LEGE nr. 217 din 5 iulie 2005 (*republicată*)privind constituirea, organizarea şi funcţionarea comitetului european de întreprindere*)
EMITENT
  • PARLAMENTUL
  • Publicat în  MONITORUL OFICIAL nr. 250 din 13 aprilie 2007



    ----------- Notă *) Republicată în temeiul art. II din Ordonanţa Guvernului nr. 48/2006 pentru modificarea şi completarea Legii nr. 217/2005 privind constituirea, organizarea şi funcţionarea comitetului european de întreprindere, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 745 din 31 august 2006, aprobată cu modificări şi completări prin Legea nr. 468/2006, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 1.028 din 27 decembrie 2006, dându-se textelor o nouă numerotare.Legea nr. 217/2005 a fost publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 628 din 19 iulie 2005.  +  Capitolul I Dispoziţii generale  +  Articolul 1Prevederile prezentei legi reglementează condiţiile referitoare la constituirea comitetului european de întreprindere sau la instituirea procedurii de informare şi consultare a salariaţilor în întreprinderile de dimensiune comunitară şi în grupurile de întreprinderi de dimensiune comunitară, în vederea îmbunătăţirii dreptului la informare şi consultare al salariaţilor.  +  Articolul 2 (1) Comitetul european de întreprindere sau procedura de informare şi consultare se instituie, după modalităţile prevăzute de prezenta lege, în fiecare întreprindere de dimensiune comunitară şi în fiecare grup de întreprinderi de dimensiune comunitară, definite potrivit art. 4. (2) Prin excepţie de la prevederile alin. (1), în cazul în care grupul de întreprinderi de dimensiune comunitară include una sau mai multe întreprinderi ori unul sau mai multe grupuri de întreprinderi care sunt, de asemenea, de dimensiune comunitară, comitetul european de întreprindere se constituie la nivelul grupului, în afara cazului în care acordul la care se referă art. 19 prevede altfel.  +  Articolul 3Prevederile prezentei legi nu se aplică personalului navigant din marina comercială.  +  Capitolul II Definiţii şi domeniu de aplicare  +  Secţiunea 1 Termeni şi expresii utilizate  +  Articolul 4În sensul prevederilor prezentei legi, termenii şi expresiile de mai jos au următoarele semnificaţii:1. întreprindere - o entitate publică sau privată care desfăşoară o activitate economică, cu scop lucrativ sau nu;2. grup de întreprinderi - un grup cuprinzând o întreprindere care exercită controlul şi întreprinderile controlate;3. reprezentanţii salariaţilor - reprezentanţii organizaţiilor sindicale sau persoanele alese şi mandatate să reprezinte salariaţii, potrivit legii şi/sau practicii naţionale;4. întreprindere de dimensiune comunitară - întreprinderea care angajează minimum 1.000 de salariaţi în statele membre şi, în cel puţin două state membre diferite, cel puţin 150 de salariaţi în fiecare dintre acestea;5. întreprindere care exercită controlul în cadrul grupului de întreprinderi - întreprinderea care poate exercita o influenţă dominantă asupra unei alte întreprinderi, denumită întreprindere controlată, în temeiul dreptului de proprietate, al participării financiare sau al regulilor care o guvernează.Se prezumă capacitatea de a exercita o influenţă dominantă, fără a se exclude însă proba contrară, atunci când o întreprindere, direct sau indirect, îndeplineşte unul dintre următoarele criterii: a) poate numi mai mult de jumătate din numărul membrilor consiliului de administraţie, comitetului de direcţie sau ai consiliului de supraveghere al unei alte întreprinderi; b) controlează majoritatea voturilor ataşate acţiunilor emise de o altă întreprindere; c) deţine majoritatea capitalului social subscris al unei alte întreprinderi.Drepturile de vot şi de numire pe care le deţine întreprinderea care exercită controlul le includ pe cele ale oricărei alte întreprinderi controlate şi pe cele ale oricărei persoane sau ale oricărui organism care acţionează în nume propriu, dar în interesul întreprinderii care exercită controlul sau al oricărei alte întreprinderi controlate.Nu este considerată întreprindere care exercită controlul aceea care deţine participaţii într-o altă întreprindere, atunci când prima dintre acestea se găseşte în una dintre situaţiile prevăzute la art. 11 lit. b) sau c) din Legea concurenţei nr. 21/1996, republicată.Nu se prezumă exercitarea unei influenţe dominante exclusiv pe baza faptului că un reprezentant îşi exercită atribuţiile, în conformitate cu prevederile legii, cu privire la lichidare, faliment, insolvabilitate, încetare