NORME METODOLOGICE din 26 ianuarie 2006 (*actualizate*)de aplicare a Legii nr. 248/2005 privind regimul liberei circulaţii a cetăţenilor români în străinătate(actualizate până la data de 4 august 2006*)
----------*) Textul iniţial a fost publicat în MONITORUL OFICIAL nr. 76 din 27 ianuarie 2006. Aceasta este forma actualizată de S.C. "Centrul Teritorial de Calcul Electronic" S.A. Piatra Neamţ până la data de 4 august 2006, cu modificările şi completările aduse de HOTĂRÂREA nr. 978 din 2 august 2006. + Capitolul I Dispoziţii generale + Articolul 1Prezentele norme metodologice stabilesc actele necesare, procedura, condiţiile şi termenele de soluţionare a cererilor pentru eliberarea documentelor de călătorie în străinătate emise de autorităţile române, precum şi procedurile pentru îndeplinirea condiţiilor prevăzute de Legea nr. 248/2005 privind regimul liberei circulaţii a cetăţenilor români în străinătate, necesare exercitării dreptului la libera circulaţie. + Articolul 2Circulaţia cetăţenilor români în străinătate este permisă în baza documentelor de călătorie emise în condiţiile prezentelor norme metodologice, de autorităţile competente române, precum şi în baza altor documente stabilite prin acordurile internaţionale la care România sau, după caz, Guvernul României este parte. + Capitolul II Documente de călătorie în străinătate + Secţiunea 1 Paşaportul diplomatic şi paşaportul de serviciu + Articolul 3 (1) Paşaportul diplomatic şi paşaportul de serviciu sunt documentele de călătorie care se eliberează de Ministerul Afacerilor Externe, prin Direcţia Generală Afaceri Consulare, la solicitarea instituţiilor sau autorităţilor publice interesate ori, după caz, a organismelor interesate, în cazurile şi în condiţiile prevăzute de Legea nr. 248/2005. (2) Solicitările privind eliberarea paşapoartelor diplomatice sau de serviciu trebuie să fie însoţite de note justificative în care se precizează scopul şi calitatea în care titularii urmează să se deplaseze în străinătate, întocmite de instituţiile sau autorităţile ori, după caz, de organismele interesate. (3) Procedurile, documentele necesare şi termenele de eliberare a paşapoartelor diplomatice şi a paşapoartelor de serviciu se stabilesc în mod unitar prin instrucţiuni ale Ministerului Afacerilor Externe, care se comunică instituţiilor, organismelor şi autorităţilor interesate. + Secţiunea a 2-a Paşaportul simplu + Articolul 4 (1) Cererile pentru eliberarea paşapoartelor simple se depun la serviciile publice comunitare pentru evidenţa persoanelor, în sistem de ghişeu unic, ori la serviciile publice comunitare pentru eliberarea şi evidenţa paşapoartelor simple pe a căror rază titularii îşi au domiciliul sau, după caz, reşedinţa. (2) Cererile pentru eliberarea paşapoartelor simple în regim de urgenţă se depun numai la serviciile publice comunitare pentru eliberarea şi evidenţa paşapoartelor simple. + Articolul 5Cererile pentru eliberarea paşapoartelor simple se depun personal de către solicitanţi, însoţite în mod obligatoriu de următoarele documente: a) cartea de identitate, cartea de identitate provizorie sau, după caz, buletinul de identitate, aflate în termen de valabilitate, în original şi în fotocopie. Cartea de identitate provizorie poate fi acceptată doar dacă este însoţită de certificatul de naştere, în original şi în fotocopie; b) dovada achitării taxelor şi tarifelor de emitere a paşaportului, precum şi, după caz, a tarifului suplimentar pentru eliberarea paşaportului simplu în regim de urgenţă, prevăzut de Legea nr. 248/2005; c) paşaportul anterior, dacă acesta există. + Articolul 6 (1) În cazul în care, din motive obiective, solicitanţii nu se pot prezenta la serviciile publice comunitare, cererile pentru eliberarea paşapoartelor simple se depun prin mandatar, însoţite de documentele prevăzute la art. 5, precum şi de următoarele documente: a) procură specială, autentificată în ţară de către notarul public, iar în străinătate de misiunile diplomatice ori de oficiile consulare ale României; b) carte de identitate, carte de identitate provizorie sau, după caz, buletin de identitate al persoanei împuternicite, aflate în termen de valabilitate, în original şi în fotocopie; c) două fotografii color identice ale titularului, cu dimensiunile 35x45 mm. Fotografiile trebuie să reprezinte fizionomia actuală a titularului şi să fie realizate din faţă, pe un fond clar, neutru şi de o singură culoare, astfel încât să permită identificarea conturului capului. Titularul nu trebuie să aibă capul acoperit şi ochii închişi, iar expresia feţei acestuia trebuie să reprezinte o stare comună. Prin excepţie, fotografia poate fi realizată cu capul acoperit, pentru motive religioase, cu condiţia ca faţa titularului, de la baza bărbiei şi până la frunte, să fie vizibilă în mod clar şi fără umbre de lumină.