NORME TEHNICE din 31 martie 2009 de realizare a programelor naţionale de sănătate în anul 2009*)
EMITENT
  • MINISTERUL SĂNĂTĂŢII
  • CASA NAŢIONALĂ DE ASIGURĂRI DE SĂNĂTATE
  • Publicat în  MONITORUL OFICIAL nr. 211 bis din 1 aprilie 2009



    --------- Notă *) Aprobate de Ordinul nr. 417 din 31 martie 2009 şi Ordinul nr. 431 din 31 martie 2009, publicat în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 211 din 1 aprilie 2009.

    Anexa nr. 1

    CADRUL GENERAL

    de realizare a programelor naţionale de sănătate

    SECŢIUNEA A

    Programe naţionale de sănătate de evaluare, profilactice şi cu scop curativ, finanţate din bugetul Ministerului Sănătăţii

    Art. 1. În anul 2009, potrivit Hotărârii Guvernului nr. 367/2009 pentru aprobarea programelor naţionale de sănătate în anul 2009, se derulează următoarele programe de sănătate:

    1. I. Programele naţionale privind bolile transmisibile:

      1. 1. Programul naţional de imunizare;

      2. 2. Programul naţional de boli transmisibile (infecţie HIV/SIDA, tuberculoză, infecţii cu transmitere sexuală şi alte boli transmisibile prioritare);

        1. 2.1 Subprogramul de supraveghere şi control al bolilor transmisibile prioritare;

        2. 2.2 Subprogramul de supraveghere şi control al infecţiei HIV;

        3. 2.3 Subprogramul de supraveghere şi control al tuberculozei;

        4. 2.4 Subprogramul de supraveghere şi control al bolilor cu transmitere sexuală.

      3. 3. Programul naţional de supraveghere şi control al infecţiilor nosocomiale;

      4. 4. Programul naţional de monitorizare a factorilor determinanţi din mediul de viaţă şi muncă;

      5. 5. Programul naţional de hematologie şi securitate transfuzională;

      6. 6. Programul naţional pentru asigurarea managementului programelor naţionale privind bolile transmisibile.

    2. II. Programele naţionale privind bolile netransmisibile:

      1. 1. Programul naţional de boli cardiovasculare;

        1. 1.1 Subprogramul de screening pentru identificarea pacienţilor cu factori de risc cardiovasculari;

        2. 1.2 Tratamentul pacienţilor cu afecţiuni cardiovasculare

      2. 2. Programul naţional de oncologie;

      3. 3. Programul naţional de sănătate mintală;

        1. 3.1 Subprogramul de profilaxie în patologia psihiatrică şi psihosocială;

        2. 3.2 Subprogramul de prevenire şi tratament ale toxicodependenţelor.

      4. 4. Programul naţional de diabet zaharat;

      5. 5. Programul naţional de transplant de organe, ţesuturi şi celule de origine umană;

      6. 6. Programul naţional de diagnostic şi tratament cu ajutorul aparaturii de înaltă performanţă;

        1. 6.1 Subprogramul de tratament chirurgical al unor afecţiuni complexe prin chirurgie minim invazivă asistată robotic;

        2. 6.2 Subprogramul de radiologie intervenţională;

        3. 6.3 Subprogramul de utilizare a suturilor mecanice în chirurgia generală;

        4. 6.4 Subprogram de utilizare a plaselor sintetice în chirurgia parietală abdominală deschisă şi laparoscopică.

        5. 6.5 Subprogramul de tratament al surdităţii prin proteze auditive implantabile (implant cohlear şi proteze auditive).

      7. 7. Programul naţional de boli endocrine;

      8. 8. Programul naţional de diagnostic şi tratament pentru boli rare şi sepsis sever;

      9. 9. Programul naţional de urgenţă prespitalicească.

    3. III. Programul naţional de depistare precoce activă a afecţiunilor oncologice

      1. 1. Subprogramul de screening pentru depistarea precoce activă a cancerului de col uterin;

      2. 2. Subprogramul de screening pentru depistarea precoce activă a cancerului mamar.

    4. IV. Programul naţional de promovare a sănătăţii şi educaţie pentru sănătate

      1. 1. Subprogramul de informare, educare, comunicare pentru prevenirea bolilor cardiovasculare;

      2. 2. Subprogramul de informare, educare, comunicare pentru prevenirea cancerului de col uterin;

      3. 3. Subprogramul de promovare a unui stil de viaţă sănătos;

      4. 4. Subprogramul de prevenire şi combatere a consumului de tutun.

    5. V. Programul naţional de sănătate a femeii şi copilului

      1. 1. Subprogramul de creştere a accesului la servicii moderne de planificare familială;

      2. 2. Subprogramul de creştere a accesului, calităţii şi eficienţei serviciilor medicale specifice pentru gravidă şi lăuză;

      3. 3. Subprogramul de profilaxie şi diagnostic pre- şi postnatal al malformaţiilor şi/sau al unor afecţiuni genetice;

      4. 4. Subprogramul de profilaxie a sindromului de izoimunizare Rh;

      5. 5. Subprogramul de prevenirea deceselor neonatale prin creşterea accesului la îngrijiri adecvate în unităţi regionale şi de evaluare a mortalităţii neonatale;

      6. 6. Subprogramul de screening neonatal pentru depistarea fenilcetonuriei şi hipotiroidismului congenital, precum şi confirmarea diagnosticului şi tratamentul specific al cazurilor depistate;

      7. 7. Subprogramul de screening pentru depistarea precoce a deficienţelor de auz;

      8. 8. Subprogramul de screening pentru depistarea precoce a retinopatiei de prematuritate, tratamentul şi dispensarizarea bolnavilor;

      9. 9. Subprogramul de promovarea a alăptării;

      10. 10. Subprogramul de profilaxie a distrofiei la copiii cu vârstă cuprinsă între 0 - 12 luni, care nu beneficiază de lapte matern prin administrare de lapte praf;

      11. 11. Subprogramul de profilaxie a malnutriţiei la copiii cu greutate mică la naştere;

      12. 12. Subprogramul de profilaxie a anemiei feriprive la gravidă;

      13. 13. Subprogramul de profilaxie a anemiei feriprive la sugar;

      14. 14. Subprogramul de profilaxie a rahitismului carenţial al copilului;

      15. 15. Subprogramul de diagnosticul precoce, prevenţie primară şi secundară, precum

        şi de monitorizare a unor afecţiuni cronice la copil;

      16. 16. Subprogramul de prevenire a complicaţiilor, prin diagnostic precoce tratament medicamentos specific şi recuperare neuropsihomotorie a următoarelor afecţiuni: epilepsia, paraliziile cerebrale, întârzierile neuropsihomotorii de cauze multifactoriale;

      17. 17. Subprogramul de profilaxie a infecţiei cu virusul respirator sinciţial la copiii cu risc crescut de infecţie;

      18. 18. Subprogramul de monitorizare şi evaluare a Programului naţional de sănătate a femeii şi copilului.

    6. VI. Program naţional de administraţie sanitară

      1. 1. Subprogramul de descentralizare a sistemului sanitar;

      2. 2. Subprogramul de evaluare a performanţei spitalelor;

      3. 3. Subprogramul de dezvoltare a ghidurilor clinice;

      4. 4. Subprogramul de evaluare şi îmbunătăţire a managementului programelor naţionale de sănătate.

    7. VII. Programul naţional de tratament în străinătate

    8. VIII. Programul pentru compensarea cu 90% a preţului de referinţă al medicamentelor

    9. IX. Programul naţional de asistenţă medicală comunitară şi acţiuni pentru sănătate

    10. X. Programul naţional privind evaluarea stării de sănătate a populaţiei în asistenţa medicală primară

    Art. 2. Programele naţionale de sănătate prevăzute la art. 1 sunt elaborate şi derulate în mod distinct sau în comun de către Ministerul Sănătăţii şi Casa Naţională de Asigurări de Sănătate, după caz.

    Art. 3. Resursele financiare pentru finanţarea programelor naţionale de sănătate provin de la bugetul de stat şi din veniturile proprii ale Ministerului Sănătăţii.

    Art. 4. Programele naţionale, respectiv subprogramele de sănătate care sunt derulate în comun de către Ministerul Sănătăţii şi Casa Naţională de Asigurări de Sănătate şi care sunt finanţate din fondurile transferate din bugetul Ministerului Sănătăţii în bugetul Fondului naţional unic de asigurări sociale de sănătate sunt următoarele:

    1. 1) Programul naţional de boli cardiovasculare - tratamentul pacienţilor cu afecţiuni cardiovasculare;

    2. 2) Programul naţional de oncologie - tratamentul bolnavilor cu afecţiuni oncologice;

    3. 3) Programul naţional de diabet zaharat:

      1. a) prevenţia secundară a diabetului zaharat prin depistarea precoce a complicaţiilor acestuia (inclusiv prin dozarea hemoglobinei glicozilate (HbA 1c);

      2. b) tratamentul medicamentos al pacienţilor cu diabet zaharat;

      3. c) automonitorizarea bolnavilor cu diabet zaharat insulinotratat.

    4. 4) Programul naţional de transplant de organe, ţesuturi şi celule de origine umană - tratamentul stării posttransplant în ambulatoriu al pacienţilor cu transplant;

    5. 5) Programul de diagnostic şi tratament cu ajutorul aparaturii de înaltă performanţă - tratamentul surdităţii prin proteze auditive implantabile;

    6. 6) Programul naţional de diagnostic şi tratament pentru boli rare şi sepsis sever - tratamentul medicamentos al bolnavilor cu hemofilie, talasemie, scleroză laterală amitrofică, mucoviscidoză şi epidermoliză buloasă;

    7. 7) Programul naţional de depistare precoce activă a afecţiunilor oncologice - efectuarea screening-ului pentru depistarea precoce activă a cancerului de col uterin şi a cancerului mamar;

    8. 8) Programul pentru compensarea cu 90% a preţului de referinţă al medicamentelor;

    9. 9) Programul naţional privind evaluarea stării de sănătate a populaţiei în asistenţa medicală primară - pentru obiectivele a) şi b) ale programului prevăzut la pct. X lit. A din anexa la Hotărârea Guvernului nr. 367/2009 pentru aprobarea programelor naţionale de sănătate în anul 2009.

    Art. 5.

    1. (1) Programele naţionale de sănătate sunt coordonate la nivel naţional de către structurile de specialitate din cadrul Ministerului Sănătăţii.

    2. (2) Casa Naţională de Asigurări de Sănătate derulează activităţile cuprinse în cadrul programelor prevăzute la art. 4, finanţate prin transferuri din bugetul Ministerului Sănătăţii în bugetul Fondului naţional unic de asigurări sociale de sănătate.

    Art. 6. Programele naţionale de sănătate finanţate de la bugetul de stat şi din veniturile proprii ale Ministerului Sănătăţii sunt implementate şi monitorizate la nivel regional şi local de coordonatorii din cadrul institutelor, centrelor de sănătate publică şi direcţiilor de sănătate publică judeţene şi a municipiului Bucureşti.

    Art. 7. Programele naţionale de sănătate se derulează prin institute şi centre de sănătate publică, direcţii de sănătate publică, furnizori de servicii medicale aflaţi în relaţie contractuală cu casele de asigurări de sănătate, farmaciile cu circuit deschis şi prin alte unităţi sanitare desemnate de Ministerul Sănătăţii sau direcţiile de sănătate publică, după caz.

    Art. 8.

    1. (1) Instituţiile şi unităţile sanitare publice care derulează programe naţionale de sănătate au obligaţia gestionării eficiente a mijloacelor materiale şi băneşti şi a organizării evidenţei contabile a cheltuielilor pentru fiecare program sau subprogram, pe subdiviziunile clasificaţiei bugetare, precum şi organizarea evidenţei nominale, pe bază pe cod numeric personal, a beneficiarilor programului/subprogramului.

    2. (2) Furnizorii privaţi de servicii medicale care derulează programe naţionale de sănătate au obligaţia gestionării eficiente a mijloacelor materiale şi băneşti şi a organizării evidenţei nominale, pe cod numeric personal, a beneficiarilor programului/subprogramului.

    Art. 9. Programele naţionale de sănătate, respectiv subprogramele se finanţează de la bugetul de stat şi din veniturile proprii ale Ministerului Sănătăţii de la titlurile bugetare 20 "Bunuri şi servicii" şi 51 "Transferuri între unităţi ale administraţiei publice", prevăzute în Clasificaţia indicatorilor privind finanţele publice.

    Art. 10. Finanţarea programelor naţionale şi a subprogramelor de sănătate se face lunar, pe total titlu, pe baza cererilor fundamentate ale ordonatorilor de credite secundari şi terţiari, însoţite de documentele justificative ale ordonatorilor de credite, în raport cu:

    1. 1) gradul de utilizare a fondurilor puse la dispoziţie anterior;

    2. 2) disponibilul din cont rămas neutilizat;

    3. 3) indicatorii fizici realizaţi în perioada anterioară;

    4. 4) bugetul aprobat cu această destinaţie;

    5. 5) raportarea, în conformitate cu prevederile legale în vigoare, a datelor în registrul bolnavilor specific programului derulat, acolo unde acesta există.

    Cererile de finanţare fundamentate ale ordonatorilor de credite, detaliate pe tipuri de cheltuieli, se transmit spre avizare Direcţiei generale de sănătate publică, asistenţă medicală şi programe, până cel târziu în data de 20 a lunii curente pentru luna următoare, conform machetelor aprobate prin ordin al ministrului sănătăţii.

    Cererile de finanţare transmise de către ordonatorii de credite după termenul stabilit în prezentul ordin nu sunt avizate, iar activităţile cuprinse în cererea de finanţare se finanţează în luna următoare celei pentru care a fost transmisă solicitarea.

    În urma evaluărilor trimestriale ale indicatorilor specifici şi în funcţie de realizarea obiectivelor şi activităţilor propuse se stabileşte şi modul de alocare a resurselor rămase neutilizate.

    Art. 11. Sumele alocate pentru programele naţionale de sănătate sunt cuprinse în bugetele de venituri şi cheltuieli ale institutelor şi centrelor de sănătate publică, direcţiilor de sănătate publică, respectiv ale unităţilor sanitare publice, se aprobă odată cu acestea şi se utilizează potrivit destinaţiilor stabilite.

    Sumele alocate pentru programele naţionale de sănătate sunt cuprinse în veniturile furnizorilor de servicii medicale privaţi prin care acestea se derulează şi se utilizează potrivit destinaţiilor stabilite.

    Art. 12.

    1. (1) Pentru realizarea activităţilor specifice programelor naţionale de sănătate din fondurile alocate la titlul 20 "Bunuri şi servicii" instituţiile sau unităţile sanitare pot finanţa, în principal, următoarele categorii de cheltuieli: medicamente şi materiale sanitare, inclusiv reactivi şi dezinfectanţi, vaccinuri, bunuri de natura obiectelor de inventar, materiale de laborator, tichete de masă pentru donatorii de sânge, precum şi alte cheltuielile specifice prevăzute în cadrul programelor naţionale de sănătate, de natura bunurilor şi serviciilor.

    2. (2) Din fondurile alocate la titlul 20 "Bunuri şi servicii" instituţiile sau unităţile sanitare nu pot finanţa cheltuieli de natura utilităţilor.

    Art. 13.

    1. (1) Din fondurile alocate la titlul 51 "Transferuri între unităţi ale administraţiei publice" unităţile sanitare care derulează programe de sănătate pot finanţa următoarele categorii de cheltuieli:

      1. a) cheltuieli de personal aferente personalului ce urmează a fi încadrat cu contract individual de muncă, încheiat în condiţiile legii;

      2. b) cheltuieli pentru bunuri şi servicii în conformitate cu detalierea pe subprograme.

    2. (2) Activităţile pentru care se utilizează personalul prevăzut la alin. (1) sunt următoarele:

      1. a) coordonarea, implementarea şi monitorizarea programelor, subprogramelor şi obiectivelor;

      2. b) educaţia pentru sănătate pe grupe de populaţie cu risc de îmbolnăvire;

      3. c) promovarea sănătăţii la nivel comunitar prin asistenţi medicali comunitari şi mediatori sanitari comunitari din cadrul comunităţilor de rromi, consilieri HIV/SIDA;

      4. d) efectuarea screeningului pentru grupele de populaţie incluse în program sau subprogram, după caz;

      5. e) instruirea şi formarea personalului;

      6. f) informarea, educarea şi acordarea de consultaţii în probleme specifice privind promovarea unui comportament sănătos;

      7. g) realizarea lucrărilor legate de sistemul informaţional utilizat în cadrul programelor naţionale de sănătate;

      8. h) coordonarea centrelor de consiliere pentru renunţarea la fumat;

      9. i) logistica aprovizionării şi distribuirii contraceptivelor prin reţeaua de asistenţă medicală spitalicească şi ambulatorie, primară sau direct către grupuri vulnerabile de populaţie;

      10. j) coordonarea activităţii de transplant de organe şi ţesuturi, menţinerea în condiţii fiziologice a donatorilor aflaţi în moarte cerebrală;

      11. k) coordonarea activităţii reţelei de TBC;

      12. l) managementul registrelor naţionale ale bolnavilor cronici;

      13. m) alte activităţi cuprinse în cadrul programelor naţionale de sănătate.

    Art. 14. Din sumele alocate instituţiilor şi unităţilor sanitare care derulează programe naţionale de sănătate nu se pot efectua cheltuieli de capital.

    Art. 15.

    1. (1) Pentru realizarea unor programe naţionale de sănătate, Ministerul Sănătăţii organizează licitaţii naţionale pentru achiziţia de:

      1. a) vaccinuri şi materiale sanitare, din sumele prevăzute în Programul naţional de imunizări, pentru realizarea imunizărilor conform Calendarului naţional de vaccinare;

      2. b) vaccin gripal pentru campania de vaccinare a populaţiei în sezonul 2009 - 2010, din sumele prevăzute în Programul naţional de boli transmisibile (infecţie HIV, tuberculoză, infecţii cu transmitere sexuală şi alte boli transmisibile prioritare), subprogramul de supraveghere şi control al bolilor transmisibile prioritare;

      3. c) Testele de diagnostic rapide şi ELISA necesare pentru depistarea persoanelor infectate HIV, din fondurile alocate Programului naţional de boli transmisibile (infecţie HIV, tuberculoză, infecţii cu transmitere sexuală şi alte boli transmisibile prioritare), subprogramul de supraveghere şi control al infecţiei HIV;

      4. d) contraceptive acordate în cadrul Programului naţional de sănătate a femeii şi copilului;

    2. (2) Ca urmare a licitaţiilor naţionale organizate de Ministerul Sănătăţii pentru achiziţionarea produselor, bunurilor şi serviciilor menţionate la art. 15 alin. (1), contractele de furnizare se încheie între Ministerul Sănătăţii şi furnizorii adjudecaţi;

    Art. 16. Pentru realizarea unor obiective şi activităţi cuprinse în programele naţionale de sănătate, Ministerul Sănătăţii încheie contracte de servicii pentru depozitarea, conservarea şi eliberarea produselor achiziţionate prin licitaţii la nivel naţional, precum şi pentru produsele primite ca donaţie/sponsorizare, prin negociere cu Compania Naţională "Unifarm" - S.A., cu respectarea obiectului de activitate al acesteia prevăzut în statutul aprobat prin Hotărârea Guvernului nr. 892/1998 privind înfiinţarea Companiei Naţionale "UNIFARM - S.A.".

    Art. 17. Ministerul Sănătăţii poate încheia contracte, cu respectarea legislaţiei privind achiziţiile publice, cu unităţi din coordonarea sau de sub autoritatea sa, pentru realizarea de studii, activităţi şi lucrări aferente programelor naţionale de sănătate.

    Contractele vor cuprinde, în mod obligatoriu, date referitoare la activităţile care fac obiectul contractului, sumele aferente fiecărei activităţi, modul de raportare şi de valorificare a rezultatelor, termenele intermediare şi termenul final de predare.

    Decontarea contravalorii lucrărilor sau prestaţiilor contractate se face în raport cu gradul de realizare a acestora, precum şi de îndeplinirea sarcinilor şi termenelor contractuale.

    Art. 18. Drepturile de proprietate intelectuală pentru datele colectate şi analizele/studiile realizate în cadrul programelor naţionale de sănătate aparţin Ministerului Sănătăţii şi/sau Casei Naţionale de Asigurări de Sănătate, după caz.

    Art. 19. Pentru realizarea obiectivelor şi activităţilor cuprinse în programele naţionale de sănătate pentru care Ministerul Sănătăţii nu organizează licitaţii naţionale, achiziţia bunurilor, produselor specifice, serviciilor etc. se realizează la nivel local, în condiţiile legii, de către instituţiile şi unităţile sanitare prin care acestea se derulează.

    Art. 20. În vederea realizării programelor naţionale de sănătate, structurile de specialitate din Ministerul Sănătăţii au următoarele atribuţii:

    1. (1) Direcţia generală de sănătate publică, asistenţă medicală şi programe:

      1. a) propune spre aprobare ministrului sănătăţii domeniile prioritare de acţiune în structurarea programelor naţionale de sănătate, evaluează şi fundamentează necesarul de resurse financiare în raport cu obiectivele şi activităţile propuse pentru programele de sănătate;

      2. b) elaborează şi propune spre aprobare ministrului sănătăţii publice strategia programelor naţionale de sănătate, de organizare şi desfăşurare a acestora, pe baza propunerilor comisiilor de specialitate ale Ministerul Sănătăţii, coordonatorilor tehnici naţionali pentru fiecare program/subrpogram de sănătate şi ale Casei Naţionale de Asigurări de Sănătate;

      3. c) elaborează structura programelor şi subprogramelor de sănătate, în colaborare cu direcţiile de specialitate din Ministerul Sănătăţii şi Casa Naţională de Asigurări de Sănătate, pe baza propunerilor coordonatorilor tehnici şi ale comisiilor de specialitate ale Ministerului Sănătăţii;

      4. d) propune spre aprobare ministrului sănătăţii alocarea fondurilor pe programe, subprograme şi obiective, precum şi repartiţia fondurilor pe judeţe şi unităţi sanitare, pe baza propunerilor coordonatorilor tehnici sau a comisiilor de specialitate ale Ministerului Sănătăţii, după caz;

      5. e) evaluează trimestrial şi anual realizarea obiectivelor programelor naţionale de sănătate şi face propuneri pentru îmbunătăţirea acestora în scopul îndeplinirii obiectivelor aprobate;

      6. f) comunică direcţiilor de sănătate publică şi unităţilor sanitare care derulează programe naţionale de sănătate sumele repartizate, precum şi activităţile pentru care se utilizează;

      7. g) centralizează solicitările de finanţare lunară ale direcţiilor de sănătate publică judeţene şi a municipiului Bucureşti, precum şi ale celorlalte instituţii care derulează programele naţionale de sănătate şi le înaintează Direcţiei generale buget şi credite externe pentru întocmirea cererilor de deschideri de credite;

      8. h) primeşte de la Casa Naţională de Asigurări de Sănătate solicitarea lunară de finanţare şi o înaintează Direcţiei generale buget şi credite externe pentru întocmirea cererii de deschidere de credite;

      9. i) monitorizează şi analizează lunar, trimestrial, anual şi ori de cîte ori este necesar, realizarea indicatorilor specifici fiecărui program şi subprogram de sănătate, evaluează gradul de îndeplinire a obiectivelor şi dispune măsurile ce se impun în situaţia unor disfuncţionalităţi în utilizarea fondurilor aferente, după caz;

      10. j) comunică compartimentului de achiziţii publice necesităţile şi priorităţile în domeniul programelor naţionale de sănătate în vederea întocmirii de către acesta a programului anual al achiziţiilor publice, în condiţiile legii;

      11. k) analizează modul de derulare a programului naţional de sănătate cu scop curativ finanţat din bugetul Fondului naţional unic de asigurări sociale de sănătate, pe baza indicatorilor specifici, datelor şi analizelor transmise de Casa Naţională de Asigurări de Sănătate, în termen de 10 de zile de la încheierea fiecărei luni.

    2. (2) Direcţia generală buget şi credite externe din Ministerul Sănătăţii:

      1. a) elaborează proiectul bugetului Ministerului Sănătăţii pentru anul 2010 în care sunt cuprinse sumele aferente programelor naţionale de sănătate, pe baza propunerilor şi fundamentărilor prezentate de structurile de specialitate din Ministerul Sănătăţii cu atribuţii în elaborarea şi coordonarea programelor naţionale de sănătate;

      2. b) comunică Direcţiei generale de sănătate publică, asistenţă medicală şi programe, în termen de maxim 3 zile lucrătoare de la aprobare, fondurile bugetare aprobate, pe surse de finanţare, în vederea repartizării acestora pe programe, pe judeţe şi pe instituţii / unităţi sanitare;

      3. c) elaborează şi supune spre aprobare conducerii ministerului filele de buget, pe surse de finanţare şi pe programe naţionale de sănătate şi le comunică direcţiilor de sănătate publică teritoriale, instituţiilor publice finanţate integral de la bugetul de stat şi unităţilor sanitare subordonate Ministerului Sănătăţii;

      4. d) primeşte lunar solicitările de finanţare ale instituţiilor şi unităţilor sanitare cuprinse în program, centralizate de Direcţia generală de sănătate publică, asistenţă medicală şi programe şi efectuează deschiderile de credite necesare pentru finanţarea programelor naţionale de sănătate, pe judeţe, instituţii şi unităţi sanitare;

      5. e) comunică lunar Direcţiei generale de sănătate publică, asistenţă medicală şi programe situaţia deschiderilor de credite bugetare, pe fiecare program / subprogra de sănătate, pe surse de finanţare, pe judeţe, pe instituţii publice şi unităţi sanitare;

      6. f) analizează trimestrial fondurile alocate pe programe naţionale de sănătate;

      7. g) urmăreşte lunar modul de execuţie al bugetului aprobat pentru programele naţionale de sănătate;

      8. h) finanţează acţiunile cuprinse în programele naţionale de sănătate derulate în comun, finanţate prin transferuri din bugetul Ministerului Sănătăţii în bugetul FNUASS, pe baza solicitării lunare transmisă de Casa Naţională de Asigurări de Sănătate, Direcţiei generale de sănătate publică, asistenţă medicală şi programe;

      9. i) solicită lunar, trimestrial şi anual Casei Naţionale de Asigurări de Sănătate execuţia fondurilor alocate prin transferuri din bugetul Ministerului Sănătăţii în bugetul FNUASS;

      10. j) efectuează repartizarea creditelor bugetare aprobate pe unităţi subordonate, precum şi modificarea acestora pe titluri de cheltuieli şi programe naţionale de sănătate prin virări de credite, potrivit legii;

      11. k) centralizează şi analizează lunar necesarul de credite pe titluri de cheltuieli si programe naţionale de sănătate pentru întocmirea cererii de deschideri de credite.

    3. (3) Direcţia pentru infrastructură sanitară investiţii şi achiziţii publice:

      1. a) elaborează programul anual al achiziţiilor publice, pe baza necesităţilor şi priorităţilor comunicate de către Direcţia generală de sănătate publică, asistenţă medicală şi programe;

      2. b) elaborează sau, după caz, coordonează activităţile de elaborare a documentaţiei de atribuire ori, în cazul organizării unui concurs de soluţii, a documentaţiei de concurs;

      3. c) îndeplineşte obligaţiile referitoare la publicitate, astfel cum sunt acestea prevăzute de legislaţia în vigoare;

      4. d) aplică şi finalizează procedurile de atribuire prin încheierea contractului de achiziţie publică sau a acordului-cadru, pentru achiziţiile organizate de Ministerul Sănătăţii necesare realizării programelor naţionale de sănătate;

      5. e) asigură constituirea şi păstrarea dosarului achiziţiei publice.

    Art. 21. Coordonatorii tehnici din cadrul institutelor, centrelor de sănătate publică, direcţiilor de sănătate publică şi altor unităţi sanitare au următoarele obligaţii:

    1. a) centralizează lunar, trimestrial şi anual indicatorii aferenţi programelor naţionale de sănătate raportaţi de unităţile sanitare / instituţiile publice în condiţiile prezentului ordin;

    2. b) transmit Direcţiei generale de sănătate publică, asistenţă medicală şi programe, în primele 10 zile calendaristice ale lunii curente pentru luna precedentă, respectiv în primele 10 zile calendaristice după încheierea trimestrului pentru care se face raportarea, indicatorii prevăzuţi în cadrul programelor naţionale de sănătate, centralizaţi în conformitate cu prevederile alin. a);

    3. c) monitorizează modul de derulare al programelor naţionale de sănătate;

    4. d) întocmeşte un raport de activitate centralizat trimestrial, respectiv anual, pe baza rapoartelor de activitate transmise de coordonatorii din unităţile sanitare / instituţiile care derulează programele naţionale de sănătate;

    5. e) transmite Direcţiei generale de sănătate publică, asistenţă medicală şi programe, până la sfârşitul lunii următoare celei încheierii trimestrului pentru care se face raportarea, raportul de activitate prevăzut la lit. d);

    6. f) raportul de activitate centralizat prevăzut la lit. d) cuprinde: stadiul realizării activităţilor prevăzute în cadrul programului, analiza comparativă a costurilor medii realizate raportat la costurile medii la nivel naţional prevăzute în prezentul ordin, probleme şi disfuncţionalităţi întâmpinate în realizarea activităţilor, propuneri de îmbunătăţire a modului de derulare a programelor naţionale de sănătate;

    7. g) transmite Direcţiei generale de sănătate publică, asistenţă medicală şi programe, până la data de 15 iunie 2009, propunerile cu privire la structura programelor şi subprogramelor de sănătate, precum şi fundamentarea necesarului de resurse pentru anul 2010.

    8. h) transmite Direcţiei generale de sănătate publică, asistenţă medicală şi programe, până la data de 30 septembrie 2009, lista unităţilor de specialitate propuse pentru derularea programelor naţionale de sănătate în anul 2010.

    Art. 22. Ordonatorii de credite secundari şi terţiari au urmatoarele obligaţii în realizarea programelor naţionale de sănătate:

    1. a) să utilizeze fondurile în limita bugetului aprobat şi potrivit destinaţiei specificate, cu respectarea dispoziţiilor legale;

    2. b) să gestioneze eficient mijloacele materiale şi băneşti;

    3. c) să organizeze evidenţa contabilă a cheltuielilor pe fiecare program şi subprogram, pe surse de finanţare şi pe subdiviziunile clasificaţiei bugetare;

    4. d) să raporteze indicatorii specifici prevăzuţi în programele naţionale de sănătate, în condiţiile prezentului ordin;

    5. e) să transmită Direcţiei generale de sănătate publică, asistenţă medicală şi programe cererile de finaţare fundamentate, însoţite de documentele justificative, conform prevederilor normelor tehnice de realizare a programelor naţionale de sănătate în anul 2009;

    6. f) să desemneze prin act administrativ al conducătorului instituţiei publice cîte un coordonator pentru fiecare program naţional de sănătate pe care îl derulează;

    7. g) să completeze fişele de post ale coordonatorilor desemnaţi cu atribuţiile corespunzătoare activităţilor prevăzute în cadrul programelor naţionale de sănătate;

    8. h) coordonatorul programului naţional de sănătate din cadrul unităţilor sanitare / instituţiilor elaborează trimestrial un raport de activitate care cuprinde: stadiul realizării activităţilor prevăzute în cadrul programului, probleme şi disfuncţionalităţi întâmpinate în realizarea activităţilor, propuneri de îmbunătăţire a modului de derulare a programelor naţionale de sănătate, pe care îl înaintează coordonatorului tehnic până la data de 15 a lunii următoare încheierii trimestrului;

    9. i) să organizeze, prin directorul financiar contabil al unităţii sanitare şi instituţiei publice prin care se derulează programele naţionale de sănătate, evidenţele contabile, evidenţele tehnico-operative ale unităţii sanitare / instituţiei publice respective, în conformitate cu prevederile legale în vigoare;

    10. j) să raporteze coordonatorilor tehnici prevăzuţi în prezentul ordin, până la data de 5 a lunii în curs pentru luna precedentă, precum şi în primele 5 zile după încheierea trimestrului pentru care se face raportarea, indicatorii prevăzuţi în programele naţionale de sănătate pe care le derulează, în conformitate cu documentele existente la nivelul unităţii sanitare / instituţiei publice;

    11. k) să transmită structurilor de specialitate din cadrul Ministerului Sănătăţii orice alte date referitoare la programele naţionale de sănătate pe care le derulează şi să răspundă de exactitatea şi realitatea datelor raportate;

    12. l) să transmită lunar Direcţiei generale buget şi credite externe, în primele 10 zile calendaristice ale lunii curente pentru luna precedentă, execuţia bugetară a bugetului aprobat pentru programele naţionale de sănătate derulate,

    13. m) să achiziţioneze medicamente, materiale sanitare, dispozitive medicale şi altele asemenea cu respectarea legislaţiei în domeniul achiziţiilor publice.

    14. n) să organizeze evidenţa nominală a beneficiarilor programului/subprogramului, pe bază pe cod numeric personal.

      Art. 23. Raportarea indicatorilor fizici şi de eficienţă prevăzuţi în programe şi subprograme se realizează lunar, trimestrial (după caz, cumulat de la începutul anului) şi anual, atât în format electronic şi pe suport hârtie, conform machetelor de raportare aprobate prin ordin comun al ministrului sănătăţii şi preşedintelui Casei Naţionale de Asigurări de Sănătate.

      Art. 24. Costul mediu/indicator fizic se calculează ca raport între cheltuielile efective şi indicatorii fizici realizaţi. În cazul în care au fost finanţate şi alte acţiuni pentru care nu au fost stabiliţi indicatori fizici acestea vor fi evidenţiate distinct, indicându-se cheltuiala pe fiecare acţiune.

      Art. 25. Monitorizarea activităţilor cuprinse în programele naţionale de sănătate se referă la :

      1. a) modul de realizare şi de raportare al indicatorilor prevăzuţi în prezentul ordin;

      2. b) încadrarea în bugetul aprobat;

      3. c) respectarea destinaţiilor stabilite pentru fondurile alocate unităţilor sanitare / instituţiilor care derulează programe naţionale de sănătate;

      4. d) urmărirea respectării de către persoanele implicate a responsabilităţilor stabilite prin prezentul ordin referitoare la derularea programelor naţionale de sănătate;

    1. f) identificarea unor posibile disfuncţionalităţi în derularea programelor naţionale de sănătate.

      Art. 26 Pentru realizarea şi raportarea activităţilor specifice din cadrul unor programe naţionale de sănătate se elaborează norme metodologice, aprobate prin ordin comun al ministrului sănătăţii şi al preşedintelui Casei Naţionale de Asigurări de Sănătate.

      SECŢIUNEA B

      Programe naţionale de sănătate de evaluare, profilactice şi cu scop curativ, finanţate din bugetul Fondului naţional unic de asigurări sociale de sănătate

      CAP. 1

      Programele naţionale de sănătate cu scop curativ

      1. A. Generalităţi

        Art. 1. Programele naţionale de sănătate cu scop curativ finanţate prin transferuri din bugetul Ministerului Sănătăţii şi din bugetul Fondului naţional unic de asigurări sociale de sănătate au ca scop îmbunătăţirea stării de sănătate şi creşterea speranţei de viaţă a pacienţilor cu boli cu impact major asupra stării de sănătate.

        Art. 2. Structura programelor naţionale de sănătate finanţate din bugetul Fondului naţional unic de asigurări sociale de sănătate, sumele aferente acestora, obiectivele, criteriile de eligibilitate stabilite de comisiile de specialitate ale Ministerului Sănătăţii, indicatorii specifici de monitorizare, fizici şi de eficienţă, natura cheltuielilor, precum şi unităţile sanitare prin care se derulează programele sunt prevăzute în anexa nr. 2.

        Art. 3. Programele naţionale de sănătate cu scop curativ se derulează prin furnizori de servicii medicale, farmacii cu circuit deschis, furnizori autorizaţi şi evaluaţi, în relaţie contractuală cu casele de asigurări de sănătate sau cu Casa Naţională

        de Asigurări de Sănătate, inclusiv unităţi sanitare aflate în subordinea ministerelor cu reţea sanitară proprie, la propunerea acestora, cu aprobarea Ministerului Sănătăţii.

        Art. 4. Sumele alocate din bugetul Fondului naţional unic de asigurări sociale de sănătate pentru finanţarea programelor se utilizează pentru:

        1. a) asigurarea, după caz, în spital şi în ambulatoriu, a unor medicamente, materiale sanitare, dispozitive medicale şi altele asemenea specifice unor boli cronice cu risc crescut, acordate bolnavilor incluşi în programele naţionale de sănătate;

        2. b) asigurarea serviciilor de supleere renală, inclusiv medicamente şi materiale sanitare specifice, transportul nemedicalizat al pacienţilor hemodializaţi de la şi la domiciliul pacienţilor şi transportul lunar al medicamentelor şi materialelor sanitare specifice dializei peritoneale la domiciliul pacienţilor.

          Art. 5. Pentru realizarea obiectivelor şi activităţilor cuprinse în cadrul unor programe naţionale de sănătate, finanţate din bugetul Fondului naţional unic de asigurări sociale de sănătate, Casa Naţională de Asigurări de Sănătate organizează la nivel naţional proceduri de achiziţie publică deschisă, pentru casele de asigurări de sănătate, cu respectarea legislaţiei în domeniul achiziţiilor publice. Modalitatea de contractare şi decontare a produselor achiziţionate se aprobă prin ordin al preşedintelui Casei Naţionale de Asigurări de Sănătate. Până la finalizarea procedurii de achiziţie publică deschisă prin semnarea de către casele de asigurari de sănătate a contractelor cu ofertanţii desemnaţi câştigători, achiziţia medicamentelor şi/sau materialelor sanitare se realizează la nivel local, de unităţile sanitare cu paturi prin care se derulează programul, la un preţ care nu poate depăşi preţul de decontare aprobat prin ordin al ministrului sănătăţii.

          Art. 6. Sumele aferente programelor naţionale de sănătate pentru care achiziţia medicamentelor şi/sau materialelor sanitare nu se realizează prin licitaţie publică deschisă organizată la nivel naţional, precum şi sumele aferente programelor naţionale de sănătate pentru care achiziţia medicamentelor şi/sau materialelor sanitare se realizează prin licitaţie publică deschisă organizată la nivel naţional până la finalizarea procedurii de achiziţie publică deschisă, se alocă unităţilor sanitare în baza contractelor încheiate, distinct, între casele de asigurări de sănătate şi unităţile sanitare prin care se derulează programele, precum şi între Casa Naţională de Asigurări de Sănătate şi furnizorii de servicii medicale de dializă, respectiv centrele-pilot şi/sau alţi furnizori privaţi de servicii medicale de hemodializă şi dializă peritoneală, autorizaţi şi evaluaţi.

          Art. 7 . Decontarea medicamentelor şi/sau a materialelor sanitare specifice şi a serviciilor de supleere renală pentru unităţile sanitare aflate în contract cu casele de asigurări de sănătate se realizează lunar de casele de asigurări de sănătate din fondurile aprobate cu această destinaţie, cu condiţia raportării, conform legislaţiei în vigoare, a datelor în registrul bolnavilor aferent programului naţional de sănătate derulat.

          Art. 8. Medicamentele şi/sau materialele sanitare specifice se asigură, în condiţiile legii, prin farmaciile unităţilor sanitare nominalizate să deruleze programele respective şi/sau prin farmaciile cu circuit deschis aflate în relaţie contractuală cu casele de asigurări de sănătate, după caz.

          Art. 9. Unităţile sanitare care derulează programe, prevăzute în prezentul ordin, raportează caselor de asigurări de sănătate indicatorii specifici pe baza evidenţei tehnico-operative, în format electronic şi pe suport hârtie, conform machetelor de

          raportare aprobate prin ordin comun al ministrului sănătăţii şi al preşedintelui Casei Naţionale de Asigurări de Sănătate.

          Art. 10. Casele de asigurări de sănătate raportează Casei Naţionale de Asigurări de Sănătate, lunar, trimestrial (cumulat de la începutul anului) şi anual, sumele contractate, sumele utilizate potrivit destinaţiei acestora şi indicatorii specifici conform machetelor aprobate în condiţiile de la art. 9.

          Art. 11. Modificarea structurii, sumelor şi indicatorilor specifici pentru evaluarea şi monitorizarea programelor, pe parcursul derulării acestora, se aprobă prin ordin al ministrului sănătăţii şi al preşedintelui Casei Naţionale de Asigurări de Sănătate, la propunerea Direcţiei generale de sănătate publică, asistenţă medicală şi programe, pe baza cererii fundamentate a direcţiilor de specialitate din Casa Naţională de Asigurări de Sănătate.

          Art. 12. În vederea derulării în bune condiţii a programelor naţionale de sănătate cu scop curativ, în urma evaluărilor trimestriale ale indicatorilor specifici şi în funcţie de realizarea obiectivelor şi activităţilor propuse, se stabileşte modul de alocare a resurselor rămase neutilizate.

      2. B. Finanţarea programelor

        Art. 13. În anul 2009, programele naţionale cu scop curativ sunt finanţate de Casa Naţională de Asigurări de Sănătate din bugetul aprobat prin Legea bugetului de stat pe anul 2009 nr. 18/2009, precum şi prin transferuri din bugetul aprobat Ministerului Sănătăţii către bugetul Fondului naţional unic de asigurări sociale de sănătate.

        Art. 14. Sumele aferente programelor sunt cuprinse în contractele încheiate, distinct, între casele de asigurări de sănătate şi unităţile sanitare/farmaciile cu circuit deschis prin care se derulează programele, între Casa Naţională de Asigurări de Sănătate şi furnizorii de servicii medicale de dializă, respectiv centrele-pilot şi/sau alţi furnizori privaţi de servicii medicale de hemodializă şi dializă peritoneală. autorizaţi de Ministerul Sănătăţii, precum şi între casele de asigurări de sănătate şi ofertanţii desemnaţi câştigători ai procedurilor de achiziţie publică organizate la nivel naţional, în condiţiile legii.

        Art. 15. Contractele încheiate între casele de asigurări de sănătate şi unităţile sanitare prin care se derulează programele se realizează după modelul de contract prevăzut în anexele nr. 3A şi 3B, cu excepţia contractelor cu farmaciile cu circuit deschis, care se vor realiza conform prevederilor din Normele metodologice de aplicare a Contractului-cadru privind condiţiile acordării asistenţei medicale în cadrul sistemului de asigurări sociale de sănătate pentru anul 2009.

        Art. 16. Contractele încheiate între Casa Naţională de Asigurări de Sănătate şi furnizorii de servicii medicale de dializă, respectiv centrele-pilot şi/sau alţi furnizori privaţi de servicii medicale de hemodializă şi dializă peritoneală autorizaţi şi evaluaţi în condiţiile legii, se realizează în limita numărului de bolnavi prevăzut în Programul naţional de supleere a funcţiei renale la bolnavii cu insuficienţă renală cronică şi a fondurilor aprobate cu această destinaţie prin buget, pentru anul 2009. În situaţia în care o unitate sanitară este inclusă în program pe parcursul derulării acestuia, contractul cu Casa Naţională de Asigurări de Sănătate se poate încheia numai prin preluarea bolnavilor existenţi în program de la alte unităţi sanitare.

        Art. 17. Sumele aferente programelor sunt aprobate în bugetul Fondului naţional unic de asigurări sociale de sănătate la capitolul 66.05 "Sănătate", titlul 20 "Bunuri şi servicii", articolele 66.05.02 "Medicamente pentru boli cronice cu risc crescut utilizate în programele naţionale cu scop curativ", 66.05.03 "Materiale sanitare specifice utilizate în programele naţionale cu scop curativ", 66.05.04 "Servicii medicale de hemodializă şi dializă peritoneală" în cadrul bugetului aprobat.

        Art. 18 Sumele alocate programelor sunt cuprinse în bugetele de venituri şi cheltuieli aprobate ale Casei Naţionale de Asigurări de Sănătate, caselor de asigurări de sănătate şi, respectiv, ale unităţilor sanitare prin care acestea se derulează şi se utilizează potrivit destinaţiilor stabilite.

        Art. 19. Sumele aferente medicamentelor eliberate prin farmaciile cu circuit deschis se cuprind în bugetele de venituri şi cheltuieli ale caselor de asigurări de sănătate şi distinct în actele adiţionale la contractele de furnizare de medicamente, încheiate între acestea şi farmaciile cu circuit deschis.

      3. C. Achiziţia medicamentelor şi/sau a materialelor sanitare specifice programelor Art. 20 Achiziţia medicamentelor, materialelor sanitare, dispozitivelor medicale

        şi altele asemenea pentru care nu se organizează licitaţie publică deschisă la nivel naţional, se face, în condiţiile legii, de către unităţile sanitare care derulează programele respective.

        Art. 21

        1. (1) Achiziţia medicamentelor şi a testelor de monitorizare a tratamentului pentru bolnavii HIV/SIDA cuprinşi în Subprogramului de tratament şi monitorizare a persoanelor cu infecţie HIV/SIDA şi tratamentul postexpunere din cadrul Programul naţional de boli transmisibile se realizează prin licitaţie publică deschisă la nivel naţional organizată de Casa Naţională de Asigurări de Sănătate.

        2. (2) Ca urmare a licitaţiei organizată de Casa Naţională de Asigurări de Sănătate, la nivel naţional, pentru achiziţionarea produselor menţionate la alin. (1), contractele de furnizare se încheie între casele de asigurări de sănătate şi furnizorii adjudecaţi.

        Art. 22.

        1. (1) Achiziţia medicamentelor pentru tratamentul pe perioada spitalizării, ce se acordă bolnavilor beneficiari ai programului naţional de oncologie şi ai programului naţional de diabet zaharat se face, în condiţiile legii, de către unităţile sanitare care derulează programele respective.

        2. (2) Pentru medicamentele care se eliberează în cadrul acestor programe şi prin farmacii cu circuit deschis, achiziţia acestora de către unităţile sanitare se face la un preţ care nu poate depăşi preţul de decontare aprobat prin ordin al ministrului sănătăţii.

      4. D. Decontarea medicamentelor şi/sau a materialelor sanitare specifice programelor

        Art. 23. Decontarea medicamentelor, materialelor sanitare, dispozitivelor medicale şi altele asemenea programelor pentru care achiziţia nu se realizează prin licitaţie publică deschisă organizată la nivel naţional se realizează lunar de către casele de asigurări de sănătate, din fondurile aprobate de Casa Naţională de Asigurări de Sănătate cu această destinaţie.

        Art. 24. Decontarea serviciilor de hemodializă şi dializă peritoneală în sistem ambulatoriu, furnizate de unităţile sanitare care derulează programul naţional de supleere a funcţiei renale la bolnavii cu insuficienţă renală cronică, cuprinse în anexa nr. 2 lit. B pct. 10, se realizează în conformitate cu prevederile Ordinului preşedintelui Casei Naţionale de Asigurări de Sănătate nr. 236/2006 pentru aprobarea Normelor privind condiţiile şi modalitatea de decontare a serviciilor de hemodializă şi dializă peritoneală în sistem ambulatoriu, în baza contractelor încheiate în acest sens de Casa Naţională de Asigurări de Sănătate cu furnizorii din sectorul privat, câştigători ai licitaţiei naţionale pentru centrele-pilot, cu modificările şi completările ulterioare, la un tarif de 472 lei pentru şedinţa de hemodializă şi la tariful de 50.800 lei pentru un bolnav cu dializă peritoneală/an. Contractarea cu furnizorii privaţi de servicii de medicale de hemodializă şi dializă peritoneală, autorizaţi şi evaluaţi în condiţiile legii, se realizează pe baza modelului de contract încheiat de Casa Naţională de Asigurări de Sănătate cu centrele-pilot, adaptat.

        Art. 25. Unităţile sanitare prin care se derulează programe în baza contractelor încheiate cu casele de asigurări de sănătate prezintă acestora, în primele 3 zile lucrătoare ale lunii următoare, indicatorii specifici programelor realizaţi în luna anterioară şi documente justificative cu privire la sumele achitate, conform copiei ordinului de plată (cu ştampila trezoreriei) cu care s-a achitat contravaloarea facturii pentru medicamente şi/sau materiale sanitare specifice aprovizionate pentru luna precedentă, şi cererea justificativă, însoţită de copia de pe factura emisă de furnizor pentru medicamentele şi/sau materialele sanitare specifice aprovizionării pentru luna în curs, precum şi prescripţiile medicale în baza cărora s-au eliberat medicamentele specifice pentru tratamentul în ambulatoriu.

        Art. 26. Casele de asigurări de sănătate vor analiza situaţiile prezentate de unităţile sanitare şi gradul de utilizare a resurselor puse la dispoziţie anterior şi vor deconta, în limita sumei prevăzute în contract, în termen de 5 zile de la primire, contravaloarea facturii prezentate în copie de unitatea prestatoare de servicii medicale pentru medicamentele şi/sau materialele sanitare specifice, cuprinse în ordinul ministrului sănătăţii, cu care s-a aprovizionat pentru luna curentă în cadrul programelor. Art. 27. Neprezentarea documentelor prevăzute la art. 25 de către unităţile sanitare atrage prelungirea termenului de decontare până la termenul următor

        prezentării documentelor.

        Art. 28. Medicamentele, materialele sanitare, dispozitivele medicale şi altele asemenea, care se asigură pacienţilor şi bolnavilor cuprinşi în cadrul programelor de sănătate, prin farmaciile cu circuit deschis aflate în relaţie contractuală cu casele de asigurări de sănătate, se eliberează şi se decontează la nivelul preţului de decontare aprobat prin ordin al ministrului sănătăţii.

      5. E. Prescrierea şi eliberarea medicamentelor şi a materialelor sanitare specifice decontate în cadrul programelor

        Art. 29.

        1. (1) Medicamentele şi materialele sanitare specifice necesare derulării unor programe de sănătate, nominalizate în anexa nr. 2, se eliberează prin farmaciile cu circuit închis ale unităţilor sanitare nominalizate.

        2. (2) Medicamentele specifice pentru tratamentul în ambulatoriu al bolnavilor cu, diabet zaharat, afecţiuni oncologice, pentru tratamentul stării posttransplant al pacienţilor transplantaţi şi pentru tratamentul pacienţilor cu unele boli rare (mucoviscidoză, scleroză laterală amiotrofică şi epidermoliză buloasă), se eliberează prin farmaciile cu circuit deschis. Medicamentele specifice pentru tratamentul recidivei hepatitei cronice la pacienţii cu transplant hepatic se eliberează prin farmaciile unităţilor sanitare cu paturi nominalizate în anexa nr. 2.

