DECIZIE nr. 1.466 din 10 noiembrie 2009referitoare la excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. I pct. 8 şi art. II alin. (2) din Ordonanţa Guvernului nr. 47/2007 privind reglementarea unor măsuri financiar-fiscale, precum şi a ordonanţei în întregul ei, art. II alin. (2) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 19/2008 pentru modificarea şi completarea Ordonanţei Guvernului nr. 92/2003 privind Codul de procedură fiscală, precum şi a ordonanţei de urgenţă în întregul ei, art. 3 alin. (1) lit. g) şi h), art. 10 alin. (1) şi (2), art. 13, art. 19 alin. (1) şi (2), art. 20 alin. (1) şi (2) din Ordonanţa Guvernului nr. 71/2001 privind organizarea şi exercitarea activităţii de consultanţă fiscală, precum şi a ordonanţei în întregul ei
EMITENT
  • CURTEA CONSTITUŢIONALĂ
  • Publicat în  MONITORUL OFICIAL nr. 893 din 21 decembrie 2009



    Acsinte Gaspar - preşedinteNicolae Cochinescu - judecătorAspazia Cojocaru - judecătorPetre Lăzăroiu - judecătorPuskas Valentin Zoltan - judecătorTudorel Toader - judecătorAugustin Zegrean - judecătorSimona Ricu - procurorBenke Karoly - magistrat-asistentPe rol se află soluţionarea excepţiei de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. I pct. 8 şi art. II alin. (2) din Ordonanţa Guvernului nr. 47/2007 privind reglementarea unor măsuri financiar-fiscale, precum şi a ordonanţei în întregul ei, art. II alin. (2) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 19/2008 pentru modificarea şi completarea Ordonanţei Guvernului nr. 92/2003 privind Codul de procedură fiscală, precum şi a ordonanţei de urgenţă în întregul ei, art. 3 alin. (1) lit. g) şi h), art. 10 alin. (1) şi (2), art. 13, art. 19 alin. (1) şi (2), art. 20 alin. (1) şi (2) din Ordonanţa Guvernului nr. 71/2001 privind organizarea şi exercitarea activităţii de consultanţă fiscală, precum şi a ordonanţei în întregul ei, excepţie ridicată de Armand Gabriel Bobocea în Dosarul nr. 6.678/2/2008 al Curţii de Apel Bucureşti - Secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal.La apelul nominal răspunde autorul excepţiei, precum şi partea Camera Consultanţilor Fiscali, prin avocat, lipsind celelalte părţi, faţă de care procedura de citare a fost legal îndeplinită.Cauza fiind în stare de judecată, preşedintele acordă cuvântul autorului excepţiei, care, în esenţă, solicită admiterea acesteia astfel cum a fost formulată.Reprezentantul Camerei Consultanţilor Fiscali solicită, în principal, respingerea excepţiei ca inadmisibilă, iar, în subsidiar, ca neîntemeiată.Reprezentantul Ministerului Public pune concluzii de respingere a excepţiei de neconstituţionalitate, apreciind că înfiinţarea Camerei Consultanţilor Fiscali are drept scop îmbunătăţirea relaţiilor dintre contribuabil şi organele fiscale.CURTEA,având în vedere actele şi lucrările dosarului, constată următoarele:Prin Încheierea din 11 martie 2009, pronunţată în Dosarul nr. 6.678/2/2008, Curtea de Apel Bucureşti - Secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal a sesizat Curtea Constituţională cu excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. I pct. 8 şi art. II alin. (2) din Ordonanţa Guvernului nr. 47/2007 privind reglementarea unor măsuri financiar-fiscale, precum şi a ordonanţei în întregul ei, art. II alin. (2) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 19/2008 pentru modificarea şi completarea Ordonanţei Guvernului nr. 92/2003 privind Codul de procedură fiscală, precum şi a ordonanţei de urgenţă în întregul ei, art. 3 alin. (1) lit. g) şi h), art. 10 alin. (1) şi (2), art. 13, art. 19 alin. (1) şi (2), art. 20 alin. (1) şi (2) din Ordonanţa Guvernului nr. 71/2001 privind organizarea şi exercitarea activităţii de consultanţă fiscală, precum şi a ordonanţei în întregul ei, excepţie ridicată de Armand Gabriel Bobocea într-o cauză având ca obiect soluţionarea unei acţiuni împotriva unui refuz de acordare a unor drepturi.