--------------Lit. c) a alin. (1) al art. 6 a fost modificată de articolul unic din HOTĂRÂREA nr. 978 din 2 august 2006, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 672 din 4 august 2006. (2) În cazul procurilor speciale autentificate în străinătate de misiunile diplomatice sau de oficiile consulare ale României, una dintre fotografii trebuie să fie aplicată pe procură sau pe cerere, identitatea titularului fiind confirmată de funcţionarul consular prin semnătură şi ştampilă. + Articolul 7 (1) Cererile care privesc eliberarea unui paşaport simplu pentru minor sau includerea acestuia în paşaportul ambilor părinţi ori, după caz, în paşaportul unuia dintre părinţi, în condiţiile Legii nr. 248/2005, vor fi însoţite de următoarele documente: a) în cazul minorilor care nu au împlinit vârsta de 14 ani:(i) certificat de naştere, în original şi în fotocopie;(îi) după caz, declaraţia unui părinte, prin care îşi exprimă acordul cu privire la includerea minorului în paşaportul celuilalt părinte, certificat de deces ori hotărâre judecătorească de încredinţare a minorului, rămasă definitivă şi irevocabilă; b) în cazul minorilor care au împlinit vârsta de 14 ani:(i) carte de identitate, carte de identitate provizorie sau, după caz, buletin de identitate, aflate în termen de valabilitate, în original şi în fotocopie. Cartea de identitate provizorie poate fi acceptată doar dacă este însoţită de certificatul de naştere, în original şi în fotocopie;(îi) declaraţiile ambilor părinţi, a părintelui supravieţuitor, a părintelui căruia minorul i-a fost încredinţat prin hotărâre judecătorească rămasă definitivă şi irevocabilă sau a reprezentantului legal, care să ateste acordul cu privire la eliberarea unui paşaport pentru minor;(iii) certificat de deces, hotărâre judecătorească de încredinţare a minorului, rămasă definitivă şi irevocabilă, în original şi în fotocopie, în cazul în care se prezintă doar declaraţia unuia dintre părinţi, în condiţiile prevăzute la pct. (îi); c) carte de identitate, carte de identitate provizorie sau, după caz, buletin de identitate al părinţilor, al unuia dintre părinţi sau, după caz, al reprezentantului legal, aflate în termen de valabilitate, în original şi în fotocopie; d) documente care atestă că minorul se deplasează pentru studii sau concursuri oficiale în străinătate, avizate de o autoritate administrativă cu competenţe în domeniu, din care să rezulte perioada şi statul sau statele în care se vor desfăşura aceste studii ori concursuri, în situaţia prevăzută la art. 17 alin. (3) din Legea nr. 248/2005; e) documente privind situaţia medicală a minorului, emise sau avizate de autorităţile medicale române, în situaţia prevăzută la art. 17 alin. (4) din Legea nr. 248/2005; f) dovada achitării taxelor şi tarifelor de emitere a paşaportului, precum şi, după caz, a tarifului suplimentar pentru eliberarea paşaportului simplu în regim de urgenţă; g) paşaportul simplu al minorului care nu a împlinit vârsta de 14 ani, dacă se solicită anularea acestuia şi includerea minorului în paşaportul ambilor părinţi sau, după caz, în paşaportul unuia dintre părinţi. (2) Declaraţiile prevăzute la alin. (1) pot fi date în faţa funcţionarului care primeşte cererea sau pot fi autentificate în ţară de notarul public, iar în străinătate de misiunile diplomatice sau de oficiile consulare ale României. În cazul în care declaraţiile se dau în faţa autorităţilor străine, trebuie să fie îndeplinite condiţiile de supralegalizare prevăzute de lege sau să aibă aplicată apostila conform Convenţiei cu privire la suprimarea cerinţei supralegalizării actelor oficiale străine, adoptată la Haga la 5 octombrie 1961, la care România a aderat prin Ordonanţa Guvernului nr. 66/1999, aprobată prin Legea nr. 52/2000, cu modificările ulterioare. Certificatele de deces prevăzute la alin. (1) trebuie să fie valabile şi cu putere doveditoare pe teritoriul României, în condiţiile legii. (3) În cazul în care se solicită emiterea paşaportului pentru minor sau includerea minorului în paşaportul unuia dintre părinţi, în condiţiile prevăzute la art. 17 alin. (6) din Legea nr. 248/2005, părintele care