HOTĂRÂRE nr. 1.301 din 20 septembrie 2006 (*actualizată*)privind stabilirea uniformei şi a însemnelor distinctive pentru personalul militar din Inspectoratul General pentru Situaţii de Urgenţă şi din unităţile şi instituţiile subordonate acestuia(actualizată până la data de 8 august 2011*)
EMITENT
  • GUVERNUL




  • --------------*) Forma actualizată a acestui act normativ până la data de 8 august 2011 este realizată de către Departamentul juridic din cadrul S.C. "Centrul Teritorial de Calcul Electronic" S.A. Piatra-Neamţ prin includerea tuturor modificărilor şi completărilor aduse de către HOTĂRÂREA nr. 1.876 din 21 decembrie 2006; HOTĂRÂREA nr. 774 din 27 iulie 2011.Conţinutul acestui act nu este un document cu caracter oficial, fiind destinat pentru informarea utilizatorilorAvând în vedere prevederile art. 9 lit. b) din Legea nr. 80/1995 privind Statutul cadrelor militare, cu modificările şi completările ulterioare, ale art. 1 şi 2 din Ordonanţa Guvernului nr. 51/1994 privind drepturile de echipament şi materiale de resortul echipamentului, în timp de pace, ale personalului din sectorul apărare naţională, ordine publică şi siguranţă naţională, aprobată cu modificări şi completări prin Legea nr. 143/1994, şi ale art. 23 alin. (2) din Ordonanţa Guvernului nr. 88/2001 privind înfiinţarea, organizarea şi funcţionarea serviciilor publice comunitare pentru situaţii de urgenţă, aprobată cu modificări şi completări prin Legea nr. 363/2002, cu modificările şi completările ulterioare,în temeiul art. 108 din Constituţia României, republicată,Guvernul României adoptă prezenta hotărâre.  +  Articolul 1 (1) Se aprobă modelul uniformelor pentru personalul militar din Inspectoratul General pentru Situaţii de Urgenţă şi din unităţile şi instituţiile subordonate acestuia. (2) Uniforma şi echipamentul special se acordă gratuit conform prevederilor legale, în condiţiile prezentei hotărâri.  +  Articolul 2 (1) Descrierea însemnelor pentru gradele militare, a semnelor de armă şi a emblemelor pentru coifură din compunerea uniformelor, pentru efectivele prevăzute la art. 1 alin. (1), este prevăzută în anexa nr. 1. (2) Articolele de echipament din compunerea uniformelor şi accesoriile pentru acestea se asigură pe baza normelor privind drepturile de echipament pentru personalul militar din Inspectoratul General pentru Situaţii de Urgenţă şi din unităţile şi instituţiile subordonate acestuia, prevăzute în anexa nr. 2.  +  Articolul 3 (1) Valoarea financiară a normelor de echipare se stabileşte anual, în funcţie de preţurile la care se achiziţionează articolele cuprinse în norme, şi se aprobă de către ministrul administraţiei şi internelor. (2) Până la stabilirea noii valori financiare a drepturilor de echipament ce se cuvin personalului militar prevăzut la art. 1 alin. (1), acestuia îi sunt aplicabile cotele-părţi anuale din drepturile de echipament pentru cadrele militare din celelalte structuri ale Ministerului Administraţiei şi Internelor. (3) Cadrele militare care, prin natura activităţii, sunt obligate să poarte în majoritatea timpului ţinută civilă pot primi drepturile de echipament sub formă bănească, integral sau numai o parte din acestea, şi diferenţa în articole de echipament, pentru completarea uniformei. (4) Restanţele de echipament se pot acorda şi sub formă bănească, dacă nu a fost posibilă acordarea în natură la termenul legal. Valoarea restanţelor se calculează în funcţie de preţurile la care se achiziţionează articolele pentru anul în care se acordă. (5) La trecerea în rezervă sau în retragere, cadrele militare, precum şi urmaşii personalului decedat în timpul serviciului primesc contravaloarea echipamentului neacordat în ultimii 3 ani, precum şi valoarea cotei-părţi anuale din drepturile ce li se cuvin, aferentă timpului trecut de la începutul anului până inclusiv în luna când sunt trecute în rezervă, în retragere sau când a intervenit decesul. Dacă valoarea articolelor de echipament primite până la data trecerii în rezervă, în retragere sau când a intervenit decesul este mai mare decât cota valorică stabilită, diferenţa nu se restituie. (6) La solicitarea urmaşilor decedatului se poate asigura gratuit o uniformă pentru înhumare.  +  Articolul 4Structura normelor de echipare se poate modifica prin ordin al ministrului administraţiei şi internelor. Valoarea articolelor introduse în normă nu va depăşi valoarea articolelor scoase din normă.  +  Articolul 5 (1) Inspectoratul General pentru Situaţii de Urgenţă şi unităţile şi instituţiile subordonate acestuia pot constitui un stoc de siguranţă la principalele articole de echipament din compunerea uniformelor, care nu va depăşi 10% din valoarea integrală a necesarului la articolele prevăzute în norme, pentru un an calendaristic, respectiv un stoc de rulaj la principalele articole de echipament special, care nu va depăşi 25% din cantitatea integrală a necesarului de articole prevăzute în norme, pentru un an calendaristic. (2) Echipamentul prevăzut de norme pentru sezonul cald poate fi achiziţionat cu un an înainte, în proporţie de până la 50% din necesar.  +  Articolul 6Regulamentul pentru compunerea şi portul uniformelor, precum şi regulile de aplicare a normelor se aprobă prin ordin al ministrului administraţiei şi internelor.  +  Articolul 7Normele de echipare şi de asigurare cu materiale de resortul echipamentului, specifice altor structuri din sistemul de apărare naţională, ordine publică şi siguranţă naţională, pot fi aplicate şi pentru efectivele Inspectoratului General pentru Situaţii de Urgenţă şi ale unităţilor şi instituţiilor din subordinea acestuia, dacă au intervenit situaţii similare care nu sunt prevăzute în normele proprii.  +  Articolul 8Articolele din compunerea uniformei efectivelor prevăzute la art. 1 alin. (1) şi echipamentul specific se achiziţionează conform legislaţiei privind achiziţiile publice de bunuri şi servicii.  +  Articolul 9 (1) Pentru activităţi culturale şi filmări, uniforma poate fi închiriată persoanelor juridice. Tarifele de închiriere se stabilesc în condiţiile legii. (2) Sumele încasate din închirieri se varsă la bugetul de stat.  +  Articolul 10Sumele necesare pentru aplicarea prezentei hotărâri se asigură anual de la bugetul de stat, prin bugetul Ministerului Administraţiei şi Internelor.  +  Articolul 11Trecerea la noile uniforme ale personalului Inspectoratului General pentru Situaţii de Urgenţă şi al unităţilor şi instituţiilor subordonate acestuia se va realiza eşalonat până la data de 31 decembrie 2009.  +  Articolul 12Anexele nr. 1 şi 2 fac parte integrantă din prezenta hotărâre.PRIM-MINISTRUCĂLIN POPESCU-TĂRICEANUContrasemnează:---------------p. Ministrul administraţieişi internelor,Mircea Nicu Toader,secretar de statp. Ministrul finanţelor publice,Doina-Elena Dascălu,secretar de statBucureşti, 20 septembrie 2006.Nr. 1.301.  +  Anexa 1 DESCRIEREAînsemnelor pentru gradele militare, a semnelor de armă şi a emblemelorpentru coifură din compunerea uniformelor pentru Inspectoratul Generalpentru Situaţii de Urgenţă şi pentru unităţile şi instituţiile subordonate acestuiaÎnsemnele pentru gradele militare ale personalului Inspectoratului General pentru Situaţii de Urgenţă şi al unităţilor şi instituţiilor subordonate acestuia se poartă pe umerii articolelor de îmbrăcăminte. Însemnele pentru gradele militare se aplică pe epoleţii treflă la uniforma de ceremonie şi pe un suport textil la celelalte uniforme. Acestea sunt: a) stele pentru generali; b) trese pentru ofiţeri; c) galoane pentru maiştrii militari subofiţeri, studenţi, elevi şi militarii angajaţi pe bază de contract.Semnele de armă conţin elemente din însemnul heraldic al Inspectoratului General pentru Situaţii de Urgenţă (casca şi toporaşele), combinate cu elemente specifice care sunt acceptate şi la nivel european. Semnele de armă sunt realizate din metal având îmbinate culorile alb-argintiu şi roşu-purpură.Semnele de armă se aplică pe epoleţii treflă sau pe suportul textil pe care sunt aplicate şi însemnele de grad.Aplicarea însemnelor de grad militar şi a semnelor de armăGenerali1. Însemnele de grad militar pentru uniforma de ceremonie sunt epoleţii treflă realizaţi din trei şnururi de culoare alb-argintie, pe care se aplică stele metalice argintate, astfel: a) pentru gradul de general de brigadă - o stea; b) pentru gradul de general maior - două stele; c) pentru gradul de general locotenent - trei stele; d) pentru gradul de general - patru stele.2. Însemnele de grad militar pentru uniformele de reprezentare şi serviciu sunt epoleţi sub formă dreptunghiulară, confecţionaţi dintr-un suport tare, acoperit cu un material textil ţesut de culoare alb-argintie, pe care se aplică semnele specifice gradului, respectiv stele în cinci colţuri. Stelele sunt brodate cu fir metalizat de culoare galbenă, fiind conturate cu un fir de culoare roşie. Ca dimensiuni, stelele vor fi încadrate într-un cerc (imaginar) având diametrul de 22 mm. Numărul de stele aplicat pe fiecare epolet va fi: a) pentru gradul de general de brigadă - o stea; b) pentru gradul de general maior - două stele; c) pentru gradul de general locotenent - trei stele; d) pentru gradul de general - patru stele.Ofiţeri1. Însemnele de grad militar pentru uniforma de ceremonie sunt epoleţi treflă, pe care se aplică trese cu lăţimea de 8 mm. Atât epoleţii, cât şi tresele au culoarea alb-argintie.1.1. Pentru ofiţerii cu grad superior, epoleţii treflă se realizează din două şnururi dispuse sub formă de treflă la un capăt, continuat pe lungime cu un şnur în care sunt aplicate două rânduri de şnur împletit, pe care se aplică trese, corespunzător gradului, după cum urmează: a) pentru gradul de maior - o tresă; b) pentru gradul de locotenent-colonel - două trese; c) pentru gradul de colonel - trei trese.1.2. Pentru ofiţerii cu grad inferior, epoleţii treflă se realizează din două şnururi dispuse sub formă de treflă la un capăt, continuat pe lungime cu două rânduri cu câte două şnururi pe care se aplică trese, corespunzător gradului, după cum urmează: a) pentru gradul de sublocotenent - o tresă; b) pentru gradul de locotenent - două trese; c) pentru gradul de căpitan - trei trese.2. Însemnele de grad militar pentru uniforma de reprezentare şi serviciu se confecţionează din paspoal, de culoare bleu-navy, ajurat cu fir de culoare roşie la ambele capete, pe care se aplică trese de culoare alb-argintie.