ORDONANŢĂ nr. 28 din 26 ianuarie 2006 (*actualizată*)privind reglementarea unor măsuri financiar-fiscale(actualizată până la data de 8 iulie 2006*)
---------*) Textul iniţial a fost publicat în MONITORUL OFICIAL nr. 89 din 31 ianuarie 2006. Aceasta este forma actualizată de S.C. "Centrul Teritorial de Calcul Electronic" S.A. până la data de 8 iulie 2006, cu modificările şi completările aduse de LEGEA nr. 266 din 29 iunie 2006.În temeiul art. 108 din Constituţia României, republicată, şi al art. 1 pct. II.1 din Legea nr. 404/2005 privind abilitarea Guvernului de a emite ordonanţe,Guvernul României adoptă prezenta ordonanţă. + Partea I Reglementări ale unor operaţiuni financiar-fiscale + Titlul I Dispoziţii privind activitatea de creditare desfăşurată de instituţii financiare nebancare + Capitolul I Dispoziţii generale + Secţiunea 1 Domeniul de aplicare + Articolul 1Prezentul titlu reglementează condiţiile minime de acces al instituţiilor financiare nebancare la activitatea de creditare, în scopul asigurării şi menţinerii stabilităţii financiare. + Articolul 2 (1) Activitatea de creditare reprezintă orice formă de finanţare, realizată de instituţiile financiare nebancare în conformitate cu prevederile art. 7 alin. (1). (2) Banca Naţională a României este singura autoritate în măsură să decidă dacă activitatea desfăşurată de o entitate este de natura activităţii de creditare şi intră sub incidenţa prezentului titlu. + Articolul 3 (1) Activitatea de creditare se desfăşoară prin instituţii de credit definite în conformitate cu dispoziţiile Legii nr. 58/1998 privind activitatea bancară, republicată, şi prin instituţii financiare nebancare, în condiţiile stabilite prin prezentul titlu, precum şi prin legi speciale care le reglementează activitatea. (2) Entităţile, altele decât cele prevăzute la alin. (1), nu pot desfăşura cu titlu profesional activităţi de creditare. + Secţiunea a 2-a Definiţii + Articolul 4În sensul prezentei ordonanţe, termenii şi expresiile de mai jos se definesc astfel: a) instituţie financiară nebancară - persoană juridică constituită cu scopul de a desfăşura, cu titlu profesional, activităţi de creditare de natura celor prevăzute la art. 7 alin. (1) şi ale căror surse de finanţare provin din resurse proprii sau împrumutate de la instituţii de credit, de la alte instituţii financiare sau, după caz, din alte surse prevăzute de reglementările legale în vigoare; se asimilează instituţiilor financiare nebancare persoanele juridice fără scop patrimonial - entităţi constituite în baza Ordonanţei Guvernului nr. 26/2000cu privire la asociaţii şi fundaţii, aprobată cu modificări şi completări prin Legea nr. 246/2005, sau în baza unor legi speciale care acordă credite din fonduri publice ori puse la dispoziţie în baza unor acorduri interguvernamentale, cu caracter rambursabil/nerambursabil;---------Litera a) a art. 4 a fost modificată de pct. 1 al art. I din LEGEA nr. 266 din 29 iunie 2006, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 580 din 5 iulie 2006. b) activităţi permise instituţiilor financiare nebancare activităţile prevăzute la art. 7 şi 8, care se desfăşoară în baza prevederilor prezentului titlu şi, după caz, a legilor speciale care le reglementează activitatea; c) conducători - persoanele care, potrivit actelor constitutive şi/sau hotărârii organelor statutare ale instituţiilor financiare nebancare, sunt împuternicite să conducă şi să coordoneze activitatea zilnică a acestora şi sunt învestite cu competenţa de a angaja răspunderea instituţiilor financiare nebancare; d) acţionar semnificativ - persoana fizică, persoana juridică sau grupul de persoane fizice şi/sau juridice care acţionează împreună şi care deţin direct sau indirect o participaţie de 10% ori mai mult din capitalul social al unei societăţi sau din drepturile de vot ori o participaţie care permite exercitarea unei influenţe semnificative asupra gestiunii şi politicii de afaceri ale acesteia; e) notificare - acţiunea întreprinsă de instituţiile financiare nebancare, inclusiv prin depunerea documentaţiei stabilite de Banca Naţională a României, în vederea obţinerii de la aceasta a actului care atestă înregistrarea şi permite desfăşurarea activităţii de creditare; f) Registrul general al instituţiilor financiare nebancare, denumit în continuare Registrul general, - registru deschis şi ţinut de Banca Naţională a României, în care sunt înscrise instituţiile financiare nebancare ce îndeplinesc cerinţele generale prevăzute la cap. ÎI secţiunea 1; g) Registrul special al instituţiilor financiare nebancare, denumit în continuare Registrul special, - registru deschis şi ţinut de Banca Naţională a României, în care sunt înscrise instituţiile financiare nebancare ce îndeplinesc criteriile prevăzute la art. 27; h) Registrul de evidenţă - registru deschis şi ţinut de Banca Naţională a României, în care sunt înscrise casele de ajutor reciproc, casele de amanet şi persoanele juridice fără scop patrimonial asimilate instituţiilor financiare nebancare.---------Litera h) a art. 4 a fost modificată de pct. 1 al art. I din LEGEA nr. 266 din 29 iunie 2006, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 580 din 5 iulie 2006. + Secţiunea a 3-a Organizarea şi funcţionarea + Articolul 5 (1) Instituţiile financiare nebancare au obligaţia de a se constitui ca societăţi comerciale pe acţiuni. Organizarea şi funcţionarea instituţiilor financiare nebancare sunt reglementate de prevederile prezentului titlu, ale Legii nr. 31/1990 privind societăţile comerciale, republicată, cu modificările şi completările ulterioare, precum şi, după caz, de alte legi speciale în materie. (2) Persoanele juridice prevăzute la cap. VIII fac excepţie de la obligativitatea constituirii sub formă de societăţi comerciale pe acţiuni. + Articolul 6 (1) Denumirea unei entităţi care poate desfăşura activitate de creditare, în condiţiile prezentului titlu, va include sintagma «instituţie financiară nebancară» sau abrevierea acesteia «IFN». În cazul instituţiilor financiare nebancare ce fac obiectul înscrierii în Registrul de evidenţă, completarea denumirii este opţională. Sintagma «instituţie financiară nebancară» va fi folosită în denumire, antet, acte oficiale, contracte ori în alte asemenea documente, reclame sau în publicitate numai de către instituţiile financiare nebancare. (2) Instituţiile financiare nebancare nu au voie să folosească în denumire, antet sau în alte atribute de identificare orice cuvinte şi expresii care ar induce publicul în eroare cu privire la statutul ori la activităţile şi operaţiunile instituţiilor financiare nebancare.---------Art. 6 a fost modificat de pct. 2 al art. I din LEGEA nr. 266 din 29 iunie 2006, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 580 din 5 iulie 2006. + Secţiunea a 4-a Activităţi permise + Articolul 7 (1) Instituţiile financiare nebancare pot desfăşura următoarele activităţi de creditare: a) acordare de credite, incluzând, fără a se limita la: credite de consum, credite ipotecare, credite imobiliare, microcredite, finanţarea tranzacţiilor comerciale, operaţiuni de factoring, scontare, forfetare; b) leasing financiar; c) emitere de garanţii şi asumare de angajamente, inclusiv garantarea creditului; d) acordare de credite cu primire de bunuri spre păstrare, respectiv amanetare prin case de amanet; e) acordare de credite către membrii unor asociaţii fără scop patrimonial, organizate pe baza liberului consimţământ al salariaţilor/pensionarilor, în vederea sprijinirii prin împrumuturi financiare a membrilor lor, respectiv case de ajutor reciproc;e^1) acordare de credite de către persoane juridice fără scop patrimonial din fonduri publice sau puse la dispoziţie în baza unor acorduri interguvernamentale, cu caracter rambursabil/nerambursabil;---------Litera e^1) a alin. (1) al art. 7 a fost introdusă de pct. 3 al art. I din LEGEA nr. 266 din 29 iunie 2006, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 580 din 5 iulie 2006. f) alte forme de finanţare de natura creditului. (2) Instituţiile financiare nebancare, în derularea activităţilor aferente creditelor de consum, pot emite şi administra carduri de credit pentru clienţi şi pot desfăşura activităţi legate de procesarea tranzacţiilor cu acestea, cu respectarea reglementărilor Băncii Naţionale a României în domeniu. (3) Instituţiile financiare nebancare pot presta servicii conexe şi de consultanţă legate de realizarea activităţilor prevăzute la alin. (1).---------Alin. (3) al art. 7 a fost modificat de pct. 4 al art. I din LEGEA nr. 266 din 29 iunie 2006, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 580 din 5 iulie 2006. (4) Instituţiile financiare nebancare pot efectua operaţiuni în mandat în relaţia cu alte instituţii financiare nebancare şi/sau instituţii de credit legate de activitatea de creditare desfăşurată de acestea. + Articolul 8Instituţiile financiare nebancare pot desfăşura, în aplicarea prevederilor art. 7, activităţile auxiliare necesare derulării activităţii.---------Art. 8 a fost modificat de pct. 5 al art. I din LEGEA nr. 266 din 29 iunie 2006, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 580 din 5 iulie 2006. + Secţiunea a 5-a Interdicţii + Articolul 9Se interzic instituţiilor financiare nebancare: a) desfăşurarea de activităţi de atragere de depozite ori de alte fonduri rambursabile de la public; b) emiterea de obligaţiuni, cu excepţia ofertei publice adresate investitorilor calificaţi, în înţelesul legii privind piaţa de capital; c) includerea în obiectul principal de activitate a unei activităţi care nu este prevăzută la art. 7 alin. (1);---------Litera c) a art. 9 a fost modificată de pct. 6 al art. I din LEGEA nr. 266 din 29 iunie 2006, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 580 din 5 iulie 2006. d) includerea în obiectul secundar de activitate a oricărei alte activităţi decât, după caz, cele prevăzute la art. 7 şi 8 şi prin legile speciale aplicabile.---------Litera d) a art. 9 a fost modificată de pct. 6 al art. I din LEGEA nr. 266 din 29 iunie 2006, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 580 din 5 iulie 2006. + Articolul 10Entităţile care nu se încadrează în prevederile prezentului titlu nu pot folosi în denumire, antet ori în acte emise sintagma «instituţie financiară nebancară».---------Art. 10 a fost modificat de pct. 7 al art. I din LEGEA nr. 266 din 29 iunie 2006, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 580 din 5 iulie 2006. + Articolul 11Nu pot deţine calitatea de fondator, acţionar semnificativ, conducător, administrator, auditor financiar al unei instituţii financiare nebancare următoarele: a) persoanele nominalizate în listele prevăzute la art. 23 şi 27 din Legea nr. 535/2004 privind prevenirea şi combaterea terorismului; b) persoanele împotriva cărora au fost pronunţate hotărâri definitive pentru infracţiuni de corupţie, spălare de bani, înşelăciune, infracţiuni contra patrimoniului, abuz în serviciu, luare sau dare de mită, fals şi uz de fals, deturnare de fonduri, evaziune fiscală, primiri de foloase necuvenite, trafic de influenţă, mărturie mincinoasă.