ORDONANŢĂ nr. 2 din 12 iulie 2001 (*actualizată*)privind regimul juridic al contravenţiilor(actualizată până la data de 9 decembrie 2004*)
-------------*) Textul iniţial a fost publicat în MONITORUL OFICIAL nr. 410 din 25 iulie 2001. Aceasta este forma actualizată de S.C. "Centrul Teritorial de Calcul Electronic" S.A. Piatra-Neamţ până la data de 9 decembrie 2004, cu modificările şi completările aduse de: RECTIFICAREA nr. 2 din 12 iulie 2001; ORDONANŢA DE URGENŢĂ nr. 16 din 20 februarie 2002; LEGEA nr. 180 din 11 aprilie 2002; ORDONANŢA nr. 61 din 29 august 2002 abrogată de LEGEA nr. 174 din 17 mai 2004; LEGEA nr. 357 din 11 iulie 2003; ORDONANŢA DE URGENŢĂ nr. 108 din 24 octombrie 2003; LEGEA nr. 526 din 25 noiembrie 2004.În temeiul prevederilor art. 107 din Constituţia României şi ale art. 1 pct. IV.9 din Legea nr. 324/2001 privind abilitarea Guvernului de a emite ordonanţe,Guvernul României adopta prezenta ordonanţă. + Capitolul I Dispoziţii generale + Articolul 1Legea contravenţională apara valorile sociale, care nu sunt ocrotite prin legea penală. Constituie contravenţie fapta săvârşită cu vinovăţie, stabilită şi sancţionată prin lege, ordonanţa, prin hotărâre a Guvernului sau, după caz, prin hotărâre a consiliului local al comunei, oraşului, municipiului sau al sectorului municipiului Bucureşti, a consiliului judeţean ori a Consiliului General al Municipiului Bucureşti.------------Art. 1 a fost modificat de pct. 1 al articolului unic din LEGEA nr. 180 din 11 aprilie 2002, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 268 din 22 aprilie 2002. + Articolul 2 (1) Prin legi, ordonanţe sau hotărâri ale Guvernului se pot stabili şi sanctiona contravenţii în toate domeniile de activitate.------------Alin. (1) al art. 2 a fost modificat de pct. 2 al articolului unic din LEGEA nr. 180 din 11 aprilie 2002, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 268 din 22 aprilie 2002. (2) Prin hotărâri ale autorităţilor administraţiei publice locale sau judeţene se stabilesc şi se sancţionează contravenţii în toate domeniile de activitate pentru care acestora le sunt stabilite atribuţii prin lege, în măsura în care în domeniile respective nu sunt stabilite contravenţii prin legi, ordonanţe sau hotărâri ale Guvernului.------------Alin. (2) al art. 2 a fost modificat de pct. 2 al articolului unic din LEGEA nr. 180 din 11 aprilie 2002, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 268 din 22 aprilie 2002. (3) Consiliile locale ale sectoarelor municipiului Bucureşti pot stabili şi sanctiona contravenţii în următoarele domenii: salubritate; activitatea din pieţe, curăţenia şi igienizarea acestora; întreţinerea parcurilor şi spaţiilor verzi, a spaţiilor şi locurilor de joaca pentru copii; amenajarea şi curăţenia spaţiilor din jurul blocurilor de locuinţe, precum şi a terenurilor virane; întreţinerea bazelor şi obiectivelor sportive aflate în administrarea lor; întreţinerea străzilor şi trotuarelor, a şcolilor şi altor instituţii de educaţie şi cultura, întreţinerea clădirilor, imprejmuirilor şi a altor construcţii; depozitarea şi colectarea gunoaielor şi a resturilor menajere.------------Alin. (3) al art. 2 a fost modificat de pct. 2 al articolului unic din LEGEA nr. 180 din 11 aprilie 2002, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 268 din 22 aprilie 2002. (4) Consiliul General al Municipiului Bucureşti poate stabili şi alte domenii de activitate din competenţa consiliilor locale ale sectoarelor, în care acestea pot stabili şi sanctiona contravenţii. (5) Hotărârile consiliilor locale sau judeţene ori, după caz, ale sectoarelor municipiului Bucureşti, prin care s-au stabilit contravenţii cu nesocotirea principiilor prevăzute la alin. (2)-(4), sunt nule de drept. Nulitatea se constata de instanţa de contencios administrativ competenţa, la cererea oricărei persoane interesate.------------Alin. (5) al art. 2 a fost introdus de pct. 3 al articolului unic din LEGEA nr. 180 din 11 aprilie 2002, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 268 din 22 aprilie 2002. + Articolul 3 (1) Actele normative prin care se stabilesc contravenţii vor cuprinde descrierea faptelor ce constituie contravenţii şi sancţiunea ce urmează să se aplice pentru fiecare dintre acestea; în cazul sancţiunii cu amendă se vor stabili limita minima şi maxima a acesteia sau, după caz, cote procentuale din anumite valori; se pot stabili şi tarife de determinare a despăgubirilor pentru pagubele pricinuite prin săvârşirea contravenţiilor. (2) Persoana juridică răspunde contravenţional în cazurile