HOTĂRÂRE nr. 744 din 3 iulie 2003 (*actualizată*)privind organizarea şi funcţionarea Ministerului Comunicaţiilor şi Tehnologiei Informaţiei(actualizată până la data de 9 ianuarie 2007*)
EMITENT
  • GUVERNUL




  • ----------Având în vedere art. XVI al titlului III din cartea a II-a din Legea nr. 161/2003 privind unele măsuri pentru asigurarea transparenţei în exercitarea demnităţilor publice, a funcţiilor publice şi în mediul de afaceri, prevenirea şi sancţionarea corupţiei,în temeiul art. 107 din Constituţie, al art. 40 din Legea nr. 90/2001 privind organizarea şi funcţionarea Guvernului României şi a ministerelor, precum şi al art. 15 din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 64/2003 pentru stabilirea unor măsuri privind înfiinţarea, organizarea, reorganizarea sau funcţionarea unor structuri din cadrul aparatului de lucru al Guvernului, a ministerelor, a altor organe de specialitate ale administraţiei publice centrale şi a unor instituţii publice,Guvernul României adoptă prezenta hotărâre.  +  Capitolul I Organizarea şi funcţionarea Ministerului Comunicaţiilor şi Tehnologiei Informaţiei  +  Articolul 1 (1) Ministerul Comunicaţiilor şi Tehnologiei Informaţiei se organizează şi funcţionează ca organ de specialitate al administraţiei publice centrale, cu personalitate juridică, în subordinea Guvernului, având rolul de a realiza politica Guvernului în domeniul comunicaţiilor electronice, serviciilor poştale, tehnologiei informaţiei şi al serviciilor societăţii informaţionale. (2) Ministerul Comunicaţiilor şi Tehnologiei Informaţiei are sediul în municipiul Bucureşti, Bd. Libertăţii nr. 14, sectorul 5.  +  Articolul 1^1Ministerul Comunicaţiilor şi Tehnologiei Informaţiei, în domeniul său de competenţă, are rolul şi responsabilitatea: a) de a asigura planificarea strategică în domeniul comunicaţiilor electronice, serviciilor poştale, tehnologiei informaţiei şi al serviciilor societăţii informaţionale; b) de a defini obiectivele strategice în domeniul comunicaţiilor electronice, serviciilor poştale, tehnologiei informaţiei şi al serviciilor societăţii informaţionale; c) de a defini, aplica, monitoriza şi evalua politicile necesare realizării obiectivelor; d) de a defini cadrul normativ-metodologic, funcţional, operaţional şi financiar necesar aplicării politicilor, de a urmări armonizarea legislaţiei naţionale cu cea a Uniunii Europene şi de a prelua acquisurile comunitare în domeniul comunicaţiilor electronice, serviciilor poştale, tehnologiei informaţiei şi al serviciilor societăţii informaţionale; e) de a asigura coordonarea celorlalte autorităţi publice în vederea realizării coerenţei politicilor şi strategiilor guvernamentale în domeniul comunicaţiilor electronice, serviciilor poştale, tehnologiei informaţiei şi al serviciilor societăţii informaţionale; f) de a asigura comunicarea cu structurile societăţii civile şi cu cetăţenii, pentru a da consistenţă obiectivelor şi politicilor; g) de a defini, finanţa, aplica, monitoriza şi evalua programe în scopul atingerii obiectivelor; h) de a stimula dezvoltarea regională şi locală, precum şi pe cea a sectorului privat; i) de a stimula dezvoltarea parteneriatului internaţional.----------Art. 1^1 a fost introdus de pct. 1 al articolului unic din HOTĂRÂREA nr. 267 din 31 martie 2005, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 320 din 15 aprilie 2005.  +  Articolul 2În vederea îndeplinirii rolului său, Ministerul Comunicaţiilor şi Tehnologiei Informaţiei exercită următoarele funcţii: a) funcţia de strategie - prin care planifică strategic şi asigură elaborarea şi implementarea politicilor în domeniul comunicaţiilor electronice, serviciilor poştale, tehnologiei informaţiei şi al serviciilor societăţii informaţionale; b) funcţia de administrare - prin care se asigură administrarea şi gestionarea patrimoniului său în mod eficient şi cu respectarea dispoziţiilor legale în vigoare, administrarea şi gestionarea acţiunilor la societăţile comerciale la care Ministerul Comunicaţiilor şi Tehnologiei Informaţiei îndeplineşte atribuţiile pe care statul român le are în calitate de acţionar, precum şi administrarea şi gestionarea eficientă a poziţiilor orbitale