formulează cererea sau, după caz, care formulează declaraţia ce atestă acordul cu privire la eliberarea paşaportului trebuie să prezinte şi hotărârea judecătorească rămasă definitivă şi irevocabilă, prin care instanţa a soluţionat neînţelegerile dintre părinţi cu privire la exprimarea acordului. (4) Cererile care privesc eliberarea paşaportului simplu pentru minorii care nu au împlinit vârsta de 14 ani se formulează de către ambii părinţi, de părintele supravieţuitor, de părintele căruia i-a fost încredinţat prin hotărâre judecătorească rămasă definitivă şi irevocabilă sau, după caz, de reprezentantul legal. Cererile pot fi formulate doar de unul dintre părinţi atunci când este împuternicit de către celălalt părinte prin procură specială autentificată în ţară de notarul public, iar în străinătate de misiunile diplomatice sau de oficiile consulare ale României, ori când există acordul scris al acestuia, autentificat în aceleaşi condiţii. (5) Atunci când din motive obiective nici unul dintre părinţi nu se poate prezenta la serviciile publice comunitare, cererile prevăzute la alin. (4) pot fi formulate de o persoană împuternicită de părinţi prin procură specială, autentificată în ţară de notarul public, iar în străinătate de misiunile diplomatice sau de oficiile consulare ale României. (6) În cazul în care minorul care nu a împlinit vârsta de 14 ani nu este prezent la depunerea cererii, confirmarea fotografiei reprezentându-l pe acesta se face de către părinţi, în faţa funcţionarului care primeşte cererea sau, după caz, potrivit procedurii stabilite la art. 6 alin. (2). + Articolul 8Cererile pentru eliberarea unui paşaport simplu, care privesc o persoană care urmează să se deplaseze în străinătate pentru a urma un tratament medical fără de care viaţa sau sănătatea îi este pusă în pericol, pot fi depuse la cel mai apropiat serviciu public comunitar pentru eliberarea şi evidenţa paşapoartelor simple, însoţite de documentele prevăzute la art. 5-7, după caz, precum şi de documente privind situaţia medicală a titularului, emise sau avizate de autorităţile medicale române. + Articolul 9În străinătate, cererile pentru eliberarea paşapoartelor simple se pot depune personal la misiunile diplomatice sau la oficiile consulare ale României, cu aplicarea corespunzătoare a prevederilor art. 5 lit. a) şi c) şi, după caz, ale art. 7 alin. (1) lit. a)-c) şi g). + Articolul 10 (1) Cererile pentru eliberarea paşapoartelor simple sau, după caz, pentru includerea minorului în paşaportul ambilor ori al unuia dintre părinţi vor fi acceptate numai dacă îndeplinesc următoarele condiţii: a) au fost completate corespunzător, prin parcurgerea tuturor rubricilor; b) datele înscrise corespund cu datele din documentele care însoţesc cererea; c) sunt însoţite de toate documentele corespunzătoare, dintre cele prevăzute la art. 5-8. (2) Declaraţiile prevăzute la art. 7, dacă nu au fost date în alte condiţii, datele înscrise în cerere, precum şi documentele prezentate în fotocopie se certifică de către funcţionarul care a primit cererea. În situaţia depunerii cererilor la misiunile diplomatice sau la oficiile consulare ale României în străinătate ori prin procură specială autentificată de acestea, fotocopiile documentelor cerute potrivit art. 5 şi 7 se certifică de către funcţionarul consular, caz în care cererea transmisă spre soluţionare autorităţilor competente din ţară va fi însoţită numai de copiile documentelor astfel certificate. (3) Documentele prezentate în original, cu excepţia procurii speciale şi a declaraţiei privind acordul părinţilor, se restituie solicitantului împreună cu un tichet care conţine menţiuni privind data primirii cererii, numele şi prenumele solicitantului şi, după caz, numele şi prenumele persoanei pentru care se solicită eliberarea paşaportului sau includerea în paşaport, precum şi data programată pentru eliberarea acestuia. + Articolul 11 (1) Competenţa de soluţionare a cererilor pentru eliberarea paşapoartelor simple revine serviciilor publice comunitare pentru eliberarea şi evidenţa paşapoartelor simple pe a căror rază teritorială solicitanţii îşi au domiciliul sau, după caz, reşedinţa. (2) În cazul prevăzut la art. 8, competenţa de soluţionare a cererilor pentru eliberarea paşapoartelor simple revine serviciilor publice comunitare pentru eliberarea şi evidenţa paşapoartelor simple la care au fost depuse cererile. (3) În situaţia menţionată la alin. (2), precum şi în cazul cererilor depuse la serviciile publice