şi în condiţiile prevăzute de actele normative prin care se stabilesc şi se sancţionează contravenţii. + Articolul 4 (1) Dispoziţiile din actele normative prin care se stabilesc şi se sancţionează contravenţiile intră în vigoare în termen de 30 de zile de la data publicării, iar în cazul hotărârilor consiliilor locale sau judeţene, punerea în aplicare se face şi cu respectarea condiţiilor prevăzute la art. 50 alin. (2) din Legea administraţiei publice locale nr. 215/2001-----------Alin. (1) al art. 4 a fost modificat de pct. 1 al articolului unic din LEGEA nr. 526 din 25 noiembrie 2004, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 1.149 din 6 decembrie 2004. (2) În cazuri urgente se poate prevedea intrarea în vigoare într-un termen mai scurt, dar nu mai puţin de 10 zile. (3) Hotărârile autorităţilor administraţiei publice locale sau judeţene prevăzute la art. 1, prin care se stabilesc şi se sancţionează contravenţii, pot fi aduse la cunoştinţa publică prin afişare sau prin orice alta forma de publicitate în condiţiile Legii nr. 215/2001------------Art. 4 a fost modificat de pct. 4 al articolului unic din LEGEA nr. 180 din 11 aprilie 2002, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 268 din 22 aprilie 2002. + Articolul 5 (1) Sancţiunile contravenţionale sunt principale şi complementare. (2) Sancţiunile contravenţionale principale sunt: a) avertismentul; b) amenda contravenţională; c) prestarea unei activităţi în folosul comunităţii.------------Litera c) a alin. (2) al art. 5 a fost modificată de pct. 1 al art. I din ORDONANŢA DE URGENŢĂ nr. 108 din 24 octombrie 2003, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 747 din 26 octombrie 2003.------------Litera d) a alin. (2) al art. 5 a fost abrogată de pct. 2 al art. I din ORDONANŢA DE URGENŢĂ nr. 108 din 24 octombrie 2003, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 747 din 26 octombrie 2003. (3) Sancţiunile contravenţionale complementare sunt: a) confiscarea bunurilor destinate, folosite sau rezultate din contravenţii; b) suspendarea sau anularea, după caz, a avizului, acordului sau a autorizaţiei de exercitare a unei activităţi; c) închiderea unităţii; d) blocarea contului bancar; e) suspendarea activităţii agentului economic; f) retragerea licenţei sau a avizului pentru anumite operaţiuni ori pentru activităţi de comerţ exterior, temporar sau definitiv; g) desfiinţarea lucrărilor şi aducerea terenului în starea iniţială. (4) Prin legi speciale se pot stabili şi alte sancţiuni principale sau complementare. (5) Sancţiunea stabilită trebuie să fie proporţională cu gradul de pericol social al faptei săvârşite.------------Alin. (5) al art. 5 a fost modificat de pct. 5 al articolului unic din LEGEA nr. 180 din 11 aprilie 2002, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 268 din 22 aprilie 2002. (6) Sancţiunile complementare se aplică în funcţie de natura şi de gravitatea faptei.------------Alin. (6) al art. 5 a fost introdus de pct. 6 al articolului unic din LEGEA nr. 180 din 11 aprilie 2002, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 268 din 22 aprilie 2002. (7) Pentru una şi aceeaşi contravenţie se poate aplica numai o sancţiune contravenţională principala şi una sau mai multe sancţiuni complementare.------------Alin. (7) al art. 5 a fost introdus de pct. 6 al articolului unic din LEGEA nr. 180 din 11 aprilie 2002, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 268 din 22 aprilie 2002. + Articolul 6 (1) Avertismentul şi amenda contravenţională se pot aplica oricărui contravenient persoana fizica sau juridică. (2) Prestarea unei activităţi în folosul comunităţii se poate aplica numai contravenientilor persoane fizice.------------Art. 6 a fost modificat de pct. 3 al art. I din ORDONANŢA DE URGENŢĂ nr. 108 din 24 octombrie 2003, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 747 din 26 octombrie 2003. + Articolul 7 (1) Avertismentul consta în atenţionarea verbală sau scrisă a contravenientului asupra pericolului social al faptei săvârşite, însoţită de recomandarea de a respecta dispoziţiile legale. (2) Avertismentul se aplică în cazul în care fapta este de gravitate redusă. (3) Avertismentul se poate aplica şi în cazul în care actul normativ de stabilire şi sancţionare a contravenţiei nu prevede aceasta sancţiune. + Articolul 8 (1) Amenda contravenţională are caracter administrativ. (2) Limita minima a amenzii contravenţionale este de 250.000 lei, iar limita maxima nu poate depăşi: a) 1 miliard lei, în cazul contravenţiilor stabilite prin lege şi ordonanţa; b) 500 