Însemnele de grad pentru ofiţerii superiori au aplicate longitudinal pe mijlocul epoleţilor din paspoal un galon de culoare alb-argintie.Tresele şi galonul se aplică pe acesta corespunzător gradului, astfel: a) pentru gradul de sublocotenent - o tresă; b) pentru gradul de locotenent - două trese; c) pentru gradul de căpitan - trei trese; d) pentru gradul de maior - o tresă şi galonul; e) pentru gradul de locotenent-colonel - două trese şi galonul; f) pentru gradul de colonel - trei trese şi galonul.Semnul de armă se fixează pe mijlocul lăţimii epoletului, la 5 mm de capătul interior al acestuia.Maiştri militariÎnsemnul de grad pentru uniforma de reprezentare şi serviciu se confecţionează din paspoal de culoare bleu-navy, pe care se aplică un galon sub formă de unghi şi galoane drepte, de culoare alb-argintie, corespunzător gradului, astfel: a) pentru gradul de maistru militar clasa a IV-a - un galon sub formă de unghi şi un galon drept; b) pentru gradul de maistru militar clasa a III-a - un galon sub formă de unghi şi două galoane drepte; c) pentru gradul de maistru militar clasa a II-a - un galon sub formă de unghi şi trei galoane drepte; d) pentru gradul de maistru militar clasa I - un galon sub formă de unghi şi patru galoane drepte; e) pentru gradul de maistru militar principal - un galon sub formă de unghi şi cinci galoane drepte.Semnul de armă se fixează pe mijlocul lăţimii epoletului, la 5 mm de capătul interior al acestuia.SubofiţeriÎnsemnul de grad pentru uniforma de reprezentare şi serviciu se confecţionează din paspoal de culoare bleu-navy, pe care se aplică galoane cu lăţimea de 20 mm şi 13 mm, de culoare alb-argintie, corespunzător gradului, astfel: a) pentru gradul de sergent major - un galon de 20 mm şi unul de 13 mm; b) pentru gradul de plutonier - două galoane de 20 mm; c) pentru gradul de plutonier major - două galoane de 20 mm şi unul de 13 mm; d) pentru gradul de plutonier adjutant - trei galoane de 20 mm; e) pentru gradul de plutonier adjutant şef - patru galoane de 20 mm.Semnul de armă se fixează pe mijlocul lăţimii epoletului, la 5 mm de capătul interior al acestuia.Studenţi şi elevi din şcolile militareÎnsemnele de grad militar pentru uniformele de oraş, clasă şi instrucţie sunt confecţionate din material fond, având aplicate galoane confecţionate din fir textil de culoare alb-argintie, astfel: a) pentru gradul de fruntaş - un galon cu lăţimea de 13 mm; b) pentru gradul de caporal - două galoane de 13 mm; c) pentru gradul de sergent - un galon cu lăţimea de 20 mm.Semnul de armă este de culoare alb-argintie şi se fixează la mijlocul epoletului, pe lăţime, şi la 5 mm de capătul interior al acestuia.Militari angajaţi pe bază de contract şi militari în termenÎnsemnele de grad militar pentru uniformele de oraş şi instrucţie sunt confecţionate din material fond, având aplicate galoane confecţionate din fir textil de culoare alb-argintie, astfel: a) pentru gradul de fruntaş - un galon cu lăţimea de 13 mm; b) pentru gradul de caporal - două galoane de 13 mm; c) pentru gradul de sergent - un galon cu lăţimea de 20 mm.Semnul de armă este de culoare alb-argintie şi se fixează la mijlocul epoletului, pe lăţime, şi la 5 mm de capătul interior al acestuia.Pentru militarii cu termen redus, ca semn distinctiv se va folosi un galon roşu, bordurat cu zig-zag alb, lat de 10 mm, aplicat lângă gradul respectiv.Embleme pentru coifurăGeneraliEmblema pentru coifură a generalilor este brodată. Broderia se execută pe un suport textil de culoarea coifurii (negru pentru uniforma de ceremonie şi căciulă, respectiv bleu-navy pentru uniforma de reprezentare şi serviciu). Emblema pentru coifură conţine elemente din însemnul heraldic al Inspectoratului General pentru Situaţii de Urgenţă (casca dispusă pe două toporaşe încrucişate, având la bază grenada explodând). Elementele din însemnul heraldic sunt încadrate de 4 rânduri de frunze de stejar, dispuse în evantai. Broderia se realizează utilizând fire metalice de culoare alb-argintie, pentru frunze, cască, toporaşe şi grenadă, şi fire metalizate de culoare roşie, pentru spaţiul rămas neocupat de acestea. Deasupra emblemei, la toate articolele pentru coifură, se montează stema ţării.OfiţeriEmblema pentru coifură a ofiţerilor este brodată. Broderia se execută pe un suport textil de culoarea coifurii (negru pentru uniforma de ceremonie şi căciulă, respectiv bleu-navy pentru uniforma de reprezentare şi serviciu). Emblema pentru coifură conţine aceleaşi elemente din însemnul heraldic al Inspectoratului General pentru Situaţii de Urgenţă ca şi emblema pentru coifură a generalilor. Elementele din însemnul heraldic sunt încadrate de 3 rânduri de frunze de stejar dispuse în evantai. Broderia se execută utilizând aceleaşi tipuri şi culori de fire ca şi la emblema pentru coifură a generalilor. Deasupra emblemei, la toate articolele pentru coifură, se montează stema ţării.Maiştri militari şi subofiţeriEmblema pentru coifură a maiştrilor militari şi a subofiţerilor este brodată. Ea conţine aceleaşi elemente din însemnul heraldic al Inspectoratului General pentru Situaţii de Urgenţă ca şi emblema pentru coifură a ofiţerilor. Elementele din însemnul heraldic sunt încadrate de două ramuri de frunze de stejar dispuse în evantai. Deasupra emblemei, la toate articolele pentru coifură, se montează stema ţării.Studenţi şi elevi din şcolile militareEmblema pentru coifură a studenţilor şi elevilor din şcolile militare este realizată din metal alb-argintiu, conţinând aceleaşi elemente ca şi emblema pentru coifură a maiştrilor militari şi subofiţerilor. Elementele din însemnul heraldic sunt încadrate de un rând de frunze de stejar, dispuse în evantai. Spaţiul rămas liber între elementele însemnului heraldic şi frunzele de stejar se vopseşte cu vopsea metalizată de culoare roşie. Deasupra emblemei, la toate articolele pentru coifură, se montează stema ţării.Militari angajaţi pe bază de contract şi militari în termenEmblema pentru coifură a gradaţilor profesionişti şi a militarilor în termen (casca suprapusă peste două toporaşe) este ovală, având fondul vopsit cu vopsea metalizată de culoare roşie.Casca şi toporaşele au culoarea alb-argintie.Deasupra emblemei, la toate articolele pentru coifură, se montează stema ţării.TABELUL Nr. 1 la anexa nr. 1cuprinzând culorile principalelor articole de echipament*Font 7*┌──────────┬──────┬────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────┐│Arma şi │ │ ARTICOLE DE ECHIPAMENT ││speciali- │ ├──────┬──────┬──────┬─────────┬─────┬───────┬───────┬──────┬──────┬─────┬───────┬───────┬───────┬─────┬─────────┤│tatea │Ţinuta│Sapca │Caciu-│Costum│Costum │Manta│Scurta,│Pulover│Camasa│Camasa│Fular│Cravata│Pantofi│Centura│Curea│Accesorii││ │ │stofa,│la │stofa │unic, │stofa│manta │ │ │bluza,│ │ │ghete, │ │ │ ││ │ │sapca │ │ │costum │ │ploaie │ │ │Tricou│ │ │bocanci│ │ │ ││ │ │tercot│ │ │izoterm, │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ ││ │ │ │ │ │costum │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ ││ │ │ │ │ │protecţie│ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ ││ │ │ │ │ │contra │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ ││ │ │ │ │ │intempe- │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ ││ │ │ │ │ │riilor │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │├──────────┴──────┴──────┴──────┴──────┴─────────┴─────┴───────┴───────┴──────┴──────┴─────┴───────┴───────┴───────┴─────┴─────────┤│I. GENERALI, OFITERI SUPERIORI, OFITERI INFERIORI, MAISTRI MILITARI ŞI SUBOFITERI │├──────────┬──────┬──────┬──────┬──────┬─────────┬─────┬───────┬───────┬──────┬──────┬─────┬───────┬───────┬───────┬─────┬─────────┤│Inspecto- │Cere- │Negru │ - │Negru │ - │Negru│ - │ - │Alb │ - │ - │Negru │Negru │Ceremo-│ │Alb- ││ratul Ge- │monie │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │nie │ │Argintiu ││neral pen-├──────┼──────┼──────┼──────┼─────────┼─────┼───────┼───────┼──────┼──────┼─────┼───────┼───────┼───────┼─────┼─────────┤│tru Şi- │Repre-│Bleu │Negru │Bleu │ - │ - │Bleu │Bleu │Bleu │Bleu │Bleu │Bleu │Negru │Negru │Negru│Alb- ││tuatii de │zenta-│navy │ │navy │ │ │navy │navy │ciel │ciel │navy │navy │ │ │ │Argintiu ││Urgenta şi│re │ │ │ │ │ │ │ │ │ │alb │ │ │ │ │ ││unitatile ├──────┼──────┼──────┼──────┼─────────┼─────┼───────┼───────┼──────┼──────┼─────┼───────┼───────┼───────┼─────┼─────────┤│şi insti- │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ ││tutiile │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ ││subordona-│ │Bleu │ - │Bleu │Bleu │ - │Bleu │Bleu │ - │Bleu │ - │ - │Negru │Negru │Negru│Alb- ││te acestu-│Servi-│navy │ │navy │navy │ │navy │navy │ │navy │ │ │ │ │ │Argintiu ││ia │ciu │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │└──────────┴──────┴──────┴──────┴──────┴─────────┴─────┴───────┴───────┴──────┴──────┴─────┴───────┴───────┴───────┴─────┴─────────┘┌──────────┬──────┬────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────┐│Arma şi │ │ ARTICOLE DE ECHIPAMENT ││speciali- │ ├──────┬──────┬──────┬─────────┬─────┬───────┬───────┬──────┬──────┬─────┬───────┬───────┬───────┬─────┬─────────┤│tatea │Ţinuta│Sapca │Caciu-│Costum│Costum │Cos- │Scurta,│Pulover│Camasa│Camasa│Fular│Cravata│Pantofi│Centura│Curea│Accesorii││ │ │stofa,│la │(sacou│de clasa │tum │manta │ │ │bluza │ │ │ghete, │ │ │ ││ │ │sapca │ │panta-│ │unic │ploaie │ │ │ │ │ │bocanci│ │ │ ││ │ │tercot│ │lon) │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ ││ │ │basc │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │├──────────┴──────┴──────┴──────┴──────┴─────────┴─────┴───────┴───────┴──────┴──────┴─────┴───────┴───────┴───────┴─────┴─────────┤│II. STUDENTI ŞI ELEVI │├──────────┬──────┬──────┬──────┬──────┬─────────┬─────┬───────┬───────┬──────┬──────┬─────┬───────┬───────┬───────┬─────┬─────────┤│Academia │Oras │Bleu │Bleu- │Bleu │ - │ - │Bleu │ - │Alb │ - │Bleu │Bleu │Negru │Negru │Negru│Alb- ││de Politie│ │navy │marin │navy │ │ │navy │ │ │ │navy │navy │ │ │ │argintiu ││- facul- ├──────┼──────┼──────┼──────┼─────────┼─────┼───────┼───────┼──────┼──────┼─────┼───────┼───────┼───────┼─────┼─────────┤│tatea de │Clasa │bleu- │Bleu- │ - │bleumarin│ - │ - │Bleuma-│Bleu- │Bleu- │ │ │ │ │ │Alb- ││pompieri │ │marin │marin │ │ │ │ │rin │marin │marin │ - │ - │Negru │Negru │Negru│argintiu ││ ├──────┼──────┼──────┼──────┼─────────┼─────┼───────┼───────┼──────┼──────┼─────┼───────┼───────┼───────┼─────┼─────────┤│ │Ins- │bleu- │Bleu- │ - │ - │Bleu-│Bleu- │Bleuma-│ │Bleu- │ │ │ │ │ │Alb- ││ │truire│marin │marin │ │ │marin│marin │rin │ - │marin │ - │ - │Negru │Negru │Negru│argintiu │├──────────┼──────┼──────┼──────┼──────┼─────────┼─────┼───────┼───────┼──────┼──────┼─────┼───────┼───────┼───────┼─────┼─────────┤│Şcoala │Oras │Bleu │Negru │Bleu │ - │ - │Bleu │ - │Alb │ - │Bleu │Bleu │ │ │ │Alb- ││de │ │navy │ │navy │ │ │navy │ │ │ │navy │navy │Negru │Negru │Negru│argintiu ││Subofiteri├──────┼──────┼──────┼──────┼─────────┼─────┼───────┼───────┼──────┼──────┼─────┼───────┼───────┼───────┼─────┼─────────┤│ │Clasa │Bleu │Negru │ - │Bleu │ - │ - │Bleu │Bleu │Bleu │ - │ - │ │ │ │Alb- ││ │ │navy │ │ │navy │ │ │navy │ciel │navy │ │ │Negru │Negru │Negru│argintiu ││ ├──────┼──────┼──────┼──────┼─────────┼─────┼───────┼───────┼──────┼──────┼─────┼───────┼───────┼───────┼─────┼─────────┤│ │Ins- │Bleu │Negru │ - │ - │Bleu │Bleu │Bleu │ - │Bleu │ - │ - │ │ │ │Alb- ││ │truire│navy │ │ │ │navy │navy │navy │ │navy │ │ │Negru │Negru │Negru│argintiu │└──────────┴──────┴──────┴──────┴──────┴─────────┴─────┴───────┴───────┴──────┴──────┴─────┴───────┴───────┴───────┴─────┴─────────┘  +  Anexa 2 NORME PRIVIND DREPTURILE DE ECHIPAMENTpentru personalul militar din Inspectoratul General pentruSituaţii de Urgenta şi unitatile şi instituţiile subordonate acestuiaNORMA nr. 1pentru echiparea cu uniforma de ceremonie a generalilor şi ofiterilor*Font 9*┌──┬────────────────────────────────────┬───┬──────────┬─────────────────────────────────────┐│Nr│ DENUMIREA ARTICOLELOR DE │ │ PREVEDERI│ ││c │ ECHIPAMENT │U/M├────┬─────┤ OBSERVATII ││r │ │ │Can-│Du- │ ││t │ │ │ti- │rata │ ││ │ │ │ta- │(ani)│ ││ │ │ │te │ │ │├──┼────────────────────────────────────┼───┼────┼─────┼─────────────────────────────────────┤│ 0│ 1 │ 2 │ 3 │ 4 │ 5 │├──┴────────────────────────────────────┴───┴────┴─────┴─────────────────────────────────────┘│ A. COIFURA├──┬────────────────────────────────────┬───┬────┬─────┬─────────────────────────────────────┤│1 │Sapca din stofa pentru ceremonie │buc│ 2 │ 8 │Se asigura una de vara şi│ │completa │ │ │ │una de iarna├──┴────────────────────────────────────┴───┴────┴─────┴──────────────────────────────────────│ B. IMBRACAMINTE├──┬────────────────────────────────────┬───┬────┬─────┬──────────────────────────────────────│1 │Costum din stofa pentru ceremonie │buc│ 2 │ 8 │Se asigura unul de vara şi unul de│ │(veston cu un pantalon lung) │ │ │ │iarna├──┼────────────────────────────────────┼───┼────┼─────┼──────────────────────────────────────│2 │Manta din stofa │buc│ 1 │ 8 │├──┴────────────────────────────────────┴───┴────┴─────┴──────────────────────────────────────│ C. LENJERIE├──┬────────────────────────────────────┬───┬────┬─────┬──────────────────────────────────────│ 1│Camasa alba │buc│ 2 │ 4 │├──┴────────────────────────────────────┴───┴────┴─────┴──────────────────────────────────────│ D. INCALTAMINTE├──┬────────────────────────────────────┬───┬────┬─────┬──────────────────────────────────────│ 1│Pantofi negri din piele pentru │per│ 2 │ 8 │ Se asigura o per. de vara şi una de│ │ceremonie │ │ │ │ iarna├──┴────────────────────────────────────┴───┴────┴─────┴──────────────────────────────────────│ E. ECHIPAMENT DIVERS├──┬────────────────────────────────────┬───┬────┬─────┬──────────────────────────────────────│ 1│Cravata pentru ceremonie │buc│ 1 │ 4 │├──┼────────────────────────────────────┼───┼────┼─────┼──────────────────────────────────────│ 2│Centura pentru ceremonie │buc│ 1 │ 8 │├──┴────────────────────────────────────┴───┴────┴─────┴──────────────────────────────────────│ F. EPOLETI ŞI ACCESORII├──┬────────────────────────────────────┬───┬────┬─────┬──────────────────────────────────────│ 1│Epoleti cu insemne de grad │per│ 3 │ 4 │├──┼────────────────────────────────────┼───┼────┼─────┼──────────────────────────────────────│ 2│Eghilet dublu cu accesorii │buc│ 1 │ 4 │├──┼────────────────────────────────────┼───┼────┼─────┼──────────────────────────────────────│ 3│Petlite │per│ 2 │ 4 │└──┴────────────────────────────────────┴───┴────┴─────┴──────────────────────────────────────    NOTĂ:    1. De prevederile normei beneficiaza generalii şi ofiterii cu functii de       conducere, până la comandanti de detasament inclusiv;    2. Femeile primesc fusta în loc de pantalon lung şi palarie în loc de sapca    3. Pardesiul, fularul din matase pentru pardesiu şi haina lunga din piele se       achizitioneaza contracost de către cadrele militare, la preţul de       aprovizionare, în afara prevederilor normei.NORMA nr. 2pentru echiparea cu uniforma de reprezentare a generalilor, ofiterilor,maistrilor militari şi subofiterilor*Font 9*┌──┬────────────────────────────────────┬───┬──────────┬─────────────────────────────────────┐│Nr│ DENUMIREA ARTICOLELOR DE │ │ PREVEDERI│ ││c │ ECHIPAMENT │U/M├────┬─────┤ OBSERVATII ││r │ │ │Can-│Du- │ ││t │ │ │ti- │rata │ ││ │ │ │ta- │(ani)│ ││ │ │ │te │ │ │├──┼────────────────────────────────────┼───┼────┼─────┼─────────────────────────────────────┤│ 0│ 1 │ 2 │ 3 │ 4 │ 5 │├──┴────────────────────────────────────┴───┴────┴─────┴─────────────────────────────────────┘│ A. COIFURA├──┬────────────────────────────────────┬───┬────┬─────┬──────────────────────────────────────│ 1│Sapca stofa iarna completa │buc│ 1 │ 3 │├──┼────────────────────────────────────┼───┼────┼─────┼──────────────────────────────────────│ 2│Sapca stofa vara completa │buc│ 1 │ 3 │├──┼────────────────────────────────────┼───┼────┼─────┼──────────────────────────────────────│ 3│Caciula din blana naturala │buc│ 1 │ 5 │├──┼────────────────────────────────────┼───┼────┼─────┼──────────────────────────────────────│ 4│Caciula din blana caracul │buc│ 1 │ 6 │Pentru generali şi ofiteri cu gradul│ │ │ │ │ │de colonel├──┴────────────────────────────────────┴───┴────┴─────┴──────────────────────────────────────│ B. IMBRACAMINTE├──┬────────────────────────────────────┬───┬────┬─────┬──────────────────────────────────────│1 │Costum stofa iarna cu doi │buc│ 1 │ 3 ││ │pantaloni lungi │ │ │ │├──┼────────────────────────────────────┼───┼────┼─────┼──────────────────────────────────────│2 │Costum stofa vara cu doi │buc│ 1 │ 3 ││ │pantaloni lungi │ │ │ │├──┼────────────────────────────────────┼───┼────┼─────┼──────────────────────────────────────│3 │Scurta cu mesada şi guler │buc│ 1 │ 5 │Pentru generalii şi ofiterii cu gradul│ │blana naturala │ │ │ │colonel se asigura cu guler din blana│ │ │ │ │ │caracul├──┼────────────────────────────────────┼───┼────┼─────┼──────────────────────────────────────│4 │Bluzon │buc│ 1 │ 3 │├──┼────────────────────────────────────┼───┼────┼─────┼──────────────────────────────────────│5 │Manta pentru ploaie │buc│ 1 │ 4 │├──┴────────────────────────────────────┴───┴────┴─────┴──────────────────────────────────────│ C. LENJERIE├──┬────────────────────────────────────┬───┬────┬─────┬──────────────────────────────────────│1 │Camasa │buc│ 4 │ 2 │├──┼────────────────────────────────────┼───┼────┼─────┼──────────────────────────────────────│ │ │ │ │ │Se asigura numai ofiterilor fără│2 │Camasa alba │buc│ 1 │ 4 │drept de port uniforma de ceremonie,│ │ │ │ │ │maistrilor militari şi subofiterilor├──┼────────────────────────────────────┼───┼────┼─────┼──────────────────────────────────────│3 │Camasa bluza maneca lunga │buc│ 2 │ 2 │├──┼────────────────────────────────────┼───┼────┼─────┼──────────────────────────────────────│4 │Camasa bluza maneca scurta │buc│ 2 │ 2 │├──┴────────────────────────────────────┴───┴────┴─────┴──────────────────────────────────────│ D. INCALTAMINTE├──┬────────────────────────────────────┬───┬────┬─────┬──────────────────────────────────────│1 │Pantofi din piele pentru iarna │per│ 1 │ 2 │├──┼────────────────────────────────────┼───┼────┼─────┼──────────────────────────────────────│2 │Pantofi din piele pentru vara │per│ 1 │ 1 │├──┼────────────────────────────────────┼───┼────┼─────┼──────────────────────────────────────│3 │Ghete din piele │per│ 1 │ 4 │Pentru femei se distribuie cizme│ │ │ │ │ │scurte├──┴────────────────────────────────────┴───┴────┴─────┴──────────────────────────────────────│ E. ECHIPAMENT DIVERS├──┬────────────────────────────────────┬───┬────┬─────┬──────────────────────────────────────│1 │Cravata │buc│ 2 │ 4 │├──┼────────────────────────────────────┼───┼────┼─────┼──────────────────────────────────────│2 │Fular lana │buc│ 1 │ 5 │├──┼────────────────────────────────────┼───┼────┼─────┼──────────────────────────────────────│ │ │ │ │ │Se distribuie alternativ o per.pt.│3 │Manusi din piele │per│ 1 │ 2 │iarna şi o per. pt. vara├──┼────────────────────────────────────┼───┼────┼─────┼──────────────────────────────────────│4 │Centura din piele │buc│ 1 │ 6 │├──┼────────────────────────────────────┼───┼────┼─────┼──────────────────────────────────────│5 │Curea pantaloni din piele │buc│ 1 │ 6 │├──┼────────────────────────────────────┼───┼────┼─────┼──────────────────────────────────────│6 │Pulover │buc│ 1 │ 3 │├──┼────────────────────────────────────┼───┼────┼─────┼──────────────────────────────────────│7 │Ciorapi │per│ 6 │ 1 │Pt. femei se asigura 6 per ciorapi dres├──┴────────────────────────────────────┴───┴────┴─────┴──────────────────────────────────────│ F. EPOLETI ŞI ACCESORII├──┬────────────────────────────────────┬───┬────┬─────┬──────────────────────────────────────│1 │Emblema pentru coifura │buc│ 1 │ 5 │ Pentru fiecare caciula├──┼────────────────────────────────────┼───┼────┼─────┼──────────────────────────────────────│2 │Suport cu insemne de grad │per│ 7 │ 3 │├──┼────────────────────────────────────┼───┼────┼─────┼──────────────────────────────────────│3 │Petlite │per│ 2 │ 3 │├──┼────────────────────────────────────┼───┼────┼─────┼──────────────────────────────────────│4 │Semne de arma │buc│ 18 │ 3 │├──┼────────────────────────────────────┼───┼────┼─────┼──────────────────────────────────────│ │ │ │ │ │Se asigura numai ofiterilor fără drept│5 │Eghilet cu accesorii │buc│ 1 │ 4 │de port uniforma de ceremonie│ │ │ │ │ │maistrilor militari şi subofiterilor├──┼────────────────────────────────────┼───┼────┼─────┼──────────────────────────────────────│6 │Ecuson │buc│ 10 │ 3 │├──┼────────────────────────────────────┼───┼────┼─────┼──────────────────────────────────────│7 │Centura pentru ceremonie │buc│ 1 │ 8 │Se asigura numai ofiterilor fără drept│ │ │ │ │ │de port uniforma de ceremonie└──┴────────────────────────────────────┴───┴────┴─────┴──────────────────────────────────────    NOTĂ:    1. La prima acordare a gradului de ofiter, maistru militar sau subofiter    se distribuie o singură dată pentru totdeauna: o sapca din stofa    pentru iarna, un costum cu doi pantaloni din stofa pentru iarna, o scurta    imblanita, patru camasi, şase perechi ciorapi, patru cearsafuri, doua fete    de perna, o patura, o geanta pentru transport echipament şi accesoriile    aferente (suport cu insemne de grad, semne de arma, petlite şi ecusoane).    