de plăţi sau o procedură similară.Atunci când două sau mai multe întreprinderi dintr-un grup îndeplinesc unul ori mai multe dintre criteriile prevăzute la lit. a), b) sau c) ale prezentului punct, este considerată întreprindere care exercită controlul aceea care îndeplineşte criteriul prevăzut la lit. a), fără a se exclude însă posibilitatea probei că o altă întreprindere are capacitatea de a exercita o influenţă dominantă.Legislaţia aplicabilă pentru a determina dacă o întreprindere este o întreprindere care exercită controlul este cea a statului membru care guvernează întreprinderea respectivă. Dacă legislaţia care guvernează întreprinderea nu este cea a unui stat membru, legislaţia aplicabilă este cea a statului membru pe al cărui teritoriu este situat reprezentantul întreprinderii sau, în absenţa unui astfel de reprezentant, conducerea centrală a întreprinderii din grup care angajează cel mai mare număr de salariaţi;6. grupul de întreprinderi de dimensiune comunitară - grupul de întreprinderi care îndeplineşte cumulativ următoarele condiţii: a) angajează cel puţin 1.000 de salariaţi în statele membre; b) conţine cel puţin două întreprinderi membre ale grupului în state membre diferite; c) cel puţin o întreprindere membră a grupului angajează minimum 150 de salariaţi într-un stat membru şi cel puţin o altă întreprindere membră a grupului angajează minimum 150 de salariaţi într-un alt stat membru;7. conducerea centrală - conducerea centrală a întreprinderii de dimensiune comunitară sau conducerea centrală a întreprinderii care exercită controlul în cadrul grupului de întreprinderi de dimensiune comunitară;8. consultare - schimbul de opinii şi stabilirea unui dialog între reprezentanţii salariaţilor şi conducerea centrală sau orice alt nivel de conducere;9. salariatul - persoana încadrată în muncă în baza unui contract individual de muncă sau de ucenicie;10. comitetul european de întreprindere - comitetul constituit conform prevederilor cuprinse în cap. III sau IV, în vederea informării şi consultării salariaţilor;11. grupul special de negociere - grupul constituit în conformitate cu prevederile art. 13 şi 14, în vederea negocierii cu conducerea centrală cu privire la constituirea comitetului european de întreprindere sau la instituirea procedurii de informare şi consultare a salariaţilor;12. state membre - statele membre ale Uniunii Europene şi celelalte state aparţinând Spaţiului Economic European.Pentru stabilirea numărului de salariaţi, în cazul întreprinderilor de dimensiune comunitară şi al grupurilor de întreprinderi de dimensiune comunitară, se ia în calcul numărul mediu de salariaţi, inclusiv salariaţii încadraţi cu contract individual de muncă cu timp parţial, angajaţi în cursul a 2 ani anteriori datei la care s-a iniţiat negocierea prevăzută la art. 8.La cererea reprezentanţilor salariaţilor, conducerea centrală pune la dispoziţie informaţii privind numărul de salariaţi al întreprinderii de dimensiune comunitară sau al grupului de întreprinderi de dimensiune comunitară.  +  Secţiunea a 2-a Domeniu de aplicare  +  Articolul 5 (1) Prezenta lege se aplică: a) întreprinderilor de dimensiune comunitară şi grupurilor de întreprinderi de dimensiune comunitară care au conducerea centrală în România sau într-un alt stat membru al Uniunii Europene sau al Spaţiului Economic European; b) întreprinderilor de dimensiune comunitară şi grupurilor de întreprinderi de dimensiune comunitară a căror conducere centrală nu este situată într-un stat membru, dar şi-a desemnat un reprezentant în România; c) întreprinderilor de dimensiune comunitară şi grupurilor de întreprinderi de dimensiune comunitară a căror conducere centrală nu este situată într-un stat membru şi nici nu şi-a desemnat un reprezentant într-un stat membru, atunci când filiala, sucursala sau orice alt sediu secundar al unei astfel de întreprinderi ori, după caz, întreprinderea membră a grupului care angajează cel mai mare număr de salariaţi într-un stat membru este situată în România. (2) În aplicarea prezentei legi, reprezentantul prevăzut la alin. (1) lit. b) şi, respectiv, conducerea întreprinderii, filialei, sucursalei sau a oricărui alt sediu secundar prevăzut la alin. (1) lit. c) sunt consideraţi drept conducere centrală. (3) Atribuţiile şi competenţa comitetului european de întreprindere, precum şi sfera procedurii de informare şi consultare acoperă toate filialele, sucursalele şi celelalte sedii secundare ale întreprinderii de dimensiune comunitară de pe teritoriul statelor membre şi toate întreprinderile membre ale grupului de întreprinderi de dimensiune comunitară de pe teritoriul statelor membre, cu excepţia cazului în care acordul prevăzut la art. 19 stabileşte o arie mai largă de aplicare.  +  Articolul 6 (1) Prevederile prezentei legi nu se aplică societăţilor europene înfiinţate conform Regulamentului CE nr. 2.157/2001, precum şi societăţilor cooperatiste europene înfiinţate conform Regulamentului CE nr. 1.435/2003, în cazul în care acestea sunt întreprinderi de dimensiune comunitară sau întreprinderi care exercită controlul asupra unui grup de întreprinderi de dimensiune comunitară. (2) În cazul în care grupul special de negociere constituit în cadrul societăţilor prevăzute la alin. (1) decide să nu înceapă negocieri sau să pună capăt negocierilor deja începute, prevederile prezentei legi sunt aplicabile.  +  Capitolul III Constituirea comitetului european de întreprindere sau instituirea procedurii de informare şi consultare a salariaţilor  +  Articolul 7Conducerea centrală are obligaţia creării condiţiilor şi mijloacelor necesare pentru constituirea comitetului european de întreprindere sau pentru instituirea procedurii de informare şi consultare în întreprinderile ori grupurile de întreprinderi de dimensiune comunitară, cu respectarea dispoziţiilor prevăzute de prezenta lege.  +  Secţiunea 1 Grupul special de negociere  +  Articolul 8 (1) Conducerea centrală situată în România iniţiază negocieri pentru constituirea comitetului european de întreprindere sau pentru instituirea procedurii de informare şi consultare, din oficiu sau la solicitarea scrisă a cel puţin 100 de salariaţi ori, după caz, a reprezentanţilor acestora din cel puţin două întreprinderi sau filiale, sucursale ori alte sedii secundare situate în cel puţin două state membre diferite. (2) Cererea privind iniţierea negocierilor pentru constituirea comitetului european de întreprindere sau pentru instituirea procedurii de informare şi consultare se adresează conducerii centrale definite potrivit prezentei legi.  +  Articolul 9În vederea constituirii comitetului european de întreprindere sau a instituirii procedurii de informare şi consultare a salariaţilor, se creează un grup special de negociere.  +  Articolul 10Grupul special de negociere are rolul de a stabili cu conducerea centrală din România, printr-un acord scris, domeniul de aplicare, componenţa, atribuţiile şi durata mandatului comitetului sau comitetelor europene de întreprindere ori modalităţile de aplicare a uneia sau mai multor proceduri de informare şi consultare a salariaţilor.  +  Articolul 11 (1) Grupul special de negociere este compus din minimum 3 membri, iar numărul maxim de membri nu poate depăşi numărul de state membre, cu reprezentarea ambelor sexe. (2) În cadrul grupului special de negociere este desemnat sau ales cel puţin un membru suplimentar din fiecare stat membru în care întreprinderea de dimensiune comunitară are una ori mai multe filiale, sucursale sau orice alte sedii secundare ori în care grupul de întreprinderi de dimensiune comunitară are una sau mai multe întreprinderi. (3) Desemnarea sau alegerea de membri suplimentari în grupul special de negociere va avea în vedere reprezentarea ambelor sexe şi se face după următoarele reguli: a) un membru suplimentar pentru fiecare stat membru în care sunt angajaţi cel puţin 10% dintre salariaţii întreprinderii de dimensiune comunitară sau ai grupului de întreprinderi de dimensiune comunitară; b) 2 membri suplimentari pentru fiecare stat membru în care sunt angajaţi cel puţin 20% dintre salariaţii întreprinderii de dimensiune comunitară sau ai grupului de întreprinderi de dimensiune comunitară; c) 3 membri suplimentari pentru fiecare stat membru în care sunt angajaţi cel puţin 40% dintre salariaţii întreprinderii de dimensiune comunitară sau ai grupului de întreprinderi de dimensiune comunitară; d) 4 membri suplimentari pentru statul membru în care sunt angajaţi cel puţin 60% dintre salariaţii întreprinderii de dimensiune comunitară sau ai grupului de întreprinderi de dimensiune comunitară; e) 5 membri suplimentari pentru statul membru în care sunt angajaţi cel puţin 75% dintre salariaţii întreprinderii de dimensiune comunitară sau ai grupului de întreprinderi de dimensiune comunitară.  +  Articolul 12 (1) În România membrii grupului special de negociere sunt desemnaţi de către reprezentanţii salariaţilor din România ai întreprinderii de dimensiune comunitară sau ai grupului de întreprinderi de dimensiune comunitară. În situaţia inexistenţei acestor reprezentanţi, membrii grupului special de negociere sunt desemnaţi cu majoritatea voturilor salariaţilor din România ai întreprinderii de dimensiune comunitară sau ai grupului de întreprinderi de dimensiune comunitară. (2) Membrii grupului special de negociere pot alege un preşedinte dintre ei şi pot adopta un regulament de organizare şi funcţionare. (3) Regulamentul de organizare şi funcţionare va cuprinde modul concret de desemnare sau de alegere a membrilor grupului special de negociere, precum şi aspecte referitoare la suspendarea, revocarea ori încetarea mandatelor acestora.  +  Articolul 13Pentru asigurarea continuităţii în cadrul grupului special de negociere în situaţii prevăzute de regulamentul de organizare şi funcţionare, se constituie o listă de rezervă, astfel: a) un înlocuitor pentru fiecare stat membru; b) un înlocuitor suplimentar, dacă cel puţin 75% dintre salariaţii întreprinderii de dimensiune comunitară sau ai grupului de întreprinderi de dimensiune comunitară sunt încadraţi în unul şi acelaşi stat membru.  +  Articolul 14Conducerea centrală situată în România este informată cu privire la componenţa grupului special de negociere şi a persoanelor care figurează pe lista de rezervă. Conducerea centrală informează şi conducerile filialelor, sucursalelor şi ale altor sedii secundare ale întreprinderii de dimensiune comunitară, precum şi conducerile întreprinderilor care compun grupul de întreprinderi de dimensiune comunitară.  +  Articolul 15 (1) Cheltuielile aferente negocierilor acordului pentru constituirea comitetului european de întreprindere sau pentru instituirea procedurii de informare şi consultare a salariaţilor se suportă de conducerea centrală. (2) Conducerea centrală depune toate diligenţele în vederea asigurării membrilor grupului special de negociere a resurselor materiale şi financiare necesare îndeplinirii atribuţiilor lor. (3) În măsura în care conducerea centrală şi grupul special de negociere nu decid altfel, atunci când grupul special de negociere este asistat de experţi, conducerea centrală va suporta cheltuielile numai pentru un expert.  +  Secţiunea a 2-a Acordul privind constituirea comitetului european de întreprindere sau instituirea procedurii de informare şi consultare a salariaţilor  +  Articolul 16 (1) Conducerea centrală convoacă, în termen de 30 de zile de la data comunicării componenţei grupului special de negociere, o reuniune cu membrii acestuia, în scopul încheierii unui acord privind constituirea comitetului european de întreprindere sau instituirea procedurii de informare şi consultare a salariaţilor. Conducerea centrală informează despre aceasta conducerile locale. (2) Grupul special de negociere are dreptul de a se reuni anterior datei la care este convocat de conducerea centrală, potrivit alin. (1). (3) În scopul realizării atribuţiilor sale, grupul special de negociere poate fi asistat de către experţi, la alegerea acestuia.  +  Articolul 17În vederea încheierii acordului prevăzut la art. 19, deciziile grupului special de negociere se iau cu votul majorităţii membrilor.  +  Articolul 18 (1) Grupul special de negociere poate decide, cu majoritatea a două treimi din numărul voturilor, să oprească negocierile cu conducerea centrală sau să nu le iniţieze. (2) În situaţia prevăzută la alin. (1) şi în lipsa unui acord între grupul special de negociere şi conducerea centrală, prin care se decide altfel, grupul special de negociere se dizolvă. (3) O nouă solicitare de convocare, respectiv de constituire a grupului special de negociere poate fi introdusă cel mai devreme după 2 ani de la data deciziei prevăzute la alin. (1), cu excepţia situaţiei în care părţile fixează un termen mai scurt. (4) În situaţia luării unei decizii în condiţiile alin. (1), dispoziţiile subsidiare prevăzute în prezenta lege nu sunt aplicabile.  +  Articolul 19 (1) Acordul dintre grupul special de negociere şi conducerea centrală are ca scop fie constituirea comitetului european de întreprindere, fie instituirea procedurii de informare şi consultare a salariaţilor. (2) Acordul trebuie să se încheie în formă scrisă.  +  Articolul 20Acordul privind constituirea şi funcţionarea comitetelor europene de întreprindere stabileşte cel puţin: a) întreprinderile care compun grupul de întreprinderi de dimensiune comunitară sau filialele, sucursalele ori alte sedii secundare ale întreprinderii de dimensiune comunitară cărora li se aplică acordul; b) componenţa comitetului european de întreprindere, numărul de membri, cu reprezentarea ambelor sexe, repartiţia locurilor şi durata mandatului membrilor; c) atribuţiile şi procedura informării şi consultării comitetului european de întreprindere; d) locul, frecvenţa şi durata reuniunilor comitetului; e) resursele financiare şi materiale necesare funcţionării, care vor fi alocate comitetului; f) durata acordului şi procedura de renegociere a acestuia.  +  Articolul 21 (1) Conducerea centrală şi grupul special de negociere pot conveni, prin acord scris, să instituie una sau mai multe proceduri de informare şi consultare, în loc să constituie un comitet european de întreprindere. (2) În situaţia prevăzută la alin. (1), acordul trebuie să prevadă modalităţile concrete în care reprezentanţii salariaţilor au dreptul de a se reuni pentru a fi informaţi şi de a se consulta cu conducerea centrală în privinţa informaţiilor care le sunt comunicate, respectiv de a se reuni pentru a discuta cu privire la informaţiile care le sunt comunicate. (3) Informaţiile prevăzute la alin. (2) se referă, în principal, la aspectele transnaţionale care afectează considerabil interesele salariaţilor întreprinderii de dimensiune comunitară sau ai grupului de întreprinderi de dimensiune comunitară.  +  Articolul 22Acordului prevăzut la art. 19 nu i se aplică dispoziţiile subsidiare din prezenta lege, dacă prin acesta nu se prevede contrariul.  +  Capitolul IV Dispoziţii subsidiare  +  Secţiunea 1 Aplicabilitate  +  Articolul 23 (1) Dispoziţiile prezentului capitol sunt aplicabile în oricare dintre situaţiile următoare: a) conducerea centrală şi grupul special de negociere decid astfel; b) conducerea centrală refuză deschiderea negocierilor în termen de 6 luni de la data solicitării salariaţilor, formulată potrivit art. 8 alin. (1); c) în termen de 3 ani de la data solicitării salariaţilor, formulată potrivit art. 8 alin. (1), conducerea centrală şi grupul special de negociere nu sunt în măsură să încheie un acord şi grupul special de negociere nu a luat decizia prevăzută la art. 18 alin. (1). (2) În situaţiile prevăzute la alin. (1) se constituie un comitet european de întreprindere, în conformitate cu dispoziţiile prezentului capitol.  +  Secţiunea a 2-a Componenţa comitetului european de întreprindere  +  Articolul 24 (1) Comitetul european de întreprindere este compus din salariaţi ai întreprinderii de dimensiune comunitară sau ai grupului de întreprinderi de dimensiune comunitară desemnaţi ori aleşi de reprezentanţii salariaţilor sau, în absenţa acestora, de ansamblul salariaţilor. (2) Numărul membrilor comitetului european de întreprindere este de cel puţin 3 şi de cel mult 30, cu reprezentarea ambelor sexe.  +  Articolul 25 (1) Comitetul european de întreprindere adoptă regulamentul său de organizare şi funcţionare. (2) Regulamentul de organizare şi funcţionare va cuprinde modul concret de desemnare sau de alegere a membrilor săi, precum şi aspecte referitoare la suspendarea, revocarea ori încetarea mandatelor acestora.  +  Articolul 26Reprezentarea în comitetul european de întreprindere se asigură prin desemnarea sau alegerea unui membru din fiecare stat membru în care întreprinderea de dimensiune comunitară are una ori mai multe filiale, sucursale sau alte sedii secundare ori în care grupul de întreprinderi de dimensiune comunitară are una sau mai multe întreprinderi.  +  Articolul 27Desemnarea sau alegerea de membri suplimentari în comitetul european de întreprindere se face după procedura prevăzută la art. 11 alin. (3).  +  Articolul 28 (1) Conducerea centrală verifică la fiecare 2 ani dacă numărul de salariaţi s-a schimbat; în acest caz numărul de membri dintr-un stat trebuie readaptat. (2) Când o asemenea schimbare este constatată, conducerea centrală notifică în scris comitetului european de întreprindere această schimbare. (3) Comitetul european de întreprindere va desemna sau va alege noii membri, în condiţiile prevăzute în regulamentul de organizare şi funcţionare, potrivit art. 26 şi 27.  +  Articolul 29Pentru a asigura continuitatea în cadrul comitetului european de întreprindere, în situaţiile prevăzute în regulamentul de organizare şi funcţionare, se constituie o listă de rezervă, potrivit regulilor prevăzute la art. 13, cu reprezentarea ambelor sexe.  +  Articolul 30 (1) Dacă dimensiunea comitetului european de întreprindere o justifică, acesta alege din rândul membrilor săi un comitet restrâns care cuprinde cel mult 3 membri, cu reprezentarea ambelor sexe. (2) Comitetul restrâns prevăzut la alin. (1) adoptă un regulament de organizare şi funcţionare.  +  Articolul 31Conducerea centrală din România este informată cu privire la componenţa comitetului european de întreprindere, a comitetului restrâns, precum şi a persoanelor care figurează pe lista de rezervă. Ea informează şi conducerile filialelor, sucursalelor şi ale altor sedii secundare ale întreprinderii de dimensiune comunitară, precum şi conducerile întreprinderilor care compun grupul de dimensiune comunitară.  +  Secţiunea a 3-a Competenţa şi funcţionarea comitetului european de întreprindere  +  Articolul 32 (1) Competenţa comitetului european de întreprindere este limitată la informarea şi consultarea salariaţilor asupra problemelor care interesează ansamblul întreprinderii de dimensiune comunitară sau al grupului de întreprinderi de dimensiune comunitară ori cel puţin două filiale, sucursale sau alte sedii secundare ori întreprinderi ale grupului, situate în state membre diferite. (2) În cazul întreprinderilor sau al grupurilor de întreprinderi de dimensiune comunitară a căror conducere centrală nu este situată într-un stat membru, competenţa comitetului european de întreprindere este limitată la aspectele care privesc toate filialele, sucursalele şi orice alte sedii secundare ori toate întreprinderile membre ale grupului, situate în statele membre, sau care privesc cel puţin două filiale, sucursale ori alte sedii secundare sau întreprinderi ale grupului, situate în state membre diferite.  +  Articolul 33 (1) Conducerea centrală convoacă, cel puţin o dată pe an, o reuniune cu comitetul european de întreprindere, pentru a-l informa şi a-l consulta cu privire la evoluţia activităţii întreprinderii de dimensiune comunitară sau a grupului de întreprinderi de dimensiune comunitară şi a perspectivelor acesteia, în baza unui raport elaborat de conducerea centrală. Reuniunea va avea în vedere, în principal, următoarele aspecte: a) structura întreprinderii de dimensiune comunitară sau a grupului de întreprinderi de dimensiune comunitară; b) situaţia economică şi financiară a acestora; c) evoluţia probabilă a activităţilor întreprinderii sau grupului de întreprinderi; d) situaţia angajărilor şi previziunile de dezvoltare în acest domeniu; e) producţia şi vânzările; f) investiţiile; g) principalele modificări care privesc organizarea întreprinderilor sau grupurilor de întreprinderi; h) introducerea noilor metode de lucru sau a noilor procedee de producţie; i) transferurile de producţie, fuziunile, reducerea dimensiunii sau închiderea întreprinderilor, a filialelor, sucursalelor ori a altor sedii secundare sau a unor părţi importante ale acestora; j) concedierile colective. (2) Conducerea centrală va comunică data reuniunii comitetului european de întreprindere şi conducerilor locale, cu cel puţin 15 zile calendaristice înainte de aceasta.  +  Articolul 34 (1) Prin excepţie de la prevederile art. 33, când intervin situaţii excepţionale care afectează considerabil interesele salariaţilor, în special în cazul schimbării sediului, închiderii întreprinderilor sau filialelor, sucursalelor ori a altor sedii secundare, concedierilor colective, comitetul restrâns sau, dacă acesta nu există, comitetul european de întreprindere are dreptul de a fi informat. (2) În acest caz comitetul european de întreprindere sau, după caz, comitetul restrâns are dreptul de a se reuni, la solicitarea sa, cu conducerea centrală din România sau cu orice alt nivel de conducere din cadrul întreprinderii de dimensiune comunitară ori al grupului de întreprinderi de dimensiune comunitară, care are competenţa să ia decizii, pentru a fi informat şi consultat asupra măsurilor ce afectează considerabil interesele salariaţilor. (3) La reuniunea organizată cu comitetul restrâns au, de asemenea, dreptul să participe membrii care au fost aleşi sau desemnaţi de filialele, sucursalele ori alte sedii secundare şi/sau de întreprinderile care sunt direct afectate de măsurile respective.  +  Articolul 35 (1) Reuniunea de informare şi consultare prevăzută la art. 34 are loc în cel mai scurt timp posibil, pe baza unui raport elaborat de conducerea centrală sau de conducerile organizate la diferite niveluri. (2) Comitetul european de întreprindere poate exprima un punct de vedere cu privire la raport, la sfârşitul reuniunii sau într-un termen rezonabil, dar nu mai târziu de 10 zile de la data reuniunii.  +  Articolul 36Reuniunea prevăzută la art. 34 nu poate aduce atingere prerogativelor conducerii centrale.  +  Articolul 37Înainte de orice reuniune cu conducerea centrală, comitetul european de întreprindere sau comitetul restrâns, care poate fi extins atunci când este cazul, în conformitate cu prevederile art. 34 alin. (3), are dreptul să se reunească fără să fie prezentă conducerea centrală.  +  Articolul 38 (1) Membrii comitetului european de întreprindere informează reprezentanţii salariaţilor întreprinderii de dimensiune comunitară sau ai grupului de întreprinderi de dimensiune comunitară ori, în absenţa acestora, pe toţi salariaţii asupra conţinutului şi rezultatului informărilor şi consultărilor desfăşurate potrivit prevederilor prezentului capitol. (2) Prevederile alin. (1) nu pot exonera membrii comitetului european de întreprindere sau membrii comitetului restrâns de obligaţia de confidenţialitate prevăzută la art. 44.  +  Articolul 39 (1) După 4 ani de la data constituirii comitetului european de întreprindere, acesta examinează necesitatea iniţierii de negocieri în vederea încheierii unui acord potrivit art. 19 sau a menţinerii aplicării dispoziţiilor subsidiare prevăzute de prezentul capitol. (2) Dacă se decide iniţierea unei proceduri de negociere, se aplică prevederile art. 17, 19-22, art. 43 alin. (3) şi dispoziţiile subsidiare din prezenta lege, iar rolul grupului special de negociere este îndeplinit de comitetul european de întreprindere.  +  Articolul 40 (1) Comitetul european de întreprindere sau comitetul restrâns, după caz, poate fi asistat de experţi, la alegerea acestuia, în măsura în care acest lucru este necesar pentru îndeplinirea atribuţiilor lor. (2) Conducerea centrală situată în România suportă cheltuielile pentru cel puţin un expert.  +  Articolul 41 (1) Cheltuielile de funcţionare ale comitetului european de întreprindere sunt suportate de conducerea centrală situată în România, conducere care va stabili, în colaborare cu comitetul european de întreprindere, bugetul anual al acestuia. (2) Conducerea centrală asigură membrilor comitetului european de întreprindere resursele financiare şi materiale care să le permită să îşi îndeplinească în mod corespunzător obligaţiile stabilite de prezenta lege. (3) Conducerea centrală preia, dacă nu s-a convenit altfel, cheltuielile de organizare a reuniunilor şi de traducere, precum şi cheltuielile aferente deplasării şi cazării membrilor comitetului european de întreprindere şi ale membrilor comitetului restrâns.  +  Capitolul V Protecţia reprezentanţilor salariaţilor  +  Articolul 42 (1) Membrii grupului special de negociere, ai comitetului european de întreprindere şi reprezentanţii salariaţilor angajaţi în România beneficiază, în exercitarea funcţiilor lor, de drepturile prevăzute de legislaţia în vigoare pentru reprezentanţii salariaţilor şi pentru persoanele alese în organele de conducere ale organizaţiilor sindicale. (2) Prevederea alin. (1) priveşte, în special, participarea la reuniunile grupului special de negociere ori ale comitetului european de întreprindere sau la orice altă reuniune realizată în cadrul acordului prevăzut la art. 19, precum şi plata salariului pentru membrii care fac parte din personalul întreprinderii de dimensiune comunitară sau al grupului de întreprinderi de dimensiune comunitară, în timpul absenţei necesare exercitării atribuţiilor acestora. (3) Persoanele prevăzute la alin. (1) nu pot fi supuse vreunei discriminări, concediate sau supuse altor sancţiuni, ca urmare a îndeplinirii atribuţiilor lor în conformitate cu prevederile prezentei legi. (4) Membrilor grupului special de negociere, ai comitetului european de întreprindere şi reprezentanţilor salariaţilor trebuie să le fie acordate timpul şi mijloacele necesare pentru a le permite să informeze salariaţii cu privire la stadiul şi rezultatele procesului de informare şi consultare.  +  Capitolul VI Dispoziţii diverse  +  Articolul 43 (1) Relaţiile dintre conducerea centrală din România şi comitetul european de întreprindere se bazează pe principiul colaborării, cu respectarea drepturilor şi obligaţiilor lor reciproce. (2) Colaborarea dintre conducerea centrală şi reprezentanţii salariaţilor este necesară şi în cadrul procedurii de informare şi consultare a salariaţilor. (3) Negocierile dintre conducerea centrală şi grupul special de negociere se bazează pe principiul colaborării.  +  Articolul 44Informaţiile cu caracter confidenţial comunicate cu acest titlu membrilor grupului special de negociere, membrilor comitetului european de întreprindere, experţilor, precum şi reprezentanţilor salariaţilor nu pot fi dezvăluite unor terţi nici după expirarea mandatului, indiferent de locul unde se găsesc aceste persoane.  +  Articolul 45 (1) Conducerea centrală din România nu este obligată să comunice informaţii atunci când acestea, potrivit unor criterii obiective, prin natura lor, ar afecta grav funcţionarea întreprinderilor respective sau le-ar prejudicia. (2) Conducerea centrală din România are obligaţia motivării în scris a refuzului divulgării informaţiilor prevăzute la alin. (1).  +  Articolul 46Solicitarea venită din partea conducerii centrale de respectare a confidenţialităţii, respectiv decizia conducerii centrale de a nu divulga informaţiile prevăzute la art. 45 poate fi contestată de comitetul european de întreprindere sau de reprezentanţii salariaţilor la instanţele judecătoreşti competente, în termen de 30 de zile.  +  Capitolul VII Răspunderea contravenţională  +  Articolul 47Constituie contravenţii şi se sancţionează cu amendă de la 2.000 lei la 4.000 lei următoarele fapte*):--------- Notă *) Amenzile sunt exprimate în monedă nouă potrivit dispoziţiilor Legii nr. 348/2004 privind denominarea monedei naţionale, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 664 din 23 iulie 2004, cu modificările şi completările ulterioare. a) obstrucţionarea constituirii, organizării sau funcţionării grupului special de negociere, a comitetului european de întreprindere sau împiedicarea instituirii ori aplicării procedurii de informare sau consultare a angajaţilor de către un membru al conducerii centrale ori al conducerii de un alt nivel în cadrul unei întreprinderi de dimensiune comunitară sau al unui grup de întreprinderi de dimensiune comunitară ori de către o persoană care acţionează în numele acestora; b) discriminarea unui membru al grupului special de negociere, al comitetului european de întreprindere sau al unui reprezentant al salariaţilor, care acţionează conform prezentei legi; c) divulgarea informaţiilor cu caracter confidenţial de către persoanele cărora le-au fost comunicate în cadrul procedurilor prevăzute de prezenta lege.  +  Articolul 48Constatarea contravenţiilor şi aplicarea sancţiunilor se fac de către organele de control ale Ministerului Muncii, Solidarităţii Sociale şi Familiei**) sau de către alte organe care, potrivit legii, au dreptul să efectueze control.----------- Notă **) Conform art. 15 lit. f) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 24/2007 privind stabilirea unor măsuri de reorganizare în cadrul administraţiei publice centrale, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 247 din 12 aprilie 2007, în cuprinsul actelor normative în vigoare denumirea "Ministerul Muncii, Solidarităţii Sociale şi Familiei" se înlocuieşte cu "Ministerul Muncii, Familiei şi Egalităţii de Şanse".  +  Articolul 49Contravenţiilor prevăzute la art. 47 li se aplică dispoziţiile Ordonanţei Guvernului nr. 2/2001 privind regimul juridic al contravenţiilor, aprobată cu modificări şi completări prin Legea nr. 180/2002, cu modificările şi completările ulterioare.  +  Capitolul VIII Dispoziţii finale  +  Articolul 50Prezenta lege nu aduce atingere drepturilor la informare şi consultare ale salariaţilor, prevăzute de legislaţia română în vigoare.  +  Articolul 51Prezenta lege intră în vigoare la data aderării României la Uniunea Europeană.Prezenta lege transpune:Directiva Consiliului 94/45/CE privind instituirea unui comitet european de întreprindere sau a unei proceduri de informare şi consultare a lucrătorilor în întreprinderile şi grupurile de întreprinderi de dimensiune comunitară, publicată în Jurnalul Oficial al Comunităţilor Europene (JOCE) nr. L 254 din 30 septembrie 1994***);prevederile art. 13 alin. (1) din Directiva Consiliului 2001/86/CE de completare a Statutului societăţii europene în ceea ce priveşte implicarea salariaţilor, publicată în Jurnalul Oficial al Comunităţilor Europene (JOCE) nr. L 294 din 10 noiembrie 2001****);prevederile art. 15 alin. (1) din Directiva Consiliului 2003/72/CE de completare a Statutului societăţii europene de cooperare cu privire la implicarea salariaţilor, publicată în Jurnalul Oficial al Comunităţilor Europene (JOCE) nr. L 207 din 18 august 2003****).--------- Notă ***) Norma de transpunere se regăseşte în Legea nr. 217/2005, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 628 din 19 iulie 2005. Notă ****) Normele de transpunere au fost introduse prin Legea nr. 468/2006, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 1.028 din 27 decembrie 2006.-------