ORDONANŢA DE URGENŢĂ nr. 194 din 12 decembrie 2002 (**republicată**)(*actualizata*)privind regimul strainilor în România**)(actualizată până la data de 29 martie 2007*)
----------------**) Republicată în temeiul art. III din Legea nr. 357/2003 pentru aprobarea Ordonantei de urgenta a Guvernului nr. 194/2002 privind regimul strainilor în România, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 537 din 25 iulie 2003, dandu-se textelor o noua numerotare.Ordonanţa de urgenta a Guvernului nr. 194/2002 privind regimul strainilor în România a fost publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 955 din 27 decembrie 2002. + Capitolul I Dispozitii generaleDispozitii generale + Articolul 1Domeniul de reglementarePrezenta ordonanţă de urgenţă constituie cadrul prin care sunt reglementate intrarea, sederea şi ieşirea strainilor pe teritoriul României sau de pe teritoriul României, drepturile şi oblibaţiile acestora, precum şi măsuri specifice de control al imigratiei, în conformitate cu oblibaţiile asumate de România prin documentele internationale la care este parte. + Articolul 2DefinitiiPentru scopurile prezentei ordonante de urgenta, termenii şi expresiile de mai jos au urmatorul înţeles: a) strain - persoana care nu are cetatenia română; b) apatrid - strainul care nu are cetatenia nici unui stat;b^1) rezident - strainul titular al unui permis de sedere temporara sau al unei cărţi de rezidenta, acordate în condiţiile prezentei ordonante de urgenta;----------------Litera b^1) a art. 2 a fost modificata de pct. 1 al art. I din LEGEA nr. 56 din 13 martie 2007, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 201 din 26 martie 2007.b^2) rezident permanent - strainul titular al unui permis de sedere permanenta sau al unei cărţi de rezidenta permanenta, acordate în condiţiile prezentei ordonante de urgenta;----------------Litera b^2) a art. 2 a fost modificata de pct. 1 al art. I din LEGEA nr. 56 din 13 martie 2007, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 201 din 26 martie 2007.b^3) sponsor - strainul cu sedere legala pe teritoriul României, care depune cerere pentru reintregirea familiei în condiţiile prezentei ordonante de urgenta;----------------Litera b^3) a art. 2 a fost introdusa de pct. 2 al art. I din LEGEA nr. 56 din 13 martie 2007, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 201 din 26 martie 2007.b^4) Centrul Naţional de Vize - structura specializata în cadrul Directiei generale afaceri consulare din Ministerul Afacerilor Externe, care contribuie la stabilirea şi realizarea politicii naţionale de vize a României, împreună cu celelalte institutii din administratia publică centrala, potrivit competentelor stabilite prin lege;----------------Litera b^4) a art. 2 a fost introdusa de pct. 2 al art. I din LEGEA nr. 56 din 13 martie 2007, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 201 din 26 martie 2007. c) Autoritatea pentru straini - structura specializata, organizata în subordinea Ministerului Administraţiei şi Internelor, care exercită atribuţiile ce îi sunt date în competenţa, prin lege, cu privire la regimul strainilor în România, combaterea sederii ilegale, precum şi cu privire la gestionarea evidentei strainilor cărora li s-a acordat dreptul de sedere în România; d) viza - autorizatia, materializata prin aplicarea unui colant sau a unei stampile pe un document de trecere a frontierei de stat valabil, care permite strainului supus acestei obligativitati să se prezinte la un punct de trecere a frontierei pentru a solicita tranzitul sau sederea temporara pentru o perioadă determinata, cu indeplinirea condiţiilor prevăzute de prezentul act normativ;----------------Litera d) a art. 2 a fost modificata de pct. 2 al articolului unic din LEGEA nr. 482 din 10 noiembrie 2004, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 1.116 din 27 noiembrie 2004. e) viza de tranzit aeroportuar - autorizatia acordată de misiunile diplomatice sau oficiile consulare ale României, care permite strainului sa treaca prin zona internationala de tranzit a unui aeroport român, fără a intra pe teritoriul statului român, cu ocazia unei escale sau a unui transfer între doua tronsoane ale unui zbor international; f) drept de sedere - dreptul acordat strainului de către autorităţile competente, de a rămâne pe teritoriul României pentru o perioadă determinata, în condiţiile legii; g) permis de sedere - documentul de identitate care se elibereaza de către Autoritatea pentru straini, în condiţiile legii, strainului caruia i se prelungeste dreptul de sedere în România sau celui caruia i se acordă dreptul de sedere permanenta, după caz; h) căsătorie de convenienta - căsătoria incheiata cu singurul scop de a eluda condiţiile de intrare şi sedere a strainilor şi de a obtine dreptul de sedere pe teritoriul României. i) interviu - discutia purtata de un reprezentant al autorităţilor române cu persoana care solicită acordarea vizei române sau prelungirea dreptului de sedere în condiţiile prezentei ordonante de urgenta, în scopul obtinerii de informaţii suplimentare cu privire la datele inscrise în cererile formulate, motivele deplasarii şi sederii în România şi veridicitatea documentelor prezentate;----------------Litera i) a art. 2 a fost introdusa de pct. 3 al art. I din LEGEA nr. 56 din 13 martie 2007, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 201 din 26 martie 2007. j) ofiter de interviu - lucratorul din cadrul Autorităţii pentru straini, cu atribuţii în constatarea existentei elementelor căsătoriei de convenienta;----------------Litera j) a art. 2 a fost introdusa de pct. 3 al art. I din LEGEA nr. 56 din 13 martie 2007, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 201 din 26 martie 2007. + Articolul 3Drepturile strainilor (1) Strainii care locuiesc legal în România se bucura de protectia generală a persoanelor şi a averilor, garantata de Constitutie şi de alte legi, precum şi de drepturile prevăzute în tratatele internationale la care România este parte. (2) Strainii aflati legal în România se pot deplasa liber şi îşi pot stabili reşedinţa sau, după caz, domiciliul oriunde pe teritoriul României. (3) Strainii care locuiesc legal în România şi parasesc temporar teritoriul statului român au dreptul de a reintra pe toata durata valabilităţii permisului de sedere. (4) Pot beneficia de măsuri de protecţie sociala din partea statului, în aceleasi condiţii ca şi cetatenii români, numai strainii cu reşedinţa sau domiciliul în România. (5) Strainii cărora li s-a eliberat un document de către Autoritatea pentru straini au dreptul de a verifica datele personale inscrise în acesta şi, când este cazul, să solicite corectarea sau eliminarea unor date care nu corespund realitatii. (6) Strainii cuprinşi în învăţământul de toate gradele au acces, fără restrictii, la activităţile scolare şi de instruire în societate. + Articolul 4Oblibaţiile strainilor (1) Pe timpul sederii în România strainii sunt obligati să respecte legislatia română. (2) Strainii nu pot organiza pe teritoriul României partide politice ori alte organizaţii sau grupari similare acestora şi nici nu pot face parte din acestea, nu pot ocupa functii şi demnitati publice şi nu pot initia, organiza sau participa la manifestatii ori intruniri care aduc atingere ordinii publice sau sigurantei naţionale. (3) Strainii nu pot finanta partide, organizaţii, grupari sau manifestatii ori intruniri dintre cele prevăzute la alin. (2). (4) Strainii aflati pe teritoriul României sunt obligati să respecte scopul pentru care li s-a acordat dreptul de a intra şi, după caz, de a rămâne pe teritoriul României, sa nu ramana pe teritoriul României peste perioada pentru care li s-a aprobat sederea, precum şi să depună toate diligentele necesare pentru a iesi din România până la expirarea acestei perioade. (5) Strainii care intra pe teritoriul statului român sau care ies de pe acesta au obligaţia de a se supune controlului pentru trecerea frontierei de stat, potrivit legii. (6) Strainii aflati pe teritoriul României au obligaţia de a se supune, în condiţiile legii, controlului organelor de politie şi al celorlalte autorităţi publice competente în acest sens. + Articolul 5Politica în domeniul imigratiei (1) Anual, prin hotărâre a Guvernului, se stabilesc: a) numărul permiselor de muncă ce pot fi eliberate strainilor pentru incadrarea în munca, stabilit conform prevederilor legislaţiei privind permisele de muncă;-------------Litera b) a alin. (1) al art. 5 a fost abrogata de pct. 4 al art. I din LEGEA nr. 56 din 13 martie 2007, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 201 din 26 martie 2007. c) cuantumul alocatiilor necesare pentru hranirea, întreţinerea şi cazarea în centre, precum şi al celor pentru asistenţa medicală şi spitalizare; d) cuantumul sumelor reprezentand mijloacele corespunzătoare atât pentru întreţinerea pe perioada sederii, cat şi pentru intoarcerea în tara de origine sau pentru tranzitul către alt stat, prevăzute la art. 6 alin. (1) lit. c);-------------Litera e) a art. 5 a fost abrogata de pct. 3 al articolului unic din LEGEA nr. 482 din 10 noiembrie 2004, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 1.116 din 27 noiembrie 2004. (2) Guvernul poate stabili, prin hotărâre, ori de cate ori este cazul, introducerea ori suspendarea unor facilităţi pe termen scurt, la acordarea dreptului de a intra sau, după caz, la prelungirea dreptului de sedere pe teritoriul României, pentru anumite categorii de straini, precum şi perioadele pentru care se acordă, respectiv se suspenda aceste facilităţi. Pe termen lung, Guvernul stabileste strategia naţionala în domeniul imigratiei.-------------Alin. (2) al art. 5 a fost introdus de pct. 4 al articolului unic din LEGEA nr. 482 din 10 noiembrie 2004, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 1.116 din 27 noiembrie 2004. (3) Guvernul României, prin instituţiile abilitate, transmite Comisiei Europene şi guvernelor celorlalte state membre în timp util şi nu mai tarziu de momentul în care sunt facute publice, informaţii privind: a) proiectele de acte normative care propun măsuri cu privire la lucratorii din state terte şi membrii lor de familie, în ceea ce priveste intrarea, sederea şi angajarea în munca, precum şi realizarea egalitatii de tratament în condiţiile de viaţa şi de muncă, drepturile salariale şi alte drepturi economice, promovarea integrarii în forta de muncă autohtona şi în societate şi returnarea voluntara în tara de origine a unor astfel de persoane; b) proiecte de acorduri cu privire la subiectele prevăzute la lit. a), precum şi proiectele de acorduri de cooperare pe care intenţionează să le negocieze sau să le renegocieze cu state terte, când aceste acorduri conţin prevederi referitoare la subiectele menţionate la lit. a); c) proiecte de acorduri privind condiţiile de sedere şi angajare în munca a propriilor cetăţeni care lucreaza în state terte şi a membrilor de familie ai acestora, pe care intenţionează să le negocieze sau să le renegocieze cu statele respective.-------------Alin. (3) al art. 5 a fost introdus de pct. 1 al articolului unic din ORDONANŢA DE URGENŢĂ nr. 113 din 14 iulie 2005, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 658 din 25 iulie 2005. (4) Guvernul României transmite Comisiei Europene şi guvernelor celorlalte state membre textele actelor normative în vigoare, precum şi textele acordurilor incheiate cu state terte, care reglementeaza subiectele menţionate la alin. (3) lit. a).-------------Alin. (4) al art. 5 a fost introdus de pct. 1 al articolului unic din ORDONANŢA DE URGENŢĂ nr. 113 din 14 iulie 2005, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 658 din 25 iulie 2005. + Capitolul II Dispozitii generale privind intrarea, sederea şi ieşirea strainilorDispozitii generale privind intrarea, sederea şi ieşirea strainilor + Secţiunea 1 Intrarea strainilor pe teritoriul RomânieiIntrarea strainilor pe teritoriul României + Articolul 6Condiţii cu privire la intrarea strainilor (1) Intrarea pe teritoriul României poate fi permisa strainilor care indeplinesc urmatoarele condiţii: a) poseda un document valabil de trecere a frontierei de stat, care este acceptat de statul român; b) poseda viza română acordată în condiţiile prezentei ordonante de urgenta sau, după caz, poseda permis de sedere valabil, dacă prin înţelegeri internationale nu s-a stabilit altfel; c) prezinta, în condiţiile prezentei ordonante de urgenta, documente care justifica scopul şi condiţiile sederii lor şi care fac dovada existentei unor mijloace corespunzătoare atât pentru întreţinere pe perioada sederii, cat şi pentru intoarcerea în tara de origine sau pentru tranzitul către alt stat în care exista siguranţa ca li se va permite intrarea; d) prezinta garantii ca li se va permite intrarea pe teritoriul statului de destinatie sau ca vor părăsi teritoriul României, în cazul strainilor aflati în tranzit; e) nu sunt inclusi în categoria strainilor împotriva cărora s-a instituit măsura interzicerii intrarii în România sau care au fost declarati indezirabili;e^1) nu au încălcat anterior, în mod nejustificat, scopul declarat la obtinerea vizei sau, după caz, la intrarea pe teritoriul României ori nu au incercat sa treaca frontiera României cu documente false;-------------Litera e^1) a alin. (1) al art. 6 a fost introdusa de pct. 5 al art. I din LEGEA nr. 56 din 13 martie 2007, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 201 din 26 martie 2007.e^2) pe numele lor nu au fost introduse alerte în Sistemul Informatic Schengen în scopul refuzarii intrarii;-------------Litera e^2) a alin. (1) al art. 6 a fost introdusa de pct. 5 al art. I din LEGEA nr. 56 din 13 martie 2007, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 201 din 26 martie 2007. f) nu prezinta un pericol pentru apararea şi siguranţa naţionala, ordinea, sănătatea ori morala publică. (2) Cetatenilor straini - membri de familie ai cetatenilor români, precum şi strainilor titulari ai unui drept de sedere permanenta pe teritoriul statelor membre ale Uniunii Europene li se permite intrarea pe teritoriul României fără indeplinirea condiţiilor prevăzute la alin. (1) lit. c) şi d).-------------Alin. (2) al art. 6 a fost modificat de pct. 6 al art. I din LEGEA nr. 56 din 13 martie 2007, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 201 din 26 martie 2007. (3) Strainilor care stationeaza în zonele de tranzit international ale aeroporturilor, în zonele de tranzit la frontiera de stat sau în centrele de cazare care au regimul zonei de tranzit ori pe navele sau ambarcatiunile ancorate în porturi maritime şi fluviale nu li se aplică prevederile prezentei ordonante de urgenta referitoare la condiţiile de intrare şi de sedere a strainilor pe teritoriul României. (4) Intrarea strainilor pe teritoriul României se poate face prin orice punct de trecere a frontierei de stat deschis traficului international de persoane. (5) Trecerea frontierei de stat române de către straini se poate face şi prin alte locuri, în condiţiile stabilite prin acorduri şi înţelegeri între România şi alte state. + Articolul 7Oblibaţiile transportatorilor (1) Este interzisa aducerea în România de către companiile de transport a strainilor care nu indeplinesc condiţiile prevăzute la art. 6 alin. (1) lit. a) şi b). (2) În cazul nerespectarii dispoziţiilor alin. (1), compania de transport respectiva este obligata să asigure transportul imediat al strainilor în cauza la locul de îmbarcare sau într-un alt loc pe care strainii îl accepta şi unde sunt acceptati. Dacă acest lucru nu este posibil, transportatorul este obligat să asigure cheltuielile privind cazarea şi întreţinerea, precum şi toate celelalte cheltuieli determinate de indepartarea de pe teritoriul României, denumita în continuare indepartare.-------------Alin. (2) al art. 7 a fost modificat de pct. 7 al art. I din LEGEA nr. 56 din 13 martie 2007, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 201 din 26 martie 2007. (3) Oblibaţiile prevăzute la alin. (2) sunt aplicabile şi companiilor de transport cu care sosesc în România strainii aflati în tranzit, dacă: a) transportatorul care urmeaza să-i preia pentru a-i duce în tara de destinatie refuza să-i imbarce; b) autorităţile statului de destinatie nu permit intrarea strainilor şi îi returneaza în România. + Articolul 8Nepermiterea intrarii în România (1) Strainilor li se refuza intrarea pe teritoriul statului român dacă: a) nu indeplinesc condiţiile prevăzute la art. 6 alin. (1); b) sunt semnalati de organizaţii internationale la care România este parte, precum şi de institutii specializate în combaterea terorismului ca finanţează, pregatesc, sprijina în orice mod sau comit acte de terorism; c) exista indicii ca fac parte din grupuri infractionale organizate cu caracter transnational sau ca sprijina în orice mod activitatea acestor grupuri; d) exista motive serioase să se considere ca au savarsit sau au participat la savarsirea unor infractiuni contra pacii şi omenirii ori a unor crime de razboi sau crime contra umanitatii, prevăzute în conventiile internationale la care România este parte. (2) Organele politiei de frontieră pot refuza intrarea strainilor pe teritoriul statului român şi în urmatoarele situaţii: a) au savarsit infractiuni pe perioada altor sederi în România ori în strainatate împotriva statului sau a unui cetatean român; b) au introdus sau au incercat să introducă ilegal în România alti straini;-------------Litera c) a alin. (2) al art. 8 a fost abrogata de pct. 8 al art. I din LEGEA nr. 56 din 13 martie 2007, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 201 din 26 martie 2007. d) sufera de maladii care pot pune în pericol grav sănătatea publică, stabilite prin ordin al ministrului sănătăţii.----------------Alin. (2) al art. 8 a fost modificat de pct. 5 al articolului unic din LEGEA nr. 482 din 10 noiembrie 2004, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 1.116 din 27 noiembrie 2004. (3) Organele şi instituţiile care deţin date şi informaţii cu privire la existenta unor situaţii de natura celor prevăzute la alin. (1) şi (2) au obligaţia sa informeze Inspectoratul General al Politiei de Frontiera şi Autoritatea pentru straini sau formatiunile teritoriale ale acestora. (4) Măsura nepermiterii intrarii în România se motiveaza de organele politiei de frontieră şi se comunică imediat persoanei în cauza şi Directiei generale afaceri consulare din cadrul Ministerului Afacerilor Externe. + Articolul 9Oblibaţiile strainului (1) Strainul caruia i-a fost refuzata intrarea în România este obligat sa părăsească imediat punctul de trecere a frontierei de stat către tara de origine sau orice alta destinatie pe care o doreste, cu excepţia teritoriului României. (2) În cazul în care parasirea imediata a punctului de trecere a frontierei de stat de către strainul prevăzut la alin. (1) nu este posibila, organele politiei de frontieră pot lua măsura cazarii acestuia într-un spatiu sau loc amenajat în acest scop în zona de tranzit, pus la dispoziţie de administratorul punctului de trecere a frontierei, până la încetarea motivelor care fac imposibila plecarea acestuia, dar nu mai mult de 24 de ore de la data cazarii. + Articolul 10Documente de trecere a frontierei de stat acceptate de statul român (1) Urmatoarele documente de trecere a frontierei de stat sunt acceptate de România, cu condiţia ca acestea sa ateste identitatea şi cetatenia sau, după caz, calitatea de apatrid a deţinătorului: a) pasapoartele, titlurile de voiaj, carnetele de marinar sau alte documente similare eliberate, la standardele cerute de practica internationala, de către statele, teritoriile sau entitatile internationale recunoscute de România; b) cartea de identitate sau alte documente similare, pe bază de reciprocitate sau unilateral, pentru cetatenii aparţinând statelor stabilite prin hotărâre a Guvernului României; c) documentele de calatorie ale refugiatilor, eliberate în baza Convenţiei de la Geneva din 1951 privind statutul refugiatilor, şi documentele de calatorie eliberate strainilor cărora li s-a acordat protecţie umanitara condiţionată; d) documentele de calatorie ale apatrizilor, eliberate de statele în care acestia îşi au domiciliul. (2) Strainii inclusi într-un document de trecere a frontierei de stat aparţinând altei persoane pot intra sau iesi în/din România numai împreună cu titularul acestuia. (3) Strainii pot intra şi iesi în/din România şi pe baza unui pasaport colectiv, numai în grup, cu condiţia ca fiecare membru al grupului sa posede un document individual care atesta identitatea şi în care este aplicata fotografia titularului, iar conducatorul grupului să fie în posesia unui document individual de trecere a frontierei de stat. (4) La propunerea Ministerului Afacerilor Externe şi a Ministerului Administraţiei şi Internelor Guvernul va da publicităţii lista cuprinzand documentele de trecere a frontierei de stat acceptate de statul român pentru intrarea în tara, emise de statele sau entitatile internationale recunoscute de România. (5) Din considerente umanitare sau în aplicarea unor acorduri ori înţelegeri internationale la care România este parte, Guvernul României poate aproba, prin hotărâre, şi alte documente pe baza cărora se poate permite intrarea pe teritoriul României. + Secţiunea a 2-a Sederea strainilor în RomâniaSederea strainilor în România + Articolul 11Dispozitii generale privind sederea strainilor (1) Strainii aflati temporar în mod legal în România pot rămâne pe teritoriul statului român numai până la data la care inceteaza dreptul de sedere stabilit prin viza sau, după caz, prin permisul de sedere. (2) În cazul în care prin conventiile internationale sau actele normative prin care se desfiinteaza unilateral regimul de vize nu este prevăzută perioada pentru care vizele sunt desfiinţate, strainilor care nu au obligaţia obtinerii vizei pentru a intră în România li se permite accesul pe teritoriul statului român şi pot sa ramana până la 90 de zile, în decurs de 6 luni, începând cu ziua primei intrari în tara. + Articolul 12Condiţii cu privire la gazduirea strainilor (1) Strainul intrat legal pe teritoriul României are obligaţia sa anunte despre aceasta organul de politie competent teritorial, în termen de 3 zile de la data intrarii. Fac excepţie cetatenii statelor membre ale Uniunii Europene, precum şi ale Spatiului Economic European.-----------------Alin. (1) al art. 12 a fost modificat de pct. 1 al art. I din LEGEA nr. 306 din 25 octombrie 2005, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 962 din 31 octombrie 2005. (2) În situaţia cazarii în hoteluri sau în alte amenajari turistice, strainul va îndeplini formalitatile de luare în evidenta la administratia locului respectiv care, în termen de 24 de ore, va comunică datele necesare organului de politie competent teritorial. + Articolul 13Informarea autorităţilor cu privire la schimbările intervenite în situaţia strainului (1) Pe durata sederii în România strainii sunt obligati sa declare la formatiunea teritoriala a Autorităţii pentru straini, care le-a acordat dreptul de sedere, urmatoarele:-----------------Litera a) a alin. (1) al art. 13 a fost abrogata de pct. 4 al articolului unic din ORDONANŢA DE URGENŢĂ nr. 113 din 14 iulie 2005, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 658 din 25 iulie 2005. b) orice modificare intervenita în situaţia personala, în special schimbarea cetateniei, incheierea, desfacerea sau anularea căsătoriei, nasterea unui copil, decesul unui membru de familie aflat pe teritoriul României; c) orice modificare intervenita în legătură cu angajarea sa în munca; d) pierderea, prelungirea valabilităţii sau schimbarea documentului de trecere a frontierei de stat.(1^1) Strainul care îşi schimba domiciliul sau reşedinţa este obligat ca, în termen de 15 zile de la data mutarii la noua adresa, să se prezinte la formatiunea Autorităţii pentru straini competenţa teritorial, pentru luarea în evidenta şi efectuarea menţiunilor corespunzătoare în documentul de identitate.-----------------Alin. (1^1) al art. 13 a fost introdus de pct. 5 al articolului unic din ORDONANŢA DE URGENŢĂ nr. 113 din 14 iulie 2005, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 658 din 25 iulie 2005. (2) Furtul sau pierderea documentelor de trecere a frontierei de stat va fi declarata organului de politie competent teritorial. (3) Declaratiile prevăzute la alin. (1) se fac în termen de 30 de zile, iar cele prevăzute la alin. (2), în termen de 48 de ore. + Secţiunea a 3-a Ieşirea strainilor de pe teritoriul RomânieiIeşirea strainilor de pe teritoriul României + Articolul 14Ieşirea strainilor (1) În cazul în care strainul nu mai este în posesia documentului de trecere a frontierei de stat în baza caruia a intrat în tara, acesta trebuie să prezinte la ieşirea din România un nou document valabil de trecere a frontierei de stat.-----------------Alin. (1) al art. 14 a fost modificat de pct. 6 al articolului unic din ORDONANŢA DE URGENŢĂ nr. 113 din 14 iulie 2005, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 658 din 25 iulie 2005.-----------------Alin. (1^1) al art. 14 a fost abrogat de pct. 7 al articolului unic din ORDONANŢA DE URGENŢĂ nr. 113 din 14 iulie 2005, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 658 din 25 iulie 2005. (2) Ieşirea din tara a strainilor care au cetatenia mai multor state se face pe baza documentului de trecere a frontierei de stat cu care au intrat. În cazuri deosebite, organele politiei de frontieră pot permite ieşirea din tara şi în baza documentului care atesta o alta cetatenie. + Articolul 15Nepermiterea iesirii (1) Strainului nu i se permite ieşirea din tara în urmatoarele situaţii: a) este invinuit sau inculpat intr-o cauza penala şi magistratul dispune instituirea masurii interdicţiei de parasire a localităţii sau a tarii; b) a fost condamnat prin hotărâre judecătorească rămasă definitivă şi are de executat o pedeapsă privativa de libertate. (2) În situaţiile prevăzute la alin. (1) măsura de a nu permite ieşirea de pe teritoriul României va fi luata de organul competent din cadrul Ministerului Administraţiei şi Internelor numai în baza solicitarii scrise a procurorului, a instanţelor judecătorești şi a organelor prevăzute de lege care au atribuţii de punere în executare a pedepsei inchisorii. (3) În toate situaţiile se vor preciza motivele pentru care se solicita măsura şi, după caz, vor fi prezentate documentele doveditoare. (4) Nepermiterea iesirii din tara se realizează prin: a) instituirea consemnului nominal în sistemul de evidenta a traficului la frontiera de stat, de către Inspectoratul General al Politiei de Frontiera; b) aplicarea în documentele de trecere a frontierei de stat a stampilei cu simbolul "C" de către Autoritatea pentru straini şi formatiunile sale teritoriale. + Articolul 16Încetarea masurii de nepermitere a iesirii (1) Revocarea masurii se va face prin anularea consemnului nominal sau prin aplicarea stampilei cu simbolul "L" în documentul de trecere a frontierei de stat, la solicitarea scrisa a autorităţii publice careia îi revine o astfel de competenţa potrivit legii, pentru cazurile prevăzute la art. 15 alin. (1). (2) Măsura de nepermitere a iesirii inceteaza de drept dacă strainul aflat în una dintre situaţiile prevăzute la art. 15 dovedeste, cu documente emise de autorităţile competente, potrivit legii, organului abilitat din cadrul Ministerului Administraţiei şi Internelor ca: a) s-a dispus neinceperea urmaririi penale, scoaterea de sub urmărire penala ori s-a dispus încetarea urmaririi penale, a fost achitat sau s-a dispus încetarea procesului penal; b) a executat pedeapsa, a fost gratiat, beneficiaza de amnistie sau a fost condamnat, prin hotărâre judecătorească rămasă definitivă, cu suspendarea condiţionată a executarii pedepsei. + Capitolul III Regimul acordarii vizelorRegimul acordarii vizelor + Secţiunea 1 Dispozitii generaleDispozitii generale + Articolul 17Forma şi conţinutul vizeiForma, conţinutul şi elementele de securizare ale vizei se aproba prin hotărâre a Guvernului României, la propunerea Ministerului Afacerilor Externe cu consultarea Ministerului Administraţiei şi Internelor şi în conformitate cu standardele Uniunii Europene în domeniu. + Articolul 18Limitele drepturilor conferite de viza (1) Viza da dreptul titularului de a intra pe teritoriul României numai în situaţia în care, în momentul prezentarii acestuia în punctul de trecere a frontierei de stat, se constata de către organele Politiei de Frontiera Române că nu exista vreunul dintre motivele de nepermitere a intrarii în România, prevăzute la art. 8 alin. (1) şi (2). (2) Dreptul de sedere acordat prin viza se poate exercita numai în perioada de valabilitate a vizei.-------------Alin. (2) al art. 18 a fost introdus de pct. 9 al art. I din LEGEA nr. 56 din 13 martie 2007, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 201 din 26 martie 2007. + Articolul 19Exceptarea de la regimul obligativitatii vizelor (1) Sunt exceptati de la obligativitatea vizelor cetatenii statelor cu care România a incheiat acorduri în acest sens, în condiţiile şi pentru perioadele de sedere stabilite prin aceste acorduri.(1^1) Strainii piloti de aeronave şi ceilalti membri ai echipajului, titulari ai unei licente de zbor sau ai unui certificat de echipaj, prevăzute la anexa nr. 9 la Convenţia privind aviatia civila internationala, semnata la Chicago la 7 decembrie 1944, sunt scutiti de obligativitatea de a avea pasaport şi de a avea viza numai în situaţiile în care se afla în exercitiul functiunii şi: a) nu parasesc aeroportul de escala; b) nu parasesc aeroportul de destinatie; c) nu parasesc teritoriul orasului situat în apropierea aeroportului; d) nu parasesc aeroportul decat pentru a merge la un alt aeroport românesc.