2. Femeile primesc palarie cu emblema în loc de sapca şi fusta în loc de    un pantalon lung.    3. Pardesiul, fularul din matase pentru pardesiu, acul de cravata, haina    lunga din piele, bluzonul şi scurta se pot confectiona din piele se pot    confectiona, în acelasi model şi se achizitioneaza contra cost de către    cadrele militare în afara prevederilor normei.NORMA nr. 3pentru echiparea cu uniforma de serviciu a generalilor, ofiterilor, maistrilormilitari şi subofiterilor*Font 9*┌──┬────────────────────────────────────┬───┬──────────┬─────────────────────────────────────┐│Nr│ DENUMIREA ARTICOLELOR DE │ │ PREVEDERI│ ││c │ ECHIPAMENT │U/M├────┬─────┤ OBSERVATII ││r │ │ │Can-│Du- │ ││t │ │ │ti- │rata │ ││ │ │ │ta- │(ani)│ ││ │ │ │te │ │ │├──┼────────────────────────────────────┼───┼────┼─────┼─────────────────────────────────────┤│ 0│ 1 │ 2 │ 3 │ 4 │ 5 │├──┴────────────────────────────────────┴───┴────┴─────┴─────────────────────────────────────┘│ A. COIFURA├──┬────────────────────────────────────┬───┬────┬─────┬──────────────────────────────────────│1 │Basc cu emblema │buc│ 1 │ 1 │Se poate achizitiona fes tricotat├──┼────────────────────────────────────┼───┼────┼─────┼──────────────────────────────────────│2 │Sapca din tercot completa │buc│ 2 │ 2 │Se asigura una de vara şi una de iarna├──┴────────────────────────────────────┴───┴────┴─────┴──────────────────────────────────────│ B. IMBRACAMINTE├──┬────────────────────────────────────┬───┬────┬─────┬──────────────────────────────────────│1 │Costum unic cu doi pantaloni │buc│ 1 │ 1 │├──┼────────────────────────────────────┼───┼────┼─────┼──────────────────────────────────────│2 │Costum izoterm │buc│ 1 │ 3 │├──┼────────────────────────────────────┼───┼────┼─────┼──────────────────────────────────────│3 │Costum de protecţie contra │ │ │ ││ │intemperiilor │buc│ 1 │ 4 │├──┼────────────────────────────────────┼───┼────┼─────┼──────────────────────────────────────│4 │Scurta de instructie │buc│ 1 │ 4 │├──┴────────────────────────────────────┴───┴────┴─────┴──────────────────────────────────────│ C. LENJERIE├──┬────────────────────────────────────┬───┬────┬─────┬──────────────────────────────────────│1 │Camasa bluza maneca lunga │buc│ 2 │ 3 │├──┼────────────────────────────────────┼───┼────┼─────┼──────────────────────────────────────│2 │Camasa bluza maneca scurta │buc│ 2 │ 3 │├──┼────────────────────────────────────┼───┼────┼─────┼──────────────────────────────────────│3 │Costum flausat(bluza şi pantalon) │buc│ 1 │ 2 │├──┼────────────────────────────────────┼───┼────┼─────┼──────────────────────────────────────│4 │Tricou cu maneca scurta │buc│ 2 │ 2 │├──┼────────────────────────────────────┼───┼────┼─────┼──────────────────────────────────────│5 │Ciorapi din bumbac │per│ 6 │ 1 │├──┴────────────────────────────────────┴───┴────┴─────┴──────────────────────────────────────│ D. INCALTAMINTE├──┬────────────────────────────────────┬───┬────┬─────┬──────────────────────────────────────│1 │Bocanci unici │per│ 1 │ 1 │Pt.femei se asigura ghete cu siret├──┴────────────────────────────────────┴───┴────┴─────┴──────────────────────────────────────│ E. ACCESORII├──┬────────────────────────────────────┬───┬────┬─────┬──────────────────────────────────────│1 │Suport cu insemne de grad │per│ 6 │ 3 │├──┼────────────────────────────────────┼───┼────┼─────┼──────────────────────────────────────│2 │Semn arma │buc│ 12 │ 3 │├──┼────────────────────────────────────┼───┼────┼─────┼──────────────────────────────────────│3 │Ecuson │buc│ 6 │ 3 │├──┼────────────────────────────────────┼───┼────┼─────┼──────────────────────────────────────│4 │Ecuson nominal │buc│ 3 │ 4 │└──┴────────────────────────────────────┴───┴────┴─────┴──────────────────────────────────────NORMA nr. 4pentru echiparea generalilor şi ofiterilor în rezerva şi în retragere*Font 9*┌──┬────────────────────────────────────┬───┬──────────┬─────────────────────────────────────┐│Nr│ DENUMIREA ARTICOLELOR DE │ │ PREVEDERI│ ││c │ ECHIPAMENT │U/M├────┬─────┤ OBSERVATII ││r │ │ │Can-│Du- │ ││t │ │ │ti- │rata │ ││ │ │ │ta- │(ani)│ ││ │ │ │te │ │ │├──┼────────────────────────────────────┼───┼────┼─────┼─────────────────────────────────────┤│ 0│ 1 │ 2 │ 3 │ 4 │ 5 │├──┼────────────────────────────────────┼───┼────┼─────┼─────────────────────────────────────┘│ │ │ │ │ │Pentru generali şi ofiterii care au│1 │Sapca stofa pentru ceremonie │buc│ 1 │ 10 │detinut functii de conducere la data│ │completa │ │ │ │trecerii în rezerva├──┼────────────────────────────────────┼───┼────┼─────┼──────────────────────────────────────│2 │Sapca stofa iarna pt. oras │buc│ 1 │ 10 ││ │cu emblema │ │ │ │ │├──┼────────────────────────────────────┼───┼────┼─────┼──────────────────────────────────────│3 │Sapca stofa vara pt. oras │buc│ 1 │ 10 ││ │cu emblema │ │ │ │ ││ │ │ │ │ │ │├──┼────────────────────────────────────┼───┼────┼─────┼──────────────────────────────────────│4 │Caciula │buc│ 1 │ - │├──┼────────────────────────────────────┼───┼────┼─────┼──────────────────────────────────────│ │ │ │ │ │Pentru generali şi ofiterii care au│ │Costum din stofa pentru ceremonie │ │ │ │detinut functii de conducere la data│5 │(veston cu pantalon lung) │buc│ 1 │ 10 │trecerii în rezerva│ │ │ │ │ │├──┼────────────────────────────────────┼───┼────┼─────┼──────────────────────────────────────│6 │Costum stofa cu un pant. lung iarna │buc│ 1 │ 10 │├──┼────────────────────────────────────┼───┼────┼─────┼──────────────────────────────────────│7 │Costum stofa cu un pant. lung vara │buc│ 1 │ 10 │├──┼────────────────────────────────────┼───┼────┼─────┼──────────────────────────────────────│8 │Scurta cu mesada şi guler blana │ │ │ ││ │naturala │buc│ 1 │ - │├──┼────────────────────────────────────┼───┼────┼─────┼──────────────────────────────────────│9 │Manta pentru ploaie │buc│ 1 │ 10 │├──┼────────────────────────────────────┼───┼────┼─────┼──────────────────────────────────────│10│Camasa │buc│ 2 │ 4 │ Se poate distribui şi de culoare alba├──┼────────────────────────────────────┼───┼────┼─────┼──────────────────────────────────────│ │ │ │ │ │Pentru generali şi ofiterii care au│ │ │ │ │ │detinut functii de conducere la data│ │ │ │ │ │trecerii în rezerva│11│Pantofi pentru ceremonie │per│ 1 │ 5 │Se asigura o per. de vara şi una│ │ │ │ │ │de iarna├──┼────────────────────────────────────┼───┼────┼─────┼──────────────────────────────────────│12│Pantofi │per│ 1 │ 3 │La cerere se poate asigura o per. de│ │ │ │ │ │vara├──┼────────────────────────────────────┼───┼────┼─────┼──────────────────────────────────────│ │ │ │ │ │Pentru generali şi ofiterii care au│13│Cravata pentru ceremonie │buc│ 1 │ 5 │detinu functii de conducere la data│ │ │ │ │ │trecerii în rezerva├──┼────────────────────────────────────┼───┼────┼─────┼──────────────────────────────────────│14│Cravata │buc│ 1 │ 3 │├──┼────────────────────────────────────┼───┼────┼─────┼──────────────────────────────────────│15│Fular │buc│ 1 │ 10 │├──┼────────────────────────────────────┼───┼────┼─────┼──────────────────────────────────────│16│Centura pentru ceremonie │buc│ 1 │ 10 │├──┼────────────────────────────────────┼───┼────┼─────┼──────────────────────────────────────│17│Eghilet cu accesorii │buc│ 1 │ 10 │└──┴────────────────────────────────────┴───┴────┴─────┴──────────────────────────────────────    NOTĂ:    1. Prezenta norma se aplică pentru echiparea generalilor şi ofiterilor în    rezerva sau în retragere cu drept de a purta uniforma - cu asigurarea    gratuita a articolelor de echipament. Articolele de echipament    prevăzute în prezenta norma se asigura după 8 ani de la trecerea în    rezerva sau în retragere.    2. Odata cu echipamentul prevăzut de norma se distribuie toate accesoriile    de imbracaminte şi insemnele de grad aferente.    3. Cu ocazia avansarii în gradul următor celui avut la data trecerii în    rezerva sau retragere, se distribuie gratuit accesoriile necesare pentru    2 uniforme. Ofiterii în rezerva (retragere) avansati generali, primesc în    dotare numai o singură dată urmatoarele accesorii: 4 per. de epoleti    3 embleme pentru coifura 3 per. petlite paspoal pentru vipusca şi    lampas pentru doua costume, 3 buc. parmace şi 3 cozoroace cu 3 randuri    de frunze de stejar.    4. Accesoriile de imbracaminte şi insemnele de grad necesare pentru    inlocuirea celor uzate, precum şi alte articole de echipament se pot    asigura la cerere, contra cost, la preţul de achizitie. Femeile primesc    palarie în loc de sapca şi fusta în loc de pantaloni.    5. În cazul când se introduc în dotare noi uniforme, acestea se vor asigura    în anul introducerii lor.NORMA NR. 5pentru echiparea studenţilor pompieri din Academia de Politie "ALEXANDRU IOAN CUZA"*Font 9*┌──┬────────────────────────────────────┬───┬──────────┬─────────────────────────────────────┐│Nr│ Denumirea articolelor de │ │ PREVEDERI│ ││c │ echipament │U/M├────┬─────┤ OBSERVATII ││r │ │ │Can-│Du- │ ││t │ │ │ti- │rata │ ││ │ │ │ta- │(ani)│ ││ │ │ │te │ │ │├──┼────────────────────────────────────┼───┼────┼─────┼─────────────────────────────────────┤│ 0│ 1 │ 2 │ 3 │ 4 │ 5 │├──┴────────────────────────────────────┴───┴────┴─────┴─────────────────────────────────────┘│ A. COIFURA├──┬────────────────────────────────────┬───┬────┬─────┬──────────────────────────────────────│1 │Sepcuta cu cozoroc │buc│ 2 │ 4 │├──┼────────────────────────────────────┼───┼────┼─────┼──────────────────────────────────────│ │ │ │ │ │Se asigura 1 buc din camgarn şi 1 buc│2 │Sapca completa │buc│ 2 │ 4 │din tergal├──┼────────────────────────────────────┼───┼────┼─────┼──────────────────────────────────────│3 │Basc │buc│ 2 │ 4 │├──┼────────────────────────────────────┼───┼────┼─────┼──────────────────────────────────────│4 │Caciula │buc│ 1 │ 4 │├──┴────────────────────────────────────┴───┴────┴─────┴──────────────────────────────────────│ B. Imbracaminte├──┬────────────────────────────────────┬───┬────┬─────┬──────────────────────────────────────│1 │Costum instruire (bluza cu 2 │ │ │ ││ │pantaloni golf) │buc│ 1 │ 4 │├──┼────────────────────────────────────┼───┼────┼─────┼──────────────────────────────────────│2 │Costum pentru clasa (bluzon tercot │ │ │ │Se asigura 1 pantalon din camgarn şi 1│ │cu 2 pantaloni lungi) │buc│ 1 │ 4 │pantalon din tergal├──┼────────────────────────────────────┼───┼────┼─────┼──────────────────────────────────────│ │ │ │ │ │Se asigura 1 costum din camgarn şi 1│ 3│Costum oras (veston cu un pantalon) │buc│ 2 │ 4 │costum din tergal├──┼────────────────────────────────────┼───┼────┼─────┼──────────────────────────────────────│4 │Pulover │buc│ 1 │ 4 │├──┼────────────────────────────────────┼───┼────┼─────┼──────────────────────────────────────│5 │Scurta pentru oras │buc│ 1 │ 4 │├──┼────────────────────────────────────┼───┼────┼─────┼──────────────────────────────────────│6 │Scurta pentru instruire │buc│ 1 │ 4 │├──┼────────────────────────────────────┼───┼────┼─────┼──────────────────────────────────────│7 │Manta pentru ploaie │buc│ 1 │ 4 │├──┴────────────────────────────────────┴───┴────┴─────┴──────────────────────────────────────│ C. Lenjerie├──┬────────────────────────────────────┬───┬────┬─────┬──────────────────────────────────────│1 │Batista │buc│ 4 │ 4 │├──┴────────────────────────────────────┼───┼────┼─────┼──────────────────────────────────────│2 │Camasa pentru oras │buc│ 3 │ 4 │├──┼────────────────────────────────────┼───┼────┼─────┼──────────────────────────────────────│3 │Camasa │buc│ 3 │ 4 │├──┼────────────────────────────────────┼───┼────┼─────┼──────────────────────────────────────│4 │Camasa bluza │buc│ 6 │ 4 │├──┼────────────────────────────────────┼───┼────┼─────┼──────────────────────────────────────│5 │Chiloti │buc│ 3 │ 4 │├──┼────────────────────────────────────┼───┼────┼─────┼──────────────────────────────────────│6 │Izmene flanelate │buc│ 3 │ 4 │├──┼────────────────────────────────────┼───┼────┼─────┼──────────────────────────────────────│7 │Tricou (maiou) │buc│ 3 │ 4 │├──┼────────────────────────────────────┼───┼────┼─────┼──────────────────────────────────────│8 │Sosete │per│ 4 │ 1 │├──┼────────────────────────────────────┼───┼────┼─────┼──────────────────────────────────────│ │ │ │ │ │Pentru studente se distribuie ciorapi│9 │Ciorapi │per│ 6 │ 1 │cu chilot (dresuri)├──┼────────────────────────────────────┼───┼────┼─────┼──────────────────────────────────────│10│Pijama │buc│ 3 │ 4 │├──┼────────────────────────────────────┼───┼────┼─────┼──────────────────────────────────────│11│Bluza flanelata │buc│ 3 │ 4 │├──┴────────────────────────────────────┴───┴────┴─────┴──────────────────────────────────────│ D. Încălţăminte├──┬────────────────────────────────────┬───┬────┬─────┬──────────────────────────────────────│ │ │ │ │ │Se asigura 2 per.de vara şi 2 per de│1 │Pantofi pentru oras │per│ 4 │ 4 │iarna├──┼────────────────────────────────────┼───┼────┼─────┼──────────────────────────────────────│2 │Ghete cu fermoar │per│ 1 │ 4 │Pentru studente se asigura cizme scurte├──┼────────────────────────────────────┼───┼────┼─────┼──────────────────────────────────────│3 │Bocanci cu siret │per│ 2 │ 4 │Pentru studente se asigura ghete├──┼────────────────────────────────────┼───┼────┼─────┼──────────────────────────────────────│4 │Papuci │per│ 1 │ 4 │├──┴────────────────────────────────────┴───┴────┴─────┴──────────────────────────────────────│ E. Echipament divers├──┬────────────────────────────────────┬───┬────┬─────┬──────────────────────────────────────│1 │Cravata │buc│ 2 │ 2 │├──┼────────────────────────────────────┼───┼────┼─────┼──────────────────────────────────────│2 │Centura din piele │buc│ 1 │ 8 │├──┼────────────────────────────────────┼───┼────┼─────┼──────────────────────────────────────│3 │Curea din piele pentru pantaloni │buc│ 1 │ 4 │├──┼────────────────────────────────────┼───┼────┼─────┼──────────────────────────────────────│4 │Fular │buc│ 1 │ 4 │├──┼────────────────────────────────────┼───┼────┼─────┼──────────────────────────────────────│5 │Manusi din lana pentru oras │per│ 1 │ 4 │├──┼────────────────────────────────────┼───┼────┼─────┼──────────────────────────────────────│6 │Manusi din panza captusite │per│ 2 │ 4 │├──┼────────────────────────────────────┼───┼────┼─────┼──────────────────────────────────────│7 │Prosop │buc│ 4 │ 4 │├──┴────────────────────────────────────┴───┴────┴─────┴──────────────────────────────────────│ F. Cazarmament├──┬────────────────────────────────────┬───┬────┬─────┬──────────────────────────────────────│1 │Cearsaf │buc│ 4 │ 4 │├──┼────────────────────────────────────┼───┼────┼─────┼──────────────────────────────────────│2 │Cearsaf plic │buc│ 4 │ 4 │Se poate asigura şi cearsaf simplu├──┼────────────────────────────────────┼───┼────┼─────┼──────────────────────────────────────│3 │Patura (pled) │buc│ 1 │ 6 │├──┼────────────────────────────────────┼───┼────┼─────┼──────────────────────────────────────│4 │Faţa de perna │buc│ 4 │ 4 │├──┼────────────────────────────────────┼───┼────┼─────┼──────────────────────────────────────│5 │Saltea │buc│ 1 │10 │După folosirea a 1/2 din durata de│ │ │ │ │ │serviciu se pot reconditiona├──┼────────────────────────────────────┼───┼────┼─────┼──────────────────────────────────────│6 │Perna │buc│ 1 │ 5 │După folosirea a 1/2 din durata de│ │ │ │ │ │serviciu se pot reconditiona├──┴────────────────────────────────────┴───┴────┴─────┴──────────────────────────────────────│ G. Accesorii├──┬────────────────────────────────────┬───┬────┬─────┬──────────────────────────────────────│1 │Emblema pentru coifura │buc│ 1 │ - │De fiecare sepcuta, basc şi caciula├──┼────────────────────────────────────┼───┼────┼─────┼──────────────────────────────────────│2 │Insemn de grad │per│ 1 │ - │De fiecare costum, scurta,camasa bluza│ │ │ │ │ │manta ploaie la acordarea gradului├──┼────────────────────────────────────┼───┼────┼─────┼──────────────────────────────────────│3 │Semne de arma │buc│ 10 │ 4 │├──┼────────────────────────────────────┼───┼────┼─────┼──────────────────────────────────────│4 │Petlite │per│ 2 │ 4 │Numai pentru costumul de oras├──┼────────────────────────────────────┼───┼────┼─────┼──────────────────────────────────────│5 │Ecuson (insigna) specialitate │buc│ 1 │ - │De fiecare veston,scurta,manta ploaie├──┼────────────────────────────────────┼───┼────┼─────┤camasa bluza, pulover│6 │Insemne an de studiu │per│ 1 │ - │├──┼────────────────────────────────────┼───┼────┼─────┤│7 │Ecuson │buc│ 1 │ - │├──┼────────────────────────────────────┼───┼────┼─────┼──────────────────────────────────────│8 │Ecuson nominal │buc│ 1 │ 4 │├──┼────────────────────────────────────┼───┼────┼─────┼──────────────────────────────────────│9 │Eghilet cu accesorii │buc│ 1 │ 4 │└──┴────────────────────────────────────┴───┴────┴─────┴──────────────────────────────────────    Notă:    1. Conform acestei norme se echipeaza şi studentele cu urmatoarele deosebiri:    - în loc de sapca de oras se distribuie palarie;    - la costumul de oras se asigura în plus cate o fusta din camgarn şi tergal    2. Articolele de echipament care în urma modificarii şi completarii uniformei    au devenit atipice se vor purta până la epuizarea stocurilor.NORMA NR. 6pentru echiparea elevilor din scolile militare de maistri militari şi subofiteri*Font 9*┌──┬────────────────────────────────────┬───┬──────────┬─────────────────────────────────────┐│Nr│ DENUMIREA ARTICOLELOR DE │ │ PREVEDERI│ ││c │ ECHIPAMENT │U/M├────┬─────┤ OBSERVATII ││r │ │ │Can-│Du- │ ││t │ │ │ti- │rata │ ││ │ │ │ta- │(ani)│ ││ │ │ │te │ │ │├──┼────────────────────────────────────┼───┼────┼─────┼─────────────────────────────────────┤│ 0│ 1 │ 2 │ 3 │ 4 │ 5 │├──┴────────────────────────────────────┴───┴────┴─────┴─────────────────────────────────────┘│ A. COIFURA├──┬────────────────────────────────────┬───┬────┬─────┬──────────────────────────────────────│1 │Sapca stofa pentru oras completa │buc│ 1 │ 2 │├──┼────────────────────────────────────┼───┼────┼─────┼──────────────────────────────────────│2 │Basc cu emblema │buc│ 1 │ 2 │├──┼────────────────────────────────────┼───┼────┼─────┼──────────────────────────────────────│3 │Sapca tercot cu emblema │buc│ 1 │ 2 │├──┼────────────────────────────────────┼───┼────┼─────┼──────────────────────────────────────│4 │Caciula │buc│ 1 │ 4 │├──┴────────────────────────────────────┴───┴────┴─────┴──────────────────────────────────────│ B. IMBRACAMINTE├──┬────────────────────────────────────┬───┬────┬─────┬──────────────────────────────────────│1 │Costum unic cu doi pantaloni │buc│ 1 │ 2 │├──┼────────────────────────────────────┼───┼────┼─────┼──────────────────────────────────────│2 │Costum pt. oras (veston cu un │ │ │ ││ │pantalon lung) │buc│ 1 │ 2 │├──┼────────────────────────────────────┼───┼────┼─────┼──────────────────────────────────────│3 │Costum pentru clasa (bluzon cu un │ │ │ ││ │pantalon lung) │buc│ 1 │ 2 │├──┼────────────────────────────────────┼───┼────┼─────┼──────────────────────────────────────│4 │Scurta cu mesada detasabila pentru │ │ │ ││ │instruire │buc│ 1 │ 4 │├──┼────────────────────────────────────┼───┼────┼─────┼──────────────────────────────────────│5 │Scurta pentru oras │buc│ 1 │ 4 │├──┼────────────────────────────────────┼───┼────┼─────┼──────────────────────────────────────│6 │Manta pentru ploaie │buc│ 1 │ 4 │├──┼────────────────────────────────────┼───┼────┼─────┼──────────────────────────────────────│7 │Costum de protecţie contra │ │ │ ││ │intemperiilor │buc│ 1 │ 4 │├──┴────────────────────────────────────┴───┴────┴─────┴──────────────────────────────────────│ C. LENJERIE├──┬────────────────────────────────────┬───┬────┬─────┬──────────────────────────────────────│1 │Camasa │buc│ 2 │ 2 │Poate fi şi de culoare alba├──┼────────────────────────────────────┼───┼────┼─────┼──────────────────────────────────────│2 │Camasa bluza cu epoleti │buc│ 4 │ 2 │├──┼────────────────────────────────────┼───┼────┼─────┼──────────────────────────────────────│3 │Costum flausat (bluza şi pantalon) │buc│ 2 │ 2 │├──┼────────────────────────────────────┼───┼────┼─────┼──────────────────────────────────────│4 │Batista │buc│ 4 │ 2 │├──┼────────────────────────────────────┼───┼────┼─────┼──────────────────────────────────────│5 │Chiloti │buc│ 4 │ 2 │├──┼────────────────────────────────────┼───┼────┼─────┼──────────────────────────────────────│6 │Izmene │buc│ 2 │ 2 │├──┼────────────────────────────────────┼───┼────┼─────┼──────────────────────────────────────│7 │Tricou (maiou) │buc│ 4 │ 2 │├──┼────────────────────────────────────┼───┼────┼─────┼──────────────────────────────────────│8 │Pijama │buc│ 2 │ 2 │├──┼────────────────────────────────────┼───┼────┼─────┼──────────────────────────────────────│9 │Ciorapi din bumbac │per│ 12 │ 2 │├──┼────────────────────────────────────┼───┼────┼─────┼──────────────────────────────────────│ │ │ │ │ ││10│Sosete │per│ 4 │ 2 │├──┴────────────────────────────────────┴───┴────┴─────┴──────────────────────────────────────│ D. INCALTAMINTE├──┬────────────────────────────────────┬───┬────┬─────┬──────────────────────────────────────│1 │Pantofi pentru oras │per│ 1 │ 2 │├──┼────────────────────────────────────┼───┼────┼─────┼──────────────────────────────────────│2 │Bocanci unici │per│ 2 │ 2 │├──┼────────────────────────────────────┼───┼────┼─────┼──────────────────────────────────────│3 │Ghete imblanite pentru oras │per│ 1 │ 2 │├──┼────────────────────────────────────┼───┼────┼─────┼──────────────────────────────────────│4 │Papuci │per│ 1 │ 2 │├──┴────────────────────────────────────┴───┴────┴─────┴──────────────────────────────────────│ E. ECHIPAMENT DIVERS├──┬────────────────────────────────────┬───┬────┬─────┬──────────────────────────────────────│1 │Cravata │buc│ 1 │ 2 │├──┼────────────────────────────────────┼───┼────┼─────┼──────────────────────────────────────│2 │Fular │buc│ 1 │ 4 │├──┼────────────────────────────────────┼───┼────┼─────┼──────────────────────────────────────│3 │Manusi din lana pentru oras │per│ 1 │ 4 │├──┼────────────────────────────────────┼───┼────┼─────┼──────────────────────────────────────│4 │Manusi din panza captusite │per│ 1 │ 2 │├──┼────────────────────────────────────┼───┼────┼─────┼──────────────────────────────────────│5 │Centura │buc│ 1 │ 6 │├──┼────────────────────────────────────┼───┼────┼─────┼──────────────────────────────────────│6 │Curea pentru pantaloni │buc│ 1 │ 6 │├──┼────────────────────────────────────┼───┼────┼─────┼──────────────────────────────────────│7 │Pulover │buc│ 1 │ 4 │├──┼────────────────────────────────────┼───┼────┼─────┼──────────────────────────────────────│8 │Prosop │buc│ 4 │ 2 │├──┴────────────────────────────────────┴───┴────┴─────┴──────────────────────────────────────│ F. CAZARMAMENT├──┬────────────────────────────────────┬───┬────┬─────┬──────────────────────────────────────│1 │Cearsaf panza │buc│ 4 │ 4 │├──┼────────────────────────────────────┼───┼────┼─────┼──────────────────────────────────────│2 │Cearsaf plic │buc│ 4 │ 4 │Se poate asigura şi cearsaf simplu├──┼────────────────────────────────────┼───┼────┼─────┼──────────────────────────────────────│3 │Faţa perna │buc│ 4 │ 4 │├──┼────────────────────────────────────┼───┼────┼─────┼──────────────────────────────────────│4 │Saltea │buc│ 1 │ 10 │După folosirea a 1/2 din durata de├──┼────────────────────────────────────┼───┼────┼─────┤serviciu se pot reconditiona│5 │Perna │buc│ 1 │ 5 │├──┼────────────────────────────────────┼───┼────┼─────┼──────────────────────────────────────│6 │Patura lana │buc│ 1 │ 6 │├──┴────────────────────────────────────┴───┴────┴─────┴──────────────────────────────────────│ G. EPOLETI ŞI ACCESORII├──┬────────────────────────────────────┬───┬────┬─────┬──────────────────────────────────────│1 │Emblema pentru coifura │buc│ 1 │ - │Pentru fiecare caciula├──┼────────────────────────────────────┼───┼────┼─────┼──────────────────────────────────────│2 │Petlite │per│ 1 │ 2 │├──┼────────────────────────────────────┼───┼────┼─────┼──────────────────────────────────────│ │ │ │ │ │De fiecare costum unic, veston bluzon│3 │Semne arma │buc│ 2 │ - │scurta, camasa bluza, manta ploaie├──┼────────────────────────────────────┼───┼────┼─────┼──────────────────────────────────────│ │ │ │ │ │De fiecare costum unic, veston bluzon,│4 │Suport cu insemne grad │per│ 1 │ - │scurta, camasa bluza, manta ploaie,│ │ │ │ │ │o dată la avansarea în grad├──┼────────────────────────────────────┼───┼────┼─────┼──────────────────────────────────────│ │ │ │ │ │De fiecare costum unic, veston, bluzon│5 │Ecuson │buc│ 1 │ - │scurta, camasa bluza, manta ploaie├──┼────────────────────────────────────┼───┼────┼─────┼──────────────────────────────────────│6 │Ecuson nominal │buc│ 1 │ 2 │├──┼────────────────────────────────────┼───┼────┼─────┼──────────────────────────────────────│7 │Eghilet simplu cu accesorii │buc│ 1 │ 4 │└──┴────────────────────────────────────┴───┴────┴─────┴──────────────────────────────────────    Notă:    2. Articolele de echipament care în urma schimbarii uniformei au    devenit atipice, se vor purta până la epuizarea stocurilor.NORMA nr. 7pentru echiparea militarilor angajaţi pe bază de contract şi a militarilor în termen*Font 9*┌──┬────────────────────────────────────┬───┬──────────┬─────────────────────────────────────┐│Nr│ DENUMIREA ARTICOLELOR DE │ │ PREVEDERI│ ││c │ ECHIPAMENT │U/M├────┬─────┤ OBSERVATII ││r │ │ │Can-│Du- │ ││t │ │ │ti- │rata │ ││ │ │ │ta- │(ani)│ ││ │ │ │te │ │ │├──┼────────────────────────────────────┼───┼────┼─────┼─────────────────────────────────────┤│ 0│ 1 │ 2 │ 3 │ 4 │ 5 │├──┴────────────────────────────────────┴───┴────┴─────┴─────────────────────────────────────┘│ A. COIFURA├──┬────────────────────────────────────┬───┬────┬─────┬──────────────────────────────────────│1 │Fes tricotat │buc│ 1 │ 1 │├──┼────────────────────────────────────┼───┼────┼─────┼──────────────────────────────────────│2 │Sepcuta vara cu emblema │buc│ 1 │ 2 │├──┼────────────────────────────────────┼───┼────┼─────┼──────────────────────────────────────│3 │Sepcuta iarna cu emblema │buc│ 1 │ 2 │├──┼────────────────────────────────────┼───┼────┼─────┼──────────────────────────────────────│4 │Caciula │buc│ 1 │ 4 │├──┴────────────────────────────────────┴───┴────┴─────┴──────────────────────────────────────│ B. IMBRACAMINTE├──┬────────────────────────────────────┬───┬────┬─────┬──────────────────────────────────────│1 │Costum unic cu doi pantaloni │buc│ 2 │ 2 │├──┼────────────────────────────────────┼───┼────┼─────┼──────────────────────────────────────│2 │Costum pentru oras cu doi pantaloni │buc│ 1 │ 4 │├──┼────────────────────────────────────┼───┼────┼─────┼──────────────────────────────────────│3 │Scurta pentru instruire │buc│ 1 │ 4 │├──┼────────────────────────────────────┼───┼────┼─────┼──────────────────────────────────────│4 │Scurta pentru oras │buc│ 1 │ 4 │├──┼────────────────────────────────────┼───┼────┼─────┼──────────────────────────────────────│5 │Costum de protecţie contra │ │ │ ││ │intemperiilor │buc│ 1 │ 4 │├──┼────────────────────────────────────┼───┼────┼─────┼──────────────────────────────────────│6 │Costum izoterm │buc│ 1 │ 4 │├──┼────────────────────────────────────┼───┼────┼─────┼──────────────────────────────────────│7 │Pulover │buc│ 1 │ 3 │├──┴────────────────────────────────────┴───┴────┴─────┴──────────────────────────────────────│ C. LENJERIE├──┬────────────────────────────────────┬───┬────┬─────┬──────────────────────────────────────│1 │Camasa │buc│ 2 │ 2 │├──┼────────────────────────────────────┼───┼────┼─────┼──────────────────────────────────────│2 │Camasa bluza m.l. cu epoleti │buc│ 2 │ 2 │├──┼────────────────────────────────────┼───┼────┼─────┼──────────────────────────────────────│3 │Camasa bluza m.s. cu epoleti │buc│ 2 │ 2 │├──┼────────────────────────────────────┼───┼────┼─────┼──────────────────────────────────────│4 │Tricou cu maneca scurta │buc│ 2 │ 1 │├──┼────────────────────────────────────┼───┼────┼─────┼──────────────────────────────────────│5 │Costum flausat (bluza şi pantalon) │buc│ 2 │ 2 │├──┼────────────────────────────────────┼───┼────┼─────┼──────────────────────────────────────│6 │Batista │buc│ 2 │ 1 │Numai pentru militari în termen├──┼────────────────────────────────────┼───┼────┼─────┼──────────────────────────────────────│7 │Chiloti │buc│ 2 │ 1 │Numai pentru militari în termen├──┼────────────────────────────────────┼───┼────┼─────┼──────────────────────────────────────│8 │Maiou │ │ 2 │ 1 │Numai pentru militari în termen├──┼────────────────────────────────────┼───┼────┼─────┼──────────────────────────────────────│ 9│Pijama │buc│ 2 │ 2 │Numai pentru militari în termen├──┼────────────────────────────────────┼───┼────┼─────┼──────────────────────────────────────│10│Ciorapi │per│ 12 │ 1 │Se asigura 4 per. de iarna şi 8 per.│ │ │ │ │ │pentru vara├──┴────────────────────────────────────┴───┴────┴─────┴──────────────────────────────────────│ D. INCALTAMINTE├──┬────────────────────────────────────┬───┬────┬─────┬──────────────────────────────────────│1 │Bocanci unici │per│ 2 │ 2 │├──┼────────────────────────────────────┼───┼────┼─────┼──────────────────────────────────────│2 │Pantofi │per│ 1 │ 4 │├──┼────────────────────────────────────┼───┼────┼─────┼──────────────────────────────────────│3 │Papuci de casa │per│ 1 │ 2 │Numai pentru militari în termen│ │ │ │ │ │şi 1/3 din efective profesioniste├──┴────────────────────────────────────┴───┴────┴─────┴──────────────────────────────────────│ E. ECHIPAMENT DIVERS├──┬────────────────────────────────────┬───┬────┬─────┬──────────────────────────────────────│1 │Cravata │buc│ 2 │ 4 │├──┼────────────────────────────────────┼───┼────┼─────┼──────────────────────────────────────│2 │Manusi din panza captusite │per│ 1 │ 1 │├──┼────────────────────────────────────┼───┼────┼─────┼──────────────────────────────────────│3 │Manusi lana │per│ 1 │ 1 │├──┼────────────────────────────────────┼───┼────┼─────┼──────────────────────────────────────│ │ │ │ │ │Cele din piele au durata de serviciu│4 │Centura neagra │buc│ 1 │ 4 │de 6 ani├──┼────────────────────────────────────┼───┼────┼─────┼──────────────────────────────────────│ │ │ │ │ │Cele din piele au durata de serviciu│5 │Curea neagra pentru pantaloni │buc│ 1 │ 4 │de 6 ani├──┼────────────────────────────────────┼───┼────┼─────┼──────────────────────────────────────│ │ │ │ │ │Numai pentru militari în termen şi│6 │Prosop │buc│ 3 │ 3 │termen redus├──┴────────────────────────────────────┴───┴────┴─────┴──────────────────────────────────────│ Se acorda numai pentru militari în│ F. CAZARMAMENT termen şi 1/3 din│ efective profesioniste├──┬────────────────────────────────────┬───┬────┬─────┬──────────────────────────────────────│1 │Cearsaf panza │buc│ 4 │ 4 │├──┼────────────────────────────────────┼───┼────┼─────┼──────────────────────────────────────│2 │Cearsaf plic │buc│ 4 │ 4 │Se poate asigura şi cearsaf simplu├──┼────────────────────────────────────┼───┼────┼─────┼──────────────────────────────────────│3 │Faţa perna │buc│ 4 │ 4 │├──┼────────────────────────────────────┼───┼────┼─────┼──────────────────────────────────────│4 │Saltea │buc│ 1 │ 10 │După folosirea a 1/2 din durata de├──┼────────────────────────────────────┼───┼────┼─────┤serviciu se pot reconditiona│5 │Perna │buc│ 1 │ 5 │├──┼────────────────────────────────────┼───┼────┼─────┼──────────────────────────────────────│6 │Patura lana │buc│ 1 │ 6 │├──┴────────────────────────────────────┴───┴────┴─────┴──────────────────────────────────────│ G. EPOLETI ŞI ACCESORII├──┬────────────────────────────────────┬───┬────┬─────┬──────────────────────────────────────│1 │Emblema pentru coifura │buc│ 1 │ - │Pentru fiecare caciula├──┼────────────────────────────────────┼───┼────┼─────┼──────────────────────────────────────│ │ │ │ │ │De fiecare costum, scurta, manta│2 │Suport insemne de grad │buc│ 1 │- │ploaie şi o pereche pentru camasile│ │ │ │ │ │bluza, la acordarea gradului├──┼────────────────────────────────────┼───┼────┼─────┼──────────────────────────────────────│ │ │ │ │ │De fiecare veston, scurta, manta│3 │Ecuson │buc│ 1 │ - │ploaie şi o bucata pentru camasile│ │ │ │ │ │bluza├──┼────────────────────────────────────┼───┼────┼─────┼──────────────────────────────────────│4 │Ecuson nominal │buc│ 3 │ 4 │Numai pentru efectivele profesioniste├──┼────────────────────────────────────┼───┼────┼─────┼──────────────────────────────────────│ │ │ │ │ │De fiecare veston, scurta, manta│5 │Semne de arma │buc│ 2 │ - │ploaie, camasa bluza├──┼────────────────────────────────────┼───┼────┼─────┼──────────────────────────────────────│6 │Petlite │per│ 1 │ 2 │├──┼────────────────────────────────────┼───┼────┼─────┼──────────────────────────────────────│ │ │ │ │ │Pentru militarii cu termen redus pe│7 │Galon cu zig-zag │ ml│1,5 │ - │toata perioada instruirii└──┴────────────────────────────────────┴───┴────┴─────┴──────────────────────────────────────    NOTĂ:    1. Articolele de echipament care în urma modificarii şi completarii    uniformei au devenit atipice, se vor purta până la epuizarea stocurilor.    2. Ofiterii, maistrii militari subofiterii, gradatii şi soldatii în rezerva    chemati pentru concentrare, se echipeaza pe toata durata concentrarii,    conform acestei norme.NORMA nr. 8privind echipamentul pentru muzica reprezentativaşi a formatiunilor şi echipelor artistice*Font 9*┌──┬────────────────────────────────────┬───┬──────────┬─────────────────────────────────────┐│Nr│ DENUMIREA ARTICOLELOR DE │ │ PREVEDERI│ ││c │ ECHIPAMENT │U/M├────┬─────┤ OBSERVATII ││r │ │ │Can-│Du- │ ││t │ │ │ti- │rata │ ││ │ │ │ta- │(ani)│ ││ │ │ │te │ │ │├──┼────────────────────────────────────┼───┼────┼─────┼─────────────────────────────────────┤│ 0│ 1 │ 2 │ 3 │ 4 │ 5 │├──┴────────────────────────────────────┴───┴────┴─────┴─────────────────────────────────────┘│ A. COIFURA├──┬────────────────────────────────────┬───┬────┬─────┬──────────────────────────────────────│1 │Sapca stofa pentru ceremonie │buc│ 2 │ 8 │Se asigura una de vara şi una de iarna│ │cu emblema │ │ │ │├──┼────────────────────────────────────┼───┼────┼─────┼──────────────────────────────────────│2 │Caciula din blana naturala │buc│ 1 │ 6 │├──┴────────────────────────────────────┴───┴────┴─────┴──────────────────────────────────────│ B. IMBRACAMINTE├──┬────────────────────────────────────┬───┬────┬─────┬──────────────────────────────────────│1 │Costum din stofa pentru ceremonie, │ │ │ │Se asigura unul de vara şi unul de│ │ veston cu un pantalon lung │buc│ 2 │ 8 │iarna├──┼────────────────────────────────────┼───┼────┼─────┼──────────────────────────────────────│2 │Manta din stofa │buc│ 1 │ 8 │├──┼────────────────────────────────────┼───┼────┼─────┼──────────────────────────────────────│3 │Manta pentru ploaie │buc│ 1 │ 8 │├──┴────────────────────────────────────┴───┴────┴─────┴──────────────────────────────────────│ C. LENJERIE├──┬────────────────────────────────────┬───┬────┬─────┬──────────────────────────────────────│1 │Camasa │buc│ 4 │ 4 │├──┼────────────────────────────────────┼───┼────┼─────┼──────────────────────────────────────│2 │Camasa bluza │buc│ 2 │ 2 │├──┴────────────────────────────────────┴───┴────┴─────┴──────────────────────────────────────│ D. INCALTAMINTE├──┬────────────────────────────────────┬───┬────┬─────┬──────────────────────────────────────│1 │Pantofi de iarna │per│ 1 │ 2 │├──┼────────────────────────────────────┼───┼────┼─────┼──────────────────────────────────────│2 │Pantofi de vara │per│ 1 │ 2 │├──┼────────────────────────────────────┼───┼────┼─────┼──────────────────────────────────────│3 │Ghete imblanite │per│ 1 │ 4 │├──┴────────────────────────────────────┴───┴────┴─────┴──────────────────────────────────────│ E. ECHIPAMENT DIVERS ŞI ACCESORII├──┬────────────────────────────────────┬───┬────┬─────┬──────────────────────────────────────│1 │Cravata │buc│ 2 │ 4 │├──┼────────────────────────────────────┼───┼────┼─────┼──────────────────────────────────────│2 │Fular │buc│ 1 │ 4 │├──┼────────────────────────────────────┼───┼────┼─────┼──────────────────────────────────────│3 │Ciorapi (sosete) │buc│ 3 │ 1 │├──┼────────────────────────────────────┼───┼────┼─────┼──────────────────────────────────────│4 │Emblema pentru coifura │per│ 1 │ - │De fiecare caciula├──┼────────────────────────────────────┼───┼────┼─────┼──────────────────────────────────────│5 │Epolet format trefla pt. ceremonie │per│ 2 │ 8 │├──┼────────────────────────────────────┼───┼────┼─────┼──────────────────────────────────────│6 │Semne de arma │buc│ 4 │ 8 │├──┼────────────────────────────────────┼───┼────┼─────┼──────────────────────────────────────│7 │Petlite │per│ 2 │ 8 │├──┼────────────────────────────────────┼───┼────┼─────┼──────────────────────────────────────│8 │Centura pt ceremonie │buc│ 1 │ 4 │├──┼────────────────────────────────────┼───┼────┼─────┼──────────────────────────────────────│9 │Eghilet cu accesorii │buc│ 1 │ 4 │├──┼────────────────────────────────────┼───┼────┼─────┼──────────────────────────────────────│10│Ecuson │buc│ 5 │ 4 │└──┴────────────────────────────────────┴───┴────┴─────┴──────────────────────────────────────    NOTĂ:    Pentru femei se asigura palarie în loc de sapca şi fusta    în loc de pantalonNORMA nr. 9pentru asigurarea cu echipament special*Font 9*┌──┬────────────────────────────────────┬───┬──────────┬───────────────────────────────────┐│Nr│ DENUMIREA ARTICOLELOR DE │ │ PREVEDERI│ ││c │ ECHIPAMENT │U/M├────┬─────┤ OBSERVATII ││r │ │ │Can-│Du- │ ││t │ │ │ti- │rata │ ││ │ │ │ta- │(ani)│ ││ │ │ │te │ │ │├──┼────────────────────────────────────┼───┼────┼─────┼───────────────────────────────────┤│ 0│ 1 │ 2 │ 3 │ 4 │ 5 │├──┴────────────────────────────────────┴───┴────┴─────┴───────────────────────────────────┘│ I. POMPIERI├───────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────│ a) De fiecare cadru militar, militar angajat pe bază de contract, militar în termen şi│ personal contractual care participa la interventii, aplicaţii, concursuri, exercitii│ şi experimentari cu autospecialele psi din inzestrare├──┬────────────────────────────────────┬───┬────┬─────┬────────────────────────────────────│1 │Casca de protecţie cu vizor │buc│ 1 │ inv │├──┼────────────────────────────────────┼───┼────┼─────┼────────────────────────────────────│2 │Costum de protecţie tip pompier │buc│ 1 │ inv │├──┼────────────────────────────────────┼───┼────┼─────┼────────────────────────────────────│3 │Vesta impermeabila imblanita │buc│ 1 │ inv │├──┼────────────────────────────────────┼───┼────┼─────┼────────────────────────────────────│4 │Combinezon (salopeta) │buc│ 2 │ inv │Se asigura numai pentru conducătorii│ │ │ │ │ │auto de pe autospecialele psi├──┼────────────────────────────────────┼───┼────┼─────┼────────────────────────────────────│5 │Manusi de protecţie │per│ 1 │ inv │├──┼────────────────────────────────────┼───┼────┼─────┼────────────────────────────────────│6 │Cizme scurte din piele cu brant │per│ 1 │ inv ││ │metalic │ │ │ │├──┼────────────────────────────────────┼───┼────┼─────┼────────────────────────────────────│7 │Brau pompieri(centura de siguranţă) │buc│ 1 │ inv │├──┼────────────────────────────────────┼───┼────┼─────┼────────────────────────────────────│ │Masca de protecţie contra fumului │ │ │ ││8 │de CO(2) │per│ 1 │ inv │├──┼────────────────────────────────────┼───┼────┼─────┼────────────────────────────────────│9 │Halat din panza │ │ │ │numai pentru cadrele militare şi│ │ │buc│ 1 │ inv │personalul civil din compartimentele│ │ │ │ │ │de prevenire a incendiilor care exe-│ │ │ │ │ │cuta controale tehnice de│ │ │ │ │ │specialitate├──┴────────────────────────────────────┴───┴────┴─────┴────────────────────────────────────│ NOTĂ: Pentru asigurarea unor nevoi operative din materialele prevăzute la litera "a" se│ constituie un stoc de rulaj în limita a 25% din necesar. Modul de constituire şi│ utilizare a stocului se stabileste de Inspectoratul general pentru Situaţii de Urgenta├───────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────│ b) necesar ce se stabileste prin tabela de inzestrare├──┬────────────────────────────────────┬───┬────┬─────┬────────────────────────────────────│1 │Costum de protecţie anticaloric │buc│ - │ inv │├──┼────────────────────────────────────┼───┼────┼─────┼────────────────────────────────────│2 │Cizme lungi din cauciuc │per│ - │ inv │├──┼────────────────────────────────────┼───┼────┼─────┼────────────────────────────────────│3 │Sac de salvare │buc│ - │ inv │├──┼────────────────────────────────────┼───┼────┼─────┼────────────────────────────────────│4 │Cos de salvare │buc│ - │ inv │├──┼────────────────────────────────────┼───┼────┼─────┼────────────────────────────────────│5 │Plasa de salvare │buc│ - │ inv │├──┴────────────────────────────────────┴───┴────┴─────┴────────────────────────────────────│ II. PROTECTIA CIVILA├───────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────│ a) De fiecare cadru militar, militar angajat pe bază de contract, militar în termen şi│ personal contractual din subunitatile pirotehnice├──┬────────────────────────────────────┬───┬────┬─────┬────────────────────────────────────│1 │Casca de protecţie cu vizor │buc│ 1 │ inv │├──┼────────────────────────────────────┼───┼────┼─────┼────────────────────────────────────│2 │Bocanci unici instructie │per│ 1 │ inv │numai pentru personalul contractual├──┼────────────────────────────────────┼───┼────┼─────┼────────────────────────────────────│3 │Complet salvare de la înălţime │cpl│ 1 │ inv │de fiecare echipa de pirotehnicieni│ │(cadru metalic cu scripete, cos de │ │ │ ││ │salvare din material textil, │ │ │ ││ │complet de franghii pentru sustinere│ │ │ ││ │şi ghidare) │ │ │ │├──┼────────────────────────────────────┼───┼────┼─────┼────────────────────────────────────│4 │Masca de protecţie contra fumului │per│ 1 │ inv ││ │şi CO(2) │ │ │ │├──┴────────────────────────────────────┴───┴────┴─────┴────────────────────────────────────│ b) De fiecare cadru militar, militar angajat pe bază de contract, militar în termen şi│ personal contractual din subunitatile de cercetare şi decontaminare chimica,│ bacteriologica sau radiologica.