În motivarea excepţiei de neconstituţionalitate se arată că înfiinţarea Camerei Consultanţilor Fiscali printr-o ordonanţă a Guvernului este neconstituţională. Se susţine că Guvernul poate înfiinţa organe de specialitate în subordinea sa, însă asociaţiile profesionale se pot constitui numai în condiţiile Ordonanţei Guvernului nr. 26/2000 şi, deci, prin definiţie, nu sunt în subordinea Guvernului. Se arată că, în acest mod, Guvernul a instituit un serviciu obligatoriu în folosul unui grup de persoane, cu statut de monopol în privinţa certificării declaraţiilor fiscale, ceea ce are drept efect înlocuirea, în timp, a contabililor autorizaţi şi eliminarea acestora de pe piaţa de muncă. Astfel, este încălcat dreptul contabililor autorizaţi de a-şi exercită profesia, iar Camera Consultanţilor Fiscali poate fi considerată o organizaţie cu caracter secret.Se mai apreciază că Ordonanţa Guvernului nr. 47/2007 şi Ordonanţa Guvernului nr. 71/2001 sunt neconstituţionale întrucât au fost adoptate ca legi ordinare, deşi ambele modifică legi cu caracter organic. Mai mult, Ordonanţa Guvernului nr. 71/2001 încalcă şi art. 136 alin. (4) din Constituţie, întrucât a prevăzut acordarea cu titlu gratuit a unui sediu Camerei Consultanţilor Fiscali. Se susţine că experţii contabili care vor să se înscrie în Camera Consultanţilor Fiscali vor fi obligaţi să plătească contribuţii financiare unei persoane juridice fără scop lucrativ. Prin dreptul acordat Camerei Consultanţilor Fiscali de a retrage carnetul profesional de consultant fiscal se ajunge la substituirea puterii judecătoreşti, numai aceasta din urmă având competenţa să se pronunţe într-o asemenea situaţie.Modificarea art. 13 lit. g), art. 19 alin. (1) pct. c) şi alin. (2) lit. c) şi a art. 25 alin. (2) şi (4) din Ordonanţa Guvernului nr. 71/2001 prin amendament adoptat numai de Camera Deputaţilor este considerată a fi o încălcare a principiului bicameralismului. Mai mult, se arată că Ordonanţa Guvernului nr. 71/2001 cuprinde dispoziţii de drept penal substanţial, domeniu care poate fi reglementat doar prin lege organică.De asemenea, în opinia autorului excepţiei, Ordonanţa Guvernului nr. 71/2001 a fost respinsă de către Parlament, întrucât Camera Deputaţilor, ca for decizional, în şedinţa din 12 februarie 2008, a respins raportul de adoptare a proiectului de lege de aprobare a ordonanţei. Mai mult, se arată că, în urma votului de respingere, comisia sesizată în fond a propus din nou un raport de adoptare a proiectului de lege de aprobare a ordonanţei, deşi ar fi trebuit să propună un raport de respingere. Astfel, în cazul în care s-ar fi respins şi acest raport, s-ar fi votat, pe această procedură, până când votul ar fi fost favorabil Guvernului.Cu privire la prevederile art. II alin. (2) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 19/2008, se consideră că sunt contrare accesului liber la justiţie, întrucât au fost adoptate în scopul blocării acestui drept fundamental.Curtea de Apel Bucureşti - Secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal apreciază excepţia de neconstituţionalitate ca fiind neîntemeiată.Potrivit prevederilor art. 30 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, încheierea de sesizare a fost comunicată preşedinţilor celor două Camere ale Parlamentului, Guvernului şi Avocatului Poporului, pentru a-şi exprima punctele de vedere asupra excepţiei de neconstituţionalitate ridicate.Avocatul Poporului apreciază că dispoziţiile legale criticate sunt constituţionale.Preşedinţii celor două Camere ale Parlamentului şi Guvernul nu au comunicat punctele lor de vedere asupra excepţiei de neconstituţionalitate.CURTEA,examinând încheierea de sesizare, punctul de vedere al Avocatului Poporului, raportul întocmit de judecătorul-raportor, concluziile procurorului, dispoziţiile legale criticate, raportate la prevederile Constituţiei, precum şi Legea nr. 47/1992, reţine următoarele:Curtea Constituţională a fost legal sesizată şi este competentă, potrivit dispoziţiilor art. 146 lit. d) din Constituţie, precum şi ale art. 1 alin. (2), ale art. 2, 3, 10 şi 29 din Legea nr. 