NORME METODOLOGICE din 28 decembrie 2006 (**actualizate**)privind modul de acordare a sprijinului financiar și condițiile de eligibilitate pentru susținerea unor cheltuieli de depozitare a produselor agricole, astfel cum este prevăzut la lit. b) pct. 1 din anexa nr. 1, precum și pentru susținerea producției marfă la culturile de sfeclă de zahăr, orez, în și cânepă pentru fibră, și/sau ulei și/sau alte utilizări industriale, soia convențională, hamei, culturi energetice (biocarburanți și biomasă), astfel cum este prevăzut la lit. b) pct. 2 din anexa nr. 2 la Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 123/2006 pentru aprobarea acordării sprijinului financiar producătorilor agricoli din sectorul vegetal, zootehnic, al îmbunătățirilor funciare și al organizării și sistematizării teritoriului, aprobată cu modificări prin Legea nr. 125/2007 (ANEXA A)*)(actualizate până la data de 12 octombrie 2009**)
Publicat în
MONITORUL OFICIAL nr. 1054 bis din 30 decembrie 2006
----------*) Aprobate de ORDINUL nr. 850/2006, publicat în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 1.054 din 30 decembrie 2006.----------**) Textul inițial a fost publicat în MONITORUL OFICIAL nr. 1.054 bis din 30 decembrie 2006. Aceasta este forma actualizată de S.C. "Centrul Teritorial de Calcul Electronic" S.A. Piatra-Neamț până la data de 12 octombrie 2009, cu modificările și completările aduse de: ORDINUL nr. 193 din 8 martie 2007; ORDINUL nr. 208 din 14 martie 2007; ORDINUL nr. 441 din 31 mai 2007; ORDINUL nr. 539 din 27 iunie 2007; ORDINUL nr. 601 din 25 iulie 2007; ORDINUL nr. 687 din 9 august 2007; ORDINUL nr. 707 din 27 august 2007; ORDINUL nr. 763 din 4 septembrie 2007; RECTIFICAREA nr. 601 din 25 iulie 2007; ORDINUL nr. 870 din 10 octombrie 2007; ORDINUL nr. 908 din 31 octombrie 2007; ORDINUL nr. 975 din 12 decembrie 2007; ORDINUL nr. 9 din 10 ianuarie 2008; ORDINUL nr. 10 din 16 ianuarie 2008; ORDINUL nr. 65 din 1 februarie 2008; ORDINUL nr. 174 din 19 martie 2008; ORDINUL nr. 260 din 6 mai 2008; ORDINUL nr. 411 din 19 iunie 2008; ORDINUL nr. 436 din 3 iulie 2008; ORDINUL nr. 446 din 4 iulie 2008; ORDINUL nr. 485 din 1 august 2008; ORDINUL nr. 491 din 6 august 2008; ORDINUL nr. 568 din 2 septembrie 2008; ORDINUL nr. 596 din 18 septembrie 2008; ORDINUL nr. 735 din 9 decembrie 2008; ORDINUL nr. 759 din 19 decembrie 2008; ORDINUL nr. 17 din 28 ianuarie 2009; ORDINUL nr. 26 din 4 februarie 2009; ORDINUL nr. 29 din 5 februarie 2009; ORDINUL nr. 180 din 18 martie 2009; ORDINUL nr. 465 din 15 iulie 2009; ORDINUL nr. 624 din 30 septembrie 2009.***) NOTA C.T.C.E. S.A. Piatra-Neamț;Conform art. VII din ORDINUL nr. 174 din 19 martie 2008, publicat în MONITORUL OFICIAL nr. 245 din 28 martie 2008, sintagmele "Ministerul Agriculturii, Pădurilor și Dezvoltării Rurale" și "Ministerul Finanțelor Publice" se înlocuiesc cu sintagmele "Ministerul Agriculturii și Dezvoltării Rurale", respectiv "Ministerul Economiei și Finanțelor".Conform alin. (2) al art. 23 din ORDONANȚA DE URGENȚĂ nr. 221 din 23 decembrie 2008, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 882 din 24 decembrie 2008, în cuprinsul actelor normative în vigoare, următoarele denumiri se înlocuiesc în mod corespunzător prevederilor prezentei ordonante de urgență, după cum urmează:"Ministerul Agriculturii și Dezvoltării Rurale" cu "Ministerul Agriculturii, Pădurilor și Dezvoltării Rurale";"Ministerul Economiei și Finanțelor" cu "Ministerul Economiei", în cazul prevederilor care reglementează activitatea de economie, și cu "Ministerul Finanțelor Publice", în cazul prevederilor care reglementează activitatea de finanțe.Înlocuirea denumirii acestor ministere s-a realizat direct în textul formei actualizate.Conform art. II din ORDINUL nr. 465 din 15 iulie 2009, publicat în MONITORUL OFICIAL nr. 507 din 23 iulie 2009, în cuprinsul normelor metodologice, sintagma "director executiv" este înlocuită cu sintagma "director coordonator" și sintagma "director executiv adjunct" este înlocuită cu sintagma "director coordonator adjunct".Conform pct. 7 al art. I din ORDINUL nr. 624 din 30 septembrie 2009, publicat în MONITORUL OFICIAL nr. 682 din 12 octombrie 2009, în cuprinsul ordinului sintagma "Ministerul Agriculturii și Dezvoltării Rurale" se înlocuiește cu sintagma "Ministerul Agriculturii, Pădurilor și Dezvoltării Rurale" și sintagma "Ministerul Economiei și Finanțelor" se înlocuiește cu sintagma "Ministerul Finanțelor Publice." + Anexa ANORME METODOLOGICEprivind modul de acordare a sprijinuluifinanciar și condițiile de eligibilitatepentru susținerea unor cheltuieli dedepozitare a produselor agricole, astfelcum este prevăzut la lit. b) pct. 1 din anexa nr. 1, precum și pentrususținerea producției marfă la culturile de sfeclă de zahăr, orez, înși cânepă pentru fibră, și/sau ulei și/sau alte utilizăriindustriale, soia convențională, hamei, culturienergetice (biocarburanți și biomasă), astfelcum este prevăzut la lit. b) pct. 2 dinanexa nr. 2 la Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 123/2006pentruaprobarea acordării sprijinului financiarproducătorilor agricoli din sectorul vegetal,zootehnic, al îmbunătățirilor funciare și al organizării șisistematizării teritoriului, aprobată cu modificări prin Legea nr. 125/2007 + Articolul 1Beneficiarii formelor de sprijin financiar sunt producătorii agricoli, persoane fizice și/sau persoane juridice, care sunt înregistrați în Registrul agricol/Registrul fermelor/alte evidențe funciare și exploatează terenuri arabile, individual sau în forme de asociere conform legislației în vigoare, în scopul obținerii producției agricole destinate comercializării. + Articolul 2Implementarea formelor de sprijin financiar, verificarea modului de îndeplinire a condițiilor legale pentru acordarea acestora și decontarea sumelor aferente către beneficiari se asigură prin direcțiile pentru agricultură și dezvoltare rurală județene, respectiv a municipiului București. + Articolul 3Se acordă sprijin financiar producătorilor agricoli din sectorul vegetal care depozitează în spații de depozitare autorizate produse agricole în vederea comercializării. + Articolul 4În sensul prezentelor norme metodologice, următorii termeni de definesc astfel:a) spații de depozitare autorizate - spațiile de depozitare pentru produse agricole, autorizate în conformitate cu prevederile Ordinului ministrului agriculturii, pădurilor și dezvoltării rurale nr. 222/2006pentru aprobarea Regulamentului privind autorizarea spațiilor de depozitare pentru produse agricole, cu excepția spațiilor de depozitare pentru cartof, legume-fructe, struguri de masă, flori;b) produse agricole - cereale, oleaginoase, leguminoase boabe, cartof, legume - fructele, strugurii de masă și florile. + Articolul 5Beneficiarii sprijinului financiar pentru cheltuielile cu plata serviciilor de depozitare sunt producătorii agricoli prevăzuți la art. 1, care îndeplinesc cumulativ următoarele condiții:a) depozitează în spații de depozitare producția agricolă obținută, în vederea comercializării;b) nu dețin în proprietate sau în administrare spații de depozitare pentru cereale, oleaginoase sau leguminoase boabe. + Articolul 6(1) Perioada maximă de depozitare pentru care se aplică prevederile prezentelor norme metodologice este 1 iulie - 31 martie ale fiecărui an de piață, pentru cereale, oleaginoase, leguminoase boabe, 1 septembrie - 30 aprilie, pentru legume, cartofi, flori, și 1 septembrie - 15 iunie, pentru fructe și struguri de masă.(2) Sprijinul financiar reprezintă o cotă procentuală din valoarea cheltuielilor efectuate cu depozitarea sau cu serviciile de depozitare, pentru cantitățile de produse agricole depozitate în perioada prevăzută la alin. (1).-----------Art. 6 a fost modificat de pct. 1 al art. I din ORDINUL nr. 735 din 9 decembrie 2008, publicat în MONITORUL OFICIAL nr. 855 din 19 decembrie 2008. + Articolul 7(1) Sprijinul financiar se acordă beneficiarilor pe bază de cerere-tip, al cărei model este prevăzut în anexa nr. 1, care se depune la direcțiile pentru agricultură și dezvoltare rurală județene, respectiv a municipiului București.(2) Cererile se înregistrează de persoane responsabile cu verificarea documentelor, numite prin decizie de către directorii coordonatori ai direcțiilor pentru agricultură și dezvoltare rurală județene, respectiv a municipiului București, în Registrul special de evidență a beneficiarilor de sprijin financiar, însoțite de următoarele documente:-----------Partea introductivă a alin. (2) al art. 7 a fost modificată de art. II din ORDINUL nr. 465 din 15 iulie 2009, publicat în MONITORUL OFICIAL nr. 507 din 23 iulie 2009, prin înlocuirea sintagmei "director executiv" cu sintagma "director coordonator".a) copie de pe buletinul sau cartea de identitate, pentru persoanele fizice, ori copie de pe certificatul de înmatriculare și/sau certificatul de înregistrare, pentru persoanele juridice, după caz;b) copie de pe actele care dovedesc dreptul de folosință și/sau proprietatea asupra suprafeței de teren cultivate;c) în situația suprafețelor arendate, tabelul contractelor de arendă încheiate, avizate de secretarul consiliului local și de primar, care va cuprinde numărul și data contractului, numele și prenumele arendatorului și suprafața de teren arendată;d) adeverință eliberată de primăria localității pe a cărei rază teritorială este situat terenul, conform înscrisurilor din Registrul agricol;e) declarație pe propria răspundere a beneficiarului că acesta nu deține în proprietate sau în administrare spații de depozitare pentru cereale, oleaginoase și leguminoase boabe;f) copie de pe contractul de prestări de servicii încheiat între beneficiar și operatorul economic care deține în proprietate sau în administrare spații de depozitare pentru produse agricole, însoțită de copia autorizației de depozit;g) copii ale facturilor fiscale privind serviciile de depozitare prestate, precum și ale actelor care dovedesc încasările contravalorii acestor servicii.