DECIZIE nr. 649 din 11 mai 2010referitoare la excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 14 din Legea nr. 193/2000 privind clauzele abuzive din contractele încheiate între comercianţi şi consumatori
Publicat în
MONITORUL OFICIAL nr. 410 din 21 iunie 2010
Tudorel Toader - preşedinteNicolae Cochinescu - judecătorAspazia Cojocaru - judecătorAcsinte Gaspar - judecătorPetre Lăzăroiu - judecătorIon Predescu - judecătorPuskas Valentin Zoltan - judecătorAugustin Zegrean - judecătorSimona Ricu - procurorBenke Kâroly - magistrat-asistentPe rol se află soluţionarea excepţiei de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 12 raportat la art. 14 din Legea nr. 193/2000 privind clauzele abuzive din contractele încheiate între comercianţi şi consumatori, excepţie invocată de Petru Burulea în Dosarul nr. 1.392/265/2009 al Judecătoriei Năsăud.La apelul nominal se constată lipsa părţilor, faţă de care procedura de citare a fost legal îndeplinită.Preşedintele dispune a se face apelul şi în dosarele nr. 7.935D/2009 - nr. 7.952D/2009, având ca obiect o excepţie de neconstituţionalitate identică cu cea ridicată în Dosarul nr. 7.934D/2009.La apelul nominal se constată lipsa părţilor, faţă de care procedura de citare a fost legal îndeplinită.Curtea, având în vedere identitatea dintre obiectul excepţiilor de neconstituţionalitate ridicate în dosarele sus-menţionate, din oficiu, pune în discuţie conexarea dosarelor nr. 7.935D/2009 - nr. 7.952D/2009 la Dosarul nr. 7.934D/2009.Reprezentantul Ministerului Public este de acord cu măsura conexării.Curtea, în temeiul dispoziţiilor art. 53 alin. (5) din Legea nr. 47/1992, dispune conexarea dosarelor nr. 7.935D/2009 - nr. 7.952D/2009 la Dosarul nr. 7.934D/2009, care este primul înregistrat.Cauza fiind în stare de judecată, preşedintele Curţii acordă cuvântul reprezentantului Ministerului Public, care solicită respingerea excepţiei de neconstituţionalitate, întrucât este de competenţa legiuitorului să adopte norme de procedură. Mai mult, se arată că cele două texte criticate reglementează situaţii diferite, astfel încât nu se pune problema încălcării art. 16 din Constituţie.CURTEA,având în vedere actele şi lucrările dosarelor, constată următoarele:Prin încheierile din data de 13 octombrie 2009 şi 29 septembrie 2009, pronunţate în dosarele nr. 1.392/265/2009, nr. 1.395/265/2009, nr. 1.406/265/2009, nr. 1.401/265/2009, nr. 1.414/265/2009, nr. 1.411/265/2009, nr. 1.380/265/2009, nr. 1.375/265/2009, nr. 1.390/265/2009, nr. 1.384/265/2009, nr. 1.348/265/2009, nr. 1.371/265/2009, nr. 1.358/265/2009, nr. 1.412/265/2009, nr. 1.361/265/2009, nr. 1.409/265/2009, nr. 1.370/265/2009, nr. 1.383/265/2009 şi nr. 1.351/265/2009, Judecătoria Năsăud a sesizat Curtea Constituţională cu excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 12 raportat la art. 14 din Legea nr. 193/2000 privind clauzele abuzive din contractele încheiate între comercianţi şi consumatori, excepţie invocată de Petru Burulea, Octavian Pop, Mihai Adrian Tersanszki, Floarea Nistor, Remus Iftene, Viorel Pătrăşcan, Sergiu Irinel Frunză, Reghina Roman, Raul Emilian Rus, Maria Andreea Botiş, Sabina Pătrăşcan, Sabin Domide, Florin Mihaiu, Maria Nistor, Artene Moisil, Doru Emilian Morariu, Ioan Constantin Nistor, Partene Marte şi Simion Ionel Cotu într-o cauză având ca obiect constatarea existenţei unor clauze abuzive într-un contract de credit bancar.