HOTĂRÂRE nr. 996 din 29 septembrie 2010pentru modificarea şi completarea Normelor metodologice de aplicare a prevederilor Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 5/2003 privind acordarea de ajutoare pentru încălzirea locuinţei, precum şi a unor facilităţi populaţiei pentru plata energiei termice, cu modificările şi completările ulterioare, aprobate prin Hotărârea Guvernului nr. 1.350/2006
EMITENT
  • GUVERNUL
  • Publicat în  MONITORUL OFICIAL nr. 677 din 6 octombrie 2010



    În temeiul art. 108 alin. (4) din Constituţia României, republicată,Guvernul României adoptă prezenta hotărâre.  +  Articolul INormele metodologice de aplicare a prevederilor Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 5/2003 privind acordarea de ajutoare pentru încălzirea locuinţei, precum şi a unor facilităţi populaţiei pentru plata energiei termice, cu modificările şi completările ulterioare, aprobate prin Hotărârea Guvernului nr. 1.350/2006, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 819 din 4 octombrie 2006, cu modificările şi completările ulterioare, se modifică şi se completează după cum urmează:1. Articolul 4 se modifică şi va avea următorul cuprins:"Art. 4. - Pentru persoana singură care utilizează pentru încălzirea locuinţei energie termică furnizată în sistem centralizat ajutorul pentru încălzirea locuinţei se acordă prin aplicarea unei compensări procentuale a valorii efective a facturii la energie termică mai mari cu 10% faţă de proporţiile stabilite pentru familie."2. Articolul 10 se modifică şi va avea următorul cuprins:"Art. 10. - (1) Ajutorul pentru încălzirea locuinţei se acordă pe baza cererii titularilor, însoţită de declaraţia pe propria răspundere privind componenţa familiei şi veniturile acesteia, în care se specifică şi numărul de camere aferent locuinţei. (2) Formularul conţinând cererea şi declaraţia pe propria răspundere pentru acordarea ajutorului pentru încălzirea locuinţei se completează de către titularul ajutorului pentru încălzirea locuinţei, potrivit modelului prevăzut în anexa nr. 1. (3) Pentru verificarea îndeplinirii de către solicitant a condiţiilor de acordare a ajutorului pentru încălzirea locuinţei, cererea şi declaraţia pe proprie răspundere sunt însoţite de documente doveditoare privind componenţa familiei şi veniturile realizate de membrii acesteia. (4) Componenţa familiei se dovedeşte cu actele de identitate ale solicitantului şi ale membrilor familiei şi, după caz, cu următoarele acte, în copie: a) certificatele de naştere ale copiilor; b) certificatul de căsătorie; c) hotărârea judecătorească definitivă de încredinţare în vederea adopţiei sau, după caz, de încuviinţare a adopţiei, potrivit legii; d) hotărârea judecătorească sau, după caz, hotărârea comisiei pentru protecţia copilului privind măsura plasamentului, potrivit legii; e) decizia directorului general al direcţiei generale de asistenţă socială şi protecţia copilului sau, după caz, hotărârea judecătorească privind măsura plasamentului în regim de urgenţă, potrivit legii; f) hotărârea judecătorească de instituire a tutelei/curatelei sau, după caz, dispoziţia autorităţii tutelare, potrivit legii; g) după caz, alte acte doveditoare privind componenţa familiei. (5) Actele prevăzute la alin. (4) lit. a), c) şi d) pot fi înlocuite, după caz, şi de livretul de familie. (6) Veniturile realizate de membrii familiei sau de persoana singură, înscrise în cererea şi declaraţia pe propria răspundere, se dovedesc prin documentele eliberate de angajator ori de alte autorităţi competente. (7) Formularele conţinând cererile şi declaraţiile pe propria răspundere pentru acordarea ajutorului pentru încălzirea locuinţei sunt transmise de către primării furnizorilor de energie termică, cu respectarea termenului prevăzut la art. 15 alin. (1) din ordonanţa de urgenţă."3. La articolul 11, alineatul (1) se modifică şi va avea următorul cuprins:"Art. 11. - (1) La stabilirea numărului de camere prevăzut la pct. II lit. D din anexa nr. 1, solicitantul va ţine cont de suprafaţa locuibilă, respectiv suprafaţa desfăşurată a încăperilor de locuit, care cuprinde dormitoarele şi camera de zi, potrivit notei de la lit. B din anexa nr. 1 la Legea locuinţei nr. 114/1996, republicată, cu modificările şi completările ulterioare."4. Articolul 12 se modifică şi va avea următorul cuprins:"Art. 12. - (1) La stabilirea venitului net mediu lunar pe membru de familie şi, după caz, al persoanei singure se iau în calcul toate veniturile realizate de membrii acesteia în luna anterioară depunerii cererii, prevăzute la pct. II lit. B din anexa nr. 1. (2) În cererea şi declaraţia pe propria răspundere solicitantul ajutorului pentru încălzirea locuinţei are obligaţia de a menţiona bunurile deţinute, prevăzute la pct. II lit. C din anexa nr. 1. (3) Pentru informarea solicitanţilor, lista cuprinzând bunurile ce conduc la excluderea acordării ajutorului pentru încălzirea locuinţei, aprobată prin anexa nr. 3 la ordonanţa de urgenţă, se afişează într-un loc vizibil la sediul consiliului local al comunei, oraşului, municipiului sau, după caz, al sectorului municipiului Bucureşti."5. La articolul 24, după alineatul (1) se introduce un nou alineat, alineatul (1^1), cu următorul cuprins:"(1^1) Pentru verificarea îndeplinirii de către solicitant a condiţiilor de acordare a ajutorului pentru încălzirea locuinţei, prevederile art. 10 alin. (2)-(6) se aplică în mod corespunzător."6. Articolul 25 se modifică şi va avea următorul cuprins:"Art. 25. - La stabilirea dreptului la ajutorul pentru încălzirea locuinţei se iau în calcul toate veniturile realizate de membrii familiei sau, după caz, de persoana singură în luna anterioară depunerii cererii, precum şi bunurile deţinute, prevederile art. 12 aplicându-se în mod corespunzător."7. La articolul 34, alineatul (2) se modifică şi va avea următorul cuprins:"(2) Plata ajutorului pentru încălzirea locuinţei, stabilit în condiţiile art. 16^10 din ordonanţa de urgenţă, se acordă o singură dată pentru toată perioada sezonului rece."8. La articolul 35^2, după alineatul (1) se introduce un nou alineat, alineatul (1^1), cu următorul cuprins:"(1^1) Pentru verificarea îndeplinirii de către solicitant a condiţiilor de acordare a ajutorului pentru încălzirea locuinţei, prevederile art. 10 alin. (2)-(6) se aplică în mod corespunzător."9. După articolul 41 se introduce