LEGE nr. 77 din 6 mai 2010pentru modificarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 149/2007 privind aprobarea unor măsuri în domeniul finanţelor publice
Publicat în
MONITORUL OFICIAL nr. 297 din 7 mai 2010
Parlamentul României adoptă prezenta lege. + Articolul UNICOrdonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 149/2007 privind aprobarea unor măsuri în domeniul finanţelor publice, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 882 din 21 decembrie 2007, aprobată prin Legea nr. 150/2008, cu modificările ulterioare, se modifică după cum urmează:1. Articolul 5 va avea următorul cuprins:"Art. 5. - Ministerele, celelalte organe de specialitate ale administraţiei publice centrale şi locale, precum şi instituţiile publice din subordinea acestora, indiferent de sistemul de finanţare, vor lua măsurile necesare achitării drepturilor salariale prin intermediul cardurilor pentru angajaţii care optează pentru această modalitate de plată."2. Articolele 6 şi 8 se abrogă.Această lege a fost adoptată de Parlamentul României, cu respectarea prevederilor art. 75 şi ale art. 76 alin. (2) din Constituţia României, republicată.PREŞEDINTELE CAMEREI DEPUTAŢILORROBERTA ALMA ANASTASEPREŞEDINTELE SENATULUIMIRCEA-DAN GEOANĂBucureşti, 6 mai 2010.Nr. 77.--------
EMITENT |