ORDIN nr. 50 din 5 martie 1990 (*actualizat*)pentru precizarea locurilor de muncă, activităţilor şi categoriilor profesionale cu condiţii deosebite care se încadrează în grupele I şi II de muncă în vederea pensionării(actualizat pînă la data de 9 aprilie 1990*)
----------------*) Textul iniţial a fost publicat în MONITORUL OFICIAL nr. 38 din 20 martie 1990. Aceasta este forma actualizată de S.C. "Centrul Teritorial de Calcul Electronic" S.A. pînă la data de 9 aprilie 1990, cu modificările şi completările aduse de ORDINUL nr. 100 din 9 aprilie 1990.În baza Legii nr. 3/1977 privind pensiile de asigurări sociale de stat şi asistenţa socială şi în conformitate cu prevederile art. 2 din Decretul-lege nr. 68/1990 pentru înlăturarea unor inechitati în salarizarea personalului, Ministerul Muncii şi Ocrotirilor Sociale, Ministerul Sănătăţii şi Comisia Naţionala pentru Protecţia Muncii emit prezentul ordin, prin care se precizează locurile de muncă, activităţile şi categoriile de personal care lucrează în condiţii deosebite, ce se încadrează în grupele I şi II de muncă în vederea pensionării.1. În grupa I de muncă se încadrează locurile de muncă, activităţile şi categoriile profesionale cuprinse în anexa nr. 1.2. În grupa II de muncă se încadrează locurile de muncă, activităţile şi categoriile profesionale cuprinse în anexa nr. 2.3. Beneficiază de încadrarea în grupele I şi II de muncă, potrivit celor menţionate, fără limitarea numărului, personalul care este în activitate: muncitori, ingineri, subingineri, maiştri, tehnicieni, personal de întreţinere şi reparaţii, controlori tehnici de calitate, precum şi alte categorii de personal care lucrează efectiv la locurile de muncă şi activităţile prevăzute în anexele nr. 1 şi 2.Beneficiază, de asemenea, de aceleaşi drepturi personalul muncitor din construcţii-montaj sau din alte activităţi, care realizează lucrări de extinderi, modernizări sau reparaţii ale capacităţilor de producţie şi care îşi desfăşoară activitatea în aceleaşi condiţii cu personalul beneficiarului încadrat în grupele I şi II de muncă.4. Încadrarea în grupele I şi II de muncă se va face în situaţia în care, cu toate măsurile luate de unitate pentru normalizarea condiţiilor de muncă, nivelul noxelor existente la locurile (activităţile, meseriile, funcţiile) prevăzute în aceste grupe depăşeşte nivelul maxim admis prevăzut în Normele republicane de protecţie a muncii.5. Existenta condiţiilor deosebite la locurile de muncă cu noxe trebuie să rezulte din determinarile de noxe, efectuate de către organele Ministerului Sănătăţii sau de laboratoarele de specialitate proprii ale unităţilor. Aceste determinări trebuie confirmate de către inspectorii de stat teritoriali pentru protecţia muncii care, la data efectuării analizei, constata ca s-au aplicat toate măsurile posibile de normalizare a condiţiilor şi ca toate instalaţiile de protecţie a muncii functionau normal.Buletinele de determinare prin expertizare, care se eliberau pentru locurile cu condiţii grele sau periculoase de muncă, nu mai sînt necesare.6. Nominalizarea persoanelor care se încadrează în grupele I şi II de muncă se face de către conducerea unităţilor împreună cu sindicatele libere din unităţi, tinindu-se seama de condiţiile deosebite de muncă concrete în care îşi desfăşoară activitatea persoanele respective (nivelul noxelor existente, condiţii nefavorabile de microclimat, suprasolicitare fizica sau nervoasa, risc deosebit de explozie, iradiere sau infectare etc.).7. Încadrarea în grupele I şi II de muncă se face proporţional cu timpul efectiv lucrat la locurile de muncă incluse în aceste grupe, cu condiţia ca, pentru grupa I, personalul sa lucreze în aceste locuri cel puţin 50%, iar pentru grupa II, cel puţin 70% din programul de lucru.În mod excepţional, personalul care, prin natura sarcinilor ce-i revin, lucrează o parte din timp în subteran poate fi încadrat în grupa I sau II de muncă, chiar dacă acest timp este sub plafonul de 50% prevăzut în grupa I şi 70% pentru grupa II, luindu-se în calcul numai timpul efectiv lucrat în subteran.8. Perioada de timp în care o persoană are sarcina sa lucreze integral sau o parte din programul de muncă în astfel de locuri se stabileşte prin dispoziţia conducerii unităţii sau prin prevederile legale care reglementează atribuţiile de serviciu ce revin fiecărei persoane în raport cu funcţia îndeplinită.Anul de muncă efectiv lucrat în locuri cu condiţii deosebite se stabileşte prin totalizarea, pînă la obţinerea unui an complet de muncă, a perioadelor în care personalul a lucrat efectiv în locuri ce se încadrează în grupele I şi II de muncă.9. În cazul personalului care îşi desfăşoară activitatea în locuri de muncă prevăzute atît la grupa I cît şi la grupa II, iar timpul lucrat în grupa I este sub 50% din programul de lucru, încadrarea se face în grupa II, dacă din cumularea timpului efectiv lucrat în grupele I şi II se obţine o perioadă ce reprezintă cel puţin 70%, cît este prevăzut pentru grupa II de muncă.10. În cazul în care personalul lucrează întregul program la mai multe locuri de muncă, din care unele sînt încadrate în grupa I, iar celelalte în grupa II de muncă, din care timpul lucrat în grupa I este de cel puţin 50%, se va lua în considerare atît timpul efectiv lucrat în grupa I, cît şi timpul efectiv lucrat în grupa II. Dacă sarcinile de muncă ce trebuie efectuate datorită specificului se succed în locuri de muncă prevăzute în grupele I şi II, în situaţia în care nu se poate stabili cu exactitate timpul efectiv lucrat în fiecare din cele doua grupe, personalul va fi încadrat în grupa II de muncă.11. Perioada cît o persoană care lucrează în locuri de muncă încadrate în grupa I sau II de muncă a fost în concediu de odihnă sau în incapacitate de muncă se considera ca timp în care activitatea s-a desfăşurat în condiţiile locurilor de muncă în care a lucrat la data ivirii acestei situaţii.12. Încadrarea în grupele I şi II de muncă privind perioada anterioară datei de 18.03.1969 se face cu respectarea prevederilor Instrucţiunilor nr. 1040/1967 de aplicare a Legii nr. 27/1966 prin care au fost preluate tabelele 1 şi 2, anexe la Regulamentul de aplicare a Decretului nr. 292/1959, care cuprind meseriile şi funcţiile prevăzute în grupele I şi II de muncă.13. Perioada lucrata după data de 18.03.1969 pînă în prezent şi în continuare se încadrează în grupele I şi II de muncă în conformitate cu prevederile prezentului ordin ce înlocuieşte ordinele nr. 59/1969, 105/1976 şi 210/1977 ale ministrului muncii şi ministrului sănătăţii, care îşi încetează aplicabilitatea.14. Pentru perioada de activitate desfăşurata între 18.03.1969 şi 31.12.1975 încadrarea în grupele I şi II de muncă se face proporţional cu timpul lucrat, asa cum a fost stabilit prin Precizările Ministerului Muncii şi Ministerului Sănătăţii nr. 11860/1969, fără a se condiţiona de existenta buletinelor de determinare a noxelor.Pentru perioada lucrata între 01.01.1976 şi 31.12.1989 încadrarea în grupele I şi II de muncă, de asemenea, nu este condiţionată de existenta buletinelor de determinare a noxelor.15. Dovedirea perioadelor de activitate desfăşurate în locurile de muncă şi activităţile ce se încadrează în grupele I şi II de muncă în vederea pensionării se face pe baza înregistrării acestora în carnetul de muncă conform metodologiei de completare a acestuia stabilite de Ministerul Muncii şi Ocrotirilor Sociale.Totodată, ţinînd seama de prevederile art. 2 şi 3 din Decretul-lege nr. 68/1990, unităţile au obligaţia sa analizeze şi sa precizeze, în termen de 30 de zile de la data aprobării prezentului ordin, pe baza documentelor existente în unitate, situaţia încadrării personalului în grupele I şi II de muncă începînd cu 18.03.1969 şi pînă în prezent.16. Institutele de proiectare şi cercetare sînt obligate sa prevadă, conform reglementărilor în vigoare, încă din faza de proiect, toate soluţiile care să asigure condiţii corespunzătoare de desfăşurare a muncii, cu respectarea normelor legale de tehnica securităţii şi de igiena a muncii, astfel încît să se elimine orice pericol de imbolnavire sau accidentare.17. Ministerele, celelalte organe centrale, primăriile judeţene şi a municipiului Bucureşti, centralele