un nou articol, articolul 41^1, cu următorul cuprins:"Art. 41^1. - (1) Pentru verificarea situaţiei ce rezultă din datele înscrise în declaraţiile pe propria răspundere privind componenţa familiei şi veniturile acesteia, potrivit prevederilor art. 16^16 alin. (1) şi (2) din ordonanţa de urgenţă, primarii dispun efectuarea prin sondaj de anchete sociale la domiciliul sau, după caz, la reşedinţa solicitantului ajutorului pentru încălzirea locuinţei, pe perioada sezonului rece. (2) Ancheta socială se realizează de personalul serviciului public de asistenţă socială din subordinea consiliului local sau, după caz, de persoanele cu atribuţii în domeniul asistenţei sociale din aparatul de specialitate al primarului. Datele referitoare la familia sau persoana singură se înregistrează în formularul de anchetă socială potrivit modelului prevăzut în anexa nr. 9. (3) La definitivarea anchetei sociale se pot utiliza şi informaţii de la cel puţin două persoane care cunosc situaţia materială, socială şi civilă a solicitantului de ajutor pentru încălzirea locuinţei. În acest caz, declaraţiile persoanelor se consemnează de personalul prevăzut la alin. (2) şi se semnează de persoanele în cauză. (4) Răspunderea asupra conţinutului anchetei sociale revine persoanelor care au efectuat şi au semnat ancheta socială."10. Articolul 43 se modifică şi va avea următorul cuprins:"Art. 43. - Anexele nr. 1, 2a, 2b, 2c, 3a, 3b, 3c, 4a, 4b, 4c, 5a, 5b, 6a, 6b, 7a, 7b, 8a/1, 8a/2, 8a/3, 8b/1, 8b/2, 8c, 8d/1, 8d/2 şi 9 fac parte integrantă din prezentele norme metodologice."11. Anexele nr. 1, 8a/1, 8a/2, 8a/3 şi 8c se modifică şi se înlocuiesc cu anexele nr. 1-4 şi 7 la prezenta hotărâre.12. Anexa nr. 8b se modifică şi se înlocuieşte cu anexele nr. 8b/1 şi 8b/2, al căror cuprins este prevăzut în anexele nr. 5 şi 6 la prezenta hotărâre.13. Anexa nr. 8d se modifică şi se înlocuieşte cu anexele nr. 8d/1 şi 8d/2, al căror cuprins este prevăzut în anexele nr. 8 şi 9 la prezenta hotărâre.14. După anexa nr. 8d/2 se introduce o nouă anexă, anexa nr. 9, al cărei cuprins este prevăzut în anexa nr. 10 la prezenta hotărâre.  +  Articolul IIHotărârea Guvernului nr. 1.350/2006 pentru aprobarea Normelor metodologice de aplicare a prevederilor Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 5/2003 privind acordarea de ajutoare pentru încălzirea locuinţei, precum şi a unor facilităţi populaţiei pentru plata energiei termice, cu modificările şi completările ulterioare, precum şi cu cele aduse prin prezenta hotărâre, se va republica, dându-se textelor o nouă numerotare.PRIM-MINISTRUEMIL BOCContrasemnează:--------------Ministrul muncii, familiei şiprotecţiei sociale,Ioan-Nelu BotişMinistrul administraţiei şi internelor,Constantin-Traian IgaşMinistrul finanţelor publice,Gheorghe IalomiţianuBucureşti, 29 septembrie 2010.Nr. 996.  +  Anexa 1 (Anexa nr. 1 la normele metodologice)                   CERERE ŞI DECLARAŢIE PE PROPRIA RĂSPUNDERE            pentru acordarea ajutorului pentru încălzirea locuinţei    Domnului Primar al municipiului/oraşului/comunei/sectorului municipiului Bucureşti                   ___________________________________________    I. Subsemnatul,    Numele şi prenumele |_|_|_|_|_|_|_|_|_|_|_|_|_|_|_|_|_|_|_|_|_|_|_|_|_|_|    Cod numeric personal |_|_|_|_|_|_|_|_|_|_|_|_|_|_|_|_|_|_|_|_|_|_|_|_|_|_|    Adresa: Str. |_|_|_|_|_|_|_|_|_|_|_|_|_|_|_|_|_|_|_|_|_|_|_|_|_|_|_|_|_|    Nr. |_|_|_|_|_| Sc. |_|_| Ap. |_|_|_| Sector |_|_|    Localitatea |_|_|_|_|_|_|_|_|_|_|_|_|_|_|_|_|_|_|_|_|_|_|_|_|_|_|    Judeţul |_|_|_|_|_|_|_|_|_|_|_|_|_|_|_|_|_|_|_|_|_|_|_|_|_|_|    Telefon |_|_|_|_|_|_|_|_|_|_|_|_|_|_|_|_|_|_|_|_|_|_|_|_|_|_|    Fax |_|_|_|_|_|_|_|_|_|_|_|_|_|_|_|_|_|_|_|_|_|_|_|_|_|_|    E-mail |_|_|_|_|_|_|_|_|_|_|_|_|_|_|_|_|_|_|_|_|_|_|_|_|_|_|    Actul de    identitate*1) |_|_|_| Seria |_|_|_| Nr. |_|_|_|_|_|_|_|_|_|_|_|_|_|-------    *1) În cazul cetăţenilor români se va specifică tipul de act de identitate:            - B.I. - buletin de identitate            - C.I. - carte de identitate            - C.I.P. - carte de identitate provizorie      Pentru cetăţenii străini sau apatrizi:            - P.S.T. - permis de şedere temporară            - P.S.P. - permis de şedere permanentă            - D.I. - document de identitate.    Eliberat de sectia    de politie |_|_|_|_|_|_|_|_|_|_|_|_|_|_|_|_|_|_|_|_|_|_|_|_|_|_|    va rog să-mi aprobaţi acordarea ajutorului pentru încălzirea locuinţei.    Menţionez că utilizez pentru încălzirea locuinţei*2):-------    *2) Se va bifa cu "X" căsuţa corespunzătoare şi se va completa obligatoriu:    pentru energie termică - codul titularului de contract, iar pentru gaze    naturale - codul clientului; se va menţiona denumirea distribuitorului    de energie termică în sistem centralizat sau de gaze naturale, cu care    consumatorul individual sau, după caz, asociaţia de proprietari/chiriaşi    are incheiat contract de furnizare.    Energie termică în sistem |_| Denumire furnizor |_|_|_|_|_|_|_|_|_|_|_|    centralizat    Codul titularului de contract |_|_|_|_|_|_|_|_|_|_|_|_|_|_|_|_|_|_|_|    a) facturarea şi plata în tranşe lunare egale pe perioada unui an |_|    b) facturarea şi plata în tranşe lunare egale, stabilite diferenţiat       în perioada sezonului rece şi în restul anului |_|    c) facturarea şi plata lunara pe baza consumului efectiv |_|    d) facturarea şi plata în sistem de facturare binom |_|    b) Gaze naturale |_| Denumire furnizor |_|_|_|_|_|_|_|_|_|_|_|    Cod client nr. |_|_|_|_|_|_|_|_|_|_|_|_|_|_|_|_|_|_|_|    c) Lemne, cărbuni,       combustibili petrolieri |_|-------    *3) Se va bifa cu "X" căsuţa corespunzătoare modulului de facturare prevăzut    în contractul de furnizare.II. Declar pe propria raspundere urmatoarele:A. Referitor la componenta familiei, urmatorii membrii*4):-------*4) În cazul familiilor cu mai mult de 8 membri se va completa o anexa.Prin membri de familie se înteleg şi persoanele între care nu există relaţiide rudenie, dar care locuiesc împreuna, sunt înscrise în cartea de imobil şisunt luate în calcul la stabilirea cheltuielilor de întretinere. 
    1. Numele şi prenumele |_|_|_|_|_|_|_|_|_|_|_|_|_|_|_|_|_|_|_|_|_|_|_|_|_ |_|_|_|_|_|_|_|_|_|_|_|_|_|_|_|_|_|_|_|_| Cod numeric personal |_|_|_|_|_|_|_|_|_|_|_|_|_|_|_|_|_|_|_|_| Act de identitate/act doveditor*5) |_|_|_| Seria |_|_|_| Nr. |_|_|_|_|_|_
     