-----------------Alin. (1^1) al art. 19 a fost introdus de pct. 8 al articolului unic din ORDONANŢA DE URGENŢĂ nr. 113 din 14 iulie 2005, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 658 din 25 iulie 2005. (2) Guvernul poate stabili, prin hotărâre, exceptarea unilaterala a unor categorii de straini de la obligativitatea vizelor. + Secţiunea a 2-a Tipuri de vizeTipuri de vize + Articolul 20Tipuri de vizeÎn functie de scopurile pentru care se acordă, vizele pot fi: a) viza de tranzit aeroportuar, identificata prin simbolul A; b) viza de tranzit, identificata prin simbolul B;--------------Litera b) a art. 20 a fost modificata de pct. 8 al articolului unic din LEGEA nr. 482 din 10 noiembrie 2004, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 1.116 din 27 noiembrie 2004. c) viza de scurta sedere, identificata prin simbolul C;--------------Litera c) a art. 20 a fost modificata de pct. 8 al articolului unic din LEGEA nr. 482 din 10 noiembrie 2004, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 1.116 din 27 noiembrie 2004. d) viza de lunga sedere, identificata prin unul dintre urmatoarele simboluri, în functie de activitatea pe care urmeaza sa o desfasoare în România strainul caruia i-a fost acordată:(i) desfăşurarea de activităţi economice, identificata prin simbolul D/AE;(îi) desfăşurarea de activităţi profesionale, identificata prin simbolul D/AP;(iii) desfăşurarea de activităţi comerciale, identificata prin simbolul D/AC;(iv) angajare în munca, identificata prin simbolul D/AM;(v) studii, identificata prin simbolul D/SD;(vi) reintregirea familiei, identificata prin simbolul D/VF;(vii) intrarea în România a strainilor căsătoriti cu cetăţeni români, identificata prin simbolul D/CR;(viii) activităţi religioase sau umanitare, identificata prin simbolul D/RU;(ix) viza diplomatica şi viza de serviciu, identificate prin simbolul DS;(x) alte scopuri, identificata prin simbolul D/AS. + Articolul 21Viza de tranzit aeroportuar (1) Viza de tranzit aeroportuar este obligatorie pentru cetatenii statelor cuprinse în lista care se întocmeşte de către Ministerul Afacerilor Externe în acord cu reglementarile Uniunii Europene cu privire la masurile pentru tranzitul pe aeroporturi. Acelasi regim se aplică şi strainilor care, fără a fi cetăţeni ai acestor state, sunt în posesia unui document de trecere a frontierei de stat eliberat de autorităţile statelor respective. (2) Ministerul Afacerilor Externe actualizeaza permanent lista prevăzută la alin. (1), în functie de reglementarile Uniunii Europene. + Articolul 22Viza de tranzitViza de tranzit este viza care permite unui strain sa tranziteze teritoriul României. Viza de tranzit poate fi eliberata pentru unul sau doua tranzituri şi, în mod excepţional, pentru mai multe tranzituri, fără ca durata fiecarui tranzit să depăşească 5 zile.--------------Art. 22 a fost modificat de pct. 9 al articolului unic din LEGEA nr. 482 din 10 noiembrie 2004, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 1.116 din 27 noiembrie 2004. + Articolul 23Viza de scurta sedere (1) Viza de scurta sedere este viza care permite strainilor să solicite intrarea pe teritoriul României, pentru alte motive decat imigrarea, în vederea unei sederi neintrerupte sau a mai multor sederi a caror durata sa nu depăşească 90 de zile, în decurs de 6 luni de la data primei intrari. Acest tip de viza poate fi eliberat cu una sau mai multe intrari.--------------Alin. (1) al art. 23 a fost modificat de pct. 10 al articolului unic din LEGEA nr. 482 din 10 noiembrie 2004, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 1.116 din 27 noiembrie 2004.(1^1) În situaţia în care data intrarii pe teritoriul României nu poate fi stabilita pe baza menţiunilor din documentul de calatorie al strainului, Autoritatea pentru straini procedeaza potrivit prevederilor art. 11 din Regulamentul Parlamentului European şi al Consiliului nr. 562/2006 privind crearea unui cod comunitar asupra regulilor ce stau la baza liberei circulatii a persoanelor peste frontiere (Codul frontierelor Schengen), publicat în Jurnalul Oficial al Uniunii Europene (JOUE) nr. L105 din 13 aprilie 2006.---------------Alin. (1^1) al art. 23 a fost introdus de pct. 10 al art. I din LEGEA nr. 56 din 13 martie 2007, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 201 din 26 martie 2007. (2) În cazul strainilor care calatoresc în mod frecvent în România, pentru relatii de afaceri-cooperare, la solicitarea autorităţilor administrative centrale sau a societatilor comerciale cu mare capacitate economico-financiară, viza de scurta sedere cu intrari multiple poate fi acordată şi pe o perioadă de un an şi, în mod excepţional, pe o perioadă de până la 5 ani. Şi în aceste situaţii durata sederii nu poate depăşi 90 de zile în decurs de 6 luni.--------------Alin. (2) al art. 23 a fost modificat de pct. 10 al articolului unic din LEGEA nr. 482 din 10 noiembrie 2004, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 1.116 din 27 noiembrie 2004. (3) Viza de scurta sedere se acordă pentru urmatoarele scopuri: a) misiune - strainilor care, pentru ratiuni ce ţin de functia lor politica, administrativa sau de utilitate publică, trebuie să se deplaseze în România. Acest tip de viza se elibereaza strainilor care indeplinesc functii în cadrul guvernelor, administratiilor publice sau organizaţiilor internationale, precum şi pentru cei care, prin scopul sederii lor în România, prezinta interes pentru relatiile dintre statul român şi statul de apartenenta. Acest tip de viza se poate elibera şi membrilor de familie care îi însoţesc pe acestia; b) turism - pentru strainul care urmeaza sa calatoreasca în România pentru motive turistice; c) vizita - pentru strainul care intenţionează să se deplaseze în România în vizita la cetăţeni români sau straini posesori ai unui permis de sedere valabil; d) afaceri - pentru strainul care intenţionează sa calatoreasca în România în scopuri economice sau comerciale, pentru contracte ori tratative, pentru invatarea sau verificarea folosirii şi funcţionarii bunurilor achiziţionate ori vandute în cadrul contractelor comerciale şi de cooperare industriala, precum şi pentru strainul care este sau urmeaza sa devina asociat ori acţionar al unei societăţi comerciale din România; e) transport - pentru strainul care urmeaza sa calatoreasca pentru perioade scurte, în scopul desfăşurării unor activităţi profesionale legate de transportul de marfuri sau de persoane; f) activităţi sportive - pentru strainul care urmeaza să între în România pe o durată limitata în vederea participării la competitii sportive; g) activităţi culturale, stiintifice, umanitare, tratament medical de scurta durata sau alte activităţi care nu contravin legilor române - în condiţiile justificarii prezentei în România. (4) Dreptul de sedere pe teritoriul României, conferit strainului prin viza de scurta sedere, nu poate fi prelungit. + Articolul 24Viza de lunga sedere (1) Viza de lunga sedere se acordă strainilor, la cerere, pe o perioadă de 90 de zile, cu una sau mai multe calatorii, pentru urmatoarele scopuri: a) desfăşurarea de activităţi economice - strainilor care urmeaza sa desfasoare activităţi economice în mod independent sau în cadrul unor asociaţii familiale, în condiţiile legii privind organizarea şi desfăşurarea unor activităţi economice de către persoane fizice; b) desfăşurarea de activităţi profesionale - strainilor care au dreptul de a exercita în mod individual profesii pe teritoriul României în baza unor legi speciale; c) desfăşurarea de activităţi comerciale - strainilor care sunt sau urmeaza sa devina actionari sau asociaţi cu atribuţii de conducere şi administrare a unor societăţi comerciale din România; d) angajare în munca - strainilor care urmeaza să între în România în vederea încadrării în munca. Viza acordată în acest scop se va elibera şi sportivilor care urmeaza sa evolueze în cadrul unor cluburi sau echipe din România, în baza unui contract individual de muncă sau a unei conventii civile în condiţiile legii;----------------Litera d) a alin. (1) al art. 24 a fost modificata de pct. 11 al art. I din LEGEA nr. 56 din 13 martie 2007, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 201 din 26 martie 2007. e) studii - strainilor care urmeaza să între în România pentru a urma cursuri în învăţământul preuniversitar, universitar sau postuniversitar, după caz, ori pentru obtinerea unor titluri stiintifice în cadrul instituţiilor de stat sau particulare acreditate, potrivit legii; f) reintregirea familiei - strainilor care urmeaza să între în România în scopul redobandirii unităţii familiale;----------------Litera g) a alin. (1) al art. 24 a fost abrogata de pct. 12 al art. I din LEGEA nr. 56 din 13 martie 2007, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 201 din 26 martie 2007. h) activităţi religioase sau umanitare - strainilor care urmeaza să între în România pentru a desfăşura activităţi în domeniul cultelor recunoscute, la cererea acestora, sau în scop umanitar;---------------Litera h) a alin. (1) al art. 24 a fost modificata de pct. 2 al art. I din LEGEA nr. 306 din 25 octombrie 2005, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 962 din 31 octombrie 2005. i) alte scopuri.----------------Litera i) a alin. (1) al art. 24 a fost modificata de pct. 13 al art. I din LEGEA nr. 56 din 13 martie 2007, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 201 din 26 martie 2007. (2) Viza de lunga sedere permite strainilor intrati pe teritoriul României să solicite prelungirea dreptului de sedere temporara şi să obţină un permis de sedere. + Articolul 25Viza diplomatica şi viza de serviciu (1) Viza diplomatica şi viza de serviciu permit intrarea în România, pentru o sedere, de regula, de lunga durata, strainilor titulari ai unui pasaport diplomatic, respectiv de serviciu, care urmeaza sa indeplineasca o functie oficiala ca membri ai unei reprezentante diplomatice sau ai unui oficiu consular al statului de apartenenta în România. (2) Aceste tipuri de vize se elibereaza titularilor de pasapoarte diplomatice, respectiv de serviciu sau asimilate acestora, la solicitarea Ministerului Afacerilor Externe al statului trimitator sau a unei reprezentante diplomatice ori consulare a acestuia, precum şi membrilor de familie, împreună cu care titularul locuieste, şi sunt valabile pe perioada misiunii sau în conformitate cu înţelegerile bilaterale la care România este parte. + Articolul 26Viza colectiva (1) Viza colectiva este o viza de tranzit sau de scurta sedere acordată în scop turistic şi pentru o perioadă care să nu depăşească 30 de zile, eliberata unui grup de straini, constituit anterior solicitarii, cu condiţia ca membrii acestuia să între, sa ramana şi sa părăsească teritoriul României în grup. (2) Acest tip de viza este eliberat pentru grupuri compuse dintr-un numar de minimum 5 şi maximum 50 de persoane. Conducatorul grupului trebuie să dispună de un pasaport individual şi, după caz, de o viza individuala. (3) În cazul unor grupuri organizate de elevi care sunt cetăţeni ai unor state pentru care exista obligativitatea vizei şi sunt rezidenti într-un stat membru al Uniunii Europene, care calatoresc în România, în cadrul unor excursii scolare sau se afla în tranzit, se poate permite intrarea fără viza, dacă sunt indeplinite cumulativ urmatoarele condiţii: a) grupul să fie însoţit de un cadru didactic din partea scolii care organizeaza excursia; b) sa existe o lista oficiala a participantilor după care acestia să poată fi identificati; c) participantii să fie în posesia unor documente valabile de trecere a frontierei de stat. (4) Viza colectiva poate fi acordată la frontiera de organele competente şi în cazul marinarilor straini având aceeasi cetatenie, care solicită tranzitul în grupuri de 5 până la 50 de persoane, pentru a se imbarca, reimbarca sau pentru a părăsi o nava în scopul repatrierii la încetarea contractului de muncă, precum şi în cazul schimburilor de echipaje.------------Alin. (4) al art. 26 a fost introdus de pct. 3 al art. I din LEGEA nr. 306 din 25 octombrie 2005, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 962 din 31 octombrie 2005. + Secţiunea a 3-a Condiţii generale de acordare a vizelorCondiţii generale de acordare a vizelor + Articolul 27Acordarea vizei române (1) Viza română poate fi acordată strainilor, la cerere, în condiţiile şi pentru scopurile prevăzute în prezentul capitol. (2) Viza română se acordă numai dacă: a) sunt indeplinite condiţiile cu privire la intrarea în România, prevăzute la art. 6 alin. (1) lit. a), c)-f); b) nu exista vreunul dintre motivele de nepermitere a intrarii pe teritoriul României, prevăzute la art. 8 alin. (1) lit. b)-d);b^1) pe numele strainului nu a fost introdusa alerta privind refuzul eliberarii vizei în Sistemul informatic integrat pe probleme de migratie, azil şi vize;-------------Litera b^1) a alin. (2) al art. 27 a fost introdusa de pct. 14 al art. I din LEGEA nr. 56 din 13 martie 2007, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 201 din 26 martie 2007.b^2) pe numele strainului nu au fost primite semnalari privind nepermiterea intrarii din partea reprezentantilor statelor membre ale Uniunii Europene, Spatiului Economic European, precum şi ai statelor părţi la Acordul privind eliminarea treptata a controalelor la frontierele comune, semnat la Schengen la 14 iunie 1985, denumit în continuare Acordul Schengen, în cadrul cooperarii consulare;-------------Litera b^2) a alin. (2) al art. 27 a fost introdusa de pct. 14 al art. I din LEGEA nr. 56 din 13 martie 2007, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 201 din 26 martie 2007.b^3) nu exista motive să se considere ca viza este solicitata în scopul migrarii ilegale;-------------Litera b^3) a alin. (2) al art. 27 a fost introdusa de pct. 14 al art. I din LEGEA nr. 56 din 13 martie 2007, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 201 din 26 martie 2007. c) strainul nu a fost condamnat definitiv pentru infractiuni savarsite în strainatate, incompatibile cu scopul pentru care solicită acordarea vizei; d) sunt indeplinite condiţiile generale prevăzute în prezenta secţiune, precum şi condiţiile speciale de acordare a vizei în functie de scopul pentru care este solicitata. + Articolul 28Condiţii cu privire la valabilitatea documentelor de calatorie (1) Valabilitatea documentului de calatorie în care urmeaza să fie aplicata viza trebuie să depăşească valabilitatea vizei solicitate cu cel puţin 6 luni. (2) Pe cale de excepţie, pentru motive de urgenta, cu caracter umanitar sau de interes naţional ori în virtutea unor obligaţii internationale asumate de România, pot fi acordate vize şi strainilor care se afla în posesia unor documente de trecere a frontierei de stat, a caror valabilitate este mai mica decat cea prevăzută la alin. (1), cu condiţia ca durata de valabilitate a vizei sa nu o depăşească pe cea a documentului. + Articolul 29Condiţii cu privire la solicitarea vizei (1) Cererea de acordare a vizei trebuie să fie însoţită de documentul de trecere a frontierei de stat, valabil potrivit art. 28, în care să poată fi aplicata viza, de documente care să justifice scopul şi condiţiile calatoriei, precum şi de dovada ca poseda mijloace de întreţinere pe timpul sederii în România şi pentru a părăsi teritoriul României. (2) Pot fi acceptate ca dovada a mijloacelor de întreţinere sumele de bani în valută convertibila, cecuri de calatorie, carnete de cec asupra unui cont în devize, cărţi de credit cu extrasul de cont pentru acestea, emis cu cel mult două zile inaintea solicitarii vizei, sau orice alte mijloace care dovedesc existenta resurselor financiare corespunzătoare.(2^1) La depunerea cererii de acordare a vizei române, solicitantul este, de regula, chemat la interviu.-------------Alin. (2^1) al art. 29 a fost introdus de pct. 15 al art. I din LEGEA nr. 56 din 13 martie 2007, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 201 din 26 martie 2007.(2^2) Cererea de acordare a vizei de intrare în România nu se preia în urmatoarele cazuri: a) nu este însoţită de documentele prevăzute la alin. (1); b) în urma interviului nu s-a demonstrat buna-credinta a solicitantului sau a rezultat ca strainul nu indeplineste condiţiile generale şi speciale pentru acordarea vizei române prevăzute de prezenta ordonanţă de urgenţă.-------------Alin. (2^2) al art. 29 a fost introdus de pct. 15 al art. I din LEGEA nr. 56 din 13 martie 2007, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 201 din 26 martie 2007. (3) La solicitarea vizei de intrare în România strainii trebuie să se prezinte personal la autorităţile competente sa acorde viza. (4) Pot face excepţie de la prevederile alin. (2^1) şi (3) personalitatile marcante ale vietii sociale, culturale, politice sau economice ori cazurile în care strainii trebuie să parcurga o distanta foarte mare pentru a se prezenta la misiunea diplomatica sau la oficiul consular şi numai dacă nu exista niciun dubiu cu privire la buna-credinta a solicitantului, precum şi în cazul unor grupuri organizate, când un organism recunoscut şi demn de incredere raspunde de buna-credinta a solicitantilor.-------------Alin. (4) al art. 29 a fost modificat de pct. 16 al art. I din LEGEA nr. 56 din 13 martie 2007, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 201 din 26 martie 2007. + Articolul 30Organele competente sa acorde viza română (1) Viza română se acordă de către misiunile diplomatice şi oficiile consulare ale României. (2) Viza de scurta sedere se acordă de către misiunile diplomatice şi oficiile consulare ale României, astfel: a) fără aprobarea prealabila a Centrului Naţional de Vize, pentru strainii care nu au nevoie de viza pentru a intra pe teritoriul statelor membre ale Uniunii Europene; b) cu aprobarea prealabila a Centrului Naţional de Vize, pentru strainii care au nevoie de viza pentru a intra pe teritoriul unui stat membru al Uniunii Europene. (3) Lista statelor ai caror cetăţeni au nevoie de viza pentru a intra pe teritoriul României se stabileste de către Ministerul Afacerilor Externe, în concordanta cu reglementarile Uniunii Europene. (4) În vederea aprobării cererilor pentru acordarea vizelor de scurta sedere, Centrul Naţional de Vize solicita avizul Autorităţii pentru straini numai în cazurile stabilite prin protocol aprobat prin ordin comun al ministrului afacerilor externe şi ministrului administraţiei şi internelor. (5) Avizul Autorităţii pentru straini prevăzut la alin. (4) constata indeplinirea condiţiilor prevăzute la art. 6 alin. (1) lit. a), e), e^1), e^2) şi f), art. 8 alin. (1) lit. b)-d), precum şi art. 27 alin. (2) lit. b^1) şi b^3). (6) Autoritatea pentru straini emite avizul în termen de până la 7 zile lucratoare de la data primirii solicitarii Centrului Naţional de Vize. În situaţii temeinic justificate, termenul poate fi prelungit cu până la 7 zile lucratoare. (7) Viza de lunga sedere se acordă de către misiunile diplomatice şi oficiile consulare ale României, cu aprobarea Centrului Naţional de Vize, numai după obtinerea avizului Autorităţii pentru straini. (8) Avizul Autorităţii pentru straini prevăzut la alin. (7) constata indeplinirea condiţiilor prevăzute la art. 6 alin. (1) lit. a), e), e^1), e^2) şi f), art. 8 alin. (1) lit. b)-d), art. 27 alin. (2) lit. b^1) şi b^3), precum şi a condiţiilor speciale pentru fiecare tip de viza. (9) Autoritatea pentru straini emite avizul în termen de până la 30 de zile de la data primirii solicitarii Ministerului Afacerilor Externe. (10) Viza de lunga sedere pentru strainii care sunt membri de familie ai cetatenilor români se acordă de misiunile diplomatice şi de oficiile consulare ale României, fără plata taxelor consulare.-------------Art. 30 a fost modificat de pct. 17 al art. I din LEGEA nr. 56 din 13 martie 2007, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 201 din 26 martie 2007. + Articolul 30^1Eliberarea vizei româneViza se elibereaza de către misiunile diplomatice şi oficiile consulare ale României numai dacă la data eliberarii vizei mai sunt indeplinite condiţiile ce au stat la baza aprobării acesteia.-------------Art. 30^1 a fost introdus de pct. 18 al art. I din LEGEA nr. 56 din 13 martie 2007, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 201 din 26 martie 2007. + Articolul 31Acordarea vizei române de către organele politiei de frontieră (1) Vizele de scurta sedere şi de tranzit se pot acorda, cu titlu de excepţie, şi de către organele politiei de frontieră, în punctele de trecere a frontierei de stat, numai în urmatoarele situaţii: a) în caz de urgenta, determinata de dezastre, calamitati naturale sau accidente; b) în caz de deces sau imbolnaviri grave ale rudelor apropiate, dovedite cu documente corespunzătoare; c) în cazul echipajelor şi pasagerilor navelor sau aeronavelor, aflate în situaţii deosebite, care sunt nevoite sa acosteze ori sa aterizeze ca urmare a unor defectiuni, intemperii sau pericol de atac terorist; d) în cazul functionarilor care apartin unor organizaţii internationale şi au fost delegaţi sa indeplineasca misiuni oficiale în România într-un interval de timp scurt;-----------------Litera e) a alin. (1) al art. 31 a fost abrogata de pct. 11 al articolului unic din LEGEA nr. 482 din 10 noiembrie 2004, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 1.116 din 27 noiembrie 2004. f) în cazul marinarilor straini care solicită tranzitul pentru a se imbarca, reimbarca sau pentru a părăsi o nava în scopul repatrierii la încetarea contractului de muncă, precum şi în cazul schimburilor de echipaje.-----------------Litera f) a alin. (1) al art. 31 a fost modificata de pct. 12 al articolului unic din LEGEA nr. 482 din 10 noiembrie 2004, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 1.116 din 27 noiembrie 2004. g) din motive umanitare, din motive de interes naţional sau datorita unor obligaţii asumate de România prin documente internationale.-------------Litera g) a art. 31 a fost introdusa de pct. 19 al art. I din LEGEA nr. 56 din 13 martie 2007, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 201 din 26 martie 2007.(1^1) Viza de tranzit se poate acorda în punctele de trecere a frontierei de stat şi în cazul strainilor care nu indeplinesc condiţiile prevăzute la art. 6 alin. (1) lit. a)-d), dar sunt în posesia unui permis de sedere sau a unei vize emise de un stat membru al Uniunii Europene ori al Spatiului Economic European, în vederea intrarii în acel stat.-------------Alin. (1^1) al art. 31 a fost introdus de pct. 20 al art. I din LEGEA nr. 56 din 13 martie 2007, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 201 din 26 martie 2007. (2) În cazul prevăzut la alin. (1) lit. f) viza română se acordă marinarilor straini aflati în aceste situaţii, la cererea agentiei de navlosire sau a agentiei de navigatie a statului în care nava este inmatriculata, după efectuarea verificărilor cu privire la: a) corectitudinea datelor puse la dispoziţie, privind existenta navei pe care urmeaza să se produca schimbarea într-un port românesc, şi necesitatea acordarii vizei; b) indeplinirea celorlalte condiţii pentru intrarea în România de către marinarul care face subiectul cererii de viza; c) itinerarul şi mijloacele de deplasare între punctele de trecere a frontierei de stat, inclusiv existenta biletului de calatorie în baza caruia marinarul strain urmeaza sa părăsească tara. (3) După efectuarea verificărilor prevăzute la alin. (2), dacă datele puse la dispoziţie de agentie sunt corecte şi sunt indeplinite condiţiile prevăzute de lege pentru ca marinarul să poată intră în tara, seful punctului de trecere a frontierei de stat va inainta cererea prevăzută la alin. (2) Inspectoratului General al Politiei de Frontiera, în vederea aprobării. (4) Vizele prevăzute la alin. (1) se pot acorda pentru perioade care să nu depăşească: a) 15 zile, în cazul unei vize de scurta sedere;-----------------Litera a) a alin. (4) al art. 31 a fost modificata de pct. 13 al articolului unic din LEGEA nr. 482 din 10 noiembrie 2004, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 1.116 din 27 noiembrie 2004. b) 5 zile, în cazul vizei de tranzit. + Articolul 32Anularea şi revocarea vizei (1) Viza poate fi anulata sau revocata, în strainatate de către misiunile diplomatice sau oficiile consulare ale României, iar în tara de către Directia generală afaceri consulare din cadrul Ministerului Afacerilor Externe, la solicitarea motivata a organelor politiei de frontieră, cu ocazia controlului pentru trecerea frontierei de stat, ori a Autorităţii pentru straini atunci când strainii se afla pe teritoriul statului român. Punerea în executare a masurii anularii sau revocarii vizei în tara se face de către organele politiei de frontieră ori, după caz, ale Autorităţii pentru straini. (2) Autorităţile prevăzute la alin. (1) pot lua măsura anularii vizei în urmatoarele situaţii: a) se constată că la data solicitarii vizei strainii nu indeplineau condiţiile prevăzute de prezenta ordonanţă de urgenţă; b) strainii au obţinut viza de intrare pe baza unor documente sau informaţii false; c) strainii au introdus sau au incercat să introducă ilegal în România alti straini ori au inlesnit transportul sau cazarea acestora; d) strainii au încălcat reglementarile vamale sau cele privind frontiera de stat. (3) Măsura revocarii vizei poate fi dispusa de către autorităţile prevăzute la alin. (1) în urmatoarele situaţii: a) strainii nu mai indeplinesc condiţiile cerute la acordarea vizei; b) nu se respecta scopul pentru care a fost acordată viza de intrare; c) după acordarea vizei strainii au fost declarati indezirabili. (4) Decizia de anulare sau, după caz, de revocare a vizei se comunică strainului, în scris, împreună cu motivele care au stat la baza acesteia, de către misiunea diplomatica sau de oficiul consular care a acordat viza, atunci când solicitantul se afla în strainatate, de către organele politiei de frontieră, atunci când acesta se afla în punctul de trecere a frontierei de stat, şi de către Autoritatea pentru straini, prin decizia de returnare prevăzută la art. 80, atunci când cel în cauza se afla în România. De la data comunicarii, anularea produce efecte retroactive, iar revocarea produce efecte numai pentru viitor.-------------Alin. (4) al art. 32 a fost modificat de pct. 21 al art. I din LEGEA nr. 56 din 13 martie 2007, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 201 din 26 martie 2007. (5) Cu ocazia comunicarii deciziei se aplică pe viza stampila cu inscripţia "ANULAT". (6) La controlul pentru trecerea frontierei de stat organele politiei de frontieră limiteaza perioada de valabilitate a vizei în situaţia în care constata ca strainul nu poseda mijloacele de întreţinere pentru întreaga perioadă de valabilitate a acesteia. Limitarea vizei se materializeaza prin înscrierea pe viza a perioadei pentru care strainul are mijloace de întreţinere, potrivit legii. + Secţiunea a 4-a Condiţii speciale de acordare a vizelor de tranzit aeroportuar, de tranzit şi de scurta sedereCondiţii speciale de acordare a vizelor de tranzit aeroportuar, de tranzit şi de scurta sedere + Articolul 33Condiţii de acordare a vizei de tranzit aeroportuar (1) Viza de tranzit aeroportuar se acordă de misiunile diplomatice sau oficiile consulare ale României, cu aprobarea prealabila a Directiei generale afaceri consulare din cadrul Ministerului Afacerilor Externe, cetatenilor proveniti din statele prevăzute în lista întocmită de Ministerul Afacerilor Externe în acest scop, în condiţiile existentei vizei unui stat tert, care permite strainilor continuarea calatoriei. Aceasta viza se poate acorda în condiţiile prezentarii biletului de avion valabil până la destinatie şi permite strainilor ramanerea în zona aeroportuara cel mult 5 zile. (2) Acest tip de viza nu este necesar în cazul: a) membrilor echipajelor aeronavelor; b) posesorilor de pasapoarte diplomatice şi de serviciu sau asimilate acestora; c) posesorilor de permise de rezidenta sau documente echivalente eliberate de statele membre ale Uniunii Europene; d) posesorilor de vize eliberate de un stat membru al Uniunii Europene. + Articolul 34Condiţii de acordare a vizei de tranzit (1) Viza de tranzit se acordă solicitantilor în urmatoarele condiţii: a) sunt în posesia vizei unui stat tert şi, dacă este cazul, a unui stat limitrof României, care permite strainilor continuarea calatoriei; b) poseda bilet de calatorie valabil până la destinatie sau prezinta permisul de conducere, cartea verde şi documentele de inmatriculare ale mijlocului de transport, în cazul conducătorilor auto. (2) Sunt exceptati de la indeplinirea condiţiei prevăzute la alin. (1) lit. b) insotitorii conducătorilor auto, care calatoresc împreună cu acestia. + Articolul 35Condiţii de acordare a vizelor de scurta sedere (1) În functie de scopul pentru care a fost solicitata viza de scurta sedere, este necesară indeplinirea urmatoarelor condiţii: a) misiune - viza se acordă strainilor care fac dovada ca au una dintre calitatile prevăzute la art. 23 alin. (3) lit. a) şi se deplaseaza în România în virtutea acestor calităţi;-------------Litera a) a alin. (1) al art. 35 a fost modificata de pct. 22 al art. I din LEGEA nr. 56 din 13 martie 2007, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 201 din 26 martie 2007. b) turism - viza se acordă strainilor dacă prezinta:(i) voucher sau rezervare ferma la o unitate de cazare turistica şi itinerarul calatoriei;-------------Punctul (i) al literei b) a alin. (1) al art. 35 a fost modificat de pct. 22 al art. I din LEGEA nr. 56 din 13 martie 2007, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 201 din 26 martie 2007.