DECIZIE nr. 713 din 25 mai 2010referitoare la excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 71/2009 privind plata unor sume prevăzute în titluri executorii având ca obiect acordarea de drepturi salariale personalului din sectorul bugetar, astfel cum au fost modificate prin art. I din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 45/2010 pentru modificarea art. 1 din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 71/2009 privind plata unor sume prevăzute în titluri executorii având ca obiect acordarea de drepturi salariale personalului din sectorul bugetar
Publicat în
MONITORUL OFICIAL nr. 430 din 28 iunie 2010
Ioan Vida - preşedinteNicolae Cochinescu - judecătorAspazia Cojocaru - judecătorAcsinte Gaspar - judecătorPetre Lăzăroiu - judecătorIon Predescu - judecătorPuskas Valentin Zoltan - judecătorTudorel Toader - judecătorAugustin Zegrean - judecătorAntonia Constantin - procurorBenke Karoly - magistrat-asistentPe rol se află soluţionarea excepţiei de neconstituţionalitate a dispoziţiilor Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 71/2009 privind plata unor sume prevăzute în titluri executorii având ca obiect acordarea de drepturi salariale personalului din sectorul bugetar şi ale articolului unic pct. 2 din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 18/2010 pentru modificarea şi completarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 71/2009 privind plata unor sume prevăzute în titluri executorii având ca obiect acordarea de drepturi salariale personalului din sectorul bugetar, excepţie ridicată de Marian Rolf Sîntion şi Liliana Cocuz în dosarele nr. 1.244/302/2009, nr. 6.973/302/2009, nr. 6.974/302/2009 şi nr. 4.243/333/2009 ale Tribunalului Bucureşti - Secţia a V-a civilă, Judecătoriei Sectorului 5 Bucureşti - Secţia a II-a civilă şi Judecătoriei Vaslui, respectiv, în mod direct, de Avocatul Poporului.Dezbaterile au avut loc în şedinţa publică din 6 mai 2010, în prezenţa reprezentantului Ministerului Public, şi au fost consemnate în încheierea din aceeaşi dată, când, având nevoie de timp pentru a delibera, Curtea, în conformitate cu dispoziţiile art. 14 şi ale art. 58 alin. (3) din Legea nr. 47/1992 privind organizarea şi funcţionarea Curţii Constituţionale, a amânat pronunţarea pentru data de 20 mai 2010. La termenul din 20 mai 2010, Curtea, constatând imposibilitatea constituirii legale a completului de judecată, a amânat pronunţarea pentru termenul din 25 mai 2010.CURTEA,având în vedere actele şi lucrările dosarelor, constată următoarele:Prin încheierile din 16 iulie 2009, 30 iulie 2009, 7 iulie 2009 şi 28 august 2009, pronunţate în dosarele nr. 1.244/302/2009, nr. 6.973/302/2009, nr. 6.974/302/2009 şi nr. 4.243/333/2009, Tribunalul Bucureşti - Secţia a V-a civilă, Judecătoria Sectorului 5 Bucureşti - Secţia a II-a civilă şi Judecătoria Vaslui au sesizat Curtea Constituţională cu excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 71/2009 privind plata unor sume prevăzute în titluri executorii având ca obiect acordarea de drepturi salariale personalului din sectorul bugetar, excepţie ridicată de Marian Rolf Sîntion şi Liliana Cocuz în cauze având ca obiect soluţionarea unor contestaţii la executare.În temeiul art. 146 lit. d) teza finală din Constituţie şi art. 11 alin. (1) lit. d) din Legea nr. 47/1992, Avocatul Poporului a sesizat Curtea Constituţională cu excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor articolului unic pct. 2 din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 18/2010 pentru modificarea şi completarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 71/2009 privind plata unor sume prevăzute în titluri executorii având ca obiect acordarea de drepturi salariale personalului din sectorul bugetar.În motivarea excepţiei de neconstituţionalitate se arată că suspendarea executării hotărârilor judecătoreşti având ca obiect acordarea unor drepturi de natură salarială stabilite în favoarea personalului din sectorul bugetar şi eşalonarea plăţii acestora până în 2012 încalcă prevederile constituţionale ale art. 16 alin. (1), art. 44 alin. (2), art. 53 şi art. 115 alin. (4). Se arată că la momentul emiterii ordonanţei de urgenţă nu exista situaţie extraordinară şi că ordonanţa de urgenţă criticată consacră o discriminare vădită între creditorii unor drepturi de natură salarială din sistemul bugetar şi ceilalţi creditori.În fine, se apreciază că perioada de 3 ani pe care se întinde executarea hotărârilor judecătoreşti în cauză încalcă cerinţa termenului rezonabil în care trebuie soluţionate cauzele aflate în faţa instanţelor judecătoreşti. Prin urmare, se încalcă şi prevederile art. 1 alin. (5) din Constituţie.În motivarea excepţiei de neconstituţionalitate ridicate direct de Avocatul Poporului, se arată că suspendarea executării hotărârilor judecătoreşti având ca obiect acordarea unor drepturi de natură salarială stabilite în favoarea personalului din sectorul bugetar reprezintă o imixtiune a Guvernului în înfăptuirea justiţiei, putând avea drept consecinţă ruperea echilibrului constituţional dintre aceste autorităţi. În acest sens, se invocă jurisprudenţa Curţii Constituţionale, şi anume deciziile nr. 6 din 11 noiembrie 1992, nr. 50 din 21 martie 2000 şi nr. 1.055 din 9 octombrie 2008. Se mai arată că numai autoritatea judecătorească are competenţa de a suspenda executarea unei hotărâri judecătoreşti, în acest sens, fiind menţionat cu titlu exemplificativ art. 403 alin. 1 din Codul de procedură civilă.Se apreciază că ordonanţa de urgenţă criticată încalcă art. 21 şi art. 115 alin. (6) din Constituţie, întrucât creditorii nu mai pot proceda la valorificarea drepturilor de natură salarială care le-au fost recunoscute prin hotărâri judecătoreşti. În acest mod, este încălcat dreptul la un proces echitabil, astfel cum această noţiune a fost evidenţiată în jurisprudenţa Curţii Europene a Drepturilor Omului. Sunt invocate considerentele de principiu reţinute de Curtea de la Strasbourg în hotărârile pronunţate în cauzele Di Pede împotriva Italiei, 1996, Sabin Popescu împotriva României, 2004, şi Dragne şi alţii împotriva României, 2005.În fine, este invocată şi Decizia Curţii Constituţionale nr. 388 din 16 octombrie 2003, prin care s-a stabilit că suspendarea unor cauze aflate pe rolul instanţelor judecătoreşti, ca şi a executării silite "apare ca fiind neconstituţională în măsura în care nu rezultă dintr-o decizie a instanţei judecătoreşti, ci operează de drept, iar termenele sunt imprecise şi lungi".Judecătoria Sectorului 5 Bucureşti - Secţia a II-a civilă, Tribunalul Bucureşti - Secţia a V-a civilă şi Judecătoria Vaslui apreciază că excepţia de neconstituţionalitate ridicată este întemeiată. Se arată că ordonanţa de urgenţă criticată încalcă art. 115 alin. (4) din Constituţie. Totodată, se creează o inegalitate în faţa legii între instituţiile statului şi particulari în ceea ce priveşte regimul executării silite asupra fondurilor băneşti, invocându-se în acest sens hotărârile pronunţate de Curtea Europeană a Drepturilor Omului în cauzele Burdov împotriva Rusiei, 2002, şi Sandor împotriva României, 2005.În fine, se susţine că, prin adoptarea ordonanţei de urgenţă, creditorul se vede pus într-o situaţie evidentă de inechitate faţă de debitorul stat, căci creditorul, la rândul său, nu poate impune creditorilor săi un termen de 3 ani pentru valorificarea creanţelor lor.Avocatul Poporului, în Dosarul nr. 6.224D/2009, apreciază că prevederile legale criticate sunt neconstituţionale. În dosarele nr. 6.402D/2009, nr. 6.403D/2009 şi nr. 7.057D/2009, acesta nu a comunicat punctul său de vedere.Guvernul, în Dosarul nr. 721D/2010, apreciază că excepţia de neconstituţionalitate ridicată este neîntemeiată, iar în dosarele nr. 6.224D/2009, nr. 6.402D/2009, nr. 6.403D/2009 şi nr. 7.057D/2009, Guvernul nu a comunicat punctul său de vedere.Preşedinţii celor două Camere ale Parlamentului nu au comunicat punctele lor de vedere asupra excepţiei de neconstituţionalitate.CURTEA,examinând încheierile de sesizare, sesizarea Avocatului Poporului, punctele de vedere ale Guvernului şi Avocatului Poporului, rapoartele întocmite de judecătorul-raportor, notele scrise depuse, concluziile procurorului, dispoziţiile legale criticate, raportate la prevederile Constituţiei, precum şi Legea nr. 47/1992, reţine următoarele:Curtea Constituţională a fost legal sesizată şi este competentă, potrivit dispoziţiilor art. 146 lit. d) din Constituţie, precum şi ale art. 1 alin. (2), ale art. 2, 3, 10 şi 29 din Legea nr. 47/1992, să soluţioneze prezenta excepţie.Obiectul excepţiei de neconstituţionalitate, astfel cum rezultă din încheierile de sesizare pronunţate de instanţele judecătoreşti, îl constituie dispoziţiile Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 71/2009 privind plata unor sume prevăzute în titluri executorii având ca obiect acordarea de drepturi salariale personalului din