    2. Numele şi prenumele |_|_|_|_|_|_|_|_|_|_|_|_|_|_|_|_|_|_|_|_|_|_|_|_|_ |_|_|_|_|_|_|_|_|_|_|_|_|_|_|_|_|_|_|_|_| Cod numeric personal |_|_|_|_|_|_|_|_|_|_|_|_|_|_|_|_|_|_|_|_| Act de identitate/act doveditor*5) |_|_|_| Seria |_|_|_| Nr. |_|_|_|_|_|_
     
    3. Numele şi prenumele |_|_|_|_|_|_|_|_|_|_|_|_|_|_|_|_|_|_|_|_|_|_|_|_|_ |_|_|_|_|_|_|_|_|_|_|_|_|_|_|_|_|_|_|_|_| Cod numeric personal |_|_|_|_|_|_|_|_|_|_|_|_|_|_|_|_|_|_|_|_| Act de identitate/act doveditor*5) |_|_|_| Seria |_|_|_| Nr. |_|_|_|_|_|_
     
    4. Numele şi prenumele |_|_|_|_|_|_|_|_|_|_|_|_|_|_|_|_|_|_|_|_|_|_|_|_|_ |_|_|_|_|_|_|_|_|_|_|_|_|_|_|_|_|_|_|_|_| Cod numeric personal |_|_|_|_|_|_|_|_|_|_|_|_|_|_|_|_|_|_|_|_| Act de identitate/act doveditor*5) |_|_|_| Seria |_|_|_| Nr. |_|_|_|_|_|_
     
    5. Numele şi prenumele |_|_|_|_|_|_|_|_|_|_|_|_|_|_|_|_|_|_|_|_|_|_|_|_|_ |_|_|_|_|_|_|_|_|_|_|_|_|_|_|_|_|_|_|_|_| Cod numeric personal |_|_|_|_|_|_|_|_|_|_|_|_|_|_|_|_|_|_|_|_| Act de identitate/act doveditor*5) |_|_|_| Seria |_|_|_| Nr. |_|_|_|_|_|_
     
    6. Numele şi prenumele |_|_|_|_|_|_|_|_|_|_|_|_|_|_|_|_|_|_|_|_|_|_|_|_|_ |_|_|_|_|_|_|_|_|_|_|_|_|_|_|_|_|_|_|_|_| Cod numeric personal |_|_|_|_|_|_|_|_|_|_|_|_|_|_|_|_|_|_|_|_| Act de identitate/act doveditor*5) |_|_|_| Seria |_|_|_| Nr. |_|_|_|_|_|_
     
    7. Numele şi prenumele |_|_|_|_|_|_|_|_|_|_|_|_|_|_|_|_|_|_|_|_|_|_|_|_|_ |_|_|_|_|_|_|_|_|_|_|_|_|_|_|_|_|_|_|_|_| Cod numeric personal |_|_|_|_|_|_|_|_|_|_|_|_|_|_|_|_|_|_|_|_| Act de identitate/act doveditor*5) |_|_|_| Seria |_|_|_| Nr. |_|_|_|_|_|_
     