atribuite României şi a altor bunuri proprietate publică din domeniul său de activitate; c) funcţia de monitorizare, evaluare şi control al realizării politicilor în domeniul comunicaţiilor electronice, serviciilor poştale, tehnologiei informaţiei şi al serviciilor societăţii informaţionale; d) funcţia de elaborare a cadrului normativ-metodologic, funcţional, operaţional şi financiar în care se realizează politicile în domeniu; e) funcţia de autoritate de stat - prin care se asigură urmărirea şi controlul respectării reglementărilor în domeniul său de activitate; f) funcţia de reprezentare - prin care se asigură reprezentarea în organismele şi organizaţiile naţionale, regionale şi internaţionale ca autoritate de stat, pentru domeniul său de activitate; g) funcţia de comunicare atât cu celelalte structuri ale administraţiei publice, cât şi cu societatea civilă şi cu cetăţenii; h) funcţia de organism intermediar pentru promovarea societăţii informaţionale - prin care se asigură implementarea măsurilor din Programul operaţional sectorial pentru creşterea competitivităţii economice.----------Art. 2 a fost modificat de pct. 2 al articolului unic din HOTĂRÂREA nr. 267 din 31 martie 2005, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 320 din 15 aprilie 2005.  +  Articolul 3 (1) În realizarea rolului sau Ministerul Comunicaţiilor şi Tehnologiei Informaţiei îndeplineşte următoarele atribuţii principale:1. definirea politicii şi strategiei sectoriale în domeniul comunicaţiilor electronice, serviciilor poştale, tehnologiei informaţiei şi al serviciilor societăţii informaţionale;2. elaborarea obiectivelor strategice şi tactice ale acestor sectoare şi a planului de acţiuni pentru implementarea acestor obiective;3. monitorizarea realizării programului de acţiuni şi prezentarea către Guvern a rapoartelor periodice privind stadiul de realizare a obiectivelor prevăzute în strategiile sectoriale în domeniu;4. elaborarea şi implementarea politicilor şi strategiei sectoriale de integrare în structurile Uniunii Europene;5. asigurarea cadrului legislativ şi instituţional necesar pentru liberalizarea completa a pieţelor de comunicaţii electronice şi servicii poştale şi armonizarea legislaţiei naţionale cu cea a Uniunii Europene în domeniul comunicaţiilor electronice, serviciilor poştale, tehnologiei informaţiei şi al serviciilor societăţii informaţionale;6. promovarea concurentei în toate segmentele pieţelor de comunicaţii electronice, servicii poştale, tehnologia informaţiei şi servicii ale societăţii informaţionale;7. asigurarea condiţiilor de exercitare a dreptului cetăţenilor României de a avea acces la serviciul universal, astfel cum acesta este prevăzut de legislaţia specială, atât în domeniul comunicaţiilor electronice, cât şi în cel al serviciilor poştale;8. protecţia drepturilor şi intereselor utilizatorilor, inclusiv prin luarea tuturor măsurilor necesare pentru ca utilizatorii să obţină un maxim de beneficii în condiţiile unei pieţe concurenţiale, în ceea ce priveşte diversitatea ofertei, tarifele şi calitatea serviciilor;9. promovarea intereselor specifice ale utilizatorilor cu handicap şi ale celor cu nevoi sociale speciale;10. protecţia drepturilor persoanelor, în special a dreptului la viaţa privată, cu privire la prelucrarea datelor cu caracter personal;11. asigurarea integrităţii şi securităţii reţelelor publice de comunicaţii electronice;12. încurajarea investiţiilor eficiente în infrastructura, promovarea şi stimularea cercetării, dezvoltării, inovaţiei şi transferului de tehnologii în domeniul comunicaţiilor electronice, serviciilor poştale, tehnologiei informaţiei şi al serviciilor societăţii informaţionale;13. elaborarea politicii şi strategiei de restructurare, privatizare şi de atragere a investiţiilor în domeniul comunicaţiilor electronice, serviciilor poştale, tehnologiei informaţiei şi al serviciilor societăţii informaţionale;14. iniţierea şi coordonarea procesului de privatizare a societăţilor la care îndeplineşte atribuţiile pe care statul român le are în calitate de acţionar;15. iniţierea, conducerea, finanţarea, monitorizarea şi implementarea de programe şi proiecte proprii în domeniul comunicaţiilor