industriale, întreprinderile şi instituţiile sînt obligate sa ia măsurile necesare pentru îmbunătăţirea continua a condiţiilor de muncă, pentru prevenirea accidentelor şi imbolnavirilor profesionale, respectarea riguroasă a normelor de protecţie a muncii, pentru apărarea vieţii şi sănătăţii salariaţilor în procesul de producţie.Asupra rezultatelor obţinute în direcţia îmbunătăţirii condiţiilor de muncă, ministerele, celelalte organe centrale, primăriile judeţene şi a municipiului Bucureşti vor raporta periodic guvernului şi anual Ministerului Muncii şi Ocrotirilor Sociale şi Comisiei Naţionale pentru Protecţia Muncii.18. Ministerul Muncii şi Ocrotirilor Sociale, Ministerul Sănătăţii şi Comisia Naţionala pentru Protecţia Muncii vor controla modul de respectare a prevederilor prezentului ordin şi vor informa anual guvernul asupra rezultatelor obţinute în îmbunătăţirea condiţiilor de muncă.Ministrul muncii şi ocrotirilor socialeMihnea MarmeliucMinistrul sănătăţiiDan EnachescuPreşedintele Comisiei Naţionalepentru Protecţia MunciiDan Andreescu + Anexa 1 GRUPA I DE MUNCĂLista locurilor de muncă, activităţilor şi categoriilor profesionale stabilite conform art. 2 din Decretul-lege nr. 68/19901. Activitatea desfăşurata în subteran:- în minele de minereuri feroase, neferoase, precum şi radioactive;- în minele carbonifere, de minereuri nemetalifere, precum şi de alte substanţe minerale (cu excepţia exploatării sării);- la extracţia ţiţeiului prin galerii, precum şi la exploatarea nisipurilor bituminoase;- la exploatarea argilelor refractare, precum şi a nisipurilor;- la explorări, deschideri, precum şi la cercetări miniere;- la construcţii de tunele, de galerii, precum şi de centrale electrice subterane; la exploatări din cariere prin tunele şi galerii;- în depozite de explozivi din sectorul minier.2. Personalul muncitor care lucrează în instalaţiile tehnologice ale centralelor nucleare.3. Prelucrarea în faza uscata a rocilor silicioase cu conţinut de bioxid de siliciu liber şi trioxid de crom, precum şi a minereurilor cu steril silicios cu conţinut de bioxid de siliciu liber (operaţiile de concasare, sfarimare, granulare, macinare, clasare, ciuruire, ambalare) în instalaţii, mori de rambleu, cariere.4. Prelucrarea minereurilor radioactive: concasare, granulare, macinare, sortare, concentrare.5. Fabricarea cărămizilor din silica:- manipularea materiei prime;- maruntirea cuartitei, prepararea materialului;- activitatea la prese, fasonarea cărămizilor, activitatea la uscătorii, precum şi la cuptoarele de ardere;- polizarea, sortarea, controlul tehnic, precum şi expedierea cărămizilor;- activitatea de curăţare a filtrelor şi de întreţinere permanenta a instalaţiei de ventilaţie;- activitatea din laboratoarele secţiilor de baza.6. Fabricarea produselor refractare electrotopite şi a fibrelor ceramice.7. Zidirea şi repararea cuptoarelor industriale, utilajelor de turnare, cazanelor din centralele electrice, precum şi a altor asemenea utilaje, cu cărămida din silica sau cu cărămida din silica asociata cu alte categorii de cărămida refractara.Executarea la cald, la utilajele de mai sus, a operaţiilor de zidire şi de reparare a zidariei, indiferent de tipul de cărămida refractara utilizata (activitate permanenta).8. Fabricarea abrazivelor din cuart (toate operaţiile aferente procesului de fabricaţie). Slefuirea şi polizarea cu abrazive naturale din cuart.9. Fabricarea carburii de siliciu: concasarea, macinarea şi sortarea cuartitei, prepararea amestecurilor de materiale, încărcarea şi descărcarea cuptoarelor electrice, zidirea cuptoarelor.10. Fabricarea electrocorindonului: alimentarea cuptoarelor cu materii prime şi topirea acestora în cuptoarele electrice cu arc.11. Sablaj uscat cu alice sau nisip (cu excepţia instalaţiilor ermetizate). Activitatea continua de metalizare interioară a recipienţilor metalici, a cisternelor şi a grinzilor casetate de la podurile metalice. Dezbaterea, precum şi operaţiile efectuate în curatatoriile de piese turnate, în hale industriale.12. Prepararea azbestului în unităţile de exploatare miniera. Defibrarea, macinarea, malaxarea, granularea azbestului, filatura de azbest, prepararea tesaturii şi tesatoria de azbest, confecţionarea sforii din azbest, a snurului (impletiturii) din sfoara de azbest, a plăcilor din azbest; activitatea continua de confecţionare a garniturilor de etansare din sfoara şi snur de azbest. Malaxarea şi macinarea deşeurilor de azbest şi clingherit.13. Fabricarea ferodourilor: toate operaţiile. Prelucrarea ferodourilor. Fabricarea şi prelucrarea plăcilor de marsit pe bază de azbest: toate operaţiile.14. Prelucrarea industriala a topiturii de sticlă la ţeava, prin suflare cu gura (operaţii executate complet nemecanizat şi preluind priza din cuptorul de topire).15. Fabricarea carbidului: pregătirea materiei prime, alimentarea cuptoarelor, scurgere, concasare, sortare, ambalare. Fabricarea varului pentru carbid.16. Cocserie: masina de sarjare, aşezarea şi etansarea uşilor, încălzirea bateriilor şi a colectoarelor de gaze (platformele de pe bateriile de cocs şi semicocs), scoaterea uşilor, transportul cocsului la stins, stingerea şi sortarea cocsului.17. Sectorul chimic al cocseriei (chimizarea gazului de cocs, distilarea gudroanelor, ambalarea şi încărcarea în vrac a produselor chimice rezultate şi fabricate). Arderea pe vatra în cuptoare deschise a gudroanelor rezultate de la rafinarea produselor petroliere. Operaţia de gudronare a lingotierelor.18. Fabricarea de alfa şi betanaftilamina (toate operaţiile, inclusiv ambalarea) şi utilizarea industriala a alfa şi betanaftilaminei.Fabricarea benzidrinei (toate operaţiile, inclusiv ambalarea).Fabricarea hidrazobenzenului (toate operaţiile aferente procesului tehnologic).19. Sectorul de aglomerare din siderurgie: operaţiile de la masina de aglomerare, reintroducerea în flux a sarjei neaglomerate (retur), expediţia aglomeratului.Încărcarea materiei prime în corfe la furnalele vechi (operaţie ce se executa sub silozuri).20. Furnale: instalatia de dozare şi de încărcare a materialelor de sarja, încărcarea furnalelor, epurarea gazelor de furnal, preincalzitoare de aer, curăţarea canalelor de la furnal, activitatea prestată la creuzetul furnalelor, desulfurarea fontei, granularea şi expandarea zgurii, precum şi epurarea gazelor de furnal.21. Încălzirea metalului în vederea laminarii, laminarea, tăierea, presarea şi refularea la cald, inclusiv ajustajul, finisarea şi sortarea la cald.22. Laminarea metalelor neferoase la cald, la cilindri sau prin extrudere la prese hidraulice.23. Încărcarea cuptoarelor, precum şi elaborarea oţelului în cuptoare Siemens-Martin, în convertizoare, în cuptoare electrice, inclusiv REZ şi VOD, care au capacitatea de cel puţin 5 tone pe sarje. Turnarea oţelului prin procedeul continuu şi în lingouri la uzinele siderurgice. Pregătirea gropii de turnare, turnarea şi evacuarea oţelului la Uzinele Oţelu Roşu din oraşul Oţelu Roşu şi Industria sîrmei din oraşul Cîmpia Turzii.24. Cazanele recuperatoare de la otelariile cu convertizoare.25. Activitatea din turnatoriile de fonta, oţel sau neferoase cu producţie industriala continua, în care se executa şi operaţiile de dezbatere sau de curăţare a pieselor în hala de turnare. Turnatoria Uzinei "Independenta" Sibiu unde se executa şi turnarea tuburilor din fonta la groapa de turnare. Turnatoria nr. 1 de la I.U.G. "Progresul" Brăila. Turnatoria de neferoase de la "METROM" Braşov şi "LAROMET" Bucureşti.26. Metalizarea cu nichel-carbonil.27. Încărcarea şi descărcarea cuptoarelor adinci (macarale Tiegler), precum şi macaralele de la scoaterea oţelului din cuptoarele cu propulsie. Încălzirea taglelor în cuptorul cu vatra inclinata la laminorul de 6 toli, precum şi încălzirea bandajelor şi a discurilor pentru rotile de material rulant, încălzirea oţelului pentru laminare în cuptoarele adinci. Încălzirea, scoaterea şi transportul platinelor şi a pachetelor de tabla, manual, de la cuptoare la caja. Extragerea manuală a oţelului cald pentru laminare din cuptoare sau a taglelor din cuptoarele cu propulsie. Extragerea manuală a lingourilor sau a taglelor din cuptoarele cu propulsie. Transportul manual al taglelor de la cuptor la linia de laminare.28. Presarea