comunitare pentru eliberarea şi evidenţa paşapoartelor simple pe a căror rază teritorială titularii îşi au reşedinţa, eliberarea paşapoartelor simple se va face numai după consultarea evidenţelor serviciului public comunitar pentru eliberarea şi evidenţa paşapoartelor simple pe a cărui rază teritorială solicitanţii îşi au domiciliul. După înmânarea paşaportului simplu, serviciile publice comunitare pentru eliberarea şi evidenţa paşapoartelor simple emitente transmit cererea, împreună cu toată documentaţia care o însoţeşte, la serviciul public comunitar pentru eliberarea şi evidenţa paşapoartelor simple pe a cărui rază teritorială solicitanţii îşi au domiciliul. + Articolul 12 (1) Autorităţile competente să soluţioneze cererile de eliberare a paşaportului simplu sau, după caz, de includere a minorilor în paşaportul simplu verifică îndeplinirea condiţiilor prevăzute de Legea nr. 248/2005, pe baza documentelor prezentate de solicitant, şi, în cazul în care nu rezultă impedimente, emit documentul sau/şi, după caz, efectuează menţiunile corespunzătoare în conţinutul acestuia. (2) În cazul în care pe baza documentelor prezentate nu se poate stabili cu certitudine dacă datele de identitate ale titularului sunt reale, autorităţile competente pot solicita suplimentar prezentarea oricăruia dintre următoarele documente, după caz: a) certificat de naştere; b) certificat de căsătorie; c) permis de conducere auto; d) livret militar; e) alte documente prevăzute cu fotografie, care pot servi acestui scop. + Articolul 13 (1) Paşaportul se ridică de către titular sau, în cazul minorului care nu a împlinit vârsta de 14 ani, de persoana care a formulat cererea, de la serviciile publice comunitare sau, după caz, de la misiunile diplomatice şi oficiile consulare ale României în străinătate, la care au fost depuse cererile. (2) În cazul în care, din motive obiective, titularul paşaportului sau, după caz, unul dintre părinţii minorului care nu a împlinit vârsta de 14 ani nu se poate deplasa la serviciile publice comunitare, paşaportul poate fi ridicat de persoana împuternicită prin procură specială, autentificată în ţară de notarul public, iar în străinătate de misiunile diplomatice sau de oficiile consulare ale României. (3) Paşapoartele care nu au fost ridicate de titulari de la serviciile publice comunitare pentru evidenţa persoanelor la data programată se păstrează pentru o perioadă de 60 de zile, după care se transmit la serviciile publice comunitare pentru eliberarea şi evidenţa paşapoartelor simple emitente, unde se păstrează pe întreaga perioadă de valabilitate a acestora şi de unde pot fi ridicate de către titulari. + Articolul 14 (1) Termenul în care se soluţionează cererile pentru eliberarea paşapoartelor simple sau pentru includerea minorului în paşaportul ambilor părinţi ori, după caz, în paşaportul unuia dintre părinţi nu poate fi mai mare de 20 de zile lucrătoare. (2) În cazul cererilor depuse la misiunile diplomatice şi oficiile consulare ale României în străinătate, termenul pentru eliberarea paşaportului simplu nu poate fi mai mare de 90 de zile calendaristice de la data depunerii cererii. (3) Termenul pentru soluţionarea cererilor depuse în condiţiile art. 4 alin. (2), cu plata corespunzătoare a tarifului suplimentar prevăzut de lege, nu poate fi mai mare de 3 zile lucrătoare. (4) Termenele prevăzute la alin. (1) şi (3) se stabilesc de către şeful serviciului public comunitar pentru eliberarea şi evidenţa paşapoartelor simple, în funcţie de volumul cererilor care se primesc în perioada de timp respectivă, precum şi de capacitatea de emitere a documentelor, şi se afişează în spaţiile destinate depunerii cererilor, la loc vizibil, împreună cu lista documentelor şi a procedurilor legale necesare pentru eliberarea paşapoartelor simple, respectiv pentru includerea minorilor în paşapoarte. + Articolul 15Împotriva deciziei de respingere a cererii, comunicată în condiţiile prevăzute la art. 21 alin. (2) din Legea nr. 248/2005, solicitantul poate adresa plângere prealabilă către prefectul în a cărui subordine se află serviciul public comunitar pentru eliberarea şi evidenţa paşapoartelor simple care a soluţionat cererea, în condiţiile Legii contenciosului administrativ nr. 554/2004. + Secţiunea a 3-a Paşaportul simplu temporar + Articolul 16De la data stabilită prin hotărârea Guvernului prevăzută la art. 7 alin. (3) din Legea nr. 248/2005, cu modificările ulterioare, misiunile diplomatice şi oficiile consulare