În motivarea excepţiei de neconstituţionalitate se susţine, în esenţă, că dispoziţiile criticate sunt neconstituţionale, din moment ce, în materia clauzelor abuzive, este atrasă competenţa de judecată a unor instanţe diferite în funcţie de persoana care introduce acţiunea. Astfel, în cazul în care sesizarea instanţei se face de către Autoritatea Naţională pentru Protecţia Consumatorilor, competenţa de judecată aparţine judecătoriei, iar, în situaţia în care instanţa este sesizată de către consumator, competenţa de soluţionare a acţiunii urmează să se stabilească potrivit dreptului comun.Judecătoria Năsăud consideră că, datorită specificului cauzei în care a fost ridicată excepţia de neconstituţionalitate, exprimarea opiniei sale ar echivala cu o antepronunţare.Potrivit prevederilor art. 30 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, încheierea de sesizare a fost comunicată preşedinţilor celor două Camere ale Parlamentului, Guvernului şi Avocatului Poporului, pentru a-şi exprima punctele de vedere asupra excepţiei de neconstituţionalitate ridicate.Avocatul Poporului apreciază că textele legale criticate sunt constituţionale.Preşedinţii celor două Camere ale Parlamentului şi Guvernul nu au comunicat punctele lor de vedere asupra excepţiei de neconstituţionalitate.CURTEA,examinând încheierea de sesizare, punctul de vedere al Avocatului Poporului, raportul întocmit de judecătorul-raportor, concluziile procurorului, dispoziţiile legale criticate, raportate la prevederile Constituţiei, precum şi Legea nr. 47/1992, reţine următoarele:Curtea Constituţională a fost legal sesizată şi este competentă, potrivit dispoziţiilor art. 146 lit. d) din Constituţie, precum şi ale art. 1 alin. (2), ale art. 2, 3, 10 şi 29 din Legea nr. 47/1992, să soluţioneze prezenta excepţie.Obiectul excepţiei de neconstituţionalitate, astfel cum a fost formulat, îl constituie art. 12 raportat la art. 14 din Legea nr. 193/2000 privind clauzele abuzive din contractele încheiate între comercianţi şi consumatori, republicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 305 din 18 aprilie 2008, cu modificările şi completările ulterioare. În realitate, din analiza dosarului, Curtea constată că autorul excepţiei de neconstituţionalitate este nemulţumit de faptul că art. 14 din lege, în temeiul căruia a şi introdus acţiunea în faţa judecătoriei, nu stabileşte în mod expres competenţa acesteia în soluţionarea cauzei sale, ci prevede că stabilirea competenţei instanţei de judecată în cazul învestirii acesteia cu judecarea cererilor ce cad sub incidenţa Legii nr. 193/2000 se face potrivit dreptului comun. Prin urmare, critica de neconstituţionalitate a autorului excepţiei se circumscrie art. 14 din lege, iar sintagma folosită de acesta - "art. 12 raportat la art. 14" - indică mai degrabă o analiză comparativă între cele două texte de lege, de unde şi trage concluzia peremptorie a neconstituţionalităţii textului care formează temeiul de drept al demersului său judiciar. În fine, obiect al excepţiei nu poate fi art. 12 din lege din moment ce acesta nu ar avea legătură cu soluţionarea cauzelor cu care instanţa de judecată a fost învestită. În consecinţă, obiect al excepţiei îl constituie art. 14 din Legea nr. 193/2000, care are următorul cuprins:"Art. 14. - Consumatorii prejudiciaţi prin contracte încheiate cu încălcarea prevederilor prezentei legi au dreptul de a se adresa organelor judecătoreşti în conformitate cu prevederile Codului civil şi ale Codului de procedură civilă".Textele constituţionale invocate în susţinerea excepţiei sunt cele ale art. 16 alin. (2) privind egalitatea în drepturi şi ale art. 124 alin. (2) privind înfăptuirea justiţiei. Totodată, sunt invocate şi prevederile art. 6 paragraful 1 din Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale privind dreptul la un proces echitabil.Examinând excepţia de neconstituţionalitate şi dispoziţiile legale criticate, prin raportare la prevederile constituţionale invocate, se constată următoarele:Prin Decizia nr. 1.535 din 17 noiembrie 2009, publicată în Monitorul Oficial al României, nr. 54 din 25 ianuarie 2010, Curtea a statuat că "fie că este sesizată direct de către consumator, fie prin intermediul procesului-verbal de constatare a faptelor contrare legii întocmit de reprezentanţii împuterniciţi ai Autorităţii Naţionale pentru Protecţia Consumatorilor sau de specialiştii autorizaţi ai organelor administraţiei publice, instanţa este unica autoritate care se va pronunţa asupra existenţei sau inexistenţei clauzelor abuzive dintr-un contract". Plecând de la această premisă, Curtea, prin decizia menţionată, a statuat că acţiunea promovată în temeiul art. 11-13 angajează, în principal, răspunderea contravenţională a comerciantului, iar, în subsidiar, răspunderea civilă delictuală a acestuia.Distinct de cele reţinute prin decizia amintită, Curtea observă că, potrivit art. 32 şi următoarele din Ordonanţa Guvernului nr. 2/2001 privind regimul juridic al contravenţiilor, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 410 din 25 iulie 2001, plângerile împotriva proceselor-verbale de constatare şi/sau sancţionare a contravenţiilor se judecă de către judecătorie. Astfel, în temeiul art. 126 alin. (2) din Constituţie, în mod obiectiv şi raţional, se justifică angajarea competenţei materiale a judecătoriei în cauzele ce implică stabilirea existenţei sau inexistenţei clauzelor abuzive din contractele încheiate între comercianţi şi consumatori.Însă atunci când consumatorul acţionează proprio motu pentru angajarea răspunderii civile delictuale a comerciantului - deci nu se pune în discuţie răspunderea contravenţională a acestuia -, acţiunii sale i se vor aplica prevederile legale de drept comun în materia stabilirii competenţei materiale de judecată, şi anume dispoziţiile Codului de procedură civilă.În consecinţă, nu se poate susţine în niciun fel existenţa unei discriminări în funcţie de persoana care sesizează instanţa de judecată, competenţele eventual diferite rezultând din natura juridică diferită a acţiunilor formulate. Pentru aceleaşi argumente nu poate fi reţinută nici încălcarea art. 124 alin. (2) din Constituţie.În fine, Curtea constată că invocarea art. 6 paragraful 1 din Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale, prin prisma faptului că instanţa de judecată a cărei competenţă a fost stabilită potrivit art. 14 din lege nu ar fi independentă sau imparţială, este, în mod evident, neîntemeiată. Indiferent de rangul instanţei, atât judecătorul ca persoană, cât şi instanţa de judecată ca autoritate beneficiază de toate garanţiile de independenţă şi imparţialitate.Obiter dictum, instanţa de judecată în faţa căreia s-a ridicat excepţia de neconstituţionalitate urmează să îşi exprime opinia în toate cazurile în care sesizează Curtea Constituţională. Nu există riscul unei antepronunţări a acesteia, având în vedere, în acest sens, Decizia Curţii Constituţionale nr. 353 din 29 iunie 2005, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 693 din 2 august 2005, prin care s-a stabilit că "exprimarea opiniei de către instanţă asupra excepţiei de neconstituţionalitate nu poate avea semnificaţia unei antepronunţări interzise instanţei de fond de dispoziţiile Codului de procedură civilă, de vreme ce nu ea este competentă să soluţioneze excepţia, această prerogativă de a se pronunţa asupra