milioane lei, în cazul contravenţiilor stabilite prin hotărâri ale Guvernului; c) 50 milioane lei, în cazul contravenţiilor stabilite prin hotărâri ale consiliilor judeţene ori ale Consiliului General al Municipiului Bucureşti; d) 25 milioane lei, în cazul contravenţiilor stabilite prin hotărâri ale consiliilor locale ale comunelor, oraşelor, municipiilor şi ale sectoarelor municipiului Bucureşti. (3) Sumele provenite din amenzile aplicate în conformitate cu legislaţia în vigoare se fac venit integral la bugetul de stat, cu excepţia celor aplicate, potrivit legii, de către autorităţile administraţiei publice locale şi amenzilor privind circulaţia pe drumurile publice, care se fac venit integral la bugetele locale.-----------Alin. (3) al art. 8 a fost modificat de pct. 2 al articolului unic din LEGEA nr. 526 din 25 noiembrie 2004, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 1.149 din 6 decembrie 2004.------------Art. 8 a fost modificat de pct. 7 al articolului unic din LEGEA nr. 180 din 11 aprilie 2002, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 268 din 22 aprilie 2002. + Articolul 9 (1) Prestarea unei activităţi în folosul comunităţii poate fi stabilită numai prin lege şi numai pe o durată ce nu poate depăşi 300 de ore. (2) Sancţiunea prevăzută la alin. (1) se stabileşte alternativ cu amendă.------------Art. 9 a fost modificat de pct. 4 al art. I din ORDONANŢA DE URGENŢĂ nr. 108 din 24 octombrie 2003, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 747 din 26 octombrie 2003. + Articolul 10 (1) Dacă aceeaşi persoana a săvârşit mai multe contravenţii sancţiunea se aplică pentru fiecare contravenţie. (2) Când contravenţiile au fost constatate prin acelaşi proces-verbal, sancţiunile contravenţionale se cumulează fără a putea depăşi dublul maximului amenzii prevăzut pentru contravenţia cea mai grava sau, după caz, maximul general stabilit în prezenta ordonanţă pentru prestarea unei activităţi în folosul comunităţii.------------Alin. (2) al art. 10 a fost modificat de pct. 5 al art. I din ORDONANŢA DE URGENŢĂ nr. 108 din 24 octombrie 2003, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 747 din 26 octombrie 2003. (3) În cazul în care la săvârşirea unei contravenţii au participat mai multe persoane, sancţiunea se va aplica fiecăreia separat. + Articolul 11 (1) Caracterul contravenţional al faptei este înlăturat în cazul legitimei apărări, stării de necesitate, constrângerii fizice sau morale, cazului fortuit, iresponsabilitatii, betiei involuntare complete, erorii de fapt, precum şi infirmităţii, dacă are legătura cu fapta săvârşită. (2) Minorul sub 14 ani nu răspunde contravenţional. (3) Pentru contravenţiile săvârşite de minorii care au împlinit 14 ani minimul şi maximul amenzii stabilite în actul normativ pentru fapta săvârşită se reduc la jumătate. (4) Minorul care nu a împlinit vârsta de 16 ani nu poate fi sancţionat cu prestarea unei activităţi în folosul comunităţii.------------Alin. (4) al art. 11 a fost modificat de pct. 6 al art. I din ORDONANŢA DE URGENŢĂ nr. 108 din 24 octombrie 2003, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 747 din 26 octombrie 2003. (5) Cauzele care înlătura caracterul contravenţional al faptei se constata numai de instanţa de judecată. + Articolul 12 (1) Dacă printr-un act normativ fapta nu mai este considerată contravenţie, ea nu se mai sancţionează, chiar dacă a fost săvârşită înainte de data intrării în vigoare a noului act normativ. (2) Dacă sancţiunea prevăzută în noul act normativ este mai uşoară se va aplica aceasta. În cazul în care noul act normativ prevede o sancţiune mai grava, contravenţia săvârşită anterior va fi sancţionată conform dispoziţiilor actului normativ în vigoare la data săvârşirii acesteia. + Articolul 13 (1) Aplicarea sancţiunii amenzii contravenţionale se prescrie în termen de 6 luni de la data săvârşirii faptei. (2) În cazul contravenţiilor continue termenul prevăzut la alin. (1) curge de la data constatării faptei. Contravenţia este continua în situaţia în care încălcarea obligaţiei legale durează în timp. (3) Când fapta a fost urmărită ca infracţiune şi ulterior s-a stabilit ca ea constituie contravenţie, prescripţia aplicării sancţiunii nu curge pe tot timpul în care cauza s-a aflat în faţa organelor de cercetare sau de urmărire penală ori în faţa instanţei de judecată, dacă sesizarea s-a făcut înăuntrul termenului prevăzut la alin. (1) sau (2). Prescripţia operează totuşi dacă sancţiunea nu a fost aplicată în termen de un an de la data săvârşirii, respectiv constatării faptei, dacă prin lege nu se dispune altfel. (4) Prin legi speciale pot fi prevăzute şi alte termene de prescripţie pentru aplicarea sancţiunilor contravenţionale. + Articolul 14 (1) Executarea sancţiunii amenzii contravenţionale se prescrie dacă procesul-verbal de constatare a contravenţiei nu a fost comunicat contravenientului în termen de o luna de la data aplicării sancţiunii.