        3. (3) Pentru prescrierea medicamentelor şi materialelor sanitare specifice pentru tratamentul în ambulatoriu al bolnavilor cu diabet zaharat, afecţiuni oncologice, pentru tratamentul stării posttransplant al pacienţilor transplantaţi şi pentru tratamentul pacienţilor cu unele boli rare (mucoviscidoză, scleroză laterală amiotrofică şi epidermoliză buloasă) care se eliberează prin farmacile cu circuit deschis, se vor completa prescripţii medicale distincte, utilizându-se formularele de prescripţie medicală cu regim special prevăzute în Ordinul ministrului sănătăţii şi al preşedintelui Casei Naţionale de Asigurări de Sănătate nr. 832/302/2008 privind aprobarea formularelor de prescripţie medicală cu regim special pentru medicamente cu şi fără contribuţie personală şi a Normelor metodologice privind utilizarea şi modul de completare a formularelor de prescripţie medicală cu regim special pentru medicamente cu şi fără contribuţie personală. Pentru tratamentul bolnavilor cu diabet zaharat se vor completa prescripţii medicale distincte pentru: medicamente antidiabetice orale, medicamente antidiabetice de tipul insulinelor şi testele de automonitorizare şi pentru medicamente antidiabetice orale şi de tipul insulinelor şi testelor de automonitorizare pentru tratamentul mixt al bolnavilor diabetici.

        4. (4) Testele de automonitorizare a bolnavilor cu diabet zaharat insulinotratat se eliberează prin farmaciile cu circuit deschis. Prescrierea acestora se face împreună cu prescrierea tratamentului cu insulină, pe acelaşi formular de prescripţie medicală, pe o perioadă de maximum 3 luni. Numărul de teste automonitorizare este de 100 teste/lună pentru un copil cu diabet zaharat insulinodependent, 50 teste/lună pentru un adult cu diabet zaharat insulinodependent cu vârsta cuprinsă între 19-40 de ani şi 100 teste pentru 3 luni pentru un adult cu diabet zaharat insulinotratat cu vârsta peste 40 de ani. Farmaciile sunt obligate să asigure în termen de maximum 48 de ore testele prescrise pacientului, dacă acestea nu există în farmacie la momentul solicitării.

          Art. 30. Eliberarea medicamentelor şi materialelor sanitare prin farmaciile cu circuit închis ale unităţilor sanitare se face pe bază de prescripţie medicală şi/sau condică de medicamente, după caz. Pentru eliberarea medicamentelor specifice pentru tratamentul în ambulatoriu se utilizează formularele de prescripţie medicală cu regim special prevăzute în Ordinul ministrului sănătăţii şi al preşedintelui Casei Naţionale de Asigurări de Sănătate nr. 832/302/2008 privind aprobarea formularelor de prescripţie medicală cu regim special pentru medicamente cu şi fără contribuţie personală şi a Normelor metodologice privind utilizarea şi modul de completare a formularelor de prescripţie medicală cu regim special pentru medicamente cu şi fără contribuţie personală.

          Art. 31. Prescrierea şi eliberarea medicamentelor antidiabetice de tipul insulinelor, medicamentelor oncologice specifice şi a medicamentelor specifice necesare tratamentului stării posttransplant în ambulatoriu, nominalizate prin ordin al ministrului sănătăţii privind aprobarea preţului de decontare, se realizează astfel:

          1. a) Tratamentul cu insulină al bolnavilor cu diabet zaharat se iniţiază de către medicul specialist diabetolog sau de către medicul cu competenţă/atestat în diabet şi poate fi continuat pe baza scrisorii medicale de către medicii desemnaţi.

          2. b) Analogii de insulină şi tiazolidindionele şi combinaţiile acestora, eliberate la preţ de decontare, se aprobă de către unitatea judeţeană de implementare a programului, pe baza referatului cuprins în anexa nr. 3C, la propunerea medicului diabetolog sau a medicului cu competenţă/atestat în diabet. Referatul se completează în două exemplare pe care medicul diabetolog le transmite spre aprobare Comisiei de la nivelul Unităţii judeţene de implementare a programului. În termen de 7 zile comisia va lua o decizie în funcţie de îndeplinirea criteriilor de eligibilitate conform protocolului. Iniţierea tratamentului cu insuline şi/sau tiazolidindionele şi combinaţiile acestora pentru pacienţii care îndeplinesc criteriile de eligibilitate se face numai cu încadrarea în sumele alocate în acest sens. În termen de două zile se trimite un exemplar al referatului medicului care l-a transmis. Celălalt exemplar se înaintează casei de asigurări de sănătate pentru analiza şi validarea prescripţiei medicale în vederea decontării. Pe baza referatului aprobat medicul va întocmi prescripţia medicală cu obligativitatea menţionării perioadei pentru care a făcut prescrierea, maximum 90 de zile, precum şi a aprobării acordate de comisie şi o înmânează împreună cu referatul asiguratului. Acesta îl păstrează pe toată perioada de valabilitate a referatului, pe care îl prezintă farmaciei în vederea eliberării medicamentelor.

          3. c) Eliberarea dispozitivelor de administrare a insulinei (seringi, penuri şi ace), precum şi instruirea pacientului care îşi administrează insulina privind tehnica de administrare a insulinei şi modalitatea de utilizare a seringii sau penului (unghiul sub care se introduce acul, rotaţia locurilor de injectare, adâncimea injecţiei etc.) se fac de către medicul diabetolog sau cu competenţă/atestat. Informarea şi instruirea pacienţilor se vor face particularizat pentru fiecare tip de pen utilizat, în funcţie de insulina umană specifică prescrisă. Recuperarea dispozitivelor de administrare a insulinei se face prin cabinetele prin care acestea s-au distribuit şi care vor respecta regulile de colectare şi distrugere a deşeurilor de această natură.

          4. d) Pentru tratamentul stării posttransplant în ambulatoriu, medicul specialist din centrele acreditate pentru activitatea de transplant şi nominalizate prin ordin al ministrului sănătăţii publice, care are în evidenţă şi monitorizează pacienţii transplantaţi, eliberează scrisoare medicală către medicul prescriptor aflat în relaţie contractuală cu casa de asigurări de sănătate la care pacientul se află în evidenţă. Scrisoarea medicală are valabilitate pe o perioadă maximă de 180 de zile. În situaţia în care valoarea prescripţiei medicale este mai mare de 3.000 lei pe lună, aceasta se eliberează în farmacie numai dacă are aprobarea şefului centrului acreditat. Pentru următoarele DCI-uri: VORICONAZOL, VALGANCICLOVIR, EPOETINA BETA şi

            DARBOPOETINA, prescrierea şi eliberarea medicamentelor se fac numai cu aprobarea Agenţiei Naţionale de Transplant. Referatul de aprobare se completează de către medicul specialist din centrele acreditate, care îl transmite spre aprobare şefului centrului şi, după caz, Agenţiei Naţionale de Transplant. În termen de două zile aceştia trimit un exemplar al referatului medicului care l-a transmis. Celălalt exemplar se înaintează casei de asigurări de sănătate în vederea analizării şi validării prescripţiei medicale în vederea decontării. Pe baza referatului aprobat medicul va întocmi prescripţia medicală, cu obligativitatea menţionării perioadei pentru care a făcut

            prescrierea, maximum 90 de zile, precum şi a aprobării acordate de comisie şi o înmânează împreună cu referatul asiguratului. Acesta îl păstrează pe toată perioada de valabilitate a referatului, pe care îl prezintă farmaciei în vederea eliberării medicamentelor.

          5. e) Pentru tratamentul bolnavilor cu afecţiuni oncologice iniţierea şi continuarea tratamentului se fac de către medicul oncolog sau hematolog, după caz.

          6. f) În cadrul Programului naţional de oncologie, pentru următoarele DCI-uri: ERLOTINIBUM, IMATINIBUM, TRASTUZUMABUM, BEVACIZUMABUM, FLUDARABINUM (forma orală), RITUXIMABUM, BORTEZOMIBUM, ALEMTUZUMABUM, CETUXIMABUM, SUNITINIBUM, SORAFENIBUM,

            DASATINIBUM, PEMETREXEDUM iniţierea şi continuarea tratamentului se fac numai cu aprobarea comisiei de la nivelul Casei Naţionale de Asigurări de Sănătate, iar pentru următoarele DCI-uri: PEGFILGRASTIMUM, INTERFERONUM ALFA 2b şi INTERFERONUM ALFA 2a iniţierea şi continuarea tratamentului se fac numai cu aprobarea comisiilor de la nivelul caselor de asigurări de sănătate, în baza documentelor şi referatului de aprobare transmis către acestea de către medicul prescriptor.

          7. g) Medicamentele prevăzute la lit. f), pentru care iniţierea şi continuarea tratamentului se fac numai cu aprobarea comisiei de la nivelul Casei Naţionale de Asigurări de Sănătate, respectiv a comisiei de la nivelul casei de asigurări de sănătate, se eliberează la nivelul farmaciilor cu circuit închis ale unităţilor sanitare/farmaciilor cu circuit deschis aflate în relaţie contractuală cu casa de asigurări de sănătate. Pentru medicamentele oncologice specifice care se eliberează prin farmaciile cu circuit deschis, medicul prescriptor întocmeşte prescripţia medicală cu obligativitatea menţionării perioadei pentru care a făcut prescrierea, pe care o înmânează bolnavului împreună cu copia referatului aprobat; pentru eliberarea acestora bolnavul prezintă farmaciei cu circuit deschis prescripţia medicală şi copia referatului. Pacientul păstrează copia referatului de aprobare pe toată perioada de valabilitate a acestuia. Pentru asigurarea continuităţii şi eficienţei tratamentului, bolnavul va rămâne în evidenţa medicului care a iniţiat schema de tratament pe toată perioada efectuării acesteia. În cazuri justificate, în care bolnavul se adresează unui alt medic oncolog sau hematolog decât cel care a întocmit referatul, medic aflat în relaţie contractuală cu o casă de asigurări de sănătate, bolnavul se poate transfera numai cu aprobarea casei de asigurări de sănătate cu care medicul respectiv se află în relaţie contractuală.

          8. h) Comisia de la nivelul casei de asigurări de sănătate care aprobă iniţierea şi continuarea tratamentului cu medicamentele prevăzute la lit. f) este formată din: un reprezentant al unităţii judeţene de implementare a subprogramului din subordinea Direcţiilor de specialitate din cadrul Ministerului Sănătăţii un reprezentant al casei de asigurări de sănătate şi medicul coordonator al programului;

          9. i) Pentru următoarele DCI-uri: INTERFERONUM BETA 1a, INTERFERONUM BETA 1b, GLATIRAMER ACETAT, NATALIZUMABUM din cadrul

            Subprogramului de tratament al sclerozei multiple din Programul naţional de boli neurologice, iniţierea tratamentului se face numai cu aprobarea comisiei de la nivelul Casei Naţionale de Asigurări de Sănătate.

          10. j) Pentru DCI-ul DEFERASIROXUM din Programul naţional de diagnostic şi tratament pentru boli rare şi sepsis sever, iniţierea şi continuarea tratamentului se fac numai cu aprobarea comisiei de la nivelul Casei Naţionale de Asigurări de Sănătate.

          11. k) Pentru DCI-ul CINACALCETUM din Programul naţional de supleere a funcţiei renale la bolnavii cu insuficienţă renală cronică, iniţierea şi continuarea tratamentului se fac numai cu aprobarea comisiei de la nivelul Casei Naţionale de Asigurări de Sănătate.

          12. l) Perioadele pentru care pot fi prescrise medicamentele sunt de până la 30 de zile, cu excepţia medicamentelor specifice tratamentului bolnavilor cu diabet zaharat, cu afecţiuni oncologice, cu infecţie HIV/SIDA şi pentru stări posttransplant, cuprinşi în programul naţional cu scop curativ pentru care perioada poate fi de până la 90 de zile. Pentru persoanele cu infecţie HIV/SIDA, la iniţierea/modificarea schemei de tratament, prescrierea medicamentelor specifice se va face pentru o perioadă de până la 30 de zile.

      6. F. Responsabilităţile specifice în derularea programelor

        Art. 32. Unităţile sanitare prin care se derulează programe au următoarele responsabilităţi:

        1. a) răspund de utilizarea fondurilor primite potrivit destinaţiei aprobate;

        2. b) dispun măsurile necesare în vederea asigurării realizării obiectivelor programului;

        3. c) răspund de organizarea, monitorizarea şi buna desfăşurare a activităţilor medicale din cadrul programelor de sănătate;

        4. d) organizează evidenţa bolnavilor care beneficiază de medicamente şi/sau de materiale sanitare specifice prescrise şi eliberate în cadrul programelor, precum şi de servicii de supleere renală, după caz, prin înregistrarea la nivel de pacient, în format electronic, a următorului set minim de date: CNP bolnav, diagnostic specific concordant cu programul, medicul curant (cod parafă), medicamentele eliberate, cantitatea şi valoarea de decontat, conform schemei terapeutice prescrise, cu respectarea protocoalelor;

        5. e) răspund de raportarea corectă şi la timp a datelor către casele de asigurări de sănătate;

        6. f) transmit caselor de asigurări de sănătate raportări lunare, trimestriale (cumulat de la începutul anului) şi anuale, în primele 3 zile lucrătoare ale lunii următoare încheierii perioadei pentru care se face raportarea, cuprinzând indicatorii fizici şi de eficienţă, precum şi valoarea medicamentelor şi a materialelor sanitare consumate pentru tratamentul bolnavilor, valoarea serviciilor de supleere renală, corespunzătoare programelor finanţate din bugetul Fondului naţional unic de asigurări sociale de sănătate;

        7. g) transmit caselor de asigurări de sănătate prescripţiile medicale în baza cărora s-au eliberat medicamentele specifice pentru tratamentul în ambulatoriu, însoţite de borderourile centralizatoare distincte.

        8. h) indicatorii de eficienţă reprezintă costul mediu/bolnav tratat şi se calculează ca raport între valoarea medicamentelor şi/sau a materialelor sanitare specifice consumate pentru tratamentul bolnavilor şi numărul de bolnavi beneficiari în cadrul fiecărui program, iar pentru serviciile de supleere renală, ca raport între cheltuielile pentru serviciile de supleere renală şi numărul de bolnavi dializaţi;

        9. i) răspund de modul de organizare a contabilităţii, a evidenţelor tehnico-operative, de utilizarea sumelor potrivit destinaţiilor aprobate, cu respectarea prevederilor legale în vigoare, precum şi de exactitatea şi realitatea datelor raportate caselor de asigurări de sănătate;

        10. j) răspund de gestionarea eficientă a mijloacelor materiale şi băneşti şi de organizarea evidenţelor contabile a cheltuielilor pentru fiecare program şi pe paragrafele şi subdiviziunile clasificaţiei bugetare, atât pentru bugetul aprobat, cât şi în execuţie.

        Art. 33. Casele de asigurări de sănătate, prin direcţiile şi structurile implicate în derularea programelor, au următoarele responsabilităţi:

        1. a) răspund de asigurarea, urmărirea şi controlul utilizării fondurilor alocate pentru derularea programelor;

        2. b) realizează analiza şi monitorizarea derulării programelor prin indicatorii fizici şi de eficienţă realizaţi transmişi de unităţile sanitare;

        3. c) raportează Casei Naţionale de Asigurări de Sănătate, lunar, trimestrial (cumulat de la începutul anului) şi anual, în primele 5 zile lucrătoare ale lunii următoare perioadei pentru care se face raportarea, sumele alocate de acestea pentru fiecare program de sănătate, sumele utilizate de unităţile sanitare şi farmaciile cu circuit deschis care derulează programe, precum şi indicatorii fizici şi de eficienţă realizaţi, conform machetelor prevăzute la art. 9;

        4. d) evaluează şi fundamentează, în raport cu numărul de pacienţi eligibili, fondurile necesare pentru asigurarea tratamentului cu medicamentele care sunt aprobate la nivelul comisiilor de la nivelul Casei Naţionale de Asigurări de Sănătate şi de la nivelul caselor de asigurări de sănătate;

        5. e) analizează şi validează prescripţiile medicale eliberate în farmaciile cu circuit deschis în cadrul programelor, în vederea decontării, pe baza referatelor de aprobare aflate în evidenţa caselor de asigurări de sănătate;

        6. f) monitorizează consumul total de medicamente eliberate prin farmaciile cu circuit deschis în cadrul programelor, cu evidenţe distincte pentru DCI-urile aprobate prin comisii, în limita fondurilor stabilite cu această destinaţie şi comunicate comisiilor de experţi.

        7. g) controlează trimestrial modul de utilizare a fondurilor alocate şi analizează indicatorii prezentaţi.

        8. h) încheie şi derulează contracte cu ofertanţii desemnaţi caştigători ai procedurilor de achiziţie publică organizate la nivel naţional, organizată de Casa Naţională de Asigurări de sănătate.

        Art. 34. Casa Naţională de Asigurări de Sănătate, prin direcţiile de specialitate, are următoarele responsabilităţi:

        1. a) răspunde de asigurarea, urmărirea, evidenţierea şi controlul utilizării fondurilor alocate pentru derularea programelor;

        2. b) realizează monitorizarea derulării subprogramelor prin indicatorii fizici şi de eficienţă realizaţi;

        3. c) trimestrial şi anual, întocmeşte un raport de analiză comparativă a indicatorilor prevăzuţi faţă de cei realizaţi;

        4. d) raportează Ministerului Sănătăţii modul de utilizare a sumelor transferate din bugetul acestuia în bugetul Fondului naţional unic de asigurări sociale de sănătate;

          image

        5. e) transmite lunar, în primele 10 zile ale lunii în curs pentru luna precedentă Direcţiei generale de sănătate publică, asistenţă medicală şi programe din cadrul Ministerului Sănătăţii, indicatorii fizici şi de eficienţă realizaţi pentru fiecare program de sănătate cu scop curativ;

        6. f) colaborează cu comisiile de experţi de la nivel naţional, numite prin ordin al preşedintelui Casei Naţionale de Asigurări de Sănătate, pentru implementarea programelor naţionale de sănătate cu scop curativ.

        7. g) organizează proceduri de achiziţie publică la nivel naţional pentru realizarea obiectivelor şi activităţilor cuprinse în cadrul unor programe naţionale de sănătate finanţate din Fondul naţional unic de asigurări sociale de sănătate.

        Art. 35. Farmaciile cu circuit deschis prin care se eliberează medicamentele specifice pentru bolnavii cu diabet zaharat, afecţiuni oncologice, mucoviscidoză, scleroză laterală amiotrofică, epidermoliză buloasă şi pentru tratamentul stării posttransplant, pentru tratamentul în ambulatoriu au obligaţiile prevăzute în actele adiţionale la contractele încheiate cu casele de asigurări de sănătate. Actele adiţionale se adaptează corespunzător modelului de contract din normele metodologice de aplicare a contractului-cadru pentru anul 2009 şi a prezentului ordin.

      7. G. Controlul derulării programelor

    Art. 36. Controlul indicatorilor din programele de sănătate va urmări, în principal, următoarele obiective:

    1. a) încadrarea în bugetul aprobat, precum şi modul în care fondurile alocate au fost utilizate potrivit destinaţiilor stabilite pentru realizarea obiectivelor propuse în programul respectiv;

    2. b) respectarea de către persoanele implicate a responsabilităţilor legate de derularea programelor de sănătate;

    3. c) realitatea indicatorilor raportaţi;

    4. d) acurateţea şi validarea datelor colectate şi raportate;

    5. e) eventuale disfuncţionalităţi în derularea programelor.

      Art. 37. În urma fiecărui control se va întocmi un raport care va fi analizat cu persoanele responsabile de derularea programelor respective, în vederea remedierii eventualelor disfuncţionalităţi, urmând ca în termen de 30 de zile să se stabilească rezultatele finale ale controlului. În cazul în care casa de asigurări de sănătate identifică probleme ce nu pot fi soluţionate la nivel local, acestea vor fi transmise spre soluţionare Direcţiei monitorizare şi corp control din cadrul Casei Naţionale de Asigurări de Sănătate.

      Art. 38. Pentru anul 2009, controlul anual se va efectua până la data de 15 februarie 2010.

      Anexa nr. 2

      STRUCTURA

      programelor naţionale de sănătate - buget, obiective, activităţi, indicatori de evaluare, responsabilităţi şi unităţi care derulează programele

      1. A. PROGRAME NAŢIONALE DE EVALUARE, PROFILAXIE ŞI TRATAMENT FINANŢATE DE MINISTERUL SĂNĂTĂŢII

        Mii lei

        DENUMIRE PROGRAM

        Buget de

        stat

        Venituri proprii

        Buget total

        Din care: Transferur

        FNUASS

        I. PROGRAMELE NAŢIONALE PRIVIND BOLILE

        TRANSMISIBILE din care:

        Credite de angajament Credite bugetare

        10.260

        10.260

        179.596

        179.596

        189.856

        189.856

        II. PROGRAMELE NAŢIONALE PRIVIND BOLILE

        NETRANSMISIBILE din care:

        Credite de angajament Credite bugetare

        297.897

        297.897

        417.916

        417.916

        715.813

        715.813

        556.254

        556.254

        III. PROGRAMUL NAŢIONAL DE DEPISTARE PRECOCE ACTIVĂ A AFECŢIUNILOR ONCOLOGICE

        din care:

        Credite de angajament Credite bugetare

        56.134

        56.134

        56.134

        56.134

        28.634

        28.634

        IV. PROGRAMUL NAŢIONAL DE PROMOVARE A SĂNĂTĂŢII ŞI EDUCAŢIE PENTRU SĂNĂTATE din

        care:

        Credite de angajament Credite bugetare

        15.000

        15.000

        15.000

        15.000

        V. PROGRAMUL NAŢIONAL DE SĂNĂTATE A FEMEII

        ŞI COPILULUI din care:

        Credite de angajament Credite bugetare

        27.728

        27.728

        8.500

        8.500

        36.228

        36.228

        VI. PROGRAM NAŢIONAL DE ADMINISTRAŢIE

        SANITARĂ din care:

        Credite de angajament Credite bugetare

        200

        200

        2.300

        2.300

        2.500

        2.500

        VII. PROGRAMUL NAŢIONAL DE TRATAMENT ÎN

        STRĂINĂTATE din care:

        Credite de angajament Credite bugetare

        22.615

        22.615

        22.615

        22.615

        VIII. PROGRAMUL PENTRU COMPENSAREA CU 90% A PREŢULUI DE REFERINŢĂ AL MEDICAMENTELOR

        din care:

        Credite de angajament Credite bugetare

        255.000

        255.000

        255.000

        255.000

        255.000

        255.000

        IX. PROGRAMUL NAŢIONAL DE ASISTENŢĂ MEDICALĂ COMUNITARĂ ŞI ACŢIUNI PENTRU

        SĂNĂTATE din care:

        Credite de angajament Credite bugetare

        13.593

        13.593

        13.593

        13.593

        X. PROGRAMUL NAŢIONAL PRIVIND EVALUAREA STĂRII DE SĂNĂTATE A POPULAŢIEI ÎN ASISTENŢA

        MEDICALĂ PRIMARĂ din care:

        Credite de angajament Credite bugetare

        13.088

        13.088

        13.088

        13.088

        13.088

        13.088

        DATORII 2008

        19.520

        19.520

        TOTAL PROGRAME NAŢIONALE DE SĂNĂTATE

        din care:

        Credite de angajament

        Credite bugetare

        406.813

        406.813

        932.534

        932.534

        1.339.347

        1.339.347

        852.976

        852.976

        1. I. PROGRAMELE NAŢIONALE PRIVIND BOLILE TRANSMISIBILE

          Structura:

          1. 1. Programul naţional de imunizare;

          2. 2. Programul naţional de boli transmisibile (infecţie HIV/SIDA, tuberculoză, infecţii cu transmitere sexuală şi alte boli transmisibile prioritare);

          3. 3. Programul naţional de supraveghere şi control al infecţiilor nosocomiale;

          4. 4. Programul naţional de monitorizare a factorilor determinanţi din mediul de viaţă şi muncă;

          5. 5. Programul naţional de hematologie şi securitate transfuzională.

          6. 6. Programul de management al programelor naţionale privind bolile transmisibile

          1. 1. Programul naţional de imunizare (PNI)

            Coordonarea tehnică: Institutul de Sănătate Publică Bucureşti, prin Centrul Naţional de Supraveghere şi Control al Bolilor Transmisibile (CNSCBT)

            Obiectiv:

            Asigurarea unei acoperiri vaccinale de minim 95% pentru toate vaccinurile prevăzute în calendarul de vaccinare

            Activităţi:

            1. a) Activităţi derulate la nivelul Ministerului Sănătăţii:

              Direcţia Generală de Sănătate Publică, Asistenţă Medicală şi Programe (DG-SPAMP) asigură achiziţionarea, depozitarea şi distribuirea vaccinurilor prevăzute în calendarul de vaccinare aprobat.

            2. b) Activităţi derulate la nivelul Institutului de Sănătate Publică Bucureşti prin

            Centrul Naţional de Supraveghere şi Control al Bolilor Transmisibile ( CNSCBT ) :

            1. 1. coordonează şi monitorizează la nivel naţional derularea activităţilor desfăşurate de institutele de sănătate publică Bucureşti (CEBTIN), Cluj, Iaşi şi Timisoara şi de direcţiile de sănătate publică judeţene şi a municipiului Bucureşti.

            2. 2. realizează repartiţiile pe tipuri de vaccinuri, în funcţie de necesarul solicitat de direcţiile de sănătate publică judeţene şi le transmite DG-SPAMP din cadrul Ministerului Sănătăţii în vederea aprobării şi elaborării ordinului de distribuire;

            3. 3. monitorizează acoperirea vaccinală conform metodologiei unice;

            4. 4. analizează realizările la acoperirea vaccinală pentru toate vaccinurile şi grupele de vârstă prevăzute în calendarul naţional de vaccinare şi transmite rapoarte trimestriale şi anuale pe aceasta temă către DGSPAMP din cadrul Ministerului Sănătăţii;

            5. 5. asigură funcţia de secretariat pentru Comitetul Naţional de Vaccinologie;

            6. 6. propune şi realizează studii de seroprevalenţă, împreună cu institutele de sănătate publică Bucureşti (CEBTIN), Cluj, Iaşi şi Timişoara, şi după caz cu INCDMI Cantacuzino Bucureşti;

            7. 7. coordonează supravegherea reacţiilor adverse postvaccinale indezirabile (RAPI) şi informează DG-SPAMP din cadrul Ministerului Sănătăţii cu privire la evenimentele deosebite (clustere de RAPI, alerte naţionale/internaţionale privind loturi de vaccinuri în urma cărora s-au înregistrat RAPI);

            8. 8. organizează instruiri metodologice pentru personalul de specialitate din direcţiile de sănătate publică judeţene, împreună cu institutele de sănătate publică Bucureşti (CEBTIN), Cluj, Iaşi şi Timişoara;

            9. 9. întocmeşte, supune avizării DG-SPAMP din Ministerul Sănătăţii şi transmite raportul anual solicitat de OMS pe problema vaccinărilor.

            1. c) Activităţi derulate la nivelul secţiilor de epidemiologie din institutele de sănătate publică (ISP) Bucureşti, Cluj, Iaşi şi Timişoara:

              1. 1. monitorizează activităţile specifice desfăşurate şi raportate de direcţiile de sănătate publică judeţene din teritoriul arondat;

              2. 2. propun şi realizează studii de seroprevalenţă, sub coordonarea CNSCBT;

              3. 3. îndrumă metodologic şi monitorizează supravegherea reacţiilor adverse postvaccinale indezirabile (RAPI) în teritoriul arondat şi transmite CNSCBT rapoarte trimestriale şi anuale;

              4. 4. raportează către CNSCBT datele privind acoperirile vaccinale conform metodologiei unice;

              5. 5. realizează sesiuni de instruire a personalului medical din direcţiile de sănătate publică judeţene arondate;

              6. 6. îndeplineşte, după caz realizează, alte atribuţiuni specifice la solicitarea CNSCBT

                şi DG-SPAMP-MS;

            2. d) Activităţi derulate la nivelul serviciilor / birourilor de supraveghere şi control al bolilor transmisibile din direcţiile de sănătate publică judeţene şi a municipiului Bucureşti (DSP):

              1. 1. asigură preluarea şi, după caz, transportul vaccinurilor de la nivelul depozitului central, depozitarea şi distribuţia vaccinurilor către furnizorii de servicii medicale;

              2. 2. identifică comunităţile cu acoperire vaccinală suboptimală, dispune şi organizează campanii suplimentare de vaccinare pentru recuperarea restanţierilor, atât prin intermediul medicilor de familie şi de medicină şcolară, cât şi cu sprijinul asistenţilor comunitari şi al mediatorilor sanitari;

              3. 3. asigură funcţionarea sistemului de supraveghere a reacţiilor adverse postvaccinale indezirabile (RAPI) în teritoriul de responsabilitate;

              4. 4. realizează anchetele de estimare a acoperirii vaccinale, conform metologiei unice;

              5. 5. verifică condiţiile de păstrare a vaccinurilor, modul de administrare în condiţii de siguranţă maximă la nivelul furnizorilor de servicii medicale, înregistrarea şi raportarea vaccinarilor;

              6. 6. participă la realizarea de studii de seroprevalenţă organizate de CNSCBT şi/sau ISP;

              7. 7. raportează datele privind acoperirile vaccinale conform metodologiei unice;

              8. 8. participă la sesiuni de instruire organizate de CNSCBT şi/sau ISP;

              9. 9. asigură instruirea personalului medical vaccinator şi a mediatorilor sanitari, trimestrial şi ori de câte ori este nevoie, cu privire la modul de realizare şi raportare a vaccinărilor;

              10. 10. asigură realizarea catagrafiilor, estimarea cantităţilor de vaccinuri necesare pentru imunizarea copiilor şi utilizarea cu eficienţă a vaccinurilor solicitate şi repartizate.

            3. e) Activităţi desfăşurate de furnizorii de servicii medicale de la nivelul asistenţei medicale primare şi maternităţi:

              1. 1. asigură realizarea imunizărilor conform calendarului de vaccinări aprobat;

              2. 2. asigură acoperirea vaccinală optimă pentru toate tipurile de vaccinuri şi grupele de vârstă, in teritoriul în care îşi exercită activitatea, cu accent pe comunităţile cu acoperire vaccinală suboptimălă ;

              3. 3. asigură utilizarea vaccinurilor în condiţii de maximă eficienţă;

              4. 4. despistează, înregistrează şi notifică reacţiile adverse postvaccinale indezirabile (RAPI) conform metodologiei;

              5. 5. asigură completarea corectă şi completă a evidenţei vaccinărilor conform legislaţiei în vigoare;

              6. 6. asigură înregistrarea şi raportarea corectă a vaccinărilor efectuate şi răspund de utilizarea cu eficienţă a cantităţilor de vaccinuri primite de la direcţiile de sănătate publică judeţene;

              7. 7. serviciile medicale privind vaccinările vor fi raportate către Casa Judeţeană de Asigurări de Sănătate numai după validarea acestora de către serviciile abilitate din DSP teritorial;

              8. 8. asigură respectarea lanţului de frig, preluarea şi transportul vaccinurilor, precum şi păstrarea şi administrarea acestora în condiţii de maximă siguranţă;

              9. 9. participă la sesiunile de instruire organizate de direcţiile de sănătate publică judeţene şi a municipiului Bucureşti;

              10. 10. asigură informarea părinţilor cu privire la vaccinurile utilizate în Programul Naţional de Imunizări şi cu privire la calendarul naţional de vaccinare.

                Indicatori de evaluare:

                Indicatori fizici - trimestrial:

                • - număr doze de vaccin achiziţionate centralizat* - 3.388.000 doze

                  Indicatori de eficienţă - trimestrial:

                • - cost mediu/doză vaccin achiziţionat centralizat* = 13,40 lei

                  *Se raportează de MS

                  Indicatori de rezultate - anual:

                  1. 1. acoperirea vaccinală cu DTP3 = nr.copii care au primit DTP3 (în diferite combinaţii de vaccinuri) în cursul anului 2009 x 100 / nr.născuţi vii în perioada 1 iulie 2008-30 iunie 2009 – nr.decedaţi sub 1 an în perioada 1 iulie 2008-30 iunie

                    2009.

                    Ţinta : 95%

                  2. 2. acoperirea vaccinală cu ROR1 = nr.copii care au primit ROR1 în cursul anului 2009 x 100 / nr.născuţi vii în anul 2008 – nr. decedaţi sub 1 an în anul 2008

                  Ţinta : 95%

                  Unităţi care derulează programul:

                • - Ministerul Sănătăţii – Direcţia Generală de Sănătate Publică, Asistenţă Medicală şi Programe

                • - Institutele de sănătate publică – Bucureşti (CNSCBT şi CEBTIN), Cluj, Iaşi şi Timişoara

                • - Direcţiile de sănătate publică judeţene şi a municipiului Bucureşti

                • - Cabinete de medicină de familie, cabinetele medicale din unităţile de învăţământ, maternităţi

            Natura cheltuielilor

            -capitolul “bunuri si servicii”: reactivi, eprubete, vacuumtainere cu ace, criotuburi, vată, alcool sanitar, mănuşi, măşti, recipienţi pentru colectare seringi, recipienţi pentru colectare de ace folosite, recipienţi pentru depozitare-transport de probe, materiale de birotică, substanţe dezinfectante.

            Servicii: plata serviciilor pentru examenele de serologie cu laboratoarele din alte unităţi desemnate (în cazul studiilor de seroprevalenţă).

            Calendar de vaccinare 2009

            | Vârsta recomandată | Vaccin | Comentarii |

            |                          |                  |                  |

            | Primele 24 de ore | Hep B | În maternitate |

            | 2 - 7 zile | BCG | |

            |                          |                  |                  |

            | 2 luni | DTPa - VPI, HepB | Simultan |

            |                          |                  |                  |

            | 4 luni | DTPa - VPI | Simultan |

            |                          |                  |                  |

            | 6 luni | DTPa - VPI, HepB | Simultan |

            |                          |                  |                  |

            | 12 luni | DTPa - VPI, RRO | Simultan |

            |                          |                  |                  |

            | 4 ani | DTPa* | |

            |                          |                  |                  |

            | 7 ani (în cls. I) | RRO | Campanii şcolare |

            |                          |                  |                  |

            | 9 ani (în cls. a III-a) | VPI | Campanii şcolare |

            | 14 ani (în cls. a VIII-a) | dT, Rubeolic** | Campanii şcolare |

            |                          |                  |                  |

            * Pentru cohortele de copii de 30 - 35 de luni care nu au primit DTP doza a 5-a până la data de 30 septembrie 2008, precum şi cohorta de copii care împlinesc 30 de luni în luna octombrie 2008 se va realiza vaccinarea cu DTPa la împlinirea vârstei de 4 ani, începând din anul 2010.

            ** Numai fetele.

            Abrevieri:

            DTPa = vaccin diftero-tetanic-pertussis acelular

            VPI = vaccin polio inactivat (se va utiliza VPI = Vaccin polio inactivat sau combinat DTPa - VPI)

            Hep B = vaccin hepatitic B

            DTPa-VPI = vaccin diftero-tetano-pertussis acelular - poliomielitic inactivat

            RRO = vaccin rujeolic-rubeolic-oreion BCG = vaccin de tip Calmette Guerrin Rubeolic = vaccin rubeolic

            dT = vaccin diftero-tetanic pentru adulţi

            Nota:

            1. 1. Pentru administrarea tuturor vaccinurilor menţionate se vor utiliza numai seringi de unică folosinţă.

            2. 2. În funcţie de prevederile bugetare, calendarul de vaccinare va fi completat/modificat cu alte tipuri de vaccinuri începând cu data de 1 decembrie 2009.

          2. 2. Programul naţional de boli transmisibile (infecţie HIV, tuberculoză, infecţii cu transmitere sexuală şi alte boli transmisibile prioritare)

            Obiectiv:

            - Supravegherea şi controlul infecţiei HIV/SIDA, tuberculozei, infecţiilor cu transmitere sexuală şi a altor boli transmisibile prioritare

            1. 2.1. Subprogramul de supraveghere şi control al bolilor transmisibile prioritare

              Obiectiv: Menţinerea sub control a incidenţei bolilor transmisibile prioritare, în conformitate cu legislaţia în vigoare şi cu ţintele europene şi ale Organizaţiei Mondiale a Sănătăţii

              Activităţi:

              1. a) Activităţi derulate la nivelul ISPB prin Centrul Naţional de Supraveghere şi Control al Bolilor Transmisibile ( CNSCBT ) şi Biroul Evenimente de Sănătate şi Alertă Precoce (BESAP):

                1. 1. coordonează supravegherea bolilor transmisibile prevăzute în reglementările legale în vigoare (culegerea, validarea, analiza, interpretarea şi raportarea datelor epidemiologice către forurile naţionale şi europene);

                2. 2. asigură coordonarea metodologică a reţelei de boli transmisibile;

                3. 3. asigură coordonarea metodologică a sistemului de alertă precoce şi răspuns rapid;

                4. 4. elaborează şi implementează strategii adecvate pentru supravegherea şi controlul unor boli transmisibile sau situaţii de risc epidemiologic;

                5. 5. iniţiază şi coordonează studii epidemiologice necesare elucidării izbucnirilor epidemice, implementării de noi metodologii în supraveghere specifică, cât şi evaluării situaţiei epidemiologice la nivel naţional, colaborând pentu realizarea lor cu CN- INCDMI „Cantacuzino” şi secţiile de epidemiologie din institutele de sănătate publică;

                6. 6. organizează instruiri pentru personalul din cadrul direcţiilor de sănătate publică în domeniul supravegherii bolilor transmisibile şi al alertei precoce;

                7. 7. raportează DG-SPAMP din cadrul Ministerului Sănătăţii cazurile de boli infecţioase de interes naţional şi internaţional, măsurile întreprinse şi propune acţiuni specifice, dacă situaţia o impune, participând la realizarea acestora;

                8. 8. raportează la DG-SPAMP din cadrul Ministerului Sănătăţii, în conformitate cu sistemul informaţional, lunar, sau ori de câte ori este nevoie, informaţiile privind situaţia epidemiologică a bolilor transmisibile şi situaţiile de risc epidemiologic constituit sau prognozat;

                9. 9. notifică şi verifică alertele naţionale şi internaţionale în conformitate cu RSI 2005;

                10. 10. propune DG-SPAMP din Ministerul Sănătăţii măsurile ce trebuie aplicate în situaţii de alertă naţională/internaţională;

              2. b) Activităţi derulate la nivelul secţiilor de epidemiologie din institutele de sănătate publică Bucureşti (CEBTIN), Cluj, Iaşi şi Timişoara:

                1. 1. îndrumare metodologică a reţelei de epidemiologie din judeţele arondate, pentru instituirea măsurilor necesare, conform competenţei;

                2. 2. supravegherea bolilor transmisibile din teritoriul arondat (culegerea, validarea, analiza, interpretarea şi raportarea datelor epidemiologice la CNSCBT);

                3. 3. identificarea, intervenţia şi supravegherea bolilor transmisibile considerate probleme de sănătate publică locală/regională;

                4. 4. acordarea de asistenţă tehnică direcţiilor de sănătate publică judeţene în instituirea şi aplicarea măsurilor de prevenire şi control al focarului de boală transmisibilă, la solicitare;

                5. 5. efectuarea de către institutele de sănătate publică a unor studii epidemiologice în domeniul bolilor transmisibile de interes regional, cu informarea DG-SPAMP din Ministerul Sănătăţii şi CNSCBT;

                6. 6. organizarea de sesiuni de instruire a personalului din direcţiile de sănătate publică judeţene pe probleme de supraveghere a bolilor transmisibile, din proprie initiaţivă si la solicitarea CNSCBT;

                7. 7. continuarea activităţilor derulate în vederea acreditării/mentinerii acreditarii laboratoarelor;

                8. 8. implementarea sistemului de alertă precoce şi răspuns rapid.

                9. 9. culegerea, evaluare şi comunicarea informaţiilor privind asigurarea asistenţei medicale specifice pentru prevenirea şi controlul bolilor transmisibile, respectarea protocoalelor de diagnostic şi definiţiile de caz pentru boli infecţioase, organizarea şi ierarhizarea diagnosticului etiologic pentru bolile infecţioase cuprinse în supraveghere epidemiologică, respectarea prevederilor legale privind sistemul informaţional de raportare şi notificare specifică;

                10. 10. organizarea şi derularea unor activităţi specifice, conform competenţei, solicitate de DG-SPAMP şi CNSCBT;

              3. c) Activităţi derulate la nivelul Centrelor Naţionale de Referinţă din Institutul Naţional de Cercetare-Dezvoltare pentru Microbiologie şi Imunologie "Cantacuzino":

                1. 1. asigură diagnosticul microbiologic sau confirmarea diagnosticului etiologic pentru bolile transmisibile prevăzute în sistemul de alertă precoce;

                2. 2. asigură diagnosticul microbiologic sau confirmarea diagnosticului etiologic pentru bolile transmisibile cu metodologii de supraveghere elaborate de CNSCBT, pentru judeţele arondate institutului de sănătate publică Bucureşti, şi eşantioane reprezentative, conform metodologiei, din judeţele arondate institutelor de sănătate publică Cluj, Iaşi şi Timişoara;

                3. 3. asigură diagnosticul microbiologic/confirmarea diagnosticului pentru alte boli transmisibile, la solicitare;

                4. 4. elaborează protocoalele de laborator pentru derularea metodologiile de supraveghere elaborate de CNSCBT;

                5. 5. participă, la solicitarea CNSCBT şi/sau DGSPAMP din MS, la investigarea focarelor/epidemiilor;

                6. 6. asigura implementarea prevederilor HG 589/2007 la nivelul laboratoarelor proprii;

                7. 7. organizează instruiri cu personalul de specialitate din laboratoarele de sănătate publică.

              4. d) Activităţi derulate la nivelul serviciilor / birourilor de epidemiologie din direcţiile de sănătate publică judeţene şi a municipiului Bucureşti:

                1. 1. supravegherea bolilor transmisibile prevăzute în reglementările legale în vigoare (culegerea, validarea, analiza, interpretarea şi raportarea datelor epidemiologice în conformitate cu Hotărârea Guvernului nr. 589/2007, OMS nr. 1466/2008 şi metodologiile specifice de supraveghere avizate de DG-SPAMP din MS);

                2. 2. vaccinarea grupelor la risc de îmbolnăvire/de transmitere a unor boli transmisibile (vaccinare antirubeolică în vederea prevenirii transmiterii nosocomiale a infecţiei rubeolice de la nou-născutul cu sindrom rubeolic congenital, antitifoidică, antidizenterică, antihepatitică A/B, antirujeolică, etc.);

                3. 3. achiziţionarea testelor şi reactivilor pentru diagnosticul bolilor transmisibile prioritare;

                4. 4. vaccinarea antigripală a populaţiei din grupele la risc crescut de a contracta sau transmite gripa, conform metodologiei naţionale, în conformitate cu recomandările OMS şi în funcţie de situaţia epidemiologică;

                  1. 7. supravegherea bolilor transmisibile considerate probleme de sănătate publică locală, cu colaborarea institutului de sănătate publică, inclusiv imunizări în situaţii epidemiologice deosebite;

                  2. 8. instituirea şi aplicarea măsurilor de prevenire şi control al focarului de boală transmisibilă (depistarea, tratamentul profilactic şi/sau vaccinarea contacţilor, notificare şi raportare, dezinfecţie, dezinsecţie, deratizare, anchetă epidemiologică etc.), în colaborare cu reţeaua de asistenţă primară, şi după caz, în colaborare cu institutul de sănătate publică;

                  3. 9. asigurarea activităţii epidemiologice în situaţii de urgenţă provocate de calamităţi naturale (inundaţii, cutremure etc.), în colaborare cu reţeaua de asistenţă medicală primară şi de specialitate şi cu administraţia publică locală, conform practicilor epidemiologice curente;

                  4. 10. acţiuni speciale de depistare activă şi prevenire a bolilor transmisibile în comunităţi la risc, după caz cu colaborarea institutului de sănătate publică;

                  5. 11. organizarea de instruiri ale personalului medico-sanitar şi ale mediatorilor sanitari cu privire la prevenirea, depistarea, raportarea şi controlul bolilor transmisibile, precum şi cu privire la vaccinarea populaţiei din grupele expuse la risc sau din comunităţi greu accesibile;

                  6. 12. asigurarea medicamentelor, vaccinurilor, dezinfectantelor, materialelor sanitare, echipamentelor de protecţie necesare pentru intervenţie în caz de focar/epidemie de boală transmisibilă sau situaţii de risc epidemiologic, prin reîntregirea rezervei antiepidemice;

                  7. 13. participarea la supravegherea rezistenţei la antibiotice;

                  8. 14. asigurarea funcţionării optime a sistemului de alertă precoce şi răspuns rapid;

                  9. 15. participă la realizarea de studii de seroprevalenţă organizate de CNSCBT şi/sau institutele de sănătate publică Bucureşti, Cluj, Iaşi şi Timişoara;

                  10. 16. supraveghează şi participă la implementarea măsurile de sănătate în porturi, aeroporturi internaţionale şi puncte de frontieră, în conformitate cu prevederile Regulamentului Sanitar Internaţional 2005;

                  11. 17. asigură schimbul de informaţii specifice şi colaborarea interjudeţeană în probleme de epidemiologie;

                  12. 18. organizează şi participă la derularea unor activităţi antiepidemice solicitate de CNSCBT sau dispuse de către MS-DGSPAMP;

              5. e) Activităţi desfăşurate de furnizorii de servicii medicale:

                1. 1. raportează bolile transmisibile, în conformitate cu prevederile HG nr. 589/2007 si OMS nr. 1466/2008 şi alte reglementări specifice aferente;

                2. 2. participă la sistemul naţional de alertă precoce, prin raportarea în timp util a bolilor transmisibile de interes naţional şi internaţional, în conformitate cu metodologiile de supraveghere şi prevederilor Regulamentului Sanitar Internaţional 2005;

                3. 3. participă la activităţile de control al focarelor de boală transmisibilă;

                4. 4. participă, după caz efectuează, ancheta epidemiologică pentru cazurile de boală transmisibilă;

              1. 4. asigură, în funcţie de competenţa profesională şi atribuţiunile specifice ale unităţii, utilizarea definiţiilor de caz pentru bolile infecţioase, respectarea protocolului de investigare şi diagnostic etiologic, după caz, indicarea condiţiile de izolare;

              2. 5. participă, conform competenţei, la acţiunile de evaluare a nivelului de acoperire vaccinală, utilizarea raţională a antibioticelor şi investigarea situaţiilor de risc epidemiologic;

              NOTĂ:

              Diagnosticul etiologic al bolilor transmisibile se asigură de către DSP din fondurile alocate programului, capitolul “bunuri si servicii” în cazurile solicitate / indicate de medicul epidemiolog din DSP pentru situaţii considerate cu risc epidemiologic crescut. Investigarea etiologică a cazurilor suspecte de boală infecţioasă / transmisibilă care nu sunt cuprinse în prevederile HG nr. 589/2007 si OMS nr. 1466/2008 nu poate fi asigurat de către laboratoarele DSP şi ISP din fondurile alocate programului. Pentru furnizorii de servicii medicale cu paturi care nu pot asigura diagnosticul etiologic, DSP şi ISP pot furniza diagnosticul de laborator pe baza unui contract de prestări servicii. Fondurile alocate programului nu pot fi folosite pentru derularea unor programe de cercetare.

              Toate vaccinurile şi materialele sanitare necesare desfasurarii activităţilor acestui obiectiv se achiziţionează la nivel local, cu excepţia vaccinului gripal care se achiziţionează centralizat.

              Indicatori de evaluare:

              1. a) indicatori fizici - trimestrial:

                • - nr. activităţi desfăşurate = 500

              2. b) indicatori de eficienţă - anual:

                • - cost mediu/activitate = 12,800 mii lei.

                  .

              3. c) indicatori de rezultat - anual:

                • - indice de confirmare etiologică al bolilor transmisibile investigate în conformitate cu obiectivele programului * (nr. cazuri confirmate etiologic /nr. cazuri boli transmisibile raportate) – 50%;

              * se vor exclude la calculul indicatorului IACRS, pneumoniile, varicelă, parotidită, scabia, pediculoza , dermatofitozele.

              Unităţi care derulează subprogramul:

              • - institutele de sănătate publică - Bucureşti, Cluj, Iaşi şi Timişoara;

              • - direcţiile de sănătate publică judeţene şi a municipiului Bucureşti;

              • - Institutul Naţional de Cercetare-Dezvoltare pentru Microbiologie şi Imunologie "Cantacuzino";

              • - cabinete de medicină de familie şi unităţi sanitare cu paturi.

              Natura cheltuielilor - capitolul “bunuri si servicii”:

              reactivi, medii de cultură, tampoane, cutii Petri, eprubete, coprocultoare, vacuumtainere cu ace, criotuburi, vată, alcool sanitar, mănuşi, măşti, recipienţi pentru colectare seringi şi ace folosite, recipienţi pentru depozitare-transport de probe, substanţe dezinfectante, medicamente pentru chimioprofilaxie, vaccinuri, material de birotică, consumabile şi dotări cu mică valoare pentru sistemul informaţional şi informatic, servicii de întreţinere şi exploatare dotări pentru comunicare-informare, prestării servicii tipografie pentru editare şi tipărire de ghiduri şi buletine informative, prestări servicii pentru organizare instruiri metodologice şi cursuri de scurtă durată, plata contractelor laboratoarelor din serviciile judeţene de supraveghere şi control al bolilor infecţioase pentru controlul extern al calităţii şi pentru examenele de confirmare în laboratoarele de referinţă, etc.

