DECIZIE nr. 649 din 17 mai 2011referitoare la excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 266-268 din Legea nr. 53/2003 - Codul muncii
EMITENT
  • CURTEA CONSTITUŢIONALĂ
  • Publicat în  MONITORUL OFICIAL nr. 547 din 2 august 2011



    Augustin Zegrean - preşedinteAspazia Cojocaru - judecătorAcsinte Gaspar - judecătorPetre Lăzăroiu - judecătorMircea Ştefan Minea - judecătorIulia Antoanella Motoc - judecătorIon Predescu - judecătorPuskas Valentin Zoltan - judecătorTudorel Toader - judecătorPatricia Marilena Ionea - magistrat-asistentCu participarea reprezentantului Ministerului Public, procuror Carmen-Cătălina Gliga.Pe rol se află soluţionarea excepţiei de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 266-268 din Legea nr. 53/2003 - Codul muncii, excepţie ridicată de Societatea Comercială "Truman" - S.R.L. din Iaşi în Dosarul nr. 3.122/40/2009 al Tribunalului Botoşani - Secţia civilă şi care constituie obiectul Dosarului Curţii Constituţionale nr. 3.203D/2010.La apelul nominal lipsesc părţile, faţă de care procedura de citare este legal îndeplinită.Preşedintele dispune să se facă apelul şi în Dosarul nr. 3.513D/2010, având ca obiect excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 268 din Legea nr. 53/2003 - Codul muncii, excepţie ridicată de Societatea Comercială "Ritzio Bu" - S.R.L. din Bucureşti în Dosarul nr. 4.001/113/2009 al Tribunalului Brăila - Secţia civilă.La apelul nominal lipsesc părţile, faţă de care procedura de citare este legal îndeplinită.Curtea, având în vedere obiectul excepţiilor de neconstituţionalitate ridicate în dosarele nr. 3.203D/2010 şi nr. 3.513D/2010, pune în discuţie, din oficiu, problema conexării cauzelor.Reprezentantul Ministerului Public este de acord cu conexarea dosarelor.Curtea, în temeiul art. 53 alin. (5) din Legea nr. 47/1992 privind organizarea şi funcţionarea Curţii Constituţionale, dispune conexarea Dosarului nr. 3.513D/2010 la Dosarul nr. 3.303D/2010, care este primul înregistrat.Cauza fiind în stare de judecată, preşedintele acordă cuvântul reprezentantului Ministerului Public care pune concluzii de respingere a excepţiei de neconstituţionalitate ca neîntemeiată, sens în care invocă jurisprudenţa în materie a Curţii Constituţionale.CURTEA,având în vedere actele şi lucrările dosarelor, constată următoarele:Prin Încheierea din 20 aprilie 2010, pronunţată în Dosarul nr. 3.122/40/2009, Tribunalul Botoşani - Secţia civilă a sesizat Curtea Constituţională cu excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 266-268 din Legea nr. 53/2003 - Codul muncii.Excepţia a fost ridicată de Societatea Comercială "Truman" - S.R.L. din Iaşi cu prilejul soluţionării unui litigiu de muncă având ca obiect contestaţia formulată împotriva deciziei de concediere de contestatorul Vlad Cocriş.Prin Încheierea din 1 iulie 2010, pronunţată în Dosarul nr. 4.001/113/2009, Tribunalul Brăila - Secţia civilă a sesizat Curtea Constituţională cu excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 268 din Legea nr. 53/2003 - Codul muncii.Excepţia a fost ridicată de Societatea Comercială "Ritzio Bu" - S.R.L. din Bucureşti cu prilejul soluţionării unei contestaţii formulate de Andrei Ionuţ Valentin împotriva deciziei de concediere.În motivarea excepţiei de neconstituţionalitate autorii acesteia arată, în esenţă, că textele de lege criticate, care reglementează condiţiile în care poate fi angajată răspunderea disciplinară a angajatului, încalcă accesul liber la justiţie, dreptul la un proces echitabil, dreptul la apărare, egalitatea în drepturi, precum şi condiţiile şi limitele restrângerii exerciţiului unor drepturi sau al unor libertăţi. De asemenea, arată că regimul extrem de restrictiv prevăzut pentru încetarea raporturilor de muncă, precum şi procedura disciplinară, însoţite de răsturnarea sarcinii probei lezează libertatea economică şi provoacă un dezechilibru în poziţia şi drepturile părţilor în litigiu, în favoarea salariatului. În