---------Litera b) a art. 11 a fost modificată de pct. 8 al art. I din LEGEA nr. 266 din 29 iunie 2006, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 580 din 5 iulie 2006. + Articolul 12Instituţiile financiare nebancare nu au voie să desfăşoare următoarele activităţi:---------Partea introductivă a art. 12 a fost modificată de pct. 9 al art. I din LEGEA nr. 266 din 29 iunie 2006, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 580 din 5 iulie 2006. a) operaţiuni cu bunuri mobile şi imobile, cu excepţia celor ce intră sub incidenţa prevederilor art. 8;---------Litera a) a art. 12 a fost modificată de pct. 9 al art. I din LEGEA nr. 266 din 29 iunie 2006, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 580 din 5 iulie 2006. b) gajarea propriilor acţiuni în contul datoriilor instituţiei financiare nebancare; c) acordarea de credite, condiţionată de vânzarea sau de cumpărarea acţiunilor instituţiei financiare nebancare; d) acordarea de credite garantate cu acţiunile proprii ale instituţiei financiare nebancare; e) acordarea de credite condiţionată de acceptarea de către client a altor servicii care nu au legătură cu operaţiunea de creditare respectivă. + Capitolul II Cerinţe şi registre + Secţiunea 1 Cerinţe generale + Articolul 13 (1) Prezenta secţiune este aplicabilă exclusiv instituţiilor financiare nebancare ce fac obiectul înscrierii în Registrul general. (2) La înfiinţare, instituţiile financiare nebancare trebuie să îndeplinească cerinţele generale prevăzute în prezenta secţiune, potrivit reglementărilor emise de Banca Naţională a României.---------Alin. (2) al art. 13 a fost modificat de pct. 10 al art. I din LEGEA nr. 266 din 29 iunie 2006, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 580 din 5 iulie 2006. + Articolul 14 (1) Capitalul social minim al instituţiilor financiare nebancare va fi stabilit de Banca Naţională a României prin reglementări, fără a putea fi mai mic decât echivalentul în moneda naţională (leu) al sumei de 200.000 euro. Banca Naţională a României va putea stabili niveluri diferenţiate de capital social minim în funcţie de tipul de activitate al instituţiei financiare nebancare. (2) Capitalul social al instituţiilor financiare nebancare trebuie să fie vărsat integral, în formă bănească, la momentul subscrierii.---------Alin. (2) al art. 14 a fost modificat de pct. 11 al art. I din LEGEA nr. 266 din 29 iunie 2006, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 580 din 5 iulie 2006. (3) Acţiunile emise de instituţiile financiare nebancare nu pot fi decât acţiuni nominative. (4) Instituţiile financiare nebancare pot majoră capitalul social, prin aporturi băneşti, prime de emisiune sau de aport şi alte prime legate de capital, integral încasate, rămase după acoperirea cheltuielilor neamortizate cu astfel de operaţiuni, şi rezerve constituite pe seama unor astfel de prime, precum şi prin încorporarea rezervelor constituite din profitul net, a dividendelor din profitul net cuvenit acţionarilor după plata impozitului pe dividende şi a rezultatului reportat, reprezentând profit net.----------Alin. (4) al art. 14 a fost modificat de pct. 11 al art. I din LEGEA nr. 266 din 29 iunie 2006, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 580 din 5 iulie 2006. + Articolul 15 (1) Instituţiile financiare nebancare au obligaţia de a furniza informaţii detaliate Băncii Naţionale a României, referitoare la calitatea acţionarilor semnificativi, structura grupurilor din care fac parte aceştia, precum şi la situaţia financiară a grupului. (2) Banca Naţională a României poate solicita orice fel de informaţii cu privire la oricare dintre entităţile care sunt parte a grupului. + Articolul 16 (1) Conducătorii instituţiilor financiare nebancare trebuie să îndeplinească, cumulativ, cel puţin următoarele condiţii: a) să aibă onorabilitatea corespunzătoare funcţiei; b) să nu fi cauzat prin activitatea lor falimentul unui agent economic; c) să aibă studii superioare; d) să aibă experienţă într-un domeniu considerat relevant de Banca Naţională a României. (2) Termenul pentru îndeplinirea cerinţei prevăzute la lit. c) a alin. (1), în cazul conducătorilor aflaţi în funcţie la data intrării în vigoare a prezentei ordonanţe, este 31 decembrie 2009.----------Art. 16 a fost modificat de pct. 12 al art. I din LEGEA nr. 266 din 29 iunie 2006, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 580 din 5 iulie 2006. + Articolul 17 (1) Instituţiile financiare nebancare vor emite, cu respectarea reglementărilor Băncii Naţionale a României, norme interne pentru realizarea obiectului de activitate în conformitate cu regulile unei practici prudente şi sănătoase. (2) În cadrul normelor interne de creditare instituţiile financiare nebancare vor stabili reguli care să se refere cel puţin la bonitatea beneficiarului, la criteriile şi condiţiile acordării creditului. + Articolul 18 (1) Instituţiile financiare nebancare vor organiza şi vor conduce contabilitatea în conformitate cu prevederile Legii contabilităţii nr. 82/1991, republicată, şi cu reglementările specifice elaborate de Banca Naţională a României, cu avizul Ministerului Finanţelor Publice.---------Alin. (1) al art. 18 a fost modificat de pct. 13 al art. I din LEGEA nr. 266 din 29 iunie 2006, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 580 din 5 iulie 2006. (2) Situaţiile financiare ale instituţiilor financiare nebancare vor fi auditate în conformitate cu prevederile art. 48 şi 49. + Articolul 19Instituţiile financiare nebancare constituie, regularizează şi utilizează provizioane specifice de risc de credit, care sunt deductibile la calculul impozitului pe profit, în conformitate cu prevederile Legii nr. 571/2003 privind Codul fiscal. Clasificarea creditelor, determinarea necesarului de provizioane specifice de risc de credit, precum şi constituirea, regularizarea şi utilizarea acestor provizioane se efectuează prin aplicarea în mod corespunzător a regulamentelor Băncii Naţionale a României privind clasificarea creditelor şi plasamentelor şi constituirea, regularizarea şi utilizarea provizioanelor specifice de risc de credit emise pentru instituţiile de credit. + Articolul 20Operaţiunile de încasări şi plăţi aferente activităţii de creditare se derulează prin conturi deschise de instituţiile financiare nebancare la instituţii de credit persoane juridice române, precum şi la sucursalele din România ale instituţiilor de credit străine autorizate de Banca Naţională a României să funcţioneze pe teritoriul României, precum şi prin casieriile proprii ale instituţiilor financiare nebancare. + Articolul 21Instituţiile financiare nebancare sunt obligate să raporteze Băncii Naţionale a României structura portofoliului de credite şi orice informaţie solicitată de banca centrală în scop statistic şi de analiză, în conformitate cu cerinţele stabilite prin reglementările acesteia. + Secţiunea a 2-a Notificarea + Articolul 22 (1) Înfiinţarea instituţiilor financiare nebancare se notifică Băncii Naţionale a României în termen de 30 de zile de la data înmatriculării în registrul comerţului. (2) Instituţiile financiare nebancare pot desfăşura activităţile specifice prevăzute în obiectul de activitate numai după primirea de la Banca Naţională a României a documentului care atestă înscrierea în Registrul general. + Articolul 23 (1) Procedura şi condiţiile de notificare vor fi stabilite prin reglementări ale Băncii Naţionale a României. (2) Cererea de luare în evidenţă în Registrul general va fi însoţită de documentaţia care conţine:---------Partea introductivă a alin. (2) al art. 23 a fost modificată de pct. 14 al art. I din LEGEA nr. 266 din 29 iunie 2006, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 580 din 5 iulie 2006. a) actul constitutiv depus la registrul comerţului; b) certificatul de înmatriculare la registrul comerţului; c) informarea cu privire la conducători şi administratori, respectiv datele de identificare a acestora, însoţite de curriculum vitae şi de certificatul de cazier judiciar; d) lista participaţiilor instituţiei financiare nebancare şi ale acţionarilor semnificativi/fondatorilor/conducătorilor în alte societăţi comerciale; e) studiul de fezabilitate, care va cuprinde cel puţin tipul de operaţiuni prevăzute a se desfăşura, structura organizatorică şi estimări ale situaţiei financiare pe următorii 2 ani; f) identitatea auditorului financiar; g) lista normelor interne, însoţită de declaraţia privind aprobarea acestora de către organele statutare.---------Litera g) a alin. (2) al art. 23 a fost modificată de pct. 14 al art. I din LEGEA nr. 266 din 29 iunie 2006, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 580 din 5 iulie 2006. + Articolul 24Instituţiile financiare nebancare sunt obligate să notifice Băncii Naţionale a României orice modificare intervenită cu privire la documentaţia depusă iniţial, în termen de 30 de zile de la survenirea acesteia. + Secţiunea a 3-a Registrul general + Articolul 25 (1) În urma notificării efectuate de instituţiile financiare nebancare la Banca Naţională a României, în conformitate cu prevederile art. 22 alin. (1), acestea vor fi luate în evidenţă şi vor fi înscrise în Registrul general ţinut la Banca Naţională a României numai dacă fac dovada respectării cerinţelor prevăzute la secţiunea 1.---------Alin. (1) al art. 25 a fost modificat de pct. 15 al art. I din LEGEA nr. 266 din 29 iunie 2006, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 580 din 5 iulie 2006. (2) Banca Naţională a României va elibera şi va transmite instituţiilor financiare nebancare documentul care atestă luarea în evidenţa Registrului general, în termen de 60 de zile de la notificare. (3) Nerespectarea cerinţelor prevăzute la secţiunea 1 atrage neînscrierea în Registrul general a entităţilor în cauză şi, implicit, neacordarea permisiunii de a desfăşura activitate de creditare.--------Alin. (3) al art. 25 a fost introdus de pct. 16 al art. I din LEGEA nr. 266 din 29 iunie 2006, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 580 din 5 iulie 2006. + Secţiunea a 4-a Cerinţe speciale + Articolul 26 (1) Prezenta secţiune este aplicabilă exclusiv instituţiilor financiare nebancare ce fac obiectul înscrierii în Registrul special. (2) Înscrierea instituţiilor financiare nebancare în Registrul special nu exclude îndeplinirea cerinţelor generale prevăzute la secţiunea 1. + Articolul 27 (1) Banca Naţională a României va stabili prin reglementări criteriile de înregistrare a instituţiilor financiare nebancare în Registrul special. (2) Criteriile prevăzute la alin. (1) se pot referi, fără a se limita la: a) cifra de afaceri; b) volumul creditelor; c) gradul de îndatorare; d) totalul activelor; e) capitalurile proprii. + Articolul 28 (1) Îndeplinirea criteriilor şi înscrierea în Registrul special atrag în sarcina instituţiilor financiare nebancare respectarea cumulativă a cerinţelor prevăzute la alin. (2)-(5). (2) Calitatea acţionarilor semnificativi şi structura grupurilor din care aceştia fac parte trebuie să corespundă nevoii garantării unei gestiuni prudente şi sănătoase a instituţiilor financiare nebancare şi să permită realizarea unei supravegheri eficiente. În acest sens: a) acţionarii semnificativi trebuie să poată justifica în mod satisfăcător provenienţa fondurilor destinate obţinerii participaţiei la capitalul social al instituţiilor financiare nebancare; b) acţionarii semnificativi trebuie să furnizeze, potrivit reglementărilor Băncii Naţionale a României, suficiente informaţii care să asigure transparenţa necesară pentru identificarea structurii grupului din care fac parte.----------Alin. (2) al art. 28 a fost modificat de pct. 17 al art. I din LEGEA nr. 266 din 29 iunie 2006, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 580 din 5 iulie 2006. (3) Conducătorii şi administratorii trebuie să îndeplinească următoarele criterii de calificare şi experienţă profesională: a) conducătorii să aibă studii superioare şi o experienţă de minimum 2 ani în unul dintre domeniile considerate relevante de Banca Naţională a României; b) cel puţin unul dintre administratori să aibă experienţă în domeniul financiar-contabil de minimum un an. (4) La organizarea şi conducerea instituţiilor financiare nebancare vor fi avute în vedere următoarele: a) un regulament propriu de funcţionare, prin care se vor detalia atribuţiile şi competenţele fiecărui compartiment prevăzut în structura organizatorică, precum şi relaţiile dintre compartimente; b) constituirea în structura acestora a cel puţin unui comitet de administrare a riscurilor şi a unui comitet de audit, ale căror atribuţii minime vor fi stabilite prin reglementările Băncii Naţionale a României; c) conducerea trebuie să fie asigurată de cel puţin 2 conducători, salariaţi ai instituţiei respective, desemnaţi conform statutului societăţii; d) conducătorii trebuie să asigure efectiv conducerea de zi cu zi a activităţii numai în cadrul instituţiei financiare nebancare în care sunt numiţi şi cel puţin unul dintre aceştia trebuie să cunoască limba română;---------Litera d) a alin. (4) al art. 28 a fost modificată de pct. 18 al art. I din LEGEA nr. 266 din 29 iunie 2006, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 580 din 5 iulie 2006.