(îi) bilet de calatorie valabil până la destinatie sau permisul de conducere, cartea verde şi documentele de inmatriculare ale mijlocului de transport, în cazul conducătorilor auto;(iii) asigurare medicală;(iv) dovada mijloacelor de întreţinere în cuantum de 50 euro/zi pentru întreaga perioadă, dar nu mai puţin de 500 euro ori echivalentul în valută convertibila;-------------Punctul (iv) al literei b) a alin. (1) al art. 35 a fost modificat de pct. 22 al art. I din LEGEA nr. 56 din 13 martie 2007, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 201 din 26 martie 2007. c) vizita - viza se acordă strainilor, dacă prezinta:(i) bilet de calatorie valabil până la destinatie sau permisul de conducere, cartea verde şi documentele de inmatriculare ale mijlocului de transport, în cazul conducătorilor auto;(îi) asigurare medicală;(iii) invitatie autentificata din partea persoanei vizitate, din care să rezulte ca aceasta va asigura costurile privind indepartarea, în cazul în care strainul invitat nu paraseste România până la data la care inceteaza dreptul de sedere stabilit prin viza, precum şi, atunci când persoana vizitata se obliga, mijloacele de întreţinere şi cazarea strainului;(iv) dovada mijloacelor de întreţinere în cuantum de 50 euro/zi pentru întreaga perioadă, dar nu mai puţin de 500 euro ori echivalentul în valută convertibila, dacă persoana vizitata nu asigura mijloacele de întreţinere;(v) dovada asigurarii condiţiilor de cazare, sub forma unei rezervari ferme la o unitate de cazare, a unui act de proprietate sau de închiriere a unei locuinte în România pe numele solicitantului, dacă persoana vizitata nu asigura cazarea;-------------Litera c) a alin. (1) al art. 35 a fost modificata de pct. 22 al art. I din LEGEA nr. 56 din 13 martie 2007, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 201 din 26 martie 2007. d) afaceri - viza se acordă strainilor, dacă prezinta:(i) bilet de calatorie valabil până la destinatie sau permisul de conducere, cartea verde şi documentele de inmatriculare ale mijlocului de transport, în cazul conducătorilor auto;(îi) asigurare medicală;(iii) invitatie din partea unei societăţi comerciale sau autorităţi publice de a participa la intalniri, conferinte, targuri ori congrese având legătură cu comertul sau cu industria, din care să rezulte faptul ca societatea comerciala ori autoritatea publică respectiva va asigura costurile privind indepartarea, în cazul în care strainul invitat nu paraseste România până la data la care inceteaza dreptul de sedere stabilit prin viza sau prin alte documente care dovedesc scopul calatoriei;-------------Punctul (iii) al literei d) a alin. (1) al art. 35 a fost modificat de pct. 22 al art. I din LEGEA nr. 56 din 13 martie 2007, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 201 din 26 martie 2007.(iv) dovada mijloacelor de întreţinere în cuantum de 50 euro/zi pentru întreaga perioadă, dar nu mai puţin de 500 euro ori echivalentul în valută convertibila;-------------Punctul (iv) al literei d) a alin. (1) al art. 35 a fost modificat de pct. 22 al art. I din LEGEA nr. 56 din 13 martie 2007, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 201 din 26 martie 2007.(v) dovada asigurarii condiţiilor de cazare; e) transport - viza se acordă strainilor dacă prezinta:(i) documente care să ateste profesia solicitantului, precum şi activitatea ce urmeaza a fi desfăşurată pe durata sederii;(îi) asigurare medicală;(iii) permisul de conducere, cartea verde şi documentele de inmatriculare ale mijlocului de transport;(iv) licenta de transport şi licenta de execuţie; f) activităţi sportive - viza se acordă strainilor dacă prezinta:(i) invitaţia organizatorilor, care să ateste asigurarea medicală şi a cazarii;(îi) lista oficiala a delegatiei sportive straine, cu specificarea calităţii fiecarui membru;(iii) avizul directiei judetene pentru sport competente teritorial; g) activităţi culturale, stiintifice, umanitare, tratament medical de scurta durata sau alte activităţi care nu contravin legilor române - viza se acordă strainilor dacă prezinta:(i) documente emise de instituţiile la care urmeaza să se deplaseze pentru a justifica prezenta în România;(îi) bilet de calatorie valabil până la destinatie sau permisul de conducere, cartea verde şi documentele de inmatriculare ale mijlocului de transport, în cazul conducătorilor auto;(iii) dovada mijloacelor de întreţinere în cuantum de 100 euro/zi ori echivalentul în valută convertibila, pentru întreaga perioadă;(iv) asigurare medicală;(v) dovada asigurarii condiţiilor de cazare. (2) Sunt exceptati de la indeplinirea condiţiei prevăzute la alin. (1) lit. b) pct. (îi), lit. c) pct. (i), lit. d) pct. (i) şi lit. g) pct. (îi) insotitorii conducătorilor auto care calatoresc împreună cu acestia. (3) Refuzul acordarii vizei de scurta sedere nu poate fi contestat.-------------Alin. (3) al art. 35 a fost introdus de pct. 23 al art. I din LEGEA nr. 56 din 13 martie 2007, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 201 din 26 martie 2007. + Secţiunea a 5-a Condiţii speciale de acordare a vizelor de scurta sedere pe bază de invitatieCondiţii speciale de acordare a vizelor de scurta sedere pe bază de invitatie + Articolul 36Domeniul de aplicare (1) Acordarea vizelor de scurta sedere strainilor din statele prevăzute în lista stabilita de către Ministerul Afacerilor Externe se face potrivit prevederilor art. 27-29, cu respectarea condiţiilor speciale din prezenta secţiune.-------------Alin. (1) al art. 36 a fost modificat de pct. 24 al art. I din LEGEA nr. 56 din 13 martie 2007, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 201 din 26 martie 2007. (2) Lista statelor pentru ai caror cetăţeni sunt aplicabile aceste prevederi va fi stabilita, în concordanta cu reglementarile Uniunii Europene, de către Ministerul Afacerilor Externe cu avizul Ministerului Administraţiei şi Internelor. + Articolul 37Procedura invitatiei (1) Strainilor din categoria prevăzută la art. 36 alin. (1), posesori de pasapoarte simple, li se poate acorda viza de scurta sedere cu una sau mai multe calatorii, dacă prezinta misiunilor diplomatice şi oficiilor consulare invitatie scrisa din partea unei persoane fizice sau juridice, din care să rezulte ca aceasta va asigura costurile privind indepartarea, în cazul în care strainul invitat nu paraseste România până la data la care inceteaza dreptul de sedere stabilit prin viza, în urmatoarele scopuri:-------------Partea introductiva a alin. (1) al art. 37 a fost modificata de pct. 25 al art. I din LEGEA nr. 56 din 13 martie 2007, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 201 din 26 martie 2007. a) vizita - pot face invitatii cetatenii români sau strainii posesori ai unui permis de sedere valabil, cu prezentarea, după caz, a urmatoarelor documente:(i) cartea de identitate sau pasaportul, pentru cetatenii români, permisul de sedere, pentru straini, în original şi în copie;(îi) dovada asigurarii condiţiilor de cazare;(iii) dovada posibilitatilor de asigurare a intretinerii strainului în cuantum de cel puţin 30 euro/zi pentru întreaga perioadă pentru care este invitat;(iv) copie de pe documentul de trecere a frontierei de stat, aparţinând strainului invitat;(v) doua fotografii de dimensiunea 3 x 4 cm ale strainului invitat;-------------Litera a) a alin. (1) al art. 37 a fost modificata de pct. 25 al art. I din LEGEA nr. 56 din 13 martie 2007, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 201 din 26 martie 2007. b) turism - pot face invitatii, nominal pentru fiecare strain invitat, societăţile comerciale cu profil turistic, cu prezentarea urmatoarelor documente:(i) certificatul de inmatriculare şi statutul societatii comerciale, în original şi în copie;(îi) imputernicirea din partea societatii comerciale pentru persoana desemnata sa invite în numele acesteia;(iii) cartea de identitate sau permisul de sedere, după caz, al persoanei imputernicite;(iv) copie de pe documentul de trecere a frontierei de stat aparţinând strainului invitat;(v) doua fotografii de dimensiunea 3 x 4 cm ale strainului invitat;-------------Punctul (vi) al literei b) a alin. (1) al art. 37 a fost abrogat de pct. 26 al art. I din LEGEA nr. 56 din 13 martie 2007, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 201 din 26 martie 2007. c) afaceri - pot face invitatii, de regula, pentru 3 persoane simultan, societăţile comerciale cu sediul în România. În numele societatilor comerciale pot invita numai persoanele care sunt desemnate, conform legii, sa reprezinte societatea comerciala ori sunt detinatoare ale majorităţii capitalului social. În acest caz este necesară prezentarea urmatoarelor documente:(i) certificatul de inmatriculare şi statutul societatii comerciale, în original şi în copie;(îi) dovada calităţii persoanei care invita în numele societatii comerciale;(iii) cartea de identitate sau permisul de sedere, după caz, al persoanei imputernicite;(iv) copie de pe documentul de trecere a frontierei de stat aparţinând strainului invitat;(v) doua fotografii de dimensiunea 3 x 4 cm ale strainului invitat;-------------Punctul (vi) al literei c) a alin. (1) al art. 37 a fost abrogat de pct. 26 al art. I din LEGEA nr. 56 din 13 martie 2007, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 201 din 26 martie 2007.(vii) dovada asigurarii condiţiilor de cazare a strainului invitat pe perioada sederii în România. (2) Invitatiile se completeaza în doua exemplare şi se depun la sediul formatiunilor teritoriale ale Autorităţii pentru straini, în vederea aprobării. (3) Aprobarea este condiţionată de verificarea documentelor prezentate şi a evidentelor Autorităţii pentru straini, în scopul constatarii indeplinirii condiţiilor legale privind intrarea în România a strainilor în cauza şi, implicit, al prevenirii intrarii în România a unor straini care nu prezinta suficiente garantii ca vor părăsi teritoriul la expirarea vizei. (4) Solutionarea cererilor de aprobare a invitatiilor se face în termen de 60 de zile de la data depunerii. (5) În cazul aprobării, un exemplar al invitatiei va fi inmanat persoanei care invita, în scopul transmiterii către strainul invitat în vederea prezentarii în original la misiunea diplomatica sau la oficiul consular unde solicita acordarea vizei române.-------------Alin. (5) al art. 37 a fost modificat de pct. 27 al art. I din LEGEA nr. 56 din 13 martie 2007, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 201 din 26 martie 2007. (6) Strainul poate solicita acordarea vizei în termen de 30 de zile de la aprobarea invitatiei.-------------Alin. (6) al art. 37 a fost modificat de pct. 27 al art. I din LEGEA nr. 56 din 13 martie 2007, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 201 din 26 martie 2007. (7) Nu se aproba o noua invitatie depusa de un solicitant, indiferent de scopul acesteia, dacă una dintre persoanele invitate anterior de acesta nu a parasit teritoriul tarii în termenul de valabilitate al vizei. (8) Vizele se acordă cu un drept de sedere de până la 90 de zile, în functie de perioada pentru care strainul este invitat.-------------Alin. (8) al art. 37 a fost modificat de pct. 27 al art. I din LEGEA nr. 56 din 13 martie 2007, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 201 din 26 martie 2007. + Articolul 38Forma şi conţinutul invitatiei (1) Forma, conţinutul şi elementele de siguranţă ale invitatiei prevăzute de prezenta secţiune se stabilesc de către Ministerul Administraţiei şi Internelor, cu avizul Ministerului Afacerilor Externe. Ministerul Administraţiei şi Internelor va asigura, prin Autoritatea pentru straini, confectionarea formularelor.-------------Alin. (1) al art. 38 a fost modificat de pct. 28 al art. I din LEGEA nr. 56 din 13 martie 2007, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 201 din 26 martie 2007. (2) Costul formularelor se suporta de către persoanele fizice sau juridice care invita. + Articolul 40Excepţii de la procedura invitatiei (1) Centrul Naţional de Vize poate aproba acordarea vizelor, cu avizul prealabil al Autorităţii pentru straini, fără indeplinirea condiţiilor prevăzute în prezenta secţiune, pentru urmatoarele categorii de straini: a) strainul minor al cărui parinte se afla în posesia unui permis de sedere în România, cu condiţia ca acesta să fie valabil cel puţin 90 de zile de la data acordarii vizei de intrare; b) sotul/sotia şi parintii strainului care se afla în posesia unui permis de sedere în România, cu condiţia ca acesta să fie valabil cel puţin 90 de zile de la data acordarii vizei de intrare; c) strainul major al cărui parinte este cetatean român; d) strainul, parinte al unui cetatean român. (2) Centrul Naţional de Vize poate aproba acordarea vizei, fără avizul Autorităţii pentru straini şi fără indeplinirea condiţiilor prevăzute în prezenta secţiune, pentru urmatoarele categorii de straini: a) strainii căsătoriti cu cetăţeni români; b) strainii copii minori ai cetatenilor români; c) strainii posesori ai unui permis de sedere valabil în unul dintre statele membre ale Uniunii Europene, Spatiului Economic European sau în statele părţi la Acordul Schengen, fără ca valabilitatea vizei să depăşească valabilitatea permisului de sedere; d) strainii posesori ai unui permis de sedere valabil în state pentru ai caror cetăţeni nu exista obligativitatea vizei de intrare în statele membre ale Uniunii Europene, Spatiului Economic European sau în statele părţi la Acordul Schengen; e) strainii care au aplicate în documentul de trecere a frontierei de stat vize ale statelor membre ale Uniunii Europene, Spatiului Economic European, ale statelor părţi la Acordul Schengen sau ale statelor pentru ai caror cetăţeni nu exista obligativitatea vizei de intrare în aceste state. Viza română nu poate depăşi valabilitatea acestei vize; f) strainii care urmeaza sa vina în România în scop de afaceri, la solicitarea autorităţilor administrative, precum şi a societatilor comerciale care îşi asuma, printr-o scrisoare de garantie adresata în original Centrului Naţional de Vize, obligaţia suportarii cheltuielilor privind asistenţa materiala, medicală şi a celor de indepartare; g) strainii care urmeaza sa vina în România în scop de vizita, la solicitarea misiunilor diplomatice sau oficiilor consulare straine acreditate în România; h) strainii pentru care s-a solicitat acordarea vizei, în scris, la misiunile diplomatice sau oficiile consulare, din partea autorităţilor publice centrale ori a camerelor de comert straine; i) persoanele pentru care s-a solicitat acordarea vizei la Centrul Naţional de Vize din partea urmatoarelor institutii din România: Administratia Prezidentiala, Parlament, Guvern şi alte autorităţi publice centrale şi locale, Camera de Comert şi Industrie a României şi a Municipiului Bucureşti, precum şi cele teritoriale şi a prefecturilor, care îşi asuma obligaţia suportarii cheltuielilor privind asistenţa materiala, medicală şi a celor de indepartare, printr-o scrisoare de garantie transmisa în original; j) soferii de TIR; k) personalitatile din diaspora românească şi descendentii acestora.-------------Art. 40 a fost modificat de pct. 30 al art. I din LEGEA nr. 56 din 13 martie 2007, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 201 din 26 martie 2007. + Secţiunea a 6-a Condiţii speciale de acordare a vizei de lunga sedereCondiţii speciale de acordare a vizei de lunga sedere + Articolul 41Viza de lunga sedere pentru desfăşurarea de activităţi economiceViza de lunga sedere pentru desfăşurarea de activităţi economice se acordă strainilor care urmeaza sa desfasoare activităţi economice în mod independent sau în cadrul unor asociaţii familiale, în conformitate cu legea privind organizarea şi desfăşurarea unor activităţi economice de către persoane fizice şi care prezinta urmatoarele documente: a) dovada indeplinirii condiţiilor referitoare la atestarea pregatirii profesionale, prevăzute de legea privind organizarea şi desfăşurarea unor activităţi economice de către persoane fizice; b) asigurare medicală pe perioada valabilităţii vizei; c) certificat de cazier judiciar sau alt document cu aceeasi valoare juridica. + Articolul 42Viza de lunga sedere pentru desfăşurarea de activităţi profesionale (1) Viza de lunga sedere pentru desfăşurarea de activităţi profesionale în mod individual se acordă strainilor care urmeaza sa desfasoare aceste activităţi în conformitate cu legile speciale care reglementeaza condiţiile de exercitare a profesiilor respective. (2) Acest tip de viza poate fi acordat strainilor care indeplinesc urmatoarele condiţii: a) fac dovada indeplinirii condiţiilor legale de exercitare a profesiilor respective; b) fac dovada faptului ca în tara de origine practica o profesie similara cu cea pe care intenţionează sa o desfasoare în România; c) prezinta dovada asigurarii medicale pe perioada valabilităţii vizei; d) prezinta certificat de cazier judiciar sau alt document cu aceeasi valoare juridica. + Articolul 43Viza de lunga sedere pentru desfăşurarea de activităţi comerciale (1) Acest tip de viza se acordă, pe baza avizului Agentiei Române pentru Investitii Straine, strainilor care sunt actionari ori asociaţi, cu atribuţii de conducere sau de administrare, ai unor societăţi comerciale, persoane juridice române.-------------Alin. (1) al art. 43 a fost modificat de pct. 31 al art. I din LEGEA nr. 56 din 13 martie 2007, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 201 din 26 martie 2007. (2) Avizul Agentiei Române pentru Investitii Straine se acordă strainilor prevăzuţi la alin. (1), care indeplinesc urmatoarele condiţii: a) existenta unui plan de afaceri care să cuprindă date referitoare la natura, amplasarea, durata activităţii avute în vedere, nevoile estimate de forta de muncă, precum şi proiectia activităţii financiare pe perioada amortizarii investitiei; b) fac dovada, printr-un extras de cont eliberat de o banca din România, pe numele persoanei fizice cetatean strain, solicitant al avizului, ca dispun de fondurile necesare desfăşurării activităţii, în valoare de cel puţin 100.000 euro, în cazul în care sunt actionari intr-o societate pe acţiuni, şi 70.000 euro, în cazul în care sunt asociaţi intr-o societate cu raspundere limitata; c) investitia pe care o va realiza societatea în viitor, potrivit planului de afaceri prevăzut la lit. a), sa presupuna aporturi de capital sau tehnologie în valoare minima de 100.000 euro pentru o societate pe acţiuni sau de 70.000 euro pentru o societate cu raspundere limitata; d) alternativ la investitia prevăzută la lit. c) poate fi crearea a minimum 10 locuri de muncă pentru o societate cu raspundere limitata şi minimum 15 locuri pentru o societate pe acţiuni.-------------Alin. (2) al art. 43 a fost modificat de pct. 31 al art. I din LEGEA nr. 56 din 13 martie 2007, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 201 din 26 martie 2007.(2^1) În cazul societatilor cu doi sau mai mulţi asociaţi ori actionari, care solicită acordarea avizului, condiţiile prevăzute la alin. (2) vor trebui analizate pentru fiecare solicitant în mod separat, valoarea investitiei pe care societatea urmeaza sa o realizeze sau numărul locurilor de muncă ce urmeaza a fi create majorandu-se în mod corespunzător, în functie de numărul solicitantilor de aviz.-------------Alin. (2^1) al art. 43 a fost introdus de pct. 32 al art. I din LEGEA nr. 56 din 13 martie 2007, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 201 din 26 martie 2007.(2^2) Strainii care au mai obţinut anterior un aviz din partea Agentiei Române pentru Investitii Straine pot solicita eliberarea unui alt aviz numai în condiţiile în care dovedesc imposibilitatea obiectiva de realizare a planului de afaceri anterior.-------------Alin. (2^2) al art. 43 a fost introdus de pct. 32 al art. I din LEGEA nr. 56 din 13 martie 2007, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 201 din 26 martie 2007. (3) Solicitarea de viza va fi însoţită de urmatoarele: a) avizul Agentiei Române pentru Investitii Straine; b) certificat de cazier judiciar sau alt document cu aceeasi valoare juridica; c) asigurare medicală pe perioada valabilităţii vizei. (4) Cererea însoţită de documentele prevăzute la alin. (3) se depune la misiunile diplomatice sau oficiile consulare ale României şi se transmite, prin intermediul Directiei generale afaceri consulare din cadrul Ministerului Afacerilor Externe, Autorităţii pentru straini, pentru avizare conform competentelor. (5) Avizul Agentiei Române pentru Investitii Straine este valabil 6 luni de la data emiterii şi are drept scop constatarea indeplinirii condiţiilor tehnice şi de utilitate economica a activităţii ce urmeaza a fi desfăşurată de către strain.-------------Alin. (5) al art. 43 a fost modificat de pct. 31 al art. I din LEGEA nr. 56 din 13 martie 2007, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 201 din 26 martie 2007. + Articolul 44Viza de lunga sedere pentru angajare în munca (1) Viza de lunga sedere pentru angajare în munca se acordă strainilor pe baza avizului Oficiului pentru Migratia Forţei de Muncă şi al Autorităţii pentru straini. (2) Avizul Oficiului pentru Migratia Forţei de Muncă se elibereaza, la solicitarea angajatorului, care trebuie să faca dovada faptului că desfăşoară o activitate legala în România, că nu are datorii şi ca a facut o selecţie legala, cu prezentarea dovezilor care să ateste acestea, precum şi cele legate de prezentarea actelor din care să rezulte calificarea profesionala, vechimea în specialitate a strainului, faptul ca este apt din punct de vedere medical sa desfasoare activitatea respectiva, că nu are antecedente penale şi ca are cunoştinţe minime de limba română. (3) Solicitarea de viza trebuie să fie însoţită de urmatoarele documente: a) avizul scris al Oficiului pentru Migratia Forţei de Muncă; b) dovada mijloacelor de întreţinere la nivelul a cel puţin trei salarii medii pe economia naţionala; c) certificat de cazier judiciar sau alt document cu aceeasi valoare juridica, eliberat de autorităţile din tara de domiciliu sau de reşedinţa; d) asigurarea medicală pe perioada valabilităţii vizei. (4) Viza de lunga sedere pentru angajare în munca se elibereaza şi strainilor lucrători transfrontalieri în România. (5) Viza de lunga sedere pentru angajarea în munca nu se acordă strainilor care în ultimii 2 ani au avut un drept de sedere pentru desfăşurarea de activităţi comerciale şi nu au respectat planul de afaceri prevăzut la art. 43 alin. (2) lit. a).-------------Alin. (5) al art. 44 a fost introdus de pct. 33 al art. I din LEGEA nr. 56 din 13 martie 2007, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 201 din 26 martie 2007. + Articolul 45Viza de lunga sedere pentru studii (1) Viza de lunga sedere pentru studii poate fi acordată, la cerere, strainilor care solicită intrarea pe teritoriul României în calitate de student sau care participa la un program de schimb de elevi. (2) Calitatea de student o au strainii acceptati la studii de către o institutie de invatamant de stat sau particulara, acreditata potrivit legii, inclusiv pentru participarea la cursuri de doctorat. (3) Solicitarea trebuie să fie însoţită de urmatoarele documente: a) în cazul studenţilor:(i) dovada de acceptare la studii eliberata de Ministerul Educatiei şi Cercetarii, din care să rezulte ca va urma o formă de invatamant de zi;(îi) dovada achitarii taxei de studii pentru cel puţin un an de studii;(iii) dovada mijloacelor de întreţinere, în cuantum de cel puţin salariul minim net pe tara lunar, pentru întreaga perioadă înscrisă în viza;(iv) certificat de cazier judiciar sau alt document cu aceeasi valoare juridica;(v) asigurarea medicală pe perioada valabilităţii vizei;(vi) incuviintarea parintilor sau a tutorelui cu privire la sederea în scop de studii pe teritoriul României, dacă strainul este minor; b) în cazul strainilor care participa la un program de schimb de elevi:(i) dovada de acceptare la studii eliberata de Ministerul Educatiei şi Cercetarii, din care să rezulte ca va urma o formă de invatamant de zi;(îi) dovada de participare într-un program de schimb de elevi, realizat de o organizaţie constituita în condiţiile legii şi recunoscută pentru acest scop;(iii) dovada din partea organizaţiei care realizează schimbul de elevi, din care să rezulte ca aceasta va asigura mijloacele de întreţinere şi eventualele costuri privind indepartarea;(iv) asigurarea medicală pe perioada valabilităţii vizei;(v) dovada privind asigurarea cazarii la o familie selectata de către organizaţia care realizează schimbul de elevi şi care detine un spatiu de locuit considerat normal pentru o familie din România;(vi) incuviintarea parintilor sau a tutorelui cu privire la sederea în scop de studii pe teritoriul României, dacă strainul este minor. (4) Strainii care participa la un program de schimb de elevi trebuie să aibă vârsta cuprinsa, de regula, între 7 şi 19 ani. (5) Strainii bursieri ai statului român, precum şi cei de origine română nu sunt obligati să prezinte documentele prevăzute la alin. (3) lit. a) pct. (iii). (6) Viza prevăzută la alin. (1) se acordă şi strainilor acceptati la studii în baza documentelor internationale la care România este parte.-------------Art. 45 a fost modificat de pct. 34 al art. I din LEGEA nr. 56 din 13 martie 2007, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 201 din 26 martie 2007. + Articolul 46Viza de lunga sedere pentru reintregirea familiei (1) Sponsorul posesor al unui permis de sedere temporara valabil un an, al unui permis de sedere permanenta sau beneficiar al statutului de refugiat ori al protectiei subsidiare poate solicita reintregirea familiei pentru: a) sot/sotie; b) copiii minori necasatoriti ai sponsorului sau ai sotului/sotiei, inclusiv cei adoptati şi care se afla în întreţinerea efectiva a sponsorului sau a sotului/sotiei. (2) Autoritatea pentru straini poate aproba, dacă sunt intrunite condiţiile prevăzute de lege, reintregirea familiei şi pentru urmatoarele categorii: a) rudele de gradul I în linie ascendenta ale sponsorului sau ale sotului/sotiei, în cazul în care nu se pot intretine singure şi nu se bucura de un sprijin familial adecvat în tara de origine; b) copiii adulti necasatoriti ai sponsorului sau ai sotului/sotiei, în cazul în care acestia nu se pot intretine singuri din motive medicale. (3) Minorii neinsotiti, beneficiari ai statutului de refugiat sau ai protectiei subsidiare, pot solicita reintregirea familiei pentru: a) rudele de gradul I în linie ascendenta sau tutorele legal; ori b) atunci când acestia nu exista sau nu pot fi identificati, orice alta ruda a acestuia. (4) Strainii prevăzuţi la alin. (1), titulari ai unui drept de sedere în scop de studii, pot solicita reintregirea familiei pentru sot/sotie şi copiii minori necasatoriti, cu condiţia ca data incheierii căsătoriei să fie anterioara obtinerii dreptului de sedere. (5) Strainii beneficiari ai statutului de refugiat sau ai protectiei subsidiare pot solicita reintregirea familiei pentru sot/sotie numai dacă data la care a fost incheiata căsătoria este anterioara obtinerii uneia dintre aceste forme de protecţie. (6) Cererea-tip se depune la formatiunea teritoriala a Autorităţii pentru straini pe a carei raza solicitantul locuieste în mod legal şi va fi însoţită de urmatoarele documente: a) certificatul de căsătorie sau, după caz, dovada legaturii de rudenie; b) declaratia solicitantului, în forma autentica, din care să reiasă ca membrii de familie vor locui împreună cu acesta; c) copia documentului care atesta dreptul de sedere pe teritoriul României; d) dovada detinerii legale a spatiului de locuit; e) dovada mijloacelor de întreţinere; f) asigurarea medicală a solicitantului. (7) În cazul în care exista dubii cu privire la legătură de rudenie, Autoritatea pentru straini poate solicita şi alte dovezi pentru stabilirea acesteia. (8) Cererea se aproba în cazul indeplinirii urmatoarelor condiţii: a) sa nu existe o stare de bigamie sau de poligamie; b) solicitantul să deţină un spatiu de locuit considerat normal pentru o familie similara din România; c) solicitantul sa posede mijloace de întreţinere, pe lângă cele necesare pentru propria întreţinere potrivit legii, în cuantum corespunzător salariului minim net pe economie pentru fiecare membru de familie. (9) Pentru beneficiarii statutului de refugiat sau ai protectiei subsidiare, care solicită reintregirea familiei, nu este obligatorie prezentarea documentelor prevăzute la alin. (6) lit. d)-f) şi nici indeplinirea condiţiilor prevăzute la alin. (8) lit. b) şi c). (10) Cererea va fi solutionata în termen de maximum 3 luni de la data depunerii. (11) Aprobarea cererii va fi comunicata în scris solicitantului, în vederea transmiterii acesteia membrilor de familie interesati, care o prezinta la misiunea diplomatica sau la oficiul consular odata cu cererea de acordare a vizei române. (12) În cazul respingerii cererii, motivele vor fi comunicate strainului în scris. (13) Viza se elibereaza de către misiunile diplomatice sau oficiile consulare ale României din tara în care membrii de familie îşi au reşedinţa sau domiciliul. (14) Solicitarea de viza trebuie să fie însoţită de urmatoarele documente: a) comunicarea Autorităţii pentru straini, prevăzută la alin. (11); b) dovada asigurarii medicale pe perioada valabilităţii vizei; c) certificatul de cazier judiciar sau alt document cu aceeasi valoare juridica, eliberat de autorităţile din tara de domiciliu sau de reşedinţa a strainului. (15) Pot solicita viza pentru reintregirea familiei şi urmatoarele categorii de persoane: a) strainii căsătoriti cu cetăţeni români; b) strainii necasatoriti care convietuiesc cu cetăţeni români necasatoriti, dacă au cel puţin un copil împreună, denumiti în continuare parteneri; c) copiii cetateanului român, ai sotului/sotiei sau ai partenerului, inclusiv cei adoptati, care nu au implinit vârsta de 21 de ani sau care se afla în întreţinerea cetateanului român, a sotului/sotiei sau a partenerului; d) rudele de gradul I în linie ascendenta ale cetateanului român sau ale sotului/sotiei acestuia. (16) Solicitarea de viza depusa de persoanele prevăzute la alin. (15) va fi însoţită de certificatul de căsătorie sau, după caz, de dovada existentei legaturii de rudenie sau a calităţii de partener. (17) Adoptia trebuie să fie dispusa printr-o decizie a unei autorităţi române competente, în condiţiile legii, sau printr-o decizie a unei autorităţi a altui stat, care produce efecte juridice pe teritoriul României. (18) Acordarea vizei de lunga sedere pentru reintregirea familiei poate fi refuzata atunci când solicitarea se intemeiaza pe o căsătorie de convenienta constatata anterior, în condiţiile prezentei ordonante de urgenta.