sectorul bugetar, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 416 din 18 iunie 2009. Ulterior sesizării Curţii Constituţionale prin aceste încheieri, a fost adoptată Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 18/2010 pentru modificarea şi completarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 71/2009 privind plata unor sume prevăzute în titluri executorii având ca obiect acordarea de drepturi salariale personalului din sectorul bugetar, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 162 din 12 martie 2010, act normativ ce introduce un nou alineat, alin. (1^1), şi modifică alin. (2) şi (3) ale art. 1 din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 71/2009.Ca urmare a adoptării acestei din urmă ordonanţe de urgenţă, Avocatul Poporului a sesizat Curtea cu excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor articolului unic pct. 2 din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 18/2010 pentru modificarea şi completarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 71/2009 privind plata unor sume prevăzute în titluri executorii având ca obiect acordarea de drepturi salariale personalului din sectorul bugetar.Având în vedere cele expuse, Curtea mai întâi urmează să stabilească obiectul excepţiei de neconstituţionalitate, ţinând seama de prevederile art. 62 teza întâi din Legea nr. 24/2000 privind normele de tehnică legislativă pentru elaborarea actelor normative, republicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 260 din 21 aprilie 2010, potrivit cărora "dispoziţiile de modificare şi de completare se încorporează, de la data intrării lor în vigoare, în actul de bază, identificându-se cu acesta". Din interpretarea sistematică a acestui text legal, Curtea constată că dispoziţiile actului modificator sau completator devin parte integrantă a actului de bază. O atare operaţiune juridică nu presupune doar o integrare formală, ci şi una materială. Astfel, actul modificator sau completator, fiind indisolubil legat de actul de bază, se identifică atât formal, cât şi material cu acesta, devenind parte componentă a acestuia.În acest sens, în cauza de faţă, Curtea observă că modificarea şi completarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 71/2009 a fost realizată printr-un act de acelaşi nivel - Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 18/2010 - care conservă tale quale soluţia legislativă a actului de bază, şi anume eşalonarea unilaterală de către stat a plăţii sumelor rezultate din anumite titluri executorii.În această situaţie, Curtea constată că referirea pe care o fac instanţele de judecată şi Avocatul Poporului la obiectul sesizării, şi anume Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 71/2009, respectiv articolul unic pct. 2 din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 18/2010, trebuie înţeleasă ca fiind făcută cu privire la Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 71/2009, astfel cum aceasta a fost modificată şi completată până la data pronunţării Curţii Constituţionale asupra prezentei cauze.Ulterior sesizării Curţii, prin dispoziţiile art. I din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 45/2010 pentru modificarea art. 1 din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 71/2009 privind plata unor sume prevăzute în titluri executorii având ca obiect acordarea de drepturi salariale personalului din sectorul bugetar, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 337 din 20 mai 2010, au fost modificate din nou prevederile art. 1 din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 71/2009 şi abrogat alin. (1^1) al art. 1, alineat ce reglementa plata sumelor prevăzute prin hotărâri judecătoreşti având ca obiect acordarea unor drepturi de natură salarială devenite executorii în perioada 1 ianuarie - 31 decembrie 2010. Totodată, prin art. II din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 45/2010, s-a reglementat plata sumelor prevăzute prin hotărâri judecătoreşti având ca obiect acordarea unor drepturi de natură salarială devenite executorii după 1 ianuarie 2010 şi până la data intrării în vigoare a acestei ordonanţe, şi anume 20 mai 2010.Prin urmare, Curtea urmează să se pronunţe asupra dispoziţiilor Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 71/2009, astfel cum au fost modificate prin Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 18/2010 şi prin art. I din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 45/2010, având, în prezent, următorul cuprins:"Art. 1 - (1) Plata sumelor prevăzute prin hotărâri judecătoreşti având ca obiect acordarea unor drepturi de natură salarială stabilite în favoarea personalului din sectorul bugetar, devenite executorii până la data de 31 decembrie 2009, se va realiza după o procedură de executare care începe astfel: a) în anul 2012 se plăteşte 34% din valoarea titlului executoriu; b) în anul 2013 se plăteşte 33% din valoarea titlului executoriu; c) în anul 2014 se plăteşte 33% din valoarea titlului executoriu. (2) În cursul termenelor prevăzute la alin. (1) şi (1^1) orice procedură de executare silită se suspendă de drept. (3) Sumele prevăzute la alin. (1) şi (1^1), plătite în temeiul prezentei ordonanţe de urgenţă, se actualizează cu indicele preţurilor de consum comunicat de Institutul Naţional de Statistică. (4) În înţelesul prezentei ordonanţe de urgenţă, prin sectorul bugetar se înţelege autorităţile şi instituţiile publice a căror finanţare se asigură astfel: a) integral din bugetul de stat, bugetele locale, bugetul asigurărilor sociale de stat, bugetele fondurilor speciale, după caz; b) din venituri proprii şi subvenţii acordate de la bugetul de stat, bugetele locale, bugetul asigurărilor sociale de stat, bugetele fondurilor speciale, după caz; c) integral din venituri proprii.Art. 2 - Prin ordin al ordonatorilor principali de credite va fi stabilită procedura de efectuare a plăţii titlurilor executorii, cu respectarea termenelor prevăzute la art. 1.Art. 3 - Plăţile restante la sumele aferente titlurilor executorii aflate sub incidenţa prevederilor Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 75/2008 privind stabilirea de măsuri pentru soluţionarea unor aspecte financiare în sistemul justiţiei, aprobată cu modificări prin Legea nr. 76/2009, şi a prevederilor Ordinului ministrului justiţiei, al ministrului economiei şi finanţelor, al preşedintelui Consiliului Superior al Magistraturii, al preşedintelui Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie şi al procurorului general al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie nr. 1.859/C/2.484/26.650/131/3.774/C/2008 privind modalitatea de eşalonare a plăţii sumelor prevăzute în titlurile executorii emise până la intrarea în vigoare a Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 75/2008 privind stabilirea de măsuri pentru soluţionarea unor aspecte financiare în sistemul justiţiei se execută cu respectarea prevederilor art. 1 şi 2."Ca urmare a abrogării alin. (1^1) al art. 1 prin Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 18/2010, referirile alin. (2) şi (3) ale aceluiaşi articol la acest alineat au rămas fără obiect.Autorii excepţiei susţin că dispoziţiile legale criticate încalcă prevederile constituţionale ale art. 1 alin. (4) privind principiul separaţiei şi echilibrului puterilor, art. 1 alin. (5) privind supremaţia Constituţiei, art. 16 alin. (1) privind egalitatea în drepturi, art. 21 privind accesul liber la justiţie, art. 44 alin. (2) privind dreptul de proprietate, ale art. 53 privind restrângerea exerciţiului unor drepturi sau a unor libertăţi, precum şi ale art. 115 alin. (4) şi (6) privind delegarea legislativă. Totodată, în susţinerea excepţiei sunt invocate şi prevederile art. 6 paragraful 1 privind dreptul la un proces echitabil din Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale.Examinând excepţia de neconstituţionalitate, Curtea constată că asupra dispoziţiilor Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 71/2009 - în forma anterioară modificării aduse prin Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 45/2010 - s-a pronunţat prin Decizia nr. 188 din 2 martie 2010, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 237 din 14 aprilie 2010, prin raportare la aceleaşi critici de neconstituţionalitate ca şi cele invocate în prezenta cauză, respingând excepţia de neconstituţionalitate.Cu acel prilej, Curtea a reţinut - referitor la criticile de neconstituţionalitate extrinsecă - că susţinerea potrivit căreia Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 71/2009 încalcă prevederile art. 115 alin. (4) din Constituţie este neîntemeiată. Curtea, în jurisprudenţa sa, a statuat, în mod constant, că situaţiile extraordinare exprimă un grad mare de abatere de la obişnuit sau comun, aspect întărit şi prin adăugarea sintagmei "a căror reglementare nu poate fi amânată" (Decizia nr. 255 din 11 mai 