    8. Numele şi prenumele |_|_|_|_|_|_|_|_|_|_|_|_|_|_|_|_|_|_|_|_|_|_|_|_|_ |_|_|_|_|_|_|_|_|_|_|_|_|_|_|_|_|_|_|_|_| Cod numeric personal |_|_|_|_|_|_|_|_|_|_|_|_|_|_|_|_|_|_|_|_| Act de identitate/act doveditor*5) |_|_|_| Seria |_|_|_| Nr. |_|_|_|_|_|_
    -------  *5) În cazul copiilor sub 14 ani sau care nu au act de identitate se vor  specifică datele din certificatul de naştere.B. Referitor la veniturile realizate: 
    1. VENITURI PERMANENTE NETE REALIZATE DE FAMILIE IN LUNA:
     
    Cod Categoria de venituri Acte doveditoare Venitul realizat(*6) (lei)
    --------    *6) Pentru aceeaşi categorie de venituri se va înscrie suma totală a  acestora. 
    SALARIUL ŞI ALTE DREPTURI SALARIALE
    01 pe bază de contract de muncă adeverinţă eliberată de angajator
    02 salariul asistentului personal al persoanei cu handicap adeverinţă eliberată de angajator
    03 salariul asistentului maternal adeverinţă eliberată de angajator
    04 salariul îngrijitorului la domiciliu al persoanei vârstnice dependente adeverinţă eliberată de angajator
    05 venitul lunar realizat ca membru asociat sau persoană autorizată să desfasoare o activitate independentă adeverinţă eliberată de Administraţia financiară
    06 indemnizaţia de şomaj şi/sau venit lunar de completare talon de plată
     
    PENSII
    Pensii de stat
    07 pensia pentru limită de vârstă mandat
    08 pensia anticipată mandat
    09 pensia anticipată parţială mandat
    10 pensia de invaliditate mandat
    11 pensia de urmaş mandat
    Pensii agricultori
    12 pensie agricultor mandat
    Pensii militare
    13 pensie de serviciu mandat
    14 pensia de invaliditate mandat
    15 pensia de urmaş mandat
    16 pensia I.O.V.R. mandat
     
    17 Indemnizaţia pt. persoanele care şi-au pierdut total sau parţial capacitatea de muncă ca urmare a participării la revoluţie şi pt. urmaşii acestora talon
     
    18 Indemnizaţia de însoţitor pentru pensionari gr. I invaliditate/nevăzători handicap grav mandat
     
    19 Indemnizaţia pentru incapacitatea temporară de muncă adeverinţa eliberată de angajator
     
    20 Indemnizaţia lunară pentru activitatea de liber-profesionist a artiştilor interpreţi sau executanţi
     
    21 Indemnizaţia pentru maternitate adeverinţă eliberată de angajator
     
    INDEMNIZAŢII ŞI STIMULENTE PENTRU CREŞTEREA COPILULUI
    22 Indemnizaţii şi ajutoare pentru creşterea copilului acordate în baza Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 148/2005, aprobată cu modificări şi completări prin Legea nr. 7/2007, cu modificările şi completările ulterioare şi Legii nr. 448/2006, cu modificările şi completările ulterioare adeverinţă AJPS sau instituţie plătitoare/talon plată
    23 Stimulent lunar acordat în baza Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 148/2005 aprobată cu modificări şi completări prin Legea nr. 7/2007, cu modificările şi completările ulterioare adeverinţă AJPS sau instituţie plătitoare/talon plată
     
    INDEMNIZAŢII CU CARACTER PERMANENT
    24 Indemnizaţia lunară acordată magistraţilor înlaturati din justiţie din considerente politice talon de plată
    25 Indemnizaţia lunară acordată persoanelor persecutate din motive politice sau etnice talon de plată
    26 Indemnizaţia, sporul sau renta acordată invalizilor, veteranilor şi văduvelor de război talon de plată
    27 Indemnizaţia lunară pentru persoanele care au efectuat stagiul militar în cadrul Direcţiei Generale a Serviciului Muncii în perioada 1950-1961 talon de plată
    28 Indemnizaţia lunară pentru pensionarii sistemului de pensii, membrii ai uniunilor de creaţie, legal constituite şi recunoscute ca persoane juridice de utilitate publică talon de plată
    29 Indemnizaţia lunară pentru persoanele cu handicap talon de plată
    30 Indemnizaţia cuvenită revoluţionarilor talon de plată
    31 Indemnizaţia de merit acordată în temeiul Legii nr. 118/2002 talon de plată
    32 Renta viageră pentru sportivi talon de plată
     
    ALOCAŢII
    33 Alocaţia de stat pentru copii adeverinţă AJPS/talon de plată
    34 Alocaţia de întreţinere pentru minorii daţi în plasament familial sau încredinţaţi potrivit legii, unor familii sau persoane adeverinţă AJPS/talon de plată
     
    BURSE*)
    35 pentru elevi adeverinţă instituţie învăţământ
    36 pentru studenţi adeverinţă instituţie învăţământ
    -------  *) Cu excepţia burselor de studiu şi a burselor sociale precum şi a sprijinului financiar prevăzut de     H.G. nr. 1488/2004 
    AJUTOARE
    37 ajutorul bănesc lunar pentru persoanele care au devenit incapabile de muncă în perioada efectuării unei pedepse privative de libertate talon plată
     
    TOTAL 1
      2. ALTE SURSE DE VENIT 
    Sursa de venit Acte doveditoare Venitul realizat (lei)
    38 Venituri nete din dobânzi, dividende, părţi sociale
    39 Activităţi nepermanente
    40 Alte venituri
     
    TOTAL 2
     
    3. VENIT LUNAR TOTAL AL FAMILIEI (Total 1 + Total 2)
     
    4. VENIT NET LUNAR PE MEMBRU DE FAMILIE (Venit lunar total/nr. membri familie)
    C. LISTA CUPRINZÂND BUNURILE CE CONDUC LA EXCLUDEREA ACORDĂRII AJUTORULUI PENTRU ÎNCĂLZIREA LOCUINŢEI 
    BUNURI IMOBILE
    1 - clădiri sau alte spaţii locative în afara locuinţei de domiciliu sau alte imobile aflate proprietate, cu excepţia celei de domiciliu
     
