ORDONANŢĂ DE URGENŢĂ nr. 196 din 22 decembrie 2005 (*actualizată*)privind Fondul pentru mediu(actualizată până la data de 11 noiembrie 2007*)
EMITENT
  • GUVERNUL




  • --------------*) Textul iniţial a fost publicat în MONITORUL OFICIAL nr. 1.193 din 30 decembrie 2005. Aceasta este forma actualizată de S.C. "Centrul Teritorial de Calcul Electronic" S.A. până la data de 11 noiembrie 2007, cu modificările şi completările aduse de: LEGEA nr. 105 din 25 aprilie 2006; LEGEA nr. 292 din 2 noiembrie 2007.Având în vedere necesitatea clarificării regimului juridic al veniturilor din care se constituie Fondul pentru mediu şi a atribuţiilor Administraţiei Fondului pentru Mediu în ceea ce priveşte activitatea privind declararea, constatarea, controlul, colectarea, soluţionarea contestaţiilor şi executarea silită a contribuţiilor datorate la Fondul pentru mediu, în contextul diminuării veniturilor încasate la Fondul pentru mediu,ţinând seama de necesitatea sporirii numărului de categorii de proiecte ce pot fi finanţate din Fondul pentru mediu, în special cele privind prevenirea şi controlul integrat al poluării, Directiva-cadru a apei şi instalaţiile mari de ardere, pentru îndeplinirea angajamentelor asumate pentru capitolul 22 - Mediu,elemente care vizează interesul public şi constituie o situaţie de urgenţă şi extraordinară,în temeiul art. 115 alin. (4) din Constituţia României, republicată,Guvernul României adoptă prezenta ordonanţă de urgenţă.  +  Capitolul I Dispoziţii generale  +  Articolul 1Fondul pentru mediu este un instrument economico-financiar destinat susţinerii şi realizării proiectelor pentru protecţia mediului, în conformitate cu dispoziţiile legale în vigoare în domeniul protecţiei mediului.  +  Articolul 2Fondul pentru mediu se constituie şi se gestionează în conformitate cu prevederile legale.  +  Capitolul II Administrarea Fondului pentru mediu  +  Articolul 3 (1) Unitatea care răspunde de gestionarea Fondului pentru mediu este Administraţia Fondului pentru Mediu, denumită în continuare Administraţia Fondului, instituţie publică cu personalitate juridică, finanţată integral din venituri proprii, în coordonarea autorităţii publice centrale pentru protecţia mediului. (2) Administraţia Fondului are sediul în municipiul Bucureşti, Splaiul Independenţei nr. 294, corp A, sectorul 6. (3) Administraţia Fondului are în principal, următoarele atribuţii: a) urmăreşte constituirea şi gestionarea Fondului pentru mediu; b) întocmeşte planul anual de lucru şi bugetul de venituri şi cheltuieli; c) analizează, selectează şi finanţează proiectele pentru protecţia mediului aprobate în conformitate cu prevederile prezentei ordonanţe de urgenţă şi conform cu procedurile prevăzute în Manualul de operare al Fondului pentru mediu; d) urmăreşte şi controlează implementarea proiectelor aprobate şi finanţate din Fondul pentru mediu; e) finanţează lucrări destinate prevenirii, înlăturării şi/sau diminuării efectelor produse de fenomenele meteorologice periculoase la lucrările de gospodărire a apelor, conform dispoziţiilor art. 13.  +  Articolul 4 (1) Administraţia Fondului este condusă de un preşedinte cu rang de subsecretar de stat. (2) Preşedintele este numit, suspendat şi revocat din funcţie, în condiţiile legii, prin decizie a primului-ministru, la propunerea conducătorului autorităţii publice centrale pentru protecţia mediului. (3) În exercitarea conducerii Administraţiei Fondului, preşedintele emite dispoziţii. (4) Preşedintele are calitatea de ordonator de credite pentru fondurile pe care le gestionează, reprezintă Administraţia Fondului în relaţiile cu terţii, precum şi în justiţie, numeşte şi eliberează din funcţie, în condiţiile legii, personalul acesteia. (5) Administraţia Fondului are personal propriu contractual care asigură funcţiile de conducere, de execuţie şi de control, potrivit regulamentului de organizare şi funcţionare propriu. (6) Salarizarea personalului Administraţiei Fondului se face conform contractului colectiv de muncă încheiat la nivelul instituţiei. (7) În îndeplinirea atribuţiilor prevăzute la art. 3 alin. (3), Administraţia Fondului are următoarele structuri de decizie: a) Comitetul de avizare; b) Comitetul director.  +  Articolul 5 (1) Comitetul de avizare are următoarea componenţă: a) un reprezentant al autorităţii publice centrale pentru protecţia mediului, împuternicit prin ordin al ministrului; b) un reprezentant al Agenţiei Naţionale pentru Protecţia Mediului, împuternicit prin decizie a preşedintelui; c) un reprezentant al Gărzii Naţionale de Mediu, împuternicit prin decizie a comisarului general; d) câte un reprezentant din cadrul autorităţii publice centrale pentru economie şi comerţ, al autorităţii publice centrale pentru sănătate, al autorităţii publice centrale pentru finanţe publice, al autorităţii publice centrale pentru agricultură, păduri şi dezvoltare rurală, al autorităţii publice centrale pentru transporturi, construcţii şi turism şi al autorităţii publice centrale pentru administraţie şi interne, împuterniciţi prin ordin al ministrului de resort; e) un reprezentant al Consiliului Concurenţei; f) un reprezentant al confederaţiei patronale din domeniul proiectului supus avizării, desemnat de aceasta; g) un reprezentant al organizaţiilor neguvernamentale din domeniul protecţiei mediului, desemnat de acestea; h) preşedintele Administraţiei Fondului.-------------Alin. (1) al art. 5 a fost modificat de pct. 1 al articolului unic din LEGEA nr. 105 din 25 aprilie 2006, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 393 din 8 mai 2006. (2) Comitetul de avizare este condus de un preşedinte, ajutat de un vicepreşedinte. Preşedintele şi vicepreşedintele sunt numiţi de conducătorul autorităţii publice centrale pentru protecţia mediului.-------------Alin. (2) al art. 5 a fost modificat de pct. 1 al articolului unic din LEGEA nr. 105 din 25 aprilie 2006, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 393 din 8 mai 2006. (3) Comitetul de avizare analizează şi aprobă prin vot: a) manualul de operare, inclusiv metodologia de selectare, aprobare şi finanţare a proiectelor; b) planul anual de lucru, inclusiv categoriile de proiecte eligibile pentru finanţare; c) proiectele ce urmează să fie finanţate din Fondul pentru mediu, dintre cele propuse de Comitetul director; d) modalităţile de susţinere financiară a proiectelor şi, după caz, dobânda cu care se acordă finanţările rambursabile. (4) Membrii Comitetului de avizare, exclusiv demnitarii, primesc o indemnizaţie de participare pentru activitatea desfăşurată în cadrul şedinţelor acestuia, în cuantumul şi în condiţiile stabilite prin Regulamentul de organizare şi funcţionare a Administraţiei Fondului.-------------Alin. (4) al art. 5 a fost modificat de pct. 1 al articolului unic din LEGEA nr. 105 din 25 aprilie 2006, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 393 din 8 mai 2006. (5) Componenţa nominală a Comitetului de avizare se aprobă prin ordin al conducătorului autorităţii publice centrale pentru protecţia mediului.-------------Alin. (5) al art. 5 a fost introdus de pct. 2 al articolului unic din LEGEA nr. 105 din 25 aprilie 2006, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 393 din 8 mai 2006.  +  Articolul 6 (1) Comitetul director este constituit din preşedintele Administraţiei Fondului şi conducătorii direcţiilor de specialitate ale acesteia.-------------Alin. (2) al art. 6 a fost abrogat de pct. 3 al articolului unic din LEGEA nr. 105 din 25 aprilie 2006, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 393 din 8 mai 2006. (3) Comitetul director are următoarele atribuţii: a) aprobă bugetul de venituri şi cheltuieli al Administraţiei Fondului, cu acordul autorităţii publice centrale pentru protecţia mediului; b) avizează manualul de operare elaborat de către direcţiile de specialitate şi îl supune spre aprobare comitetului de avizare; c) avizează planul anual de lucru elaborat de către direcţiile de specialitate şi îl propune spre aprobare Comitetului de avizare; d) avizează şi propune spre aprobare Comitetului de avizare