discurilor la Combinatul siderurgic Reşita; extruderea şi expandarea tevilor la Întreprinderea de ţevi "Republica".29. Atelierul de fabricat furci prin forjare din cadrul Întreprinderii "Laminorul" Brăila.30. Macinarea, prajirea, aglomerarea, sarjarea, precum şi topirea minereurilor sau a concentratelor de plumb. Rafinarea termica a plumbului, inclusiv cupelarea. Elaborarea aliajului plumb-cadmiu. Activitatea de producţie în staţiile pilot cu profil de pirometalurgie neferoasa. Elaborarea aliajelor cu peste 50% plumb. Topirea aliajelor cu peste 50% plumb şi turnarea de piese din aceste aliaje în proces de fabricaţie industriala. Topirea, elaborarea şi rafinarea metalelor neferoase în incinta uzinelor din metalurgia plumbului.Sudura în plumb.Obţinerea pe cale industriala a miniului de plumb, a ceruzei şi a litargei, toate operaţiile din cadrul procesului tehnologic, precum şi ambalarea acestora. Vopsirea la dublul fund al navelor.31. Personalul din secţiile productive, de deservire a acestora de la Combinatul metalurgic de metale neferoase Copsa Mica, precum şi personalul din activitatea de baza a Întreprinderii "Carbosin" Copsa Mica; fabricarea şi ambalarea negrului de fum de la Combinatul petrochimic Piteşti.32. Fabricarea acumulatoarelor electrice din plumb la Întreprinderea "Acumulatorul" Bucureşti şi la Fabrica de acumulatoare din Întreprinderea de produse electrotehnice Bistriţa, precum şi atelierele speciale de reparaţii capitale ale acumulatoarelor electrice din plumb din unităţile aparţinînd Ministerului Transporturilor: moara, malaxoare, pastare, uscare plăci, pregătire plăci, formare plăci, finisare plăci, îndreptare plăci, circular, montaj, asamblare, dezasamblare, plumbuire, magazii cu semifabricate din plumb, magazia de piese din plumb pentru acumulatoare, recuperarea plumbului din deşeuri tehnologice, rafinarea, topirea, alierea, turnarea şi sudura plumbului.33. Uscarea, prajirea şi distilarea minereurilor cinabrifere. Distilarea şi purificarea mercurului în proces continuu. Instalaţiile de prelucrare cu mercur a minereurilor auroargintifere. Activitatea de cianurare a minereurilor auroargintifere. Instalatia de fabricare a acetaldehidei prin procedeul cu catalizator de mercur. Regenerarea catalizatorului la fabricarea acetaldehidei. Fabricarea, condiţionarea şi ambalarea criptodinului. Electroliza clorurii de sodiu prin procedeul cu catod de mercur: operaţia de electroliza propriu-zisa, descompunerea amalgamului şi distilarea mercurului. Incuvarea, decuvarea şi repararea redresoarelor cu mercur, precum şi a regulatoarelor Dik. Fabricarea oxizilor de mercur.34. Utilizarea permanenta a mercurului în diverse procese industriale. Fabricarea termometrelor cu mercur.35. Prajirea şi aglomerarea minereului de cupru, topirea concentratelor cuproase, convertizarea, prerafinarea, precum şi granularea cuprului.36. Electroliza cuprului şi fabricarea industriala a pulberilor de cupru.37. Activitatea de la instalaţiile pentru producerea lingourilor de zirconiu şi titan.38. Metalurgia zincului: activitatea la cuptoarele Waltz, activitatea la peletizoare, distilarea zincului în retorte, fabricarea zincului pe cale pirometalurgica. Activitatea la cuptoarele pentru producerea trioxidului de stibiu şi a bioxidului de staniu.39. Electroliza aluminiului, inclusiv captarea gazelor.40. Fabricarea şi ambalarea în industrie a acidului cianhidric şi a compusilor cianici (acetoncianhidrina, clorura de cianuril, cianura de sodiu, atrazin, prometrinigran). Instalatia de fabricare a nitrilului acrilic. Fabricarea şi ambalarea fosgenului. Fabricarea metacrilatului şi a polimetacrilatului de metil. Polimerizarea nitrilului acrilic şi recuperarea sa.41. Fabricarea acidului sulfuric din gazele rezultate din procesele metalurgiei neferoase (aglomerare, prajire, topire, convertizare).42. Fabricarea şi ambalarea industriala a cromatilor, bicromatilor, anhidridei cromice, precum şi a pigmentilor din crom şi plumb.43. Fabricarea substanţelor chimice folosite ca auxiliari în industria textila, a pielariei şi a cauciucului.44. Prajirea, macinarea, aglomerarea, topirea minereurilor, a zgurilor şi materialelor refolosibile neferoase, prerafinarea, rafinarea, convertizarea şi turnarea metalelor neferoase.45. Fabricarea şi condiţionarea produselor organofosforice pe cale industriala.46. Steamparea minereurilor la Întreprinderea miniera Barza.47. Silozurile de minereuri la Întreprinderea miniera Moldova Noua.48. Activitatea de afinare a aurului şi a argintului la Întreprinderea metalurgică de metale neferoase Baia Mare.49. Secţiile de sfarimare şi prajire magnetizanta a minereurilor la Întreprinderea de preparare Teliuc.50. Gazarea în spaţii închise (mori, magazii, nave, silozuri) cu acid cianhidric, sulfura de carbon, bromura de metil, bromura de etil, cloropicrina şi hidrogen fosforat.51. Filatura de cord, celofibra şi celofan.52. Fabricarea xantatului de sodiu.53. Clorurarea argilei la fabricarea clorurii de aluminiu, precum şi ambalarea clorurii de aluminiu.54. Instalaţiile de sudura, tăiere şi metalizare prin pulverizare cu jet de plasma.55. Activitatea din leprozerii (toate categoriile de personal).56. Activitatea personalului sanitar mediu de pe platformele de foraj marin.57. Personalul sanitar care lucrează în subteran în activităţile prevăzute în grupa I de muncă.58. Lucrări permanente sub apa la suprapresiune (scafandrii şi chesonierii).59. Manipularea mărfurilor explozive, toxice şi pulverulente, a produselor chimice şi petrochimice, a carbunilor şi a minereurilor (docheri, docheri-mecanizatori, conducători de utilaje portuare).60. Curăţarea tancurilor petroliere, a recipientelor şi instalaţiilor tehnologice, a suprafeţelor de depozitare din interiorul navelor şi silozurilor (docheri şi docheri-mecanizatori).61. Fabricarea, manipularea, transportul nitroglicerinei, explozivilor, pulberilor negre, pulberilor fără fum, produselor pirotehnice, în unităţile de producţie a explozivilor, precum şi fabricarea nitrocelulozelor şi a celuloidului în aceleaşi unităţi de producţie a explozivilor.62. Fabricarea muniţiilor şi a elementelor de muniţii (locurile de muncă unde se executa operaţii cu exploziv de iniţiere, exploziv cu caracteristica de sensibilitate mare, precum şi locurile de muncă unde se executa operaţii cu explozivi aromatici la care angajaţii vin în contact direct cu aceştia). Asamblarea şi dezasamblarea focoaselor, suruburilor portamorsa şi detonatoarelor (în cazul în care elementele componente sînt încărcate). Asanarea terenurilor şi a apelor de muniţii, produse pirotehnice, materiale explozive şi mine. Operaţii de distrugere a muniţiilor încărcate şi a elementelor de muniţii încărcate, a pulberilor, a explozivilor şi a materialelor pirotehnice. Delaborarea muniţiilor şi a elementelor pirotehnice încărcate cu substanţe explozive sau incendiare.63. Fabricarea electrozilor siderurgici, de sudura, a electrozilor pentru arc voltaic, a anozilor şi catozilor precopti pentru electroliza aluminiului, a electrozilor pentru craituire cu arc voltaic şi a electrozilor pentru elemente galvanice, următoarele operaţii: degazeificarea cocsului şi a antracitului, prepararea materiei prime (concasarea, sortarea, topirea smoalei şi a gudronului, malaxarea amestecului de materii prime pentru fabricarea pastei de electrozi, presarea şi valtuirea produselor carbunoase), calcinarea, grafitarea, prelucrarea electrozilor, impregnarea, parafinarea, sortarea şi ambalarea electrozilor, cuprarea electrozilor de cărbune, dozarea, descărcarea cuptoarelor de coacere.64. Fabricarea pulberii de aluminiu.65. Striparea lingourilor şi curăţarea cu flacara a lingourilor, bramelor şi taglelor, precum şi curăţarea cu ciocane pneumatice a lingourilor şi laminatelor.66. Fabricarea feroaliajelor şi a siliciului metalic (concasare, sortare, uscare, depozitare, încărcare minereuri de siliciu, mangan, wolfram, vanadiu, nichel şi cobalt, elaborarea în cuptoare electrice, pregătirea, turnarea, epurarea gazelor, dezbaterea şi expediţia feroaliajelor).67. Secţia flux de sudura (concasare, uscare, cernere, dozare, cuptoare electrice, poduri rulante şi finisare flux).68. Combinatul de îngrăşăminte Turnu Măgurele (operaţiile tehnologice de la valorificarea cenusilor de pirita).69. Fabricarea etilmercaptanului, metilmercaptanului şi a dimetilsulfurii.70. Fabricarea pentasulfurii de fosfor, rafinarea fosforului, ambalarea şi depozitarea acestora.71. Fabricarea oxiclorurii cuprice.72. Fabricarea şi utilizarea sulfurii de carbon, precum şi fabricarea viscozei: xantogenare, dizolvare, maturatie, filatura de mătase artificială, spălătoria şi uscătoria de bobine, baia de acid sulfuric, staţia de epurare a apelor industriale reziduale.73. Personalul de pe platformele de foraj marin, precum şi personalul de pe platformele marine pentru extracţie şi personalul care executa pe mare lucrări speciale necesare extracţiei ţiţeiului, gazelor şi transportului acestora.74. Personalul operativ de dirijare şi control al traficului aerian civil de la Aeroportul Otopeni şi centrele de dirijare de gradul I.75. Personalul civil din Ministerul Apărării Naţionale care lucrează la locurile de muncă sau la activităţile încadrate în grupa I sau II de muncă, conform Decretului nr. 247/1977, beneficiază de grupa de muncă aprobată pentru cadrele militare.76. Fabricarea şi ambalarea clorului lichid şi a clorurii de var, precum şi prepararea leşiei de clorat de calciu.