-------------Art. 46 a fost modificat de pct. 35 al art. I din LEGEA nr. 56 din 13 martie 2007, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 201 din 26 martie 2007. + Articolul 47Viza de lunga sedere pentru activităţi umanitare sau religioaseViza de lunga sedere pentru activităţi umanitare sau religioase se acordă strainilor, la cerere, de către misiunile diplomatice şi oficiile consulare ale României din tara în care acestia îşi au reşedinţa sau domiciliul, în urmatoarele condiţii: a) existenta avizului Ministerului Culturii şi Cultelor ori, după caz, al Comisiei interdepartamentale pentru coordonarea şi sprijinirea activităţilor umanitare din cadrul Ministerului Sănătăţii; b) dovada calităţii de reprezentant al unei organizaţii religioase legal înfiinţate în România sau al unei organizaţii umanitare; c) dovada spatiului de locuit şi a mijloacelor de întreţinere, la nivelul a trei salarii medii pe economia naţionala; d) dovada asigurarii medicale şi că nu sufera de boli care pot pune în pericol sănătatea publică; e) prezentarea certificatului de cazier judiciar sau a altui document cu aceeasi valoare juridica, eliberat de autorităţile din tara de origine a strainului. + Articolul 48Viza de lunga sedere pentru alte scopuri (1) Viza de lunga sedere pentru alte scopuri se acordă, la cerere, de către misiunile diplomatice şi oficiile consulare ale României din tara în care acestia îşi au reşedinţa sau domiciliul, urmatoarelor categorii de straini: a) celor detasati de către:(i) o companie străină cu sediul pe teritoriul unui stat membru al Organizaţiei Mondiale a Comerţului la o reprezentanta, sucursala ori filiala a sa, aflata pe teritoriul României, sau la o societate comerciala, persoana juridica română, al carei asociat/acţionar este compania străină, cu acelasi obiect de activitate, dacă fac dovada că nu sunt în raporturi de muncă cu o altă persoană juridica română;(îi) un angajator cu sediul în strainatate la o persoană juridica din România, în baza unui contract comercial de prestări de servicii incheiat între cele doua părţi.----------------Litera a) a alin. (1) al art. 48 a fost modificata de pct. 11 al articolului unic din ORDONANŢA DE URGENŢĂ nr. 113 din 14 iulie 2005, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 658 din 25 iulie 2005. b) celor al caror acces pe piaţa muncii din România este reglementat prin acorduri bilaterale incheiate de România cu alte state;b^1) celor desemnaţi ca administratori ai unei societăţi comerciale, dacă fac dovada ca indeplinesc în mod cumulativ urmatoarele condiţii:(i) au calitatea de administrator;(îi) la data solicitarii nu sunt asociaţi sau actionari la societatea comerciala în cauza sau la altă persoană juridica română şi nu au avut aceste calităţi în ultimii 2 ani;(iii) la societatea comerciala în cauza nu mai exista un alt strain care a obţinut un drept de sedere în acest scop;(iv) societatea comerciala în cauza a realizat un aport de capital de cel puţin 50.000 euro, care s-a concretizat în realizarea sau în achizitionarea de constructii destinate desfăşurării activităţilor prevăzute în cadrul Clasificarii activităţilor din economia naţionala - CAEN sau în transfer de tehnologie;----------------Litera b^1) a alin. (1) al art. 48 a fost modificata de pct. 36 al art. I din LEGEA nr. 56 din 13 martie 2007, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 201 din 26 martie 2007.b^2) celor care solicită intrarea pe teritoriul României în scopul formarii profesionale neremunerate în cadrul unei întreprinderi din sectorul public sau privat ori în cadrul unui furnizor de formare profesionala acreditat, dacă fac dovada ca indeplinesc în mod cumulativ urmatoarele condiţii:(i) au incheiat un contract de formare pentru participarea neremunerata la o formă de pregatire în cadrul unei întreprinderi din sectorul public sau privat ori în cadrul unui furnizor de pregatire profesionala acreditat;(îi) dispun de mijloace de întreţinere în cuantum de cel puţin salariul mediu net pe economie lunar pentru întreaga perioadă înscrisă în viza;(iii) au incuviintarea parintilor sau a tutorelui cu privire la sederea pe teritoriul României în acest scop, dacă strainul este minor;----------------Litera b^2) a alin. (1) al art. 48 a fost introdusa de pct. 37 al art. I din LEGEA nr. 56 din 13 martie 2007, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 201 din 26 martie 2007.b^3) celor care desfăşoară activităţi în cadrul unor programe de voluntariat, dacă fac dovada ca indeplinesc în mod cumulativ urmatoarele condiţii:(i) au incheiat un contract de voluntariat cu o persoană juridica de drept public sau de drept privat fără scop lucrativ, denumita în continuare organizaţie-gazda, în cuprinsul caruia se face menţiune cu privire la activitatea pe care urmeaza sa o desfasoare, condiţiile în care sunt supravegheati în indeplinirea sarcinilor, precum şi la orele de lucru;(îi) organizaţia-gazda asigura cazarea, mijloacele de întreţinere şi asigurarea medicală pentru întreaga perioadă de valabilitate a vizei, precum şi eventualele costuri privind indepartarea;(iii) au vârsta de peste 14 ani inclusiv;(iv) au incuviintarea parintilor sau a tutorelui cu privire la sederea pe teritoriul României în acest scop, dacă strainul este minor.----------------Litera b^3) a alin. (1) al art. 48 a fost introdusa de pct. 37 al art. I din LEGEA nr. 56 din 13 martie 2007, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 201 din 26 martie 2007. c) celor care urmeaza tratament medical de lunga durata, în cadrul instituţiilor medicale publice sau private, dacă prezinta scrisoare de acceptare din partea instituţiilor respective, în care să fie precizate diagnosticul şi durata tratamentului. Aceasta viza poate fi acordată şi pentru un eventual însoţitor, care asista strainul aflat în imposibilitatea de a se ingriji singur, dacă acest lucru este mentionat expres în scrisoarea de acceptare; d) celor care desfăşoară alte activităţi ce nu contravin legilor române, dacă îşi justifica prezenta pe teritoriul României. (2) Strainilor din categoriile prevăzute la alin. (1) li se acordă viza dacă: a) prezinta dovada asigurarii medicale pe perioada de valabilitate a vizei; b) prezinta dovada asigurarii condiţiilor de cazare; c) prezinta certificat de cazier judiciar sau alt document cu aceeasi valoare juridica, eliberat de autorităţile din tara de origine. + Capitolul IV Prelungirea dreptului de sedere temporara.Prelungirea dreptului de sedere temporara.Acordarea dreptului de sedere permanenta + Secţiunea 1 Prelungirea dreptului de sedere temporara în RomâniaPrelungirea dreptului de sedere temporara în România + Articolul 50Condiţii de prelungire a dreptului de sedere temporara (1) Strainilor care au intrat în România în baza unei vize de lunga sedere, precum şi celor care sunt exceptati de la obligativitatea obtinerii vizei de lunga sedere li se poate prelungi dreptul de sedere temporara de către Autoritatea pentru straini sau de formatiunile sale teritoriale, în condiţiile prevăzute în prezenta secţiune. (2) Dreptul de sedere temporara în România se poate prelungi succesiv pentru perioade de până la un an, numai dacă: a) sunt indeplinite în continuare condiţiile cu privire la intrarea în România, prevăzute la art. 6 alin. (1) lit. c), e), e^1), e^2) şi f);-----------------Litera a) a alin. (2) al art. 50 a fost modificata de pct. 39 al art. I din LEGEA nr. 56 din 13 martie 2007, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 201 din 26 martie 2007. b) nu a intervenit, pe perioada sederii în România, vreunul dintre motivele de nepermitere a intrarii prevăzute la art. 8 alin. (1) lit. b)-d) şi alin. (2);-----------------Litera b) a alin. (2) al art. 50 a fost modificata de pct. 21 al articolului unic din LEGEA nr. 482 din 10 noiembrie 2004, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 1.116 din 27 noiembrie 2004. c) poseda document de calatorie valabil, cu excepţia cazurilor în care documentul de calatorie a expirat după intrarea în România şi, din motive independente de voinţa strainului, acesta nu a putut fi prelungit;-----------------Litera c) a alin. (2) al art. 50 a fost modificata de pct. 14 al articolului unic din ORDONANŢA DE URGENŢĂ nr. 113 din 14 iulie 2005, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 658 din 25 iulie 2005. d) solicita acordarea sau prelungirea dreptului de sedere pentru acelasi scop pentru care i s-a acordat viza sau i s-a prelungit dreptul de sedere în baza caruia se afla pe teritoriul României; e) a respectat anterior scopul pentru care i s-a aprobat sederea în România; f) face dovada detinerii legale a spatiului de locuit la adresa la care declara ca are reşedinţa pe teritoriul României, cu excepţia membrului de familie al cetateanului român pentru care este suficienta o declaratie a cetateanului român, prin care acesta îşi asuma raspunderea asigurarii spatiului de locuit strainului;-----------------Litera f) a alin. (2) al art. 50 a fost modificata de pct. 39 al art. I din LEGEA nr. 56 din 13 martie 2007, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 201 din 26 martie 2007. g) prezinta dovada asigurarii sociale de sănătate.-----------------Litera g) a alin. (2) al art. 50 a fost modificata de pct. 15 al articolului unic din ORDONANŢA DE URGENŢĂ nr. 113 din 14 iulie 2005, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 658 din 25 iulie 2005. h) sunt indeplinite condiţiile generale prevăzute în prezenta secţiune, precum şi condiţiile speciale de prelungire a dreptului de sedere în functie de scopul pentru care este solicitata aceasta.(2^1) Strainii sunt obligati ca, la expirarea valabilităţii documentelor prevăzute la alin. (2) lit. c), f) şi g), sa intreprinda demersurile necesare prelungirii valabilităţii sau reinnoirii acestora.-----------------Alin. (2^1) al art. 50 a fost introdus de pct. 22 al articolului unic din LEGEA nr. 482 din 10 noiembrie 2004, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 1.116 din 27 noiembrie 2004. (3) Prelungirea dreptului de sedere se poate acorda şi pentru perioade mai mari de un an în condiţiile prezentei legi sau pe bază de reciprocitate.-----------------Alin. (3) al art. 50 a fost modificat de pct. 23 al articolului unic din LEGEA nr. 482 din 10 noiembrie 2004, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 1.116 din 27 noiembrie 2004. + Articolul 51Solicitarea prelungirii dreptului de sedere temporara (1) Cererile de prelungire a dreptului de sedere temporara se depun personal de către solicitanţi, cu cel puţin 30 de zile înainte de expirarea termenului pentru care li s-a aprobat sederea, la formatiunile teritoriale ale Autorităţii pentru straini de la locul de reşedinţa.-----------------Alin. (1) al art. 51 a fost modificat de pct. 40 al art. I din LEGEA nr. 56 din 13 martie 2007, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 201 din 26 martie 2007. (2) Cererea va fi însoţită de documentul de trecere a frontierei de stat, în original şi în copie, de certificatul medical eliberat de o institutie sanitara publică sau privată, din care să rezulte că nu sufera de boli care pot pune în pericol sănătatea publică, de dovada detinerii legale a spatiului de locuit la adresa la care declara ca are reşedinţa pe teritoriul României, de dovada asigurarii sociale de sănătate şi a mijloacelor de întreţinere, precum şi de celelalte acte prevăzute în prezentul capitol, în functie de scopul pentru care solicită aprobarea sederii în România.-----------------Alin. (2) al art. 51 a fost modificat de pct. 40 al art. I din LEGEA nr. 56 din 13 martie 2007, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 201 din 26 martie 2007. (3) Dovada mijloacelor de întreţinere poate fi facuta cu adeverinta de salariu, talon de pensie, declaratie privind impozitul pe venitul global, extras de cont bancar ori alte documente echivalente. (4) Cererea va fi solutionata în termen de 30 de zile de la data depunerii acesteia. În cazurile în care, pentru constatarea indeplinirii condiţiilor de prelungire a dreptului de sedere, sunt necesare verificări suplimentare, termenul de solutionare a cererii poate fi prelungit cu cel mult 15 zile.-----------------Alin. (4) al art. 51 a fost modificat de pct. 24 al articolului unic din LEGEA nr. 482 din 10 noiembrie 2004, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 1.116 din 27 noiembrie 2004.(4^1) Când prelungirea dreptului de sedere este solicitata în baza căsătoriei şi sunt necesare verificări suplimentare conform art. 64, termenul de solutionare a cererii poate fi prelungit până la maximum 90 de zile, caz în care dreptul de sedere se prelungeste de drept până la solutionarea cererii.-----------------Alin. (4^1) al art. 51 a fost introdus de pct. 16 al articolului unic din ORDONANŢA DE URGENŢĂ nr. 113 din 14 iulie 2005, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 658 din 25 iulie 2005. (5) Dacă este necesar, solicitantul poate fi chemat la interviu.-----------------Alin. (5) al art. 51 a fost modificat de pct. 40 al art. I din LEGEA nr. 56 din 13 martie 2007, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 201 din 26 martie 2007. + Articolul 52Refuzul prelungirii dreptului de sedere temporara în România (1) Dacă la data depunerii cererii nu sunt indeplinite cumulativ condiţiile generale şi condiţiile speciale în functie de scopul sederii, prevăzute în prezenta secţiune, strainului i se refuza prelungirea dreptului de sedere temporara. (2) Decizia de refuz al prelungirii dreptului de sedere, precum şi motivele care au stat la baza acesteia se comunică solicitantului prin decizia de returnare prevăzută la art. 80.-----------------Alin. (2) al art. 52 a fost modificat de pct. 41 al art. I din LEGEA nr. 56 din 13 martie 2007, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 201 din 26 martie 2007.1. Prelungirea dreptului de sedere temporara pentru desfăşurarea de activităţi economice, profesionale şi comerciale + Articolul 53Prelungirea dreptului de sedere temporara pentru strainii care desfăşoară activităţi economice (1) Strainului intrat în România în scopul desfăşurării de activităţi economice în mod independent sau în cadrul unor asociaţii familiale i se prelungeste dreptul de sedere temporara în acest scop, dacă: a) prezinta autorizatia de desfăşurare a activităţii, în original şi în copie, eliberata potrivit legii; b) prezinta dovada detinerii legale a spatiului în care îşi desfăşoară activitatea; c) face dovada mijloacelor de întreţinere în cuantum de cel puţin 250 euro lunar; d) activitatea desfăşurată corespunde condiţiilor pentru care a fost acordat dreptul de sedere initial; e) obiectul activităţii desfăşurate este cel initial ori o continuare sau un rezultat al acesteia. (2) Cererea de prelungire a dreptului de sedere temporara trebuie însoţită de urmatoarele documente: a) autorizatia de desfăşurare a activităţii, în original şi în copie, eliberata potrivit legii; b) dovada detinerii legale a spatiului în care îşi desfăşoară activitatea; c) documente care să ateste venituri personale în cuantum de cel puţin 250 euro lunar, obtinute din activitatea desfăşurată. + Articolul 54Prelungirea dreptului de sedere pentru activităţi profesionaleStrainului intrat în România în scopul exercitarii în mod individual a unei activităţi profesionale i se poate prelungi dreptul de sedere temporara, dacă indeplineste urmatoarele condiţii: a) face dovada faptului ca exercita în mod efectiv activitatea profesionala în condiţiile prevăzute de legea speciala; b) prezinta documente care să ateste venituri personale în cuantum de cel puţin 250 euro lunar. + Articolul 55Prelungirea dreptului de sedere pentru desfăşurarea de activităţi comerciale (1) Strainului intrat în România în scopul desfăşurării de activităţi comerciale i se poate prelungi dreptul de sedere temporara, în urmatoarele condiţii: a) are avizul Agentiei Române pentru Investitii Straine; b) detine legal spatiul pentru sediul social; c) este acţionar sau asociat al societatii comerciale, cu atribuţii de conducere sau de administrare; d) detine mijloace de întreţinere în cuantum de cel puţin 700 euro lunar, dacă este acţionar, şi 500 euro lunar, dacă este asociat. (2) Prelungirile ulterioare ale dreptului de sedere temporara se pot acorda dacă strainul indeplineste urmatoarele condiţii: a) activitatea societatii comerciale se desfăşoară în conformitate cu planul de afaceri; b) obiectul activităţii desfăşurate este cel initial ori o continuare sau un rezultat al acestuia; c) detine legal spatiul pentru sediul social; d) este acţionar sau asociat al societatii comerciale, cu atribuţii de conducere sau de administrare; e) investitia este concretizata fie în aport de capital în valoare de 70.000 euro, în cazul actionarului, sau 50.000 euro, în cazul asociatului, fie, alternativ, în crearea a cel puţin 15 locuri de muncă, în cazul actionarului, şi 10, în cazul asociatului. În cazul crearii de locuri de muncă, acestea trebuie să fie incadrate cu persoane angajate cu norma întreaga de muncă, în condiţiile legii; f) detine mijloace de întreţinere în cuantum de cel puţin 700 euro lunar, dacă este acţionar, şi 500 euro lunar, dacă este asociat, obtinute din activitatea desfăşurată pe teritoriul României. (3) Dovada indeplinirii condiţiilor prevăzute în prezentul articol se face cu urmatoarele documente: a) planul de afaceri avizat de Agentia Română pentru Investitii Straine; b) documentele care atesta ca activitatea se desfăşoară în conformitate cu planul de afaceri; c) certificatul constatator, din care să rezulte calitatea solicitantului, denumirea, sediul social şi obiectul principal de activitate al societatii comerciale, menţiunile efectuate la comunicarea instanţelor de judecată, durata de functionare a societatii comerciale; d) inscrierile de menţiuni prevăzute de lege, corespunzătoare modificarilor intervenite cu privire la actul constitutiv al societatii comerciale; e) certificatul cuprinzand principalii indicatori economico-financiari, emis de administratia financiară competenţa teritorial, care să cuprindă, conform bilantului anual, date referitoare la active imobilizate total, cifra de afaceri, profitul net sau pierderi; f) adeverinta eliberata de inspectoratul teritorial de muncă, din care să rezulte numărul persoanelor angajate sau contractele de muncă înregistrate la aceasta institutie. (4) În cazul investitiilor de cel puţin 100.000 euro sau dacă au fost create cel puţin 25 de locuri de muncă, dovada mijloacelor de întreţinere se poate face şi cu alte documente legale. Pentru investiţiile de cel puţin 200.000 euro sau dacă au fost create cel puţin 50 de locuri de muncă, nu este necesară dovada mijloacelor de întreţinere. (5) Dreptul de sedere temporara în acest scop se prelungeste succesiv pentru perioade de un an, iar în cazul strainilor care fac dovada ca au efectuat investitii de minimum 500.000 euro sau au creat peste 50 de locuri de muncă cu norma întreaga, dreptul de sedere se prelungeste pe perioade de 3 ani. Cuantumul investitiei şi numărul locurilor de muncă se calculeaza în functie de cota de participare a asociatului sau a actionarului la societatea comerciala.-----------------Art. 55 a fost modificat de pct. 42 al art. I din LEGEA nr. 56 din 13 martie 2007, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 201 din 26 martie 2007.2. Prelungirea dreptului de sedere temporara pentru strainii angajaţi în munca + Articolul 56Prelungirea dreptului de sedere temporara (1) Strainilor intrati în România în scopul angajarii în munca li se prelungeste dreptul de sedere temporara, dacă: a) prezinta permisul de muncă valabil, eliberat de Oficiul pentru Migratia Forţei de Muncă; b) prezinta contractul individual de muncă vizat de inspectoratul teritorial de muncă în a cărui raza îşi are sediul angajatorul sau o convenţie civila incheiata cu o structura sportiva, în condiţiile legii, dacă strainii desfăşoară activităţi în calitate de sportiv profesionist;-----------------Litera b) a alin. (1) al art. 56 a fost modificata de pct. 43 al art. I din LEGEA nr. 56 din 13 martie 2007, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 201 din 26 martie 2007. c) salariul inscris în contractul individual de muncă este cel puţin la nivelul salariului mediu pe economie. (2) Dreptul de sedere temporara se prelungeste pentru o perioadă cu cel mult 30 de zile mai mare decat cea pentru care s-a acordat permisul de muncă. (3) Oficiul pentru Migratia Forţei de Muncă comunică Autorităţii pentru straini, în termen de 5 zile calendaristice, cazurile strainilor cărora le-a fost revocat permisul de muncă ori le-a fost eliberat un nou permis de muncă. (4) Strainilor care pot fi incadrati în munca la persoane fizice sau juridice din România, fără permis de muncă, în condiţiile legii, li se poate prelungi dreptul de sedere, fără indeplinirea condiţiei prevăzute la alin. (1) lit. a). + Articolul 57Prelungirea dreptului de sedere pentru strainii al caror acces pe piaţa muncii din România este reglementat prin acorduri bilaterale incheiate de România cu alte state (1) Condiţiile referitoare la intrarea şi sederea strainilor al caror acces pe piaţa muncii din România este reglementat prin acorduri bilaterale incheiate cu alte state sunt prevăzute în aceste acorduri. (2) Angajatorul are obligaţia ca, în termen de 5 zile de la intrarea în România a strainilor prevăzuţi la alin. (1), sa comunice, în scris, formatiunii Autorităţii pentru straini, competenţa teritorial, situaţia nominala a acestora.3. Prelungirea dreptului de sedere temporara pentru strainii veniti în scop de studii + Articolul 58Prelungirea dreptului de sedere temporara pentru studii (1) Strainii intrati în România pentru studii pot solicita prelungirea dreptului de sedere, astfel: a) în cazul studenţilor sau elevilor, pentru perioade succesive de până la un an, dacă:(i) sunt inscrisi la studii la o institutie de invatamant de stat sau particulara, acreditata potrivit legii, forma invatamant de zi, inclusiv pentru participarea la cursuri de doctorat;(îi) dovedesc ca şi-au achitat taxele de studii;(iii) fac dovada mijloacelor de întreţinere, în cuantum de cel puţin salariul minim net pe economie, pe perioada valabilităţii permisului de sedere; b) în cazul strainilor care participa la un program de schimb de elevi, pe o perioadă care să nu depăşească un an, dacă:(i) sunt inscrisi la o unitate de invatamant de stat sau particulara acreditata potrivit legii, forma invatamant de zi;(îi) participa într-un program de schimb de elevi, realizat de o organizaţie constituita în condiţiile legii şi recunoscută pentru acest scop;(iii) dacă organizaţia care realizează schimbul de elevi îşi asuma responsabilitatea pentru asigurarea cazarii, a mijloacelor de întreţinere şi a eventualelor costuri privind indepartarea. (2) Strainilor de origine română li se poate prelungi dreptul de sedere temporara pentru studii, fără indeplinirea condiţiei prevăzute la alin. (1) lit. a) pct. (iii). (3) Dreptul de sedere temporara pentru studii se poate prelungi cu cel mult 90 de zile după absolvirea studiilor, în vederea definitivarii situaţiei scolare sau universitare şi a avizarii documentelor de studii.-----------------Art. 58 a fost modificat de pct. 44 al art. I din LEGEA nr. 56 din 13 martie 2007, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 201 din 26 martie 2007. + Articolul 59Schimbarea profilului de studiuStrainul caruia i s-a acordat sau, după caz, i s-a prelungit dreptul de sedere în scop de studii în România poate schimba profilul de studiu sau al specializarii profesionale, în conformitate cu legislatia în vigoare, cu condiţia ca durata totala a sederii, prevăzută pentru studiile initiale, sa nu fie depasita. + Articolul 60Activitatea profesionala a strainilor admisi la studii (1) Strainii cărora li s-a acordat dreptul de sedere în scop de studii pot lucra pentru a-şi completa mijloacele de întreţinere numai cu program redus. (2) Activitatea lucrativa desfăşurată nu constituie motiv de eliberare a unui permis de sedere pentru munca. + Articolul 61Bursieri ai statului român (1) Strainilor intrati în România în scop de studii, bursieri ai statului român, li se prelungeste dreptul de sedere, în condiţiile prevăzute la art. 58 şi 59, fără a fi necesară prezentarea dovezii mijloacelor de întreţinere şi a taxelor de studii. (2) Permisele de sedere pentru această categorie de straini se acordă pe o perioadă egala cu durata totala a studiilor şi cu scutire de la plata taxelor consulare.-----------------Alin. (2) al art. 61 a fost modificat de pct. 45 al art. I din LEGEA nr. 56 din 13 martie 2007, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 201 din 26 martie 2007.4. Prelungirea dreptului de sedere temporara pentru reintregirea familiei + Articolul 62Prelungirea dreptului de sedere temporara pentru reintregirea familiei (1) Strainilor intrati în România în conformitate cu prevederile art. 46, cu excepţia persoanelor prevăzute la art. 46 alin. (15), li se poate prelungi dreptul de sedere, astfel: a) pentru sotul/sotia sponsorului, dacă:(i) prezinta documente din care să rezulte existenta căsătoriei;(îi) nu exista o stare de bigamie sau de poligamie;(iii) sotii locuiesc împreună;(iv) fac dovada mijloacelor de întreţinere cel puţin la nivelul salariului minim net pe economie; b) pentru ceilalti membri de familie ai sponsorului, dacă:(i) prezinta documente din care să rezulte existenta legaturii de rudenie;(îi) locuiesc împreună cu sponsorul, în cazul minorilor;(iii) fac dovada mijloacelor de întreţinere cel puţin la nivelul salariului minim net pe economie. (2) Pentru membrii de familie ai beneficiarilor statutului de refugiat sau ai protectiei subsidiare care solicită prelungirea dreptului de sedere temporara pentru reintregirea familiei nu este obligatorie indeplinirea condiţiilor prevăzute la alin. (1) lit. a) pct. (iv), respectiv la alin. (1) lit. b) pct. (iii). (3) Strainilor membri de familie ai unui cetatean român li se poate prelungi dreptul de sedere, dacă cetateanul român are domiciliul în România, astfel: a) pentru strainii căsătoriti cu cetăţeni români, dacă:(i) prezinta certificatul de căsătorie, în condiţiile prevăzute de lege;(îi) nu exista o stare de bigamie sau de poligamie; b) pentru parteneri, dacă:(i) prezinta certificatul de nastere al copilului;(îi) atât strainul, cat şi cetateanul român fac dovada ca sunt necasatoriti;(iii) fac dovada convietuirii cu cetateanul român; c) pentru copiii cetateanului român, ai sotului/sotiei sau ai partenerului, inclusiv cei adoptati, care nu au implinit vârsta de 21 de ani sau care se afla în întreţinerea cetateanului român, a sotului/sotiei sau a partenerului, dacă:(i) prezinta documente din care să rezulte existenta legaturii de rudenie;(îi) locuiesc împreună cu cetateanul român; d) pentru rudele de gradul I în linie ascendenta ale cetateanului român sau ale sotului/sotiei acestuia, dacă prezinta documente din care să rezulte existenta legaturii de rudenie. (4) În cazul constatarii existentei unei stari de bigamie sau de poligamie, solicitantului i se refuza prelungirea dreptului de sedere. (5) Dreptul de sedere temporara se prelungeste individual, pentru fiecare membru de familie pe aceeaşi perioadă pentru care i s-a acordat dreptul de sedere sponsorului. Sotului/sotiei şi membrilor de familie ai unui cetatean român sau ai sponsorului titular al unui drept de sedere permanenta li se poate prelungi dreptul de sedere temporara pentru perioade de până la 5 ani. (6) Prelungirea dreptului de sedere temporara pentru strainii prevăzuţi la alin. (3) se efectueaza cu scutire de la plata taxelor consulare.-----------------Art. 62 a fost modificat de pct. 46 al art. I din LEGEA nr. 56 din 13 martie 2007, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 201 din 26 martie 2007. + Articolul 64Căsătoria de convenienta (1) Autoritatea pentru straini refuza prelungirea dreptului de sedere obţinut în baza căsătoriei dacă, în urma verificărilor efectuate, rezultă ca acea căsătorie este de convenienta. (2) Elementele pe baza cărora se poate constata faptul ca o căsătorie este de convenienta pot fi urmatoarele: a) coabitarea matrimoniala nu exista; b) sotii nu s-au cunoscut inaintea căsătoriei; c) lipsa unei contribuţii efective la indeplinirea obligaţiilor nascute din căsătorie; d) sotii nu vorbesc o limbă inteleasa de amandoi; e) exista date ca anterior unul dintre soti a incheiat o căsătorie de convenienta; f) sotii sunt inconsecventi în declararea datelor cu caracter personal, a circumstantelor în care s-au cunoscut ori a altor informaţii relevante despre acestia; g) incheierea căsătoriei a fost condiţionată de plată unei sume de bani între soti, cu excepţia sumelor primite cu titlu de dota. (3) Constatarea elementelor prevăzute la alin. (2) se realizează de către ofiterul de interviu. Aceste elemente pot rezultă din: a) datele obtinute în urma interviului; b) inscrisuri; c) declaratiile celor în cauza sau ale unor terte persoane; d) controale la domiciliul conjugal ori alte verificări suplimentare.----------------Art. 64 a fost modificat de pct. 48 al art. I din LEGEA nr. 56 din 13 martie 2007, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 201 din 26 martie 2007. + Articolul 65Dreptul de sedere temporara acordat membrilor de familie în mod independent (1) Strainului, titular al unui drept de sedere pentru reintregirea familiei, i se poate prelungi dreptul de sedere temporara în mod independent în urmatoarele cazuri: a) pentru membrii de familie ai sponsorului, dacă:(i) devin majori;(îi) sponsorul a decedat;(iii) a fost pronunţată desfacerea căsătoriei; b) pentru membrii de familie ai cetateanului român, dacă:(i) implinesc 21 de ani;(îi) cetateanul român a decedat;(iii) a fost pronunţată desfacerea căsătoriei.