electronice, serviciilor poştale, tehnologiei informaţiei şi al serviciilor societăţii informaţionale, atribuirea conducerii programelor şi proiectelor, în conformitate cu reglementările în vigoare;16. iniţierea, conducerea, finanţarea, monitorizarea, implementarea şi operarea proiectelor şi a programelor de informatizare a structurilor guvernamentale;17. asigurarea finanţării pentru dezvoltarea coerentă a infrastructurii informaţionale naţionale a administraţiei publice centrale;18. coordonarea politicilor privind realizarea reţelelor publice de calculatoare, cu respectarea normelor recomandate de Uniunea Europeană;19. înfiinţarea şi dezvoltarea de parcuri ştiinţifice şi tehnologice, centre de inovare şi incubatoare de afaceri, de transfer tehnologic şi altele asemenea;20. prognozarea, planificarea şi programarea în proiectul de buget propriu a resurselor financiare necesare în vederea realizării politicilor în domeniul sau de competenta;21. coordonarea derulării programelor de asistenţă financiară de la Uniunea Europeană în domeniul comunicaţiilor electronice, serviciilor poştale, tehnologiei informaţiei şi al serviciilor societăţii informaţionale, potrivit obiectului acestora;22. coordonarea aplicării acordurilor internaţionale în domeniul comunicaţiilor electronice, serviciilor poştale, tehnologiei informaţiei şi al serviciilor societăţii informaţionale;23. abrogat;----------Pct. 23 al alin. (1) al art. 3 a fost abrogat de pct. 3 al articolului unic din HOTĂRÂREA nr. 267 din 31 martie 2005, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 320 din 15 aprilie 2005.24. asigurarea gestionării şi utilizării eficiente a poziţiilor orbitale atribuite României;----------Pct. 24 al alin. (1) al art. 3 a fost modificat de pct. 4 al articolului unic din HOTĂRÂREA nr. 267 din 31 martie 2005, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 320 din 15 aprilie 2005.25. elaborarea principiilor de politică tarifară în domeniul serviciilor poştale;----------Pct. 25 al alin. (1) al art. 3 a fost modificat de pct. 4 al articolului unic din HOTĂRÂREA nr. 267 din 31 martie 2005, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 320 din 15 aprilie 2005.26. publicarea standardelor şi specificaţiilor tehnice emise de Uniunea Europeană în domeniul sau de competenta;27. iniţierea şi elaborarea de proiecte de acte normative în domeniul comunicaţiilor electronice, serviciilor poştale, tehnologiei informaţiei şi al serviciilor societăţii informaţionale şi supunerea lor spre aprobare Guvernului;28. promovarea, propunerea şi supunerea spre aprobare Guvernului a măsurilor necesare în vederea creării şi dezvoltării cadrului instituţional în aceste domenii;29. avizarea proiectelor de acte normative care conţin prevederi cu incidenta în domeniul comunicaţiilor electronice, serviciilor poştale, tehnologiei informaţiei şi al serviciilor societăţii informaţionale;30. supunerea spre aprobare Guvernului a cadrului legislativ pentru stimularea dezvoltării sectorului privat al industriei de produse şi servicii în domeniul comunicaţiilor electronice, serviciilor poştale, tehnologiei informaţiei şi al serviciilor societăţii informaţionale;31. iniţierea de standarde în acord cu cerinţele naţionale şi cu standardele internaţionale în domeniu, propunerea spre adoptare a standardelor internaţionale ca standarde naţionale şi adoptarea de reglementări tehnice pe plan naţional, zonal sau pe plan local, în domeniul utilizării frecvenţelor radioelectrice, în domeniul echipamentelor de comunicaţii electronice şi al compatibilităţii electromagnetice, al tehnologiei informaţiei şi al serviciilor societăţii informaţionale;----------Pct. 31 al alin. (1) al art. 3 a fost modificat de pct. 1 al articolului unic din HOTĂRÂREA nr. 1.899 din 4 noiembrie 2004, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 1.069 din 17 noiembrie 2004.32. analiza evoluţiei fenomenelor din domeniul sau de activitate prin definirea, monitorizarea şi evaluarea de indicatori specifici şi scheme de analiza;33. reglementarea şi supravegherea comerţului electronic şi a semnăturii electronice şi promovarea accesului la Internet;34. elaborarea reglementărilor necesare în vederea asigurării