----------Poziţia 76 din anexa 1 a fost introdusă conform anexei la ORDINUL nr. 100 din 9 aprilie 1990.77. Fabricarea cloropricrinei.----------Poziţia 77 din anexa 1 a fost introdusă conform anexei la ORDINUL nr. 100 din 9 aprilie 1990.78. Fabricarea acidului clorhidric.----------Poziţia 78 din anexa 1 a fost introdusă conform anexei la ORDINUL nr. 100 din 9 aprilie 1990.79. Plumbiştii din fabricile de celofibră (vîscoză).Alcalizarea şi fabricarea celofibrei, mătăsii, reţelelor cord şi celofanului. Preparatorii de filiere.----------Poziţia 79 din anexa 1 a fost introdusă conform anexei la ORDINUL nr. 100 din 9 aprilie 1990.80. Fabricarea electrolitică a sodei caustice.----------Poziţia 80 din anexa 1 a fost introdusă conform anexei la ORDINUL nr. 100 din 9 aprilie 1990.81. Granularea carburii de siliciu, a electrocorindonului şi finisarea pietrelor de polizor.----------Poziţia 81 din anexa 1 a fost introdusă conform anexei la ORDINUL nr. 100 din 9 aprilie 1990.----------NOTA C.T.C.E. S.A. Piatra-Neamţ:Conform ORDINULUI nr. 100 din 9 aprilie 1990, completările de la poziţiile 76, 77, 78, 79, 80 şi 81 la anexa nr. 1, se aplică retroactiv, pentru perioada lucrată după data de 18.03.1969 pînă în prezent şi în continuare, în condiţiile prevăzute în Ordinul nr. 50/1990. + Anexa 2 GRUPA II DE MUNCĂLista locurilor de muncă, activităţilor şi categoriilor profesionale stabilite conform art. 2 din Decretul-lege nr. 68/19901. Tăierea din roci cu conţinut de bioxid de siliciu liber a placajelor sau a masivelor, precum şi forarea sau săparea acestor roci. Ferastruirea mecanică a rocilor, la gatere cu nisip sau cu scule diamantate.2. Perforarea rocilor cu perforatorul pneumatic sau electric şi ranguirea în cariere (exploatări la zi). Activitatea desfăşurata de către artificierii de suprafaţa.Cioplirea, sculptarea, precum şi slefuirea rocilor în cazul cînd aceasta activitate se desfăşoară continuu (neocazional).3. Masina de extracţie acţionată cu abur de la putul principal nr. 1 al Exploatării miniere Anina.4. Concasarea, macinarea şi sortarea bauxitei, a minereurilor de fier şi a carburii de siliciu. Preconcasarea, concasarea, macinarea, uscarea, cernerea şi dozarea la fabricarea cimentului, a produselor din portelan şi faianta, precum şi a produselor refractare. Lesierea aluminei.5. Fabricarea de produse şi materiale refractare: amestecarea şi umezirea materiilor prime, uscarea produselor refractare în vederea calcinarii, încărcarea, arderea şi descărcarea la cuptoarele camera şi circulare. Produse din ceramica bruta şi fina: turnarea, retusarea, încărcarea, uscarea, arderea şi descărcarea cuptoarelor camera şi circulare, aşezarea, arderea şi scoaterea cărămizilor, tiglelor şi cahlelor de teracota la cuptoarele cu foc continuu, desprăfuirea articolelor din ceramica bruta şi fina după ardere în cuptoare, curăţarea vetrei cuptoarelor şi scoaterea cenusii. Produse din samota, din alte materiale refractare şi ceramica, uscate sau după ardere (prelucrarea prin polizare, strunjire, cioplire, gaurire). Strunjirea dopurilor şi orificiilor de la caldarile de turnare. Deşeuri refractare sau din ceramica (concasare, macinare şi sfarimare).Macinarea, arderea şi sortarea samotei refractare.Zidirea cu cărămida refractara a cuptoarelor, utilajelor şi podurilor de turnare, precum şi a altor instalaţii industriale asemănătoare.Confecţionarea manuală a blocurilor şi oalelor refractare pentru cuptoarele de topit sticlă; confecţionarea creuzetelor destinate metalurgiei zincului.6. Fabricarea cărămizilor din silica: atelierul de reparaţii şi confecţionat modele, depozitul de materiale, laboratorul central, atelierul de metrologie.7. Fabricarea cărămizilor silicocalcare (toate operaţiunile aferente procesului tehnologic). Fabricarea bazaltului artificial.8. Granulatoare, calcinatoare, concentratoare, cuptoare, racitoare, gratar şi federine la cuptoarele de clincher (transportoare). Ciment, filer, var macinat şi agrocalcar: manipulare în spaţii închise. Rampa de insacuire a cimentului în fabricile de ciment. Torcretare. Prafuitorul de granule la fabricarea granulitului. Alimentarea cuptoarelor de var cu amestec de var şi cocs. Tragerea manuală a varului şi a dolomitei din cuptoare verticale. Descărcarea cuptoarelor inelare de var şi dolomita.9. Fabricarea electrocorindonului: dozarea materiilor prime şi recirculante; descărcarea cuptoarelor electrice, repararea vetrelor cuptorului şi pregătirea acestora pentru o noua sarja, precum şi spargerea cu soneta şi sortarea grosiera a blocului de electrocorindon şi concasarea zgurii recirculante; concasarea grosiera şi medie, macinarea, calcinarea, deferizarea, cernerea şi ambalarea electrocorindonului.10. Fabricarea pietrelor de polizor şi a abrazivilor pe suport: prepararea liantului ceramic sau organic (uscare, macinare, cernere, malaxare) la atelierele tunel şi Mendheim; încărcarea-descărcarea uscatorului şi cuptorului tunel; finisarea corpurilor abrazive.11. Prepararea materiilor prime, a materialelor, a amestecului pentru sticlă şi geamuri în turnuri de amestec şi complexe de amestec, în situaţia cînd aceasta operaţie se executa fie manual, fie semimecanizat.12. Prepararea fritei, a emailurilor sau a glazurii din materii prime cu conţinut de bioxid de siliciu liber, plumb sau silicat de zirconiu; prafuirea (pudrarea) cu pulbere de email a obiectelor din fonta aflate în stare incandescenta, precum şi arderea acestor obiecte, în continuare, în cuptoare.Glazurarea produselor.13. Emailarea manuală sau prin pulverizare directa cu pistolul şi arderea în cuptoare a obiectelor emailate.14. Talc: concasare, uscare, macinare, insacuire.15. Sortarea, spalarea, macinarea şi cernerea micei, tăierea şi lipirea plăcilor de mica, precum şi slefuirea produselor electroizolante pe bază de mica, turnarea micanitelor în instalaţii turn.16. Confecţionarea garniturilor de etansare din plăci de azbest, a rondelelor pentru valturile maşinilor de tras şi laminat geam, precum şi strunjirea acestor valturi.17. Azbociment: malaxare, holendru, cernere, dozare la site, debitarea şi gaurirea plăcilor, strunjirea mufelor şi a tuburilor din azbociment, macinarea şi malaxarea deşeurilor din azbociment, confecţionarea şi prelucrarea tuburilor şi plăcilor din azbociment.18. Activitatea de manipulare în vrac a cerealelor şi cimentului în silozuri şi în interiorul navelor.19. Activitatea de exploatare portuara (docheri, precum şi incarcatori-descarcatori din cadrul Întreprinderii "Chimpex" Constanta; docheri-mecanizatori, conducători de utilaje portuare, masinisti, macaragii; muncitori şi maiştri de la exploatarea, întreţinerea şi repararea utilajelor tehnologice, macaralelor turn şi podurilor descarcatoare pentru transportul produselor chimice, metalurgice, cărbunelui, cerealelor şi cimentului; primitori-predatori produse fluide, chimice şi petrochimice, la rampele şi danele din port) - cu excepţia activităţilor prevăzute la grupa I.20. Sortarea, prepararea şi aglomerarea minereurilor: concasare, macinare, ciuruire, dozarea sarjei de aglomerat, primirea materialelor şi materiei prime la silozuri. Prajirea minereurilor de fier şi de mangan. Activitatea tehnologică la Uzina de preparatie Teliuc (în afară activităţii prevăzute la grupa I).Turnarea fontei pe banda şi în tipare la furnale.21. Hala de materiale de adaos pentru elaborarea oţelului.22. Activitatea în turnatoriile de fonta, oţel sau metale neferoase, cu producţie industriala continua ale căror operaţii de dezbatere sau curăţare a pieselor turnate se executa în ateliere complet separate, amplasate în afară halei turnatoriei, precum şi la melanjoarele de fonta din oţelarii. Topirea, fabricarea şi concentrarea metalelor neferoase, fabricarea litoponului şi a oxidului de zinc.Evacuarea zgurii şi a molozului din halele de turnare.23. Prepararea nisipurilor şi a amestecurilor de formare şi miezuire.Confecţionarea cojilor de bachelita şi a modelelor uşor fuzibile.Curăţarea cu polizorul a pieselor turnate, în ateliere separate, amplasate în afară halei curatatoriei.Sablaj umed.Polizarea, slefuirea şi lustruirea pieselor din metale feroase şi neferoase.24. Trefilarea sirmelor şi tragerea barelor şi tevilor.25. Normalizare bandaje şi discuri la Combinatul siderurgic Reşita.26. Linia de tăiere COMEC de la laminorul de benzi la cald.27. Activitatea industriala continua de forjare manuală şi mecanică, de matritare şi ambutisare la cald a pieselor în hale sau ateliere dotate cu prese şi ciocane mecanice; trasul bandajelor pe rotile de material rulant; activitatea de confecţionare a tubulaturii navale prin indoirea tevilor la cald; apretarea la cald a materialului mărunt de cale ferată; activitatea de confecţionare a cazanelor şi a instalaţiilor de cupru.28. Atelierele de forjat şi danturat pile la Întreprinderea de mecanică fina Bucureşti.29. Presatorii la strung "Drukbank".30. Executarea sudurilor în interior la: nave, cazane, conducte, cilindri de locomotive, stîlpi metalici inchisi, rezervoare, bazine şi alte instalaţii asemănătoare.Craituirea electro-pneumatica (arc-aer).Remedierea prin sudura a pieselor turnate din fonta (operaţie executată pe piese incalzite în prealabil în vederea sudarii).Operaţiunile de sudura continua în mediu protector de bioxid de carbon şi argon.Sudarea sapelor de foraj, în boxe, la Întreprinderea "1 Mai" Ploieşti.31. Operaţiuni de tratament termic efectuate în plumb topit. Recoacerea în cuptoare în care se utilizează pentru protecţia suprafeţei pieselor mediu reducator de oxid de carbon.Tratarea termo-chimica a oţelului.32. Decaparea cu acizi în băi cu suprafaţa totală de peste 20 mp sau în cazul în care suprafaţa produselor decapate însumează peste 40 mp/ora. Ameliorarea suprafeţei metalelor pe cale chimica (brunare, fosfatare, patentare, oxidare, patinare cu sulfura), în cazul în care activitatea se desfăşoară în ateliere special amenajate în acest scop şi dacă se prelucreaza piese cu o suprafaţa totală de cel puţin 5 mp/ora.Acoperiri metalice în metal topit, în cazul în care suprafaţa totală a pieselor care suferă aceasta operaţie depăşeşte 20 mp/ora. Acoperiri metalice prin pulverizare la cald.Acoperiri metalice pe cale galvanica (galvanostegie şi galvanoplastie) executate în instalaţii care utilizează o sursa de curent de cel puţin 300 A.33. Nituirea, craituirea, stemuirea cu ciocan pneumatic sau electric (operaţiuni cu caracter continuu).Vibrarea betonului (numai operatorul care utilizează permanent aparatul manual de vibrare). Fabricarea traverselor de cale ferată din beton precomprimat.34. Fasonarea, îndreptarea sau bombarea manuală cu ciocane, la rece, a tablei de peste 5 mm grosime (activitate continua). Curăţarea prin ciocanire în interior a cazanelor de abur şi a cazanelor de locomotiva cu abur.Confecţionarea prin bataie la rece, la maşini automate, a următoarelor produse: cuie, agrafe, caiele, stifturi, sirma ghimpata, splinturi, tinte, suruburi, nituri, piulite, lanturi, nipluri, blindaje pentru aparataj electronic, precum şi operaţiile de refulat capul, la spite pentru roti şi danturarea pilelor; nituirea lantului Gall. Fabricarea bilelor de rulmenţi la rece (presare şi pilire); cablarea, litarea, spiralarea, toronarea sirmelor şi stabilizarea toroanelor pentru beton precomprimat.35. Activitatea personalului de exploatare a suflantelor, turbosuflantelor, turbocompresoarelor, turbinelor cu abur, turbinelor cu gaze şi exhaustoarelor instalate în hale industriale.36. Probe de rodaj şi control de recepţie în tancodrom, precum şi bancurile de proba şi rodaj al motoarelor de aeronave şi al motoarelor cu ardere interna de peste 2000 CP sau în cazul cînd se probează sau se rodeaza concomitent, motoare a căror putere totală însumată depăşeşte 2000 CP (activitate continua).37. Fabricarea acumulatoarelor electrice din plumb la Întreprinderea "Acumulatorul" Bucureşti şi la Fabrica de acumulatoare de la Întreprinderea de produse electrotehnice Bistriţa: încărcarea bateriilor şi a elementelor, atelierele de SDV, prototipuri şi mecanică de producţie, atelierele de întreţinere electrica şi mecanică, atelierele de galvanizare, de separatori, de mase plastice, metrologie, protecţie dielectrica şi lesiere; laboratoare şi spălătoria de echipament de protecţie, staţia de preparare a electrolitului, staţia de redresoare, centrala termica, magazia de materii prime şi materiale.Repararea acumulatoarelor electrice din plumb.38. Fabricarea aliajelor neferoase cu plumb sub 50% (activitatea industriala de elaborare şi de turnare). Acoperiri metalice cu plumb şi aliaje de plumb prin pulverizare la cald. Turnarea plumbului în orificiul pietrelor de polizor (activitate continua). Turnarea alicelor de plumb (activitatea continua). Jonctionarea şi repararea cablurilor electrice şi telefonice imbracate în manta de plumb (operaţie executată în spaţiu închis).Prelucrarea plumbului sau a aliajelor cu peste 50% plumb (activitate industriala).Imbracarea (decojirea) cablurilor, furtunurilor, precum şi a tuburilor în manta de plumb.Acoperiri cu plumb pe cale galvanica, precum şi prepararea şi corectarea electrolitului. Electroliza plumbului.Prepararea industriala a sapunurilor de plumb şi a stabilizatorilor pe bază de plumb, care se utilizează în industria de prelucrare a maselor plastice şi operaţiile de prelucrare a maselor plastice cu stabilizatori de plumb.Danturarea pilelor pe pat de plumb.Încercarea şi capsularea în baie de plumb topit sau cu aliaje topite din plumb a cablurilor de forta sau telefonice.39. Uzinele de producere a plumbului: atelierele de întreţinere şi reparaţii, laboratoarele, spălătoriile de echipament de protecţie şi activitatea de manipulare.40. Fabricarea industriala a grundurilor (chiturilor), a vopselelor pe bază de miniu de plumb, litarga sau ceruza (pregătirea materiilor prime, malaxarea), fabricarea emailurilor transparente pe bază de plumb. Aplicarea cu pensula sau cu spaclul a grundurilor (chiturilor) şi a vopselelor pe bază de miniu de plumb, litarga sau ceruza şi a emailurilor transparente pe bază de plumb (operaţie cu caracter permanent).Curăţirea cu lampa de benzina, raschetarea, curăţarea cu peria de sirma, cu dispozitive centrifugale, ciocane pneumatice şi manuale, a vopselelor cu miniu de plumb aplicate pe construcţii navale, construcţii metalice, rezervoare, cazane, material rulant, stîlpi şi piloni pentru susţinerea reţelei electrice sau a antenelor de emisie pentru radio şi televiziune, poduri metalice (operaţii continue).Platforma de pregătire a materialelor şi încărcarea cuptorului pentru fabricarea tevilor din sticlă cu plumb.41. Combinatul metalurgic de metale neferoase Copsa Mica: restul personalului care nu este cuprins în grupa I de muncă. În cazul în care acest personal lucrează cel puţin 50% din timp în locurile de muncă prevăzute în grupa I de muncă va beneficia de aceasta grupa proporţional cu timpul efectiv lucrat.42. Extracţia cadmiului ca metal însoţitor în metalurgia extractivă a zincului, cuprului şi plumbului. Valorificarea bismutului, stibiului, cadmiului şi seleniului din subprodusele metalurgiei neferoase. Seleniu: extragere, preparare, purificare.43. Fabricarea catalizatorilor pentru industria chimica şi petrolieră; fabricarea pigmentilor