            2. 2.2. Subprogramul de supraveghere şi control al infecţiei HIV

              Coordonare tehnică: Institutul Naţional de Boli Infecţioase "Prof. Dr. Matei Balş" Obiective:

              1. a) menţinerea incidenţei infecţiei HIV la adulţi la nivelul anului 2008;

              2. b) reducerea transmiterii verticale a infecţiei HIV. Activităţi:

                1. a) Activităţi derulate la nivelul Institutului Naţional de Boli Infecţioase "Prof. Dr. Matei Balş":

                  1. 1. asigură coordonarea tehnică şi managementul subprogramului;

                  2. 2. asigură coordonarea tehnică şi metodologică a centrelor regionale HIV/SIDA din spitalele de boli infecţioase, în domeniul de competenţă;

                  3. 3. organizează şi finanţează, din fondurile subprogramului, unitatea de implementare a subprogramului, care va fi localizată în cadrul Institutului Naţional de Boli Infecţioase “Prof. Dr. Matei Balş”;

                  4. 4. organizează achiziţiile de consumabile medicale şi reactivi prevăzute în subprogram;

                  5. 5. realizează afişarea pe pagina de internet a institutului a datelor privind situaţia HIV/SIDA, situaţia testărilor HIV, alte date şi informaţii rezultate din evaluări epidemiologice, clinice sau de comportament legate de HIV/SIDA;

                  6. 6. raportează DG-SPAMP din cadrul Ministerului Sănătăţii indicatorii trimestriali şi anuali şi face propuneri de îmbunătăţire a derulării activităţilor desfăşurate;

                  7. 7. asigură colaborarea în domeniul supravegherii epidemiologice şi raportarea situaţiei epidemiologice privind HIV/SIDA cu CNSCBT, şi respective intre centrele regionale din spitalele de boli infecţioase şi secţiile de epidemiologie din institutele de sănătate publică;

                  8. 8. organizează, împreună cu centrele regionale şi institutele de sănătate publică sesiuni de pregătire a personalului din reţeaua de supraveghere a infecţiei HIV/SIDA referitor la protocolul care se aplică în cazul expunerii profesionale sau accidentale HIV, respectarea precauţiunilor universal (PU), proceduri de diagnostic şi tratament, protocolul de prevenire a transmiterii materno-fetale;

                  9. 9. îmbunătăţeşte sistemul de raportare a informaţiilor on-line şi formarea personalului care deserveşte acest sistem;

                  10. 10. prevenirea transmiterii infecţiei HIV la utilizatorii de droguri injectabile prin susţinerea programelor de substituţie.

                    1. b). Activităţi derulate la nivelul centrelor regionale HIV/SIDA:

                      1. 1. monitorizează şi evaluează la nivel regional derularea activităţilor specifice desfăşurate de spitalele de boli infecţioase din teritoriul arondat;

                      2. 2. monitorizează modul de aplicare a protocolului de prevenire a transmiterii materno-fetale de către spitalele de boli infecţioase şi maternităţi din teritoriul arondat

                      3. 3. organizează, în colaborare cu Institutul Naţional de Boli Infecţioase "Prof. Dr. Matei Balş", sesiuni de pregătire a personalului cu responsabilităţi în domeniul supravegherii infecţiei HIV/SIDA referitor la protocolul care se aplică în cazul expunerii profesionale sau accidentale HIV, respectarea PU, proceduri de diagnostic şi tratament, protocolul de prevenire a transmiterii materno-fetale;

                      4. 4. dezvoltă şi aplică programe integrate de servicii de consiliere şi medicale la nivelul unităţilor care acordă tratament HIV/SIDA pentru a asigura un comportament sigur al persoanelor care trăiesc cu HIV/SIDA;

                      5. 5. monitorizarea tratamentului administrat pacienţilor cu infecţie HIV pentru prevenirea rezistenţei la antiretrovirale, în conformitate cu ghidul de tratament HIV/SIDA.

                    2. c). Activităţi derulate la nivelul Institutelor de sănătate publică Bucureşti (CEBTIN), Cluj, Iaşi şi Timişoara

                      1. 1. monitorizează şi evaluează situaţia derulării subprogramului la nivel regional;

                      2. 2. organizează, în colaborare cu Institutul Naţional de Boli Infecţioase "Prof. Dr. Matei Balş" şi centrele regionale HIV/SIDA, pregătirea personalului cu responsabilităţi de supraveghere a infecţiei HIV/SIDA - cunoaşterea şi instituirea procedurilor care se aplică în cazul expunerii profesionale sau accidentale HIV, respectarea precauţiunilor universale.

                    IV. Activităţi derulate la nivelul direcţiilor de sănătate publică judeţene şi a municipiului Bucureşti:

                    1. a) analizează şi transmit la Institutul Naţional de Boli Infecţioase "Prof. Dr. Matei Balş" indicatorii raportaţi de către direcţiile de sănătate publică arondate, împreună cu rezultatele analizei derulării subprogramului (realizări, dificultăţi, propuneri de îmbunătăţire);

                    2. b) asigură testarea HIV a femeilor gravide;

                    3. c) asigură testarea HIV pentru depistarea infecţiei HIV/SIDA în populaţie, în grupele de risc, la alte categorii şi în scop diagnostic (pentru unităţi medicale care nu au posibilitatea de testare HIV), conform metodologiei;

                    4. d) distribuie la maternităţi testele rapide pentru testarea gravidelor înainte de naştere;

                    5. e) participă la organizarea la nivel judeţean a campaniilor de informare a populaţiei.

                      Notă:

                      Programul se adresează populaţiei generale şi categoriilor prioritar vizate: grupe cu risc de expunere, persoane cu infecţii cu transmitere sexuală , persoane cu TBC, nou-născuti din mame seropozitive, donatori de sânge, personal medico- sanitar, hemodializaţi, transfuzaţi, utilizatori de droguri injectabile, deţinuti, barbaţi care practică sexul cu persoane de acelaşi sex, persoane care practică sex comercial, contacţi cu persoane infectate HIV, persoane cu parteneri sexuali multipli, viol/abuz sexual, şoferi de transport internaţional, marinari de cursă lungă, persoane cu sejur mai lung de 6 luni în străinătate, persoane care au lucrat mai mult de 6 luni în străinatate, prenupţial.

                      Indicatori de evaluare:

                      1. a) indicatori de rezultate (anuali):

                        • - procent de gravide testate în laboratoarele direcţiilor de sănătate publică judeţene, din totalul gravidelor din judeţ: minim 30%;

                        • - procent de gravide testate HIV în maternităţi din totalul gravidelor din judeţ: minim 70%;

                      2. b) indicatori fizici anuali cu raportare trimestrială:

                        • - număr teste HIV efectuate: 250.000 (se va raporta şi numărul de teste pozitive);

                        • - număr teste ELISA HIV efectuate la gravide: 100.000

                        • - număr teste rapide HIV efectuate la gravide în maternitate: 125.000 (se va raporta şi numărul de teste pozitive);

                        • - număr teste HIV efectuate la grupele de risc: (se va raporta şi numărul de teste pozitive): 300.000

                        • - număr teste HIV efectuate la alte categorii (testare voluntară, testarea pacienţilor cu TBC): 75.000 (se va raporta şi numărul de cazuri pozitive);

                        • - număr campanii naţionale I-E-C desfăşurate : 1

                      3. c) indicatori de eficienţă (trimestriali):

                        • - cost mediu/test rapid HIV: 3 RON;

                        • - cost mediu/test ELISA HIV: 8 RON;

                        • - cost mediu/campanie I-E-C : 400 mii RON.

                          Unităţi care derulează subprogramul

                          • - Institutul Naţional de Boli Infecţioase "Prof. Dr. Matei Balş" Bucureşti

                          • - Spitalul Clinic de Boli Infecţioase şi Tropicale "Dr. V. Babeş" Bucureşti - centru regional HIV/SIDA;

                          • - Spitalul de Boli Infecţioase Braşov - centru regional HIV/SIDA;

                          • - Spitalul Clinic de Boli Infecţioase Cluj - centru regional HIV/SIDA;

                          • - Spitalul Clinic de Boli Infecţioase Constanţa - centru regional HIV/SIDA;

                          • - Spitalul Clinic de Boli Infecţioase "Dr. V. Babeş" Craiova - centru regional HIV/SIDA;

                          • - Spitalul Clinic de Boli Infecţioase "Sf. Paraschieva" Iaşi - centru regional HIV/SIDA;

                          • - Sectia de Boli infectioase nr 1-Spitalului Clinic Judetean de Urgenta Tg Mures- centru regional HIV/SIDA

                          • - Spitalul Clinic de Boli Infecţioase "Dr. V. Babeş" Timişoara - centru regional HIV/SIDA;

                          • - Direcţiile de Sănătate Publică judeţene şi a municipiului Bucureşti

                          • - Institutele de sănătate publică Bucureşti, Cluj, Iaşi, Timişoara.

                          • - spitalele cu secţii de obstetrică-ginecologie (maternităţile)

                          • - spitalele/secţiile judetene de boli infecţioase.

            3. 2.3. Subprogramul de supraveghere şi control al tuberculozei

              Coordonare tehnică: Institutul Naţional de Pneumoftiziologie "Prof. Dr. Marius Nasta"

              Obiectiv: menţinerea tendinţei actuale de scădere a incidenţei prin tuberculoză

              1. a) Activităţi derulate la nivelul Institutului Naţional de Pneumoftiziologie “Prof. Dr. Marius Nasta”

                1. 1. asigură coordonarea tehnică a subprogramului şi a reţelei de pneumoftiziologie ;

                2. 2. monitorizează şi evaluează la nivel naţional derularea subprogramului;

                3. 3. raportează MS-DGSPAMP indicatorii trimestriali şi anuali şi face propuneri de îmbunătăţire a derulării activităţilor;

                4. 4. asigură menţinerea ratei de detectare a cazurilor de cel puţin 70% din totalul cazurilor existente de tuberculoză prin controlul simptomaticilor, contacţilor şi altor grupe de risc;

                5. 5. asigură instruirea personalului medical pentru aplicarea prevederilor programului – cu colaborarea direcţiilor de sănătate publică judeţene şi a municipiului Bucureşti;

                6. 6. verifică asigurarea controlului intern şi extern de calitate al laboratoarelor de bacteriologie bK.

              2. b) Activităţi derulate la nivelul dispensarelor de pneumoftiziologie:

                1. 1. asigură, în colaborare cu medicul de familie, chimioprofilaxia prin autoadministrare monitorizată pentru contacţii cazurilor contagioase, pentru grupa de vârstă 0-19 ani;

                2. 2. efectuează, în colaborare cu medicul de familie, investigaţia epidemiologică şi asigură implementarea măsurilor necesare la cazurile sporadice şi focarele cu număr mai mic de 3 cazuri;

                3. 3. participă, în colaborare cu medicul epidemiolog din DSPJ şi cu medicul de familie, la investigaţia epidemiologică şi implementarea măsurilor necesare în focarele cu minim 3 cazuri;

                4. 4. asigură evidenţa activă a stării de sănătate specifică la bolnavii de tuberculoză, transmite informaţii şi recomandări privind starea de sănătate a bolnavilor atât spre medicul de familie care gestionează persoana cât şi spre registrul naţional de evidenţă din Institutul Naţional de Pneumoftiziologie Bucureşti;

                5. 5. raportează, conform reglementărilor în vigoare, datele statistice specifice către DSP teritorial.

              3. c) Activităţi derulate la nivelul cabinetelor de medicină de familie şi al cabinetelor medicale din unităţile de învăţământ:

                1. 1. raportează cazurile suspecte de tuberculoză conform reglementărilor legale în vigoare;

                2. 2. participă, în colaborare cu medicul specialist din dispensarul de pneumoftiziologie, la investigaţia epidemiologică şi implementarea măsurilor necesare la cazurile sporadice şi focarele cu număr mai mic de 3 cazuri şi, în colaborare cu medicul epidemiolog din DSPJ şi cu medicul specialist din dispensarul de pneumoftiziologie, la investigaţia epidemiologică şi implementarea măsurilor necesare în focarele cu minim 3 cazuri;

                3. 3. efectuează citirea cicatricii vaccinale BCG la vârsta de 6 luni;

                4. 4. participă la supravegherea derulării tratamentului la bolnavii cu tuberculoză aflate în supraveghere;

              4. d) Activităţi derulate la nivelul directţilor de sănătate publică judeţene şi a municipiului Bucureşti

                1. 1. asigură şi distribuie spitalelor/secţiilor de specialitate şi dispensarelor de pneumoftiziologie necesarul de PPD pentru testările IDR;

                  2 efectuează, în cadrul subprogramului de prevenire şi control al infecţiei cu HIV, testarea HIV pentru pacienţii confirmaţi cu tuberculoză;

                  1. 3. coordonează investigaţia epidemiologică în focarele cu minim 3 cazuri;

                  2. 4. raportează la ISP şi CNSCBT focarele cu minim 3 cazuri;

                  3. 5. colaborează cu reţeaua de pneumoftiziologie la instruirea personalului medical pentru aplicarea prevederilor programului;

                  4. 6. monitorizează la nivel judeţean derularea programului, în colaborare cu medicul coordonator judeţean TB.

              5. e) Activităţi derulate la nivelul ISP Bucureşti, Cluj, Iaşi, Timişoara

                1. 1. monitorizează la nivel regional evoluţia focarelor cu minim 3 cazuri raportate de către direcţiile de sănătate publică din judeţele arondate şi participă la investigaţia în focar, la solicitarea acestora.

              6. f) Activităţi derulate la nivelul CNSCBT

                1. 1. monitorizează la nivel naţional evoluţia focarelor cu minim 3 cazuri;

                2. 2. primeşte, analizează, evalueză endemia naţională prin tuberculoză în colaborare cu Institutul Naţional de Pneumoftiziologie “Marius Nasta” Bucureşti;

              .

              Indicatori de evaluare:

              1. a) Indicatori fizici – trimestrial

                • - numărul contacţilor examinaţi; (valoarea optimă: 4 contacţi examinaţi pentru fiecare caz nou de tuberculoză înregistrat) – 84.000

                • - numărul suspecţilor examinaţi; (valoarea optimă: 10 suspecţi examinaţi pentru fiecare caz nou de tuberculoză înregistrat) – 210.000

                • - numărul de cazuri care beneficiază de chimioprofilaxie;(valoarea optimă: 1 caz chimioprofilactizat pentru fiecare caz de tuberculoză înregistrat) – 21.000

                • - numărul vizitelor de supervizare în teritoriu efectuate de către medicii specialişti (valoarea optimă: 80% cabinete de medicină de familie vizitate cel puţin o dată pe an) - 8800

                • - număr de vizite de supervizare în cadrul judeţelor; (valoarea optimă: 80% dispensare TB vizitate cel puţin o dată pe an de către coordonatorul judeţean / regional / naţional) - 310

              2. b) Indicatori de eficienţă – trimestrial

                • - cost mediu depistare activă a bolnavului cu TB prin controlul contactilor şi al altor grupe de risc – 60 RON

                • - cost mediu depistare a bolnavului cu TB prin controlul simptomaticilor – 60 RON

                • - cost mediu tratament chimioprofilactic – 16 RON

                • - cost mediu pe vizită de supervizare în teritoriu - 800 RON.

              3. c) Indicatori de rezultat- anual

                • - procentul contacţilor examinaţi din totalul contacţilor înregistraţi; valoarea optimă: 80%

                • - procentul bolnavilor depistaţi din numărul suspecţilor examinaţi; valoarea optimă: 10%

                • - procentul de persoane chimioprofilactizate din cele indicate pentru chimioprofilaxie; valoarea optimă: 90%

                • - procentul de vizite efectuate din numărul de vizite programate; valoarea optimă: 80%

                  Unităţi care derulează programul:

                • - Institutul Naţional de Pneumoftiziologie “Marius Nasta” Bucureşti;

                • - institutele de sănătate publică Bucureşti, Cluj, Iaşi şi Timişoara

                • - direcţiile de sănătate publică judeţene şi a municipiului Bucureşti

                • - dispensarele de pneumoftiziologie

                • - maternităţi, spitale/secţii de pneumoftiziologie

                • - cabinete de medicină de familie, cabinete medicale din unităţi de învăţământ

              Natura cheltuielilor

              Capitolul “bunuri si servicii”: PPD, seringi de unică utilizare cu ac, vată, alcool sanitar, mănuşi, recipienţi pentru colectare seringi folosite, substanţe dezinfectante.

              Capitolul “transferuri” : medicamente pentru chimioprofilaxie, filme radiologice, soluţie revelator, tipărire formulare tipizate şi materiale informative pentru instruiri metodologice.

            4. 2.4. Subprogramul de supraveghere şi control al bolilor cu transmitere sexuală Coordonare tehnică: Centrul Dermato-Venerologic - Spitalul Clinic „Scarlat Longhin” , în colaborare cu Institutul de Sănătate Publică Bucureşti, prin Centrul Naţional de Prevenire şi Control al Bolilor Transmisibile (CNSCBT)

              Obiective:

              1. a) scăderea incidenţei infecţiilor cu transmitere sexuală ( ITS) ;

              2. b) îmbunătăţirea depistării şi raportării infecţiilor cu transmitere sexuală (ITS);

              1. a) Activităţi derulate la nivelul Centrului Dermato-Venerologic din cadrul Spitalului Clinic „Scarlat Longhin” :

                1. 1. coordonează, monitorizează şi evaluează derularea programului la nivel naţional, în colaborare cu Institutul de Sănătate Publică Bucureşti prin CNSCBT;

                2. 2. raportează MS-DGSPAMP indicatorii trimestriali şi anuali, în colaborare cu CNSCBT şi face propuneri de îmbunătăţire a derulării programului;

                3. 3. analizează evoluţia cazurilor de ITS la nivel naţional, trimestrial şi anual, în colaborare cu CNSCBT ;

                4. 4. asigură implementarea prevederilor HG 589/2007 în cadrul reţelei de specialitate dermato-venerologie ( DV );

                5. 5. coordonează, din punct de vedere profesional, activitatea de prevenire şi combatere a ITS-urilor în cadrul reţelei de specialitate DV;

                6. 6. organizează instruiri cu personalul de specialitate DV şi cu cel din laboratoarele de sănătate publică.

              2. b) Activităţi derulate la nivelul Institutul de Sănătate Publică Bucureşti prin CNSCBT:

                1. 1. supraveghează la nivel naţional infecţiile cu transmitere sexuală prevăzute în reglementările legale în vigoare (culegerea, validarea, analiza, interpretarea şi raportarea datelor epidemiologice);

                2. 2. creează baza de date naţională şi analizează evoluţia cazurilor de sifilis şi a altor boli cu transmitere sexuală la nivel naţional, trimestrial şi anual, în colaborare cu Centrul Dermato-Venerologic - Spitalul Clinic „Scarlat Longhin”;

                3. 3. raportează MS-DGSPAMP indicatorii trimestriali şi anuali, în colaborare cu Centrul Dermato-Venerologic din cadrul Spitalului Clinic „Scarlat Longhin” şi face propuneri de îmbunătăţire a derulării programului.

              3. c) Activităţi derulate la nivelul institutelor de sănătate publică Bucureşti

                ,Cluj,Iaşi,Timişoara:

                1. 1. participă la supravegherea la nivel regional a infecţiile cu transmitere sexuală prevăzute în reglementările legale în vigoare (culegerea, validarea, analiza, interpretarea şi raportarea datelor epidemiologice către CNSCBT);

                2. 2. creează baza de date regională pe baza fişelor de supraveghere a ITS-urilor şi analizează trimestrial şi anual evoluţia cazurilor de sifilis şi a altor boli cu transmitere sexuală în teritoriu;

                3. 3. trimite lunar baza de date regională la CNSCBT;

                4. 4. realizeată studii de evaluare epidemiologică în domeniul ITS.

              4. d) Activităţi derulate la nivelul direcţiilor de sănătate publică judeţene şi a municipiului Bucureşti:

                1. 1. asigură testarea serologică gratuită a gravidelor, în vederea depistării infecţiei luetice;

                2. 2. efectuează investigaţia epidemiologică pentru cazurile suspecte de sifilis congenital la nou-născutul viu, în colaborare cu medicul specialist DV şi cu medicul de familie;

                3. 3. efectuează testele serologice pentru depistarea cazurilor de sifilis congenital;

                4. 4. coordonează investigaţia epidemiologică în focarele de sifilis cu minim 5 cazuri;

                5. 5. efectuează testarea serologică pentru depistarea infecţiei luetice la persoanele neasigurate;

                6. 6. efectuează testele serologice cantitative pentru monitorizarea eficacităţii tratamentului antiluetic;

                  1. 6. Direcţiile de sănătate publică judeţene desemnate ca sentinelă organizează şi coordonează serviciile de dermatovenerologie din teritoriu pentru efectuarea investigaţiile necesare diagnosticului infecţiei gonococice şi cu Chlamydia pentru persoanele neasigurate şi testarea rezistenţei la antibiotice pentru tulpinile de gonococ izolate;

                  2. 7. monitorizează şi evaluează la nivel judeţean desfăşurarea programului;

                  3. 8. raportează institutelor de sănătate publică indicatorii trimestriali şi anuali şi fac propuneri de îmbunătăţire a derulării programului;

                  4. 9. trimit lunar fişele de supraveghere a infectiilor cu transmitere sexuală (ITS) la ISP coordonator;

              5. e) Activităţi derulate la nivelul reţelei de dermatovenerologie ( spitale/secţii de specialitate, cabinete DV din ambulatoriile de specialitate ) :

                1. 1. respectă prevederile HG 589/2007 privind infecţiile cu transmitere sexuală ;

                2. 2. trimit lunar la coordonatorul judeţean DV, iar acesta la direcţiile de sănătate publică judeţene şi a municipiului Bucureşti, fişele de supraveghere a cazurilor de ITS depistate în luna precedentă;

                3. 3. efectuează ancheta epidemiologică pentru cazul sporadic şi participă, alături de specialistii DSPJ, la efectuarea anchetei epidemiologice în focarele cu minim 5 cazuri;

                4. 4. participă la investigaţia epidemiologică pentru cazurile de sifilis congenital;

                5. 5. recomandă şi verifică instituirea tratamentului specific corect al nou-născutului viu cu sifilis congenital;

                6. 6. asigură administrarea tratamentului specific, gratuit, gravidelor cu serologii luetice reactive;

                7. 7. asigură tratamentul pacienţilor cu infecţie luetică neasiguraţi şi al contacţilor acestora;

                8. 8. asigură tratamentul pacienţilor cu infecţie gonococică şi cu Chlamydia neasiguraţi ;

                9. 9. efectuează testarea serologică pentru depistarea infecţiei luetice la persoanele neasigurate;

                10. 10. efectuează testele serologice cantitative pentru monitorizarea eficacităţii tratamentului antiluetic;

                11. 11. laboratoarele din reţeaua DV desemnate ca sentinelă efectuează investigaţiile necesare pentru diagnosticul infecţiei gonococice şi cu Chlamydia pentru persoanele neasigurate şi asigură testarea rezistenţei la antibiotice pentru tulpinile de gonococ izolate;

              6. f) Activităţi derulate la nivelul cabinetelor de medicină de familie:

                1. 1. raportează direcţiilor de sănătate publică judeţene şi a municipiului Bucureşti cazurile de sifilis, gonoree, Chlamydia şi alte boli cu transmitere sexuală, conform HG 589/2007;

                2. 2. trimit cazurile de ITS depistate, pentru confirmare de diagnostic şi tratament, la medicul specialist DV;

                3. 3. participă, alături de medicii specialişti din reţeaua DV, la efectuarea anchetei epidemiologice pentru cazul sporadic şi focarele cu maxim 4 cazuri şi participă, alături de specialiştii DSPJ şi DV, la efectuarea anchetei epidemiologice în focarele cu minim 5 cazuri;

                4. 4. asigură tratamentul corect şi complet al bolnavilor şi al contacţilor acestora, în teritoriile în care accesul la medicul specialist DV este dificil, la recomandarea medicului specialist DV.

              7. g) Activităţi derulate la nivelul Institutului Naţional de Cercetare-Dezvoltare pentru Microbiologie şi Imunologie "Cantacuzino":

              1. 1. asigură implementarea prevederilor HG 589/2007 la nivelul laboratoarelor proprii;

              2. 2. organizează instruiri cu personalul de specialitate din laboratoarele de sănătate publică.

              3. 3. realizează studii de evaluare epidemiologică a ITS, în colaborare cu Institutele de Sănătate Publică Bucureşti, Cluj, Iaşi şi Timişoara.

                Indicatori de evaluare:

                1. a) Indicatori fizici - trimestrial:

                  • - număr de gravide din judeţ testate serologic pentru sifilis - 150.000

                  • - număr gravide pozitive tratate gratuit - 1500

                  • - număr cupluri mamă-nou născut testate VDRL cantitativ pentru depistarea sifilisului congenital - 1500

                  • - număr de cazuri de sifilis congenital al nou-născutului viu depistate - 15

                  • - număr de cazuri de sifilis congenital al nou-născutului viu tratate gratuit - 15

                  • - număr de persoane neasigurate diagnosticate cu sifilis – 3000

                  • - număr de persoane neasigurate diagnosticate cu sifilis care au fost tratate gratuit - 3000

                  • - număr contacţi ai persoanleor neasigurate depistate cu sifilis depistati – 6000 (2/caz)

                  • - număr de persoane neasigurate diagnosticate cu gonoree, din care tratate gratuit* - 100

                  • - număr de persoane neasigurate diagnosticate cu infecţie cu Chlamydia, din care tratate gratuit* - 300

                  • - număr tulpini de gonococ izolate, din care număr tulpini pentru care s-a efectuat antibiograma* - 50

                  • - număr de studii de evaluare ITS realizate = 1

                    * în judeţele desemnate ca sentinelă

                2. b) Indicatori de eficienţă - anual:

                  • - cost mediu test depistare sifilis la gravidă - 15

                  • - cost mediu tratament antiluetic al gravidei - 30

                  • - cost mediu test cuplu pentru despistare sifilis congenital prin VDRL cantitativ - 80

                  • - cost mediu depistare sifilis congenital - 80

                  • - cost mediu tratament sifilis congenital - 25

                  • - cost mediu test depistare sifilis la persoană neasigurată - 15

                  • - cost mediu tratament antiluetic/persoană infectată neasigurată - 92

                  • - cost mediu depistare contacti – 15

                  • - cost mediu investigaţie de laborator pentru depistarea infecţiei gonococice, inclusiv cu antibiograma*- 150

                  • - cost mediu tratament antigonococic/persoană infectată neasigurată - 20

                  • - cost mediu investigaţie de laborator pentru depistarea infecţiei cu Chlamydia*- 40

                  • - cost mediu tratament anti-Chlamydia/persoană infectată neasigurată – 20

                  • - cost mediu pe studiu de evaluare ITS = 500.000 lei

                3. c) Indicatori de rezultate - anual:

                  • - procentul de gravide testate serologic în laboratoarele DSP judeţene şi în laboratoarele reţelei DV incluse în program din totalul de gravide din judeţ - min 40%;

                  • - procent tulpini de gonococ cu antibiogramă efectuată – min 80% din numarul de cazurile de gonoree diagnosticate prin cultură

                    Natura cheltuielilor

                    Capitolul “bunuri si servicii” : tampoane, vacuumtainere cu ace, criotuburi, vată, alcool sanitar, mănuşi, recipienţi pentru depozitare-transport de probe, reactivi, medii de cultură, cutii Petri, eprubete, lame şi lamele pentru microscop, substanţe dezinfectante; servicii: plata contractelor laboratoarelor DSPJ pentru controlul extern al calităţii pentru ITS-uri.

                    Capitolul “transferuri”: tampoane, vacuumtainere cu ace, criotuburi, vată, alcool sanitar, mănuşi, recipienţi pentru depozitare-transport de probe, reactivi, medii de cultură, cutii Petri, eprubete, lame şi lamele pentru microscop, substanţe dezinfectante, medicamente pentru tratamentul pacienţilor cu infecţie luetică, gonococică şi cu Chlamydia neasiguraţi şi pentru contacţii pacienţilor cu infecţie luetică, ace şi seringi de unică utilizare, recipienţi pentru colectare seringi, recipienţi pentru colectare de ace folosite, materiale de birotică, echipament informatic.

                    Unităţi care derulează subprogramul:

                  • - direcţiile de sănătate publică judeţene şi a municipiului Bucureşti;

                  • - institutele de sănătate publică - Bucureşti, Cluj, Iaşi şi Timişoara;

                  • - reţeaua de supraveghere şi control a bolilor cu transmitere sexuală (spitale, cabinete ambulatorii de specialitate dermatovenerologie);

                  • - cabinete de medicină de familie.

                  • - laboratoare “sentinelă” desemnate - laboratoarele de dermato-venerologie din Direcţiile de Sănătate Publică ale judeţelor: Iaşi, Hunedoara, Satu Mare, Ialomita, Brasov şi Bucureşti.

          3. 3. Programul naţional de supraveghere şi control al infecţiilor nosocomiale (IN) Coordonare tehnică: Institutul de Sănătate Publică Bucureşti - Compartimentul epidemiologia bolilor transmisibile şi infecţii nosocomiale (CEBTIN)

          Obiectiv general :creşterea calităţii serviciilor medicale în unităţile sanitare cu paturi prin reducerea riscului la infecţie nosocomială

          Obiectiv specific: standardizarea metodelor de supraveghere clinico-epidemiologică la nivel naţional şi implementarea strategiei de control, în conformitate cu legislaţia în vigoare ( legea 95 / 2006 şi ordinul MS nr. 916 / 2006), prin :

          1. a. depistarea precoce şi investigarea / îngrijirea corectă a cazurilor internate cu sindrom infecţios apărut în timpul spitalizării;

          2. b. cunoaşterea evoluţiei temporare, la nivel local, regional şi naţional a principalelor caracteristici privind infecţiile nosocmiale declarate, după cum urmează :

            • - forma de manifestare clinică / localizarea infecţiei diagnosticată conform definiţiei de caz,

            • - profilul activităţii serviciului medical unde s-a produs infecţia nosocomială diagnosticată,

            • - evaluarea stucturii etiologice a infecţiilor nosocomiale diagnosticate şi caracterizarea sensibilităţii la antibiotice a bacteriilor identificate;

          3. c. identificarea factorilor de risc specifici şi a măsurilor necesare pentru diminuarea / eliminarea efectelor acestora;

          4. d. notificarea, înregistrarea şi raportarea tuturor cazurilor de IN în conformiate cu legislaţia în vigoare;

          5. e. responsabilităţi specifice organizate în sistem de supraveghere santinelă, derulată în unităţi / secţii nominalizate, prin monitorizarea, evaluarea şi raportarea distinctă a cazurilor de infecţie nosocomială diagnosticate ca septicemie, infecţie de plagă chirurgicală superficială şi profundă din secţiile de chirurgie, toate infecţiile la nou născutul îngrijit în neonatologie şi infecţiile asociate cu manevre terapeutice şi / sau exploratorii prin intubare respiratorie şi cateterism endovascular la secţiile / serviciile de terapie intensivă.

          1. a) Activităţi derulate la nivelul Institutului de Sănătate Publică Bucureşti - Secţia de epidemiologie

            ( CEBTIN)

            1. 1. Monitorizarea şi coordonarea naţională a activităţilor din cadrul programului de supraveghere şi control al infecţiilor nosocomiale prin:

              1. a. culegerea, notificarea, prelucrarea şi evaluarea tuturor informaţiilor privind infecţiile nosocomiale provenite de la unităţile sanitare cu paturi, direcţiile de sănătate publică judeţene şi a municipiului Bucureşti, institutele de sănătate publică Bucureşti, Cluj, Iaşi şi Timişoara, Institutul Naţional de Cercetare şi Dezvoltare în Microbiologie şi Imunologie – Cantacuzino;

              2. b. întocmirea evidenţei infecţiilor nosocomiale prin implementarea unui registru naţional de infecţii nosocomiale care va cuprinde toate datele necesare evaluării activităţilor şi situaţiei epidemiologice privind morbiditatea şi mortalitatea specifică;

              3. c. întocmirea rapoartelor trimestriale şi a raportului anual, inclusiv cu propuneri aferente domeniului specific şi transmiterea acestora către DGSPAMP din cadrul Ministerului Sănătăţii.

            2. 2. Asigurarea unui sistem informaţional specific aferent.

          2. b) Activităţi derulate la nivelul tuturor unităţilor sanitare cu paturi, indiferent de profilul profesional al activităţii de îngrijire şi forma de organizare, publică sau privată a unităţii:

            1. 1. Activităţile aferente realizării atribuţiunilor prevazute la obiectivul specific al programului, literele a-e;

            2. 2. Organizarea sau nominalizarea, dupa caz, a structurilor responsabile pentru coordonarea activităţilor specifice de supraveghere şi control a infecţiilor nosocomiale;

            3. 3. Elaborarea sau, după caz, reactualizarea manualului propriu al unităţii pentru supravegherea şi controlul infecţiilor nosocomiale care va cuprinde cel puţin următoarele:

              -„ cartea de vizită a unităţii” ( infrastructura edilitară, utilităţi comunale, profile de activitate, dotări specifice, circuite organice şi funcţionale cu menţionarea punctelor de risc controlate necesare pentru asigurarea condiţiilor de desfăşurare a activităţilor de calitate)

              • - proceduri şi tehnici de îngrijire autorizate/ acreditate în unitate

              • - activităţi şi responsabilităţi programate pentru evitarea/ eliminarea riscurilor supravegheate/ controlate în vederea prevenirii infecţiilor nosocomiale;

              • - proceduri privind respectarea normelor legislative de sterilizare, asepsie şi antisepsie, decontaminare, curaţenie, îndepărtarea şi neutralizarea rezidiilor;

              • - promovarea şi respectarea unui comportament concordant cu principiul Precauţiunilor Universale aplicabile la toate nivelele şi structurile de activitate;

            4. 4. Asigurarea aprovizionării cu materiale şi dotări adecvate pentru prevenirea infecţiilor nosocomiale;

            5. 5. Evaluarea periodică sau punctuală, ori de câte ori este nevoie, a activităţilor de prevenire şi control a infecţiilor nosocomiale şi a eficienţei măsurilor de prevenire implementate;

            6. 6. Asigurarea colaborării profesionale multidisciplinare pentru îngrijirea cazurilor de infecţie nosocomială depistată/ diagnosticată.

            7. 7. Notificarea, informarea şi raportarea tuturor cazurilor de infecţie nosocomială, dupa caz solicitarea conlucrării / colaborării cu structurile de specialitate a direcţiilor de sănătate publică judeţene şi a municipiului Bucureşti, în vederea unui control eficient de prevenirea riscului infecţios şi evitarea focarelor de infecţie nosocomială cu cazuri multiple, focare epidemice sau manifestare endemică;

            8. 8. Asigurarea predării unor eşantioane de culturi microbiene izolate din infecţiile nosocomiale depistate către laboratoarele acreditate ale direcţiilor de sănătate publică judeţene şi a municipiului Bucureşti, conform solicitării acestora şi în funcţie de etiologiile identificate;

            9. 9. În unităţile / secţiile sentinelă nominalizate se va asigura, prin direcţiile de sănătate publică judeţene şi a municipiului Bucureşti, predarea unor eşantioane de culturi microbiene izolate de la cazurile de infecţie nosocomiale către laboratoarele de microbiologie a secţiilor de epidemiologie din institutele de sănătate publică Bucureşti, Cluj, Iaşi şi Timişoara.

          3. c) Activităţi derulate la nivelul direcţiilor de sănătate publică judeţene şi a municipiului Bucureşti

            1. 1. Monitorizarea şi evaluarea riscului epidemiologic specific şi a morbidităţii/ mortalităţii prin infecţii nosocomiale declarate la nivelul tuturor unităţilor sanitare cu paturi din teritoriul aflat în responsabilitatea de supraveghere;

            2. 2. Notificarea, informarea şi raportarea, în conformitate cu legislaţia în vigoare, a cazurilor de infecţii nosocomiale şi a situaţiilor de risc epidemiologic constituit;

            3. 3. Conlucrare /colaborare profesională la solicitare în cadul unor focare de infecţie nosocomială cu risc epidemiologic crescut, focare declarate cu un cumul de cazuri, stări endemice specifice sau prin autosesizare în cazul identificării unei situatii de risc;

            4. 4. Evaluarea periodică a eficienţei activităţilor din unităţile sanitare privind prevenirea şi controlul infecţiilor nosocomiale;

            5. 5. Asigurarea unor servicii de laborator la solicitarea justificată a unităţilor/secţiilor sentinelă desemnate în teritoriul judeţului;

            6. 6. Asigurarea instruirii şi consilierii profesionale pentru structurile desemnate din unităţile sanitare cu paturi, responsabile cu coordonarea şi implementarea măsurilor de prevenire şi control a infecţiilor nosocomiale;

            7. 7. Asigurarea instruirii profesionale în vederea creşterii eficienţei activităţii de supraveghere epidemiologică şi a controlul infecţiilor nosocomiale în unităţile sanitare cu paturi.

          1. d) Activităţile derulate la nivelul secţiilor de epidemiologie din institutele de sănătate publică Bucureşti, Cluj, Iaşi şi Timişoara

            1. 1. Asigurarea, la solicitare, a consilierii şi instruirii personalului din direcţiile de sănătate publică judeţene şi a municipiului Bucureşti în problemele de supraveghere, prevenire şi control a infecţiilor nosocomiale;

            2. 2. Asigurarea, la solicitare, a sprijinului tehnic pentru controlul unor focare de infecţie nosocomială cu risc epidemiologic crescut;

            3. 3. Asigurarea, prin prestaţii din bugetul propriu, a confirmării / complexării diagnosticului etiologic şi sensibilitatea la antibiotice pentru unităţile /secţiile desemnate pentru activitatea de santinelă;

            4. 4. Evaluarea şi raportarea rezultatelor activităţii de supraveghere şi control a infecţiilor nosocomiale de la nivelul judeţelor arondate teritorial;

          2. e) Activităţi derulate la nivelul Centrelor Naţionale de Referinţă din cadrul Institutului Naţional de Cercetare şi Dezvoltare în Microbiologie şi Imunologie – Cantacuzino:

          1. 1. Derularea unor activităţi pentru caracterizarea pe plan naţional a situaţiei etiologice a infecţiilor nosocomiale pe baza eşantioanelor de probe reprezentative primite prin institutele de sănătate publică Bucureşti, Cluj, Iasi, Timişoara (prestaţii asigurate din bugetul programului) sau la orice solicitare (asigurată din bugetul solicitantului);

          2. 2. Transmiterea rezultatelor în timp util la beneficiari, în conformitate cu legislaţia în vigoare;

          3. 3. Sesizarea promptă şi informarea corectă a oricărei situaţii de risc epidemiologic major identificat, în conformitate cu legislaţia în vigoare.

            Unităţile care derulează programul

            1. A. Toate unităţile / secţiile cu paturi, publice şi private din teritoriul naţional;

            2. B. Unităţile/ secţiile sentinelă nominalizate - secţiile de chirurgie, neonatologie şi ATI pentru infecţiile seticemice, infecţia plăgii chirurgicale superficiale şi profunde, toate infecţiile nosocmiale la nou născutul îngrijit în secţiile de neonatologie, infecţiile asociate cu manevre terapeutice şi / sau exploratorii prin intubare respiratorie şi cateterism endovascular la secţiile / serviciile de terapie intensivă ale spitalelor, şi anume :

              1. 1. Municipiul Bucureşti:

                1. a) secţiile de chirurgie şi ATI din cadrul Spitalului Clinic de Urgenţă

                  „Floreasca”

                2. b) secţia de neonatologie din cadrul Spitalului Clinic „Polizu”

              2. 2. Municipiul Cluj: Spitalul Clinic de Urgenţă „ Prof.Dr.Octavian Fodor” (chirurgie, ATI, neonatologie)

              3. 3. Municipiul Iaşi:

                1. a) secţiile de chirurgie şi ATI- Spitalul Clinic Judetean de Urgente „Sfantul Spiridon”

                2. b) secţia de neonatologie Spitalul Clinic O-G „Cuza Vodă” Neonatologie

              4. 4. Municipiul Timişoara – Spitalul Clinic Judeţean de Urgenţă Timişoara (chirurgie, ATI, neonatologie)

              5. 5. Municipiul Baia Mare - Spitalul Clinic Judeţean de Urgenţă Maramureş (chirurgie, ATI, neonatologie)

              6. 6. Municipiul Piteşti -Spitalul Clinic Judeţean de Urgenţă Argeş (chirurgie, ATI, neonatologie)

              7. 7. Municipiul Bacău - Spitalul Clinic Judeţean de Urgenţă Bacău (chirurgie, ATI, neonatologie)

              8. 8. Municipiul Brăila:

                1. a) Spitalul Clinic Judeţean de Urgenţă Brăila (chirurgie, ATI)

                2. b) Spitalul O-G (neonatologie)

              9. 9. Municipiul Sfântu Gheorghe - Spitalul Clinic Judeţean de Urgenţă Covasna (chirurgie, ATI, neonatologie)

              10. 10. Municipiul Botoşani

                1. a) Spitalul Clinic Judeţean de Urgenţă Botoşani (chirurgie, ATI) şi

                2. b) Spitalul O-G (neonatologie)

              11. 11. Municipiul Reşita - Spitalul Clinic Judeţean de Urgenţă Caraş-Severin.

            3. C. Serviciile/compartimentele de epidemiologie şi laboratoarele de microbiologie din DSP judeţene şi a municipiului Bucureşti

            4. D. Secţiile de epidemiologie din ISP Bucureşti, Cluj, Iaşi şi Timişoara

            5. E. Secţia de epidemiologie – CEBTIN din ISP Bucureşti

            6. F. Centrele Naţionale de Referinţă din Institutul Naţional de Cercetare şi Dezvoltare în Microbiologie şi Imunologie – Cantacuzino.

            Indicatori:

            1. 1. Indicatori pentru sistemul de supraveghere de rutină :

              1. a) Indicatori fizici (trimestrial):

                • - nr. cazuri IN depistate în sistem de rutină, pe secţii şi tip de infecţii – 30.000

              2. b) Indicatori de eficienţă (trimestrial):

                • - cost mediu / acţiune de depistare a unui caz IN în sistem de rutină – 10 RON

              3. c) Indicatori de rezultat (trimestrial):

                • - rata de incidenţă a infecţiilor nosocomiale depistate în sistem de rutină (raportat la 100 de pacienti externaţi) defalcat pe secţii şi tip de infecţii = total 3%

            2. 2. Indicatori pentru unităţile selectate în sistem sentinelă

              1. a) Indicatori fizici (trimestrial):

                  • - nr. cazuri IN depistate în sistem sentinelă, pe secţia sentinelă desemnată şi pe tip de infecţii = 8.000

                  • - nr. cazuri IN investigate cu laboratorul = 7.200

                  • - nr. cazuri IN cu diagnostic bacteriologic şi antibiogramă, defalcat pe secţii sentinelă şi tip de agent patogen = 4000

              2. b) Indicatori de eficienţă (trimestrial):

                  • - cost mediu /acţiune de depistare a unui caz IN în sistem sentinelă = 10 lei

                  • - cost mediu/ investigare cu laboratorul a unui caz IN = 50 lei

                  • - cost mediu / confirmare diagnostic bacteriologic şi antibiogramă = 160 lei

              3. c) Indicatori de rezultat (trimestrial):

                  • - rata de incidenţă a infecţiilor nosocomiale depistate în sistemul sentinelă (nr. cazuri IN /100 externaţi - pe secţii şi pe tipuri de infecţii) = 5%

                  • - procent cazuri IN investigate cu laboratorul, (nr cazuri investigate la 100 de cazuri IN depistate) = 90%

                  • - procent cazuri IN cu diagnostic bacteriologic şi antibiogramă, din totalul cazurilor cu etiologie bacteriană identificată = 50 %

              4. d) Indicator de rezultat anual:

                • - rata de incidenţă a infecţiilor nosocomiale depistate în sistem de rutină (raportat la 100 de pacienţi externaţi) = 3%

                • - rata de incidenţă a infecţiilor nosocomiale depistate în sistem sentinelă (raportat la 100 de pacienţi externaţi) = 5%

                • - procent cazuri IN cu etiologie identificată şi antibiogramă = 50 %

              Notă:

              • - Unităţile sanitare care nu pot asigura din motive obiective investigarea etiologică a cazurilor de infecţie nosocomială în conformitate cu definiţiile de caz pentru infecţie, pot contracta prestaţii de servicii cu laboratoarele acreditate din DSP judeţene şi a municipiului Bucureşti sau alte laboratoare contractante. Costurile aferente sunt suportate de unitatea solicitantă.

              • - Eşantioanele de probe microbiologice provenite din unităţile / secţiile desemnate pentru activitate în sistem sentinelă vor fi preluate şi prelucrate de către institutele de sănătate publică, respectiv Institutul Naţional de Cercetare şi Dezvoltare în Microbiologie şi Imunologie – Cantacuzino, cu titlu de gratuitate asigurată din bugetul programului.

          4. 4. Programul naţional de monitorizare a factorilor determinanţi din mediul de viaţă şi muncă

            Coordonator tehnic naţional : Institutul de Sănătate Publică Bucureşti

            1. A. Acţiuni derulate la nivelul institutelor de sănătate publică Bucureşti, Cluj, Iaşi, Timişoara şi a centrelor de sănătate publică Târgu Mureş şi Sibiu

              Domeniu 1. Protejarea sănătăţii şi prevenirea îmbolnăvirilor asociate factorilor de risc din mediul de viaţă

                1. 1.1. Elaborarea metodologiilor de supraveghere a sănătăţii în relaţie cu factorii de risc din mediul de viaţă pentru elaborarea sintezelor naţionale privind:

                  1. 1.1.1 Supravegherea calităţii apei potabile – ISP Bucureşti şi Centrul de Sănătate Publică Târgu Mureş;

                  2. 1.1.2 Evaluarea calităţii apei de îmbăiere – ISP Bucureşti şi ISP Timişoara;

                  3. 1.1.3 Methemoglobinemie acută infantilă, generată de apa de fântână – ISP Bucureşti;

                  4. 1.1.4 Evaluarea impactului asupra sănătăţii a poluanţilor atmosferici iritanţi şi cancerigeni - ISP Bucureşti şi ISP Cluj;

                  5. 1.1.5 Evaluarea efectelor schimbărilor climatice asupra sănătăţii populatiei - ISP Bucureşti, Cluj, Iaşi, Timişoara şi Centrele de Sănătate Publică Târgu Mureş şi Sibiu;

                    1.1.6. Screeningul biologic al populaţiei în expunerea la plumb – ISP Bucureşti şi ISP Cluj;

                        1. 1.1.7 Supravegherea produselor cosmetice - ISP Bucureşti, ISP Cluj şi ISP Iaşi;

                        2. 1.1.8 Monitorizarea intoxicaţiilor neprofesionale cu pesticide – ISP Bucureşti şi ISP Iaşi;

                        3. 1.1.9 Monitorizarea sistemului de gestionare a deşeurilor rezultate din activitatea medicală – ISP Bucureşti şi ISP Iaşi;

                        4. 1.1.10 : Supravegherea stării de sănătate a populaţiei în raport cu calitatea habitatului uman – ISP Bucureşti, Cluj, Iaşi, Timişoara şi Centrele de Sănătate Publică Târgu Mureş şi Sibiu;

                        5. 1.1.11 Evaluarea populatiei expuse la zgomotul urban, supravegherea stării de sănătate a populaţiei în expunerea la zgomot – ISP Bucureşti;

                2. 1.2. Coordonarea metodologică, monitorizarea, evaluarea şi raportarea implementării metodologiilor de supraveghere şi monitorizare pe domenii specifice

                3. 1.3. Elaborarea rapoartelor şi sintezelor nationale şi transmiterea acestora către DG- SPAMP din MS;

                4. 1.4. Operationalizare Centrul National de Informare Toxicologică, ISP Bucureşti;

                  Domeniu 2. Protejarea sănătăţii şi prevenirea îmbolnăvirilor asociate radiaţiilor ionizante

                    1. 2.1. Elaborarea metodologiilor de supraveghere a sănătăţii în relatie cu radiaţiile ionizante privind:

                      1. 2.1.1. Supravegherea radioactivităţii apei potabile şi alimentului – ISP Bucureşti şi CSP Târgu Mureş;

                      2. 2.1.2. Supravegherea expunerii profesionale la radiaţii ionizante – ISP Bucureşti, Cluj, Iaşi;

                      3. 2.1.3. Supravegherea stării de sănătate a populaţiei din jurul obiectivelor nucleare – ISP Bucureşti;

                    2. 2.2. Coordonarea metodologică, monitorizarea, evaluarea şi raportarea implementării metodologiilor de supraveghere şi monitorizare pe domenii specifice;

                    3. 2.3. Elaborarea rapoartelor şi sintezelor naţionale şi transmiterea acestora către DG- SPAMP;

                  2.4 Asigurarea calităţii: autorizare, acreditare, metrologizare;

                  Obiectivul 3: Protejarea sănătăţii şi prevenirea îmbolnăvirilor asociate factorilor de risc alimentari.

                    1. 3.1 Elaborarea metodologiilor de supraveghere la nivel naţional a sănătăţii în relaţie cu alimentul privind:

                      1. 3.1.1 Evaluarea factorilor de risc din materiale ce vin în contact cu alimentele – ISP Bucureşti;

                      2. 3.1.2 Rolul alimentului în toxiinfecţii alimentare din România – ISP Bucureşti, Cluj, Iaşi, Timişoara;

                      3. 3.1.3 Monitorizarea alimentelor cu destinaţie nutritională specială – ISP Cluj

                      4. 3.1.4 Cunoaşterea stării de nutriţie a populatiei – ISP Bucureşti, Cluj, Iaşi, Timişoara

                        şi CSP Sibiu;

                      5. 3.1.5 Monitorizarea şi inspecţia alimentelor tratate cu radiaţii – ISP Iaşi;

                      6. 3.1.6 Monitorizarea calităţii suplimentelor alimentare – ISP Timişoara;

                      7. 3.1.7 Monitorizarea apelor minerale naturale îmbuteliate – CSP Târgu Mureş;

                      8. 3.1.8 Evaluarea ingestiei de aditivi alimentari – CSP Tîrgu Mureş;

                    2. 3.2 Coordonarea metodologică, monitorizarea, evaluarea şi raportarea implementării metodologiilor de supraveghere şi monitorizare pe domeniile specific;

                    3. 3.3 Elaborarea rapoartelor şi sintezelor naţionale;

                    4. 3.4 Asigurarea calităţii: autorizare, acreditare;

                    5. 3.5 Asigurarea raportării naţionale şi internaţionale de date referitoare la alimente şi nutriţie .

