HOTĂRÂRE nr. 604 din 6 octombrie 1997privind criteriile şi procedurile de autorizare a organismelor private care desfăşoară activităţi în domeniul protecţiei copilului
Publicat în
MONITORUL OFICIAL nr. 280 din 16 octombrie 1997
În temeiul art. 34 din Ordonanţa de urgenta a Guvernului nr. 26/1997 privind protecţia copilului aflat în dificultate,Guvernul României hotărăşte: + Articolul 1Autorizarea organismelor private care pot desfăşura activităţi în domeniul protecţiei copilului se face în conformitate cu prevederile art. 31 şi 32 din Ordonanţa de urgenta a Guvernului nr. 26/1997 privind protecţia copilului aflat în dificultate, pe baza criteriilor şi procedurilor stabilite prin prezenta hotărâre. + Articolul 2 (1) Autorizarea organismelor private de naţionalitate română se face de către comisia pentru protecţia copilului din judeţul sau, după caz, din sectorul municipiului Bucureşti, unde aceste organisme îşi au sediul social. (2) Autorizarea organismelor private, de naţionalitate străină, se face de către Departamentul pentru Protecţia Copilului. + Articolul 3Organismele private, de naţionalitate română, care pot fi autorizate sa desfăşoare activităţi în domeniul protecţiei copilului, trebuie să îndeplinească următoarele condiţii: a) să fie persoane juridice române, legal constituite, cu scop nelucrativ; b) scopul şi obiectivele activităţii lor, prevăzute în statut, să se înscrie în domeniul protecţiei drepturilor copilului, în conformitate cu prevederile legislaţiei române, cu cele ale Convenţiei cu privire la drepturile copilului, adoptată de Adunarea generală a Organizaţiei Naţiunilor Unite la 20 noiembrie 1989, precum şi cu cele ale altor acte internaţionale aplicabile; c) metodologia de desfăşurare a activităţii şi planurile de acţiune să fie adecvate îndeplinirii obiectivelor statutare; d) sa dispună de resursele materiale şi umane necesare pentru desfăşurarea activităţii; e) să fie conduse şi administrate de către persoane calificate, recunoscute pentru integritatea lor morala şi pentru pregătirea profesională sau experienta în domeniul protecţiei copilului; f) personalul salariat de specialitate sa nu desfăşoare simultan o alta activitate în sectorul public, în domeniul protecţiei copilului; g) personalul angajat să fie obligat sa păstreze confidenţialitatea informaţiilor referitoare la copii, la care au acces. + Articolul 4La cererea de autorizare a organismelor private, de naţionalitate română, vor fi anexate următoarele acte: a) statutul organismului privat; b) documentul doveditor al personalităţii juridice; c) documente referitoare la structura organizatorică şi a personalului, datele personale şi profesionale ale personalului de conducere şi ale personalului de specialitate angajat; d) descrierea activităţilor planificate şi a metodologiei de lucru; e) bugetul anual de venituri şi cheltuieli; f) angajament de a prezenta comisiei pentru protecţia copilului, competenţa sa elibereze autorizaţia, rapoarte anuale de activitate, precum şi rapoarte periodice, la cererea acesteia. + Articolul 5Organismele private, de naţionalitate străină, care pot fi autorizate sa desfăşoare activităţi în domeniul protecţiei copilului, trebuie să îndeplinească următoarele condiţii: a) să fie persoane juridice, legal constituite în statele de origine, cu scop nelucrativ, în domeniul protecţiei drepturilor copilului; b) să aibă ca reprezentant în România un organism privat, de naţionalitate română, autorizat sa desfăşoare activităţi în domeniul protecţiei copilului; c) activitatea planificata şi metodologia de lucru să fie adecvate realizării obiectivelor vizând protecţia copilului; d) să fie conduse şi administrate de către persoane calificate, recunoscute pentru integritatea lor morala şi pentru pregătirea profesională sau pentru experienta în domeniul protecţiei copilului; e) să se afle sub supravegherea autorităţilor competente ale statului unde se afla sediul lor social, în ceea ce priveşte organizarea, funcţionarea şi situaţia lor financiară. + Articolul 6La cererea de autorizare a organismelor private, de naţionalitate străină, vor fi anexate următoarele acte: a) statutul sau actul constitutiv al organismului privat; b) documentul doveditor al personalităţii juridice şi capacităţii solicitantului - autorizaţie administrativă, licenta, agrement sau orice alt act eliberat de autorităţile competente ale statului unde se afla sediul social al solicitantului, potrivit legii acelui stat; c) istoricul activităţilor desfăşurate; d) documente referitoare la structura organizatorică şi a personalului, datele personale şi profesionale ale personalului de conducere şi ale personalului de specialitate angajat; e) descrierea activităţilor planificate şi a metodologiei de lucru; f) convenţia de reprezentare, încheiată cu un organism privat de naţionalitate română, autorizat sa desfăşoare activităţi în domeniul protecţiei copilului; g) angajament de a prezenta Departamentului pentru Protecţia Copilului rapoarte anuale privind activitatea în România, precum şi rapoarte periodice, la cererea acestuia. + Articolul 7 (1) În urma analizarii cererii de autorizare, dacă sunt îndeplinite condiţiile legale, Departamentul pentru Protecţia Copilului sau, după caz, comisia pentru protecţia copilului competenţa va autoriza organismul privat solicitant sa desfăşoare activităţi în domeniul protecţiei copilului pentru o perioadă de un an. (2) Cererea va fi soluţionată în termen de 30 de zile de la data înregistrării. Decizia sau, după caz, hotărârea prin care cererea a fost soluţionată poate fi atacată în condiţiile legii contenciosului administrativ. + Articolul 8Autorizaţia va putea fi reînnoită, în urma analizarii rapoartelor de activitate periodice, precum şi a raportului de activitate al organismului privat solicitant, pe anul precedent, raport ce va fi prezentat autorităţii competente cu cel puţin 30 de zile înainte de expirarea termenului pentru care a fost eliberata autorizaţia. + Articolul 9Departamentul pentru Protecţia Copilului, respectiv comisia pentru protecţia copilului competenţa, poate decide suspendarea, retragerea autorizaţiei sau limitarea domeniilor de activitate pentru care aceasta a fost acordată, dacă organismul privat nu respecta normele legale aplicabile în domeniul protecţiei copilului sau angajamentele asumate. + Articolul 10Organismele private existente, care desfăşoară activităţi în domeniul protecţiei copilului pe teritoriul României, îşi pot continua activitatea, dacă vor fi autorizate potrivit prevederilor prezentei hotărâri, în termen de 90 de zile de la publicarea acesteia în Monitorul Oficial al României.PRIM-MINISTRUVICTOR CIORBEAContrasemnează:---------------Ministru delegat pe lângăprimul-ministru pentrucoordonarea SecretariatuluiGeneral al Guvernului şi aDepartamentului pentruAdministraţie Publică Locală,Remus OprisSecretar de stat,şeful Departamentuluipentru Protecţia Copilului,preşedintele Comitetului Romanpentru Adoptii,Cristian Liviu Tabacaru------------
EMITENT |