NORME TEHNICE din 4 decembrie 2008pentru elaborarea Registrului local al spaţiilor verzi
EMITENT
  • MINISTERUL DEZVOLTĂRII, LUCRĂRILOR PUBLICE ŞI LOCUINŢELOR
  • Publicat în  MONITORUL OFICIAL nr. 829 din 10 decembrie 2008



     +  Capitolul I Dispoziţii generaleI.1. Cadrul legal  +  Articolul 1În conformitate cu prevederile art. 18 alin. (1) din Legea nr. 24/2007 privind reglementarea şi administrarea spaţiilor verzi din zonele urbane, autorităţile administraţiei publice locale au obligaţia să ţină evidenţa spaţiilor verzi de pe teritoriul unităţilor lor administrative şi în acest scop înfiinţează registrele locale ale spaţiilor verzi.  +  Articolul 2În aplicarea prevederilor art. 1, autorităţile administraţiei publice locale înfiinţează, organizează şi conduc registrele locale ale spaţiilor verzi.  +  Articolul 3 (1) Prezentele norme tehnice se referă la constituirea unui set de date, informaţii şi planuri privind identificarea terenurilor definite ca spaţii verzi şi a celor degradate, posibil a fi reabilitate ca spaţii verzi, cu identificarea stării de viabilitate a vegetaţiei de pe aceste terenuri, a caracteristicilor ei, a indicilor de cantitate şi calitate aferenţi. (2) Datele, informaţiile şi planurile menţionate mai sus vor fi cuprinse într-un registru numit Registrul local al spaţiilor verzi, aferent teritoriului unităţii administrative pentru care se întocmeşte.  +  Articolul 4Registrul local al spaţiilor verzi este o documentaţie complexă care se întocmeşte pentru evidenţa spaţiilor verzi din întregul teritoriu intravilan al localităţilor urbane care se constituie ca un sistem informaţional de tip GIS şi cuprinde: inventarierea, evidenţierea tipului de proprietate şi a modului de administrare şi descrierea caracteristicilor cantitative şi calitative ale vegetaţiei.I.2. Obiectivele Registrului local al spaţiilor verzi  +  Articolul 5 (1) În temeiul prevederilor Legii nr. 24/2007, evidenţa spaţiilor verzi are drept scop organizarea folosirii raţionale a acestora, a regenerării şi protecţiei lor eficiente, cu exercitarea controlului sistematic al schimbărilor calitative şi cantitative, asigurarea întreprinderilor, instituţiilor, organizaţiilor şi cetăţenilor cu informaţii despre spaţiile verzi. (2) Autorităţile administraţiei publice locale răspund, potrivit prezentelor norme tehnice, de activitatea de identificare a terenurilor definite ca spaţii verzi şi a celor degradate, dar posibil a fi reabilitate şi reamenajate ca spaţii verzi, precum şi de măsurarea acestora.  +  Articolul 6Principalele obiective asigurate prin elaborarea registrelor locale ale spaţiilor verzi, conform Legii nr. 24/2004, sunt: a) protecţia şi conservarea spaţiilor verzi pentru menţinerea biodiversităţii lor; b) menţinerea şi dezvoltarea funcţiilor de protecţie a spaţiilor verzi privind apele, solul, schimbările climatice, menţinerea peisajelor în scopul ocrotirii sănătăţii populaţiei, protecţiei mediului şi al asigurării calităţii vieţii; c) regenerarea, extinderea, ameliorarea compoziţiei şi a calităţii spaţiilor verzi; d) elaborarea şi aplicarea unui complex de măsuri privind aducerea şi menţinerea spaţiilor verzi în starea corespunzătoare funcţiilor lor; e) identificarea zonelor deficitare şi realizarea de lucrări pentru extinderea suprafeţelor acoperite cu vegetaţie; f) extinderea suprafeţelor ocupate de spaţii verzi, prin includerea în categoria spaţiilor verzi publice a terenurilor cu potenţial ecologic sau sociocultural.  +  Articolul 7Registrul local al spaţiilor verzi va determina o bună gestionare a potenţialului spaţiilor verzi cu implicaţii asupra siguranţei şi calităţii vieţii, asigurând crearea unui sistem de monitorizare a spaţiilor verzi şi a terenurilor degradate ce pot fi recuperate ca spaţii verzi, în vederea asigurării calităţii factorilor de mediu şi stării de sănătate a populaţiei.  +  Articolul 8Datele din Registrul local al spaţiilor verzi trebuie să reflecte situaţia spaţiilor verzi existente în limitele intravilanului localităţii.  +  Capitolul II Domeniul de aplicare şi definiţiiII.1. Domeniul de aplicare  +  Articolul 9În conformitate cu Legea nr. 24/2007, domeniul de aplicare a prezentelor norme tehnice cuprinde: a) spaţiile verzi situate pe terenurile aparţinând domeniului public/privat din intravilanul localităţii; b) terenurile degradate din intravilanul localităţii posibil să fie reabilitate şi reamenajate ca spaţii verzi; c) arbori izolaţi (diametru, înălţime) plantaţi pe lângă arterele de circulaţie, pe terenurile instituţiilor de învăţământ, ansamblurilor de locuinţe, lăcaşurilor de cult, cimitirelor şi altora asemenea; d) arbori ocrotiţi, indiferent de starea de sănătate şi dimensiunile acestora.II.2. Definiţii  +  Articolul 10În sensul prezentelor norme tehnice, sunt considerate spaţii verzi următoarele tipuri de terenuri, existente în intravilanul localităţilor: a) spaţii verzi cu acces public nelimitat:- scuar: spaţiu verde amenajat amplasat în cadrul ansamblurilor de locuit, în jurul unor dotări publice, în incintele unităţilor economice, social-culturale, de învăţământ, amenajărilor sportive, de agrement pentru copii şi tineret sau în alte locaţii, conform art. 2 lit. a) din Legea nr. 24/2007;- grădină publică: spaţiu verde amenajat, cu dotări pentru odihnă, în suprafaţă de maximum 1 ha;- parc: un spaţiu verde amenajat format dintr-un cadru vegetal specific şi, eventual, dotări şi echipări destinate activităţilor cultural-educative, sportive sau recreative pentru populaţie, cu suprafaţă mai mare de 1 ha, conform art. 2 lit. b) din Legea nr. 24/2007;- parc sportiv;- spaţii verzi cu caracter utilitar: de protecţie sanitară, de consolidare a unor versanţi, zona de halaj a lacurilor;- aliniamente plantate în lungul bulevardelor şi străzilor;- terenuri libere neproductive din intravilan: mlaştini, stâncării, pante, terenuri afectate de alunecări, sărături care pot fi amenajate cu plantaţii; b) spaţii verzi cu acces limitat:- aferente dotărilor publice: creşe, grădiniţe, şcoli, unităţi sanitare sau de protecţie socială, instituţii culturale, edificii de cult etc., cimitire;- baze sau parcuri sportive pentru practicarea sportului de performanţă;- sere, pepiniere.  +  Articolul 11În funcţie de dreptul de proprietate asupra terenului, spaţiile verzi sunt: a) publice - spaţii verzi aparţinând domeniului public; b) private - spaţii verzi ce sunt în proprietatea persoanelor fizice sau juridice.II.3. Respectarea prevederilor planurilor urbanistice generale, ale regulamentelor de urbanism şi ale sistemelor informaţionale specifice  +  Articolul 12 (1) Registrul local al spaţiilor verzi se va constitui ca o componentă a unui sistem informaţional de tip GIS de evidenţă şi inventariere sistematică a tuturor terenurilor din intravilanul localităţilor urbane definite ca spaţii verzi conform actelor normative în vigoare şi art. 10 şi 11 din prezentele norme tehnice. (2) Inventarierea se realizează sub aspect tehnic, economic şi juridic, precum şi sub aspectul descrierii şi stabilirii caracteristicilor cantitative şi calitative ale vegetaţiei de pe aceste terenuri.  +  Articolul 13Registrul local al spaţiilor verzi trebuie corelat cu prevederile planurilor urbanistice generale şi ale regulamentelor de urbanism întocmite conform Legii nr. 350/2001 privind amenajarea teritoriului şi urbanismului, cu modificările şi completările ulterioare.  +  Articolul 14Executarea lucrărilor de identificare, reprezentare şi, după caz, de măsurare a spaţiilor verzi din zonele urbane se va face pe planuri topografice, cadastrale sau ortoplanuri georeferenţiate, puse la dispoziţie de oficiile de cadastru şi publicitate imobiliară, în format analogic sau digital, cu plata tarifelor legale.  +  Articolul 15 (1) În localităţile unde s-a executat sau este în curs de execuţie realizarea Sistemului informaţional specific domeniului imobiliar edilitar şi băncilor de date urbane (SISDIEBDU), se pot utiliza datele şi informaţiile puse la dispoziţie de acesta sau, după caz, actualiza. (2) Se are în vedere faptul că datele şi informaţiile cuprinse în SISDIEBDU sunt în administrarea autorităţilor administraţiei publice locale.  +  Capitolul III Date şi informaţii specifice pentru realizarea Registrului local al spaţiilor verziIII.1. Date şi informaţii specifice - Definirea conţinutului de informaţii specifice  +  Articolul 16Activităţile care se vor întreprinde de către autorităţile administraţiei publice locale în vederea constituirii Registrului local al spaţiilor verzi sunt următoarele: a) inventarierea şi transpunerea pe planuri în format GIS a terenurilor definite ca spaţii verzi, b) constituirea unui sistem informaţional specific, cuprinzând date şi informaţii specifice privind speciile de arbori şi vegetaţia existentă, cu determinarea indicilor calitativi şi cantitativi; c) elaborarea unei hărţi digitale de tip GIS la nivel de localitate, care să cuprindă:● terenurile definite ca spaţii verzi;● distribuţia arborilor izolaţi şi ocrotiţi;● terenurile degradate care ar putea fi transformate în spaţii verzi; d) exploatarea şi actualizarea informaţiilor din harta digitală privind spaţiile verzi, arborii izolaţi şi terenurile degradate, în scopul gestionării eficiente a acestora; e) constituirea unei evidenţe a tuturor documentelor emise de către autorităţile administraţiei publice locale, Direcţia Protecţiei Mediului şi autorităţile din domeniul protecţiei mediului privind documentaţiile de urbanism, certificatele de urbanism, autorizaţiile de construire, avizele de tăiere, toaletare, control, contravenţii, orice alt document care are efecte asupra stării spaţiului verde etc.  +  Articolul 17 (1) Principalele operaţiuni pentru constituirea Registrului local al spaţiilor verzi sunt: a) delimitarea spaţiului verde ce urmează a fi cadastrat şi marcarea limitei acestuia; b) identificarea tipului de proprietate şi a proprietarilor spaţiilor verzi; c) completarea datelor conţinute în Fişa spaţiului verde conform anexei care face parte integrantă din prezentele norme tehnice; d) informaţii de detaliu privind vegetaţia existentă, speciile, numărul şi tipul de arbori, indici cantitativi şi indici calitativi; e) actualizarea planului topografic sau cadastral, precum şi a planului urbanistic general, care vor constitui suportul de bază al lucrărilor de identificare şi inventariere a spaţiilor verzi. (2) Se are în vedere că datele şi informaţiile privind suprafaţa, categoria de folosinţă şi proprietarul spaţiului verde sunt cele existente în SISDIEBDU, unde, după caz, trebuie preluate sau identificate, cu respectarea prevederilor în domeniu.  +  Articolul 18Registrul local al spaţiilor verzi va cuprinde următoarele date şi informaţii specifice: a) spaţiile verzi, definite conform art. 10 din prezentele norme tehnice:● amplasament;● suprafaţă;● categorie de folosinţă - domeniul public/privat;● specii de arbori existenţi, pentru care se va detalia numărul unic de identificare şi se vor determina amplasamentul, specia, diametrul, înălţimea, evaluarea stării de viabilitate, evaluarea gradului de întreţinere; b) arbori izolaţi - număr unic de identificare, amplasament, specie, diametru, înălţime, evaluarea stării de viabilitate, identificare, riscuri potenţiale; c) arbori ocrotiţi - număr unic de identificare, amplasament, specie, diametru, înălţime, evaluarea stării de viabilitate, identificare, riscuri potenţiale; d) terenuri degradate ce pot fi reabilitate ca spaţii verzi:● amplasament;● suprafaţă;● categorie;● specii de arbori;● evaluarea gradului de întreţinere.III.2. Întreţinerea şi actualizarea Registrului local al spaţiilor verzi  +  Articolul 19Sistemul informaţional al spaţiilor verzi ca rezultantă a lucrărilor de măsurare, identificare, inventariere şi cartare a terenurilor definite ca spaţii verzi, precum şi a culegerii de informaţii specifice privind speciile de arbori şi vegetaţia existentă, cu determinarea indicilor calitativi şi cantitativi, va cuprinde harta digitală tip GIS, banca de date privind spaţiile verzi, liste de nomenclatoare specifice.  +  Articolul 20Pe baza datelor şi informaţiilor culese vor putea fi generate rapoarte grafice, hărţi, diagrame sau textuale în scopul: a) întreţinerii bazei de date; b) actualizării periodice a Registrului local al spaţiilor verzi; c) asigurării suportului decizional al autorităţii publice în domeniul gestionării fondului verde al localităţii, tăierilor, toaletărilor, replantărilor etc.; d) constituirii unei evidenţe şi urmăririi documentaţiilor referitoare la activităţile de tăiere, toaletare sau la alte măsuri administrative specifice gestionării fondului verde al localităţii.  +  Articolul 21Datele şi informaţiile cuprinse în Registrul local al spaţiilor verzi trebuie verificate periodic şi actualizate, astfel încât acesta să corespundă realităţii din teren.  +  Articolul 22Actualizarea Registrului local al spaţiilor verzi se va face la 2 ani sau ori de câte ori este nevoie, după caz. În funcţie de modificările survenite, se revizuiesc planurile topocadastrale şi evidenţele Registrului local al spaţiilor verzi sau se înregistrează în evidenţele acestuia numai schimbările produse, după caz.  +  Articolul 23Actualizarea planurilor topografice, cadastrale, se realizează cu respectarea normelor şi instrucţiunilor emise de Agenţia Naţională de Cadastru şi Publicitate Imobiliară.  +  Articolul 24Actualizarea setului de date şi informaţii specifice privind starea terenului, vegetaţia existentă, indicii calitativi şi cantitativi se efectuează cu respectarea normelor şi instrucţiunilor din domeniul mediului.  +  Articolul 25Dezvoltarea şi organizarea aplicaţiilor informatice tip GIS se asigură de către autorităţile administraţiei publice locale.  +  Articolul 26 (1) Finanţarea activităţilor de realizare a registrelor locale ale spaţiilor verzi se face de către autorităţile administraţiei publice locale din fondurile pentru îndeplinirea obligaţiilor privind spaţiile verzi prevăzute în bugetele proprii. (2) Realizarea lucrărilor geodezice şi topografice necesare actualizării sau, după caz, întocmirii planurilor cadastrale, precum şi a fişelor spaţiului verde se face de către persoane autorizate/cu drept de semnătură în domeniul cadastrului şi geodeziei, în condiţiile prevăzute de lege.III.3. Verificarea şi recepţia lucrărilor  +  Articolul 27Toate lucrările tehnice (geodezice, topografice, de cartare a spaţiilor verzi) necesare pentru întocmirea planurilor cadastrale şi a Fişei spaţiului verde, precum şi pentru constituirea seturilor de date şi informaţii specifice privind speciile de arbori şi vegetaţia existentă, cu determinarea indicilor calitativi şi cantitativi etc., se verifică de către beneficiarul lucrărilor, pe toată perioada desfăşurării lor şi ori de câte ori este necesar.  +  Articolul 28 (1) Verificarea lucrărilor privind realizarea Registrului local al spaţiilor verzi se face de către o comisie constituită la nivelul fiecărei autorităţi a administraţiei publice locale, alcătuită din experţi din domeniul mediului, al cadastrului, din cadrul serviciilor comunitare, urbanismului, alte persoane cu experienţă în domeniu, sub conducerea primarului sau a unuia dintre viceprimari. (2) Comisia este numită prin decizie a primarului localităţii pentru care se realizează Registrul local al spaţiilor verzi.  +  Articolul 29Verificarea se execută cu scopul de a se constata îndeplinirea condiţiilor tehnice referitoare la fazele de lucrări ce au fost executate. Verificarea se execută pentru cel puţin 15% din lucrare/fază, în funcţie de natura lucrărilor, efectuându-se în principal următoarele activităţi: a) confruntarea datelor şi informaţiilor culese din teren cu cele înscrise pe planuri şi fişe; b) redactarea planurilor digitale şi a conţinutului lor, conform cerinţelor; c) înscrierea corectă a datelor în fişa spaţiului verde şi, respectiv, în Registrul local al spaţiilor verzi.  +  Articolul 30 (1) Constatările verificărilor se vor consemna într-un referat de verificare şi recepţie lucrări, care se anexează la faza aflată în derulare, aferentă constituirii Registrului local al spaţiilor verzi. (2) Referatul va cuprinde procentul verificat, elementele importante urmărite, constatări pozitive, constatări negative, corectarea lipsurilor, termene de remediere etc. (3) Pe baza acestui referat întocmit şi semnat de membrii comisiei de verificare şi recepţie lucrări, beneficiarul îşi însuşeşte lucrarea. (4) În cazul în care se constată deficienţe şi diferenţe majore, lucrările greşite se refac pe cheltuiala executantului.  +  Anexa la normele tehnice
      Judeţul: Secţiunea plan:
      Localitatea: Nr. Sector cadastral: *Cod zona valorica:
      Cod SIRUTA: *Nr. cadastral: *Cod zona protejata:
                                 *Nr. Carte funciara: *Cod postal:
                                FISA TEREN SPAŢIU VERDE
        1. AMPLASAMENT TEREN SPAŢIU VERDE
     
    ┌─────────────────────────────────────────────────────┐ │ │ │ │ │ │ │ │ 2. ADRESA: │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ └─────────────────────────────────────────────────────┘3. DEŢINĂTORI ŞI SITUAŢIE JURIDICĂ TEREN SPAŢIU VERDE
      Proprietar/Deţinător teren spaţiu verdeTip proprietateMod de administrareNr. parcelăCat. folos.Suprafaţa Măsurată [mp]Total teren spaţiu verdeObservaţii
      Teren exclusivTeren indiviziune
      123456789
      Total teren spaţiu verde                
    4. DESCRIERE CONSTRUCŢII EXISTENTE PE TEREN SPAŢIU VERDE
      Nume şi prenume proprietar construcţiiTip proprietateMod de administrareNr. corp cons.Cat. folos.Suprafaţa mpObservaţii
      solsubsol
      12345678
      Total ocupat din teren spaţiu verde              
      5.ECHIPAREA EDILITARĂ A TERENULUI: [] A [] C [] t [] E [] G [] T
      6.DATE PRIVIND VEGETAŢIA EXISTENTĂ PE TERENUL SPAŢIU VERDE
        - descriere vegetaţie.
        - identificare Specii de arbori existenţi cu nr. unic de identificare şi determinarea amplasamentului, specia, diametrul, înălţimea, evaluare stării de viabilitate, evaluarea gradului de întreţinere.
        - identificare Arbori izolaţi - nr. unic de identificare, amplasament, specie, diametru, înălţime, evaluarea stării de viabilitate, identificare, riscuri potenţiale.
        - identificare Arbori ocrotiţi - nr. unic de identificare, amplasament, specie, diametru, înălţime, evaluarea stării de viabilitate, identificare, riscuri potenţiale.
      7.DOCUMENTE EMISE CU PRIVIRE LA TERENUL SPAŢIU VERDE ŞI CONSTRUCŢIILE EXISTENTE
      Întocmit:Verificat:
          Data:
      ● Fişa se va completa după caz, acolo unde sunt date şi informaţiile---------