ORDIN nr. 410 din 11 aprilie 2008(*actualizat*)pentru aprobarea Procedurii de autorizare a activităţilor de recoltare, capturare şi/sau achiziţie şi/sau comercializare, pe teritoriul naţional sau la export, a florilor de mină, a fosilelor de plante şi fosilelor de animale vertebrate şi nevertebrate, precum şi a plantelor şi animalelor din flora şi, respectiv, fauna sălbatice şi a importului acestora(actualizat până la data de 1 iunie 2016*)
----------Având în vedere prevederile art. 53 din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 195/2005 privind protecţia mediului, aprobată cu modificări şi completări prin Legea nr. 265/2006, cu modificările şi completările ulterioare,în baza art. 33 alin. (6) şi (7) şi a art. 49 din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 57/2007 privind regimul ariilor naturale protejate, conservarea habitatelor naturale, a florei şi faunei sălbatice,în temeiul art. 5 alin. (7) din Hotărârea Guvernului nr. 368/2007 privind organizarea şi funcţionarea Ministerului Mediului şi Dezvoltării Durabile, cu completările ulterioare,ministrul mediului şi dezvoltării durabile emite următorul ordin: + Articolul 1Se aprobă Procedura de autorizare a activităţilor de recoltare, capturare şi/sau achiziţie şi/sau comercializare, pe teritoriul naţional sau la export, a florilor de mină, a fosilelor de plante şi fosilelor de animale vertebrate şi nevertebrate, precum şi a plantelor şi animalelor din flora şi, respectiv, fauna sălbatice şi a importului acestora, prevăzută în anexa care face parte integrantă din prezentul ordin. + Articolul 2 (1) Direcţia protecţia naturii, biodiversitate, biosecuritate din cadrul Ministerului Mediului şi Dezvoltării Durabile, agenţiile teritoriale pentru protecţia mediului şi Administraţia Rezervaţiei Biosferei "Delta Dunării" vor duce la îndeplinire dispoziţiile prezentului ordin. (2) Agenţiile teritoriale pentru protecţia mediului şi Administraţia Rezervaţiei Biosferei "Delta Dunării" folosesc mijloacele de informare existente în teritoriu pentru informarea populaţiei, a autorităţilor administraţiei publice locale şi a operatorilor economici cu privire la măsurile stabilite prin prezentul ordin. + Articolul 3La data intrării în vigoare a prezentului ordin se abrogă Ordinul ministrului apelor şi protecţiei mediului nr. 647/2001 pentru aprobarea Procedurii de autorizare a activităţilor de recoltare, capturare şi/sau de achiziţie şi comercializare pe piaţa internă sau la export a plantelor şi animalelor din flora şi fauna sălbatică, precum şi a importului acestora, publicat în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 416 din 26 iulie 2001, cu completările ulterioare. + Articolul 4Prezentul ordin se publică în Monitorul Oficial al României, Partea I.
p. Ministrul mediului
şi dezvoltării durabile,
Silviu Stoica,
secretar de statBucureşti, 11 aprilie 2008.Nr. 410. + AnexăPROCEDURA 11/04/2008
EMITENT |