protecţiei mediului în domeniul comunicaţiilor electronice şi a utilizării frecventelor;35. planificarea, alocarea, monitorizarea şi evaluarea utilizării de resurse pentru implementarea politicilor în domeniu;36. comunicarea cu celelalte structuri ale administraţiei publice, cu societatea civilă şi cu cetăţenii, precum şi cu furnizorii de produse şi servicii în domeniul comunicaţiilor electronice, serviciilor poştale, tehnologiei informaţiei şi al serviciilor societăţii informaţionale;37. medierea şi soluţionarea litigiilor dintre furnizorii de servicii în domeniul tehnologiei informaţiei şi al serviciilor societăţii informaţionale, în scopul asigurării liberei concurente şi al protecţiei intereselor utilizatorilor pe pieţele acestor servicii;38. armonizarea politicii proprii cu cele din domeniul industriei, comerţului, educaţiei, precum şi din alte domenii, în conformitate cu Programul de guvernare;39. abrogat;----------Pct. 39 al alin. (1) al art. 3 a fost abrogat de lit. d) a art. 22 din ORDONANŢA DE URGENŢĂ nr. 17 din 9 martie 2005, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 229 din 18 martie 2005.40. promovarea şi susţinerea dezvoltării biotehnologiilor;41. stimularea şi monitorizarea participării României la programe şi proiecte internaţionale, comunitare şi bilaterale în domeniul comunicaţiilor electronice, serviciilor poştale, tehnologiei informaţiei şi al serviciilor societăţii informaţionale;42. asigurarea reprezentării în instituţii şi organizaţii internaţionale din domeniul comunicaţiilor electronice, serviciilor poştale, tehnologiei informaţiei şi al serviciilor societăţii informaţionale, susţinând în cadrul acestora politica şi strategia în domeniu, aprobate de Guvernul României;43. colaborarea cu instituţii şi organizaţii naţionale şi internaţionale din domeniul comunicaţiilor electronice, serviciilor poştale, tehnologiei informaţiei şi al serviciilor societăţii informaţionale, dezvoltarea şi stimularea relaţiilor cu acestea;44. susţinerea participării României la târguri, expoziţii şi alte asemenea manifestări internaţionale în domeniul comunicaţiilor electronice, serviciilor poştale, tehnologiei informaţiei şi al serviciilor societăţii informaţionale;45. publicarea de rapoarte, studii şi altele asemenea în domeniul comunicaţiilor electronice, serviciilor poştale, tehnologiei informaţiei şi al serviciilor societăţii informaţionale, realizarea de studii, analize, monitorizări şi alte activităţi în aceste domenii pentru evaluarea şi controlul conducerii programelor şi proiectelor; organizarea de seminarii şi mese rotunde, acţiuni promoţionale de imagine, informare şi de conştientizare a publicului, putând contracta în aceste scopuri servicii de consultanţa, expertiza, asistenţă tehnica şi altele asemenea, în conformitate cu reglementările legale în vigoare;46. promovarea convergenţei media şi a neutralităţii tehnologice, asigurând corelarea legislaţiei în domeniul comunicaţiilor electronice, al audiovizualului şi al drepturilor de proprietate intelectuală;47. exercitarea atribuţiilor ce îi revin, potrivit legii, ca organ al administraţiei publice centrale, sub a cărui autoritate directă funcţionează unităţi aflate în coordonare;----------Pct. 47 al alin. (1) al art. 3 a fost modificat de pct. 4 al articolului unic din HOTĂRÂREA nr. 267 din 31 martie 2005, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 320 din 15 aprilie 2005.48. urmărirea şi controlul aplicării prevederilor cuprinse în actele normative în vigoare, în acordurile internaţionale în domeniul comunicaţiilor electronice, serviciilor poştale, tehnologiei informaţiei şi al serviciilor societăţii informaţionale, luând măsuri pentru prevenirea, înlăturarea şi sancţionarea nerespectării acestor prevederi, potrivit competentei recunoscute de acestea;49. reglementarea modului de atribuire electronica a autorizaţiilor pentru activităţile de transport rutier internaţional de marfa, direct sau în tranzit, în conformitate cu legislaţia în vigoare, precum şi a modului de atribuire electronica a traseelor naţionale din programele de transport rutier prin servicii regulate;50. avizarea instrumentelor de plata cu acces la distanta de tipul Internet banking, home-banking sau mobilebanking;51. avizarea serviciilor societăţii informaţionale, în conformitate cu legislaţia în vigoare.52. implementarea măsurilor din Programul operaţional sectorial pentru creşterea competitivităţii economice, în calitate de organism intermediar pentru promovarea societăţii informaţionale, prin delegare de atribuţii de către Ministerul Economiei şi Comerţului, care are funcţia de autoritate de management pentru Programul operaţional sectorial pentru creşterea competitivităţii economice.