---------Litera e) a alin. (4) al art. 28 a fost abrogată de pct. 19 al art. I din LEGEA nr. 266 din 29 iunie 2006, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 580 din 5 iulie 2006. (5) Instituţiile financiare nebancare trebuie să respecte cerinţele prudenţiale care se referă, fără a se limita la: a) fonduri proprii; b) expunerea faţă de un debitor şi expunerea agregată; c) expunerea faţă de persoanele aflate în relaţii speciale cu instituţiile financiare nebancare; d) calitatea activelor, constituirea şi utilizarea provizioanelor de risc; e) organizare şi control intern. + Articolul 29 (1) Instituţiile financiare nebancare vor elabora norme interne în vederea aplicării cerinţelor speciale şi le vor transmite Băncii Naţionale a României în termen de 5 zile de la data primirii documentului care atestă înscrierea în Registrul special.---------Alin. (1) al art. 29 a fost modificat de pct. 20 al art. I din LEGEA nr. 266 din 29 iunie 2006, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 580 din 5 iulie 2006. (2) Modificările operate în normele interne referitoare la desfăşurarea activităţii vor fi transmise Băncii Naţionale a României în termen de 5 zile de la aprobarea acestora de către organele statutare. (3) Banca Naţională a României poate solicita instituţiilor financiare nebancare modificarea în consecinţă a normelor interne în cazul în care se constată că acestea nu sunt conforme cu cerinţele prezentului titlu, ale reglementărilor aplicabile şi ale desfăşurării unei activităţi pe baze prudente şi sănătoase. + Secţiunea a 5-a Registrul special + Articolul 30 (1) În momentul îndeplinirii criteriilor prevăzute prin reglementările emise de Banca Naţională a României, instituţiile financiare nebancare vor fi înscrise în mod automat în Registrul special şi vor fi supuse supravegherii Băncii Naţionale a României. (2) Banca Naţională a României va elibera şi va transmite instituţiilor financiare nebancare documentul care atestă luarea în evidenţa Registrului special. + Articolul 31Instituţiile financiare nebancare înscrise în Registrul special vor rămâne, totodată, şi în baza de date a Registrului general. + Articolul 32 (1) Instituţiile financiare nebancare înscrise în Registrul special vor respecta obligaţiile stabilite la secţiunea a 4-a şi reglementările date în aplicarea acestuia, pe durata în care sunt înscrise în Registrul special. Banca Naţională a României va radia din Registrul special instituţiile financiare nebancare care, pe o perioadă ce urmează a fi stabilită prin reglementări, nu se mai încadrează în criteriile ce stau la baza înregistrării în Registrul special. (2) Banca Naţională a României îşi va putea exercita în continuare prerogativele de supraveghere şi asupra instituţiilor financiare nebancare care nu mai îndeplinesc criteriile prevăzute la art. 27 alin. (2), dar sunt înscrise în Registrul special.---------Art. 32 a fost modificat de pct. 21 al art. I din LEGEA nr. 266 din 29 iunie 2006, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 580 din 5 iulie 2006. + Secţiunea a 6-a Registrul de evidenţă + Articolul 33 (1) În urma notificării efectuate de casele de ajutor reciproc, casele de amanet şi persoanele juridice fără scop patrimonial la Banca Naţională a României, acestea vor fi luate în evidenţă şi înscrise în Registrul de evidenţă ţinut la Banca Naţională a României. (2) Banca Naţională a României va elibera şi va transmite caselor de ajutor reciproc, caselor de amanet şi persoanelor juridice fără scop patrimonial documentul care atestă înscrierea în Registrul de evidenţă, în termen de 30 de zile de la notificare.---------Art. 33 a fost modificat de pct. 22 al art. I din LEGEA nr. 266 din 29 iunie 2006, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 580 din 5 iulie 2006. + Capitolul III Monitorizarea şi supravegherea + Articolul 34 (1) În scopul realizării obiectivelor sale privind stabilitatea financiară, Banca Naţională a României realizează monitorizarea instituţiilor financiare nebancare înscrise în Registrul general şi supravegherea prudenţială a instituţiilor financiare nebancare înscrise în Registrul special, care desfăşoară activitate pe teritoriul României. (2) Urmărirea respectării cerinţelor prevăzute de legislaţia aplicabilă instituţiilor financiare nebancare se realizează de Banca Naţională a României, pe baza raportărilor făcute potrivit prezentului titlu şi a reglementărilor date în aplicarea acesteia, inclusiv prin inspecţii desfăşurate la sediul instituţiilor financiare nebancare. (3) Instituţiile financiare nebancare sunt obligate să transmită Băncii Naţionale a României orice informaţii solicitate de aceasta. + Articolul 35În exercitarea atribuţiilor sale prevăzute în prezentul titlu, Banca Naţională a României desfăşoară inspecţii la sediul instituţiilor financiare nebancare prin personalul împuternicit în acest sens, ori de câte ori consideră necesar. + Articolul 36Instituţiile financiare nebancare sunt obligate să permită personalului Băncii Naţionale a României, care efectuează inspecţia, să le examineze evidenţele, conturile şi operaţiunile şi să furnizeze toate documentele şi informaţiile legate de administrarea, controlul intern şi operaţiunile instituţiilor financiare nebancare, astfel cum vor fi solicitate de către acesta. + Articolul 37 (1) Banca Naţională a României poate emite reglementări privind regimul instituţiilor financiare nebancare, referitoare la calitatea de persoană juridică declarantă la Centrala Riscurilor Bancare a Băncii Naţionale a României.----------Alin. (1) al art. 37 a fost modificat de pct. 23 al art. I din LEGEA nr. 266 din 29 iunie 2006, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 580 din 5 iulie 2006. (2) Nu se consideră încălcare a obligaţiei de păstrare a secretului bancar transmiterea de către Centrala Riscurilor Bancare a informaţiilor de risc bancar existente în baza sa de date către instituţiile financiare nebancare. + Capitolul IV Fuziunea, divizarea şi lichidarea + Articolul 38Prevederile prezentului capitol se aplică numai instituţiilor financiare nebancare care fac obiectul înscrierii în Registrul general şi în Registrul special. + Articolul 39Fuziunea sau divizarea instituţiilor financiare nebancare se va efectua potrivit dispoziţiilor legale aplicabile. + Articolul 40 (1) Fuziunea se poate realiza: a) între două sau mai multe instituţii financiare nebancare; b) între instituţii financiare nebancare şi instituţii de credit, cu excepţia instituţiilor emitente de monedă electronică. (2) Fuziunea şi divizarea, în condiţiile alin. (1), se notifică Băncii Naţionale a României. (3) În situaţia în care în urma procesului de fuziune sau de divizare a unei instituţii financiare nebancare rezultă instituţii financiare nebancare noi, acestea sunt obligate să urmeze procedura de notificare prevăzută la cap. ÎI secţiunea a 2-a. + Articolul 41Lichidarea instituţiilor financiare nebancare se va face conform legislaţiei în materie. + Capitolul V Documente contractuale, registre şi evidenţe + Articolul 42 (1) Instituţiile financiare nebancare întocmesc şi păstrează, la sediul lor social, documente şi evidenţe, în limba română, cuprinzând: a) contractul de societate şi statutul, precum şi toate actele adiţionale prin care acestea au fost modificate; b) un registru al acţionarilor săi, cu excepţia cazurilor în care evidenţa acţionarilor este ţinută de o societate de registru independent, potrivit legii; c) hotărârile adunării generale a acţionarilor; d) procesele-verbale ale şedinţelor şi hotărârile consiliului de administraţie şi ale comitetelor prevăzute de prezentul titlu sau de reglementările Băncii Naţionale a României şi, după caz, ale comitetelor constituite pe baza hotărârii organelor statutare; e) registrele şi înregistrările contabile care evidenţiază clar şi corect situaţia activităţii sale, explicarea tranzacţiilor şi situaţiei sale financiare, astfel încât să permită Băncii Naţionale a României să determine dacă acestea s-au conformat prevederilor prezentului titlu; f) reglementările proprii referitoare la desfăşurarea activităţii, precum şi toate amendamentele acestora; g) alte înregistrări care sunt cerute potrivit prezentului titlu ori prevederilor reglementărilor Băncii Naţionale a României. (2) Documentele prevăzute la alin. (1) lit. a) şi f), precum şi modificările intervenite vor fi puse la dispoziţie Băncii Naţionale a României, potrivit reglementărilor emise de aceasta.---------Alin. (2) al art. 42 a fost modificat de pct. 24 al art. I din LEGEA nr. 266 din 29 iunie 2006, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 580 din 5 iulie 2006. + Articolul 43 (1) Instituţiile financiare nebancare întocmesc şi păstrează la sediul social şi/sau la sediile secundare un exemplar al documentaţiei de credit şi orice informaţii privitoare la relaţiile lor de afaceri cu clienţii şi cu alte persoane pe care Banca Naţională a României le poate prevedea prin reglementări, care se pun la dispoziţie personalului autorizat al Băncii Naţionale a României, la cererea acestuia. (2) Cu respectarea obligativităţii punerii la dispoziţie personalului împuternicit al Băncii Naţionale a României, la cererea acestuia, a documentelor menţionate la alin. (1), instituţiile financiare nebancare pot păstra aceste documente şi în alte amplasamente corespunzătoare. + Articolul 44Toate operaţiunile de credit şi garanţie ale instituţiei financiare nebancare trebuie consemnate în documente contractuale din care să rezulte clar toţi termenii şi toate condiţiile respectivelor tranzacţii. Aceste documente trebuie păstrate de instituţia financiară nebancară şi puse la dispoziţie personalului autorizat al Băncii Naţionale a României, la cererea acestuia. + Articolul 45 (1) Contractele încheiate în scopul derulării activităţilor de creditare prevăzute la art. 7 alin. (1), precum şi garanţiile reale şi personale constituite în scopul garantării creditelor ce fac obiectul contractelor menţionate constituie titluri executorii.---------Alin. (1) al art. 45 a fost modificat de pct. 25 al art. I din LEGEA nr. 266 din 29 iunie 2006, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 580 din 5 iulie 2006. (2) Garanţiile constituite în favoarea instituţiei financiare nebancare în scopul garantării creditelor, care îndeplinesc condiţiile de publicitate prevăzute de lege, conferă instituţiilor financiare nebancare prioritate faţă de terţi, inclusiv statul, ale căror creanţe şi garanţii au îndeplinit ulterior condiţiile de publicitate. + Capitolul VI Situaţii financiare anuale şi auditarea acestora + Articolul 46Instituţiile financiare nebancare trebuie să ţină permanent contabilitatea, în concordanţă cu prevederile Legii nr. 82/1991, republicată, şi ale reglementărilor specifice date în aplicarea acesteia, şi să întocmească situaţii financiare care să ofere o imagine fidelă a poziţiei financiare, a performanţei financiare, a fluxurilor de trezorerie şi a celorlalte informaţii referitoare la activitatea desfăşurată.