                  Domeniu 4. Evaluarea şi supravegherea stării de sănătate a copiilor şi tinerilor din colectivităţi în relaţie cu factorii din mediul de viaţă şi activitate

                  1. 4.1. Supravegherea dezvoltării fizice şi a stării de sănătate a copiilor şi tinerilor din colectivităţi prin:

                    1. 4.1.1. Monitorizarea dezvoltării fizice a copiilor şi adolescenţilor pentru depistarea tulburărilor de creştere şi al tulburărilor de nutriţie, a supraponderalităţii şi obezităţii - ISP Bucureşti, Cluj, Iaşi, Timişoara;

                          1. 4.1.3. Evaluarea capacităţii de adaptare a elevilor la activitatea şcolară pentru depistarea sindromului de suprasolicitare – ISP Bucureşti, Cluj, Iaşi, Timişoara şi CSP Sibiu;

                          2. 4.1.4. Identificarea şi cuantificarea riscului specific pentru sănătate generat de comportamentele cu risc (droguri, fumat, alcool, comportament alimentar etc.) - ISP Cluj şi CSP Sibiu;.

                  2. 4.2. Coordonarea metodologică, monitorizarea, evaluarea şi raportarea implementării metodologiilor de supraveghere şi monitorizare pe domeniile specific;

                    4.3 Asigurarea calităţii: avizare a mobilierului şcolar;

                    4.7 Elaborarea de proiecte de acte normative în domeniul igienei şcolare şi medicinei scolare;

                    4.8. Elaborarea de materiale pentru interventii educative in unitatile de invatamant vizand corectarea comportamentelor cu risc si formarea unui stil de viata sanatos.

                    Domeniu 5. Activităţi de protejarea sănătăţii şi prevenirea îmbolnăvirilor asociate factorilor de risc ocupaţionali

                      1. 5.1. Elaborarea metodologiilor de supraveghere a sănătăţii in relatie cu factorii de risc ocupationali

                        1. 5.1.1. Monitorizarea incidenţei bolilor profesionale şi a absenteismului medical prin boala profesională prin: primirea informaţiilor, interpretarea, transmiterea de date referitoare la bolile profesionale la nivel naţional

                          5.1.2 Supravegherea expunerii la azbest si monitorizarea masurilor pentru protejarea sănătăţii fata de acest risc

                      2. 5.2. Coordonarea metodologica, monitorizarea, evaluarea si raportarea implementarii metodologiilor de supraveghere si monitorizare a sănătăţii in relatie cu factorii de risc ocupationali

                      3. 5.3. Elaborarea rapoartelor si sintezelor nationale

                      4. 5.4. Elaborarea de proiecte de acte normative în domeniul de sănătate ocupaţională şi armonizarea acestora cu legislaţia europeană de sănătate şi securitate în muncă;

                      5. 5.5. Asigurarea calitatii: autorizare, metrologizare, acreditarea laboratoarelor de toxicologie

                      6. 5.6. Asigurarea raportarii nationale si internationale

                    Domeniu 6 Monitorizarea starii de sanatate a populatiei

                      1. 6.1. Evaluarea stării de sănătate a comunităţii în relaţie cu factorii de risc – ISP Bucureşti, Cluj, Iaşi, Timişoara şi CSP Târgu Mureş, Sibiu;

            2. B. Activitati derulate la nivelul Directiilor de Sănătate Publică judetene şi a municipiului Bucureşti

              Domeniu 1. Protejarea sănătăţii şi prevenirea îmbolnăvirilor asociate factorilor de risc din mediul de viaţă

              1.1 Supravegherea calităţii apei potabile (monitorizare, analize de laborator)

                1. 1.2. Supravegherea calităţii apei de îmbăiere (monitorizare, analize de laborator)

                2. 1.3. Monitorizarea cazurilor de methemoglobinemie acută infantilă, generată de apa de fântână

              1.4 Monitorizarea starii de sanatate a populatiei in expunerea la poluantilor atmosferici iritanti si cancerigeni

                1. 1.5. Monitorizarea starii de sanatate a populatiei in relatie cu schimbarile climatice

                1. 1.6 Biomonitorizarea starii de sanatate a populatiei in relatie cu expunerea la poluanti toxici sistemici - expunerea la plumb;

                2. 1.7 Monitorizarea sistemului şi inspectia de gestionare a deşeurilor rezultate din activitatea medicală

              1.8. Supravegherea stării de sănătate a populaţiei în raport cu calitatea habitatului uman

                1. 1.9 Cuantificarea populaţiei expuse la zgomotul urban, supravegherea stării de sănătate a populaţiei in expunerea la zomot

                2. 1.10 Asigurarea şi controlul calităţii în laboratoarele de analiză

              Domeniu 2. Protejarea sănătăţii şi prevenirea îmbolnăvirilor asociate radiaţiilor ionizante (derulat prin Laboratoarele de Igiena Radiatiilor Ionizante)

                1. 2.1 Supravegherea radioactivităţii apei potabile şi alimentului

                2. 2.2 Supravegherea expunerii profesionale la radiaţii ionizante

                3. 2.3 Supravegherea stării de sănătate a populaţiei din jurul obiectivelor nucleare

                4. 2.4 Asigurarea calitatii: autorizare si acreditare

              Obiectivul 3: Protejarea sănătăţii şi prevenirea îmbolnăvirilor asociate factorilor de risc alimentari.

                1. 3.1 Evaluarea factorilor de risc din materiale ce vin in contact cu alimentele.

                2. 3.2 Evaluarea concentratiei de iod din sarea iodata pentru consumatorii umani.

                3. 3.3 Rolul alimentului in toxiinfectiile alimentare

                4. 3.4 Monitorizarea alimentelor cu destinatie nutritionala speciala.

                5. 3.5 Monitorizarea şi inspecţia alimentelor tratate cu radiaţii

                6. 3.6 Monitorizarea calitatii suplimentelor alimentare

                7. 3.7 Monitorizarea apelor minerale naturale îmbuteliate

                8. 3.8 Evaluarea ingestiei de aditivi alimentari .

              Domeniu 4. Evaluarea si supravegherea starii de sanatate a copiilor si tinerilor din colectivitati in relatie cu factorii din mediul de viata si activitate

                1. 4.1. Evaluarea dezvoltarii fizice a copiilor si adolescentilor pentru depistarea tulburarilor de crestere si al tulburarilor de nutritie,a supraponderalitatii si obezitatii prin cabinetele medicale scolare si tudentesti

                2. 4.2. Evaluarea capacitatii de adaptare a elevilor la activitatea scolara pentru depistarea sindromului de suprasolicitare

                3. 4.3. Evaluarea riscului pentru sanatate generat de comportamentele nesanogene (comportamentul alimentar, consum de tutun, alcool, droguri majore, sedentarism, agresivitate, sexual);

                4. 4.4. Instruire si formare profesionala a personalului medical si educativ din unitatile de invatamant;

              Domeniu 5. Activităţi de protejarea sănătăţii şi prevenirea îmbolnăvirilor asociate factorilor de risc ocupaţionali

          5. 5. 1. Evaluarea riscului asupra sănătăţii în expunerea la factori nocivi profesionali în vederea prevenirii îmbolnăvirilor profesionale şi a bolilor legate de profesiune;

          5. 2. Stabilirea caracterului de profesionalitate a cazurilor de boală în vederea declarării bolilor profesionale în conformitate cu legislaţia de sănătate şi securitate în muncă

          5. 3. Monitorizarea incidenţei bolilor profesionale şi a absenteismului medical prin boala profesională la nivel teritorial

          1. 5. 4. Acţiuni de evaluare, promovare a sănătăţii la locul de muncă (comunicarea riscului profesional, informare asupra riscului profesional)

            1. 5.5. Implementarea legislaţiei de sănătate în muncă la nivel teritorial.

            2. 5.6. Alte acţiuni destinate rezolvării priorităţilor locale.

              Indicatori de evaluare Indicatori fizici

              Număr de acţiuni specifice de evaluare a efectelor factorilor de risc din mediu pentru starea de sănătate = 380

              Număr de acţiuni specifice de evaluare a efectelor radiatiilor ionizante pentru starea de sănătate =145

              Număr de acţiuni specifice de evaluare a efectelor factorilor de risc alimentari pentru starea de sănătate = 500

              Număr de acţiuni specifice de evaluare a starii de sanatate a copiilor si adolescentilor din colectivitati = 120

              Număr de acţiuni specifice de evaluare a starii de sanatate a expusilor professional = 150

              Număr de acţiuni specifice de monitorizare a starii de sanatate a populatiei = 48

              Indicatori de eficienta

              Cost mediu/actiune per an pentru actiuni specifice de evaluare a efectelor factorilor de risc din mediu pentru starea de sănătate = 4950 lei

              Cost /actiune pe DSP si ISP per an pentru actiuni specifice de evaluare a efectelor radiatiilor ionizante pentru starea de sănătate = 3150 lei

              Cost /actiune pe DSP si ISP per an pentru actiuni specifice de evaluare a efectelor factorilor de risc alimentari pentru starea de sănătate = 4780 lei

              Cost mediu/acţiune de evaluare a efectelor factorilor de risc din mediu asupra starii de sănătate a copiilor si adolescentilor = 2930 lei

              Cost mediu/acţiune de evaluare a efectelor factorilor de risc din mediu asupra starii de sănătate a expusilor professional = 3460 lei

              Cost mediu/acţiune pentru monitorizarea starii de sanatate a populatiei = 4850 lei

              Unităţi care derulează programul

              • Institutele de sănătate publică Bucureşti, Cluj, Iaşi şi Timişoara, entrele de sănătate publică Târgu Mureş şi Sibiu

              • Direcţiile de sănătate publică judeţene şi a municipiului Bucureşti

              1. 5. Programul naţional de hematologie şi securitate transfuzională

              Coordonare tehnică: Institutul Naţional de Hematologie Transfuzională "Prof. Dr.

              1. C. T. Nicolau"

                Obiectiv general: Asigurarea cu sânge şi componente sanguine, în condiţii de maximă siguranţă şi cost eficienţă

                Obiective specifice:

                1. 1. asigurarea autosuficienţei de sânge şi componente sanguine la nivel naţional, în corelaţie cu necesităţile din sistemul de sănătate

                2. 2. asigurarea securităţii transfuzionale, în conformitate cu legislaţia naţională şi europeană

                3. 3. asigurarea promovării donării benevole, cu recrutarea şi menţinerea donatorilor de sânge

              Activităţi:

              1. 1. colectarea de sânge şi componente sanguine;

              2. 2. controlul imunohematologic, biologic şi bacteriologic al sângelui, conform prevederilor legislative în vigoare;

              3. 3. stocarea, transportul şi distribuţia sângelui şi a componentelor sanguine derivate;

              4. 4. Campanie de promovarea donării benevole neremunerate şi menţinerea donatorilor recrutaţi, sub coordonarea Comitetului Naţional de Promovare a donării de sânge şi a MS

              5. 5. asigurarea tichetelor de masă pentru donatori.

              6. 6. încurajarea înfiinţării unor puncte de recoltare autorizate în unităţile sanitare, şi a recoltării mobile

              7. 7. perfecţionare profesională.

                Indicatori de evaluare:

                1. a) indicatori de rezultate - anual:

                  • - creşterea numărului de donări de sânge - 5 - 6% din populaţia ţării;

                2. b) indicatori fizici - trimestrial:

                  • - număr donări/unităţi recoltate şi testate pe an - 400.000 donări;

                3. c) indicatori de eficienţă - trimestrial:

              • - cost mediu/unitate de sânge recoltată şi testată - 200 lei.

                Unităţi care derulează programul:

              • - Institutul Naţional de Hematologie Transfuzională "Prof. dr. C.T. Nicolau" Bucureşti;

              • - centrele regionale de transfuzie sanguină;

              • - centrele de transfuzie sanguină judeţene.

          2. 6. Programul de management al programelor naţionale privind bolile transmisibile

          Coordonarea tehnică : Ministerul Sănătăţii – DG-SPAMP

          Obiective:

          Obiective:

          1. a) asigurarea unei coordonări tehnice a programelor naţionale privind bolile transmisibile la nivel naţional, regional şi local

          2. b) realizarea de instruiri metodologice specifice

          3. c) asigurarea sistemului informaţional şi informatic, naţional şi internaţional

          Unităţi prin care se derulează programul:

          • - Ministerul Sănătăţii prin Direcţia Generală de Sănătate Publică, Asistenţă Medicală şi Programe

          • - Institutul de Sănătate Publică Bucureşti prin structurile implicate în managementul la nivel naţional – CNSCBT, CEBTIN, BESAP

          • - Institutele de Sănătate Publică Cluj, Iaşi, Timişoara prin secţiile de epidemiologie şi Centrele de Sănătate Publică Târgu Mureş şi Sibiu;

          • - Direcţiile de sănătate publică judeţene şi a municipiului Bucureşti prin serviciile de epidemiologie;

          1. a) Activiăţti derulate la nivelul Ministerului Sănătăţii - Direcţia Generală de Sănătate Publică, Asistenţă Medicală şi Programe

            1. 1. răspunde de asigurarea, urmărirea, evidenţierea şi controlul fondurilor alocate pentru derularea eficientă a activităţilor din cadrul programelor naţionale privind bolile transmisibile, precum şi de monitorizarea, controlul şi analiza indicatorilor fizici şi de eficienţă;

            2. 2. întocmeşte rapoarte trimestriale şi anuale privind modul de derulare a programelor naţionale privind bolile transmisibile şi propune conducerii Ministerului Sănătăţii măsuri de îmbunătăţire a acestora, pe baza rapoartelor primite de la coordonatorii naţionali/regionali;

            3. 3. monitorizarea şi derularea contractelor încheiate de Ministerul Sănătăţii cu furnizorii adjudecaţi pentru produsele achizitionate în cadrul programelor privind bolile transmisibile;

            4. 4. propune conducerii Ministerului Sănătăţii activităţi sau programe noi, în funcţie de priorităţile de sănătate publică identificate la nivel naţional, regional sau local, pe baza propunerilor transmise de la coordonatorii de program, sau care rezultă din angajamentele asumate de România în cadrul Uniunii Europene sau Organizaţiei Mondiale a Sănătăţii;

            5. 5. organizează cursuri de instruire pentru personalul din reţeaua de epidemiologie- sănătate publică, în funcţie de problemele identificate ca priorităţi, în colaborare cu Institutele de Sănătate Publică Bucureşti, Cluj, Iaşi şi Timişoara şi societăţile profesionale din domeniu.

          2. b) Activităţi derulate la nivelul Institutului de Sănătate Publică Bucureşti – CNSCBT şi BESAP - pentru programul naţional de imunizări şi subprogramul de supraveghere şi control al bolilor transmisibile prioritare

            1. 1. asigură coordonarea la nivel naţional a activităţilor desfăşurate în cadrul programelor de sănătate pentru care sunt desemnaţi coordonatori tehnici;

            2. 2. primeşte şi analizează indicatorii fizici, de eficienţă şi de rezultate transmişi de Institutele de Sănătate Publică Bucuresti, Cluj, Iasi, Timişoara;

            3. 3. evaluează trimestrial şi anual stadiul de realizare a obiectivelor propuse şi raportează Ministerului Sănătăţii-DGSPAMP sinteza realizării indicatorilor propuşi, inclusiv dificultăţile identificate în derularea programului şi propune/implementează măsuri de soluţionare a acestora;

            4. 4. organizează instruiri metodologice ;

              1. 6. acordă asistenţă tehnică la solicitare;

              2. 7. realizează coordonarea tehnică, monitorizarea şi evaluarea activităţilor aferente implementării HG 589/2007;

              3. 8. monitorizează şi evaluează modul de răspuns la alertele naţionale şi internaţionale;

              4. 9. editează buletine informative lunar, trimestrial sau anual, după caz.

          3. c) Activităţi derulate la nivelul institutelor de sănătate publică Bucureşti (CEBTIN), Cluj, Iaşi, Timişoara pentru programul naţional de imunizare şi programul naţional de boli transmisibile (infecţii cu transmitere sexuală şi alte boli transmisibile prioritare):

            1. 1. realizează monitorizarea şi evaluarea activităţilor aferente implementarii HG 589/2007 la nivel regional;

            2. 2. . primeşte şi analizează indicatorii fizici, de eficienţă si de rezultate transmişi de DSPJ-urile arondate şi raportează la CNSCBT sinteza realizării indicatorilor propuşi, inclusiv dificultăţile identificate în derularea programului la nivel regional si propune/implementează măsuri de soluţionare a acestora;

          1. 4. organizează instruiri metodologice pentru programul naţional de imunizare şi programele de boli transmisibile;

          2. 5. evaluează trimestrial şi anual stadiul de realizare a obiectivelor propuse;

          3. 6. . acordă asistenţă tehnică la solicitarea DSPJ-urile arondate;

          1. e) Activităţi derulate la nivelul directiilor de sănătate publică judeţene :

            1. 1. realizează coordonarea tehnică, monitorizarea şi evaluarea activităţilor aferente implementării HG 589/2007 la nivel judeţean;

          1. 3. raportează indicatorii fizici, de eficienţă şi de rezultate către ISP Bucureşti, Cluj, Iaşi, Timişoara, inclusiv dificultăţile identificate în derularea programului la nivel judeţean şi propune/implementează măsuri de înlăturare a acestora;

          2. 4. organizează instruiri metodologice cu furnizorii de servicii medicale;

          3. 5. evaluează trimestrial şi anual stadiul de realizare a obiectivelor propuse;

          7. acordă asistenţă tehnică la solicitare furnizorilor de servicii medicale;

          Indicatori de evaluare:

          1. a) Indicatori fizici – trimestrial

            • - număr activităţi de instruire metodologică efectuate – 12;

          2. b) Indicatori de eficienţă – trimestrial

            • - cost mediu activitate de instruire metodologică – 83.300 lei;

          3. c) Indicatori de rezultat- anual

            • - % activităţi de instruire metodologică efectuate din numărul total de activităţi propuse – 92%.

          Natura cheltuielilor

          Capitolul “bunuri si servicii”: materiale birotică, cheltuieli de deplasare, carburant, prestării servicii tipografie pentru editarea şi tipărirea de ghiduri şi buletine informative, prestări servicii pentru organizare de instruiri metodologice şi cursuri de scurtă durată, cheltuieli de protocol.

        2. II. PROGRAMELE NAŢIONALE PRIVIND BOLILE NETRANSMISIBILE

          Structura:

          1. 1. Programul naţional de boli cardiovasculare;

          2. 2. Programul naţional de oncologie;

          3. 3. Programul naţional de sănătate mintală;

          4. 4. Programul naţional de diabet zaharat;

          5. 5. Programul naţional de transplant de organe, ţesuturi şi celule de origine umană;

          6. 6. Programul de diagnostic şi tratament cu ajutorul aparaturii de înaltă performanţă;

          7. 7. Programul naţional de boli endocrine;

          8. 8. Programul naţional de diagnostic şi tratament pentru boli rare şi sepsis sever;

          9. 9. Programul de urgenţă prespitalicească.

            1. 1. Programul naţional de boli cardiovasculare

              Coordonare metodologică: Comisia de cardiologie a Ministerului Sănătăţii Coordonare tehnică

              Spitalul Universitar de Urgenţă Bucureşti;

              Institutul de Boli Cardiovasculare Timişoara.

              Obiective:

              1. a) Prevenţia bolilor cardiovasculare;

              2. b) Tratamentul pacienţilor cu afecţiuni cardiovasculare;

              3. c) Realizarea, implementarea şi managementul Registrului naţional de boli cardiovasculare.

              Structura:

              1. 1.1 Subprogramul de screening pentru identificarea pacienţilor cu factori de risc cardiovasculari

                Activităţi:

                1. 1) Activităţi preliminare subprogramului:

                  1. a) selecţionarea cabinetelor de medicină de familie aflate în relaţie contractuală cu casele de asigurări de sănătate care au acces la Internet în vederea derulării programului;

                  2. b) informarea şi instruirea medicilor de familie privind modul de evaluare al factorilor de risc, precum şi a condiţiilor în care se derulează subprogramul;

                  3. c) realizarea unei baze de date on-line pentru evidenţa pacienţilor cu risc cardiovascular înalt la nivel judeţean şi naţional.

                2. 2) Activităţi în cadrul implementării şi derulării subprogramului:

                  1. a) calcularea riscului cardiovascular global utilizând HeartScore;

                  2. b) încadrarea pacienţilor într-o categorie de risc cardiovascular cu ajutorul programului HeartScore;

                  3. c) înregistrarea de către medicul de familie a pacienţilor cu risc cardiovascular înalt într-o bază de date comună, disponibilă on-line;

                  4. d) aplicarea măsurilor de schimbare a stilului de viaţă, individualizat, în funcţie de mărimea riscului stabilit;

                  5. e) centralizarea şi raportarea lunară a datelor către direcţiile de sănătate publică.

                3. 3) Realizarea, implementarea şi managementul Registrului naţional al pacienţilor cu risc cardiovascular înalt.

                Indicatori de evaluare:

                1. 1) Indicatori fizici:

                  • - număr pacienţi evaluaţi: 500.000

                  • - număr pacienţi la care s-au aplicat măsuri de de schimbare a stilului de viaţă: 200.000

                2. 2) Indicatori de eficienţă:

                  • - cost mediu/pacient evaluat/an: 5 lei

                  • - cost mediu/pacient tratat prin măsuri de schimbare a stilului de viaţă: 10 lei

                  • - cost mediu/ Registrul naţional al pacienţilor cu risc cardiovascular înalt bază de date: 500.000 lei

                3. 3) Indicatori de rezultat:

                  • - identificarea pacienţilor cu factori de risc cardiovascular înalt cu ajutorul programului HeartScore;

                  • - aplicarea măsurilor de prevenire la toţi pacienţii identificaţi cu factori de risc cardiovascular;

                  • - scăderea mortalităţii, morbidităţii şi invalidităţii datorate bolilor cardiovasculare în populaţia generală cu cca. 20% în următorii 5 ani;

                  • - reducerea incidenţei primului eveniment clinic cardiovascular în populaţia cu risc înalt cu cca. 10% în următorii 5 ani;

                  • - scăderea numărului recurenţelor datorate bolilor coronariene, accidentului vascular cerebral sau bolii arteriale periferice la pacienţii cu boală cardiovasculară cu cca. 25% în următorii 5 ani;

                  • - creşterea cu cca. 25% a persoanelor care au atins valorile ţintă de tratament recomandate de Societatea Europeană de Cardiologie;

                  • - scăderea cu 15% a numărului de zile de spitalizare datorate bolilor cardiovasculare;

                  • - scăderea cu 15% a numărului de zile de concediu medical datorate bolilor cardisovasculare.

                    Unităţi care derulează programul:

                  • - direcţii de sănătate publică;

                  • - cabinete de medicină de familie;

                  • - Spitalul Universitar de Urgenţă Bucureşti;

                  • - Institutul de Boli Cardiovasculare Timişoara.

                    Notă: Pentru realizarea şi raportarea activităţilor specifice din cadrul Subprogramului de screening pentru identificarea pacienţilor cu factori de risc cardiovasculari se elaborează norme metodologice, aprobate prin ordin comun al ministrului sănătăţii şi al preşedintelui Casei Naţionale de Asigurări de Sănătate.

              2. 1.2 Tratamentul pacienţilor cu afecţiuni cardiovasculare prin:

                1. a) proceduri de dilatare percutană a stenozelor arteriale;

                2. b) proceduri de electrofiziologie a aritmiilor;

                3. c) proceduri de chirurgie cardiovasculară;

                4. d) implantare de stimulatoare cardiace a bradiaritmiilor;

                5. e) implantare de defibrilatoare interne a aritmiilor severe, rezistente la tratament convenţional;

                6. f) resincronizare cardiacă în insuficienţa cardiacă severă.

                  Activităţile, indicatorii, natura cheltuielilor şi unităţile care derulează subprogramul 1.2 sunt prevăzute în anexa nr. 2 lit. B.

            2. 2. Programul naţional de oncologie

              Coordonare tehnică:

                • - Institutul Oncologic „Prof. Dr. Al. Trestioreanu” Bucureşti (obiectivele prevăzute la lit. a) - c))

                • - Institutul de Sănătate Publică Bucureşti - Centrul pentru Prevenirea şi Controlul Bolilor Transmisibile (obiectivul prevazut la lit. a))

              Obiective:

              1. a) Profilaxia cancerului de col uterin prin vaccinarea HPV a populaţiei feminine eligibile;

              2. b) Tratamentul bolnavilor cu afecţiuni oncologice;

              3. c) Realizarea, implementarea şi managementul Registrului naţional de cancer.

              Activităţi:

              1. 1) campanie de informare, educare şi comunicare cu privire la vaccinarea HPV şi profilaxia cancerului de col uterin;

              2. 2) vaccinarea HPV a populaţiei feminine eligibile cu vârsta cuprinsă între 12 şi 15 ani, realizată în cadrul unităţilor de învăţământ de către personalul medical responsabil de asigurarea asistenţei medicale preventive la nivelul acestora. Selectarea cohortelor se face în funcţie de rezultatele campaniei de informare, educare şi comunicare.

              3. 3) realizarea, implementarea şi managementul Registrului naţional de cancer prin dezvoltarea celor 8 Registre regionale de cancer.

              Indicatori de evaluare:

              1. 1) Indicatori fizici:

                • - număr fete vaccinate : 2.700;

                • - număr doze vaccin administrate: 5.400;

                • - numar de registre: 8

              2. 2) Indicatori de eficienţă:

                • - cost mediu/doză vaccin : 279, 38 lei.

              3. 3) Indicatori de rezultat:

                • - acoperirea vaccinală a cohortei de populaţie feminină eligibilă cu vârsta cuprinsă între 12 şi 15, în scopul prevenirii cancerului de col uterin;

                  Activităţile, criteriile de eligibilitate, indicatorii, natura cheltuielilor şi unităţile care derulează obiectivul b) din program sunt prevăzute în anexa nr. 2 lit. B.

                  Unităţi care derulează programul:

                • - direcţii de sănătate publică judeţene şi a municipiului Bucureşti;

                • - Institutul Oncologic "Prof. dr. Al. Trestioreanu" Bucureşti;

                • - Institutul Oncologic "Prof. dr. I. Chiricuţă" Cluj-Napoca;

                • - Institutul de Sănătate Publică Bucureşti;

                • - Institutul de Sănătate Publică Iaşi;

                • - Institutul de Sănătate Publică "Prof. dr. Leonida Georgescu" Timişoara;

                • - Centrul de Sănătate Publică Târgu Mureş;

                • - Spitalul Clinic Judeţean de Urgenţă Constanţa;

                • - Spitalul Clinic Judeţean de Urgenţă Craiova;

            3. 3. Programul naţional de sănătate mintală

              Coordonarea tehnică: Centrul Naţional de Sănătate Mintală Obiective:

              1. a) Asigurarea accesibilităţii, continuităţii şi calităţii serviciilor pentru persoanele cu

                probleme severe de sănătate mintală;

              2. b) Asigurarea accesibilităţii, continuităţii şi calităţii serviciilor pentru persoanele cu tulburări legate de consumul de substanţe psihoactive;

              3. c) Prevenirea consumului de droguri şi asigurarea tratamentului specific la persoanele cu toxicodependenţă;

              4. d) Realizarea, implementarea şi managementul Registrului naţional de psihiatrie.

                Structura:

                3.1 Subprogramul de profilaxie în patologia psihiatrică şi psihosocială; Activităţi:

                1. 1. Dezvoltarea centrelor de sănătate mintală prevăzute în planul de acţiune pentru sănătatea mintală şi susţinerea activităţii CSM-urilor existente;

                2. 2. Realizarea unui sistem informatic de colectare şi prelucrare a datelor privind serviciile de sănătate mintală;

                3. 3. Realizarea unui website interactiv cu informaţii relevante din domeniul sănătăţii mintale;

                4. 4. Redactarea unui curriculum de instruire pentru profesionişti care lucrează în sistemul de sănătate mintală;

                5. 5. Formarea personalului medical in domeniul sănătăţii mintale;

                6. 6. Elaborarea de ghiduri clinice în domeniul sănătăţii mintale, de manuale de psihoeducaţie;

                7. 7. Diagnoză si consultanţă organizaţională in vederea identificarii problemelor şi dezvoltării de servicii specializate la nivelul sistemului de îngrijiri spitaliceşti de sănătate mintală;

                8. 8. Activităţi de terapie ocupaţională în serviciile de sănătate mintală;

                9. 9. Dezvoltarea de servicii specializate in tratamentul tulburărilor de dezvoltare (autism

                  şi ADHD);

                10. 10. Activităţi de reabilitare a spaţiilor în care se desfăşoară activităţi de profilaxie psihiatrică şi psihosocială;

                11. 11. Realizarea Registrului Naţional de Psihiatrie.

              Indicatori de evaluare:

              1. 1) Indicatori fizici:

                • - raport anual asupra dezvoltării serviciilor comunitare de sănătate mintală: 1;

                • - număr de echipe multidisciplinare de sănătate mintală instruite: 10;

                • - 1 curriculum national de nursing psihiatric;

                • - număr de pacienţi incluşi in programe intraspitaliceşti de reabilitare psihosocială 2.420;

                • - raport de diagnoză organizaţională pentru 15 spitale de psihiatrie: 15;

                • - număr de instrumente de psihodiagnostic clinic achiziţionate (autism, ADHD): 2;

                • - număr de curriculum de formare în tratamentul psihosocial în autism şi în tratamentul comportamental în ADHD: 2;

                • - numar registre: 1;

                • - numar website: 1.

              2. 2) Indicatori de eficienţă:

                • - cost mediu/echipă multidisciplinară de sănătate mintală instruită: 20.000 lei;

                • - cost mediu/curriculum de nursing psihiatric: 6.000 lei;

                • - cost mediu /pacient inclus în programele de reabilitare psihosocială: 1.483,06 lei;

                • - cost mediu diagnoză organizaţională/spital: 5.000 lei;

                • - cost mediu/instrument de psihodiagnostic clinic: 30.000 lei;

                • - cost mediu/curriculum de formare: 15.000 lei;

                • - cost mediu/registru: 15.000 lei;

                • - cost mediu/website interactiv: 25.000 lei.

              3. 3) Indicatori de rezultat:

                • - creşterea cu 10% a numărului de pacienţi care accesează serviciile ambulatorii de sănătate mintală comparativ cu anul trecut;

                • - număr crescut de pacienţi incluşi in programele intraspitaliceşti de reabilitare psihosocială (comparativ cu anul precedent creştere cu 10%);

                • - 10% din populaţia locală informată despre problematica sănătăţii mintale în cadrul campaniilor anti-stigma.

              Unităţi care derulează subprogramul:

              • - unităţi sanitare de specialitate psihiatrie;

              • - unităţi sanitare cu secţii / compartimente de psihiatrie;

              • - Centre de Sănătate Mintală / laboratoare de sănătate mintală.

              3.2 Subprogramul de prevenire şi tratament al toxicodependenţelor.

              Activităţi:

              1. 1) Asigurarea tratamentului de susbstituţie cu agonişti de opiacee pentru persoane cu toxicodependenţă;

              2. 2) Testarea metaboliţilor stupefiantelor, în toate unităţile medicale de profil, adulţi şi copii;

              3. 3) Tratamentul de dezintoxicare pentru persoane cu toxicodependenţă;

              4. 4) Instruire pe alcool pentru secţiile de toxicomanie din 5 spitale.

              Indicatori de evaluare:

              1. 1) Indicatori fizici:

                • - număr de persoane testate pentru depistarea prezenţei drogurilor în urină: 14.350;

                • - număr de pacienţi trataţi în postcură: 7.600;

                • - număr de pacienţi în tratament substitutiv: 1.800;

                • - număr de echipe instruite pe alcoolism din 10 spitale: 15;

              2. 2) Indicatori de eficienţă:

                • - cost mediu/persoană testată pentru depistarea drogurilor în urină: 20 lei;

                • - cost mediu/pacient aflat în tratament de substituţie cu metadonă: 120 lei;

                • - cost mediu /pacient în postcură: 320 lei;

                • - cost mediu /instruirea unei echipe pe alcoolism: 15.000 lei.

              3. 3) Indicatori de rezultat:

                • - scăderea ratei recăderilor la pacienţii cu 5% trataţi pentru tulburări legate de consumul de alcool.

              Unităţi care derulează subprogramul:

              • - Spitalul Clinic de Psihiatrie ,,Socola” Iaşi;

              • - Spitalul de Psihiatrie şi pentru Măsuri de Siguranţă Jebel Timiş;

              • - Spitalul de Psihiatrie „Domniţa Bălaşa”, Ilfov;

              • - Spitalul Clinic Judeţean de Urgenţă Cluj-Napoca;

              • - Spitalul Clinic de Urgenţă pentru Copii Cluj-Napoca - secţia toxicomanie copii;

              • - Spitalul Clinic de Urgenţă Bucureşti – sectia ATI II toxicologie;

              • - Spitalul Clinic de Urgenţă pentru Copii „Grigore Alexandrescu” Bucureşti – sectia toxicologie;

              • - Spitalul de Psihiatrie „Al. Obregia” Bucureşti;

              • - Spitalul de Psihiatrie „Dr. Constantin Gorgos” Titan Bucureşti;

              • - Centrul de evaluare şi tratament a toxicodependenţilor tineri „Sfântul Stelian”.

            4. 4. Programul naţional de diabet zaharat

              Coordonare tehnică: Institutul de Diabet, Nutriţie şi Boli Metabolice "Prof. Dr.

              N. Paulescu" Bucureşti

              Obiective:

              1. a) Depistare precoce a copiilor cu diabet zaharat şi a adulţilor cu diabet zaharat;

              2. b) Prevenţia secundară a diabetului zaharat prin depistarea precoce a complicaţiilor acestuia (inclusiv prin dozarea hemoglobinei glicozilate (HbA 1c));

              3. c) Tratamentul medicamentos al pacienţilor cu diabet zaharat tip 1, tip 2, gestaţional

                şi alte tipuri specifice de diabet;

              4. d) Automonitorizarea bolnavilor cu diabet zaharat insulinotrataţi (teste);

              5. e) Realizarea, implementarea şi managementul Registrului naţional de diabet zaharat.

              Activităţi:

              1. 1) Efectuarea screening-ului pentru diabetul zaharat la copiii şi adulţii eligibili;

              2. 2) Evaluarea periodică a bolnavilor cu diabet zaharat prin dozarea hemoglobinei glicozilate (HbA1c) - activitatea se derulează prin furnizorii de servicii medicale paraclinice aflaţi în relaţie contractuală cu casele de asigurări de sănătate;

              3. 3) Asigurarea tratamentului specific bolnavilor cu diabet zaharat tip 1, tip 2, gestaţional şi alte tipuri specifice de diabet: insulină şi antidiabetice orale;

              4. 4) Asigurarea accesului la tratamente speciale (pompe de insulină şi materiale consumabile) pentru cazurile stabilite de comisia de specialitate a Ministerului Sănătăţii;

              5. 5) Asigurarea prin farmaciile cu circuit deschis a testelor de automonitorizare pentru pacienţii trataţi cu insulină;

              6. 6) Informare, educare şi consiliere psihologică a copiilor cu diabet zaharat şi a aparţinătorilor acestora, în primul an de la depistarea afecţiunii

              7. 7) Realizarea, implementarea şi managementul Registrului naţional de diabet zaharat şi a managementului Programului naţional de diabet zaharat la nivel judeţean şi naţional.

              Indicatori de evaluare:

              1. 1) Indicatori fizici:

                • - număr pompe de insulină şi seturi de consumabile aferente acestora (achiziţionate conform acordului-cadru încheiat în anul 2008): 100

                • - număr seturi de consumabile pentru pompele de insulină: 130

                • - număr bolnavi trataţi prin perfuzie subcutanată continuă cu insulină: 330

              2. 2) Indicatori de eficienţă:

                • - cost mediu / pompă de insulină - 7.934, 92 lei

                • - cost mediu/seturi consumabile pentru pompe de insulină/persoană/an - 6.000

                  lei;

                • - cost mediu/registru: 100.000 lei

                  Indicatori de eficienţă:

                • - tratamentul prin perfuzie subcutanată continuă cu insulină la 330 persoane cu diabet.

                • - informatizarea evidenţelor Centrelor Judeţene de Diabet pe baza unor programe unitare prin

                • - finalizarea Registrului Naţional de Diabet

              Unităţi care derulează programul:

              • - Institutul de Diabet, Nutriţie şi Boli Metabolice "Prof. Dr. N. Paulescu" Bucureşti;

              • - Centrul Clinic de Evaluare şi Recuperare pentru Copii şi Tineri "Cristian Şerban Buziaş" - pentru activitatea 6;

              • - centre şi unităţi sanitare cu secţii/compartimente de profil, cabinete medicale de specialitate autorizate şi evaluate în condiţiile legii;

              • - unităţi sanitare aparţinând ministerelor cu reţea sanitară proprie

              • - directiile de sănătate publică judeţene şi a municipiului Bucureşti.

              • - furnizori de servicii medicale paraclinice aflaţi în relaţie contractuală cu casa de asigurări pentru furnizarea serviciilor medicale paraclinice în ambulatoriu, pe baza actelor adiţionale încheiate în acest sens.

              • - farmacii cu circuit deschis.

              Notă: Pentru realizarea şi raportarea activităţilor specifice de screening pentru diabetul zaharat la copiii şi adulţii eligibili se elaborează norme metodologice, aprobate prin ordin comun al ministrului sănătăţii şi al preşedintelui Casei Naţionale de Asigurări de Sănătate.

              Activităţile, criteriile de eligibilitate, indicatorii, natura cheltuielilor şi unităţile care derulează obiectivele b), c) şi d) sunt prevăzute în anexa nr. 2 lit. B.

            5. 5. Programul naţional de transplant de organe, ţesuturi şi celule de origine umană

              Coordonare tehnică: Agenţia Naţională de Transplant Obiective:

              1. a) Creşterea numărului de donatori vii, donatori aflaţi în moarte cerebrală, precum şi de

                donatori fără activitate cardiacă;

              2. b) Coordonarea activităţilor de transplant;

              3. c) Asigurarea testării imunologice şi virusologice a potenţialilor donatori, precum şi a receptorilor;

              4. d) Menţinerea în condiţii fiziologice a donatorilor decedaţi;

              5. e) Realizarea intervenţiilor chirurgicale şi/sau procedurilor terapeutice necesare efectuării procedurilor de transplant;

              6. f) Asigurarea îngrijirilor postoperatorii necesare bolnavilor transplantaţi;

              7. g) Tratamentul stării posttransplant în ambulatoriu a pacienţilor cu transplant;

              8. h) Tratamentul recidivei hepatitei cronice (VHB) la pacienţii cu transplant hepatic;

              9. i) Realizarea, implementarea şi managementul Registrului naţional de transplant.

              Activităţi:

              1. 1) realizarea testărilor imunologice şi virusologice a potenţialilor donatori şi a receptorilor (inclusiv cross-match), precum şi plata personalului implicat în această activitate în afara orelor de program;

              2. 2) coordonarea activităţii de transplant (coordonarea prelevării organelor şi/sau ţesuturilor şi/sau celulelor de la donator, deplasarea pentru organizarea acţiunilor de coordonare, organizarea acţiunilor de instruire a coordonatorilor locali, sprijin logistic pentru crearea reţelei naţionale de coordonare, plata coordonatorului de transplant, mijloace de comunicare, deplasarea echipelor operatorii, precum şi a organelor, ţesuturilor şi celulelor prelevate în vederea efectuării procedurilor de transplant, servicii funerare pentru donatorii-cadavru, inclusiv transportul acestora la locul de înmormântare, campanii de promovare a donării);

              3. 3) menţinerea în condiţii fiziologice a donatorilor aflaţi în moarte cerebrală (inclusiv testarea acestora, precum şi plata personalului secţiilor ATI implicat în această activitate în afara orelor de program);

              4. 4) evaluarea periodică a pacienţilor transplantaţi;

              5. 5) realizarea procedurilor de transplant;

              6. 6) Tratamentul stării posttransplant în ambulatoriu a pacienţilor cu transplant;

              7. 7) Tratamentul recidivei hepatitei cronice (VHB) la pacienţii cu transplant hepatic;

              8. 8) Realizarea, implementarea şi managementul Registrului naţional de transplant.

                Indicatori de evaluare:

                1. 1) indicatori fizici:

                  • - număr donatori vii testaţi imunologic şi virusologic: 1.900;

                  • - număr receptori testaţi imunologic şi virusologic: 600;

                  • - număr testări compatibilitate cross-match: 1.100;

                  • - număr diagnosticări morţi cerebrale şi menţinere în condiţii fiziologice a donatorilor-cadavru (inclusiv testare): 240;

                  • - număr acţiuni de coordonare: 800;

                  • - număr estimativ de transplanturi ce urmează a fi efectuate, pe tipuri:

                    1. a) transplant hepatic: 40;

                    2. b) transplant renal: 270;

                    3. c) transplant de cord: 15;

                    4. d) transplant celule pancreatice: 2;

                    5. e) transplant medular: - autotransplant : 110;

                      - allotransplant: 30;

                    6. f) transplant cord-pulmon: 1;

                    7. g) transplant os şi tendon: 400;

                    8. h) transplant piele: 70;

                  • - număr consultaţii evaluare periodică a pacienţilor transplantaţi:

                    • o Transplant renal: 7.000;

                    • o Transplant hepatic: 900;

                    • o Transplant cord: 220.

                2. 2) indicatori de eficienţă:

                  • - cost mediu/testare donatori: 1.800 lei;

                  • - cost mediu/testare receptori: 1.800 lei;

                  • - cost mediu/testare compatibilitate cross-match: 1.080 lei;

                  • - cost mediu/menţinere în condiţii fiziologice a donatorilor în moarte cerebrală şi testarea acestora: 13.100 lei;

                  • - cost mediu/acţiune coordonare: 1.000 lei;

                  • - cost mediu/transplant hepatic: 232.200 lei;

                  • - cost mediu/transplant renal: 66.200 lei;

                  • - cost mediu/transplant cord: 107.000 lei;

                  • - cost mediu/transplant cord – pulmon: 117.500 lei;

                  • - cost mediu/transplant celule pancreatice: 83.900 lei;

                  • - cost mediu/transplant celule stem hematopoietice - autolog: 88.500 lei;

                  • - cost mediu/transplant celule stem hematopoietice - allogenic: 162.600 lei;

                  • - cost mediu/transplant os-tendon: 4.200 lei;

                  • - cost mediu/transplant piele: 4.200 lei;

                  • - cost mediu/evaluare peiodică a pacienţilor transplantaţi:

                    • o transplant renal: 400 lei / pacient transplantat;

                    • o transplant hepatic: 1.271 lei / pacient consultat;

                    • o transplant cord: 1.749 / pacient consultat.

                3. 3) indicatori de rezultat:

                  • - procent de pacienţi recuperaţi pe tip de transplant : 90%;

                    Unităţi care derulează programul:

                  • - Institutul de Boli Cardiovasculare şi Transplant Cardiac Târgu Mureş, Laboratorul clinic de imunologie transplant;

                  • - Spitalul Clinic Judeţean de Urgenţă Târgu Mureş, Secţia Clinică de Hematologie şi Transplant Celule Stem, Clinica ATI, Secţia Clinică de Ortopedie - Traumatologie nr. 1, coordonare transplant;

                  • - Institutul Clinic Fundeni - Centrul de Chirurgie Generală şi Transplant Hepatic, Centrul de Chirurgie Urologică şi Transplant Renal, Centrul de Hematologie şi Transplant Medular, Clinica ATI, Laboratorul de diagnostic, biologie moleculară, imunologie HLA şi virusologie;

                  • - Spitalul Clinic de Urgenţă Bucureşti - Secţia de Chirurgie Cardiovasculară, Clinica ATI, Secţia Clinică de Chirurgie Plastică - Microchirurgie Reconstructivă;

                  • - Serviciul de Ambulanţă al Municipiului Bucureşti;

                  • - Spitalul Clinic de Urgenţă "Bagdasar-Arseni" Bucureşti, Secţia ATI, Secţia Clinică de Chirurgie Plastică - Microchirurgie Recostructivă;

                  • - Spitalul Clinic de Urgenţă pentru Copii ,,Grigore Alexandrescu’’ Bucureşti, Secţia Clinică de Chirurgie Plastică - Microchirurgie Recostructivă;

                  • - Spitalul Clinic de Urgenţă de Chirurgie Plastică, Reparatorie şi Arsuri Bucureşti - Clinica de Chirurgie Plastică - Microchirurgie Recostructivă I Arşi;

                  • - Spitalul Clinic Colentina - Secţia de Ortopedie – Traumatologie;

                  • - Spitalul Clinic de Ortopedie - Traumatologie şi TBC Osteoarticular ,,Foişor’’ Bucureşti;

                  • - Spitalul Clinic Judeţean de Urgenţă nr. 1 Cluj-Napoca, Secţia ATI;

                  • - Spitalul Clinic de Recuperare Cluj - Secţia Clinică de Chirurgie Plastică - Microchirurgie Recostructivă;

                  • - Spitalul Clinic de Urgenţă pentru Copii "Louis Ţurcanu" Timişoara;

                  • - Spitalul Clinic Judeţean de Urgenţă nr. 1 Timişoara: Centrul Regional de Imunologie şi Transplant, Clinica ATI, Centrul de Hemodializă şi Transplant Renal, coordonare transplant, Secţia Clinică de Chirurgie Plastică - Microchirurgie Reconstructivă – Casa Austria;

                  • - Institutul Clinic de Urologie şi Transplant Renal Cluj-Napoca, Laboratorul clinic de analize medicale şi imunologie, coordonare transplant;

                  • - Spitalul Clinic Judeţean Constanţa, Clinica Chirurgie, coordonare transplant, Clinica ATI, Secţia Clinică de Chirurgie Plastică - Microchirurgie Reconstructivă;

                  • - Spitalul Clinic de Urgenţă "Sf. Spiridon" Iaşi, Laboratorul de imunologie şi genetică, Clinica ATI, coordonare transplant;

                  • - Spitalul Clinic "C.I. Parhon" Iaşi, Clinica Urologie;

                  • - Institutul Naţional de Hematologie Transfuzională "Prof. Dr. C.T. Nicolau" Bucureşti;

                  • - Spitalul Judeţean de Urgenţă Alba Iulia, Secţia ATI;

                  • - Spitalul Judeţean de Urgenţă Bistriţa, Secţia ATI;

                  • - Institutul Naţional de Neurologie şi Boli Neurovasculare Bucureşti, Secţia ATI;

                  • - Spitalul Clinic Judeţean de Urgenţă nr. 1 Craiova, Secţia ATI, coordonare transplant;

                  • - Spitalul Judeţean de Urgenţă Braşov, Secţia ATI, coordonare transplant;

                  • - Spitalul Clinic Judeţean de Urgenţă Oradea, Secţia ATI, coordonare transplant;

                  • - Institutul Naţional de Medicină Legală ,,Mina Minovici’’, Laboratorul de Genetică Medicală.

                Activităţile, criteriile de eligibilitate, indicatorii, natura cheltuielilor şi unităţile care derulează obiectivul g) şi h) sunt prevăzute în anexa nr. 2 lit. B.

            6. 6. Programul de diagnostic şi tratament cu ajutorul aparaturii de înaltă performanţă

              Obiective:

                1. a) Asigurarea investigaţiilor diagnostice şi a tratamentului chirurgical al unor afecţiuni complexe cu ajutorul dispozitivelor de înaltă performanţă;

                2. b) tratamentul surdităţii prin proteze auditive implantabile (implant cohlear şi proteze auditive).

              Structura:

              1. 6.1 Subprogramul de tratament chirurgical al unor afecţiuni complexe prin chirurgie minim invazivă asistată robotic;

                Activităţi:

                • - depistarea afecţiunilor care pot fi rezolvate cu succes prin chirurgie minim invazivă asistată robotic;

                • - stabilirea indicaţiei tratamentului chirurgical prin chirurgie minim invazivă asistată robotic, cu respectarea criteriilor de includere;

                • - efectuarea tratamentului chirurgical al unor afecţiuni complexe prin chirurgie minim invazivă asistată robotic;

                • - supraveghere postoperatorie a a pacienţilor operaţi.

                  Criterii de eligibilitate:

                  • - Pacienţi cu afecţiuni cu indicaţie de chirurgie minim invazivă;

                  • - Afecţiuni pentru care abordarea minim invazivă este unica posibilă;

                  • - Abord laparoscopic foarte dificil sau imposibil;

                  • - Reintervenţie;

                  • - Co-morbidităţi;

                  • - Bolnavi cu risc crescut de dezvoltare de complicaţii post-operatorii;

                Indicatori de evaluare:

                1. 1) Indicatori fizici:

                  • - număr de intervenţii chirurgicale minim invazive asistate robotic: 120

                2. 2) Indicatori de eficienţă:

                  • - cost mediu/pacient cu intervenţie chirurgicala minim invazivă asistată robotic include:

                    • - cost materiale şi consumabile specifice: 8.000 lei / intervenţie

                    • - servicii de mentenanţă şi service aparatură: 650.000 lei / an

                    • - cost instruire personal medical: 160.000 lei

                3. 3) Indicatori de rezultat:

                  • - creşterea numărului de cazuri rezolvate prin procedee chirurgicale de înaltă performanţă.

                    Unităţi care derulează subprogramul:

                  • - Spitalul Clinic de Urgenţă Bucureşti.

                  • - Institutul Clinic Fundeni București

              2. 6.2 Subprogramul de radiologie intervenţională Obiective:

                1. a) Prevenirea complicaţiilor şi tratamentul unor afecţiuni cu ajutorul radiologiei

                  intervenţionale;

                2. b) Tratamentul pacienţilor cu maladia Parkinson prin implantarea dispozitivelor de stimulare profundă.

                Activităţi:

                1. 1) terapia afecţiunilor cerebrovasculare;

                2. 2) tratamentul Gamma-Knife al malformaţiilor vasculare cerebrale şi al tumorilor vasculare profunde inabordabile chirurgical sau cu risc crescut de mortalitate sau morbiditate neurologică grav postoperator;

                3. 3) implantarea dispozitivelor de stimulare profundă la bolnavii cu maladie Parkinson.