ale României eliberează paşapoarte simple cu valabilitatea de un an, denumite în continuare paşapoarte simple temporare. + Articolul 17 (1) Paşapoartele simple temporare se eliberează de către misiunile diplomatice şi oficiile consulare ale României cetăţenilor români care nu mai posedă documente de călătorie valabile şi care dovedesc necesitatea de a continua călătoria în străinătate sau de a-şi reglementa şederea pe teritoriul unui stat, în cazul în care nu dispun de timpul necesar pentru a intră în posesia unui paşaport simplu. (2) Pentru eliberarea paşaportului temporar, cererile vor fi însoţite de două fotografii ale titularului, care trebuie să respecte condiţiile stabilite la art. 6 alin. (1) lit. c), precum şi, după caz, de documentele prevăzute la: a) art. 5 lit. a), atunci când este posibilă prezentarea lor; b) art. 5 lit. b), cu excepţia tarifului suplimentar pentru eliberarea paşaportului simplu în regim de urgenţă; c) art. 7 alin. (1) lit. a)-c). (3) În situaţia în care solicitantul nu posedă documente eliberate de autorităţile române care să îi ateste identitatea, valabile sau expirate, acesta poate prezenta orice documente oficiale care conţin datele sale de identitate ori care pot servi identificării sale. (4) În scopul efectuării verificărilor necesare pentru stabilirea identităţii persoanei pentru care se solicită eliberarea paşaportului simplu temporar, precum şi pentru verificarea îndeplinirii condiţiilor necesare soluţionării cererilor pentru eliberarea paşapoartelor simple temporare, Direcţia Generală Afaceri Consulare din cadrul Ministerului Afacerilor Externe încheie protocol de colaborare cu Direcţia Generală de Paşapoarte, Inspectoratul Naţional pentru Evidenţa Persoanelor şi Centrul Naţional pentru Administrarea Bazelor de Date privind Evidenţa Persoanelor din cadrul Ministerului Administraţiei şi Internelor. (5) Paşaportul simplu temporar se eliberează o singură dată. În cazul în care titularul intenţionează să îşi continue călătoria sau şederea în străinătate şi după data expirării valabilităţii paşaportului simplu temporar, acesta trebuie să solicite eliberarea unui paşaport simplu sau, după caz, a unui titlu de călătorie înainte de această dată. (6) În situaţia prevăzută la alin. (3), dacă pe baza verificărilor prevăzute la alin. (4) nu se poate stabili cu certitudine identitatea solicitantului, acestuia i se eliberează un titlu de călătorie şi este îndrumat să se deplaseze în România pentru clarificarea situaţiei. (7) Eliberarea unui paşaport simplu temporar se comunică de îndată la serviciul public comunitar pentru eliberarea şi evidenţa paşapoartelor simple pe a cărui rază solicitanţii îşi au domiciliul sau, după caz, au avut ultimul domiciliu. + Articolul 18Paşaportul simplu temporar se anulează de către autorităţile competente potrivit legii să elibereze paşaportul simplu, odată cu eliberarea acestuia, şi se restituie titularului. + Secţiunea a 4-a Titlul de călătorie + Articolul 19 (1) Titlul de călătorie este documentul care se eliberează de misiunile diplomatice sau oficiile consulare ale României cetăţenilor români aflaţi în străinătate, care nu mai posedă document de călătorie valabil, pentru ca titularul să îşi poată continua călătoria, reglementa şederea pe teritoriul unui stat ori pentru a se întoarce în ţară. De la data stabilită potrivit art. 7 alin. (3) din Legea nr. 248/2005, cu modificările ulterioare, titlul de călătorie se eliberează numai pentru ca titularul să se întoarcă în ţară. (2) La depunerea cererilor pentru eliberarea unui paşaport simplu, solicitanţii predau titlul de călătorie expirat. + Secţiunea a 5-a Pierderea, furtul şi distrugerea documentelor de călătorie + Articolul 20 (1) Soluţionarea cererilor pentru eliberarea unor noi documente de călătorie în cazul pierderii sau furtului documentelor de călătorie este condiţionată de prezentarea unei adeverinţe care să ateste declararea evenimentului, în condiţiile prevăzute de art. 25 din Legea nr. 248/2005. În cazul declarării furtului paşaportului simplu la cea mai apropiată unitate de poliţie din străinătate, adeverinţa va fi însoţită şi de o traducere a acesteia, efectuată de un traducător autorizat. (2) Obligaţia declarării pierderii poate fi realizată, în cazul paşaportului simplu, şi cu ocazia depunerii cererii pentru eliberarea unui nou paşaport, situaţie în care titularul va declara pe propria răspundere împrejurările producerii evenimentului. (3) În cazul distrugerii paşaportului