plus, termenul de prescripţie prevăzut de art. 268 alin. (1) din Codul muncii este neconstituţional, deoarece prin aplicarea termenului de şase luni se restricţionează dreptul de înfăptuire a justiţiei. Mai mult, e posibil ca faptele care constituie abatere disciplinară să nu-şi fi produs efectele în termenul prevăzut de lege. Sancţionarea cu nulitatea absolută a nerespectării unor formalităţi prealabile aplicării sancţiunii disciplinare afectează grav funcţionarea normală a societăţilor comerciale, instituind o adevărată dictatură a salariaţilor. Se mai susţine şi faptul că prevederile de lege criticate sunt neconstituţionale, întrucât au o redactare imprecisă, nestabilind cu claritate care este momentul luării la cunoştinţă despre săvârşirea faptei şi nici actul sau faptul care stabileşte acest moment. Astfel, judecătorul va trebui să hotărască asupra acestor aspecte, arogându-şi astfel atribute ale legiuitorului.Tribunalul Botoşani - Secţia civilă, invocând jurisprudenţa în materie a Curţii Constituţionale, arată că excepţia de neconstituţionalitate nu este întemeiată.Tribunalul Brăila - Secţia civilă consideră că excepţia de neconstituţionalitate nu este întemeiată. În acest sens arată că prin interpretarea şi aplicarea dispoziţiilor art. 268 din Codul muncii, instanţa nu face altceva decât să traducă în practică actele normative emise de autorităţile legiuitoare ale statului, pronunţând o hotărâre judecătorească. Această hotărâre este supusă căilor de atac.În conformitate cu dispoziţiile art. 30 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, încheierile de sesizare au fost comunicate preşedinţilor celor două Camere ale Parlamentului, Guvernului, precum şi Avocatului Poporului, pentru a-şi formula punctele de vedere cu privire la excepţia de neconstituţionalitate.Preşedinţii celor două Camere ale Parlamentului, Guvernul şi Avocatul Poporului nu au comunicat punctele de vedere solicitate cu privire la excepţia de neconstituţionalitate.CURTEA,examinând încheierile de sesizare, rapoartele întocmite de judecătorul-raportor, concluziile procurorului, dispoziţiile de lege criticate, raportate la prevederile Constituţiei, precum şi Legea nr. 47/1992, reţine următoarele:Curtea Constituţională a fost legal sesizată şi este competentă, potrivit dispoziţiilor art. 146 lit. d) din Constituţie, precum şi ale art. 1 alin. (2), ale art. 2, 3, 10 şi 29 din Legea nr. 47/1992, să soluţioneze excepţia de neconstituţionalitate.Obiectul excepţiei de neconstituţionalitate îl constituie dispoziţiile art. 266-268 din Legea nr. 53/2003 - Codul muncii, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 72 din 5 februarie 2003, cu modificările şi completările ulterioare, dispoziţii potrivit cărora:- Art. 266: "Angajatorul stabileşte sancţiunea disciplinară aplicabilă în raport cu gravitatea abaterii disciplinare săvârşite de salariat, avându-se în vedere următoarele: a) împrejurările în care fapta a fost săvârşită; b) gradul de vinovăţie a salariatului; c) consecinţele abaterii disciplinare; d) comportarea generală în serviciu a salariatului; e) eventualele sancţiuni disciplinare suferite anterior de către acesta.";- Art. 267: "(1) Sub sancţiunea nulităţii absolute, nicio măsură, cu excepţia celei prevăzute la art. 264 alin. (1) lit. a), nu poate fi dispusă mai înainte de efectuarea unei cercetări disciplinare prealabile. (2) În vederea desfăşurării cercetării disciplinare prealabile, salariatul va fi convocat în scris de persoana împuternicită de către angajator să realizeze cercetarea, precizându-se obiectul, data, ora şi locul întrevederii. (3) Neprezentarea salariatului la convocarea făcută în condiţiile prevăzute la alin. (2) fără un motiv obiectiv dă dreptul angajatorului să dispună sancţionarea, fără efectuarea cercetării disciplinare prealabile. (4) În cursul cercetării disciplinare prealabile salariatul are dreptul să formuleze şi să susţină toate apărările în favoarea sa şi să ofere