(3) Pentru cartof, legume-fructe și struguri de masă, cererile de acordarea a sprijinului se depun trimestrial, începând cu 1 decembrie, și vor fi însoțite de următoarele documente:a) copie de pe buletinul sau cartea de identitate, pentru persoanele fizice, sau copie de pe certificatul de înmatriculare și/sau certificatul de înregistrare, pentru persoanele juridice;b) copie de pe actele care dovedesc dreptul de folosință și/sau proprietate asupra suprafeței de teren cultivate cu produsele agricole depozitate;c) declarație pe propria răspundere a beneficiarului din care să rezulte că acesta îndeplinește prevederile art. 5;d) copie de pe contractul de prestări servicii, încheiat între beneficiar și operatorul economic care deține în proprietate sau în administrare spații de depozitare pentru produse agricole, numai pentru situația în care beneficiarul depozitează producția agricolă în regim de prestări servicii;e) copii de pe facturile fiscale privind serviciile de depozitare prestate, precum și de pe actele doveditoare ale încasării contravalorii acestor servicii, numai pentru situația în care beneficiarul depozitează producția agricolă în regim de prestări servicii;f) declarație de depozitare pentru producătorii agricoli care dețin spații de depozitare în proprietate sau în administrare;g) documente de depozit privind intrările și ieșirile din depozit pentru producătorii agricoli care dețin spații de depozitare în proprietate sau în administrare;h) documente centralizatoare privind cheltuielile de depozitare semnate de contabil și administrator, însoțite de documente contabile justificative pentru producătorii agricoli care dețin spații de depozitare în proprietate sau în administrare.-----------Alin. (3) al art. 7 a fost modificat de pct. 2 al art. I din ORDINUL nr. 735 din 9 decembrie 2008, publicat în MONITORUL OFICIAL nr. 855 din 19 decembrie 2008.(4) Persoanele responsabile cu verificarea documentelor, numite prin decizie de către directorii coordonatori ai direcțiilor pentru agricultură și dezvoltare rurală județene, respectiv a municipiului București, verifică cererile și documentele justificative anexate și vor comunică în scris solicitantului decizia luată, în termen de 5 zile lucrătoare de la data înregistrării cererii.-----------Alin. (4) al art. 7 a fost modificat de art. II din ORDINUL nr. 465 din 15 iulie 2009, publicat în MONITORUL OFICIAL nr. 507 din 23 iulie 2009, prin înlocuirea sintagmei "director executiv" cu sintagma "director coordonator".(5) Cererile soluționate favorabil se finanțează în ordinea cronologică a înregistrării, în conformitate cu principiul "primul venit-primul servit" și în limita sumelor aprobate cu această destinație în bugetul Ministerului Agriculturii, Pădurilor și Dezvoltării Rurale. + Articolul 8Reprezentanții direcțiilor pentru agricultură și dezvoltare rurală județene, respectiv a municipiului București, întocmesc Lista producătorilor agricoli cărora li s-a aprobat acordarea sprijinului financiar, conform modelului prevăzut în anexa nr. 2. + Articolul 9În baza Listei producătorilor agricoli cărora li s-a aprobat acordarea sprijinului financiar, direcțiile pentru agricultură și dezvoltare rurală județene, respectiv a municipiului București, întocmesc Situația centralizatoare a sumelor necesare pentru acordarea sprijinului financiar, conform modelului prevăzut în anexa nr. 3, pe care o depun la Direcția buget-finanțe din cadrul Ministerului Agriculturii, Pădurilor și Dezvoltării Rurale, în primele 10 zile ale lunii următoare celei la care se face referire. + Articolul 10Ministerul Agriculturii, Pădurilor și Dezvoltării Rurale, în baza Situației centralizatoare a sumelor necesare pentru acordarea sprijinului financiar, întocmită conform modelului prevăzut în anexa nr. 4, solicită Ministerului Finanțelor Publice deschiderea creditelor bugetare. + Articolul 11Se acordă sprijin financiar prin subvenție pe produs pentru producția marfă la culturile de sfeclă de zahăr, orez, în și cânepă pentru fibră, hamei (conuri), culturi energetice (biocarburanți și biomasă).--------------Art. 11 a fost modificat de pct. 1 al art. I din ORDINUL nr. 624 din 30 septembrie 2009, publicat în MONITORUL OFICIAL nr. 682 din 12 octombrie 2009. + Articolul 12(1) Produsele agricole și perioadele de valorificare a acestora, care beneficiază de sprijin financiar prin subvenție pe produs, sunt prevăzute în anexa nr. 5.(2) Produsele agricole prevăzute la alin (1), valorificate sub formă de sămânță pentru semănat, nu beneficiază de prevederile prezentelor norme metodologice.(3) Produsele agricole vegetale care fac obiectul plății în natură al contractelor de arendare, concesionare sau al contractelor de livrare a îngrășămintelor, pesticidelor și altor inputuri, inclusiv al contractelor de leasing pentru utilaje agricole, nu constituie marfă pentru care se acordă sprijin financiar potrivit prezentului ordin.