47/1992, să soluţioneze excepţia de neconstituţionalitate.Obiectul excepţiei de neconstituţionalitate îl constituie dispoziţiile art. I pct. 8 şi art. II alin. (2) din Ordonanţa Guvernului nr. 47/2007 privind reglementarea unor măsuri financiar-fiscale, precum şi ordonanţa în ansamblul ei, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 603 din 31 august 2007, ale art. II alin. (2) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 19/2008 pentru modificarea şi completarea Ordonanţei Guvernului nr. 92/2003 privind Codul de procedură fiscală, precum şi ordonanţa de urgenţă în ansamblul ei, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 163 din 3 martie 2008, art. 3 alin. (1) lit. g) şi h), art. 10 alin. (1) şi (2), art. 13, art. 19 alin. (1) şi (2), art. 20 alin. (1) şi (2) din Ordonanţa Guvernului nr. 71/2001 privind organizarea şi exercitarea activităţii de consultanţă fiscală, precum şi ordonanţa în ansamblul ei, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 538 din 1 septembrie 2001. Astfel, textele legale criticate în mod punctual ca fiind neconstituţionale au următorul cuprins:- Art. I pct. 8 din Ordonanţa Guvernului nr. 47/2007: "După alineatul (4) al articolului 83 [din Codul de procedură fiscală] se introduce un nou alineat, alineatul (5), cu următorul cuprins: (5) Declaraţiile fiscale anuale ale contribuabililor persoane juridice vor fi certificate de către un consultant fiscal, în condiţiile legii, cu excepţia celor pentru care este obligatorie auditarea.";- Art. II alin. (2) din Ordonanţa Guvernului nr. 47/2007: "(2) Dispoziţiile art. I pct. 8 [art. 83 alin. (5) din Codul de procedură fiscală - s.n.] se aplică începând cu data de 1 ianuarie 2008, pentru declaraţiile anuale aferente anului 2007";- Art. II alin. (2) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 19/2008: "(2) Aplicarea prevederilor art. 83 alin. (5) din Ordonanţa Guvernului nr. 92/2003 privind Codul de procedură fiscală, republicată, cu modificările şi completările ulterioare, se suspendă până la 1 ianuarie 2010.";- Art. 3 alin. (1) lit. g) şi h) din Ordonanţa Guvernului nr. 71/2001: "(1) Activitatea de consultanţă fiscală constă în: [...] g) realizarea de expertize fiscale la solicitarea organelor judecătoreşti, organelor de cercetare penală, organelor fiscale sau a altor părţi interesate; h) asistenţă fiscală în cauzele aflate pe rolul unei autorităţi jurisdicţionale.";- Art. 10 alin. (1) şi (2) din Ordonanţa Guvernului nr. 71/2001: "(1) Camera Consultanţilor Fiscali este organizaţie profesională de utilitate publică, persoană juridică fără scop lucrativ, cu sediul în municipiul Bucureşti, str. Apolodor nr. 17, sectorul 5. Sediul respectiv este acordat de Guvern în folosinţă gratuită până la data la care veniturile Camerei Consultanţilor Fiscali permit achiziţionarea unui sediu propriu, dar nu mai târziu de 31 decembrie 2012. (2) Camera Consultanţilor Fiscali, denumită în continuare Camera, se organizează şi funcţionează în baza unui regulament de organizare şi funcţionare propriu, aprobat prin hotărâre a Consiliului superior al Camerei".- Art. 13 din Ordonanţa Guvernului nr. 71/2001: "Camera îşi acoperă cheltuielile din venituri proprii care se constituie din: a) taxa de autorizare a societăţilor comerciale de consultanţă fiscală; b) taxa de înscriere în evidenţa Camerei; c) cotizaţiile membrilor Camerei; d) încasări din vânzarea publicaţiilor proprii; e) donaţii şi sponsorizări; f) taxa de înscriere la examenul pentru atribuirea calităţii de consultant fiscal; g) alte venituri din activitatea Camerei".