ORDONANTA nr. 63 din 29 august 2002 (*actualizata*)privind atribuirea sau schimbarea de denumiri(actualizata până la data de 3 februarie 2003*)
EMITENT
  • GUVERNUL




  • -------------*) Textul initial a fost publicat în MONITORUL OFICIAL nr. 646 din 30 august 2002. Aceasta este forma actualizata de S.C. "Centrul Teritorial de Calcul Electronic" S.A. până la data de 3 februarie 2003, cu modificările aduse de LEGEA nr. 48 din 21 ianuarie 2003.În temeiul prevederilor art. 107 din Constitutia României, precum şi ale art. 1 pct. IV.5 din Legea nr. 411/2002 privind abilitarea Guvernului de a emite ordonante,Guvernul României adopta prezenta ordonanţă.  +  Articolul 1Atribuirea sau schimbarea de denumiri pentru unităţi administrativ-teritoriale, precum şi pentru sate, localităţi componente ale municipiilor şi oraşelor, statiuni balneoclimaterice şi statiuni turistice se face prin lege.  +  Articolul 2Atribuirea sau schimbarea de denumiri, altele decat cele prevăzute la art. 1, se face de către: a) Guvern, prin hotărâre, pentru institutii publice şi obiective de interes naţional; b) autorităţile administraţiei publice centrale, pentru obiective şi institutii publice pe care le infiinteaza, precum şi pentru cele care se afla în subordinea acestora; c) consiliile judetene, prin hotărâre, pentru instituţiile publice şi obiectivele de interes judetean, cu avizul consiliului local pe al cărui teritoriu administrativ sunt amplasate instituţiile şi obiectivele în cauza; d) consiliile locale, prin hotărâre, pentru parcuri, piete, oboare, cartiere, străzi, statii ale mijloacelor de transport în comun, precum şi pentru obiective şi institutii de interes local aflate în subordinea lor.  +  Articolul 3 (1) Proiectele de hotărâri ale consiliilor judetene sau locale, având ca obiect atribuirea ca denumire a unor nume de personalitati ori evenimente istorice, politice, culturale sau de orice alta natura ori schimbarea unor astfel de denumiri vor putea fi adoptate numai după ce au fost analizate şi avizate de comisia de atribuire de denumiri judeteana, respectiv a municipiului Bucureşti. (2) Comisia de atribuire de denumiri este formata din 5 membri, specialisti din domeniile istoriei, etnografiei, geografiei, lingvisticii sau artei, din care un presedinte şi un vicepresedinte. (3) Componenta nominala a comisiei de atribuire de denumiri se stabileste prin ordin al prefectului. (4) Secretariatul comisiei de atribuire de denumiri va fi asigurat prin grija secretarului general al prefecturii. (5) În judeţele în care cetatenii aparţinând unei minoritati naţionale au o pondere de peste 20% din numărul locuitorilor, specialistii prevăzuţi la alin. (2) vor fi numiti şi din randul minoritatii respective.----------------Alin. (6) al art. 3 a fost abrogat de pct. 1 al articolului unic din LEGEA nr. 48 din 21 ianuarie 2003, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 69 din 3 februarie 2003.  +  Articolul 4 (1) Pentru activitatea desfăşurată în cadrul comisiei prevăzute la art. 3 alin. (2), membrii acesteia primesc o indemnizatie de sedinta. (2) Cuantumul indemnizatiei de sedinta, sursele de constituire a sumelor necesare şi condiţiile de acordare se stabilesc prin hotărâre a Guvernului, la propunerea Ministerului Administraţiei Publice, în termen de 30 de zile de la publicarea prezentei ordonante în Monitorul Oficial al României, Partea I.  +  Articolul 5 (1) Solicitarea avizului comisiei de atribuire de denumiri, în cazurile prevăzute la art. 3 alin. (1), este obligatorie. Avizul are caracter consultativ şi se emite cu votul majorităţii membrilor comisiei, în termen de cel mult 60 de zile de la data solicitarii. (2) În cazul în care avizul comisiei nu este emis în termenul prevăzut la alin. (1), consiliul local ori judetean, după caz, poate adopta hotărârea de atribuire sau schimbare de denumiri şi în lipsa acestuia. (3) Hotărârile consiliilor locale şi ale consiliilor judetene adoptate fără solicitarea avizului comisiei de atribuire de denumiri sunt nule de drept. Nulitatea se constata de către instanţa de contencios administrativ, la sesizarea prefectului sau a oricarei persoane interesate.----------------Art. 5 a fost modificat de pct. 2 al articolului unic din LEGEA nr. 48 din 21 ianuarie 2003, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 69 din 3 februarie 2003.  +  Articolul 6 (1) Ministerul Administraţiei Publice asigura tinerea evidentei denumirii unităţilor administrativ-teritoriale, satelor, localitatilor componente ale municipiilor şi oraşelor, a statiunilor balneoclimaterice şi statiunilor turistice. (2) Autorităţile administraţiei publice centrale asigura tinerea evidentei denumirii instituţiilor şi obiectivelor aflate în subordinea lor. (3) Consiliile judetene, respectiv consiliile locale, asigura tinerea evidentei denumirii instituţiilor şi obiectivelor prevăzute la art. 2 lit. c) şi d), existente pe raza unităţilor administrativ-teritoriale în care funcţionează.  +  Articolul 7Pe data intrarii în vigoare a prezentei ordonante se abroga Decretul-lege nr. 100/1990 privind atribuirea sau schimbarea de denumiri, republicat în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 118 din 30 octombrie 1990, precum şi orice alte dispozitii contrare.PRIM-MINISTRUADRIAN NASTASEContrasemnează:---------------Ministrul administraţiei publice,Octav CozmancaBucureşti, 29 august 2002.Nr. 63.----------