LEGE nr. 373 din 26 noiembrie 2009pentru aprobarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 79/2009 privind reglementarea unor măsuri pentru stimularea absorbţiei fondurilor alocate prin Programul Naţional de Dezvoltare Rurală pentru renovarea şi dezvoltarea spaţiului rural prin creşterea calităţii vieţii şi diversificării economiei în zonele rurale
EMITENT
  • PARLAMENTUL
  • Publicat în  MONITORUL OFICIAL nr. 816 din 27 noiembrie 2009



    Parlamentul României adoptă prezenta lege.  +  Articolul UNICSe aprobă Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 79 din 24 iunie 2009 privind reglementarea unor măsuri pentru stimularea absorbţiei fondurilor alocate prin Programul Naţional de Dezvoltare Rurală pentru renovarea şi dezvoltarea spaţiului rural prin creşterea calităţii vieţii şi diversificării economiei în zonele rurale, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 447 din 30 iunie 2009.Această lege a fost adoptată de Parlamentul României, cu respectarea prevederilor art. 75 şi ale art. 76 alin. (2) din Constituţia României, republicată.p. PREŞEDINTELE CAMEREI DEPUTAŢILOR,DANIELA POPAPREŞEDINTELE SENATULUIMIRCEA-DAN GEOANĂBucureşti, 26 noiembrie 2009.Nr. 373.-------------