LEGE nr. 3 din 22 februarie 2000 (*actualizata*)privind organizarea şi desfăşurarea referendumului(actualizata până la data de 8 mai 2007*)
EMITENT
  • PARLAMENTUL




  •  +  Capitolul I Dispozitii generaleDispozitii generale  +  Articolul 1În România suveranitatea naţionala aparţine poporului român, care o exercită prin organele sale reprezentative şi prin referendum.  +  Articolul 2 (1) Referendumul naţional constituie forma şi mijlocul de consultare directa şi de exprimare a vointei suverane a poporului român cu privire la: a) revizuirea Constituţiei; b) demiterea Presedintelui României; c) probleme de interes naţional. (2) În condiţiile prezentei legi se poate organiza şi desfăşura şi referendum local asupra unor probleme de interes deosebit pentru unitatile administrativ-teritoriale. (3) În cadrul referendumului populatia poate fi consultata cu privire la una sau la mai multe probleme, precum şi cu privire la o problemă de interes naţional şi o problemă de interes local, pe buletine de vot separate.  +  Articolul 3Problemele care, potrivit art. 148 din Constitutie*), nu pot fi supuse revizuirii nu pot face obiectul referendumului.  +  Articolul 4Au dreptul de a participa la referendum toţi cetatenii români care au implinit vârsta de 18 ani până în ziua referendumului inclusiv, cu excepţia debililor sau a alienatilor mintal pusi sub interdictie, precum şi a persoanelor condamnate prin hotărâre judecătorească definitivă la pierderea drepturilor electorale.  +  Articolul 5 (1) Referendumul naţional şi referendumul local se organizeaza şi se desfăşoară potrivit prevederilor prezentei legi. (2) Referendumul este valabil dacă la acesta participa cel puţin jumătate plus unul din numărul persoanelor inscrise în listele electorale.  +  Capitolul II Organizarea referendumului naţionalOrganizarea referendumului naţional  +  Secţiunea 1 Referendumul privind revizuirea ConstituţieiReferendumul privind revizuirea Constituţiei  +  Articolul 6 (1) Iniţiativa şi procedura revizuirii Constituţiei sunt supuse normelor prevăzute la art. 146 şi 147 din Constitutie*), iar organizarea şi desfăşurarea referendumului se stabilesc prin lege. (2) Organizarea şi desfăşurarea referendumului cu privire la revizuirea Constituţiei, precum şi rezultatul acestuia sunt obligatorii.  +  Articolul 7 (1) Cetatenii care participa la referendum au dreptul să se pronunte prin "DA" sau "NU" la urmatoarea intrebare înscrisă pe buletinul de vot: "Sunteti de acord cu legea de revizuire a Constituţiei României în forma aprobata de Parlament?" (2) Rezultatul referendumului se stabileste în functie de majoritatea voturilor valabil exprimate pe întreaga tara, astfel: ──────────────────────────────────────────────────────────────────────────────                                        Cifre absolute Procente ──────────────────────────────────────────────────────────────────────────────    a) Numărul persoanelor inscrise în listele pentru referendum    b) Numărul participantilor    c) Numărul voturilor valabil exprimate la răspunsul "DA"    d) Numărul voturilor valabil exprimate la răspunsul "NU"    e) Numărul voturilor nule ──────────────────────────────────────────────────────────────────────────────  +  Secţiunea a 2-a Referendumul privind demiterea Presedintelui RomânieiReferendumul privind demiterea Presedintelui României  +  Articolul 8Referendumul pentru demiterea Presedintelui României este obligatoriu şi se stabileste prin hotărâre a Parlamentului, în condiţiile prevăzute la art. 95 din Constitutie*).  +  Articolul 9Cetatenii care participa la referendum au dreptul să se pronunte prin "DA" sau "NU" la urmatoarea intrebare înscrisă pe buletinul de vot: "Sunteti de acord cu demiterea Presedintelui României?"  +  Articolul 10Prin derogare de la art. 5 alin. (2), demiterea Presedintelui României este aprobata dacă a intrunit majoritatea voturilor valabil exprimate, la nivelul tarii, ale cetatenilor care au participat la referendum.-------------Art. 10 a fost modificat de articolul unic din LEGEA nr. 129 din 5 mai 2007, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 300 din 5 mai 2007.  +  Secţiunea a 3-a Referendumul cu privire la probleme de interes naţionalReferendumul cu privire la probleme de interes naţional  +  Articolul 11 (1) Preşedintele României, după consultarea Parlamentului, poate cere poporului să îşi exprime voinţa prin referendum cu privire la probleme de interes naţional. (2) Problemele care se supun referendumului şi data desfăşurării acestuia se stabilesc de Preşedintele României, prin decret. (3) Punctul de vedere al Parlamentului asupra referendumului initiat de Preşedintele României urmeaza să fie exprimat, printr-o hotărâre adoptata în sedinta comuna a celor două Camere, cu votul majorităţii deputatilor şi senatorilor.  +  Articolul 12 (1) Sunt considerate probleme de interes naţional în sensul art. 11*):A. Adoptarea unor măsuri privind reforma şi strategia economica a tarii-------------Litera A a alin. (1) al art. 12 a revenit la forma anterioara ORDONANTEI DE URGENTA nr. 99 din 14 iulie 2005, prin respingerea acestui act normativ de către LEGEA nr. 243 din 22 iunie 2006, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 554 din 27 iunie 2006.B. Adoptarea unor decizii politice deosebite cu privire la: a) regimul general al proprietăţii publice şi private; b) organizarea administraţiei publice locale, a teritoriului, precum şi regimul general privind autonomia locala; c) organizarea generală a învăţământului; d) structura sistemului naţional de aparare, organizarea armatei, participarea fortelor armate la unele operaţiuni internationale; e) incheierea, semnarea sau ratificarea unor acte internationale pe durata nedeterminata sau pe o perioadă mai mare de 10 ani; f) integrarea României în structurile europene şi euroatlantice; g) regimul general al cultelor.