HOTĂRÂRE nr. 827 din 4 august 2010pentru aprobarea strategiei de vânzare a unor acţiuni emise de Societatea Naţională de Transport Gaze Naturale "Transgaz" - S.A. Mediaş prin metode specifice pieţei de capital
EMITENT
  • GUVERNUL
  • Publicat în  MONITORUL OFICIAL nr. 609 din 27 august 2010



    În temeiul art. 108 din Constituţia României, republicată, al art. 4^1 şi al art. 13 alin. (1) lit. b) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 88/1997 privind privatizarea societăţilor comerciale, aprobată prin Legea nr. 44/1998, cu modificările şi completările ulterioare, al art. 5^1 alin. (1) din Legea nr. 137/2002 privind unele măsuri pentru accelerarea privatizării, cu modificările şi completările ulterioare, şi având în vedere prevederile art. 1 din Normele metodologice de aplicare a Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 88/1997 privind privatizarea societăţilor comerciale, cu modificările şi completările ulterioare, şi a Legii nr. 137/2002 privind unele măsuri pentru accelerarea privatizării, aprobate prin Hotărârea Guvernului nr. 577/2002, cu modificările şi completările ulterioare,Guvernul României adoptă prezenta hotărâre.  +  Articolul 1Se aprobă vânzarea unui pachet de acţiuni reprezentând 15% din capitalul social al Societăţii Naţionale de Transport Gaze Naturale "Transgaz" - S.A. Mediaş, administrat prin Ministerul Economiei, Comerţului şi Mediului de Afaceri, prin metode specifice pieţei de capital, respectiv ofertă publică.  +  Articolul 2 (1) Oferta publică de vânzare se derulează printr-un intermediar autorizat, selectat conform prevederilor legale. Intermediarul selectat trebuie să deţină, inclusiv prin participare în cadrul unui consorţiu, capacitatea tehnică pentru a realiza evaluarea necesară determinării preţului prevăzut la art. 3. (2) Selectarea intermediarului autorizat care va intermedia oferta publică de vânzare se face prin licitaţie, în condiţiile stabilite de Ministerul Economiei, Comerţului şi Mediului de Afaceri, prin Oficiul Participaţiilor Statului şi Privatizării în Industrie, ţinând seama de criterii de calitate şi cost ale serviciilor. (3) Onorariul intermediarului autorizat va fi achitat de Ministerul Economiei, Comerţului şi Mediului de Afaceri, prin Oficiul Participaţiilor Statului şi Privatizării în Industrie.  +  Articolul 3Preţul acţiunilor care se vând conform art. 1, determinat şi recomandat de către intermediarul autorizat, este aprobat prin hotărâre a Guvernului.  +  Articolul 4 (1) În vederea realizării şi monitorizării procesului de vânzare a acţiunilor prin ofertă publică, se constituie o comisie pentru coordonarea procesului de vânzare a acţiunilor prin ofertă publică de vânzare, precum şi o comisie de pregătire şi urmărire a procesului de vânzare a acţiunilor prin ofertă publică de vânzare şi de selectare a intermediarului, formate din membri titulari şi supleanţi, şi secretariate tehnice aferente acestora. (2) Comisia pentru coordonarea procesului de vânzare a acţiunilor prin ofertă publică de vânzare are următoarea componenţă: a) ministrul economiei, comerţului şi mediului de afaceri, având funcţia de preşedinte; b) ministrul finanţelor publice; c) un secretar de stat din aparatul propriu de lucru al primului-ministru, numit de primul-ministru; d) şeful Oficiului Participaţiilor Statului şi Privatizării în Industrie; e) un secretar de stat numit prin ordin al ministrului economiei, comerţului şi mediului de afaceri. (3) Fiecare instituţie prevăzută la alin. (2), reprezentată în comisia pentru coordonarea procesului de vânzare a acţiunilor prin ofertă publică de vânzare, îşi va desemna câte un supleant. (4) Comisia pentru coordonarea procesului de vânzare a acţiunilor prin ofertă publică de vânzare are următoarele atribuţii: a) coordonează activitatea comisiei de pregătire şi urmărire a procesului de vânzare a acţiunilor prin ofertă publică de vânzare şi de selectare a intermediarului; b) analizează informările primite din partea comisiei de pregătire şi urmărire a procesului de vânzare a acţiunilor prin ofertă publică de vânzare şi de selectare a intermediarului cu privire la stadiul procesului; c) avizează preţul acţiunilor, determinat şi recomandat conform art. 3, care este supus aprobării Guvernului; d) ia măsurile care se impun pe parcursul derulării procesului de vânzare a acţiunilor prin ofertă publică de vânzare. (5) Din comisia de pregătire şi urmărire a procesului de vânzare a acţiunilor prin ofertă publică de vânzare şi de selectare a intermediarului vor face parte reprezentanţi ai Ministerului Economiei, Comerţului şi Mediului de Afaceri şi ai Oficiului Participaţiilor Statului şi Privatizării în Industrie. (6) Numărul membrilor, supleanţilor şi componenţa comisiei de pregătire şi urmărire a procesului de vânzare a acţiunilor prin ofertă publică de vânzare şi de selectare a intermediarului şi ale secretariatelor tehnice ale comisiilor prevăzute la alin. (1), precum şi drepturile şi atribuţiile acestora se stabilesc prin ordin al ministrului economiei, comerţului şi mediului de afaceri, la propunerea şefului Oficiului Participaţiilor Statului şi Privatizării în Industrie. (7) Activitatea comisiilor prevăzute la alin. (1) şi a secretariatelor tehnice aferente acestora încetează la finalizarea procesului de vânzare a acţiunilor prin ofertă publică de vânzare, certificată prin confirmarea încasării sumelor reprezentând preţul acţiunilor conform contractului încheiat cu intermediarul autorizat.PRIM-MINISTRUEMIL BOCContrasemnează:---------------Ministrul economiei, comerţului şi mediului de afaceri,Adriean VideanuMinistrul finanţelor publice,Sebastian Teodor Gheorghe VlădescuBucureşti, 4 august 2010.Nr. 827.-------