simplu, soluţionarea cererii pentru eliberarea unui nou paşaport este condiţionată de prezentarea paşaportului distrus sau a fragmentelor din acesta, cu condiţia ca acestea să cuprindă elemente de conţinut care să facă posibilă identificarea documentului. (4) În situaţia în care, cu ocazia solicitării eliberării unui nou document de călătorie, se constată pierderea sau distrugerea documentului de călătorie valabil de cel puţin două ori într-un interval de 3 ani, la înmânarea documentului de călătorie se întocmeşte proces-verbal de constatare a contravenţiei prevăzute la art. 46 lit. n) din Legea nr. 248/2005. + Capitolul III Exercitarea dreptului la libera circulaţie în străinătate + Secţiunea 1 Aplicarea condiţiilor cu privire la exercitarea dreptului la libera circulaţie în străinătate de către cetăţenii români + Articolul 21 (1) Pe baza comunicărilor efectuate de autorităţile competente române, cu privire la instituirea, în condiţiile legii, a măsurii restrângerii dreptului la libera circulaţie, organele poliţiei de frontieră permit ieşirea din România a cetăţenilor români împotriva cărora a fost dispusă această măsură numai dacă se află în una dintre următoarele situaţii: a) declară în scris, pe propria răspundere, că nu vor călători în statul/statele cu privire la care s-a instituit măsura; b) prezintă documente de transport care indică o altă destinaţie decât statul/statele cu privire la care s-a instituit măsura; c) punctul de trecere a frontierei în care se prezintă nu este unul situat la frontiera comună cu statul cu privire la care s-a instituit această măsură. (2) Măsura prevăzută la alin. (1) nu se aplică cetăţenilor români împotriva cărora s-a dispus restrângerea dreptului la libera circulaţie, dacă se legitimează în punctul de trecere a frontierei cu paşaport diplomatic sau de serviciu, în condiţiile art. 28 alin. (4) din Legea nr. 248/2005. (3) Cetăţeanului român împotriva căruia a fost dispusă măsura suspendării dreptului la libera circulaţie i se permite ieşirea din România în condiţiile alin. (1), dacă prezintă, în original şi în fotocopie, hotărârea instanţei de judecată, rămasă definitivă şi irevocabilă, prin care s-au dispus suspendarea temporară a executării măsurii suspendării dreptului la libera circulaţie şi înlocuirea acestei măsuri, pentru o perioadă limitată de timp, cu măsura restrângerii dreptului la libera circulaţie, în condiţiile art. 44 din Legea nr. 248/2005. (4) În situaţiile prevăzute la alin. (1) şi (3) organele poliţiei de frontieră care au permis ieşirea din România vor aduce la cunoştinţă cetăţeanului că nerespectarea obligaţiei de a nu călători în statul/statele cu privire la care s-a instituit măsura restrângerii dreptului la libera circulaţie sau că şederea în statul/statele în care persoana poate călători, peste perioada dispusă de instanţă, poate determina: a) dispunerea instituirii măsurii suspendării dreptului la libera circulaţie pentru o perioadă de până la 3 ani, în conformitate cu art. 42 alin. (1) din Legea nr. 248/2005; b) majorarea până la 5 ani a perioadei pentru care se poate suspenda acest drept, în cazul returnării în baza unui acord de readmisie din statul pentru care i-a fost restrâns dreptul la libera circulaţie în străinătate, în conformitate cu art. 42 alin. (2) din Legea nr. 248/2005. + Articolul 22 (1) Atunci când intervine decesul soţului sau al unei rude de până la gradul al IV-lea inclusiv, aflată în străinătate, ori în alte situaţii determinate de motive obiective, instanţa poate decide suspendarea, pentru o perioadă limitată, a executării măsurii restrângerii exercitării dreptului la libera circulaţie. (2) La prezentarea hotărârii judecătoreşti pronunţate în condiţiile alin. (1), organele poliţiei de frontieră permit ieşirea din ţară chiar dacă persoana în cauză nu se află în una dintre situaţiile prevăzute la art. 21 alin. (1). + Articolul 23 (1) În vederea îndeplinirii obligaţiei prevăzute la art. 29 alin. (4) din Legea nr. 248/2005, Direcţia Generală de Paşapoarte poate elibera, la cerere, cu achitarea taxelor prevăzute de lege, adeverinţe pentru: a) transcrierea certificatelor de naştere şi căsătorie în registrul de stare civilă român, pentru persoane cetăţeni români născuţi în străinătate; b) obţinerea paşapoartelor româneşti în cazul persoanelor plecate definitiv din România, care nu mai deţin paşapoarte româneşti valabile; c) înscrierea menţiunilor de schimbare a numelui în registrul de stare civilă român; d) depunerea cererilor