excepţiei de neconstituţionalitate aparţinând în exclusivitate Curţii Constituţionale, conform dispoziţiilor art. 146 lit. d) din Constituţie".Curtea a mai statuat că art. 29 alin. (4) din Legea nr. 47/1992 "a fost conceput, încă din 1992, în ideea că, alături de preşedinţii celor două Camere ale Parlamentului şi de Guvern, care sunt implicaţi în procesul de legiferare, şi instanţa, care aplică legea, să-şi poată exprima opinia cu privire la excepţia prin care este criticată legea aplicabilă în soluţionarea litigiului de către instanţa judecătorească".Pentru considerentele expuse mai sus, în temeiul art. 146 lit. d) şi al art. 147 alin. (4) din Constituţie, al art. 1-3, al art. 11 alin. (1) lit. A. d) şi al art. 29 din Legea nr. 47/1992,CURTEA CONSTITUŢIONALĂÎn numele legiiDECIDE:Respinge ca neîntemeiată excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 14 din Legea nr. 193/2000 privind clauzele abuzive din contractele încheiate între comercianţi şi consumatori, excepţie ridicată de Petru Burulea, Octavian Pop, Mihai Adrian Tersanszki, Floarea Nistor, Remus Iftene, Viorel Pătrăşcan, Sergiu Irinel Frunză, Reghina Roman, Raul Emilian Rus, Maria Andreea Botiş, Sabina Pătrăşcan, Sabin Domide, Florin Mihaiu, Maria Nistor, Artene Moisil, Doru Emilian Morariu, Ioan Constantin Nistor, Partene Marte şi Simion Ionel Cotu în dosarele nr. 1.392/265/2009, nr. 1.395/265/2009, nr. 1.406/265/2009, nr. 1.401/265/2009, nr. 1.414/265/2009, nr. 1.411/265/2009, nr. 1.380/265/2009, nr. 1.375/265/2009, nr. 1.390/265/2009, nr. 1.384/265/2009, nr. 1.348/265/2009, nr. 1.371/265/2009, nr. 1.358/265/2009, nr. 1.412/265/2009, nr. 1.361/265/2009, nr. 1.409/265/2009, nr. 1.370/265/2009, nr. 1.383/265/2009 şi nr. 1.351/265/2009 ale Judecătoriei Năsăud.Definitivă şi general obligatorie.Pronunţată în şedinţa publică din data de 11 mai 2010.PREŞEDINTE,prof. univ. dr. TUDOREL TOADERMagistrat-asistent,Benke Karoly----
EMITENT |
Tudorel Toader - preşedinteNicolae Cochinescu - judecătorAspazia Cojocaru - judecătorAcsinte Gaspar - judecătorPetre Lăzăroiu - judecătorIon Predescu - judecătorPuskas Valentin Zoltan - judecătorAugustin Zegrean - judecătorSimona Ricu - procurorBenke Kâroly - magistrat-asistentPe rol se află soluţionarea excepţiei de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 12 raportat la art. 14 din Legea nr. 193/2000 privind clauzele abuzive din contractele încheiate între comercianţi şi consumatori, excepţie invocată de Petru Burulea în Dosarul nr. 1.392/265/2009 al Judecătoriei Năsăud.La apelul nominal se constată lipsa părţilor, faţă de care procedura de citare a fost legal îndeplinită.Preşedintele dispune a se face apelul şi în dosarele nr. 7.935D/2009 - nr. 7.952D/2009, având ca obiect o excepţie de neconstituţionalitate identică cu cea ridicată în Dosarul nr. 7.934D/2009.La apelul nominal se constată lipsa părţilor, faţă de care procedura de citare a fost legal îndeplinită.Curtea, având în vedere identitatea dintre obiectul excepţiilor de neconstituţionalitate ridicate în dosarele sus-menţionate, din oficiu, pune în discuţie conexarea dosarelor nr. 7.935D/2009 - nr. 7.952D/2009 la Dosarul nr. 7.934D/2009.Reprezentantul Ministerului Public este de acord cu măsura conexării.Curtea, în temeiul dispoziţiilor art. 53 alin. (5) din Legea nr. 47/1992, dispune conexarea dosarelor nr. 7.935D/2009 - nr. 7.952D/2009 la Dosarul nr. 7.934D/2009, care este primul înregistrat.Cauza fiind în stare de judecată, preşedintele Curţii acordă cuvântul reprezentantului Ministerului Public, care solicită respingerea excepţiei de neconstituţionalitate, întrucât