proiectele selecţionate pentru a fi finanţate din Fondul pentru mediu; e) propune spre aprobare Comitetului de avizare modalităţile de susţinere a proiectelor şi, după caz, dobânda cu care se acordă finanţările rambursabile; f) aprobă situaţiile financiare şi conturile de execuţie trimestriale şi anuale, pe care le înaintează autorităţii publice centrale pentru protecţia mediului; g) urmăreşte constituirea şi gestionarea Fondului pentru mediu; h) urmăreşte implementarea proiectelor finanţate; i) aprobă raportul anual privind gestionarea Fondului pentru mediu, pe care îl face public, conform prevederilor legale.  +  Articolul 7Cheltuielile curente şi de capital ale Administraţiei Fondului se asigură din Fondul pentru mediu, în limita a 3% din veniturile acestuia.  +  Articolul 8 (1) Operaţiunile financiare ale Administraţiei Fondului, care privesc constituirea, gestionarea şi utilizarea resurselor financiare, se derulează prin Trezoreria Statului. (2) Disponibilităţile financiare ale Fondului pentru mediu se păstrează în Trezoreria Statului într-un cont distinct şi sunt purtătoare de dobânzi. (3) Fondurile financiare provenite din surse externe se gestionează pe baza contractelor încheiate cu partenerii externi în conformitate cu scopul pentru care au fost acordate şi cu destinaţiile prevăzute de prezenta ordonanţă de urgenţă.  +  Capitolul III Veniturile Fondului pentru mediu  +  Articolul 9 (1) Veniturile Fondului pentru mediu se constituie din: a) o contribuţie de 3% din veniturile realizate din vânzarea deşeurilor feroase şi neferoase de către deţinătorii de astfel de deşeuri, persoane fizice sau juridice. Sumele se reţin prin stopaj la sursă de către operatorii economici colectori şi/sau valorificatori, autorizaţi potrivit legislaţiei în vigoare privind gestionarea deşeurilor industriale reciclabile, care au obligaţia să le vireze la Fondul pentru mediu; b) taxele pentru emisiile de poluanţi în atmosferă, datorate de operatorii economici deţinători de surse staţionare a căror utilizare afectează factorii de mediu, în cuantumul prevăzut în anexa nr. 1;-------------Litera b) a alin. (1) al art. 9 a fost modificată de pct. 1 al articolului unic din LEGEA nr. 292 din 2 noiembrie 2007, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 758 din 8 noiembrie 2007. c) taxele încasate de la operatorii economici utilizatori de noi terenuri pentru depozitarea deşeurilor valorificabile, în limitele prevăzute în anexa nr. 2; d) o taxă de 1 leu (RON)/kg din greutatea ambalajelor introduse pe piaţa naţională de către producătorii şi importatorii de bunuri ambalate şi de ambalaje de desfacere;-------------Litera d) a alin. (1) al art. 9 a fost modificată de pct. 4 al articolului unic din LEGEA nr. 105 din 25 aprilie 2006, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 393 din 8 mai 2006. e) o contribuţie de 2% din valoarea substanţelor clasificate prin acte normative ca fiind periculoase pentru mediu, introduse pe piaţă de către producători şi importatori, cu excepţia celor utilizate la producerea medicamentelor;-------------Litera e) a alin. (1) al art. 9 a fost modificată de pct. 4 al articolului unic din LEGEA nr. 105 din 25 aprilie 2006, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 393 din 8 mai 2006. f) în cazul vânzării de către proprietarul sau administratorul pădurii, după caz, a masei lemnoase pe picior sau a sortimentelor de lemn brut obţinute în urma exploatării, contribuţia la Fondul pentru mediu se stabileşte prin aplicarea unui procent de 1% la valoarea de vânzare şi se achită de către cumpărătorul operator economic, care introduce masa lemnoasă într-un proces de prelucrare;-------------Litera f) a alin. (1) al art. 9 a fost modificată de pct. 4 al articolului unic din LEGEA nr. 105 din 25 aprilie 2006, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 393 din 8 mai 2006.-------------Litera g) a alin. (1) al art. 9 a fost abrogată de pct. 5 al articolului unic din LEGEA nr. 105 din 25 aprilie 2006, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 393 din 8 mai 2006.