    BUNURI MOBILE
    MIJLOACE DE TRANSPORT*)
    2 - autoturisme care depăşesc 1600 cmc
    3 - autoutilitare
    4 - autocamioane şi remorci
    5 - şalupe
    6 - bărci cu motor
    7 - scutere de apă
    8 - iahturi
    9 - autobuze
    10 - microbuze
     
    UTILAJE AGRICOLE*)
    11 - tractor
    12 - combină autopropulsată
     
    UTILAJE DE PRELUCRARE AGRICOLĂ*)
    13 - presă de ulei
    14 - moară de cereale
     
    UTILAJE DE PRELUCRAT LEMNUL
    15 - gater, drujbă
    16 - alte utilaje acţionate hidraulic, mecanic sau electric
     
    DEPOZITE BANCARE
    17 Depozite bancare cu valoare de peste 3000 lei
     
    TERENURI
    18 Terenuri de împrejmuire a locuinţei şi curtea aferentă (teren intravilan), care depăşesc 1000 mp în zona urbană şi 2000 mp în zona rurală
    Terenuri în zona colinară şi de şes
    19 - arabil şi fâneaţă cu suprafaţă de cel puţin 2 ha în cazul familiilor cu 1-3 pers. sau 3 ha în cazul familiilor cu peste 3 pers.
    20 - forestier cu suprafaţă de cel puţin 2 ha în cazul familiilor cu 1-3 pers. sau 3 ha în cazul familiilor cu peste 3 pers.
    21 - vii, livezi, grădini de legume şi flori cu suprafaţă de cel puţin 1 ha în cazul familiilor cu 1-3 pers. sau 1,5 ha în cazul familiilor cu peste 3 pers.
    Terenuri în zona montană
    22 - forestier cu suprafaţă de cel puţin 2 ha în cazul familiilor cu 1-3 pers. sau 3 ha în cazul familiilor cu peste 3 pers.
    23 - vii, livezi cu suprafaţă de cel puţin 1,5 ha în cazul familiilor cu 1-3 pers. sau 2 ha în cazul familiilor cu peste 3 pers.
    24 - păşuni şi fâneţe cu suprafaţă de cel puţin 4 ha în cazul familiilor cu 1-3 pers. sau 5 ha în cazul familiilor cu peste 3 pers.
     
    CATEGORII DE ANIMALE/PĂSĂRI
    25 peste 3 bovine
    26 peste 5 porcine
    27 peste 20 ovine/caprine
    28 peste 15 familii de albine
    -------  *) Se va bifa cu "X" căsuţa corespunzătoareD. Referitor la numărul de camere al locuinţei *7):-------*7) Se va bifa cu "X" căsuţa corespunzătoare şi se va completa numai însituaţia în care solicitantul utilizează pentru încălzirea locuinţei energietermică furnizată în sistem centralizat.      Locuinţa: - 1 cameră [ ]                 - 2 camere [ ]                 - 3 camere [ ]                 - 4 camere [ ]                 - peste 4 camere [ ]E. Având în vedere cele declarate consider că mă încadrez pentru a beneficia de ajutor pentru încălzirea locuinţei, în intervalul de venituri:          ┌───────────────────────────────┐          │ Limite de venituri (lei) │          ├───────────────────────────────┼────────┐          │ < 155 │ │          ├───────────────┬───────────────┼────────┤          │ 155,1 │ 210 │ │          ├───────────────┼───────────────┼────────┤          │ 210,1 │ 260 │ │          ├───────────────┼───────────────┼────────┤          │ 260,1 │ 310 │ │          ├───────────────┼───────────────┼────────┤          │ 310,1 │ 355 │ │          ├───────────────┼───────────────┼────────┤          │ 355,1 │ 425 │ │          ├───────────────┼───────────────┼────────┤          │ 425,1 │ 480 │ │          ├───────────────┼───────────────┼────────┤          │ 480,1 │ 540 │ │          ├───────────────┼───────────────┼────────┤          │ 540,1 │ 615 │ │          └───────────────┴───────────────┴────────┘        (se va bifa cu "X" căsuţa corespunzătoare)F. Am luat la cunoştinţă că ajutorul pentru încălzirea locuinţei se acordă în condiţiile ordonanţei de urgenţă, astfel: a) nu mai mult decât valoarea ajutorului maxim lunar stabilit prin dispoziţie a primarului în cazul utilizării pentru încălzirea locuinţei energie termică furnizată în sistem centralizat; b) nu mai mult decat valoarea facturii individuale ori a cheltuielilor efectiv repartizate pentru cantitatea de gaze naturale folosită.Ajutorul pentru încălzirea locuinţei cu energie termică furnizată în sistem centralizat sau, după caz, cu gaze naturale, se achită de către direcţiile teritoriale direct furnizorului.G. Mă oblig să aduc la cunoştinţa primarului orice modificare intervenită în componenţa familiei, a veniturilor realizate sau cu privire la domiciliu, în termen de 5 zile de la data modificării.H. Prin semnarea prezentei am luat la cunoştinţă că cele declarate sunt corecte şi complete, iar declararea necorespunzătoare a adevărului se pedepseşte conform legii penale.Data Semnatura solicitantului............. ........................
     +  Anexa 2 (Anexa nr. 8a/1 la normele metodologice)AJUTOARE PENTRU ÎNCĂLZIREA LOCUINŢEI CU ENERGIE TERMICĂ - FAMILII
                       