                4. 4) terapia afecţiunilor vasculare periferice;

                5. 5) terapia unor afecţiuni ale coloanei vertebrale;

                6. 6) terapia unor afecţiuni oncologice;

                7. 7) terapia hemoragiilor acute sau cronice post-traumatice sau asociate unor afecţiuni sau unor intervenţii terapeutice;

                8. 8) terapia infertilităţii prin proceduri de radiologie intervenţională;

                9. 9) terapia fibromului uterin prin proceduri de radiologie intervenţională.

                Indicatori de evaluare:

                1. 1) indicatori fizici:

                  • - număr pacienţi cu afecţiuni cerebrovasculare trataţi: 590

                  • - număr de tratamente Gamma-Knife: 160;

                  • - număr de stimulatoare cerebrale: 12;

                  • - numar de pompe implantabile: 5;

                  • - număr pacienţi cu afecţiuni vasculare periferice trataţi: 930;

                  • - număr pacienţi cu afecţiuni ale coloanei vertebrale trataţi: 400;

                  • - număr pacienţi cu afecţiuni oncologice trataţi: 396;

                  • - număr pacienţi cu hemoragii acute sau cronice trataţi: 252;

                  • - număr pacienţi trataţi de infertilitate: 265;

                  • - număr embolizări fibrom uterin: 470.

                2. 2) indicatori de eficienţă:

                  • - cost mediu/pacient cu afecţiuni cerebrovasculare tratat: 8.500 lei

                  • - cost mediu/tratament Gamma-Knife: 17.000 lei;

                  • - cost mediu/stimulator cerebral: 70.000 lei.

                  • - cost mediu/pompă implantabilă: 40.000 lei

                  • - cost mediu/pacient cu afecţiuni vasculare periferice tratat: 3.250 lei;

                  • - cost mediu/pacient cu afecţiuni ale coloanei vertebrale tratat: 1.365 lei;

                  • - cost mediu/pacient cu afecţiuni oncologice tratat : 1.127 lei;

                  • - cost mediu/pacient cu hemoragii acute sau cronice tratat: 1.350 lei;

                  • - cost mediu/pacient cu infertilitate tratat: 1.350 lei;

                  • - cost mediu/embolizare fibrom uterin: 1.000 lei.

                3. 3) indicatori de rezultat:

                  • - prevenirea complicaţiilor unor afecţiuni cu ajutorul radiologiei intervenţionale;

                  • - eficienţa tratamentului Gamma-Knife de peste 85% la 12 luni;

                  • - scăderea morbidităţii specifice pacienţilor cu diskinezii cerebrale implantaţi cu

                    80%.

                    Unităţi care derulează subprogramul:

                  • - Spitalul Clinic de Urgenţă "Bagdasar - Arseni" Bucureşti (activitatea 1, 2, 3, 7,

                8);

                • - Spitalul Universitar de Urgenţă Bucureşti (activitatea 1, 4, 5, 6, 7, 8, 9) ;

                • - Spitalul Clinic de Urgenţă Bucureşti (activitatea 1, 4, 5, 6, 7, 8, 9) ;

                • - Spitalul Clinic Judeţean de Urgenţă "Sf. Spiridon" Iaşi (activitatea 4, 6) ;

                • - Spitalul Clinic Judeţean de Urgenţă Mureş (activitatea 1, 4, 5, 6, 7, 8, 9)

                • - Spitalul Clinic Judeţean de Urgenţă Craiova (activitatea 1, 4, 5, 6)

                • - Spitalul Clinic de Urgență “Prof. Dr. N. Oblu” Iași (activitatea 1)

              3. 6.3 Subprogramul de utilizare a suturilor mecanice în chirurgia generală Coordonare tehnică: Comisia de chirurgie generală şi Comisia de chirurgie

                microinvazivă a Ministerului Sănătăţii

                Obiective:

                1. a) îmbunătăţirea stării de sănătate a populaţiei prin aplicarea unor soluţii terapeutice performante;

                2. b) creşterea numărului de pacienţi la care se impun rezecţii gastrointestinale cu sau fără anastomoze consecutive care vor beneficia de operaţii miniminvazive (laparoscopice);

                3. c) creşterea calităţii vieţii pacienţilor prin reducerea complicațiilor post- terapeutice sau consecinţelor invalidate ale unora dintre acestea (ex.coloproctia definitivă);

                4. d) reducerea cheltuielilor asociate actului medical consecutive.

                Activităţi:

                1. 1) asigurarea fondurilor necesare aprovizionării ritmice a unităţilor sanitare cu dispozitive de sutură mecanică(digestivă şi vasculară);

                2. 2) susţinerea costurilor de înregistrare prospectivă a tuturor pacienţilor care vor beneficiat de aceste dispozitive de înaltă tehnologie medicală pentru a putea evalua rezultatele implementării acestui program.

                Indicatori de evaluare:

                1. 1) Indicatori fizici:

                  • - număr bolnavi care beneficiază de utilizarea dispozitivelor de sutură mecanică :4.000

                2. 2) Indicatori de eficienţă:

                  • - cost mediu / bolnav la care s-au utilizat pentru dispozitivele de sutură mecanică: 5.000 lei

                3. 3) Indicatori de rezultat:

                  • - reducerea cu 10% a numărului complicaţiilor postoperatorii;

                  • - reducerea cu 20% a duratei medii de spitalizare postoperatorii pe caz tratat;

                  • - reducerea importantă a costurilor pe pacient tratat prin utilizarea suturii mecanice şi a tehnicilor laparoscopice care depind de aceste dispozitive;

                  • - scăderea duratei de utilizare a sălii de operaţie cu 50%;

                  • - diminuarea costurilor de tratament medicamentos postoperator (antialgice, perfuzii) cu 50%;

                  • - reducerea perioadei de spitalizare postoperatorie cu 40% faţă de varianta prin laparotomie;

                  • - reintegrare socio-profesională (reducerea capacităţii temporare de muncă) cu minim 7 zile faţă de varianta clasică (laparotomie).

                    Unitățile care derulează subprogramul

                    • - Institutul Clinic Fundeni

                    • - Spitalul Clinic de Urgenţă Bucureşti

                    • - Spitalul Clinic Colentina

                    • - Spitalul Clinic de Urgenţă Bagdasar-Arseni Bucureşti

                    • - Spitalul Judeţean Clinic de Urgenţă “Sf.Spiridon” Iaşi

                    • - Spitalul Judeţean de Urgenţă “Sf.Ioan cel Nou” Suceava

                    • - Spitalul Judeţean de Urgenţă Bacău

                    • - Spitalul Municipal de Urgenţă Moineşti

                    • - Spitalul Judeţean Clinic de Urgenţă “Sf.Apostol Andrei” Galaţi

                    • - Spitalul Judeţean de Urgenţă Piatra Neamţ

                    • - Spitalul Judeţean Clinic de Urgenţă Craiova

                    • - Spitalul Judeţean Clinic de Urgenţă Constanţa

                    • - Spitalul Clinic Judeţean de Urgenţă Cluj Napoca

                    • - Spitalul Municipal Clinic Cluj Napoca

                    • - Spitalul Clinic de Urgenţă “Dr.Octavian Fodor” Cluj Napoca

                    • - Spitalul Judeţean de Urgenţă “Dr.Constantin Opriş” Baia Mare

                    • - Spitalul Judeţean Clinic de Urgenţă Târgu Mureş

                    • - Spitalul Judeţean de Urgenţă Alba Iulia

                    • - Spitalul Municipal Carei

                    • - Spitalul Judeţean Bistriţa

                    • - Spitalul Clinic Judeţean Sibiu

                    • - Spitalul Clinic Judeţean Oradea

                    • - Spitalul Judeţean Clinic de Urgenţă Braşov

                    • - Spitalul Judeţean Miercurea Ciuc

                    • - Spitalul Municipal Odorheiu Secuiesc

                    • - Spitalul Judeţean “Dr.Fogolzan Kristof” Sf.Gheorghe

                    • - Spitalul Judeţean de Urgenţă Râmnicu Vâlcea

                    • - Spitalul Judeţean Clinic de Urgenţă Timişoara

                    • - Spitalul Judeţean Reşiţa

                    • - Spitalul Judeţean Clinic de Urgenţă Arad

                    • - Spitalul Judeţean Deva

                    • - Spitalul Clinic “Sf.Maria” Bucureşti

                    • - Spitalul Clinic Colţea Bucureşti

                    • - Spitalul Clinic de Urgenţă “Sf.Ioan” Bucureşti

                    • - Spitalul Clinic “Dr.I.Cantacuzino” Bucureşti

                    • - Spitalul Universitar de Urgenţă Bucureşti

                    • - Spitalul Clinic de Urgenţă “Sf.Pantelimon” Bucureşti

                    • - Institutul Oncologic “Prof.Dr.Al.Trestioreanu” Bucureşti

                    • - Spitalul Judeţean de Urgenţă Ploieşti

                Spitalele şi departamentele în care se efectuează operații adresate patologiei medico-chirurgicale care necesită rezecții tisulare urmate sau nu de anatomoze realizabile prin tehnologia de sutura mecanică. Unitățile sanitare respective trebuie să dețină personal calificat pentru utilizarea adecvată a dispozitivelor de sutură mecanică prin abord deschis sau laparoscopic.

              4. 6.4 Subprogram de utilizare a plaselor sintetice în chirurgia parietală abdominală deschisă şi laparoscopică.

                Coordonare tehnică: Comisia de chirurgie generală şi Comisia de chirurgie microinvazivă a Ministerului Sănătăţii

                Obiective:

                1. a) imbunătăţirea stării de sănătate a populaţiei si reducerea perioadei de incapacitate de muncă şi de recuperare.

                2. b) creşterea numărului de pacienţi care vor beneficia de tehnicile operatorii moderne cu PS atât pe cale deschisă cât şi pe cale laparoscopică.

                3. c) reducere substanţială a recidivelor postoperatorii şi o ameliorare a calităţii vieţii postoperator precoce comparativ cu tehnicile clasice,tisulare.

                Activităţi

                1. a) asigurarea fondurilor necesare pentru aprovizionarea spitalelor cu PS de calitate de diferite tipo-dimensiuni în funcţie de intervenţie,calea de abord şi dimensiunile defectului parietal;

                2. b) program de pregătire a medicilor în chirurgia deschisă derulat în centre cu experienţă;

                3. c) cursuri de pregătire pentru abordul laparoscopic la nivel naţional sau în centre cu experienţă;

                4. d) susţinerea materială a unui registru naţional de înregistrare a intervenţiilor chirurgicale adresate defectelor parietale abdominale.

                Criterii de eligibilitate:

                Pacienţii cu defecte parietale abdominale (hernii inghinale,femurale,ombilicale şi eventraţii).

                Indicatori de evaluare:

                1. 1) Indicatori fizici:

                  • - numărul bolnavi cu hernie inghinală, femurală sau ombilicală care vor beneficia de CPA cu PS: 22,500 de adulţi, din care:

                    • - 20.500 operaţi clasic;

                    • - 2.000 laparoscopic dintre care: 1.000 cu dispozitive de fixare şi 1.000 fără dispozitive de fixare

                      1. b) numărul bolanvi cu eventraţii: 9.000 din care:

                        • - 8.000 operaţi clasic;

                        • - 1.000 operaţi laparoscopic cu dispozitive de fixare.

                2. 2) Indicatori de eficienţă:

                  • - cost mediu/ bolanv la care s-a utilizat plasa sintetică în cura herniilor inghinale şi femurale(6-7x11-12cm): 100 lei;

                • - cost mediu/ bolnav la care s-a utilizat plasa sintetică pentru abordul laparoscopic al herniilor inghinale şi femurale (15x15cm): 120 lei;

                • - cost mediu/ bolnav la care s-a utilizat plasa sintetică şi dispozitive de fixare pentru cura laparoscopică a herniilor: 1.720 lei;

                • - cost mediu/ bolanv la care s-a utilizat plasa sintetică pentru eventraţie pe cale deschisă (15x15cm, 15x20cm, 20x30): 180 lei.

                  - cost mediu/ bolnav la care s-a utilizat plasa sintetică specială pentru cura laparoscopică a eventraţiei (15x15cm, 15x20cm) şi a dispozitivelor de fixare: 4.000 lei

                  1. c) Indicatori de rezultat:

                • - reducerea duratei de spitalizare cu min.2 zile în cazul herniilor prin folosirea PS pe cale deschisă şi laparoscopică;

                • - reducerea recidivelor după hernie inghinală pe cale clasică de 4 ori;

                • - reducerea duratei de spitalizare a eventraţiilor cu 2 zile;

                • - reducerea duratei de spitalizare a eventraţiilor laparoscopice cu 5zile;

                • - reducerea recidivelor după cura deschisă a eventraţiilor cu PS cu 50%;

                • - reducerea necesarului de analgetice postoperatorii la hernii şi eventraţii cu 50%;

                • - reducerea perioadei de incapacitate temporară de muncă cu 7 zile la hernii şi eventraţii.

                  Unitățile care derulează subprogramul

                • - Institutul Clinic Fundeni

                • - Spitalul Clinic de Urgenţă Bucureşti

                • - Spitalul Clinic Colentina

                • - Spitalul Clinic de Urgenţă Bagdasar-Arseni Bucureşti

                • - Spitalul Judeţean Clinic de Urgenţă “Sf.Spiridon” Iaşi

                • - Spitalul Judeţean de Urgenţă “Sf.Ioan cel Nou” Suceava

                • - Spitalul Judeţean de Urgenţă Bacău

                • - Spitalul Municipal de Urgenţă Moineşti

                • - Spitalul Judeţean Clinic de Urgenţă “Sf.Apostol Andrei” Galaţi

                • - Spitalul Judeţean de Urgenţă Piatra Neamţ

                • - Spitalul Judeţean Clinic de Urgenţă Craiova

                • - Spitalul Judeţean Clinic de Urgenţă Constanţa

                • - Spitalul Clinic Judeţean de Urgenţă Cluj Napoca

                • - Spitalul Municipal Clinic Cluj Napoca

                • - Spitalul Clinic de Urgenţă “Dr.Octavian Fodor” Cluj Napoca

                • - Spitalul Judeţean de Urgenţă “Dr.Constantin Opriş” Baia Mare

                • - Spitalul Judeţean Clinic de Urgenţă Târgu Mureş

                • - Spitalul Judeţean de Urgenţă Alba Iulia

                • - Spitalul Municipal Carei

                • - Spitalul Judeţean Bistriţa

                • - Spitalul Clinic Judeţean Sibiu

                  • - Spitalul Clinic Judeţean Oradea

                  • - Spitalul Judeţean Clinic de Urgenţă Braşov

                  • - Spitalul Judeţean Miercurea Ciuc

                  • - Spitalul Municipal Odorheiu Secuiesc

                  • - Spitalul Judeţean “Dr.Fogolzan Kristof” Sf.Gheorghe

                  • - Spitalul Judeţean de Urgenţă Râmnicu Vâlcea

                  • - Spitalul Judeţean Clinic de Urgenţă Timişoara

                  • - Spitalul Judeţean Reşiţa

                  • - Spitalul Judeţean Clinic de Urgenţă Arad

                  • - Spitalul Judeţean Deva

                  • - Spitalul Clinic “Sf.Maria” Bucureşti

                  • - Spitalul Clinic Colţea Bucureşti

                  • - Spitalul Clinic de Urgenţă “Sf.Ioan” Bucureşti

                  • - Spitalul Clinic “Dr.I.Cantacuzino” Bucureşti

                  • - Spitalul Universitar de Urgenţă Bucureşti

                  • - Spitalul Clinic de Urgenţă “Sf.Pantelimon” Bucureşti

                  • - Institutul Oncologic “Prof.Dr.Al.Trestioreanu” Bucureşti

                  • - Spitalul Judeţean de Urgenţă Ploieşti

              5. 6.5 Subprogramul de tratament al surdităţii prin proteze auditive implantabile (implant cohlear şi proteze auditive)

                Activităţile, criteriile de eligibilitate, indicatorii, natura cheltuielilor şi unităţile care derulează subprogramul sunt prevăzute în anexa nr. 2 lit. B.

            7. 7. Programul naţional de boli endocrine

          Coordonarea tehnică: Institutul de Endocrinologie "Prof. dr. C.I. Parhon" Bucureşti

          Obiectiv:

          Prevenirea şi diagnosticarea precoce a afecţiunilor endocrine cu impact major asupra stării de sănătate a populaţiei în scopul:

          1. a) creşterii calităţii vieţii la climacterium şi profilaxiei osteoporozei;

          2. b) scăderii morbidităţii prin guşa datorată carenţei de iod şi a complicaţiilor sale

          3. c) diagnosticării precoce a tumorilor endocrine evolutive şi delimitării lor de incidentaloame.

          Activităţi:

          1. 1) depistarea, monitorizarea şi tratamentul persoanelor cu risc pentru fracturi osteoporotice;

          2. 2) depistarea activă, diagnosticarea, prevenirea complicaţiilor guşii şi tratamentul proliferărilor maligne endocrine;

          3. 3) Realizarea, implementarea şi managementul Registrului naţional de tumori endocrine.

          Indicatori de evaluare:

          1. 1) Indicatori fizici:

            • - număr femei la menopauză supuse screening-ului pentru osteoporoză: 6.100

            • - număr bolnavi cu disfuncţie tiroidiană investigaţi: 5.000

            • - număr bolnavi cu neoplazii endocrine, inclusiv tiroidiene investigaţi: 2.500

            • - număr registre: 1

          2. 2) indicatori de eficienţă:

            • - cost mediu/femeie la menopauză la care se efectuează screening pentru osteoporoză: 290 lei.

            • - cost mediu/investigaţie pacient cu disfuncţie tiroidiană: 95 lei

            • - cost mediu/pacient cu neoplazie endocrină: 290 lei

            • - cost mediu/registru: 31.000 lei

          3. 3) indicatori de rezultat:

            • - scăderea incidenţei fracturilor datorate osteoporozei: 1%;

            • - creşterea incidenţei specifice a hipotiroidismului prin depistare activă: 1%;

            • - cresterea incidenţei specifice a proliferarilor maligne endocrine prin depistare activa: 2%.

              Unităţi care derulează programul:

            • - Institutul de Endocrinologie "Prof. dr. C.I. Parhon" Bucureşti;

            • - Spitalul Clinic Judeţean de Urgenţă Cluj-Napoca;

            • - Spitalul Clinic Judeţean de Urgenţă "Sf. Spiridon" Iaşi;

            • - Spitalul Clinic Judeţean de Urgenţă Timişoara;

            • - Spitalul Clinic Judeţean de Urgenţă Târgu Mureş;

            • - Spitalul Clinic Judeţean de Urgenţă Braşov;

            • - Spitalul Judeţean Piteşti;

            • - Spitalul Clinic Judeţean Sibiu;

            • - Spitalul Clinic Judeţean de Urgenţă Arad;

            • - Spitalul Clinic Judeţean de Urgenţă Craiova;

            • - Spitalul Clinic Judeţean de Urgenţă Constanţa;

            • - Spitalul Clinic Judeţean Oradea;

            • - Spitalul Judeţean de Urgenţă Piatra Neamţ;

            • - Spitalul Judeţean de Urgenţă Râmnicu Vâlcea;

            • - Spitalul Judeţean "Sf. Gheorghe";

            • - Spitalul Judeţean de Urgenţă "Sf. Ioan cel Nou" Suceava;

            • - Spitalul Judeţean Târgovişte;

            • - Spitalul Judeţean Târgu Jiu;

            • - Spitalul Judeţean Zalău;

            • - Spitalul Judeţean de Urgenţă "Mavromati" Botoşani;

            • - Spitalul Judeţean de Urgenţă Brăila;

            • - Spitalul Judeţean de Urgenţă "Sf. Apostol Andrei" Galaţi;

            • - Spitalul Judeţean de Urgenţă Bacău;

            • - Spitalul Judeţean Baia Mare;

            • - Spitalul Municipal Câmpulung;

            • - Spitalul de Cardiologie Covasna;

            • - Spitalul Judeţean Deva;

            • - Spitalul Judeţean Ploieşti;

            • - Spitalul Judeţean Miercurea Ciuc.

          1. 1. Programul naţional de diagnostic si tratament pentru boli rare şi sepsis sever

            Obiective:

            1. a) Diagnosticarea precoce şi prevenirea complicaţiilor la bolnavii cu boli rare şi sepsis sever;

            2. b) Tratamentul medicamentos al bolnavilor cu boli rare şi sepsis sever;

            3. c) Realizarea, implementarea şi managementul Registrului naţional de hemofilie şi talasemie, Registrului naţional de hipertensiune arterială pulmonară, Registrului naţional al bolilor rare şi Registrul naţional de sepsis.

            Activităţi:

            1. 1) asigurarea, în spital şi în ambulatoriu, prin farmaciile cu circuit închis, a medicamentelor specifice prevenţiei şi tratamentului accidentelor hemoragice ale bolnavilor cu hemofilie şi tratamentul cu chelatori de fier pentru bolnavii cu talasemie;

            2. 2) asigurarea, în spital, a tratamentului specific pentru bolnavii cu HTAP;

            3. 3) asigurarea, în spital şi în ambulatoriu, a medicamentelor specifice necesare tratamentului bolnavilor cu următoarele afecţiuni rare: mucoviscidoză, boli neurologice degenerative / inflamatorii (poliradiculonevrită primitivă, polineuropatie inflamatorie cronică demielinizantă, scleroză laterală amiotrofică), miastenia gravis, osteogeneză imperfectă, Sindrom Prader Willi, boala Fabry, boala Pompe, tirozinemie şi epidermoliza buloasă.

            4. 4) diagnosticul şi managementul distrofiilor musculare de tip Duchenne (DMD) şi Becker (DMB), precum si prevenirea transmiterii ereditare a acestora;

            5. 5) asigurarea in spital a medicamentelor specifice, reactivilor, consumabilelor şi materialelor sanitare necesare îngrijirilor intensive ale bolnavilor cu sepsis sever;

            6. 6) realizarea, implementarea şi managementul Registrului naţional de hemofilie şi talasemie, Registrului naţional de hipertensiune arterială pulmonară şi Registrului naţional al bolilor rare.

              Activităţile specifice hemofiliei, talasemiei, sclerozei laterale amiotrofice, mucoviscidozei si epidermolizei buloase, criteriile de eligibilitate, indicatorii, natura cheltuielilor corespunzatoare acestora, precum şi unităţile sanitare prin care se derulează aceste activităţi sunt prevăzute în anexa nr. 2 lit. B.

              1. 1) Hipertensiune arterială pulmonară (HTAP):

                Criterii de eligibilitate:

                • - bolnavi diagnosticaţi conform criteriilor stabilite de Societatea Europeană de Cardiologie, în baza investigaţiilor paraclinice de specialitate, cu următoarele forme de HTAP:

                  • - idiopatică / familială,

                  • - asociată cu boală de ţesut conjunctiv (sclerodermie, lupus eritematos diseminat, poliartrita reumatoidă, boala mixta de tesut conjuctiv, sindrom Sjogren);

                  • - asociată defectelor cardiace congenitale de tipul DSV, DSA, canal arterial persistent şi forma severă de evoluţie a acestora către sindrom Eisenmenger;

                  • - de cauză tromboembolică fără indicaţie de tromboendarterectomie sau cu HTAP persistentă dupa tromendarterectomie;

                1. a) Criterii de eligibilitate pentru copii:

                  1. 1) Grupa de vârstă 0-18 ani;

                  2. 2) Malformaţii cardiace congenitale cu shunt stânga-dreapta care evoluează spre hipertensiune arterială pulmonară cu rezistenţe pulmonare vasculare crescute, reactive la testul vasodilatator;

                  3. 3) Sindrom Eisenmenger;

                  4. 4) Malformaţiile cardiace congenitale complexe de tip ventricul unic şi anastomozele cavopulmonare, cu creşterea presiunii în circulaţia pulmonară;

                  5. 5) HTAP idiopatică.

                2. b) Criterii de eligibilitate pentru adulţi:

                  1. 1) HTAP idiopatică/familială;

                  2. 2) HTAP asociată cu colagenoze;

                  3. 3) HTAP asociată cu defecte cardiace cu shunt stanga dreapta de tipul defect septal ventricular (DSV), defect septal atrial (DSA), canal arterial persistent (PCA).

                  Condiţii suplimentare obligatorii:

                  1. 1) Bolnavi cu HTAP aflaţi în clasa funcţională NYHA II - IV;

                  2. 2) Bolnavi la care cateterismul cardiac drept evidenţiază PAPm > 35 mm Hg şi PAPs > 45 mmHg, presiune capilară pulmonară <15 mmHg;

                  3. 3) Bolnavi a căror distanţă la testul de mers de 6 minute efectuat iniţial este > 100 metri

                    şi < de 450 metri;

                  4. 4) Bolnavi incluşi în Registrul naţional de HTAP.

                  Indicatori de evaluare:

                  1. 1) Indicatori fizici:

                    • - număr bolnavi trataţi cu Bosentan: 47

                    • - număr bolanvi trataţi cu Sildenafil: 48

                    • - număr bolnavi trataţi prin asociere Bosentan+Sildenafil: 48

                  2. 2) Indicatori de eficienţă:

                    • - cost mediu/bolnav HTAP/an tratat cu Bosentan: 143.803 lei

                    • - cost mediu/bolanv HTAP/an tratat cu Sildenafil: 27.899 lei

                    • - cost mediu/bolanv HTAP/an tratat cu Bosentan si Sildenafil: 171.702 lei

                  3. 3) Indicatori de rezultat:

                    • - creşterea duratei de viaţă a bolnavilor cu HTAP;

                    • - îmbunătăţirea stării de sănătate şi creşterea calităţii vieţii pacienţilor cu HTAP

                    • - reintegrare socio-profesională;

                    • - reducerea numărului de spitalizări prin decompensare cardiacă;

                    • - reducerea numărului de bolnavi dependenţi socio-familial.

                  Unităţi prin care se derulează:

                  1. a) pentru copii:

                    • - Institutul de Urgenţă pentru Boli Cardiovasculare şi Transplant Târgu Mureş;

                    • - Institutul Inimii de Urgenţă pentru Boli Cardio-vasculare "Nicolae Stăncioiu" Cluj-Napoca;

                    • - Spitalul Clinic de Urgenţă pentru Copii "Louis Ţurcanu" Timişoara.

                  2. b) pentru adulţi:

                    • - Institutul de Pneumoftiziologie "Prof. Dr. Marius Nasta" Bucureşti;

                    • - Institutul de Urgenţă pentru Boli Cardiovasculare "Prof. Dr. C.C. Iliescu";

                    • - Spitalul Clinic de Pneumologie Iaşi;

                    • - Spitalul de Boli Infecţioase şi Pneumologie "Victor Babeş" Timişoara;

                    • - Institutul Inimii de Urgenţă pentru Boli Cardio-vasculare "Nicolae Stăncioiu" Cluj-Napoca.

              2. 2) Boli neurologice degenerative/inflamatorii Criterii de eligibilitate:

                - bolnavi cu diagnostic cert de boli neurologice degenerative/inflamatorii (poliradiculonevrită primitivă, polineuropatie inflamatorie cronică demielinizantă).

                Indicatori de evaluare:

                1. 1) Indicatori fizici:

                  - număr de bolnavi cu boli neurologice degenerative/inflamatorii: 90

                2. 2) Indicatori de eficienţă:

                  • - cost mediu/bolnav cu boli neurologice degenerative/inflamatorii/an: 78.400 lei.

                    Unităţi prin care se derulează:

                  • - Secţii / compartimente de specialitate neurologie din:

                    • Institutul Naţional de Neurologie şi Boli Neurovasculare Bucureşti;

                    • Spitalul Universitar de Urgenţă Bucureşti;

                    • Spitalul Clinic Colentina Bucureşti;

                    • Institutul Clinic Fundeni;

                    • Spitalul Clinic de Urgenţă ,, Prof. Dr.N. Oblu’’ Iaşi;

                    • Spitalul de Recuperare Iaşi;

                    • Spitalul Clinic Judeţean de Urgenţă Timişoara;

                    • Spitalul Clinic Judeţean de Urgenţă Cluj Napoca;

                    • Spitalul Clinic Judetean de Urgenţă Tg. Mureş;

              3. 3) Miastenia gravis:

                Criterii de eligibilitate:

                - bolnavi cu diagnostic cert de miastenie gravis.

                Indicatori de evaluare:

                1. 1) Indicatori fizici:

                  • - număr de bolnavi cu miastenia gravis: 25;

                  • - număr de bolnavi cu crize miastenice: 20.

                2. 2) Indicatori de eficienţă:

                  • - cost mediu/bolnav cu miastenia gravis/an: 20.000 lei;

                  • - cost mediu/bolnav cu crize miastenice/an: 39.251 lei.

                    Unităţi prin care se derulează:

                  • - Secţii / compartimente de specialitate neurologie din:

                    • Institutul Naţional de Neurologie şi Boli Neurovasculare Bucureşti;

                    • Spitalul Universitar de Urgenţă Bucureşti;

                    • Spitalul Clinic Colentina Bucureşti;

                    • Institutul Clinic Fundeni;

                    • Spitalul Clinic de Urgenţă ,, Prof. Dr.N. Oblu’’ Iaşi;

                    • Spitalul de Recuperare Iaşi;

                    • Spitalul Clinic Judeţean de Urgenţă Timişoara;

                    • Spitalul Clinic Judeţean de Urgenţă Cluj Napoca;

                    • Spitalul Clinic Judetean de Urgenţă Tg. Mureş;

              4. 4) Osteogeneza imperfectă Criterii de eligibilitate:

                - bolnavii cu diagnostic cert de osteogeneză imperfectă (diagnostic clinic, paraclinic şi genetic).

                Indicatori de evaluare:

                1. 1) Indicatori fizici

                  - număr bolnavi cu osteogeneză imperfectă: 10;

                2. 2) Indicatori de eficienţă:

                - cost mediu/bolnav cu osteogeneză imperfectă/an: 840 lei;

                Unităţi prin care se derulează:

                - unităţi sanitare cu secţii sau compartimente de pediatrie

              5. 5) Sindrom Prader Willi Criterii de eligibilitate:

                - bolnavii cu diagnostic cert de Sindrom Prader Willi (diagnostic clinic, paraclinic şi genetic).

                Indicatori de evaluare:

                1. 1) Indicatori fizici:

                  • - număr de bolnavi cu Sindrom Prader Willi: 10;

                2. 2) Indicatori de eficienţă:

                  • - cost mediu/bolnav cu Sindrom Prader Willi/an: 36.000 lei;

                    Unităţi prin care se derulează:

                  • - unităţi sanitare cu secţii sau compartimente de pediatrie

              6. 6) Boala Fabry

                Criterii de eligibilitate:

                - bolnavii cu diagnostic cert de boala Fabry.

                Indicatori de evaluare:

                1. 1) Indicatori fizici:

                  • - număr de bolnavi cu boala Fabry: 3;

                2. 2) Indicatori de eficienţă:

                  • - cost mediu/bolnav cu boala Fabry/an: 700.000 lei;

                    Unităţi prin care se derulează:

                  • - unităţi sanitare cu secţii sau compartimente de pediatrie;

                  • - Spitalul Clinic de Urgenţă pentru Copii ,,Sf. Maria’’ Iaşi;

                  • - Spitalul Clinic Judeţean de Urgenţă Cluj;

                  • - Spitalul Clinic Judeţean de Urgenţă Constanţa

              7. 7) Boala Pompe Criterii de eligibilitate:

                - bolnavii cu diagnostic cert de boala Pompe.

                Indicatori de evaluare:

                1. 1) Indicatori fizici:

                  - număr de bolnavi cu boala Pompe: 1;

                2. 2) Indicatori de eficienţă:

                  cost mediu/bolnav cu boala Pompe/an : 504.000 lei.

                  Unităţi prin care se derulează:

                  • - unităţi sanitare cu secţii sau compartimente de pediatrie

                  • - Spitalul Judeţean de Urgenţă Ialomiţa

              8. 8) Tirozinemie

                Criterii de eligibilitate:

                - bolnavi cu diagnostic cert de tirozinemie.

                Indicatori de evaluare:

                1. 1) Indicatori fizici:

                  - număr de bolnavi cu tirozinemie: 1;

                2. 2) Indicatori de eficienţă:

                  • - cost mediu/bolnav cu tirozinemie/an: 152.000 lei

                    Unităţi prin care se derulează:

                    • - unităţi sanitare cu secţii sau compartimente de pediatrie;

                    • - Spitalul de Copii Piteşti.

              9. 9) Distrofii musculare de tip Duchenne şi Becker

                Activităţi specifice distrofiilor musculare de tip Duchenne şi Becker:

                1. 1) Elaborarea unei fişe a copilului cu distrofinopatie şi a protocoalelor pentru diagnosticarea, urmărirea şi tratamentul pacientului cu distrofinopatie;

                2. 2) Diagnosticul corect şi precoce al pacienţilor: examen clinic, biochimic, electrofiziologic (EMG, EKG), echografie cardiacă, examen cardiologic, IRM muscular, teste ventilatorii, examen bioptic muscular, testare genetică;

                3. 3) Diagnosticul corect şi precoce al purtătorilor mutaţiei genetice: examen clinic, biochimic, electrofiziologic (EMG, EKG), echografie cardiacă, examen cardiologic, testare genetică;

                4. 4) Diagnosticul corect şi precoce prenatal: echografie fetală, amniocenteză, cariotip, testare genetică la feţii băieţi;

                5. 5) Acordarea sfatului genetic;

                6. 6) Asigurarea consumabilelor necesare EMG, EKG, echografiei;

                7. 7) Asigurarea reactivilor şi consumabilelor de laborator pentru diagnosticul molecular genetic;

                8. 8) Organizare de cursuri teoretice si practice;

                9. 9) Elaborarea de materiale informative tipărite în legatura cu distrofinopatiile, publicarea şi diseminarea lor (pentru pacienţi şi medici)

                10. 10) Elaborarea, construirea site, administrarea site - Registru naţional unic de distrofinopatii şi începerea înscrierii pacienţilor şi familiilor lor.

                  Criterii de eligibilitate:

                  • - Copii în vârstă de 0-18 ani cu diagnostic de distrofie musculară DMD/DMB sau tulburări neuro-motorii nespecifice;

                  • - Rudele pacienţilor diagnosticaţi clinic şi genetic cu DMD/DMB, în special rudele de sex feminin, dar şi descendenţii de sex masculin ai acestor rude feminine;

                  • - Gravidele cu risc (status mutant cunoscut pentru gena distrofinei) purtătoare ale unei sarcini cu fetus de sex masculin;.

                  • - Femeile care provin din familii cu risc şi doresc sa aiba copii neafectaţi (sfat genetic preconcepţional).

                Indicatori de evaluare:

                1. 1) Indicatori fizici:

                  • - număr de copii diagnosticaţi precoce cu DMD/DMB prin test clinic si genetic:

                    50

                  • - numărul rudelor pacientilor la care se diagnosticheaza genetic statusul de

                    purtator al mutatiei genice: 150

                  • - număr de sarcini cu risc de transmitere a bolii DMD/DMB investigate genetic:

                    50

                2. 2) Indicatori de eficienţă:

                  • - cost mediu/copil diagnosticat genetic prin investigatii moleculare (screeningul molecular al mutatiilor majore si teste aprofundate): 1.000 lei

                  • - cost mediu/ruda pacient diagnosticata genetic prin teste moleculare: 500 lei

                  • - cost mediu/diagnostic prenatal (screening molecular al sexului fetal, identificare status mutant mama si fetus): 2.000 lei

                Unităţi prin care se derulează:

                • - Spitalul Clinic de Psihiatrie "Prof. dr. Al. Obregia" Bucureşti, Secţia clinică de neurologie pediatrică – coordonator tehnic;

                • - Institutul pentru Ocrotirea Mamei şi Copilului "Alfred Rusescu" Bucureşti;

                • - Spitalul Clinic de Copii "Dr. V. Gomoiu" Bucureşti;

                • - Spitalul Clinic de Copii "Grigore Alexandrescu" Bucureşti;

                • - Spitalul Clinic de Copii "Marie Curie" Bucureşti - Secţia recuperare copii;

                • - Institutul Naţional de Medicină Legală “Mina Minovici” Bucureşti - Laboratorul de Genetică

                • - Spitalul Clinic Municipal “Dr. Gavril Curteanu” Oradea – Compartimentul de Pediatrie şi Genetică;

                • - Spitalul Clinic de Copii Oradea;

                • - Spitalul Clinic de Copii Cluj-Napoca - Secţia Clinică de Neuropsihiatrie a Copilului

                  şi Adolescentului Cluj;

                • - Spitalul Clinic Judeţean de Urgenşă Tg. Mureş - Clinica de Neuropsihiatrie Infantilă;

                • - Spitalul Clinic de Copii "Louis Ţurcanu" Timişoara - Secţia clinică de neuropsihiatrie infantilă;

                • - Spitalul de Psihiatrie "Dr. G. Preda" Sibiu – recuperare, neurologie pediatrică;

                • - Spitalul Clinic de Recuperare Medicală Băile Felix Bihor - Secţia recuperare copii "1 Mai";

                • - Sanatoriul Balnear Techirghiol - Secţia recuperare copii;

                • - Centrul Medical Clinic de Evaluare şi Recuperare pentru Copii şi Adolescenţi "Cristian Şerban" Buziaş, judeţul Timiş;

                • - Spitalul de Recuperare Borşa – Maramureş;

                • - Sanatoriul Balneoclimateric de Copii Buşteni;

                • - Centrul de Patologie Neuromusculară "Dr. Radu Horia" Vâlcele.

              10. 10) Sepsis sever Indicatori de evaluare:

            1. 1) Indicatori fizici:

              • - număr bolnavi cu sepsis sever trataţi în secţii/compartimente de ATI: 240

              • - număr de secţii / compartimente de ATI: 12

            2. 2) Indicatori de eficienţă:

              • - cost mediu / bolnav cu sepsis sever: 28.000 lei

              • - cost mediu / secţie sau compartiment de ATI: 560.000 lei

            Unităţi care derulează programul:

            Secţii / compartimente de terapie intensiva din structura spitalelor umătoare:

            • - Spitalul Universitar de Urgenţă Bucureşti;

            • - Spitalul Clinic de Urgenţă Bucureşti;

            • - Spitalul Clinic de Boli Infecţioase şi Tropicale ,,dr. V. Babeş’’ Bucureşti;

            • - Spitalul Clinic de Chirurgie Plastică Reparatorie şi Arsuri Bucureşti;

            • - Spitalul Clinic Judetean de Urgenţă Timişoara;

            • - Spitalul Clinic Judetean de Urgenţă Sibiu;

            • - Spitalul Clinic Judetean de Urgenţă Tg. Mureş;

            • - Spitalul Clinic Judetean de Urgenţă ,,Sf. Spiridon’’ Iaşi;

            • - Spitalul Clinic Judeţean de Urgenţă Craiova;

            • - Spitalul Clinic Judetean de Urgenţă Cuj;

            • - Spitalul Clinic Judetean de Urgenţă Constanţa;

            • - Spitalul Judeţean ,,Sf. Apostol Andrei’’ Galaţi.

            1. 9. Programul naţional de urgenţă prespitalicească

              Obiective:

              1. a) Creşterea calităţii serviciilor medicale de urgenţă prin formarea continuă a personalului din cadrul serviciilor de urgenţă;

              2. b) Creşterea accesului populaţiei la servicii medicale de urgenţă adecvate, indiferent de zona de reşedinţă;

              3. c) Crearea capacităţii de răspuns din punct de vedere medical la situaţii de urgenţă majore (accidente colective, nucleare, biologice, chimice, dezastre naturale) şi organizarea unui sistem eficient de colaborare a unităţilor sanitare implicate în servicii de urgenţă cu Inspectoratul pentru Situaţii de Urgenţă.

              Activităţi:

              1. 1. formarea continuă a personalului de specialitate din cadrul serviciilor de urgenţă prespitaliceşti;

              2. 2. mentenanţă dispecerate;

              3. 3. asigurare materiale pentru derularea exercitiilor de pregatire pentru dezastre;

              4. 4. tiparirea unui manual de prim ajutor care să fie utilizat în formarea medicală continuă a paramedicilor şi ambulanţierilor;

              5. 5. asigurarea medicamentelor şi materialelor sanitare necesare centrelor de permanenţă.

              Indicatori de evaluare:

              1. 1) Indicatori fizici:

                • - număr persoane formate în domeniul medicinii de urgenţă: 75;

                • - număr exerciţii dezastre: 42

                • - număr de dispecerate: 42;

                • - număr cărţi de prim ajutor tipărite: 3.816

                • - număr de centre de permanenţă: 300

              2. 2) Indicatori de eficienţă:

                • - cost mediu/persoană/training: 16.000 lei;

                • - cost mediu /exerciţiu dezastre: 4.000 lei

                • - cost mediu/dispecerat: 5.000 lei

                • - cost mediu /carte tiparită: 60,01 lei.

                • - cost mediu /centru de permanenţă: 2.000 lei

              3. 3) indicatori de rezultat:

                • - creşterea calităţii asistenţei medicale acordate pacienţilor;

                • - creşterea accesului populaţiei la servicii de urgenţă;

                • - creşterea capacităţii de răspuns coordonat la situaţii de urgenţă majoră.

                  Unităţi care derulează programul:

                • - directiile de sănătate publică judeţene şi a municipiului Bucureşti;

                • - servicii de ambulanţă judeţene şi a municipiului Bucureşti;

                • - centre de permanenţă.

        3. III. PROGRAM NAŢIONAL DE DEPISTARE PRECOCE ACTIVĂ A AFECŢIUNILOR ONCOLOGICE

          Obiectiv:

          Diagnosticarea în stadii incipiente a afecţiunilor oncologice (cancer de col uterin, mamar)

          Structura:

          1. 1. Subprogramul de screening pentru depistarea precoce activă a cancerului de col uterin;

          2. 2. Subprogramul de screening pentru depistarea precoce activă a cancerului mamar.

            Coordonare de specialitate a programului:

            Comisia de oncologie a Ministerului Sănătăţii.

            Coordonare tehnică:

            Institutul Oncologic "Prof. dr. Alexandru Trestioreanu" Bucureşti; Institutul Oncologic "Prof. dr. I. Chiricuţă" Cluj-Napoca.

            Notă: Pentru realizarea şi raportarea activităţilor specifice din cadrul Programului naţional de depistare precoce activă a afecţiunilor oncologice se elaborează norme metodologice, aprobate prin ordin comun al ministrului sănătăţii şi al preşedintelui Casei Naţionale de Asigurări de Sănătate.

        4. IV. PROGRAMUL NAŢIONAL DE PROMOVARE A SĂNĂTĂŢII ŞI EDUCAŢIE PENTRU SĂNĂTATE

          Obiectiv:

          Îmbunătăţirea stării de sănătate a populaţiei prin promovarea unui stil de viaţă sănătos şi combaterea principalilor factori de risc.

          Structura:

          1. 1. Subprogramul de informare, educare, comunicare pentru prevenirea bolilor cardiovasculare

            Obiective:

              1. a) Dezvoltarea strategiei naţionale privind educaţia pentru sănătate privind bolile cardiovasculare;

              2. b) Întărirea şi dezvoltarea cunoştinţelor şi aptitudinilor furnizorilor de servicii medicale pentru a comunica şi a sprijini bolnavii cu afecţiuni cardiovasculare;

              3. c) Întărirea şi dezvoltarea cunoştinţelor pacienţilor cu privire la bolile cardiovasculare. Activităţi:

                1. 1) Dezvoltarea strategiei naţionale privind educaţia pentru sănătate privind bolile cardiovasculare:

                  1. 1.1 Dezvoltarea campaniei de informare, educare, comunicare despre bolile cardiovasculare;

                  2. 1.2 Crearea mesajelor pentru materialele tipărite dedicate furnizorilor de servicii medicale;

                  3. 1.3 Pretestarea mesajelor dedicate furnizorilor de servicii medicale;

                  4. 1.4 Tipărirea materialelor de informare, educare, comunicare privind bolile cardiovasculare;

                  5. 1.5 Distribuirea materialelor tipărite.

          2. 2. Întărirea şi dezvoltarea cunoştinţelor şi aptitudinilor furnizorilor de servicii medicale pentru a comunica şi a sprijini bolnavii cu afecţiuni cardiovasculare:

            1. 2.1 Cercetarea literaturii existente pentru identificarea unor curricule care pot fi folosite sau se pot adapta pentru a fi utilizate ca punct de plecare pentru un curriculum care să corespundă nevoilor de educaţie ale furnizorilor de servicii primare de sănătate;

            2. 2.2 Pregatirea curriculum-ului şi a materialelor de instrucţie;

            3. 2.3 Realizarea curriculum-ului propriu zis;

            4. 2.4 Pretestarea curriculum-ului;

            5. 2.5 Revizuirea şi modificarea curriculum-ului;

            6. 2.6 Oraganizarea unui program de instruire a furnizorilor de servicii medicale;

            7. 2.7 Evaluarea cunoştinţelor cursanţilor după absolvirea programului de instruire.

          3. 3. Întărirea şi dezvoltarea cunoştinţelor pacienţilor cu privire la bolile cardiovasculare:

            1. 3.1 Crearea mesajelor pentru materialele media destinate populaţiei generale

            2. 3.2 Pretestarea mesajelor;

            3. 3.3 Realizarea spoturilor TV/radio;

            4. 3.4 Crearea mixului media;

            5. 3.5 Difuzarea spoturilor TV/radio;

            6. 3.6 Evaluarea campaniei media.

          Ministerul Sănătăţii realizează activităţile aferente Subprogramului de informare, educare, comunicare pentru prevenirea bolilor cardiovasculare în baza contractului încheiat, în condiţiile prevăzute de legislaţia în domeniul achiziţiilor publice, cu Şcoala Naţională de Sănătate Publică şi Management Sanitar.

          La încheierea contractului se va preciza în mod obligatoriu: date referitoare la activităţile care fac obiectul contractului, timpul aferent fiecărei activităţi, sumele corespunzătoare acestora, precum şi modul de raportare şi valorificare al rezultatelor, termenele intermediare şi termenul final de predare.

          Decontarea contravalorii lucrărilor sau prestaţiilor contractate se face în raport cu gradul de realizare a acestora, precum şi de îndeplinirea sarcinilor şi termenelor contractuale.

          1. 2. Subprogramul de informare, educare, comunicare pentru prevenirea cancerului de col uterin;

          Obiective:

          1. a) Dezvoltarea strategiei naţionale privind educaţia pentru sănătate în domeniul prevenirii cancerului de col uterin;

          2. b) Întărirea şi dezvoltarea cunoştinţelor populaţiei generale cu privire la prevenirea cancerului de col uterin;

          3. c) Întărirea şi dezvoltarea cunoştinţelor şi aptitudinilor furnizorilor de servicii medicale pentru a comunica şi a sprijini pacientele cărora li s-a stabilit diagnostiul de cancer de col uterin.

          Activităţi:

          1. 1) Dezvoltarea strategiei naţionale privind educaţia pentru sanatate în domeniul prevenirii cancerului de col uterin:

            1. 1.1 Dezvoltarea campaniei de informare, educare, comunicare în domeniul prevenirii cancerului de col uterin;

            2. 1.2 Crearea mesajelor pentru materialele tipărite dedicate furnizorilor de servicii medicale;

            3. 1.3 Pretestarea mesajelor dedicate furnizorilor de servicii medicale;

            4. 1.4 Tipărirea materialelor de informare, educare, comunicare destinate furnizorilor de servicii medicale, privind prevenirea cancerului de col uterin;

            5. 1.5 Distribuirea materialelor tipărite;

            6. 1.6 Dezvoltarea unui soft pentru managementul de caz şi monitorizarea femeilor participante la screening-ul organizat pentru depistarea precoce activă a cancerului de col uterin.

          2. 2) Întărirea şi dezvoltarea cunoştinţelor populaţiei generale cu privire la la prevenirea cancerului de col uterin:

            1. 2.1 Crearea mesajelor pentru materialele media destinate populatiei generale Pretestarea mesajelor;

            2. 2.2 Realizarea spoturilor TV/radio;

            3. 2.3 Crearea mixului media;

            4. 2.4 Difuzarea spoturilor TV/radio;

            5. 2.5 Evaluarea campaniei media.

          3. 3) Întărirea şi dezvoltarea cunoştinţelor şi aptitudinilor furnizorilor de servicii medicale pentru a comunica şi a sprijini pacientele cărora li s-a stabilit diagnostiul de cancer de col uterin:

            1. 3.1 Cercetarea literaturii existente pentru identificarea unor curricule care pot fi folosite sau se pot adapta pentru a fi utilizate ca punct de plecare pentru un curriculum care să corespundă nevoilor de educaţie ale furnizorilor de servicii primare de sănătate;

            2. 3.2 Pregătirea curriculum-ului şi a materialelor de instrucţie;

            3. 3.3 Realizarea curriculum-ului propriu zis; 3.4Pretestarea curriculum-ului;

          3.5Revizuirea şi modificarea curriculum-ului;

            1. 3.5 Oraganizarea unui program de instruire a furnizorilor de servicii medicale

            2. 3.6 Evaluarea cunoştinţelor cursantilor după absolvirea programului de instruire. Ministerul Sănătăţii realizează activităţile aferente Subprogramului de informare,

          educare, comunicare pentru prevenirea cancerului de col uterin în baza contractului încheiat, în condiţiile prevăzute de legislaţia în domeniul achiziţiilor publice, cu Şcoala Naţională de Sănătate Publică şi Management Sanitar.

          La încheierea contractului se va preciza în mod obligatoriu: date referitoare la activităţile care fac obiectul contractului, timpul aferent fiecărei activităţi, sumele corespunzătoare acestora, precum şi modul de raportare şi valorificare al rezultatelor, termenele intermediare şi termenul final de predare.

          Decontarea contravalorii lucrărilor sau prestaţiilor contractate se face în raport cu gradul de realizare a acestora, precum şi de îndeplinirea sarcinilor şi termenelor contractuale.

          1. 10. Subprogramul de promovare a unui stil de viaţă sănătos;

            Coordonarea tehnică : Institutul de Sănătate Publică Bucureşti prin Centrul Naţional de Promovarea Sănătăţii pentru judeţele arondate institutelor de sănătate publică Bucureşti şi Iaşi, Centrul de Sănătate Publică Sibiu pentru judeţele arondate institutelor de sănătate publică Cluj şi Timişoara.

