ORDIN nr. 1.091 din 3 august 2010privind centralizarea consumului de medicamente din unităţile sanitare cu paturi
EMITENT
  • MINISTERUL SĂNĂTĂŢII
  • Publicat în  MONITORUL OFICIAL nr. 569 din 11 august 2010



    În temeiul art. 20 şi al art. 198 din Legea 95/2006 privind reforma în domeniul sănătăţii, cu modificările şi completările ulterioare,în baza art. 7 alin. (4) din Hotărârea Guvernului nr. 144/2010 privind organizarea şi funcţionarea Ministerului Sănătăţii, cu modificările şi completările ulterioare,văzând Referatul de aprobare al Direcţiei politica medicamentului nr. Cs.A. 8.306/2010,ministrul sănătăţii emite următorul ordin:  +  Articolul 1 (1) Toate unităţile sanitare cu paturi au obligaţia de a raporta date privind consumul de medicamente, trimestrial, până în data de 10 a lunii următoare încheierii trimestrului. (2) Aceste date se comunică direcţiilor de sănătate publică judeţene şi a municipiului Bucureşti, în format electronic, pe baza aplicaţiei informatice prevăzute la art. 2. (3) Direcţiile de sănătate publică judeţene şi a municipiului Bucureşti colectează datele prevăzute la alin. (1), le verifică, le prelucrează cu aplicaţia prevăzută la art. 2 şi le transmit Institutului Naţional de Sănătate Publică, în format electronic, în termen de 15 zile de la termenul prevăzut la alin. (1). (4) Institutul Naţional de Sănătate Publică are obligaţia de a centraliza datele şi de a transmite Ministerului Sănătăţii această situaţie, în termen de 7 zile de la termenul prevăzut la alin. (3), în format electronic, separat pe unităţi sanitare şi judeţe sau sectoare, după caz.  +  Articolul 2 (1) În scopul centralizării datelor privind consumul de medicamente se utilizează aplicaţia informatică realizată de Institutul Naţional de Sănătate Publică. (2) Agenţia Naţională a Medicamentului şi a Dispozitivelor Medicale transmite la jumătatea ultimei luni a fiecărui trimestru un fişier electronic care cuprinde Nomenclatorul de uz uman către Institutul Naţional de Sănătate Publică. (3) Aplicaţia informatică prevăzută la alin. (1) se publică pe site-ul Institutului Naţional de Sănătate Publică.  +  Articolul 3Direcţiile de specialitate din Ministerul Sănătăţii, Institutul Naţional de Sănătate Publică, Agenţia Naţională a Medicamentului şi a Dispozitivelor Medicale, direcţiile de sănătate publică judeţene şi a municipiului Bucureşti, conducerile unităţilor sanitare vor duce la îndeplinire dispoziţiile prezentului ordin.  +  Articolul 4Prezentul ordin se publică în Monitorul Oficial al României, Partea I.p. Ministrul sănătăţii,Raed Arafat,subsecretar de statBucureşti, 3 august 2010.Nr. 1.091.-----