este de competenţa legiuitorului să adopte norme de procedură. Mai mult, se arată că cele două texte criticate reglementează situaţii diferite, astfel încât nu se pune problema încălcării art. 16 din Constituţie.CURTEA,având în vedere actele şi lucrările dosarelor, constată următoarele:Prin încheierile din data de 13 octombrie 2009 şi 29 septembrie 2009, pronunţate în dosarele nr. 1.392/265/2009, nr. 1.395/265/2009, nr. 1.406/265/2009, nr. 1.401/265/2009, nr. 1.414/265/2009, nr. 1.411/265/2009, nr. 1.380/265/2009, nr. 1.375/265/2009, nr. 1.390/265/2009, nr. 1.384/265/2009, nr. 1.348/265/2009, nr. 1.371/265/2009, nr. 1.358/265/2009, nr. 1.412/265/2009, nr. 1.361/265/2009, nr. 1.409/265/2009, nr. 1.370/265/2009, nr. 1.383/265/2009 şi nr. 1.351/265/2009, Judecătoria Năsăud a sesizat Curtea Constituţională cu excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 12 raportat la art. 14 din Legea nr. 193/2000 privind clauzele abuzive din contractele încheiate între comercianţi şi consumatori, excepţie invocată de Petru Burulea, Octavian Pop, Mihai Adrian Tersanszki, Floarea Nistor, Remus Iftene, Viorel Pătrăşcan, Sergiu Irinel Frunză, Reghina Roman, Raul Emilian Rus, Maria Andreea Botiş, Sabina Pătrăşcan, Sabin Domide, Florin Mihaiu, Maria Nistor, Artene Moisil, Doru Emilian Morariu, Ioan Constantin Nistor, Partene Marte şi Simion Ionel Cotu într-o cauză având ca obiect constatarea existenţei unor clauze abuzive într-un contract de credit bancar.În motivarea excepţiei de neconstituţionalitate se susţine, în esenţă, că dispoziţiile criticate sunt neconstituţionale, din moment ce, în materia clauzelor abuzive, este atrasă competenţa de judecată a unor instanţe diferite în funcţie de persoana care introduce acţiunea. Astfel, în cazul în care sesizarea instanţei se face de către Autoritatea Naţională pentru Protecţia Consumatorilor, competenţa de judecată aparţine judecătoriei, iar, în situaţia în care instanţa este sesizată de către consumator, competenţa de soluţionare a acţiunii urmează să se stabilească potrivit dreptului comun.Judecătoria Năsăud consideră că, datorită specificului cauzei în care a fost ridicată excepţia de neconstituţionalitate, exprimarea opiniei sale ar echivala cu o antepronunţare.Potrivit prevederilor art. 30 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, încheierea de sesizare a fost comunicată preşedinţilor celor două Camere ale Parlamentului, Guvernului şi Avocatului Poporului, pentru a-şi exprima punctele de vedere asupra excepţiei de neconstituţionalitate ridicate.Avocatul Poporului apreciază că textele legale criticate sunt constituţionale.Preşedinţii celor două Camere ale Parlamentului şi Guvernul nu au comunicat punctele lor de vedere asupra excepţiei de neconstituţionalitate.CURTEA,examinând încheierea de sesizare, punctul de vedere al Avocatului Poporului, raportul întocmit de judecătorul-raportor, concluziile procurorului, dispoziţiile legale criticate, raportate la prevederile Constituţiei, precum şi Legea nr. 47/1992, reţine următoarele:Curtea Constituţională a fost legal sesizată şi este competentă, potrivit dispoziţiilor art. 146 lit. d) din Constituţie, precum şi ale art. 1 alin. (2), ale art. 2, 3, 10 şi 29 din Legea nr. 47/1992, să soluţioneze prezenta excepţie.Obiectul excepţiei de neconstituţionalitate, astfel cum a fost formulat, îl constituie art. 12 raportat la art. 14 din Legea nr. 193/2000 privind clauzele abuzive din contractele încheiate între comercianţi şi consumatori, republicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 305 din 18 aprilie 2008, cu