      Venit net mediu lunar pe membru de familie (lei)Procent compensareNumăr luniNumăr familii beneficiare
      Total, din careFamilii cu
      2 membri3 membri4 membri5 membri> 5 membri
      până la 155100%5 luni0          
      4 luni0          
      3 luni0          
      2 luni0          
      1 luni0          
      90%5 luni0          
      4 luni0          
      3 luni0          
      2 luni0          
      1 luni0          
      155,1-21080%5 luni0          
      4 luni0          
      3 luni0          
      2 luni0          
      1 luni0          
      210,1-26070%5 luni0          
      4 luni0          
      3 luni0          
      2 luni0          
      1 luni0          
      260,1-31060%5 luni0          
      4 luni0          
      3 luni0          
      2 luni0          
      1 luni0          
      310,1-35550%5 luni0          
      4 luni0          
      3 luni0          
      2 luni0          
      1 luni0          
      355,1-42540%5 luni0          
      4 luni0          
      3 luni0          
      2 luni0          
      1 luni0          
      425,1-48030%5 luni0          
      4 luni0          
      3 luni0          
      2 luni0          
      1 luni0          
      480,1-54020%5 luni0          
      4 luni0          
      3 luni0          
      2 luni0          
      1 luni0          
      540,1-61510%5 luni0          
      4 luni0          
      3 luni0          
      2 luni0          
      1 luni0          
      TOTAL5 luni000000
      4 luni000000
      3 luni000000
      2 luni000000
      1 luni000000
      TOTAL GENERAL0000000
                   
        La data de
      31 oct.30 nov.31 dec.31 ian.28 (29) febr.31 mar.
      Număr total de cereri depuse            
      Număr total ajutoare          
     +  Anexa 3 (Anexa nr. 8a/2 la normele metodologice)AJUTOARE PENTRU ÎNCĂLZIREA LOCUINŢEI CU ENERGIE TERMICĂ - PERSOANE SINGURE
             
      Venit net mediu lunar pe membru de familie (lei)Procent compensareNumăr luniPersoana singură
      până la 155100%5 luni  
      4 luni  
      3 luni  
      2 luni  
      1 luni  
      90%5 luni  
      4 luni  
      3 luni  
      2 luni  
      1 luni  
      155,1-21080%5 luni  
      4 luni  
      3 luni  
      2 luni  
      1 luni  
      210,1-26070%5 luni  
      4 luni  
      3 luni  
      2 luni  
      1 luni  
      260,1-31060%5 luni  
      4 luni  
      3 luni  
      2 luni  
      1 luni  
      310,1-35550%5 luni  
      4 luni  
      3 luni  
      2 luni  
      1 luni  
      355,1-42540%5 luni  
      4 luni  
      3 luni  
      2 luni  
      1 luni  
      425,1-48030%5 luni  
      4 luni  
      3 luni  
      2 luni  
      1 luni  
      480,1-54020%5 luni  
      4 luni  
      3 luni  
      2 luni  
      1 luni  
      540,1-61510%5 luni  
      4 luni  
      3 luni  
      2 luni  
      1 luni  
      TOTAL5 luni0
      4 luni0
      3 luni0
      2 luni0
      1 luni0
      TOTAL GENERAL00
                   
        La data de
      31 oct.30 nov.31 dec.31 ian.28 (29) febr.31 mar.
      Număr total de cereri depuse            
      Număr total ajutoare          
     +  Anexa 4 (Anexa nr. 8a/3 la normele metodologice)PLĂŢI PENTRU AJUTOARE ENERGIE TERMICĂ
                       
      Procent compensarePlăţi pentru lunaPlăţi în luna
      DecembrieIanuarieFebruarieMartieAprilieMaiIunie
      100%noiembrie              
      decembrie              
      ianuarie              
      februarie              
      martie              
      90%noiembrie              
      decembrie              
      ianuarie              
      februarie              
      martie              
      80%noiembrie              
      decembrie              
      ianuarie              
      februarie              
      martie              
      70%noiembrie              
      decembrie              
      ianuarie              
      februarie              
      martie              
      60%noiembrie              
      decembrie              
      ianuarie              
      februarie              
      martie              
      50%noiembrie              
      decembrie              
      ianuarie              
      februarie              
      martie              
      40%noiembrie              
      decembrie              
      ianuarie              
      februarie              
      martie              
      30%noiembrie              
      decembrie              
      ianuarie              
      februarie              
      martie              
      20%noiembrie              
      decembrie              
      ianuarie              
      februarie              
      martie              
      10%noiembrie              
      decembrie              
      ianuarie              
      februarie              
      martie            
     +  Anexa 5 (Anexa nr. 8b/1 la normele metodologice)AJUTOARE PENTRU ÎNCĂLZIREA LOCUINŢEI CU GAZE NATURALE
                       
      Venit net mediu lunar pe membru de familie (lei)Cuantum ajutorNumăr luniNumăr familii beneficiare
      Total, din careFamilii cu
      2 membri3 membri4 membri5 membri> 5 membri
      până la 1552625 luni0          
      4 luni0          
      3 luni0          
      2 luni0          
      1 luni0          
      155,1-2101625 luni0          
      4 luni0          
      3 luni0          
      2 luni0          
      1 luni0          
      210,1-2601375 luni0          
      4 luni0          
      3 luni0          
      2 luni0          
      1 luni0          
      260,1-3101125 luni0          
      4 luni0          
      3 luni0          
      2 luni0          
      1 luni0          
      310,1-355875 luni0          
      4 luni0          
      3 luni0          
      2 luni0          
      1 luni0          
      355,1-425625 luni0          
      4 luni0          
      3 luni0          
      2 luni0          
      1 luni0          
      425,1-480445 luni0          
      4 luni0          
      3 luni0          
      2 luni0          
      1 luni0          
      480,1-540315 luni0          
      4 luni0          
      3 luni0          
      2 luni0          
      1 luni0          
      540,1-615195 luni0          
      4 luni0          
      3 luni0          
      2 luni0          
      1 luni0          
      TOTAL5 luni000000
      4 luni000000
      3 luni000000
      2 luni000000
      1 luni000000
      TOTAL GENERAL0000000
                   
        La data de
      31 oct.30 nov.31 dec.31 ian.28 (29) febr.31 mar.
      Număr total de cereri depuse            
      Număr total ajutoare          
     +  Anexa 6 (Anexa nr. 8b/2 la normele metodologice) PLĂŢI PENTRU AJUTOARE GAZE NATURALE
                       
