ORDIN nr. 111 din 16 decembrie 2008privind aprobarea Normei sanitare veterinare şi pentru siguranţa alimentelor privind procedura de înregistrare sanitară veterinară şi pentru siguranţa alimentelor a activităţilor de obţinere şi de vânzare directă şi/sau cu amănuntul a produselor alimentare de origine animală sau nonanimală, precum şi a activităţilor de producţie, procesare, depozitare, transport şi comercializare a produselor alimentare de origine nonanimală
EMITENT
  • AUTORITATEA NAŢIONALĂ SANITARĂ VETERINARĂ ŞI PENTRU SIGURANŢA ALIMENTELOR
  • Publicat în  MONITORUL OFICIAL nr. 895 din 30 decembrie 2008



    Văzând Referatul de aprobare nr. 65578/38488 din 5 noiembrie 2008, întocmit de Direcţia de igienă şi sănătate publică veterinară şi Direcţia generală pentru siguranţa alimentelor,în temeiul Regulamentului Parlamentului European şi al Consiliului Uniunii Europene nr. 178/2002/CE de stabilire a principiilor şi a cerinţelor generale ale legislaţiei alimentare, de instituire a Autorităţii Europene pentru Siguranţa Alimentară şi de stabilire a procedurilor în domeniul siguranţei produselor alimentare, publicat în Jurnalul Oficial al Uniunii Europene nr. L 31 din 1 februarie 2002, cu amendamentele ulterioare, al Regulamentului Parlamentului European şi al Consiliului Uniunii Europene nr. 852/2004/CE privind igiena produselor alimentare, publicat în Jurnalul Oficial al Uniunii Europene nr. L 139/1 din 30 aprilie 2004, cu amendamentele ulterioare, al Regulamentului Parlamentului European şi al Consiliului Uniunii Europene nr. 853/2004/CE de stabilire a unor norme specifice de igienă care se aplică alimentelor de origine animală, publicat în Jurnalul Oficial al Uniunii Europene nr. L 139/55 din 30 aprilie 2004, cu amendamentele ulterioare, al Regulamentului Parlamentului European şi al Consiliului Uniunii Europene nr. 854/2004/CE de stabilire a normelor specifice de organizare a controalelor oficiale privind produsele de origine animală destinate consumului uman, publicat în Jurnalul Oficial al Uniunii Europene nr. L 139/83 din 25 iunie 2004, cu amendamentele ulterioare, şi al Regulamentului Parlamentului European şi al Consiliului Uniunii Europene nr. 882/2004/CE privind controalele oficiale efectuate pentru a asigura verificarea conformităţii cu legislaţia privind hrana pentru animale şi produsele alimentare şi cu normele de sănătate animală şi de bunăstare a animalelor, publicat în Jurnalul Oficial al Uniunii Europene nr. L 165/1 din 30 aprilie 2004, cu amendamentele ulterioare,având în vedere prevederile art. 10 lit. b) din Ordonanţa Guvernului nr. 42/2004 privind organizarea activităţii sanitare veterinare şi pentru siguranţa alimentelor, aprobată cu modificări şi completări prin Legea nr. 215/2004, cu modificările şi completările ulterioare,în temeiul Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 97/2001 privind reglementarea producţiei, circulaţiei şi comercializării alimentelor, aprobată cu modificări şi completări prin Legea nr. 57/2002, republicată,în temeiul art. 3 alin. (3) şi al art. 4 alin. (3) din Hotărârea Guvernului nr. 130/2006 privind organizarea şi funcţionarea Autorităţii Naţionale Sanitare Veterinare şi pentru Siguranţa Alimentelor şi a unităţilor din subordinea acesteia, cu modificările şi completările ulterioare,preşedintele Autorităţii Naţionale Sanitare Veterinare şi pentru Siguranţa Alimentelor emite următorul ordin:  +  Articolul 1Se aprobă Norma sanitară veterinară şi pentru siguranţa alimentelor privind procedura de înregistrare sanitară veterinară şi pentru siguranţa alimentelor a activităţilor de obţinere şi de vânzare directă şi/sau cu amănuntul a produselor alimentare de origine animală sau nonanimală, precum şi a activităţilor de producţie, procesare, depozitare, transport şi comercializare a produselor alimentare de origine nonanimală, prevăzută în anexa care face parte integrantă din prezentul ordin.  +  Articolul 2Norma sanitară veterinară şi pentru siguranţa alimentelor prevăzută la art. 1 a fost elaborată în vederea stabilirii procedurii de înregistrare sanitară veterinară şi pentru siguranţa alimentelor a activităţilor din unităţile de vânzare directă de produse primare sau vânzare cu amănuntul, în conformitate cu prevederile art. 31 din Regulamentul Parlamentului European şi al Consiliului Uniunii Europene nr. 882/2004/CE privind controalele oficiale efectuate pentru a asigura verificarea conformităţii cu legislaţia privind hrana pentru animale şi produsele alimentare şi cu normele de sănătate animală şi de bunăstare a animalelor, cu amendamentele ulterioare, precum şi ale art. 1 alin. (4) din Regulamentul Parlamentului European şi al Consiliului Uniunii Europene nr. 853/2004/CE de stabilire a unor norme specifice de igienă care se aplică alimentelor de origine animală, cu amendamentele ulterioare.  +  Articolul 3Norma sanitară veterinară şi pentru siguranţa alimentelor prevăzută la art. 1 nu se aplică produselor primare obţinute de către micii producători şi care sunt destinate consumului propriu.  +  Articolul 4Direcţiile sanitar-veterinare şi pentru siguranţa alimentelor judeţene, respectiv a municipiului Bucureşti vor duce la îndeplinire prevederile prezentului ordin.  +  Articolul 5Autoritatea Naţională Sanitară Veterinară şi pentru Siguranţa Alimentelor va controla modul de aplicare a prevederilor prezentului ordin.  +  Articolul 6La data intrării în vigoare a prevederilor prezentului ordin se abrogă Ordinul preşedintelui Autorităţii Naţionale Sanitare Veterinare şi pentru Siguranţa Alimentelor nr. 301/2006 privind aprobarea Normei sanitare veterinare şi pentru siguranţa alimentelor privind procedurile de înregistrare a activităţilor de vânzare directă de produse primare, a activităţilor de vânzare cu amănuntul şi a activităţilor de fabricare a alimentelor, publicat în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 9 din 8 ianuarie 2007, cu modificările şi completările ulterioare.  +  Articolul 7Prezentul ordin se publică în Monitorul Oficial al României, Partea I, şi intră în vigoare la 1 ianuarie 2009.Preşedintele AutorităţiiNaţionale Sanitare Veterinareşi pentru Siguranţa Alimentelor,Radu Roatiş CheţanBucureşti, 16 decembrie 2008.Nr. 111.  +  AnexăNORMA 16/12/2008