2005, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 511 din 16 iunie 2005).Curtea a mai arătat, prin Decizia nr. 1.008 din 7 iulie 2009, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 507 din 23 iulie 2009, că pentru îndeplinirea cerinţelor prevăzute de art. 115 alin. (4) din Constituţie este necesară existenţa unei stări de fapt obiective, cuantificabile, independente de voinţa Guvernului, care pune în pericol un interes public. Cu privire la criteriul obiectiv necesar pentru aprecierea situaţiei extraordinare, Curtea a reţinut, cu prilejul pronunţării Deciziei nr. 255 din 11 mai 2005, că "invocarea elementului de oportunitate, prin definiţie de natură subiectivă, căruia i se conferă o eficienţă contributivă determinantă a urgenţei, ceea ce, implicit, îl converteşte în situaţie extraordinară, impune concluzia că aceasta nu are, în mod necesar şi univoc, caracter obiectiv, ci poate da expresie şi unor factori subiectivi, de oportunitate (...). Întrucât însă asemenea factori nu sunt cuantificabili, afirmarea existenţei situaţiei extraordinare, în temeiul lor sau prin convertirea lor într-o asemenea situaţie, conferă acesteia un caracter arbitrar, de natură să creeze dificultăţi insurmontabile în legitimarea delegării legislative. S-ar ajunge, astfel, ca un criteriu de constituţionalitate - situaţia extraordinară -, a cărui respectare este prin definiţie supusă controlului Curţii, să fie, practic, sustras unui atare control, ceea ce ar fi inadmisibil". Totodată, cu prilejul pronunţării Deciziei nr. 421 din 9 mai 2007, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 367 din 30 mai 2007, Curtea Constituţională a statuat că "urgenţa reglementării nu echivalează cu existenţa situaţiei extraordinare, reglementarea operativă putându-se realiza şi pe calea procedurii obişnuite de legiferare".Mai mult, Curtea a statuat că nu se constituie într-o situaţie extraordinară cazurile "cu implicaţii financiare legate de punerea în executare a hotărârilor judecătoreşti. Aceste aspecte ţin de oportunitatea adoptării reglementării" (Decizia nr. 104 din 20 ianuarie 2009, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 73 din 6 februarie 2009, şi Decizia nr. 784 din 12 mai 2009, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 466 din 7 iulie 2009).Raportat la cauza de faţă, Curtea a observat că Guvernul a motivat situaţia extraordinară ca fiind determinată de:- dificultăţile întâmpinate cu privire la executarea hotărârilor judecătoreşti având ca obiect drepturi de natură salarială stabilite în favoarea personalului din sectorul bugetar;- influenţa substanţială asupra bugetului de stat pe anul 2009 pe care o are executarea, în condiţiile dreptului comun, a titlurilor executorii;- necesitatea menţinerii echilibrelor bugetare şi, în mod implicit, nerespectarea angajamentelor interne şi internaţionale asumate de Guvernul României, inclusiv în ceea ce priveşte nivelul deficitului bugetar.Având în vedere jurisprudenţa sa cu privire la art. 115 alin. (4) din Constituţie, Curtea a analizat fiecare dintre aceste motive invocate de Guvern, pentru a stabili dacă implicaţiile financiare legate de punerea în executare a hotărârilor judecătoreşti, în situaţia dată, se circumscriu situaţiei extraordinare sau unor elemente de oportunitate. O atare analiză este necesară pentru a stabili dacă un considerent de principiu rezultat din jurisprudenţa Curţii Constituţionale, în speţă fiind vorba de Decizia nr. 104 din 20 ianuarie 2009 şi Decizia nr. 784 din 12 mai 2009, este aplicabil fără nicio circumstanţiere sau, din contră, în funcţie de circumstanţele speţei să îi poată fi adăugat un corectiv şi să poată fi considerată ca fiind o situaţie extraordinară.Astfel, prin Decizia nr. 1.414 din 4 noiembrie 2009, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 796 din 23 noiembrie 2009, Curtea a reţinut că situaţia de criză financiară mondială ar putea afecta, în lipsa unor măsuri adecvate, stabilitatea economică a ţării şi, implicit, securitatea naţională. Aceasta este premisa de la care Curtea urmează să analizeze relevanţa motivelor invocate de Guvern în adoptarea ordonanţei de urgenţă criticate.Primul motiv pentru justificarea situaţiei extraordinare este cel ce vizează dificultăţile întâmpinate cu privire la executarea hotărârilor judecătoreşti având ca obiect drepturi de natură salarială stabilite în favoarea personalului din sectorul bugetar. Un atare motiv privit ut singuli nu justifică existenţa unei situaţii extraordinare, de aceea Curtea va proceda la analizarea şi a următoarelor două motive invocate de Guvern, respectiv influenţa negativă pe care executarea titlurilor executorii le-ar avea asupra bugetului de stat şi creşterea deficitului bugetar. Aceste ultime două motive sunt susţinute de faptul că valoarea titlurilor executorii având ca obiect drepturi de natură salarială stabilite în favoarea personalului din sectorul bugetar este foarte mare din moment ce nu este vorba despre titluri executorii singulare sau care afectează un anume domeniu de activitate, ci despre o chestiune sistemică, la nivel statal. Nici aceste motive privite ut singuli nu justifică existenţa unei situaţii extraordinare, însă, privind toate cele 3 motive în mod cumulat şi plecând de la premisa constatată de către Curte prin Decizia nr. 1.414 din 4 noiembrie 2009, Curtea Constituţională ajunge la concluzia că, în cauza de faţă, există un grad mare de abatere de la obişnuit, şi anume de la condiţiile concrete în care executarea titlurilor executorii se face cu respectarea Codului de procedură civilă, respectiv a Ordonanţei Guvernului nr. 22/2002 privind executarea obligaţiilor de plată ale instituţiilor publice, stabilite prin titluri executorii, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 81 din 1 februarie 2002, după caz, astfel încât consideră că există o situaţie extraordinară în sensul art. 115 alin. (4) din Constituţie. Prin urmare, Curtea constată că există o stare de fapt obiectivă, cuantificabilă şi independentă de voinţa Guvernului care pune în pericol un interes public, respectiv stabilitatea economică a statului român.De asemenea, Curtea a constatat că ordonanţa de urgenţă a fost adoptată în vederea atenuării efectelor unei stări de criză economică generalizată. O atare finalitate economică implica, în mod necesar şi neechivoc, o reglementare juridică primară, rapidă, unitară şi energică. În consecinţă, adoptarea măsurii criticate reclama, în mod indubitabil, urgenţă; or, reglementarea urgentă a situaţiei rezultate în condiţiile de criză economică nu putea fi făcută în mod rapid şi rezonabil nici prin asumarea răspunderii Guvernului în faţa Camerei Deputaţilor şi a Senatului asupra unui proiect de lege şi nici prin adoptarea unui proiect de lege cu procedura de urgenţă. În aceste condiţii, pentru conservarea stabilităţii economice a statului, singurul instrument rămas la îndemâna Guvernului a fost adoptarea unei ordonanţe de urgenţă.Pentru aceste motive, Curtea a constatat că reglementarea criticată îndeplineşte exigenţele urgenţei prevăzute în art. 115 alin. (4) din Constituţie.În consecinţă, Curtea a constatat că, în anumite situaţii extreme, precum în cea de faţă, implicaţiile financiare legate de punerea în executare a hotărârilor judecătoreşti se pot constitui într-o situaţie extraordinară în sensul art. 115 alin. (4) din Constituţie, în măsura în care asemenea măsuri sunt motivate, în mod fundamentat, de apărarea stabilităţii economice a statului român. O atare situaţie extraordinară, în mod evident, are un caracter temporar, regula în această materie fiind executarea hotărârilor judecătoreşti în conformitate cu dreptul comun în materie, respectiv Codul de procedură civilă sau Ordonanţa Guvernului nr. 22/2002, după caz, chiar dacă debitor este statul. Altfel, Guvernul nu poate uza de reglementarea, în viitor, în mod nelimitat, a unor proceduri derogatorii de la dreptul comun atunci când statul este debitor; este sarcina statului să găsească soluţii pentru executarea conformă a hotărârilor judecătoreşti, potrivit dreptului comun. În caz contrar, nu ar mai exista o situaţie extraordinară în sensul art. 115 alin. (4) din Constituţie, ci, mai degrabă, s-ar pune în evidenţă elemente de oportunitate legislativă.Cu privire la criticile de neconstituţionalitate intrinsecă, Curtea a constatat, prin aceeaşi decizie, că şi acestea sunt neîntemeiate pentru următoarele motive:Nu se poate reţine existenţa niciunei discriminări între debitori, în sensul că statul ca debitor şi-ar aroga mai multe drepturi decât debitorii persoane de drept privat în ceea ce priveşte executarea hotărârilor judecătoreşti.Curtea Europeană a Drepturilor Omului a statuat că o deosebire de tratament juridic este discriminatorie atunci când nu este justificată în mod obiectiv şi rezonabil, aceasta însemnând că nu urmăreşte un scop legitim sau nu păstrează un raport rezonabil de