(4) Produsele agricole prevăzute la alin. (1), care se utilizează ca materie primă pentru realizarea de produse alimentare și/sau industriale în cadrul unităților proprii de producție ale producătorilor agricoli, sunt considerate produse agricole destinate comercializării și beneficiază de prevederile prezentelor norme metodologice.(5) De la prevederile alin. (3) face excepție sfecla de zahăr livrată la fabricile de zahăr procesatoare. + Articolul 13(1) Pentru a beneficia de sprijin financiar prin subvenție pe produs, producătorii agricoli trebuie să formuleze o cerere-tip adresată direcțiilor pentru agricultură și dezvoltare rurală județene, respectiv a municipiului București, în care se specifică codul CAEN principal și codul CAEN secundar, aferent activității pentru care se solicită sprijin, potrivit modelului prevăzut în anexa nr. 2.(2) Cererile se înregistrează de persoane responsabile cu verificarea documentelor, numite prin decizie de către directorii coordonatori ai direcțiilor pentru agricultură și dezvoltare rurală județene, respectiv a municipiului București, în Registrul special de evidență a beneficiarilor de sprijin financiar prin subvenție pe produs, însoțite de următoarele documente:a) copie de pe buletinul sau cartea de identitate, pentru persoanele fizice, ori copie de pe certificatul de înmatriculare și/sau certificatul de înregistrare, pentru persoanele juridice, după caz;b) copie de pe actele care dovedesc dreptul de folosință și/sau proprietatea asupra suprafeței de teren cultivate;c) schițele de amplasare a culturilor;d) în situația suprafețelor arendate, tabelul contractelor de arendă încheiate, avizate de secretarul consiliului local și de primar, care va cuprinde numărul și data contractului, numele și prenumele arendatorului și suprafața de teren arendată;e) adeverință eliberată de primăria localității pe a cărei rază teritorială este situat terenul, conform înscrisurilor din Registrul agricol, din care să rezulte cultura și suprafața;f) declarație pe propria răspundere privind producția totală obținută, din care producția marfă;g) copii de pe actele care dovedesc încasarea contravalorii mărfii livrate, iar la sfecla de zahăr, pe baza documentelor de recepție a cantității de sfeclă de zahăr neto livrată la fabricile de zahăr, cu excepția producătorilor agricoli care nu au valorificat orezul sau nu au predat sfecla de zahăr la fabricile de zahăr, până la data de 31 decembrie 2009 inclusiv.(3) Producătorii agricoli care solicită subvenții pentru producția de orez valorificată depun copii de pe actele doveditoare ale încasării contravalorii mărfii livrate, pe măsura valorificării, dar nu mai târziu de 5 martie 2010 inclusiv.(4) Producătorii agricoli care solicită subvenții pentru sfeclă de zahăr depun documentele de recepție a cantității de sfeclă de zahăr neto livrată la fabricile de zahăr, pe măsura predării sfeclei, dar nu mai târziu de 31 ianuarie 2010 inclusiv.--------------Art. 13 a fost modificat de pct. 2 al art. I din ORDINUL nr. 624 din 30 septembrie 2009, publicat în MONITORUL OFICIAL nr. 682 din 12 octombrie 2009. + Articolul 14(1) În baza cererii-tip adresate direcției pentru agricultură și dezvoltare rurală județene, respectiv a municipiului București pe a cărei rază se află suprafețele exploatate, se întocmesc dosare producătorilor agricoli, care cuprind documentele prevăzute la art. 13 din prezentul ordin.(2) Obligația întocmirii dosarului prevăzut la alin. (1) revine reprezentantului direcției pentru agricultură și dezvoltare rurală județene, respectiv a municipiului București, numit prin decizie de directorul coordonator.-----------Alin. (2) al art. 14 a fost modificat de art. II din ORDINUL nr. 465 din 15 iulie 2009, publicat în MONITORUL OFICIAL nr. 507 din 23 iulie 2009, prin înlocuirea sintagmei "director executiv" cu sintagma "director coordonator".(3) Dosarele întocmite se păstrează în original la sediul acesteia și se introduc într-un program informativ, care se actualizează, în funcție de situațiile deosebite apărute în teritoriu, ori de câte ori este necesar.(4) Răspunderea pentru realitatea și exactitatea datelor cuprinse în dosarele producătorilor agricoli revine reprezentanților direcției pentru agricultură și dezvoltare rurală județene sau a municipiului București.(5) Termenul-limită pentru depunerea cererilor însoțite de documentele prevăzute la art. 13 alin. (2) în vederea acordării sprijinului financiar prin subvenție pe produs este până la 31 decembrie 2009, cu excepția documentelor prevăzute la art. 13 alin. (2) lit. g).--------------Alin. (5) al art. 14 a fost modificat de pct. 3 al art. I din ORDINUL nr. 624 din 30 septembrie 2009, publicat în MONITORUL OFICIAL nr. 682 din 12 octombrie 2009.(6) Direcțiile pentru agricultură și dezvoltare rurală județene sau a municipiului București verifică documentația, care trebuie să cuprindă inclusiv documentele prevăzute la art.13 alin. (3) și (4), aprobă cererile formulate de producătorii agricoli, întocmesc situația centralizatoare privind cererile pentru încasarea de la bugetul de stat a fondurilor alocate ca sprijin financiar prin subvenție pe produs, potrivit modelului prevăzut în anexa nr. 7.