obţinut rezultate deosebite şi care au dotarea adecvată, condiţia fiind ca grupele să fie constituite din minimum 8 elevi. Într-o unitate şcolară se pot desfăşura activităţi la una sau mai multe discipline.  +  Articolul 14 (1) Pregătirea copiilor şi tinerilor capabili de performanţă se desfăşoară atât în timpul anului şcolar, fără a perturba programul normal al unităţii de învăţământ, cât şi pe durata vacanţelor. (2) Fiecare grupă de excelenţă are 6-10 ore de pregătire pe săptămână, ce vor fi împărţite, unde este cazul, între teorie şi practică.  +  Articolul 15Centrul de excelenţă face publice programele de pregătire a copiilor şi tinerilor capabili de performanţe înalte.  +  Capitolul VI Resurse umane, materiale, financiare  +  Articolul 16 (1) Selecţia profesorilor se face pe baza unui portofoliu ce conţine curriculum vitae, documente justificative şi o recomandare din partea inspectorului şcolar de specialitate. Sunt selectaţi profesorii care manifestă interes constant faţă de pregătirea de performanţă a elevilor, cu prioritate cei ai căror elevi au obţinut rezultate deosebite la olimpiade şi concursuri. (2) Selecţia profesorilor se face de către o comisie, numită prin decizie a inspectorului şcolar general, formată din inspectorul şcolar general adjunct, inspectorul şcolar de specialitate şi directorul centrului de excelenţă, pe baza portofoliului şi a unui interviu. (3) Profesorilor selectaţi pentru a desfăşura activitatea cu normă întreagă la centrul de excelenţă li se suspendă contractul individual de muncă la unitatea unde sunt titulari şi li se rezervă catedra pe întreaga perioadă în care îşi desfăşoară activitatea la centrul de excelenţă.  +  Articolul 17Selectarea copiilor şi tinerilor capabili de performanţe înalte se face ţinând cont de următoarele procedee şi instrumente: profiluri psihocomportamentale, desemnări făcute de profesori şi/sau de grupul de prieteni, studii de caz, chestionare, teste psihologice de aptitudini şcolare, individuale şi colective, teste de inteligenţă, teste de creativitate, teste de aptitudini speciale, analiza activităţii şcolare, teste de evaluare a nivelului cognitiv la disciplina la care doresc să participe la pregătire, interviuri.  +  Articolul 18Evaluarea potenţialului copiilor şi tinerilor capabili de performanţe înalte se realizează de către o comisie numită prin decizie a inspectorului şcolar general, alcătuită din 5 membri, specialişti în domeniu:- 2 psihologi;- 2 profesori de specialitate;- inspectorul şcolar de specialitate/profesor metodist.  +  Articolul 19 (1) Întreaga activitate referitoare la pregătirea şi dezvoltarea aptitudinilor copiilor şi tinerilor capabili de performanţe înalte, precum şi procurarea bazei materiale sunt finanţate potrivit legislaţiei în vigoare privind învăţământul preuniversitar de stat. (2) Centrul de excelenţă poate fi finanţat şi din sponsorizări şi donaţii, conform legislaţiei în vigoare.  +  Articolul 20 (1) Directorul centrului de excelenţă, precum şi ceilalţi angajaţi cu normă de bază la centrul de excelenţă sunt încadraţi cu normă întreagă şi remuneraţi la nivelul funcţiilor similare din unităţile de învăţământ liceal. (2) Profesorii care nu sunt angajaţi cu normă întreagă sunt remuneraţi în sistem de plată cu ora, potrivit prevederilor legale în vigoare.  +  Articolul 21Numărul de posturi corespunzător activităţii de pregătire şi dezvoltare a copiilor şi tinerilor capabili de performanţe înalte desfăşurate în centrul de excelenţă se stabileşte anual şi se aprobă de către consiliul de administraţie al inspectoratului şcolar, în funcţie de numărul de grupe de excelenţă constituite la nivelul judeţului/municipiului Bucureşti.  +  Capitolul VII Recompense pentru elevi şi profesori  +  Articolul 22 (1) Centrul de excelenţă stabileşte şi actualizează permanent recompensele pentru rezultatele obţinute. (2) Pentru rezultatele obţinute, elevii şi profesorii sunt recompensaţi prin:- tabere gratuite de studiu şi odihnă;- excursii gratuite de studiu în ţară şi în străinătate;- premii în bani/obiecte;- distincţii/medalii.  +  Capitolul VIII Dispoziţii finale  +  Articolul 23Prezenta metodologie se aplică începând cu anul şcolar 2012-2013.------