METODOLOGIE din 4 iulie 2008 (*actualizată*)de colectare, prelucrare, interpretare şi difuzare a preţurilor la carne de porc(actualizată până la data de 15 septembrie 2010*)
EMITENT
  • MINISTERUL AGRICULTURII ŞI DEZVOLTĂRII RURALE




  • -----------*) Textul iniţial a fost publicat în MONITORUL OFICIAL nr. 564 din 25 iulie 2008. Aceasta este forma actualizată de S.C. "Centrul Teritorial de Calcul Electronic" S.A. Piatra-Neamţ, până la data de 15 septembrie 2010, cu modificările şi completările aduse de: ORDINUL nr. 185 din 27 august 2010; RECTIFICAREA nr. 185 din 27 august 2010.1. SubiectPreţurile săptămânale plătite de către abatoare pentru porcine, în temeiul Regulamentelor (CE) nr. 1.319/2006 şi nr. 1.128/2006 privind schimburile de informaţii dintre statele membre şi Comisie în sectorul cărnii de porc şi al Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 67/2008 privind organizarea şi funcţionarea Sistemului Informaţional pentru Piaţa Produselor Agricole şi Alimentare.Se raportează obligatoriu rezultatele clasificării şi preţurile, înregistrate în rapoartele de clasificare, din toate abatoarele în care se efectuează clasificarea carcaselor de porcine.Înregistrările naţionale ale preţurilor de pe piaţă, pe baza grilei de clasificare (EUROP) şi a grilei de preţuri a carcaselor de porcine, se efectuează în fiecare săptămână, conform Ordinului ministrului agriculturii, pădurilor şi dezvoltării rurale nr. 457/2004 pentru aprobarea Normelor tehnice de clasificare a carcaselor de porci, cu modificările şi completările ulterioare.2. Furnizorii de dateAbatoarele, clasificatorii independenţi, agenţiile de clasificare şi Comisia de clasificare a carcaselor de porcine, bovine şi ovine şi Ministerul Agriculturii şi Dezvoltării Rurale3. Responsabilitatea furnizării de date3.1. Abatorul care sacrifică şi clasifică carcasele de porcine are următoarele obligaţii: a) de a încheia un contract de prestări servicii cu o agenţie de clasificare sau un clasificator independent pentru a clasifica carcasele de porcine. Contractul va include obligatoriu o clauză privind confidenţialitatea rezultatelor clasificării şi a preţurilor, precum şi modalitatea de anunţare a clasificatorului privind programul de sacrificare a porcinelor; b) de a comunică clasificatorului preţul carcaselor de porcine în următoarele situaţii posibile de provenienţă a porcinelor sacrificate, pentru elaborarea raportului de clasificare:- dintr-o tranzacţie comercială încheiată între abator şi furnizorul porcinelor - să comunice în scris, sub semnătură, clasificatorului, preţul negociat pentru nivelul de referinţă (% de carne macră) cu fiecare furnizor în parte, înainte de începerea clasificării;- din ferma sau fermele proprii ale abatorului - să prezinte clasificatorului avizul de însoţire a mărfii în care este înregistrat preţul;- din prestările de servicii de sacrificare pe care le efectuează abatorul - să prezinte clasificatorului avizul de însoţire a mărfii în care este înregistrat preţul; c) de a prezenta clasificatorului, odată cu începerea sacrificării, toate datele de identificare a furnizorului de porcine; d) de a păstra în arhiva proprie timp de 4 ani, arhivate cronologic, seturi de documente pentru fiecare achiziţie de animale, pe care le va pune la dispoziţia Inspecţiei de clasificare din România, reprezentantului Comisiei de clasificare a carcaselor de porcine, bovine şi ovine şi Inspecţiei comunitare. Setul de documente cuprinde:- factură fiscală pentru persoane juridice sau borderou de achiziţie pentru persoane fizice; Factura fiscală sau borderoul de achiziţie trebuie să fie emise la aceeaşi dată cu sacrificarea animalelor sau la o dată ulterioară;- document care atestă efectuarea plăţii porcinelor;- raport de clasificare a