------------Litera h) a literei B a alin. (1) al art. 12 a fost eliminata prin respingerea ORDONANTEI DE URGENTA nr. 99 din 14 iulie 2005 de către LEGEA nr. 243 din 22 iunie 2006, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 554 din 27 iunie 2006. (2) Cetatenii sunt chemati să se pronunte prin "DA" sau "NU" asupra problemei supuse referendumului, decizand cu majoritatea voturilor valabil exprimate la nivelul tarii.  +  Capitolul III Referendumul localReferendumul local  +  Articolul 13 (1) Problemele de interes deosebit din unitatile administrativ-teritoriale şi subdiviziunile administrativ-teritoriale ale municipiilor pot fi supuse, în condiţiile prezentei legi, aprobării locuitorilor, prin referendum local. (2) Referendumul local se poate organiza în toate satele şi localităţile componente ale comunei sau orasului ori numai în unele dintre acestea. În cazul referendumului la nivel judetean, acesta se poate desfăşura în toate comunele şi oraşele din judet ori numai în unele dintre acestea, care sunt direct interesate. (3) Proiectele de lege sau propunerile legislative privind modificarea limitelor teritoriale ale comunelor, oraşelor şi judetelor se inainteaza Parlamentului spre adoptare numai după consultarea prealabila a cetatenilor din unitatile administrativ-teritoriale respective, prin referendum. În acest caz organizarea referendumului este obligatorie.  +  Articolul 14 (1) Problemele supuse referendumului local se stabilesc de consiliile locale sau judetene, după caz, la propunerea primarului, respectiv a presedintelui consiliului judetean sau a unei treimi din numărul consilierilor locali, respectiv al consilierilor judeteni.------------Alin. (1) al art. 14 a fost modificat de articolul unic din LEGEA nr. 551 din 18 decembrie 2003, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 922 din 22 decembrie 2003. (2) Cetatenii sunt chemati să se pronunte prin "DA" sau "NU" asupra problemei supuse referendumului, decizand cu majoritatea voturilor valabil exprimate la nivelul unităţii administrativ-teritoriale respective.  +  Capitolul IV Dispozitii comune cu privire la desfăşurarea referendumuluiDispozitii comune cu privire la desfăşurarea referendumului  +  Articolul 15 (1) Obiectul şi data referendumului naţional se stabilesc după cum urmeaza: a) prin lege, în cazul referendumului privind revizuirea Constituţiei, cu respectarea art. 147 alin. (3) din Constitutie*); b) prin hotărâre a Parlamentului, în cazul referendumului privind demiterea Presedintelui României, cu respectarea art. 95 alin. (3) din Constitutie*); c) prin decret al Presedintelui României, în cazul referendumului cu privire la probleme de interes naţional. (2) Aducerea la cunoştinţa publică a datei referendumului naţional se face prin Monitorul Oficial al României, Partea I, şi prin presa, radio şi televiziune.  +  Articolul 16 (1) Obiectul şi data referendumului local se stabilesc şi se aduc la cunoştinţa publică cu cel puţin 20 de zile înainte de ziua desfăşurării acestuia. (2) Referendumul local se poate organiza intr-o singura zi, care poate fi numai duminica. (3) Aducerea la cunoştinţa publică a datei referendumului local se face prin orice mijloace de informare în masa.  +  Articolul 17 (1) Operaţiunile pentru desfăşurarea referendumului au loc în circumscriptiile electorale şi la sectiile de votare, organizate potrivit prevederilor Legii nr. 68/1992*) pentru alegerea Camerei Deputatilor şi a Senatului, respectiv ale Legii nr. 70/1991**) privind alegerile locale, republicată, cu modificările ulterioare, pe baza copiilor de pe listele electorale permanente, a listelor electorale speciale şi a celorlalte liste electorale prevăzute de lege. (2) Reactualizarea listelor electorale permanente se face de către primari, potrivit prevederilor Legii nr. 68/1992, respectiv ale Legii nr. 70/1991, republicată, cu modificările ulterioare, în termen de cel mult 5 zile de la data stabilirii zilei referendumului.  +  Articolul 18Afisarea listelor electorale, dacă legea prevede o asemenea operaţiune, delimitarea, numerotarea şi aducerea la cunoştinţa publică a sectiilor de votare şi a localurilor de vot se fac potrivit prevederilor Legii nr. 68/1992 şi ale Legii nr. 70/1991, republicată, cu modificările ulterioare, în cel mult 48 de ore de la indeplinirea termenului prevăzut la art. 17 alin. (2).  +  Articolul 19 (1) Cetatenii au dreptul sa verifice înscrierea în listele electorale. Intampinarile împotriva omisiunilor, inscrierilor gresite şi oricăror erori din liste se fac la autorităţile publice care au întocmit listele, acestea fiind obligate să se pronunte pe loc sau în cel mult 24 de ore de la înregistrare. (2) Contestaţiile indreptate împotriva dispoziţiilor luate de autorităţile publice prevăzute la alin. (1) se solutioneaza în cel mult 48 de ore de judecatoria în a carei raza teritoriala domiciliaza participantul la referendum sau, în cazul celor inscrisi în listele suplimentare, de către judecatoria în a carei raza teritoriala se afla biroul electoral al secţiei de votare care a întocmit lista. Hotărârea judecătorească este irevocabila şi executorie; ea se comunică persoanelor interesate în cel mult 24 de ore de la pronuntare.  +  Articolul 20 (1) Cetatenii care locuiesc în alta localitate decat cea în care îşi au domiciliul pot solicita primarului din acea localitate înscrierea lor în liste electorale suplimentare. Cu 3 zile înainte de data referendumului nu se mai pot face inscrieri în aceste liste. (2) Organul care întocmeşte listele electorale prevăzute la alin. (1) este obligat sa ceara primariei localităţii de domiciliu radierea persoanelor în cauza de pe listele electorale ale acelei localităţi.  +  Articolul 21Cetateanul care, în ziua referendumului naţional, se afla intr-o alta localitate decat cea în care este inscris în lista electorala poate să îşi exercite dreptul de vot în localitatea respectiva, la orice secţie de votare, urmand a fi inscris intr-o lista suplimentara de către preşedintele biroului electoral al secţiei de votare, pe baza actului de identitate sau a adeverintei care tine loc de act de identitate.  +  Articolul 22 (1) Autorităţile publice care au întocmit listele electorale le vor inainta birourilor electorale ale sectiilor de votare cu doua zile înainte de data desfăşurării referendumului. (2) Orice modificare ulterioară se comunică de îndată birourilor electorale ale sectiilor de votare.  +  Articolul 23Pentru organizarea şi desfăşurarea referendumului, în termen de 5 zile de la data stabilirii zilei referendumului se infiinteaza, după caz: Biroul Electoral Central, birouri electorale de circumscriptie, precum şi birouri electorale ale sectiilor de votare.  +  Articolul 24 (1) Biroul Electoral Central este alcătuit din 7 judecatori ai Curtii Supreme de Justiţie, dintre care unul va îndeplini functia de presedinte, precum şi din cate un delegat al fiecarui partid politic reprezentat în Parlament*). (2) Desemnarea celor 7 judecatori se va face în cel mult 3 zile de la data stabilirii zilei referendumului de către preşedintele Curtii Supreme de Justiţie, prin tragere la sorti, de pe o lista cuprinzand toţi judecatorii în exercitiu ai Curtii. (3) Preşedintele Biroului Electoral Central este ales prin vot secret de către membrii acestuia în cel mult 24 de ore de la desemnare.--------------  +  Articolul 25 (1) Biroul Electoral Central vegheaza la reactualizarea listelor electorale permanente, la intocmirea copiilor de pe acestea şi la transmiterea lor la birourile electorale ale sectiilor de votare, supraveghează corecta desfăşurare a referendumului, centralizeaza la nivel naţional rezultatele acestuia, pe care le inainteaza Curtii Constitutionale. (2) Biroul Electoral Central solutioneaza contestaţiile care îi sunt adresate, cu excepţia celor care sunt date în competenţa altor birouri electorale sau a instanţelor judecătorești. (3) În cazul în care constata o frauda electorala la o secţie de votare sau intr-o circumscriptie electorala, Biroul Electoral Central dispune anularea rezultatelor referendumului în cadrul acelei sectii de votare sau, după caz, în cadrul circumscriptiei electorale respective. (4) Biroul Electoral Central acrediteaza şi retrage acreditarea reprezentantilor mijloacelor de comunicare în masa.  +  Articolul 26 (1) Birourile electorale de circumscriptie ale judetelor şi al municipiului Bucureşti, ale comunelor, oraşelor şi municipiilor, precum şi birourile electorale ale sectiilor de votare se compun dintr-un presedinte şi cel mult 6 delegaţi ai partidelor politice reprezentate în Parlament*), în cazul referendumului naţional, sau ai partidelor politice reprezentate în consiliul local sau judetean, în cazul referendumului local.-------------- (2) Presedintii birourilor electorale de circumscriptie ale judetelor şi al municipiului Bucureşti sunt stabiliti de către preşedintele tribunalului judetean sau al municipiului Bucureşti, după caz, în cel mult 3 zile de la stabilirea zilei referendumului, prin tragere la sorti.Alin. (2) al art. 26 a fost modificat de pct. 1 al art. I din ORDONANŢA DE URGENŢĂ nr. 27 din 25 aprilie 2007, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 278 din 25 aprilie 2007.(2^1) Presedintii birourilor electorale de circumscriptie ale municipiilor, oraşelor şi comunelor sunt stabiliti de către preşedintele tribunalului judetean, în cel mult 3 zile de la stabilirea zilei referendumului, prin tragere la sorti.Alin. (2^1) al art. 26 a fost introdus de pct. 2 al art. I din ORDONANŢA DE URGENŢĂ nr. 27 din 25 aprilie 2007, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 278 din 25 aprilie 2007.(2^2) Presedintii birourilor electorale ale sectiilor de votare sunt stabiliti de către preşedintele tribunalului judetean sau al municipiului Bucureşti, după caz, cu cel puţin 7 zile înainte de ziua referendumului, prin tragere la sorti.Alin. (2^2) al art. 26 a fost introdus de pct. 2 al art. I din ORDONANŢA DE URGENŢĂ nr. 27 din 25 aprilie 2007, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 278 din 25 aprilie 2007. (3) Tragerea la sorti se face de pe o lista care va cuprinde, în urmatoarea ordine: judecatorii şi procurorii, precum şi alti juristi din judet sau din municipiul Bucureşti, care nu fac parte dintr-un partid politic. (4) Dacă numărul juristilor este insuficient, tragerea la sorti se face de pe o alta lista care va cuprinde persoane de alta specialitate, cu o reputatie nestirbita şi care nu fac parte din nici un partid politic. (5) Lista cuprinzand alti juristi decat judecatorii şi procurorii, precum şi lista cuprinzand persoanele prevăzute la alineatul precedent vor fi intocmite de prefect, la propunerea primarilor, şi vor fi transmise presedintelui tribunalului judetean sau al municipiului Bucureşti în cel mult 48 de ore de la stabilirea zilei referendumului. (6) Stabilirea persoanelor prevăzute la alin. (3) şi (4) se va face ţinându-se seama şi de domiciliul acestora.  +  Articolul 27 (1) Desemnarea delegatilor partidelor politice, potrivit art. 24, este obligatorie şi se comunică în scris presedintelui Biroului Electoral Central, în cel mult 5 zile de la stabilirea zilei referendumului.------------Alin. (1) al art. 27 a fost modificat de pct. 3 al art. I din ORDONANŢA DE URGENŢĂ nr. 27 din 25 aprilie 2007, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 278 din 25 aprilie 2007.(1^1) Desemnarea delegatilor partidelor politice în birourile electorale de circumscriptie ale judetelor şi al municipiului Bucureşti, potrivit art. 26 alin. (1), este obligatorie şi se comunică în scris presedintelui biroului electoral de circumscriptie al judeţului sau al municipiului Bucureşti, în cel mult 5 zile de la stabilirea zilei referendumului.------------Alin. (1^1) al art. 27 a fost introdus de pct. 4 al art. I din ORDONANŢA DE URGENŢĂ nr. 27 din 25 aprilie 2007, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 278 din 25 aprilie 2007.