anorganici; fabricarea ultramarinului.44. Reducerea bicromatului în tabacarii.Cromaj dur şi cromaj decorativ executat în instalaţii amplasate în întreprinderi industriale.45. Fabricarea elementelor galvanice: prepararea şi presarea depolarizantului. Legarea în papusi a depolarizantului şi asamblarea, la Întreprinderea "Electrobanat" Timişoara.46. Fabricarea diferitelor produse din carburi metalice prin sinterizare şi fabricarea feritelor (operaţiile de preparare a amestecului, presare, sinterizare, prelucrarea finala).47. Întreţinerea, montarea şi exploatarea redresorilor cu mercur. Pregătirea saramurii pentru electroliza clorurii de sodiu prin procedeul cu catod de mercur. Confecţionarea elementelor luminoase ale lampilor electrice cu descărcări în gaze, a literelor utilizate la compunerea firmelor luminoase (vidarea, pomparea, formarea), precum şi a arzătoarelor cu cuart - prin lampi electrice cu descărcări în gaze înţelegindu-se lampi fluorescente tubulare, lampi fluorescente cu vapori de mercur la presiune (format balon), lampi cu neon şi lampi pentru heliograf.48. Distilarea şi dezasfaltarea gudroanelor petroliere. Rafinatii cu acid sulfuric în industria de prelucrare a ţiţeiului. Extracţia cu bioxid de sulf în industria de prelucrare a ţiţeiului. Uscarea, calcinarea cocsului de petrol, sortarea, macinarea şi manipularea acestuia. Fabricarea, recuperarea şi distilarea acizilor naftenici şi crezilici, precum şi fabricarea naftenatilor metalici. Activitatea permanenta de revizuire a instalaţiilor din rafinariile de produse petroliere şi a instalaţiilor de prelucrare a cocsului de petrol, precum şi curăţarea în interior a cisternelor, rezervoarelor, tancurilor şi instalaţiilor utilizate la depozitarea, transportul şi prelucrarea produselor petroliere.49. Etilarea benzinei şi verificarea cifrei octanice la benzina etilata în rafinării şi baze petroliere şi controlul de calitate.50. Distilarea lemnului: activitatea la cuptoarele de distilare, manipularea mangalului, fabricarea şi ambalarea acidului pirolignos, a acidului acetic, a acetonei, fabricarea creolinei, crezolului şi fozocrezolului, manipularea şi evacuarea smoalei din bazine la secţia de la Vasiova. Formarea şi arderea bocselor la fabricarea mangalului. Creuzotarea stilpilor din lemn, a diblurilor din lemn pentru traverse din beton şi a traverselor din lemn.51. Fabricarea cărbunelui activ. Macinarea, brichetarea, calcinarea, activarea şi manipularea mangalului.52. Curăţarea tevilor de fum, a canalelor de fum şi a cenusarelor de la locomotivele cu abur (activitate continua). Curăţarea coşurilor industriale şi a canalelor de fum (activitate continua). Gudronarea tuburilor din fonta şi a accesoriilor acestora, gudronarea fringhiilor, odgoanelor, garniturilor din cînepa. Fabricarea blocurilor din dolomita pentru cuptoarele electrice, prin metoda steamparii cu lianti de bitum sau de gudron. Fabricarea plăcilor izolatoare din granule de pluta şi lianti bituminoşi, a vatei minerale şi a produselor din vata minerala. Cocserie: pregătirea materialelor de sarja, brichetarea cocsului, curăţarea canalelor şi a decantoarelor.53. Fabricarea periilor colectoare pentru maşini electrice: prepararea materiei prime, presarea, coacerea, finisarea şi prelucrarea.54. Întreprinderea "Carbosin" Copsa Mica: restul personalului necuprins în grupa I.Fluidizarea lignitului. Instalaţii de preparare a cărbunelui.55. Muncitorii de la fabricarea bioxidului de mangan de la Întreprinderea metalurgică de metale neferoase Baia Mare.56. Instalaţii de preparare a minereurilor neferoase, (mase vibratorii, preparare reactivi, celule flotatie, filtrare concentrate miniere).57. Instalaţii de prelucrare a nisipului bituminos, precum şi de fabricare a bitumului.Prepararea mixturii asfaltice, staţiile de preparare a asfaltului (depozit de materii prime, dozarea materiei prime, topirea bitumului şi evacuarea asfaltului).Topirea şi turnarea bitumului, a smoalei şi a soluţiei de izolare cu bitum (operaţii efectuate în spaţii închise, precum şi executarea de izolaţii cu bitum şi soluţii de bitum în spaţii închise şi bazine descoperite).Bituminarea prin pulverizare, bituminarea prin imersie, pensulare şi turnare. Smolirea (calafatuirea) vaselor navigabile. Fabricarea cartonului asfaltat şi a pînzei asfaltice, a impisliturilor şi tesaturilor din fibre de sticlă bituminata.Fabricarea brichetelor din cărbune, inclusiv manipularea şi insilozarea, precum şi deshidratarea carbunilor.58. Instalaţii de fabricare pentru: benzen, toluen, xilen, divinilbenzen, izopropilbenzen, butadiena, monoclorbenzen, diclorbenzen, triclorbenzen, toluen clorurat, hexaclorciclohexan, detoxan, tetraclorura de carbon, tricloretilena şi tetracloretan, polimerizarea butadienei cu alfametilstiren, obţinerea fenolului şi a acetonei din izopropilbenzen, epiclorhidrina, clorura de etil - fabricare. Degresarea chimica cu solventi organici sau cu soluţii alcaline. Extracţii cu benzen, toluen, xilen. Fabricarea paradiclorbenzenului şi a nitroxanului.59. Fabricarea şi ambalarea clorului lichid, precum şi a următoarelor produse: bioxid de clor, clorura de var, hipoclorit, acid clorhidric, acid clorsulfonic, acid monocloracetic, acid diclorfenoxiacetic, aldotox, dibutox: fabricare, condiţionare, ambalare. Fabricarea, condiţionarea şi ambalarea insecticidelor şi erbicidelor clorurate. Paragel şi aditivi polifunctionali pentru uleiuri minerale: fabricare (toate operaţiile aferente procesului tehnologic). Cloroform şi cloropicrina: fabricare (toate operaţiile aferente procesului tehnologic), infiolare şi imbuteliere. Sevin, butilat, cicloat, molinat, mecloran - fabricare, condiţionare, ambalare; triclorsilan - fabricare.60. Prepararea, ambalarea şi utilizarea adezivilor din rasini sintetice sau cauciuc şi solventi aromatici sau clorurati. Confecţionarea articolelor din cauciuc prin inmuiere în soluţie de cauciuc preparata cu solventi aromatici sau clorurati. Impregnarea şi gumarea cu soluţie din cauciuc preparata cu solventi aromatici sau clorurati. Fabricarea cernelurilor poligrafice, a pastei de carbon, a pastei indigo, inclusiv impregnarea.61. Impregnarea firelor de sticlă cu amestecuri de rasini poliesterice pentru confecţionarea conductelor prin infasurare, a fundurilor de recipiente industriale şi a altor produse.62. Instalatia de fabricare a acidului azotic. Prepararea acizilor sulfonitrici, denitrarea şi concentrarea acidului sulfuric. Instalatia de fabricaţie a nitro şi amino derivatilor, inclusiv a hidrazinei, precum şi separarea de izomeri şi manipularea şi prelucrarea nitro şi amino derivatilor. Antioxidanti PBN: fabricare (toate operaţiile aferente procesului tehnologic). Ortofenilen diamina - fabricare, ambalare. Metoben - fabricare, condiţionare, ambalare. Instalaţiile de fabricare a sulfamidei şi a sulfatiazolului. Operaţiile de sinteza fina la Fabrica "Terapia" Cluj. Instalaţiile de fabricare a intermediarilor pentru coloranţi organici, a coloranţilor organici şi a pigmentilor organici. Uscarea, condiţionarea, finisarea şi ambalarea coloranţilor şi a pigmentilor organici. Activitatea la halda de slam de la Întreprinderea "Colorom" Codlea, activitatea permanenta la prepararea pastelor, soluţiilor chimice şi a amestecurilor de coloranţi pentru vopsit şi imprimat textile şi tricotaje.63. Captan: fabricare şi ambalare.64. Obţinerea gazului de gazogen. Fabricarea formaldehidei şi a paraformaldehidei. Instalaţiile de fabricare a acidului formic, a formiatului de sodiu şi a acidului oxalic. Instalatia de fabricare a produsului ampora.65. Fabricarea fenolului şi a difenolului (rezorcinei) prin procedeul cu fuziune alcalină. Fabricarea furfurolului.66. Fabricarea de tiuran, ziran, dazomet, inclusiv macinare, omogenizare şi ambalare.67. Fabricarea medicamentelor de sinteza organice şi anorganice: operaţiile de biosinteza, carboxilari, clorosulfonari, condensari de substanţe organice, diazotari, nitrari, nitrozari, amidari, acetilari, sulfonari, sulfoclorurari şi reduceri. Sinteza substanţelor odorante.68. Fabricarea şi condiţionarea rasinilor sintetice: epoxidice, fenolformaldehidice, ureoformaldehidice, melaminoformaldehidice, nitrocelulozice, precum şi schimbatorii de ioni. Fabricarea