HOTĂRÂRE nr. 1.476 din 25 noiembrie 2009privind stabilirea unor măsuri pentru asigurarea aplicării Regulamentului (CE) nr. 1.371/2007 al Parlamentului European şi al Consiliului din 23 octombrie 2007 privind drepturile şi obligaţiile călătorilor din transportul feroviar
Publicat în
MONITORUL OFICIAL nr. 833 din 3 decembrie 2009
În scopul asigurării aplicării în România a prevederilor Regulamentului (CE) nr. 1.371/2007 al Parlamentului European şi al Consiliului din 23 octombrie 2007 privind drepturile şi obligaţiile călătorilor din transportul feroviar,în temeiul art. 108 şi al art. 148 alin. (4) din Constituţia României, republicată,Guvernul României adoptă prezenta hotărâre. + Articolul 1 (1) Se desemnează Autoritatea Feroviară Română - AFER ca organism responsabil cu supravegherea respectării Regulamentului (CE) nr. 1.371/2007 al Parlamentului European şi al Consiliului din 23 octombrie 2007 privind drepturile şi obligaţiile călătorilor din transportul feroviar, publicat în Jurnalul Oficial al Uniunii Europene nr. L 315 din 3 decembrie 2007, denumit în continuare Regulament . (2) Ministerul Transporturilor şi Infrastructurii informează Comisia Europeană asupra desemnării organismului responsabil prevăzut la alin. (1). (3) Ministerul Transporturilor şi Infrastructurii sprijină şi asistă Autoritatea Feroviară Română - AFER în exercitarea atribuţiilor ce îi revin acesteia potrivit alin. (1). + Articolul 2 (1) În aplicarea art. 2 alin. (5), tezele a doua şi a treia din Regulament , expresiile de mai jos au următoarele semnificaţii: a) serviciile urbane şi suburbane de transport feroviar de călători reprezintă serviciile de transport feroviar de călători, care funcţionează pentru a satisface necesităţile de transport ale unui centru urban sau ale unei conurbaţii şi ale zonelor de proximitate/limitrofe, asigurate prin intermediul trenurilor de transport de călători de rang "tren personal"; b) serviciile regionale de transport feroviar de călători reprezintă serviciile de transport feroviar de călători asigurate cu trenuri de transport de călători de rang "tren personal", "tren accelerat" sau "tren rapid", care circulă pe raza unei regionale de cale ferată şi sunt destinate să răspundă nevoilor de transport feroviar de călători în regiunea ce corespunde respectivei regionale de cale ferată. (2) Regionala reprezintă o unitate de transporturi feroviare, care îşi desfăşoară activitatea într-un spaţiu teritorial bine determinat, stabilit de către gestionarul de infrastructură, pentru o bună coordonare şi gestionare a activităţii feroviare la nivel naţional. + Articolul 3 (1) În aplicarea art. 2 alin. (4) din Regulament , se exceptează de la aplicarea dispoziţiilor din Regulament , pentru o perioadă de 5 ani, serviciile naţionale de transport feroviar de călători. (2) Prin servicii naţionale de transport feroviar de călători se înţelege serviciile de transport feroviar de călători pe distanţe lungi, reprezentând serviciile de transport feroviar de călători asigurate cu trenuri de transport de călători de rang "tren personal", "tren accelerat", "tren rapid" sau "tren intercity", care circulă pe raza a două sau mai multor regionale de cale ferată. (3) Perioada prevăzută la alin. (1) se poate reînnoi de două ori cu câte o perioadă de maximum 5 ani, cu respectarea condiţiilor prevăzute de Regulament . + Articolul 4În aplicarea art. 2 alin. (5) din Regulament , sunt exceptate de la aplicarea dispoziţiilor din Regulament serviciile urbane, suburbane şi regionale de transport feroviar de călători. + Articolul 5În aplicarea art. 2 alin. (6) din Regulament , se exceptează de la aplicarea dispoziţiilor din Regulament , pentru o perioadă de 5 ani, reînnoibilă, serviciile de transport feroviar de călători a căror parte semnificativă, ce include cel puţin o oprire regulată într-o gară, este exploatată în afara Comunităţii. + Articolul 6În aplicarea art. 2 alin. (3) din Regulament , dispoziţiile art. 3, 4 şi 5 din prezenta hotărâre nu aduc nicio atingere prevederilor art. 9, 11, 12, 19, art. 20 alin. (1) şi art. 26 din Regulament . + Articolul 7Aplicarea dispoziţiilor Regulamentului prevăzute la art. 3-6 sunt prezentate în anexa care face parte integrantă din prezenta hotărâre. + Articolul 8Ministerul Transporturilor şi Infrastructurii informează Comisia Europeană cu privire la derogările prevăzute la art. 2 alin. (4), (5) şi (6) din Regulament . + Articolul 9 (1) Încălcarea dispoziţiilor din Regulament atrage răspunderea civilă, contravenţională sau penală, după caz, a celor vinovaţi, în condiţiile legii. (2) Constituie contravenţii şi se sancţionează următoarele fapte: a) nerespectarea dispoziţiilor art. 9 "Disponibilitatea legitimaţiilor de transport, a biletelor directe şi a rezervărilor" din Regulament , cu amendă de la 5.000 lei la 10.000 lei; b) nerespectarea dispoziţiilor art. 11 "Răspunderea faţă de călători şi de bagajele lor" din Regulament, cu amendă de la 10.000 lei la 20.000 lei; c) nerespectarea dispoziţiilor art. 12 "Asigurarea" din Regulament , cu amendă de la 10.000 lei la 20.000 lei; d) nerespectarea dispoziţiilor art. 19 "Dreptul la transport" din Regulament , cu amendă de la 5.000 lei la 10.000 lei; e) nerespectarea dispoziţiilor art. 20 alin. (1) "Informarea persoanelor cu handicap şi a persoanelor cu mobilitate redusă" din Regulament , cu amendă de la 5.000 lei la 10.000 lei; f) nerespectarea dispoziţiilor art. 26 "Siguranţa personală a călătorilor" din Regulament , cu amendă de la 10.000 lei la 20.000 lei. (3) Constatarea contravenţiilor prevăzute la alin. (2), precum şi aplicarea sancţiunilor aferente se fac, cu respectarea dispoziţiilor legale în vigoare, de către reprezentanţii împuterniciţi ai Autorităţii Feroviare Române - AFER. + Articolul 10Dispoziţiile prezentei hotărâri referitoare la contravenţii se completează cu prevederile Ordonanţei Guvernului nr. 2/2001 privind regimul juridic al contravenţiilor, aprobată cu modificări şi completări prin Legea nr. 180/2002, cu modificările şi completările ulterioare. + Articolul 11Prezenta hotărâre intră în vigoare la data de 3 decembrie 2009, cu excepţia art. 9 şi 10, care intră în vigoare la 10 zile de la data publicării.PRIM-MINISTRUEMIL BOCContrasemnează:---------------Ministrul transporturilor şi infrastructurii,Radu Mircea BerceanuŞeful Departamentului pentru Afaceri Europene,Bogdan MănoiuBucureşti, 25 noiembrie 2009.Nr. 1.476. + Anexă
------
| EMITENT |

Google Chrome
Mozilla Firefox
Internet Explorer
Apple Safari