(1^2) Desemnarea delegatilor partidelor politice în birourile electorale de circumscriptie ale municipiilor, oraşelor şi comunelor, potrivit art. 26 alin. (1), este obligatorie şi se comunică în scris presedintelui biroului electoral de circumscriptie al judeţului sau al municipiului Bucureşti, în cel mult 5 zile de la stabilirea zilei referendumului.------------Alin. (1^2) al art. 27 a fost introdus de pct. 4 al art. I din ORDONANŢA DE URGENŢĂ nr. 27 din 25 aprilie 2007, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 278 din 25 aprilie 2007.(1^3) Desemnarea delegatilor partidelor politice în birourile electorale ale sectiilor de votare, potrivit art. 26 alin. (1), este obligatorie şi se comunică în scris presedintelui biroului electoral al secţiei de votare, cu cel puţin 3 zile înainte de ziua referendumului.------------Alin. (1^3) al art. 27 a fost introdus de pct. 4 al art. I din ORDONANŢA DE URGENŢĂ nr. 27 din 25 aprilie 2007, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 278 din 25 aprilie 2007. (2) În cazul în care partidele politice nu îşi pot desemna, de comun acord, reprezentantii în birourile electorale, se va organiza tragerea la sorti a acestora de către preşedintele biroului electoral respectiv, în prezenta delegatilor partidelor. (3) Dacă birourile electorale nu se pot completa potrivit alineatului precedent, ele vor functiona cu numărul de membri existenti.  +  Articolul 28 (1) Birourile electorale de circumscriptie ale judetelor şi al municipiului Bucureşti, ale comunelor, oraşelor şi municipiilor indeplinesc urmatoarele atribuţii principale: a) fac publicatiile şi afisarile necesare; b) rezolva, de îndată sau în cel mult 24 de ore de la sesizare, intampinarile referitoare la propria activitate şi contestaţiile cu privire la operaţiunile birourilor electorale ale sectiilor de votare; c) totalizeaza rezultatele referendumului de la sectiile de votare din judet sau, după caz, din municipiul Bucureşti şi, în cel mult 24 de ore de la închiderea scrutinului, le inainteaza Biroului Electoral Central, în cazul referendumului naţional, împreună cu documentele care stau la baza acestora. (2) În cazul referendumului local birourile electorale de circumscriptie ale judetelor şi al municipiului Bucureşti indeplinesc, în mod corespunzător, atribuţiile Biroului Electoral Central.  +  Articolul 29Birourile electorale lucreaza în prezenta a jumătate plus unul din numărul total al membrilor lor şi iau hotărâri cu majoritatea membrilor prezenţi.  +  Articolul 30 (1) Campania pentru referendum începe la data aducerii la cunoştinţa publică a datei referendumului.--------------Alin. (1) al art. 30 a fost modificat de art. II din ORDONANŢA DE URGENŢĂ nr. 92 din 9 octombrie 2003, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 710 din 10 octombrie 2003. (2) În campania pentru referendum partidele politice şi cetatenii au dreptul să îşi exprime opiniile în mod liber şi fără nici o discriminare, prin mitinguri, prin adunări publice şi prin mijloace de informare în masa. (3) Mijloacele folosite în campania pentru referendum nu trebuie să contravină ordinii de drept.  +  Articolul 31 (1) Fiecare secţie de votare trebuie să aibă un numar suficient de cabine, urne şi stampile de votare. (2) Cabinele şi urnele trebuie aşezate în aceeasi incapere în care se afla biroul presedintelui. Cabinele, urnele şi stampilele se vor asigura de către primarii comunelor, oraşelor, municipiilor şi ai sectoarelor municipiului Bucureşti, împreună cu prefectii. (3) Modelul stampilelor care vor fi folosite la referendumul naţional trebuie să fie conform modelului celor aprobate prin Legea nr. 68/1992, iar pentru referendumul local este cel aprobat prin Hotărârea Guvernului nr. 270/1996. (4) Preşedintele biroului electoral al secţiei de votare trebuie să fie prezent la sediul secţiei de votare în ajunul zilei referendumului, la ora 18,00, şi este obligat sa ia masurile necesare pentru pregătirea operaţiunilor de votare. (5) Preşedintele va dispune fixarea posturilor de paza în jurul localului de vot.  +  Articolul 32 (1) În ziua referendumului, la ora 7,00, preşedintele biroului electoral al secţiei de votare, în prezenta celorlalţi membri, verifica urnele, existenta listelor electorale, a buletinelor de vot şi a stampilelor, după care inchide şi sigileaza urnele, aplicand stampila de control a secţiei de votare. (2) Preşedintele este obligat să asigure aplicarea stampilei de control pe buletinele de vot, pe ultima pagina a acestuia, care va rămâne alba.  +  Articolul 33 (1) Preşedintele biroului electoral al secţiei de votare este obligat sa ia masurile necesare pentru ca desfăşurarea referendumului sa decurgă în bune condiţii. (2) Puterile presedintelui, în aceasta privinta, se intind şi în afara localului de vot, în curtea acestuia, la intrarile în curte, în jurul localului de vot, precum şi pe străzi şi în piete publice, până la o distanta de 500 de metri. (3) În afară de membrii biroului electoral al secţiei de votare şi de delegaţii acreditati de Biroul Electoral Central nici o altă persoană nu poate staţiona în locurile publice din zona de votare sau în localul de vot peste timpul necesar pentru efectuarea operaţiunii de votare. (4) Pentru menţinerea ordinii preşedintele biroului electoral al secţiei de votare va avea la dispoziţie mijloacele de ordine necesare, asigurate de prefecti, împreună cu Ministerul de Interne.  +  Articolul 34Scrutinul se va deschide la ora 8,00 şi se va incheia la ora 20,00.  +  Articolul 35Cetatenii care participa la referendum vor primi un buletin de vot, ale cărui dimensiuni se vor stabili de Biroul Electoral Central, în cazul referendumului la nivel naţional, respectiv de biroul electoral de circumscriptie, în cazul referendumului local. Textul buletinului de vot se va tipari cu litere corp 24, române verzale drepte, de culoare neagra. Patratul cu menţiunea "DA" sau "NU" va avea latura de 4 cm. Modelele buletinelor de vot sunt prevăzute în anexele nr. 1A şi 1B.  +  Articolul 36Cetatenii sunt chemati să se pronunte prin "DA" sau "NU" asupra problemei supuse referendumului.  +  Articolul 37 (1) Accesul participantilor la referendum în sala de vot are loc în serii corespunzătoare numarului cabinelor. Fiecare participant va prezenta biroului electoral al secţiei de votare actul de identitate sau adeverinta care tine loc de act de identitate. Biroul electoral, după verificarea inscrierii în lista electorala sau după înscrierea în lista electorala suplimentara prevăzută la art. 21, va inmana participantului buletinul de vot şi stampila cu menţiunea "Votat". (2) Participantul la referendum îşi va exprima voinţa în mod individual, intr-o cabina inchisa, aplicand stampila "Votat" numai în unul dintre cele doua patrate ale buletinului de vot, corespunzător optiunii sale. (3) După ce a votat participantul la referendum va indoi buletinul de vot, astfel ca pagina alba, care poarta stampila de control, sa ramana în afara, după care îl va introduce în urna, având grija sa nu se deschidă. (4) Stampila incredintata pentru votare se restituie presedintelui, care va aplica pe cartea de alegator stampila de control a secţiei de votare. (5) Preşedintele poate să ia măsuri ca staţionarea celui care voteaza în cabina de votare sa nu se prelungească nejustificat.  +  Articolul 38 (1) Preşedintele biroului electoral al secţiei de votare poate suspenda votarea pentru motive temeinice. (2) Suspendarea nu poate depăşi o ora şi va fi anunţată prin afisare pe usa localului de vot. Durata tuturor suspendărilor nu poate depăşi doua ore. (3) În timpul suspendarii urnele de votare, stampilele, buletinele de vot şi toate lucrarile biroului electoral vor rămâne sub paza permanenta.  +  Articolul 39 (1) Prezenta oricarei persoane în cabinele de vot în afara celei care voteaza este interzisa. (2) Participantul la referendum, care, din motive temeinice, constatate de preşedintele biroului electoral al secţiei de votare, nu poate să voteze singur, are dreptul sa cheme în cabina de votare un însoţitor ales de el, în scopul de a-l ajuta.  +  Articolul 40Pentru persoanele netransportabile din cauza de boala sau invaliditate, la cererea celor aflati în aceasta situaţie sau la cererea organelor de conducere ale instituţiilor sanitare sau de ocrotiri sociale, în care cei netransportabili se afla internati, preşedintele biroului electoral al secţiei de votare desemneaza din cadrul biroului un numar de membri care se deplaseaza cu o urna speciala şi cu materialul necesar votării la locul unde se afla cel în cauza, pentru a se efectua votarea.  +  Articolul 41 (1) După închiderea votării preşedintele biroului electoral al secţiei de votare va proceda la anularea buletinelor de vot neintrebuintate şi la deschiderea urnelor, în prezenta membrilor biroului şi, după caz, a persoanelor acreditate sa asiste la referendum. (2) Preşedintele va citi cu voce tare, la deschiderea fiecarui buletin, răspunsul votat şi va arata buletinul de vot celor prezenţi. (3) Sunt nule buletinele de vot care nu poarta stampila de control a secţiei de votare, buletinele de un alt model decat cel legal aprobat, cele pe care stampila "Votat" a fost aplicata în ambele patrate sau nu a fost aplicata pe nici unul dintre ele. Dacă stampila depăşeşte laturile patratului, însă opţiunea este evidenta, buletinul nu va fi socotit nul. (4) Buletinele nule nu intră în calculul voturilor valabil exprimate. (5) După incheierea numararii voturilor se va incheia un proces-verbal care se semneaza de presedinte şi ceilalti membri ai biroului şi se inainteaza, în cel mult 24 de ore, biroului electoral de circumscriptie.  +  Articolul 42 (1) În timpul operaţiunilor de votare şi de deschidere a urnelor se pot face intampinari şi contestatii cu privire la aceste operaţiuni. (2) Contestaţiile se formuleaza în scris şi se prezinta presedintelui biroului electoral al secţiei de votare, care va elibera dovada de primire. (3) Preşedintele biroului electoral al secţiei de votare va hotari de îndată asupra contestatiilor a caror rezolvare nu sufera intarziere.  +  Articolul 43 (1) Pentru consemnarea rezultatelor referendumului naţional se intocmesc procese-verbale ale caror modele sunt prevăzute în anexele nr. 2-4. (2) Rezultatul referendumului local se consemneaza în procese-verbale ale caror modele sunt prevăzute în anexele nr. 5 şi 6.  +  Articolul 44Rezultatele centralizate la nivel naţional de către Biroul Electoral Central, cuprinzand numărul voturilor valabil exprimate pentru fiecare răspuns de pe buletinul de vot şi numărul voturilor nule, se inainteaza, cu paza militara, la Curtea Constituţională, în termen de 24 de ore de la incheierea centralizarii.  +  Articolul 45 (1) Curtea Constituţională prezinta Parlamentului un raport cu privire la respectarea procedurii pentru organizarea şi desfăşurarea referendumului naţional şi confirma rezultatele acestuia. (2) Legea de revizuire a Constituţiei sau, după caz, măsura demiterii din functie a Presedintelui României intră în vigoare la data publicarii în Monitorul Oficial al României, Partea I, a hotărârii Curtii Constitutionale de confirmare a rezultatelor referendumului. (3) Curtea Constituţională publică rezultatul referendumului în Monitorul Oficial al României, Partea I, şi în presa.  +  Articolul 46 (1) Prefectul va supraveghea organizarea şi desfăşurarea referendumului local, inclusiv respectarea termenelor pentru realizarea activităţilor prevăzute în prezenta lege. (2) În termen de 24 de ore de la primirea hotărârii consiliului local sau judetean, prin care se stabileste organizarea referendumului local, prefectul va informa Departamentul pentru Administratie Publică Locala din cadrul Ministerului Functiei Publice.  +  Articolul 47Ministerul Functiei Publice va informa Guvernul despre rezultatul referendumului local.  +  Articolul 48Masurile tehnico-organizatorice privitoare la referendumul naţional se stabilesc de Guvernul României în termen de 10 zile de la data la care a fost anuntat referendumul.  +  Capitolul V Contraventii şi infractiuniContraventii şi infractiuni  +  Articolul 49Constituie contraventii, în măsura în care, potrivit legii, nu sunt infractiuni, urmatoarele fapte: a) înscrierea, cu buna stiinta, a unei persoane în mai multe liste electorale ale localităţii de domiciliu; înscrierea în listele electorale a unor persoane fictive ori care nu au drept de vot; b) refuzul de a se conforma dispoziţiilor presedintelui biroului electoral al secţiei de votare cu privire la asigurarea ordinii din localul de vot şi în imprejurimi, potrivit dispoziţiilor art. 33 alin. (2) şi (3); c) refuzul nejustificat de a inmana buletinul de vot şi stampila de votare persoanei inscrise în lista şi care prezinta act de identitate, precum şi inmanarea buletinului de vot unei persoane care nu prezinta acest act; d) parasirea localului secţiei de votare înainte de stabilirea rezultatului referendumului şi de semnarea procesuluiverbal de către membrii biroului electoral al secţiei de votare; e) absenta nejustificata a presedintelui sau a membrilor birourilor electorale, stabiliti potrivit prevederilor prezentei legi, de la activitatea acestora.  +  Articolul 50Contraventiile prevăzute la art. 49 lit. a), b) şi c) se sancţionează cu inchisoare contraventionala de la o luna la 6 luni sau cu amendă de la 300.000 lei la 1.200.000 lei, contraventia prevăzută la lit. d), cu amendă de la 100.000 lei la 300.000 lei, iar cea prevăzută la lit. e), cu amendă de la 40.000 lei la 100.000 lei.  +  Articolul 51 (1) Constatarea contraventiilor prevăzute la art. 49 se face prin proces-verbal întocmit de: a) ofiterii şi subofiterii de politie, pentru faptele prevăzute la lit. a), b) şi c); b) preşedintele biroului electoral de circumscriptie, pentru fapta prevăzută la lit. d); c) preşedintele biroului electoral, în cazul membrilor acestuia, precum şi preşedintele biroului electoral ierarhic superior, în cazul presedintilor birourilor electorale ierarhic inferioare. (2) În cazul contraventiilor prevăzute la art. 49 lit. d) şi e), o dată cu incheierea procesului-verbal agentul constatator va aplica şi amenda. (3) Contraventiilor prevăzute la art. 49 le sunt aplicabile şi dispozitiile Legii nr. 32/1968*) privind stabilirea şi sanctionarea contraventiilor. (4) Procesul-verbal de constatare a contraventiilor prevăzute la art. 49 lit. a), b) şi c) va fi inaintat judecatoriei în a carei raza teritoriala a fost savarsita contraventia, care va aplica sancţiunea, ţinând seama şi de dispozitiile Legii nr. 61/1991 pentru sanctionarea faptelor de încălcare a unor norme de convietuire sociala, a ordinii şi linistii publice, republicată, cu modificările ulterioare.  +  Articolul 52 (1) Impiedicarea prin orice mijloace a liberului exercitiu al dreptului de a participa la referendum se pedepseste cu inchisoare de la 6 luni la 5 ani şi interzicerea unor drepturi. (2) În cazul în care prin fapta prevăzută la alin. (1) s-a pricinuit o vatamare a integritatii corporale sau a sănătăţii, care necesita pentru vindecare ingrijiri mai mult de 60 de zile sau care a produs vreuna dintre urmatoarele consecinte: pierderea unui simt sau organ, încetarea funcţionarii acestora, o infirmitate permanenta fizica ori psihica, slutirea, avortul ori punerea în primejdie a vietii persoanei, pedeapsa este inchisoarea de la 3 ani la 10 ani. (3) Tentativa se pedepseste.  +  Articolul 53 (1) Violarea prin orice mijloace a secretului votului de către membrii biroului electoral al secţiei de votare ori de către alte persoane se pedepseste cu inchisoare de la 6 luni la 3 ani. (2) Tentativa se pedepseste.  +  Articolul 54 (1) Promisiunea, oferirea sau darea de bani ori de alte foloase în scopul de a determina alegatorul sa voteze sau sa nu voteze în cadrul referendumului se pedepseste cu inchisoare de la 6 luni la 5 ani. (2) Pedeapsa prevăzută la alin. (1) se aplică şi persoanei care voteaza fără a avea drept de vot ori alegătorului care voteaza de mai multe ori în ziua referendumului. (3) Tentativa se pedepseste.  +  Articolul 55 (1) Tipărirea şi utilizarea de buletine de vot false, introducerea în urna a unui numar suplimentar de buletine decat cele votate de alegatori sau falsificarea prin orice mijloace a documentelor de la birourile electorale se pedepsesc cu inchisoare de la 2 ani la 7 ani. (2) Tentativa se pedepseste.  +  Articolul 56 (1) Atacul prin orice mijloace asupra localului secţiei de votare, furtul urnei sau al documentelor electorale se pedepsesc cu inchisoare de la 2 ani la 7 ani, dacă fapta nu constituie o infractiune mai grava. (2) Tentativa se pedepseste.  +  Articolul 57 (1) Deschiderea urnei înainte de ora stabilita pentru incheierea votării se pedepseste cu inchisoare de la un an la 5 ani. (2) Tentativa se pedepseste.  +  Articolul 58Pentru toate infractiunile savarsite în legătură cu organizarea şi desfăşurarea referendumului actiunea penala se pune în miscare din oficiu.  +  Articolul 59Bunurile destinate sau folosite la savarsirea contraventiilor prevăzute la art. 49 sau a infracţiunilor prevăzute la art. 53-58 ori rezultate din comiterea acestora se confisca.  +  Articolul 60Anexele nr. 1A, 1B şi 2-6 fac parte integrantă din prezenta lege.  +  Capitolul VI Dispozitii tranzitorii şi finaleDispozitii tranzitorii şi finale  +  Articolul 61Cheltuielile pentru organizarea şi desfăşurarea referendumului se suporta după cum urmeaza: a) din bugetul de stat, pentru referendumul naţional; b) din bugetul comunei, orasului sau judeţului, după caz, pentru referendumul organizat la nivel local.  +  Articolul 62Prevederile cap. XII din Legea nr. 68/1992 pentru alegerea Camerei Deputatilor şi a Senatului şi ale cap. VI din Legea nr. 70/1991 privind alegerile locale se aplică în mod corespunzător, în măsura în care prin prezenta lege nu se dispune altfel.  +  Articolul 63 (1) Prezenta lege intră în vigoare la 30 de zile de la publicarea ei în Monitorul Oficial al României, Partea I. (2) Pe aceeasi data se abroga Decretul-lege nr. 29/1990 privind instituirea referendumului naţional, publicat în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 11 din 17 ianuarie 1990, precum şi orice alte dispozitii contrare.Această lege a fost adoptata de Camera Deputatilor în sedinta din 26 octombrie 1999, cu respectarea prevederilor art. 74 alin. (1) şi ale art. 145 din Constitutia României.PRESEDINTELECAMEREI DEPUTATILORION DIACONESCUAceastă lege a fost adoptata de Senat în sedinta din 8 februarie 2000, cu respectarea prevederilor art. 74 alin. (1) şi ale art. 145 din Constitutia României.PRESEDINTELE SENATULUIMIRCEA IONESCU-QUINTUS  +  Anexa 1A                    ROMÂNIA                  BULETIN DE VOTpentru Referendumul naţional din data de ....... asupra .......                                                        ┌──────┐                                                        │ │                                                        │ DA │                                                        │ │                                                        └──────┘    Problema supusă referendumului ..........                                                        ┌──────┐                                                        │ │                                                        │ NU │                                                        │ │                                                        └──────┘  +  Anexa 1B                     ROMÂNIA                   BULETIN DE VOTpentru Referendumul local din data de ........ asupra .........                                                        ┌──────┐                                                        │ │                                                        │ DA │                                                        │ │                                                        └──────┘    Problema supusă referendumului ..........                                                        ┌──────┐                                                        │ │                                                        │ NU │                                                        │ │                                                        └──────┘  +  Anexa 2                                 Judeţul*) ................................                                 Comuna (orasul, municipiul, sectorul muni-                                 cipiului Bucureşti) ......................                                 Sectia de votare nr. .....................                      PROCES - VERBALprivind rezultatele referendumului naţional asupra ...............  1. Numărul persoanelor inscrise în lista pentru referendum ................  2. Numărul participantilor**) .............................................  3. Numărul de buletine de vot primite pentru a fi intrebuintate ...........  4. Numărul de buletine de vot rămase neintrebuintate ......................  5. Numărul voturilor valabil exprimate la răspunsul "DA" ..................  6. Numărul voturilor valabil exprimate la răspunsul "NU" ..................  7. Numărul voturilor nule .................................................  8. Numărul voturilor contestate ...........................................  9. Numărul intampinarilor şi contestatiilor primite ....................... 10. Numărul intampinarilor şi contestatiilor solutionate ................... 11. Numărul intampinarilor şi contestatiilor inaintate biroului electoral de     circumscriptie ......................................................... 12. Expunerea pe scurt a modului de solutionare a intampinarilor şi     contestatiilor .........................................................       Preşedintele Biroului electoral, Membri:   ........................................ ...............................  (numele, prenumele, semnatura şi stampila) (numele, prenumele şi semnatura)            Data .............................------------*) Municipiul Bucureşti, în cazul în care sectia de votare face parte din acest municipiu.**) Numărul participantilor trebuie să fie egal cu suma ce rezultă din aditionarea cifrelor de la pct. 5, 6 şi 7.  +  Anexa 3                                        Biroul electoral de circumscriptie                                        ...................................                        PROCES - VERBALprivind rezultatele referendumului naţional asupra ................  1. Numărul persoanelor inscrise în lista pentru referendum ................  2. Numărul participantilor*) ..............................................  3. Numărul de buletine de vot primite pentru a fi intrebuintate ...........  4. Numărul de buletine de vot rămase neintrebuintate ......................  5. Numărul voturilor valabil exprimate la răspunsul "DA" ..................  6. Numărul voturilor valabil exprimate la răspunsul "NU" ..................  7. Numărul voturilor nule .................................................  8. Numărul voturilor contestate ...........................................  9. Numărul total al intampinarilor şi contestatiilor ...................... 10. Numărul intampinarilor şi contestatiilor solutionate de către birourile     electorale ale sectiilor de votare ..................................... 11. Expunerea pe scurt a modului de solutionare a intampinarilor şi     contestatiilor de către birourile electorale ale sectiilor de votare     ........................................................................ 12. Numărul intampinarilor şi contestatiilor inaintate biroului electoral de     circumscriptie ............... 