            Activităţi :

            1. 1. Desfăşurarea de campanii de informare, educare, comunicare la nivel naţional şi local după cum urmează :

              1. a. Campanii de promovare a unei alimentaţii sănătoase, a activităţii fizice şi a sănătăţii în relaţie cu mediul, inclusiv promovarea normelor de igienă personala şi a mediului;

              2. b. Campanie pentru combaterea consumului de alcool şi droguri;

              3. c. Campanii pentru celebrarea zilelor mondiale/europene a unor probleme de sănătate specifice:

                c1. Săptămîna Europeană a Vaccinării

                c2. Ziua Mondială de Luptă împotriva Tuberculozei c3. Ziua Mondială a Sănătăţii

                c4. Ziua Mondială fără Tutun

                c5. Ziua Mondială de Luptă Împotriva HIV-SIDA

                c6. Ziua Europeană privind Consumul de Antibiotice şi Rezistenţa Microbiană

              4. d. Campanie de prevenire şi combatere a obezităţii la copii

              5. e. Alte campanii de IEC, la solicitarea Ministerului Sănătăţii, în funcţie de priorităţile de sănătate publică identificate

            2. 2. Realizarea de studii de evaluare a campaniilor IEC precum şi studii populaţionale de evaluare a cunoştinţelor, atitudinilor, mentalităţilor şi comportamentelor legate de stilul de viaţă

            Indicatori de evaluare :

            1. a) Indicatori fizici – raportare trimestrială

              • - număr de campanii de informare, educare, comunicare - 22

              • - număr de studii de evaluare - 4

            2. b) Indicatori de eficienţă : raportare anuală

              • - cost mediu pe campanie – 170.000 lei

              • - cost mediu pe studiu – 100.000 lei

          2. 11. Subprogramul de prevenire şi combatere a consumului de tutun.

          Obiectiv general: scăderea consumului de tutun prin descurajarea debutului fumatului

          şi încurajarea renunţării la fumat.

          Activităţi:

          1. 1. Asigurarea de servicii necesare terapiei de susţinere a renunţării la fumat (consiliere, tratament medicamentos, terapie comportamentală) de către medici şi psihologi cu pregătire profesională specifică;

          2. 2. Asigurarea funcţionării liniei telefonice gratuite şi a site-ului de internet specific pentru cei care doresc informaţii despre renunţarea la fumat (Tel Verde STOP FUMAT);

          3. 3. Desfăşurarea unei campanii naţionale de celebrare a Zilei Naţionale fără Tutun;

          4. 4. Realizarea de studii de evaluare a cunoştinţelor, atitudinilor şi comportamentelor legate de consumul de tutun precum şi a impactului măsurilor legislative adoptate.

            Indicatori de evaluare:

            1. a) indicatori fizici – raportare trimestrială/ anuală:

              • - număr total de persoane care au beneficiat de asistenţă în vederea renunţării la fumat: 10.000

              • - număr total persoane care au beneficiat de tratament medicamentos în vederea renunţării la fumat: 5.000;

              • - număr total de persoane care apelează linia telefonică gratuită: 2000;

              • - număr total de studii: 2

            2. b) indicatori de eficienţă – raportare trimestrială/ anuală:

              • - cost mediu/ persoană care a beneficiat de asistenţă în vederea renunţării la fumat: 320 lei/persoană;

              • - cost mediu / studiu de evaluare: 100 000 lei;

                Unităţi care derulează programul:

                • - Institutul de Sănătate Publică Bucureşti, Centrul Naţional de Promovarea Sănătăţii

                • - Centrul de Sănătate Publică Sibiu ;

                • - Institutul de Pneumoftiziologie "Marius Nasta" ;

                • - Direcţiile de sănătate publică judeţene şi a municipiului Bucureşti.

                • - Unităţi sanitare;

                  Natura cheltuielilor

                • - achiziţionarea de medicamente, bunuri de natura obiectelor de inventar, dezinfectanţi, alte cheltuieli cu bunuri şi servicii.

                • - cheltuieli salariale pentru personalul de specialitate ce implementează acest obiectiv (medici şi psihologi);

                • - materiale birotică, prestării servicii tipografie pentru editarea de materiale informative şi tipărirea de ghiduri şi buletine informative, prestări servicii pentru organizare de instruiri metodologice şi cursuri de scurtă durată, cheltuieli de protocol

        5. V. PROGRAMUL NAŢIONAL DE SĂNĂTATE A FEMEII ŞI COPILULUI

          Coordonare tehnică: Institutul pentru Ocrotirea Mamei şi Copilului "Prof. Dr.

          Alfred Rusescu" Bucureşti

          Obiective:

          1. a) Creşterea accesului şi calităţii serviciilor specifice de sănătate a reproducerii pentru prevenirea sarcinilor nedorite,morbidităţii şi mortalităţii materne;

          2. b) Regionalizarea îngrijirilor perinatale pentru copiii cu greutate mică la naştere sau alte patologii grave în perioada perinatală;

          3. c) Realizarea screening-ului la naştere a unor afecţiunii cu potenţial invalidant şi posibilităţi de prevenţie a handicapului;

          4. d) Ameliorarea stării de nutriţie a gravidei şi a copilului sub 1 an;

          5. e) Depistarea precoce şi prevenirea secundară a unor complicaţii la unele boli cronice ale copilului.

            Structura:

            1. 1. Subprogramul de creştere a accesului la servicii moderne de planificare familială

              Coordonare tehnica: Spitalul Clinic de Obstetrică - Ginecologie "Prof. Dr. Panait Sârbu" Bucureşti - Centrul de planificare familială -

              Activităţi:

              1. 1. procurarea şi distribuţia de contraceptive*);

              2. 2. tipărirea şi distribuţia de formulare de înregistrare şi raportare a activităţii de planificare familială;

              3. 3. instruirea şi perfecţionarea personalului medical din asistenţa medicală primară şi de specialitate în colaborare cu Biroul pentru România al Fondului ONU pentru Populaţie;

              4. 4. monitorizarea desfăşurarii subprogramului, estimarea consumului şi a necesarului de contraceptive, precum şi a numărului furnizorilor de servicii, prin sistemul informatic InterCON.

              5. 5. stabilirea pe eşantion a ratei utilizarii metodelor contraceptive moderne de către populaţia de vârsta fertilă în colaborare cu Fondul ONU pentru Populatie şi alte instituţii interesate în acest domeniu.

              *) Contraceptivele se acordă fără plată prin cabinetele de planificare familială, prin cabinetele medicilor de familie incluşi în program, prin cabinetele de obstetrică- ginecologie din ambulatoriul de specialitate şi spital, precum şi prin secţiile de ginecologie în care se efectuează avorturi la cerere. Categoriile de persoane beneficiare ale acordării gratuite a contraceptivelor sunt şomerele, elevele şi studentele, persoanele care fac parte din familii beneficiare de ajutor social, femeile cu domiciliu stabil în mediul rural, femeile care efectuează un avort, la cerere, într-o unitate sanitară publică, precum şi alte persoane fără venituri care dau declaraţie pe proprie răspundere în acest sens.

              Toţi furnizorii de servicii medicale de planificare familială incluşi în program au obligaţia de a justifica consumul de contraceptive către direcţiile de sănătate publică teritoriale.

              Indicatori de evaluare:

              1. 1) Indicatori fizici:

                • - număr de medici de familie implicaţi în furnizarea de servicii de planificare familială: 3.600/an;

                • - număr de utilizatori activi de metode moderne de contracepţie: 125.000/an;

              2. 2) Indicatori de eficienţă:

                • - cost mediu/utilizator activ de metode de contracepţie: 22,20 lei;

              3. 3) Indicatori de rezultat:

                • - înregistrarea cel puţin a aceluiaşi număr de avorturi la cerere ca în anul precedent; Unităţi care derulează subprogramul:

                  • - Spitalul Clinic de Obstetrică-Ginecologie "Prof. Dr. Panait Sârbu" Bucureşti - Centrul de planificare familială;

                  • - directiile de sănătate publică judeţene şi a municipiului Bucureşti;

                  • - unităţi sanitare cu paturi, cu secţii de ginecologie, cabinete de planificare familială, cabinete de obstetrică-ginecologie din ambulatoriul de specialitate;

                  • - secţiile de ginecologie în care se efectuează avorturi la cerere.

            2. 2. Subprogramul de creştere a accesului, calităţii şi eficienţei serviciilor medicale specifice pentru gravidă şi lăuză

          Coordonare tehnică:

          Spitalul Clinic de Obstetrica Ginecologie Filantropia Bucureşti

          Institutul pentru Ocrotirea Mamei şi Copilului "Prof. Dr. Alfred Rusescu" Bucureşti

          Activităţi:

          1. 1) revizuirea Carnetului gravidei şi a fişei-anexă pentru supravegherea medicală a gravidei şi lăuzei, tipărirea şi distribuţia acestora, monitorizarea pe eşantion a utilizarii acestor documente medicale;

          2. 2) elaborarea unei metodologii privind regionalizarea îngrijirilor perinatale;

          3. 3) revizuirea metodologiei naţionale de analiză a deceselor materne conform recomandărilor Fondului ONU pentru Populaţie şi Organizaţiei Mondiale a Sănătăţii, în parteneriat cu reprezenţantele acestor instituţii în România; organizarea secretariatului pentru analiza deceselor materne la Institutul pentru Ocrotirea Mamei şi Copilului "Prof. Dr. Alfred Rusescu" Bucureşti;

          4. 4) elaborarea şi tipărirea ghidurilor clinice în specialitatea obstetrică-ginecologie şi monitorizarea utilizării lor în parteneriat cu Biroul pentru România al Fondului ONU pentru Populaţie;

          5. 5) instruirea şi perfecţionarea personalului medical privind standardele serviciilor medicale ce trebuiesc acordate gravidei în perioada pre- şi perinatală, în colaborare cu Biroul pentru România al Fondului ONU pentru Populaţie, precum şi alte organizaţii şi instituţii care derulează programe complementare.

          Indicatori de evaluare:

          1. 1) Indicatori fizici:

            • - număr de carnete şi fişe pentru supravegherea medicală a gravidei şi lăuzei, tipărite în formă actualizată cel puţin 100.000;

            • - număr de unităţi în care se efectuează auditarea ghidurilor clinice: 5;

            • - număr de persoane instruite: cel puţin 400;

            • - număr ghiduri clinice în specialitatea obstetrică-ginecologie, elaborate şi tipărite în 2009: 8;

          2. 2) Indicatori de eficienţă:

            • - cost mediu/carnete şi fişe pentru supravegherea medicală a gravidei şi lăuzei: 2 lei;

            • - cost mediu/activitate de instuire: 60 lei;

          3. 3) Indicatori de rezultat:

            • - scăderea indicatorului de mortalitate maternă prin risc obstetrical direct la 0,08 decese la 1.000 născuţi vii.

              Unităţi care derulează subprogramul:

              • - Spitalul Clinic de Obstetrica Ginecologie Filantropia Bucureşti;

              • - Institutul pentru Ocrotirea Mamei si Copilului "Prof. Dr. Alfred Rusescu" Bucureşti - analiza mortalităţii materne;

              • - direcţiile de sănătate publică judeţene şi a municipiului Bucureşti;

              • - cabinete de medicină de familie, unităţi sanitare cu paturi şi cabinete de specialitate obstetrică-ginecologie, alte unităţi sanitare de specialitate, după caz.

          1. 1. Subprogramul de profilaxie şi diagnostic pre- şi postnatal al malformaţiilor şi/sau al unor afecţiuni genetice

            Coordonare tehnică : Spitalul Clinc Judeţean de Urgenţă Cluj Napoca

            Activităţi:

            1. 1) efectuarea activităţilor specifice de testare, diagnostic clinic şi de laborator al populaţiei-ţintă;

            2. 2) procurarea reactivilor specifici, kit-urilor necesare dozărilor homonale şi biochimice, materialelor sanitare, consumabilelor şi instrumentarului necesare efectuării activităţilor specifice;

            3. 3) decontarea cheltuielilor legate de transportul probelor biologice la centrele specializate

            4. 4) realizarea, implementarea şi managementul Registrului naţional pentru malformaţii congenitale şi anomalii genetice.

            Indicatori de evaluare:

            1. 1) Indicatori fizici:

              • - număr gravide cu risc malformativ şi genetic testate: 7.000/an;

              • - număr malformaţii ale fătului/embrionului depistate: 200/an;

              • - număr examene citogenetice efectuate pe celule fetale: 600/an;

              • - număr copii cu defecte congenitale evaluaţi clinic şi paraclinic: 2.000/an;

              • - număr copii cu defecte congenitale exploraţi genetic: 1.000/an;

            2. 2) Indicatori de eficienţă:

              • - cost mediu/gravidă testată pentru risc malformativ: 100 lei;

              • - cost mediu/examen cariotip fetal: 500 lei;

              • - cost mediu/copil cu defecte congenitale evaluaţi clinic şi paraclinic: 100 lei

              • - cost mediu/copil cu defecte congenitale explorat genetic: 300 lei.

            3. 3) Indicatori de rezultat:

              • - funcţionarea centrelor regionale la parametrii corespunzători investigaţiilor care le pot efectua.

                Unităţi care derulează subprogramul:

              • - Spitalul Clinic Judeţean de Urgenţă Cluj-Napoca;

              • - Institutul pentru Ocrotirea Mamei şi Copilului "Prof. Dr. Alfred Rusescu" Bucureşti;

              • - Spitalul Judeţean de Urgenţă Ilfov - Secţia de obstetrică-ginecologie nr. 2 - Compartimentul de Medicină Materno-Fetală;

              • - Spitalul Clinic de Copii Oradea;

              • - Spitalul Clinic de Urgenţă pentru Copii Cluj Napoca;

              • - Spitalul Clinic de Urgenţă pentru Copii "Sfânta Maria" Iaşi;

              • - Spitalul Clinic Judeţean de Urgenţă Târgu Mureş;

              • - Spitalul Clinic Judeţean de Urgenţă Constanţa;

              • - Spitalul Clinic de Obstetrică-Ginecologie "Cuza Vodă" Iaşi;

              • - Spitalul Clinic de Obstetrică-Ginecologie "Dumitru Popescu" Timişoara;

              • - Spitalul Clinic de Obstetrică-Ginecologie "Filantropia" Bucureşti;

              • - Centrul de Patologie Neuro-Musculară "Dr. Radu Horia" Vâlcele;

          2. 2. Subprogramul de profilaxie a sindromului de izoimunizare Rh

          Coordonare tehnică : Institutul pentru Ocrotirea Mamei si Copilului „Prof. Dr.

          Alfred Rusescu” Bucureşti

          Activităţi:

          1. 1) asigurarea imunoglobulinei specifice;

          2. 2) asigurarea reactivilor pentru determinări specifice;

          3. 3) vaccinarea antiD a lăuzelor Rh negative eligibile;

          4. 4) vaccinarea antiD a femeilor eligibile Rh negative care au avortat, care au avut sarcini ectopice sau care au suferit proceduri invazive efectuate în scop terapeutic şi diagnostic;

          5. 5) monitorizarea şi evaluarea desfăşurării subprogramului, stabilirea necesarului de imunoglobulina şi reactivi specifici.

          Indicatori de evaluare:

          1. 1) Indicatori fizici:

            • - număr de lăuze Rh negative vaccinate cu imunoglobulină specifică: 2.000/an;

            • - număr de femei Rh negative care au avortat, care au avut sarcini ectopice sau care au suferit proceduri invazive efectuate în scop terapeutic şi diagnostic, vaccinate cu imunoglobulină specifică: 700/an;

          2. 2) Indicatori de eficienţă:

            • - cost mediu/vaccinare antiD: 400 lei.

          3. 3) Indicatori de rezultat:

            • - implementarea subprogramului în toate judeţele şi în municipiul Bucuresti.

              Unităţi care derulează subprogramul:

            • - Institutul pentru Ocrotirea Mamei şi Copilului "Prof. dr. Alfred Rusescu" Bucureşti

            • - Spitalul de Recuperare Borşa, Maramureş;

            • - spitalele nominalizate de direcţiile de sănătate publică judeţene şi a municipiului Bucureşti.

          1. 5. Subprogramul de prevenire a deceselor neonatale prin creşterea accesului la îngrijiri adecvate în unităţi regionale şi de evaluarea a mortalităţii neonatale

            Coordonator tehnic: Spitalul Clinic de Obstetrică-Ginecologie "Cuza Vodă" Iaşi; Activităţi:

            1. 1) procurarea de reactivi, consumabile, materiale sanitare necesare îngrijirii intensive a nou-născuţilor, precum şi asigurarea de lucrări de service, reparaţii, piese de schimb pentru aparatura specifică, cu excepţia celor de natura cheltuielilor de capital;

            2. 2) asigurarea cheltuielilor materiale necesare pentru transportul nou-născuţilor cu unităţile de transport neonatal din structura unităţilor sanitare, procurarea de reactivi, medicamente, materiale sanitare şi consumabile, precum şi asigurarea de lucrări de service şi reparaţii pentru aparatura specifică din unitatile de transport neonatal şi ambulanţele din dotare, cu excepţia celor de natura cheltuielilor de capital;

            3. 3) monitorizarea transferului către centrele regionale de nivel III şi către secţiilor de neonatologie de nivel II a nou-născuţilor cu greutate mică la naştere sau cu alte

              probleme grave ale stării de sănătate prin catagrafierea anuală a acestor transferuri de către unitatea coordonatoare pe baza machetei întocmite în cadrul Programului RoNeonat;

            4. 4) elaborarea metodologiei naţionale de analiza a deceselor neonatale, conform recomandărilor OMS şi sub coordonarea Spitalului Clinic de Obstetrică-Ginecologie

            „Cuza Vodă” Iaşi; organizarea secretariatului pentru analiza a deceselor neonatale în cadrul Spitalului Clinic de Obstetrică-Ginecologie „Cuza Vodă” Iaşi.

            Indicatori de evaluare:

            1. 1) Indicatori fizici:

              • - număr de secţii/compartimente de terapie intensivă nou-născuţi beneficiare: 40/an;

              • - număr de unităţi de transport nou-născuţi beneficiare: 3 + 3(în situaţia în care se realizează dotarea cu ambulanţe specializate pentru transportul neonatal)/an;

              • - număr de nou-născuţi beneficiari de activităţile subprogramului în secţii/compartimente de terapie intensivă: 10.000/an;

              • - număr de nou-născuţi transportaţi cu unităţi de transport neonatal: 950/an din care:

                • - 450 la Institutul pentru Ocrotirea Mamei şi Copilului "Prof. dr. Alfred Rusescu" Bucureşti;

                • - 350 la Spitalul Clinic de Obstetrică-Ginecologie "Cuza Vodă" Iaşi;

                • - 150 SMURD - Tg. Mureş

            2. 2) Indicatori de eficienţă:

              • - cost mediu/secţie de terapie intensivă: 63.500 lei;

              • - cost mediu/unitate de transport nou-născuţi: 20.000 lei;

            3. 3) Indicatori de rezultat:

              • - diminuarea cu 10% a numărului de nou născuţi cu greutate sub 2.000 grame îngrijiţi in alte unităţi decât centrele regionale de nivel III;

                Unităţi care derulează subprogramul:

                • - Spitalul Clinic de Obstetrică-Ginecologie "Cuza Vodă" Iaşi

                • - Institutul pentru Ocrotirea Mamei şi Copilului "Prof. Dr. Alfred Rusescu" Bucureşti;

                • - Secţiile şi compartimentele de terapie intensivă nou-născuţi din maternităţile de nivel III precum şi, în cazuri bine justificate, spitale sau secţii de pediatrie care oferă servicii de terapie intensivă pentru nou-născuţi, nominalizate de direcţiile de sănătate publică judeţene şi a municipiului Bucureşti.

          2. 6. Subprogramul de screening neonatal pentru depistarea fenilcetonuriei şi hipotiroidismului congenital, precum şi confirmarea diagnosticului şi tratamentul specific al cazurilor depistate

            Coordonator tehnic: Institutul pentru Ocrotirea mamei si Copilului "Prof. Dr.

            Alfred Rusescu" Bucureşti

            Activităţi:

            1. 1) recoltarea, transportul şi efectuarea testelor specifice efectuarii screening-ului neonatal pentru depistarea fenilcetonuriei şi hipotiroidismului congenital;

            2. 2) procurarea de teste specifice, medii de cultură, materiale de laborator, consumabile necesare eefctuării screening-ului, efecte poştale pentru transportul eşantioanelor şi consumabile aferente sistemului informatic;

            3. 3) asigurarea preparatelor dietetice fără fenilalanină sau sărace în fenilalanină şi a medicamentelor, necesare tratamentului dietetic şi medicamentos în timpul spitalizării precum şi în regim ambulatoriu;

            4. 4) cheltuieli aferente organizării centrului regional de depistare Iaşi;

            5. 5) dispensarizarea la nivelul tuturor eşaloanelor asistenţei medicale a cazurilor confirmate;

            6. 6) monitorizarea şi evaluarea screening-ului în teritoriile arondate centrelor regionale.

            Indicatori de evaluare:

            1. 1) Indicatori fizici:

              • - număr nou-născuţi testaţi pentru fenilcetonurie: cel puţin 100.000/an;

              • - număr nou-născuţi testaţi pentru hipotiroidism congenital: cel puţin 100.000/an;

              • - număr nou-născuţi trataţi pentru fenilcetonurie: 50/an;

              • - număr nou-născuţi trataţi pentru hipotiroidism congenital: 50/an;

            2. 2) Indicatori de eficienţă:

              • - cost mediu/screening pentru fenilcetonurie: 5 lei;

              • - cost mediu/screening pentru hipotiroidism congenital: 5 lei;

              • - cost mediu/copil tratat pentru fenilcetonurie: 14.940 lei;

              • - cost mediu/copil tratat pentru hipotiroidism congenital: 1.440 lei

            3. 3) Indicatori de rezultat:

              • - creşterea numărului de judeţe incluse în screening la 22 şi de nou-născuţi la cca.

            120.000 pentru fenilcetonurie, respectiv cca. 120.000 pentru hipotiroidism congenital;

            Unităţi care derulează intervenţia:

            • - Institutul pentru Ocrotirea Mamei şi Copilului "Prof. Dr. Alfred Rusescu" Bucureşti;

            • - Spitalul Clinic Judeţean de Urgenţă Cluj-Napoca;

            • - Spitalul Clinic de Urgenţă pentru Copii Cluj-Napoca;

            • - Spitalul Clinic de Urgenţă pentru Copii "Sf. Maria" Iaşi;

            • - Spitalul Clinic de Copii III Timişoara;

            • - secţiile, compartimentele de nou-născuţi din judeţele în care se efectuează screeningul neonatal arondate la centrele regionale după cum urmează:

            • - Centrul regional Bucureşti din structura Institutului pentru Ocrotirea Mamei si Copilului "Prof. Dr. Alfred Rusescu" Bucureşti are arondate unităţile sanitare din municipiul Bucureşti, judeţele: Constanta, Ialomita, Ilfov, Călăraşi, Vâlcea, Argeş, Braşov, Tulcea, Brăila, Buzău, Prahova, Dâmboviţa;

            • - Centrul regional Cluj din structura Spitalului Clinic Judeţean de Urgenţă Cluj-Napoca şi Spitalului Clinic de Urgenţă pentru Copii Cluj-Napoca are arondate unităţile sanitare din judeţele Cluj, Maramureş, Bihor, Sibiu;

            • - Centrul regional Iaşi din structura Spitalului Clinic de Urgenţă pentru Copii "Sf. Maria" Iaşi are arondate unităţile sanitare din judeţele Iaşi, Neamţ, Suceava;

            • - Centrul regional Timişoara din structura Spitalului Clinic de Uregnţă pentru Copii

            „Louis Ţurcanu” Timişoara are arondate unităţile sanitare din judeţele Timiş şi Hunedoara.

          3. 7. Subprogramul de screening pentru depistarea precoce a deficienţelor de auz la nou-născut

            Coordonator tehnic:

            Institutul de Fonoaudiologie şi Chirurgie Funcţională O.R.L. "Prof. dr. Dorin Hociotă" Bucureşti;

            Institutul pentru Ocrotirea mamei şi copilului "Prof. Dr. Alfred Rusescu" Bucureşti

            Activităţi:

            1. 1) efectuarea screening-ului pentru depistarea precoce a surdităţii la nou născut;

            2. 2) procurarea de consumabile specifice necesare screeningului pentru depistarea precoce a deficienţelor de auz la nou născut;

            3. 3) confirmarea dignosticului în unităţi sanitare specializate.

            Indicatori de evaluare:

            1. 1) Indicatori fizici:

            - număr nou-născuţi la care s-a efectuat screening pentru depistarea deficienţelor de auz: 30.000/an;

            1. b) Indicatori de eficienţă:

              • - cost mediu/screening pentru depistarea deficienţelor de auz la nou-născut: 10 lei.

            2. c) Indicatori de rezultat:

              • - testarea a peste 80% din nou- nascutii în unităţile în care se efectuează screening-ul Unităţi care derulează subprogramul:

              • - Institutul de Fonoaudiologie şi Chirurgie Funcţională O.R.L. "Prof. dr. Dorin Hociotă" Bucureşti;

              • - Institutul pentru Ocrotirea Mamei şi Copilului "Prof. Dr. Alfred Rusescu" Bucureşti;

              • - Spitalul Clinic de Obstetrică-Ginecologie "Panait Sârbu" Bucureşti;

              • - Spitalul Clinic de Obstetrică-Ginecologie "Dr. Dumitru Popescu" Timişoara;

              • - Spitalul Clinic de Copii de Urgenţă pentru Copii "Louis Ţurcanu" Timişoara - compartimentul O.R.L.;

              • - Spitalul Clinic Judeţean de Urgenţă Timişoara - Clinica O.R.L. Pediatrie;

              • - Spitalul Clinic Judeţean de Urgenţă Cluj-Napoca;

              • - Spitalul Clinic Obstetrică-Ginecologie "Cuza Vodă" Iaşi;

              • - Spitalul Clinic de Recuperare Iaşi - Clinica de O.R.L.;

              • - Spitalul Clinic Judeţean de Urgenţă Târgu-Mureş;

              • - Spitalul Judeţean de Urgenţă Bacău;

              • - Spitalul Obstetrică-Ginecologie "Dr. Ioan Aurel Sbârcea" Braşov;

              • - Spitalul Clinic de Obstetrică-Ginecologie Oradea;

              • - Spitalul Clinic Judeţean de Urgenţă Sibiu;

              • - Spitalul Judeţean de Urgenţă "Sf. Ioan cel Nou" Suceava;

              • - Spitalul Clinic "Dr. I. Cantacuzino" Bucureşti.

          4. 8. Subprogramul de screening pentru depistarea precoce a retinopatiei de prematuritate, tratamentul şi dispensarizarea bolnavilor

          Coordonator tehnic: Institutul pentru Ocrotirea Mamei si Copilului „Prof. Dr.

          Alfred Rusescu” Bucureşti

          Activităţi:

          1. 1. efectuarea screening-ului pentru depistarea riscului de cecitate la populaţia ţintă;

          2. 2. tratament specific al retinopatiei de prematuritate;

          3. 3. monitorizarea posterapeutică a copiilor trataţi;

          4. 4. formarea profesională a personalului medical de specialitate;

          5. 5. realizarea unui registru naţional al copiilor cu retinopatie de prematuritate; 6.asigurarea medicamentelor, instrumentarului, consumabilelor, pieselor de

          schimb, întreţinerea şi reparaţiile echipamentelor specifice folosite, cu excepţia celor de natura cheltuielilor de capital.

          Indicatori de evaluare:

          1. 1) Indicatori fizici :

            • - număr prematuri testaţi pentru depistarea retinopatiei: 3.000/an;

            • - număr prematuri trataţi cu laser: 250/an;

          2. 2) Indicatori de eficienţă:

            • - cost mediu/prematur testat pentru retinopatie: 50 lei

            • - cost mediu/prematur tratat cu laser: 1.400 lei

          3. 3) Indicatori de rezultat:

            • - efectuarea examinării specifice la peste 80% din populaţia ţintă.

              Unităţi care derulează subprogramul:

              - Institutul pentru Ocrotirea Mamei şi Copilului "Prof. Dr. Alfred Rusescu" Bucureşti;

            • - unităţi sanitare nominalizate de direcţiile de sănătate publică Bihor, Braşov, Cluj, Constanţa, Dolj, Iaşi, Mureş, Sibiu, Timiş şi a municipiului Bucureşti;

              1. 1. Subprogramul de promovare a alăptării

                Coordonare tehnică: Institutul pentru Ocrotirea Mamei şi Copilului "Prof. Dr.

                Alfred Rusescu" Bucureşti

                Activităţi:

                1. 1) formarea personalului medical din asistenţa primară şi de specialitate pentru promovarea alăptării şi consiliere, în cel puţin 3 judeţe cu populaţie vulnerabilă în parteneriat cu reprezentanţa UNICEF în România;

                2. 2) promovarea alăptării şi consilierea privind alăptarea de către personal specializat, a populaţiei ţintă, gravide, lăuze şi familiilor acestora, prin unităţile sanitare cu paturi cuprinse în iniţiativa "Spital prieten al copilului";

                3. 3) reorganizarea Comitetului Naţional de Promovarea Alăptării din stuctura Institutului pentru Ocrotirea Mamei şi Copilului "Prof. Dr. Alfred Rusescu" Bucureşti

                şi asigurarea cheltuielilor de funcţionare a acestuia, în parteneriat cu reprezentanţa UNICEF în România;

                1. 5) monitorizarea pe eşantion a modului de respectare a legislaţiei privind promovarea substituenţilor de lapte matern şi a ratei de alăptare exclusivă de către Institutul pentru Ocrotirea Mamei si Copilului "Prof. Dr. Alfred Rusescu" Bucureşti, în parteneriat cu reprezentanţa UNICEF în România şi direcţiile de sănătate publică nominalizate în eşantion;

                2. 6) susţinerea încadrării, organizării şi funcţionării centrelor de promovare a alăptării;

                3. 7) monitorizarea, evaluarea, certificarea/recertificarea "Spitalelor Prietene ale Copilului", în parteneriat cu reprezentanţa UNICEF în România;

                4. 8) elaborarea, tipărirea şi distribuţia de materiale informative privind alăptarea şi îngrijirea copilului;

                Indicatori de evaluare:

                1. 1) Indicatori fizici:

                  • - număr de centre de promovare a alăptării funcţionale : 20/an;

                  • - număr de personal medical instruit în promovarea alăptării: 600/an;

                  • - număr de gravide/lăuze beneficiare de activităţi de consiliere privind alăptarea: 40.000/an;

                  • - număr de maternităţi active în cadrul iniţiativei "Spital Prieten al Copilului": 30/an;

                2. 2) Indicatori de eficienţă:

                  • - cost mediu/centru de promovare a alăptării: 12.500 lei

                3. 3) Indicatori de rezultat:

                  • - consilierea activă în proporţie de cel puţin 80% a mamelor din unităţile ce derulează interventia;

                  • - instruirea a cel puţin 25% din personalul secţiilor de nou născuţi şi obstetrică- ginecologie privind tehnici şi modalităţi de promovare a alimentaţiei naturale ;

                  • - instruirea întregului personal nou angajat în secţiile de neonatologie şi obstetrică- ginecologie privind tehnici şi modalităţi de promovare a alăptării

                    Unităţi care derulează subprogramul:

                    - spitalele judeţene din Cluj, Hunedoara, Maramureş, Mureş, Sibiu, Neamţ, Suceava, Timiş şi Vaslui;

                  • - Spitalul Clinic de Obstetrică-Ginecologie "Dr. Salvador Vuia" Arad;

                  • - Spitalul Clinic Obstetrică-Ginecologie Oradea;

                  • - Spitalul Clinic Obstetrică-Ginecologie "Dr. Dumitru Popescu" Timişoara;

                  • - Spitalul Clinic Obstetrică-Ginecologie "Cuza Vodă" Iaşi;

                  • - Spitalul Obstetrică-Ginecologie Râmnicu Vâlcea;

                  • - Spitalul Municipal Sighetu Marmaţiei;

                  • - Spitalul Obstetrică-Ginecologie Botoşani;

                  • - Spitalul Municipal de Urgenţă Roman;

                  • - Spitalul Municipal Medgidia;

                  • - Spitalul Clinic de Urgenţă "Sf. Pantelimon" Bucureşti;

                  • - Spitalul Universitar de Urgenţă Bucureşti;

                  • - Institutul pentru Ocrotirea Mamei şi Copilului "Prof. Dr. Alfred Rusescu" Bucureşti.

              2. 2. Subprogramul de profilaxie a distrofiei la copiii cu vârstă cuprinsă între 0 - 12 luni, care nu beneficiază de lapte matern prin administrare de lapte praf

                Activităţi:

                1) procurarea şi distribuţia de lapte praf la copiii cu vârstă cuprinsă între 0 - 12 luni, care nu beneficiază de lapte matern prin administrare de lapte praf, conform prevederilor legale în vigoare* (inclusiv cheltuieli de depozitare şi transport).

                * Laptele praf se distribuie în condiţiile prevăzute de Legea nr. 321/2001 privind acordarea gratuită de lapte praf pentru copiii cu vârste cuprinse între 0 – 12 luni, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 341 din 27 iunie 2001, şi Ordinul ministrului sănătăţii şi familiei şi al ministrului administraţiei şi internelor nr. 267/1.253/2006 pentru aprobarea Normelor metodologice de aplicare a Legii nr. 321/2001 privind acordarea gratuită de lapte praf pentru copii cu vârste cuprinse între 0 – 12 luni, care nu beneficiază de lapte matern.

                Indicatori de evaluare:

                1. 1) Indicatori fizici:

                  • - număr de copii beneficiari: 80.000/an;

                2. 2) Indicatori de eficienţă:

                  • - cost mediu/copil beneficiar: 187,5 lei.

                3. 3) Indicatori de rezultat:

                  • - scăderea cu 20% a numărului de copii distrofici;

                Unităţi care derulează subprogramul:

                • - direcţiile de sănătate publică judeţene şi a municipiului Bucureşti;

                • - cabinete de asistenţă medicală primară.

              3. 3. Subprogramul de profilaxie a malnutriţiei la copii cu greutate mică la naştere Coordonare tehnică: Institutul pentru Ocrotirea Mamei şi Copilului "Prof. Dr. Alfred

                Rusescu" Bucureşti

                Activităţi:

                1. 1) procurarea de produse dietetice specifice, produse medicamentoase necesare prevenirii malnutriţiei (aminoacizi, soluţii lipidice, eritropoetina etc.), precum şi a consumabilelor necesare administrarii: sonde de alimentatie parenterală, truse de perfuzii, seringii şi racorduri pentru injectomate;

                2. 2) procurarea de formule de lapte praf - alimente cu destinaţie medicală specială;

                3. 3) administrarea tratamentului dietetic şi medicamentos necesar în timpul spitalizării şi în ambulatoriu.

                Indicatori de evaluare:

                1. 1) Indicatori fizici:

                  • - număr copii beneficiari: 14.000/an;

                2. 2) Indicatori de eficienţă:

                  • - cost mediu/copil beneficiar: 100 lei.

                3. 3) Indicatori de rezultat:

                  • - creşterea numărului de prematuri beneficiari de produse dietetice specifice cu 20%;

                    Unităţi care derulează subprogramul:

                    • - Institutul pentru Ocrotirea Mamei şi Copilului "Prof. dr. Alfred Rusescu" Bucureşti

                    • - spitalele clinice, judeţene, precum şi alte unităţi care îngrijesc copii prematuri sau cu greutate mică la naştere nominalizate de direcţiile de sănătate publică şi a municipiului Bucureşti;

                    • - Spitalul de Recuperare Borşa, Maramureş;

              4. 4. Subprogramul de profilaxie a anemiei feriprive la gravidă

          Coordonare tehnică: Institutul pentru Ocrotirea mamei si Copilului "Alfred Rusescu" Bucureşti

          Activităţi:

          1. 1) procurarea şi distribuţia preparatelor de fier la gravidă, cu prioritate la cele din categoria de risc;

          2. 2) redactarea, tipărirea şi distribuirea unui protocol privind profilaxia deficitului de fier la femeia gravidă;

          3. 3) monitorizarea prevalenţei anemiei feriprive la gravidă pe eşantion de către Institutul pentru Ocrotirea mamei si Copilului "Prof. dr. Alfred Rusescu" Bucureşti şi direcţiile de sănătate publică nominalizate în eşantion. Procurarea de consumabile necesare şi revizuirea hemoglobinometrelor.

          Indicatori de evaluare:

          1. 1) Indicatori fizici:

            • - număr de gravide beneficiare de administrare profilactică a preparatelor de fier:

              32.000 /an;

          2. 2) Indicatori de eficienţă:

            • - cost mediu/gravidă beneficiară de profilaxie cu preparate de fier: 12,5 lei.

          3. 3) Indicatori de rezultat:

            • - redactarea unui protocol privind administrarea profilactică de fier în timpul sarcinii;

            • - scăderea prevalenţei anemiei feriprive la gravidă sub 35%.

              Unităţi care derulează subprogramul:

            • - Institutul pentru Ocrotirea Mamei şi Copilului "Prof. dr. Alfred Rusescu" Bucureşti;

            • - directiile de sănătate publică judeţene şi a municipiului Bucureşti;

            • - cabinete medicale de asistenţă medicală primară şi de specialitate obstetrică- ginecologie.

          1. 13. Subprogramul de profilaxia a anemiei feriprive la sugar

            Coordonare tehnică: Institutul pentru Ocrotirea Mamei si Copilului "Prof. dr.

            Alfred Rusescu" Bucureşti

            Activităţi:

            1. 1) redactarea, tipărirea şi distribuirea unui protocol privind "Prevenirea şi tratamentul carenţei de fier la copil"

            2. 2) procurarea şi distribuţia preparatelor de fier la sugar, cu prioritate la cei din categoria de risc: copii cu greutate mică la naştere, sugari alimentaţi cu derivate din lapte de vacă, sugari cu deficienţe nutriţionale;

            3. 3) efectuarea unei monitorizări pe eşantion a prevalenţei anemiei prin deficit de fier la sugar de către Institutul pentru Ocrotirea Mamei si Copilului "Prof. dr. Alfred Rusescu" Bucureşti, în colaborarea cu direcţiile de sănătate publică nominalizate în eşantion. Procurarea de consumabile necesare şi revizuirea hemoglobinometrelor.

            Indicatori de evaluare:

            1. 1) Indicatori fizici:

              • - număr de copii beneficiari de administrare profilactică a preparatelor de fier: circa 50.000;

            2. 2) Indicatori de eficienţă:

              • - cost mediu/copil beneficiar de profilaxie cu preparate de fier: 10 lei;

            3. 3) indicatori de rezultat:

              • - suplimentarea cu fier a cel putin 40% din copii cu greutate mică la naştere;

              • - redactarea, tipărirea şi distribuirea unui protocol privind "Prevenirea şi tratamentul carenţei de fier la copil".

                Unităţi care derulează subprogramul:

              • - Institutul pentru Ocrotirea Mamei si Copilului „Prof. dr. Alfred Rusescu” Bucureşti;

              • - direcţiile de sănătate publică judeţene şi a municipiului Bucureşti;

              • - cabinete de asistenţă medicală primară, de specialitate pediatrie, precum şi colectivităţi de copii.

          2. 14. Subprogramul de profilaxia a rahitismului carenţial al copilului Coordonare tehnică: Institutul pentru Ocrotirea Mamei şi Copilului

            "Prof. Dr. Alfred Rusescu" Bucureşti

            Activităţi:

            1. 1) Redactarea, tipărirea şi distribuirea unui protocol privind "Profilaxia rahitismului carenţial la sugar si copilul mic";

            2. 2) Procurarea, distribuţia şi administrarea profilactică a vitaminei D populaţiei ţintă: copii până la vârsta de 18 luni.

            Indicatori de evaluare:

            1. 1) Indicatori fizici:

              • - numărul copiilor beneficiari de administrare profilactică a vitaminei D: 180.000/an;

            2. 2) Indicatori de eficienţă:

              • - cost mediu/copil beneficiar de profilaxie cu vitamina D: 5 lei.

            3. 3) Indicatori de rezultat:

              • - peste 90% din copii nou născuţi primesc un flacon de vitaminaD la externarea din maternitate iar mamele sunt consiliate asupra rolului vitaminei D;

              • - redactarea,tipărirea şi distribuirea unui protocol privind "Profilaxia rahitismului carenţial la sugar si copilul mic".

            Unităţi care derulează subprogramul:

            • - Institutul pentru Ocrotirea Mamei şi Copilului "Prof. Dr. Alfred Rusescu" Bucureşti;

            • - direcţiile de sănătate publică judeţene şi a municipiului Bucureşti;

            • - secţii sau compartimente de nou-născuţi şi cabinete de asistenţă medicală primară nominalizate de direcţiile de sănătate publică şi a municipiului Bucureşti;

            • - Spitalul de Recuperare Borşa, Maramureş.

          3. 15. Subprogramul de diagnosticul precoce, prevenţie primară şi secundară, precum şi de monitorizare a unor afecţiuni cronice la copil

            Structura:

            1. 15.1 sindromul de detresă respiratorie la nou-născuţi;

            2. 15.2 astmul bronşic la copil;

            3. 15.3 afecţiuni generatoare de malabsorbţie, malnutritie şi diaree cronică la copil;

            4. 15.4 mucoviscidoza la copil;

            5. 15.5 imunodeficienţele primare umorale la copil;

            6. 15.6 hepatita cronică la copil.

              Activităţi:

              1. 1) procurare de medicamente, produse dietetice specifice, reactivi, materiale sanitare şi consumabile specifice;

              2. 2) procurarea de produse cu destinaţie nutriţională specială;

              3. 3) investigaţia paraclinică şi de laborator specifică pentru stabilirea diagnosticului şi monitorizării tratamentului;

              4. 4) administrarea tratamentului specific necesar în timpul spitalizării şi în ambulatoriu;

              5. 5) consilierea specifică, editarea şi distribuirea de ghiduri de profilaxie şi tratament;

              6. 6) realizarea unor baze de date pentru boli cronice la copii;

              7. 7) transportul produselor biologice pentru diagnostic la unităţi specializate;

              8. 8) asigurarea de lucrări de service, reparatii, piese de schimb pentru aparatura specifică, cu excepţia celor de natura cheltuielilor de capital;

              9. 9) coordonarea şi monitorizarea activităţilor subprogramului.

              Indicatori de evaluare :

              1. 1) Indicatori fizici:

                • - număr copii născuţi cu sindrom de detresă respiratorie trataţi cu surfactant: 350/an;

                • - număr de copii testaţi pentru astm bronşic: 3.000/an;

                • - număr de copii cu astm bronşic trataţi: 3.112/an;

                • - număr de copii investigaţi pentru diaree cronică/sindrom de malabsorbţie: 2.000/an;

                • - număr de copii cu diaree cronică/sindrom de malabsorbţie/malnutritie trataţi: 2.000/an;

                • - număr de copii testaţi pentru mucoviscidoză: 1.500/an;

                • - număr de copii trataţi pentru mucoviscidoză: 200/an

                  -număr de copii testaţi pentru imunodeficienţe primare umorale: 1.200/an;

                • - număr de copii cu imunodeficienţe primare umorale trataţi: 120/an;

                • - număr de copii testaţi pentru hepatită cronică: 2.500/an;

              2. 2) Indicatori de eficienţă:

                • - cost mediu/copil cu sindrom de detresă respiratorie tratat cu surfactant: 3.000 lei;

                • - cost mediu/copil testat pentru astm bronşic: 50 lei;

                • - cost mediu/copil cu astm bronşic tratat: 250 lei;

                • - cost mediu/copil investigat pentru diaree cronică / sindrom de malabsorbţie / malnutriţie: 100 lei;

                • - cost mediu/copil cu diaree cronică / sindrom de malabsorbţie / malnutriţie tratat: 250 lei;

                • - cost mediu/copil testat pentru mucoviscidoză: 200 lei;

                • - cost mediu/copil tratat pentru mucoviscidoză: 3.000 lei;

                • - cost mediu/copil testat pentru imunodeficienţe primare umorale: 100 lei;

                • - cost mediu/copil cu imunodeficienţe primare umorale tratat: 4.000 lei;

                • - cost mediu/copil testat pentru hepatită cronică: 220 lei;

              3. 3) indicatori de rezultat:

                • - reducerea mortalităţii infantile prin sindrom de detresă respiratorie cu 10%;

                • - creşterea numărului de copii cu astm bronşic diagnosticaţi precoce cu 10%;

                • - creşterea numărului de copii cu sindromul de malabsorbţie şi diareea cronică la copil diagnosticaţi precoce cu 10%;

                • - creşterea numărului de copii cu mucoviscidoză diagnosticaţi precoce cu 10%;

                • - creşterea numărului de copii cu imunodeficienţe primare diagnosticaţi precoce cu 10%;

                • - creşterea numărului de copii cu hepatită cronică diagnosticaţi precoce cu 10%;

              Unităţi care derulează subprogramul:

                1. 15.1 Sindromul de detresă respiratorie la nou-născuţi:

                  • - Institutul pentru Ocrotirea Mamei şi Copilului "Prof. dr. Alfred Rusescu" Bucureşti - coordonare tehnică;

                  • - spitale desemnate de către direcţiile de sănătate publică judeţene Bihor, Braşov, Cluj, Galaţi, Iaşi, Mureş, Sibiu, Timiş şi a municipiului Bucureşti.

                2. 15.2 Astmul bronşic la copil:

                  • - Institutul pentru Ocrotirea Mamei şi Copilului "Prof. dr. Alfred Rusescu" Bucureşti - coordonare tehnică;

                  • - spitale desemnate de către direcţiile de sănătate publica judeţene: Alba, Bihor, Botoşani, Braşov, Cluj, Constanţa, Dolj, Galaţi, Iaşi, Mureş, Satu Mare, Sibiu, Timiş şi a municipiului Bucureşti;

                  • - Sanatoriul Balneoclimateric de Copii Buşteni.

                3. 15.3 Sindromul de malabsorbţie şi diaree cronică la copil:

                  • - Institutul pentru Ocrotirea Mamei şi Copilului "Prof. dr. Alfred Rusescu" Bucureşti - coordonare tehnică;

                  • - spitalele desemnate de catre direcţiile de sănătate publica judeţene Bihor, Braşov, Cluj, Constanţa, Dolj, Galaţi, Iaşi, Mureş, Sibiu, Timiş şi a municipiului Bucureşti.

                4. 15.4 Mucoviscidoză la copil:

                  • - Spitalul Clinic Judeţean de Urgenţă Timişoara - coordonare tehnică;

                  • - Institutul pentru Ocrotirea Mamei şi Copilului "Prof. dr. Alfred Rusescu" Bucureşti;

                  • - spitalele desemnate de către direcţiile de sănătate publica judeţene Bihor, Braşov, Cluj, Constanţa, Dolj, Galaţi, Iaşi, Mureş, Sibiu, Timiş şi a municipiului Bucureşti.

                5. 15.5 Imunodeficienţele primare umorale la copil:

                  Spitalul Clinic de Urgenţă pentru Copii "Prof. Dr. Louis Ţurcanu" Timişoara - coordonare tehnică;

                  • - Institutul pentru Ocrotirea Mamei şi Copilului "Prof. dr. Alfred Rusescu" Bucureşti;

                  • - spitalele nominalizate de către direcţiile de sănătate publica judeţene Cluj, Iaşi, Timiş, Mureş.

                6. 15.6 Hepatita cronică la copil:

                  • - Spitalul de Copii "Sf. Maria" Iaşi - Secţia clinică II Pediatrie - coordonare tehnică;

                  • - Institutul pentru Ocrotirea Mamei şi Copilului "Alfred Rusescu" Bucureşti;

                  • - spitalele desemnate de către direcţiile de sănătate publica judeţene Bihor, Botoşani, Braşov, Cluj, Constanţa, Dolj, Galaţi, Iaşi, Mureş, Timiş şi a municipiului Bucureşti;

          4. 16. Subprogramul de prevenirea a complicatiilor, prin diagnostic precoce tratament medicamentos specific si recuperare neuropsihomotorie a următoarelor afecţiuni: epilepsia, paraliziile cerebrale, întârzierile neuropsihomotorii de cauze multifactoriale

            Coordonare tehnică: Spitalul Clinic de Psihiatrie "Prof. dr. Al. Obregia" Bucureşti

            - Secţia clinică de neurologie pediatrică

            Activităţi:

            1. 1) terapie specifică decontracturantă cu toxină botuluinică în centrele nominalizate;

            2. 2) tratamentul paraliziilor cerebrale şi altor afecţiuni neuromotorii prin electrostimulare;

            3. 3) procurare de teste specifice, consumabile, instrumente necesare pentru diagnosticul, tratamentul şi recuperarea epilepsiilor, paraliziilor cerebrale şi deficitului neuropsihomotor;

            4. 4) diagnostic precoce în fenomenele paroxistice la copil, tulburări motorii, întârziere neuro-psiho-motorie;

            5. 5) formarea medicală continuă a medicilor de familie şi de specialitate, a cadrelor medii, psihologilor, logopezilor, kinetoterapeuţilor, terapeutilor de terapie ocupaţională pentru depistarea precoce a copiilor cu risc, tratamentul corect, prevenirea deficienţelor şi recuperarea copiilor cu deficienţe neuro-psiho-motorii, epilepsie, paralizii cerebrale: organizare de cursuri, abonamente reviste specialitate, cumpărare cărţi medicale de specialitate;

            6. 6) elaborarea, publicarea şi distribuirea unui ghid de Electroencefalografie practică.

            7. 7) elaborarea, publicarea ghidurilor metodologice de diagnostic, diagnostic precoce şi tratament în fenomenele paroxistice cerebrale, paraliziile cerebrale, întârzierile neuropsihomotorii;

            8. 8) realizarea Registrului naţional unic epilepsie - concepere, creare site, baza de date pacienţi, întreţinere site.

            9. 9) realizarea Registrului national unic paralizii cerebrale - concepere, creare site, baza de date pacienţi, întreţinere site.