persoanei împuternicite să realizeze cercetarea toate probele şi motivaţiile pe care le consideră necesare, precum şi dreptul să fie asistat, la cererea sa, de către un reprezentant al sindicatului al cărui membru este.";- Art. 268: "(1) Angajatorul dispune aplicarea sancţiunii disciplinare printr-o decizie emisă în formă scrisă, în termen de 30 de zile calendaristice de la data luării la cunoştinţă despre săvârşirea abaterii disciplinare, dar nu mai târziu de 6 luni de la data săvârşirii faptei. (2) Sub sancţiunea nulităţii absolute, în decizie se cuprind în mod obligatoriu: a) descrierea faptei care constituie abatere disciplinară; b) precizarea prevederilor din statutul de personal, regulamentul intern sau contractul colectiv de muncă aplicabil, care au fost încălcate de salariat; c) motivele pentru care au fost înlăturate apărările formulate de salariat în timpul cercetării disciplinare prealabile sau motivele pentru care, în condiţiile prevăzute la art. 267 alin. (3), nu a fost efectuată cercetarea; d) temeiul de drept în baza căruia sancţiunea disciplinară se aplică; e) termenul în care sancţiunea poate fi contestată; f) instanţa competentă la care sancţiunea poate fi contestată. (3) Decizia de sancţionare se comunică salariatului în cel mult 5 zile calendaristice de la data emiterii şi produce efecte de la data comunicării. (4) Comunicarea se predă personal salariatului, cu semnătură de primire, ori, în caz de refuz al primirii, prin scrisoare recomandată, la domiciliul sau reşedinţa comunicată de acesta. (5) Decizia de sancţionare poate fi contestată de salariat la instanţele judecătoreşti competente în termen de 30 de zile calendaristice de la data comunicării."Curtea constată că, ulterior sesizării cu excepţia de neconstituţionalitate, dispoziţiile art. 268 alin. (2) lit. b) au fost modificate prin Legea nr. 40/2011 pentru modificarea şi completarea Legii nr. 53/2003 - Codul muncii, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 225 din 31 martie 2011, având în prezent următorul cuprins, care, însă, nu modifică soluţia legislativă criticată: "precizarea prevederilor din statutul de personal, regulamentul intern, contractul individual de muncă sau contractul colectiv de muncă aplicabil care au fost încălcate de salariat;".Autorii excepţiei consideră că aceste texte de lege contravin următoarelor dispoziţii din Constituţie: art. 1 alin. (4) privind separaţia puterilor în stat, art. 16 referitor la egalitatea în drepturi, art. 21 privind accesul liber la justiţie, art. 24 privind dreptul la apărare, art. 45 referitor la libertatea economică, art. 53 privind restrângerea exerciţiului unor drepturi sau libertăţi, art. 61 alin. (1) referitor la unica autoritate legiuitoare a ţării, art. 124 privind înfăptuirea justiţiei şi art. 129 privind căile de atac. De asemenea, consideră că este încălcat art. 6 din Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale.Examinând excepţia de neconstituţionalitate, Curtea constată că textele de lege criticate au constituit în numeroase rânduri obiect al controlului de neconstituţionalitate în raport cu aceleaşi texte din Constituţie argumente asemănătoare celor invocate în prezenta cauză. Astfel, prin Decizia nr. 58 din 16 ianuarie 2007, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 117 din 16 februarie 2007, Curtea a arătat că dispoziţiile art. 266-268 din Codul muncii "au menirea şi sunt necesare atât pentru asigurarea stabilităţii raporturilor de muncă, cu respectarea deopotrivă a drepturilor şi a intereselor legitime ale părţilor raportului juridic de muncă, cât şi pentru protecţia salariaţilor faţă de eventualele măsuri abuzive ori nejustificate ce ar putea fi dispuse de angajator.Astfel, [... ] niciuna dintre normele juridice criticate nu este de natură să îngrădească dreptul oricărei părţi la un proces echitabil, în situaţia în care se iveşte un litigiu supus soluţionării instanţei judecătoreşti. Din contră, aceste texte de