----------Art. 46 a fost modificat de pct. 26 al art. I din LEGEA nr. 266 din 29 iunie 2006, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 580 din 5 iulie 2006. + Articolul 47Instituţiile financiare nebancare sunt obligate să prezinte Băncii Naţionale a României situaţiile lor financiare, precum şi alte date şi informaţii cerute de Banca Naţională a României, la termenele şi în forma stabilite prin reglementări emise de aceasta. + Articolul 48 (1) Situaţiile financiare ale instituţiilor financiare nebancare înscrise în Registrul general vor fi auditate de auditori financiari, persoane juridice sau fizice. (2) Situaţiile financiare ale instituţiilor financiare nebancare înscrise în Registrul special vor fi auditate exclusiv de auditori financiari, persoane juridice, agreaţi de Banca Naţională a României, în baza experienţei dovedite în exercitarea activităţii de audit financiar. + Articolul 49 (1) În scopul auditării situaţiilor financiare, instituţiile financiare nebancare vor încheia contracte cu auditori financiari, persoane juridice sau fizice, după caz, autorizate de Camera Auditorilor Financiari din România, potrivit legii. (2) Auditorul financiar are următoarele atribuţii: a) întocmeşte un raport anual împreună cu opinia sa, din care să rezulte dacă situaţiile financiare prezintă o imagine fidelă a poziţiei financiare, a performanţei financiare, a fluxurilor de trezorerie ale instituţiei financiare nebancare şi a celorlalte informaţii referitoare la activitatea desfăşurată, potrivit standardelor profesionale publicate de Camera Auditorilor Financiari din România; b) furnizează, la solicitarea Băncii Naţionale a României, orice detalii, clarificări, explicaţii referitoare la datele cuprinse în situaţiile financiare ale instituţiei financiare nebancare; c) analizează practicile şi procedurile controlului şi auditului intern şi, dacă consideră că acestea nu sunt corespunzătoare, va face recomandări instituţiei financiare nebancare înscrise în Registrul special, pentru remedierea lor. (3) Raportul auditorului financiar împreună cu opinia sa vor fi prezentate adunării generale a acţionarilor şi vor fi publicate împreună cu situaţiile financiare anuale. + Articolul 50 (1) Auditorul financiar trebuie să informeze Banca Naţională a României de îndată ce, în exercitarea atribuţiilor sale, a luat cunoştinţă despre orice act sau fapt în legătură cu activitatea instituţiei financiare nebancare ori cu entităţile la care instituţia financiară nebancară deţine participaţii, act sau fapt care: a) constituie o încălcare gravă a legii şi/sau a reglementărilor ori a actelor emise în aplicarea acesteia, prin care sunt stabilite condiţiile de desfăşurare a activităţii instituţiei financiare nebancare; b) este de natură să afecteze situaţia patrimonială a instituţiei financiare nebancare sau buna sa funcţionare; c) poate conduce la un refuz din partea auditorului de a-şi exprima opinia asupra situaţiilor financiare ale instituţiei financiare nebancare sau la exprimarea de către acesta a unei opinii cu rezerve. (2) Îndeplinirea cu bună-credinţă de către auditorul financiar a obligaţiei de a informa Banca Naţională a României nu constituie o încălcare a obligaţiei de păstrare a secretului profesional, care revine acestuia potrivit legii, şi nu poate atrage răspunderea materială a acestuia. + Articolul 51Fiecare instituţie financiară nebancară va publică situaţiile financiare, după aprobarea acestora de către adunarea generală a acţionarilor, în forma stabilită de Banca Naţională a României, la termenele prevăzute de lege. + Capitolul VII Sancţiuni + Articolul 52 (1) Banca Naţională a României va lua măsuri de sancţionare în cazul în care constată că o instituţie financiară nebancară şi/sau oricare dintre administratorii sau conducătorii acesteia se fac vinovaţi de: a) încălcarea prevederilor prezentului titlu ori a reglementărilor emise de Banca Naţională a României, inclusiv în domeniul prudenţial, ori a reglementărilor proprii ale instituţiei financiare nebancare; b) efectuarea de operaţiuni fictive şi fără acoperire reală; c) neraportarea, raportarea cu întârziere sau raportarea de date eronate privind indicatorii de stabilitate financiară, indicatorii de prudenţă ori alţi indicatori prevăzuţi în reglementările Băncii Naţionale a României; d) nerespectarea măsurilor stabilite de Banca Naţională a României; e) administrarea necorespunzătoare a patrimoniului. (2) În cazurile prevăzute la alin. (1), Banca Naţională a României poate aplica următoarele sancţiuni: a) avertisment scris dat instituţiei financiare nebancare; b) amendă aplicabilă instituţiei financiare nebancare, între 0,01% şi 0,5% din capitalul social, prin derogare de la dispoziţiile art. 8 din Ordonanţa Guvernului nr. 2/2001 privind regimul juridic al contravenţiilor, aprobată cu modificări şi completări prin Legea nr. 180/2002, cu modificările şi completările ulterioare; c) amendă aplicabilă administratorilor, conducătorilor, între 1-6 salarii medii nete/instituţie financiară nebancară, conform situaţiei salariale existente în luna precedentă datei la care s-a constatat fapta; d) suspendarea temporară a desfăşurării uneia sau mai multor activităţi;---------Litera d) a alin. (2) al art. 52 a fost modificată de pct. 27 al art. I din LEGEA nr. 266 din 29 iunie 2006, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 580 din 5 iulie 2006. e) interzicerea desfăşurării activităţii de creditare şi, implicit, radierea din registrele în care este înscrisă instituţia financiară nebancară. (3) Amenzile încasate în aplicarea alin. (2) lit. b) şi c) se fac venit la bugetul de stat. (4) Aplicarea sancţiunilor prevăzute la art. 52 alin. (2) se prescrie în termen de un an de la data luării la cunoştinţă, dar nu mai mult de 3 ani de la data săvârşirii faptei. (5) Aplicarea sancţiunilor nu înlătură răspunderea materială, civilă, administrativă sau penală, după caz. + Articolul 53Banca Naţională a României poate impune măsuri pentru remedierea deficienţelor constatate şi a efectelor acestora. + Articolul 54Actele de aplicare a măsurilor şi sancţiunilor prevăzute în prezentul capitol se emit de către guvernatorul sau viceguvernatorii Băncii Naţionale a României, cu excepţia sancţiunilor prevăzute la art. 52 alin. (2) lit. e), a cărei aplicare este de competenţa Consiliului de administraţie al Băncii Naţionale a României. + Articolul 55Căile de contestare a actelor emise de Banca Naţională a României în aplicarea prezentului titlu sunt cele prevăzute în cap. XV «Căi de contestare» din Legea nr. 58/1998privind activitatea bancară, republicată, cu modificările ulterioare.---------Art. 55 a fost modificat de pct. 28 al art. I din LEGEA nr. 266 din 29 iunie 2006, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 580 din 5 iulie 2006. + Capitolul VIII Dispoziţii aplicabile caselor de ajutor reciproc, caselor de amanet şi persoanelor juridice fără scop patrimonial---------Titlul Cap. VIII a fost modificat de pct. 29 al art. I din LEGEA nr. 266 din 29 iunie 2006, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 580 din 5 iulie 2006. + Articolul 56 (1) Prevederile prezentului capitol se aplică exclusiv entităţilor ce fac obiectul înscrierii în Registrul de evidenţă. (2) Caselor de ajutor reciproc, caselor de amanet şi persoanelor juridice fără scop patrimonial le sunt aplicabile şi prevederile cap. I, cap. ÎI secţiunea a 6-a, cap. IX şi cap. X.----------Alin. (2) al art. 56 a fost modificat de pct. 30 al art. I din LEGEA nr. 266 din 29 iunie 2006, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 580 din 5 iulie 2006. + Articolul 57Casele de ajutor reciproc vor desfăşura activitate de creditare, în conformitate cu prevederile legii speciale aplicabile acestora şi ale prezentului titlu, cu respectarea următoarelor condiţii: a) înscrierea în Registrul de evidenţă ţinut la Banca Naţională a României; b) păstrarea modului de organizare, funcţionare şi asociere potrivit prevederilor legii speciale care le reglementează activitatea; c) limitarea activităţii de creditare conform prevederilor legii speciale care le reglementează activitatea; d) limitarea surselor de finanţare potrivit legilor speciale care le reglementează activitatea. + Articolul 58Casele de amanet vor desfăşura activitatea de creditare, în conformitate cu prevederile legale în vigoare şi ale prezentului titlu, cu respectarea următoarelor condiţii: a) înscrierea în Registrul de evidenţă ţinut la Banca Naţională a României; b) organizarea şi funcţionarea potrivit Legii nr. 31/1990, republicată, cu modificările şi completările ulterioare; c) activitatea de creditare desfăşurată se va limita la cea prevăzută la art. 7 alin. (1) lit. d) şi va constitui obiectul principal de activitate. + Articolul 58^1Persoanele juridice fără scop patrimonial vor putea desfăşura activitatea de creditare, în conformitate cu prevederile legale în vigoare, precum şi ale prezentului titlu, cu respectarea următoarelor condiţii: a) înscrierea în Registrul de evidenţă ţinut la Banca Naţională a României; b) organizarea şi funcţionarea, potrivit Ordonanţei Guvernului nr. 26/2000, aprobată cu modificări şi completări prin Legea nr. 246/2005, sau, după caz, potrivit legislaţiei în baza căreia s-au constituit; c) activitatea de creditare desfăşurată se va limita la cea prevăzută la art. 7 alin. (1) lit. e^1); d) limitarea surselor de finanţare, potrivit legislaţiei speciale care le reglementează activitatea.---------Art. 58^1 a fost introdus de pct. 31 al art. I din LEGEA nr. 266 din 29 iunie 2006, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 580 din 5 iulie 2006. + Articolul 59Procedura şi cerinţele privind luarea în evidenţă a caselor de ajutor reciproc, a caselor de amanet şi a persoanelor juridice fără scop patrimonial în Registrul de evidenţă, precum şi modalitatea de raportare de date şi informaţii vor fi stabilite prin reglementări ale Băncii Naţionale a României, potrivit specificului activităţii desfăşurate.---------Art. 59 a fost modificat de pct. 32 al art. I din LEGEA nr. 266 din 29 iunie 2006, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 580 din 5 iulie 2006. + Capitolul IX Dispoziţii tranzitorii + Articolul 60 (1) Entităţile care prin activitatea desfăşurată intră sub incidenţa prevederilor prezentului titlu, cu excepţia caselor de ajutor reciproc, a caselor de amanet şi a persoanelor juridice fără scop patrimonial, indiferent de forma de organizare pe care o deţin la momentul intrării în vigoare a prezentei ordonanţe, vor trebui să procedeze la schimbarea formei juridice în societate comercială pe acţiuni şi la îndeplinirea cerinţelor generale, în vederea obţinerii permisiunii de a desfăşura activitatea de creditare prevăzută în prezentul titlu.---------Alin. (1) al art. 60 a fost modificat de pct. 33 al art. I din LEGEA nr. 266 din 29 iunie 2006, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 580 din 5 iulie 2006. (2) Casele de amanet se vor organiza în oricare dintre formele juridice prevăzute de Legea nr. 31/1990, republicată, cu modificările şi completările ulterioare. (3) Persoanele juridice fără scop patrimonial care, la data intrării în vigoare a legii de aprobare a prezentei ordonanţe, derulează, pe lângă activităţi de creditare din fonduri publice sau puse la dispoziţie în baza unor acorduri interguvernamentale cu caracter rambursabil/nerambursabil, şi activităţi de creditare din fonduri private nu vor mai putea încheia noi contracte de creditare din fonduri private, limitându-şi activitatea la cea prevăzută la art. 7 alin. (1) lit. e^1), decât în condiţiile reorganizării în societate comercială pe acţiuni şi respectării cerinţelor aplicabile din prezentul titlu.