            Indicatori de evaluare:

            1. 1) Indicatori fizici:

              • - număr copii cu paralizii cerebrale trataţi cu toxina botulinică: 270;

              • - număr copii cu paralizii cerebrale trataţi prin electrostimulare: 700;

              • - număr copii diagnosticaţi precoce cu fenomenele paroxistice, tulburări motorii, întârzieri neuropsihomotorii: 200;

                • - număr de persoane beneficiare de formare profesională: 40

                • - ghid Electroencefalografie practică: 1

                • - număr registru: 2

            2. 2) Indicatorii de eficienţă:

              • - cost mediu/copil tratat cu toxină botulinică: 3.000 lei;

              • - cost mediu/copil tratat prin electrostimulare: 100 lei;

              • - cost mediu/diagnostic precoce al fenomenelor paroxistice la copil, tulburărilor motorii, întârzierilor neuropsihomotrii: 100 lei;

              • - cost mediu/persoană formată profesional: 250 lei

              • - cost mediu/ghid: 10.000 lei

              • - cost mediu/registru: 40.000 lei

            3. 3) Indicatorii de rezultat:

              • - creşterea numărului de copii diagnosticaţi precoce cu fenomenele paroxistice la copil, tulburări motorii, întârzieri neuropsihomotorii cu 10%.

            Unităţi care derulează subprogramul:

            • - Spitalul Clinic de Psihiatrie "Prof. Dr. Al. Obregia", Bucureşti - Clinica de Neurologie Pediatrică ;

            • - Institutul pentru Ocrotirea Mamei şi Copilului "Prof. Dr. Alfred Rusescu" Bucureşti;

            • - Spitalul de Pediatrie Piteşti;

            • - Spitalul Clinic de Copii Oradea;

            • - Spitalul Clinic de Copii Cluj-Napoca - Secţia Clinică de Neuropsihiatrie a Copilului

              şi Adolescentului Cluj;

            • - Spitalul Clinic Judeţean de Urgenţă Tg. Mureş - Clinica de Neuropsihiatrie Infantilă;

            • - Spitalul Clinic de Urgenţă pentru Copii "Dr. V. Gomoiu" Bucureşti;

            • - Spitalul Clinic de Urgenţă pentru Copii "Grigore Alexandrescu" Bucureşti;

            • - Spitalul Clinic de Urgenţă pentru Copii "M. S. Curie" Bucureşti - Secţia recuperare copii;

            • - Spitalul Clinic de Copii "Louis Ţurcanu" Timişoara - Secţia clinică de neuropsihiatrie infantilă;

            • - Spitalul de Copii Botoşani;

            • - Spitalul Clinic de Recuperare Medicală Băile Felix Bihor - Secţia recuperare copii "1 Mai";

            • - Sanatoriul Balnear Techirghiol - Secţia recuperare copii;

            • - Centrul Medical Clinic de Evaluare şi Recuperare pentru Copii şi Adolescenţi "Cristian Şerban" Buziaş, judeţul Timiş;

            • - Spitalul de Recuperare Borşa – Maramureş;

            • - Sanatoriul Balneoclimateric de Copii Buşteni;

            • - Centrul de Patologie Neuromusculară "Dr. Radu Horia" Vâlcele;

            • - Spitalul de Copii Braşov;

            • - Spitalul de Urgenţă pentru Copii "Sf. Ioan" Galaţi;

            • - Spitalul de Copii "Petru şi Pavel" Ploieşti;

            • - Spitalul de Psihiatrie "Dr. G. Preda" Sibiu;

            • - Centrul Naţional Medical de Recuperare Neuropsihomotorie Copii "Dr. N. Robănescu" Bucureşti;

            • - Spitalul Clinic de Recuperare Iaşi - Clinica neurologie şi recuperare neurologică.

          5. 17. Subprogramul de profilaxie a infecţiei cu virusul respirator sinciţial (VRS) la copiii cu risc crescut de infecţie

            Activităţi:

            • - informarea părinţilor şi a personalului medical cu privire la consecinţele severe ale infecţiei cu VRS la nou-născuţii cu risc crescut (prematuri, afecţiuni congenitale de cord, afecţiuni pulmonare);

            • - administrarea tratamentului profilactic cu anticorpi monoclonali.

              Criterii de eligibilitate:

            • - nou - născuţi prematuri cu vârsta egală sau mai mică de 32 de săptămâni de gestaţie cu risc crescut care au mai puţin de 1 an în momentul în care începe sezonul VRS (octombrie), precum şi nou - născuţi cu afecţiuni congenitale de cord, care au mai puţin de 2 ani în momentul în care începe sezonul VRS (octombrie);

            Indicatori de evaluare:

            1. 1) Indicatori fizici:

              • - număr nou născuţi la care s-a efectuat administrarea tratamentului profilactic cu anticorpi monoclonali: 125 din care:

                • - prematuri cu vârsta egală sau mai mică de 32 de săptămâni de gestaţie: 95

                • - nou - născuţi cu afecţiuni congenitale de cord: 30

            2. 2) Indicatori de eficienţă:

              • - cost mediu/copil tratat profilactic cu anticorpi monoclonali: 12.000 lei

            3. 3) Indicatori de rezultat:

              • - scăderea frecvenţei spitalizării pentru afecţiuni respiratorii la copiii care au beneficiat de tratment profilactic pentru infecţia cu VRS;

              • - scăderea indicelui de mortalitate al copiilor care au beneficiat de tratament profilactic pentru infecţia cu VRS;

              • - scăderea incidenţei infecţiilor cu VRS la copiii sub tratament profilactic cu anticorpi monoclonali.

                Unităţi care derulează subprogramul:

              • - Spitalul Clinic de Obstetrică-Ginecologie "Prof. dr. Panait Sârbu" Bucureşti;

              • - Institutul pentru Ocrotirea Mamei şi Copilului "Prof. dr. Alfred Rusescu" Bucureşti;

              • - Spitalul Universitar de Urgenţă Bucureşti;

              • - Spitalul Clinic de Obstetrică-Ginecologie Filantropia Bucureşti;

              • - Spitalul Clinic de Obstetrică-Ginecologie "Cuza-vodă" Iaşi;

              • - Spitalul Clinic Judeţean de Urgenţă Cluj Napoca;

              • - Spitalul Clinic Judeţean de Urgenţă Tg. Mureş;

              • - Spitalul Clinic de Obstetrică-Ginecologie "Dr. D. Popescu" Timişoara;

              • - Spitalul Clinic Judeţean de Urgenţă Craiova;

              • - Spitalul Clinic Judeţean de Urgenţă Constanţa;

              • - Institutul de Urgenţă pentru Boli Cardiovasculare şi Transplant Târgu Mureş - secţia pediatrie;

              • - Institutul Inimii de Urgenţă pentru Boli Cardio-vasculare "Nicolae Stăncioiu" Cluj- Napoca – secţia pediatrie;

              • - Institutul de Boli Cardiovasculare prof. Dr. CC Iliescu – secţia pediatrie, Bucureşti.

          6. 18. Subprogramul de monitorizarea şi evaluarea a Programului naţional de sănătate a femeii şi copilului

          Coordonare tehnică: Institutul pentru Ocrotirea Mamei si Copilului "Prof. dr.

          Alfred Rusescu " Bucureşti

          Activităţi:

          1. 1) monitorizare şi evaluare la nivel central şi local a activităţilor programului;

          2. 2) activitate de consiliere a unităţilor sanitare privind managementul programului

          3. 3) activităţi de management curente;

          4. 4) coordonarea elaborării de norme tehnice, metodologii şi studii de prevalenţă a morbidităţii şi mortalităţii specifice;

          5. 5) realizarea de activităţi în parteneriat cu Fondul ONU pentru Populaţie,UNICEF alte instituţii publice sau nonguvernamentale care realizează programe în aria de interes a Programului naţional de sănătate a femeii şi copilului.

            Unităţi care derulează subprogramul:

            • - Institutul pentru Ocrotirea Mamei şi Copilului "Prof. dr. Alfred Rusescu" Bucureşti;

            • - Directiile de Sanatate Publica judetene si a Municipiului Bucuresti

            • - spitale desemnate de către Ministerul Sănătăţii sau direcţiile de sănătate publică judeţene şi a municipiului Bucureşti, după caz.

        6. VI. PROGRAMUL NAŢIONAL DE ADMINISTRAŢIE SANITARĂ

          Obiective:

          1. a) Realizarea descentralizării sistemului sanitar în scopul asigurării accesului egal al persoanelor la îngrijiri de sănătate de bază şi creşterii calităţii vieţii prin îmbunătăţirea stării de sănătate a populaţiei;

          2. b) Evaluarea performanţei spitalelor în scopul îmbunătăţirii asistenţei spitaliceşti şi a performanţei sistemului spitalicesc din România;

          3. c) Realizarea şi implementarea la nivel naţional a ghidurilor clinice pentru afecţiunile cu impact major asupra serviciilor de sănătate;

          4. d) Evaluarea şi îmbunătăţirea managementului programelor naţionale de sănătate.

            Structura:

            1. 1. Subprogramul de descentralizare a sistemului sanitar Activitate:

              Asigurarea fondurilor necesare realizării unei descentralizări sectoriale într-o manieră sustenabilă şi funcţionării în condiţii de autonomie a instituţiilor nou înfiinţate.

            2. 2. Subprogramul de evaluare a performanţei spitalelor Activitate:

              Asigurarea fondurilor necesare elaborării unor rapoarte privind morbiditatea spitalizată, atât pe judeţe, regiuni, tipuri de spitale, cât şi pe diferite afecţiuni, grupe de vârstă, prin agregarea datelor clinice la nivel de pacient transmise Şcolii Naţionale de Sănătate Publică şi Management Sanitar de către unităţile sanitare spitaliceşti.

            3. 3. Subprogramul de dezvoltare a ghidurilor clinice Activitate:

              Asigurarea fondurilor necesare elaborării şi implementării la nivel naţional a unor ghiduri clinice şi protocoale de practică pentru următoarele afecţiuni cu impact major asupra serviciilor de sănătate:

              • - Cancerul de col uterin;

              • - Cancerul de prostată;

              • - Cancerul de sân;

              • - Cancerul de colon;

              • - Hipertensiunea arterială;

              • - Infarctul miocardic;

              • - Boli cerebrovasculare;

              • - Ciroza hepatică şi hepatitele cronice;

              • - Boli pulmonare cronice;

              • - Diabetul zaharat.

            4. 4. Subprogramul de evaluare şi îmbunătăţire a managementului programelor naţionale de sănătate

          Activităţi:

          Asigurarea fondurilor necesare pentru:

          1. 1) Elaborarea unui raport privind evaluarea performanţei programelor naţionale de sănătate desfăşurate în anul 2008;

          2. 2) Monitorizarea indicatorilor programelor naţionale de sănătate desfăşurate în anul 2009;

          3. 3) Identificarea modalităţilor de îmbunătăţire a managementului programelor naţionale de sănătate şi a rezultatelor acestora;

          4. 4) Dezvoltarea de soluţii informatice pentru managementul Registrelor naţionale de boli cronice.

          Ministerul Sanatatii realizeaza subprogramele aferente Programului naţional de administraţie sanitară în baza contractului încheiat, în condiţiile prevăzute de legislaţia în domeniul achiziţiilor publice, cu Şcoala Naţională de Sănătate Publică şi Management Sanitar.

          La încheierea contractului se va preciza în mod obligatoriu: date referitoare la activităţile care fac obiectul contractului, timpul aferent fiecărei activităţi, sumele corespunzătoare acestora, precum şi modul de raportare şi valorificare al rezultatelor, termenele intermediare şi termenul final de predare.

          Decontarea contravalorii lucrărilor sau prestaţiilor contractate se face în raport cu gradul de realizare a acestora, precum şi de îndeplinirea sarcinilor şi termenelor contractuale.

        7. VII. PROGRAM NAŢIONAL DE TRATAMENT ÎN STRĂINĂTATE

          Obiectiv:

          • - asigurarea accesului la investigaţii şi tratament în străinătate pentru afecţiunile care nu pot fi tratate în ţară

            Activităţi:

          • - asigurarea investigaţiilor de înaltă performanţă pentru precizare de diagnostic, a tratamentului medico-chirurgical şi a transplantului de organe şi ţesuturi în străinătate pentru anumite categorii de bolnavi care prezintă afecţiuni ce nu pot fi tratate în ţară.

            Indicatori de evaluare:

            1) Indicatori de rezultat:

            - procent bolnavi pentru care s-a realizat finanţarea pentru efectuarea tratamentului în străinătate: 80% din totalul bolnavilor care au depus dosare pentru tratament în străinătate.

            Unităţi care derulează programul:

          • - direcţiile de sănătate publică judeţene şi a municipiului Bucureşti

        8. VIII. PROGRAMUL PENTRU COMPENSAREA CU 90% A PREŢULUI DE REFERINŢĂ AL MEDICAMENTELOR

          Obiectiv:

          Creşterea accesului pensionarilor cu venituri realizate numai din pensii de până la 600 lei/luna la medicamente acordate în ambulatoriu prin asigurarea compensării cu 90% a preţului de referinţă al medicamentelor corespunzătoare denumirilor comune internaţionale prevăzute în sublista B la Hotărârea Guvernului nr. 720/2008 pentru aprobarea Listei cuprinzând denumirile comune internaţionale corespunzătoare medicamentelor de care beneficiază asiguraţii, cu sau fără contribuţie personală, pe bază de prescripţie medicală, în sistemul de asigurări sociale de sănătate, cu modificările şi completările ulterioare.

          Activitate:

          Asigurarea fondurilor necesare compensării în cuantum de 40% din preţul de referinţă al medicamentelor corespunzătoare denumirilor comune internaţionale prevăzute în sublista B la Hotărârea Guvernului nr. 720/2008, cu modificarile şi completările ulterioare, sub forma de transferuri către bugetul Fondului naţional unic de asigurări sociale de sănătate.

          Indicatori de evaluare:

          1. 1) Indicatori fizici:

            • - număr de pensionari cu venituri realizate numai din pensii de până la 600 lei/luna: 2.125.000

          2. 2) Indicatori de eficienţă:

            • - cost mediu /prescripţie medicală: 120 lei

              Unităţi care derulează programul:

            • - farmacii cu circuit deschis aflate în relaţie contractuală cu casele de asigurări de sănătate;

          Notă:

          1. 1. Acordarea medicamentelor pentru pensionarii cu venituri realizate numai din pensii de până la 600 lei/luna în cadrul programului se realizează în conformitate cu prevederile HG 186/2009 privind aprobarea Programului pentru compensarea cu 90% a preţului de referinţă al medicamentelor şi a normelor tehnice de realizare a acesteia.

          2. 2. În baza raportărilor caselor de asigurări de sănătate, Casa Naţională de Asigurări de Sănătate ţine evidenţa distinctă a sumelor decontate în cuantum de 40 % din bugetul Ministerului Sănătăţii, respectiv de 50% din bugetul Fondului naţional unic de asigurări sociale de sănătate, care reprezintă contravaloarea medicamentelor acordate în cadrul Programului pentru compensare cu 90% a preţului de referinţă al medicamentelor.

        9. IX. PROGRAMUL NAŢIONAL DE ASISTENŢĂ COMUNITARĂ ŞI ACŢIUNI PENTRU SĂNĂTATE

          Coordonarea tehnică: Şcoala Naţională de Sănătate Publică şi Management Sanitar Obiective:

            1. a) îmbunătăţirea stării de sănătate a populaţiei, prin creşterea accesului la servicii

              medicale furnizate la nivel comunitar a populaţiei vulnerabile, din zone defavorizate;

            2. b) constituirea echipelor multidisciplinare care se vor implica în desfăşurarea activităţilor din domeniul asistenţei medicale comunitare, adaptate nevoilor acestora;

            3. c) implicarea comunităţii în identificarea problemelor medico-sociale ale acesteia.

              Activităţi:

              1. 1. realizarea activităţilor specifice de asistenţă medicală comunitară şi de mediator sanitar comunitar rom;

              2. 2. asigurarea mijloacelor pentru desfăşurarea activităţii (rechizite, cartele telefonice, abonamente/tichete pentru transport în comun);

              3. 3. asigurarea drepturilor salariale pentru asistenţii comunitari, mediatorii sanitari comunitari romi şi consilierii HIV/SIDA;

              4. 4. asigurarea fondurilor necesare constituirii echipelor multidisciplinare care se vor implica în desfăşurarea activităţilor din domeniul asistenţei medicale comunitare, adaptate nevoilor acestora.

          Indicatori de evaluare:

          1. 1) Indicatori fizici:

            • - număr de asistenţi medicali comunitari, mediatori sanitari romi şi consilieri HIV/SIDA angajaţi: 1.800;

            • - număr de comunităţi deservite de asistenţi medicali comunitari şi mediatori sanitari romi: 5.000;

          2. 2) Indicatori de eficienţă:

            • - cost mediu persoană angajată (drepturi salariale şi cheltuieli de funcţionare):

          1.125 lei/luna.

          Unităţi care derulează programul:

          • - unităţile sanitare cu paturi desemnate de direcţiile de sănătate publică judeţene şi a municipiului Bucureşti;

          • - Şcoala Naţională de Sănătate Publică şi Management Sanitar.

          Ministerul Sănătăţii realizează activităţile aferente obiectivului b) în baza contractului încheiat, în condiţiile prevăzute de legislaţia în domeniul achiziţiilor publice, cu Şcoala Naţională de Sănătate Publică şi Management Sanitar.

          La încheierea contractului se va preciza în mod obligatoriu: date referitoare la activităţile care fac obiectul contractului, timpul aferent fiecărei activităţi, sumele corespunzătoare acestora, precum şi modul de raportare şi valorificare al rezultatelor, termenele intermediare şi termenul final de predare.

          Decontarea contravalorii lucrărilor sau prestaţiilor contractate se face în raport cu gradul de realizare a acestora, precum şi de îndeplinirea sarcinilor şi termenelor contractuale.

        10. X. PROGRAMUL NAŢIONAL PRIVIND EVALUAREA STĂRII DE SĂNĂTATE A POPULAŢIEI ÎN ASISTENŢA MEDICALĂ PRIMARĂ

        Obiective:

        1. a) decontarea contravalorii serviciilor prestate în baza contractelor încheiate cu medicii de familie care au fost efectuate până la data de 31 decembrie 2008;

        2. b) decontarea contravalorii serviciilor prestate în baza contractelor încheiate cu furnizorii de servicii medicale paraclinice care au fost efectuate până la data de 31 ianuarie 2009;

        3. c) evaluarea finală a datelor obţinute

        Activităţile şi indicatorii de evaluare ai programului sunt aprobaţi prin Ordinul ministrului sănătăţii publice şi al preşedintelui Casei Naţionale de Asigurări de Sănătate nr. 994/354/2007 privind aprobarea Normelor metodologice pentru realizarea şi raportarea activităţilor specifice din cadrul Programului naţional privind evaluarea stării de sănătate a populaţiei în asistenţa medicală primară, cu modificările şi completările ulterioare.

      2. B. PROGRAME NAŢIONALE DE SĂNĂTATE DE EVALUARE, PROFILACTICE ŞI CU SCOP CURATIV FINANŢATE DIN BUGETUL FONDULUI NAŢIONAL UNIC DE ASIGURĂRI DE SĂNĂTATE

    mii lei

    Denumire program

    Program an 2009,

    din care

    Transferuri din bugetul Ministerului

    Sanatatii

    I PROGRAMUL NATIONAL CU SCOP CURATIV,din care:

    1.920.554

    556.254

    Programul national de boli transmisibile, din care:

    155.000

    0

    - Subprogramul de tratament si monotorizare a persoanelor cu infectie HIV/SIDA si tratamentul postexpunere

    140.071

    - Subprogramul de tratament al bolnavilor cu tuberculoza

    14.929

    Programul national de boli cardiovasculare

    51.500

    1.500

    Programul national de oncologie

    596.645

    143.545

    Programul national de boli neurologice

    58.587

    6.587

    Programul national de diabet zaharat

    340.408

    322.408

    Programul national de diagnostic si tratament pentru boli rare si sepsis sever

    30.791

    30.791

    Programul national de boli endocrine

    5.610

    Programul national de ortopedie

    33.200

    Programul national de transplant de organe, tesuturi si celule de origine umana

    55.913

    51.423

    Programul national de supleere a functiei renale la bolnavii cu insuficienta renala cronica

    592.900

    II PROGRAMUL NATIONAL PRIVIND EVALUAREA STARII DE SANATATE A POPULATIEI IN ASISTENTA MEDICALA

    41.722

    41.722

    PRIMARA

    PROGRAMUL PENTRU COMPENSAREA CU 90% A PRETULUI DE REFERINTA AL MEDICAMENTELOR

    255.000*

    255.000*

    TOTAL

    2.217.276

    852.976

    *) Suma de 255.000 mii lei care este aferentă compensării diferenţei între cuantumul de 90% şi 50% din preţul de referinţă al medicamentelor pentru pensionarii cu venituri realizate numai din pensii de până la 600 lei/lună şi prevăzuta a fi finanţată prin transferuri din bugetul Ministerului Sănătăţii către bugetul Fondului naţional unic de asigurări sociale de sănătate la paragraful medicamente cu si fără contribuţie personală, este monitorizată ca program derulat de Ministerul Sănătăţii conform lit.A pct.VIII din Hotărârea Guvernului pentru aprobarea programelor naţionale de sănătate pe anul 2009 nr3672009

    Structura:

    1. 1. Programul naţional de boli transmisibile;

      1. a) Subprogramul de tratament şi monitorizare a persoanelor cu infecţie HIV/SIDA şi tratamentul postexpunere;

      2. b) Subprogramul de tratament al bolnavilor cu tuberculoză;

    2. 2. Programul naţional de boli cardiovasculare;

    3. 3. Programul naţional de oncologie;

    4. 4. Programul naţional de boli neurologice;

      1. a) Subprogramul de tratament al sclerozei multiple;

      2. b) Subprogramul de tratament al surdităţii prin proteze auditive implantabile (implant cohlear şi proteze auditive);

    5. 5. Programul naţional de diabet zaharat;

    6. 6. Programul naţional de diagnostic şi tratament pentru boli rare şi sepsis sever;

    7. 7. Programul naţional de boli endocrine;

    8. 8. Programul naţional de ortopedie;

    9. 9. Programul naţional de transplant de organe, ţesuturi şi celule de origine umană;

    10. 10. Programul naţional de supleere a funcţiei renale la bolnavii cu insuficienţă renală cronică.

    1. 1. Programul naţional de boli transmisibile Obiectiv:

      Asigurarea de medicamente şi materiale sanitare specifice

      1. a) Subprogramul de tratament şi monitorizare a persoanelor cu infecţie HIV/SIDA şi tratamentul postexpunere

        Activităţi:

        1. a) asigurarea în spital şi în ambulatoriu a medicamentelor antiretrovirale şi pentru infecţiile asociate, necesare tratamentului bolnavilor HIV/SIDA şi postexpunere (profesională şi verticală);

        2. b) asigurarea testelor de monitorizare a tratamentului pentru bolnavii cu SIDA.

        Criterii de eligibilitate pentru tratamentul cu ARV:

        1. 1. Pentru bolnavii cu infecţie HIV/SIDA:

          1. a) criterii de includere:

            • - infecţie HIV simptomatică;

            • - infecţie HIV asimptomatică + criterii imunologice;

            • - infecţie HIV asimptomatică + criterii virusologice;

            • - limfocite CD4 < 350/mmc;

            • - limfocite CD4 > 350/mmc, dar cu o rată mare de scădere;

            • - nivelul încărcăturii virale (RNA-HIV plasmatic) 100.000 copii/ml;

            • - nivelul încărcăturii virale (RNA-HIV plasmatic) < 100.000 copii/ml, dar cu o rată mare de creştere;

          2. b) criterii de excludere:

            • - stadiul de SIDA terminal;

            • - infecţii oportuniste acute la iniţierea terapiei specifice;

            • - alte tratamente instituite cu potenţial toxic medular, neurotoxic, hepatotoxic;

            • - tulburări digestive severe: tulburări de deglutiţie, vărsături şi diaree incoercibile;

            • - convulsii greu de controlat;

            • - hematologice: Hb < 9 g/dl; neutrofile < 750/mmc;

            • - creatinină > 1,7 mg/dl (pentru valori mai mari ale creatininei serice se impune reducerea dozelor de ARV pe baza calculării clearence-ului creatininei urinare);

            • - ALT > 3 x N;

            • - bilirubinemie > 3 x N;

            • - amilazemie > N;

            • - imposibilitatea asigurării de către bolnav a aderenţei şi complianţei la tratament.

        2. 2. Pentru pacienţii postexpunere:

          • - gravide HIV-pozitive şi nou-născuţi până la vârsta de 6 săptămâni;

          • - expuneri profesionale accidentale.

            Indicatori de evaluare:

            1. a) indicatori fizici:

          • - număr de persoane infectate HIV/SIDA tratate 7.340

          • - număr de persoane postexpunere tratate –280

          • - număr de persoane monitorizate 7.340

            1. b) indicatori de eficienţă:

        • - cost mediu/bolnav HIV/SIDA tratat/an –18.775,53 lei

        • - cost mediu/persoană tratată postexpunere/an – 670 lei

        • - cost mediu/persoană monitorizată –282,15 lei

          Natura cheltuielilor subprogramului:

        • - cheltuieli pentru medicamente antiretrovirale şi pentru infecţii asociate;

        • - cheltuieli pentru teste de monitorizare a tratamentului bolnavilor cu SIDA.

          Unităţi care derulează subprogramul:

        • - Institutul de Boli Infecţioase "Prof. dr. Matei Balş" Bucureşti;

        • - Spitalul de Boli Infecţioase şi Boli Tropicale "Victor Babeş";

        • - unităţi sanitare cu secţii sau compartimente care au în competenţă tratarea bolnavilor HIV/SIDA;

        • - unităţi sanitare cu secţii sau compartimente care au în competenţă tratarea bolnavilor HIV/SIDA, aparţinând ministerelor cu reţea sanitară proprie;

        • - unităţile sanitare care au în structură centrele regionale HIV/SIDA;

      2. b) Subprogramul de tratament al bolnavilor cu tuberculoză Activităţi:

        • - asigurarea medicamentelor specifice, în spital şi în ambulatoriu, pentru tratamentul

          tuberculozei şi a materialelor sanitare specifice pentru examene bacteriologice şi radiologice.

          Criterii de eligibilitate:

        • - pacienţi cu tuberculoză pulmonară sau extrapulmonară, confirmaţi ori nu bacteriologic, la care medicul pneumolog sau, pentru tuberculoză extrarespiratorie, specialistul de organ din judeţe a decis iniţierea unui tratament antituberculos.

          Indicatori de evaluare:

          1. a) indicatori fizici:

        • - numărul de bolnavi de tuberculoză trataţi - 43.635 ;

          1. b) indicatori de eficienţă:

        • - cost mediu/bolnav de tuberculoză tratat/an - 342,13 lei.

          Natura cheltuielilor subprogramului:

        • - cheltuieli pentru medicamente şi materiale sanitare specifice pentru examenele bacteriologice şi radiologice.

          Unităţi care derulează subprogramul:

        • - Institutul de Pneumoftiziologie "Prof. dr. Marius Nasta" Bucureşti;

        • - reţeaua de pneumoftiziologie (spitale TBC, dispensare TBC, sanatorii TBC, secţii, preventorii);

        • - unităţi sanitare aparţinând ministerelor cu reţea sanitară proprie.

    2. Programul naţional de boli cardiovasculare Activităţi:

    1. 1) tratamentul pacienţilor cu stenoze arteriale severe prin proceduri de dilatare percutană în raport cu profilul clinic şi aspectul morfofucţional;

    2. 2) tratamentul pacienţilor cu aritmii rezistente la tratament convenţional prin proceduri de electrofiziologie;

    3. 3) tratamentul pacienţilor cu patologie cardiovasculară şi indicaţie chirurgicală prin proceduri de chirurgie cardiovasculară

    4. 4) tratamentul pacienţilor cu bradiaritmii severe prin implantare de stimulatoare cardiace de diverse tipuri, în raport cu profilul clinic şi electrofiziologic al aritmiei şi cu starea clinică a pacientului;

    5. 5) tratamentul pacienţilor cu aritmii ventriculare maligne rezistente la tratamentul convenţional prin implantarea de defibrilatoare interne;

    6. 6) tratamentul pacienţilor cu insuficienţă cardiacă severă (clasa NYHA III şi IV), rezistentă la tratament medicamentos, durată crescută a complexului QRS pe electrocardiogramă şi fracţie de ejecţie < 35% prin implantarea de stimulatoare de resincronizare cardiacă.

      Criterii de eligibilitate:

      • - pentru proceduri de dilatare percutană a stenozelor arteriale:

      • - pacienţi cu stenoze arteriale severe cu indicaţie de dilatare percutană;

      • - pentru proceduri de electrofiziologie a aritmiilor:

      • - pacienţi cu aritmii rezistente la tratament convenţional;

      • - pentru proceduri de chirurgie cardiovasculară:

      • - pacienţi cu boli cardiovasculare cu indicaţie chirurgicală;

      • - pentru implantare de stimulatoare cardiace a bradiaritmiilor:

      • - pacienţi cu bradiaritmii severe, cu indicaţii de implantare de stimulatoare cardiace;

      • - pentru implantare de defibrilatoare interne a aritmiilor severe, rezistente la tratament convenţional:

      • - pacienţi cu aritmii ventriculare maligne rezistente la tratament convenţional;

      • - pentru resincronizare cardiacă în insuficienţa cardiacă severă:

      • - pacienţi cu insuficienţă cardiacă severă (clasa NYHA III şi IV), rezistentă la tratament medicamentos, durată crescută a complexului QRS pe electrocardiogramă şi fracţie de ejecţie < 35%.

    Indicatori de evaluare:

    1. 1) Indicatori fizici:

      • - număr total de pacienţi trataţi - 9.736, din care:

      • - număr de pacienţi trataţi prin proceduri de dilatare percutană/an -3.798;

      • - număr de pacienţi trataţi prin proceduri terapeutice de electrofiziologie/an - 445

      • - număr de pacienţi trataţi prin intervenţii de chirurgie cardiovasculară/an – 3.643

      • - număr de pacienţi trataţi prin implantare de stimulatoare cardiace implantate/an – 1.650

      • - număr de pacienţi trataţi prin implantare de difibrilatoare interne implantate/an

        - 100

      • - număr de pacienţi trataţi prin implantarea de stimulatoare de resincronizare cardiacă /an - 100

    2. 2) Indicatori de eficienţă:

      • - cost mediu/pacient tratat prin dilatare percutană/an – 4.000 lei

      • - cost mediu/pacient tratat prin proceduri terapeutice de electrofiziologie/an –

    5.500 lei

    • - cost mediu/pacient tratat prin chirurgie cardiovasculară/an - 7.000 lei

    • - cost mediu/pacient tratat prin implantare de stimulator cardiac/an -2.702,73 lei

    • - cost mediu/pacient tratat prin implnatare de defibrilator intern/an -27.000 lei

    • - cost mediu/pacient tratat prin implnatare de stimulator de resincronizare cardiacă/an - 12.000 lei

      Natura cheltuielilor programului:

      cheltuieli pentru materiale sanitare specifice tratamentului prin procedeele specifice

      Unităţi care derulează programul:

      1. a) proceduri de dilatare percutană a stenozelor arteriale;

    • - Institutul de Boli Cardiovasculare "Prof. dr. C.C. Iliescu" Bucureşti;

    • - Spitalul Clinic Universitar de Urgenta Bucuresti

    • - Spitalul Clinic de Urgenta Bucuresti

      • - Centrul Clinic de Urgenţă de Boli Cardiovasculare al Armatei - Bucureşti.

    • - Spitalul Clinic de Urgenta „Sf. Ioan” Bucuresti

    • - Spitalul Clinic de Urgenta „Elias”

    • - Institutul de Boli Cardiovasculare şi Transplant Târgu Mureş;

    • - Spitalul Clinic Judeţean de Urgenta Tg Mures

      • - Institutul de Boli Cardiovasculare Timişoara;

      • - Institutul Inimii "Prof. dr. Niculae Stăncioiu" Cluj-Napoca;

    • - Spitalul Clinic de Urgenta Cluj-Napoca

      • - Institutul de Boli Cardiovasculare "Prof. Dr. George I.M. Georgescu" - Iaşi;

    • - Spitalul Clinic Judeţean de Urgenţă Cluj-Napoca;

      1. b) proceduri de electrofiziologie a aritmiilor;

    • - Institutul de Boli Cardiovasculare "Prof. dr. C.C. Iliescu" Bucureşti;

    • - Spitalul Clinic Universitar de Urgenta Bucuresti

    • - Spitalul Clinic de Urgenta Bucuresti

      • - Centrul Clinic de Urgenţă de Boli Cardiovasculare al Armatei - Bucureşti.

    • - Institutul de Boli Cardiovasculare şi Transplant Târgu Mureş;

    • - Spitalul Clinic Judeţean de Urgenţă Tg Mures

      • - Institutul de Boli Cardiovasculare Timişoara;

    • - Institutul Inimii "Prof. dr. Niculae Stăncioiu" Cluj-Napoca

      • - Institutul de Boli Cardiovasculare "Prof. Dr. George I.M. Georgescu" - Iaşi;

      • - Centrul de Cardiologie Craiova;

    • - Spitalul Clinic Judeţean de Urgenţă Cluj-Napoca;

      1. c) proceduri de chirurgie cardiovasculară;

    • - Institutul de Boli Cardiovasculare "Prof. dr. C.C. Iliescu" Bucureşti;

    • - Institutul Inimii "Prof. dr. Niculae Stăncioiu" Cluj-Napoca;

    • - Institutul de Boli Cardiovasculare Timişoara;

    • - Institutul de Boli Cardiovasculare şi Transplant Târgu Mureş;

    • - Institutul de Boli Cardiovasculare "Prof. Dr. George I.M. Georgescu" - Iaşi;

    • - Spitalul Clinic de Urgenţă Bucureşti;

    • - Centrul Clinic de Urgenţă de Boli Cardiovasculare al Armatei - Bucureşti.

      • - Spitalul Clinic Universitar de Urgenta Bucuresti

        1. d) implantare de stimulatoare cardiace;

    • - Institutul de Boli Cardiovasculare "Prof. dr. C.C. Iliescu" Bucureşti;

    • - Spitalul Clinic Universitar de Urgenta Bucuresti

    • - Spitalul Clinic de Urgenta Bucuresti

      • - Centrul Clinic de Urgenţă de Boli Cardiovasculare al Armatei - Bucureşti.

    • - Institutul de Boli Cardiovasculare şi Transplant Târgu Mureş;

    • - Spitalul Clinic Judeţean de Urgenta Tg Mures

      • - Institutul de Boli Cardiovasculare Timişoara;

    • - Institutul Inimii "Prof. dr. Niculae Stăncioiu" Cluj-Napoca

      • - Institutul de Boli Cardiovasculare "Prof. Dr. George I.M. Georgescu" - Iaşi;

      • - Centrul de Cardiologie Craiova;

    • - Spitalul Clinic de Urgenta „Sf. Ioan” Bucuresti

    • - Spiatul Clinic „Colentina „ Bucuresti

    • - Centrul de Recuperare Cluj

    • - Spitalul Judeţean Baia Mare

    • - Spitalul Clinic „Caritas” Bucuresti

    • - Spitalul Judeţen Sibiu

    • - Spitalul Judeţean Constanta

    • - Spitalul Judeţean Arad

      1. e) implantare de defibrilatoare interne

    • - Institutul de Boli Cardiovasculare "Prof. dr. C.C. Iliescu" Bucureşti;

    • - Spitalul Clinic Universitar de Urgenta Bucuresti

    • - Spitalul Clinic de Urgenta Bucuresti

    • - Centrul Clinic de Urgenţă de Boli Cardiovasculare al Armatei - Bucureşti.

    • - Institutul de Boli Cardiovasculare şi Transplant Târgu Mureş;

    • - Spitalul Clinic Judeţean de Urgenţă Tg Mureş

    • - Institutul de Boli Cardiovasculare Timişoara;

    • - Institutul Inimii "Prof. dr. Niculae Stăncioiu" Cluj-Napoca

      -Institutul de Boli Cardiovasculare "Prof. Dr. George I.M. Georgescu" - Iaşi;

    • - Centrul de Cardiologie Craiova;

    • - Spitalul Clinic „Caritas” Bucuresti

    • - Centrul de Recuperare Cluj

    • - Spitalul Judetean Baia Mare

    • - Spitalul Clinic „Caritas” Bucuresti

      1. f) resincronizare cardiacă în insuficienţa cardiacă severă.

    • - Institutul de Boli Cardiovasculare "Prof. dr. C.C. Iliescu" Bucureşti;

    • - Spitalul Clinic Universitar de Urgenta Bucuresti

    • - Spitalul Clinic de Urgenta Bucuresti

    • - Centrul Clinic de Urgenţă de Boli Cardiovasculare al Armatei - Bucureşti.

    • - Institutul de Boli Cardiovasculare şi Transplant Târgu Mureş;

    • - Spitalul Clinic Judeţean de Urgenţă Tg Mureş

    • - Institutul de Boli Cardiovasculare Timişoara;

    • - Institutul Inimii "Prof. dr. Niculae Stăncioiu" Cluj-Napoca

    • - Institutul de Boli Cardiovasculare "Prof. Dr. George I.M. Georgescu" - Iaşi;

    • - Centrul de Cardiologie Craiova;

    3. Programul naţional de oncologie Activităţi:

    - asigurarea tratamentului specific bolnavilor cu afecţiuni oncologice: citostatice,

    imunomodulatori, hormoni, factori de creştere şi inhibitori de osteoclaste în spital şi în ambulatoriu.

    Criterii de eligibilitate:

    1. 1. includerea în subprogram: după stabilirea diagnosticului de boală neoplazică şi stadializarea extensiei tumorale, conform procedurilor recomandate de ghidurile şi tratatele naţionale şi internaţionale recunoscute;

    2. 2. excluderea din subprogram: după epuizarea dozelor de citostatice recomandate sau a timpului de acordare a tratamentului;

    3. 3. reincluderea în subprogram: la constatarea recidivei sau a progresiei bolii stabilizate, când pacientul necesită reinstituirea tratamentului antineoplazic.

      I

      Indicatori de evaluare:

      1. a) indicatori fizici:

        • - număr de bolnavi trataţi - 90.474

      2. b) indicatori de eficienţă:

        • - cost mediu/bolnav tratat/an - 6.594,66

          Natura cheltuielilor programului:

        • - cheltuieli pentru medicamente specifice (citostatice, imunomodulatori, hormoni, factori de creştere, inhibitori de osteoclaste).

          Unităţi care derulează programul:

        • - Institutul Oncologic "Prof. dr. Alexandru Trestioreanu" Bucureşti;

        • - Institutul Oncologic "Prof. dr. I. Chiricuţă" Cluj-Napoca;

        • - unităţi sanitare care au în structură secţii, compartimente, ambulatorii de specialitate sau cabinete medicale, inclusiv unităţi sanitare cărora le sunt arondate ambulatorii/cabinete medicale de specialitate, după caz, ce au în competenţă tratarea bolnavilor pentru afecţiuni oncologice şi oncohematologice;

        • - unităţi sanitare aparţinând ministerelor cu reţea sanitară proprie;

        • - farmacii cu circuit deschis.

    4. 4. Programul naţional de boli neurologice

      1. a) Subprogramul de tratament al sclerozei multiple

        Activităţi:

        • - asigurarea în spital şi în ambulatoriu a tratamentului cu interferon beta 1a, interferon beta 1b, glatiramer acetat , natalizumab pentru bolnavii cu scleroză multiplă

          Criterii de eligibilitate:

          Vor fi incluşi bolnavii cu:

        • - formă recurent remisivă şi scor EDSS

        • - sindrom clinic izolat (CIS) cu imagistică sugestivă pentru scleroză multiplă (IRM cerebrală şi/sau medulară) şi excluderea cu certitudine a unui alt diagnostic etiologic (Avonex, Betaferon, Copaxone);

        • - formă secundar progresivă şi scor EDSS

        • - formă progresivă cu recăderi şi scor EDSS 5,5 (Betaferon, Rebif);

        • - forme severe de boală de la debut (mai mult de 2 pusee/an şi cu invalidare semnificativă, cu creştere a scorului EDSS de cel puţin 1 punct/an) (Tysabri).

          Vor fi excluşi bolnavii:

        • - cu reacţii adverse greu de suportat;

        • - cu imobilizare definitivă (scor EDSS 8);

        • - care refuză tratamentul;

        • - femei gravide sau care alăptează;

        • - apariţia unor afecţiuni hematologice grave, hepatice grave sau alte boli asociate grave care ar putea fi influienţate negativ de tratamentul specific sclerozei multiple.

          Criterii de schimbare a tratamentului cu un alt medicament imunomodulator:

        • - agravarea constantă a stării clinice sub tratament;

        • - apariţia de reacţii secundare severe sau greu de tolerat sub tratament;

        • - scăderea complianţei bolnavului sub un anumit tratament imunomodulator;

        • - schimbarea formei clinice evolutive sub un anumit tratament imunomodulator;

        • - apariţia tulburărilor depresive la pacienţi trataţi cu interferon (pot fi trataţi cu Copaxone);

        • - scăderea eficienţei clinice sub tratament cu un imunomodulator de linia I (Avonex, Rebif, Betaferon, Copaxone) şi cel puţin 2 recăderi în ultimul an necesită iniţierea tratamentului cu Tysabri (cu respectarea riguroasă a indicaţiilor, contrindicaţiilor, metodologiei de iniţiere şi monitorizare specifice).

          Indicatori de evaluare:

          1. a) indicatori fizici:

        • - număr de bolnavi cu scleroză multiplă trataţi - 1.893;

          1. b) indicatori de eficienţă:

        • - cost mediu/bolnav cu scleroză multiplă tratat/an - 27.469,62 lei.

          Natura cheltuielilor subprogramului:

        • - cheltuieli pentru medicamente: interferon beta 1a - toate formele, interferon beta 1b, glatiramer acetat, natalizumab

          Unităţi care derulează subprogramul:

        • - Spitalul Universitar de Urgenţă Bucureşti - Clinica de neurologie;

        • - Spitalul Clinic Militar Central de Urgenţă "Dr. Carol Davila" Bucureşti - Clinica de neurologie;

        • - Spitalul Clinic Colentina - Clinica de neurologie;

        • - Spitalul Clinic Universitar Elias - Clinica de neurologie;

        • - Spitalul Clinic Judeţean de Urgenţă Târgu Mureş;

        • - Spitalul Clinic de Recuperare Iaşi;

        • - Spitalul Militar de Urgenţă "Prof. Agripa Ionescu" - Clinica de neurologie;

        • - Spitalul Clinic Judeţean de Urgenţă Timiş - Clinica de neurologie;

        • - Spitalul Clinic Judeţean de Urgenţă Cluj - Clinica de neurologie;

        • - Spitalul Clinic Fundeni Clinica de neurologie.

      2. b) Subprogramul de tratament al surdităţii prin proteze auditive implantabile

        Activităţi:

        • - reabilitarea auditivă prin implant cohlear şi proteze auditive cu ancorare osoasă

          Criteriile de eligibilitate:

          Copii şi adulţi cu diagnostic cert de surditate

          Indicatori de evaluare:

          1. a) indicatori de rezultat - anual:

        • - recuperarea în proporţie de peste 80% a copiilor cu surditate;

          1. b) indicatori fizici:

        • - număr implanturi cohleare –87;

        • - număr proteze auditive BAHA - 29;

        • - număr proteze auditive VIBRANT - 7

          1. c) indicatori de eficienţă:

        • - cost mediu/implant cohlear - 68.000 lei;

        • - cost mediu/proteză auditivă BAHA –17.827,59 lei.

        • - cost mediu/proteză auditivă VIBRANT – 22.000 lei

          Natura cheltuielilor subprogramului:

        • - cheltuieli cu materiale specifice: implante cohleare şi proteze auditive implantabile.

          Unităţi care derulează subprogramul:

        • - Institutul de Fonoaudiologie şi Chirurgie Funcţională O.R.L. "Prof. dr. Dorin Hociotă";

        • - Spitalul Clinic Colţea Bucureşti;

        • - Spitalul Clinic Municipal Timişoara;

        • - Spitalul Clinic Judeţean de Urgenţă Cluj-Napoca;

        • - Spitalul Clinic de Recuperare Iaşi;

        • - Spitalul Clinic Judeţean de Urgenţă Târgu Mureş;

        • - Spitalul Clinic "Sf. Spiridon" Iaşi;

        • - Spitalul Judeţean Ilfov "Sfinţii Împăraţi Constantin şi Elena".

    5. 5. Programul naţional de diabet zaharat Activităţi:

      1. a) evaluarea periodică a bolnavilor cu diabet zaharat prin dozarea hemoglobinei glicozilate (HbA1c)

      2. b) asigurarea tratamentului specific bolnavilor cu diabet zaharat: insulină şi ADO

      3. c) asigurarea testelor de automonitorizare prin farmaciile cu circuit deschis, în vederea automonitorizării persoanelor cu diabet zaharat insulinotrataţi

        Criterii de eligibilitate:

        Activitatea a):

        Bolnavi cu diabet zaharat, la recomandarea medicului specialist diabetolog, medicului cu competenţă/atestat şi a medicului de familie

        Activitatea b):

        1. 1. pentru bolnavi beneficiari de insulină:

          1. a) bolnavi cu diabet zaharat tip 1;

          2. b) bolnavi cu diabet zaharat tip 2, care necesită tratament (temporar sau pe o durată nedefinită) cu insulină:

            • - atunci când, sub tratamentul maximal cu ADO şi respectarea riguroasă a dietei, hemoglobina A1c depăşeşte 7,5% (fac excepţie cazurile în care speranţa de viaţă este redusă);

            • - când tratamentul cu ADO este contraindicat;

            • - intervenţie chirurgicală;

            • - infecţii acute;

            • - infecţii cronice (de exemplu, TBC pulmonar);

            • - evenimente cardiovasculare acute (infarct miocardic angoroinstabil, AVC);

            • - alte situaţii (intoleranţă digestivă, stres);

            • - bolnave cu diabet gestaţional.

        2. 2. pentru bolnavii beneficiari de medicamente ADO:

          • - lipsa echilibrării la nivelul ţintelor propuse exclusiv prin tratament nefarmacologic;

          • - bolnavi cu diabet zaharat nou-descoperit cu glicemia a jeun > 180 mg/dl şi/sau HbA1c >/= 8,0%.

            Activitatea c):

            Copii cu diabet zaharat insulinodependent, adulţi cu diabet zaharat insulinodependent cu vârsta între 19-40 de ani, adulţi cu diabet zaharat insulinotratat cu vârsta > 40 de ani, la recomandarea medicului specialist diabetolog şi a medicului cu competenţă/atestat.

            Indicatori de evaluare:

            1. a) indicatori fizici:

          • - număr persoane cu diabet cu evaluare anuală (hemoglobina glicată) - 150.000;

          • - număr de bolnavi cu diabet zaharat trataţi - 550.000 din care:

            • - 400.000 trataţi cu antidiabetice orale;

            • - 100.000 trataţi cu insulină;

            • - 50.000 trataţi cu antidiabetice orale şi insulină;

          • - număr copii cu diabet zaharat insulinodependent automonitorizaţi - 2.500;

          • - număr adulţi cu diabet zaharat insulinodependent cu vârsta între 19-40 de ani automonitorizaţi 10.000

          • - număr adulţi cu diabet zaharat insulinotratat cu vârsta > 40 de ani automonitorizaţi – 87.500

            1. b) indicatori de eficienţă:

        • - cost mediu/persoană evaluată/an (inclusiv hemoglobina glicată) - 19 lei;

        • - cost mediu/bolnav tratat cu antidiabetice orale/an - 275 lei;

        • - cost mediu/bolnav tratat cu insulină/an - 1.150 lei;

        • - cost mediu/bolnav tratat cu antidiabetice orale şi insulină/an - 1.195,16 lei;

        • - cost mediu/copil cu diabet zaharat insulinodependent automonitorizat/an 1.440 lei, (100 teste/lună);

        • - cost mediu/adult cu diabet zaharat insulinodependent cu vârsta între 19-40 de ani automonitorizat/an – 720 lei (50 teste/lună)

        • - cost mediu/adult cu diabet zaharat insulinotratat cu vârsta >40 de ani automonitorizat/an – 480 lei (100 teste/3 luni).

          Natura cheltuielilor programului:

        • - cheltuieli pentru medicamente: insulină şi antidiabetice orale;

        • - cheltuieli pentru materiale sanitare: teste de automonitorizare şi pentru efectuarea HbA1c.

          Unităţi care derulează programul:

        • - Institutul de Diabet, Nutriţie şi Boli Metabolice "Prof. dr. N. Paulescu" Bucureşti;

        • - unităţi sanitare cu secţii/compartimente de profil, cabinete medicale de specialitate autorizate şi evaluate în condiţiile legii, aflate în relaţie contractuală cu casele de asigurări de sănătate;

        • - unităţi sanitare aparţinând ministerelor cu reţea sanitară proprie;

        • - furnizori de servicii medicale paraclinice aflaţi în relaţie contractuală cu casa de asigurări pentru furnizarea serviciilor medicale paraclinice în ambulatoriu, pe baza actelor adiţionale încheiate în acest sens. Valoarea actelor adiţionale este orientativă şi egală pentru toţi furnizorii. Decontarea hemoglobinei glicozilate (HbA1c) se face în funcţie de serviciile realizate, în limita sumelor aprobate cu această destinaţie la nivelul caselor de asigurări de sănătate. Recomandarea pentru efectuarea hemoglobinei glicozilate (HbA1c) se face de către medicii de specialitate sau cu competenţă în diabet, nutriţie şi alte boli metabolice, medicii desemnaţi, respectiv medicii de familie;

        • - farmacii cu circuit deschis.

    6. 6. Programul naţional de diagnostic şi tratament pentru boli rare şi sepsis Activităţi:

      1. a) asigurarea în spital şi în ambulatoriu, prin farmaciile cu circuit închis, a

        medicamentelor specifice prevenţiei şi tratamentului accidentelor hemoragice ale bolnavilor cu hemofilie şi tratamentul cu chelatori de fier pentru bolnavii cu talasemie;

      2. b) asigurarea medicamentelor specifice necesare tratamentului în ambulatoriu al bolnavilor cu unele afecţiuni rare (mucoviscidoză, epidermoliză buloasă, scleroză laterală amiotrofică)

        Criterii de eligibilitate:

        1. 1. pentru bolnavii cu hemofilie:

          • - bolnavi cu hemofilie şi boala von Willebrand, pentru tratamentul accidentelor hemoragice şi urgenţă ;

          • - bolnavi cu formă severă de boală, având vârste cuprinse între 1 – 18 ani, pentru tratamentul profilactic al accidentelor hemoragice;

          • - bolnavi cu hemofilie cu anchiloze care necesită intervenţie ortopedică şi recuperare postoperatorie;

          • - bolnavi cu intervenţii chirurgicale.