13. Expunerea pe scurt a modului de solutionare a intampinarilor şi     contestatiilor de către biroul electoral de circumscriptie .............      Preşedintele Biroului electoral, Membri:    .................................... ..............................  (numele, prenumele, semnatura şi stampila) (numele, prenumele şi semnatura)               Data ......................-----------*) Numărul participantilor trebuie să fie egal cu suma ce rezultă din aditionarea cifrelor de la pct. 5, 6 şi 7.  +  Anexa 4                                          Biroul Electoral Central                                         ..........................                   PROCES - VERBALprivind rezultatele referendumului naţional asupra .................  1. Numărul persoanelor inscrise în lista pentru referendum .................  2. Numărul participantilor*) ...............................................  3. Numărul de buletine de vot primite pentru a fi intrebuintate ............  4. Numărul de buletine de vot rămase neintrebuintate .......................  5. Numărul voturilor valabil exprimate la răspunsul "DA" ...................  6. Numărul voturilor valabil exprimate la răspunsul "NU" ...................  7. Numărul voturilor nule ..................................................  8. Numărul voturilor contestate ............................................  9. Numărul total al intampinarilor şi contestatiilor ....................... 10. Numărul intampinarilor şi contestatiilor solutionate de către birourile     electorale de circumscriptie ............................................ 11. Expunerea pe scurt a modului de solutionare a intampinarilor şi     contestatiilor de către birourile electorale de circumscriptie .......... 12. Numărul intampinarilor şi contestatiilor inaintate Biroului Electoral     Central ................................................................. 13. Expunerea pe scurt a modului de solutionare a intampinarilor şi     contestatiilor de către Biroul Electoral Central ........................      Preşedintele Biroului Electoral Central, Membri:      ........................................ ..........................     (numele, prenumele, semnatura şi stampila) (numele, prenumele şi semnatura)               Data .............................-------------*) Numărul participantilor trebuie să fie egal cu suma ce rezultă din aditionarea cifrelor de la pct. 5, 6 şi 7.  +  Anexa 5                                  Judeţul*) ................................                                  Comuna (orasul, municipiul, sectorul muni-                                  cipiului Bucureşti) ......................                                  Sectia de votare nr. .....................                   PROCES - VERBALprivind rezultatele referendumului local asupra ....................  1. Numărul persoanelor inscrise în lista pentru referendum .................  2. Numărul participantilor**) ..............................................  3. Numărul de buletine de vot primite pentru a fi intrebuintate ............  4. Numărul de buletine de vot rămase neintrebuintate .......................  5. Numărul voturilor valabil exprimate la răspunsul "DA" ...................  6. Numărul voturilor valabil exprimate la răspunsul "NU" ...................  7. Numărul voturilor nule ..................................................  8. Numărul voturilor contestate ............................................  9. Numărul intampinarilor şi contestatiilor primite ........................ 10. Numărul intampinarilor şi contestatiilor solutionate .................... 11. Expunerea pe scurt a modului de solutionare a intampinarilor şi     contestatiilor .................      Preşedintele Biroului electoral, Membri:     ................................. ...........................  (numele, prenumele, semnatura şi stampila) (numele, prenumele şi semnatura)             Data .............................----------*) Municipiul Bucureşti, în cazul în care referendumul se organizeaza la nivelul acestuia.**) Numărul participantilor trebuie să fie egal cu suma ce rezultă din aditionarea cifrelor de la pct. 5, 6 şi 7.  +  Anexa 6                                   Judeţul*) ...............................                                   Comuna (orasul, municipiul, sectorul muni-                                   cipiului Bucureşti) .....................                                   Circumscripţia ..........................                   PROCES - VERBALprivind rezultatele referendumului local asupra ..................  1. Numărul persoanelor inscrise în lista pentru referendum ..............  2. Numărul participantilor**) ...........................................  3. Numărul de buletine de vot primite pentru a fi intrebuintate .........  4. Numărul de buletine de vot rămase neintrebuintate ....................  5. Numărul voturilor valabil exprimate la răspunsul "DA" ................  6. Numărul voturilor valabil exprimate la răspunsul "NU" ................  7. Numărul voturilor nule ...............................................  8. Numărul voturilor contestate .........................................  9. Numărul intampinarilor şi contestatiilor primite ..................... 10. Numărul intampinarilor şi contestatiilor solutionate ................. 11. Expunerea pe scurt a modului de solutionare a intampinarilor şi     contestatiilor .......................   Preşedintele Biroului electoral, Membri:   ................................ ...............................  (numele, prenumele, semnatura şi stampila) (numele, prenumele şi semnatura)            Data .............................--------------*) Municipiul Bucureşti, în cazul în care referendumul se organizeaza la nivelul acestuia.**) Numărul participantilor trebuie să fie egal cu suma ce rezultă din aditionarea cifrelor de la pct. 5, 6 şi 7.-------------