---------Alin. (3) al art. 60 a fost introdus de pct. 34 al art. I din LEGEA nr. 266 din 29 iunie 2006, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 580 din 5 iulie 2006. + Articolul 61 (1) În termen de 30 de zile de la data intrării în vigoare a prezentei ordonanţe, entităţile care intră sub incidenţa prevederilor prezentului titlu vor remite Băncii Naţionale a României o declaraţie semnată de reprezentanţii lor legali, însoţită de certificatul constatator emis de registrul comerţului, sau, după caz, de dovada înscrierii în registrul asociaţiilor şi fundaţiilor, aflat la grefa judecătoriei în a cărei circumscripţie teritorială îşi au sediul, eliberate cu maximum 15 zile înainte de depunerea la Banca Naţională a României. (2) Declaraţia prevăzută la alin. (1) va cuprinde următoarele informaţii: a) numele conducătorului/conducătorilor, adresa şi numărul de telefon la care acesta/aceştia poate/pot fi contactat/contactaţi; b) totalul activelor, volumul creditelor acordate, capitaluri proprii, surse împrumutate, gradul de îndatorare calculat ca raport între sursele împrumutate şi capitalurile proprii, precum şi cifra de afaceri, înregistrate la încheierea ultimelor două exerciţii financiare; c) lista participaţiilor deţinute în calitate de acţionar semnificativ în alte societăţi, profilul societăţii, cota şi cuantumul deţinute în capitalul social al entităţii; d) alte date şi informaţii solicitate de Banca Naţională a României, de la caz la caz. (3) Casele de ajutor reciproc şi casele de amanet vor remite exclusiv documentele prevăzute la alin. (1) şi alin. (2) lit. a) şi d). (4) Certificatul constatator emis de registrul comerţului, prevăzut la alin. (1), va cuprinde cel puţin informaţii referitoare la: a) denumirea, adresa sediului social, forma juridică, capitalul social subscris şi vărsat, în natură sau în formă bănească, obiectul de activitate principal şi secundar, situaţia juridică; b) date despre asociaţi/acţionari, valoarea părţilor sociale/acţiunilor subscrise şi vărsate; c) fondul de comerţ. (5) Banca Naţională a României poate decide asupra prelungirii termenului prevăzut la alin. (1), în cazul unor cereri întemeiate.---------Alin. (5) al art. 61 a fost modificat de pct. 35 al art. I din LEGEA nr. 266 din 29 iunie 2006, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 580 din 5 iulie 2006. (6) În cazul persoanelor juridice fără scop patrimonial, termenul şi procedura privind transmiterea declaraţiei prevăzute la alin. (1) vor fi stabilite prin reglementări emise de Banca Naţională a României.---------Alin. (6) al art. 61 a fost introdus de pct. 36 al art. I din LEGEA nr. 266 din 29 iunie 2006, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 580 din 5 iulie 2006. + Articolul 62 (1) Pe baza declaraţiilor prevăzute la art. 61, Banca Naţională a României va întocmi o listă cuprinzând entităţile prevăzute la art. 61, care va fi ţinută la dispoziţia acestora, prin unităţile sale teritoriale, şi va fi publicată în două cotidiene de circulaţie naţională, în scopul facilitării diligenţelor de reorganizare în baza prezentului titlu.(1^1) Lista cuprinzând persoanele juridice fără scop patrimonial care intră sub incidenţa prevederilor legii de aprobare a prezentei ordonanţe, inclusiv cele la care se face referire la art. 60 alin. (3), va fi publicată de Banca Naţională a României ulterior finalizării procesului de depunere a declaraţiilor, în conformitate cu prevederile art. 61 alin. (6).---------Alin. (1^1) al art. 62 a fost introdus de pct. 37 al art. I din LEGEA nr. 266 din 29 iunie 2006, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 580 din 5 iulie 2006. (2) În termen de 60 de zile de la expirarea termenului prevăzut la art. 61 alin. (1), Banca Naţională a României va elabora reglementări în aplicarea legii şi va stabili criteriile în vederea clasificării instituţiilor financiare nebancare din perspectiva monitorizării şi supravegherii acestora, pe baza analizării informaţiilor cuprinse în declaraţiile prevăzute la art. 61. (3) În cazul în care declaraţia prevăzută la art. 61 nu este remisă în forma şi la termenele specificate, entităţile respective nu vor mai putea desfăşura activitate de creditare. + Articolul 63 (1) În termen de 6 luni de la data intrării în vigoare a prezentei ordonanţe, entităţile care intră sub incidenţa prevederilor prezentului titlu, cu excepţia caselor de ajutor reciproc şi a caselor de amanet, vor întreprinde măsurile necesare încadrării în cerinţele generale, cu excepţia celei referitoare la limita minimă a capitalului social, şi vor îndeplini formalităţile de notificare prevăzute la cap. ÎI secţiunea a 2-a. Nivelul minim al capitalului social reglementat va fi atins până cel mai târziu la data de 31 decembrie 2006.---------Alin. (1) al art. 63 a fost modificat de pct. 38 al art. I din LEGEA nr. 266 din 29 iunie 2006, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 580 din 5 iulie 2006.(1^1)În termen de 6 luni de la data intrării în vigoare a legii de aprobare a prezentei ordonanţe, persoanele juridice fără scop patrimonial menţionate la art. 60 alin. (3) vor întreprinde măsurile necesare încadrării în cerinţele generale şi vor îndeplini formalităţile de notificare prevăzute la cap. ÎI secţiunea a 2-a.---------Alin. (1^1) al art. 63 a fost introdus de pct. 39 al art. I din LEGEA nr. 266 din 29 iunie 2006, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 580 din 5 iulie 2006. (2) Studiul de fezabilitate prevăzut la art. 23 alin. (2) lit. e) va fi înlocuit cu o descriere a activităţii desfăşurate, a structurii organizatorice şi a situaţiilor financiare aferente ultimilor 2 ani. (3) Casele de ajutor reciproc şi casele de amanet vor îndeplini formalităţile de luare în evidenţă, în conformitate cu reglementările ce vor fi emise de Banca Naţională a României.---------Alin. (3) al art. 63 a fost modificat de pct. 40 al art. I din LEGEA nr. 266 din 29 iunie 2006, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 580 din 5 iulie 2006.(3^1) Persoanele juridice fără scop patrimonial care acordă credite exclusiv din fonduri publice vor îndeplini formalităţile de luare în evidenţă, în conformitate cu reglementările ce vor fi emise de Banca Naţională a României.---------Alin. (3^1) al art. 63 a fost introdus de pct. 41 al art. I din LEGEA nr. 266 din 29 iunie 2006, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 580 din 5 iulie 2006. (4) Casele de amanet se vor reorganiza conform art. 60 alin. (2), în termen de 6 luni de la data intrării în vigoare a prezentei ordonanţe. + Articolul 64 (1) Instituţiile financiare nebancare înscrise în Registrul general şi care la momentul înscrierii în acesta îndeplinesc criteriile menţionate la art. 27 pentru înregistrarea în Registrul special sunt obligate ca, în termen de maximum 6 luni de la data înregistrării în Registrul general şi în Registrul special, să facă dovada îndeplinirii cerinţelor speciale prevăzute la cap. ÎI secţiunea a 4-a. (2) Banca Naţională a României poate decide asupra prelungirii termenului prevăzut la alin. (1) cu cel mult 6 luni, în cazul unor cereri întemeiate. + Articolul 65Banca Naţională a României va stabili prin reglementări procedura şi termenele de înregistrare în registre a instituţiilor financiare nebancare în funcţiune la data intrării în vigoare a prezentei ordonanţe. + Articolul 66 (1) Entităţile care în termenele prevăzute la art. 61, 63 şi 64 nu se încadrează în cerinţele stabilite prin prezentul titlu nu vor mai putea desfăşura activitate de creditare şi nu vor mai putea încheia noi contracte. (2) Casele de amanet şi casele de ajutor reciproc care nu se încadrează în termenele şi cerinţele prevăzute la art. 61, art. 63 alin. (4) sau în reglementările emise de Banca Naţională a României în baza legii de aprobare a prezentei ordonanţe nu vor mai putea desfăşura activitate de creditare şi nu vor mai putea încheia noi contracte.---------Alin. (2) al art. 66 a fost modificat de pct. 42 al art. I din LEGEA nr. 266 din 29 iunie 2006, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 580 din 5 iulie 2006.(2^1) Persoanele juridice fără scop patrimonial care, în termenele aplicabile acestora, prevăzute la art. 63, art. 64 şi în reglementările emise de Banca Naţională a României, nu se încadrează în cerinţele stabilite prin legea de aprobare a prezentei ordonanţe nu vor mai putea desfăşura activitate de creditare şi nu vor mai putea încheia noi contracte.---------Alin. (2^1) al art. 66 a fost introdus de pct. 43 al art. I din LEGEA nr. 266 din 29 iunie 2006, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 580 din 5 iulie 2006. (3) Contractele prin care se derulează activităţi de creditare prevăzute la art. 7 alin. (1), încheiate de entităţile prevăzute la alin. (1), (2) şi (2^1), până la data intrării în vigoare a legii de aprobare a prezentei ordonanţe, îşi păstrează valabilitatea până la scadenţă şi pot fi prelungite, exclusiv în ceea ce priveşte termenul de rambursare a creditului.---------Alin. (3) al art. 66 a fost modificat de pct. 44 al art. I din LEGEA nr. 266 din 29 iunie 2006, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 580 din 5 iulie 2006. (4) Contractele prin care se derulează activităţi de creditare prevăzute la art. 7 alin. (1), încheiate de entităţile prevăzute la alin. (2^1), până la data intrării în vigoare a legii de aprobare a prezentei ordonanţe, îşi păstrează valabilitatea până la scadenţă, dar nu mai pot fi prelungite.---------Alin. (4) al art. 66 a fost introdus de pct. 45 al art. I din LEGEA nr. 266 din 29 iunie 2006, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 580 din 5 iulie 2006. + Articolul 67 (1) Împrumuturile obţinute prin emisiune de obligaţiuni, până la data intrării în vigoare a legii de aprobare a prezentei ordonanţe, se vor derula până la scadenţa acestora. (2) Contractele prin care se derulează activităţi, altele decât cele prevăzute la art. 7 şi 8, încheiate până la data intrării în vigoare a legii de aprobare a prezentei ordonanţe de entităţile înscrise în listele prevăzute la art. 62, îşi păstrează valabilitatea până la scadenţă, dar nu mai pot fi prelungite.---------Art. 67 a fost modificat de pct. 46 al art. I din LEGEA nr. 266 din 29 iunie 2006, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 580 din 5 iulie 2006. + Articolul 68 (1) Aporturile în natură efectuate la capitalul social al instituţiilor financiare nebancare până la intrarea în vigoare a prezentei ordonanţe sunt asimilate vărsămintelor în numerar. (2) Majorarea capitalului social al entităţilor care intră sub incidenţa prezentului titlu, pentru atingerea nivelului prevăzut de aceasta şi de reglementările Băncii Naţionale a României, pe perioada prevăzută de dispoziţiile tranzitorii, se va realiza exclusiv prin aporturi sub formă bănească. + Capitolul X Dispoziţii finale + Articolul 69 (1) Dispoziţiile prezentului titlu se vor aplica în mod corespunzător şi sucursalelor din România ale instituţiilor financiare nebancare având sediul într-un alt stat.---------Alin. (2) al art. 69 a fost abrogat de pct. 47 al art. I din LEGEA nr. 266 din 29 iunie 2006, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 580 din 5 iulie 2006. + Articolul 70 (1) Instituţiile financiare nebancare se pot constitui în asociaţii profesionale care să le reprezinte interesele colective, precum şi interesele beneficiarilor faţă de autorităţile publice şi care să analizeze problemele de interes comun în domeniul activităţii desfăşurate. Asociaţiile profesionale pot colabora cu Banca Naţională a României. (2) Instituţiile financiare nebancare pot adera la asociaţii internaţionale de profil, cu respectarea obligaţiilor ce decurg din actele constitutive. (3) Separat sau în cadrul asociaţiei profesionale, instituţiile financiare nebancare vor putea să îşi organizeze un corp propriu de executori, a cărui activitate va fi strict legată de punerea în executare a titlurilor executorii aparţinând acestora. Statutul acestui corp de executori va fi aprobat prin ordin al ministrului justiţiei.