lacurilor, vopselelor, emailurilor sau grundurilor pe bază de nitroceluloza şi rasini sintetice, precum şi utilizarea acestora la vopsirea prin sprituire. Impregnarea bobinelor sau a maşinilor electrice, presarea conurilor cu poliesteri sau cu rasini sintetice. Impregnarea hirtiei, a celofanului şi a pînzei, a tocaturii de cîrpe, a tesaturilor şi impisliturilor din fibre de sticlă şi din mătase, cu lacuri preparate cu rasini sau solventi toxici (lacuri epoxidice, fenolformaldehidice, gliptalice, melaminoformaldehidice, nitrocelulozice, ureoformaldehidice) şi polimerizarea rasinilor respective; emailarea conductorilor electrici cu lacuri şi rasini sintetice în instalaţii neermetizate. Fabricarea tanantilor sintetici.69. Anhidrida ftalica şi ftalati: fabricare.70. Fabricarea acidului sulfuric; fabricarea bioxidului de sulf prin arderea piritei în cuptoarele de la unităţile producătoare de celuloza. Lichefierea şi îmbutelierea bioxidului de sulf; bioxid de sulf: fabricare prin procedeul de ardere a sulfului. Decuprarea cenusii de pirita; decuprarea prin procedeul oxidativ umed a namolurilor de la fabricarea acidului sulfuric; granularea cementului de cupru. Fabricarea şi ambalarea pirosulfitului. Instalatia de fabricare a sulfitului de sodiu, sulfatului de cupru, sulfatului de fier, sulfatului de magneziu (fabricare şi ambalare).71. Fabricarea acidului fosforic, a superfosfatului, a tripolifosfatului, a acidului fluorhidric, precum şi a fluorurilor. Fabricarea fosfurii de zinc. Asamblare anozi şi catozi la electroliza aluminiului, turnare aluminiu.72. Platforma cuptoarelor pentru topirea deşeurilor de aluminiu, inclusiv sortarea.73. Utilizarea acidului fluorhidric concentrat la alchilarea izobutanului cu butilene.74. Curăţarea canalelor de la unităţile de celuloza. Prepararea lesiilor bisulfitice de fierbere a celulozei. Prepararea lesiilor sulfiti de fierbere a celulozei. Concentrarea, recuperarea şi preincalzirea soluţiilor de fierbere a celulozei. Fierberea celulozei sulfat, sulfit şi sulfit neutru de sodiu. Spalarea celulozei în difuzoare la Întreprinderea de celuloza, hirtie şi cartoane "Reconstructia" Piatra-Neamţ. Prepararea soluţiilor de clorura de var şi prealbirea şi albirea pastei de cirpa şi celuloza la unităţile de celuloza şi hirtie. Prepararea sulfatului de aluminiu şi a cleiului de colofoniu la unităţile de producere a hirtiei.75. Utilizarea acetoncianhidrinei şi a cianurii de viniliden. Staţii de cercetare pentru prepararea soluţiilor cu reactivi pentru cianurare.76. Fabricarea hidroxidului de sodiu prin procedeul de caustificare: concentrare, evaporare, topire şi încărcarea topiturii.77. Dozarea manuală a antioxidantilor, a acceleratorilor şi a agenţilor de vulcanizare, prepararea soluţiilor şi amestecurilor prime de cauciuc în malaxoare.78. Dezambalarea şi manipularea negrului de fum. Prepararea şi preincalzirea amestecurilor de cauciuc pe valturi şi calandre.79. Protecţia anticorosiva a utilajelor şi a instalaţiilor tehnologice, precum şi executarea izolatiilor şi a pardoselilor anticorosive.80. Instalatia de fabricare a etilbenzenului.81. Policlorura de vinil: fabricarea monomerului, concentrare, purificare, polimerizare. Fabricarea perclorvinilului, precum şi a acetatului şi poliacetatului de vinil. Polietilena, oxid de etilenă, modificatori: fabricare, omogenizare, instalaţii de compundare. Fabricare de alfametilstiren. Fabricarea carbonatului de etilenă.82. Fabricarea acidului adipic.83. Fabricarea caprolactamei şi recuperarea produselor secundare.84. Sulfura de sodiu: fabricare industriala.85. Produse narcotice, morfina şi derivatii săi: fabricare, manipulare şi ambalare industriala. Alcaloizi şi glucozizi puri şi semipuri: fabricare. Atropina şi derivatii săi: fabricare. Extracte şi tincturi de aconit, beladona, opiu, stricnina, veratrina: fabricare.Plante medicinale (aconit, beladona, chelidonium, colhicum, digitală, papaveris, sarothamnius, scapolia, stramonium veratrium, convalaria, hiosciamus, adonidis, secalae - cornutum), precum şi cantarida: condiţionare, tocare, macinare, pulverizare, tabletare, ambalare.86. Gradarea aparatelor de laborator prin acţiunea acidului sulfuric şi fluorhidric; tratarea chimica a sticlei prin corodare şi lustruirea chimica a sticlei cristal cu conţinut de Pb, cu acid fluorhidric.87. Încărcarea cuptoarelor pentru fabricarea silicatului de sodiu. Alimentarea, reglarea şi conducerea focului la cuptoarele de topit sticlă. Prelucrarea topiturii de sticlă la maşini automate. Prelucrarea topiturii de sticlă la maşini semiautomate sau la prese. Instalatia Fourcault şi instalatia de geam laminat continuu şi discontinuu, pînă la faza de recoacere a geamului laminat, inclusiv. Instalatia de geam turnat şi plăcute turnate din sticlă. Prelucrarea topiturii din cuart la ţeava prin suflare, precum şi prelucrarea la cald a sticlei greu fuzibile şi a cuartului.88. Fabricarea vatei de sticlă, precum şi filarea şi prelucrarea fibrelor de sticlă. Prelucrarea tuburilor şi a baghetelor din sticlă. Utilizarea vatei de sticlă la izolaţii.89. Preparat mase ceramice (presarea la prese filtru şi la vacuum, omogenizarea, batucirea şi dospirea pastei).90. Industria poligrafica: topirea de aliaj tipografic; corodare prin procedee chimice; retus şi montaj pentru tipar plan şi tipar adinc; turnat litere şi material de cules; turnat text după program; stereotipie; imprimare şi lacuire; culegere mecanică; culegere manuală a literelor; zincografie; fotoreproducere; fotoculegere; corectura şi revizie tipografica.91. Activitatea prestată la locurile de muncă cu mediu radioactiv din unităţile nucleare de categoria III şi IV stabilite de Comisia Naţionala pentru Controlul Activităţii Nucleare.92. Transportul surselor radioactive, pregătirea operaţiilor şi efectuarea carotajelor radioactive la sonde.Controlul nedistructiv al metalelor cu raze gama şi Roentgen şi depanarea aparaturii aferente.93. Personalul muncitor din incinta întreprinderilor nuclearoelectrice, altul decît cel care lucrează direct în instalaţii.94. Activitatea continua de curăţare şi de reparare a utilajelor şi a instalaţiilor tehnologice, precum şi a recipienţilor care se utilizează la fabricarea, prepararea, transportul sau depozitarea produselor chimice (activitate continua).Activitatea continua de curăţare a instalaţiilor şi sistemelor de pompare şi vehiculare a produselor petroliere.95. Activitatea desfăşurata în subteran la extracţia sării. Executarea de drenuri cu adîncimea de peste 8 m (activitate continua).96. Personalul sanitar-veterinar şi de îngrijire cu activitate permanenta în centrele de izolare T.B.C. şi leptospiroza enzotica bovina.Produse hormonale: fabricare pe bază de extracte; medicamente pe bază de extracte opoterapice: fabricare.97. Spitale cu profil de boli contagioase.Secţii şi compartimente cu profil de boli contagioase (medici, alt personal superior de specialitate, personal sanitar mediu şi auxiliar).98. Unităţi T.B.C. (toate categoriile de personal); secţii, compartimente cu paturi T.B.C., cabinete de consultaţii T.B.C. şi laboratoare de analize şi explorări functionale, ce deservesc în exclusivitate aceste paturi şi cabinete (medici, alt personal superior de specialitate, personal sanitar mediu şi auxiliar).99. Unităţi, secţii şi compartimente cu paturi cu bolnavi cronici nerecuperabili (medici, alt personal superior de specialitate, personal sanitar mediu şi auxiliar).100. Unităţi, secţii şi compartimente de neuropsihiatrie şi de psihiatrie cu paturi (medici, alt personal superior de specialitate, personalul sanitar mediu şi auxiliar).101. Laboratoare şi compartimente de epidemiologie, microbiologie, toxicologie, serologie, virusologie, parazitologie, medicina legală, anatomie patologica, morgi şi prosecturi.102. Activitatea prestată în laboratoare de cercetare şi diagnostic, microbiologie, specializate în procesele tehnologice de producţie şi controlul vaccinurilor, antigenelor şi serurilor în care se lucrează cu tulpini virulente sau cu toxigeneza activa sau se manipuleaza animale de experienţa, culturi şi substraturi celulare, cadavre, deşeuri şi produse patologice infectate cu holera, pesta, febra galbena, variola