----------Pct. 52 al alin. (1) al art. 3 a fost introdus de pct. 2 al articolului unic din HOTĂRÂREA nr. 1.692 din 14 octombrie 2004, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 990 din 27 octombrie 2004. (2) Ministerul Comunicaţiilor şi Tehnologiei Informaţiei îndeplineşte şi alte atribuţii prevăzute de actele normative în vigoare, precum şi însărcinări date de primul-ministru.  +  Articolul 4 (1) În exercitarea atribuţiilor sale Ministerul Comunicaţiilor şi Tehnologiei Informaţiei colaborează cu celelalte ministere şi autorităţi ale administraţiei publice centrale, cu autorităţile administraţiei publice locale, cu alte instituţii publice, precum şi cu persoane fizice şi juridice. (2) În vederea îndeplinirii atribuţiilor sale Ministerul Comunicaţiilor şi Tehnologiei Informaţiei are dreptul să solicite informaţii de la ministere, de la celelalte autorităţi ale administraţiei publice centrale sau locale, precum şi de la instituţii publice. (3) În calitate de organism intermediar pentru promovarea societăţii informaţionale, Ministerul Comunicaţiilor şi Tehnologiei Informaţiei colaborează cu celelalte organisme intermediare, precum şi cu autoritatea de management pentru Programul operaţional sectorial pentru creşterea competitivităţii economice.----------Alin. (3) al art. 4 a fost introdus de pct. 3 al articolului unic din HOTĂRÂREA nr. 1.692 din 14 octombrie 2004, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 990 din 27 octombrie 2004. (4) Delegarea de atribuţii către Ministerul Comunicaţiilor şi Tehnologiei Informaţiei, în calitate de organism intermediar pentru promovarea societăţii informaţionale, precum şi reglementarea mecanismelor de coordonare şi control ale acestuia de către Ministerul Economiei şi Comerţului, în calitate de autoritate de management pentru Programul operaţional sectorial pentru creşterea competitivităţii economice, se fac pe bază contractuală.----------Alin. (4) al art. 4 a fost introdus de pct. 3 al articolului unic din HOTĂRÂREA nr. 1.692 din 14 octombrie 2004, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 990 din 27 octombrie 2004.  +  Capitolul II Conducerea Ministerului Comunicaţiilor şi Tehnologiei Informaţiei  +  Articolul 5 (1) Conducerea Ministerului Comunicaţiilor şi Tehnologiei Informaţiei se exercita de către ministru. (2) Ministrul comunicaţiilor şi tehnologiei informaţiei reprezintă ministerul în raporturile cu celelalte autorităţi publice, cu persoanele juridice şi fizice din ţara şi din străinătate, precum şi în justiţie. (3) Ministrul comunicaţiilor şi tehnologiei informaţiei răspunde de întreaga activitate a ministerului în faţa Guvernului, iar în calitate de membru al Guvernului, în faţa Parlamentului. (4) Ministrul comunicaţiilor şi tehnologiei informaţiei îndeplineşte, în domeniul de activitate al ministerului, atribuţiile generale prevăzute la art. 53 din Legea nr. 90/2001 privind organizarea şi funcţionarea Guvernului României şi a ministerelor, precum şi orice alte atribuţii specifice stabilite prin acte normative în vigoare. (5) Ministrul comunicaţiilor şi tehnologiei informaţiei este ordonator principal de credite. (6) În exercitarea atribuţiilor ce îi revin ministrul comunicaţiilor şi tehnologiei informaţiei emite ordine şi instrucţiuni, în condiţiile legii. (7) În activitatea de conducere a ministerului, ministrul este ajutat de 2 secretari de stat. (8) Atribuţiile secretarilor de stat se stabilesc prin ordin al ministrului comunicaţiilor şi tehnologiei informaţiei. (9) Ministrul comunicaţiilor şi tehnologiei informaţiei poate delega unele dintre competentele sale, în condiţiile legii.  +  Articolul 6 (1) Ministerul Comunicaţiilor şi Tehnologiei Informaţiei are un secretar general, înalt funcţionar public, numit în condiţiile legii. (2) Secretarul general asigura stabilitatea funcţionării Ministerului Comunicaţiilor şi Tehnologiei Informaţiei, continuitatea conducerii şi realizarea legăturilor funcţionale dintre structurile ministerului.  +  Articolul 7 (1) Secretarul general îndeplineşte atribuţiile şi responsabilităţile prevăzute la art. 49 alin. (2) din Legea nr. 90/2001. (2) Secretarul general al ministerului îndeplineşte şi alte însărcinări stabilite de ministrul comunicaţiilor şi tehnologiei informaţiei sau prevăzute în regulamentul de organizare şi funcţionare a ministerului.  +  Capitolul III Structura organizatorică a Ministerului Comunicaţiilor şi Tehnologiei Informaţiei  +  Articolul 8 (1) Structura organizatorică a Ministerului Comunicaţiilor şi Tehnologiei Informaţiei este prevăzută în anexa la prezenta hotărâre. În cadrul acesteia, prin ordin al ministrului comunicaţiilor şi tehnologiei informaţiei, se pot organiza servicii, birouri, compartimente şi colective temporare de lucru, având prioritate înfiinţarea structurilor cu atribuţii în implementarea programelor europene în domeniul tehnologiei informaţiei şi comunicaţiilor.----------Alin. (1) al art. 8 a fost modificat de pct. 1 al art. I din HOTĂRÂREA nr. 133 din 29 ianuarie 2006, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 98 din 1 februarie 2006. (2) În cadrul direcţiilor generale, prin ordin al ministrului, se pot organiza şi direcţii, cu încadrarea în numărul de posturi aprobat şi cu respectarea prevederilor Legii nr. 161/2003 privind unele măsuri pentru asigurarea transparenţei în exercitarea demnităţilor publice, a funcţiilor publice şi în mediul de afaceri, prevenirea şi sancţionarea corupţiei, cu modificările ulterioare. (3) În structura Ministerului Comunicaţiilor şi Tehnologiei Informaţiei se organizează şi funcţionează, potrivit legii, cabinetul ministrului, cu personal propriu, căruia nu i se aplica prevederile Legii nr. 188/1999 privind Statutul funcţionarilor publici, cu modificările şi completările ulterioare. (4) Atribuţiile, sarcinile şi răspunderile personalului din aparatul propriu al Ministerului Comunicaţiilor şi Tehnologiei Informaţiei se stabilesc, în conformitate cu structura organizatorică prevăzută în anexa nr. 1, prin regulamentul de organizare şi funcţionare a ministerului, aprobat prin ordin al ministrului comunicaţiilor şi tehnologiei informaţiei.  +  Articolul 9 (1) Structura posturilor pe compartimente, încadrarea personalului, modificarea, suspendarea sau încetarea raporturilor de serviciu ori, după caz, a raporturilor de muncă se aproba prin ordin al ministrului comunicaţiilor şi tehnologiei informaţiei. (2) Numărul maxim de posturi este de 158, exclusiv demnitarii şi posturile aferente cabinetului ministrului.----------Alin. (2) al art. 9 a fost modificat de pct. 2 al art. I din HOTĂRÂREA nr. 133 din 29 ianuarie 2006, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 98 din 1 februarie 2006. (3) Personalul necesar desfăşurării activităţilor Ministerului Comunicaţiilor şi Tehnologiei Informaţiei se numeşte sau se angajează, după caz, cu respectarea dispoziţiilor legale, în limita numărului maxim de posturi aprobat, ţinându-se seama de competenta profesională, de nivelul de pregătire, studiile de specialitate şi vechimea în specialitate.  +  Articolul 10 (1) În condiţiile legii, la nivelul Ministerului Comunicaţiilor şi Tehnologiei Informaţiei se pot înfiinţa unităţi de management de proiect, denumite în continuare UMP, în vederea asigurării unui cadru unitar pentru managementul proiectelor finanţate prin împrumuturi externe, contractate sau garantate de stat, rambursabile ori nerambursabile. (2) Structura organizatorică, numărul de persoane, regulamentul de funcţionare pentru fiecare UMP şi, după caz, numărul de unităţi se vor stabili prin ordin al ministrului comunicaţiilor şi tehnologiei informaţiei.----------Art. 10 a fost modificat de pct. 2 al articolului unic din HOTĂRÂREA nr. 1.899 din 4 noiembrie 2004, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 1.069 din 17 noiembrie 2004.  +  Articolul 10^1 (1) În structura Ministerului Comunicaţiilor şi Tehnologiei Informaţiei se organizează la nivel de direcţie Organismul intermediar pentru promovarea societăţii informaţionale, în vederea gestionării fondurilor structurale şi implementării măsurilor cuprinse în Programul operaţional sectorial pentru creşterea competitivităţii economice. (2) Structura organizatorică, numărul de personal şi regulamentul de organizare şi funcţionare ale Organismului intermediar pentru promovarea societăţii informaţionale vor fi stabilite prin ordin al ministrului comunicaţiilor şi tehnologiei informaţiei. (3) Organismul intermediar pentru promovarea societăţii informaţionale va îndeplini atribuţiile delegate de către Autoritatea de management pentru Programul operaţional sectorial pentru creşterea competitivităţii economice şi/sau autorităţile de plată, pe bază contractuală. (4) Organismul intermediar pentru promovarea societăţii informaţionale funcţionează cu un număr total de 40 de posturi.----------Alin. (4) al art. 10^1 a fost modificat de pct. 3 al art. I din HOTĂRÂREA nr. 133 din 29 ianuarie 2006, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 98 din 1 februarie 2006.(4^1) Fondurile necesare se asigură prin suplimentarea bugetului aprobat Ministerului Comunicaţiilor şi Tehnologiei Informaţiei pentru anul 2005.----------Alin. (4^1) al art. 10^1 a fost introdus de pct. 3 al articolului unic din HOTĂRÂREA nr. 1.352 din 3 noiembrie 2005, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 994 din 9 noiembrie 2005. (5) Structura funcţiilor publice şi structura organizatorică ale Organismului intermediar pentru promovarea societăţii informaţionale vor fi definitivate până la data de 1 noiembrie 2004.----------Art. 10^1 a fost introdus de pct. 4 al articolului unic din HOTĂRÂREA nr. 1.692 din 14 octombrie 2004, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 990 din 27 octombrie 2004.  +  Articolul 11Stabilirea numărului maxim de autoturisme şi a consumului lunar de carburanţi se face potrivit dispoziţiilor legale în vigoare.  +  Capitolul IV Dispoziţii finale  +  Articolul 12Ministerul Comunicaţiilor şi Tehnologiei Informaţiei are în coordonare directă Institutul Naţional de Cercetare-Dezvoltare în Informatică - ICI Bucureşti şi Institutul Naţional de Studii şi Cercetări pentru Comunicaţii - I.N.S.C.C. Bucureşti, instituţii prevăzute în anexa nr. 3.----------Art. 12 a fost modificat de pct. 5 al articolului unic din HOTĂRÂREA nr. 267 din 31 martie 2005, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 320 din 15 aprilie 2005.  +  Articolul 13Unităţile la care Ministerul Comunicaţiilor şi Tehnologiei Informaţiei îndeplineşte atribuţiile pe care statul român le are în calitate de acţionar sunt prevăzute în anexa nr. 4.  +  Articolul 14Abrogat.----------Art. 14 a fost abrogat de pct. 1 al articolului unic din HOTĂRÂREA nr. 1.877 din 21 decembrie 2006, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 13 din 9 ianuarie 2007.  +  Articolul 15Anexele nr. 1-4 fac parte integrantă din prezenta hotărâre.  +  Articolul 16Pe data intrării în vigoare a prezentei hotărâri se abrogă Hotărârea Guvernului nr. 1.337/2002 privind organizarea şi funcţionarea Ministerului Comunicaţiilor şi Tehnologiei Informaţiei, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 880 din 6 decembrie 2002.PRIM-MINISTRUADRIAN NĂSTASEContrasemnează:────────────────Ministrul comunicaţiilorşi tehnologiei informaţiei,Dan NicaMinistrul administraţiei şi internelor,Ioan RusMinistrul integrării europene,Hildegard Carola PuwakMinistrul muncii,solidarităţii sociale şi familiei,Elena DumitruMinistrul finanţelor publice,Mihai Nicolae TănăsescuBucureşti, 3 iulie 2003.Nr. 744.  +  Anexa 1Nr. maxim de posturi: 158, exclusiv demnitarii şi posturile aferente cabinetului ministruluiSTRUCTURA ORGANIZATORICĂa Ministerului Comunicaţiilor şi Tehnologiei Informaţiei ┌──────────────────────┐ ┌────────────┐ ┌───────────────────────┐ │CABINETUL MINISTRULUI ├────────┤ ├───────┤ COMPARTIMENTUL DE │ └──────────────────────┘ │ │ │ INFORMARE PUBLICĂ ŞI │                                 │ │ │ DE RELAŢII CU PRESA │ ┌──────────────────────┐ │ │ └───────────────────────┘ │ CONSILIER DIPLOMATIC ├────────┤ │ └──────────────────────┘ │ │ ┌───────────────────────┐                                 │ ├───────┤ COMPARTIMENTUL │ ┌──────────────────────┐ │ MINISTRU │ │ DE CONTROL │ │COMPARTIMENTUL ├────────┤ │ └───────────────────────┘ │INFORMAŢII CLASIFICATE│ │ │ └──────────────────────┘ │ │ ┌───────────────────────┐                                 │ ├───────┤COMPARTIMENTUL DE AUDIT│ ┌──────────────────────┐ │ │ └───────────────────────┘ │UNITATE POLITICI ├────────┤ │ │PUBLICE***) │ │ │ └──────────────────────┘ │ │ ┌ ─ ─ ─ ─ ─ ─ ─ ─ ─ ─ ─ ┐                                 └──────┬─────┴─ ─ ─ ─│UNITĂŢI DE MANAGEMENT │                                        │ AL PROIECTELOR**)                                        │ └ ─ ─ ─ ─ ─ ─ ─ ─ ─ ─ ─ ┘                                        │  ┌──────────────────────┬──────────────┼──────────────┬────────────────────┐  │ │ │ │ │  │ ┌────────┐ ┌───┴────┐ ┌───┴────┐ ┌───┴────┐ ┌────────┐ │  │ │CABINET │ │SECRETAR│ │SECRETAR│ │SECRETAR│ │CABINET │ │  │ │SECRETAR├────┤DE STAT │ │GENERAL │ │DE STAT ├───┤SECRETAR│ │  │ │DE STAT │ └───┬────┘ └┬──────┬┘ └──────┬─┘ │DE STAT │ │  │ └────────┘ │ │ │ │ └────────┘ │  │ │ │ │ │ │  │ │ │ │ │ │  │ │ │ │ │ │ ┌┴─────────┐ ┌────────┴──┐ ┌─────┴────┐┌┴───────┐ ┌──┴─────┐ ┌────────┴──┐ │DIRECŢIA │ │DIRECŢIA │ │DIRECŢIA ││DIRECŢIA│ │DIRECŢIA│ │ORGANISMUL │ │INTEGRARE │ │PENTRU │ │ECONOMICĂ,││JURIDICĂ│ │GENERALĂ│ │INTERMEDIAR│ │EUROPEANĂ │ │COMUNICAŢII│ │RESURSE │└────────┘ │PENTRU │ │PENTRU │ │ŞI RELAŢII│ │ŞI │ │UMANE ŞI │ │TEHNOLO-│ │PROMOVAREA │ │INTERNA- │ │PROGRAME │ │ADMINIS- │ │GIA │ │SOCIETĂŢII │ │ŢIONALE │ │EUROPENE │ │TRATIVĂ │ │INFORMA-│ │INFORMA- │ └──────────┘ └───────────┘ └──────────┘ │ŢIEI ŞI │ │ŢIONALE*) │                                                       │PROGRAME│ └───────────┘                                                       │EUROPENE│                                                       │ÎN │                                                       │DOMENIUL│                                                       │IT │                                                       └────────┘  *) Se organizează şi funcţionează la nivel de direcţie generală  **) Se înfiinţează ca unitate fără personalitate juridică, distinctă de      structura organizatorică a ministerului  ***) Se organizează şi funcţionează la nivel de compartiment.----------Anexa 1 a fost înlocuită cu anexa la HOTĂRÂREA nr. 1.877 din 21 decembrie 2006, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 13 din 9 ianuarie 2007, conform pct. 2 al articolului unic din acelaşi act normativ.  +  Anexa 2Abrogată.----------Anexa 2 a fost abrogată de pct. 6 al articolului unic din HOTĂRÂREA nr. 267 din 31 martie 2005, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 320 din 15 aprilie 2005.  +  Anexa 3                                 UNITĂŢILE           care funcţionează în coordonarea Ministerului Comunicaţiilor                        şi Tehnologiei Informaţiei─────────────────────────────────────────────────────────────────────────────── Nr. crt. Denumirea unităţii───────────────────────────────────────────────────────────────────────────────  1. Institutul Naţional de Cercetare-Dezvoltare în Informatica - ICI     Bucureşti  2. Institutul Naţional de Studii şi Cercetări pentru Comunicaţii -     I.N.S.C.C. Bucureşti───────────────────────────────────────────────────────────────────────────────  +  Anexa 4                           UNITĂŢILE       la care Ministerul Comunicaţiilor şi Tehnologiei Informaţiei        îndeplineşte atribuţiile pe care statul român le are în calitate                          de acţionar─────────────────────────────────────────────────────────────────────────────── Nr. crt. Denumirea unităţii───────────────────────────────────────────────────────────────────────────────  1. Compania Naţională "Poşta Română" - S.A.  2. Societatea Naţională de Radiocomunicaţii - S.A.  3. Societatea Comercială <> - S.A.───────────────────────────────────────────────────────────────────────────────----------Pct. 3 al anexei 4 a fost modificat de RECTIFICAREA nr. 744 din 3 iulie 2003, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 543 din 29 iulie 2003.--------