      Cuantum ajutorPlăţi pentru lunaPlăţi în luna
      DecembrieIanuarieFebruarieMartieAprilieMaiIunie
      262noiembrie              
      decembrie              
      ianuarie              
      februarie              
      martie              
      162noiembrie              
      decembrie              
      ianuarie              
      februarie              
      martie              
      137noiembrie              
      decembrie              
      ianuarie              
      februarie              
      martie              
      112noiembrie              
      decembrie              
      ianuarie              
      februarie              
      martie              
      87noiembrie              
      decembrie              
      ianuarie              
      februarie              
      martie              
      62noiembrie              
      decembrie              
      ianuarie              
      februarie              
      martie              
      44noiembrie              
      decembrie              
      ianuarie              
      februarie              
      martie              
      31noiembrie              
      decembrie              
      ianuarie              
      februarie              
      martie              
      19noiembrie              
      decembrie              
      ianuarie              
      februarie              
      martie            
     +  Anexa 7 (Anexa nr. 8c la normele metodologice)AJUTOARE LEMNE, CĂRBUNI, COMBUSTIBILI PETROLIERIPENTRU BENEFICIARII DE AJUTOR SOCIAL CONFORMLEGII NR. 416/2001 PRIVIND VENITUL MINIM GARANTAT,CU MODIFICĂRILE ŞI COMPLETĂRILE ULTERIOARE
                             
      Tip familieNr. ajutoare aprobate la începutul sezonului recenoiembriedecembrieianuariefebruariemartie
      Nr. ajutoare aprobate în luna curentăNr. ajutoare încetate în luna curentăNr. ajutoare aprobate în luna curentăNr. ajutoare încetate în luna curentăNr. ajutoare aprobate în luna curentăNr. ajutoare încetate în luna curentăNr. ajutoare aprobate în luna curentăNr. ajutoare încetate în luna curentăNr. ajutoare aprobate în luna curentăNr. ajutoare încetate în luna curentă
      persoană singură                      
      familii cu 2 membri                      
      familii cu 3 membri                      
      familii cu 4 membri                      
      familii cu 5 membri                      
      familii cu > 5 membri                      
      TOTAL                      
                   
      PLĂŢILa începutul sezonului receÎn luna noiembrieÎn luna decembrieÎn luna ianuarieÎn luna februarieÎn luna martie
               
     +  Anexa 8 (Anexa nr. 8d/1 la normele metodologice) AJUTOARE PENTRU ÎNCĂLZIREA LOCUINŢEI CU LEMNE, CĂRBUNI ŞI COMBUSTIBILI PETROLIERI în cazul altor persoane decât beneficiarii de ajutor social conform Legii nr. 416/2001 privind venitul minim garantat, cu modificările şi completările ulterioare
                         
      Venit net mediu lunar pe membru de familie (lei)Cuantum ajutor încălzireNumăr luniNumăr beneficiari
      Total, din carePersoană singurăFamilii cu
      2 membri3 membri4 membri5 membri> 5 membri
      până la 15554nov.0            
      dec.0            
      ian.0            
      febr.0            
      mar.0            
      155,1-21048nov.0            
      dec.0            
      ian.0            
      febr.0            
      mar.0            
      210,1-26044nov.0            
      dec.0            
      ian.0            
      febr.0            
      mar.0            
      260,1-31039nov.0            
      dec.0            
      ian.0            
      febr.0            
      mar.0            
      310,1-35534nov.0            
      dec.0            
      ian.0            
      febr.0            
      mar.0            
      355,1-42530nov.0            
      dec.0            
      ian.0            
      febr.0            
      mar.0            
      425,1-48026nov.0            
      dec.0            
      ian.0            
      febr.0            
      mar.0            
      480,1-54020nov.0            
      dec.0            
      ian.0            
      febr.0            
      mar.0            
      540,1-61516nov.0            
      dec.0            
      ian.0            
      febr.0            
      mar.0            
      TOTALnov.0000000
      dec.0000000
      ian.0000000
      febr.0000000
      mar.0000000
      TOTAL GENERAL00000000
                   
        La data de
      31 oct.30 nov.31 dec.31 ian.28 febr.31 mar.
      Număr total de cereri depuse            
      Număr total ajutoare aprobate          
     +  Anexa 9 (Anexa nr. 8 d/2 la normele metodologice) PLĂŢI PENTRU AJUTOARE LEMNE, CĂRBUNI, COMBUSTIBILI PETROLIERI în cazul altor persoane decât beneficiarii de ajutor social conform Legii nr. 416/2001 privind venitul minim garantat, cu modificările şi completările ulterioare
                       
      Cuantum ajutorPlăţi pentru lunaPlăţi în luna
      DecembrieIanuarieFebruarieMartieAprilieMaiIunie
      54noiembrie              
      decembrie              
      ianuarie              
      februarie              
      martie              
      48noiembrie              
      decembrie              
      ianuarie              
      februarie              
      martie              
      44noiembrie              
      decembrie              
      ianuarie              
      februarie              
      martie              
      39noiembrie              
      decembrie              
      ianuarie              
      februarie              
      martie              
      34noiembrie              
      decembrie              
      ianuarie              
      februarie              
      martie              
      30noiembrie              
      decembrie              
      ianuarie              
      februarie              
      martie              
      26noiembrie              
      decembrie              
      ianuarie              
      februarie              
      martie              
      20noiembrie              
      decembrie              
      ianuarie              
      februarie              
      martie              
      16noiembrie              
      decembrie              
      ianuarie              
      februarie              
      martie            
     +  Anexa 10 (Anexa nr. 9 la normele metodologice)     ROMÂNIA    Judeţul/Municipiul Bucureşti .......(cod, denumire)..........    Primar comună/oraş/municipiu/sector    al municipiului Bucureşti ...........(cod, denumire).......ANCHETA SOCIALĂprivind verificarea respectării condiţiilor pentruacordarea ajutorului pentru încălzirea locuinţeiFormular familie*1)/persoană singură efectuatăla data ..... anul ......-------*1) Prin familie se înţelege soţul, soţia, precum şi alte persoane, indiferent dacă între acestea există sau nu relaţii de rudenie, care au acelaşi domiciliu sau aceeaşi reşedinţă ori care locuiesc şi gospodăresc împreună, sunt înscrise în cartea de imobil şi sunt luate în calcul la stabilirea cheltuielilor de întreţinere a locuinţei.Ca urmare a cererii dlui (dnei) ......, înregistrată sub nr. ........ la data de ......, prin care s-a solicitat acordarea ajutorului pentru încălzirea locuinţei pentru familia/persoana singură ......., adresa: ......., s-a procedat la verificarea situaţiei de fapt, din care s-au constatat următoarele:A. Date privind familia/persoana singură1. Componenţa familiei şi veniturile acesteia:
                         