- Art. 19 alin. (1) şi (2) din Ordonanţa Guvernului nr. 71/2001: "Carnetul profesional de consultant fiscal, respectiv autorizaţia de funcţionare, se retrage consultanţilor fiscali în următoarele situaţii:1. În cazul persoanelor fizice: a) când atribuirea calităţii de consultant fiscal a fost obţinută ca urmare a săvârşirii infracţiunii de fals şi uz de fals; b) când consultantul fiscal încalcă prevederile Codului privind conduita etică şi profesională în domeniul consultanţei fiscale; c) în caz de neplată a cotizaţiei timp de 12 luni consecutive.2. În cazul persoanelor juridice, în situaţia în care: a) societatea comercială s-a dizolvat; b) după data de înregistrare la Cameră se constată că nu mai îndeplinesc condiţiile legale de funcţionare potrivit prezentei ordonanţe şi Regulamentului de organizare şi funcţionare al Camerei; c) în caz de neplată a cotizaţiei timp de 12 luni consecutive".- Art. 20 alin. (1) şi (2) din Ordonanţa Guvernului nr. 71/2001: "(1) În cazul retragerii carnetului profesional de consultant fiscal sau a autorizaţiei societăţilor comerciale de consultanţă fiscală se interzic acestora practicarea profesiei şi utilizarea titlului de consultant fiscal sau a denumirii de societate comercială de consultanţă fiscală. (2) Împotriva deciziei de retragere a carnetului profesional de consultant fiscal sau a autorizaţiei de funcţionare se poate formula plângere în justiţie, în condiţiile Legii contenciosului administrativ nr. 554/2004, cu modificările ulterioare".Autorul excepţiei susţine că dispoziţiile legale criticate încalcă prevederile constituţionale ale art. 1 alin. (4) privind principiul separaţiei şi echilibrului puterilor în stat, art. 2 privind suveranitatea, art. 16 alin. (1) privind egalitatea în drepturi, art. 9 privind sindicatele, patronatele şi asociaţiile profesionale, art. 21 alin. (1)-(3) privind accesul liber la justiţie, art. 40 alin. (1) şi (4) privind dreptul de asociere, art. 44 privind proprietatea privată, art. 45 privind libertatea economică, art. 54 alin. (2) privind fidelitatea faţă de ţară, art. 53 privind restrângerea exerciţiului unor drepturi sau libertăţi fundamentale, art. 56 alin. (2) privind aşezarea justă a sarcinilor fiscale, art. 61 alin. (1) privind rolul Parlamentului, art. 69 privind mandatul reprezentativ, art. 73 alin. (3) lit. h) privind domeniul de reglementare al legilor organice, art. 76 privind adoptarea legilor şi hotărârilor, art. 108 alin. (3) privind actele Guvernului, art. 115 alin. (1), (4) şi (5) privind delegarea legislativă, art. 117 alin. (2) şi (3) privind înfiinţarea organelor de specialitate în subordinea Guvernului şi ministerelor, respectiv a autorităţilor administrative autonome, art. 126 alin. (5) privind interzicerea înfiinţării de instanţe extraordinare, art. 135 privind economia, art. 136 privind proprietatea, art. 137 alin. (1) privind sistemul financiar şi art. 139 alin. (1) privind impozitele, taxele şi alte contribuţii. Totodată, sunt invocate dispoziţiile art. 4 şi art. 9 din Directiva 84/253/CEE privind autorizarea persoanelor care răspund de controlul legal al documentelor contabile, precum şi cele ale Directivei 2005/36/CE privind recunoaşterea calificărilor profesionale.Analizând excepţia de neconstituţionalitate ridicată, Curtea constată următoarele:1. În ceea ce priveşte critica de neconstituţionalitate a dispoziţiilor Ordonanţei Guvernului nr. 47/2007 în ansamblul ei şi, implicit, a celor ale art. I pct. 8 din ordonanţa menţionată, Curtea reţine că, deşi legea de aprobare a acestei ordonanţe a fost adoptată după o procedură parlamentară discutabilă, nu este de competenţa instanţei constituţionale să controleze modalitatea în care sunt puse în aplicare Regulamentele celor două Camere ale Parlamentului în procesul legislativ. Astfel, respingerea, la data de 12 februarie 2008, de Camera Deputaţilor a proiectului de lege de aprobare a Ordonanţei Guvernului nr. 47/2007 nu putea duce la aplicarea de către Preşedintele Camerei Deputaţilor a dispoziţiilor art. 105 alin. (2) din Regulamentul Camerei Deputaţilor, potrivit cărora "după dezbaterea ultimului raport întocmit, dacă plenul Camerei nu reuşeşte să adopte proiectul de lege referitor la ordonanţă, în condiţiile în care Camera Deputaţilor este Cameră decizională, respectivul proiect se va rediscuta în sesiunea următoare pornind de la forma cu care Camera a fost sesizată iniţial pe baza ultimului raport întocmit de comisia sesizată în fond". Este de forţa evidenţei că acest text se aplică numai în situaţiile în care nu există cvorum sau nu se poate întruni o majoritate într-un sens sau altul în cazul legilor organice, dar, în niciun caz, nu poate viza situaţia în care voinţa majorităţii a fost în sensul respingerii proiectului de lege.