------------Alin. (2) al art. 14 a fost abrogat de lit. c) a alin. (2) al art. 170 din ORDONANŢA nr. 61 din 29 august 2002, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 644 din 30 august 2002. ORDONANŢA nr. 61 din 29 august 2002, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 644 din 30 august 2002 a fost republicată în MONITORUL OFICIAL nr. 582 din 14 august 2003 şi abrogată de pct. 143 al art. I din LEGEA nr. 174 din 17 mai 2004, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 465 din 25 mai 2004.------------Alin. (3) al art. 14 a fost abrogat de pct. 7 al art. I din ORDONANŢA DE URGENŢĂ nr. 108 din 24 octombrie 2003, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 747 din 26 octombrie 2003. + Capitolul II Constatarea contravenţiei + Articolul 15 (1) Contravenţia se constata printr-un proces-verbal încheiat de persoanele anume prevăzute în actul normativ care stabileşte şi sancţionează contravenţia, denumite în mod generic agenţi constatatori. (2) Pot fi agenţi constatatori: primării, ofiţerii şi subofiţerii din cadrul Ministerului de Interne, special abilitaţi, persoanele împuternicite în acest scop de miniştri şi de alţi conducători ai autorităţilor administraţiei publice centrale, de prefecţi, presedinti ai consiliilor judeţene, primari, de primarul general al municipiului Bucureşti, precum şi de alte persoane prevăzute în legi speciale. (3) Ofiţerii şi subofiţerii din cadrul Ministerului de Interne constata contravenţii privind: apărarea ordinii publice; circulaţia pe drumurile publice; regulile generale de comerţ; vânzarea, circulaţia şi transportul produselor alimentare şi nealimentare, tigarilor şi băuturilor alcoolice; alte domenii de activitate stabilite prin lege sau prin hotărâre a Guvernului. + Articolul 16 (1) Procesul-verbal de constatare a contravenţiei va cuprinde în mod obligatoriu: data şi locul unde este încheiat; numele, prenumele, calitatea şi instituţia din care face parte agentul constatator; datele personale din actul de identitate, inclusiv codul numeric personal, ocupaţia şi locul de muncă ale contravenientului; descrierea faptei contravenţionale cu indicarea datei, orei şi locului în care a fost săvârşită, precum şi arătarea tuturor împrejurărilor ce pot servi la aprecierea gravitatii faptei şi la evaluarea eventualelor pagube pricinuite; indicarea actului normativ prin care se stabileşte şi se sancţionează contravenţia; indicarea societăţii de asigurări, în situaţia în care fapta a avut ca urmare producerea unui accident de circulaţie; posibilitatea achitării în termen de 48 de ore a jumătate din minimul amenzii prevăzute de actul normativ, dacă acesta prevede o asemenea posibilitate; termenul de exercitare a caii de atac şi organul la care se depune plângerea.(1^1) În cazul contravenienţilor cetăţeni străini, persoane fără cetăţenie sau cetăţeni români cu domiciliul în străinătate, în procesul-verbal vor fi cuprinse şi următoarele date: seria şi numărul paşaportului ori ale altui document de trecere a frontierei de stat, data eliberării acestuia şi statul emitent.-----------Alin. (1^1) al art. 16 a fost introdus de pct. 3 al articolului unic din LEGEA nr. 526 din 25 noiembrie 2004, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 1.149 din 6 decembrie 2004.------------Alin. (2) al art. 16 a fost abrogat de art. II din LEGEA nr. 357 din 11 iulie 2003, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 537 din 25 iulie 2003.------------Alin. (3) al art. 16 a fost abrogat de art. II din LEGEA nr. 357 din 11 iulie 2003, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 537 din 25 iulie 2003.