---------Alin. (3) al art. 70 a fost modificat de pct. 48 al art. I din LEGEA nr. 266 din 29 iunie 2006, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 580 din 5 iulie 2006. + Articolul 71 (1) Prezentul titlu se completează cu dispoziţiile legislaţiei speciale aplicabile, în măsura în care acestea nu contravin prevederilor acestuia. (2) Pe data intrării în vigoare a prezentei ordonanţe se abrogă orice alte dispoziţii contrare. + Articolul 72Banca Naţională a României va elabora reglementări în aplicarea prezentului titlu, care vor fi publicate în Monitorul Oficial al României, Partea I. + Titlul II Dispoziţii referitoare la aprobarea contractării de către Ministerul Finanţelor Publice a unui credit extern + Articolul 73 (1) Se aprobă contractarea de către Ministerul Finanţelor Publice a unui credit extern pentru asigurarea resurselor financiare necesare plăţii parţiale a tranşelor de avans, în valoare totală de 8,142 milioane euro, echivalent al sumelor contractuale denominate în USD, datorate de Societatea Comercială "Compania Naţională de Transporturi Aeriene Române - TAROM" - S.A. companiei AIRBUS SAS Franţa pentru achiziţionarea a patru aeronave Airbus A 318. (2) Între Ministerul Finanţelor Publice, în calitate de împrumutat, şi Ministerul Transporturilor, Construcţiilor şi Turismului, în calitate de subîmprumutat, se va încheia un acord de împrumut subsidiar prin care se va delega Ministerului Transporturilor, Construcţiilor şi Turismului întreaga autoritate şi responsabilitate în implementarea proiectelor, utilizarea sumelor din împrumut şi efectuarea plăţilor aferente serviciului datoriei publice externe. (3) Rambursarea creditului extern potrivit alin. (1), precum şi plata primelor de asigurare, a dobânzilor, a comisioanelor şi a altor costuri aferente se vor asigura de la bugetul de stat, prin bugetul Ministerului Transporturilor, Construcţiilor şi Turismului, în limita sumelor aprobate anual cu această destinaţie. + Titlul III Dispoziţii referitoare la suplimentarea numărului de posturi pentru Academia Română şi pentru Ministerul Comunicaţiilor şi Tehnologiei Informaţiei + Articolul 74 (1) Se suplimentează cu 5 posturi numărul maxim aprobat pe anul 2006, prin Legea bugetului de stat pe anul 2006 nr. 379/2005, Academiei Române, la capitolul 53.01 "Cercetare fundamentală şi cercetare-dezvoltare", pentru Institutul Naţional pentru Studiul Totalitarismului. (2) Se autorizează Ministerul Finanţelor Publice să introducă modificările corespunzătoare în anexele la bugetul aprobat Academiei Române, la propunerea Institutului Naţional pentru Studiul Totalitarismului, cu avizul ordonatorului principal de credite şi cu încadrarea în cheltuielile cu salariile aprobate pe anul 2006. + Articolul 75 (1) Se suplimentează cu 10 posturi numărul maxim aprobat pe anul 2006 prin Legea nr. 379/2005 Ministerului Comunicaţiilor şi Tehnologiei Informaţiei. (2) Se autorizează ordonatorul principal de credite să introducă modificările corespunzătoare în anexele la bugetul aprobat Ministerului Comunicaţiilor şi Tehnologiei Informaţiei, cu avizul Ministerului Finanţelor Publice şi cu încadrarea în cheltuielile cu salariile aprobate pe anul 2006. + Titlul III^1 Dispoziţii referitoare la transformarea unor posturi pentru Senatul României---------Titlul III^1 a fost introdus de pct. 49 al art. I din LEGEA nr. 266 din 29 iunie 2006, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 580 din 5 iulie 2006. + Articolul 75^1 (1) În cadrul numărului maxim de posturi aprobat pe anul 2006 Senatului României prin Legea bugetului de stat pe anul 2006 nr. 379/2005, anexa nr. 3/02/08, se suplimentează numărul de posturi, la capitolul 5101 «Autorităţi publice şi acţiuni externe - buget de stat» pct. I «Persoane care ocupă funcţii de demnitate publică» subpct. «Secretarii şi chestorii Senatului», cu două posturi, şi la pct. VII «Personal cu contract de muncă» lit. a) «Personal de specialitate» subpct. «Expert», cu un post. (2) Se autorizează ordonatorul principal de credite să introducă modificările corespunzătoare în anexa la bugetul aprobat Senatului României, cu avizul Ministerului Finanţelor Publice şi cu încadrarea în cheltuielile cu salariile aprobate pe anul 2006.---------Art. 75^1 a fost introdus de pct. 49 al art. I din LEGEA nr. 266 din 29 iunie 2006, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 580 din 5 iulie 2006. + Titlul IV Dispoziţii referitoare la autorizarea Ministerului Finanţelor Publice de a efectua unele cheltuieli necesare asigurării asistenţei juridice + Articolul 76Se autorizează Ministerul Finanţelor Publice să efectueze din bugetul propriu, din capitolul 51.01 "Autorităţi publice şi acţiuni externe", titlul "Bunuri şi servicii", plata cheltuielilor necesare asigurării asistenţei juridice şi a reprezentării în legătură cu contractele finanţate în cadrul programelor de preaderare ISPA şi PHARE gestionate de Oficiul de Plăţi şi Contractare PHARE. + Articolul 77Normele procedurale interne pentru organizarea şi desfăşurarea procedurilor de încheiere a contractului de achiziţie publică pentru asistenţă juridică şi reprezentare în legătură cu contractele finanţate în cadrul programelor de preaderare ISPA şi PHARE gestionate de Oficiul de Plăţi şi Contractare PHARE se vor stabili prin ordin al ministrului finanţelor publice, în condiţiile legii. + Titlul V Dispoziţii referitoare la instituirea cadrului legal pentru acordarea de stimulente personalului Oficiului pentru Migraţia Forţei de Muncă + Articolul 78Prevederile alin. (8) al art. IV din Ordonanţa Guvernului nr. 29/2004 pentru reglementarea unor măsuri financiare, aprobată cu modificări şi completări prin Legea nr. 116/2004, se aplică şi personalului din cadrul Oficiului pentru Migraţia Forţei de Muncă. + Partea a II-a Modificarea şi completarea dispoziţiilor unor acte normative + Secţiunea 1 Modificarea Legii nr. 389/2004 pentru ratificarea Acordului de împrumut dintre România şi Banca Internaţională pentru Reconstrucţie şi Dezvoltare privind finanţarea Proiectului de diminuare a riscurilor în cazul producerii calamităţilor naturale şi pregătirea pentru situaţii de urgenţă şi a Acordului de asistenţă financiară nerambursabilă dintre România şi Banca Internaţională pentru Reconstrucţie şi Dezvoltare, acţionând în calitate de agenţie de implementare a Facilităţii Globale de Mediu, privind finanţarea Proiectului de diminuare a riscurilor în cazul producerii calamităţilor naturale şi pregătirea pentru situaţii de urgenţă, semnate la Bucureşti la 26 mai 2004 + Articolul IAlineatul (1) al articolului 2 din Legea nr. 389/2004 pentru ratificarea Acordului de împrumut dintre România şi Banca Internaţională pentru Reconstrucţie şi Dezvoltare privind finanţarea Proiectului de diminuare a riscurilor în cazul producerii calamităţilor naturale şi pregătirea pentru situaţii de urgenţă şi a Acordului de asistenţă financiară nerambursabilă dintre România şi Banca Internaţională pentru Reconstrucţie şi Dezvoltare, acţionând în calitate de agenţie de implementare a Facilităţii Globale de Mediu, privind finanţarea Proiectului de diminuare a riscurilor în cazul producerii calamităţilor naturale şi pregătirea pentru situaţii de urgenţă, semnate la Bucureşti la 26 mai 2004, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 934 din 13 octombrie 2004, se modifică şi va avea următorul cuprins:"Art. 2. - (1) Proiectul se realizează de către unităţile de management al proiectului, înfiinţate în cadrul Ministerului Administraţiei şi Internelor, Ministerului Mediului şi Gospodăririi Apelor, Ministerului Transporturilor, Construcţiilor şi Turismului şi Agenţiei Naţionale pentru Resurse Minerale, denumite în continuare UMP-MAI, UMP-MMGA, UMP-MTCT şi UMP-ANRM. Cele patru instituţii publice menţionate sunt desemnate ca agenţii de implementare. Ministerul Transporturilor, Construcţiilor şi Turismului va avea drept sarcină şi colectarea şi consolidarea tuturor situaţiilor şi rapoartelor ce reflectă progresul fizic şi financiar al proiectului." + Secţiunea a 2-a Modificarea şi completarea Legii nr. 56/2005 privind aprobarea Contractului de finanţare dintre România şi Banca Europeană de Investiţii pentru Proiectul privind infrastructura municipală în domeniul alimentării cu apă, etapa a II-a, semnat la Bucureşti la 15 martie 2004 şi la Luxemburg la 19 martie 2004 + Articolul IILegea nr. 56/2005 privind aprobarea Contractului de finanţare dintre România şi Banca Europeană de Investiţii pentru Proiectul privind infrastructura municipală în domeniul alimentării cu apă, etapa a II-a, semnat la Bucureşti la 15 martie 2004 şi la Luxemburg la 19 martie 2004, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 315 din 14 aprilie 2005, se modifică şi se completează după cum urmează:1. După alineatul (2) al articolului 2 se introduce un nou alineat, alineatul (2^1), cu următorul cuprins:"(2^1) Beneficiarii finali ai împrumutului Băncii Europene de Investiţii sunt municipiul Buzău, municipiul Satu Mare şi Compania Judeţeană «Apa Serv» - S.A. Piatra-Neamţ."2. Alineatele (3) şi (4) ale articolului 2 vor avea următorul cuprins:"(3) Ministerul Finanţelor Publice va încheia acorduri de împrumut subsidiar cu beneficiarii finali ai împrumutului Băncii Europene de Investiţii, precum şi cu beneficiarii finali ai proiectului şi/sau cu unităţile administrativ-teritoriale, în care vor fi stipulate drepturile şi obligaţiile părţilor, inclusiv sursele de finanţare a proiectului, conform planurilor de finanţare anexate la acestea. (4) Oficiul de Plăţi şi Contractare PHARE din cadrul Ministerului Finanţelor Publice este unitatea de monitorizare desemnată a proiectului şi, în această calitate, este responsabilă de urmărirea, raportarea şi efectuarea tragerilor aferente împrumutului Băncii Europene de Investiţii, precum şi de calcularea obligaţiilor de plată care revin beneficiarilor finali ai împrumutului Băncii Europene de Investiţii."3. Alineatul (1) al articolului 3 va avea următorul cuprins:"Art. 3. - (1) Plata serviciului datoriei publice externe, respectiv a ratelor de capital, dobânzilor şi oricăror alte costuri, va fi asigurată din sume prevăzute anual cu această destinaţie din bugetele proprii ale beneficiarilor finali ai împrumutului Băncii Europene de Investiţii."4. După alineatul (1) al articolului 3 se introduce un nou alineat, alineatul (1^1), cu următorul cuprins:"(1^1) În vederea asigurării fondurilor necesare pentru plata serviciului datoriei publice externe, respectiv a ratelor de capital, dobânzilor şi oricăror alte costuri, beneficiarii finali ai asistenţei financiare nerambursabile din partea Uniunii Europene, care sunt beneficiari finali ai proiectului, şi beneficiarii finali ai împrumutului Băncii Europene de Investiţii au obligaţia de a constitui, conform prevederilor contractului de finanţare şi în condiţiile legii, fondul de întreţinere, înlocuire şi dezvoltare."5. Alineatul (2) al articolului 3 va avea următorul cuprins:"(2) În vederea acoperirii riscurilor financiare care decurg din obligaţia plăţii serviciului datoriei publice externe, Compania Judeţeană «Apa Serv» - S.A. Piatra-Neamţ va plăti comisionul pentru alimentarea fondului de risc conform prevederilor legale în vigoare."6. Alineatul (1) al articolului 5 va avea următorul cuprins:"Art. 5. - (1) Se autorizează Ministerul Finanţelor Publice ca, de comun acord cu Banca Europeană de Investiţii şi cu beneficiarii finali ai împrumutului, să introducă, pe parcursul utilizării împrumutului, în raport cu condiţiile concrete de derulare a contractului de finanţare prevăzut la art. 1, amendamente la conţinutul acestuia care privesc realocări de fonduri, modificări în structura împrumutului, modificări de termene, precum şi orice alte modificări care nu sunt de natură să sporească obligaţiile financiare ale României faţă de Banca Europeană de Investiţii sau să determine noi condiţionalităţi economice faţă de cele convenite iniţial între părţi." + Articolul IIILegea nr. 56/2005 privind aprobarea Contractului de finanţare dintre România şi Banca Europeană de Investiţii pentru Proiectul privind infrastructura municipală în domeniul alimentării cu apă, etapa a II-a, semnat la Bucureşti la 15 martie 2004 şi la Luxemburg la 19 martie 2004, cu modificările şi