rickettsioza, ornitoza, rabie, melaidoza, bruceloza, botulism, tetanos, gangrena gazoasa, leptospiroze, morva, tularemie, toxoplasmoza, histoplasmoza, rujeoplasmoza, lysterioza, yersinioza, enteroviroza, meningoencefalite bacteriene şi virale, pneumocistoza, tuberculoza, lepra, enterobacterioze, hepatite virale, aminoiaza, sifilis, infectii respiratorii bacteriene şi virale.103. Personalul care lucrează la tratamente cu namol sau hidrogen sulfurat.104. Laboratoare sau compartimente de radiologie (personal sanitar superior, personal sanitar mediu şi personal tehnic).105. Personalul care lucrează la întreţinerea şi repararea aparaturii de radiologie, fizioterapie şi medicina nucleara.106. Personalul sanitar care lucrează în subteran în activităţile prevăzute în grupa II de muncă.107. Transportul gunoiului de grajd provenit din grajduri şi laboratoare de preparate biologice infectate cu germeni patogeni, din laboratoare de diagnostic şi control, din locuri sau ferme de izolare pentru animale bolnave; sacrificarea animalelor bolnave.Ecarisajele industriale (activitatea în sectoarele de jupuire, autopsie, tabacarie, sapunarie). Fabricarea fainei din singe, oase, carne, peste. Fabricarea cleiului din oase şi piele, a gelatinei şi a spodiumului.108. Manevrarea manuală şi prelucrarea pieilor în stare umeda pînă la uscarea lor în tabacarii şi argasitorii, manipularea razaturilor carne-var.Tabacarii şi argasitorii: preparatorii şi dozatorii de materiale, sprituirea şi vopsirea pieilor.Prepararea pastelor şi lacurilor pentru încălţăminte din cauciuc.109. Producerea talpii sintetice prin procedeul discontinuu (numai muncitorii de la morile pentru dezmembrat, formarea plăcilor în filtre şi alimentarea preselor cu 10 etaje).110. Vidanjarea manuală. Curăţarea canalelor subterane (personalul care lucrează în interior). Desprăfuirea, sortarea, manipularea, tocarea şi destramarea cirpelor, a maculaturii, a zdrentelor nedezinfectate şi deşeurilor de maculatura în unităţile industriale. Fierberea cirpelor şi a maculaturii în unităţile de celuloza şi de materiale de construcţii.111. Dispecer energetic naţional (personalul operativ de tura).112. Operatorii de la conducerea circulaţiei trenurilor la regulatoarele de secţie şi la instalaţiile de bloc, dispecer de linie. Activitatea personalului de tracţiune pe locomotive şi automotoare la drum sau la manevra în staţii tehnice, din cadrul Ministerului Transporturilor şi de pe căile ferate uzinale.Unităţile în cadrul cărora personalul de la căile ferate uzinale beneficiază de grupa II de muncă se stabilesc la propunerea ministerelor, cu acordul Ministerului Transporturilor.113. Mecanicii de locomotiva care executa pe traseele C.F.R. probele de tracţiune şi viteza ale locomotivelor nou fabricate.114. Mecanicii care conduc ramele electrice de metrou, mecanicii ajutor şi personalul muncitor care îşi desfăşoară activitatea în tunel numai în timpul nopţii, la revizia, întreţinerea şi reparaţia caii, tunelului şi instalaţiilor.115. Exploatarea maşinilor grele de cale: Matissa, Plasser şi altele de acelaşi tip pentru burarea, ciuruirea, profilarea, compactarea şi riparea caii ferate.116. Activitatea de epurare a apelor reziduale industriale sau menajere (alta decît cea prevăzută la grupa I).117. Exploatarea, întreţinerea şi repararea cazanelor şi instalaţiilor de alimentare ale acestora cu pacura şi cărbune, cît şi ale instalaţiilor din gospodăriile de cărbune ale centralelor termice şi termoelectrice.118. Sala maşinilor (cazanelor şi motoarelor) de pe nave oceanice maritime şi fluviale.119. Pescuitul maritim şi oceanic cu nave şi ambarcaţiuni.120. Forajul sondelor de ţiţei, gaze şi alte substanţe minerale (sondorii şefi, ajutorii sondorilor şefi, podarii şi sondorii, cu excepţia celor de la forajul cu sondeze). Intervenţii la sondele de ţiţei şi gaze (sondorii şefi, ajutorii sondorilor şefi, podarii şi sondorii).121. Tratarea termica a lemnului în vederea curbarii, curbarea pieselor din lemn şi uscarea pieselor curbate.122. Prepararea pastei chimice pentru chibrituri.123. Lucrările de manipulare şi stivuire în sălile de congelare şi camerele frigorifice cu temperaturi sub minus 10 grade C.124. Fabricarea muniţiilor, a elementelor de muniţii şi a produselor pirotehnice (locurile de muncă unde se executa operaţii cu explozivi deflagranti şi cu explozivi a căror caracteristica de sensibilitate este mica). Asamblarea şi dezasamblarea muniţiilor în şi din elemente componente încărcate, precum şi a elementelor de muniţii (cu excepţia focoaselor, suruburilor portamorsa şi a detonatoarelor prevăzute la grupa I).Fabricarea muniţiilor de manevra, de festivitati şi de lovituri hidraulice. Operaţii de manipulare, depozitare, întreţinere şi reparare a muniţiilor şi elementelor de muniţii, explozivilor, pulberilor şi produselor pirotehnice în depozitele de muniţii şi atelierele organizate în acest scop.Recepţia prin trageri a armamentului după executarea reparaţiilor capitale, executarea experimentarilor şi recepţiei prin trageri a armamentului, precum şi executarea tragerilor de reglaj în poligoane specializate şi de experienţa.Reparaţia şi întreţinerea instalaţiilor de catapultare.Ermetizarile de cabine de avioane cu reactie.Explozivi minieri: analiza, încercare, manipulare, cercetări tehnice miniere. Analize fizico-chimice ale explozivilor, pulberilor şi produselor pirotehnice în laboratoare organizate în acest scop. Experimentarea, recepţia şi verificarea explozivilor, pulberilor, muniţiilor şi elementelor de muniţii încărcate, precum şi a produselor pirotehnice.Analiza combustibililor speciali pentru tehnica militară.125. Personalul care manipuleaza şi transporta substanţe explozive.126. Personalul (telefonist, telefonist supraveghetor, telefonist şef) care deserveşte centralele telefonice cu cel puţin 250 abonaţi, precum şi telefonistii birourilor de informaţii şi verificare a acestor centrale.Liniile interioare ocupate de la centralele telefonice de abonat, instituţie, sînt similare cu posturile telefonice de abonaţi din centralele telefonice P.T.T.R. prevăzute la acest punct.127. Personalul operativ de dirijare şi control al traficului aerian civil de la celelalte aeroporturi şi centre de dirijare (altele decît cele prevăzute la grupa I).128. Personalul care asigura tratament bolnavilor de SIDA.129. Activitatea prestată la confecţionarea şi construcţia navelor, inclusiv montarea şi probarea instalaţiilor şi agregatelor.130. Decorarea sticlei şi ceramicii fine cu coloranţi pe bază de nitrobenzen sau saruri şi oxizi de plumb.131. Fabricarea şi utilizarea alcoolului metilic. Fabricarea cetonelor şi a anhidrinei acetice.----------Poziţia 131 din anexa 2 a fost introdusă conform anexei la ORDINUL nr. 100 din 9 aprilie 1990.132. Fabricarea clorurii de alil.----------Poziţia 132 din anexa 2 a fost introdusă conform anexei la ORDINUL nr. 100 din 9 aprilie 1990.133. Fabricarea oleumului.----------Poziţia 133 din anexa 2 a fost introdusă conform anexei la ORDINUL nr. 100 din 9 aprilie 1990.134. Presarea corpurilor abrazive.----------Poziţia 134 din anexa 2 a fost introdusă conform anexei la ORDINUL nr. 100 din 9 aprilie 1990.135. Exploatarea, întreţinerea şi efectuarea de reparaţii a reţelelor de termoficare subterană. Instalatorii şi montatorii de cabluri şi echipamente (reţele) subterane, din canale şi camere subterane.----------Poziţia 135 din anexa 2 a fost introdusă conform anexei la ORDINUL nr. 100 din 9 aprilie 1990.136. Alimentarea cuptoarelor de var cu amestec de calcar şi cocs.----------Poziţia 136 din anexa 2 a fost introdusă conform anexei la ORDINUL nr. 100 din 9 aprilie 1990.137. Spălarea manuală a celulozei.----------Poziţia 136 din anexa 2 a fost introdusă conform anexei la ORDINUL nr. 100 din 9 aprilie 1990.138. Recuperarea bicromatului.----------Poziţia 138 din anexa 2 a fost introdusă conform anexei la ORDINUL nr. 100 din 9 aprilie 1990.----------NOTA C.T.C.E. S.A. Piatra-Neamţ:Conform ORDINULUI nr. 100 din 9 aprilie 1990, completările de la poziţiile 131, 132, 133, 134, 135, 136, 137 şi 138 de la anexa nr. 2 se aplică retroactiv, pentru perioada lucrată după data de 18.03.1969 pînă în prezent şi în continuare, în condiţiile prevăzute în Ordinul nr. 50/1990.-----------------
EMITENT |