lege servesc la rezolvarea cu celeritate, într-un termen rezonabil, a unor asemenea litigii. Sarcina probei impusă angajatorului este determinată de poziţia mai puternică a acestuia faţă de cea a salariatului, de situaţia obiectivă rezultată din deţinerea de angajator a documentelor şi a datelor necesare elucidării cauzei.De asemenea, [...] accesul liber la o activitate economică şi libera iniţiativă, consacrate de art. 45 din Constituţie, nu conferă drepturi şi puteri discreţionare angajatorului în raporturile sale cu salariaţii. Aceste drepturi pot fi exercitate numai în condiţiile legii."Întrucât nu au intervenit elemente noi, de natură să justifice reconsiderarea jurisprudenţei în materie a Curţii Constituţionale, soluţia şi considerentele deciziei amintite îşi păstrează valabilitatea şi în prezenta cauză.În ceea ce priveşte susţinerea potrivit căreia textele de lege ar împiedica instanţa de judecată să judece cauza în mod imparţial, Curtea reţine că stabilirea unor condiţii de formă, precum şi a unor reglementări detaliate în ceea ce priveşte sancţionarea salariaţilor nu împiedică părţile să administreze în faţa instanţei de judecată probele necesare pentru a dovedi elementele de fapt care fac temeinică sau nu decizia de sancţionare şi nici nu constituie un obstacol pentru instanţă în a cerceta aceste probe şi a se pronunţa în funcţie de acestea.Cât priveşte susţinerea potrivit căreia dispoziţiile art. 268 din Codul muncii ar fi neconstituţionale, întrucât nu definesc momentul în funcţie de care se apreciază că angajatorul a luat la cunoştinţă despre săvârşirea abaterii disciplinare şi nici actul prin care s-a făcut această constatare, Curtea constată că această critică vizează de fapt o omisiune legislativă, iar nu însuşi conţinutul art. 268 din Codul muncii. Instanţa de contencios constituţional nu poate complini însă această omisiune legislativă pe calea controlului de constituţionalitate, întrucât, potrivit dispoziţiilor art. 2 alin. (3) din Legea nr. 47/1992 "Curtea Constituţională se pronunţă numai asupra constituţionalităţii actelor cu privire la care a fost sesizată, fără a putea modifica sau completa prevederile supuse controlului."Curtea observă totuşi că, deşi precizarea în lege a acestor elemente ar putea prezenta interes de vreme ce art. 268 din Codul muncii arată că dispoziţia de aplicare a sancţiunii disciplinare trebuie să se facă într-un termen de 30 de zile calendaristice de la momentul luării la cunoştinţă despre săvârşirea abaterii disciplinare, iar salariatul ar putea invoca tardivitatea dispoziţiei de sancţionare, reglementarea actuală nu este în măsură să aducă atingere nici bunei desfăşurări a actului de justiţie şi nici nu echivalează cu o interferenţă în atributele legiuitorului. Astfel, judecătorul nu va proceda la instituirea unor noi reguli pe cale jurisprudenţială necesare soluţionării cauzei, aşa cum se susţine în critica de neconstituţionalitate, ci va constata, în funcţie de fiecare caz particular, care este momentul la care angajatorul a luat la cunoştinţă despre săvârşirea abaterii disciplinare şi actul prin care s-a făcut constatarea.Pentru considerentele expuse, în temeiul art. 146 lit. d) şi al art. 147 alin. (4) din Constituţie, precum şi al art. 1-3, al art. 11 alin. (1) lit. A. d) şi al art. 29 din Legea nr. 47/1992,CURTEA CONSTITUŢIONALĂÎn numele legiiDECIDE:Respinge ca neîntemeiată excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 266-268 din Legea nr. 53/2003 - Codul muncii, excepţie ridicată de Societatea Comercială "Truman" - S.R.L. din Iaşi în Dosarul nr. 3.122/40/2009 al Tribunalului Botoşani - Secţia civilă şi de Societatea Comercială "Ritzio Bu" - S.R.L. din Bucureşti în Dosarul nr. 4.001/113/2009 al Tribunalului Brăila - Secţia civilă.Definitivă şi general obligatorie.Pronunţată în şedinţa publică din data de 17 mai 2011.PREŞEDINTELECURŢII CONSTITUŢIONALE,AUGUSTIN ZEGREANMagistrat-asistent,Patricia Marilena Ionea------------