Însă acest aspect este unul care vizează în mod exclusiv procedura parlamentară de adoptare a legilor, fără a avea o semnificaţie de natură constituţională, astfel încât Curtea Constituţională nu îşi poate aroga competenţa de a cenzura modul în care Camera Deputaţilor sau Senatul îşi pun în aplicare propriile regulamente.În fine, Curtea constată că excepţia de neconstituţionalitate ce priveşte art. II alin. (2) din Ordonanţa Guvernului nr. 47/2007 este inadmisibilă, întrucât, la momentul soluţionării prezentei cauzei, textul criticat şi-a epuizat efectele juridice, nemaifiind în vigoare în sensul art. 29 alin. (1) din Legea nr. 47/1992.2. Curtea reţine că prevederile art. II alin. (2) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 19/2008 sunt constituţionale, întrucât acestea doar prorogă aplicarea art. 83 alin. (5) din Codul de procedură fiscală. Or, prorogarea, ca procedeu în sine, nu este decât un mijloc de tehnică legislativă aflat la îndemâna legiuitorului pentru a surmonta eventualele dificultăţi apărute în aplicarea efectivă a legii şi pentru a evita lipsirea de eficienţă a legii în procesul de aplicare a acesteia. În aceste condiţii, în cauza de faţă, nu se poate reţine că se încalcă accesul liber la justiţie al cetăţenilor din moment ce prorogarea aplicării art. 83 alin. (5) din Codul de procedură fiscală a avut în vedere motive ce ţin de aplicarea eficientă a legii.3. Potrivit art. 10 alin. (1) din Ordonanţa Guvernului nr. 71/2001, cu modificările şi completările ulterioare, Camera Consultanţilor Fiscali este organizaţie profesională de utilitate publică, persoană juridică fără scop lucrativ, cu sediul în municipiul Bucureşti, str. Apolodor nr. 17, sectorul 5. Sediul respectiv este acordat de Guvern în folosinţă gratuită până la data la care veniturile Camerei Consultanţilor Fiscali permit achiziţionarea unui sediu propriu, dar nu mai târziu de 31 decembrie 2012.Critica autorului excepţiei în sensul că această Cameră a Consultanţilor Fiscali trebuia să se supună regulilor de înfiinţare prevăzute de Ordonanţa Guvernului nr. 26/2000 este neîntemeiată, întrucât chiar această ordonanţă prevede la art. 85 că persoanele juridice de utilitate publică - asociaţii, fundaţii sau alte organizaţii de acest fel - înfiinţate prin legi, ordonanţe, decrete-lege, hotărâri ale Guvernului sau prin orice alte acte de drept public nu intră sub incidenţa prevederilor acestei ordonanţe, ci rămân supuse reglementărilor speciale care stau la baza înfiinţării şi funcţionării lor. Mai mult, Curtea reţine faptul că ordinele profesionale, cum este şi cel al consultanţilor fiscali, au un regim juridic mixt, ele ţinând atât de dreptul public, cât şi de cel privat. Totuşi, aceste ordine sunt înzestrate cu putere de reglementare distinctă, ceea ce le apropie mai mult de dreptul public, elementele de drept privat vizând doar structura şi organizarea lor internă. Sancţiunile aplicate de un ordin profesional membrilor săi se materializează în acte administrative asimilate, care pot fi atacate în contencios-administrativ [a se vedea, în acest sens, spre exemplu, art. 20 alin. (2) din Ordonanţa Guvernului nr. 71/2001]. În aceste condiţii, nu se poate reţine încălcarea art. 1 alin. (4), art. 2, art. 16 alin. (1), art. 9, art. 21 alin. (1)-(3), art. 40, art. 126 alin. (5) din Constituţie.Referitor la invocarea încălcării principiului constituţional al bicameralismului, se constată că atât timp cât Camera Deputaţilor este cameră decizională, aceasta poate introduce în textul legii prevederi noi care ţin de competenţa sa decizională şi care au legătură directă şi indisolubilă cu textul iniţial al proiectului sau propunerii legislative. Prin