proporţionalitate între mijloacele folosite şi obiectivul avut în vedere (în acest sens, a se vedea hotărârile pronunţate în cauzele "Aspecte privind regimul lingvistic în şcolile belgiene" împotriva Belgiei, 1968, Marckx împotriva Belgiei, 1979, Rasmussen împotriva Danemarcei, 1984, Abdulaziz, Cabales şi Balkandali împotriva Regatului Unit, 1985, Gaygusuz împotriva Austriei, 1996, Larkos împotriva Cipru 1999, Bocancea şi alţii împotriva Moldovei, 2004). Totodată, în conformitate cu jurisprudenţa Curţii Europene a Drepturilor Omului, statele beneficiază de o anumită marjă de apreciere în a decide dacă şi în ce măsură diferenţele între diversele situaţii similare justifică un tratament juridic diferit, iar scopul acestei marje variază în funcţie de anumite circumstanţe, de domeniu şi de context (în acest sens, a se vedea hotărârile pronunţate în cauzele "Aspecte privind regimul lingvistic în şcolile belgiene" împotriva Belgiei, 1968, Gaygusuz împotriva Austriei, 1996, Bocancea şi alţii împotriva Moldovei, 2004).Or, în cauza de faţă, astfel cum s-a arătat şi mai sus, măsura contestată urmăreşte un scop legitim - asigurarea stabilităţii economice a ţării - şi păstrează un raport rezonabil de proporţionalitate între mijloacele folosite şi obiectivul avut în vedere - executarea eşalonată a hotărârilor judecătoreşti în cauză. Astfel, situaţia particulară ivită şi motivată prin existenţa unei situaţii extraordinare este una care reclamă o diferenţă evidentă de tratament juridic.Toate acestea duc la concluzia că ordonanţa de urgenţă criticată este conformă art. 14 din Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale.Cu privire la invocarea art. 21 alin. (1)-(3) privind accesul liber la justiţie şi la un proces echitabil, Curtea reţine că, potrivit jurisprudenţei sale - Decizia nr. 458 din 31 martie 2009, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 256 din 17 aprilie 2009, - "procesul civil parcurge două faze: judecata şi executarea silită, aceasta din urmă intervenind în cazul hotărârilor susceptibile de a fi puse în executare cu ajutorul forţei de constrângere a statului sau a altor titluri executorii, în măsura în care debitorul nu îşi execută de bunăvoie obligaţia". Însă, aşa cum s-a arătat şi mai sus, actul normativ criticat este o măsură de natură să întărească finalitatea procesului judiciar, în sensul că reprezintă un prim pas important al debitorului de a-şi executa creanţa. Faptul că acesta îşi execută creanţa într-o perioadă de 3 ani nu reprezintă o durată excesivă a executării unei hotărâri judecătoreşti, datorită caracterului sistemic al problemelor apărute în legătură cu executarea titlurilor executorii ale personalului bugetar. De altfel, chiar şi Curtea Europeană a Drepturilor Omului, soluţionând Cererea nr. 60.858/00 şi pronunţând decizia de admisibilitate din 17 septembrie 2002 în Cauza Vasyl Petrovych Krapyvnytskiy împotriva Ucrainei, a apreciat că un termen de 2 ani şi 7 luni de executare a unei hotărâri judecătoreşti nu este excesiv în condiţiile concrete ale cauzei, respectiv lipsa vădită de fonduri a unităţii militare debitoare. Totodată, în Cauza Burdov împotriva Rusiei, 2002, Curtea Europeană a Drepturilor Omului a apreciat că o autoritate statală nu ar putea să invoce lipsa de lichidităţi pentru a justifica refuzul de a executa o condamnare. Or, în cauza de faţă, Guvernul român nu numai că nu refuză executarea hotărârilor judecătoreşti, ci se obligă la plata eşalonată a sumelor prevăzute prin acestea. Executarea eşalonată a unor titluri executorii care au ca obiect drepturi băneşti nu este interzisă în niciun mod de Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale; executarea uno ictu constituie doar o altă modalitate de executare, fără ca acest lucru să însemne că este singura şi unica posibilă modalitate de executare pe care Guvernul o poate aplica.Cu privire la dreptul de proprietate, Curtea Europeană a Drepturilor Omului a statuat că despăgubirea recunoscută printr-o decizie definitivă şi executorie constituie un bun în sensul art. 1 din Protocolul nr. 1 adiţional la Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale; neexecutarea plăţii într-un termen rezonabil constituie, deci, o atingere a dreptului reclamantului la respectarea bunurilor, ca şi faptul că lipsa de lichidităţi nu poate justifica un asemenea comportament (Ambruosi împotriva Italiei, 2000, Burdov împotriva Rusiei, 2002). Guvernul, prin adoptarea ordonanţei de urgenţă criticate, nu neagă existenţa şi întinderea despăgubirilor constatate prin hotărâri judecătoreşti şi nu refuză punerea în aplicare a acestora. Măsura criticată este mai degrabă una de garantare a dreptului de proprietate asupra bunului dobândit în sensul Convenţiei, fiind, deci, o aplicare a art. 44 alin. (2) din Constituţie, în condiţiile unei crize financiare accentuate.Totodată, potrivit art. 25 alin. (1) din Legea bugetului de stat pe anul 2010, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 60 din 27 ianuarie 2010, "ordonatorii principali de credite efectuează plata titlurilor executorii, conform Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 71/2009 privind plata unor sume prevăzute în titluri executorii având ca obiect acordarea de drepturi salariale personalului din sectorul bugetar, din sumele aprobate la titlul «Cheltuieli de personal»", ceea ce echivalează cu impunerea unei obligaţii de rezultat în sarcina acestora. Totodată, astfel cum prevede art. 25 alin. (2) din aceeaşi lege, "prin hotărâre a Guvernului, în cazuri temeinic justificate, în ultima lună a fiecărui trimestru pot fi majorate sumele aprobate la titlul «Cheltuieli de personal» în bugetele ordonatorilor principali de credite finanţaţi integral de la bugetul de stat, pentru acoperirea necesarului de credite bugetare pentru plata titlurilor executorii prevăzute de Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 71/2009, în mod eşalonat pe parcursul anului 2010, din suma globală prevăzută cu această destinaţie în bugetul Ministerului Finanţelor Publice - «Acţiuni generale»". Acest aspect relevă grija pe care legiuitorul delegat o acordă executării întru totul a hotărârilor judecătoreşti ce cad sub incidenţa Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 71/2009.Având în vedere toate aceste considerente şi ţinând cont de împrejurarea că, deşi ulterior pronunţării Deciziei nr. 188/2010, dispoziţiile Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 71/2009 au fost modificate prin Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 45/2010 în sensul reeşalonării plăţii sumelor respective în perioada 2012-2014, Curtea constată că atât soluţia, cât şi considerentele deciziei menţionate îşi păstrează valabilitatea şi în cauza de faţă.Curtea mai constată că, în aplicarea art. 25 alin. (1) din Legea bugetului de stat pe anul 2010, Guvernul a adoptat Hotărârea nr. 422 din 28 aprilie 2010 privind suplimentarea bugetelor Ministerului Justiţiei, Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, Ministerului Public şi Consiliului Superior al Magistraturii, la titlul "Cheltuieli de personal", pentru plata titlurilor executorii prevăzute de Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 71/2009 privind plata unor sume prevăzute în titluri executorii având ca obiect acordarea de drepturi salariale personalului din sectorul bugetar, hotărâre publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 288 din 3 mai 2010.Pentru considerentele expuse mai sus, în temeiul art. 146 lit. d) şi al art. 147 alin. (4) din Constituţie, precum şi al art. 1-3, al art. 11 alin. (1) lit. A.d) şi al art. 29 din Legea nr. 47/1992, cu majoritate de voturi,CURTEA CONSTITUŢIONALĂÎn numele legiiDECIDE:Respinge ca neîntemeiată excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 71/2009 privind plata unor sume prevăzute în titluri executorii având ca obiect acordarea de drepturi salariale personalului din sectorul bugetar, astfel cum au fost modificate prin art. I din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 45/2010 pentru modificarea art. 1 din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 71/2009 privind plata unor sume prevăzute în titluri executorii având ca obiect acordarea de drepturi salariale personalului din sectorul bugetar, excepţie ridicată de Marian Rolf Sîntion şi Liliana Cocuz în dosarele nr. 1.244/302/2009, nr. 6.973/302/2009, nr. 6.974/302/2009 şi nr. 4.243/333/2009 ale Tribunalului Bucureşti - Secţia a V-a civilă, Judecătoriei Sectorului 5 Bucureşti - Secţia a II-a civilă şi Judecătoriei Vaslui, precum şi excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 1 alin. (2) şi (3) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 71/2009 privind plata unor sume prevăzute în titluri executorii având ca obiect acordarea de drepturi salariale personalului din sectorul bugetar, excepţie ridicată, în mod direct, de Avocatul Poporului.Definitivă şi general obligatorie.Pronunţată în şedinţa publică din data de 25 mai 2010.În temeiul dispoziţiilor art. 261 alin. 2 din Codul de procedură civilă şi ale art. 1 din Hotărârea Plenului Curţii Constituţionale nr. 8 din 8 iunie 2010, semneazăPREŞEDINTE,ION PREDESCUMagistrat-asistent,Benke Karoly-------