--------------Alin. (6) al art. 14 a fost modificat de pct. 3 al art. I din ORDINUL nr. 624 din 30 septembrie 2009, publicat în MONITORUL OFICIAL nr. 682 din 12 octombrie 2009.(7) În baza situației centralizatoare prevăzute la alin. (6), direcțiile pentru agricultură și dezvoltare rurală județene sau a municipiului București întocmesc și depun la Ministerul Agriculturii, Pădurilor și Dezvoltării Rurale, până la data de 31 martie 2010 inclusiv, centralizatorul cuprinzând sumele cuvenite ca sprijin financiar prin subvenție pe produs, potrivit modelului prevăzut în anexa nr. 8.--------------Alin. (7) al art. 14 a fost modificat de pct. 3 al art. I din ORDINUL nr. 624 din 30 septembrie 2009, publicat în MONITORUL OFICIAL nr. 682 din 12 octombrie 2009.(8) Acordarea sumelor se face în ordinea depunerii cererilor, până la utilizarea în întregime a fondului alocat pentru producția marfă, pe culturi și pe județe, respectiv pe municipiul București. + Articolul 15În baza centralizatorului al cărui model este prevăzut în anexa nr. 8, Ministerul Agriculturii, Pădurilor și Dezvoltării Rurale transmite Ministerului Finanțelor Publice Situația centralizatoare privind sumele necesare ca sprijin financiar prin subvenție pe produs, potrivit modelului prevăzut în anexa nr. 9, în vederea deschiderii creditelor bugetare. + Articolul 16După aprobarea de către Ministerul Finanțelor Publice a deschiderii creditelor bugetare, Ministerul Agriculturii, Pădurilor și Dezvoltării Rurale alimentează cu sumele necesare conturile direcțiilor pentru agricultură și dezvoltare rurală județene, respectiv a municipiului București, care virează sumele aprobate în conturile în lei ale beneficiarilor formelor de sprijin financiar. + Articolul 17Anexele nr. 1-9 fac parte integrantă din prezentele norme metodologice. + Anexa 1-------la Anexa A CERERE pentru acordarea de sprijin financiar pentru decontarea cheltuielilor cu serviciile de depozitare și/sau serviciile de depozitare Direcția pentru Agricultură și Dezvoltare Avizat Rurală Reprezentant DADR a Județului...../Municipiului București Nume și prenume ........... Semnătura ................. Nr. de înregistrare ........ din ........ 1. Domnul/Doamna ..................., domiciliat/domiciliată în localitatea..................., str. ............. nr. ..., județul ..........., B.I./C.I.seria .... nr. ......., eliberat/eliberată la data de ........ de ............,CNP ................., cont nr. ................ deschis la .................., 2. S.C/S.A. .................., cu sediul în localitatea ..................str. .............. nr. ..... tel./fax/ ............... cod fiscal ............CUI .......... cont nr. ............ deschis la .................. reprezentatăprin domnul/doamna .................. în calitate de ..................., 3*). În baza Contractului de prestări servicii de depozitare nr. ... din ...,încheiat cu SC ................, am depozitat la depozitul ....................produse agricole după cum urmează: ┌────┬──────────────────┬────────────┬────────────┬───────────────────────────┐ │ │ │ │ │ Cheltuieli pentru servicii│ │Nr. │ Produse agricole │ Cantitatea │ Perioada │ de depozitare │ │crt.│ depozitate │ (tone) │ depozitare ├──────────────┬────────────┤ │ │ │ │ │ Factura │ Suma │ │ │ │ │ │ (nr./data) │ (lei) │ ├────┼──────────────────┼────────────┼────────────┼──────────────┼────────────┤ │ 1 │Grâu │ │ │ │ │ ├────┼──────────────────┼────────────┼────────────┼──────────────┼────────────┤ │ 2 │Orz │ │ │ │ │ ├────┼──────────────────┼────────────┼────────────┼──────────────┼────────────┤ │ 3 │Orz pentru bere │ │ │ │ │ ├────┼──────────────────┼────────────┼────────────┼──────────────┼────────────┤ │ 4 │Porumb │ │ │ │ │ ├────┼──────────────────┼────────────┼────────────┼──────────────┼────────────┤ │ 5 │Orez │ │ │ │ │ ├────┼──────────────────┼────────────┼────────────┼──────────────┼────────────┤ │ 6 │Floarea soarelui │ │ │ │ │ ├────┼──────────────────┼────────────┼────────────┼──────────────┼────────────┤ │ 7 │Soia │ │ │ │ │ ├────┼──────────────────┼────────────┼────────────┼──────────────┼────────────┤ │ 8 │Rapița │ │ │ │ │ ├────┼──────────────────┼────────────┼────────────┼──────────────┼────────────┤ │ 9 │Mazăre boabe │ │ │ │ │ ├────┼──────────────────┼────────────┼────────────┼──────────────┼────────────┤ │ 10 │Fasole boabe │ │ │ │ │ ├────┼──────────────────┼────────────┼────────────┼──────────────┼────────────┤ │ 11 │Cartof │ │ │ │ │ ├────┼──────────────────┼────────────┼────────────┼──────────────┼────────────┤ │ 12 │Legume-fructe │ │ │ │ │ ├────┼──────────────────┼────────────┼────────────┼──────────────┼────────────┤ │ 13 │Struguri de masă │ │ │ │ │ ├────┼──────────────────┼────────────┼────────────┼──────────────┼────────────┤ │ 14 │Flori │ │ │ │ │ ├────┴──────────────────┼────────────┼────────────┼──────────────┼────────────┤ │ TOTAL: │ x │ │ x │ │ └───────────────────────┴────────────┴────────────┴──────────────┴────────────┘ 4**). Am depozitat la depozitul ......... produse agricole după cum urmează: ┌────┬──────────────────┬────────────┬────────────┬───────────────────────────┐ │ │ │ │ │ Cheltuieli pentru servicii│ │Nr. │ Produse agricole │ Cantitatea │ Perioada │ de depozitare │ │crt.