HOTĂRÂRE nr. 1.074 din 5 septembrie 2007privind interzicerea operării pe aeroporturile din România a avioanelor civile care nu îndeplinesc standardele specificate în partea a II-a cap. 3 volumul I din anexa 16 la Convenţia privind aviaţia civilă internaţională
EMITENT
  • GUVERNUL
  • Publicat în  MONITORUL OFICIAL nr. 628 din 13 septembrie 2007



    În temeiul art. 108 din Constituţia României, republicată, şi al art. 2 din Legea nr. 157/2005 pentru ratificarea Tratatului dintre Regatul Belgiei, Republica Cehă, Regatul Danemarcei, Republica Federală Germania, Republica Estonia, Republica Elenă, Regatul Spaniei, Republica Franceză, Irlanda, Republica Italiană, Republica Cipru, Republica Letonia, Republica Lituania, Marele Ducat al Luxemburgului, Republica Ungară, Republica Malta, Regatul Ţărilor de Jos, Republica Austria, Republica Polonă, Republica Portugheză, Republica Slovenia, Republica Slovacă, Republica Finlanda, Regatul Suediei, Regatul Unit al Marii Britanii şi Irlandei de Nord (state membre ale Uniunii Europene) şi Republica Bulgaria şi România privind aderarea Republicii Bulgaria şi a României la Uniunea Europeană, semnat de România la Luxemburg la 25 aprilie 2005,Guvernul României adoptă prezenta hotărâre.  +  Articolul 1Avioanele civile subsonice cu reacţie cu o masă maximă la decolare de 34.000 kg sau mai mare sau cu o configuraţie maximă certificată de transport pasageri pentru tipul respectiv de avion mai mare de 19 locuri, excluzând locurile rezervate echipajului, pot opera pe aeroporturile situate pe teritoriul României numai dacă au fost certificate acustic în conformitate cu standardele specificate în partea a II-a cap. 3 volumul I din anexa 16 la Convenţia privind aviaţia civilă internaţională, ediţia a doua (1988).  +  Articolul 2 (1) Ministerul Transporturilor poate acorda derogări de la prevederile art. 1 pentru avioane de interes istoric înmatriculate în România. (2) În cazul acordării unei derogări potrivit alin. (1), Ministerul Transporturilor informează autorităţile competente ale celorlalte state membre ale Uniunii Europene, precum şi Comisia Europeană. Informarea va fi însoţită şi de o motivaţie a deciziei de acordare a derogării respective. (3) Avioanele de interes istoric înmatriculate în alt stat membru al Uniunii Europene şi cărora statul respectiv le-a acordat o derogare de la restricţia de operare prevăzută la art. 2 din Directiva 2006/93/CE pot opera pe aeroporturile situate pe teritoriul României.  +  Articolul 3 (1) Ministerul Transporturilor, prin Regia Autonomă "Autoritatea Aeronautică Civilă Română", poate autoriza utilizarea temporară pe aeroporturile situate pe teritoriul României a unor avioane civile subsonice cu reacţie cu o masă maximă la decolare de 34.000 kg sau mai mare sau cu o configuraţie maximă certificată de transport pasageri pentru tipul respectiv de avion mai mare de 19 locuri, excluzând locurile rezervate echipajului, care nu intră sub incidenţa art. 2 alin. (1) şi care nu au fost certificate acustic în conformitate cu standardele specificate în partea a II-a cap. 3 volumul I din anexa 16 la Convenţia privind aviaţia civilă internaţională, ediţia a doua (1988). (2) Condiţiile în care se acordă autorizaţiile prevăzute la alin. (1) se stabilesc prin reglementări emise de Ministerul Transporturilor, în termen de 60 de zile de la intrarea în vigoare a prezentei hotărâri, cu respectarea prevederilor art. 3 alin. (4) din Directiva 2006/93/CE .  +  Articolul 4Ministerul Transporturilor informează Comisia Europeană cu privire la legislaţia adoptată în România în scopul implementării Directivei 2006/93/CE , precum şi cu privire la amendamentele ulterioare la această legislaţie.  +  Articolul 5 (1) Efectuarea de zboruri pe aeroporturile din România cu avioane civile subsonice cu reacţie cu o masă maximă la decolare de 34.000 kg sau mai mare sau cu o configuraţie maximă certificată de transport pasageri pentru tipul respectiv de avion mai mare de 19 locuri, excluzând locurile rezervate echipajului, care nu respectă prevederile prezentei hotărâri, constituie contravenţie şi se sancţionează cu amendă de la 20.000 lei la 35.000 lei. (2) Constatarea contravenţiei şi aplicarea sancţiunii prevăzute la alin. (1) se fac de către persoane împuternicite ale Regiei Autonome "Autoritatea Aeronautică Civilă Română". (3) Sancţiunea prevăzută la alin. (1) se aplică transportatorului aerian sau operatorului aeronavei, după caz. (4) Dispoziţiile referitoare la contravenţia prevăzută la alin. (1) se completează cu prevederile Ordonanţei Guvernului nr. 2/2001 privind regimul juridic al contravenţiilor, aprobată cu modificări şi completări prin Legea nr. 180/2002, cu modificările şi completările ulterioare. (5) Administratorii aeroporturilor din România sunt obligaţi să acorde reprezentanţilor împuterniciţi ai Regiei Autonome "Autoritatea Aeronautică Civilă Română" sprijinul şi informaţiile necesare constatării contravenţiilor şi aplicării sancţiunilor prevăzute la alin. (1).  +  Articolul 6Prezenta hotărâre intră în vigoare la 30 de zile de la data publicării în Monitorul Oficial al României, Partea I.Prezenta hotărâre transpune prevederile Directivei 2006/93/CE a Parlamentului European şi a Consiliului privind reglementarea operării avioanelor care intră sub incidenţa părţii a II-a cap. 3 volumul 1 din anexa 16 la Convenţia privind aviaţia civilă internaţională, ediţia a doua (1988), publicată în Jurnalul Oficial seria L nr. 374 din 27 decembrie 2006.PRIM-MINISTRUCĂLIN POPESCU-TĂRICEANUContrasemnează:--------------Ministrul transporturilor,Ludovic Orbanp. Departamentul pentru Afaceri Europene,Aurel Ciobanu-Dordea,subsecretar de statMinistrul economiei şi finanţelor,Varujan VosganianBucureşti, 5 septembrie 2007.Nr. 1.074.-------