modificările şi completările ulterioare. În realitate, din analiza dosarului, Curtea constată că autorul excepţiei de neconstituţionalitate este nemulţumit de faptul că art. 14 din lege, în temeiul căruia a şi introdus acţiunea în faţa judecătoriei, nu stabileşte în mod expres competenţa acesteia în soluţionarea cauzei sale, ci prevede că stabilirea competenţei instanţei de judecată în cazul învestirii acesteia cu judecarea cererilor ce cad sub incidenţa Legii nr. 193/2000 se face potrivit dreptului comun. Prin urmare, critica de neconstituţionalitate a autorului excepţiei se circumscrie art. 14 din lege, iar sintagma folosită de acesta - "art. 12 raportat la art. 14" - indică mai degrabă o analiză comparativă între cele două texte de lege, de unde şi trage concluzia peremptorie a neconstituţionalităţii textului care formează temeiul de drept al demersului său judiciar. În fine, obiect al excepţiei nu poate fi art. 12 din lege din moment ce acesta nu ar avea legătură cu soluţionarea cauzelor cu care instanţa de judecată a fost învestită. În consecinţă, obiect al excepţiei îl constituie art. 14 din Legea nr. 193/2000, care are următorul cuprins:"Art. 14. - Consumatorii prejudiciaţi prin contracte încheiate cu încălcarea prevederilor prezentei legi au dreptul de a se adresa organelor judecătoreşti în conformitate cu prevederile Codului civil şi ale Codului de procedură civilă".Textele constituţionale invocate în susţinerea excepţiei sunt cele ale art. 16 alin. (2) privind egalitatea în drepturi şi ale art. 124 alin. (2) privind înfăptuirea justiţiei. Totodată, sunt invocate şi prevederile art. 6 paragraful 1 din Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale privind dreptul la un proces echitabil.Examinând excepţia de neconstituţionalitate şi dispoziţiile legale criticate, prin raportare la prevederile constituţionale invocate, se constată următoarele:Prin Decizia nr. 1.535 din 17 noiembrie 2009, publicată în Monitorul Oficial al României, nr. 54 din 25 ianuarie 2010, Curtea a statuat că "fie că este sesizată direct de către consumator, fie prin intermediul procesului-verbal de constatare a faptelor contrare legii întocmit de reprezentanţii împuterniciţi ai Autorităţii Naţionale pentru Protecţia Consumatorilor sau de specialiştii autorizaţi ai organelor administraţiei publice, instanţa este unica autoritate care se va pronunţa asupra existenţei sau inexistenţei clauzelor abuzive dintr-un contract". Plecând de la această premisă, Curtea, prin decizia menţionată, a statuat că acţiunea promovată în temeiul art. 11-13 angajează, în principal, răspunderea contravenţională a comerciantului, iar, în subsidiar, răspunderea civilă delictuală a acestuia.Distinct de cele reţinute prin decizia amintită, Curtea observă că, potrivit art. 32 şi următoarele din Ordonanţa Guvernului nr. 2/2001 privind regimul juridic al contravenţiilor, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 410 din 25 iulie 2001, plângerile împotriva proceselor-verbale de constatare şi/sau sancţionare a contravenţiilor se judecă de către judecătorie. Astfel, în temeiul art. 126 alin. (2) din Constituţie, în mod obiectiv şi raţional, se justifică angajarea competenţei materiale a judecătoriei în cauzele ce implică stabilirea existenţei sau inexistenţei clauzelor abuzive din contractele încheiate între comercianţi şi consumatori.Însă atunci când consumatorul acţionează proprio motu pentru angajarea răspunderii civile delictuale a comerciantului - deci nu se pune în discuţie răspunderea contravenţională a acestuia -, acţiunii sale i se vor aplica prevederile legale de drept comun în materia stabilirii competenţei materiale de judecată, şi anume dispoziţiile Codului de procedură civilă.