carcaselor de porcine; e) de a respecta prezentarea standard a carcaselor de bovine, prevăzută de Ordinul ministrului agriculturii, pădurilor şi dezvoltării rurale nr. 457/2004, cu modificările şi completările ulterioare; f) de a comunică în scris inspecţiei de clasificare a carcaselor datele la zi ale sacrificărilor efectuate, de câte ori i se solicită, şi să permită confruntarea acestora cu registrul de intrări şi registrul de sacrificări.3.2. Clasificatorii independenţi şi agenţiile de clasificare au următoarele obligaţii: a) de a avea încheiat un contract de prestări de servicii cu abatorul în care efectuează clasificarea carcaselor de porcine. Contractul va include obligatoriu o clauză privind confidenţialitatea rezultatelor clasificării şi a preţurilor, precum şi modalitatea de anunţare de către abator a programului de sacrificare a porcinelor; b) de a clasifica carcasele de porcine prezentate standard, conform Ordinului ministrului agriculturii, pădurilor şi dezvoltării rurale nr. 457/2004, cu modificările şi completările ulterioare, şi de a sesiza conducerea abatorului şi inspecţia de clasificare în cazul nerespectării prevederilor legislaţiei în vigoare; c) de a raporta rezultatele clasificării şi preţurile pentru carcasele a căror greutate caldă este cuprinsă între 50-120 kg; d) de a transmite prin e-mail, sub forma unui fişier, toate datele privind rezultatele clasificării carcaselor de porcine, inclusiv preţurile, de la toate abatoarele cu care au încheiat contracte de prestări de servicii, la Comisia de clasificare a carcaselor de porcine, bovine şi ovine, în fiecare zi de luni a săptămânii, până la ora 12, pentru perioada cuprinsă între ziua de luni şi duminică din săptămâna precedentă.3.3. Comisia de clasificare a carcaselor de porcine, bovine şi ovine are următoarele obligaţii: a) de a centraliza toate rezultatele clasificării şi preţurile primite de la clasificatorii independenţi şi/sau agenţiile de clasificare; b) de a face validarea datelor de clasificare şi a preţurilor pentru întocmirea raportului săptămânal naţional de preţuri, astfel:- sunt luate în considerare numai preţurile individuale ale carcaselor de porcine care au format obiectul unei tranzacţii comerciale între abator şi furnizor şi care au greutatea cuprinsă între 60-120 kg;- sunt excluse din raportul săptămânal naţional de preţuri carcasele de porcine provenite din ferma sau din fermele proprii ale abatorului şi cele din prestările de servicii de sacrificare pe care le efectuează abatorul;- sunt excluse din raportul săptămânal naţional de preţuri datele şi preţurile care nu sunt fiabile; c) de a calcula săptămânal preţurile naţionale de piaţă, medii, exprimate în lei/100 kg greutate carcasă caldă, minus 2%, pentru toate clasele sistemului EUROP şi total clase pe baza datelor raportate de către clasificatorii independenţi şi agenţiile de clasificare; d) de a elabora raportul săptămânal naţional cu preţul de piaţă al carcaselor de porcine din România, conform Regulamentelor CE nr. 1.319/2006 şi 1.128/2006, pentru toate clasele sistemului EUROP şi total clase. Preţul de referinţă pentru Uniunea Europeană este preţul carcaselor din clasa de calitate E, cu greutatea cuprinsă între 60-120 kg; e) de a transmite acest raport săptămânal, prin e-mail, inspectorului-şef pentru clasificarea carcaselor din Ministerul Agriculturii şi Dezvoltării Rurale, în fiecare zi de marţi a săptămânii, până la ora 24, pentru săptămâna precedentă; f) de a transmite, confidenţial, inspectorului-şef pentru clasificarea carcaselor din Ministerul Agriculturii şi Dezvoltării Rurale toate informaţiile primare privind rezultatele clasificării carcaselor de bovine şi porcine, inclusiv preţurile, în fiecare zi de marţi a săptămânii, până la ora 24, pentru