DECIZIE nr. 388 din 19 martie 2009referitoare la excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 282^1 alin. 1 din Codul de procedură civilă
Publicat în
MONITORUL OFICIAL nr. 293 din 5 mai 2009
Acsinte Gaspar - preşedinteAspazia Cojocaru - judecătorPetre Lăzăroiu - judecătorIon Predescu - judecătorTudorel Toader - judecătorAugustin Zegrean - judecătorSimona Ricu - procurorMihaela Senia Costinescu - magistrat-asistentPe rol se află soluţionarea excepţiei de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 282^1 alin. 1 din Codul de procedură civilă, excepţie ridicată de Lidia Olaru şi Valerian Olaru în Dosarul nr. 1.945/221/2007 al Tribunalului Hunedoara - Secţia civilă.La apelul nominal lipsesc părţile, faţă de care procedura de citare a fost legal îndeplinită.Cauza fiind în stare de judecată, preşedintele acordă cuvântul reprezentantului Ministerului Public, care pune concluzii de respingere a excepţiei de neconstituţionalitate ca neîntemeiată, invocând jurisprudenţa Curţii Constituţionale în această materie.CURTEA,având în vedere actele şi lucrările dosarului, reţine următoarele:Prin Încheierea din 19 iunie 2008, pronunţată în Dosarul nr. 1.945/221/2007, Tribunalul Hunedoara - Secţia civilă a sesizat Curtea Constituţională cu excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 282^1 alin. 1 din Codul de procedură civilă, excepţie ridicată de Lidia Olaru şi Valerian Olaru.În motivarea excepţiei de neconstituţionalitate autorii susţin că textul de lege care stabileşte că sunt supuse apelului doar hotărârile pronunţate în litigii al căror obiect are o valoare de peste 100.000 lei, fără a preciza cu exactitate ce valoare se are în vedere: valoarea impozabilă, valoarea comercială actuală sau valoarea apreciată de părţi, este susceptibil de a fi aplicat diferit, în mod arbitrar şi discriminator. În această manieră se încalcă principiul legalităţii, care implică nu numai existenţa legii, ci şi calităţile acesteia, traduse prin suficienta accesibilitate şi precizie. De asemenea, se aduce atingere principiului securităţii actelor juridice, care presupune "dreptul persoanelor de a nu fi surprinse de autorităţile statului prin măsuri discreţionare şi abuzive îmbrăcate în forme juridice". În fine, nereglementând un criteriu de stabilire a valorii obiectului litigiului, dispoziţiile art. 282^1 alin. 1 din Codul de procedură civilă aduc atingere însăşi substanţei dreptului la un proces echitabil.Tribunalul Hunedoara - Secţia civilă consideră excepţia de neconstituţionalitate ca fiind neîntemeiată.În conformitate cu dispoziţiile art. 30 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, încheierea de sesizare a fost comunicată preşedinţilor celor două Camere ale Parlamentului, Guvernului şi Avocatului Poporului, pentru a-şi formula punctele de vedere cu privire la excepţia de neconstituţionalitate.Avocatul Poporului apreciază că excepţia de neconstituţionalitate este neîntemeiată, textele de lege criticate fiind în deplină concordanţă cu prevederile constituţionale invocate.Preşedinţii celor două Camere ale Parlamentului şi Guvernul nu au comunicat punctele lor de vedere cu privire la excepţia de neconstituţionalitate.CURTEA,examinând încheierea de sesizare, punctul de vedere al Avocatului Poporului, raportul întocmit de judecătorul-raportor, concluziile procurorului, dispoziţiile legale criticate, raportate la prevederile Constituţiei, precum şi Legea nr. 47/1992, reţine următoarele:Curtea Constituţională a fost legal sesizată şi este competentă, potrivit dispoziţiilor art. 146 lit. d) din Constituţie, precum şi ale art. 1 alin. (2), ale art. 2, 3, 10 şi 29 din Legea nr. 47/1992, să soluţioneze excepţia de neconstituţionalitate.Obiectul excepţiei de neconstituţionalitate îl constituie dispoziţiile art. 282^1 alin. 1 din Codul de procedură civilă, text de lege care are următorul conţinut: "Nu sunt supuse apelului hotărârile