În consecinţă, nu se poate susţine în niciun fel existenţa unei discriminări în funcţie de persoana care sesizează instanţa de judecată, competenţele eventual diferite rezultând din natura juridică diferită a acţiunilor formulate. Pentru aceleaşi argumente nu poate fi reţinută nici încălcarea art. 124 alin. (2) din Constituţie.În fine, Curtea constată că invocarea art. 6 paragraful 1 din Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale, prin prisma faptului că instanţa de judecată a cărei competenţă a fost stabilită potrivit art. 14 din lege nu ar fi independentă sau imparţială, este, în mod evident, neîntemeiată. Indiferent de rangul instanţei, atât judecătorul ca persoană, cât şi instanţa de judecată ca autoritate beneficiază de toate garanţiile de independenţă şi imparţialitate.Obiter dictum, instanţa de judecată în faţa căreia s-a ridicat excepţia de neconstituţionalitate urmează să îşi exprime opinia în toate cazurile în care sesizează Curtea Constituţională. Nu există riscul unei antepronunţări a acesteia, având în vedere, în acest sens, Decizia Curţii Constituţionale nr. 353 din 29 iunie 2005, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 693 din 2 august 2005, prin care s-a stabilit că "exprimarea opiniei de către instanţă asupra excepţiei de neconstituţionalitate nu poate avea semnificaţia unei antepronunţări interzise instanţei de fond de dispoziţiile Codului de procedură civilă, de vreme ce nu ea este competentă să soluţioneze excepţia, această prerogativă de a se pronunţa asupra excepţiei de neconstituţionalitate aparţinând în exclusivitate Curţii Constituţionale, conform dispoziţiilor art. 146 lit. d) din Constituţie".Curtea a mai statuat că art. 29 alin. (4) din Legea nr. 47/1992 "a fost conceput, încă din 1992, în ideea că, alături de preşedinţii celor două Camere ale Parlamentului şi de Guvern, care sunt implicaţi în procesul de legiferare, şi instanţa, care aplică legea, să-şi poată exprima opinia cu privire la excepţia prin care este criticată legea aplicabilă în soluţionarea litigiului de către instanţa judecătorească".Pentru considerentele expuse mai sus, în temeiul art. 146 lit. d) şi al art. 147 alin. (4) din Constituţie, al art. 1-3, al art. 11 alin. (1) lit. A. d) şi al art. 29 din Legea nr. 47/1992,CURTEA CONSTITUŢIONALĂÎn numele legiiDECIDE:Respinge ca neîntemeiată excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 14 din Legea nr. 193/2000 privind clauzele abuzive din contractele încheiate între comercianţi şi consumatori, excepţie ridicată de Petru Burulea, Octavian Pop, Mihai Adrian Tersanszki, Floarea Nistor, Remus Iftene, Viorel Pătrăşcan, Sergiu Irinel Frunză, Reghina Roman, Raul Emilian Rus, Maria Andreea Botiş, Sabina Pătrăşcan, Sabin Domide, Florin Mihaiu, Maria Nistor, Artene Moisil, Doru Emilian Morariu, Ioan Constantin Nistor, Partene Marte şi Simion Ionel Cotu în dosarele nr. 1.392/265/2009, nr. 1.395/265/2009, nr. 1.406/265/2009, nr. 1.401/265/2009, nr. 1.414/265/2009, nr. 1.411/265/2009, nr. 1.380/265/2009, nr. 1.375/265/2009, nr. 1.390/265/2009, nr. 1.384/265/2009, nr. 1.348/265/2009, nr. 1.371/265/2009, nr. 1.358/265/2009, nr. 1.412/265/2009, nr. 1.361/265/2009, nr. 1.409/265/2009, nr. 1.370/265/2009, nr. 1.383/265/2009 şi nr. 1.351/265/2009 ale Judecătoriei Năsăud.Definitivă şi general obligatorie.Pronunţată în şedinţa publică din data de 11 mai 2010.PREŞEDINTE,prof. univ. dr. TUDOREL TOADERMagistrat-asistent,Benke Karoly----