HOTĂRÂRE nr. 32 din 9 ianuarie 2008privind înfiinţarea Institutului de Istorie a Religiilor
EMITENT
  • GUVERNUL
  • Publicat în  MONITORUL OFICIAL nr. 50 din 22 ianuarie 2008



    În temeiul art. 108 din Constituţia României, republicată, şi al art. 3 alin. (4) din Legea nr. 752/2001 privind organizarea şi funcţionarea Academiei Române, cu modificările şi completările ulterioare,Guvernul României adoptă prezenta hotărâre.  +  Articolul 1 (1) Se înfiinţeaza Institutul de Istorie a Religiilor, denumit în continuare Institutul, ca unitate de cercetare cu personalitate juridica, în subordinea Academiei Române. (2) Institutul se organizează şi funcţionează, potrivit legii, în conformitate cu prevederile Statutului Academiei Române şi cu Regulamentul propriu de organizare şi funcţionare. (3) Sediul Institutului este în municipiul Bucureşti, Calea 13 Septembrie nr. 13, sectorul 5, putând deschide filiale în alte centre academice din ţară.  +  Articolul 2 (1) Institutul are ca scop cercetarea fundamentala şi studii avansate cu metode critice, istorice, filologice şi comparative, în concordanţă cu standardele internaţionale ale disciplinei, în următoarele domenii: a) Istoria monoteismelor (creştinism, iudaism, islam); b) Istoria religiilor indiene şi iraniene; c) Istoria politeismelor antichitaţii clasice; d) Religie şi modernitate; e) oricare alte domenii relevante pentru activitatea Institutului. (2) Prin activitatea de cercetare desfăşurată se urmăresc obţinerea şi difuzarea de rezultate ştiinţifice competitive, de interes naţional şi internaţional, precum şi formarea şi coordonarea specialiştilor români în domeniile de studiu şi cercetare specifice Institutului.  +  Articolul 3Activitatea principală a Institutului este "cercetare-dezvoltare în ştiinţe sociale şi umaniste" (cod CAEN 7320), iar domeniul principal este "cercetare-dezvoltare în ştiinţe sociale şi umaniste" (cod CAEN 732).  +  Articolul 4 (1) Pentru realizarea obiectului său de activitate Institutul poate desfăşura activităţi constând în: a) cercetarea tuturor surselor edite şi inedite (textuale, arheologice, etnografice, sociologice etc.) susceptibile de a configura sintetic diversitatea de expresie a fenomenului religios, precum şi realizarea altor activităţi similare, relevante atât pentru contextul academic românesc, cât şi pentru cel internaţional; b) conceperea şi realizarea unor instrumente de lucru colective (lucrări de sinteză, dicţionare tematice, bibliografii etc.) necesare în contextul local şi internaţional; c) valorificarea rezultatelor cercetării prin publicarea de lucrări ştiinţifice, publicaţii periodice (reviste şi colecţii de carte) şi alte lucrări în domeniu, în limba română şi în principalele limbi de circulaţie internaţională, difuzate în format tipărit şi/sau electronic; d) iniţierea, stabilirea şi dezvoltarea raporturilor de colaborare şi cooperare cu alte unitaţi ale Academiei Române, cu Asociaţia "Archaeus", precum şi cu alte academii, institute şi universităţi consacrate istoriei religiilor, locale şi internaţionale, având un obiect de studiu de interes comun; e) constituirea şi gestionarea unei biblioteci competitive de istorie a religiilor (prin preluarea altor fonduri de carte, donaţii internaţionale, achiziţii proprii, schimb local şi internaţional de publicaţii), instrument indispensabil activităţii de cercetare în domeniul Institutului; f) organizarea de congrese, colocvii, conferinţe şi dezbateri, naţionale şi internaţionale; g) oferirea de consultanţă şi expertiză calificată la solicitarea unor structuri publice sau private, în domeniile care ţin de competenţa Institutului. (2) În activitatea sa ştiinţifică Institutul poate beneficia de patronajul onorific şi asocierea unor personalităţi de înalt prestigiu academic, din ţară şi de peste hotare.  +  Articolul 5Conducerea Institutului este asigurată de un director numit, în condiţiile prevăzute de lege şi de Statutul Academiei Române, prin decizie a preşedintelui Academiei Române, pe o durată de 4 ani.  +  Articolul 6 (1) Institutul are un număr maxim de 15 posturi, din care 12 posturi de cercetători, finanţate de la bugetul de stat, cu încadrare în numărul de posturi aprobat Academiei Române. (2) Angajarea şi salarizarea personalului Institutului se realizează conform prevederilor legale aplicabile personalului din sectorul bugetar în condiţiile prevăzute de normele legale în vigoare şi de Legea nr. 752/2001 privind organizarea şi funcţionarea Academiei Române, cu modificările şi completările ulterioare.  +  Articolul 7Finanţarea Institutului se asigură de la bugetul de stat, pe bază de programe proprii aprobate de Adunarea Generală a Academiei Române, utilizându-se în completare venituri proprii, conform prevederilor art. 9 din Legea nr. 752/2001, cu modificările şi completările ulterioare, cu încadrare în fondurile aprobate prin legea bugetului de stat.  +  Articolul 8Prezenta hotărâre intră în vigoare la 30 de zile de la data publicării în Monitorul Oficial al României, Partea I.PRIM-MINISTRUCĂLIN POPESCU-TĂRICEANUContrasemnează:---------------p. Ministrul educaţiei,cercetării şi tineretului,Zvetlana Preoteasa,secretar de statMinistrul muncii,familiei şi egalităţii de şanse,Paul PăcuraruMinistrul economiei şi finanţelor,Varujan VosganianBucureşti, 9 ianuarie 2008.Nr. 32.--------