de dobândire/redobândire sau renunţare la cetăţenia română la comisia care funcţionează pe lângă Ministerul Justiţiei; e) stabilirea/restabilirea domiciliului în România, în situaţia în care solicitantul nu mai deţine paşaport valabil. (2) În adeverinţele prevăzute la alin. (1) se înscriu datele deţinute în evidenţele Ministerului Administraţiei şi Internelor privind evidenţa persoanelor, referitoare la solicitant, ascendenţii şi descendenţii acestora, care servesc scopurilor pentru care acestea se întocmesc/se eliberează. + Articolul 24 (1) Cetăţenilor români minori li se permite ieşirea din ţară numai însoţiţi de o persoană fizică majoră, dacă sunt prezentate în situaţiile prevăzute de art. 30 din Legea nr. 248/2005, după caz, următoarele documente: a) declaraţia celuilalt părinte din care rezultă acordul acestuia cu privire la efectuarea călătoriei respective în statul sau în statele de destinaţie, precum şi cu privire la perioada acesteia; b) documente doveditoare ale decesului celuilalt soţ, precum:(i) certificat de deces valabil şi cu putere doveditoare pe teritoriul României, în condiţiile legii;(îi) hotărâre judecătorească de declarare a morţii, rămasă definitivă, dacă nu a existat timpul necesar pentru eliberarea certificatului de deces;(iii) comunicare oficială primită prin intermediul misiunilor diplomatice sau al oficiilor consulare ale României în străinătate, dacă nu a existat timpul necesar pentru eliberarea unor certificate de stare civilă; c) hotărâre judecătorească de încredinţare a minorului, rămasă definitivă şi irevocabilă; d) declaraţia ambilor părinţi sau, după caz, a părintelui căruia minorul i-a fost încredinţat prin hotărâre judecătorească rămasă definitivă şi irevocabilă, a părintelui supravieţuitor ori a reprezentantului său legal, care să cuprindă acordul acestora cu privire la efectuarea călătoriei respective de către minor în statul sau în statele de destinaţie, la perioada în care urmează să se desfăşoare călătoria, precum şi datele de identitate ale însoţitorului; e) cu privire la însoţitorul împuternicit de părinţi sau, după caz, de reprezentantul legal, certificat de cazier judiciar şi, după caz, documente din care să rezulte calitatea de persoană desemnată din cadrul unei societăţi comerciale autorizate, în condiţiile legii, să desfăşoare activităţi de transport internaţional de persoane; f) documente doveditoare ale situaţiei medicale a minorului, emise sau avizate de autorităţile medicale române, din care să rezulte perioada şi statul ori statele în care urmează să se acorde tratament medical, dacă sunt cerute de Legea nr. 248/2005; g) documente doveditoare privind participarea minorului la studii sau concursuri în străinătate, avizate de o autoritate administrativă cu competenţe în domeniu, dacă sunt cerute de Legea nr. 248/2005. (2) Declaraţiile prevăzute la alin. (1), redactate în două exemplare, şi certificatul prevăzut la alin. (1) lit. b) pct. (i), însoţite de o fotocopie a acestora, trebuie să fie autentificate în ţară de notarul public, iar în străinătate de misiunile diplomatice sau oficiile consulare ale României ori, dacă au fost date în faţa autorităţilor străine, să îndeplinească condiţiile de supralegalizare prevăzute de lege sau să aibă aplicată apostila conform Convenţiei cu privire la suprimarea cerinţei supralegalizării actelor oficiale străine, adoptată la Haga la 5 octombrie 1961, la care România a aderat prin Ordonanţa Guvernului nr. 66/1999, aprobată prin Legea nr. 52/2000, cu modificările ulterioare, şi, după caz, să fie însoţite de traduceri legalizate. + Articolul 25Declaraţia dată în condiţiile art. 21 alin. (1) lit. a) şi certificatul de cazier judiciar, precum şi oricare dintre documentele care au contribuit la aprecierea îndeplinirii condiţiilor exercitării dreptului la libera circulaţie se păstrează, în copie, de către organele poliţiei de frontieră din punctul de trecere a frontierei prin care s-a efectuat ieşirea din ţară. + Articolul 26 (1) În vederea punerii în executare a măsurilor de limitare a exercitării dreptului la libera circulaţie în străinătate, comunicate de instanţe în condiţiile legii, Inspectoratul General al Poliţiei de Frontieră procedează la instituirea consemnului în sistemul de evidenţă a traficului la frontiera de stat, cu privire la persoana împotriva căreia a fost instituită măsura, perioada şi, după caz, statul/statele pentru care se aplică. Ridicarea consemnului se face în baza hotărârii instanţei, rămasă