| EMITENT |
Ioan Vida - preşedinteNicolae Cochinescu - judecătorAspazia Cojocaru - judecătorAcsinte Gaspar - judecătorPetre Lăzăroiu - judecătorIon Predescu - judecătorPuskas Valentin Zoltan - judecătorTudorel Toader - judecătorAugustin Zegrean - judecătorAntonia Constantin - procurorBenke Karoly - magistrat-asistentPe rol se află soluţionarea excepţiei de neconstituţionalitate a dispoziţiilor Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 71/2009 privind plata unor sume prevăzute în titluri executorii având ca obiect acordarea de drepturi salariale personalului din sectorul bugetar şi ale articolului unic pct. 2 din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 18/2010 pentru modificarea şi completarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 71/2009 privind plata unor sume prevăzute în titluri executorii având ca obiect acordarea de drepturi salariale personalului din sectorul bugetar, excepţie ridicată de Marian Rolf Sîntion şi Liliana Cocuz în dosarele nr. 1.244/302/2009, nr. 6.973/302/2009, nr. 6.974/302/2009 şi nr. 4.243/333/2009 ale Tribunalului Bucureşti - Secţia a V-a civilă, Judecătoriei Sectorului 5 Bucureşti - Secţia a II-a civilă şi Judecătoriei Vaslui, respectiv, în mod direct, de Avocatul Poporului.Dezbaterile au avut loc în şedinţa publică din 6 mai 2010, în prezenţa reprezentantului Ministerului Public, şi au fost consemnate în încheierea din aceeaşi dată, când, având nevoie de timp pentru a delibera, Curtea, în conformitate cu dispoziţiile art. 14 şi ale art. 58 alin. (3) din Legea nr. 47/1992 privind organizarea şi funcţionarea Curţii Constituţionale, a amânat pronunţarea pentru data de 20 mai 2010. La termenul din 20 mai 2010, Curtea, constatând imposibilitatea constituirii legale a completului de judecată, a amânat pronunţarea pentru termenul din 25 mai 2010.CURTEA,având în vedere actele şi lucrările dosarelor, constată următoarele:Prin încheierile din 16 iulie 2009, 30 iulie 2009, 7 iulie 2009 şi 28 august 2009, pronunţate în dosarele nr. 1.244/302/2009, nr. 6.973/302/2009, nr. 6.974/302/2009 şi nr. 4.243/333/2009, Tribunalul Bucureşti - Secţia a V-a civilă, Judecătoria Sectorului 5 Bucureşti - Secţia a II-a civilă şi Judecătoria Vaslui au sesizat Curtea Constituţională cu excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 71/2009 privind plata unor sume prevăzute în titluri executorii având ca obiect acordarea de drepturi salariale personalului din sectorul bugetar, excepţie ridicată de Marian Rolf Sîntion şi Liliana Cocuz în cauze având ca obiect soluţionarea unor contestaţii la executare.În temeiul art. 146 lit. d) teza finală din Constituţie şi art. 11 alin. (1) lit. d) din Legea nr. 47/1992, Avocatul Poporului a sesizat Curtea Constituţională cu excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor articolului unic pct. 2 din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 18/2010 pentru modificarea şi completarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 71/2009 privind plata unor sume prevăzute în titluri executorii având ca obiect acordarea de drepturi salariale personalului din sectorul bugetar.În motivarea excepţiei de neconstituţionalitate se arată că suspendarea executării hotărârilor judecătoreşti având ca obiect acordarea unor drepturi de natură salarială stabilite în favoarea personalului din sectorul bugetar şi eşalonarea plăţii acestora până în 2012 încalcă prevederile constituţionale ale art. 16 alin. (1), art. 44 alin. (2), art. 53 şi art. 115 alin. (4). Se arată că la momentul emiterii ordonanţei de urgenţă nu exista situaţie extraordinară şi că ordonanţa de urgenţă criticată consacră o discriminare vădită între creditorii unor drepturi de natură salarială din sistemul bugetar şi ceilalţi creditori.În fine, se apreciază că perioada de 3 ani pe care se întinde executarea hotărârilor judecătoreşti în cauză încalcă cerinţa termenului rezonabil în care trebuie soluţionate cauzele aflate în faţa instanţelor judecătoreşti. Prin urmare, se încalcă şi prevederile art. 1 alin. (5) din Constituţie.În motivarea excepţiei de neconstituţionalitate ridicate direct de Avocatul Poporului, se arată că suspendarea executării hotărârilor judecătoreşti având ca obiect acordarea unor drepturi de natură salarială stabilite în favoarea personalului din sectorul bugetar reprezintă o imixtiune a Guvernului în înfăptuirea justiţiei, putând avea drept consecinţă ruperea echilibrului constituţional dintre aceste autorităţi. În acest sens, se invocă jurisprudenţa Curţii Constituţionale, şi anume deciziile nr. 6 din 11 noiembrie 1992, nr. 50 din 21 martie 2000 şi nr. 1.055 din 9 octombrie 2008. Se mai arată că numai autoritatea judecătorească are competenţa de a suspenda executarea unei hotărâri judecătoreşti, în acest sens, fiind menţionat cu titlu exemplificativ art. 403 alin. 1 din Codul de procedură civilă.Se apreciază că ordonanţa de urgenţă criticată încalcă art. 21 şi art. 115 alin. (6) din Constituţie, întrucât creditorii nu mai pot proceda la valorificarea drepturilor de natură salarială care le-au fost recunoscute prin hotărâri judecătoreşti. În acest mod, este încălcat dreptul la un proces echitabil, astfel cum această noţiune a fost evidenţiată în jurisprudenţa Curţii Europene a Drepturilor Omului. Sunt invocate considerentele de principiu reţinute de Curtea de la Strasbourg în hotărârile pronunţate în cauzele Di Pede împotriva Italiei, 1996, Sabin Popescu împotriva României, 2004, şi Dragne şi alţii împotriva României, 2005.În fine, este invocată şi Decizia Curţii Constituţionale nr. 388 din 16 octombrie 2003, prin care s-a stabilit că suspendarea unor cauze aflate pe rolul instanţelor judecătoreşti, ca şi a executării silite "apare ca fiind neconstituţională în măsura în care nu rezultă dintr-o decizie a instanţei judecătoreşti, ci operează de drept, iar termenele sunt imprecise şi lungi".Judecătoria Sectorului 5 Bucureşti - Secţia a II-a civilă, Tribunalul Bucureşti - Secţia a V-a civilă şi Judecătoria Vaslui apreciază că excepţia de neconstituţionalitate ridicată este întemeiată. Se arată că ordonanţa de urgenţă criticată încalcă art. 115 alin. (4) din Constituţie. Totodată, se creează o inegalitate în faţa legii între instituţiile statului şi particulari în ceea ce priveşte regimul executării silite asupra fondurilor băneşti, invocându-se în acest sens hotărârile pronunţate de Curtea Europeană a Drepturilor Omului în cauzele Burdov împotriva Rusiei, 2002, şi Sandor împotriva României, 2005.În fine, se susţine că, prin adoptarea ordonanţei de urgenţă, creditorul se vede pus într-o situaţie evidentă de inechitate faţă de debitorul stat, căci creditorul, la rândul său, nu poate impune creditorilor săi un termen de 3 ani pentru valorificarea creanţelor lor.Avocatul Poporului, în Dosarul nr. 6.224D/2009, apreciază că prevederile legale criticate sunt neconstituţionale. În dosarele nr. 6.402D/2009, nr. 6.403D/2009 şi nr. 7.057D/2009, acesta nu a comunicat punctul său de vedere.Guvernul, în Dosarul nr. 721D/2010, apreciază că excepţia de neconstituţionalitate ridicată este neîntemeiată, iar în dosarele nr. 6.224D/2009, nr. 6.402D/2009, nr. 6.403D/2009 şi nr. 7.057D/2009, Guvernul nu a comunicat punctul său de vedere.Preşedinţii celor două Camere ale Parlamentului nu au comunicat punctele lor de vedere asupra excepţiei de neconstituţionalitate.CURTEA,examinând încheierile de sesizare, sesizarea Avocatului Poporului, punctele de vedere ale Guvernului şi Avocatului Poporului, rapoartele întocmite de judecătorul-raportor, notele scrise depuse, concluziile procurorului, dispoziţiile legale criticate, raportate la prevederile Constituţiei, precum şi Legea nr. 47/1992, reţine următoarele:Curtea Constituţională a fost legal sesizată şi este competentă, potrivit dispoziţiilor art. 146 lit. d) din Constituţie, precum şi ale art. 1 alin. (2), ale art. 2, 3, 10 şi 29 din Legea nr. 47/1992, să soluţioneze prezenta excepţie.Obiectul excepţiei de neconstituţionalitate, astfel cum rezultă din încheierile de sesizare pronunţate de instanţele judecătoreşti, îl constituie dispoziţiile Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 71/2009 privind plata unor sume prevăzute în titluri executorii având ca obiect acordarea de drepturi salariale personalului din sectorul bugetar, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 416 din 18 iunie 2009. Ulterior sesizării Curţii Constituţionale prin aceste încheieri, a fost adoptată Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 18/2010 pentru modificarea şi completarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 71/2009 privind plata unor