completările aduse prin prezenta ordonanţă, va fi republicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, dându-se textelor o nouă numerotare. + Secţiunea a 3-a Completarea Ordonanţei Guvernului nr. 41/2005 privind reglementarea unor măsuri financiare + Articolul IVLa secţiunea a 4-a «Reglementări privind împrumutul extern contractat de Ministerul Sănătăţii Publice cu garanţia statului în vederea consolidării, modernizării şi dotării Spitalului Clinic Colţea şi refacerii Bisericii Colţea» a cap. I «Reglementări ale unor operaţiuni financiare şi fiscale» din Ordonanţa Guvernului nr. 41/2005privind reglementarea unor măsuri financiare, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 677 din 28 iulie 2005, aprobată cu modificări şi completări prin Legea nr. 97/2006, după articolul 6 se introduc două noi articole, articolele 7 şi 8, cu următorul cuprins:«Art. 7. - (1) Obiectivele aferente achiziţiei publice prevăzute la art. 5 cuprind: a) refacerea Bisericii Colţea; b) proiectarea, consolidarea, restaurarea, modernizarea şi dotarea cu aparatură medicală a Spitalului Clinic Colţea, situat în municipiul Bucureşti, bd. I.C. Brătianu nr. 1, sectorul 3. Costurile aferente acestor activităţi sunt în valoare de 61,830 milioane euro; c) extinderea Spitalului Clinic Colţea prin construirea unei noi clădiri în incinta Spitalului Clinic de Urgenţă pentru Copii "Grigore Alexandrescu", situat în municipiul Bucureşti, str. Iancu de Hunedoara nr. 30-32, sectorul 1, cu specific de Centru de Cardiologie şi Chirurgie Cardiovasculară pentru Copii. Costurile aferente proiectării, construcţiei şi dotării extinderii Spitalului Clinic Colţea sunt în valoare de 32,509 milioane euro; d) proiectarea schimbării de funcţional, finalizarea construcţiei actualului obiectiv de investiţii "Spital clinic de urgenţă, cu 300 de paturi, în municipiul Iaşi, judeţul Iaşi", conform dispoziţiilor Hotărârii Guvernului nr. 120/1996, şi dotarea corespunzătoare a acesteia în vederea înfiinţării Institutului Regional de Oncologie Iaşi.Art. 8. - Ministerul Finanţelor Publice şi Ministerul Sănătăţii Publice sunt autorizate să identifice surse de finanţare şi să finanţeze, conform legislaţiei în vigoare, în limita sumei de 27 milioane euro, realizarea obiectivului "Institutul Regional de Oncologie Iaşi", conform soluţiei tehnice prevăzute la art. 7 lit. d).»---------Art. IV din Secţiunea a 3-a a Părţii a II-a a fost modificat de pct. 50 al art. I din LEGEA nr. 266 din 29 iunie 2006, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 580 din 5 iulie 2006. + Secţiunea a 4-a Modificarea Legii nr. 129/1998 privind înfiinţarea, organizarea şi funcţionarea Fondului Român de Dezvoltare Socială + Articolul VLa alineatul (2) al articolului 24 din Legea nr. 129/1998 privind înfiinţarea, organizarea şi funcţionarea Fondului Român de Dezvoltare Socială, republicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 483 din 8 iunie 2005, litera f) se modifică şi va avea următorul cuprins:"f) de la bugetul de stat, în limita echivalentului în lei a 12,4 milioane dolari S.U.A., din care echivalentul în lei a 300.000 dolari S.U.A. pentru asigurarea condiţiilor necesare extinderii activităţii Fondului ca urmare a implicării în pregătirea proiectelor şi programelor integrate privind grupurile sărace de etnie romă. Suma de 12,4 milioane dolari S.U.A. poate fi majorată ulterior prin actele normative prin care se vor aproba noi împrumuturi utilizate de Fond." + Secţiunea a 5-a Modificarea şi completarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 146/2002 privind formarea şi utilizarea resurselor derulate prin trezoreria statului + Articolul VIOrdonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 146/2002 privind formarea şi utilizarea resurselor derulate prin trezoreria statului, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 824 din 14 noiembrie 2002, aprobată cu modificări prin Legea nr. 201/2003, cu modificările şi completările ulterioare, se modifică şi se completează după cum urmează:1. După alineatul (2) al articolului 2 se introduc două noi alineate, alineatele (3) şi (4), cu următorul cuprins:"(3) În cazul afectării integrităţii disponibilităţilor băneşti păstrate la Trezoreria Statului, prejudiciul creat se acoperă din bugetul Trezoreriei Statului, în baza documentelor justificative care atestă obligaţia de plată a statului. (4) Sumele rezultate din derularea procedurilor judiciare legale de recuperare a prejudiciului creat ca urmare a afectării integrităţii disponibilităţilor băneşti păstrate la Trezoreria Statului constituie venit al bugetului Trezoreriei Statului."2. Alineatul (1) al articolului 3 va avea următorul cuprins:"Art. 3. - (1) Contul curent general al Trezoreriei Statului funcţionează la Banca Naţională a României şi este deschis pe numele Ministerului Finanţelor Publice."3. După alineatul (1) al articolului 3 se introduce un nou alineat, alineatul (1^1), cu următorul cuprins:"(1^1) Direcţiile generale ale finanţelor publice judeţene pot încheia convenţii cu instituţiile de credit selectate de acestea pentru prestarea de servicii de casierie pentru unităţile Trezoreriei Statului care nu au organizată casierie-tezaur.La selectarea instituţiilor de credit se vor avea în vedere cele mai avantajoase oferte din punctul de vedere al bonităţii instituţiilor de credit, precum şi al comisionului practicat de acestea, pe baza unui punctaj la care preponderent va fi al doilea criteriu." + Secţiunea a 6-a Modificarea şi completarea Ordonanţei Guvernului nr. 10/2005 privind reglementarea unor măsuri financiare + Articolul VIIOrdonanţa Guvernului nr. 10/2005 privind reglementarea unor măsuri financiare, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 96 din 28 ianuarie 2005, aprobată cu modificări şi completări prin Legea nr. 146/2005, cu modificările ulterioare, se modifică şi se completează după cum urmează:1. Alineatul (1) al articolului 23 va avea următorul cuprins:"Art. 23. - (1) Ministerul Culturii şi Cultelor încredinţează Administraţiei, prin transfer, sumele prevăzute în bugetul ministerului pentru finanţarea de programe, proiecte şi acţiuni culturale, altele decât cele prevăzute la alin. (2), precum şi sumele destinate finanţării editării de carte, reviste şi alte publicaţii prin comandă de stat."2. După alineatul (1) al articolului 23 se introduce un nou alineat, alineatul (1^1), cu următorul cuprins:"(1^1) Transferul sumelor prevăzute la alin. (1) se face pe baza unei proceduri aprobate prin ordin al ministrului culturii şi cultelor, care să reglementeze modul de utilizare şi justificare de către Administraţie a sumelor transferate."3. După alineatul (1) al articolului 35 se introduce un nou alineat, alineatul (2), cu următorul cuprins:"(2) Dispoziţiile Ordonanţei Guvernului nr. 51/1998, aprobată cu modificări şi completări prin Legea nr. 245/2001, sunt aplicabile Ministerului Culturii şi Cultelor numai pentru finanţarea programelor şi a celorlalte evenimente şi activităţi culturale prevăzute la art. 23 alin. (2)." + Articolul VIIIPentru aplicarea prevederilor art. 23 alin. (1) din Ordonanţa Guvernului nr. 10/2005 privind reglementarea unor măsuri financiare, aprobată cu modificări şi completări prin Legea nr. 146/2005, cu modificările ulterioare, inclusiv cu cele aduse prin prezenta ordonanţă, se autorizează Ministerul Finanţelor Publice să introducă, la propunerea ordonatorului principal de credite, modificările corespunzătoare în structura bugetului Ministerului Culturii şi Cultelor pe anul 2006. Ministerul Culturii şi Cultelor este autorizat să introducă modificările corespunzătoare în volumul şi în structura bugetului Administraţiei Fondului Cultural Naţional pe anul 2006. + Secţiunea a 7-a Modificarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 28/1999 privind obligaţia agenţilor economici de a utiliza aparate de marcat electronice fiscale + Articolul IXOrdonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 28/1999 privind obligaţia agenţilor economici de a utiliza aparate de marcat electronice fiscale, republicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 75 din 21 ianuarie 2005, cu modificările ulterioare, se modifică după cum urmează:1. Alineatul (3) al articolului 1 va avea următorul cuprins:"(3) Aparatele de marcat electronice fiscale sunt livrate prin distribuitori autorizaţi. În sensul prezentei ordonanţe de urgenţă, prin distribuitor autorizat se înţelege agentul economic pe numele căruia a fost eliberat avizul prevăzut la art. 5 alin. (2). Distribuitorul autorizat are dreptul de a comercializa aparatele de marcat electronice fiscale, inclusiv produsele complementare acestora, pentru care a obţinut avizul, precum şi obligaţia să asigure service la aceste aparate atât în mod direct, cât şi prin alţi agenţi economici acreditaţi de către acesta, denumiţi în continuare unităţi acreditate pentru comercializare şi/sau service. Distribuitor autorizat nu poate fi decât producătorul sau importatorul aparatului respectiv. În situaţia defectării aparatelor de marcat electronice fiscale utilizatorii sunt obligaţi ca în momentul constatării defecţiunii să anunţe distribuitorul autorizat care a livrat aparatul sau, după caz, unitatea de service acreditată a acestui distribuitor autorizat."2. La articolul 2, literele g) şi r) vor avea următorul cuprins:"g) activităţile de asigurări şi ale caselor de pensii, precum şi activităţile de intermedieri financiare, inclusiv activităţile auxiliare acestora. Nu sunt exceptate activităţile de schimb valutar cu numerar şi substitute de numerar pentru persoane fizice, altele decât operaţiunile efectuate de punctele de schimb valutar din incinta instituţiilor de credit, aparţinând acestor instituţii, precum şi cele efectuate prin intermediul automatelor de schimb valutar;......................................................................... r) vânzările de bunuri şi prestările de servicii care nu se încasează integral cu numerar şi/sau substitute de numerar;". + Secţiunea a 8-a Modificarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 48/2005 pentru reglementarea unor măsuri privind numărul de posturi şi cheltuielile de personal în sectorul bugetar + Articolul XAlineatul (2) al articolului 3 din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 48/2005 pentru reglementarea unor măsuri privind numărul de posturi şi cheltuielile de personal în sectorul bugetar, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 562 din 30 iunie 2005, aprobată prin Legea nr. 367/2005, se modifică şi va avea următorul cuprins:"(2) Direcţiile generale ale finanţelor publice judeţene şi a municipiului Bucureşti vor transmite la Ministerul Finanţelor Publice până la data de 22 a lunii curente pentru luna anterioară situaţia centralizatoare, pe judeţ şi, respectiv, pe municipiul Bucureşti, privind monitorizarea numărului de posturi şi a cheltuielilor de personal." + Secţiunea a 9-a Completarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 179/2005 pentru modificarea şi completarea Legii nr. 340/2004 privind instituţia prefectului + Articolul XIDupă articolul IV din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 179/2005 pentru modificarea şi completarea Legii nr. 340/2004 privind instituţia prefectului, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 1.142 din 16 decembrie 2005, se introduce un nou articol, articolul IV^1, cu următorul cuprins:"Art. IV^1. - Se autorizează Ministerul Administraţiei şi Internelor să introducă modificările ce decurg din prezenta ordonanţă de urgenţă în anexele la bugetul acestuia, cu avizul Ministerului Finanţelor Publice şi cu încadrarea în cheltuielile cu salariile şi numărul maxim de posturi aprobate pe anul 2006." + Secţiunea a 10-a Modificarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 11/2004 privind stabilirea unor măsuri de reorganizare în cadrul administraţiei publice