HOTĂRÂRE nr. 460 din 11 mai 2011privind organizarea şi funcţionarea Agenţiei Naţionale împotriva Traficului de Persoane
EMITENT
  • GUVERNUL
  • Publicat în  MONITORUL OFICIAL nr. 331 din 12 mai 2011



    În temeiul art. 108 din Constituţia României, republicată, şi al art. II alin. (4) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 20/2009 pentru modificarea şi completarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 30/2007 privind organizarea şi funcţionarea Ministerului Administraţiei şi Internelor şi pentru reorganizarea unei unităţi din Jandarmeria Română, aprobată cu modificări prin Legea nr. 38/2011,Guvernul României adoptă prezenta hotărâre.  +  Articolul 1Agenţia Naţională împotriva Traficului de Persoane, denumită în continuare Agenţie, se organizează şi funcţionează la nivel de direcţie, în subordinea Ministerului Administraţiei şi Internelor, având personalitate juridică  +  Articolul 2 (1) Agenţia coordonează, evaluează şi monitorizează, la nivel naţional, aplicarea politicilor în domeniul luptei împotriva traficului de persoane de către instituţiile publice, precum şi a celor din domeniul protecţiei şi asistenţei acordate victimelor acestuia. (2) Agenţia este autorizată să difuzeze şi să dea publicităţii date cu caracter oficial din domeniul său de activitate, în condiţiile legii. (3) Pentru realizarea atribuţiilor sale, Agenţia cooperează cu instituţii publice şi organizaţii neguvernamentale române şi străine, precum şi cu organizaţii internaţionale.  +  Articolul 3 (1) Agenţia are următoarele atribuţii principale: a) elaborează, pe baza propunerilor instituţiilor cu atribuţii în domeniu, proiectul Strategiei naţionale împotriva traficului de persoane, denumită în continuare Strategie naţională, care se supune spre aprobare Guvernului; b) monitorizează şi evaluează activităţile desfăşurate de instituţiile publice cu atribuţii în domeniul traficului de persoane, în raport cu obiectivele prevăzute în planurile de acţiune pentru implementarea Strategiei naţionale; c) asigură coordonarea activităţilor de colaborare desfăşurate de instituţiile publice cu organizaţiile neguvernamentale pentru realizarea obiectivelor din Strategia naţională; d) elaborează proiectele standardelor naţionale în domeniu, împreună cu instituţiile publice şi organizaţiile neguvernamentale implicate, pe care le supune aprobării Guvernului, în condiţiile legii; e) stabileşte indicatorii şi criteriile de apreciere a fenomenului traficului de persoane; f) colectează, stochează, procesează şi analizează date şi informaţii cu caracter personal şi statistic în domeniul său de competenţă; g) efectuează studii şi cercetări privind diagnoza şi evoluţia fenomenului traficului de persoane; h) facilitează schimbul de date şi informaţii cu caracter statistic între instituţiile cu competenţe în domeniu, din ţară şi din străinătate; i) formulează propuneri pentru modificarea şi completarea legislaţiei în domeniul său de activitate; j) elaborează răspunsurile la chestionare, precum şi rapoartele de ţară în domeniul traficului de persoane; k) dezvoltă programe proprii pentru realizarea activităţilor de prevenire a traficului de persoane şi de acordare a asistenţei victimelor traficului de persoane şi sprijină, la cerere, programele în derulare; l) întocmeşte în colaborare cu celelalte structuri ale Ministerului Administraţiei şi Internelor, pe baza datelor furnizate de instituţiile publice cu atribuţii în domeniu, Raportul anual privind evoluţia traficului de persoane, care se supune spre aprobare Guvernului, şi formulează recomandări instituţiilor cu atribuţii în domeniu cu privire la dezvoltarea politicilor antitrafic; m) elaborează şi fundamentează programe de interes naţional privind prevenirea traficului de persoane şi asistenţa acordată victimelor acestuia în vederea reintegrării sociale; n) gestionează sau, după caz, monitorizează gestionarea fondurilor alocate pentru finanţarea programelor din domeniul său de activitate; o) sprijină activitatea de informare privind drepturile persoanelor, victime ale traficului, atât în ţară, cât şi în străinătate; p) sprijină, la cerere, instituţiile publice pentru obţinerea resurselor necesare desfăşurării activităţilor specifice şi furnizează, la cerere, date statistice necesare planificării activităţilor proprii pentru reducerea fenomenului traficului de persoane; q) desfăşoară activităţi de cooperare internaţională în domeniul său de competenţă, monitorizează şi evaluează activităţile de cooperare internaţională desfăşurate de instituţiile publice în conformitate cu obiectivele Strategiei naţionale; r) asigură reprezentarea în grupuri specializate sau structuri ale Uniunii Europene, precum şi în organizaţii internaţionale în domeniul de competenţă, sub coordonarea structurii de specialitate a Ministerului Administraţiei şi Internelor; s) exercită şi alte atribuţii în domeniu, potrivit legii. (2) Activităţile prevăzute la alin. (1) se desfăşoară fără a se produce imixtiuni în competenţele şi activităţile specifice fiecărei instituţii. (3) Prelucrarea datelor cu caracter personal se efectuează cu respectarea dispoziţiilor Legii nr. 677/2001 pentru protecţia persoanelor cu privire la prelucrarea datelor cu caracter personal şi libera circulaţie a acestor date, cu modificările şi completările ulterioare.  +  Articolul 4 (1) Agenţia este condusă de un director ajutat de un director adjunct, numiţi prin ordin al ministrului administraţiei şi internelor. (2) Directorul agenţiei este coordonatorul naţional al activităţii de implementare a politicilor publice de prevenire a traficului de persoane şi de monitorizare a acordării protecţiei şi asistenţei victimelor traficului de persoane, fără a produce imixtiuni în competenţele şi activităţile specifice fiecărei instituţii, în condiţiile legii. (3) Directorul agenţiei este ordonator de credite şi reprezintă Agenţia în raporturile cu persoane fizice şi juridice publice şi private din ţară şi din străinătate.  +  Articolul 5 (1) În exercitarea atribuţiilor sale directorul emite decizii şi dispoziţii, după caz. (2) Directorul agenţiei îndeplineşte următoarele atribuţii principale: a) conduce întreaga activitate a Agenţiei; b) coordonează activitatea de elaborare a Strategiei naţionale, precum şi a planurilor naţionale de acţiune şi acţionează pentru aplicarea acestora; c) colaborează cu instituţiile de specialitate pentru formarea şi perfecţionarea pregătirii profesionale a personalului propriu; d) urmăreşte şi controlează aplicarea deciziilor proprii, a convenţiilor şi acordurilor internaţionale în domeniu la care România este parte şi propune măsuri pentru îndeplinirea obligaţiilor rezultate din aceste documente internaţionale; e) fundamentează şi elaborează propuneri pentru bugetul anual al Agenţiei; f) propune spre aprobare ministrului administraţiei şi internelor statul de funcţii al Agenţiei, numeşte şi eliberează din funcţie personalul subordonat.  +  Articolul 6 (1) În cadrul Agenţiei se înfiinţează 15 centre regionale, fără personalitate juridică, a căror organizare se stabileşte prin regulamentul de organizare şi funcţionare a Agenţiei. (2) Centrele regionale prevăzute la alin. (1) se constituie în judeţele în care funcţionează Curţi de Apel. (3) Agenţia realizează prin centrele regionale evaluarea iniţială a situaţiei victimelor traficului de persoane, pentru identificarea nevoilor de asistenţă specializată. (4) Agenţia facilitează participarea victimelor traficului de persoane la activitatea de urmărire penală şi judecată în cooperare cu instituţiile cu atribuţii în domeniu. (5) Personalul Agenţiei este format din funcţionari publici cu statut special şi personal contractual. (6) Salarizarea personalului prevăzut la alin. (5) se face potrivit prevederilor legale în vigoare, aplicabile fiecărei categorii de personal din cadrul Agenţiei. (7) Numărul maxim de posturi stabilit pentru Agenţie este de 95. (8) Posturile prevăzute la alin. (7) se asigură prin redistribuire, în limita numărului maxim de posturi aprobat Ministerului Administraţiei şi Internelor. (9) Statul de funcţii şi regulamentul de organizare şi funcţionare ale Agenţiei se aprobă prin ordin al ministrului administraţiei şi internelor.  +  Articolul 7 (1) Instituţiile publice centrale şi locale, precum şi organizaţiile neguvernamentale cu responsabilităţi în lupta împotriva traficului de persoane furnizează, la cererea Agenţiei, datele referitoare la traficul de persoane, în raport cu atribuţiile specifice. (2) Instituţiile prevăzute la alin. (1) informează, în prealabil, Agenţia cu privire la datele şi informaţiile referitoare la traficul de persoane pe care le dau publicităţii în ţară sau în străinătate. (3) La solicitarea Agenţiei, instituţiile prevăzute la alin. (1) participă cu specialişti, precum şi cu asistenţă tehnică şi logistică la desfăşurarea activităţilor impuse de îndeplinirea obiectivelor stabilite în planurile naţionale de acţiune. (4) Activităţile prevăzute la alin. (3) se desfăşoară fără a se produce imixtiuni în competenţele şi activităţile specifice fiecărei instituţii.  +  Articolul 8 (1) Fondurile necesare desfăşurării activităţilor din Agenţie se asigură de la bugetul de stat, prin bugetul Ministerului Administraţiei şi Internelor, precum şi din alte surse legal constituite. (2) Agenţia poate beneficia de donaţii, sponsorizări sau bunuri oferite prin contract de comodat, în condiţiile prevăzute de lege. (3) Spaţiile necesare funcţionării Agenţiei şi centrelor regionale se asigură prin achiziţionare, închiriere şi/sau transmitere în administrare, conform prevederilor legale. (4) Agenţia are în dotare un număr de autoturisme stabilit potrivit prevederilor legale, precum şi alte bunuri, mobilier, aparatură, echipamente electronice şi tehnică de calcul necesare funcţionării acesteia în condiţii optime.  +  Articolul 9Agenţia preia pe bază de protocol de predarepreluare, încheiat în 30 de zile de la data intrării în vigoare a prezentei hotărâri, de la Inspectoratul General al Poliţiei Române, patrimoniul stabilit pe baza situaţiilor financiare întocmite potrivit art. 28 alin. (1) din Legea contabilităţii nr. 82/1991, republicată, cu modificările şi completările ulterioare.PRIM-MINISTRUEMIL BOCContrasemnează:---------------p. Ministrul administraţiei şi internelor,Gheorghe Emacu,secretar de statMinistrul muncii, familiei şi protecţiei sociale, interimar,Emil BocMinistrul finanţelor publice,Gheorghe IalomiţianuBucureşti, 11 mai 2011.Nr. 460.----