sume prevăzute în titluri executorii având ca obiect acordarea de drepturi salariale personalului din sectorul bugetar, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 162 din 12 martie 2010, act normativ ce introduce un nou alineat, alin. (1^1), şi modifică alin. (2) şi (3) ale art. 1 din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 71/2009.Ca urmare a adoptării acestei din urmă ordonanţe de urgenţă, Avocatul Poporului a sesizat Curtea cu excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor articolului unic pct. 2 din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 18/2010 pentru modificarea şi completarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 71/2009 privind plata unor sume prevăzute în titluri executorii având ca obiect acordarea de drepturi salariale personalului din sectorul bugetar.Având în vedere cele expuse, Curtea mai întâi urmează să stabilească obiectul excepţiei de neconstituţionalitate, ţinând seama de prevederile art. 62 teza întâi din Legea nr. 24/2000 privind normele de tehnică legislativă pentru elaborarea actelor normative, republicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 260 din 21 aprilie 2010, potrivit cărora "dispoziţiile de modificare şi de completare se încorporează, de la data intrării lor în vigoare, în actul de bază, identificându-se cu acesta". Din interpretarea sistematică a acestui text legal, Curtea constată că dispoziţiile actului modificator sau completator devin parte integrantă a actului de bază. O atare operaţiune juridică nu presupune doar o integrare formală, ci şi una materială. Astfel, actul modificator sau completator, fiind indisolubil legat de actul de bază, se identifică atât formal, cât şi material cu acesta, devenind parte componentă a acestuia.În acest sens, în cauza de faţă, Curtea observă că modificarea şi completarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 71/2009 a fost realizată printr-un act de acelaşi nivel - Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 18/2010 - care conservă tale quale soluţia legislativă a actului de bază, şi anume eşalonarea unilaterală de către stat a plăţii sumelor rezultate din anumite titluri executorii.În această situaţie, Curtea constată că referirea pe care o fac instanţele de judecată şi Avocatul Poporului la obiectul sesizării, şi anume Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 71/2009, respectiv articolul unic pct. 2 din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 18/2010, trebuie înţeleasă ca fiind făcută cu privire la Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 71/2009, astfel cum aceasta a fost modificată şi completată până la data pronunţării Curţii Constituţionale asupra prezentei cauze.Ulterior sesizării Curţii, prin dispoziţiile art. I din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 45/2010 pentru modificarea art. 1 din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 71/2009 privind plata unor sume prevăzute în titluri executorii având ca obiect acordarea de drepturi salariale personalului din sectorul bugetar, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 337 din 20 mai 2010, au fost modificate din nou prevederile art. 1 din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 71/2009 şi abrogat alin. (1^1) al art. 1, alineat ce reglementa plata sumelor prevăzute prin hotărâri judecătoreşti având ca obiect acordarea unor drepturi de natură salarială devenite executorii în perioada 1 ianuarie - 31 decembrie 2010. Totodată, prin art. II din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 45/2010, s-a reglementat plata sumelor prevăzute prin hotărâri judecătoreşti având ca obiect acordarea unor drepturi de natură salarială devenite executorii după 1 ianuarie 2010 şi până la data intrării în vigoare a acestei ordonanţe, şi anume 20 mai 2010.Prin urmare, Curtea urmează să se pronunţe asupra dispoziţiilor Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 71/2009, astfel cum au fost modificate prin Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 18/2010 şi prin art. I din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 45/2010, având, în prezent, următorul cuprins:"Art. 1 - (1) Plata sumelor prevăzute prin hotărâri judecătoreşti având ca obiect acordarea unor drepturi de natură salarială stabilite în favoarea personalului din sectorul bugetar, devenite executorii până la data de 31 decembrie 2009, se va realiza după o procedură de executare care începe astfel: a) în anul 2012 se plăteşte 34% din valoarea titlului executoriu; b) în anul 2013 se plăteşte 33% din valoarea titlului executoriu; c) în anul 2014 se plăteşte 33% din valoarea titlului executoriu. (2) În cursul termenelor prevăzute la alin. (1) şi (1^1) orice procedură de executare silită se suspendă de drept. (3) Sumele prevăzute la alin. (1) şi (1^1), plătite în temeiul prezentei ordonanţe de urgenţă, se actualizează cu indicele preţurilor de consum comunicat de Institutul Naţional de Statistică. (4) În înţelesul prezentei ordonanţe de urgenţă, prin sectorul bugetar se înţelege autorităţile şi instituţiile publice a căror finanţare se asigură astfel: a) integral din bugetul de stat, bugetele locale, bugetul asigurărilor sociale de stat, bugetele fondurilor speciale, după caz; b) din venituri proprii şi subvenţii acordate de la bugetul de stat, bugetele locale, bugetul asigurărilor sociale de stat, bugetele fondurilor speciale, după caz; c) integral din venituri proprii.Art. 2 - Prin ordin al ordonatorilor principali de credite va fi stabilită procedura de efectuare a plăţii titlurilor executorii, cu respectarea termenelor prevăzute la art. 1.Art. 3 - Plăţile restante la sumele aferente titlurilor executorii aflate sub incidenţa prevederilor Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 75/2008 privind stabilirea de măsuri pentru soluţionarea unor aspecte financiare în sistemul justiţiei, aprobată cu modificări prin Legea nr. 76/2009, şi a prevederilor Ordinului ministrului justiţiei, al ministrului economiei şi finanţelor, al preşedintelui Consiliului Superior al Magistraturii, al preşedintelui Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie şi al procurorului general al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie nr. 1.859/C/2.484/26.650/131/3.774/C/2008 privind modalitatea de eşalonare a plăţii sumelor prevăzute în titlurile executorii emise până la intrarea în vigoare a Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 75/2008 privind stabilirea de măsuri pentru soluţionarea unor aspecte financiare în sistemul justiţiei se execută cu respectarea prevederilor art. 1 şi 2."Ca urmare a abrogării alin. (1^1) al art. 1 prin Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 18/2010, referirile alin. (2) şi (3) ale aceluiaşi articol la acest alineat au rămas fără obiect.Autorii excepţiei susţin că dispoziţiile legale criticate încalcă prevederile constituţionale ale art. 1 alin. (4) privind principiul separaţiei şi echilibrului puterilor, art. 1 alin. (5) privind supremaţia Constituţiei, art. 16 alin. (1) privind egalitatea în drepturi, art. 21 privind accesul liber la justiţie, art. 44 alin. (2) privind dreptul de proprietate, ale art. 53 privind restrângerea exerciţiului unor drepturi sau a unor libertăţi, precum şi ale art. 115 alin. (4) şi (6) privind delegarea legislativă. Totodată, în susţinerea excepţiei sunt invocate şi prevederile art. 6 paragraful 1 privind dreptul la un proces echitabil din Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale.Examinând excepţia de neconstituţionalitate, Curtea constată că asupra dispoziţiilor Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 71/2009 - în forma anterioară modificării aduse prin Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 45/2010 - s-a pronunţat prin Decizia nr. 188 din 2 martie 2010, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 237 din 14 aprilie 2010, prin raportare la aceleaşi critici de neconstituţionalitate ca şi cele invocate în prezenta cauză, respingând excepţia de neconstituţionalitate.Cu acel prilej, Curtea a reţinut - referitor la criticile de neconstituţionalitate extrinsecă - că susţinerea potrivit căreia Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 71/2009 încalcă prevederile art. 115 alin. (4) din Constituţie este neîntemeiată. Curtea, în jurisprudenţa sa, a statuat, în mod constant, că situaţiile extraordinare exprimă un grad mare de abatere de la obişnuit sau comun, aspect întărit şi prin adăugarea sintagmei "a căror reglementare nu poate fi amânată" (Decizia nr. 255 din 11 mai 2005, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 511 din 16 iunie 2005).Curtea a mai arătat, prin Decizia nr. 1.008 din 7 iulie 2009, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 507 din 23 iulie 2009, că pentru îndeplinirea cerinţelor prevăzute de art. 115 alin. (4) din Constituţie este necesară existenţa unei stări de fapt