săptămâna precedentă, conform unui protocol de colaborare; g) de a nu comunică aceste preţuri niciunui alt organism înainte de a fi comunicate Comisiei Europene, de către Ministerul Agriculturii şi Dezvoltării Rurale; h) de a comunică săptămânal preţul de piaţă al carcaselor de porcine pentru săptămâna precedentă pe site-ul www.ccceurop.ro, la pagina "Rezultate operative clasificare".3.4. Ministerul Agriculturii şi Dezvoltării Rurale (organismul abilitat din România pentru transmiterea rezultatelor de clasificare şi a preţurilor) are următoarele obligaţii: a) de a comunică Comisiei Europene de la Bruxelles raportul săptămânal naţional privind preţurile carcaselor de porcine pentru perioada cuprinsă între ziua de luni şi duminică din săptămâna precedentă, în fiecare zi de miercuri a săptămânii până la ora 12; b) de a nu comunică aceste preţuri niciunui alt organism înainte de a le fi comunicat Comisiei Europene.4. Forma de colectare a datelor: a) Se face conform Ordinului ministrului agriculturii, pădurilor şi dezvoltării rurale nr. 849/2004 privind aprobarea modelelor de cereri de autorizare pentru activitatea de clasificare a carcaselor, a modelelor formularelor-tip pentru atestatul de clasificator şi pentru autorizaţia de clasificare şi a modelelor rapoartelor de clasificare şi registrului agenţiilor de clasificare, cu modificările ulterioare. b) Clasificatorii independenţi sau angajaţi ai agenţiilor de clasificare sunt responsabili de corectitudinea înscrierii rezultatelor clasificării şi a preţurilor în raportul de clasificare. c) Clasificatorii independenţi sau agenţiile de clasificare răspund de corectitudinea transmiterii rezultatelor clasificării şi a preţurilor. Acestea sunt transmise Comisiei de clasificare a carcaselor de porcine, bovine şi ovine sub forma unor fişiere a căror structură este stabilită de Comisie. Extensiile admise pentru fişier sunt: .txt, .csv, .xls, .xlsx, .dbf. Fişierul poate fi generat prin aplicaţia informatică distribuită gratuit de Comisia de clasificare a carcaselor de porcine, bovine şi ovine. d) Clasificatorii independenţi sau agenţiile de clasificare care utilizează aplicaţii informatice proprii sunt obligaţi să respecte structura stabilită a fişierului, precum şi extensiile admise.5. Caracteristicile preţuluiPreţurile săptămânale plătite de către abatoare pentru porcine:- preţurile sunt exprimate în lei/kg carcasă caldă.1. Preţurile practicate la poarta abatorului pentru săptămâna precedentă:- fără TVA;- fără alte costuri (transport, încărcare, manipulare, depozitare);- preţurile raportate sunt preţurile individuale pe carcasă (care trebuie să includă şi valoarea organelor neprocesate) şi sunt exprimate în moneda naţională.2. Cantitatea tranzacţionată în acord cu pct. 1 (pentru calcularea mediei ponderate):Comisia de clasificare a carcaselor de porcine, bovine şi ovine determină preţurile naţionale medii pentru fiecare combinaţie, categorie, clasă, conformaţie şi grad de acoperire cu grăsime, pe baza preţurilor individuale ale carcaselor de porcine raportate de clasificatorii independenţi şi/sau agenţiile de clasificare.6. Difuzare:- Direcţia Generală pentru Agricultură a Comisiei Europene (DG-AGRI) Bruxelles;- Ministerul Agriculturii şi Dezvoltării Rurale;- DADR-uri;- organizaţii profesionale şi interprofesionale.NOTĂ:Termenul de transmitere a datelor de la clasificatorii independenţi şi/sau de la agenţii de clasificare către Comisia de clasificare a carcaselor de porcine, bovine şi ovine, de la comisie către Ministerul Agriculturii şi Dezvoltării Rurale şi de la minister către Comisia Europeană se poate schimba în funcţie de modificarea Regulamentul (CE) nr. 1.319/2006, care prevede ziua de transmitere a rapoartelor oficiale a tuturor statelor membre.----