-------------Litera h) a alin. (1) al art. 9 a fost abrogată de pct. 5 al articolului unic din LEGEA nr. 105 din 25 aprilie 2006, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 393 din 8 mai 2006. i) o taxă de 1 leu (RON)/kg anvelopă, încasată de la producătorii şi importatorii care introduc pe piaţă anvelope noi şi/sau uzate destinate reutilizării; j) o contribuţie de 3% din suma care se încasează anual pentru gestionarea fondurilor de vânătoare, plătită de către gestionarii fondurilor de vânătoare;-------------Litera j) a alin. (1) al art. 9 a fost modificată de pct. 4 al articolului unic din LEGEA nr. 105 din 25 aprilie 2006, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 393 din 8 mai 2006. k) donaţii, sponsorizări, asistenţă financiară din partea persoanelor fizice sau juridice române ori străine şi a organizaţiilor sau organismelor internaţionale; l) sumele încasate din rambursarea finanţărilor acordate, dobânzi, penalităţi de întârziere, alte operaţiuni financiare derulate din sursele financiare ale Fondului pentru mediu; m) sumele încasate de la manifestări organizate în beneficiul Fondului pentru mediu; n) cuantumul taxelor pentru emiterea avizelor, acordurilor şi a autorizaţiilor de mediu; o) dobânzi şi penalităţi de orice fel datorate de către debitorii Fondului pentru mediu. (2) Administraţia Fondului gestionează şi alte venituri aprobate prin hotărâre a Guvernului.  +  Articolul 10 (1) În cazul utilizării de către operatorii economici a deşeurilor industriale reciclabile, ca materii prime secundare, în proporţie de cel puţin 50%, sumele stabilite la art. 9 alin. (1) lit. b) nu se plătesc. (2) Taxele prevăzute la art. 9 alin. (1) lit. d) şi i) se plătesc numai în cazul neîndeplinirii obiectivului de valorificare a deşeurilor de ambalaje, respectiv obiectivul de gestionare a anvelopelor uzate prevăzute în legislaţia în vigoare, plata făcându-se pe diferenţa dintre obiectivul anual şi obiectivul realizat efectiv de către operatorii economici responsabili. (3) Operatorii economici producători şi importatori de bunuri ambalate şi de ambalaje de desfacere şi operatorii economici responsabili pentru gestionarea anvelopelor uzate sunt obligaţi să calculeze şi să declare lunar, până la data de 25 a lunii următoare celei în care s-a desfăşurat activitatea, diferenţa dintre obiectivul calculat utilizând procentajul stabilit prin legislaţia în vigoare ca obiectiv de valorificare anual şi obiectivul efectiv realizat. (4) Nivelul contribuţiilor şi taxelor prevăzute la art. 9 alin. (1) lit. a)-j) se actualizează prin hotărâre a Guvernului, la propunerea autorităţii publice centrale pentru protecţia mediului. (5) Baza de calcul la care se aplică procentele prevăzute la art. 9 alin. (1) lit. a), e), f) şi j) reprezintă valoarea de vânzare, exclusiv taxa pe valoarea adăugată aferentă.-------------Alin. (5) al art. 10 a fost modificat de pct. 6 al articolului unic din LEGEA nr. 105 din 25 aprilie 2006, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 393 din 8 mai 2006. (6) Contribuţia la Fondul pentru mediu, prevăzută la art. 9 alin. (1) lit. f), nu se calculează şi nu se plăteşte dacă masa lemnoasă pe picior sau sortimentele de lemn brut obţinute provin din păduri certificate.-------------Alin. (6) al art. 10 a fost modificat de pct. 6 al articolului unic din LEGEA nr. 105 din 25 aprilie 2006, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 393 din 8 mai 2006.  +  Articolul 11 (1) Sumele prevăzute la art. 9 alin. (1) lit. a), b), e) şi f) se declară şi se plătesc lunar de către persoanele juridice şi persoanele fizice care desfăşoară activităţile respective, până la data de 25 inclusiv a lunii următoare celei în care s-a desfăşurat activitatea.-------------Alin. (1) al art. 11 a fost modificat de pct. 2 al articolului unic din LEGEA nr. 292 din 2 noiembrie 2007, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 758 din 8 noiembrie 2007. (2) Sumele prevăzute la art. 9 alin. (1) lit. c), d), i) şi j) se declară şi se plătesc anual de către persoanele juridice care desfăşoară respectivele activităţi, până la data de 25 ianuarie a anului următor.