      Nr. crt.Componenţa familiei/Persoana singurăVeniturile familiei/persoanei singureAlte venituri
      Numele şi prenumeleCNP/Data naşterii (zz/ll/aa)Relaţia de rudenieStatutul ocupaţionalSursa cod**CuantumCuantum
      în clarcod*în clarcod*
                         
                         
                         
                         
                         
                       
    -------- Notă *) Se va trece codul prevăzut în tabelele "Relaţia de rudenie", "Statutul ocupaţional", "Tipul locuinţei" şi "Regimul juridic al locuinţei". Notă **) Se va trece, după caz, codul, în cazul veniturilor prevăzute la pct. II lit. B din Cererea şi declaraţia pe propria răspundere pentru acordarea ajutorului pentru încălzirea locuinţei.2. Locuinţa:Tipul locuinţei*: ...............................................Regimul juridic al locuinţei*: ..................................Nr. de camere: ..................................................Suprafaţa utilă (mc): ..........................................Dotare cu bunuri de folosinţă îndelungată: .....................Condiţii de igienă: ............................................Încălzirea locuinţei:
         
      Sistem centralizat de furnizare a energiei termice*  
      Gaze naturale*  
      Lemne*  
      Cărbuni*  
      Combustibili petrolieri*
    ------- Notă *) Se va bifa cu "X" căsuţa corespunzătoare sistemului de încălzire a locuinţei.3. Familia/persoana singură deţine în proprietate/folosinţă:
           
      BUNURI IMOBILE
      1.- clădiri sau alte spaţii locative în afara locuinţei de domiciliu sau alte imobile aflate în proprietate, cu excepţia locuinţei de domiciliu  
      BUNURI MOBILE
      Mijloace transport
      2.Autoturisme care depăşesc 1.600 cm3  
      3.Autoutilitare  
      4.Autocamioane şi remorci  
      5.Şalupe  
      6.Bărci cu motor  
      7.Scutere de apă  
      8.Iahturi  
      9.Autobuze  
      10.Microbuze  
      Utilaje agricole
      11.Tractor  
      12.Combină autopropulsată  
      Utilaje de prelucrare agricolă
      13.Presă de ulei  
      14.Moară de cereale  
      Utilaje de prelucrat lemnul
      15.Gater, drujbă  
      16.Alte utilaje acţionate hidraulic, mecanic sau electric  
      DEPOZITE BANCARE
      17.Depozite bancare cu valoare de peste 3.000 lei  
      TERENURI
      18.Terenuri de împrejmuire a locuinţei şi curtea aferentă (teren intravilan), care depăşesc 1.000 m2 în zona urbană şi 2.000 m2 în zona rurală  
      Terenuri în zona colinară şi de şes
      19.Teren arabil şi fâneaţă cu suprafaţa de cel puţin 2 ha în cazul familiilor cu 1-3 persoane sau 3 ha în cazul familiilor cu peste 3 persoane  
      20.Teren forestier cu suprafaţa de cel puţin 2 ha în cazul familiilor cu 1-3 persoane sau 3 ha în cazul familiilor cu peste 3 persoane  
      21.Vii, livezi, grădini de legume şi flori cu suprafaţa mai mare de 1 ha în cazul familiilor cu 1-3 persoane sau 1,5 ha în cazul familiilor cu peste 3 persoane  
      Terenuri în zona montană
      22.Teren forestier cu suprafaţa de cel puţin 2 ha în cazul familiilor cu 1-3 persoane sau 3 ha în cazul familiilor cu peste 3 persoane  
      23.Vii, livezi cu suprafaţă de cel puţin 1,5 ha în cazul familiilor cu 1-3 persoane sau 2 ha în cazul familiilor cu peste 3 persoane  
      24.Păşuni şi fâneţe cu suprafaţă de cel puţin 4 ha în cazul familiilor cu 1-3 persoane sau 5 ha în cazul familiilor cu peste 3 persoane  
      CATEGORII DE ANIMALE/PĂSĂRI
      25.Peste 3 bovine  
      26.Peste 5 porcine  
      27.Peste 20 ovine/caprine  
      28.Peste 15 familii de albine
    B. Alte aspecte constatate...............................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................C. Se propune menţinerea ajutorului pentru încălzirea locuinţei în cuantum maxim de:...................................................................D. Se propune încetarea ajutorului pentru încălzirea locuinţei, deoarece:.........................................................................................................................................................................................................Am luat cunoştinţă Întocmit------------------- --------Solicitant, Semnătura................... ...................Coduri utilizate în ancheta socială:
         
      CodRelaţia de rudenie
      01titularul
      02soţ/soţie
      03concubin
      04copil (inclusiv copilul luat în adopţie, plasament familial, încredinţare, tutelă sau curatelă)
      05alte persoane
      CodStatutul ocupaţional
      01salariat
      02persoană autorizată să desfăşoare activităţi independente/agricole
      03şomer (care primeşte indemnizaţie de şomaj)
      04lucrător ocazional
      05pensionar
      06fără loc de muncă
      07casnic
      08elev, student
      09copil de vârstă şcolară care nu urmează formă de învăţământ organizată potrivit legii
      10copil de vârstă preşcolară
      CodTipul locuinţei
      01casă cu curte
      02casă fără curte
      03apartament la bloc
      04locuinţă socială
      05locuinţa de necesitate
      06nu are locuinţă/adăpost improvizat
      CodRegimul juridic al locuinţei
      01în proprietate
      02în închiriere (public/privat)
      03alte situaţii
    -------