centrale + Articolul XIIAlineatul (2) al articolului 8 din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 11/2004 privind stabilirea unor măsuri de reorganizare în cadrul administraţiei publice centrale, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 266 din 25 martie 2004, aprobată cu modificări şi completări prin Legea nr. 228/2004, cu modificările şi completările ulterioare, se modifică şi va avea următorul cuprins:"(2) Conducerea Autorităţii Naţionale pentru Turism este asigurată de un preşedinte cu rang de secretar de stat, ajutat de un vicepreşedinte cu rang de subsecretar de stat, numiţi prin decizie a primului-ministru, la propunerea ministrului transporturilor, construcţiilor şi turismului. Postul de vicepreşedinte se asigură prin suplimentarea schemei de personal a Autorităţii Naţionale pentru Turism." + Articolul XIIISe autorizează Ministerul Transporturilor, Construcţiilor şi Turismului să introducă modificările corespunzătoare în anexele la bugetul aprobat acestuia, cu avizul Ministerului Finanţelor Publice şi cu încadrarea în cheltuielile cu salariile aprobate pe anul 2006. + Secţiunea a 11-a Modificarea şi completarea Legii nr. 359/2004 privind simplificarea formalităţilor la înregistrarea în registrul comerţului a persoanelor fizice, asociaţiilor familiale şi persoanelor juridice, înregistrarea fiscală a acestora, precum şi la autorizarea funcţionării persoanelor juridice + Articolul XIVLegea nr. 359/2004 privind simplificarea formalităţilor la înregistrarea în registrul comerţului a persoanelor fizice, asociaţiilor familiale şi persoanelor juridice, înregistrarea fiscală a acestora, precum şi la autorizarea funcţionării persoanelor juridice, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 839 din 13 septembrie 2004, cu modificările şi completările ulterioare, se modifică şi se completează după cum urmează:1. După alineatul (4) al articolului 31 se introduce un nou alineat, alineatul (4^1), cu următorul cuprins:"(4^1) Prin derogare de la dispoziţiile art. 252 alin. (1) lit. b) din Legea nr. 31/1990, republicată, cu modificările şi completările ulterioare, încheierile judecătorului-delegat, pronunţate în condiţiile alin. (4) la cererea creditorilor bugetari, se comunică pe cale electronică Ministerului Finanţelor Publice - Agenţia Naţională de Administrare Fiscală, direcţiilor generale ale finanţelor publice judeţene şi a municipiului Bucureşti, Direcţiei generale de administrare a marilor contribuabili şi Autorităţii pentru Valorificarea Activelor Statului, se publică pe pagina de Internet a Oficiului Naţional al Registrului Comerţului şi se afişează la sediul oficiului registrului comerţului de pe lângă tribunal, în a cărui rază societatea comercială dizolvată îşi are sediul social."2. Alineatul (6) al articolului 31 va avea următorul cuprins:"(6) Încheierea de radiere se înregistrează în registrul comerţului, se comunică şi se publică, potrivit dispoziţiilor alin. (4^1)." + Secţiunea a 12-a Modificarea Ordonanţei Guvernului nr. 53/2005 privind reglementarea unor măsuri financiare în domeniul bugetar şi al contabilităţii publice + Articolul XVArticolul 1 din Ordonanţa Guvernului nr. 53/2005 privind reglementarea unor măsuri financiare în domeniul bugetar şi al contabilităţii publice, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 796 din 1 septembrie 2005, se modifică şi va avea următorul cuprins:"Art. 1. - Sumele necesare continuării finanţării măsurilor din cadrul programului ISPA, în cazul indisponibilităţii temporare a sumelor de cofinanţare asigurate prin tragerile din împrumuturile contractate sau care urmează să fie contractate de Ministerul Finanţelor Publice de la Banca Europeană de Investiţii şi pentru care acordul de împrumut, respectiv acordurile subsidiare de împrumut, nu au fost încă semnate, se prevăd în bugetul Ministerului Finanţelor Publice, la poziţia «Transferuri aferente Fondului naţional de preaderare - Acţiuni generale»." + Secţiunea a 13-a Modificarea şi completarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 198/2005 privind constituirea, alimentarea şi utilizarea Fondului de întreţinere, înlocuire şi dezvoltare pentru proiectele de dezvoltare a infrastructurii serviciilor publice care beneficiază de asistenţă financiară nerambursabilă din partea Uniunii Europene + Articolul XVINormele pentru constituirea, alimentarea şi utilizarea Fondului de întreţinere, înlocuire şi dezvoltare, aprobate prin Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 198/2005 privind constituirea, alimentarea şi utilizarea Fondului de întreţinere, înlocuire şi dezvoltare pentru proiectele de dezvoltare a infrastructurii serviciilor publice care beneficiază de asistenţă financiară nerambursabilă din partea Uniunii Europene, publicate în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 1.193 din 30 decembrie 2005, se modifică şi se completează după cum urmează:1. Alineatul (1) al articolului 4 va avea următorul cuprins:"Art. 4. - (1) Operatorul şi unitatea administrativ-teritorială care realizează proiecte cu asistenţa financiară nerambursabilă din partea Uniunii Europene au obligaţia ca de la semnarea memorandumului de finanţare sau acordului de împrumut pentru cazurile specificate la art. 3 alin. (1) din ordonanţa de urgenţă să constituie potrivit art. 3 Fondul IID pe întreaga perioadă de viaţă a investiţiei."2. După alineatul (4) al articolului 4 se introduce un nou alineat, alineatul (5), cu următorul cuprins:"(5) În cazul în care sursele datorate conform alin. (4) nu sunt suficiente pentru a acoperi serviciul datoriei publice constând în rate de capital, dobânzi, comisioane şi alte costuri aferente împrumutului datorat pentru următorul an al fiecărui exerciţiu financiar, unitatea administrativ-teritorială contribuie cu alte sume din bugetele proprii."3. Articolul 7 va avea următorul cuprins:"Art. 7. - În cazul în care sumele nu sunt plătite integral şi la termenele stabilite în Fondul IID, astfel încât cerinţele minime stabilite conform art. 9 să fie îndeplinite, majorările de întârziere calculate pentru sumele neachitate în termen, în conformitate cu reglementările în vigoare în materie de colectare a creanţelor bugetare, dacă legea nu prevede altfel, vor constitui creanţe ale bugetului local şi vor fi executate conform dispoziţiilor legale în vigoare."---------Art. 7 din Normele pentru constituirea, alimentarea şi utilizarea Fondului de întreţinere, înlocuire şi dezvoltare, aprobate prin Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 198/2005 de la pct. 3 al art. XVI din Secţiunea a 13-a a Părţii a II-a a fost modificat de pct. 51 al art. I din LEGEA nr. 266 din 29 iunie 2006, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 580 din 5 iulie 2006.4. Articolul 9 va avea următorul cuprins:"Art. 9. - Soldul minim al Fondului IID la sfârşitul fiecărui semestru potrivit art. 11 trebuie să acopere: a) cel puţin serviciul datoriei publice constând în rate de capital, dobânzi, comisioane şi alte costuri aferente împrumutului datorat pentru următorul an al fiecărui exerciţiu financiar până când împrumutul sau împrumuturile pentru cofinanţarea proiectelor finanţate prin asistenţă financiară nerambursabilă din partea Uniunii Europene sau prin Programul de dezvoltare a utilităţilor municipale, etapele I şi a II-a, Proiectul de conservare a energiei termice şi Programul de dezvoltare a infrastructurii în oraşele mici şi mijlocii din România, dacă este cazul, sunt lichidate sau anulate pentru cazul în care proiectele sunt finanţate/cofinanţate prin împrumuturi; b) întreţinerea activelor date în administrare/ concesionare în conformitate cu sumele stabilite în studiile de fezabilitate şi indicatorii tehnico-economici ai investiţiei, astfel cum au fost aprobaţi prin hotărâre a Guvernului sau hotărâre a consiliului local, şi înlocuirea şi dezvoltarea activelor date în administrare/concesionare, astfel cum au fost stabilite prin legislaţia în vigoare pentru cazul în care proiectele nu sunt finanţate/cofinanţate prin împrumuturi." + Articolul XVIIPrezenta ordonanţă intră în vigoare la 3 zile de la data publicării în Monitorul Oficial al României, Partea I. + Secţiunea a 14-a Repunerea în termen a înlesnirilor la plată a obligaţiilor fiscale---------Secţiunea a 14-a din Partea a II-a a fost introdusă de pct. 52 al art. I din LEGEA nr. 266 din 29 iunie 2006, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 580 din 5 iulie 2006. + Articolul XVIII (1) Debitorii care au beneficiat de înlesniri la plata obligaţiilor datorate bugetului de stat, bugetului asigurărilor sociale de stat, bugetului asigurărilor pentru şomaj, bugetului asigurărilor pentru accidente de muncă şi boli profesionale sau bugetului Fondului naţional unic de asigurări sociale de sănătate, după caz, acordate în baza reglementărilor legale în materie, şi care, până cel târziu în cea de-a 60-a zi inclusiv de la data publicării în Monitorul Oficial al României, Partea I, a legii de aprobare a prezentei ordonanţe, fac dovada stingerii, prin orice modalitate prevăzută de lege, a sumelor cuprinse în rate, a obligaţiilor fiscale curente, cu termene de plată până la aceeaşi dată, precum şi a îndeplinirii celorlalte condiţii în care înlesnirile au fost aprobate beneficiază de menţinerea înlesnirilor pentru sumele rămase de plată, începând cu data mai sus menţionată, cu toate efectele prevăzute de lege. (2) Pentru plata cu întârziere a ratelor şi a obligaţiilor curente de către debitorii care se încadrează în prevederile alin. (1), organul fiscal competent calculează şi comunică acestora diferenţa de obligaţii fiscale accesorii aferente, după caz, care se va achită conform prevederilor legale în vigoare. (3) Prevederile de mai sus se aplică şi debitorilor pentru care au început sau vor începe, după data publicării în Monitorul Oficial al României, Partea I, a legii de aprobare a prezentei ordonanţe, sau au continuat, după caz, măsurile de executare silită, care se continuă până la data prevăzută la alin. (1), iar sumele obţinute din valorificările finalizate vor stinge sumele din titlurile executorii pentru care a fost începută executarea silită, chiar dacă sumele recuperate prin executare silită se regăsesc în sumele ce fac obiectul ratelor din înlesniri. (4) Pentru sumele rămase de plată organele teritoriale ale Ministerului Finanţelor Publice, competente în administrarea contribuabililor, conform legii, la cererea acestora, le vor comunică graficele de plată refăcute, fără a se depăşi numărul de rate aprobat iniţial. (5) În cazul în care garanţia constituită la începutul acordării înlesnirii la plată s-a utilizat pentru stingerea creanţelor bugetare, se va constitui o nouă garanţie pentru sumele rămase de plată, până la următorul termen de plată. (6) Pentru debitorii care au stins anticipat ratele eşalonate, deşi prin graficul de plată erau stabilite termene şi după data menţionată la alin. (1), precum şi pentru debitorii care au beneficiat de înlesniri la plată ale căror termene de plată din grafice au expirat până la data intrării în vigoare a legii de aprobare a prezentei ordonanţe sau expiră până la data menţionată la alin. (1), înlesnirea la plată se consideră respectată, cu toate efectele prevăzute de lege, la data la care toate condiţiile au fost sau vor fi îndeplinite, dar nu mai târziu de data menţionată la alin. (1), inclusiv în situaţia în care nu au fost constituite în termen garanţiile sau înstrăinarea de active nu s-a realizat în condiţiile prevăzute de lege.---------Art. XVIII din Secţiunea a 14-a a Părţii a II-a a fost introdus de pct. 52 al art. I din LEGEA nr. 266 din 29 iunie 2006, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 580 din 5 iulie 2006.PRIM-MINISTRUCĂLIN POPESCU-TĂRICEANUContrasemnează:--------------Ministrul finanţelor publice,Sebastian Teodor Gheorghe VlădescuBucureşti, 26 ianuarie 2006.Nr. 28.---------
EMITENT |