------------Alin. (4) al art. 16 a fost abrogat de art. II din LEGEA nr. 357 din 11 iulie 2003, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 537 din 25 iulie 2003. (5) În cazul în care contravenientul este minor procesul-verbal va cuprinde şi numele, prenumele şi domiciliul părinţilor sau ale altor reprezentanţi ori ocrotitori legali ai acestuia. (6) În situaţia în care contravenientul este persoana juridică în procesul-verbal se vor face menţiuni cu privire la denumirea, sediul, numărul de înmatriculare în registrul comerţului şi codul fiscal ale acesteia, precum şi datele de identificare a persoanei care o reprezintă. (7) În momentul încheierii procesului-verbal agentul constatator este obligat sa aducă la cunoştinţa contravenientului dreptul de a face obiecţiuni cu privire la conţinutul actului de constatare. Obiectiunile sunt consemnate distinct în procesul-verbal la rubrica "Alte menţiuni", sub sancţiunea nulităţii procesului-verbal. + Articolul 17Lipsa menţiunilor privind numele, prenumele şi calitatea agentului constatator, numele şi prenumele contravenientului, iar în cazul persoanei juridice lipsa denumirii şi a sediului acesteia, a faptei săvârşite şi a datei comiterii acesteia sau a semnăturii agentului constatator atrage nulitatea procesului-verbal. Nulitatea se constata şi din oficiu. + Articolul 18Contravenientul este obligat să prezinte agentului constatator, la cerere, actul de identitate ori documentele în baza cărora se fac menţiunile prevăzute la art. 16 alin. (3). În caz de refuz, pentru legitimarea contravenientului agentul constatator poate apela la ofiţeri şi subofiţeri de poliţie, jandarmi sau gardieni publici. + Articolul 19 (1) Procesul-verbal se semnează pe fiecare pagina de agentul constatator şi de contravenient. În cazul în care contravenientul nu se afla de faţa, refuza sau nu poate să semneze, agentul constatator va face menţiune despre aceste împrejurări, care trebuie să fie confirmate de cel puţin un martor. În acest caz procesul-verbal va cuprinde şi datele personale din actul de identitate al martorului şi semnătura acestuia. (2) Nu poate avea calitatea de martor un alt agent constatator. (3) În lipsa unui martor agentul constatator va preciza motivele care au condus la încheierea procesului-verbal în acest mod. + Articolul 20 (1) Dacă o persoană săvârşeşte mai multe contravenţii constatate în acelaşi timp de acelaşi agent constatator, se încheie un singur proces-verbal.------------Alin. (2) al art. 20 a fost abrogat de pct. 8 al articolului unic din LEGEA nr. 180 din 11 aprilie 2002, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 268 din 22 aprilie 2002. + Capitolul III Aplicarea sancţiunilor contravenţionale + Articolul 21 (1) În cazul în care prin actul normativ de stabilire şi sancţionare a contravenţiilor nu se prevede altfel, agentul constatator, prin procesul-verbal de constatare, aplica şi sancţiunea. (2) Dacă, potrivit actului normativ de stabilire şi sancţionare a contravenţiei, agentul constatator nu are dreptul să aplice şi sancţiunea, procesul-verbal de constatare se trimite de îndată organului sau persoanei competente să aplice sancţiunea. În acest caz sancţiunea se aplică prin rezoluţie scrisă pe procesul-verbal. (3) Sancţiunea se aplică în limitele prevăzute de actul normativ şi trebuie să fie proporţională cu gradul de pericol social al faptei săvârşite, ţinându-se seama de împrejurările în care a fost săvârşită fapta, de modul şi mijloacele de săvârşire a acesteia, de scopul urmărit, de urmarea produsă, precum şi de circumstanţele personale ale contravenientului şi de celelalte date înscrise în procesul-verbal.------------Art. 22 a fost abrogat de pct. 8 al art. I din ORDONANŢA DE URGENŢĂ nr. 108 din 24 octombrie 2003, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 747 din 26 octombrie 2003. + Articolul 23 (1) În cazul în care prin săvârşirea contravenţiei s-a cauzat o paguba şi exista tarife de evaluare a acesteia, persoana imputernicita să aplice sancţiunea stabileşte şi despăgubirea, cu acordul expres al persoanei vătămate, făcând menţiunea corespunzătoare în procesulverbal. (2) Dacă nu exista tarif de evaluare a pagubei persoana vătămată îşi va putea valorifica pretenţiile potrivit dreptului comun. + Articolul 24 (1) Persoana imputernicita să aplice sancţiunea dispune şi confiscarea bunurilor destinate, folosite sau rezultate din contravenţii. În toate situaţiile agentul constatator va descrie în procesul-verbal bunurile supuse confiscării şi va lua în privinţa lor măsurile de conservare sau de valorificare prevăzute de lege, făcând menţiunile corespunzătoare în procesul-verbal. (2) În cazul în care bunurile nu se găsesc contravenientul este obligat la plata contravalorii lor în lei. (3) Agentul constatator are obligaţia sa stabilească cine este proprietarul bunurilor confiscate şi, dacă acestea aparţin unei alte persoane decât contravenientul, în procesul-verbal se vor menţiona, dacă este posibil, datele de identificare a proprietarului sau se vor preciza motivele pentru care identificarea nu a fost posibila. + Articolul 25 (1) Procesul-verbal se va