obiective, cuantificabile, independente de voinţa Guvernului, care pune în pericol un interes public. Cu privire la criteriul obiectiv necesar pentru aprecierea situaţiei extraordinare, Curtea a reţinut, cu prilejul pronunţării Deciziei nr. 255 din 11 mai 2005, că "invocarea elementului de oportunitate, prin definiţie de natură subiectivă, căruia i se conferă o eficienţă contributivă determinantă a urgenţei, ceea ce, implicit, îl converteşte în situaţie extraordinară, impune concluzia că aceasta nu are, în mod necesar şi univoc, caracter obiectiv, ci poate da expresie şi unor factori subiectivi, de oportunitate (...). Întrucât însă asemenea factori nu sunt cuantificabili, afirmarea existenţei situaţiei extraordinare, în temeiul lor sau prin convertirea lor într-o asemenea situaţie, conferă acesteia un caracter arbitrar, de natură să creeze dificultăţi insurmontabile în legitimarea delegării legislative. S-ar ajunge, astfel, ca un criteriu de constituţionalitate - situaţia extraordinară -, a cărui respectare este prin definiţie supusă controlului Curţii, să fie, practic, sustras unui atare control, ceea ce ar fi inadmisibil". Totodată, cu prilejul pronunţării Deciziei nr. 421 din 9 mai 2007, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 367 din 30 mai 2007, Curtea Constituţională a statuat că "urgenţa reglementării nu echivalează cu existenţa situaţiei extraordinare, reglementarea operativă putându-se realiza şi pe calea procedurii obişnuite de legiferare".Mai mult, Curtea a statuat că nu se constituie într-o situaţie extraordinară cazurile "cu implicaţii financiare legate de punerea în executare a hotărârilor judecătoreşti. Aceste aspecte ţin de oportunitatea adoptării reglementării" (Decizia nr. 104 din 20 ianuarie 2009, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 73 din 6 februarie 2009, şi Decizia nr. 784 din 12 mai 2009, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 466 din 7 iulie 2009).Raportat la cauza de faţă, Curtea a observat că Guvernul a motivat situaţia extraordinară ca fiind determinată de:- dificultăţile întâmpinate cu privire la executarea hotărârilor judecătoreşti având ca obiect drepturi de natură salarială stabilite în favoarea personalului din sectorul bugetar;- influenţa substanţială asupra bugetului de stat pe anul 2009 pe care o are executarea, în condiţiile dreptului comun, a titlurilor executorii;- necesitatea menţinerii echilibrelor bugetare şi, în mod implicit, nerespectarea angajamentelor interne şi internaţionale asumate de Guvernul României, inclusiv în ceea ce priveşte nivelul deficitului bugetar.Având în vedere jurisprudenţa sa cu privire la art. 115 alin. (4) din Constituţie, Curtea a analizat fiecare dintre aceste motive invocate de Guvern, pentru a stabili dacă implicaţiile financiare legate de punerea în executare a hotărârilor judecătoreşti, în situaţia dată, se circumscriu situaţiei extraordinare sau unor elemente de oportunitate. O atare analiză este necesară pentru a stabili dacă un considerent de principiu rezultat din jurisprudenţa Curţii Constituţionale, în speţă fiind vorba de Decizia nr. 104 din 20 ianuarie 2009 şi Decizia nr. 784 din 12 mai 2009, este aplicabil fără nicio circumstanţiere sau, din contră, în funcţie de circumstanţele speţei să îi poată fi adăugat un corectiv şi să poată fi considerată ca fiind o situaţie extraordinară.Astfel, prin Decizia nr. 1.414 din 4 noiembrie 2009, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 796 din 23 noiembrie 2009, Curtea a reţinut că situaţia de criză financiară mondială ar putea afecta, în lipsa unor măsuri adecvate, stabilitatea economică a ţării şi, implicit, securitatea naţională. Aceasta este premisa de la care Curtea urmează să analizeze relevanţa motivelor invocate de Guvern în adoptarea ordonanţei de urgenţă criticate.Primul motiv pentru justificarea situaţiei extraordinare este cel ce vizează dificultăţile întâmpinate cu privire la executarea hotărârilor judecătoreşti având ca obiect drepturi de natură salarială stabilite în favoarea personalului din sectorul bugetar. Un atare motiv privit ut singuli nu justifică existenţa unei situaţii extraordinare, de aceea Curtea va proceda la analizarea şi a următoarelor două motive invocate de Guvern, respectiv influenţa negativă pe care executarea titlurilor executorii le-ar avea asupra bugetului de stat şi creşterea deficitului bugetar. Aceste ultime două motive sunt susţinute de faptul că valoarea titlurilor executorii având ca obiect drepturi de natură salarială stabilite în favoarea personalului din sectorul bugetar este foarte mare din moment ce nu este vorba despre titluri executorii singulare sau care afectează un anume domeniu de activitate, ci despre o chestiune sistemică, la nivel statal. Nici aceste motive privite ut singuli nu justifică existenţa unei situaţii extraordinare, însă, privind toate cele 3 motive în mod cumulat şi plecând de la premisa constatată de către Curte prin Decizia nr. 1.414 din 4 noiembrie 2009, Curtea Constituţională ajunge la concluzia că, în cauza de faţă, există un grad mare de abatere de la obişnuit, şi anume de la condiţiile concrete în care executarea titlurilor executorii se face cu respectarea Codului de procedură civilă, respectiv a Ordonanţei Guvernului nr. 22/2002 privind executarea obligaţiilor de plată ale instituţiilor publice, stabilite prin titluri executorii, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 81 din 1 februarie 2002, după caz, astfel încât consideră că există o situaţie extraordinară în sensul art. 115 alin. (4) din Constituţie. Prin urmare, Curtea constată că există o stare de fapt obiectivă, cuantificabilă şi independentă de voinţa Guvernului care pune în pericol un interes public, respectiv stabilitatea economică a statului român.De asemenea, Curtea a constatat că ordonanţa de urgenţă a fost adoptată în vederea atenuării efectelor unei stări de criză economică generalizată. O atare finalitate economică implica, în mod necesar şi neechivoc, o reglementare juridică primară, rapidă, unitară şi energică. În consecinţă, adoptarea măsurii criticate reclama, în mod indubitabil, urgenţă; or, reglementarea urgentă a situaţiei rezultate în condiţiile de criză economică nu putea fi făcută în mod rapid şi rezonabil nici prin asumarea răspunderii Guvernului în faţa Camerei Deputaţilor şi a Senatului asupra unui proiect de lege şi nici prin adoptarea unui proiect de lege cu procedura de urgenţă. În aceste condiţii, pentru conservarea stabilităţii economice a statului, singurul instrument rămas la îndemâna Guvernului a fost adoptarea unei ordonanţe de urgenţă.Pentru aceste motive, Curtea a constatat că reglementarea criticată îndeplineşte exigenţele urgenţei prevăzute în art. 115 alin. (4) din Constituţie.În consecinţă, Curtea a constatat că, în anumite situaţii extreme, precum în cea de faţă, implicaţiile financiare legate de punerea în executare a hotărârilor judecătoreşti se pot constitui într-o situaţie extraordinară în sensul art. 115 alin. (4) din Constituţie, în măsura în care asemenea măsuri sunt motivate, în mod fundamentat, de apărarea stabilităţii economice a statului român. O atare situaţie extraordinară, în mod evident, are un caracter temporar, regula în această materie fiind executarea hotărârilor judecătoreşti în conformitate cu dreptul comun în materie, respectiv Codul de procedură civilă sau Ordonanţa Guvernului nr. 22/2002, după caz, chiar dacă debitor este statul. Altfel, Guvernul nu poate uza de reglementarea, în viitor, în mod nelimitat, a unor proceduri derogatorii de la dreptul comun atunci când statul este debitor; este sarcina statului să găsească soluţii pentru executarea conformă a hotărârilor judecătoreşti, potrivit dreptului comun. În caz contrar, nu ar mai exista o situaţie extraordinară în sensul art. 115 alin. (4) din Constituţie, ci, mai degrabă, s-ar pune în evidenţă elemente de oportunitate legislativă.Cu privire la criticile de neconstituţionalitate intrinsecă, Curtea a constatat, prin aceeaşi decizie, că şi acestea sunt neîntemeiate pentru următoarele motive:Nu se poate reţine existenţa niciunei discriminări între debitori, în sensul că statul ca debitor şi-ar aroga mai multe drepturi decât debitorii persoane de drept privat în ceea ce priveşte executarea hotărârilor judecătoreşti.Curtea Europeană a Drepturilor Omului a statuat că o deosebire de tratament juridic este discriminatorie atunci când nu este justificată în mod obiectiv şi rezonabil, aceasta însemnând că nu urmăreşte un scop legitim sau nu păstrează un raport rezonabil de proporţionalitate între mijloacele folosite şi obiectivul avut în vedere (în acest sens, a se vedea hotărârile pronunţate în cauzele "Aspecte privind regimul lingvistic în şcolile belgiene" împotriva Belgiei, 1968, Marckx împotriva Belgiei, 1979, Rasmussen împotriva Danemarcei, 1984, Abdulaziz, Cabales şi Balkandali împotriva Regatului Unit, 1985, Gaygusuz