-------------Alin. (2) al art. 11 a fost modificat de pct. 7 al articolului unic din LEGEA nr. 105 din 25 aprilie 2006, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 393 din 8 mai 2006. (3) Declaraţia se depune sau se transmite la Administraţia Fondului, iar plata se realizează într-un cont distinct deschis la trezorerie pe numele acesteia. (4) Modelul şi conţinutul declaraţiilor la Fondul pentru mediu, prevăzute la art. 10 alin. (3) şi la alin. (1) şi (2) din prezentul articol, se aprobă prin ordin al conducătorului autorităţii publice centrale pentru protecţia mediului în termen de 30 de zile de la data intrării în vigoare a prezentei ordonanţe de urgenţă.  +  Articolul 12 (1) Contribuţiile şi taxele ce se constituie venit la bugetul Fondului pentru mediu se gestionează de către Administraţia Fondului şi urmează regimul juridic al impozitelor, taxelor, contribuţiilor şi al altor sume datorate bugetului general consolidat, reglementat de Ordonanţa Guvernului nr. 92/2003 privind Codul de procedură fiscală, republicată, cu modificările şi completările ulterioare. (2) Activitatea privind declararea, stabilirea, verificarea şi colectarea, inclusiv soluţionarea contestaţiilor privind contribuţiile şi taxele la Fondul pentru mediu datorate de către persoanele juridice şi fizice, precum şi îndeplinirea măsurilor asigurătorii şi procedura de executare silită se realizează de către Administraţia Fondului în condiţiile Codului de procedură fiscală. Administraţia Fondului are calitatea de creditor bugetar. (3) Pentru neachitarea la termenul de scadenţă de către debitori a obligaţiilor de plată prevăzute la art. 9 alin. (1) lit. a)-j) se datorează dobânzi şi penalităţi de întârziere egale cu cele datorate pentru neachitarea la termen a obligaţiilor fiscale. (4) În cazul neachitării la scadenţă a contribuţiilor şi taxelor datorate la Fondul pentru mediu, Administraţia Fondului procedează la aplicarea măsurilor de recuperare a creanţelor prin executare silită. (5) Administraţia Fondului poate constitui un fond pentru acordarea de stimulente personalului, prin: a) reţinerea unei cote de 5% din sumele încasate prin executare silită sau în cadrul procedurii reorganizării judiciare şi a falimentului; b) aplicarea unei cote de 15% asupra dobânzilor şi penalităţilor de întârziere, stabilite cu titlu definitiv în timpul controlului şi încasate de către Administraţia Fondului, pentru diferenţele constatate. (6) Totalul fondului de stimulente constituit conform alin. (5) se repartizează astfel: a) o cotă de 85% pentru Administraţia Fondului; b) o cotă de 15% pentru autoritatea publică centrală pentru protecţia mediului. (7) Metodologia de acordare a stimulentelor pentru personalul propriu se aprobă prin ordin al conducătorului autorităţii publice centrale pentru protecţia mediului în termen de 30 de zile de la intrarea în vigoare a prezentei ordonanţe de urgenţă.  +  Capitolul IV Destinaţia Fondului pentru mediu  +  Articolul 13 (1) Fondul pentru mediu se utilizează pentru susţinerea şi realizarea proiectelor prioritare pentru protecţia mediului. (2) Categoriile de proiecte eligibile pentru finanţare se stabilesc prin planul anual de lucru şi vizează îmbunătăţirea performanţei de mediu privind: a) prevenirea poluării; b) reducerea impactului asupra atmosferei, apei şi solului; c) reducerea nivelurilor de zgomot; d) utilizarea de tehnologii curate; e) gestionarea deşeurilor, inclusiv a deşeurilor periculoase; f) protecţia resurselor de apă, staţiile de tratare, staţiile de epurare pentru comunităţi locale; g) gospodărirea integrată a zonei costiere; h) conservarea biodiversităţii; i) administrarea ariilor naturale protejate; j) educaţia şi conştientizarea publicului privind protecţia mediului; k) creşterea producţiei de energie din surse regenerabile; l) reducerea emisiilor de gaze cu efect de seră; m) reconstrucţia ecologică şi gospodărirea durabilă a pădurilor; n) împădurirea