----------------Alin. (1) al art. 65 a fost modificat de pct. 49 al art. I din LEGEA nr. 56 din 13 martie 2007, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 201 din 26 martie 2007. (2) Pentru prelungirea dreptului de sedere solicitantul va prezenta suplimentar, după caz, certificatul de nastere, certificatul de deces sau hotărârea judecătorească de desfacere a căsătoriei. (3) Dreptul de sedere prevăzut la alin. (1) se prelungeste pentru o perioadă de până la 6 luni. (4) Prelungirile ulterioare ale dreptului de sedere se acordă în condiţiile şi pentru scopurile prevăzute în prezenta ordonanţă de urgenţă, fără a mai fi necesară parasirea teritoriului României.----------------Alin. (4) al art. 65 a fost modificat de pct. 49 al art. I din LEGEA nr. 56 din 13 martie 2007, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 201 din 26 martie 2007. + Articolul 66Exercitarea de activităţi economice şi angajarea în munca (1) Strainii, titulari ai unui drept de sedere pentru reintregirea familiei, pot fi angajaţi sau pot desfăşura activităţi economice, în condiţiile legii. (2) Permisul de muncă sau, după caz, autorizatia de desfăşurare a activităţii se elibereaza în condiţiile legii, pe baza dreptului de sedere.5. Prelungirea dreptului de sedere temporara pentru activităţi umanitare sau religioase. Alte situaţii de prelungire a dreptului de sedere + Articolul 67Prelungirea dreptului de sedere temporara pentru activităţi umanitare sau religioase (1) Strainii intrati în România în baza unei vize de lunga sedere, pentru desfăşurarea de activităţi umanitare sau religioase, pot solicita prelungirea dreptului de sedere temporara dacă: a) prezinta avizul Comisiei interdepartamentale pentru coordonarea şi sprijinirea activităţilor umanitare din cadrul Ministerului Sănătăţii, în cazul în care solicită acordarea sau prelungirea dreptului de sedere pentru activităţi umanitare; b) prezinta avizul Ministerului Culturii şi Cultelor, în cazul în care solicită acordarea sau prelungirea dreptului de sedere pentru activităţi religioase. (2) Strainul care solicită prelungirea dreptului de sedere pentru activităţi umanitare sau religioase nu trebuie să faca dovada mijloacelor de întreţinere.----------------Alin. (2) al art. 67 a fost modificat de pct. 50 al art. I din LEGEA nr. 56 din 13 martie 2007, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 201 din 26 martie 2007. (3) Dreptul de sedere în acest scop se prelungeste pentru o perioadă egala cu durata avizului.----------------Alin. (3) al art. 67 a fost modificat de pct. 50 al art. I din LEGEA nr. 56 din 13 martie 2007, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 201 din 26 martie 2007. + Articolul 68Alte situaţii de prelungire a dreptului de sedere temporara (1) Strainii intrati în România în baza unei vize de lunga sedere, pentru alte scopuri, pot solicita prelungirea dreptului de sedere temporara, după cum urmeaza: a) strainii detasati - cu prezentarea unui permis de muncă eliberat în condiţiile legii. Dreptul de sedere pentru acest scop poate fi prelungit pentru întreaga perioadă de valabilitate a permisului de muncă, pentru prelungirile ulterioare fiind aplicabile dispozitiile legale privind prelungirea dreptului de sedere a strainilor angajaţi în munca;----------------Litera a) a alin. (1) al art. 68 a fost modificata de pct. 51 al art. I din LEGEA nr. 56 din 13 martie 2007, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 201 din 26 martie 2007. b) strainii care urmeaza o formă de tratament medical de lunga durata - cu prezentarea scrisorii de acceptare a unei institutii medicale publice sau private, în care să fie precizate diagnosticul şi durata tratamentului. Acest permis de sedere poate fi acordat şi pentru un eventual însoţitor care asista strainul aflat în imposibilitatea de a se ingriji singur, dacă acest lucru este mentionat expres în scrisoarea de acceptare;b^1) strainii desemnaţi ca administratori ai unei societăţi comerciale, cu indeplinirea cumulativa a urmatoarelor condiţii:(i) fac dovada calităţii de administrator;(îi) fac dovada ca, la data solicitarii, nu sunt asociaţi sau actionari la societatea comerciala în cauza ori la altă persoană juridica română şi că nu au avut aceste calităţi în ultimii 2 ani;(iii) la societatea comerciala în cauza sa nu mai existe un alt strain care a obţinut un drept de sedere în acest scop;(iv) fac dovada ca societatea comerciala în cauza a realizat un aport de capital de cel puţin 50.000 euro, care s-a concretizat în realizarea sau în achizitionarea de constructii destinate desfăşurării activităţilor prevăzute în cadrul Clasificarii activităţilor din economia naţionala - CAEN sau în transfer de tehnologie;----------------Litera b^1) a alin. (1) al art. 68 a fost modificata de pct. 51 al art. I din LEGEA nr. 56 din 13 martie 2007, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 201 din 26 martie 2007.b^2) strainii care au intrat pe teritoriul României în scopul formarii profesionale neremunerate în cadrul unei întreprinderi din sectorul public sau privat sau în cadrul unui furnizor de formare profesionala acreditat - cu prezentarea contractului de formare pentru participarea neremunerata la o formă de pregatire profesionala;----------------Litera b^2) a alin. (1) al art. 68 a fost introdusa de pct. 52 al art. I din LEGEA nr. 56 din 13 martie 2007, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 201 din 26 martie 2007.b^3) strainii care desfăşoară activităţi în cadrul unor programe de voluntariat - cu prezentarea contractului de voluntariat incheiat cu organizaţia-gazda, în cuprinsul caruia se face menţiune cu privire la activitatea pe care urmeaza sa o desfasoare, condiţiile în care sunt supravegheati în indeplinirea sarcinilor, precum şi la orele de lucru;----------------Litera b^3) a alin. (1) al art. 68 a fost introdusa de pct. 52 al art. I din LEGEA nr. 56 din 13 martie 2007, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 201 din 26 martie 2007. c) strainii care desfăşoară alte activităţi care nu contravin legilor române - cu avizul autorităţilor competente, atunci când este necesar, sau dacă prezinta documente prin care să justifice necesitatea sederii în România;----------------Litera c) a alin. (1) al art. 68 a fost modificata de pct. 51 al art. I din LEGEA nr. 56 din 13 martie 2007, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 201 din 26 martie 2007. d) apatrizilor de origine română, care sunt repatriati în baza unor înţelegeri internationale la care România este parte fără indeplinirea condiţiilor generale de acordare a dreptului de sedere temporara. (2) Strainilor a caror sedere este în interesul statului român li se poate prelungi dreptul de sedere temporara, la solicitarea expresa a Parlamentului, Administraţiei Prezidentiale, Guvernului, autorităţilor administraţiei publice centrale de specialitate. (3) La acordarea sau prelungirea dreptului de sedere temporara, strainii prevăzuţi la alin. (1) lit. a), b), b^2), b^3) şi c) trebuie să faca dovada mijloacelor de întreţinere, cel puţin la nivelul salariului mediu net pe economie, cei prevăzuţi la alin. (1) lit. b^1), în cuantum de cel puţin 500 euro lunar proveniti din activitatea desfăşurată în calitate de administrator.----------------Alin. (3) al art. 68 a fost modificat de pct. 53 al art. I din LEGEA nr. 56 din 13 martie 2007, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 201 din 26 martie 2007. (4) Strainii prevăzuţi la alin. (1) lit. d) sunt exceptati de la obligaţia prezentarii dovezii mijloacelor de întreţinere.-------------Alin. (4) al art. 68 a fost modificat de pct. 21 al articolului unic din ORDONANŢA DE URGENŢĂ nr. 113 din 14 iulie 2005, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 658 din 25 iulie 2005. (5) Dreptul de sedere pentru strainii prevăzuţi la alin. (1) lit. b^2) şi b^3) se acordă pentru o perioadă de maximum un an, fără posibilitatea prelungirii. În cazuri excepţionale, pentru strainii prevăzuţi la alin. (1) lit. b^2) dreptul de sedere poate fi prelungit o singură dată pentru o perioadă de până la 6 luni, în vederea dobândirii unei calificari în profesia în care s-au pregatit.----------------Alin. (5) al art. 68 a fost introdus de pct. 54 al art. I din LEGEA nr. 56 din 13 martie 2007, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 201 din 26 martie 2007. + Secţiunea a 2-a Dreptul de sedere permanenta. Stabilirea domiciliului în RomâniaAcordarea dreptului de sedere permanenta----------------Titlul Secţiunii a 2-a din Cap. IV a fost modificat de pct. 55 al art. I din LEGEA nr. 56 din 13 martie 2007, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 201 din 26 martie 2007. + Articolul 69Dreptul de sedere permanenta (1) Dreptul de sedere permanenta se acordă, la cerere, în condiţiile prezentei ordonante de urgenta, pe perioada nedeterminata, strainilor titulari ai unui drept de sedere. (2) Dreptul de sedere permanenta nu se acordă urmatoarelor categorii de straini: a) titulari ai dreptului de sedere temporara pentru studii; b) solicitanţi de azil; c) beneficiari ai protectiei umanitare temporare sau ai protectiei temporare; d) titulari ai dreptului de sedere conferit de viza diplomatica sau de serviciu. (3) Dreptul de sedere permanenta inceteaza în urmatoarele situaţii: a) în cazul anularii sau revocarii; b) în cazul obtinerii unui drept de sedere permanenta pe teritoriul altui stat; c) în cazul absentei de pe teritoriul statului român pentru o perioadă mai mare de 12 luni consecutive, cu excepţia situaţiei în care, în această perioadă, strainul a beneficiat de un drept de sedere temporara într-un stat membru al Uniunii Europene; d) în cazul absentei de pe teritoriul statului român pe o perioadă mai mare de 6 ani consecutivi, chiar dacă în această perioadă a beneficiat de un drept de sedere temporara într-un stat membru al Uniunii Europene. (4) În situaţia în care, la încetarea dreptului de sedere permanenta, strainul se găseşte pe teritoriul României, iar prezenta acestuia nu constituie o amenintare la adresa ordinii publice sau securitatii naţionale, acesta poate solicita eliberarea unui permis de sedere temporara pentru scopurile şi în condiţiile prevăzute în prezenta ordonanţă de urgenţă. (5) Strainului al cărui drept de sedere permanenta a incetat în condiţiile alin. (3) lit. b) sau c) i se poate acorda un nou drept de sedere permanenta, în condiţiile prezentei ordonante de urgenta, după o sedere legala şi continua pe teritoriul României de 12 luni.----------------Art. 69 a fost modificat de pct. 56 al art. I din LEGEA nr. 56 din 13 martie 2007, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 201 din 26 martie 2007. + Articolul 70Condiţii de acordare a dreptului de sedere permanenta (1) Dreptul de sedere permanenta se acordă strainilor prevăzuţi la art. 69 alin. (1), dacă indeplinesc cumulativ urmatoarele condiţii: a) au avut o sedere continua şi legala pe teritoriul României în ultimii 5 ani anteriori depunerii cererii, astfel:(i) sederea va fi considerata continua atunci când perioada de absenta de pe teritoriul României este mai mica de 6 luni consecutive şi nu depăşeşte în total 10 luni;(îi) sederea va fi considerata legala atunci când împotriva strainului nu a fost dispusa nicio măsura de indepartare de pe teritoriul naţional;(iii) la stabilirea perioadei de sedere continua şi legala se ia în calcul jumătate din perioada de sedere în scop de studii;(iv) la stabilirea perioadei de sedere continua şi legala nu se ia în calcul sederea conferita de viza diplomatica sau de serviciu şi nici sederea obtinuta pentru desfăşurarea de activităţi ca lucrator sezonier; b) fac dovada detinerii mijloacelor de întreţinere la nivelul salariului minim net pe economie, cu excepţia strainilor membri de familie ai cetatenilor români; c) fac dovada asigurarii sociale de sănătate; d) fac dovada detinerii legale a spatiului de locuit, cu excepţia strainilor membri de familie ai cetatenilor români; e) cunosc limba română cel puţin la un nivel satisfacator; f) nu prezinta pericol pentru ordinea publică şi siguranţa naţionala. (2) Strainilor de origine română sau nascuti în România, precum şi celor a caror sedere este în interesul statului român li se poate acorda dreptul de sedere permanenta fără indeplinirea condiţiilor prevăzute la alin. (1) lit. a)-e). (3) Minorilor ai caror parinti sunt titulari ai unui drept de sedere permanenta li se poate acorda acelasi statut fără indeplinirea condiţiilor prevăzute la alin. (1). În cazul în care numai unul dintre parinti este titular al unui drept de sedere permanenta, este necesar consimtamantul celuilalt parinte, în forma autentica. (4) Strainilor care fac dovada ca au efectuat investitii de minimum 1.000.000 de euro sau au creat peste 100 de locuri de muncă cu norma întreaga li se poate acorda dreptul de sedere permanenta fără indeplinirea condiţiilor prevăzute la alin. (1) lit. a) şi b).----------------Art. 70 a fost modificat de pct. 57 al art. I din LEGEA nr. 56 din 13 martie 2007, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 201 din 26 martie 2007. + Articolul 71Solicitarea dreptului de sedere permanenta (1) Strainii prevăzuţi la art. 69 alin. (1) trebuie să depună personal la formatiunile teritoriale ale Autorităţii pentru straini o cerere-tip însoţită de urmatoarele documente: a) documentul de trecere a frontierei de stat; b) acte doveditoare privind detinerea legala a spatiului de locuit; c) acte doveditoare privind mijloacele de întreţinere; d) dovada asigurarii sociale de sănătate; e) certificat de cazier judiciar, eliberat de autorităţile române. (2) Cu prilejul depunerii cererii, solicitanţii vor sustine un interviu în vederea stabilirii nivelului de cunoastere a limbii române.----------------Art. 71 a fost modificat de pct. 58 al art. I din LEGEA nr. 56 din 13 martie 2007, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 201 din 26 martie 2007. + Articolul 72Aprobarea dreptului de sedere permanenta (1) Dreptul de sedere permanenta se aproba de către seful Autorităţii pentru straini. (2) Cererile se analizeaza de către o comisie special constituita, prin dispoziţie a sefului Autorităţii pentru straini, comisie care formuleaza propuneri motivate pentru fiecare caz în parte. (3) Termenul de solutionare a cererilor este de maximum 6 luni de la data înregistrării. Pentru motive obiective, seful Autorităţii pentru straini poate prelungi acest termen cu inca 3 luni, cu instiintarea solicitantului. (4) Aprobarea se comunică în scris solicitantului, în termen de 15 zile lucratoare de la solutionarea cererii. (5) În termen de 30 de zile de la primirea comunicarii, strainul caruia i s-a aprobat dreptul de sedere permanenta în România este obligat să se prezinte la formatiunea teritoriala a Autorităţii pentru straini unde a fost înregistrată cererea, în vederea eliberarii permisului de sedere permanenta. (6) Acordarea dreptului de sedere permanenta pentru strainii membri de familie ai cetatenilor români se efectueaza cu scutire de la plata taxelor consulare.----------------Art. 72 a fost modificat de pct. 59 al art. I din LEGEA nr. 56 din 13 martie 2007, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 201 din 26 martie 2007. + Articolul 73Refuzul acordarii dreptului de sedere permanenta (1) Dacă se constată că nu sunt indeplinite condiţiile prevăzute în prezenta secţiune, comisia constituita potrivit art. 72 alin. (2) propune sefului Autorităţii pentru straini refuzul acordarii dreptului de sedere permanenta. (2) Refuzul, precum şi motivele care au stat la baza acestuia se comunică, în scris, solicitantului, în termen de 15 zile lucratoare de la solutionarea cererii. (3) Refuzul acordarii dreptului de sedere permanenta poate fi atacat în termen de 30 de zile de la data comunicarii, la Curtea de Apel Bucureşti. (4) Refuzul acordarii dreptului de sedere permanenta nu produce efecte juridice asupra dreptului de sedere al titularului cererii.----------------Art. 73 a fost modificat de pct. 60 al art. I din LEGEA nr. 56 din 13 martie 2007, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 201 din 26 martie 2007. + Articolul 74Tratament egalTitularii unui drept de sedere permanenta beneficiaza, în condiţiile legii, de tratament egal cu cetatenii români în ceea ce priveste: a) accesul la piaţa muncii, inclusiv în privinta condiţiilor de angajare şi de muncă, la activităţi economice în mod independent şi la activităţi profesionale, cu aplicarea corespunzătoare a prevederilor Legii nr. 300/2004 privind autorizarea persoanelor fizice şi a asociaţiilor familiale care desfăşoară activităţi economice în mod independent, cu modificările şi completările ulterioare, cu condiţia ca activitatea desfăşurată sa nu presupuna, chiar şi ocazional, exercitarea unor prerogative ale autorităţii publice; b) accesul la toate formele şi nivelurile de invatamant şi de pregatire profesionala, inclusiv la acordarea burselor de studiu; c) echivalarea studiilor şi recunoasterea diplomelor, a certificatelor, a atestatelor de competenţa şi a calificarilor profesionale, în conformitate cu reglementarile în vigoare; d) securitatea sociala, asistenţa şi protectia sociala; e) asistenţa de sănătate publică; f) deduceri de impozit pe venitul global şi scutiri de taxe; g) accesul la bunuri şi servicii publice, inclusiv obtinerea de locuinte; h) libertatea de asociere, afiliere şi apartenenta la o organizaţie sindicala sau profesionala.----------------Art. 74 a fost modificat de pct. 61 al art. I din LEGEA nr. 56 din 13 martie 2007, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 201 din 26 martie 2007. + Articolul 74^1Stabilirea domiciliului strainilor în RomâniaStrainii titulari ai unui drept de sedere permanenta au dreptul să îşi stabileasca sau să îşi schimbe domiciliul pe teritoriul României în aceleasi condiţii ca şi cetatenii români.----------------Art. 74^1 a fost introdus de pct. 62 al art. I din LEGEA nr. 56 din 13 martie 2007, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 201 din 26 martie 2007. + Secţiunea a 3-a Anularea şi revocarea dreptului de sedere în RomâniaAnularea şi revocarea dreptului de sedere în România + Articolul 75Cazuri de anulare şi revocare (1) Autoritatea pentru straini anulează, prin decizie motivata, dreptul de sedere permanenta sau temporara în România, dacă se constata ulterior ca: a) la data acordarii dreptului de sedere permanenta sau a prelungirii dreptului de sedere temporara strainul nu indeplinea condiţiile prevăzute de lege în acest sens; b) dreptul de sedere permanenta sau prelungirea dreptului de sedere temporara a fost obţinut/obtinuta prin folosirea de informaţii false, documente false sau falsificate ori de alte mijloace ilegale; c) dreptul de sedere a fost obţinut în baza unei căsătorii de convenienta, constatata în condiţiile art. 64; d) strainul a fost indepartat anterior de pe teritoriul României şi a reintrat, sub o alta identitate, în perioada de interdictie. (2) Autoritatea pentru straini revoca, prin decizie motivata, dreptul de sedere permanenta atunci când se constată că rezidentul permanent constituie o amenintare la adresa ordinii publice, ca urmare a infracţiunilor savarsite pe teritoriul României. (3) Autoritatea pentru straini revoca, prin decizie motivata, dreptul de sedere temporara atunci când: a) în urma verificărilor efectuate de Autoritatea pentru straini sau a sesizarilor primite de la alte autorităţi competente, potrivit legii, se constată că strainul nu mai indeplineste condiţiile pe baza cărora i-a fost prelungit dreptul de sedere ori nu mai respecta scopul pentru care i-a fost acordat acest drept; b) se constată că strainul a încălcat reglementarile privind frontiera de stat sau pe cele referitoare la angajarea în munca a strainilor; c) se constată că strainul sufera de o boala ce pune în pericol sănătatea publică şi nu se supune masurilor de tratament medical stabilite de autorităţile competente.----------------Art. 75 a fost modificat de pct. 63 al art. I din LEGEA nr. 56 din 13 martie 2007, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 201 din 26 martie 2007. + Articolul 76Comunicarea deciziei de anulare sau revocareDecizia de anulare sau revocare a dreptului de sedere se comunică: a) de către Autoritatea pentru straini, strainului care se afla pe teritoriul României, prin decizia de returnare prevăzută la art. 80; b) de către Politia de Frontiera Română, strainului care se prezinta la frontiera cu scopul de a intră în România, prin comunicarea de nepermitere a intrarii.----------------Art. 76 a fost modificat de pct. 64 al art. I din LEGEA nr. 56 din 13 martie 2007, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 201 din 26 martie 2007. + Secţiunea a 4-a Integrarea în viaţa economica, culturala şi sociala a strainilorIntegrarea în viaţa economica, culturala şi sociala a strainilor + Articolul 77Asistenţa pentru integrarea strainilor (1) Statul român asigura condiţiile pentru integrarea strainilor cărora li s-a acordat un drept de sedere în România, în viaţa economica, sociala şi culturala a tarii. (2) În scopul integrarii strainilor pot fi organizate şi desfăşurate urmatoarele activităţi: a) cursuri de limba română; b) cursuri şi alte forme de perfectionare şi pregatire profesionala; c) asigurarea informării cu privire la drepturile şi oblibaţiile strainilor, precum şi asupra oportunitatilor de integrare în societatea românească; d) cursuri de cunoastere a istoriei, culturii, civilizatiei şi a sistemului de drept din România; e) intalniri prilejuite de diferite evenimente, la care să participe şi cetăţeni români, în scopul promovarii cunoasterii şi înţelegerii reciproce. + Articolul 78Institutii şi organizaţii implicate (1) Instituţiile publice vor coopera, potrivit competentelor, cu organizaţii neguvernamentale şi organizaţii internationale, în scopul promovarii şi derularii de programe pentru integrarea strainilor în societate, precum şi pentru identificarea resurselor financiare necesare în acest sens. (2) În toate activităţile pe care le desfăşoară, instituţiile publice şi organizaţiile neguvernamentale vor asigura protectia strainilor împotriva oricarei forme de discriminare. + Capitolul V Regimul indepartarii strainilor de pe teritoriul RomânieiRegimul indepartarii strainilor de pe teritoriul României + Secţiunea 1 Condiţii generale cu privire la indepartarea strainilor de pe teritoriul RomânieiCondiţii generale cu privire la indepartarea strainilor de pe teritoriul României + Articolul 79Indepartarea strainilor de pe teritoriul României (1) Împotriva strainilor a caror sedere pe teritoriul României a devenit ilegala, al caror drept de sedere a fost anulat sau revocat, precum şi împotriva celor cărora li s-a refuzat prelungirea dreptului de sedere temporara Autoritatea pentru straini poate dispune măsura returnarii de pe teritoriul României. (2) În cazul strainilor declarati indezirabili, precum şi împotriva celor pentru care instanţa a dispus măsura de siguranţă a expulzarii, indepartarea de pe teritoriul României se face prin punerea în aplicare a prevederilor hotărârii instanţei prin care s-a dispus măsura respectiva.----------------Art. 79 a fost modificat de pct. 65 al art. I din LEGEA nr. 56 din 13 martie 2007, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 201 din 26 martie 2007. + Articolul 80Decizia de returnare a strainilor de pe teritoriul României (1) Decizia de returnare constituie actul administrativ al Autorităţii pentru straini sau al formatiunilor sale teritoriale, prin care strainii prevăzuţi la art. 79 alin. (1) sunt obligati sa părăsească teritoriul României. (2) Decizia de returnare se redacteaza în doua exemplare, fiecare în limba română şi intr-o limbă de circulatie internationala. (3) Decizia de returnare da posibilitatea strainului sa părăsească tara neinsotit, astfel: a) în termen de 15 zile, pentru:(i) strainul a cărui sedere a devenit ilegala;(îi) strainul a cărui viza a fost anulata sau revocata;(iii) fostii solicitanţi de azil pentru care s-a finalizat procedura de azil; b) în termen de 30 de zile, pentru strainul caruia i-a fost anulat sau revocat dreptul de sedere temporara ori i-a fost refuzata prelungirea acestui drept; c) în termen de 90 de zile, pentru:(i) strainul caruia i-a fost anulat sau revocat dreptul de sedere temporara pentru desfăşurarea de activităţi comerciale ori i-a fost refuzata prelungirea acestui drept, dacă acesta trebuie să lichideze investitia;(îi) strainul caruia i-a incetat dreptul de sedere permanenta. (4) Termenele prevăzute la alin. (3) curg de la data la care decizia de returnare i-a fost adusa la cunoştinţa strainului, în condiţiile prezentei ordonante de urgenta. (5) Decizia de returnare poate fi însoţită, în condiţiile legii, de luarea în custodie publică, în cazul strainilor care au trecut ilegal frontiera de stat, precum şi în situaţiile în care strainii nu poseda un document de calatorie valabil sau nu au posibilitatea de a-şi achita cheltuielile de transport.----------------Art. 80 a fost modificat de pct. 66 al art. I din LEGEA nr. 56 din 13 martie 2007, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 201 din 26 martie 2007. + Articolul 81Comunicarea deciziei de returnare (1) Comunicarea deciziei de returnare se realizează de către Autoritatea pentru straini ori de formatiunile sale teritoriale prin remiterea unui exemplar al acesteia. (2) Remiterea se poate face prin inmanarea exemplarului, sub semnatura, atunci când strainul este prezent, sau prin trimiterea prin posta, cu confirmare de primire, la adresa la care strainul a declarat ca locuieste, atunci când strainul nu este prezent. (3) În cazul în care remiterea nu este posibila, comunicarea deciziei de returnare se face prin afisarea unui exemplar al acesteia la sediul Autorităţii pentru straini sau al formatiunilor sale teritoriale. (4) Se prezuma ca remiterea nu este posibila în urmatoarele situaţii: a) strainul refuza sa primeasca exemplarul inmanat sau trimis prin posta; b) strainul nu mai locuieste la adresa declarata; c) strainul nu a facut cunoscuta adresa la care locuieste.----------------Art. 81 a fost modificat de pct. 67 al art. I din LEGEA nr. 56 din 13 martie 2007, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 201 din 26 martie 2007. + Articolul 82Contestarea deciziei de returnare (1) Decizia de returnare poate fi contestata în termen de 10 zile de la data comunicarii la Curtea de Apel Bucureşti, în cazul în care aceasta a fost emisa de Autoritatea pentru straini, sau la curtea de apel în a carei raza de competenţa se afla formatiunea teritoriala care a emis decizia de returnare. Instanţa solutioneaza cererea în termen de 30 de zile de la data primirii acesteia. Hotărârea instanţei este irevocabila. (2) În cazul strainilor prevăzuţi la art. 80 alin. (5), decizia de returnare poate fi contestata la curtea de apel competenţa teritorial pe a carei raza se afla centrul de cazare, în termen de 3 zile de la data comunicarii. Instanţa se pronunţă în termen de 5 zile, hotărârea fiind irevocabila. (3) Contestaţia prevăzută la alin. (1) suspenda executarea deciziei de returnare. (4) Contestarea deciziei de returnare formulata de către strainii luati în custodie publică nu suspenda măsura luării în custodie publică.----------------Art. 82 a fost modificat de pct. 68 al art. I din LEGEA nr. 56 din 13 martie 2007, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 201 din 26 martie 2007. + Secţiunea a 2-a Straini indezirabiliStraini indezirabili + Articolul 83Declararea ca indezirabil (1) Declararea ca indezirabil este o măsura care se dispune împotriva unui strain care a desfăşurat, desfăşoară ori exista indicii temeinice ca intenţionează sa desfasoare activităţi de natura sa puna în pericol securitatea naţionala sau ordinea publică. (2) Măsura prevăzută la alin. (1) se dispune de Curtea de Apel Bucureşti, la sesizarea procurorului anume desemnat de la Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Bucureşti. Procurorul sesizeaza instanţa de judecată, la propunerea instituţiilor cu competente în domeniul ordinii publice şi securitatii naţionale care deţin date sau indicii temeinice, în sensul celor prevăzute la alin. (1). (3) Datele şi informaţiile în baza cărora se propune declararea ca indezirabil pentru ratiuni de securitate naţionala se pun la dispoziţia instanţei de judecată, în condiţiile stabilite de actele normative care reglementeaza regimul activităţilor referitoare la siguranţa naţionala şi protejarea informaţiilor clasificate. (4) Sesizarea prevăzută la alin. (2) se judeca în camera de consiliu, cu citarea părţilor. Instanţa de judecată aduce la cunoştinţa strainului faptele care stau la baza sesizarii, cu respectarea prevederilor actelor normative care reglementeaza regimul activităţilor referitoare la siguranţa naţionala şi protejarea informaţiilor clasificate. (5) Curtea de Apel Bucureşti se pronunţă, prin hotărâre motivata, în termen de 10 zile de la sesizarea formulata în condiţiile alin. (2). Hotărârea instanţei este definitivă. Atunci când declararea strainului ca indezirabil se intemeiaza pe ratiuni de securitate naţionala, în conţinutul hotărârii nu se menţionează datele şi informaţiile care au stat la baza motivarii acesteia. (6) Hotărârea se comunică strainului, precum şi, dacă instanţa dispune declararea ca indezirabil, Autorităţii pentru straini, pentru a fi pusa în executare. (7) Dreptul de sedere a strainului inceteaza de la data pronuntarii hotărârii prin care acesta a fost declarat indezirabil. (8) Punerea în executare a hotărârii prin care strainul a fost declarat indezirabil se realizează prin escortarea strainului până la frontiera sau până în tara de origine, de către personalul specializat al Autorităţii pentru straini. (9) Perioada pentru care un strain poate fi declarat indezirabil este de la 5 la 15 ani, cu posibilitatea prelungirii termenului pentru o noua perioada cuprinsa între aceste limite, în cazul în care se constată că nu au incetat motivele care au determinat luarea acestei măsuri. Prelungirea termenului se face în condiţiile prevăzute la alin. (2). (10) Persoanele declarate indezirabile vor fi comunicate de Autoritatea pentru straini Directiei generale afaceri consulare.