înmâna sau, după caz, se va comunică, în copie, contravenientului şi, dacă este cazul, părţii vătămate şi proprietarului bunurilor confiscate. (2) Comunicarea se face de către organul care a aplicat sancţiunea, în termen de cel mult o luna de la data aplicării acesteia. (3) În situaţia în care contravenientul a fost sancţionat cu amendă, precum şi dacă a fost obligat la despăgubiri, o dată cu procesul-verbal, acestuia i se va comunică şi înştiinţarea de plată. În înştiinţarea de plată se va face menţiunea cu privire la obligativitatea achitării amenzii la instituţiile abilitate să o încaseze, potrivit legislaţiei în vigoare şi, după caz, a despăgubirii, în termen de 15 zile de la comunicare, în caz contrar urmând să se procedeze la executarea silită.-----------Alin. (3) al art. 25 a fost modificat de pct. 4 al articolului unic din LEGEA nr. 526 din 25 noiembrie 2004, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 1.149 din 6 decembrie 2004. + Articolul 26 (1) Dacă agentul constatator aplica şi sancţiunea, iar contravenientul este prezent la încheierea procesului-verbal, copia de pe acesta şi înştiinţarea de plată se înmânează contravenientului, făcându-se menţiune în acest sens în procesul-verbal. Contravenientul va semna de primire.------------Alin. (1) al art. 26 a fost modificat de RECTIFICAREA nr. 2 din 12 iulie 2001, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 584 din 18 septembrie 2001. (2) Dispoziţiile alin. (1) se aplică şi faţă de celelalte persoane cărora trebuie să li se comunice copia de pe procesul-verbal, dacă sunt prezente la încheierea acestuia. (3) În cazul în care contravenientul nu este prezent sau, deşi prezent, refuza să semneze procesul-verbal, comunicarea acestuia, precum şi a înştiinţării de plată se face de către agentul constatator în termen de cel mult o luna de la data încheierii. + Articolul 27Comunicarea procesului-verbal şi a înştiinţării de plată se face prin posta, cu aviz de primire, sau prin afişare la domiciliul sau la sediul contravenientului. Operaţiunea de afişare se consemnează într-un proces-verbal semnat de cel puţin un martor. + Articolul 28 (1) Contravenientul poate achita, pe loc sau în termen de cel mult 48 de ore de la data încheierii procesului-verbal ori, după caz, de la data comunicării acestuia, jumătate din minimul amenzii prevăzute în actul normativ, agentul constatator făcând menţiune despre această posibilitate în procesul-verbal. În actul normativ de stabilire a contravenţiilor această posibilitate trebuie menţionată în mod expres. Termenele statornicite pe ore încep să curgă de la miezul nopţii zilei următoare, iar termenul care se sfârşeşte într-o zi de sărbătoare legală sau când serviciul este suspendat se va prelungi până la sfârşitul primei zile de lucru următoare. (2) Amenzile care se cuvin bugetului de stat pot fi achitate la Casa de Economii şi Consemnaţiuni - C.E.C. S.A. sau la unităţile Trezoreriei Statului, iar amenzile cuvenite bugetelor locale se achită la Casa de Economii şi Consemnaţiuni - C.E.C. - S.A. sau la casieriile autorităţilor administraţiei publice locale ori ale altor instituţii publice abilitate să administreze veniturile bugetelor locale, indiferent de localitatea pe a cărei rază acestea funcţionează, de cetăţenia, domiciliul sau de reşedinţa contravenientului ori de locul săvârşirii contravenţiei, precum şi la ghişeul unic din punctele de trecere a frontierei de stat a României. O copie de pe chitanţă se predă de către contravenient agentului constatator sau se trimite prin poştă organului din care acesta face parte, potrivit dispoziţiilor alin. (1).-----------Art. 28 a fost modificat de pct. 5 al articolului unic din LEGEA nr. 526 din 25 noiembrie 2004, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 1.149 din 6 decembrie 2004. + Articolul 29Dispoziţiile art. 28 se aplică şi în cazurile prevăzute la art. 10 alin. (2), dacă contravenientul achită jumătate din minimul amenzii prevăzute de actul normativ pentru fiecare dintre contravenţiile constatate, fără ca prin totalizare să se depăşească maximul prevăzut pentru contravenţia cea mai grava. + Articolul 30 (1) Dacă persoana imputernicita să aplice sancţiunea apreciază ca fapta a fost săvârşită în astfel de condiţii încât, potrivit legii penale, constituie infracţiune, sesizează organul de urmărire penală competent. (2) În cazul în care fapta a fost urmărită ca infracţiune şi ulterior s-a stabilit de către procuror sau de către instanţa ca ea ar putea constitui contravenţie, actul de sesizare sau de constatare a faptei, împreună