│ depozitate │ (tone) │ depozitare │ │ ├────┼──────────────────┼────────────┼────────────┼───────────────────────────┤ │ 1 │Cartof │ │ │ │ ├────┼──────────────────┼────────────┼────────────┼───────────────────────────┤ │ 2 │Legume │ │ │ │ ├────┼──────────────────┼────────────┼────────────┼───────────────────────────┤ │ 3 │Fructe │ │ │ │ ├────┼──────────────────┼────────────┼────────────┼───────────────────────────┤ │ 4 │Struguri de masă │ │ │ │ └────┴──────────────────┴────────────┴────────────┴───────────────────────────┘ În baza actelor doveditoare anexate la prezenta cerere, ................. ......................................................................... ......................................................................... ......................................................................... vă rog să aprobați acordarea sprijinului financiar aferent pentru decontarea cheltuielilor efectuate cu serviciile de depozitare/sau serviciile cu depozitarea. Declar pe proprie răspundere că datele prezentate sunt reale și legale. Data ............ Semnătura ................. Ștampila------------*) Pentru situația în care beneficiarul depozitează producția agricolă în regim de prestări servicii.**) Pentru situația în care producătorii agricoli dețin spații de depozitare în proprietate sau în administrare.-------------Anexa 1 la Anexa A a fost înlocuită cu anexa din ORDINUL nr. 735 din 9 decembrie 2008, publicat în MONITORUL OFICIAL nr. 855 din 19 decembrie 2008, conform pct. 3 al art. I din același act normativ. + Anexa 2-------la Anexa A (model) Direcția pentru Agricultură și Dezvoltare Rurală a Județului ........./Municipiului București Nr. ..... din ........ LISTA producătorilor agricoli cărora li s-a aprobat acordarea sprijinului financiar pentru decontarea cheltuielilor cu serviciile de depozitare ┌────┬──────────────────────┬──────────────┬──────────┬──────────┬───────────┐ │ │ │ Cont │ Produse │Cheltuieli│ Sprijin │ │Nr. │ Producător ├─────┬────────┤ agricole │ pentru │ financiar │ │crt.│ agricol │ Nr. │unitatea│depozitate│servicii ├───┬───────┤ │ │ │ │ │ (tone) │de depozi-│ % │ (lei) │ │ │ │ │ │ │ tare │ │ │ │ │ │ │ │ │ (lei) │ │ │ ├────┼──────────────────────┼─────┼────────┼──────────┼──────────┼───┼───────┤ │(1) │ (2) │ (3) │ (4) │ (5) │ (6) │(7)│(8=6x7)│ ├────┼──────────────────────┼─────┼────────┼──────────┼──────────┼───┼───────┤ │ │ ......... │ │ │ │ │ │ │ ├────┼──────────────────────┼─────┼────────┼──────────┼──────────┼───┼───────┤ │ │ ......... │ │ │ │ │ │ │ ├────┼──────────────────────┼─────┼────────┼──────────┼──────────┼───┼───────┤ │ │ ......... │ │ │ │ │ │ │ ├────┼──────────────────────┼─────┼────────┼──────────┼──────────┼───┼───────┤ │ │ Total general │ │ │ x │ x │ │ x │ └────┴──────────────────────┴─────┴────────┴──────────┴──────────┴───┴───────┘ Director coordonator, .................. (semnătura și ștampila)-----------Anexa 2 a fost modificată de art. II din ORDINUL nr. 465 din 15 iulie 2009, publicat în MONITORUL OFICIAL nr. 507 din 23 iulie 2009, prin înlocuirea sintagmei "director executiv" cu sintagma "director coordonator". + Anexa 3-------la Anexa A (model) Direcția pentru Agricultură și Dezvoltare Rurală a Județului ........../Municipiului București Nr. ...... din ..... SITUAȚIA CENTRALIZATOARE a sumelor necesare acordării sprijinului financiar pentru decontarea cheltuielilor cu serviciile de depozitare ┌────┬───────────────────────────┬─────────────┬───────────────────┬─────────┐ │Nr. │ Producător agricol │ Cerere │Cheltuieli pentru │ Sprijin │ │crt.│ │(număr, data)│ serviciile de │financiar│ │ │ │ │ depozitare │ (lei) │ │ │ │ │ (lei) │ │ ├────┼───────────────────────────┼─────────────┼───────────────────┼─────────┤ │ (0)│ (1) │ (2) │ (3) │ (4) │ ├────┼───────────────────────────┼─────────────┼───────────────────┼─────────┤ │ │ ......... │ │ │ │ ├────┼───────────────────────────┼─────────────┼───────────────────┼─────────┤ │ │ ......... │ │ │ │ ├────┼───────────────────────────┼─────────────┼───────────────────┼─────────┤ │ │ ......... │ │ │ │ ├────┼───────────────────────────┼─────────────┼───────────────────┼─────────┤ │ │ Total general │ │ x │ x │ └────┴───────────────────────────┴─────────────┴───────────────────┴─────────┘ Director Coordonator, Director economic, .................. .................. (semnătura și ștampila) (semnătura și ștampila)-----------Anexa 3 a fost modificată de art. II din ORDINUL nr. 465 din 15 iulie 2009, publicat în MONITORUL OFICIAL nr. 507 din 23 iulie 2009, prin înlocuirea sintagmei "director executiv" cu sintagma "director coordonator". + Anexa 4--------la Anexa A (model) MINISTERUL AGRICULTURII, PĂDURILOR Șl DEZVOLTĂRII RURALE Se aprobă, Ordonator principal de credite, .............................. SITUAȚIA CENTRALIZATOARE a sumelor necesare acordării sprijinului financiar pentru decontarea cheltuielilor cu serviciile de depozitare ┌────┬──────────────────────────────────────┬────────────────────────────────┐ │Nr. │ Județul │ Suma necesară │ │crt.