├──┬────────────────────────────────────┬───┬────┬─────┬────────────────────────────────────│1 │Casca cu dispozitiv de iluminare │buc│ 1 │inv │├──┼────────────────────────────────────┼───┼────┼─────┼────────────────────────────────────│2 │Vesta tactica (multifuncţională) │ │ │ │numai pentru personalul de cercetare│ │ │buc│ 1 │inv │chimica, bacteriologica sau│ │ │ │ │ │radiologica├──┼────────────────────────────────────┼───┼────┼─────┼────────────────────────────────────│3 │Vesta cu dungi reflectorizante │ │ │ │numai pentru personalul de deconta-│ │ │buc│ 1 │inv │minare chimica, bacteriologica sau│ │ │ │ │ │radiologica├──┼────────────────────────────────────┼───┼────┼─────┼────────────────────────────────────│ │Vestă de salvare cu deschidere │buc│ 1 │inv │numai pentru personalul de decon-│4 │automată │ │ │ │taminare chimică bacteriologică sau│ │ │ │ │ │radiologica├──┼────────────────────────────────────┼───┼────┼─────┼────────────────────────────────────│5 │Semimască cu două filtre │buc│ 1 │inv │├──┼────────────────────────────────────┼───┼────┼─────┼────────────────────────────────────│6 │Ochelari de protecţie │buc│ 1 │inv │├──┼────────────────────────────────────┴───┴────┴─────┴────────────────────────────────────│ │c) Pentru cadrele militare, militarii angajaţi pe bază de contract, militarii în termen│ │şi personalul contractual din subunităţile de căutare-salvare.├──┼────────────────────────────────────┬───┬────┬─────┬────────────────────────────────────│ 1│Combinezon ignifug │buc│ 1 │inv │de fiecare membru al echipelor de│ │ │ │ │ │căutare-salvare├──┼────────────────────────────────────┼───┼────┼─────┼────────────────────────────────────│ │ │ │ │ │de fiecare membru al echipelor de│ 2│Ochelari de protecţie │buc│ 1 │inv │căutare-salvare├──┼────────────────────────────────────┼───┼────┼─────┼────────────────────────────────────│ 3│Vestă de salvare cu deschidere │ │ │ │de fiecare membru al echipelor de│ │automată │ │ │ │căutare-salvare├──┼────────────────────────────────────┼───┼────┼─────┼────────────────────────────────────│ │Echipament pentru căţărat pe │ │ │ ││ 4│stalpi │cpl│ 2 │inv │de fiecare echipa de cautare-salvare├──┼────────────────────────────────────┼───┼────┼─────┼────────────────────────────────────│ │ │ │ │ │de fiecare unitate care are câini│ 5│Harnaşament pentru caini │cpl│ 2 │inv │în statul de organizare├──┼────────────────────────────────────┼───┼────┼─────┼────────────────────────────────────│ │ │ │ │ │de fiecare cadru militar, gradat│ 6│Set cotiere şi genunchiere │buc│ 1 │inv │profesionist, militar în termen şi│ │ │ │ │ │personal contractual├──┼────────────────────────────────────┼───┼────┼─────┼────────────────────────────────────│ │ │ │ │ │de fiecare unitate care are│ 7│Tunel de salvare de la înălţime │buc│ 2 │inv │prevăzute subunitaţi de căutare-│ │ │ │ │ │salvare├──┼────────────────────────────────────┼───┼────┼─────┼────────────────────────────────────│ │Complet salvare de la înălţime │ │ │ ││ │(cadru metalic cu scripete coş de │ │ │ ││ 8│salvare din material textil, │cpl│ 1 │inv. │de fiecare echipă de căutare-salvare│ │complet de frânghii pentru │ │ │ ││ │susţinere şi ghidare) │ │ │ │├──┼────────────────────────────────────┼───┼────┼─────┼────────────────────────────────────│ 9│Mască de protecţie contra │per│ 1 │inv. │de fiecare membru al echipelor de│ │fumului şi C0(2) │ │ │ │căutare-salvare├──┼────────────────────────────────────┴───┴────┴─────┴────────────────────────────────────│ │III. De fiecare cadru militar, militar angajat pe bază de contract, militar în termen│ │şi personal contractual din subunităţile de salvatori.├──┼────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────│ │a) numai pentru salvatorii la inălţime (alpinişti):├──┼────────────────────────────────────┬───┬────┬─────┬────────────────────────────────────│ 1│Cască de protecţie tip alpinist │buc│ 1 │inv. │├──┼────────────────────────────────────┼───┼────┼─────┼────────────────────────────────────│ 2│Ochelari de protecţie │buc│ 1 │inv. │├──┼────────────────────────────────────┼───┼────┼─────┼────────────────────────────────────│ 3│Combinezon de protecţie │buc│ 1 │inv │├──┼────────────────────────────────────┼───┼────┼─────┼────────────────────────────────────│ 4│Mănuşi de protecţie │per│ 1 │inv. │├──┼────────────────────────────────────┼───┼────┼─────┼────────────────────────────────────│ │Centură complexă de alpinism cu │ │ │ ││ │accesorii (blocator, coborâtor tip │ │ │ ││ │GRI-GRI, coborâtor tip STOP, │ │ │ ││ 5│ opritor de cădere, lonjă de │cpl│ 1 │inv. ││ │asigurare şi autoasigurare, │ │ │ ││ │dispozitiv protecţie coardă, │ │ │ ││ │scripete tip alpinism, carabiniere │ │ │ ││ │autoblocanta, carabiniere cu filet) │ │ │ │├──┼────────────────────────────────────┼───┼────┼─────┼────────────────────────────────────│ 6│Coarda dinamică 100 m lungime │buc│ 1 │inv. │├──┼────────────────────────────────────┼───┼────┼─────┼────────────────────────────────────│ 7│Coardă statică 100 m lungime │buc│ 1 │inv. │├──┼────────────────────────────────────┴───┴────┴─────┴────────────────────────────────────│ │b) numai pentru scafandri:├──┼────────────────────────────────────┬───┬────┬─────┬────────────────────────────────────│ 1│Cearşaf pluşat pentru baie │buc│ 2 │ 4 │├──┼────────────────────────────────────┼───┼────┼─────┼────────────────────────────────────│ 2│Chiloţi pentru baie (slip) │buc│ 1 │ 1 │├──┼────────────────────────────────────┼───┼────┼─────┼────────────────────────────────────│ 3│Cizme piele bord │per│ 1 │ 5 │├──┼────────────────────────────────────┼───┼────┼─────┼────────────────────────────────────│ 4│Costum îmblănit │buc│ 1 │ 5 │├──┼────────────────────────────────────┼───┼────┼─────┼────────────────────────────────────│ 5│Costum neîmblănit │buc│ 1 │ 2 │├──┼────────────────────────────────────┼───┼────┼─────┼────────────────────────────────────│ 6│Mănuşi │per│ 1 │ 3 │├──┼────────────────────────────────────┼───┼────┼─────┼────────────────────────────────────│ 7│Pantaloni scurţi │buc│ 1 │ 2 │├──┼────────────────────────────────────┼───┼────┼─────┼────────────────────────────────────│ 8│Pantofi gabier │per│ 1 │ 2 │├──┼────────────────────────────────────┼───┼────┼─────┼────────────────────────────────────│ 9│Trening │buc│ 1 │ 2 │├──┼────────────────────────────────────┼───┼────┼─────┼────────────────────────────────────│10│Prosop pluşat │buc│ 3 │ 3 │├──┼────────────────────────────────────┼───┼────┼─────┼────────────────────────────────────│11│Tricou │buc│ 2 │ 2 │├──┼────────────────────────────────────┴───┴────┴─────┴────────────────────────────────────│ │ IV. De fiecare cadru militar, militar angajat pe bază de contract, militar în termen│ │ şi personal contractual din subunitătile de descarcerare.├──┼────────────────────────────────────┬───┬────┬─────┬────────────────────────────────────│ 1│Costum de protecţie tip pompier │buc│ 1 │inv. │├──┼────────────────────────────────────┼───┼────┼─────┼────────────────────────────────────│ 2│Cască de protecţie cu vizor │buc│ 1 │inv. │├──┼────────────────────────────────────┼───┼────┼─────┼────────────────────────────────────│ 3│Ochelari de protecţie │buc│ 1 │inv. │├──┼────────────────────────────────────┼───┼────┼─────┼────────────────────────────────────│ 4│Mănuşi de protecţie │per│ 1 │inv. │├──┼────────────────────────────────────┼───┼────┼─────┼────────────────────────────────────│ 5│Combinezon de protecţie │buc│ 2 │inv. │├──┼────────────────────────────────────┴───┴────┴─────┴────────────────────────────────────│ │ V. Materiale pentru instrucţie, aplicaţii, manevre şi alte misiuni├──┼────────────────────────────────────┬───┬────┬─────┬────────────────────────────────────│ │ │ │ │ │pentru executarea tragerilor în│ 1│Foaie de cort │buc│ 1 │inv. │poligoane de către cadre, se│ │ │ │ │ │asigură câte 1 buc. pentru fiecare│ │ │ │ │ │loc de tragere├──┼────────────────────────────────────┼───┼────┼─────┼────────────────────────────────────│ 2│Sac de merinde │buc│ 1 │inv. │├──┼────────────────────────────────────┼───┼────┼─────┼────────────────────────────────────│ 3│Raniţă │buc│ 1 │inv. │├──┼────────────────────────────────────┼───┼────┼─────┼────────────────────────────────────│ 4│Cască │buc│ 1 │inv. │├──┼────────────────────────────────────┼───┼────┼─────┼────────────────────────────────────│ │ │ │ │ │cantitatea, formatul şi mărimea se│ 5│Corturi diferite │cpl│ - │inv. │stabilesc prin tabele de înzestrare.├──┼────────────────────────────────────┼───┼────┼─────┼────────────────────────────────────│ │ │ │ │ │pentru fiecare 50 de militari. La│ 6│Sac pentru transport echipament │buc│ 1 │ 8 │unităţile cu efective până la 50│ │ │ │ │ │de militari se asigură câte│ │ │ │ │ │2 bucăţi.├──┼────────────────────────────────────┼───┼────┼─────┼────────────────────────────────────│ 7│Sac corespondenţă │buc│ 1 │inv. │necesarul se stabileşte în funcţie│ │ │ │ │ │de nevoi.├──┼────────────────────────────────────┼───┼────┼─────┼────────────────────────────────────│ │ │ │ │ │de fiecare detaşament, secţie,│ 8│Geanta corespondenta │buc│ 2 │inv. │staţie, gardă independenta.├──┼────────────────────────────────────┴───┴────┴─────┴────────────────────────────────────│ │VI. Pentru fiecare cadru militar/soldat/gradat voluntar de pe ambulanţele│ │ Serviciului mobil de urgenţă, reanimare şi descarcerare (SMURD)├──┼────────────────────────────────────┬───┬────┬─────┬────────────────────────────────────│ 1│Şapcă completă pentru vară │buc│ 1 │inv. │├──┼────────────────────────────────────┼───┼────┼─────┼────────────────────────────────────│ 2│Şapcă completă pentru iarnă │buc│ 1 │inv. │├──┼────────────────────────────────────┼───┼────┼─────┼────────────────────────────────────│ 3│Combinezon (salopetă) special │buc│ 2 │inv. │├──┼────────────────────────────────────┼───┼────┼─────┼────────────────────────────────────│ 4│Complet modular (scurtă + pantalon) │buc│ 1 │inv. │├──┼────────────────────────────────────┼───┼────┼─────┼────────────────────────────────────│ │ │ │ │ ││ 5│Ghete unice (vară-iarnă) │buc│ 1 │inv. │└──┴────────────────────────────────────┴───┴────┴─────┴────────────────────────────────────--------Norma 9 a anexei 2 a fost modificată de art. unic din HOTĂRÂREA nr. 774 din 27 iulie 2011, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 563 din 8 august 2011, prin introducerea punctului VI.-----------