cu o copie de pe rezoluţia, ordonanţa sau, după caz, de pe hotărârea judecătorească, se trimite de îndată organului în drept să constate contravenţia, pentru a lua măsurile ce se impun conform legii. (3) Termenul de 6 luni pentru aplicarea sancţiunii în cazul prevăzut la alin. (2) curge de la data sesizării organului în drept să aplice sancţiunea. + Capitolul IV Căile de atac + Articolul 31 (1) Împotriva procesului-verbal de constatare a contravenţiei şi de aplicare a sancţiunii se poate face plângere în termen de 15 zile de la data inmanarii sau comunicării acestuia. (2) Partea vătămată poate face plângere numai în ceea ce priveşte despăgubirea, iar cel căruia îi aparţin bunurile confiscate, altul decât contravenientul, numai în ceea ce priveşte măsura confiscării. + Articolul 32 (1) Plângerea însoţită de copia de pe procesul-verbal de constatare a contravenţiei se depune la organul din care face parte agentul constatator, acesta fiind obligat sa o primească şi sa înmâneze depunătorului o dovadă în acest sens. (2) Plângerea împreună cu dosarul cauzei se trimit de îndată judecătoriei în a carei circumscripţie a fost săvârşită contravenţia. (3) Plângerea suspenda executarea. Plângerea persoanelor prevăzute la art. 31 alin. (2) suspenda executarea numai în ceea ce priveşte despăgubirea sau, după caz, măsura confiscării. + Articolul 33 (1) Judecătoria va fixa termen de judecată, care nu va depăşi 30 de zile, şi va dispune citarea contravenientului sau, după caz, a persoanei care a făcut plângerea, a organului care a aplicat sancţiunea, a martorilor indicaţi în procesul-verbal sau în plângere, precum şi a oricăror alte persoane în măsura să contribuie la rezolvarea temeinica a cauzei. (2) În cazul în care fapta a avut ca urmare producerea unui accident de circulaţie, judecătoria va cita şi societatea de asigurări menţionată în procesul-verbal de constatare a contravenţiei. + Articolul 34 (1) Instanţa competenţa să soluţioneze plângerea, după ce verifica dacă aceasta a fost introdusă în termen, asculta pe cel care a făcut-o şi pe celelalte persoane citate, dacă aceştia s-au prezentat, administrează orice alte probe prevăzute de lege, necesare în vederea verificării legalităţii şi temeiniciei procesului-verbal, şi hotărăşte asupra sancţiunii, despăgubirii stabilite, precum şi asupra măsurii confiscării. (2) Hotărârea judecătorească prin care s-a soluţionat plângerea poate fi atacată cu recurs în termen de 15 zile de la comunicare, la secţia contencios administrativ a tribunalului. Motivarea recursului nu este obligatorie. Motivele de recurs pot fi susţinute şi oral în faţa instanţei. Recursul suspenda executarea hotărârii.------------Alin. (2) al art. 34 a fost modificat de pct. 11 al articolului unic din LEGEA nr. 180 din 11 aprilie 2002, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 268 din 22 aprilie 2002. + Articolul 35Plângerile împotriva proceselor-verbale de constatare şi sancţionare a contravenţiilor se soluţionează cu precădere. + Articolul 36Plângerea împotriva procesului-verbal de constatare şi sancţionare a contravenţiei, recursul formulat împotriva hotărârii judecătoreşti prin care s-a soluţionat plângerea, precum şi orice alte cereri incidente sunt scutite de taxa judiciară de timbru. + Capitolul V Executarea sancţiunilor contravenţionale + Articolul 37Procesul-verbal neatacat în termenul prevăzut la art. 31, precum şi hotărârea judecătorească irevocabilă prin care s-a soluţionat plângerea constituie titlu executoriu, fără vreo alta formalitate. + Articolul 38 (1) Avertismentul se adresează oral atunci când contravenientul este prezent la constatarea contravenţiei şi sancţiunea este aplicată de agentul constatator. (2) În celelalte cazuri avertismentul se socoteşte executat prin comunicarea procesului-verbal de constatare a contravenţiei, cu rezoluţia corespunzătoare. (3) Dacă sancţiunea a fost aplicată de instanţa prin înlocuirea amenzii contravenţionale cu avertisment, comunicarea acesteia se face prin încunoştinţare scrisă. + Articolul 39 (1) Punerea în executare a sancţiunii amenzii contravenţionale se face astfel: a) de către organul din care face parte agentul constatator, ori de câte ori nu se exercită calea de atac împotriva procesului-verbal de constatare a contravenţiei în termenul prevăzut de lege; b) de către instanţa judecătorească, în celelalte cazuri. (2) În vederea executării amenzii organele prevăzute la alin. (1) vor comunică din oficiu organelor de specialitate, conform prevederilor legale privind executarea creanţelor bugetare, în a căror rază teritorială domiciliază sau îşi are sediul contravenientul, procesul-verbal de constatare a contravenţiei şi de aplicare a sancţiunii, neatacat în termen de 15 zile de la data inmanarii sau comunicării acestuia, ori, după caz, dispozitivul hotărârii judecătoreşti irevocabile prin care s-a soluţionat plângerea.