│ │ (lei) │ ├────┼──────────────────────────────────────┼────────────────────────────────┤ │(0) │ (1) │ (2) │ ├────┼──────────────────────────────────────┼────────────────────────────────┤ │ │ ........... │ │ ├────┼──────────────────────────────────────┼────────────────────────────────┤ │ │ ........... │ │ ├────┼──────────────────────────────────────┼────────────────────────────────┤ │ │ ........... │ │ ├────┼──────────────────────────────────────┼────────────────────────────────┤ │ │ Total general │ x │ └────┴──────────────────────────────────────┴────────────────────────────────┘ Directorul Direcției buget-finanțe, ..................... (semnătura și ștampila) + Anexa 5--------la Anexa ALISTAcuprinzând produsele agricole vegetale pentru carese acordă sprijin financiar prin subvenție pe produs(model) ┌────┬─────────────────────────────────────┬─────────────────────────────────────────────┐ │Nr. │ Cultura/Produsul │ Perioada de valorificare │ │crt.│ │ │ ├────┼─────────────────────────────────────┼─────────────────────────────────────────────┤ │ 1. │Sfeclă de zahăr │1 septembrie a.c. - 31 ianuarie anul următor │ ├────┼─────────────────────────────────────┼─────────────────────────────────────────────┤ │ 2. │Orez │1 octombrie a.c. - 5 martie anul următor │ ├────┼─────────────────────────────────────┼─────────────────────────────────────────────┤ │ 3. │În + cânepă pentru fibră │1 august a.c. - 31 decembrie a.c. │ ├────┼─────────────────────────────────────┼─────────────────────────────────────────────┤ │ 4. │Hamei (conuri) │1 septembrie a.c.-31 decembrie a.c. │ ├────┼─────────────────────────────────────┼─────────────────────────────────────────────┤ │ 5. │Culturi energetice (biocarburanți și │1 august a.c. - 31 ianuarie anul următor │ │ │biomasă) │ │ └────┴─────────────────────────────────────┴─────────────────────────────────────────────┘--------------Anexa 5 a fost modificată de pct. 4 al art. I din ORDINUL nr. 624 din 30 septembrie 2009, publicat în MONITORUL OFICIAL nr. 682 din 12 octombrie 2009. + Anexa 6-------la Anexa ACEREREpentru acordarea sprijinului direct al statului pe produsCod CAEN principal ....................Cod CAEN secundar .....................Avizat--------Direcția pentru Agricultură și Dezvoltare Reprezentant DADR județul ...............Rurală a Județului ...................... Nume și prenume .........................Nr. ....... din ......................... Semnătura ...............................1. Domnul/Doamna .............................., domiciliat/domiciliată în localitatea..................., str. ....................... nr. ......., județul ................,B.I./C.I. seria ...... nr. ..............., eliberat/eliberată la data de ..............de ................, CNP ....................,2. S.C./S.A. ...................., cu sediul în localitatea .........................,str. .................. nr. ......., tel./fax ................. cod fiscal ............,CUI ..................., reprezentată prin dl/dna .....................................,în calitate de ........................., în baza actelor doveditoare pe care le anexez,solicit acordarea sprijinului direct al statului pe produs pentru producția marfălivrată la produsele agricole prevăzute în anexa nr. 1. ┌────┬────────────────────────────┬─────────┬──────────┬─────────┬───────────┬───────────┐ │Nr. │ │Suprafața│Producție │din care:│ Nivelul │ Valoarea │ │crt.│ Cultura/Produsul │ (ha) │marfă din ├─────────┤sprijinului│ totală a │ │ │ │ │declarația│Producție│pe unitatea│sprijinului│ │ │ │ │pe propria│ marfă │ de produs │ (lei) │ │ │ │ │răspundere│ livrată │(lei/tonă) │ │ │ │ │ │ (tone) │ (tone) │ │ │ ├────┼────────────────────────────┼─────────┼──────────┼─────────┼───────────┼───────────┤ │(0) │ (1) │ (2) │ (3) │ (4) │ (5) │(6 = 4 x 5)│ ├────┼────────────────────────────┼─────────┼──────────┼─────────┼───────────┼───────────┤ │ 1. │Sfeclă de zahăr │ │ │ │ │ │ ├────┼────────────────────────────┼─────────┼──────────┼─────────┼───────────┼───────────┤ │ 2. │Orez │ │ │ │ │ │ ├────┼────────────────────────────┼─────────┼──────────┼─────────┼───────────┼───────────┤ │ 3. │În + cânepă pentru fibră │ │ │ │ │ │ ├────┼────────────────────────────┼─────────┼──────────┼─────────┼───────────┼───────────┤ │ 4. │Hamei (conuri) │ │ │ │ │ │ ├────┼────────────────────────────┼─────────┼──────────┼─────────┼───────────┼───────────┤ │ 5. │Culturi energetice │ │ │ │ │ │ │ │(biocarburanți și biomasă) │ │ │ │ │ │ ├────┼────────────────────────────┼─────────┼──────────┼─────────┼───────────┼───────────┤ │ 6. │Total general │ │ │ X │ X │ │ └────┴────────────────────────────┴─────────┴──────────┴─────────┴───────────┴───────────┘Solicit decontarea sumelor prin: ┌────────────────────────────────────────────┬───────────────────────────────────────────┐ │ Unitatea │ Cont nr. │ ├────────────────────────────────────────────┼───────────────────────────────────────────┤ │ ....................................... │ ......................................... │ ├────────────────────────────────────────────┼───────────────────────────────────────────┤ │ │ │ └────────────────────────────────────────────┴───────────────────────────────────────────┘Declar pe propria răspundere că datele prezentate sunt reale și legale.Semnătura(ștampila, după caz)--------------Anexa 6 a fost modificată de pct. 5 al art. I din ORDINUL nr. 624 din 30 septembrie 2009, publicat în MONITORUL OFICIAL nr. 682 din 12 octombrie 2009. + Anexa 7-------la Anexa A (model) Direcția pentru Agricultură și Dezvoltare Rurală a Județului ........../Municipiului București Cultura ................... SITUAȚIA CENTRALIZATOARE privind cererile pentru încasarea de la bugetul de stat a fondurilor alocate ca sprijin financiar prin subvenție pe produs ┌────┬─────────────────────┬──────────┬───────────┬───────────────┬──────────┐ │Nr. │ Producătorul │Cerere nr.│ Producția │Susținerea pe │ Suma │ │crt.│ agricol │...... din│ marfă │ unitatea │ cuvenită │ │ │ │ ........ │ livrată │ de produs │ (lei) │ │ │ │ │ (tone) │ (lei/to) │ │ ├────┼─────────────────────┼──────────┼───────────┼───────────────┼──────────┤ │ (0)│ (1) │ (2) │ (3) │ (4) │(5=3x4) │ ├────┼─────────────────────┼──────────┼───────────┼───────────────┼──────────┤ ├────┼─────────────────────┼──────────┼───────────┼───────────────┼──────────┤ │ │Total general: │ x │ │ x │ │ └────┴─────────────────────┴──────────┴───────────┴───────────────┴──────────┘ Director coordonator, Director economic, .................. .................. (semnătura și ștampila) (semnătura și ștampila)-----------Anexa 7 a fost modificată de art. II din ORDINUL nr. 465 din 15 iulie 2009, publicat în MONITORUL OFICIAL nr. 507 din 23 iulie 2009, prin înlocuirea sintagmei "director executiv" cu sintagma "director coordonator". + Anexa 8-------la Anexa ACENTRALIZATORULcuprinzând sumele cuvenite ca sprijin financiar prin subvenție pe produs(model)Direcția pentru Agricultură și Dezvoltare Ruralăa Județului ..................../Municipiului București ┌────┬───────────────────────────────────┬──────────────┬───────────────┬───────────────┐ │Nr. │ │ Producția │ Susținere pe │Valoarea totală│ │crt.│ Produsul │marfă livrată │ unitatea de │ a sprijinului │ │ │ │ (tone) │ produs │ (lei) │ │ │ │ │ (lei/tonă) │ │ ├────┼───────────────────────────────────┼──────────────┼───────────────┼───────────────┤ │(0) │ (1) │ (2) │ (3) │ (4 = 3 x 2) │ ├────┼───────────────────────────────────┼──────────────┼───────────────┼───────────────┤ │ 1. │Sfeclă de zahăr │ │ │ │ ├────┼───────────────────────────────────┼──────────────┼───────────────┼───────────────┤ │ 2. │Orez │ │ │ │ ├────┼───────────────────────────────────┼──────────────┼───────────────┼───────────────┤ │ 3. │În + cânepă pentru fibră │ │ │ │ ├────┼───────────────────────────────────┼──────────────┼───────────────┼───────────────┤ │ 4. │Hamei (conuri) │ │ │ │ ├────┼───────────────────────────────────┼──────────────┼───────────────┼───────────────┤ │ 5. │Culturi energetice (biocarburanți │ │ │ │ │ │și biomasă) │ │ │ │ ├────┼───────────────────────────────────┼──────────────┼───────────────┼───────────────┤ │ 6. │Total general │ X │ X │ │ └────┴───────────────────────────────────┴──────────────┴───────────────┴───────────────┘Director coordonator, Director economic,........................ .........................(semnătura și ștampila) (semnătura și ștampila)--------------Anexa 8 a fost modificată de pct. 6 al art. I din ORDINUL nr. 624 din 30 septembrie 2009, publicat în MONITORUL OFICIAL nr. 682 din 12 octombrie 2009. + Anexa 9-------la Anexa A (model)MINISTERUL AGRICULTURII, PĂDURILOR ȘI DEZVOLTĂRII RURALE Se aprobă --------- Ordonator principal de credite, ............................... SITUAȚIA CENTRALIZATOARE privind sumele necesare ca sprijin financiar prin subvenție pe produs ┌─────┬────────────────────┬────────────────┐ │Nr. │ Județul │ Suma necesară │ │crt. │ │ │ ├─────┼────────────────────┼────────────────┤ │ (0) │ (1) │ (2) │ ├─────┼────────────────────┼────────────────┤ │ │ │ │ ├─────┼────────────────────┼────────────────┤ │ │ │ │ ├─────┼────────────────────┼────────────────┤ │ │Total general: │ │ └─────┴────────────────────┴────────────────┘ Direcția buget - finanțe, Director, ...................... (semnătura și ștampila)-------------Anexa A a fost înlocuită cu anexa I la ORDINUL nr. 763 din 4 septembrie 2007, publicat în MONITORUL OFICIAL nr. 658 din 26 septembrie 2007, conform art. I din același act normativ.-------
EMITENT |