împotriva Austriei, 1996, Larkos împotriva Cipru 1999, Bocancea şi alţii împotriva Moldovei, 2004). Totodată, în conformitate cu jurisprudenţa Curţii Europene a Drepturilor Omului, statele beneficiază de o anumită marjă de apreciere în a decide dacă şi în ce măsură diferenţele între diversele situaţii similare justifică un tratament juridic diferit, iar scopul acestei marje variază în funcţie de anumite circumstanţe, de domeniu şi de context (în acest sens, a se vedea hotărârile pronunţate în cauzele "Aspecte privind regimul lingvistic în şcolile belgiene" împotriva Belgiei, 1968, Gaygusuz împotriva Austriei, 1996, Bocancea şi alţii împotriva Moldovei, 2004).Or, în cauza de faţă, astfel cum s-a arătat şi mai sus, măsura contestată urmăreşte un scop legitim - asigurarea stabilităţii economice a ţării - şi păstrează un raport rezonabil de proporţionalitate între mijloacele folosite şi obiectivul avut în vedere - executarea eşalonată a hotărârilor judecătoreşti în cauză. Astfel, situaţia particulară ivită şi motivată prin existenţa unei situaţii extraordinare este una care reclamă o diferenţă evidentă de tratament juridic.Toate acestea duc la concluzia că ordonanţa de urgenţă criticată este conformă art. 14 din Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale.Cu privire la invocarea art. 21 alin. (1)-(3) privind accesul liber la justiţie şi la un proces echitabil, Curtea reţine că, potrivit jurisprudenţei sale - Decizia nr. 458 din 31 martie 2009, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 256 din 17 aprilie 2009, - "procesul civil parcurge două faze: judecata şi executarea silită, aceasta din urmă intervenind în cazul hotărârilor susceptibile de a fi puse în executare cu ajutorul forţei de constrângere a statului sau a altor titluri executorii, în măsura în care debitorul nu îşi execută de bunăvoie obligaţia". Însă, aşa cum s-a arătat şi mai sus, actul normativ criticat este o măsură de natură să întărească finalitatea procesului judiciar, în sensul că reprezintă un prim pas important al debitorului de a-şi executa creanţa. Faptul că acesta îşi execută creanţa într-o perioadă de 3 ani nu reprezintă o durată excesivă a executării unei hotărâri judecătoreşti, datorită caracterului sistemic al problemelor apărute în legătură cu executarea titlurilor executorii ale personalului bugetar. De altfel, chiar şi Curtea Europeană a Drepturilor Omului, soluţionând Cererea nr. 60.858/00 şi pronunţând decizia de admisibilitate din 17 septembrie 2002 în Cauza Vasyl Petrovych Krapyvnytskiy împotriva Ucrainei, a apreciat că un termen de 2 ani şi 7 luni de executare a unei hotărâri judecătoreşti nu este excesiv în condiţiile concrete ale cauzei, respectiv lipsa vădită de fonduri a unităţii militare debitoare. Totodată, în Cauza Burdov împotriva Rusiei, 2002, Curtea Europeană a Drepturilor Omului a apreciat că o autoritate statală nu ar putea să invoce lipsa de lichidităţi pentru a justifica refuzul de a executa o condamnare. Or, în cauza de faţă, Guvernul român nu numai că nu refuză executarea hotărârilor judecătoreşti, ci se obligă la plata eşalonată a sumelor prevăzute prin acestea. Executarea eşalonată a unor titluri executorii care au ca obiect drepturi băneşti nu este interzisă în niciun mod de Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale; executarea uno ictu constituie doar o altă modalitate de executare, fără ca acest lucru să însemne că este singura şi unica posibilă modalitate de executare pe care Guvernul o poate aplica.Cu privire la dreptul de proprietate, Curtea Europeană a Drepturilor Omului a statuat că despăgubirea recunoscută printr-o decizie definitivă şi executorie constituie un bun în sensul art. 1 din Protocolul nr. 1 adiţional la Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale; neexecutarea plăţii într-un termen rezonabil constituie, deci, o atingere a dreptului reclamantului la respectarea bunurilor, ca şi faptul că lipsa de lichidităţi nu poate justifica un asemenea comportament (Ambruosi împotriva Italiei, 2000, Burdov împotriva Rusiei, 2002). Guvernul, prin adoptarea ordonanţei de urgenţă criticate, nu neagă existenţa şi întinderea despăgubirilor constatate prin hotărâri judecătoreşti şi nu refuză punerea în aplicare a acestora. Măsura criticată este mai degrabă una de garantare a dreptului de proprietate asupra bunului dobândit în sensul Convenţiei, fiind, deci, o aplicare a art. 44 alin. (2) din Constituţie, în condiţiile unei crize financiare accentuate.Totodată, potrivit art. 25 alin. (1) din Legea bugetului de stat pe anul 2010, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 60 din 27 ianuarie 2010, "ordonatorii principali de credite efectuează plata titlurilor executorii, conform Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 71/2009 privind plata unor sume prevăzute în titluri executorii având ca obiect acordarea de drepturi salariale personalului din sectorul bugetar, din sumele aprobate la titlul «Cheltuieli de personal»", ceea ce echivalează cu impunerea unei obligaţii de rezultat în sarcina acestora. Totodată, astfel cum prevede art. 25 alin. (2) din aceeaşi lege, "prin hotărâre a Guvernului, în cazuri temeinic justificate, în ultima lună a fiecărui trimestru pot fi majorate sumele aprobate la titlul «Cheltuieli de personal» în bugetele ordonatorilor principali de credite finanţaţi integral de la bugetul de stat, pentru acoperirea necesarului de credite bugetare pentru plata titlurilor executorii prevăzute de Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 71/2009, în mod eşalonat pe parcursul anului 2010, din suma globală prevăzută cu această destinaţie în bugetul Ministerului Finanţelor Publice - «Acţiuni generale»". Acest aspect relevă grija pe care legiuitorul delegat o acordă executării întru totul a hotărârilor judecătoreşti ce cad sub incidenţa Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 71/2009.Având în vedere toate aceste considerente şi ţinând cont de împrejurarea că, deşi ulterior pronunţării Deciziei nr. 188/2010, dispoziţiile Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 71/2009 au fost modificate prin Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 45/2010 în sensul reeşalonării plăţii sumelor respective în perioada 2012-2014, Curtea constată că atât soluţia, cât şi considerentele deciziei menţionate îşi păstrează valabilitatea şi în cauza de faţă.Curtea mai constată că, în aplicarea art. 25 alin. (1) din Legea bugetului de stat pe anul 2010, Guvernul a adoptat Hotărârea nr. 422 din 28 aprilie 2010 privind suplimentarea bugetelor Ministerului Justiţiei, Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, Ministerului Public şi Consiliului Superior al Magistraturii, la titlul "Cheltuieli de personal", pentru plata titlurilor executorii prevăzute de Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 71/2009 privind plata unor sume prevăzute în titluri executorii având ca obiect acordarea de drepturi salariale personalului din sectorul bugetar, hotărâre publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 288 din 3 mai 2010.Pentru considerentele expuse mai sus, în temeiul art. 146 lit. d) şi al art. 147 alin. (4) din Constituţie, precum şi al art. 1-3, al art. 11 alin. (1) lit. A.d) şi al art. 29 din Legea nr. 47/1992, cu majoritate de voturi,CURTEA CONSTITUŢIONALĂÎn numele legiiDECIDE:Respinge ca neîntemeiată excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 71/2009 privind plata unor sume prevăzute în titluri executorii având ca obiect acordarea de drepturi salariale personalului din sectorul bugetar, astfel cum au fost modificate prin art. I din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 45/2010 pentru modificarea art. 1 din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 71/2009 privind plata unor sume prevăzute în titluri executorii având ca obiect acordarea de drepturi salariale personalului din sectorul bugetar, excepţie ridicată de Marian Rolf Sîntion şi Liliana Cocuz în dosarele nr. 1.244/302/2009, nr. 6.973/302/2009, nr. 6.974/302/2009 şi nr. 4.243/333/2009 ale Tribunalului Bucureşti - Secţia a V-a civilă, Judecătoriei Sectorului 5 Bucureşti - Secţia a II-a civilă şi Judecătoriei Vaslui, precum şi excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 1 alin. (2) şi (3) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 71/2009 privind plata unor sume prevăzute în titluri executorii având ca obiect acordarea de drepturi salariale personalului din sectorul bugetar, excepţie ridicată, în mod direct, de Avocatul Poporului.Definitivă şi general obligatorie.Pronunţată în şedinţa publică din data de 25 mai 2010.În temeiul dispoziţiilor art. 261 alin. 2 din Codul de procedură civilă şi ale art. 1 din Hotărârea Plenului Curţii Constituţionale nr. 8 din 8 iunie 2010, semneazăPREŞEDINTE,ION PREDESCUMagistrat-asistent,Benke Karoly-------
Google Chrome
Mozilla Firefox
Internet Explorer
Apple Safari