urmare, nu este obligatoriu ca ambele camere să se pronunţe pe o prevedere legală, ci este suficient în situaţia mai sus enunţată ca numai o Cameră, cea decizională, să se pronunţe. De asemenea, se reţine că instanţa constituţională, în analiza distincţiei lege ordinară-lege organică, a adoptat criteriul material (Decizia nr. 787/2009), astfel că modificarea unei legi adoptate ca lege organică nu califică domeniul reglementat ca fiind de domeniul legii organice. Astfel, o lege adoptată ca lege organică poate cuprinde atât reglementări de natura legii ordinare, cât şi organice, fără ca acest lucru să însemne că domeniul ce ar aparţine legii ordinare nu ar putea fi modificat ulterior printr-o lege ordinară. În caz contrar, s-ar ajunge la situaţia de a adăuga la domeniile rezervate legii organice enumerate în mod expres şi limitativ prin Constituţie. În cauza de faţă, Curtea constată că ordonanţele criticate reglementează domenii care aparţin legilor ordinare şi de aceea au fost aprobate prin legi ordinare. Faptul că actul normativ în cauză modifică o lege adoptată ca lege organică nu înseamnă că reglementează într-un domeniu al legii organice. Având în vedere cele de mai sus, nu se poate reţine încălcarea art. 73 alin. (3) lit. h) din Constituţie.Acordarea cu titlu gratuit a unui sediu unui ordin profesional nu este contrar art. 136 alin. (4) din Constituţie, fiind, de fapt, o expresie a tezei finale a acestui text constituţional - bunurile proprietate publică pot fi date în folosinţă gratuită instituţiilor de utilitate publică.Curtea reţine că textele constituţionale ale art. 44 privind proprietatea privată, art. 54 alin. (2) privind fidelitatea faţă de ţară, art. 56 alin. (2) privind aşezarea justă a sarcinilor fiscale, art. 69 privind mandatul reprezentativ, art. 108 alin. (3) privind actele Guvernului, art. 115 alin. (1), (4) şi (5) privind delegarea legislativă, art. 135 privind economia, art. 137 alin. (1) privind sistemul financiar şi art. 139 alin. (1) privind impozitele, taxele şi alte contribuţii nu au pertinenţă în cauză.În fine, se constată că Directiva nr. 2005/36/CE privind recunoaşterea calificărilor profesionale sau Directiva 2006/43/CE din 17 mai 2006 a Parlamentului European şi a Consiliului privind auditul statutar al conturilor anuale şi al conturilor consolidate, de modificare a directivelor Consiliului 78/660/CEE şi 83/349/CEE şi de abrogare a Directivei 84/253/CEE a Consiliului nu au incidenţă în cauză.Pentru considerentele expuse mai sus, în temeiul art. 146 lit. d) şi al art. 147 alin. (4) din Constituţie, al art. 1-3, al art. 11 alin. (1) lit. A.d) şi al art. 29 din Legea nr. 47/1992,CURTEA CONSTITUŢIONALĂÎn numele legiiDECIDE:1. Respinge ca inadmisibilă excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. II alin. (2) din Ordonanţa Guvernului nr. 47/2007 privind reglementarea unor măsuri financiar-fiscale, excepţie ridicată de Armand Gabriel Bobocea în Dosarul nr. 6.678/2/2008 al Curţii de Apel Bucureşti - Secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal.2. Respinge ca neîntemeiată excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. I pct. 8 din Ordonanţa Guvernului nr. 47/2007 privind reglementarea unor măsuri financiar-fiscale, precum şi a ordonanţei în întregul ei, art. II alin. (2) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 19/2008 pentru modificarea şi completarea Ordonanţei Guvernului nr. 92/2003 privind Codul de procedură fiscală, precum şi a ordonanţei de urgenţă în întregul ei, art. 3 alin. (1) lit. g) şi h), art. 10 alin. (1) şi (2), art. 13, art. 19 alin. (1) şi (2), art. 20 alin. (1) şi (2) din Ordonanţa Guvernului nr. 71/2001 privind organizarea şi exercitarea activităţii de consultanţă fiscală, precum şi a ordonanţei în întregul ei, excepţie ridicată de acelaşi autor în acelaşi dosar al aceleiaşi instanţe.Definitivă şi general obligatorie.Pronunţată în şedinţa publică din data de 10 noiembrie 2009.PREŞEDINTE,ACSINTE GASPARMagistrat-asistent,Benke Karoly-------