judecătoreşti date în primă instanţă în cererile introduse pe cale principală privind pensii de întreţinere, litigii al căror obiect are o valoare de până la 100.000 lei inclusiv, atât în materie civilă, cât şi în materie comercială, acţiunile posesorii, precum şi cele referitoare la înregistrările în registrele de stare civilă, luarea măsurilor asigurătorii şi în alte cazuri prevăzute de lege."Autorul excepţiei susţine că dispoziţiile legale criticate încalcă prevederile constituţionale ale art. 15 alin. (1), art. 16 alin. (1) şi (2), art. 21 alin. (1), (2) şi (3), art. 124 alin. (2), art. 126 alin. (1), (2) şi (3) şi art. 129. De asemenea, se mai susţine nesocotirea prevederilor art. 6 paragraful 1 şi art. 13 din Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale.Examinând excepţia, Curtea Constituţională constată că asupra prevederilor legale criticate s-a pronunţat prin mai multe decizii, de exemplu prin Decizia nr. 440 din 15 septembrie 2005, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 938 din 20 octombrie 2005.Cu acel prilej Curtea a reţinut, în esenţă, că "diferenţierea hotărârilor care pot fi sau nu pot fi supuse apelului se face pe criteriul valorii obiectului litigiului, iar nu pe cel al averii şi, prin urmare, textul legal criticat nu instituie discriminări pe criteriile prevăzute de art. 4 din Constituţie, de natură să aducă atingere principiului egalităţii cetăţenilor în faţa legii.Regimul juridic diferit este determinat de deosebirea de situaţii care impune soluţii legislative diferite în vederea asigurării celerităţii soluţionării cauzelor aflate pe rolul instanţelor.Referitor la critica autorilor excepţiei privind încălcarea prevederilor art. 21 din Constituţie, Curtea a stabilit în jurisprudenţa sa că accesul liber la justiţie nu înseamnă accesul, în toate cazurile, la toate structurile judecătoreşti şi la toate căile de atac.Totodată, Curtea Europeană a Drepturilor Omului, în jurisprudenţa sa, a statuat că dreptul de acces la tribunale nu este absolut şi că, fiind vorba despre un drept pe care convenţia l-a recunoscut fără să îl definească în sensul restrâns al cuvântului, există posibilitatea limitărilor implicit admise chiar în afara limitelor care circumscriu conţinutul oricărui drept (Cauza «Golder împotriva Regatului Unit», 1975). Pentru aceste motive nu poate fi reţinută nici încălcarea prevederilor art. 6 paragraful 1 din Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale."De altfel, art. 126 alin. (2) din Constituţie, republicată, potrivit căruia "Competenţa instanţelor judecătoreşti şi procedura de judecată sunt prevăzute numai prin lege", precum şi art. 129, care prevede că, "împotriva hotărârilor judecătoreşti, părţile interesate şi Ministerul Public pot exercita căile de atac, în condiţiile legii", atribuie exclusiv legiuitorului prerogativa stabilirii competenţei şi procedurii de judecată, inclusiv a condiţiilor de exercitare a căilor de atac.Întrucât criticile de neconstituţionalitate privesc, în esenţă, aceleaşi aspecte şi având în vedere că nu au intervenit elemente noi, de natură să determine schimbarea jurisprudenţei Curţii Constituţionale, soluţia şi considerentele cuprinse în decizia menţionată îşi menţin valabilitatea şi în cauza de faţă.Pentru considerentele expuse mai sus, în temeiul art. 146 lit. d) şi art. 147 alin. (4) din Constituţie, precum şi al art. 1-3, al art. 11 alin. (1) lit. A.d) şi al art. 29 din Legea nr. 47/1992,CURTEA CONSTITUŢIONALĂÎn numele legiiDECIDE:Respinge excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 282^1 alin. 1 din Codul de procedură civilă, excepţie ridicată de Lidia Olaru şi Valerian Olaru în Dosarul nr. 1.945/221/2007 al Tribunalului Hunedoara - Secţia civilă.Definitivă şi general obligatorie.Pronunţată în şedinţa publică din data de 19 martie 2009.PREŞEDINTE,ACSINTE GASPARMagistrat-asistent,Mihaela Senia Costinescu----------
EMITENT |