LEGE nr. 85 din 5 aprilie 2006 (*actualizata*)privind procedura insolventei(actualizata până la data de 22 noiembrie 2006*)
EMITENT
  • PARLAMENTUL




  • ----------------*) Textul initial a fost publicat în MONITORUL OFICIAL nr. 359 din 21 aprilie 2006. Aceasta este forma actualizata de S.C. "Centrul Teritorial de Calcul Electronic" S.A. Piatra Neamt până la data de 22 noiembrie 2006, cu modificările şi completările aduse de ORDONANŢA DE URGENŢĂ nr. 86 din 8 noiembrie 2006.Parlamentul României adopta prezenta lege.  +  Capitolul I Dispozitii generale  +  Articolul 1 (1) Procedura generală prevăzută de prezenta lege se aplică urmatoarelor categorii de debitori aflati în stare de insolventa sau de insolventa iminenta, cu excepţia celor prevăzuţi la alin. (2) lit. c) şi d):1. societăţile comerciale;2. societăţile cooperative;3. organizaţiile cooperatiste;4. societăţile agricole;5. grupurile de interes economic;6. orice altă persoană juridica de drept privat care desfăşoară şi activităţi economice. (2) Procedura simplificata prevăzută de prezenta lege se aplică debitorilor aflati în stare de insolventa, care se încadrează în una dintre urmatoarele categorii: a) comercianti, persoane fizice, actionand individual; b) asociaţii familiale; c) comercianti care fac parte din categoriile prevăzute la alin. (1) şi indeplinesc una dintre urmatoarele condiţii:1. nu deţin nici un bun în patrimoniul lor;2. actele constitutive sau documentele contabile nu pot fi gasite;3. administratorul nu poate fi gasit;4. sediul nu mai exista sau nu corespunde adresei din registrul comerţului; d) debitori care fac parte din categoriile prevăzute la alin. (1), care nu au prezentat documentele prevăzute la art. 28 alin. (1) lit. b), c), e) şi h) în termenul prevăzut de lege; e) societăţi comerciale dizolvate anterior formulării cererii introductive; f) debitori care şi-au declarat prin cererea introductiva intentia de intrare în faliment sau care nu sunt indreptatiti sa beneficieze de procedura de reorganizare judiciara prevăzută de prezenta lege.  +  Articolul 2Scopul prezentei legi este instituirea unei proceduri colective pentru acoperirea pasivului debitorului aflat în insolventa.  +  Articolul 3În înţelesul prezentei legi, termenii şi expresiile de mai jos au urmatoarele semnificatii:1. insolventa este acea stare a patrimoniului debitorului care se caracterizeaza prin insuficienta fondurilor banesti disponibile pentru plata datoriilor exigibile: a) insolventa este prezumata ca fiind vadita atunci când debitorul, după 30 de zile de la scadenta, nu a platit datoria sa faţă de unul sau mai mulţi creditori; b) insolventa este iminenta atunci când se dovedeste ca debitorul nu va putea plati la scadenta datoriile exigibile angajate, cu fondurile banesti disponibile la data scadentei;2. averea debitorului reprezinta totalitatea bunurilor şi drepturilor sale patrimoniale - inclusiv cele dobandite în cursul procedurii insolventei -, care pot face obiectul executarii silite, în condiţiile reglementate de Codul de procedură civila;3. procedura colectiva este procedura în care creditorii recunoscuti participa împreună la urmarirea şi recuperarea creanţelor lor, în modalitatile prevăzute de prezenta lege;4. data deschiderii procedurii reprezinta: a) în cazul cererii debitorului de deschidere a procedurii, data pronuntarii incheierii prevăzute la art. 32 alin. (1); b) în cazul cererii creditorului de deschidere a procedurii, data pronuntarii sentintei judecatorului-sindic, prevăzută la art. 33 alin. (4) sau (6);5. debitorul este persoana fizica sau persoana juridica de drept privat, care face parte din una dintre categoriile prevăzute la art. 1, al carei patrimoniu este în stare de insolventa;6. prin creditor indreptatit să solicite deschiderea procedurii insolventei se înţelege creditorul a cărui creanta împotriva patrimoniului debitorului este certa, lichida şi exigibila de mai mult de 30 de zile;7. prin creditor se înţelege persoana fizica sau juridica ce detine un drept de creanta asupra averii debitorului şi care a solicitat, în mod expres, instanţei sa îi fie înregistrată creanta în tabelul definitiv de creante sau în tabelul definitiv consolidat de creante şi care poate face dovada creantei sale faţă de patrimoniul debitorului, în condiţiile prezentei legi. Au calitatea de creditor, fără a depune personal declaratiile de creanta, salariaţii debitorului;8. creditorul indreptatit sa participe la procedura insolventei este acel creditor care a formulat şi i-a fost admisa, total sau în parte, o cerere de înregistrare a creantei sale pe tabelul definitiv al creanţelor contra debitorului şi care are dreptul de a participa şi de a vota în adunarea creditorilor, inclusiv asupra unui plan de reorganizare judiciara admis de judecatorul-sindic, de a fi desemnat în calitate de membru al comitetului creditorilor, de a participa la distributiile de fonduri rezultate din reorganizarea judiciara a debitorului sau din lichidarea averii debitorului, de a fi informat ori notificat cu privire la desfăşurarea procedurii şi de a participa la orice alta procedura reglementata de prezenta lege;9. creantele garantate sunt creantele persoanelor care beneficiaza de o garantie reala asupra bunurilor din patrimoniul debitorului, indiferent dacă acesta este debitor principal sau tert garantat faţă de persoanele beneficiare ale garantiilor reale;10. creantele salariale sunt creantele ce izvorasc din raporturi de muncă între debitor şi angajatii acestuia. Aceste creante sunt înregistrate din oficiu în tabelul de creante de către administratorul judiciar/lichidator;11. creantele bugetare reprezinta creantele constand în impozite, taxe, contribuţii, amenzi şi alte venituri bugetare, precum şi accesoriile acestora;12. valoare-prag reprezinta cuantumul minim al creantei, pentru a putea fi introdusa cererea creditorului. Acesta este de 10.000 lei (RON), iar pentru salariati, de 6 salarii medii pe economie;13. creditorii chirografari sunt creditorii debitorului care nu au constituite garantii faţă de patrimoniul debitorului şi care nu au privilegii insotite de drepturi de retentie, ale caror creante sunt curente la data deschiderii procedurii, precum şi creante noi, aferente activităţilor curente în perioada de observatie;14. activităţile curente reprezinta acele fapte de comert şi operaţiuni financiare propuse a fi efectuate de debitor în perioada de observatie, în cursul normal al comerţului sau, cum ar fi: a) continuarea activităţilor contractate, conform obiectului de activitate; b) efectuarea operaţiunilor de încasări şi plati aferente acestora; c) asigurarea finantarii capitalului de lucru în limite curente;15. perioada de observatie este perioada cuprinsa între data deschiderii procedurii şi data confirmarii planului sau, după caz, a intrarii în faliment;16. tabelul preliminar de creante cuprinde toate creantele nascute înainte de data deschiderii procedurii curente, scadente, sub condiţie sau în litigiu, acceptate de către administratorul judiciar în urma verificării acestora. În tabel vor fi menţionate atât suma solicitata de către creditor, cat şi suma acceptata şi rangul de preferinta. În cazul procedurii simplificate, în acest tabel se vor inregistra şi creantele nascute după deschiderea procedurii şi până la momentul intrarii în faliment;17. prin tabel definitiv de creante se înţelege tabelul care cuprinde toate creantele asupra averii debitorului la data deschiderii procedurii, acceptate în tabelul preliminar şi împotriva cărora nu s-au formulat contestatii în conformitate cu prevederile art. 73, precum şi creantele admise în urma solutionarii contestatiilor. În acest tabel se arata suma solicitata, suma admisa şi rangul de prioritate a creantei;18. tabelul suplimentar cuprinde toate creantele nascute după data deschiderii procedurii generale şi până la data începerii procedurii falimentului, acceptate de către lichidator în urma verificării acestora. În tabel vor fi menţionate atât suma solicitata de către creditor, cat şi suma acceptata şi rangul de preferinta;19. tabelul definitiv consolidat va cuprinde totalitatea creanţelor ce figurează ca admise în tabelul definitiv de creante şi cele din tabelul suplimentar necontestate, precum şi cele rezultate în urma solutionarii contestatiilor la tabelul suplimentar. În situaţia în care s-a dispus intrarea în faliment după confirmarea unui plan de reorganizare, urmeaza a se întocmi o varianta actualizata a tabelului definitiv consolidat, în concordanta cu programul de plată a creanţelor, cuprins în planul de reorganizare, şi cu deducerea sumelor achitate pe parcursul desfăşurării acestuia;20. reorganizarea judiciara este procedura ce se aplică debitorului, persoana juridica, în vederea achitarii datoriilor acestuia, conform programului de plată a creanţelor.Procedura de reorganizare presupune intocmirea, aprobarea, implementarea şi respectarea unui plan, numit plan de reorganizare, care poate să prevada, împreună sau separat: a) restructurarea operationala şi/sau financiară a debitorului; b) restructurarea corporativa prin modificarea structurii de capital social; c) restrangerea activităţii prin lichidarea unor bunuri din averea debitorului;21. categoria de creante defavorizate este prezumata a fi categoria de creante pentru care planul de reorganizare prevede cel puţin una dintre modificările urmatoare pentru oricare dintre creantele categoriei respective: a) o reducere a cuantumului creantei; b) o reducere a garantiilor sau a altor accesorii, cum ar fi reesalonarea plăţilor în defavoarea creditorului; c) valoarea actualizata cu dobânda de referinţa a Băncii Naţionale a României, dacă nu este stabilit altfel prin contractul privind creanta respectiva sau prin legi speciale, este mai mica decat valoarea la care a fost înscrisă în tabelul definitiv de creante;22. prin program de plată a creanţelor se înţelege tabelul de creante mentionat în planul de reorganizare care cuprinde cuantumul sumelor pe care debitorul se obliga să le plateasca creditorilor, prin raportare la tabelul definitiv de creante şi la fluxurile de numerar aferente planului de reorganizare, şi care cuprinde: a) cuantumul sumelor datorate creditorilor conform tabelului definitiv de creante pe care debitorul se obliga să le plateasca acestora; b) termenele la care debitorul urmeaza sa plateasca aceste sume;23. prin procedura falimentului se înţelege procedura de insolventa concursuala colectiva şi egalitara care se aplică debitorului în vederea lichidarii averii acestuia pentru acoperirea pasivului, fiind urmata de radierea debitorului din registrul în care este înmatriculat;24. procedura generală reprezinta procedura prevăzută de prezenta lege, prin care un debitor care indeplineste condiţiile prevăzute la art. 1 alin. (1), fără a le îndeplini simultan şi pe cele de la art. 1 alin. (2), intra, după perioada de observatie, succesiv, în procedura de reorganizare judiciara şi în procedura falimentului sau, separat, numai în reorganizare judiciara ori doar în procedura falimentului;25. procedura simplificata reprezinta procedura prevăzută de prezenta lege, prin care debitorul care indeplineste condiţiile prevăzute la art. 1 alin. (2) intra direct în procedura falimentului, fie odata cu deschiderea procedurii insolventei, fie după o perioadă de observatie de maximum 60 de zile, perioada în care vor fi analizate elementele aratate la art. 1 alin. (2) lit. c) şi d);26. administratorul special este reprezentantul desemnat de adunarea generală a acţionarilor/asociatilor debitorului, persoana juridica, să efectueze în numele şi pe seama acestuia actele de administrare necesare în perioadele de procedura când debitorului i se permite să-şi administreze activitatea şi să le reprezinte interesele în procedura pe perioada în care debitorului i s-a ridicat dreptul de administrare. Adunarea generală a acţionarilor, asociatilor sau membrilor persoanei juridice va fi convocata de administratorul judiciar ori de lichidator, pentru desemnarea administratorului special, în termen de maximum 20 de zile de la deschiderea procedurii sau, după caz, de la ridicarea dreptului debitorului de a-şi administra averea. Adunarea generală va fi prezidata de administratorul judiciar sau de lichidator, după caz;27. administratorul judiciar este persoana fizica sau juridica, practician în insolventa, autorizat în condiţiile legii, desemnat sa exercite atribuţiile prevăzute la art. 20 în perioada de observatie şi pe durata procedurii de reorganizare;28. lichidatorul este persoana fizica sau juridica, practician în insolventa, autorizat în condiţiile legii, desemnata sa conduca activitatea debitorului şi sa exercite atribuţiile prevăzute la art. 25 în cadrul procedurii falimentului, atât în procedura generală, cat şi în cea simplificata;29. Buletinul procedurilor de insolventa reprezinta publicatia editata de Oficiul Naţional al Registrului Comerţului, care are drept scop publicarea citatiilor, convocarilor, notificarilor şi comunicarilor actelor de procedura efectuate de instantele judecătorești, administratorul judiciar/lichidator după deschiderea procedurii prevăzute de prezenta lege;30. ridicarea dreptului de administrare atrage suspendarea mandatului administratorului special sau al consiliului de administratie al debitorului. În cazul ridicarii dreptului de administrare al debitorului, conducerea acestuia este preluata de administratorul judiciar sau de lichidator, după caz;31. prin contract financiar calificat se înţelege orice contract având ca obiect operaţiuni cu instrumente financiare derivate realizate pe pieţele reglementate, pieţele asimilate sau pieţele la buna înţelegere, astfel cum sunt acestea reglementate;32. prin consumator captiv se înţelege consumatorul care, din considerente tehnice, economice sau de reglementare, nu poate alege furnizorul;33. operaţiunea de compensare bilaterala (netting) presupune realizarea, în legătură cu unul sau mai multe contracte financiare calificate, a uneia sau a mai multora dintre urmatoarele operaţiuni: a) încetarea unui contract financiar calificat şi/sau accelerarea oricarei plati sau indepliniri a unei obligaţii ori realizari a unui drept în baza unuia sau a mai multor contracte financiare calificate având ca temei un acord de compensare bilaterala (netting); b) calcularea sau estimarea unei valori de compensare, valori de piaţa, valori de lichidare ori valori de inlocuire a oricareia dintre oblibaţiile sau drepturile la care se referă lit. a); c) conversia intr-o singura moneda a oricarei valori, calculată potrivit lit. b); d) compensarea, până la obtinerea unei sume nete (off-set), a oricăror valori calculate potrivit lit. b) şi convertite potrivit prevederilor lit. c);34. prin acord de compensare bilaterala (acord de netting) se înţelege: a) orice înţelegere sau clauza în cadrul unui contract financiar calificat dintre doua părţi, prin care se prevede un netting al unor plati ori o indeplinire a unor obligaţii sau o realizare a unor drepturi prezente ori viitoare rezultand din sau având legătură cu unul ori mai multe contracte financiare calificate ("acord master de netting"); b) orice acord master de netting între doua părţi, prin care se prevede netting-ul între doua sau mai multe acorduri master de netting ("acord master-master de netting"); c) orice înţelegere de garantare subsecventa ori în legătură cu unul sau mai multe acorduri master de netting;35. prin înţelegere de garantare se înţelege orice contract/instrument de garantare a unui acord de netting sau a unor contracte financiare calificate, incluzând fără limitare: gajuri, scrisori de garantie, garantii personale şi altele asemenea.  +  Articolul 4 (1) Toate cheltuielile aferente procedurii instituite prin prezenta lege, inclusiv cele privind notificarea, convocarea şi comunicarea actelor de procedura efectuate de administratorul judiciar şi/sau de lichidator, vor fi suportate din averea debitorului. (2) Plăţile se vor face dintr-un cont deschis la o unitate a unei bănci, pe bază de dispozitii emise de debitor sau, după caz, de administratorul judiciar, iar în cursul falimentului, de lichidator. (3) Disponibilitatile banesti vor putea fi pastrate într-un cont special de depozit bancar. (4) În lipsa disponibilitatilor în contul debitorului, se va utiliza fondul de lichidare, plăţile efectuandu-se pe baza unui buget previzionat pe o perioadă de cel puţin 3 luni, aprobat de judecatorul-sindic. (5) Judecatorul-sindic va putea autoriza, pe baza documentelor justificative atasate la raportul lunar al administratorului judiciar/lichidatorului, elaborat potrivit art. 21 alin. (1), plata, din fondul de lichidare a cheltuielilor ce au depasit bugetul previzionat. (6) Fondul prevăzut la alin. (4) va fi constituit prin: a) majorarea cu 20% a taxelor percepute de oficiile registrului comerţului de pe lângă tribunale pentru operaţiunile de înregistrare; b) majorarea cu 20% a taxelor percepute pentru operaţiunile de înregistrare în registrul societatilor agricole şi, în cazul asociaţiilor şi fundatiilor ce desfăşoară activităţi economice, în registrul asociaţiilor şi fundatiilor. (7) Sumele prevăzute la alin. (1) vor fi virate de oficiile registrului comerţului, prin Oficiul Naţional al Registrului Comerţului, în contul Uniunii Naţionale a Practicienilor în Insolventa din România, denumita în continuare U.N.P.I.R., iar taxele prevăzute la alin. (6) lit. b) vor fi achitate la orice unitate bancara în contul mentionat. (8) U.N.P.I.R. va comunică la Oficiul Naţional al Registrului Comerţului şi la instantele judecătorești pe lângă care funcţionează registrul societatilor agricole, respectiv registrul asociaţiilor şi fundatiilor, numărul contului şi unitatea la care acesta este deschis şi orice modificari ulterioare ale acestuia. (9) Sumele menţionate la alin. (1) vor fi considerate cheltuieli de lichidare în conformitate cu art. 121 şi art. 123 pct. 1 şi vor fi inscrise în planul de distribuire prevăzut la art. 122 alin. (1).  +  Capitolul II Participantii la procedura insolventei  +  Articolul 5 (1) Organele care aplica procedura sunt: instantele judecătorești, judecatorul-sindic, administratorul judiciar şi lichidatorul. (2) Organele prevăzute la alin. (1) trebuie să asigure efectuarea cu celeritate a actelor şi operaţiunilor prevăzute de prezenta lege, precum şi realizarea în condiţiile legii a drepturilor şi obligaţiilor celorlalţi participanti la aceste acte şi operaţiuni.  +  Secţiunea 1 Instantele judecătorești  +  Articolul 6Toate procedurile prevăzute de prezenta lege, cu excepţia recursului prevăzut la art. 8, sunt de competenţa tribunalului în a cărui raza teritoriala îşi are sediul debitorul, astfel cum figurează acesta în registrul comerţului, respectiv în registrul societatilor agricole sau în registrul asociaţiilor şi fundatiilor, şi sunt exercitate de un judecator-sindic.  +  Articolul 7 (1) Citarea părţilor, precum şi comunicarea oricăror acte de procedura, a convocarilor şi notificarilor se efectueaza prin Buletinul procedurilor de insolventa. Comunicarea citatiilor, a convocarilor şi notificarilor faţă de participantii la proces, al caror sediu, domiciliu sau reşedinţa se afla în strainatate, este supusă dispoziţiilor Codului de procedura civila, cu modificările şi completările ulterioare. Buletinul procedurilor de insolventa va fi realizat şi în forma electronică. (2) În procedurile contencioase reglementate de prezenta lege vor fi citate în calitate de părţi numai persoanele ale caror drepturi sau interese sunt supuse spre solutionare judecatorului-sindic, în condiţii de contradictorialitate. În toate celelalte cazuri se aplică dispozitiile din Codul de procedură civila referitoare la procedura necontencioasa, în măsura în care nu contravin unor dispozitii exprese prevăzute de prezenta lege. (3) Prin excepţie de la prevederile alin. (1) se vor realiza, conform Codului de procedura civila, comunicarea actelor de procedura anterioare deschiderii procedurii şi notificarea deschiderii procedurii. Pentru creditorii care nu au putut fi identificati în lista prevăzută la art. 28 alin. (1) lit. c), procedura notificarii prevăzute la art. 61 va fi considerata indeplinita dacă a fost efectuata prin Buletinul procedurilor de insolventa. (4) În cazul în care debitorul este o societate tranzactionata pe o piaţa reglementata, judecatorul-sindic va comunică Comisiei Naţionale a Valorilor Mobiliare hotărârea de deschidere a procedurii. (5) Formatul şi conţinutul-cadru ale actelor care se publică în Buletinul procedurilor de insolventa şi ale dovezii privind indeplinirea procedurii de citare, convocare, notificare şi comunicare se stabilesc prin ordin al ministrului justiţiei şi sunt utilizate în mod obligatoriu de toţi participantii la procedura. (6) Notificarile, cu excepţia cazului în care sarcina notificarii aparţine altor organe care aplica procedura, şi convocarile prevăzute de prezenta lege cad în sarcina administratorului judiciar sau a lichidatorului, după caz. (7) Creditorii care au înregistrat cereri de admitere a creanţelor sunt prezumati ca au în cunoştinţa termenele prevăzute la art. 62 ori la art. 107, 108 sau 109, după caz, şi nu vor mai fi citati. (8) În vederea publicarii citatiilor, convocarilor şi notificarilor actelor de procedura efectuate de instantele judecătorești, după deschiderea procedurii prevăzute de prezenta lege, se editeaza Buletinul procedurilor de insolventa, publicatie editata de Oficiul Naţional al Registrului Comerţului. (9) Publicarea actelor de procedura sau, după caz, a hotărârilor judecătorești în Buletinul procedurilor de insolventa inlocuieste, de la data publicarii acestora, citarea, convocarea şi notificarea actelor de procedura efectuate individual faţă de participantii la proces, acestea fiind prezumate a fi indeplinite la data publicarii.  +  Articolul 8 (1) Curtea de apel va fi instanţa de recurs pentru hotărârile pronuntate de judecatorul-sindic în temeiul art. 11. (2) Termenul de recurs este de 10 zile de la comunicarea hotărârii, dacă legea nu prevede altfel. (3) Recursul va fi judecat de completuri specializate, în termen de 30 de zile de la inregistrarea dosarului la curtea de apel. Citarea părţilor se face prin Buletinul procedurilor de insolventa. În vederea solutionarii recursului, se trimit la curtea de apel, în copie certificata de grefierul-sef al tribunalului, numai actele care intereseaza solutionarea caii de atac, selectate de judecatorul-sindic. În cazul în care instanţa de recurs considera necesare şi alte acte din dosarul de fond, va pune în vedere părţilor interesate să le depuna în copie certificata. (4) Prin derogare de la prevederile art. 300 alin. 2 şi 3 din Codul de procedură civila, cu modificările şi completările ulterioare, hotărârile judecatorului-sindic nu vor putea fi suspendate de instanţa de recurs. (5) Prevederile alin. (4) nu se aplică în cazul judecarii recursului împotriva urmatoarelor hotărâri ale judecatorului-sindic: a) sentinta de respingere a contestaţiei debitorului, introdusa în temeiul art. 33 alin. (4); b) sentinta prin care se decide intrarea în procedura simplificata; c) sentinta prin care se decide intrarea în faliment, pronunţată în condiţiile art. 107; d) sentinta de solutionare a contestaţiei la planul de distribuire a fondurilor obtinute din lichidare şi din incasarea de creante, introdusa în temeiul art. 122 alin. (3). (6) Pentru toate cererile de recurs formulate împotriva hotărârilor pronuntate de judecatorul-sindic în cadrul procedurii se constituie un singur dosar. (7) Prin derogare de la art. 29 alin. (5) din Legea nr. 47/1992 privind organizarea şi functionarea Curtii Constitutionale, republicată, judecatorul-sindic va putea sa nu dispună suspendarea cauzei, în situaţia în care dispozitiile a caror neconstitutionalitate se invoca au facut obiectul cel puţin al unei decizii pronuntate de Curtea Constituţională.  +  Secţiunea a 2-a Judecatorul-sindic  +  Articolul 9Repartizarea cauzelor având ca obiect procedura prevăzută de prezenta lege judecatorilor desemnaţi ca judecatori-sindici se realizează potrivit art. 53 din Legea nr. 304/2004 privind organizarea judiciara, republicată, în mod aleatoriu, în sistem informatizat.  +  Articolul 10În indeplinirea indatoririlor sale, judecatorul-sindic va putea desemna, prin încheiere, persoane de specialitate, stabilindu-le şi remuneratia. Remuneratiile vor fi platite din contul prevăzut la art. 4 alin. (2), în conformitate cu criteriile stabilite prin hotărâre a Guvernului.  +  Articolul 11 (1) Principalele atribuţii ale judecatorului-sindic, în cadrul prezentei legi, sunt: a) pronuntarea motivata a hotărârii de deschidere a procedurii şi, după caz, de intrare în faliment atât prin procedura generală, cat şi prin procedura simplificata; b) judecarea contestaţiei debitorului împotriva cererii introductive a creditorilor pentru începerea procedurii; judecarea opozitiei creditorilor la deschiderea procedurii; c) desemnarea motivata, prin sentinta de deschidere a procedurii, dintre practicienii în insolventa care au depus oferta de servicii în acest sens la dosarul cauzei, a administratorului judiciar provizoriu sau, după caz, a lichidatorului care va administra procedura până la confirmarea ori, după caz, inlocuirea sa de către adunarea creditorilor, stabilirea remuneratiei în conformitate cu criteriile stabilite prin legea de organizare a profesiei de practician în insolventa, precum şi a atribuţiilor acestuia pentru această perioadă. În vederea desemnarii provizorii a administratorului judiciar, judecatorul-sindic va tine cont de toate ofertele de servicii depuse de practicieni, de cererile în acest sens depuse de creditori şi, după caz, de debitor, dacă cererea introductiva îi aparţine; d) confirmarea, prin încheiere, a administratorului judiciar sau a lichidatorului desemnat de adunarea creditorilor, confirmarea onorariului negociat cu adunarea creditorilor; e) inlocuirea, pentru motive temeinice, prin încheiere, a administratorului judiciar sau a lichidatorului; f) judecarea cererilor de a i se ridica debitorului dreptul de a-şi mai conduce activitatea; g) judecarea cererilor de atragere a raspunderii membrilor organelor de conducere care au contribuit la ajungerea debitorului în insolventa, potrivit art. 138, sesizarea organelor de cercetare penala în legătură cu savarsirea infracţiunilor prevăzute la art. 143-147; h) judecarea acţiunilor introduse de administratorul judiciar sau de lichidator pentru anularea unor acte frauduloase şi a unor constituiri ori transferuri cu caracter patrimonial, anterioare deschiderii procedurii; i) judecarea contestatiilor debitorului, ale comitetului creditorilor ori ale oricarei persoane interesate împotriva masurilor luate de administratorul judiciar sau de lichidator; j) admiterea şi confirmarea planului de reorganizare sau, după caz, de lichidare, după votarea lui de către creditori; k) solutionarea cererii administratorului judiciar sau a comitetului creditorilor de intrerupere a procedurii de reorganizare judiciara şi de intrare în faliment; l) solutionarea contestatiilor formulate la rapoartele administratorului judiciar sau ale lichidatorului; m) judecarea actiunii în anularea hotărârii adunarii creditorilor; n) pronuntarea hotărârii de inchidere a procedurii. (2) Atribuţiile judecatorului-sindic sunt limitate la controlul judecătoresc al activităţii administratorului judiciar şi/sau al lichidatorului şi la procesele şi cererile de natura judiciara aferente procedurii insolventei. Atribuţiile manageriale apartin administratorului judiciar ori lichidatorului sau, în mod excepţional, debitorului, dacă acestuia nu i s-a ridicat dreptul de a-şi administra averea. Deciziile manageriale pot fi controlate sub aspectul oportunitatii de către creditori, prin organele acestora.  +  Articolul 12 (1) Hotărârile judecatorului-sindic sunt definitive şi executorii. Ele pot fi atacate separat cu recurs. (2) Dispozitiile art. 24 alin. 1 din Codul de procedură civila privind incompatibilitatea nu sunt aplicabile judecatorului-sindic care pronunţă succesiv hotărâri în acelasi dosar, cu excepţia situaţiei rejudecarii, după casarea hotărârii în recurs.  +  Secţiunea a 3-a Adunarea creditorilor. Comitetul creditorilor  +  Articolul 13 (1) Adunarea creditorilor va fi convocata şi prezidata de administratorul judiciar sau, după caz, de lichidator, dacă legea sau judecatorul-sindic nu dispune altfel; secretariatul sedintelor adunarilor creditorilor este în sarcina administratorului judiciar sau, după caz, a lichidatorului. (2) Creditorii cunoscuti vor fi convocati de administratorul judiciar sau de lichidator în cazurile prevăzute expres de lege şi ori de cate ori este necesar. (3) Adunarea creditorilor va putea fi convocata şi de comitetul creditorilor sau la cererea creditorilor detinand creante în valoare de cel puţin 30% din valoarea totala a acestora.  +  Articolul 14 (1) Convocarea creditorilor va trebui sa cuprindă ordinea de zi a sedintei. (2) Orice deliberare asupra unei chestiuni necuprinse în convocare este nula, cu excepţia cazului în care la sedinta participa titularii tuturor creanţelor. (3) Creditorii pot fi reprezentati în adunare prin împuterniciţi cu procura speciala autentica sau, în cazul creditorilor bugetari şi al celorlalte persoane juridice, cu delegatie semnata de conducatorul unităţii. (4) Dacă legea nu interzice în mod expres, creditorii vor putea vota şi prin corespondenta. Scrisoarea prin care se exprima votul, semnata de creditor, semnatura fiind legalizata de notarul public ori certificata şi atestata de către un avocat, sau inscrisul în format electronic, caruia i s-a incorporat, atasat ori asociat semnatura electronică extinsa, bazata pe un certificat calificat valabil, poate fi comunicata prin orice mijloace şi înregistrată la administratorul judiciar/lichidator, cu cel puţin 5 zile înainte de data fixata pentru exprimarea votului. (5) La sedintele adunarii creditorilor vor putea participa 2 delegaţi ai salariatilor debitorului, votand pentru creantele reprezentand salariile şi alte drepturi banesti. (6) Deliberarile şi hotărârile adunarii creditorilor vor fi cuprinse într-un proces-verbal, care va fi semnat de preşedintele sedintei, membrii comitetului creditorilor, precum şi de administratorul judiciar sau de lichidator, după caz. Procesul-verbal va fi depus, prin grija administratorului judiciar/lichidatorului, la dosarul cauzei, în termen de doua zile lucratoare de la data adunarii creditorilor. (7) Hotărârea adunarii creditorilor poate fi desfiintata de judecatorul-sindic pentru nelegalitate, la cererea creditorilor care au votat împotriva luării hotărârii respective şi au facut să se consemneze aceasta în procesul-verbal al adunarii, precum şi la cererea creditorilor indreptatiti sa participe la procedura insolventei, care au lipsit motivat de la sedinta adunarii creditorilor.  +  Articolul 15 (1) Cu excepţia cazurilor în care legea cere o majoritate speciala, sedintele adunarii creditorilor vor avea loc în prezenta titularilor de creante insumand cel puţin 30% din valoarea totala a creanţelor împotriva averii debitorului şi un numar de membri ai comitetului creditorilor care reprezinta majoritatea simpla a acestora, iar deciziile adunarii creditorilor se adoptă cu votul titularilor unei majoritati, prin valoare, a creanţelor prezente. (2) Calculul valorii totale a creanţelor prevăzute la alin. (1) împotriva averii debitorului se va determina prin raportare la urmatoarele criterii: a) ulterior afisarii tabelului preliminar şi până la afisarea tabelului definitiv, valoarea creanţelor verificate şi acceptate de administratorul judiciar, astfel cum reiese din cuprinsul tabelului preliminar; b) ulterior afisarii tabelului definitiv şi până la confirmarea unui plan de reorganizare, astfel cum reiese din cuprinsul tabelului definitiv; c) ulterior confirmarii planului de reorganizare şi până la afisarea tabelului definitiv consolidat, astfel cum reiese din planul de reorganizare confirmat; d) ulterior afisarii tabelului definitiv consolidat, astfel cum reiese din cuprinsul acestuia. (3) Planul de reorganizare va fi supus votului adunarii creditorilor, în condiţiile prevăzute la art. 101.  +  Articolul 16 (1) Judecatorul-sindic va desemna, în raport cu proportiile cazului, un comitet format din 3-7 creditori dintre cei cu creante garantate, bugetare şi chirografare cele mai mari, prin valoare. (2) Desemnarea se va face, prin încheiere, după intocmirea tabelului preliminar de creante. (3) Pentru necesitatile procedurii, judecatorul-sindic va desemna, pe baza propunerii creditorilor, un presedinte al comitetului creditorilor. Comitetul creditorilor va fi citat în persoana presedintelui astfel desemnat, iar în lipsa, prin oricare dintre membrii comitetului creditorilor. (4) În cadrul primei şedinţe a adunarii creditorilor, acestia vor putea alege un comitet format din 3 sau 5 creditori dintre cei cu creante garantate şi cei chirografari, dintre primii 20 de creditori în ordinea valorii, care se ofera voluntar; comitetul astfel desemnat va inlocui comitetul desemnat anterior de judecatorul-sindic. (5) Dacă nu se va obtine majoritatea necesară, se va menţine comitetul desemnat anterior de judecatorul-sindic. La propunerea administratorului judiciar sau a celorlalţi membri ai comitetului creditorilor, judecatorul-sindic va consemna, prin încheiere, modificarea componentei acestuia, astfel încât criteriile prevăzute la alin. (4) să fie respectate în toate fazele procedurii. (6) În cursul derularii procedurii, judecatorul-sindic va putea cere asistenţa comitetului creditorilor sau a unui delegat al acestuia.  +  Articolul 17 (1) Comitetul creditorilor are urmatoarele atribuţii: a) sa analizeze situaţia debitorului şi sa faca recomandari adunarii creditorilor cu privire la continuarea activităţii debitorului şi la planurile de reorganizare propuse; b) sa negocieze cu administratorul judiciar sau cu lichidatorul care doreste să fie desemnat de către creditori în dosar condiţiile numirii şi sa recomande adunarii creditorilor astfel de numiri; c) sa ia cunoştinţa despre rapoartele intocmite de administratorul judiciar sau de lichidator, să le analizeze şi, dacă este cazul, sa faca contestatii la acestea; d) sa intocmeasca rapoarte, pe care să le prezinte adunarii creditorilor, privind masurile luate de administratorul judiciar sau de lichidator şi efectele acestora şi sa propuna, motivat, şi alte măsuri; e) să solicite, în temeiul art. 47 alin. (5), ridicarea dreptului de administrare al debitorului; f) să introducă acţiuni pentru anularea unor transferuri cu caracter patrimonial, facute de debitor în dauna creditorilor, atunci când astfel de acţiuni nu au fost introduse de administratorul judiciar sau de lichidator. (2) Comitetul creditorilor se intruneste lunar şi, la cererea administratorului judiciar sau a lichidatorului, după caz, ori a cel puţin 2 dintre membrii săi, ori de cate ori este necesar. (3) Deliberarile comitetului creditorilor vor avea loc în prezenta administratorului judiciar/lichidatorului şi vor fi consemnate într-un proces-verbal, care va retine pe scurt conţinutul deliberarilor, precum şi hotărârile luate. (4) Deciziile comitetului creditorilor se iau cu majoritatea simpla din totalul numarului de membri ai acestuia. (5) Dacă un membru al comitetului creditorilor se afla, datorita interesului propriu, în conflict de interese cu interesul concursual al creditorilor participanti la procedura, acesta se va abtine de la vot. (6) Împotriva acţiunilor, masurilor şi deciziilor luate de comitetul creditorilor orice creditor poate formula contestaţie la adunarea creditorilor, după ce, în prealabil, a sesizat comitetul creditorilor cu privire la masurile contestate, iar solutia adoptata de acesta nu raspunde intereselor creditorului.  +  Secţiunea a 4-a Administratorul special  +  Articolul 18 (1) După deschiderea procedurii, adunarea generală a acţionarilor/asociatilor debitorului, persoana juridica, va desemna, pe cheltuiala acestora, un reprezentant, persoana fizica sau juridica, administrator special, care să reprezinte interesele societatii şi ale acestora şi sa participe la procedura, pe seama debitorului. După ridicarea dreptului de administrare, debitorul este reprezentat de administratorul judiciar/lichidator care îi conduce şi activitatea comerciala, iar mandatul administratorului special va fi redus la a reprezenta interesele acţionarilor/asociatilor. (2) Administratorul special are urmatoarele atribuţii: a) exprima intentia debitorului de a propune un plan, potrivit art. 28 alin. (1) lit. h), coroborat cu art. 33 alin. (2); b) participa, în calitate de reprezentant al debitorului, la judecarea acţiunilor prevăzute la art. 79 şi 80; c) formuleaza contestatii în cadrul procedurii reglementate de prezenta lege; d) propune un plan de reorganizare; e) administreaza activitatea debitorului, sub supravegherea administratorului judiciar, după confirmarea planului; f) după intrarea în faliment, participa la inventar, semnand actul, primeste raportul final şi bilantul de inchidere şi participa la sedinta convocata pentru solutionarea obiectiunilor şi aprobarea raportului; g) primeste notificarea inchiderii procedurii.  +  Secţiunea a 5-a Administratorul judiciar  +  Articolul 19 (1) Practicienii în insolventa interesati vor depune la dosar o ofertă de preluare a pozitiei de administrator judiciar în dosarul respectiv, la care vor anexa dovada calităţii de practician în insolventa şi o copie de pe poliţa de asigurare profesionala. În oferta, practicianul în insolventa interesat va putea arata şi disponibilitatea de timp şi de resurse umane, precum şi experienta generală sau specifică necesare preluării dosarului şi bunei administrari a cazului. În cazul în care nu exista nici o astfel de oferta, judecatorul-sindic va desemna provizoriu, până la prima adunare a creditorilor, un practician în insolventa ales în mod aleatoriu din Tabloul U.N.P.I.R. (2) La recomandarea comitetului creditorilor, în cadrul primei şedinţe a adunarii creditorilor sau ulterior, creditorii care deţin cel puţin 50% din valoarea totala a creanţelor pot decide desemnarea unui administrator judiciar/lichidator, stabilindu-i şi remuneratia. În cazul în care remuneratia se va achita din fondul constituit conform prevederilor art. 4, aceasta va fi stabilita de către judecatorul-sindic, pe baza criteriilor stabilite prin legea privind profesia de practician în insolventa. Creditorii pot decide sa confirme administratorul judiciar sau lichidatorul desemnat provizoriu de către judecatorul-sindic. (3) Creditorii pot contesta, pe motive de nelegalitate, decizia prevăzută la alin. (2), în termen de 3 zile, la judecatorul-sindic care va solutiona, de urgenta şi deodata, toate contestaţiile printr-o încheiere prin care va desemna administratorul judiciar/lichidatorul propus de creditori sau, după caz, va solicita adunarii creditorilor desemnarea unui alt administrator judiciar/lichidator. (4) Dacă în termenul stabilit la alin. (3) decizia adunarii creditorilor nu este contestata, judecatorul-sindic, prin încheiere, va desemna administratorul judiciar propus de creditori, dispunand totodata încetarea atribuţiilor administratorului judiciar provizoriu pe care l-a desemnat prin sentinta de deschidere a procedurii. (5) Administratorul judiciar, persoana fizica sau persoana juridica, inclusiv reprezentantul acesteia, trebuie să aibă calitatea de practician în insolventa, potrivit legii.-------------Alin. (6) al art. 19 a fost abrogat de alin. (1) al art. 77 din ORDONANŢA DE URGENŢĂ nr. 86 din 8 noiembrie 2006, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 944 din 22 noiembrie 2006.-------------Alin. (7) al art. 19 a fost abrogat de alin. (1) al art. 77 din ORDONANŢA DE URGENŢĂ nr. 86 din 8 noiembrie 2006, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 944 din 22 noiembrie 2006. (8) Înainte de desemnarea sa, administratorul judiciar trebuie să faca dovada ca este asigurat pentru raspundere profesionala, prin subscrierea unei polite de asigurare valabile, care să acopere eventualele prejudicii cauzate în indeplinirea atribuţiilor sale. Riscul asigurat trebuie să reprezinte consecinţa activităţii administratorului judiciar pe perioada exercitarii calităţii sale. (9) Este interzis administratorului judiciar, sub sancţiunea revocarii din functie şi a repararii eventualelor prejudicii cauzate, sa diminueze, în mod direct sau indirect, valoarea sumei asigurate prin contractul de asigurare.  +  Articolul 20 (1) Principalele atribuţii ale administratorului judiciar, în cadrul prezentei legi, sunt: a) examinarea situaţiei economice a debitorului şi a documentelor depuse conform prevederilor art. 28 şi 35 şi intocmirea unui raport prin care să propuna fie intrarea în procedura simplificata, fie continuarea perioadei de observatie în cadrul procedurii generale şi supunerea acelui raport judecatorului-sindic, într-un termen stabilit de acesta, dar care nu va putea depăşi 30 de zile de la desemnarea administratorului judiciar; b) examinarea activităţii debitorului şi intocmirea unui raport amanuntit asupra cauzelor şi imprejurarilor care au dus la aparitia stării de insolventa, cu menţionarea persoanelor cărora le-ar fi imputabila, şi asupra existentei premiselor angajarii raspunderii acestora, în condiţiile art. 138, precum şi asupra posibilităţii reale de reorganizare efectiva a activităţii debitorului ori a motivelor care nu permit reorganizarea şi supunerea acelui raport judecatorului-sindic, într-un termen stabilit de acesta, dar care nu va putea depăşi 60 de zile de la desemnarea administratorului judiciar; c) intocmirea actelor prevăzute la art. 28 alin. (1), în cazul în care debitorul nu şi-a indeplinit obligaţia respectiva inauntrul termenelor legale, precum şi verificarea, corectarea şi completarea informaţiilor cuprinse în actele respective, când acestea au fost prezentate de debitor; d) elaborarea planului de reorganizare a activităţii debitorului, în functie de cuprinsul raportului prevăzut la lit. a) şi în condiţiile şi termenele prevăzute la art. 94; e) supravegherea operaţiunilor de gestionare a patrimoniului debitorului; f) conducerea integrală, respectiv în parte, a activităţii debitorului, în acest ultim caz cu respectarea precizarilor exprese ale judecatorului-sindic cu privire la atribuţiile sale şi la condiţiile de efectuare a plăţilor din contul averii debitorului; g) convocarea, prezidarea şi asigurarea secretariatului sedintelor adunarii creditorilor sau ale acţionarilor, asociatilor ori membrilor debitorului persoana juridica; h) introducerea de acţiuni pentru anularea actelor frauduloase incheiate de debitor în dauna drepturilor creditorilor, precum şi a unor transferuri cu caracter patrimonial, a unor operaţiuni comerciale incheiate de debitor şi a constituirii unor garantii acordate de acesta, susceptibile a prejudicia drepturile creditorilor; i) sesizarea de urgenta a judecatorului-sindic în cazul în care constata că nu exista bunuri în averea debitorului ori ca acestea sunt insuficiente pentru a acoperi cheltuielile administrative; j) menţinerea sau denuntarea unor contracte incheiate de debitor; k) verificarea creanţelor şi, atunci când este cazul, formularea de obiectiuni la acestea, precum şi intocmirea tabelelor creanţelor; l) incasarea creanţelor; urmarirea incasarii creanţelor referitoare la bunurile din averea debitorului sau la sumele de bani transferate de către debitor înainte de deschiderea procedurii; formularea şi susţinerea acţiunilor în pretentii pentru incasarea creanţelor debitorului, pentru aceasta putand angaja avocati; m) cu condiţia confirmarii de către judecatorul-sindic, incheierea de tranzactii, descarcarea de datorii, descarcarea fidejusorilor, renuntarea la garantii reale; n) sesizarea judecatorului-sindic în legătură cu orice problema care ar cere o solutionare de către acesta. (2) Judecatorul-sindic poate stabili administratorului judiciar, prin încheiere, orice alte atribuţii în afara celor stabilite la alin. (1), cu excepţia celor prevăzute de lege în competenţa exclusiva a acestuia.  +  Articolul 21 (1) La fiecare termen de continuare a procedurii, administratorul judiciar va prezenta judecatorului-sindic un raport cuprinzand descrierea modului în care şi-a indeplinit atribuţiile, precum şi o justificare a cheltuielilor efectuate cu administrarea procedurii sau a altor cheltuieli efectuate din fondurile existente în averea debitorului. Baza de raportare este luna întreaga, raportul putand cuprinde mai multe luni. (2) Debitorul persoana fizica, administratorul special al debitorului persoana juridica, oricare dintre creditori, precum şi orice altă persoană interesata pot face contestaţie împotriva masurilor luate de administratorul judiciar. (3) Contestaţia trebuie să fie înregistrată în termen de 5 zile de la depunerea raportului prevăzut la alin. (1). (4) Judecatorul-sindic va solutiona contestaţia, în termen de 10 zile de la inregistrarea ei, în camera de consiliu, cu citarea contestatorului, a administratorului judiciar şi a comitetului creditorilor, putand, la cererea contestatorului, sa suspende executarea masurii contestate.  +  Articolul 22 (1) În cazul în care un practician în insolventa desemnat refuza numirea, acesta are obligaţia de a notifica instanţa, în termen de 5 zile de la comunicarea sentintei de numire. Judecatorul-sindic va sanctiona cu amendă judiciara de la 500 lei (RON) la 1.000 lei (RON) necomunicarea în termen a refuzului, fără motive temeinice. În acest caz sunt aplicabile dispozitiile art. 19. Prevederile prezentului articol sunt aplicabile şi în situaţia prevăzută la art. 34. (2) În orice stadiu al procedurii, judecatorul-sindic, din oficiu sau la cererea comitetului creditorilor, îl poate inlocui pe administratorul judiciar, prin încheiere motivata, pentru motive temeinice. Incheierea de inlocuire se pronunţă în camera de consiliu, de urgenta, cu citarea administratorului judiciar şi a comitetului creditorilor. (3) Judecatorul-sindic va sanctiona administratorul judiciar cu amendă judiciara de la 1.000 lei (RON) la 5.000 lei (RON) în cazul în care acesta, din culpa sau cu rea-credinta, nu îşi indeplineste sau indeplineste cu intarziere atribuţiile prevăzute de lege sau stabilite de judecatorul-sindic. (4) Dacă prin fapta prevăzută la alin. (3) administratorul judiciar a cauzat un prejudiciu, judecatorul-sindic va putea, la cererea oricarei părţi interesate, sa îl oblige pe administratorul judiciar la acoperirea prejudiciului produs. (5) În cazul amenzilor şi al despăgubirii prevăzute la alin. (1), (3) şi, respectiv la alin. (4), urmeaza a se aplică în mod corespunzător dispozitiile art. 108^4 şi 108^5 din Codul de procedură civila.  +  Articolul 23În vederea indeplinirii atribuţiilor sale, administratorul judiciar va putea desemna persoane de specialitate. Numirea şi nivelul remuneratiilor acestor persoane vor fi supuse aprobării comitetului creditorilor, cu excepţia cazurilor în care va fi stabilit ca acestea vor fi achitate din fondul constituit conform art. 4.  +  Secţiunea a 6-a Lichidatorul  +  Articolul 24 (1) În cazul în care dispune trecerea la faliment, judecatorul-sindic va desemna un lichidator, aplicandu-se, în mod corespunzător, dispozitiile art. 19, 21, 22, 23 şi ale art. 102 alin. (5). (2) Atribuţiile administratorului judiciar inceteaza la momentul stabilirii atribuţiilor lichidatorului de către judecatorul-sindic. (3) Poate fi desemnat lichidator şi administratorul judiciar desemnat anterior.  +  Articolul 25Principalele atribuţii ale lichidatorului, în cadrul prezentei legi, sunt: a) examinarea activităţii debitorului asupra caruia se initiaza procedura simplificata în raport cu situaţia de fapt şi intocmirea unui raport amanuntit asupra cauzelor şi imprejurarilor care au dus la insolventa, cu menţionarea persoanelor cărora le-ar fi imputabila şi a existentei premiselor angajarii raspunderii acestora în condiţiile art. 138, şi supunerea acelui raport judecatorului-sindic într-un termen stabilit de acesta, dar care nu va putea depăşi 60 de zile de la desemnarea lichidatorului, dacă un raport cu acest obiect nu fusese întocmit anterior de administratorul judiciar; b) conducerea activităţii debitorului; c) introducerea de acţiuni pentru anularea actelor frauduloase incheiate de debitor în dauna drepturilor creditorilor, precum şi a unor transferuri cu caracter patrimonial, a unor operaţiuni comerciale incheiate de debitor şi a constituirii unor garantii acordate de acesta, susceptibile a prejudicia drepturile creditorilor; d) aplicarea sigiliilor, inventarierea bunurilor şi luarea masurilor corespunzătoare pentru conservarea lor; e) menţinerea sau denuntarea unor contracte incheiate de debitor; f) verificarea creanţelor şi, atunci când este cazul, formularea de obiectiuni la acestea, precum şi intocmirea tabelelor creanţelor; g) urmarirea incasarii creanţelor din averea debitorului, rezultate din transferul de bunuri sau de sume de bani efectuat de acesta inaintea deschiderii procedurii, incasarea creanţelor; formularea şi susţinerea acţiunilor în pretentii pentru incasarea creanţelor debitorului, pentru aceasta putand angaja avocati; h) primirea plăţilor pe seama debitorului şi consemnarea lor în contul averii debitorului; i) vanzarea bunurilor din averea debitorului, în conformitate cu prevederile prezentei legi; j) incheierea de tranzactii, descarcarea de datorii, descarcarea fidejusorilor, renuntarea la garantii reale sub condiţia confirmarii de către judecatorul-sindic; k) sesizarea judecatorului-sindic cu orice problema care ar cere o solutionare de către acesta; l) orice alte atribuţii stabilite prin încheiere de către judecatorul-sindic.  +  Capitolul III Procedura  +  Secţiunea 1 Cererile introductive  +  Articolul 26 (1) Procedura va începe pe baza unei cereri introduse la tribunal de către debitor sau de către creditori, precum şi de orice alte persoane sau institutii prevăzute expres de lege. (2) Comisia Naţionala a Valorilor Mobiliare introduce cerere împotriva entitatilor reglementate şi supravegheate de aceasta care, potrivit datelor de care dispune, indeplinesc criteriile prevăzute de dispozitiile legale speciale pentru iniţierea procedurii prevăzute de prezenta lege.§.1. Cererea debitorului  +  Articolul 27 (1) Debitorul aflat în stare de insolventa este obligat sa adreseze tribunalului o cerere pentru a fi supus dispoziţiilor prezentei legi, în termen de maximum 30 de zile de la aparitia stării de insolventa. (2) Va putea sa adreseze tribunalului o cerere pentru a fi supus dispoziţiilor prezentei legi şi debitorul în cazul caruia aparitia stării de insolventa este iminenta. (3) Cererile persoanelor juridice vor fi semnate de persoanele care, potrivit actelor constitutive sau statutelor, au calitatea de a le reprezenta. (4) Introducerea prematura, cu rea-credinta, de către debitor a unei cereri de deschidere a procedurii atrage raspunderea patrimoniala a debitorului persoana fizica sau juridica, pentru prejudiciile pricinuite.  +  Articolul 28 (1) Cererea debitorului trebuie să fie însoţită de urmatoarele acte: a) bilantul certificat de către administrator şi cenzor/auditor, balanta de verificare pentru luna precedenta datei înregistrării cererii de deschidere a procedurii; b) o lista completa a tuturor bunurilor debitorului, incluzând toate conturile şi băncile prin care debitorul îşi ruleaza fondurile; pentru bunurile grevate se vor menţiona datele din registrele de publicitate; c) o lista a numelor şi a adreselor creditorilor, oricum ar fi creantele acestora: certe sau sub condiţie, lichide ori nelichide, scadente sau nescadente, necontestate ori contestate, aratandu-se suma, cauza şi drepturile de preferinta; d) o lista cuprinzand plăţile şi transferurile patrimoniale efectuate de debitor în cele 120 de zile anterioare înregistrării cererii introductive; e) o lista a activităţilor curente pe care intenţionează să le desfăşoare în perioada de observatie; f) contul de profit şi pierdere pe anul anterior depunerii cererii; g) o lista a membrilor grupului de interes economic sau, după caz, a asociatilor cu raspundere nelimitata, pentru societăţile în nume colectiv şi cele în comandita; h) o declaratie prin care debitorul îşi arata intentia de intrare în procedura simplificata sau de reorganizare, conform unui plan, prin restructurarea activităţii ori prin lichidarea, în tot sau în parte, a averii, în vederea stingerii datoriilor sale; dacă aceasta declaratie nu va fi depusa până la expirarea termenului stabilit la alin. (2), se prezuma ca debitorul este de acord cu iniţierea procedurii simplificate; i) o descriere sumara a modalitatilor pe care le are în vedere pentru reorganizarea activităţii; j) o declaratie pe propria raspundere, autentificata la notar ori certificata de un avocat, sau un certificat de la registrul societatilor agricole ori, după caz, oficiul registrului comerţului în a cărui raza teritoriala se afla domiciliul profesional/sediul social, din care să rezulte dacă a mai fost supus procedurii prevăzute de prezenta lege într-un interval de 5 ani anterior formulării cererii introductive; k) o declaratie pe propria raspundere autentificata de notar sau certificata de avocat, din care să rezulte că nu a fost condamnat definitiv pentru fals ori pentru infractiuni prevăzute în Legea concurentei nr. 21/1996 şi ca administratorii, directorii şi/sau asociaţii nu au fost condamnati definitiv pentru bancruta frauduloasa, gestiune frauduloasa, abuz de incredere, inselaciune, delapidare, marturie mincinoasa, infractiuni de fals ori infractiuni prevăzute în Legea nr. 21/1996, în ultimii 5 ani anteriori deschiderii procedurii; l) un certificat de admitere la tranzactionare pe o piaţa reglementata a valorilor mobiliare sau a altor instrumente financiare emise. (2) Dacă debitorul nu dispune, la momentul înregistrării cererii, de vreuna dintre informaţiile prevăzute la alin. (1) lit. a)-f) şi h), va putea inregistra acea informatie la tribunal în termen de 10 zile; dacă nu o va face, cererea sa va fi considerata o recunoastere a stării de insolventa a patrimoniului sau, caz în care judecatorul-sindic va pronunţă o sentinta de intrare în procedura simplificata, conform art. 1 alin. (2) lit. c) sau d).  +  Articolul 29 (1) În cazul unei cereri introduse de o societate în nume colectiv sau în comandita, acea cerere nu va fi considerata ca fiind facuta şi de asociaţii cu raspundere nelimitata ori, în condiţiile art. 31-33, şi împotriva lor. (2) O cerere introdusa de un asociat cu raspundere nelimitata ori împotriva acestuia pentru datoriile sale va fi fără efecte juridice cu privire la societatea în nume colectiv sau în comandita din care face parte. (3) Prevederile alin. (1) şi (2) se aplică, în mod corespunzător, în privinta cererilor introduse de grupurile de interes economic sau de membrii acestora.  +  Articolul 30Nu pot formula o cerere de reorganizare judiciara debitorii, persoane juridice, care în ultimii 5 ani, precedenti hotărârii de deschidere a procedurii, au mai fost supuşi unei astfel de proceduri.§.2. Cererile creditorilor  +  Articolul 31 (1) Orice creditor indreptatit să solicite deschiderea procedurii prevăzute de prezenta lege împotriva unui debitor prezumat în insolventa poate introduce o cerere introductiva, în care va preciza: a) cuantumul şi temeiul creantei; b) existenta unei garantii reale, constituite de către debitor sau instituite potrivit legii; c) existenta unor măsuri asiguratorii asupra bunurilor debitorului; d) declaratia privind eventuala intentie de a participa la reorganizarea debitorului, caz în care va trebui sa precizeze, cel puţin la nivel de principiu, modalitatea în care înţelege sa participe la reorganizare. (2) Creditorul va anexa documentele justificative ale creantei şi ale actelor de constituire de garantii. (3) Dacă între momentul înregistrării cererii de către un creditor şi cel al judecarii acestei cereri sunt formulate cereri de către alti creditori împotriva aceluiasi debitor, tribunalul va verifica, din oficiu, la data înregistrării, existenta dosarului pe rol, va dispune conexarea acestora şi va stabili indeplinirea condiţiilor prevăzute la alin. (1) referitoare la cuantumul minim al creanţelor, în raport cu valoarea însumată a creanţelor tuturor creditorilor care au formulat cereri şi cu respectarea valorii-prag prevăzute de prezenta lege. (4) Dacă exista o cerere de deschidere a procedurii insolventei formulata de către debitor şi una sau mai multe cereri formulate de creditori, nesolutionate inca, toate cererile de deschidere a procedurii se conexeaza la cererea formulata de debitor. (5) Dacă s-a deschis o procedură într-un dosar, celelalte eventuale dosare aflate pe rol, cu acelasi obiect, vor fi conexate la acelasi dosar.  +  Secţiunea a 2-a Deschiderea procedurii şi efectele deschiderii procedurii  +  Articolul 32 (1) Dacă cererea debitorului corespunde condiţiilor prevăzute la art. 27, judecatorul-sindic va pronunţă o încheiere de deschidere a procedurii generale, iar dacă prin declaratia facuta conform art. 28 alin. (1) lit. h) debitorul îşi arata intentia de a intră în procedura simplificata sau nu depune documentele prevăzute la art. 28 alin. (1) lit. a)-f) şi h) la termenul prevăzut la art. 28 alin. (2) ori se încadrează în una dintre categoriile prevăzute la art. 1 alin. (2), judecatorul va pronunţă o încheiere de deschidere a procedurii simplificate. (2) Prin incheierea de deschidere a procedurii judecatorul-sindic va dispune administratorului judiciar sau, după caz, lichidatorului să efectueze notificarile prevăzute la art. 61. În cazul în care, în termen de 15 zile de la notificare, creditorii se opun deschiderii procedurii, judecatorul-sindic va tine, în termen de 10 zile, o sedinta la care vor fi citati administratorul judiciar, debitorul şi creditorii care se opun deschiderii procedurii, în urma careia va solutiona, deodata, printr-o sentinta, toate opozitiile. Admitand opozitia, judecatorul-sindic va putea pastra deschisa procedura insolventei, cu consecinţa calificarii cererii debitorului de deschidere a procedurii ca fiind prematura, sau va putea revoca incheierea de deschidere a procedurii. Deschiderea ulterioară a procedurii, la cererea debitorului sau a creditorilor, nu va putea modifica data aparitiei stării de insolventa. Reaua-credinta a debitorului trebuie dovedita de creditorul care se opune la deschiderea procedurii insolventei.  +  Articolul 33 (1) În termen de 48 de ore de la inregistrarea cererii creditorului indreptatit să solicite deschiderea procedurii insolventei, judecatorul-sindic va comunică cererea, în copie, debitorului. (2) În termen de 10 zile de la primirea copiei, debitorul trebuie fie sa conteste, fie sa recunoasca existenta stării de insolventa. Dacă debitorul contesta starea de insolventa, iar contestaţia sa este ulterior respinsa, el nu va mai avea dreptul să solicite reorganizarea judiciara. (3) La cererea debitorului, judecatorul-sindic îi poate obliga pe creditorii care au introdus cererea sa consemneze, în termen de 15 zile, la o banca, o cautiune de cel mult 10% din valoarea creanţelor. Cautiunea va fi restituita creditorilor, dacă cererea lor va fi admisa. Dacă cererea va fi respinsa, cautiunea va fi folosita pentru a acoperi pagubele suferite de debitori. Dacă nu este consemnata în termen cautiunea, cererea introductiva va fi respinsa. (4) Dacă judecatorul-sindic stabileste ca debitorul este în stare de insolventa, îi va respinge contestaţia şi va deschide, printr-o sentinta, procedura generală, situaţie în care un plan de reorganizare poate fi formulat numai de către administratorul judiciar sau de către creditorii detinand împreună sau separat minimum 20% din valoarea masei credale şi numai dacă acestia îşi exprima intentia de a depune un plan în termenul prevăzut la art. 59 alin. (1), respectiv la art. 60 alin. (2). (5) Dacă judecatorul-sindic stabileste ca debitorul nu este în stare de insolventa, respinge cererea creditorilor, care va fi considerata ca lipsita de orice efect chiar de la inregistrarea ei. (6) Dacă debitorul nu contesta, în termenul prevăzut la alin. (2), ca ar fi în stare de insolventa şi îşi exprima intentia de a-şi reorganiza activitatea, judecatorul-sindic va da o sentinta de deschidere a procedurii generale. În cazul în care, din declaratia debitorului, facuta până la data pronuntarii sentintei, rezultă ca acesta se încadrează în una dintre categoriile prevăzute la art. 1 alin. (2) sau a mai beneficiat de reorganizare în ultimii 5 ani anteriori deschiderii procedurii, judecatorul-sindic va pronunţă o sentinta de deschidere a procedurii simplificate. (7) Prin sentinta de deschidere a procedurii, judecatorul-sindic va dispune administratorului judiciar sau lichidatorului, după caz, să efectueze notificarile prevăzute la art. 61.  +  Articolul 34Prin sentinta de deschidere a procedurii generale, judecatorul-sindic va desemna un administrator judiciar, iar în cazul deschiderii procedurii simplificate va desemna un lichidator provizoriu. Desemnarea se va face în conformitate cu prevederile art. 11 alin. (1) lit. c), coroborat cu cele ale art. 19 alin. (1).  +  Articolul 35În termen de 10 zile de la deschiderea procedurii, potrivit prevederilor art. 33 alin. (4) sau (6), debitorul este obligat să depună la dosarul cauzei actele şi informaţiile prevăzute la art. 28 alin. (1).  +  Articolul 36De la data deschiderii procedurii se suspenda de drept toate actiunile judiciare sau extrajudiciare pentru realizarea creanţelor asupra debitorului sau bunurilor sale.  +  Articolul 37În vederea aplicarii prevederilor art. 36, prin sentinta de deschidere a procedurii judecatorul-sindic va dispune comunicarea acesteia către instantele judecătorești în a caror jurisdictie se afla sediul debitorului declarat la registrul comerţului şi tuturor băncilor unde debitorul are deschise conturi.  +  Articolul 38Orice furnizor de servicii - electricitate, gaze naturale, apa, servicii telefonice sau altele asemenea - nu are dreptul, în perioada de observatie şi în perioada de reorganizare, sa schimbe, sa refuze ori sa intrerupa temporar un astfel de serviciu către debitor sau către averea debitorului, în cazul în care acesta are calitatea de consumator captiv, potrivit legii.  +  Articolul 39 (1) Creditorul titular al unei creante garantate cu ipoteca, gaj sau alta garantie reala mobiliara ori drept de retentie de orice fel poate solicita judecatorului-sindic ridicarea suspendarii prevăzute la art. 36 cu privire la creanta sa şi valorificarea imediata, în cadrul procedurii, cu aplicarea corespunzătoare a dispoziţiilor art. 116-118 şi cu condiţia achitarii din pret a cheltuielilor prevăzute la art. 121 alin. (1) pct. 1, a bunului asupra caruia poarta garantia sau dreptul de retentie, în una dintre urmatoarele situaţii:A. atunci când valoarea obiectului garantiei, determinata de un evaluator conform standardelor internationale de evaluare, este pe deplin acoperita de valoarea totala a creanţelor şi a părţilor de creante garantate cu acel obiect: a) obiectul garantiei nu prezinta o importanţa determinanta pentru reusita planului de reorganizare propus; b) obiectul garantiei face parte dintr-un ansamblu functional, iar prin desprinderea şi vanzarea lui separata, valoarea bunurilor rămase nu se diminueaza;B. atunci când nu exista o protecţie corespunzătoare a creantei garantate în raport cu obiectul garantiei, din cauza: a) diminuarii valorii obiectului garantiei sau existentei unui pericol real ca aceasta sa sufere o diminuare apreciabila; b) diminuarii valorii părţii garantate dintr-o creanta cu rang inferior, ca urmare a acumularii dobanzilor, majorarilor şi penalitatilor de orice fel la o creanta garantata cu rang superior; c) lipsei unei asigurări a obiectului garantiei împotriva riscului pieirii sau deteriorării. (2) În cazurile prevăzute la alin. (1) lit. B, judecatorul-sindic va putea respinge cererea de ridicare a suspendarii formulata de creditor, dacă administratorul judiciar/debitorul propune în schimb adoptarea uneia sau mai multor măsuri menite să ofere protecţie corespunzătoare creantei garantate a creditorului, precum: a) efectuarea de plati periodice în favoarea creditorului pentru acoperirea diminuarii valorii obiectului garantiei ori a valorii părţii garantate dintr-o creanta cu rang inferior; b) efectuarea de plati periodice în favoarea creditorului pentru satisfacerea dobanzilor, majorarilor şi penalitatilor de orice fel şi, respectiv, pentru reducerea capitalului creantei sub cota de diminuare a valorii obiectului garantiei ori a valorii părţii garantate dintr-o creanta cu rang inferior; c) novatia obligaţiei de garantie prin constituirea unei garantii suplimentare, reale sau personale ori prin substituirea obiectului garantiei cu un alt obiect. (3) Reclamantul, intr-o cerere de ridicare a suspendarii, trebuie să faca dovada faptului prevăzut la alin. (1) lit. A.b), ramanand debitorului/administratorului sau altei părţi interesate sarcina producerii dovezii contrare şi, respectiv, a celorlalte elemente.  +  Articolul 40Deschiderea procedurii suspenda orice termene de prescriptie a acţiunilor prevăzute la art. 36.  +  Articolul 41 (1) Nici o dobânda, majorare sau penalitate de orice fel ori cheltuiala, numita generic accesorii, nu va putea fi adăugată creanţelor nascute anterior datei deschiderii procedurii. (2) Prin excepţie de la alin. (1), creantele garantate se inscriu în tabelul definitiv şi/sau în tabelul definitiv consolidat, după caz, la valoarea garantiilor, evaluata în conformitate cu art. 39 alin. (1) lit. A, dar nu mai mult decat valoarea totala a creantei garantate de acea garantie. La distributia pretului garantiei, creditorul garantat va fi indreptatit sa calculeze accesoriile la creanta garantata până cel mult la data vanzarii bunului, cu condiţia ca preţul bunului să fie corespunzător mai mare decat valoarea initial evaluata. În cazul în care preţul va fi inferior valorii evaluate, la distribuţie se va ajusta corespunzător raportul dintre partea garantata şi cea negarantata a creantei. (3) În cazul în care se confirma un plan de reorganizare, dobanzile, majorarile ori penalitatile de orice fel sau cheltuielile accesorii la oblibaţiile nascute ulterior datei deschiderii procedurii generale se achită în conformitate cu actele din care rezultă şi cu prevederile programului de plati. În cazul în care planul esueaza, prevederile alin. (1) şi (2) se aplică corespunzător pentru calculul accesoriilor cuprinse în programul de plati, la data intrarii în faliment. (4) Nici o dobânda, majorare sau penalitate de orice fel ori cheltuiala, numita generic accesorii, nu va putea fi adăugată creanţelor nascute ulterior datei deschiderii atât a procedurii simplificate, cat şi a celei generale, în cazul în care nici un plan de reorganizare nu este confirmat.  +  Articolul 42 (1) După ce s-a dispus deschiderea procedurii potrivit art. 33, este interzis administratorilor debitorilor, persoane juridice, sub sancţiunea nulitatii, sa instraineze, fără acordul judecatorului-sindic, actiunile ori părţile lor sociale sau de interes deţinute de debitorul care face obiectul acestei proceduri. (2) Judecatorul-sindic va dispune indisponibilizarea acţiunilor ori a părţilor sociale sau de interes, potrivit alin. (1), în registrele speciale de evidenta ori în conturile înregistrate electronic.  +  Articolul 43 (1) Ca urmare a deschiderii procedurii şi până la data confirmarii planului de reorganizare, actiunile societatilor emitente, în sensul Legii nr. 297/2004 privind piaţa de capital, cu modificările şi completările ulterioare, se suspenda de la tranzactionare cu incepere de la data primirii comunicarii de către Comisia Naţionala a Valorilor Mobiliare. (2) La data primirii de către Comisia Naţionala a Valorilor Mobiliare a comunicarii privind intrarea în procedura falimentului intervine retragerea valorilor mobiliare de pe piaţa reglementata pe care acestea se tranzactioneaza.  +  Articolul 44Debitorul are obligaţia de a pune la dispoziţie administratorului judiciar sau, după caz, lichidatorului toate informaţiile cerute de acesta, precum şi toate informaţiile apreciate ca necesare, cu privire la activitatea şi averea sa, precum şi lista cuprinzand plăţile şi transferurile patrimoniale facute de el în cele 120 de zile anterioare deschiderii procedurii.  +  Articolul 45 (1) După ramanerea irevocabila a hotărârii de deschidere a procedurii toate actele şi corespondenta emise de debitor, administratorul judiciar sau lichidator vor cuprinde, în mod obligatoriu şi cu caractere vizibile, în limbile română, engleza şi franceza, menţiunea în insolventa, în insolvency, en procedure collective. (2) După intrarea în reorganizare judiciara sau faliment, actele şi corespondenta vor purta, în condiţiile prevăzute la alin. (1), menţiunea în reorganizare judiciara, în judicial reorganisation, en redressement sau, după caz, în faliment, în bankruptcy, en faillite. După intrarea în procedura simplificata se va face, de asemenea, menţiunea în faliment, în bankruptcy, en faillite. (3) Prejudiciile suferite de tertii de buna-credinta, ca urmare a nerespectarii obligaţiei debitorului menţionate la alin. (1) şi (2), vor fi reparate în mod exclusiv de persoanele care au incheiat actele ca reprezentanti legali ai debitorului, fără a fi atinsa averea debitorului.  +  Articolul 46 (1) În afară de cazurile prevăzute la art. 49 sau de cele autorizate de judecatorul-sindic, toate actele, operaţiunile şi plăţile efectuate de debitor ulterior deschiderii procedurii sunt nule. (2) Debitorul şi/sau, după caz, administratorul judiciar sunt obligati sa intocmeasca şi sa pastreze o lista cuprinzand toate încasările, plăţile şi compensarile efectuate după deschiderea procedurii, cu precizarea naturii şi valorii acestora şi a datelor de identificare a cocontractantilor.  +  Articolul 47 (1) Deschiderea procedurii ridica debitorului dreptul de administrare - constand în dreptul de a-şi conduce activitatea, de a-şi administra bunurile din avere şi de a dispune de acestea -, dacă acesta nu şi-a declarat, în condiţiile art. 28 alin. (1) lit. h) sau, după caz, art. 33 alin. (6), intentia de reorganizare. (2) Cu excepţia cazurilor prevăzute expres de lege, prevederile alin. (1) sunt aplicabile şi bunurilor pe care debitorul le-ar dobandi ulterior deschiderii procedurii. (3) Judecatorul-sindic va putea ordona ridicarea, în tot sau în parte, a dreptului de administrare al debitorului odata cu desemnarea unui administrator judiciar, indicand totodata şi condiţia de exercitare a conducerii debitorului de către acesta. (4) Dreptul de administrare al debitorului inceteaza de drept la data la care se dispune începerea falimentului. (5) Creditorii, comitetul creditorilor ori administratorul judiciar pot oricand adresa judecatorului-sindic o cerere de a se ridica debitorului dreptul de administrare, având ca justificare pierderile continue din averea debitorului sau lipsa probabilitatii de realizare a unui plan rational de activitate. (6) Judecatorul-sindic va examina, în termen de 15 zile, cererea prevăzută la alin. (5), intr-o sedinta la care vor fi citati administratorul judiciar, comitetul creditorilor şi administratorul special. (7) De la data intrarii în faliment, debitorul va putea desfăşura doar activităţile ce sunt necesare derularii operaţiunilor lichidarii.  +  Articolul 48 (1) Prin sentinta sau, după caz, incheierea având drept efect ridicarea dreptului de administrare, judecatorul-sindic va da dispozitii tuturor băncilor la care debitorul are disponibil în conturi sa nu dispună de acestea fără un ordin al administratorului judiciar/lichidatorului. (2) Incalcarea dispoziţiilor judecatorului-sindic, menţionate la alin. (1), atrage raspunderea băncilor pentru prejudiciul creat, precum şi o amenda judiciara de la 4.000 lei (RON) la 10.000 lei (RON).  +  Articolul 49 (1) Pe perioada de observatie, debitorul va putea sa continue desfăşurarea activităţilor curente şi poate efectua plati către creditorii cunoscuti, care se încadrează în condiţiile obisnuite de exercitare a activităţii curente, după cum urmeaza: a) sub supravegherea administratorului judiciar, dacă debitorul a facut o cerere de reorganizare, în sensul art. 28 alin. (1) lit. h), şi nu i-a fost ridicat dreptul de administrare; b) sub conducerea administratorului judiciar, dacă debitorului i s-a ridicat dreptul de administrare. (2) Actele, operaţiunile şi plăţile care depasesc condiţiile menţionate la alin. (1) vor putea fi autorizate în exercitarea atribuţiilor de supraveghere de administratorul judiciar; acesta va convoca o sedinta a comitetului creditorilor în vederea supunerii spre aprobare a cererii administratorului special, în termen de maximum 5 zile de la data primirii acesteia. (3) În cazul propunerilor de instrainare a bunurilor din averea debitorului grevate de garantii, se va ţine seama de prevederile art. 39 referitoare la acordarea unei protectii corespunzătoare creantei garantate.  +  Articolul 50Dacă la data deschiderii procedurii un act juridic nu devenise opozabil tertilor, inscrierile, transcrierile, intabularile şi orice alte formalitati specifice necesare acestui scop, efectuate după data deschiderii procedurii, sunt fără efect faţă de masa creditorilor, cu excepţia cazului în care cererea sau sesizarea, legal formulata, a fost primita de instanţa, autoritatea ori institutia competenţa cel mai tarziu în ziua premergatoare hotărârii de deschidere a procedurii.  +  Articolul 51 (1) Orice transfer, indeplinire a unei obligaţii, exercitare a unui drept, act sau fapt realizat în temeiul unor contracte financiare calificate, precum şi orice acord de compensare bilaterala sunt valabile, pot fi executate şi/sau opuse unui cocontractant insolvent ori unui garant insolvent al unui cocontractant, fiind recunoscute ca baza de inscriere a creantei în procedurile prevăzute de prezenta lege. (2) Singura obligaţie, dacă exista în cuprinsul contractului, ca urmare a realizării unui netting în condiţiile prevăzute de un contract financiar calificat, a unei părţi la contract va fi aceea de a presta (echivalentul) obligaţia (suma de plată sau obligaţie de a face) neta rezultata în urma nettingului către cocontractantul sau. (3) Singurul drept, dacă exista în cuprinsul contractului, ca urmare a realizării unui netting în condiţiile prevăzute de un contract financiar calificat, a unei părţi la contract va fi acela de a primi (echivalentul) dreptul (suma de plată sau obligaţie de a face) net care rezultă în urma nettingului de la cocontractantul sau. (4) Nici o atributie conferita prin prezenta lege unui organ care aplica procedura insolventei nu va împiedica încetarea contractului financiar calificat şi/sau accelerarea indeplinirii obligaţiilor de plată ori indeplinirii obligaţiilor de a face sau a realizării unui drept în baza unuia ori a mai multor contracte financiare calificate, având ca temei un acord de netting, aceste puteri fiind limitate la suma neta rezultata în urma aplicarii acordului de netting. (5) Cu excepţia dovedirii intentiei frauduloase a debitorului în sensul art. 80 alin. (1) lit. g), nici un lichidator sau, după caz, nici o instanţa judecătorească nu poate împiedica, cere anularea ori decide desfacerea unor operaţiuni cu instrumente financiare derivate, inclusiv ducerea la indeplinire a unui acord de netting, realizate în baza unui contract financiar calificat.  +  Articolul 52Deschiderea procedurii de insolventa nu afectează dreptul unui creditor de a invoca compensarea creantei sale cu cea a debitorului asupra sa, atunci când condiţiile prevăzute de lege în materie de compensare legala sunt indeplinite la data deschiderii procedurii.  +  Articolul 53Bunurile instrainate de administratorul judiciar sau de lichidator, în exercitiul atribuţiilor sale prevăzute de prezenta lege, sunt dobandite libere de orice sarcini, precum ipoteci, garantii reale mobiliare sau drepturi de retentie, de orice fel, ori măsuri asiguratorii.  +  Articolul 54 (1) Administratorul judiciar va întocmi şi va supune judecatorului-sindic, în termenul stabilit de acesta, care nu va putea depăşi 30 de zile de la desemnarea sa, un raport prin care să propuna fie intrarea în procedura simplificata, fie continuarea perioadei de observatie din procedura generală. (2) Raportul va indica dacă debitorul se încadrează în criteriile prevăzute la art. 1 alin. (2) şi, în consecinţa, trebuie supus procedurii simplificate prevăzute de prezenta lege, caz în care va cuprinde documentele doveditoare şi propunerea de intrare în faliment în procedura simplificata. Administratorul judiciar va notifica propunerea de intrare în faliment prin procedura simplificata creditorilor care au depus cerere introductiva şi debitorului, prin administratorul special, depunand la instanţa, odata cu cererea, dovada indeplinirii procedurii de notificare. (3) Judecatorul-sindic va supune propunerea prevăzută la alin. (2), privind intrarea în faliment a debitorului, în procedura simplificata, dezbaterii părţilor intr-o sedinta publică care va avea loc în maximum 20 de zile de la primirea raportului administratorului judiciar. (4) În cadrul sedintei de judecată prevăzute la alin. (3), judecatorul-sindic, după ascultarea părţilor interesate, va da o sentinta prin care va aproba sau va respinge, după caz, concluziile raportului supus dezbaterii. (5) În cazul aprobării raportului prevăzut la alin. (4), judecatorul-sindic va decide, prin aceeasi sentinta, intrarea în faliment a debitorului, în condiţiile art. 107 alin. (1) lit. D.  +  Articolul 55Ulterior intrarii în procedura simplificata, în cazul în care documentele prevăzute la art. 28 alin. (1) lit. b)-e) şi i) nu sunt prezentate de către debitor, lichidatorul desemnat va reconstitui, în măsura posibilului, acele documente, cheltuielile astfel efectuate urmand a fi suportate din averea debitorului.  +  Articolul 56Pentru celeritatea procedurii de insolventa, în condiţiile art. 1 alin. (2) lit. c) sau d) instanţa poate stabili, pentru creditorul care a solicitat deschiderea procedurii de insolventa sau administratorul judiciar desemnat, indatoriri în ceea ce priveste prezentarea probelor cu inscrisuri, relatii scrise, poate solicita la interogatoriu persoanele identificate ca facand parte din administratia societatii, poate solicita asistenţa şi concursul acestora la efectuarea actelor de procedura, precum şi orice alte demersuri necesare solutionarii cauzei.  +  Articolul 57Atunci când la sediul înregistrat în registrul comerţului debitorul nu mai desfăşoară activitate, iar creditorul care a introdus cererea de deschidere a procedurii nu cunoaste un alt sediu, punct de lucru de desfăşurare a activităţii, şi după ascultarea raportului administratorului judiciar, prevăzut la art. 54, prin care se constată că debitorul se găseşte în una dintre categoriile prevăzute la art. 1 alin. (2) lit. c) sau d), comunicarea, notificarea oricărui act de procedura faţă de debitor, inclusiv a celor privind deschiderea procedurii, se va efectua numai prin Buletinul procedurilor de insolventa.  +  Articolul 58În aplicarea prevederilor art. 54-57, administratorul judiciar va solicita relatii privind sediul social al societatii şi date privind administratia societatii, relatii privind bunurile patrimoniale şi documentele privind activitatea societatii de la autorităţile care deţin sau ar putea să deţină informaţiile solicitate.  +  Articolul 59 (1) Administratorul judiciar sau, după caz, lichidatorul, în cazul procedurii simplificate, va întocmi şi va supune judecatorului-sindic, în termenul stabilit de judecatorul-sindic, dar care nu va putea depăşi 60 de zile de la desemnarea sa, un raport asupra cauzelor şi imprejurarilor care au dus la aparitia insolventei debitorului, cu menţionarea persoanelor cărora le-ar fi imputabila. (2) În cazul în care debitorul nu se încadrează în criteriile prevăzute la art. 1 alin. (2), raportul va indica dacă exista o posibilitate reala de reorganizare efectiva a activităţii debitorului ori, după caz, motivele care nu permit reorganizarea şi, în acest caz, va propune intrarea în faliment. (3) În cazul în care, prin raportul sau, administratorul judiciar arata ca activitatea debitorului poate fi redresata pe baza unui plan de reorganizare judiciara, acesta va trebui sa precizeze dacă recomanda ca planul de reorganizare să fie cel propus de debitor, dacă, la cererea debitorului, colaboreaza la intocmirea acelui plan ori dacă intenţionează sa propuna un alt plan singur sau împreună cu unul ori mai mulţi creditori. (4) Propunerea privind intrarea în faliment a debitorului, în procedura generală prevăzută la alin. (2), va fi supusă aprobării adunarii generale a creditorilor la prima sedinta a acesteia. (5) În cazul în care raportul administratorului judiciar va face propunerea de intrare în faliment, judecatorul-sindic va dispune, în termen de 3 zile de la primirea raportului, publicarea unui anunt referitor la raport în Buletinul procedurilor de insolventa, cu indicarea datei adunarii creditorilor, într-un termen de maximum 10 zile de la expirarea termenului prevăzut la art. 62 alin. (1) lit. e), la care va supune votului adunarii creditorilor propunerea administratorului judiciar şi punctul de vedere al comitetului creditorilor asupra acesteia. (6) Administratorul judiciar va asigura posibilitatea consultării raportului prevăzut la alin. (1) la sediul sau, pe cheltuiala solicitantului. O copie de pe raport va fi depusa la grefa tribunalului şi la registrul comerţului sau, după caz, la registrul în care este înmatriculat debitorul şi va fi comunicata debitorului.  +  Articolul 60 (1) În cadrul sedintei adunarii generale a creditorilor prevăzute la art. 59 alin. (4), administratorul judiciar îi va informa pe creditorii prezenţi despre voturile valabile primite în scris cu privire la propunerea de intrare în faliment a debitorului în procedura generală. (2) Adunarea generală a creditorilor va aproba propunerea administratorului judiciar, prevăzută la art. 59 alin. (2), prin votul titularilor a cel puţin două treimi din creantele prezente la vot. Indiferent de rezultatul votului, propunerea nu va fi aprobata în cazul în care unul sau mai mulţi creditori, detinand împreună peste 20% din creantele cuprinse în tabelul preliminar de creante, îşi anunta intentia de a depune, în termenul legal, un plan de reorganizare a debitorului. (3) În cazul aprobării de către adunarea generală a creditorilor a propunerii administratorului judiciar prevăzute la art. 59 alin. (2), judecatorul-sindic va decide, prin sentinta, intrarea în faliment a debitorului, în condiţiile art. 107 alin. (1) lit. D. (4) Prevederile alin. (1)-(3) nu se aplică pentru raportul prevăzut la art. 59 alin. (2), în cazul în care, până la data sedintei adunarii generale a creditorilor de aprobare a raportului prevăzut la alin. (1), a fost admis un plan de reorganizare de către judecatorul-sindic.  +  Secţiunea a 3-a Primele măsuri  +  Articolul 61 (1) În urma deschiderii procedurii, administratorul judiciar va trimite o notificare tuturor creditorilor menţionaţi în lista depusa de debitor în conformitate cu art. 28 alin. (1) lit. c) ori, după caz, în condiţiile art. 32 alin. (2), debitorului şi oficiului registrului comerţului sau, după caz, registrului societatilor agricole ori altor registre unde debitorul este înmatriculat/înregistrat, pentru efectuarea menţiunii. (2) Dacă creditorii cu sediul sau cu domiciliul în strainatate au reprezentanti în tara, notificarea va fi trimisa acestora din urma. (3) Notificarea prevăzută la alin. (1) se realizează conform prevederilor Codului de procedura civila şi se va publică, totodata, pe cheltuiala averii debitorului, într-un ziar de larga circulatie şi în Buletinul procedurilor de insolventa.  +  Articolul 62 (1) Notificarea va cuprinde: a) termenul limita de depunere, de către creditori, a opozitiilor la sentinta de deschidere a procedurii, pronunţată ca urmare a cererii formulate de debitor, în condiţiile art. 32 alin. (1), precum şi termenul de solutionare a opozitiilor, care nu va depăşi 10 zile de la data expirarii termenului de depunere a acestora; b) termenul limita pentru inregistrarea cererii de admitere a creanţelor asupra averii debitorului, care va fi de maximum 60 de zile de la deschiderea procedurii, precum şi cerinţele pentru ca o creanta înregistrată să fie considerata valabila; c) termenul de verificare a creanţelor, de intocmire, afisare şi comunicare a tabelului preliminar de creante, care nu va depăşi 30 de zile pentru procedura generală sau, respectiv, 15 zile, în cazul procedurii simplificate, de la expirarea termenului prevăzut la lit. b); d) termenul de definitivare a tabelului creanţelor, care nu va depăşi 30 de zile în cazul procedurii generale şi, respectiv, 15 zile în cazul procedurii simplificate, de la expirarea termenului corespunzător fiecarei proceduri, prevăzut la lit. c); e) locul, data şi ora primei şedinţe a adunarii generale a creditorilor, care va avea loc în maximum 5 zile de la expirarea termenului prevăzut la lit. c). (2) În functie de circumstantele cauzei şi pentru motive temeinice, judecatorul-sindic va putea hotari o majorare a termenelor prevăzute la alin. (1) lit. b), c) şi d) cu maximum 30, 15, respectiv 15 zile.  +  Articolul 63Dacă debitorul are bunuri supuse transcriptiei, inscriptiei sau înregistrării în registrele de publicitate, administratorul judiciar/lichidatorul va trimite instanţelor, autorităţilor ori instituţiilor care ţin aceste registre o copie de pe sentinta de deschidere a procedurii, spre a se face menţiune.  +  Articolul 64 (1) Cu excepţia salariatilor ale caror creante vor fi înregistrate de administratorul judiciar conform evidentelor contabile, toţi ceilalti creditori, ale caror creante sunt anterioare datei de deschidere a procedurii, vor depune cererea de admitere a creanţelor în termenul fixat în sentinta de deschidere a procedurii; cererile de creante vor fi înregistrate într-un registru, care se va pastra la grefa tribunalului. (2) Prevederile alin. (1) se aplică, în mod corespunzător, titularilor de acţiuni la purtator. (3) Cererea de admitere a creanţelor trebuie facuta chiar dacă acestea nu sunt stabilite printr-un titlu. (4) Creantele nescadente sau sub condiţie la data deschiderii procedurii vor fi admise provizoriu la masa credala şi vor fi indreptatite sa participe la distribuiri de sume în măsura ingaduita de prezenta lege. (5) Sunt considerate sub condiţie şi acele creante care pot fi valorificate împotriva debitorului numai după executarea unui codebitor principal.  +  Articolul 65 (1) Cererea va cuprinde: numele/denumirea creditorului, domiciliul/sediul, suma datorata, temeiul creantei, precum şi menţiuni cu privire la eventualele drepturi de preferinta sau garantii. (2) La cerere vor fi anexate documentele justificative ale creantei şi ale actelor de constituire de garantii. (3) Posesorii de titluri de valoare la ordin sau la purtator pot solicita administratorului judiciar restituirea titlurilor originale şi pastrarea la dosar a unor copii certificate de acesta. Administratorul judiciar va face menţiunea pe original despre prezentarea acestora. Originalele vor fi prezentate din nou la orice repartitie de sume între creditori, precum şi la exercitarea votului în adunarea generală a creditorilor.  +  Articolul 66 (1) Toate creantele vor fi supuse procedurii de verificare prevăzute de prezenta lege, cu excepţia creanţelor constatate prin titluri executorii. (2) Nu sunt supuse acestei proceduri creantele bugetare rezultand dintr-un titlu executoriu necontestat în termenele prevăzute de legi speciale. (3) Toate creantele prezentate pentru a fi admise şi înregistrate la grefa tribunalului vor fi prezumate valabile şi corecte dacă nu sunt contestate de către debitor, administratorul judiciar sau creditori.  +  Articolul 67 (1) Administratorul judiciar va proceda de îndată la verificarea fiecarei cereri şi a documentelor depuse şi va efectua o cercetare amanuntita pentru a stabili legitimitatea, valoarea exacta şi prioritatea fiecarei creante. (2) În vederea indeplinirii atributiei prevăzute la alin. (1), administratorul judiciar va putea solicita explicatii de la debitor, va putea sa poarte discutii cu fiecare creditor, solicitandu-i, dacă considera necesar, informaţii şi documente suplimentare.  +  Articolul 68Creantele negarantate şi părţile negarantate ale creanţelor garantate care nu sunt scadente la data înregistrării cererii de admitere vor fi inscrise în tabelul de creante cu întreaga lor valoare, însă, în cursul falimentului, orice distribuire de suma pentru astfel de creante se va face cu respectarea dispoziţiilor art. 125.  +  Articolul 69 (1) Creantele constand în obligaţii care nu au fost calculate în valoare monetara sau a caror valoare este supusă modificarii vor fi calculate de către administratorul judiciar/lichidator şi inscrise în tabelul de creante cu valoarea nominala pe care o aveau la data deschiderii procedurii. Judecatorul-sindic va decide asupra oricarei contestatii împotriva calculului facut de administrator pentru astfel de creante. (2) Creantele exprimate sau consolidate în valută vor fi înregistrate la valoarea lor în lei, la cursul Băncii Naţionale a României existent la data deschiderii procedurii.  +  Articolul 70O creanta a unui creditor cu mai mulţi debitori solidari va fi înscrisă în toate tabelele de creante ale debitorilor cu valoarea nominala, până va fi complet acoperita. Nici o reducere a sumei creantei prevăzute în tabelul de creante nu va fi facuta în vreunul dintre tabelele de creante ale debitorilor, până ce creditorul nu a fost deplin satisfacut, în numerar sau în bunuri. Dacă totalul sumelor distribuite creditorului, în toate actiunile cu debitorii, va depăşi totalul sumei care îi este datorata, acesta va trebui sa restituie sumele primite în plus, care vor fi reinscrise ca fonduri în averea debitorilor, proportional cu sumele pe care fiecare dintre debitori le-a platit peste ceea ce era datorat.  +  Articolul 71 (1) Un creditor care, înainte de inregistrarea unei cereri de admitere, a primit o plata parţială pentru creanta sa de la un codebitor sau de la un fidejusor al debitorului poate avea creanta înscrisă în tabelul de creante numai pentru partea pe care nu a incasat-o inca. (2) Un codebitor sau un fidejusor, care este indreptatit la restituire ori la despăgubire din partea debitorului pentru suma plătită, va fi trecut în tabelul de creante cu suma pe care a platit-o creditorului. În acest caz, creditorul comun are dreptul de a cere sa i se plateasca, până la achitarea integrală a creantei sale, cota cuvenita codebitorului sau fidejusorului, ramanand creditor al acestuia doar pentru suma neachitata. (3) Codebitorul sau fidejusorul debitorului, care pentru asigurarea regresului sau are asupra bunurilor acestuia un drept de garantie, concura la masa credala, pentru a face posibila realizarea garantiei sale, dar preţul obţinut din vanzarea bunurilor grevate va fi atribuit creditorului, scazandu-se din suma ce este datorata.  +  Articolul 72 (1) Ca rezultat al verificărilor facute, administratorul judiciar/lichidatorul va întocmi şi va inregistra la tribunal un tabel preliminar cuprinzand toate creantele împotriva averii debitorului, precizand ca sunt: chirografare, garantate, cu prioritati, sub condiţie sau nescadente şi aratand pentru fiecare numele/denumirea creditorului, suma solicitata de creditor şi suma acceptata de administratorul judiciar. (2) La creantele garantate se vor arata titlul din care izvoraste garantia, rangul acesteia şi motivele pentru care creantele au fost trecute parţial în tabel sau au fost inlaturate. (3) Tabelul preliminar de creante va fi, totodata, afisat de grefa la usa instanţei, intocmindu-se în acest sens un proces-verbal de afisare, şi va fi comunicat debitorului. După afisare, creditorii inscrisi în tabelul preliminar de creante pot participa la adunările creditorilor. (4) Odata cu afisarea tabelului, administratorul judiciar/lichidatorul va trimite de îndată notificari creditorilor, ale caror creante sau drepturi de preferinta au fost trecute parţial în tabelul preliminar de creante sau inlaturate, precizand totodata şi motivele.  +  Articolul 73 (1) Debitorul, creditorii şi orice altă parte interesata vor putea sa formuleze contestatii cu privire la creantele şi drepturile de preferinta trecute de administratorul judiciar/lichidator în tabelul preliminar de creante. (2) Contestaţiile trebuie depuse la tribunal cu cel puţin 10 zile înainte de data stabilita, prin sentinta de deschidere a procedurii, pentru definitivarea tabelului de creante atât în procedura generală, cat şi în procedura simplificata. (3) La termenul stabilit prin sentinta de deschidere a procedurii pentru definitivarea tabelului de creante, judecatorul-sindic va solutiona deodata, printr-o singura sentinta, toate contestaţiile, chiar dacă pentru solutionarea unora ar fi nevoie de administrare de probe; în acest din urmă caz, judecatorul-sindic poate să admita, în tot sau în parte, creantele, în mod provizoriu, la masa credala, atât în ceea ce priveste deliberarile, cat şi repartitiile. (4) Dacă se admite creanta fără dreptul de preferinta pretins, aceasta va participa la repartitiile sumelor obtinute din valorificarea bunurilor negrevate de garantii. (5) Din sumele care s-ar obtine din valorificarea bunurilor supuse dreptului de preferinta contestat se va consemna partea ce s-ar cuveni acelei creante.  +  Articolul 74 (1) După ce toate contestaţiile la creante au fost solutionate, administratorul judiciar/lichidatorul va inregistra, de îndată, la tribunal şi va avea grija să fie afisat la sediul acestuia tabelul definitiv al tuturor creanţelor împotriva averii debitorului, aratand suma, prioritatea şi situaţia - garantata sau negarantata - a fiecarei creante. (2) După inregistrarea tabelului definitiv, numai titularii creanţelor înregistrate în tabelul definitiv pot sa participe la votul asupra planului de reorganizare sau la orice repartitii de sume în caz de faliment în procedura simplificata.  +  Articolul 75 (1) După expirarea termenului de depunere a contestatiilor, prevăzut la art. 73 alin. (2), şi până la închiderea procedurii, orice parte interesata poate face contestaţie împotriva trecerii unei creante sau a unui drept de preferinta în tabel definitiv de creante, în cazul descoperirii existentei unui fals, dol sau unei erori esentiale care au determinat admiterea creantei sau a dreptului de preferinta, precum şi în cazul descoperirii unor titluri hotaratoare şi până atunci necunoscute. (2) Judecarea contestaţiei se va face de judecatorul-sindic, după citarea contestatorului, a creditorului care detine creanta contestata, dacă acesta nu este chiar contestatorul, a administratorului judiciar/lichidatorului, a membrilor comitetului creditorilor şi a oricarei alte părţi interesate, după caz. (3) Până la judecarea irevocabila a contestaţiei, judecatorul-sindic va putea declara creanta sau dreptul de preferinta contestat ca admis numai provizoriu.  +  Articolul 76 (1) Cu excepţia cazului în care notificarea deschiderii procedurii s-a facut cu incalcarea dispoziţiilor art. 7, titularul de creante anterioare deschiderii procedurii, care nu depune cererea de admitere a creanţelor până la expirarea termenului prevăzut la art. 62 alin. (1) lit. b), este decazut, cat priveste creantele respective, din urmatoarele drepturi:1. dreptul de a participa şi de a vota în cadrul adunarii generale a creditorilor;2. dreptul de a participa la distribuirile de sume în cadrul reorganizarii şi falimentului;3. dreptul de a-şi realiza creantele împotriva debitorului sau a membrilor ori asociatilor cu raspundere nelimitata ai persoanei juridice debitoare, ulterior inchiderii procedurii, sub rezerva ca debitorul sa nu fi fost condamnat pentru bancruta simpla sau frauduloasa ori sa nu i se fi stabilit raspunderea pentru efectuarea de plati ori transferuri frauduloase. (2) Decaderea va putea fi invocata oricand, de orice parte interesata, pe cale de actiune sau excepţie.  +  Secţiunea a 4-a Situaţia unor acte juridice ale debitorului  +  Articolul 77Toate actiunile introduse de administratorul judiciar sau de lichidator în aplicarea dispoziţiilor prezentei legi, inclusiv pentru recuperarea creanţelor, sunt scutite de taxe de timbru.  +  Articolul 78Masurile prevăzute în prezenta secţiune se aplică atât în cazurile de reorganizare judiciara, cat şi în cele de faliment, prevăzute atât de procedura generală, cat şi de cea simplificata.  +  Articolul 79Administratorul judiciar sau, după caz, lichidatorul poate introduce la judecatorul-sindic acţiuni pentru anularea actelor frauduloase incheiate de debitor în dauna drepturilor creditorilor, în cei 3 ani anteriori deschiderii procedurii.  +  Articolul 80 (1) Administratorul judiciar sau, după caz, lichidatorul poate introduce la judecatorul-sindic acţiuni pentru anularea constituirilor ori a transferurilor de drepturi patrimoniale către terti şi pentru restituirea de către acestia a bunurilor transmise şi a valorii altor prestatii executate, realizate de debitor prin urmatoarele acte: a) acte de transfer cu titlu gratuit, efectuate în cei 3 ani anteriori deschiderii procedurii; sunt exceptate sponsorizarile în scop umanitar; b) operaţiuni comerciale în care prestatia debitorului depăşeşte vadit pe cea primita, efectuate în cei 3 ani anteriori deschiderii procedurii; c) acte incheiate în cei 3 ani anteriori deschiderii procedurii, cu intentia tuturor părţilor implicate în acestea de a sustrage bunuri de la urmarirea de către creditori sau de a le leza în orice alt fel drepturile; d) acte de transfer de proprietate către un creditor pentru stingerea unei datorii anterioare sau în folosul acestuia, efectuate în cele 120 de zile anterioare deschiderii procedurii, dacă suma pe care creditorul ar putea sa o obtina în caz de faliment al debitorului este mai mica decat valoarea actului de transfer; e) constituirea ori perfectarea unei garantii reale pentru o creanta care era chirografara, în cele 120 de zile anterioare deschiderii procedurii; f) plăţile anticipate ale datoriilor, efectuate în cele 120 de zile anterioare deschiderii procedurii, dacă scadenta lor fusese stabilita pentru o dată ulterioară deschiderii procedurii; g) actele de transfer sau asumarea de obligaţii efectuate de debitor într-o perioadă de 2 ani anteriori datei deschiderii procedurii, cu intentia de a ascunde/intarzia starea de insolventa ori de a frauda o persoană fizica sau juridica faţă de care era la data efectuării transferului unor operaţiuni cu instrumente financiare derivate, inclusiv ducerea la indeplinire a unui acord de compensare bilaterala (netting), realizate în baza unui contract financiar calificat, ori a devenit ulterior debitor, în sensul prezentei legi. (2) Urmatoarele operaţiuni, incheiate în cei 3 ani anteriori deschiderii procedurii cu persoanele aflate în raporturi juridice cu debitorul, vor putea, de asemenea, să fie anulate şi prestaţiile recuperate, dacă sunt în dauna creditorilor: a) cu un asociat comanditat sau cu un asociat detinand cel puţin 20% din capitalul societatii comerciale ori, după caz, din drepturile de vot în adunarea generală a asociatilor, atunci când debitorul este respectiva societate în comandita, respectiv o societate agricola, în nume colectiv sau cu raspundere limitata; b) cu un membru sau administrator, atunci când debitorul este un grup de interes economic; c) cu un acţionar detinand cel puţin 20% din actiunile debitorului ori, după caz, din drepturile de vot în adunarea generală a acţionarilor, atunci când debitorul este respectiva societate pe acţiuni; d) cu un administrator, director sau un membru al organelor de supraveghere a debitorului, societate cooperativa, societate pe acţiuni cu raspundere limitata sau, după caz, societate agricola; e) cu orice altă persoană fizica ori juridica, detinand o pozitie dominantă asupra debitorului sau a activităţii sale; f) cu un coindivizar asupra unui bun comun.  +  Articolul 81 (1) Actiunea pentru anularea actelor frauduloase incheiate de debitor în dauna creditorilor, precum şi pentru anularea constituirilor sau transferurilor de drepturi patrimoniale, la care se referă art. 79 şi 80, poate fi introdusa de administratorul judiciar/lichidator în termen de un an de la data expirarii termenului stabilit pentru intocmirea raportului prevăzut la art. 20 alin. (1) lit. b), dar nu mai tarziu de 18 luni de la data deschiderii procedurii. (2) Comitetul creditorilor poate introduce la judecatorul-sindic o astfel de actiune, dacă administratorul judiciar/lichidatorul nu o face. (3) Administratorul judiciar/lichidatorul va putea menţine contractele de credit şi va putea, cu acordul cocontractantilor, să le modifice clauzele, astfel încât acestea să asigure echivalenta viitoarelor prestatii ale debitorului. Modificările vor fi supuse aprobării comitetului creditorilor, care va avea în vedere dacă acestea sunt atât în folosul averii debitorului, cat şi în cel al averii creditorilor.  +  Articolul 82Nu se va putea cere anularea unui transfer cu caracter patrimonial, facut de către debitor în cursul desfăşurării normale a activităţii sale curente.  +  Articolul 83 (1) Tertul dobanditor în cadrul unui transfer patrimonial, anulat conform art. 80, va trebui sa restituie averii debitorului bunul transferat sau, dacă bunul nu mai exista, valoarea acestuia de la data transferului efectuat de către debitor. (2) Tertul dobanditor, care a restituit averii debitorului bunul sau valoarea bunului ce-i fusese transferat de către debitor, va avea împotriva averii o creanta de aceeasi valoare, cu condiţia ca tertul sa fi acceptat transferul cu buna-credinta şi fără intentia de a-i împiedica, intarzia ori insela pe creditorii debitorului. În caz contrar, tertul dobanditor pierde creanta sau bunul rezultat din repunerea în situaţia anterioara, în favoarea averii debitorului. Reaua-credinta a tertului dobanditor trebuie dovedita. (3) Tertul dobanditor cu titlu gratuit de buna-credinta va restitui bunurile în starea în care se gasesc, iar în lipsa acestora, va restitui diferenţa de valoare cu care s-a îmbogăţit. În caz de rea-credinta, tertul va restitui, în toate cazurile, întreaga valoare, precum şi fructele percepute.  +  Articolul 84 (1) Administratorul judiciar, lichidatorul sau comitetul creditorilor va putea introduce actiune pentru a recupera de la subdobanditor bunul ori valoarea bunului transferat de către debitor, numai dacă subdobanditorul nu a platit valoarea corespunzătoare a bunului şi cunostea sau trebuia sa cunoasca faptul ca transferul initial este susceptibil de a fi anulat. (2) În cazul în care subdobanditorul este sot, ruda sau afin până la gradul al patrulea inclusiv al debitorului, se prezuma relativ ca acesta a cunoscut imprejurarea prevăzută la alin. (1).  +  Articolul 85 (1) Cererea pentru anularea unui transfer cu caracter patrimonial se va nota, din oficiu, în registrele de publicitate aferente. (2) O persoana obtinand un titlu sau dobandind o garantie ori un alt drept real asupra bunului respectiv după efectuarea unei astfel de notari va avea titlul sau dreptul sau, condiţionat de dreptul de a fi recuperat bunul. (3) Dacă sunt indeplinite condiţiile art. 79 şi 80, se instituie o prezumtie relativa de frauda în dauna creditorilor. Prezumtia poate fi rasturnata de către debitor. Ea nu se extinde la tertul dobanditor sau subdobanditor. (4) Prezumtia de frauda se păstrează şi în cazul în care, prin abuz de drepturi procesuale, debitorul a intarziat momentul deschiderii procedurii pentru a expira termenele la care se referă art. 79 şi 80. (5) Legitimarea procesuala activa în actiunile în anulare reglementate de art. 79 şi 80 aparţine administratorului judiciar şi, respectiv, lichidatorului, iar în cazul prevăzut la art. 81 alin. (2), comitetului creditorilor. (6) Au calitate procesuala pasiva în actiunile în anulare prevăzute la art. 79 şi 80 debitorul şi, după caz, cocontractantul sau. Debitorul va fi citat în calitate de pârât prin administratorul special.  +  Articolul 86 (1) În vederea cresterii la maximum a valorii averii debitorului, administratorul judiciar/lichidatorul poate să menţină sau sa denunte orice contract, inchirierile neexpirate sau alte contracte pe termen lung, atât timp cat aceste contracte nu vor fi fost executate în totalitate ori substantial de către toate părţile implicate. Administratorul judiciar/lichidatorul trebuie să răspundă, în termen de 30 de zile, unei notificari a contractantului, prin care i se cere sa opteze pentru menţinerea ori denuntarea contractului; în lipsa unui astfel de răspuns, administratorul judiciar/lichidatorul nu va mai putea cere executarea contractului, acesta fiind socotit denuntat. (2) În cazul denuntarii unui contract, o actiune pentru despăgubiri poate fi introdusa de către contractant împotriva debitorului. (3) Pe parcursul perioadei de observatie, cu acordul cocontractantilor, administratorul judiciar va putea menţine contractele de credit sau va putea să le modifice clauzele, astfel încât acestea să asigure echivalenta viitoarelor prestatii. Modificările vor fi supuse aprobării comitetului creditorilor, care va verifica dacă ele sunt atât în folosul averii debitorului, cat şi în cel al averii creditorilor. (4) Dacă vânzătorul unui bun imobil a retinut titlul de proprietate până la plata integrală a pretului vanzarii, vanzarea va fi considerata executata de către vânzător şi nu va fi supusă prevederilor alin. (1). (5) Un contract de muncă sau de închiriere, în calitate de locatar, va putea fi denuntat numai cu respectarea termenelor legale de preaviz. (6) Prin derogare de la prevederile Legii nr. 53/2003 - Codul muncii, cu modificările şi completările ulterioare, în procedura simplificata, precum şi în cazul intrarii în faliment în procedura generală, desfacerea contractelor individuale de muncă ale personalului debitoarei se va face de urgenta de către lichidator, fără a fi necesară parcurgerea procedurii de concediere colectiva. Lichidatorul va acorda personalului concediat doar preavizul de 15 zile lucratoare. (7) Intr-un contract prevazand plati periodice din partea debitorului, menţinerea contractului nu îl va obliga pe administratorul judiciar/lichidator sa faca plati restante pentru perioadele anterioare deschiderii procedurii. Pentru astfel de plati pot fi formulate cereri împotriva debitorului.  +  Articolul 87Dacă un bun mobil, vandut debitorului şi neplatit de acesta, era în tranzit la data deschiderii procedurii şi bunul nu se afla inca la dispoziţia debitorului şi nici alte părţi nu au dobândit drepturi asupra lui, atunci vânzătorul îşi poate lua inapoi bunul. În acest caz, toate cheltuielile vor fi suportate de către vânzător şi el va trebui sa restituie debitorului orice avans din pret. Dacă vânzătorul admite ca bunul să fie livrat, el va putea recupera preţul prin înscrierea creantei sale în tabelul de creante. Dacă administratorul judiciar/lichidatorul cere ca bunul să fie livrat, el va trebui sa ia măsuri să se plateasca din averea debitorului intregul pret datorat în baza contractului.  +  Articolul 88Dacă debitorul este parte într-un contract cuprins într-un acord master de netting, prevazand transferul anumitor marfuri, titluri reprezentative ale marfurilor sau active financiare cotate pe o piaţa reglementata de marfuri, servicii şi instrumente financiare derivate, la o anumita data sau într-o perioadă determinata de timp, şi scadenta intervine sau perioada expira după data deschiderii procedurii, se va efectua o operaţiune de compensare bilaterala a tuturor contractelor cuprinse în acordul master de netting respectiv, iar diferenţa rezultata va trebui să fie plătită averii debitorului, dacă aceasta este creditoare, şi va fi înscrisă în tabelul de creante, dacă este o obligaţie a averii debitorului.  +  Articolul 89Dacă un comisionar, care detine titluri pentru bunuri ce urmeaza a fi primite ori pentru marfa, devine subiectul unei cereri introductive, comitentul va fi indreptatit să îşi ia inapoi titlurile ori marfa sau sa ceara ca valoarea lor să fie plătită de comisionar.  +  Articolul 90 (1) Dacă un debitor detine marfa în calitate de consignatar sau orice alt bun care aparţine altuia la data înregistrării cererii introductive, a expirarii termenului pentru contestarea cererii creditorilor de către debitor ori a respingerii contestaţiei debitorului împotriva acestei cereri, proprietarul va avea dreptul să îşi recupereze bunul, în afară de cazul în care debitorul are un drept de garantie valabil asupra bunului. (2) Dacă la una dintre datele menţionate la alin. (1) marfa nu se afla în posesia debitorului şi el nu o poate recupera de la deţinătorul actual, proprietarul va fi indreptatit să aibă creanta înregistrată în tabelul de creante, cu valoarea pe care marfa o avea la acea data. Dacă debitorul se afla în posesia marfii la acea data, dar a pierdut ulterior posesia, proprietarul poate cere ca întreaga valoare a marfii să fie înscrisă în tabelul de creante.  +  Articolul 91Faptul ca un proprietar al unui imobil inchiriat este debitor în prezenta procedura nu va desfiinta contractul de închiriere, în afară de cazul în care chiria nu este inferioara chiriei practicate pe piaţa. Cu toate acestea, administratorul judiciar/lichidatorul poate să refuze să asigure prestarea oricăror servicii datorate de proprietar chiriasului pe timpul inchirierii. În acest caz, chiriasul poate evacua cladirea şi poate să ceara inregistrarea creantei sale în tabel sau poate detine în continuare imobilul, scazand din chiria pe care o plateste costul serviciilor datorate de proprietar. Dacă chiriasul alege sa continue a detine imobilul, nu va fi indreptatit la înscrierea creantei în tabel, ci va avea numai dreptul de a scadea din chiria pe care o plateste costul serviciilor datorate de proprietar.  +  Articolul 92Administratorul judiciar/lichidatorul poate să denunte un contract prin care debitorul s-a obligat să efectueze anumite servicii specializate sau cu caracter strict personal, în afară de cazul în care creditorul accepta efectuarea prestatiei de către o persoană desemnata de administratorul judiciar/lichidator.  +  Articolul 93 (1) Dacă un asociat dintr-o societate agricola, societate în nume colectiv, societate în comandita ori cu raspundere limitata sau actionarul unei societăţi pe acţiuni este debitor intr-o procedură prevăzută de prezenta lege şi dacă implicarea debitorului intr-o astfel de procedura nu atrage dizolvarea acelei societăţi, administratorul/lichidatorul poate cere lichidarea drepturilor debitorului în acea societate, potrivit ultimei situaţii financiare aprobate, sau poate propune ca debitorul să fie pastrat ca asociat, dacă ceilalti asociaţi sunt de acord. (2) Prevederile alin. (1) se aplică, în mod corespunzător, în cazul membrilor societatilor cooperative şi ai grupurilor de interes economic.  +  Secţiunea a 5-a Planul  +  Articolul 94 (1) Urmatoarele categorii de persoane vor putea propune un plan de reorganizare în condiţiile de mai jos: a) debitorul, cu aprobarea adunarii generale a acţionarilor/asociatilor, în termen de 30 de zile de la afisarea tabelului definitiv de creante, cu condiţia formulării, potrivit art. 28, a intentiei de reorganizare, dacă procedura a fost declansata de acesta, şi potrivit art. 33 alin. (6), în cazul în care procedura a fost deschisa ca urmare a cererii unuia sau a mai multor creditori; b) administratorul judiciar, de la data desemnarii sale şi până la implinirea unui termen de 30 de zile de la data afisarii tabelului definitiv de creante, cu condiţia să îşi fi manifestat aceasta intentie până la votarea raportului prevăzut la art. 59 alin. (2); c) unul sau mai mulţi creditori care şi-au anuntat aceasta intentie până la votarea raportului prevăzut la art. 59 alin. (2), detinand împreună cel puţin 20% din valoarea totala a creanţelor cuprinse în tabelul definitiv de creante, în termen de 30 de zile de la data afisarii tabelului definitiv de creante. (2) La cererea oricarei părţi interesate, judecatorul-sindic poate scurta, pentru motive temeinice, perioadele prevăzute la alin. (1). (3) Planul va putea sa prevada fie restructurarea şi continuarea activităţii debitorului, fie lichidarea unor bunuri din averea acestuia, fie o combinaţie a celor două variante de reorganizare. (4) Nu vor putea propune un plan de reorganizare debitorul care, într-un interval de 5 ani anteriori formulării cererilor introductive, a mai fost subiect al procedurii instituite în baza prezentei legi şi nici debitorul care a fost condamnat definitiv pentru falsificare sau pentru infractiuni prevăzute în Legea nr. 21/1996 sau ai cărui administratori, directori şi/sau asociaţi au fost condamnati definitiv pentru: bancruta frauduloasa, gestiune frauduloasa, abuz de incredere, inselaciune, delapidare, marturie mincinoasa, infractiuni de fals ori infractiuni prevăzute în Legea nr. 21/1996, în ultimii 5 ani anteriori deschiderii procedurii. (5) Nerespectarea termenelor prevăzute la alin. (1) conduce la decaderea părţilor respective din dreptul de a depune un plan de reorganizare şi, ca urmare, la trecerea, din dispoziţia judecatorului-sindic, la faliment.  +  Articolul 95 (1) Planul de reorganizare va indica perspectivele de redresare în raport cu posibilitatile şi specificul activităţii debitorului, cu mijloacele financiare disponibile şi cu cererea pieţei faţă de oferta debitorului, şi va cuprinde măsuri concordante cu ordinea publică, inclusiv în ceea ce priveste modalitatea de selecţie, desemnare şi inlocuire a administratorilor şi a directorilor. (2) Planul de reorganizare va cuprinde în mod obligatoriu programul de plată a creanţelor. (3) Executarea planului de reorganizare nu va putea depăşi 3 ani, socotiti de la data confirmarii. (4) La recomandarea administratorului judiciar, după trecerea unui termen de cel mult 18 luni de la confirmarea planului, această perioadă va putea fi extinsa cu cel mult inca o perioadă de un an, dacă propunerea este votata de cel puţin două treimi din creditorii aflati în sold la acea data. (5) Planul de reorganizare va menţiona: a) categoriile de creante care nu sunt defavorizate, în sensul legii; b) tratamentul categoriilor de creante defavorizate; c) dacă şi în ce măsura debitorul, membrii grupului de interes economic, asociaţii din societăţile în nume colectiv şi asociaţii comanditati din societăţile în comandita vor fi descarcati de raspundere; d) ce despăgubiri urmeaza a fi oferite titularilor tuturor categoriilor de creante, în comparatie cu valoarea estimativa ce ar putea fi primita prin distribuire în caz de faliment; valoarea estimativa se va calcula la data propunerii planului. (6) Planul va specifică masurile adecvate pentru punerea sa în aplicare, cum ar fi:A. pastrarea, în intregime sau în parte, de către debitor, a conducerii activităţii sale, inclusiv dreptul de dispoziţie asupra bunurilor din averea sa, cu supravegherea activităţii sale de către administratorul judiciar desemnat în condiţiile legii;B. obtinerea de resurse financiare pentru susţinerea realizării planului şi sursele de provenienţă a acestora;C. transmiterea tuturor sau a unora dintre bunurile averii debitorului către una ori mai multe persoane fizice sau juridice, constituite anterior ori ulterior confirmarii planului;D. fuziunea debitorului, în condiţiile legii;E. lichidarea tuturor sau a unora dintre bunurile averii debitorului, separat ori în bloc, libere de orice sarcini, sau distribuirea acestora către creditorii debitorului, în contul creanţelor pe care acestia le au faţă de averea debitorului;F. lichidarea parţială sau totala a activului debitorului în vederea executarii planului se face potrivit art. 116-120;G. modificarea sau stingerea garantiilor reale, cu acordarea obligatorie, în beneficiul creditorului garantat, a unei garantii sau protectii echivalente, în condiţiile prevăzute la art. 39 alin. (2) lit. c);H. prelungirea datei scadentei, precum şi modificarea ratei dobanzii, a penalitatii sau a oricarei alte clauze din cuprinsul contractului ori a celorlalte izvoare ale obligaţiilor sale;I. modificarea actului constitutiv al debitorului, în condiţiile legii;J. emiterea de titluri de valoare de către debitor sau oricare dintre persoanele menţionate la lit. C şi D, în condiţiile prevăzute de Legea nr. 31/1990, republicată, cu modificările şi completările ulterioare, şi de Legea nr. 297/2004, cu modificările şi completările ulterioare. Pentru înscrierea în plan a unei emisiuni de titluri de valoare este necesar acordul expres, în scris, al creditorului care urmeaza sa primeasca titlurile de valoare emise, acord ce se va da înainte de admiterea planului de către judecatorul-sindic, în conformitate cu prevederile art. 98 alin. (3). Prin excepţie de la prevederile art. 205 alin. (2) din Legea nr. 297/2004, cu modificările şi completările ulterioare, operaţiunile cuprinse la prezenta litera sunt considerate operaţiuni exceptate în sensul art. 205 alin. (1) din legea mentionata mai sus;K. prin derogare de la prevederile lit. J, planul de reorganizare nu poate prevedea conversia creanţelor bugetare în titluri de valoare;L. inserarea în actul constitutiv al debitorului - persoana juridica - sau al persoanelor menţionate la lit. C şi D a unor prevederi: a) de prohibire a emiterii de acţiuni fără drept de vot; b) de determinare, în cazul diferitelor categorii de acţiuni ordinare, a unei distributii corespunzătoare a votului între acestei categorii; c) în cazul categoriilor de acţiuni preferenţiale cu dividend prioritar faţă de alte categorii de acţiuni, de reglementare satisfăcătoare a numirii administratorilor reprezentand categoriile de acţiuni respective în ipoteza neonorarii obligaţiei de plată a dividendelor. (7) Prin derogare de la prevederile Legii nr. 31/1990, republicată, cu modificările şi completările ulterioare, şi ale Legii nr. 297/2004, cu modificările şi completările ulterioare, planul propus de creditori poate prevedea modificarea, fără acordul statutar al membrilor sau asociatilor/acţionarilor debitorului, a actului constitutiv, dacă se indeplinesc cumulativ urmatoarele condiţii: a) planul propus de debitor ofera o recuperare mai redusa a creanţelor debitorului; b) în caz de faliment, membrilor sau asociatilor/ acţionarilor debitorului nu li s-ar cuveni nimic din distribuire; c) membrii sau asociaţii/actionarii debitorului refuza sa participe la planul propus de creditori. (8) Inregistrarea menţiunii în registrul comerţului va fi solicitata de administratorul judiciar pe cheltuiala debitorului, pe baza hotărârii de confirmare a planului de reorganizare, care se va publică în Monitorul Oficial al României, Partea a IV-a.  +  Articolul 96 (1) În vederea administrarii eficiente a procedurii, planul poate desemna o categorie separata de creante, compusa numai din acele creante chirografare care, în sensul art. 49 alin. (1), apartin furnizorilor fără de care activitatea debitorului nu se poate desfăşura şi care nu pot fi inlocuiti. Lista acestor creante trebuie confirmata de administratorul judiciar. (2) Planul va stabili acelasi tratament pentru fiecare creanta din cadrul unei categorii distincte, cu excepţia cazului în care deţinătorul unei creante din categoria respectiva consimte un tratament mai puţin favorabil pentru creanta sa.  +  Articolul 97Nu se considera modificare a creantei sau a condiţiilor de realizare a acesteia situaţia în care planul propus prevede revenirea la condiţiile de realizare a creantei anterioare survenirii evenimentelor care au condus la modificarea condiţiilor respective, cum ar fi neplata uneia sau a mai multor rate scadente ale unui împrumut, la termenele şi în condiţiile stipulate în contract, care conduce la accelerarea platii intregului rest al imprumutului.  +  Articolul 98 (1) Cate o copie de pe planul propus va fi depusa la grefa tribunalului şi la oficiul registrului comerţului sau, după caz, la registrul societatilor agricole şi va fi comunicata debitorului, prin administratorul special, administratorului judiciar şi comitetului creditorilor. (2) Judecatorul-sindic va convoca o sedinta, în termen de 20 de zile de la inregistrarea planului la tribunal, la care vor fi citati cei care au propus planul şi persoanele menţionate la alin. (1) şi în care planul va fi admis sau respins de judecatorul-sindic, după audierea persoanelor citate. (3) Judecatorul-sindic va putea admite un plan propus de părţile legal indreptatite, care contine toate informaţiile prevăzute de prezenta lege. Judecatorul-sindic poate să ceara unui practician în insolventa să îşi exprime o opinie privind posibilitatea de realizare a planului, înainte de admiterea lui. (4) Dacă au fost exprimate mai multe intentii de depunere a unor planuri de reorganizare, judecatorul-sindic va fixa un termen maxim până la care acestea pot fi depuse, cu respectarea dispoziţiilor art. 74 alin. (2), astfel încât votarea planurilor admise să se faca în aceeasi sedinta a adunarii generale a creditorilor.  +  Articolul 99 (1) După admiterea planului, judecatorul-sindic va dispune administratorului judiciar convocarea adunarii generale a creditorilor şi a debitorului într-un termen cuprins între 20 şi 25 de zile, dar nu mai înainte de afisarea tabelului definitiv de creante. (2) Judecatorul-sindic va dispune administratorului judiciar, în termen de 5 zile de la admitere, publicarea unui anunt referitor la propunerea planului în Buletinul procedurilor de insolventa, cu indicarea celui care l-a propus, a datei când se va vota cu privire la plan şi a faptului ca este admisibila votarea prin corespondenta, precum şi a datei de confirmare a planului, care nu va depăşi 15 zile de la data exprimarii votului asupra planului. (3) Actionarii şi creditorii cu titluri de valoare la purtator vor trebui să depună originalele la administrator cu cel puţin 5 zile înainte de data fixata pentru exprimarea votului, sub sancţiunea decaderii din dreptul de a vota. (4) Din momentul publicarii, toate părţile interesate vor fi socotite ca au cunoştinţa de plan şi de data de exprimare a votului. În toate cazurile, debitorul va asigura posibilitatea consultării planului la sediul sau, pe cheltuiala solicitantului.  +  Articolul 100 (1) La inceputul sedintei de vot, administratorul judiciar va informa creditorii prezenţi despre voturile valabile primite în scris. (2) Fiecare creanta beneficiaza de un drept de vot, pe care titularul acesteia îl exercita în categoria de creante din care face parte creanta respectiva. (3) Urmatoarele creante constituie categorii distincte de creante, care voteaza separat: a) creditorii cu creante garantate; b) creditorii bugetari; c) creditorii chirografari stabiliti conform art. 96 alin. (1); d) ceilalti creditori chirografari. (4) Un plan va fi socotit acceptat de o categorie de creante dacă în categoria respectiva planul este acceptat de o majoritate absoluta din valoarea creanţelor din acea categorie. (5) Categoriile care, direct sau indirect, controlează, sunt controlate sau se afla sub control comun cu debitorul, în sensul legislaţiei pieţei de capital, pot participa la sedinta, dar pot vota cu privire la plan doar în cazul în care acesta le acorda mai puţin decat ar primi în cazul falimentului.  +  Articolul 101 (1) La data stabilita, un plan va fi confirmat de către judecatorul-sindic, dacă sunt intrunite cumulativ urmatoarele condiţii:A. cel puţin jumătate plus una dintre categoriile de creante menţionate în programul de plati, dintre cele menţionate la art. 100 alin. (3), accepta sau sunt socotite ca accepta planul, cu condiţia ca minimum una dintre categoriile defavorizate sa accepte planul;B. în cazul în care sunt doar două categorii, planul se considera acceptat în cazul în care categoria cu valoarea totala cea mai mare a creanţelor a acceptat planul;C. fiecare categorie defavorizata de creante care a respins planul va fi supusă unui tratament corect şi echitabil prin plan. (2) Tratament corect şi echitabil exista atunci când sunt indeplinite cumulativ urmatoarele condiţii: a) nici una dintre categoriile care resping planul şi nici o creanta care respinge planul nu primesc mai puţin decat ar fi primit în cazul falimentului; b) nici o categorie sau nici o creanta aparţinând unei categorii nu primeste mai mult decat valoarea totala a creantei sale; c) în cazul în care o categorie defavorizata respinge planul, nici o categorie de creante cu rang inferior categoriei defavorizate neacceptate, astfel cum rezultă din ierarhia prevăzută la art. 100 alin. (3), nu primeste mai mult decat ar primi în cazul falimentului. (3) Doar un singur plan de reorganizare va fi confirmat. (4) Confirmarea unui plan de reorganizare împiedica propunerea, admiterea, votarea sau confirmarea oricărui alt plan.  +  Articolul 102 (1) Când sentinta care confirma un plan intră în vigoare, activitatea debitorului este reorganizata în mod corespunzător; creantele şi drepturile creditorilor şi ale celorlalte părţi interesate sunt modificate astfel cum este prevăzut în plan. În cazul intrarii în faliment ca urmare a esuarii planului sau a unei executari silite, planul confirmat va fi socotit ca o hotărâre definitivă şi irevocabila împotriva debitorului. Pentru executarea silita a acestor creante, calitatea de titlu executoriu o va avea sentinta de confirmare a planului. (2) Creditorii conserva actiunile lor, pentru întreaga valoare a creanţelor, împotriva codebitorilor şi a fidejusorilor debitorului, chiar dacă au votat pentru acceptarea planului. (3) Dacă nici un plan nu este confirmat şi termenul pentru propunerea unui plan, în condiţiile art. 94, a expirat, judecatorul-sindic va dispune începerea de îndată a procedurii falimentului, în condiţiile art. 107 şi urmatoarele. (4) Remuneratiile persoanelor angajate în temeiul art. 10, art. 19 alin. (2), art. 23, 24 şi al art. 98 alin. (3) şi alte cheltuieli administrative vor fi achitate la momentul prevăzut, după caz, de lege, cu excepţia cazurilor în care părţile interesate ar accepta, în scris, alte termene de plată. Planul trebuie să precizeze în programul de plati cum va fi asigurata aceasta plata. (5) Plata va putea fi facuta trimestrial, pe bază de acte legale.  +  Secţiunea a 6-a Reorganizarea  +  Articolul 103 (1) În urma confirmarii unui plan de reorganizare, debitorul îşi va conduce activitatea sub supravegherea administratorului judiciar şi în conformitate cu planul confirmat, până când judecatorul-sindic va dispune, motivat, fie incheierea procedurii insolventei şi luarea tuturor masurilor pentru reinsertia debitorului în activitatea comerciala, fie încetarea reorganizarii şi trecerea la faliment, în condiţiile art. 107 şi urmatoarele. (2) Pe parcursul reorganizarii, debitorul va fi condus de administratorul special, sub supravegherea administratorului judiciar. Actionarii, asociaţii şi membrii cu raspundere limitata nu au dreptul de a interveni în conducerea activităţii ori în administrarea averii debitorului, cu excepţia şi în limita cazurilor expres şi limitativ prevăzute de lege şi în planul de reorganizare. (3) Debitorul va fi obligat sa indeplineasca, fără intarziere, schimbările de structura prevăzute în plan.  +  Articolul 104Prin excepţie de la dispozitiile art. 38, judecatorul-sindic poate, la cererea furnizorului, sa dispună ca debitorul să depună o cautiune la o banca, drept condiţie pentru indatorirea furnizorului de a-i presta serviciile sale în timpul desfăşurării procedurii prevăzute în prezenta secţiune. O astfel de cautiune nu va putea depăşi 30% din costul serviciilor prestate debitorului şi neachitate ulterior deschiderii procedurii.  +  Articolul 105 (1) Dacă debitorul nu se conformeaza planului sau desfăşurarea activităţii aduce pierderi averii sale, administratorul judiciar, comitetul creditorilor sau oricare dintre creditori, precum şi administratorul special pot solicita oricand judecatorului-sindic sa aprobe intrarea în faliment, în condiţiile art. 107 şi urmatoarele. (2) Inregistrarea cererii menţionate la alin. (1) nu suspenda continuarea activităţii debitorului până când judecatorul-sindic nu hotaraste asupra ei, prin încheiere.  +  Articolul 106 (1) Debitorul, prin administratorul special, sau, după caz, administratorul judiciar va trebui să prezinte trimestrial rapoarte comitetului creditorilor asupra situaţiei financiare a averii debitorului. Ulterior aprobării de către comitetul creditorilor, rapoartele vor fi înregistrate la grefa tribunalului, iar debitorul sau, după caz, administratorul judiciar va notifica aceasta tuturor creditorilor, în vederea consultării rapoartelor. (2) De asemenea, administratorul judiciar va prezenta şi situaţia cheltuielilor efectuate pentru bunul mers al activităţii, în vederea recuperării acestora, potrivit art. 102 alin. (4), care va fi avizata de comitetul creditorilor. (3) În termen de 5 zile de la sedinta comitetului creditorilor mentionata la alin. (1), comitetul creditorilor va putea convoca adunarea generală a creditorilor pentru a prezenta masurile luate de debitor şi/sau de administratorul judiciar, precum şi efectele acestora şi sa propuna motivat şi alte măsuri.  +  Secţiunea a 7-a Falimentul  +  Articolul 107 (1) Judecatorul-sindic va decide, prin sentinta sau, după caz, prin încheiere, în condiţiile art. 32, intrarea în faliment în urmatoarele cazuri:A. a) debitorul şi-a declarat intentia de a intră în procedura simplificata; b) debitorul nu şi-a declarat intentia de reorganizare sau, la cererea creditorului de deschidere a procedurii, a contestat ca ar fi în stare de insolventa, iar contestaţia a fost respinsa de judecatorul-sindic; c) nici unul dintre celelalte subiecte de drept indreptatite nu a propus un plan de reorganizare, în condiţiile prevăzute la art. 94, sau nici unul dintre planurile propuse nu a fost acceptat şi confirmat;B. debitorul şi-a declarat intentia de reorganizare, dar nu a propus un plan de reorganizare ori planul propus de acesta nu a fost acceptat şi confirmat;C. oblibaţiile de plată şi celelalte sarcini asumate nu sunt indeplinite în condiţiile stipulate prin planul confirmat sau desfăşurarea activităţii debitorului în decursul reorganizarii sale aduce pierderi averii sale;D. a fost aprobat raportul administratorului judiciar prin care se propune, după caz, intrarea debitorului în faliment, potrivit art. 54 alin. (5) sau art. 60 alin. (3). (2) Prin hotărârea prin care se decide intrarea în faliment, judecatorul-sindic va pronunţă dizolvarea societatii debitoare şi va dispune: a) ridicarea dreptului de administrare al debitorului; b) în cazul procedurii generale, desemnarea unui lichidator provizoriu, precum şi stabilirea atribuţiilor şi a remuneratiei acestuia, în conformitate cu criteriile aprobate prin hotărâre a Guvernului; c) în cazul procedurii simplificate, confirmarea, în calitate de lichidator al administratorului judiciar, desemnat conform art. 19 alin. (2) sau art. 34, după caz; d) termenul maxim de la intrarea în faliment în cadrul procedurii generale, de predare a gestiunii averii de la debitor/administratorul judiciar către lichidator, împreună cu lista actelor şi operaţiunilor efectuate după deschiderea procedurii menţionate la art. 46 alin. (2); e) intocmirea de către administratorul judiciar şi predarea către lichidator, în termen de maximum 10 zile de la intrarea în faliment, în cadrul procedurii generale, a unei liste cuprinzand numele şi adresele creditorilor şi toate creantele acestora la data intrarii în faliment, cu indicarea celor nascute după deschiderea procedurii; f) notificarea intrarii în faliment. (3) În cazul intrarii în faliment, incheierea sau, după caz, sentinta va indica şi termenele prevăzute la art. 108 alin. (2) sau, după caz, la art. 109 alin. (2). (4) După intrarea în faliment în procedura generală, dispozitiile art. 62-76 vor fi aplicate, dacă este necesar, în mod corespunzător, în ceea ce priveste creantele nascute între data deschiderii procedurii şi data intrarii în faliment, precum şi procedura de admitere a acestora. (5) Debitorii intrati în procedura falimentului îşi acopera pierderile anuale, stabilite prin declaratia de impozit pe profit, din profiturile impozabile obtinute în toata perioada, până la închiderea procedurii falimentului.  +  Articolul 108 (1) În cazul intrarii în faliment în procedura generală, lichidatorul va trimite o notificare tuturor creditorilor menţionaţi în lista depusa de debitor/ administratorul judiciar, mentionata la art. 107 alin. (2) lit. e), debitorului şi oficiului registrului comerţului sau, după caz, registrului societatilor agricole unde debitorul este înmatriculat, pentru efectuarea menţiunii. Dispozitiile alin. (2) şi (3) ale art. 61 se aplică în mod corespunzător. (2) Notificarea va cuprinde: a) termenul limita pentru inregistrarea cererii de admitere a creanţelor menţionate la alin. (3), în vederea întocmirii tabelului suplimentar, care va fi de maximum 45 de zile de la data intrarii în faliment, precum şi cerinţele pentru ca o creanta înregistrată să fie considerata valabila; b) termenul de verificare a creanţelor menţionate la alin. (3), de intocmire, afisare şi comunicare a tabelului suplimentar al acestora, care nu va depăşi 30 de zile de la expirarea termenului prevăzut la lit. a); c) termenul de depunere la tribunal a contestatiilor, care va fi de cel puţin 10 zile înainte de data stabilita prin incheierea de intrare în faliment, pentru definitivarea tabelului definitiv consolidat; d) termenul de intocmire a tabelului definitiv consolidat, care nu va depăşi 30 de zile de la expirarea termenului prevăzut la lit. b). (3) Vor fi supuse verificării toate creantele asupra averii debitorului, inclusiv cele bugetare, nascute după data deschiderii procedurii sau, după caz, al caror cuantum a fost modificat faţă de tabelul definitiv de creante sau faţă de programul de plată din planul de reorganizare, ca urmare a plăţilor facute după deschiderea procedurii. (4) Creantele admise în tabelul definitiv de creante, în condiţiile art. 74 alin. (2), nu vor mai fi supuse verificării; titularii acestor creante vor putea sa formuleze contestatii cu privire la creantele şi drepturile de preferinta trecute de lichidator în tabelul suplimentar prevăzut la alin. (2) lit. b). (5) Tabelul definitiv consolidat va cuprinde totalitatea creanţelor admise împotriva averii debitorului, existente la data intrarii în faliment, cu respectarea dispoziţiilor art. 110. (6) Titularilor de creante nascute după deschiderea procedurii, care nu depun cererea de admitere a creanţelor în termenul prevăzut la alin. (2) lit. a), li se aplică, în mod corespunzător, prevederile art. 76.  +  Articolul 109 (1) În cazul intrarii în faliment prin procedura simplificata, lichidatorul va trimite o notificare privind intrarea în procedura falimentului şi, în cazul debitorului persoana juridica, ridicarea dreptului de administrare şi dizolvarea acestuia, tuturor creditorilor notificati conform art. 61, debitorului şi oficiului registrului comerţului sau, după caz, registrului societatilor agricole ori registrului asociaţiilor şi fundatiilor în care debitorul este înmatriculat, pentru efectuarea menţiunii. În cazul în care este justificata majorarea, în sensul art. 62 alin. (2), a termenelor de afisare a tabelului preliminar de creante, prevăzut la art. 62 alin. (1) lit. c), şi de definitivare a tabelului de creante, prevăzut la art. 62 alin. (1) lit. d), noile termene astfel fixate vor fi notificate creditorilor. (2) În cazul în care, până la aprobarea propunerii administratorului judiciar prevăzute la art. 54 alin. (4), debitorul aflat în faliment prin procedura simplificata şi-a continuat activitatea, lichidatorul va notifica, în termen de 5 zile de la data intrarii în faliment, creditorii detinand creante asupra debitorului, având prioritate conform dispoziţiilor art. 123 pct. 2, nascute în perioada de observatie, solicitandu-le sa inscrie, în termen de 10 zile de la primirea notificarii, cereri de creanta insotite de documente justificative. Notificarea va cuprinde şi termenele de afisare a tabelului preliminar de creante, prevăzut la art. 62 alin. (1) lit. c), şi de definitivare a tabelului de creante, prevăzut la art. 62 alin. (1) lit. d), asa cum au fost cuprinse şi în notificarea prevăzută la art. 61 alin. (1) sau la alin. (1) al prezentului articol, după caz. Dispozitiile alin. (2) şi (3) ale art. 61 se aplică în mod corespunzător. (3) Vor fi supuse verificării toate creantele asupra averii debitorului, inclusiv cele bugetare, nascute după data deschiderii procedurii. (4) Titularilor de creante nascute după deschiderea procedurii, care nu depun cererea de admitere a creanţelor în termenul prevăzut la alin. (2), li se aplică, în mod corespunzător, prevederile art. 76.  +  Articolul 110În cazul intrarii în faliment după confirmarea unui plan de reorganizare, titularii creanţelor participa la distribuiri cu valoarea acestora, astfel cum au fost prezentate în planul confirmat, mai puţin cota încasată în cursul reorganizarii.  +  Articolul 111Garantiile reale şi personale constituite pentru indeplinirea obligaţiilor asumate prin planul de reorganizare rămân valabile în favoarea creditorilor pentru plata sumelor datorate acestora potrivit planului de reorganizare.  +  Articolul 112 (1) Creditorii nu sunt obligati sa restituie sumele încasate în cursul reorganizarii. (2) Actele cu titlu gratuit, efectuate între data confirmarii planului de reorganizare şi intrarea în faliment, sunt nule. (3) Celelalte acte efectuate în intervalul prevăzut la alin. (2), exceptandu-le pe cele facute cu respectarea dispoziţiilor art. 49 alin. (1) şi (2) şi pe cele permise de planul de reorganizare, sunt prezumate ca fiind în frauda creditorilor şi vor fi anulate, cu excepţia cazului în care cocontractantul dovedeste buna sa credinta la momentul incheierii actului.§.1. Măsuri premergatoare lichidarii  +  Articolul 113 (1) Vor fi puse sub sigilii: magazinele, magaziile, depozitele, birourile, corespondenta comerciala, arhiva, dispozitivele de stocare şi prelucrare a informatiei, contractele, marfurile şi orice alte bunuri mobile aparţinând averii debitorului. (2) În situaţia prevăzută la art. 55, inventarul bunurilor debitorului se va face după obtinerea relatiilor scrise privind situaţia bunurilor debitorului. Dacă în urma demersurilor efectuate conform prevederilor art. 56-58, administratorul judiciar nu identifica nici un bun, inventarul se incheie pe baza comunicarilor scrise transmise de autorităţile relevante. (3) Nu vor fi puse sub sigilii: a) obiectele care vor trebui valorificate de urgenta pentru a se evita deteriorarea lor materiala sau pierderea din valoare; b) registrele de contabilitate; c) cambiile şi alte titluri de valoare scadente sau care urmeaza a fi scadente în scurt timp, precum şi actiunile ori alte titluri de participatie ale debitorului, care vor fi luate de lichidator pentru a fi încasate sau pentru a efectua activităţile de conservare cerute; d) numerarul pe care lichidatorul îl va depune în banca în contul averii debitorului. (4) Când debitorul are bunuri şi în alte judete, judecatorul-sindic va trimite notificari tribunalelor din acele judete, în vederea sigilarii de urgenta a bunurilor. (5) Documentele intocmite de alte tribunale, certificand ca sigiliile au fost aplicate, vor fi trimise judecatorului-sindic. (6) În timpul actiunii de sigilare, lichidatorul va lua masurile necesare pentru conservarea bunurilor.  +  Articolul 114 (1) Dacă averea debitorului poate fi inventariata complet intr-o singura zi, lichidatorul va putea proceda imediat la inventariere, fără a aplica sigiliile. În toate celelalte cazuri se va proceda la inventariere în cel mai scurt timp posibil. Debitorul va trebui să fie de faţa şi sa asiste la inventar, dacă judecatorul-sindic dispune astfel. Dacă debitorul nu se va prezenta, el nu va putea contesta datele din inventar. (2) Lichidatorul, pe măsura desfăşurării inventarierii, ia în posesie bunurile, devenind depozitarul lor judiciar.  +  Articolul 115 (1) Inventarul va trebui sa descrie toate bunurile identificate ale debitorului şi sa indice valoarea lor aproximativa la data inventarului. Cu aprobarea comitetului creditorilor, lichidatorul va angaja un expert evaluator, pe cheltuiala averii debitorului, pentru evaluarea bunurilor atât separat, cat şi ca unul sau mai multe ansambluri în stare de functionare, dacă este cazul. (2) Actul de inventar va fi semnat de lichidatorul judiciar, de debitor, prin administratorul special, iar dacă acesta nu participa la inventariere, numai de către lichidatorul judiciar.§.2. Efectuarea lichidarii  +  Articolul 116 (1) Lichidarea bunurilor din averea debitorului va fi efectuata de lichidator sub controlul judecatorului-sindic. Pentru maximizarea valorii averii debitorului, lichidatorul va face toate demersurile de expunere pe piaţa, intr-o formă adecvata, a acestora, cheltuielile de publicitate fiind suportate din averea debitorului. (2) Lichidarea va începe îndată după finalizarea de către lichidator a inventarierii bunurilor din averea debitorului. Bunurile vor putea fi vandute în bloc - ca un ansamblu în stare de functionare - sau individual. Metoda de vanzare a bunurilor, respectiv licitaţie publică, negociere directa sau o combinaţie a celor două, va fi aprobata de adunarea generală a creditorilor, pe baza propunerii lichidatorului şi a recomandarii comitetului creditorilor. Lichidatorul va prezenta şi regulamentul de vanzare corespunzător. (3) Lichidatorul va angaja, în numele debitorului, un evaluator, persoana fizica sau juridica, ori va utiliza, cu acordul comitetului creditorilor, un evaluator propriu, pentru a evalua bunurile din averea debitorului, în conformitate cu standardele internationale de evaluare. (4) În functie de circumstantele cauzei şi pe cat posibil, bunurile din averea debitorului vor fi evaluate atât individual, cat şi în bloc; prin bloc, ca ansamblu functional, se înţelege o parte sau toate bunurile debitorului, necesare pentru desfăşurarea unei afaceri, pentru care un cumparator ofera un pret nedefalcat pe bunurile componente.  +  Articolul 117 (1) În cazul propunerii de vanzare în bloc, lichidatorul va prezenta comitetului creditorilor un raport în care vor fi indicate, descrise şi evaluate bunurile ce urmeaza a fi vandute împreună, precizandu-se şi sarcinile de care, eventual, sunt grevate, insotit de propuneri vizand modalitatile de vanzare. O copie de pe raport va fi depusa la grefa tribunalului, unde va putea fi studiata de orice altă parte interesata. (2) Raportul prevăzut la alin. (1) va cuprinde propuneri privind modalitatea de vanzare în bloc, după cum urmeaza: a) vanzare prin negociere directa către un cumparator deja identificat, cu precizarea condiţiilor minime ale contractului, cum ar fi preţul şi modalitatea de plată; b) vanzare prin negociere directa, fără cumparator identificat, cu precizarea pretului minim propus. În acest caz, lichidatorul poate negocia preţul concret al vanzarii bunurilor, iar dacă preţul minim nu se poate obtine, adunarea generală a creditorilor se va intruni din nou pentru a decide dacă preţul minim initial scade sau urmeaza să se treaca la vanzarea individuala a bunurilor; c) vanzarea la licitaţie. (3) Lichidatorul va convoca adunarea generală a creditorilor în termen de maximum 20 de zile de la data sedintei comitetului creditorilor, instiintandu-i pe creditori despre posibilitatea studierii raportului şi a procesului-verbal al sedintei comitetului creditorilor privind raportul. (4) Dacă adunarea generală a creditorilor aproba raportul, judecatorul-sindic va da dispoziţie lichidatorului, prin încheiere, să efectueze actele şi operaţiunile de lichidare, în condiţiile propuse în raport. (5) Prevederile alin. (1)-(4) se aplică în mod corespunzător şi pentru autorizarea vanzarii în bloc a creanţelor deţinute de debitor împotriva unor terte persoane.  +  Articolul 118 (1) Imobilele vor putea fi vandute direct, în urma propunerii lichidatorului, aprobata de adunarea generală a creditorilor. (2) Propunerea lichidatorului va trebui sa identifice imobilul, prin situaţia de pe teren şi prin datele din registrele de publicitate imobiliara, sa arate sarcinile de care este grevat şi sa indice pasul de supraofertare şi data până la care, în caz de aprobare a vanzarii, sunt acceptate supraoferte. (3) Lichidatorul va convoca adunarea generală a creditorilor, în termen de maximum 20 de zile de la data propunerii, notificand propunerea administratorului special, creditorilor cu garantii reale asupra bunului, titularilor unor drepturi de retentie de orice fel şi comitetului creditorilor, supunand votului adunarii generale a creditorilor propunerea de vanzare. (4) Ulterior aprobării de către adunarea generală a creditorilor, vanzarea va putea fi facuta, sub sancţiunea nulitatii, numai după 30 de zile de la data ultimei publicari facute de lichidator în ziar a anuntului privind condiţiile de supraofertare.  +  Articolul 119Valorile mobiliare vor fi vandute în condiţiile Legii nr. 297/2004, cu modificările şi completările ulterioare.  +  Articolul 120 (1) Lichidatorul va incheia contracte de vanzare-cumparare; sumele realizate din vanzari vor fi depuse în contul prevăzut la art. 4 alin. (2) şi recipisele vor fi predate judecatorului-sindic. (2) Dacă vanzarea activelor se va face prin licitaţie publică, procesul-verbal de adjudecare semnat de lichidatorul judiciar constituie titlu de proprietate şi va fi inscris, în cazul imobilelor, în registrele de publicitate imobiliara.§.3. Distribuirea sumelor realizate în urma lichidarii  +  Articolul 121 (1) Fondurile obtinute din vanzarea bunurilor din averea debitorului, grevate, în favoarea creditorului, de ipoteci, gajuri sau alte garantii reale mobiliare ori drepturi de retentie de orice fel, vor fi distribuite în urmatoarea ordine:1. taxe, timbre şi orice alte cheltuieli aferente vanzarii bunurilor respective, inclusiv cheltuielile necesare pentru conservarea şi administrarea acestor bunuri, precum şi plata remuneratiilor persoanelor angajate în condiţiile art. 10, art. 19 alin. (2), art. 23 şi 24;2. creantele creditorilor garantati, cuprinzand tot capitalul, dobanzile, majorarile şi penalitatile de orice fel, precum şi cheltuielile. (2) În cazul în care sumele realizate din vanzarea acestor bunuri ar fi insuficiente pentru plata în intregime a respectivelor creante garantate, creditorii vor avea, pentru diferenţa, creante chirografare care vor veni în concurs cu cele cuprinse în categoria corespunzătoare, potrivit naturii lor, prevăzute la art. 123, şi vor fi supuse dispoziţiilor art. 41. Dacă după plata sumelor prevăzute la alin. (1) rezultă o diferenţa în plus, aceasta va fi depusa, prin grija lichidatorului, în contul averii debitorului. (3) Un creditor cu creanta garantata este indreptatit sa participe la orice distribuire de suma facuta inaintea vanzarii bunului supus garantiei lui. Sumele primite din acest fel de distribuiri vor fi scazute din cele pe care creditorul ar fi indreptatit să le primeasca ulterior din preţul obţinut prin vanzarea bunului supus garantiei sale, dacă aceasta este necesară pentru a împiedica un astfel de creditor sa primeasca mai mult decat ar fi primit dacă bunul supus garantiei sale ar fi fost vandut anterior distribuirii.  +  Articolul 122 (1) La fiecare 3 luni, calculate de la data începerii lichidarii şi cuprinse într-un program de administrare a lichidarii care trebuie întocmit în 30 de zile de la numire, lichidatorul va prezenta comitetului creditorilor un raport asupra fondurilor obtinute din lichidare şi din incasarea de creante şi un plan de distribuire între creditori. Raportul va prevedea şi plata remuneratiei sale şi a celorlalte cheltuieli prevăzute la art. 123 pct. 1. (2) Pentru motive temeinice, judecatorul-sindic poate prelungi cu cel mult o luna sau poate scurta termenul de prezentare a raportului şi a planului de distribuire. Planul de distribuire va fi înregistrat la grefa tribunalului şi lichidatorul va notifica aceasta fiecarui creditor. O copie de pe raport şi o copie de pe planul de distribuire vor fi afisate la usa tribunalului. (3) Comitetul creditorilor sau orice creditor poate formula contestatii la raport şi la plan, în termen de 15 zile de la afisare. O copie de pe contestaţie se comunică de urgenta lichidatorului. (4) În termen de 20 de zile de la afisare, judecatorul-sindic va tine cu lichidatorul, cu debitorul şi cu creditorii o sedinta în care va solutiona deodata, prin sentinta, toate contestaţiile.  +  Articolul 123Creantele vor fi platite, în cazul falimentului, în urmatoarea ordine:1. taxele, timbrele sau orice alte cheltuieli aferente procedurii instituite prin prezenta lege, inclusiv cheltuielile necesare pentru conservarea şi administrarea bunurilor din averea debitorului, precum şi plata remuneratiilor persoanelor angajate în condiţiile art. 10, art. 19 alin. (2), art. 23, 24 şi ale art. 98 alin. (3), sub rezerva celor prevăzute la art. 102 alin. (4);2. creantele izvorate din raportul de muncă;3. creantele reprezentand creditele, cu dobanzile şi cheltuielile aferente, acordate de institutii de credit după deschiderea procedurii, precum şi creantele rezultand din continuarea activităţii debitorului după deschiderea procedurii;4. creantele bugetare;5. creantele reprezentand sumele datorate de către debitor unor terti, în baza unor obligaţii de întreţinere, alocatii pentru minori sau de plată a unor sume periodice destinate asigurarii mijloacelor de existenta;6. creantele reprezentand sumele stabilite de judecatorul-sindic pentru întreţinerea debitorului şi a familiei sale, dacă acesta este persoana fizica;7. creantele reprezentand credite bancare, cu cheltuielile şi dobanzile aferente, cele rezultate din livrari de produse, prestări de servicii sau alte lucrari, precum şi din chirii;8. alte creante chirografare;9. creantele subordonate, în urmatoarea ordine de preferinta: a) credintele acordate persoanei juridice debitoare de către un asociat sau acţionar detinand cel puţin 10% din capitalul social, respectiv din drepturile de vot în adunarea generală a asociatilor, ori, după caz, de către un membru al grupului de interes economic; b) creantele izvorand din acte cu titlu gratuit.  +  Articolul 124Sumele de distribuit între creditori în acelasi rang de prioritate vor fi acordate proportional cu suma alocata pentru fiecare creanta, prin tabelul mentionat la art. 108 alin. (2) lit. d).  +  Articolul 125 (1) Titularilor de creante dintr-o categorie li se vor putea distribui sume numai după deplina indestulare a titularilor de creante din categoria ierarhic superioara, potrivit ordinii prevăzute la art. 123. (2) În cazul insuficientei sumelor necesare acoperirii valorii integrale a creanţelor cu acelasi rang de prioritate, titularii acestora vor primi o cota falimentara, reprezentand suma proporţională cu procentul pe care creanta lor îl detine în categoria creanţelor respective.  +  Articolul 126În cazul în care bunurile care alcătuiesc averea unui grup de interes economic ori a unei societăţi în nume colectiv sau în comandita nu sunt suficiente pentru plata creanţelor înregistrate în tabelul definitiv consolidat de creante, împotriva grupului sau a societatii judecatorul-sindic va autoriza executarea silita, în condiţiile legii, împotriva asociatilor cu raspundere nelimitata sau, după caz, a membrilor, pronuntand o sentinta definitivă şi executorie, care va fi pusa în executare de lichidator, prin executor judecătoresc.  +  Articolul 127Cu ocazia distribuirilor partiale, urmatoarele sume vor fi provizionate:1. sume proportionale datorate creditorilor ale caror creante sunt supuse unei condiţii suspensive care nu s-a realizat inca;2. sume proportionale datorate proprietarilor de titluri la ordin sau la purtator şi care au originalele titlurilor, dar nu le-au prezentat;3. sume proportionale datorate creanţelor admise provizoriu;4. rezervele destinate sa acopere cheltuielile viitoare ale averii debitorului.  +  Articolul 128Pentru creditorii cu creante inscrise în tabelul consolidat definitiv de creante, cărora li s-au alocat sume numai parţial sau cu creante sub condiţie suspensiva şi care au luat parte la distribuire, sumele cuvenite vor fi pastrate la banca, într-un cont special de depozit, până ce situaţia lor va fi lamurita.  +  Articolul 129 (1) După ce bunurile din averea debitorului au fost lichidate, lichidatorul va supune judecatorului-sindic un raport final insotit de situaţiile financiare finale; copii de pe acestea vor fi communicate tuturor creditorilor şi debitorului şi vor fi afisate la usa tribunalului. Judecatorul-sindic va convoca adunarea creditorilor în termen de maximum 30 de zile de la afisarea raportului final.Creditorii pot formula obiectii la raportul final cu cel puţin 5 zile înainte de data convocarii. (2) La data sedintei, judecatorul-sindic va solutiona, prin încheiere, toate obiectiunile la raportul final, îl va aproba sau va dispune, dacă este cazul, modificarea corespunzătoare a acestuia. (3) Creantele care la data înregistrării raportului final vor fi inca sub condiţie nu vor participa la ultima distribuire.  +  Articolul 130După ce judecatorul-sindic aproba raportul final al lichidatorului, acesta va trebui sa faca distribuirea finala a tuturor fondurilor din averea debitorului. Fondurile nereclamate în termen de 90 de zile de către cei indreptatiti la acestea vor fi depuse de către lichidator la banca, în contul averii debitorului, iar extrasul de cont, la tribunal. Acestea vor putea fi folosite în condiţiile art. 4 alin. (4).  +  Secţiunea a 8-a Închiderea procedurii  +  Articolul 131În orice stadiu al procedurii prevăzute de prezenta lege, dacă se constată că nu exista bunuri în averea debitorului ori ca acestea sunt insuficiente pentru a acoperi cheltuielile administrative şi nici un creditor nu se ofera sa avanseze sumele corespunzătoare, judecatorul-sindic va putea da o sentinta de inchidere a procedurii, prin care se dispune şi radierea debitorului din registrul în care este înmatriculat.  +  Articolul 132 (1) O procedura de reorganizare prin continuarea activităţii sau lichidare pe bază de plan va fi inchisa, prin sentinta, în urma indeplinirii tuturor obligaţiilor de plată asumate în planul confirmat. Dacă o procedură începe ca reorganizare, dar apoi devine faliment, aceasta va fi inchisa în conformitate cu dispozitiile alin. (2). (2) O procedura de faliment va fi inchisa atunci când judecatorul-sindic a aprobat raportul final, când toate fondurile sau bunurile din averea debitorului au fost distribuite şi când fondurile nereclamate au fost depuse la banca. În urma unei cereri a lichidatorului, judecatorul-sindic va pronunţă o sentinta, închizând procedura, iar în cazul persoanelor juridice dispunand şi radierea acestora.  +  Articolul 133Dacă creantele au fost complet acoperite prin distribuirile facute, judecatorul-sindic va pronunţă o sentinta de inchidere a procedurii falimentului şi de radiere a debitorului din registrul în care este înmatriculat: a) chiar înainte ca bunurile din averea debitorului sa fi fost lichidate în intregime, în cazul în care toţi asociaţii persoanei juridice sau persoana fizica, după caz, solicita acest lucru în termen de 30 de zile de la notificarea lichidatorului facuta administratorului special, urmand ca bunurile sa treaca în proprietatea indiviza a asociatilor/acţionarilor, corespunzător cotelor de participare la capitalul social; b) în toate celelalte cazuri, procedura se inchide numai după lichidarea completa a activului, eventualele sume reziduale ultimei distribuiri urmand a fi depuse într-un cont la dispoziţia asociatilor sau persoanei fizice, după caz.  +  Articolul 134 (1) În cazul procedurii deschise în urma formulării cererii introductive de către debitor, în condiţiile art. 32, dacă judecatorul-sindic constata, la expirarea termenului pentru inregistrarea cererilor de admitere a creanţelor, că nu s-a depus nici o cerere, va pronunţă o sentinta de inchidere a procedurii şi de revocare a hotărârii de deschidere a procedurii. (2) În cazul prevăzut la alin. (1), închiderea procedurii nu produce efectele prevăzute la art. 137. Cu toate acestea, operaţiunile de administrare, legal facute asupra averii debitorului, îşi vor produce efectele, iar drepturile dobandite până la revocare rămân neatinse.  +  Articolul 135Sentinta de inchidere a procedurii va fi notificata de judecatorul-sindic directiei teritoriale a finanţelor publice şi oficiului registrului comerţului sau, după caz, registrului societatilor agricole unde debitorul este înmatriculat, pentru efectuarea menţiunii.  +  Articolul 136Prin închiderea procedurii, judecatorul-sindic, administratorul/lichidatorul şi toate persoanele care i-au asistat sunt descarcati de orice indatoriri sau responsabilităţii cu privire la procedura, debitor şi averea lui, creditori, titulari de garantii, actionari sau asociaţi.  +  Articolul 137 (1) Prin închiderea procedurii de faliment, debitorul persoana fizica va fi descarcat de oblibaţiile pe care le avea înainte de intrarea în faliment, însă sub rezerva de a nu fi gasit vinovat de bancruta frauduloasa sau de plati ori transferuri frauduloase; în astfel de situaţii, el va fi descarcat de obligaţii numai în măsura în care acestea au fost platite în cadrul procedurii, cu excepţia cazului prevăzut la art. 76 alin. (1) pct. 3. (2) La data confirmarii unui plan de reorganizare, debitorul este descarcat de diferenţa dintre valoarea obligaţiilor pe care le avea înainte de confirmarea planului şi cea prevăzută în plan. (3) Descarcarea de obligaţii a debitorului nu atrage descarcarea de obligaţii a fidejusorului sau a codebitorului principal.  +  Capitolul IV Raspunderea membrilor organelor de conducere  +  Articolul 138 (1) La cererea administratorului judiciar sau a lichidatorului, judecatorul-sindic poate dispune ca o parte a pasivului debitorului, persoana juridica, ajuns în stare de insolventa, să fie suportata de membrii organelor de supraveghere din cadrul societatii sau de conducere, precum şi de orice altă persoană care a cauzat starea de insolventa a debitorului, prin una dintre urmatoarele fapte: a) au folosit bunurile sau creditele persoanei juridice în folosul propriu sau în cel al unei alte persoane; b) au facut acte de comert în interes personal, sub acoperirea persoanei juridice; c) au dispus, în interes personal, continuarea unei activităţi care ducea, în mod vadit, persoana juridica la încetarea de plati; d) au tinut o contabilitate fictiva, au facut sa dispara unele documente contabile sau nu au tinut contabilitatea în conformitate cu legea; e) au deturnat sau au ascuns o parte din activul persoanei juridice ori au marit în mod fictiv pasivul acesteia; f) au folosit mijloace ruinatoare pentru a procura persoanei juridice fonduri, în scopul intarzierii încetării de plati; g) în luna precedenta încetării plăţilor, au platit sau au dispus să se plateasca cu preferinta unui creditor, în dauna celorlalţi creditori. (2) Aplicarea dispoziţiilor alin. (1) nu inlatura aplicarea legii penale pentru faptele care constituie infractiuni. (3) Comitetul creditorilor poate cere judecatorului-sindic să fie autorizat să introducă actiunea prevăzută la alin. (1), dacă administratorul judiciar sau lichidatorul a omis sa indice, în raportul sau asupra cauzelor insolventei, persoanele culpabile de starea de insolventa a patrimoniului debitorului persoana juridica ori dacă acesta a omis sa formuleze actiunea prevăzută la alin. (1) şi raspunderea persoanelor la care se referă alin. (1) ameninta să se prescrie. (4) În caz de pluralitate, raspunderea persoanelor prevăzute la alin. (1) este solidara, cu condiţia ca aparitia stării de insolventa să fie contemporana sau anterioara perioadei de timp în care şi-au exercitat mandatul ori în care au detinut pozitia care ar fi putut cauza insolventa.Persoanele în cauza se pot apara de solidaritate dacă, în organele colegiale de conducere ale persoanei juridice, s-au opus la actele ori faptele care au cauzat insolventa sau au lipsit de la luarea deciziilor care au cauzat insolventa şi au facut să se consemneze, ulterior luării deciziei, opozitia lor la aceste decizii.  +  Articolul 139Actiunea prevăzută la art. 138 se prescrie în termen de 3 ani de la data la care a fost cunoscuta sau trebuia cunoscuta persoana care a cauzat aparitia stării de insolventa, dar nu mai devreme de 2 ani de la data hotărârii de deschidere a procedurii.  +  Articolul 140Sumele depuse potrivit dispoziţiilor art. 138 alin. (1) vor intra în averea debitorului şi vor fi destinate, în caz de reorganizare, completarii fondurilor necesare continuarii activităţii debitorului, iar în caz de faliment, acoperirii pasivului.  +  Articolul 141 (1) Odata cu cererea formulata conform art. 138 alin. (1) sau, după caz, art. 138 alin. (3), administratorul judiciar sau lichidatorul ori, după caz, comitetul creditorilor va putea cere judecatorului-sindic sa instituie măsuri asiguratorii asupra bunurilor din averea persoanelor urmarite conform art. 138. Fixarea unei cautiuni de 10% din valoarea pretentiilor este obligatorie. (2) Cererea de măsuri asiguratorii poate fi formulata şi ulterior introducerii actiunii prevăzute la art. 138.  +  Articolul 142 (1) Executarea silita împotriva persoanelor prevăzute la art. 138 alin. (1) se efectueaza de către executorul judecătoresc, conform Codului de procedura civila. (2) După închiderea procedurii falimentului, sumele rezultate din executarea silita vor fi repartizate de către executorul judecătoresc, în conformitate cu prevederile prezentei legi, în temeiul tabelului definitiv consolidat de creante pus la dispoziţia sa de către lichidator.  +  Capitolul V Infractiuni şi pedepse  +  Articolul 143 (1) Constituie infractiunea de bancruta simpla şi se pedepseste cu inchisoare de la 3 luni la un an sau cu amendă neintroducerea sau introducerea tardiva, de către debitorul persoana fizica ori de reprezentantul legal al persoanei juridice debitoare, a cererii de deschidere a procedurii în termen, care depăşeşte cu mai mult de 6 luni termenul prevăzut la art. 27. (2) Constituie infractiunea de bancruta frauduloasa şi se sancţionează cu inchisoare de la 6 luni la 5 ani fapta persoanei care: a) falsifica, sustrage sau distruge evidentele debitorului ori ascunde o parte din activul averii acestuia; b) infatiseaza datorii inexistente sau prezinta în registrele debitorului, în alt act sau în situaţia financiară sume nedatorate, fiecare dintre aceste fapte fiind savarsite în frauda creditorilor; c) instraineaza, în frauda creditorilor, în caz de insolventa a debitorului, o parte din active.  +  Articolul 144 (1) Infractiunea de gestiune frauduloasa, prevăzută la art. 214 alin. 1 din Codul penal, se pedepseste cu inchisoare de la 3 ani la 8 ani, atunci când este savarsita de administratorul judiciar ori lichidatorul averii debitorului, precum şi de orice reprezentant sau prepus al acestuia. (2) Infractiunea de gestiune frauduloasa, prevăzută la art. 214 alin. 2 din Codul penal, se pedepseste cu inchisoare de la 5 ani la 12 ani, atunci când este savarsita de administratorul judiciar ori lichidatorul averii debitorului, precum şi de orice reprezentant sau prepus al acestuia, dacă fapta nu constituie o infractiune mai grava. (3) Tentativa infracţiunilor prevăzute la alin. (1) şi (2) se pedepseste.  +  Articolul 145 (1) Insusirea, folosirea sau traficarea de către administratorul judiciar ori lichidatorul averii debitorului, precum şi de orice reprezentant sau prepus al acestuia de bani, valori ori alte bunuri pe care le gestioneaza sau le administreaza constituie infractiunea de delapidare şi se pedepseste cu inchisoare de la unu la 15 ani şi interzicerea unor drepturi. (2) În cazul în care delapidarea a avut consecinte deosebit de grave, pedeapsa este inchisoarea de la 10 ani la 20 de ani şi interzicerea unor drepturi. (3) Tentativa infracţiunilor prevăzute la alin. (1) şi (2) se pedepseste.  +  Articolul 146Fapta persoanei care, în nume propriu sau prin persoane interpuse, solicita inregistrarea unei cereri de admitere a unei creante inexistente asupra averii debitorului se pedepseste cu inchisoare de la 3 luni la un an sau cu amendă.  +  Articolul 147Refuzul debitorului persoana fizica sau al administratorului, directorului, directorului executiv ori al reprezentantului legal al debitorului, persoana juridica, de a pune la dispoziţie judecatorului-sindic, administratorului judiciar sau lichidatorului, în condiţiile prevăzute la art. 35, documentele şi informaţiile prevăzute la art. 28 alin. (1) lit. a)-f) ori impiedicarea acestora, cu rea-credinta, de a întocmi documentaţia respectiva se pedepseste cu inchisoare de la un an la 3 ani sau cu amendă.  +  Articolul 148Infractiunile prevăzute la art. 143-147 se judeca în prima instanţa de tribunal, cu celeritate.  +  Capitolul VI Dispozitii tranzitorii şi finale  +  Articolul 149Dispozitiile prezentei legi se completeaza, în măsura compatibilitatii lor, cu cele ale Codului de procedura civila, Codului civil, Codului comercial român şi ale Legii nr. 637/2002 cu privire la reglementarea raporturilor de drept international privat în domeniul insolventei.  +  Articolul 150Cuantumul amenzilor prevăzute de prezenta lege se va modifica periodic, prin hotărâre a Guvernului, în functie de indicele inflatiei.  +  Articolul 151Procedura aplicabila regiilor autonome aflate în stare de insolventa se va stabili prin lege speciala.  +  Articolul 152Orice referire, în actele normative existente, la data intrarii în vigoare a prezentului act normativ, la Legea nr. 64/1995 privind procedura reorganizarii judiciare şi a falimentului şi orice trimitere la actul normativ mentionat se vor considera ca referire/trimitere la prezenta lege şi/sau la secţiunile corespunzătoare din prezenta lege, după caz.  +  Articolul 153În toate actele normative în care figurează termenul insolvabilitate în contextul procedurilor de reorganizare şi de faliment, cu sau fără referire la Legea nr. 64/1995, se inlocuieste cu termenul insolventa.  +  Articolul 154La art. II din Legea nr. 149/2004 pentru modificarea şi completarea Legii nr. 64/1995 privind procedura reorganizarii judiciare şi a falimentului, precum şi a altor acte normative cu incidenţa asupra acestei proceduri, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 424 din 12 mai 2004, cu modificările ulterioare, şi în toate actele normative subsecvente, sintagma Buletinul procedurilor de reorganizare judiciara şi faliment va fi inlocuita cu sintagma Buletinul procedurilor de insolventa.  +  Articolul 155În termen de 6 luni de la data intrarii în vigoare a prezentei legi, va fi adoptat, prin ordin al ministrului justiţiei, Manualul privind bunele practici în aplicarea procedurii insolventei.  +  Articolul 156 (1) Prezenta lege intră în vigoare la 90 de zile de la data publicarii în Monitorul Oficial al României, Partea I. (2) Citarea, comunicarea oricăror acte de procedura, a convocarilor notificarilor prin Buletinul procedurilor de insolventa, conform art. 7 din prezenta lege, vor fi efectuate şi potrivit Codului de procedura civila pe durata a 6 luni de la data intrarii în vigoare a prezentei legi. (3) La data intrarii în vigoare a prezentei legi, Legea nr. 64/1995 privind procedura reorganizarii judiciare şi a falimentului, republicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 1.066 din 17 noiembrie 2004, cu modificările şi completările ulterioare, art. 282 din Legea nr. 31/1990 privind societăţile comerciale, republicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 1.066 din 17 noiembrie 2004, cu modificările şi completările ulterioare, precum şi orice alta dispoziţie contrara se abroga.Această lege a fost adoptata de Parlamentul României, cu respectarea prevederilor art. 75 şi ale art. 76 alin. (1) din Constitutia României, republicată.p. PRESEDINTELE CAMEREI DEPUTATILOR,DANIELA POPAPRESEDINTELE SENATULUINICOLAE VACAROIUBucureşti, 5 aprilie 2006.Nr. 85.----------