terenurilor degradate situate în zonele deficitare în păduri, stabilite în condiţiile legii; o) închiderea iazurilor de decantare din sectorul minier; p) lucrări destinate prevenirii, înlăturării şi/sau diminuării efectelor produse de fenomenele meteorologice periculoase la lucrările de gospodărire a apelor aferente obiectivelor din domeniul public al statului. (3) Din Fondul pentru mediu sunt finanţate proiectele din categoriile prevăzute la alin. (2), prin una sau mai multe dintre următoarele modalităţi propuse de Comitetul director şi aprobate de Comitetul de avizare: a) susţinerea financiară a proiectelor prin finanţare sau cofinanţare nerambursabilă; b) susţinerea financiară a proiectelor prin finanţare sau cofinanţare rambursabilă; c) susţinerea totală sau parţială a dobânzii aferente creditelor bancare contractate pentru realizarea proiectelor; d) cofinanţarea proiectelor finanţate din fonduri comunitare şi/sau alte fonduri internaţionale. (4) Se acordă susţinere financiară din Fondul pentru mediu, pentru proiectele propuse de către operatorii economici, organizaţii neguvernamentale, autorităţi locale şi unităţi de învăţământ. (5) Analiza, selectarea, finanţarea, urmărirea şi controlul implementării proiectelor se fac în conformitate cu prevederile manualului de operare al Fondului pentru mediu şi ale actelor normative date în aplicarea prezentei ordonanţe de urgenţă, cu excepţia lucrărilor prevăzute la alin. (2) lit. o) şi p).-------------Alin. (5) al art. 13 a fost modificat de pct. 8 al articolului unic din LEGEA nr. 105 din 25 aprilie 2006, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 393 din 8 mai 2006. (6) Categoriile de lucrări care se pot finanţa conform prevederilor alin. (2) lit. o) şi p), precum şi sumele destinate finanţării acestora se aprobă prin hotărâre a Guvernului, la propunerea autorităţii publice centrale pentru protecţia mediului.-------------Alin. (6) al art. 13 a fost modificat de pct. 8 al articolului unic din LEGEA nr. 105 din 25 aprilie 2006, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 393 din 8 mai 2006.(6^1) Pentru achiziţionarea lucrărilor prevăzute la alin. (2) lit. p) şi a serviciilor aferente acestora, se vor aplica prevederile legislaţiei în vigoare privind achiziţiile publice referitoare la situaţiile de forţă majoră.-------------Alin. (6^1) al art. 13 a fost introdus de pct. 9 al articolului unic din LEGEA nr. 105 din 25 aprilie 2006, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 393 din 8 mai 2006. (7) Finanţarea proiectelor aprobate se realizează în baza contractelor de finanţare anuale sau multianuale. (8) Contractele de finanţare, împreună cu actele prin care se constituie garanţii ale rambursării finanţării, constituie titluri executorii, fără a fi necesară învestirea cu formulă executorie. (9) Finanţarea din Fondul pentru mediu se face cu respectarea legislaţiei privind ajutorul de stat. (10) Sumele rămase neutilizate la sfârşitul anului se reportează în anul următor, fiind utilizate cu aceea şi destinaţie.  +  Articolul 14 (1) Proiectele solicitanţilor care nu şi-au achitat obligaţiile fiscale către stat şi către Fondul pentru mediu, precum şi proiectele celor care sponsorizează activităţi cu efect negativ asupra mediului nu beneficiază de sprijin financiar din partea Administraţiei Fondului. (2) Veniturile Fondului pentru mediu nu pot fi utilizate pentru plasamente sau operaţiuni financiare speculative.  +  Capitolul V Sancţiuni  +  Articolul 15 (1) Încălcarea prevederilor prezentei ordonanţe de urgenţă atrage răspunderea civilă, contravenţională sau penală, după caz. (2) Nedepunerea la termen a declaraţiilor lunare privind obligaţiile la Fondul pentru mediu constituie contravenţie şi se sancţionează cu amendă de la 2.000 lei (RON) la 2.500 lei (RON).  +  Articolul 16 (1) Constatarea contravenţiilor şi aplicarea sancţiunilor prevăzute de prezenta ordonanţă de urgenţă se fac de către personalul de specialitate din cadrul Administraţiei Fondului şi al Gărzii Naţionale de Mediu, prin unităţile sale teritoriale. (2) Contravenţiilor prevăzute în prezenta ordonanţă de urgenţă le sunt aplicabile dispoziţiile Ordonanţei Guvernului nr. 2/2001 privind regimul juridic al contravenţiilor, aprobată cu modificări şi completări prin Legea nr. 180/2002, cu modificările şi completările ulterioare.  +  Capitolul VI Dispoziţii tranzitorii şi finale  +  Articolul 17Metodologia de calcul a contribuţiilor şi taxelor prevăzute la art. 9 alin. (1) lit. a)-k) se stabileşte prin ordin al autorităţii publice centrale pentru protecţia mediului în termen de 90 de zile de la intrarea în vigoare a prezentei ordonanţe de urgenţă.  +  Articolul 18 (1) Regulamentul de organizare şi funcţionare a Administraţiei Fondului se aprobă prin hotărâre a Guvernului, la propunerea autorităţii publice centrale pentru protecţia mediului, în termen de 60 de zile de la intrarea în vigoare a prezentei ordonanţe de urgenţă. (2) Structura organizatorică a Administraţiei Fondului se aprobă prin ordin al conducătorului autorităţii publice centrale pentru protecţia mediului în termen de 30 de zile de la intrarea în vigoare a regulamentului de organizare şi funcţionare.  +  Articolul 19Anexele nr. 1 şi 2 fac parte integrantă din prezenta ordonanţă de urgenţă.  +  Articolul 20La data intrării în vigoare a prezentei ordonanţe de urgenţă se abrogă Legea nr. 73/2000 privind Fondul pentru mediu, republicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 889 din 9 decembrie 2002, cu modificările şi completările ulterioare, prevederile art. 18 şi ale art. 19 alin. (2) din Ordonanţa Guvernului nr. 77/2004 pentru stimularea asocierii proprietarilor de păduri private în scopul gospodăririi durabile a acestora, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 791 din 27 august 2004, aprobată cu modificări prin Legea nr. 515/2004, precum şi orice alte dispoziţii contrare.PRIM-MINISTRUCĂLIN POPESCU-TĂRICEANUContrasemnează:---------------Ministrul mediului şi gospodăririi apelor,Sulfina BarbuMinistrul agriculturii, pădurilor şi dezvoltării rurale,Gheorghe FluturMinistrul economiei şi comerţului,Codruţ Ioan ŞereşMinistrul transporturilor, construcţiilor şi turismului,Gheorghe DobreMinistrul sănătăţii,Gheorghe Eugen NicolăescuMinistrul finanţelor publice,Sebastian Teodor Gheorghe VlădescuBucureşti, 22 decembrie 2005.Nr. 196.  +  Anexa 1 TAXELEpentru emisiile de poluanţi în atmosferă, provenite de lasurse fixe şi mobile, încasate de la operatori economici-------------Titlul anexei 1 a fost modificat de pct. 10 al articolului unic din LEGEA nr. 105 din 25 aprilie 2006, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 393 din 8 mai 2006. ─────────────────────────────────────────────────────────────── Nr. Emisii de poluanţi în atmosferă Taxa de încasat crt. ─────────────────────────────────────────────────────────────── 1. Pulberi 0,02 lei (RON)/kg 2. Oxizi de azot 0,04 lei (RON)/kg 3. Oxizi de sulf 0,04 lei (RON)/kg 4. Poluanţi organici persistenţi 20 lei (RON)/kg 5. Metale grele:      - plumb 12 lei (RON)/kg      - cadmiu 16 lei (RON)/kg      - mercur 20 lei (RON)/kg ───────────────────────────────────────────────────────────────  +  Anexa 2 TAXELEîncasate de la operatorii economiciutilizatori de noi terenuri pentru depozitareaurmătoarelor categorii de deşeuri valorificabile ────────────────────────────────────────────────────────────────────────────── Nr. Categorii de deşeuri valorificabile Taxa de încasat crt. ────────────────────────────────────────────────────────────────────────────── 1. Provenite de la extracţia şi prelucrarea      ţiţeiului 4 lei (RON)/mp/an 2. Provenite din prelucrarea primară a lemnului 1,2 lei (RON)/mp/an 3. Provenite de la producerea alcoolului 0,2 lei (RON)/mp/an 4. Şlamuri carbonifere 4 lei (RON)/mp/an 5. Zgură de furnal 4 lei (RON)/mp/an 6. Cenuşă de termocentrală 4 lei (RON)/mp/an 7. Cenuşă de pirită 4 lei (RON)/mp/an 8. Fosfogips 4 lei (RON)/mp/an 9. Zguri provenite din metalurgie 4 lei (RON)/mp/an ──────────────────────────────────────────────────────────────────────────────----