----------------Art. 83 a fost modificat de pct. 69 al art. I din LEGEA nr. 56 din 13 martie 2007, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 201 din 26 martie 2007. + Articolul 85Recursul împotriva hotărârii prevăzute la art. 83 alin. (5) (1) Hotărârea prevăzută la art. 83 alin. (5) poate fi atacata cu recurs, în termen de 10 zile de la data comunicarii, la Înaltă Curte de Casatie şi Justiţie. Instanţa se pronunţă în termen de 5 zile de la data primirii cererii. (2) Exercitarea caii de atac prevăzute la alin. (1) nu are efect suspensiv de executare a hotărârii prin care strainul a fost declarat indezirabil. În cazuri temeinic justificate şi pentru a se preveni producerea de pagube iminente, strainul poate cere instanţei sa dispună suspendarea executarii hotărârii prin care a fost declarat indezirabil, până la solutionarea caii de atac. Instanţa va solutiona cererea de suspendare de urgenta, hotărârea pronunţată în acest caz fiind executorie de drept.----------------Art. 85 a fost modificat de pct. 71 al art. I din LEGEA nr. 56 din 13 martie 2007, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 201 din 26 martie 2007. + Secţiunea a 3-a Returnarea strainilorIndepartarea sub escorta a strainilor----------------Titlul Secţiunii a 3-a din Cap. V a fost modificat de pct. 72 al art. I din LEGEA nr. 56 din 13 martie 2007, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 201 din 26 martie 2007. + Articolul 86Indepartarea sub escorta a strainilor (1) Indepartarea sub escorta se realizează, în condiţiile prezentei ordonante de urgenta, de către personalul specializat al Autorităţii pentru straini, pentru urmatoarele categorii de straini: a) care nu au parasit voluntar teritoriul României la expirarea termenului deciziei de returnare prevăzute la art. 80 alin. (3); b) care au trecut ilegal frontiera de stat; c) care au fost declarati indezirabili; d) împotriva cărora a fost dispusa expulzarea. (2) Indepartarea sub escorta se poate efectua şi în cazul strainilor care prezinta dizabilitati fizice sau mentale ori constituie un pericol pentru sănătatea publică.----------------Art. 86 a fost modificat de pct. 73 al art. I din LEGEA nr. 56 din 13 martie 2007, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 201 din 26 martie 2007. + Articolul 87Procedura indepartarii sub escorta (1) Indepartarea sub escorta presupune insotirea strainului de către personalul specializat al Autorităţii pentru straini până la frontiera ori până în tara de origine, de tranzit sau de destinatie. (2) Dacă strainii poseda document de trecere a frontierei de stat valabil, mijloace financiare şi nu este necesară efectuarea altor formalitati, indepartarea sub escorta se va efectua în termen de 24 de ore. (3) Strainii care nu poseda documente de trecere a frontierei de stat vor fi prezentati misiunilor diplomatice sau oficiilor consulare acreditate în România ale statelor ai caror cetăţeni sunt, pentru eliberarea documentelor. (4) Procedurile aplicabile în cazul necooperarii unor reprezentante diplomatice în legătură cu eliberarea de documente de calatorie pentru indepartarea strainilor de pe teritoriul statului român se stabilesc prin ordin comun al ministrului afacerilor externe şi al ministrului administraţiei şi internelor. (5) Pentru strainii proveniti din state care nu au misiuni diplomatice sau oficii consulare în România vor fi solicitate documente de trecere a frontierei de stat din tara de origine, prin Directia generală afaceri consulare din cadrul Ministerului Afacerilor Externe. (6) În situaţia în care documentul de trecere a frontierei de stat nu poate fi obţinut în condiţiile prevăzute la alin. (5), Autoritatea pentru straini poate elibera un titlu de calatorie, conform legii. (7) Când exista indicii temeinice ca indepartarea sub escorta nu poate fi efectuata în termen de 24 de ore, strainul va fi luat în custodie publică.----------------Art. 87 a fost modificat de pct. 75 al art. I din LEGEA nr. 56 din 13 martie 2007, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 201 din 26 martie 2007. + Articolul 88Indepartarea sub escorta în baza acordurilor de readmisie (1) Strainii prevăzuţi la art. 86 pot fi indepartati sub escorta şi în baza acordurilor de readmisie incheiate de România cu alte state, în condiţiile prevăzute în acestea. (2) La cererea unuia dintre statele care au incheiate acorduri de readmisie cu România, se poate permite tranzitarea teritoriului României de către strainul care face obiectul unei proceduri de readmisie către un stat tert, cu condiţia escortarii şi a prezentarii garantiilor ca acesta îşi poate continua calatoria şi poate intră în statul de destinatie.----------------Art. 88 a fost modificat de pct. 76 al art. I din LEGEA nr. 56 din 13 martie 2007, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 201 din 26 martie 2007. + Articolul 88^1Măsuri de asistenţa între statele membre ale Uniunii Europene în cazul indepartarii strainilor pe calea aerului (1) În situaţia în care indepartarea nu este posibila prin folosirea zborurilor directe până în tara de destinatie, Autoritatea pentru straini poate solicita altor state tranzitul aeroportuar. (2) Pentru realizarea indepartarii strainului pe calea aerului, Autoritatea pentru straini dispune escortarea strainilor până în tara de tranzit sau de destinatie în urmatoarele cazuri: a) tara de tranzit sau de destinatie solicita ca strainul să fie escortat; b) este necesară acordarea de asistenţa medicală strainului în timpul realizării masurilor de indepartare; c) strainul trebuie supravegheat pentru a se preveni savarsirea de fapte de natura penala în timpul realizării masurilor de indepartare; d) exista indicii temeinice ca strainul nu va respecta măsura de indepartare ori ca intenţionează sa ramana în tara de tranzit; e) autorităţile române cu atribuţii în domeniul ordinii publice şi securitatii naţionale solicita ca strainul să fie escortat. (3) Pe durata realizării masurilor de indepartare, membrii escortei nu sunt inarmati şi poarta ţinuta civila. Acestia sunt obligati să respecte legislatia statului de tranzit, sa foloseasca forta numai în caz de legitima aparare sau în scopul impiedicarii strainului sa fuga, să îşi provoace rani, sa lezeze integritatea corporala a altor persoane sau sa produca pagube materiale atunci când reprezentantii statului de tranzit nu sunt prezenţi sau este necesară acordarea de sprijin acestora. (4) Autoritatea pentru straini intreprinde demersurile necesare pentru intoarcerea în tara a strainilor dacă, în timpul indepartarii pe calea aerului, a intervenit una dintre urmatoarele situaţii: a) autorizatia de tranzit aeroportuar a fost refuzata sau revocata; b) strainul a intrat pe teritoriul statului solicitat în timpul tranzitului; c) indepartarea strainului către o alta tara de tranzit ori către tara de destinatie sau imbarcarea în zborul de legătură nu a fost realizata; d) tranzitul aeroportuar nu mai este posibil. (5) Inspectoratul General al Politiei de Frontiera poate aproba solicitarile de tranzit pentru strainii care fac obiectul unor măsuri de indepartare, adresate de autorităţile competente din statele membre ale Uniunii Europene. (6) Solicitarea de tranzit prevăzută la alin. (5) poate fi refuzata dacă: a) strainul este invinuit sau inculpat intr-o cauza penala ori are de executat o pedeapsă privativa de libertate, ca urmare a savarsirii unei infractiuni pe teritoriul României; b) tranzitul către alte state sau intrarea în tara de destinatie nu este permisa; c) în timpul tranzitului este necesar transportul către un alt aeroport aflat pe teritoriul României; d) strainul reprezinta o amenintare pentru siguranţa naţionala, ordinea şi sănătatea publică sau relatiile internationale ale statului român; e) asistenţa solicitata este imposibila în acel moment din motive obiective; în acest caz, Inspectoratul General al Politiei de Frontiera informeaza, în cel mai scurt timp posibil, autorităţile solicitante asupra unei date cat mai apropiate de cea solicitata initial, în care poate fi acordată asistenţa tranzitului. (7) În situaţia în care, ulterior aprobării tranzitului, survin situaţiile prevăzute la alin. (6), autorizatiile deja eliberate pot fi revocate, cu informarea autorităţilor solicitante asupra motivelor care au determinat revocarea. (8) Solicitarea de tranzit trebuie transmisa în scris cu cel tarziu doua zile înainte de tranzit. Acest termen poate fi scurtat în cazuri urgente şi justificate. (9) Forma şi conţinutul solicitarii de tranzit se stabilesc prin ordin al ministrului administraţiei şi internelor, care se publică în Monitorul Oficial al României, Partea I. (10) Decizia va fi comunicata statului membru solicitant în termen de doua zile. Termenul poate fi prelungit, în cazuri justificate, cu maximum 48 de ore. (11) Inspectoratul General al Politiei de Frontiera stabileste puncte de contact în toate zonele de tranzit importante. (12) Operaţiunea de tranzit nu trebuie să depăşească 24 de ore. În cazul în care, din motive obiective, sunt necesare măsuri de asistenţa suplimentare pentru continuarea operaţiunii de tranzit, acest termen poate fi prelungit cu maximum 48 de ore. (13) În limita mijloacelor disponibile şi în conformitate cu standardele internationale relevante, Inspectoratul General al Politiei de Frontiera va asigura masurile de asistenţa necesare de la aterizare şi până la parasirea aeroportului către tara de destinatie a strainului, în ceea ce priveste: a) intampinarea strainului la aeronava şi escortarea acestuia în perimetrul aeroportului, în special către zborul de legătură; b) asigurarea tratamentului medical de urgenta strainului şi, dacă este cazul, persoanelor din escorta acestuia; c) asigurarea hranei pentru strain şi, dacă este cazul, pentru persoanele din escorta acestuia; d) primirea, pastrarea şi predarea documentelor de calatorie, în special în cazul strainilor neescortati; e) în cazul strainilor neescortati, informarea statului solicitant despre locul şi ora plecarii strainului de pe teritoriul statului român; f) informarea statului solicitant în privinta oricăror incidente serioase care survin în timpul tranzitului; g) pe timpul stationarii în aeroportul de tranzit, seful punctului de trecere a frontierei poate dispune cazarea strainului în spatii special amenajate şi folosirea mijloacelor legale pentru prevenirea sau impiedicarea oricarei încercări a strainului de a se impotrivi tranzitului. (14) Costurile serviciilor asigurate potrivit alin. (13) se suporta de statul solicitant.----------------Art. 88^1 a fost modificat de pct. 77 al art. I din LEGEA nr. 56 din 13 martie 2007, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 201 din 26 martie 2007. + Articolul 88^2Organizarea unor zboruri comune cu statele membre ale Uniunii Europene în vederea indepartarii strainilor (1) Autoritatea pentru straini poate organiza sau participa la acţiuni comune cu autorităţile competente din unul ori mai multe state membre ale Uniunii Europene, pentru indepartarea strainilor care fac obiectul unor măsuri de indepartare. (2) Atunci când Autoritatea pentru straini decide organizarea unui zbor pentru indepartarea strainilor, la care ar putea sa participe şi alte state membre ale Uniunii Europene, informeaza autorităţile competente din aceste state. (3) În vederea unei bune desfăşurări a zborului, Autoritatea pentru straini intreprinde măsuri pentru selectionarea transportatorului, potrivit dispoziţiilor legale, obtinerea autorizaţiilor necesare de la statele de tranzit şi de destinatie, stabilirea în comun cu autorităţile competente ale celorlalte state participante a numarului personalului de escorta necesar, incheierea înţelegerilor financiare necesare, precum şi alte măsuri ce se impun. (4) În cazul în care Autoritatea pentru straini decide sa participe la un zbor pentru indepartarea strainilor organizat de un stat membru al Uniunii Europene, informeaza autorităţile competente din statul organizator despre intentia de a participa, specificand numărul de persoane care fac obiectul indepartarii, şi asigura un numar suficient de persoane pentru escorta. În cazul în care escorta este realizata numai de către statul organizator, Autoritatea pentru straini asigura prezenta a cel puţin 2 reprezentanti la bordul aeronavei, care sunt responsabili de predarea strainilor de care raspund autorităţile din statele de destinatie. (5) Autoritatea pentru straini asigura atât strainilor care fac obiectul masurilor de indepartare, cat şi personalului de escorta propriu documente de calatorie valabile, vize şi alte documente necesare şi, prin intermediul Directiei generale afaceri consulare, solicita asistenţa necesară din partea reprezentantelor diplomatice ale României.----------------Art. 88^2 a fost modificat de pct. 78 al art. I din LEGEA nr. 56 din 13 martie 2007, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 201 din 26 martie 2007. + Articolul 89Interzicerea indepartarii (1) Indepartarea este interzisa în urmatoarele cazuri: a) strainul este minor, iar parintii acestuia au drept de sedere în România; b) strainul este parinte al unui minor care are cetatenia română, dacă minorul se afla în întreţinerea acestuia sau dacă exista obligaţia platii pensiei alimentare, obligaţie pe care strainul şi-o indeplineste cu regularitate; c) strainul este căsătorit cu un cetatean român, iar căsătoria nu este de convenienta; d) strainul a depasit vârsta de 80 de ani; e) exista temeri justificate ca viaţa îi este pusa în pericol ori ca va fi supus la torturi, tratamente inumane sau degradante în statul în care urmeaza să fie trimis strainul; f) indepartarea este interzisa de documentele internationale la care România este parte. (2) Persoanelor prevăzute la alin. (1) li se poate acorda sau, după caz, prelungi dreptul de sedere în România de către Autoritatea pentru straini, pentru unul dintre scopurile prevăzute la cap. IV. (3) Punerea în executare a masurilor de indepartare se suspenda în cazul strainilor care se afla în una dintre situaţiile prevăzute la art. 15 alin. (1), până la data la care inceteaza motivele de nepermitere a iesirii din România. (4) Fac excepţie de la prevederile alin. (1), (2) şi (3) strainii care constituie un pericol pentru ordinea publică, securitatea naţionala ori care sufera de o boala care ameninta sănătatea publică şi refuza să se supuna masurilor stabilite de către autorităţile medicale.----------------Art. 89 a fost modificat de pct. 79 al art. I din LEGEA nr. 56 din 13 martie 2007, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 201 din 26 martie 2007. + Articolul 90Repatrierea voluntara umanitara asistată (1) Strainii aflati pe teritoriul României pot solicita sprijinul Autorităţii pentru straini, precum şi al organizaţiilor internationale sau neguvernamentale cu atribuţii în domeniu pentru repatrierea voluntara umanitara asistată, dacă nu dispun de mijloace financiare. (2) Autoritatea pentru straini, în comun cu organizaţii internationale cu atribuţii în domeniu, precum şi cu organizaţii neguvernamentale de profil vor desfăşura programe comune pentru identificarea modalitatilor concrete de sprijinire a strainilor prevăzuţi la alin. (1), în vederea repatrierii voluntare umanitare asistate a acestora, precum şi a resurselor financiare necesare în acest sens. (3) Strainilor inclusi în programele de repatriere voluntara umanitara asistată li se elibereaza de către Autoritatea pentru straini certificate de repatriere. (4) Strainii prevăzuţi la alin. (1) pot beneficia, în mod individual, o singură dată de sprijinul acordat de Autoritatea pentru straini, prin intermediul programelor prevăzute la alin. (2), pentru repatrierea voluntara umanitara asistată.----------------Art. 90 a fost modificat de pct. 80 al art. I din LEGEA nr. 56 din 13 martie 2007, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 201 din 26 martie 2007. + Secţiunea a 4-a Expulzarea strainilorExpulzarea strainilor + Articolul 91Efectuarea expulzarii strainilor (1) Împotriva strainului care a savarsit o infractiune pe teritoriul României poate fi dispusa măsura expulzarii în condiţiile prevăzute de Codul penal şi de Codul de procedură penala. (2) Dreptul de sedere al strainului inceteaza de drept la data la care a fost dispusa măsura expulzarii. (3) Instanţa de judecată poate dispune ca strainul să fie luat în custodie publică, până la efectuarea expulzarii, fără ca perioada acestei măsuri să depăşească 2 ani.------------Alin. (3) al art. 91 a fost modificat de pct. 4 al art. I din LEGEA nr. 306 din 25 octombrie 2005, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 962 din 31 octombrie 2005. (4) Dacă strainul nu poseda document de trecere a frontierei de stat sau mijloace financiare suficiente, Autoritatea pentru straini procedeaza potrivit prevederilor art. 87 alin. (3), (5) şi (6).----------------Alin. (4) al art. 91 a fost modificat de pct. 81 al art. I din LEGEA nr. 56 din 13 martie 2007, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 201 din 26 martie 2007. (5) În cazul în care măsura expulzarii nu poate fi pusa în executare în termen de 24 de ore, strainul va fi luat în custodie publică potrivit prevederilor art. 93 alin. (10).----------------Alin. (5) al art. 91 a fost introdus de pct. 82 al art. I din LEGEA nr. 56 din 13 martie 2007, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 201 din 26 martie 2007. + Articolul 92Interzicerea expulzarii (1) Un strain nu poate fi expulzat într-un stat în care exista temeri justificate ca viaţa îi este pusa în pericol ori ca va fi supus la torturi, tratamente inumane sau degradante. (2) Măsura expulzarii nu se dispune, iar în cazul în care a fost dispusa, nu poate fi executata, dacă strainul se afla în una dintre situaţiile prevăzute la art. 15 alin. (1). (3) Interdictia de expulzare dureaza până la dispariţia motivelor pe care a fost intemeiata.-----------------Alin. (4) al art. 92 a fost abrogat de pct. 41 al articolului unic din LEGEA nr. 482 din 10 noiembrie 2004, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 1.116 din 27 noiembrie 2004. (5) Constatarea situaţiilor prevăzute la alin. (1) şi (2) este de competenţa instanţei de judecată, în urma comunicarii efectuate de către Autoritatea pentru straini. + Articolul 92^1Recunoasterea deciziilor de indepartare a strainilor de pe teritoriul statelor membre ale Uniunii Europene (1) Deciziile de indepartare a strainilor, cetăţeni ai unor state terte, de pe teritoriul statelor membre ale Uniunii Europene sunt recunoscute de statul român şi sunt puse în aplicare de Autoritatea pentru straini în condiţiile prezentei ordonante de urgenta, în urmatoarele cazuri: a) decizia de indepartare este luata pentru motive de ordine publică şi siguranţa naţionala, astfel:(i) când strainul a fost condamnat pentru savarsirea unei infractiuni pentru care legea prevede pedeapsa inchisorii mai mare de un an;(îi) ca urmare a desfăşurării de către straini ori a existentei unor indicii temeinice ca strainul urmeaza sa desfasoare activităţi de natura sa puna în pericol ordinea publică sau siguranţa naţionala; b) decizia de indepartare este luata ca urmare a neindeplinirii de către strain a condiţiilor referitoare la intrarea şi sederea strainilor pe teritoriul statului membru în cauza.(1^1) Criteriile şi aranjamentele practice de compensare a dezechilibrelor financiare rezultate ca urmare a recunoasterii deciziilor de indepartare prevăzute la alin. (1) se stabilesc prin hotărâre a Guvernului.-----------------Alin. (1^1) al art. 92^1 a fost introdus de pct. 83 al art. I din LEGEA nr. 56 din 13 martie 2007, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 201 din 26 martie 2007. (2) Pentru a fi puse în aplicare, este necesar ca deciziile de indepartare prevăzute la alin. (1) sa nu fi fost revocate sau suspendate de către autorităţile emitente. (3) Sunt exceptati de la prevederile alin. (1) strainii membri de familie ai cetatenilor români, precum şi membrii de familie ai cetatenilor statelor membre ale Uniunii Europene. (4) În vederea aplicarii prezentului articol, Autoritatea pentru straini coopereaza şi face schimb de informaţii cu autorităţile competente ale statelor membre ale Uniunii Europene. (5) Cheltuielile angajate de către Autoritatea pentru straini în scopul indepartarii strainilor, în baza deciziilor prevăzute la alin. (1), se suporta din bugetul de venituri şi cheltuieli aprobat Ministerului Administraţiei şi Internelor pentru Autoritatea pentru straini cu aceasta destinatie.-----------------Alin. (5) al art. 92^1 a fost introdus de pct. 84 al art. I din LEGEA nr. 56 din 13 martie 2007, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 201 din 26 martie 2007. (6) Sumele reprezentand cheltuielile prevăzute la alin. (5), recuperate de la statul membru al Uniunii Europene care a emis decizia de indepartare, reprezinta reconstituiri de credite bugetare, dacă cheltuielile au fost efectuate pentru anul în curs, sau se fac venit la bugetul de stat, dacă cheltuielile au fost efectuate în anii precedenti.-----------------Alin. (6) al art. 92^1 a fost introdus de pct. 84 al art. I din LEGEA nr. 56 din 13 martie 2007, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 201 din 26 martie 2007. (7) Autoritatea pentru straini deconteaza cheltuielile efectuate de alte state membre ale Uniunii Europene care pun în aplicare deciziile de indepartare până la implinirea unei perioade de 4 ani de la data emiterii acestora de către autorităţile române, în limita bugetului de venituri şi cheltuieli aprobat Ministerului Administraţiei şi Internelor pentru Autoritatea pentru straini cu aceasta destinatie.-----------------Alin. (7) al art. 92^1 a fost introdus de pct. 84 al art. I din LEGEA nr. 56 din 13 martie 2007, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 201 din 26 martie 2007. (8) Solicitarile de rambursare a cheltuielilor efectuate de statul membru al Uniunii Europene pot fi respinse de către Autoritatea pentru straini atunci când sunt efectuate după o perioadă mai mare de un an de la punerea în aplicare a masurii de indepartare.-----------------Alin. (8) al art. 92^1 a fost introdus de pct. 84 al art. I din LEGEA nr. 56 din 13 martie 2007, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 201 din 26 martie 2007.-----------------Art. 92^1 a fost introdus de pct. 42 al articolului unic din LEGEA nr. 482 din 10 noiembrie 2004, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 1.116 din 27 noiembrie 2004. + Secţiunea a 5-a Luarea în custodie publică a strainilor. Centre de cazareLuarea în custodie publică a strainilor. Centre de cazare + Articolul 93Luarea în custodie publică a strainilor (1) Luarea în custodie publică este o măsura de restrangere temporara a libertatii de miscare pe teritoriul statului român, dispusa de magistrat împotriva strainului care nu a putut fi indepartat sub escorta în termenul prevăzut de lege, precum şi împotriva strainului care a fost declarat indezirabil sau cu privire la care instanţa a dispus expulzarea.-----------------Alin. (1) al art. 93 a fost modificat de pct. 85 al art. I din LEGEA nr. 56 din 13 martie 2007, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 201 din 26 martie 2007. (2) În cazul strainilor care nu au putut fi indepartati sub escorta în termenul prevăzut de lege, luarea în custodie publică se dispune de către procurorul anume desemnat din cadrul Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Bucureşti, pe o perioadă de 30 de zile, la solicitarea Autorităţii pentru straini sau a formatiunilor sale teritoriale.-----------------Alin. (2) al art. 93 a fost modificat de pct. 85 al art. I din LEGEA nr. 56 din 13 martie 2007, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 201 din 26 martie 2007. (3) În cazul strainilor împotriva cărora s-a dispus măsura expulzarii, instanţa poate dispune ca strainul să fie luat în custodie publică până la efectuarea expulzarii de către organele de politie, în conformitate cu prevederile Codului de procedura penala, fără ca perioada de custodie publică să depăşească 2 ani.-----------------Alin. (3) al art. 93 a fost modificat de pct. 5 al art. I din LEGEA nr. 306 din 25 octombrie 2005, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 962 din 31 octombrie 2005. (4) Luarea în custodie publică a strainilor declarati indezirabili se dispune de instanţa de judecată care a dispus măsura declararii ca indezirabil prin hotărârea prevăzută la art. 83 alin. (5).-----------------Alin. (4) al art. 93 a fost modificat de pct. 85 al art. I din LEGEA nr. 56 din 13 martie 2007, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 201 din 26 martie 2007. (5) Prelungirea duratei de luare în custodie publică a strainilor prevăzuţi la alin. (2) şi (4), care nu au putut fi indepartati de pe teritoriul României în termen de 30 de zile, se dispune de către curtea de apel în a carei raza de competenţa teritoriala se afla locul de cazare, la solicitarea motivata a Autorităţii pentru straini. Instanţa trebuie să se pronunte înainte de expirarea termenului de luare în custodie publică dispusa anterior, iar hotărârea instanţei este irevocabila.-----------------Alin. (5) al art. 93 a fost modificat de pct. 85 al art. I din LEGEA nr. 56 din 13 martie 2007, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 201 din 26 martie 2007. (6) Perioada maxima de luare în custodie publică a strainilor împotriva cărora s-a dispus măsura returnarii nu poate depăşi 6 luni. (7) În situaţia în care, ulterior luării în custodie publică a unui strain, se constata existenta unuia dintre cazurile prevăzute la art. 89 alin. (1) sau acesta formuleaza pentru prima data o cerere pentru acordarea unei forme de protecţie, măsura luării în custodie publică inceteaza de drept. La formularea unei a doua cereri, măsura luării în custodie publică inceteaza la data acordarii accesului la o noua procedura.-----------------Alin. (7) al art. 93 a fost modificat de pct. 43 al articolului unic din LEGEA nr. 482 din 10 noiembrie 2004, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 1.116 din 27 noiembrie 2004.(7^1) Fac excepţie de la prevederile alin. (7) situaţiile în care, pentru ratiuni de siguranţă naţionala sau ordine publică, se impune indepartarea strainilor de pe teritoriul României sau menţinerea strainului în custodie publică până la finalizarea procedurii pentru acordarea statutului de refugiat.-----------------Alin. (7^1) al art. 93 a fost introdus de pct. 44 al articolului unic din LEGEA nr. 482 din 10 noiembrie 2004, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 1.116 din 27 noiembrie 2004. (8) Strainii împotriva cărora s-a dispus luarea în custodie publică, în condiţiile prevăzute la alin. (2), pot depune, în termen de 5 zile, plangere la Curtea de Apel Bucureşti, care este obligata sa o solutioneze în termen de 3 zile de la data primirii.-----------------Alin. (8) al art. 93 a fost modificat de pct. 85 al art. I din LEGEA nr. 56 din 13 martie 2007, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 201 din 26 martie 2007. (9) Strainii luati în custodie publică, precum şi cei indepartati sub escorta în termen de 24 de ore sunt amprentati şi fotografiati.-----------------Alin. (9) al art. 93 a fost modificat de pct. 85 al art. I din LEGEA nr. 56 din 13 martie 2007, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 201 din 26 martie 2007. (10) În cazul prevăzut la alin. (3), dacă instanţa care a pronuntat hotărârea penala nu a dispus luarea în custodie publică, Autoritatea pentru straini poate solicita Curtii de Apel Bucureşti luarea în custodie publică a strainului care urmeaza a fi expulzat. Instanţa solutioneaza cererea în termen de 3 zile de la data primirii acesteia. Hotărârea instanţei este definitivă şi irevocabila. + Articolul 94Centrele de cazare (1) Strainii luati în custodie publică vor fi introdusi în centre de cazare, denumite în continuare centre. (2) Centrele sunt locuri închise, special amenajate, administrate de Autoritatea pentru straini, şi sunt destinate cazarii temporare a strainilor declarati indezirabili sau împotriva cărora s-a dispus măsura returnarii ori expulzarii şi au fost luati în custodie publică. (3) Centrele sunt organizate şi funcţionează pe baza regulamentului care se aproba de ministrul administraţiei şi internelor. (4) Centrele sunt înfiinţate, organizate, autorizate sanitar, amenajate şi dotate astfel încât să ofere condiţii adecvate de cazare, hrana, asistenţa medicală şi igiena personala. + Articolul 95Drepturile şi oblibaţiile strainilor cazati în centre (1) Strainii cazati în centre beneficiaza de drepturile prevăzute de lege, precum şi de cele prevăzute în tratatele şi acordurile internationale în materie la care România este parte. (2) Strainii cazati în centre au dreptul la asistenţa juridica, medicală şi sociala şi la respectarea opiniei şi specificului propriu, în materie religioasa, filozofica şi culturala. (3) Strainii cazati în centre au dreptul de a fi informati imediat după aducerea lor în aceste locuri, în limba în care vorbesc sau intr-o limbă inteleasa, despre motivele principale care au condus la luarea masurii, drepturile şi oblibaţiile pe care le au în timpul sederii în aceste centre. Motivul luării în custodie publică, precum şi drepturile şi oblibaţiile strainilor cazati în centre le vor fi comunicate în scris de către persoanele desemnate sa conduca aceste centre. (4) Pe întreaga perioadă a sederii în centre strainilor li se va asigura posibilitatea comunicarii cu reprezentantii diplomatici şi consulari ai statului de provenienţă. (5) Personalul centrelor va trata strainii cazati în mod nediscriminatoriu pe motiv de rasa, sex, vârsta, cultura, naţionalitate, religie sau apartenenta la un anumit grup social. (6) Pe toata durata cazarii în centre strainii sunt obligati să respecte regulile, programul zilnic şi ordinea interioara stabilite prin regulamentul de organizare şi functionare. (7) Minorii introdusi în centrele de cazare au acces gratuit la sistemul de invatamant obligatoriu.