        2. 2. pentru bolnavii cu talasemie majoră:

          • - bolnavi politransfuzaţi (> 20 transfuzii/an);

          • - bolnavi cu hemosideroză secundară transfuziei ;

        3. 3. pentru bolnavii cu mucoviscidoză (adulţi, copii):

          • - bolnavii cu diagnostic cert de mucoviscidoză;

        4. 4. pentru bolnavii cu epidermoliză buloasă;

          • - bolnavii cu diagnostic cert de epidermoliză buloasă (diagnostic clinic, examen histopatologic);

        5. 5. pentru bolnavii cu scleroză laterală amiotrofică:

          • - bolnavii cu diagnostic cert de scleroză laterală amiotrofică.

            Indicatori de evaluare

            1. a) indicatori fizici:

          • - număr de bolnavi cu hemofilie fără intervenţie chirurgicală majoră - 1.030;

          • - număr de bolnavi cu hemofilie care necesită intervenţii chirurgicale majore pentru artropatii invalidante –15;

          • - număr de bolnavi cu talasemie – 240;

          • - nr. de bolnavi cu mucoviscidoză (adulţi) –24;

          • - nr. de bolnavi cu mucoviscidoză (copii) –138;

          • - nr. de bolnavi cu epidermoliză buloasă – 48;

          • - număr de bolnavi cu scleroză laterală amiotrofică –90;

            1. b) indicatori de eficienţă:

          • - cost mediu/bolnav cu hemofilie fără intervenţie chirurgicală majoră/an - 12.507,69 lei;

          • - cost mediu/bolnav cu hemofilie cu intervenţie chirurgicală majoră/an - 60.000 lei;

          • - cost mediu/bolnav cu talasemie/an - 21.667 lei;

          • - cost mediu/bolnav cu mucoviscidoză (copii) /an- 45.600 lei;

          • - cost mediu/bolnav cu mucoviscidoză (adulţi) /an - 88.800 lei;

          • - cost mediu/bolnav cu epidermoliză buloasă /an - 12.000 lei;

          • - cost mediu/bolnav cu scleroză laterală amiotrofică/an - 31.200 lei.

            Natura cheltuielilor subprogramului:

          • - cheltuieli pentru medicamente specifice.

            Unităţi care derulează programul:

          • - Institutul Naţional de Hematologie Transfuzională "Prof. Dr. C.T. Nicolau" Bucureşti;

          • - Clinica de Hematologie Fundeni; Clinica de Pediatrie Fundeni;

          • - Institutul pentru Ocrotirea Mamei şi Copilului "Prof. dr. Alfred Rusescu" Bucureşti;

          • - Spitalul Clinic de Copii "Louis Ţurcanu" Timişoara;

          • - Spitalul Clinic Colţea;

          • - unităţi sanitare cu secţii sau compartimente de pediatrie şi hematologie;

          • - unităţi sanitare aparţinând ministerelor cu reţea sanitară proprie;

          • - farmacii cu circuit deschis aflate în relaţie contractuală cu casele de asigurări de sănătate.

        NOTĂ:

        Medicamentele specifice necesare pentru tratamentul în ambulatoriu al bolnavilor cu mucoviscidoză (adulţi, copii), epidermoliză buloasă şi scleroză laterală amiotrofică se eliberează prin farmaciile cu circuit deschis, aflate în relaţie contractuală cu casele de asigurări de sănătate.

    7. 7. Programul naţional de boli endocrine Activităţi:

      - asigurarea în spital şi în ambulatoriu a medicamentelor specifice pentru tratamentul osteoporozei şi al guşei prin tireomegalie datorată carenţei de iod şi proliferării maligne.

      Criterii de eligibilitate:

      1. 1. pentru bolnavii cu osteoporoză:

        • - diagnostic prin absorbţiometrie duală cu raze X (DEXA), după următoarele criterii:

          Parametrul masurat

          Alendronat Risedronat Ibandronat Zolendronat

          Strontiu

          Alendronat Risedronat Ibandronat Zolendronat

          Strontiu

          Teriparatid

          Alfacalcidol

          Raloxifen

          Calcitonina

          Scor T (DS) DEXA

          < - 2,0

          < - 2,7

          < - 3,0

          < - 2,5

          < - 2,5

          < - 2,5

          Fracturi fragilitate

          +

          + minim o fractura vertebrala

          severa

          fractura vertebrala dureroasa

          Alte conditii

          Criterii OMS

          FRAX

          nu tolereaza bifosfonati

      2. 2. pentru bolnavii cu guşă prin tireomegalie datorată carenţei de iod:

        • - diagnosticul guşei cu/fără complicaţii, pacient din zona dovedită/cunoscută cu deficit geoclimatic de iod;

      3. 3. pentru bolnavii cu guşă prin tireomegalie datorată proliferării maligne:

        • - confirmare de proliferare malignă a tiroidei prin puncţie biopsie tiroidiană cu ac subţire sau examen histopatologic (postintervenţie chirurgicală tiroidiană).

          Indicatori de evaluare:

          1. a) indicatori fizici:

        • - număr de bolnavi trataţi - 18.745, din care:

        • - 9.295 cu osteoporoză;

        • - 8.750 cu guşă prin tireomegalie datorată carenţei de iod;

        • - 700 cu guşă prin tireomegalie datorată proliferării maligne.

          1. b) indicatori de eficienţă:

        • - cost mediu/bolnav cu osteoporoză tratat/an - 500 lei;

        • - cost mediu/bolnav cu guşă prin tireomegalie datorată carenţei de iod/an - image50 lei;

        • - cost mediu/bolnav cu guşă prin tireomegalie datorată proliferării maligne/an - 750 lei;

          Natura cheltuielilor programului:

        • - cheltuieli pentru medicamente specifice tratamentului osteoporozei şi tratamentului pentru guşa prin tireomegalie, datorată carenţei de iod sau proliferării maligne.

          Unităţi care derulează programul:

        • - Institutul de Endocrinologie "C.I. Parhon" Bucureşti;

        • - Spitalul Clinic de Urgenţă Elias Bucureşti;

        • - Spitalul Clinic Judeţean de Urgenţă Cluj;

        • - Spitalul Clinic Judeţean de Urgenţă "Sfântul Spiridon" Iaşi;

        • - Spitalul Clinic Judeţean de Urgenţă Timişoara;

        • - Spitalul Clinic Judeţean Târgu Mureş;

        • - Spitalul Clinic Judeţean Sibiu;

        • - Spitalul Clinic Judeţean de Urgenţă Braşov;

        • - Spitalul Judeţean de Urgenţă Piteşti;

        • - Spitalul Clinic Judeţean de Urgenţă Craiova;

        • - Spitalul Clinic Judeţean de Urgenţă Arad;

        • - Spitalul Clinic Judeţean de Urgenţă Constanţa;

        • - Spitalul Clinic Judeţean Oradea;

        • - Spitalul Judeţean de Urgenţă Piatra Neamţ;

        • - Spitalul Judeţean de Urgenţă Râmnicu Vâlcea;

        • - Spitalul Judeţean de Urgenţă "Sfântul Ioan cel Nou" Suceava;

        • - Spitalul Judeţean Sfântu Gheorghe;

        • - Spitalul Judeţean Târgovişte;

        • - Spitalul Judeţean Târgu Jiu;

        • - Spitalul Judeţean Zalău;

        • - Spitalul Judeţean de Urgenţă Brăila;

        • - Spitalul Judeţean de Urgenţă „Sf. Apostol Andrei” Galaţi;

        • - Spitalul Judeţean Baia Mare;

        • - Spitalul Judeţean de Urgenţă „Mavromati” Botoşani;

        • - Spitalul Judeţean Bistriţa-Năsăud

        • - Spitalul Judeţean Prahova

        • - Spitalul Judeţean de Urgenţă Bacău

        • - Spitalul Municipal Campulung

        • - Spitalul de Cardiologie Covasna

        • - Spitalul Judetean Deva

        • - Spitalul Judetean Ploiesti

        • - Spitalul Judetean Miercurea Ciuc

    8. 8. Programul naţional de ortopedie Activităţi:

      - asigurarea cu materiale sanitare specifice pentru tratamentul prin endoprotezare al

      bolnavilor cu afecţiuni articulare, asigurarea endoprotezelor articulare tumorale

      specifice tratamentului bolnavilor cu pierderi osoase importante epifizo-metafizare de cauză tumorală sau netumorală şi pentru tratamentul prin implant segmentar de coloană al pacienţilor cu diformităţi de coloană.

      Criterii de eligibilitate:

      1. 1. Tratamentul prin endoprotezare:

        • - pacienţi tineri cu poliartrită reumatoidă sau spondilită anchilopoietică cu pierderea articulaţiilor periferice;

        • - pacienţi tineri cu sechele posttraumatice ori după artrite specifice sau nespecifice;

        • - pacienţii vârstei a treia care suferă de maladii degenerative invalidante;

        • - pacienţi în etate care fac fracturi de col femural, extremitatea superioară a humerusului sau cot.

      2. 2. Tratamentul bolnavilor cu pierderi osoase importante epifizo-metafizare de cauză tumorală sau netumorală prin endoprotezare articulară tumorală

        • - copii cu tumori osoase primitiv maligne;

        • - adolescenti cu tumori osoase primitiv maligne;

        • - adulti tineri cu tumori osoase primitiv maligne, cu recidive dupa tumori benigne agresive sau alte cauze care au dus la pierderi osoase importante;

        • - adulti in plina activitate cu tumori maligne primitiv osoase sau tumori maligne secundare, cu recidive dupa tumori benigne agresive, dupa revizii de endoproteze articulare primare cu distructii osoase importante sau alte cauze care au provocat distructii osoase importante;

          Fiecare caz la care se indica tratamentul pierderilor osoase importante epifizo- metafizare de cauză tumorală sau netumorală prin endoprotezare articulară tumorală se aprobă de către o comisie constituită din:

        • - medicul şef al secţiei de specialitate în care este internat bolnavul,

        • - preşedintele Comisiei de ortopedie si traumatologie,

        • - 2 medici sefi de clinica de specialitate (prin rotatie),

        • - un medic de specialitate oncologie, pentru cazurile tumorale.

      3. 3. Tratamentul prin instrumentaţie segmentară de coloană:

        • - pacienţi tineri cu diformităţi grave de coloană: scolioze, cifoze, cifoscolioze idiopatice sau congenitale, cu afectarea capacităţii respiratorii şi funcţiei cardiovasculare.

          Indicatori de evaluare:

          1. a) indicatori fizici:

        • - număr de bolnavi cu afecţiuni articulare endoprotezaţi - 9.295 ;

        • - număr bolnavi cu endoprotezare articulară tumorală - 23

        • - număr de bolnavi cu implant segmentar de coloană –520;

          1. b) indicatori de eficienţă:

        • - cost mediu/bolnav endoprotezat - 2.800,08 lei;

        • - cost mediu/bolnav cu endoprotezare articulară tumorală 70.000 lei

        • - cost mediu/bolnav cu implant segmentar de coloană - 3.860 ei. Natura cheltuielilor programului:

        • - cheltuieli materiale sanitare specifice (endoproteze articulare primare şi de revizie, ciment aferent implantării, elemente de ranforsare cotil şi metafizo-diafizară femur, endoproteze articulare tumorale, instrumentaţie segmentară de coloană).

      Unităţi care derulează programul:

      1. 1. Tratamentul prin endoprotezare:

        • - unităţi sanitare cu secţii sau compartimente de profil raportoare/înscrise la RNE;

        • - unităţi sanitare aparţinând ministerelor cu reţea sanitară proprie.

      2. 2. Tratamentul bolnavilor cu pierderi osoase importante epifizo-metafizare de cauză tumorală sau netumorală prin endoprotezare articulară tumorală

        • - Spitalul Clinic de Ortopedie-Traumatologie şi TBC Osteoarticular "Foişor" Bucureşti;

        • - Spitalul Clinic de Urgenţă pentru copii "M. Curie" Bucureşti;

        • - Spitalul Clinic de Urgenta Copii ,,Grigore Alexandrescu’’

        • - Spitalul Clinic de Urgență Cluj

        • - Spitalul Clinic de Copii ,,Sf. Maria’’ Iasi

        • - Spitalul Clinic de Urgenta Copii Timisoara

        • - Spitalul Clinic Judeţean Târgu Mureş

      3. 3. Tratamentul prin implant segmentar de coloană:

        • - Spitalul Clinic de Ortopedie-Traumatologie şi TBC Osteoarticular "Foişor" Bucureşti;

        • - Spitalul Clinic Colentina;

        • - Spitalul Universitar de Urgenţă Bucureşti;

        • - Spitalul Clinic de Urgenţă pentru Copii "Grigore Alexandrescu" Bucureşti;

        • - Spitalul Clinic de Urgenţă pentru copii "M. Curie" Bucureşti;

        • - Spitalul Clinic Judeţean de Urgenţă Cluj-Napoca;

        • - Spitalul Clinic de Urgenţă "Bagdasar Arseni" Bucureşti;

        • - Spitalul Clinic de Recuperare Iaşi;

        • - Spitalul Clinic Judeţean de Urgenţă Timişoara;

        • - Spitalul Clinic de Urgenţă "Sf. Pantelimon" Bucureşti;

        • - Spitalul Clinic Judeţean de Urgenţă Târgu Mureş.

    9. 9. Programul naţional de transplant de organe, ţesuturi şi celule de origine umană Activităţi:

      • - asigurarea medicamentelor specifice necesare tratamentului în ambulatoriu al stării posttransplant pentru pacienţii transplantaţi

      • - asigurarea medicamentelor specifice pentru tratamentul recidivei hepatitei cronice la pacienţii cu transplant hepatic

        Criterii de eligibilitate:

      • - bolnavi cărora li s-a efectuat transplant şi necesită tratament posttransplant.

      • - bolnavi cu transplant hepatic infectaţi cu VHB Indicatori de evaluare:

        1. a) indicatori fizici:

      • - număr de bolnavi trataţi pentru stare posttransplant: 1.900;

      • - număr bolnavi cu transplant hepatic trataţi pentru recidiva hepatitei cronice - 80

        b) indicatori de eficienţă:

      • - cost mediu/bolnav tratat pentru stare posttransplant/an - 27.064,74 lei.

      • - cost mediu/bolnav cu transplant hepatic tratat pentru recidiva hepatitei cronice -

      56.125 lei

      Natura cheltuielilor programului:

      • - cheltuieli pentru medicamente specifice tratamentului stării posttransplant

      • - cheltuieli pentru medicamente specifice tratamentului recidivei hepatitei cronice la pacienţii cu transplant hepatic

      Unităţi care derulează programul:

      1. 1. Tratamentul în ambulatoriu al stării posttransplant pentru pacienţii transplantaţi

        - farmacii cu circuit deschis, aflate în relaţie contractuală cu casele de asigurări de sănătate

      2. 2. Tratamentul recidivei hepatitei cronice la pacienţii cu transplant hepatic

      - Institutul Clinic Fundeni – Centrul de Chirurgie Generală şi Transplant Hepatic

    10. 10. Programul naţional de supleere a funcţiei renale la bolnavii cu insuficienţă renală cronică

      Activităţi:

      • - asigurarea serviciilor de supleere renală, inclusiv medicamente şi materiale sanitare specifice, transportul nemedicalizat al pacienţilor hemodializaţi de la şi la domiciliul pacienţilor, transportul lunar al medicamentelor şi materialelor sanitare specifice dializei peritoneale la domiciliul pacienţilor.

        Criterii de eligibilitate:

      • - bolnavi cu insuficienţă renală cronică în stadiul uremic, care necesită tratament substitutiv renal (FG < 15 mL/min/1,73 mp).

        Indicatori de evaluare:

        1. a) indicatori fizici:

      • - numărul total de bolnavi trataţi prin dializă - 8.774 din care:

      • - 7.024 prin hemodializă;

      • - 1.750 prin dializă peritoneală.

        1. b) indicatori de eficienţă:

    • - cost mediu/bolnav tratat prin hemodializă/an - 71.753,99 lei;

    • - cost mediu/bolnav tratat prin dializă peritoneală/an - 50.800 lei.

      Natura cheltuielilor subprogramului:

    • - cheltuieli pentru servicii de supleere renală, inclusiv medicamente şi materiale sanitare specifice, transportul nemedicalizat al pacienţilor hemodializaţi de la şi la

      domiciliul pacienţilor, transportul lunar al medicamentelor şi materialelor sanitare specifice dializei peritoneale la domiciliul pacienţilor.

      Unităţi care derulează programul:

    • - unităţile sanitare publice cu secţii şi compartimente de profil;

    • - unităţi sanitare private autorizate de Ministerul Sănătăţii Publice şi evaluate în condiţiile legii;

    • - centrele-pilot de furnizare a serviciilor medicale de hemodializă şi dializă peritoneală;

    • - unităţi sanitare cu secţii şi compartimente de profil aparţinând ministerelor cu reţea sanitară proprie.

    II. PROGRAMUL NAŢIONAL PRIVIND EVALUAREA STĂRII DE SĂNĂTATE A POPULAŢIEI ÎN ASISTENŢA MEDICALĂ PRIMARĂ

    Obiective:

    1. a) decontarea contravalorii serviciilor prestate în baza contractelor încheiate cu medicii de familie care au fost efectuate până la data de 31 decembrie 2008;

    2. b) decontarea contravalorii serviciilor prestate în baza contractelor încheiate cu furnizorii de servicii medicale paraclinice care au fost efectuate până la data de 31 ianuarie 2009;

    3. c) evaluarea finală a datelor obţinute.

      Anexa nr. 3A

      CONTRACT

      pentru finanţarea programelor/subprogramelor din cadrul programului naţional cu scop curativ în anul 2009

      1. I. Părţile contractante

        Casa de Asigurări de Sănătate ............................., cu sediul în municipiul/oraşul

        ......................, str. ................... nr. ......, judeţul/sectorul ......................., telefon/fax

        ......................., reprezentată prin preşedinte - director general ..................., şi unitatea sanitară ........................, cu sediul în ............................., str. .................... nr. ...., telefon

        ..............., fax ............, reprezentată prin ............................................, având actul de

        înfiinţare/organizare nr. .............................., Autorizaţia sanitară de funcţionare nr.

        ......................., Dovada de evaluare nr. .........., codul fiscal şi contul nr.

        ......................., deschis la Trezoreria Statului sau cont nr. ....................... deschis la Banca ............................., dovada asigurării de răspundere civilă în domeniul medical, atât pentru furnizor, cât şi pentru personalul medico-sanitar angajat valabilă pe toată durata Contractului nr. .......................... .

      2. II. Obiectul contractului

        ART. 1

        Obiectul prezentului contract îl constituie finanţarea programelor/subprogramelor din cadrul programului naţional cu scop curativ

        ................................................................

        (se specifică fiecare program/subprogram)

        pentru asigurarea medicamentelor şi/sau a materialelor sanitare specifice

        . ,

        (se completează, după caz, în funcţie de program/subprogram)

        necesare în terapia în spital/în spital şi ambulatoriu, conform Hotărârii Guvernului nr.367/2009 pentru aprobarea programelor naţionale de sănătate în anul 2009 şi Ordinului ministrului sănătăţii publice şi al preşedintelui Casei Naţionale de Asigurări de Sănătate nr. 367/2009 pentru aprobarea Normelor tehnice de realizare a programelor naţionale de sănătate în anul 2009.

      3. III. Durata contractului ART. 2

        Prezentul contract este valabil de la data încheierii lui şi până la data de 31 decembrie

        2009.

        ART. 3

        Durata prezentului contract se poate prelungi, cu acordul părţilor, în situaţia prelungirii duratei de aplicabilitate a Hotărârii Guvernului nr. 367/2009.

      4. IV. Obligaţiile părţilor

        ART. 4

        Obligaţiile casei de asigurări de sănătate sunt:

        1. 1. Casa de asigurări de sănătate asigură fonduri pentru derularea programelor/subprogramelor în cadrul bugetului aprobat cu această destinaţie, decontând lunar, în limita contractului, contravaloarea facturilor pentru medicamente şi/sau materiale sanitare specifice, necesare asigurării în spital şi în ambulatoriu, după caz, a tratamentului pentru bolnavii cu afecţiunile cuprinse în programe/subprograme.

        2. 2. Finanţarea programelor/subprogramelor se face din Fondul naţional unic de asigurări sociale de sănătate, în cadrul bugetului aprobat pentru cheltuieli materiale şi prestări de servicii cu caracter medical la subcapitolul respectiv.

        3. 3. Sumele alocate sunt stabilite în funcţie de numărul de bolnavi trataţi şi de costul mediu pe bolnav.

        4. 4. Medicamentele şi/sau materialele sanitare specifice ce se acordă în ambulatoriu în cadrul programelor/subprogramelor se asigură prin farmacia unităţii sanitare.

        5. 5. Eliberarea medicamentelor şi a materialelor sanitare menţionate la pct. 4.1.4 se face pe bază de prescripţie medicală sau condică de medicamente, după caz.

        6. 6. Casa de asigurări de sănătate analizează indicatorii prezentaţi în decontul înaintat de unitatea sanitară, precum şi gradul de utilizare a fondurilor puse la dispoziţie anterior.

        7. 7. Casa de asigurări de sănătate decontează, în termen de 5 zile, în baza cererilor justificative transmise de unitatea sanitară, în limita sumei prevăzute în contract, contravaloarea facturii, prezentată în copie, pentru medicamentele şi/sau materialele sanitare specifice, necesare tratamentului din luna curentă.

          ART. 5

          Obligaţiile unităţii sanitare sunt:

          1. 1. să utilizeze fondurile primite pentru fiecare program/subprogram de sănătate, potrivit destinaţiei acestora;

          2. 2. să dispună măsuri pentru gestionarea eficientă a mijloacelor materiale şi băneşti;

          3. 3. să organizeze evidenţa cheltuielilor pe fiecare program/subprogram şi pe subdiviziunile clasificaţiei bugetare atât în prevederi, cât şi în execuţie;

          4. 4. să se asigure că serviciile medicale furnizate în baza prezentului contract se încadrează din punctul de vedere al calităţii în normele privind calitatea asistenţei medicale, elaborate în condiţiile legii;

          5. 5. să furnizeze tratamentul adecvat şi să prescrie medicamentele conform reglementărilor în vigoare;

          6. 6. să efectueze achiziţia medicamentelor şi/sau a materialelor sanitare specifice, în condiţiile legii;

          7. 7. să transmită casei de asigurări de sănătate raportări lunare, trimestriale (cumulat de la începutul anului) şi anuale privind sumele utilizate pe fiecare program, precum şi indicatorii realizaţi, răspunzând atât de exactitatea şi realitatea datelor raportate pentru justificarea plăţii contravalorii facturii pentru medicamentele şi/sau materialele sanitare specifice procurate în luna precedentă, cât şi a indicatorilor raportaţi;

          8. 8. să transmită caselor de asigurări de sănătate prescripţiile medicale în baza cărora s- au eliberat medicamentele specifice pentru tratamentul în ambulatoriu, însoţite de borderourile centralizatoare distincte.

          9. 9. să organizeze evidenţa nominală şi în baza codurilor numerice personale pentru bolnavii care beneficiază de medicamente şi/sau de materiale sanitare specifice, prescrise şi eliberate în cadrul programelor/subprogramelor.

          10. 10. să raporteze casei de asigurări de sănătate, în primele 3 zile lucrătoare ale lunii următoare încheierii perioadei pentru care se face raportarea, evidenţa nominală şi în baza codurilor numerice personale pentru bolnavii trataţi în cadrul programelor/subprogramelor.

      5. V. Valoarea contractului ART. 6

        Valoarea contractului (se detaliază fiecare program/subprogram) este:

        1. 1 lei;

        2. 2 lei;

        3. 3 lei;

      6. VI. Finanţarea programelor/subprogramelor ART. 7

        Unitatea sanitară prezintă în primele 3 zile lucrătoare ale lunii curente decontul pentru luna precedentă, cuprinzând numărul de bolnavi trataţi, valoarea medicamentelor şi materialelor sanitare consumate pentru tratamentul bolnavilor, costul mediu pe bolnav, sumele achitate conform ordinului de plată (cu ştampila trezoreriei) cu care s-a achitat contravaloarea facturii pentru medicamentele şi/sau materialele sanitare specifice procurate în luna precedentă, precum şi cererea justificativă, însoţită de copia facturii emise de furnizor pentru medicamentele şi/sau materialele specifice aprovizionate pentru luna în curs.

        ART. 8

        Casa de asigurări de sănătate analizează indicatorii prezentaţi prin decont, precum şi gradul şi modul de utilizare a fondurilor puse la dispoziţie anterior şi decontează, în limita sumei prevăzute în contract, în termen de maximum 5 zile de la primire, contravaloarea facturii prezentate în copie de unitatea sanitară pentru medicamentele şi/sau materialele specifice achiziţionate pentru luna curentă.

      7. VII. Răspunderea contractuală ART. 9

        Unitatea sanitară are următoarele responsabilităţi:

        1. 1. prin medicii coordonatori:

          1. a) răspunde de utilizarea fondurilor primite pentru efectuarea cheltuielilor pentru medicamentele şi materialele sanitare specifice;

          2. b) răspunde de organizarea evidenţei electronice a bolnavilor care beneficiază de medicamentele şi/sau materialele sanitare specifice, prescrise în cadrul programelor/subprogramelor, pe baza setului minim de date: CNP bolnav, diagnostic specific concordant cu subprogramul, medicul curant (cod parafă), medicamentele

            eliberate, cantitatea şi valoarea de decontat, conform schemei terapeutice prescrise, cu respectarea protocoalelor.

          3. c) dispune măsurile necesare aplicării metodologiei de program/subprogram, în vederea asigurării îndeplinirii obiectivelor prevăzute în acesta;

          4. d) răspunde de organizarea, monitorizarea şi de buna desfăşurare a activităţilor medicale din cadrul programului/subprogramului;

          5. e) răspunde de raportarea la timp a datelor către casa de asigurări de sănătate, precum

            şi de realitatea şi exactitatea acestora;

        2. 2. prin contabilul-şef al unităţii sanitare răspunde de modul de organizare a evidenţelor tehnico-operative, de utilizarea sumelor alocate potrivit destinaţiilor aprobate, cu respectarea normelor legale în vigoare, de exactitatea şi realitatea datelor raportate lunar.

          ART. 10

          Casa de asigurări de sănătate controlează trimestrial modul de utilizare a fondurilor alocate şi analizează indicatorii prezentaţi.

          ART. 11

          Controlul casei de asigurări de sănătate va urmări, în principal, următoarele:

          1. a) dacă activităţile se desfăşoară conform reglementărilor legale în vigoare;

          2. b) dacă se constată obstacole sau disfuncţionalităţi în derularea programului/subprogramului;

          3. c) dacă se încadrează în sumele contractate pe programe/subprograme, dacă fondurile alocate au fost utilizate potrivit destinaţiilor stabilite şi dacă au servit la realizarea obiectivelor programului/subprogramului respectiv;

          4. d) dacă persoanele implicate respectă responsabilităţile legate de program/subprogram;

          5. e) realitatea şi exactitatea datelor;

          6. f) stocurile de medicamente şi/sau materiale sanitare specifice comparativ cu consumul mediu lunar.

            ART. 12

            Neprezentarea de către unitatea sanitară a documentelor prevăzute la pct. 7 al art. 5 atrage sistarea finanţării până la următoarea perioadă de raportare, cu respectarea prevederilor legale în vigoare.

            ART. 13

            Nerespectarea clauzelor cuprinse la pct. 1 şi 8 ale art. 5 atrage rezilierea contractului.

      8. VIII. Soluţionarea litigiilor ART. 14

        Litigiile apărute pe perioada derulării contractului se soluţionează de părţi pe cale amiabilă. În situaţia în care părţile nu ajung la o înţelegere, acestea se vor adresa Comisiei de arbitraj sau instanţelor judecătoreşti competente, după caz.

      9. IX. Clauze speciale ART. 15

        Sumele înscrise în actele adiţionale încheiate în anul 2009 la contractele pentru anul 2008 vor fi consemnate distinct ca sume incluse în valoarea totală a contractului pe anul 2009.

        ART. 16

        Se pot încheia acte adiţionale la prezentul contract în situaţia în care, prin ordin al preşedintelui Casei Naţionale de Asigurări de Sănătate, se aprobă modificări în volumul şi în structura programului/subprogramului, pe parcursul derulării acestuia.

        ART. 17

        Dacă o clauză a acestui contract ar fi declarată nulă, celelalte prevederi ale contractului nu vor fi afectate de această nulitate. Părţile convin ca orice clauză declarată nulă să fie înlocuită printr-o altă clauză care să corespundă cât mai bine cu putinţă spiritului contractului, în conformitate cu prevederile legale. Dacă pe durata derulării prezentului contract expiră termenul de valabilitate a autorizaţiei sanitare, toate celelalte prevederi ale contractului nu vor fi afectate de nulitate, cu condiţia reînnoirii autorizaţiei sanitare pentru toată durata de valabilitate a contractului.

      10. X. Forţa majoră ART. 18

        Orice împuternicire independentă de voinţa părţilor, intervenită după data semnării prezentului contract şi care împiedică executarea acestuia, este considerată forţă majoră şi exonerează de răspundere partea care o invocă. Sunt considerate forţă majoră, în sensul acestei clauze, împrejurări ca: război, revoluţie, cutremur, mari inundaţii, embargo.

        ART. 19

        Partea care invocă forţa majoră trebuie să anunţe cealaltă parte în termen de 5 zile de la data apariţiei respectivului caz de forţă majoră şi, de asemenea, de la încetarea acestui caz.

        ART. 20

        Dacă nu se procedează la anunţarea în termenele prevăzute mai sus a începerii şi încetării cazului de forţă majoră, partea care îl invocă suportă toate daunele provocate celeilalte părţi prin neanunţarea la termen.

        ART. 21

        În cazul în care împrejurările care obligă la suspendarea executării prezentului contract se prelungesc pe o perioadă mai mare de 6 luni, fiecare parte poate cere rezoluţiunea contractului.

      11. XI. Dispoziţii finale ART. 22

    Orice modificare poate fi făcută numai cu acordul scris al ambelor părţi. ART. 23

    În condiţiile apariţiei unor noi acte normative în materie, care intră în vigoare pe durata derulării prezentului contract, clauzele contrare se vor modifica şi se vor completa în mod corespunzător.

    ART. 24

    Rezilierea contractului înainte de expirarea valabilităţii acestuia poate fi făcută numai cu acordul părţilor.

    Prezentul contract s-a încheiat astăzi, , în două exemplare, câte un exemplar

    pentru fiecare parte, şi se completează conform normelor legale în vigoare.

    Casa de Asigurări de Sănătate Furnizor de servicii medicale

    .............................. ...............................

    Preşedinte - director general, Manager,

    .............................. ...............................

    Director executiv al Direcţiei Director financiar-contabil, management şi economic,

    .............................. ...............................

    Director executiv al Direcţiei Director medical, relaţii cu furnizorii,

    .............................. ...............................

    Medic şef - director executiv Directorul pentru adjunct, cercetare-dezvoltare,

    .............................. ...............................

    Vizat.

    Juridic, Contencios şi Aplicare acorduri internaţionale

    ....................................

    Anexa nr. 3B

    CONTRACT

    pentru furnizare de servicii de dializă în cadrul programului "Tratamentul de supleere a funcţiei renale la bolnavii cu insuficienţă renală cronică" în anul 2009

    1. I. Părţile contractante

      Casa de Asigurări de Sănătate .............................., cu sediul în municipiul/oraşul

      ..........................., str. ................ nr. ...., judeţul/sectorul ........................, telefon/fax

      ......................, reprezentată prin preşedinte - director general ............................., şi

      furnizorul de servicii de dializă ........................................, cu sediul în ,

      str. ......................... nr. ...., telefon ............, fax ..............., reprezentat prin ,

      având actul de înfiinţare/organizare nr. ........................, Autorizaţia sanitară de funcţionare nr. ............., Dovada de evaluare nr. ..........., codul fiscal ............................

      şi contul nr. ....................., deschis la Trezoreria Statului, sau cont nr. ,

      deschis la Banca ................................, dovada asigurării de răspundere civilă în domeniul medical atât pentru furnizor, cât şi pentru personalul medico-sanitar angajat valabilă pe toată durata contractului nr. ........... .

    2. II. Obiectul contractului ART. 1

      1. (1) Obiectul prezentului contract îl constituie furnizarea de servicii de dializă în

        cadrul programului "Tratamentul de supleere a funcţiei renale la bolnavii cu insuficienţă renală cronică" în anul 2008 ...

        (se completează, după caz, cu hemodializă, dializă peritoneală sau hemodializă şi dializă peritoneală), conform Hotărârii Guvernului nr. 367/2009 pentru aprobarea programelor naţionale în anul 2009 şi Ordinului ministrului sănătăţii publice şi al preşedintelui Casei Naţionale de Asigurări de Sănătate nr. ..../2009 pentru aprobarea normelor tehnice de realizare a programelor naţionale în anul 2009.

      2. (2) Serviciile de dializă cuprind:

        • - serviciul de hemodializă: medicamente şi materiale sanitare specifice, toate cheltuielile necesare realizării serviciului medical de hemodializă şi transportul nemedicalizat al bolnavilor de la domiciliul bolnavilor la unitatea sanitară şi retur.

        • - serviciul de dializă peritoneală: medicamente şi materiale sanitare specifice şi transportul lunar al medicamentelor şi materialelor sanitare specifice dializei peritoneale la domiciliul pacienţilor.

    3. III. Servicii de dializă ART. 2

      Serviciile de dializă se acordă bolnavilor cu diagnosticul de insuficienţă renală

      cronică în stadiul uremic, care necesită tratament substitutiv renal (FG < 15

      mL/min/1,73 mp)

    4. IV. Durata contractului

      ART. 3

      Prezentul contract este valabil de la data încheierii lui şi până la data de 31 decembrie 2009.

      ART. 4

      Durata prezentului contract se poate prelungi, cu acordul părţilor, în situaţia prelungirii duratei de aplicabilitate a Hotărârii Guvernului nr. 367/2009 pentru aprobarea programelor naţionale în anul 2009.

    5. V. Obligaţiile părţilor ART. 5

      Casa de asigurări de sănătate are următoarele obligaţii:

      1. a) să încheie contracte numai cu furnizorii de servicii de dializă autorizaţi şi evaluaţi şi să facă publică lista acestora, precum şi valoarea de contract, pentru informarea asiguraţilor, actualizate dacă este cazul;

      2. b) să monitorizeze volumul de servicii de dializă efectuate de către furnizorul de servicii de dializă;

      3. c) să deconteze furnizorilor de servicii de dializă, la termenele prevăzute în contract, contravaloarea serviciilor de dializă contractate, efectuate şi raportate, pe baza facturii însoţite de desfăşurătoarele privind serviciile de dializă realizate, prezentate atât pe suport de hârtie, cât şi în format electronic, în formatul solicitat de Casa Naţională de Asigurări de Sănătate, în limita valorii de contract;

      4. d) să informeze furnizorii de servicii de dializă asupra condiţiilor de furnizare a serviciilor de dializă şi despre orice schimbare în modul de acordare a acestora;

      5. e) să urmărească şi să controleze utilizarea fondurilor alocate programului;

      6. f) să înmâneze la momentul efectuării controlului sau, după caz, să comunice furnizorilor de servicii de dializă procesele-verbale şi/sau notele de constatare ca urmare a efectuării controalelor în termen de 3 zile lucrătoare de la data efectuării controlului;

      7. g) să deconteze, în primele 10 zile ale lunii următoare celei pentru care se face plata, contravaloarea serviciilor de dializă efectuate şi raportate în luna precedentă, în baza facturii şi a documentelor însoţitoare, cu încadrarea în sumele contractate. Pentru fiecare lună, casele de asigurări de sănătate pot efectua până la data de 20 decontarea lunii curente pentru perioada 1 - 15 a lunii, în baza indicatorilor specifici realizaţi şi în limita sumelor contractate, pe baza facturii şi a documentelor însoţitoare;

      8. h) să deconteze furnizorului de servicii de dializă contravaloarea serviciilor de dializă acordate bolnavilor, indiferent de casa de asigurări de sănătate la care este luat în evidenţă acesta.

      ART. 6

      Furnizorul de servicii de dializă are următoarele obligaţii:

      1. a) să respecte criteriile de calitate a serviciilor medicale furnizate în conformitate cu prevederile art. 238 şi art. 239 din Legea nr. 95/2006 privind reforma în domeniul sănătăţii, cu modificările şi completările ulterioare, precum şi cu cele ale Ordinului

        ministrului sănătăţii publice nr. 1.718/2004 privind aprobarea Regulamentului de organizare şi funcţionare a unităţilor de dializă publice şi private;

      2. b) să asigure tratamentul prin dializă numai bolnavilor care îndeplinesc condiţiile de eligibilitate prevăzute în Ordinul ministrului sănătăţii publice şi al preşedintelui Casei Naţionale de Asigurări de Sănătate nr. ............/2009 pentru aprobarea normelor tehnice de realizare a programelor naţionale în anul 2009;

      3. c) să organizeze evidenţa nominală şi în baza codurilor numerice personale pentru bolnavii care beneficiază de servicii de dializă;

      4. d) să respecte confidenţialitatea tuturor datelor şi informaţiilor privitoare la asiguraţi, precum şi intimitatea şi demnitatea acestora;

      5. e) să transmită casei de asigurări de sănătate raportări lunare, trimestriale (cumulat de la începutul anului) şi anuale privind indicatorii realizaţi, în primele 3 zile lucrătoare ale lunii următoare încheierii perioadei pentru care se face raportarea;

      6. f) să factureze lunar, în vederea decontării de către casele de asigurări de sănătate, activitatea realizată conform contractului de furnizare de servicii de dializă; factura va fi însoţită de desfăşurătoarele/documentele justificative privind activităţile realizate, separat pentru asiguraţi, pentru cetăţenii titulari ai cardului european de asigurări sociale de sănătate şi pentru cetăţenii statelor cu care România a încheiat acorduri, înţelegeri, convenţii sau protocoale internaţionale cu prevederi în domeniul sănătăţii, care beneficiază de servicii medicale pe teritoriul României de la furnizori aflaţi în relaţii contractuale cu casele de asigurări de sănătate, atât pe suport de hârtie, cât şi în format electronic, în formatul prevăzut în anexa B a Ordinului nr. 236/2006 pentru aprobarea Normelor privind condiţiile şi modalitatea de decontare a serviciilor de hemodializă şi dializă peritoneală în sistem ambulatoriu, contractate de Casa Naţională de Asigurări de Sănătate cu furnizorii din sectorul privat, câştigători ai licitaţiei naţionale pentru centrele pilot. Nerespectarea termenelor de depunere a facturii pentru o perioadă de maximum două luni consecutive în cadrul unui trimestru, respectiv 3 luni într-un an, conduce la măsuri mergând până la rezilierea contractului de furnizare de servicii de dializă;

      7. g) să raporteze caselor de asigurări de sănătate şi direcţiilor de sănătate publică datele necesare pentru urmărirea desfăşurării activităţii în asistenţa medicală, potrivit formularelor de raportare prevăzute la alin. f);

      8. h) să completeze corect şi la zi documentele privind evidenţele obligatorii din sistemul informaţional al Ministerului Sănătăţii, al Casei Naţionale de Asigurări de Sănătate şi al Registrului Renal Român cu datele corespunzătoare activităţii desfăşurate, conform prevederilor legale în vigoare;

      9. i) să respecte dreptul la libera alegere de către asigurat a medicului şi a furnizorului;

      10. j) să anunţe casa de asigurări de sănătate despre modificarea uneia sau mai multora dintre condiţiile care au stat la baza încheierii contractului de furnizare de servicii de dializă anterior producerii acestora sau cel mai târziu la 10 zile lucrătoare de la data producerii modificării şi să îndeplinească în permanenţă aceste condiţii pe durata derulării contractului;

      11. k) să respecte prevederile actelor normative referitoare la sistemul asigurărilor sociale de sănătate;

      12. l) să participe la acţiunile de informare organizate de casele de asigurări de sănătate şi de direcţiile de sănătate publică;

      13. m) să acorde servicii medicale bolnavilor fără nicio discriminare, indiferent de casa de asigurări de sănătate la care este luat în evidenţă asiguratul;

      14. n) să afişeze într-un loc vizibil numele casei de asigurări de sănătate cu care se află în relaţie contractuală, precum şi datele de contact ale acesteia: adresă, telefon, fax, e-mail, pagină web;

      15. o) să acorde şedinţe de dializă titularilor cardului european de asigurări sociale de sănătate emis de unul dintre statele membre ale Uniunii Europene, în perioada de valabilitate a cardului şi în aceleaşi condiţii ca pentru persoanele asigurate în cadrul sistemului de asigurări sociale de sănătate din România;

      16. p) să utilizeze "sistemul informatic unic integrat". În situaţia în care se utilizează un alt sistem informatic acesta trebuie să fie compatibil cu "sistemul informatic unic integrat", caz în care furnizorii sunt obligaţi să asigure confidenţialitatea în procesul de transmitere a datelor;

      1. r) să informeze medicul de familie al pacientului sau, după caz, medicul de specialitate din ambulatoriul de specialitate, prin scrisoare medicală transmisă direct sau prin intermediul asiguratului, despre tratamentele efectuate;

      2. s) să acorde servicii de dializă conform contractului şi să nu încaseze coplata sau contribuţie personală pentru aceste servicii.

    6. VI. Modalităţi de plată ART. 7

      Modalitatea de plată a serviciilor de dializă este:

        • - pentru hemodializă: tarif pe şedinţa de hemodializă = 472 lei

          Tariful pentru şedinţa de hemodializă include toate cheltuielile aferente acestui serviciu, inclusiv cheltuielile pentru medicamente şi materiale sanitare specifice, precum şi transportul dializaţilor de la domiciliul acestora până la centrul de dializă şi retur, suportat de unitatea sanitară care acordă acest serviciu, cu excepţia cheltuielilor aferente serviciilor de transport al copiilor cu vârsta cuprinsă între 0 - 18 ani şi a persoanelor peste 18 ani cu nanism care nu pot fi preluate în centrele de dializă de adulţi, în vederea efectuării dializei în unităţile sanitare situate în alt judeţ decât cel de domiciliu al persoanei respective, pentru care transportul se suportă din fondul alocat asistenţei medicale de urgenţă şi transport sanitar, în condiţiile stabilite prin normele metodologice de aplicare a Contractului-cadru privind condiţiile acordării asistenţei medicale în cadrul sistemului de asigurări sociale de sănătate pentru anul 2008, aprobat prin Hotărârea Guvernului nr. /2009;

        • - pentru dializă peritoneală: tarif/pacient/an = 50.800 lei.

          Tariful pentru dializă peritoneală include cheltuielile aferente medicamentelor şi materialelor sanitare şi transportul lunar al medicamentelor şi al materialelor sanitare specifice dializei peritoneale la domiciliul pacienţilor.

    7. VII. Valoarea contractului ART. 8

      1. (1) Valoarea totală contractată se constituie din următoarele sume, după caz:

        1. a) suma aferentă serviciilor de hemodializă a căror plată se face pe bază de tarif pe

          şedinţă, care se stabileşte astfel:

          image

          | Serviciu de | Număr bolnavi | Număr şedinţe | Tarif (lei)| Total (lei) |

          | hemodializă | | | | |

          |            |              |              |            |                  |

          | C1 | C2 | C3 | C4 | C5 = C2 * C3 * C4 |

          |            |              |              |            |                  |

        2. b) suma aferentă serviciilor de dializă peritoneală, a căror plată se face pe tarif/pacient/an, care se stabileşte astfel:

        | Serviciu de

        | dializă peritoneală

        |

        | Număr bolnavi

        |

        |

        | Tarif (lei)

        |

        |

        |

        |

        |

        Total (lei)

        |

        |

        |

        |                    |                |            |              |

        |

        C1

        |

        C2

        |

        C3

        | C4 = C2 * C3 |

        |

        |

        |

        44 | |

        |                    |                |            |              |

      2. (2) Valoarea contractului pentru servicii de dializă în anul 2009 este lei.

    8. VIII. Decontarea serviciilor de dializă ART. 9

      1. (1) Casa de asigurări de sănătate decontează, în primele 10 zile ale lunii următoare celei pentru care se face plata, contravaloarea serviciilor de dializă efectuate şi raportate în luna precedentă, în baza facturii şi a documentelor însoţitoare, cu încadrarea în sumele contractate. Pentru fiecare lună, casele de asigurări de sănătate pot efectua până la data de 20 decontarea lunii curente pentru perioada 1 - 15 a lunii, în baza indicatorilor specifici realizaţi şi în limita sumelor contractate, pe baza facturii şi a documentelor însoţitoare.

      2. (2) Pentru serviciile de hemodializă casele de asigurări de sănătate nu decontează mai mult de 3 şedinţe pe săptămână pe bolnav.

      3. (3) Neprezentarea de către unitatea sanitară a documentelor prevăzute la art. 6 alin. e) şi f) atrage sistarea decontării serviciilor aferente lunii respective până la următoarea perioadă de raportare, cu respectarea prevederilor legale în vigoare.

    9. IX. Soluţionarea litigiilor ART. 10

      Litigiile apărute pe perioada derulării contractului se soluţionează de părţi pe cale amiabilă. În situaţia în care părţile nu ajung la o înţelegere, acestea se vor adresa Comisiei de Arbitraj sau instanţelor judecătoreşti competente, după caz.

    10. X. Clauze speciale ART. 11

      Sumele înscrise în actele adiţionale încheiate în anul 2009 la contractele pentru anul 2008 vor fi consemnate distinct ca sume incluse în valoarea totală a contractului pe anul 2009.

      ART. 12

      Se pot încheia acte adiţionale la prezentul contract în situaţia în care, prin ordin al preşedintelui Casei Naţionale de Asigurări de Sănătate, se aprobă modificări în volumul şi în structura programului, pe parcursul derulării acestuia.

      ART. 13

      Dacă o clauză a acestui contract ar fi declarată nulă, celelalte prevederi ale contractului nu vor fi afectate de această nulitate. Părţile convin ca orice clauză declarată nulă să fie înlocuită printr-o altă clauză care să corespundă cât mai bine cu putinţă spiritului contractului, în conformitate cu prevederile legale. Dacă pe durata derulării prezentului contract expiră termenul de valabilitate a autorizaţiei sanitare, toate celelalte prevederi ale contractului nu vor fi afectate de nulitate, cu condiţia reînnoirii autorizaţiei sanitare pentru toată durata de valabilitate a contractului.

    11. XI. Forţa majoră ART. 14

      Orice împuternicire independentă de voinţa părţilor, intervenită după data semnării prezentului contract şi care împiedică executarea acestuia, este considerată forţă majoră şi exonerează de răspundere partea care o invocă. Sunt considerate forţă majoră, în sensul acestei clauze, împrejurări ca: război, revoluţie, cutremur, mari inundaţii, embargo.

      ART. 15

      Partea care invocă forţa majoră trebuie să anunţe cealaltă parte în termen de 5 zile de la data apariţiei respectivului caz de forţă majoră şi, de asemenea, de la încetarea acestui caz.

      ART. 16

      Dacă nu se procedează la anunţarea în termenele prevăzute mai sus a începerii şi a încetării cazului de forţă majoră, partea care îl invocă suportă toate daunele provocate celeilalte părţi prin neanunţarea la termen.

    12. XII. Dispoziţii finale ART. 17

    Orice modificare poate fi făcută numai cu acordul scris al ambelor părţi.

    ART. 18

    În condiţiile apariţiei unor noi acte normative în materie, care intră în vigoare pe durata derulării prezentului contract, clauzele contrare se vor modifica şi se vor completa în mod corespunzător.

    ART. 19

    Rezilierea contractului înainte de expirarea valabilităţii acestuia poate fi făcută numai cu acordul părţilor.

    Prezentul contract s-a încheiat astăzi, ..., în două exemplare, câte un exemplar pentru fiecare parte, şi se completează conform normelor legale în vigoare.

    Casa de Asigurări de Sănătate Furnizor de servicii de dializă

    .............................. ...............................

    Preşedinte - director general, Manager,

    .............................. ...............................

    Director executiv al Direcţiei Director financiar-contabil, management şi economic,

    .............................. ...............................

    Director executiv al Direcţiei Director medical, relaţii cu furnizorii,

    .............................. ...............................

    Medic şef - director executiv Director de îngrijiri, adjunct,

    .............................. ...............................

    Directorul pentru cercetare-dezvoltare

    ...............................

    Vizat.

    Juridic, Contencios şi Aplicare acorduri internaţionale

    ....................................

    Anexa nr. 3C

    Spitalul ..............................

    Secţia/Ambulatoriul ................... Către:

    . *)

    În atenţia

    Comisiei de aprobare a .........

    REFERAT DE JUSTIFICARE Subsemnatul(a) dr. ,

    în calitate de medic curant, specialist în .............................., solicit aprobarea iniţierii tratamentului pentru pacientul

    . ,

    (nume şi prenume, CNP |_|_|_|_|_|_|_|_|_|_|_|_|_|)

    aflat în evidenţa Casei de Asigurări de Sănătate ........................... .

    Pacientul se află în evidenţa noastră cu diagnosticul .................... din anul ,

    având în prezent următoarea terapie de fond:

    ..........................................................................

    ..........................................................................

    ..........................................................................

    ..........................................................................

    ..........................................................................

    Motive medicale ..........................................................

    ..........................................................................

    .......................................................................... Data .................

    Medic curant, Aprobat comisie.

    ..................... .......................

    (semnătura şi parafa) (semnătura şi ştampila)

    image

    *) După caz: Casa Naţională de Asigurări de Sănătate, casa de asigurări de sănătate, Agenţia Naţională de Transplant, centre acreditate pentru activitate de transplant, unitatea judeţeană de implementare a programului de diabet zaharat.

    image