-------------Alin. (2) al art. 39 a fost modificat de art. 4 din ORDONANŢA DE URGENŢĂ nr. 16 din 20 februarie 2002, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 145 din 26 februarie 2002. (3) Executarea se face în condiţiile prevăzute de dispoziţiile legale privind executarea silită a creanţelor bugetare. (4) Împotriva actelor de executare se poate face contestaţie la executare, în condiţiile legii. + Articolul 40Executarea sancţiunilor contravenţionale complementare se face potrivit dispoziţiilor legale. + Articolul 41 (1) Confiscarea se aduce la îndeplinire de organul care a dispus această măsură, în condiţiile legii. (2) În caz de anulare sau de constatare a nulităţii procesului-verbal bunurile confiscate, cu excepţia celor a căror deţinere sau circulaţie este interzisă prin lege, se restituie de îndată celui în drept. (3) Dacă bunurile prevăzute la alin. (2) au fost valorificate, instanţa va dispune să se achite celui în drept o despăgubire care se stabileşte în raport cu valoarea de circulaţie a bunurilor. + Articolul 42În scopul executării despăgubirii stabilite pe bază de tarif actele prevăzute la art. 39 alin. (2) se comunică şi părţii vătămate, care va proceda potrivit dispoziţiilor legale referitoare la executarea silită a creanţelor.------------Art. 43 a fost abrogat de pct. 9 al art. I din ORDONANŢA DE URGENŢĂ nr. 108 din 24 octombrie 2003, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 747 din 26 octombrie 2003. + Capitolul VI Dispoziţii speciale şi tranzitorii + Articolul 44 (1) Sancţiunile prevăzute în prezenta ordonanţă nu se aplică în cazul contravenţiilor săvârşite de militarii în termen. Procesul-verbal de constatare se trimite comandantului unităţii din care face parte contravenientul, pentru a i se aplică măsuri disciplinare, dacă se constată că acesta este întemeiat. (2) Dacă prin contravenţia săvârşită de un militar în termen s-a produs o paguba sau dacă sunt bunuri supuse confiscării, organul competent potrivit legii va stabili despăgubirea pe bază de tarif şi va dispune asupra confiscării. Câte o copie de pe procesul-verbal se comunică contravenientului, părţii vătămate şi celui căruia îi aparţin bunurile confiscate.------------Art. 45 a fost abrogat de pct. 10 al art. I din ORDONANŢA DE URGENŢĂ nr. 108 din 24 octombrie 2003, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 747 din 26 octombrie 2003. + Articolul 46Ministerul Apărării Naţionale, Ministerul de Interne, precum şi celelalte autorităţi ale administraţiei publice care au structuri militare vor stabili prin regulamentele interne organele competente să constate şi să aplice sancţiunile în cazul contravenţiilor săvârşite de cadrele militare şi de angajaţii civili în legătură cu serviciul. + Articolul 47Dispoziţiile prezentei ordonanţe se completează cu dispoziţiile Codului de procedura civilă. + Articolul 48Ori de câte ori într-o lege specială sau în alt act normativ anterior se face trimitere la Legea nr. 32/1968 privind stabilirea şi sancţionarea contravenţiilor, trimiterea se va socoti făcuta la dispoziţiile corespunzătoare din prezenta ordonanţă. + Articolul 49Cauzele aflate în curs de soluţionare la data intrării în vigoare a prezentei ordonanţe vor continua să se judece potrivit legii aplicabile în momentul constatării contravenţiei. + Articolul 50Actele normative prin care se stabilesc contravenţii, în vigoare la data publicării prezentei ordonanţe în Monitorul Oficial al României, Partea I, vor fi modificate sau completate, dacă este cazul, în termen de 3 luni, potrivit prevederilor acesteia. + Articolul 51 (1) Prezenta ordonanţă va intra în vigoare în termen de 30 de zile de la data publicării ei în Monitorul Oficial al României, Partea I. (2) Pe aceeaşi dată se abroga Legea nr. 32/1968 privind stabilirea şi sancţionarea contravenţiilor, publicată în Buletinul Oficial, Partea I, nr. 148 din 14 noiembrie 1968, cu modificările şi completările ulterioare, precum şi orice alte dispoziţii contrare.PRIM-MINISTRUADRIAN NĂSTASEContrasemnează:──────────────Ministrul administraţiei publice,Octav Cozmancap. Ministrul justiţiei,Doru Crin Trifoi,secretar de statMinistrul finanţelor publice,Mihai Nicolae TănăsescuMinistru de interne,Ioan Rus──────────────
EMITENT |