-----------------Alin. (7) al art. 95 a fost introdus de pct. 86 al art. I din LEGEA nr. 56 din 13 martie 2007, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 201 din 26 martie 2007. + Articolul 96Asistenţa medicală a strainilor luati în custodie (1) Strainii luati în custodie publică au dreptul la asistenţa medicală, medicamente şi materiale sanitare gratuite. (2) Serviciile medicale prevăzute la alin. (1) se asigura, după caz, prin serviciul medical al centrelor de cazare sau prin unitatile sanitare ale Ministerului Administraţiei şi Internelor ori ale Ministerului Sănătăţii Publice. Decontarea cheltuielilor se asigura de către Ministerul Administraţiei şi Internelor, prin bugetul alocat Autorităţii pentru straini, special prevăzut în acest scop.-----------------Alin. (2) al art. 96 a fost introdus de pct. 87 al art. I din LEGEA nr. 56 din 13 martie 2007, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 201 din 26 martie 2007.-----------------Art. 96 a fost modificat de pct. 46 al articolului unic din LEGEA nr. 482 din 10 noiembrie 2004, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 1.116 din 27 noiembrie 2004. + Articolul 97Măsuri speciale (1) Strainii luati în custodie publică, condamnati prin hotărâri judecătorești definitive, vor fi cazati separat de celelalte categorii de straini. (2) Pe toata perioada cat strainii prevăzuţi la alin. (1) se afla în custodie publică deplasarea în afara centrelor se va efectua sub escorta. + Secţiunea a 6-a Tolerarea ramanerii pe teritoriul RomânieiTolerarea ramanerii pe teritoriul României + Articolul 98Acordarea tolerarii (1) Tolerarea ramanerii pe teritoriul României, denumita în continuare tolerare, reprezinta permisiunea de a rămâne pe teritoriul tarii acordată de Autoritatea pentru straini strainilor care nu au dreptul de sedere şi, din motive obiective, nu parasesc teritoriul României. (2) Prin motive obiective, în sensul prezentei ordonante de urgenta, se înţelege acele împrejurări independente de voinţa strainului, imprevizibile şi care nu pot fi inlaturate, datorita cărora strainul nu poate părăsi teritoriul României. (3) Neacordarea tolerarii de către Autoritatea pentru straini poate fi contestata în termen de 5 zile de la comunicare la curtea de apel competenţa teritorial. Instanţa se pronunţă în termen de 30 de zile, hotărârea instanţei fiind irevocabila.-----------------Alin. (3) al art. 98 a fost introdus de pct. 88 al art. I din LEGEA nr. 56 din 13 martie 2007, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 201 din 26 martie 2007. + Articolul 99Situaţii de tolerare pe teritoriul RomânieiStrainii prevăzuţi la art. 98 alin. (1) pot fi tolerati în urmatoarele situaţii: a) atunci când se afla în situaţiile prevăzute la art. 15 alin. (1) şi nu indeplinesc condiţiile prevăzute de lege pentru acordarea unui permis de sedere; b) când strainii luati în custodie publică, împotriva cărora s-a dispus măsura returnarii, nu au putut fi indepartati în termen de 6 luni; c) când strainii luati în custodie publică, împotriva cărora instanţa a dispus expulzarea, nu au putut fi expulzati în termen de 2 ani de la data la care au fost luati în custodie publică; d) atunci când prezenta temporara pe teritoriul României a acestora este ceruta de interese publice importante. În acest caz, tolerarea se acordă la solicitarea organelor de stat competente; e) atunci când exista motive serioase să se considere ca strainii sunt victime ale traficului de fiinte umane. În acest caz, tolerarea se acordă la solicitarea procurorului sau a instanţei; f) atunci când Autoritatea pentru straini constata ca acestia se afla în imposibilitatea de a părăsi temporar România din alte motive obiective.-----------------Art. 99 a fost modificat de pct. 89 al art. I din LEGEA nr. 56 din 13 martie 2007, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 201 din 26 martie 2007. + Articolul 100Regimul tolerarii (1) Tolerarea se acordă pentru o perioadă de până la 6 luni, care poate fi prelungita pentru noi perioade de până la 6 luni, până la dispariţia cauzelor. (2) Tolerarea nu anulează obligaţia strainilor de a părăsi teritoriul statului român la încetarea motivelor pentru care a fost acordată. (3) Tolerarea inceteaza în momentul parasirii teritoriului României de către strain. (4) La încetarea motivelor care au stat la baza acordarii tolerarii strainul va fi indepartat imediat de pe teritoriul României, fără o notificare prealabila. (5) În cazul persoanelor prevăzute la art. 99 alin. (1) lit. e), procurorul, prin ordonanţa sau, după caz, instanţa, prin încheiere, poate dispune prelungirea tolerarii dacă prezenta acestora este necesară pentru buna desfăşurare a procesului penal. În acest caz tolerarea se prelungeste succesiv, în condiţiile prevăzute la alin. (1), până la încetarea procesului penal. (6) Strainul este obligat să se prezinte lunar sau ori de cate ori este chemat la formatiunea teritoriala a Autorităţii pentru straini care i-a acordat tolerarea şi sa anunte orice schimbare a resedintei. (7) Tolerarea are valabilitate teritoriala limitata la raza de competenţa a formatiunii Autorităţii pentru straini care a acordat-o, iar orice deplasare în afara acesteia este permisa numai cu aprobare prealabila. (8) În situaţia nerespectarii obligaţiilor prevăzute la alin. (6) şi (7) poate fi dispusa măsura luării în custodie publică a strainului. (9) În cazul strainilor prevăzuţi la art. 99 lit. b) şi c), dacă au disparut motivele pentru care nu au putut fi indepartati de pe teritoriul României în perioada de custodie publică, acestia pot fi luati din nou în custodie publică, pentru o perioadă de maximum 30 de zile, în condiţiile art. 93 alin. (2), în vederea indepartarii de pe teritoriul României.-----------------Alin. (9) al art. 100 a fost introdus de pct. 90 al art. I din LEGEA nr. 56 din 13 martie 2007, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 201 din 26 martie 2007. + Secţiunea a 7-a Interzicerea intrarii pe teritoriul RomânieiInterzicerea intrarii pe teritoriul României + Articolul 101Dispunerea masurii de interzicere a intrarii în România (1) Concomitent cu emiterea deciziei de returnare sau cu punerea în aplicare a masurii de expulzare, Autoritatea pentru straini poate dispune, în condiţiile legii, şi interzicerea intrarii în România pentru o perioadă determinata. (2) Măsura prevăzută la alin. (1) poate fi dispusa de Autoritatea pentru straini sau de Inspectoratul General al Politiei de Frontiera, în condiţiile legii, şi în situaţia în care strainul nu a facut obiectul unei măsuri de indepartare sau împotriva strainilor prevăzuţi la art. 8 alin. (1) lit. b)-d) şi alin. (2) lit. a) şi b). (3) Aplicarea masurii de interzicere a intrarii se realizează în toate cazurile prin instituirea consemnului nominal la punctele de trecere a frontierei de stat şi, atunci când este posibil, prin aplicarea în documentele de trecere a frontierei de stat a stampilei în care se precizeaza durata acesteia. (4) Instituirea masurii interzicerii intrarii în România se comunică strainilor, în scris, de către organul care a luat măsura, împreună cu motivele care au stat la baza dispunerii acesteia. (5) Interzicerea intrarii în România poate fi contestata de către strain în termen de 10 zile de la comunicare la curtea de apel în a carei raza de competenţa se afla formatiunea care a dispus această măsură. Contestaţia nu suspenda executarea masurilor de indepartare. Hotărârea instanţei este irevocabila. (6) Toate cazurile în care a fost dispusa interzicerea intrarii în România vor fi comunicate de institutia care a dispus această măsură Directiei generale afaceri consulare din Ministerul Afacerilor Externe.-----------------Art. 101 a fost modificat de pct. 91 al art. I din LEGEA nr. 56 din 13 martie 2007, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 201 din 26 martie 2007. + Articolul 102Stabilirea duratei interdicţiei de intrare în România (1) Împotriva strainilor care au intrat legal în România, dar a caror sedere a devenit ilegala, durata interdicţiei de intrare în România va fi după cum urmeaza: a) un an, în cazul:(i) unei sederi ilegale de la 30 de zile la un an, pentru strainii care nu au parasit teritoriul României la expirarea dreptului de sedere conferit prin viza sau în temeiul unor conventii internationale ori acte normative prin care se desfiinteaza unilateral regimul de vize;(îi) unei sederi ilegale de la 3 luni la un an, pentru strainii care au fost titulari ai unui permis de sedere temporara;(iii) strainilor care nu au respectat decizia de returnare şi care au fost indepartati sub escorta;-----------------Punctul (iii) al literei a) a alin. (1) al art. 102 a fost modificat de pct. 92 al art. I din LEGEA nr. 56 din 13 martie 2007, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 201 din 26 martie 2007.-----------------Lit. a) a alin. (1) al art. 102 a fost modificata de pct. 49 al articolului unic din LEGEA nr. 482 din 10 noiembrie 2004, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 1.116 din 27 noiembrie 2004. b) 2 ani - în cazul unei sederi ilegale de la 1 an la 2 ani; c) 3 ani - în cazul unei sederi ilegale de la 2 ani la 3 ani; d) 5 ani - în cazul unei sederi ilegale de peste 3 ani. (2) Limitele interdictiilor prevăzute la alin. (1) se reduc la jumătate pentru strainii care: a) solicita repatrierea voluntara umanitara asistată, în condiţiile prevăzute la art. 90;-----------------Litera a) a alin. (2) al art. 102 a fost modificata de pct. 93 al art. I din LEGEA nr. 56 din 13 martie 2007, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 201 din 26 martie 2007. b) suporta cheltuielile necesare indepartarii de pe teritoriul României; c) ramburseaza ulterior Autorităţii pentru straini cheltuielile suportate pentru indepartarea de pe teritoriul României;c^1) nu necesita cheltuieli cu transportul international pentru indepartarea de pe teritoriul României;------------------Lit. c^1) a alin. (2) al art. 102 a fost introdusa de pct. 33 al articolului unic din ORDONANŢA DE URGENŢĂ nr. 113 din 14 iulie 2005, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 658 din 25 iulie 2005.-----------------Litera d) a alin. (2) al art. 102 a fost abrogata de pct. 94 al art. I din LEGEA nr. 56 din 13 martie 2007, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 201 din 26 martie 2007.-----------------Alin. (2) al art. 102 a fost modificat de pct. 50 al articolului unic din LEGEA nr. 482 din 10 noiembrie 2004, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 1.116 din 27 noiembrie 2004. (3) În cazul strainilor împotriva cărora instanţa a dispus măsura de siguranţă a expulzarii, durata interdicţiei va fi egala cu durata pedepsei la care au fost condamnati, dar nu mai mica de 3 ani.-----------------Alin. (3) al art. 102 a fost modificat de pct. 95 al art. I din LEGEA nr. 56 din 13 martie 2007, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 201 din 26 martie 2007. (4) Împotriva strainilor care au trecut ilegal ori au incercat sa treaca fraudulos frontiera de stat cu documente false ori falsificate durata interdicţiei va fi de 5 ani.-----------------Alin. (4) al art. 102 a fost modificat de pct. 95 al art. I din LEGEA nr. 56 din 13 martie 2007, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 201 din 26 martie 2007.(4^1) Împotriva strainilor prevăzuţi la art. 101 alin. (2) durata interdicţiei va fi după cum urmeaza: a) 15 ani - pentru strainii prevăzuţi la art. 8 alin. (1) lit. b)-d); b) 5 ani - pentru strainii prevăzuţi la art. 8 alin. (2) lit. a) şi b).-----------------Alin. (4^1) al art. 102 a fost modificat de pct. 95 al art. I din LEGEA nr. 56 din 13 martie 2007, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 201 din 26 martie 2007.-----------------Alin. (5) al art. 102 a fost abrogat de pct. 52 al articolului unic din LEGEA nr. 482 din 10 noiembrie 2004, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 1.116 din 27 noiembrie 2004. + Capitolul VI Documente care se elibereaza strainilorDocumente care se elibereaza strainilor + Secţiunea 1 Permisele de sederePermisele de sedere + Articolul 103Eliberarea permiselor de sedere (1) Strainului caruia i s-a acordat sau, după caz, i s-a prelungit dreptul de sedere în România i se elibereaza de către Autoritatea pentru straini, prin formatiunile sale teritoriale, un permis de sedere, după cum urmeaza: a) permis de sedere temporara strainului caruia i s-a acordat sau, după caz, i s-a prelungit dreptul de sedere temporara; b) permis de sedere permanenta strainului caruia i s-a acordat dreptul de sedere permanenta.-----------------Litera b) a alin. (1) al art. 103 a fost modificata de pct. 96 al art. I din LEGEA nr. 56 din 13 martie 2007, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 201 din 26 martie 2007.-----------------Alin. (2) al art. 103 a fost abrogat de pct. 97 al art. I din LEGEA nr. 56 din 13 martie 2007, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 201 din 26 martie 2007.-----------------Alin. (2) al art. 103 a fost modificata de pct. 96 al art. I din LEGEA nr. 56 din 13 martie 2007, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 201 din 26 martie 2007. + Articolul 104Regimul permisului de sedere (1) Permisul de sedere eliberat strainului în condiţiile prezentei ordonante de urgenta face dovada identităţii, a adresei de reşedinţa sau de domiciliu pe teritoriul României şi atesta existenta dreptului de sedere în România, precum şi durata şi scopul pentru care i-a fost acordat acest drept.-----------------Alin. (1) al art. 104 a fost modificat de pct. 98 al art. I din LEGEA nr. 56 din 13 martie 2007, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 201 din 26 martie 2007. (2) Titularul permisului de sedere are obligaţia de a avea în permanenta asupra sa documentul, de a nu-l instraina şi de a-l prezenta organelor autorităţilor competente ori de cate ori i se solicita aceasta. + Articolul 105Permisul de sedere temporara (1) Permisul de sedere temporara se elibereaza strainilor la acordarea sau prelungirea dreptului de sedere temporara. În permisul de sedere temporara se inscrie adresa la care strainul declara ca are reşedinţa pe teritoriul României. (2) Permisul de sedere temporara are o valabilitate limitata la perioada pentru care s-a acordat sau, după caz, s-a prelungit dreptul de sedere temporara. Permisul de sedere temporara se reinnoieste de fiecare data cu ocazia prelungirii dreptului de sedere temporara.-----------------Art. 105 a fost modificat de pct. 99 al art. I din LEGEA nr. 56 din 13 martie 2007, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 201 din 26 martie 2007. + Articolul 106Permisul de sedere permanenta (1) Permisul de sedere permanenta se elibereaza strainilor, în baza obtinerii dreptului de sedere permanenta, pentru o perioadă de 5 ani şi se reinnoieste succesiv pentru aceeaşi perioadă. (2) În permisul de sedere permanenta se inscrie adresa la care strainul declara ca are domiciliul pe teritoriul României. (3) Cererea pentru acordarea permisului de sedere permanenta se depune de către titularul dreptului de sedere permanenta la formatiunea teritoriala a Autorităţii pentru straini în a carei raza de competenţa locuieste în mod legal solicitantul şi trebuie să fie însoţită de urmatoarele documente: a) documentul de trecere a frontierei de stat, în original şi în copie; b) documentele care dovedesc detinerea în mod legal a spatiului de locuit la adresa la care strainul declara ca are domiciliul pe teritoriul României, în original şi în copie. (4) Pentru reinnoirea permisului de sedere permanenta, solicitantul trebuie să depună, cu cel puţin 30 de zile înainte de expirarea valabilităţii documentului, o cerere însoţită de documentele care dovedesc detinerea în mod legal a spatiului de locuit la adresa la care strainul declara ca are domiciliul pe teritoriul României.-----------------Art. 106 a fost modificat de pct. 100 al art. I din LEGEA nr. 56 din 13 martie 2007, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 201 din 26 martie 2007. + Articolul 107Anularea permisului de sedereÎn cazul în care titularului permisului de sedere i se revoca sau i se anulează dreptul de sedere, documentul se anulează la data luării deciziei şi se retrage cel mai tarziu la data la care aceasta decizie este adusa la cunoştinţa strainului.-----------------Art. 107 a fost modificat de pct. 101 al art. I din LEGEA nr. 56 din 13 martie 2007, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 201 din 26 martie 2007. + Articolul 108Furtul, pierderea, deteriorarea sau distrugerea permisului de sedere (1) Titularul permisului de sedere este obligat sa anunte formatiunea teritoriala a Autorităţii pentru straini care a eliberat documentul despre furtul, pierderea, deteriorarea sau distrugerea acestuia, în termen de cel mult 5 zile de la constatarea vreuneia dintre aceste situaţii. (2) Strainului i se elibereaza de către formatiunea teritoriala a Autorităţii pentru straini competenţa un nou permis de sedere în locul celui declarat furat, pierdut, deteriorat sau distrus.-----------------Alin. (2) al art. 108 a fost modificat de pct. 102 al art. I din LEGEA nr. 56 din 13 martie 2007, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 201 din 26 martie 2007. (3) Permisele de sedere a caror valabilitate a expirat, precum şi cele deteriorate se anulează de formatiunea competenţa teritorial a Autorităţii pentru straini.-----------------Alin. (3) al art. 108 a fost modificat de pct. 102 al art. I din LEGEA nr. 56 din 13 martie 2007, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 201 din 26 martie 2007. + Articolul 109Forma şi conţinutul permiselor de sedere Forma şi conţinutul permiselor de sedere se stabilesc prin hotărâre a Guvernului României. + Secţiunea 1^1 Cartile de rezidenta pentru strainii membri de familie ai cetatenilor români-----------------Secţiunea 1^1 din Cap. VI a fost introdusa de pct. 103 al art. I din LEGEA nr. 56 din 13 martie 2007, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 201 din 26 martie 2007. + Articolul 109^1Emiterea cartilor de rezidenta (1) Strainului, membru de familie al unui cetatean român, caruia i s-a acordat sau, după caz, i s-a prelungit dreptul de sedere în România i se elibereaza de către Autoritatea pentru straini, prin formatiunile sale teritoriale, o carte de rezidenta, după cum urmeaza: a) carte de rezidenta pentru strainii membri de familie - strainului membru de familie al cetateanului român, caruia i s-a acordat sau, după caz, i s-a prelungit dreptul de sedere temporara; b) carte de rezidenta permanenta pentru strainii membri de familie - strainului membru de familie al cetateanului român, caruia i s-a acordat dreptul de sedere permanenta. (2) În cartea de rezidenta şi în cartea de rezidenta permanenta se inscrie adresa la care strainul declara ca are reşedinţa sau domiciliul pe teritoriul României. (3) Forma şi conţinutul cartilor de rezidenta sunt similare celor eliberate membrilor de familie ai cetatenilor Uniunii Europene, cu aplicarea corespunzătoare a dispoziţiilor Hotărârii Guvernului nr. 1.864/2006pentru aprobarea Normelor metodologice de aplicare a Ordonantei de urgenta a Guvernului nr. 102/2005privind libera circulatie pe teritoriul României a cetatenilor statelor membre ale Uniunii Europene şi Spatiului Economic European şi pentru stabilirea formei şi continutului documentelor care se elibereaza cetatenilor Uniunii Europene şi membrilor lor de familie. (4) Materialele necesare producerii cartilor de rezidenta eliberate strainilor membri de familie ai cetatenilor români sunt asigurate din stocurile achiziţionate de Ministerul Administraţiei şi Internelor pentru confectionarea cartilor de identitate pentru cetatenii români, potrivit art. 23 alin. (1) din Ordonanţa Guvernului nr. 84/2001privind înfiinţarea, organizarea şi functionarea serviciilor publice comunitare de evidenta a persoanelor, aprobata cu modificari şi completari prin Legea nr. 372/2002, cu modificările şi completările ulterioare.-----------------Art. 109^1 a fost introdus de pct. 103 al art. I din LEGEA nr. 56 din 13 martie 2007, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 201 din 26 martie 2007. + Articolul 109^2Valabilitatea cartilor de rezidenta (1) Cartea de rezidenta se elibereaza la acordarea sau prelungirea dreptului de sedere temporara şi are o valabilitate limitata la perioada pentru care s-a acordat sau, după caz, s-a prelungit dreptul de sedere temporara. (2) Cartea de rezidenta permanenta se elibereaza în baza obtinerii dreptului de sedere permanenta, pentru o perioadă de 10 ani, şi se reinnoieste succesiv, pentru aceeaşi perioadă.-----------------Art. 109^2 a fost introdus de pct. 103 al art. I din LEGEA nr. 56 din 13 martie 2007, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 201 din 26 martie 2007. + Articolul 109^3Regimul cartilor de rezidenta (1) Cartea de rezidenta dovedeste identitatea strainului membru de familie al unui cetatean român şi atesta exercitarea dreptului de sedere în România. (2) Titularul cartii de rezidenta are obligaţia de a nu o instraina şi de a o prezenta autorităţilor competente ori de cate ori i se solicita aceasta. (3) Se interzice darea, primirea sau solicitarea documentelor prevăzute la art. 109^1 drept garantie pentru prestarea unor servicii, pentru încredinţarea unor bunuri sau valori, pentru plata datoriilor sau în alte scopuri. (4) Orice modificare, adaugare sau menţiune, alta decat cea prevăzută de lege, înscrisă în documentele prevăzute la art. 109^1, este interzisa şi atrage nulitatea acestora. (5) În situaţiile prevăzute la alin. (4), nulitatea se constata de către personalul Autorităţii pentru straini. (6) Politistul care constata una dintre situaţiile prevăzute la alin. (4) este obligat sa retina documentul respectiv şi sa îl transmita celei mai apropiate formatiuni teritoriale a Autorităţii pentru straini. (7) Titularul cartii de rezidenta este obligat să se prezinte la formatiunea teritoriala a Autorităţii pentru straini competenţa, în vederea eliberarii unui nou document, în urmatoarele situaţii: a) când au intervenit modificari cu privire la nume, prenume, cetatenie şi adresa; b) în cazul distrugerii sau deteriorării cartii de rezidenta; c) în cazul pierderii sau furtului, numai după declararea evenimentului la organul de politie competent teritorial.-----------------Art. 109^3 a fost introdus de pct. 103 al art. I din LEGEA nr. 56 din 13 martie 2007, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 201 din 26 martie 2007. + Articolul 109^4Anularea cartilor de rezidentaÎn cazul în care titularului cartii de rezidenta i se revoca sau i se anulează dreptul de sedere, documentul se anulează la data luării deciziei şi se retrage cel mai tarziu la data la care aceasta decizie este adusa la cunoştinţa strainului.-----------------Art. 109^4 a fost introdus de pct. 103 al art. I din LEGEA nr. 56 din 13 martie 2007, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 201 din 26 martie 2007. + Secţiunea a 2-a Documente de calatorie care se elibereaza strainilorDocumente de calatorie care se elibereaza strainilor + Articolul 110Tipuri de documente de calatorie care se elibereaza strainilorAutoritatea pentru straini, prin formatiunile sale teritoriale, sau, după caz, Ministerul Afacerilor Externe, prin reprezentantele diplomatice şi oficiile consulare ale României din strainatate, poate elibera, la cerere, urmatoarele tipuri de documente de calatorie: a) titlu de calatorie - urmatoarelor categorii de straini:(i) apatrizilor domiciliati în strainatate, aflati temporar pe teritoriul României, care nu mai sunt în posesia unui document de trecere a frontierei de stat şi, din motive obiective, nu pot obtine un asemenea document de la reprezentanta diplomatica a tarii de domiciliu;(îi) cetatenilor straini aflati pe teritoriul României, care nu mai sunt în posesia unui pasaport naţional şi, din motive obiective, nu pot obtine un document de calatorie de la reprezentanta diplomatica a statului lor;(iii) apatrizilor cu sedere permanenta în România aflati temporar în strainatate, care nu mai sunt în posesia documentelor româneşti de trecere a frontierei de stat;-----------------Punctul (iii) al literei a) a art. 110 a fost modificat de pct. 104 al art. I din LEGEA nr. 56 din 13 martie 2007, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 201 din 26 martie 2007. b) pasaport pentru persoana fără cetatenie - apatrizilor cu sedere permanenta în România, precum şi apatrizilor de origine română, care sunt repatriati în baza unor înţelegeri internationale la care România este parte.-----------------Litera b) a art. 110 a fost modificata de pct. 104 al art. I din LEGEA nr. 56 din 13 martie 2007, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 201 din 26 martie 2007. + Articolul 111Eliberarea titlului de calatorie (1) Pentru persoanele prevăzute la art. 110 lit. a) pct. (i) şi (îi) titlul de calatorie se elibereaza de către Autoritatea pentru straini prin formatiunile sale teritoriale şi este valabil pentru o singura calatorie, pentru o perioadă de 30 de zile, cu posibilitatea prelungirii valabilităţii cu inca 30 de zile. (2) Pentru persoanele prevăzute la art. 110 lit. a) pct. (iii) titlul de calatorie se elibereaza de către misiunile diplomatice sau oficiile consulare ale României din strainatate, cu avizul Autorităţii pentru straini, în vederea reintoarcerii acestor persoane în România. La revenirea în tara, titlul de calatorie se preda de către titular formatiunii teritoriale a Autorităţii pentru straini pe a carei raza teritoriala îşi are domiciliul apatridul. + Articolul 112Regimul pasaportului pentru persoana fără cetatenie (1) Pasaportul pentru persoana fără cetatenie face dovada identităţii şi a calităţii de apatrid cu drept de sedere în România şi îi da dreptul titularului de a iesi şi de a intră în tara prin oricare dintre punctele de trecere a frontierei de stat deschise traficului international de persoane.-----------------Alin. (1) al art. 112 a fost modificat de pct. 105 al art. I din LEGEA nr. 56 din 13 martie 2007, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 201 din 26 martie 2007. (2) În strainatate pasaportul pentru persoana fără cetatenie da dreptul titularului la asistenţa şi protecţie din partea misiunilor diplomatice şi a oficiilor consulare ale României. (3) Pasaportul pentru persoana fără cetatenie este proprietatea statului român. + Articolul 113Eliberarea pasaportului pentru persoana fără cetateniePasaportul pentru persoana fără cetatenie se elibereaza de Autoritatea pentru straini prin formatiunile sale teritoriale, la cerere, pentru o perioadă de 5 ani, care poate fi prelungita o singură dată, fără a se putea depăşi 10 ani de la data emiterii. + Articolul 114Condiţii cu privire la cererea de eliberare a pasaportului pentru persoana fără cetatenie (1) Cererea de eliberare a pasaportului pentru persoana fără cetatenie se depune de către persoanele prevăzute la art. 110 lit. b) la formatiunile teritoriale ale Autorităţii pentru straini şi va fi însoţită de urmatoarele documente: a) permisul de sedere permanenta valabil, în cazul apatrizilor cu drept de sedere permanenta în România;-----------------Litera a) a alin. (1) al art. 114 a fost modificata de pct. 106 al art. I din LEGEA nr. 56 din 13 martie 2007, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 201 din 26 martie 2007. b) permisul de sedere temporara valabil, în cazul apatrizilor de origine română, care sunt repatriati în baza unor înţelegeri internationale la care România este parte. (2) Pasapoartele se elibereaza în termen de până la 30 de zile de la data depunerii cererii. + Articolul 115Anularea pasaportului pentru persoana fără cetatenie În cazul în care titularul pasaportului pentru persoana fără cetatenie îşi pierde calitatea de apatrid cu sedere permanenta în România sau obtine cetatenia unui stat, are obligaţia de a depune documentul la formatiunea teritoriala a Autorităţii pentru straini competenţa, care îl retrage şi îl anulează.-----------------Art. 115 a fost modificat de pct. 107 al art. I din LEGEA nr. 56 din 13 martie 2007, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 201 din 26 martie 2007. + Articolul 116Furtul, pierderea, deteriorarea sau distrugerea pasaportului pentru persoana fără cetatenie (1) Titularul pasaportului pentru persoana fără cetatenie este obligat sa anunte formatiunea teritoriala a Autorităţii pentru straini care a eliberat documentul despre furtul, pierderea, deteriorarea sau distrugerea acestuia, în termen de cel mult 5 zile de la constatarea vreuneia dintre aceste situaţii. (2) Strainului i se elibereaza, la cerere, în condiţiile prevăzute la art. 112, un nou document în locul celui declarat furat, pierdut, deteriorat sau distrus, în termen de cel mult 30 de zile. (3) Pasapoartele pentru persoane fără cetatenie, deteriorate, se retrag şi se anulează de către formatiunea teritoriala a Autorităţii pentru straini. + Articolul 117Forma şi conţinutul documentelor de calatorieForma şi conţinutul documentelor de calatorie prevăzute în aceasta secţiune se stabilesc prin hotărâre a Guvernului României. + Capitolul VII Prelucrarea şi protectia datelor personale ale strainilorPrelucrarea şi protectia datelor personale ale strainilor + Articolul 118Institutii competente sa prelucreze date cu caracter personal ale strainilor (1) În scopul aplicarii prevederilor prezentei ordonante de urgenta, a regulamentelor sau instructiunilor emise în baza acesteia, Autoritatea pentru straini, Politia de Frontiera Română, precum şi alte autorităţi competente în materie pot efectua activităţi de prelucrare a datelor cu caracter personal ale strainilor. (2) Prelucrarea datelor personale ale strainilor se efectueaza în condiţiile stabilite de legea privind protectia persoanelor cu privire la prelucrarea datelor cu caracter personal şi libera circulatie a acestor date. + Articolul 119Organizarea evidentelor (1) La nivelul Autorităţii pentru straini se constituie Sistemul Naţional de Evidenta a Strainilor, ca sistem complex de prelucrare a datelor personale ale strainilor, necesar indeplinirii atribuţiilor legale cu privire la intrarea, sederea, indepartarea strainilor şi interzicerea intrarii acestora pe teritoriul României.-----------------Alin. (1) al art. 119 a fost modificat de pct. 108 al art. I din LEGEA nr. 56 din 13 martie 2007, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 201 din 26 martie 2007. (2) Evidenta strainilor se organizeaza după principiul locului de reşedinţa sau al domiciliului prin Autoritatea pentru straini, la nivel central, şi formatiunile sale teritoriale, la nivel local. (3) Fiecarui strain caruia i s-a prelungit dreptul de sedere temporara sau i s-a acordat dreptul de sedere permanenta i se atribuie de către Autoritatea pentru straini un cod numeric personal, care se inscrie în permisul de sedere.-----------------Alin. (3) al art. 119 a fost modificat de pct. 108 al art. I din LEGEA nr. 56 din 13 martie 2007, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 201 din 26 martie 2007. (4) Tipurile şi categoriile de evidente vor fi stabilite de către Autoritatea pentru straini şi aprobate de către ministrul administraţiei şi internelor. + Capitolul VIII Regimul juridic aplicabil unor categorii speciale de strainiRegimul juridic aplicabil unor categorii speciale de straini + Articolul 120Prevederi speciale referitoare la cetatenii statelor membre ale Uniunii Europene şi din spatiul economic european (1) Cetatenilor statelor membre ale Uniunii Europene şi ale spatiului economic european li se poate prelungi dreptul de sedere temporara pentru scopurile prevăzute în prezenta ordonanţă de urgenţă fără indeplinirea condiţiei prealabile de obtinere a unei vize de lunga sedere, a condiţiilor referitoare la existenta mijloacelor de întreţinere, precum şi a condiţiilor speciale prevăzute la art. 55. (2) Persoanelor prevăzute la alin. (1) li se poate prelungi dreptul de sedere temporara pentru o perioadă de până la 2 ani, cu posibilitatea prelungirii succesive a acestuia pentru perioade de până la 5 ani. (3) Sotului/sotiei, copiilor minori, precum şi rudelor aflate în întreţinerea persoanelor prevăzute la alin. (1), care sunt titulare ale unui drept de sedere temporara acordat potrivit alin. (2), li se acordă dreptul de sedere în România pentru aceeaşi perioadă. (4) Persoanelor prevăzute la alin. (1) şi (3) le poate fi interzisa intrarea sau, după caz, sederea pe teritoriul României numai pentru motive de aparare, siguranţa naţionala şi ordine publică, precum şi în cazul în care întreţinerea acestora ar necesita cheltuieli din partea statului român. + Articolul 120^1Strainii cu drept de sedere permanenta în statele membre ale Uniunii Europene (1) Strainii, cetăţeni ai unor state terte sau apatrizi, cu drept de sedere permanenta în statele membre ale Uniunii Europene, pot intra şi rămâne pe teritoriul statului român, pentru o perioadă de 90 de zile în decurs de 6 luni, fără obligativitatea obtinerii unei vize de intrare. (2) Persoanelor prevăzute la alin. (1) li se poate prelungi dreptul de sedere temporara, fără indeplinirea condiţiei prealabile de obtinere a unei vize de lunga sedere, în condiţiile prevăzute de prezenta ordonanţă de urgenţă. (3) Persoanele prevăzute la alin. (1) se bucura de tratament egal în domeniile şi în condiţiile prevăzute la art. 74.-----------------Alin. (3) al art. 120^1 a fost introdus de pct. 109 al art. I din LEGEA nr. 56 din 13 martie 2007, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 201 din 26 martie 2007. (4) Prin derogare de la prevederile alin. (3), accesul pe piaţa muncii pentru strainii cu drept de sedere permanenta într-un stat membru al Uniunii Europene se va realiza în raport cu legislatia muncii în domeniu şi cu necesitatea ocuparii locurilor de muncă ce se încadrează în registrul ocupational deficitar pe teritoriul României, stabilit de structura specializata din cadrul Ministerului Muncii, Solidaritatii Sociale şi Familiei.-----------------Alin. (4) al art. 120^1 a fost introdus de pct. 109 al art. I din LEGEA nr. 56 din 13 martie 2007, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 201 din 26 martie 2007.-------------Art. 120^1 a fost introdus de pct. 53 al articolului unic din LEGEA nr. 482 din 10 noiembrie 2004, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 1.116 din 27 noiembrie 2004. + Articolul 120^2Membrii de familie ai strainilor cu drept de sedere permanenta în statele membre ale Uniunii Europene (1) Membrii de familie ai strainilor prevăzuţi la art. 120^1, care au un drept de sedere temporara în scopul reintregirii familiei într-un stat membru al Uniunii Europene, pot intră în România în baza unei vize de lunga sedere acordate în acelasi scop de către misiunile diplomatice sau oficiile consulare ale României, cu indeplinirea condiţiilor generale de acordare a vizelor, precum şi cu prezentarea dovezilor privind dreptul de sedere pe teritoriul statului membru al Uniunii Europene în aceasta calitate. (2) Membrilor de familie ai strainilor prevăzuţi la art. 120^1, care nu au un drept de sedere temporara în scopul reintregirii familiei într-un stat membru al Uniunii Europene, le sunt aplicabile prevederile art. 46. (3) Strainilor prevăzuţi la alin. (1) li se poate prelungi dreptul de sedere cu indeplinirea condiţiilor generale prevăzute de lege, dacă: a) prezinta permisul de sedere într-un stat membru al Uniunii Europene; b) fac dovada ca au locuit ca membri de familie ai strainului cu drept de sedere permanenta într-un stat membru al Uniunii Europene; c) fac dovada mijloacelor de întreţinere în cuantum de cel puţin salariul minim net pe economie.-----------------Alin. (3) al art. 120^2 a fost modificat de pct. 110 al art. I din LEGEA nr. 56 din 13 martie 2007, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 201 din 26 martie 2007. (4) Strainilor prevăzuţi la alin. (2) li se poate prelungi dreptul de sedere, potrivit prevederilor art. 62.-------------Alin. (4) al art. 120^2 a fost introdus de pct. 111 al art. I din LEGEA nr. 56 din 13 martie 2007, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 201 din 26 martie 2007.-------------Art. 120^2 a fost introdus de pct. 53 al articolului unic din LEGEA nr. 482 din 10 noiembrie 2004, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 1.116 din 27 noiembrie 2004. + Articolul 120^3Acordarea dreptului de sedere temporara pentru strainii victime ale traficului de persoane, traficului de migranti sau ale infractiunii prevăzute la art. 130^1 (1) Strainilor victime ale traficului de persoane, traficului de migranti sau ale infractiunii prevăzute la art. 130^1 li se poate acorda un permis de sedere temporara, chiar dacă au intrat ilegal în România, la solicitarea procurorului sau instanţei de judecată, în urmatoarele condiţii: a) manifesta o intentie clara de a coopera cu autorităţile române pentru a facilita identificarea şi tragerea la raspundere penala a participantilor la savarsirea infracţiunilor ale caror victime sunt; b) au incetat relatiile cu persoanele suspectate de comiterea infracţiunilor ale caror victime sunt; c) acordarea dreptului de sedere este oportuna pentru derularea investigatiilor judiciare; d) sederea acestora în România nu prezinta pericol pentru ordinea publică şi securitatea naţionala. (2) Dreptul de sedere poate fi acordat, pentru o perioadă de 6 luni, cu posibilitatea prelungirii pe noi perioade în aceleasi condiţii. (3) Dreptul de sedere poate fi revocat în urmatoarele situaţii: a) nu mai sunt indeplinite condiţiile prevăzute la alin. (1); b) titularul dreptului de sedere, în mod intentionat, a reinnoit contactele cu persoanele suspectate de comiterea infracţiunilor prevăzute la alin. (1); c) dacă se constată că strainul a indus în eroare autorităţile competente cu privire la calitatea de victima sau cu privire la datele şi informaţiile furnizate; d) când victima inceteaza sa coopereze; e) când autorităţile competente constata existenta vreunuia dintre cazurile prevăzute la art. 10 din Codul de procedură penala. (4) Permisul de sedere pentru persoanele prevăzute la alin. (1) se elibereaza în regim gratuit.----------------Art. 120^3 a fost introdus de pct. 35 al articolului unic din ORDONANŢA DE URGENŢĂ nr. 113 din 14 iulie 2005, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 658 din 25 iulie 2005. + Articolul 121Regimul juridic aplicabil strainilor minori neinsotiti (1) În situaţia strainilor minori care intra neinsotiti sau care rămân neinsotiti după intrarea pe teritoriul României, Autoritatea pentru straini şi formatiunile sale teritoriale procedeaza după cum urmeaza: a) se stabilesc identitatea acestora şi modul de intrare în tara; b) indiferent de modul de intrare în România, li se asigura reprezentarea printr-o institutie competenţa potrivit legii, care le va asigura şi protectia şi ingrijirea necesare, inclusiv cazarea în centre speciale de ocrotire a minorilor în aceleasi condiţii ca şi pentru minorii români; c) se iau măsuri de identificare a parintilor, indiferent de locul de reşedinţa al acestora, în scopul reunificarii familiale; d) până la identificarea parintilor, minorii de vârsta scolara au acces la sistemul de invatamant; e) în situaţia în care parintii minorului nu au reşedinţa pe teritoriul României, acesta se returneaza în tara de reşedinţa a parintilor ori în tara în care au fost identificati alti membri de familie, cu acceptul acestora; f) în cazul neidentificarii parintilor ori a altor membri de familie sau dacă minorul nu este acceptat în statul de origine, i se acordă dreptul de sedere temporara pe teritoriul României. (2) În scopul gasirii solutiilor adecvate, Autoritatea pentru straini coopereaza cu alte institutii, precum şi cu organizaţii naţionale şi internationale specializate în domeniul ocrotirii minorilor. + Articolul 122Accesul strainilor minori la educatie (1) Strainii minori care locuiesc în România au acces la învăţământul scolar obligatoriu în aceleasi condiţii ca şi minorii cetăţeni români. (2) Ministerul Educatiei, Cercetarii şi Tineretului stabileste, potrivit legii, limitele şi condiţiile recunoasterii şi echivalarii studiilor efectuate în tara de origine, pentru înscrierea elevilor straini în sistemul naţional de invatamant. + Capitolul IX Contraventii şi infractiuniContraventii şi infractiuni + Articolul 123Raspunderea juridica pentru incalcarea dispoziţiilor prezentei ordonante de urgentaIncalcarea prevederilor prezentei ordonante de urgenta atrage, după caz, raspunderea penala, civila, contraventionala sau administrativa a persoanei vinovate. + Articolul 124ContraventiiSunt considerate contraventii urmatoarele fapte:1. nerespectarea de către transportator a interdictiilor prevăzute la art. 7 alin. (1);2. neindeplinirea de către strain a obligaţiei de a părăsi teritoriul României după data la care inceteaza dreptul de sedere în România prevăzut la art. 11;-------------Punctul 2 al art. 124 a fost modificat de pct. 54 al articolului unic din LEGEA nr. 482 din 10 noiembrie 2004, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 1.116 din 27 noiembrie 2004.3. neindeplinirea de către strain a obligaţiei de anuntare a sederii sale la organul de politie competent teritorial, până cel tarziu după 3 zile de la implinirea termenului prevăzut la art. 12 alin. (1);-------------Punctul 3 al art. 124 a fost modificat de pct. 54 al articolului unic din LEGEA nr. 482 din 10 noiembrie 2004, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 1.116 din 27 noiembrie 2004.3^1. nerespectarea de către strain a obligaţiei prevăzute la art. 13 alin. (1^1);-------------Punctul 3^1 al art. 124 a fost introdus de pct. 36 al articolului unic din ORDONANŢA DE URGENŢĂ nr. 113 din 14 iulie 2005, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 658 din 25 iulie 2005.4. nedeclararea informaţiilor prevăzute la art. 13 alin. (1) şi (2), în termenele prevăzute la art. 13 alin. (3);5. permiterea iesirii din tara a strainilor care se afla în una dintre situaţiile de nepermitere a iesirii prevăzute la art. 15 alin. (1);6. nerespectarea termenului de depunere a cererii de prelungire a dreptului de sedere temporara, prevăzut la art. 51 alin. (1);6^1. neindeplinirea de către straini a obligaţiilor prevăzute la art. 50 alin. (2^1);-------------Punctul 6^1 al art. 124 a fost introdus de pct. 55 al articolului unic din LEGEA nr. 482 din 10 noiembrie 2004, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 1.116 din 27 noiembrie 2004.7. nerespectarea de către angajator a obligaţiei de comunicare a situaţiei nominale, prevăzută la art. 57 alin. (2);8. neindeplinirea de către strain a obligaţiei de a se prezenta la formatiunea teritoriala a Autorităţii pentru straini, în termenul de 30 de zile prevăzut la art. 72 alin. (5);.-----------------Punctul 8 al art. 124 a fost modificat de pct. 54 al articolului unic din LEGEA nr. 482 din 10 noiembrie 2004, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 1.116 din 27 noiembrie 2004.9. nerespectarea obligaţiei ce revine strainului cu privire la permisul de sedere, prevăzută la art. 104 alin. (2) şi, respectiv, cu privire la cartea de rezidenta, prevăzută la art. 109^3 alin. (2);-------------Punctul 9 al art. 124 a fost modificat de pct. 112 al art. I din LEGEA nr. 56 din 13 martie 2007, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 201 din 26 martie 2007.10. nerespectarea termenului pentru depunerea cererii de reinnoire a permisului de sedere, prevăzut la art. 106 alin. (4);-------------Punctul 10 al art. 124 a fost modificat de pct. 112 al art. I din LEGEA nr. 56 din 13 martie 2007, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 201 din 26 martie 2007.11. nerespectarea termenului de declarare a furtului, pierderii, deteriorării sau distrugerii permisului de sedere, prevăzut la art. 108 alin. (1);12. nerespectarea termenului de declarare a furtului, pierderii, deteriorării sau distrugerii pasaportului pentru persoana fără cetatenie, prevăzut la art. 116 alin. (1);13. retinerea documentului de trecere a frontierei de stat al unui strain sau a permisului de sedere de către persoane neautorizate;14. facilitarea, sub orice formă, a sederii ilegale a strainilor pe teritoriul României. + Articolul 125SancţiuniContraventiile prevăzute la art. 124 se sancţionează după cum urmeaza: a) cu amendă de la 100 lei (RON) la 500 lei (RON), cele prevăzute la pct. 3, 3^1, 4, 6, 6^1, 8, 9, 10, 11 şi 12;------------Lit. a) a art. 125 a fost modificata de pct. 37 al articolului unic din ORDONANŢA DE URGENŢĂ nr. 113 din 14 iulie 2005, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 658 din 25 iulie 2005. b) cu amendă de la 5.000.000 lei la 10.000.000 lei cele prevăzute la pct. 5; c) cu amendă de la 20.000.000 lei la 30.000.000 lei cele prevăzute la pct. 7, 13 şi 14; d) cu amendă de la 50.000.000 lei la 150.000.000 lei cea prevăzută la pct. 1; e) în cazul contraventiei prevăzute la pct. 2, amenda se aplică după cum urmeaza:(i) de la 4.000.000 lei la 7.000.000 lei, în cazul unei sederi de până la 30 de zile după încetarea dreptului de sedere;(îi) de la 6.000.000 lei la 10.000.000 lei, în cazul unei sederi de până la 60 de zile după încetarea dreptului de sedere;(iii) de la 8.000.000 lei la 12.000.000 lei, în cazul unei sederi de peste 60 de zile după încetarea dreptului de sedere. + Articolul 126Constatarea contraventiilorConstatarea contraventiilor şi aplicarea sanctiunilor se fac de către lucrători anume desemnaţi din cadrul Ministerului Administraţiei şi Internelor ori, după caz, de către agenti constatatori anume desemnaţi ai altor institutii, potrivit competentelor. + Articolul 127Regimul contraventiilor (1) Prevederile prezentei ordonante de urgenta se completeaza cu dispozitiile Ordonantei Guvernului nr. 2/2001 privind regimul juridic al contraventiilor, aprobata cu modificari prin Legea nr. 180/2002, cu modificările şi completările ulterioare. (2) În cazul contraventiilor prevăzute la art. 124 pct. 4, 9, 14, 16, 18, 19, 22 şi 24, contravenientul poate achita, pe loc sau în termen de cel mult 48 de ore de la data incheierii procesului-verbal ori, după caz, de la data comunicarii acestuia, jumătate din minimul amenzii prevăzute la art. 125, agentul constatator facand menţiune despre aceasta posibilitate în procesul-verbal*).___________*) Alineatul (2) al articolului 127 nu a fost abrogat expres prin Legea nr. 357/2003, însă acesta nu îşi mai justifica aplicarea în urma modificarii art. 124, prin dispariţia pct. 4, 9, 14, 16, 18, 19, 22 şi 24. Conţinutul acestui alineat este urmatorul:"(2) În cazul contraventiilor prevăzute la art. 124 pct. 4, 9, 14, 16, 18, 19, 22 şi 24, contravenientul poate achita, pe loc sau în termen de cel mult 48 de ore de la data incheierii procesului-verbal ori, după caz, de la data comunicarii acestuia, jumătate din minimul amenzii prevăzute la art. 125, agentul constatator facand menţiune despre aceasta posibilitate în procesul-verbal." + Articolul 128Sustragerea de la masurile de indepartare de pe teritoriul RomânieiSustragerea cu rea-credinta de la executarea obligaţiilor instituite de autorităţile competente de către strainul faţă de care s-a dispus măsura expulzarii, a returnarii ori a fost dispusa una dintre masurile de interzicere a dreptului de a rămâne pe teritoriul tarii sau de stabilire temporara a domiciliului ori a resedintei în anumite zone sau localităţi constituie infractiune şi se pedepseste cu inchisoare de la 6 luni la 5 ani. + Articolul 129Intrarea frauduloasa a strainului declarat indezirabil sau împotriva caruia s-a dispus măsura interzicerii intrarii pe teritoriul României (1) Intrarea pe teritoriul României, prin trecerea ilegala a frontierei sau sub o alta identitate, de către strainul declarat indezirabil ori caruia i-a fost interzis în orice mod dreptul de intrare sau sedere în tara, constituie infractiune şi se pedepseste cu inchisoare de la 2 la 6 ani.-----------------Alin. (1) al art. 129 a fost modificat de pct. 57 al articolului unic din LEGEA nr. 482 din 10 noiembrie 2004, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 1.116 din 27 noiembrie 2004. (2) Dacă fapta prevăzută la alin. (1) a fost savarsita în mod repetat, pedeapsa este inchisoarea de la 3 la 7 ani. + Articolul 130Desfăşurarea unor activităţi interzise de lege (1) Organizarea de către straini, pe teritoriul României, a unui partid politic sau a altei organizaţii ori grupari dintre cele prevăzute la art. 4 alin. (2), aderarea unui strain la acestea, precum şi iniţierea, organizarea şi participarea la manifestatii sau intruniri care aduc atingere ordinii publice şi sigurantei naţionale constituie infractiune şi se pedepseste cu inchisoare de la 3 luni la 2 ani sau cu amendă. (2) Cu pedeapsa prevăzută la alin. (1) se sancţionează şi fapta strainului de a finanta un partid politic, organizaţie, grupare sau manifestatie ori o intrunire dintre cele prevăzute la art. 4 alin. (3). (3) Sumele de bani, bunurile de orice fel sau alte valori primite cu incalcarea prevederilor art. 4 alin. (3) se confisca. + Articolul 130^1Facilitarea sederii ilegale a strainilor pe teritoriul României (1) Facilitarea cu intentie în orice mod a sederii ilegale pe teritoriul României a strainilor constituie infractiune şi se pedepseste cu inchisoare de la 6 luni la 5 ani. (2) Fapta prevăzută la alin. (1), savarsita în urmatoarele împrejurări: a) de doua sau mai multe persoane împreună; b) s-a cauzat strainilor o vatamare grava a vietii sau integritatii corporale a acestora, se pedepseste cu inchisoare de la 2 la 8 ani. (3) Dacă fapta a avut ca urmare moartea strainului, pedeapsa este inchisoare de la 3 la 15 ani.(3^1) Dacă fapta prevăzută la alin. (1) este savarsita de o persoană care face parte dintr-un grup organizat sau care a produs ori a obţinut pentru sine sau pentru altul beneficii materiale importante, maximul special al pedepsei se majoreaza cu 3 ani.-----------------Alin. (3^1) al art. 130^1 a fost introdus de pct. 38 al articolului unic din ORDONANŢA DE URGENŢĂ nr. 113 din 14 iulie 2005, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 658 din 25 iulie 2005. (4) Tentativa se pedepseste.-----------------Art. 130^1 a fost introdus de pct. 58 al articolului unic din LEGEA nr. 482 din 10 noiembrie 2004, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 1.116 din 27 noiembrie 2004. + Articolul 130^2Raspunderea persoanelor juridice (1) Dacă fapta prevăzută la art. 130^1 a fost comisa în numele sau în interesul unei persoane juridice, de către organele sau reprezentantii acesteia, se pedepseste cu amendă de la 15.000 lei (RON) la 30.000 lei (RON). (2) Cu aceeasi pedeapsa se sancţionează fapta prevăzută la art. 130^1, dacă a fost savarsita în interesul unei persoane juridice, ca urmare a neexercitarii de către persoanele prevăzute la alin. (1) a atribuţiilor de control, de orice persoană aflata sub autoritatea acestora. (3) Raspunderea persoanei juridice nu exclude raspunderea penala a persoanelor fizice participante la savarsirea infractiunii prevăzute de art. 130^1.-----------------Art. 130^2 a fost introdus de pct. 39 al articolului unic din ORDONANŢA DE URGENŢĂ nr. 113 din 14 iulie 2005, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 658 din 25 iulie 2005. + Capitolul X Dispozitii finale şi tranzitoriiDispozitii finale şi tranzitorii + Articolul 131Autoritatea pentru straini (1) Activitatea Autorităţii pentru straini constituie serviciu public şi se desfăşoară în interesul persoanei, al comunităţii şi în sprijinul instituţiilor statului, exclusiv pe baza şi în executarea legii. (2) În exercitarea atribuţiilor ce îi revin Autoritatea pentru straini coopereaza cu alte unităţi ale Ministerului Administraţiei şi Internelor, cu institutii ale statului care au atribuţii în asigurarea ordinii de drept şi colaboreaza în acest sens cu cetatenii, în condiţiile legii. (3) Personalul Autorităţii pentru straini este constituit din politisti, functionari publici şi personal contractual. (4) În exercitarea atribuţiilor de serviciu, politistii din cadrul Autorităţii pentru straini sunt abilitati: a) să efectueze acte premergatoare în vederea strangerii datelor necesare pentru începerea urmaririi penale, atunci când constata savarsirea unor infractiuni în legătură cu regimul strainilor; b) sa depisteze şi sa conduca la sediul formatiunilor teritoriale pe strainii care încalcă dispozitiile legale privind regimul strainilor în România sau pe cei a caror identitate nu poate fi stabilita, sa verifice şi sa ia masurile legale în cel mult 24 de ore de la depistare; c) sa organizeze şi să efectueze, în condiţiile legii, controale în mediile şi locurile frecventate de straini, în instituţiile publice sau particulare, precum şi în incinta agentilor economici, indiferent de proprietar sau detinator, atunci când exista date sau indicii cu privire la existenta în aceste locuri sau medii a unor straini care nu respecta prevederile legale privind regimul strainilor în România; d) sa foloseasca gratuit mijloacele de transport în comun şi mijloacele de transport feroviare, în timpul serviciului, pentru executarea unor misiuni care nu pot fi indeplinite altfel. (5) Structura organizatorica şi atribuţiile Autorităţii pentru straini se stabilesc prin hotărâre a Guvernului, în termen de 90 de zile de la data intrarii în vigoare a prezentei ordonante de urgenta. + Articolul 132Suportarea unor cheltuieli (1) Cheltuielile ocazionate de indepartarea de pe teritoriul României a strainilor care dispun de mijloace financiare se suporta de către acestia. (2) Dacă strainul nu dispune de mijloace financiare şi a intrat în România în baza unei invitatii, cheltuielile de indepartare se suporta de către persoana fizica sau juridica ce a facut invitaţia.-------------Alin. (2) al art. 132 a fost modificat de pct. 113 al art. I din LEGEA nr. 56 din 13 martie 2007, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 201 din 26 martie 2007. (3) Angajatorul, persoana fizica sau juridica, este obligat sa suporte cheltuielile de indepartare a strainului pe care l-a angajat ilegal sau al cărui permis de sedere nu mai este valabil. (4) Cheltuielile ocazionate de indepartarea strainilor care nu dispun de fonduri necesare în acest sens, cele pentru transportul, hranirea, întreţinerea şi cazarea în centre, precum şi cele pentru asistenţa medicală şi spitalizare se suporta din bugetul Ministerului Administraţiei şi Internelor. (5) Costurile aferente construirii, amenajarii, intretinerii şi funcţionarii centrelor se suporta din bugetul Ministerului Administraţiei şi Internelor. (6) Fondurile necesare pentru cheltuielile prevăzute la alin. (4) şi (5) vor fi prevăzute în bugetul de stat pentru Ministerul Administraţiei şi Internelor. (7) Normele de dotare pentru centre, normele referitoare la materialele de întreţinere şi igiena personala, precum şi normele de hrana pentru strainii luati în custodie publică se stabilesc prin hotărâre a Guvernului. + Articolul 133Acordarea asistentei medicale în cazuri deosebiteÎn situaţii deosebite şi pentru motive umanitare, organul competent teritorial al Ministerului Administraţiei şi Internelor poate solicita autorităţilor competente acordarea asistentei medicale pentru straini în condiţiile prevăzute la art. 96. + Articolul 134Excepţii de la aplicarea prevederilor prezentei ordonante de urgenta-------------Alin. (1) al art. 134 a fost abrogat de pct. 114 al art. I din LEGEA nr. 56 din 13 martie 2007, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 201 din 26 martie 2007. (2) Guvernul poate stabili, prin hotărâre, exceptarea strainilor, cetăţeni ai unor state pentru care nu exista obligativitatea obtinerii vizei de intrare în România, de la indeplinirea condiţiei prevăzute la art. 6 alin. (1) lit. c), precum şi a unor condiţii de prelungire a dreptului de sedere prevăzute de prezenta ordonanţă de urgenţă. + Articolul 134^1Aplicarea reglementarilor speciale (1) Prevederile Legii nr. 122/2006privind azilul în România se aplică cu prioritate faţă de prevederile prezentei ordonante de urgenta, cu excepţia situaţiilor în care ratiuni de securitate naţionala sau de ordine publică impun indepartarea acestora de pe teritoriul României. (2) Prevederile Ordonantei de urgenta a Guvernului nr. 102/2005privind libera circulatie pe teritoriul României a cetatenilor statelor membre ale Uniunii Europene şi Spatiului Economic European, aprobata cu modificari şi completari prin Legea nr. 260/2005, cu modificările şi completările ulterioare, referitoare la membrii de familie ai cetatenilor statelor membre ale Uniunii Europene şi Spatiului Economic European se aplică cu prioritate faţă de prevederile prezentei ordonante de urgenta.-------------Art. 134^1 a fost introdus de pct. 115 al art. I din LEGEA nr. 56 din 13 martie 2007, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 201 din 26 martie 2007. + Articolul 134^2Dispozitii proceduraleÎn toate plangerile şi cererile adresate instanţelor în temeiul prezentei ordonante de urgenta, în care Autoritatea pentru straini este parte, participarea procurorului este obligatorie.-------------Art. 134^2 a fost introdus de pct. 115 al art. I din LEGEA nr. 56 din 13 martie 2007, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 201 din 26 martie 2007. + Articolul 135Limitele aplicarii în timp a prezentei ordonante de urgenta cu privire la unele categorii de straini De la data aderarii României la Uniunea Europeana, prevederile prezentei ordonante de urgenta vor inceta să fie aplicabile cetatenilor statelor membre ale Uniunii Europene şi ale spatiului economic european. + Articolul 135^1Prevederi aplicabile de la data aderarii României la Uniunea EuropeanaPrevederile art. 5 alin. (3) şi (4), art. 88^1, 88^2, 92^1, 120^1 şi ale art. 120^2 intră în vigoare la data aderarii României la Uniunea Europeana.------------Art. 135^1 a fost modificat de pct. 40 al articolului unic din ORDONANŢA DE URGENŢĂ nr. 113 din 14 iulie 2005, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 658 din 25 iulie 2005. + Articolul 136Dispozitii tranzitorii (1) În termen de 3 luni de la data intrarii în vigoare a prezentei ordonante de urgenta strainii cu sedere ilegala pot solicita Autorităţii pentru straini eliberarea unei dispozitii de parasire a teritoriului. (2) Eliberarea dispozitiei de parasire a teritoriului, în condiţiile prevăzute la alin. (1), nu va fi însoţită de măsura interzicerii intrarii în România. (3) Toate situaţiile aflate în curs de rezolvare la data intrarii în vigoare a prezentei ordonante de urgenta vor fi solutionate în conformitate cu prevederile acesteia. + Articolul 137Intrarea în vigoare (1) Prezenta ordonanţă de urgenţă intră în vigoare la 30 de zile de la data publicarii în Monitorul Oficial al României. (2) Pe data intrarii în vigoare a prezentei ordonante de urgenta se abroga Legea nr. 123/2001 privind regimul strainilor în România, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 168 din 3 aprilie 2001, şi Hotărârea Guvernului nr. 476/2001 pentru aprobarea Normelor metodologice de aplicare a Legii nr. 123/2001 privind regimul strainilor în România, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 276 din 29 mai 2001, precum şi orice alte dispozitii contrare.NOTĂ:Reproducem mai jos art. II din Legea nr. 357/2003 pentru aprobarea Ordonantei de urgenta a Guvernului nr. 194/2002 privind regimul strainilor în România, care nu a fost inclus în forma republicată a Ordonantei de urgenta a Guvernului nr. 194/2002:"ART. II - La data intrarii în vigoare a prezentei legi se abroga dispozitiile art. 16 alin. (2)-(4) din Ordonanţa Guvernului nr. 2/2001 privind regimul juridic al contraventiilor, aprobata cu modificari şi completari prin Legea nr. 180/2002, cu modificările ulterioare."---------
EMITENT |