definitivă şi irevocabilă, prin care s-a dispus încetarea măsurii sau, după caz, la expirarea perioadei pentru care a fost dispusă măsura. (2) Consemnul instituit cu privire la cetăţeanul român împotriva căruia s-a dispus suspendarea dreptului la libera circulaţie se înlocuieşte temporar, pe perioada stabilită prin hotărârea definitivă şi irevocabilă, prin care s-au dispus suspendarea temporară a executării măsurii suspendării dreptului la libera circulaţie şi înlocuirea, pentru o perioadă limitată de timp, cu măsura restrângerii dreptului la libera circulaţie. În acest caz, consemnul nominal va conţine referiri la perioada şi statul/statele în care persoana nu poate călători. + Articolul 27În vederea punerii în executare a măsurii suspendării dreptului la libera circulaţie în străinătate, Direcţia Generală de Paşapoarte are obligaţia de a comunică măsura la serviciul public comunitar pentru eliberarea şi evidenţa paşapoartelor simple de la domiciliul cetăţeanului român împotriva căruia a fost dispusă măsura, care, pentru perioada stabilită de instanţă în condiţiile Legii nr. 248/2005, va refuza temporar eliberarea documentului de călătorie, iar dacă a fost eliberat, va întreprinde demersuri pentru a-l retrage. + Secţiunea a 2-a Stabilirea domiciliului în străinătate + Articolul 28 (1) Cetăţeanul român care şi-a stabilit domiciliul în străinătate poate depune cerere pentru aplicarea în paşaportul simplu a menţiunii privind stabilirea domiciliului într-un anumit stat sau pentru eliberarea unui paşaport simplu, cu menţionarea statului de domiciliu. (2) Cererile prevăzute la alin. (1) se depun personal, în străinătate, la misiunile diplomatice sau la oficiile consulare ale României, iar în ţară, la serviciile publice comunitare pentru evidenţa persoanelor ori la serviciile publice comunitare pentru eliberarea şi evidenţa paşapoartelor simple, pe a căror rază a avut ultimul domiciliu sau, după caz, reşedinţa, sau la sediul Direcţiei Generale de Paşapoarte, însoţite de următoarele documente: a) paşaportul simplu, precum şi fotocopia filei informatizate şi, după caz, a filelor în care sunt aplicate menţiuni cu privire la dobândirea dreptului de şedere pe teritoriul acelui stat; b) dovada achitării taxelor şi tarifelor de emitere a paşaportului precum şi, după caz, a tarifului suplimentar pentru eliberarea paşaportului simplu în regim de urgenţă sau aplicarea menţiunii în paşaportul simplu în regim de urgenţă; c) certificate de stare civilă, în original şi fotocopie; d) documente eliberate de autorităţile statului de domiciliu, în original şi fotocopie, împreună cu traducerea în limba română, din care să rezulte una dintre următoarele situaţii:(i) a dobândit un drept de şedere pentru o perioadă de cel puţin un an sau, după caz, i s-a prelungit succesiv dreptul de şedere, în decurs de un an, pe teritoriul statului respectiv;(îi) a dobândit un drept de şedere pe teritoriul statului respectiv, în scopul reunificării familiale cu o persoană care domiciliază pe teritoriul acelui stat;(iii) a dobândit un drept de lungă şedere sau, după caz, un drept de şedere permanentă pe teritoriul statului respectiv;(iv) a dobândit cetăţenia statului respectiv; e) două fotografii color recente identice, cu dimensiunile de 35 x 45 mm. Dispoziţiile art. 6 alin. (1) lit. c), referitoare la forma şi conţinutul fotografiilor, se aplică în mod corespunzător. (3) În cazul în care, din motive obiective, solicitanţii nu se pot prezenta la serviciile publice comunitare, cererile se depun prin mandatar, însoţite de documentele prevăzute la alin. (2), precum şi de cele prevăzute la art. 6 alin. (1) lit. a) şi b). + Articolul 29 (1) Domiciliul cetăţeanului român minor se stabileşte de drept, în condiţiile legii, în statul în care au domiciliul ambii părinţi sau, după caz, doar unul dintre părinţi, dacă există acordul expres al celuilalt părinte. (2) Dovada domiciliului în străinătate pentru minorul prevăzut la alin. (1) se poate face fie cu propriul paşaport în care este menţionat statul de domiciliu, fie cu paşapoartele ambilor părinţi, în cazul în care aceştia au domiciliul în acelaşi stat, sau, după caz, cu paşaportul unuia dintre părinţi şi declaraţia celuilalt părinte, prin care îşi exprimă acordul cu privire la domiciliu, dată în faţa funcţionarului care primeşte cererea sau autentificată în ţară de notarul public, iar în străinătate de misiunile diplomatice sau oficiile consulare ale României ori, dacă a fost dată în faţa autorităţilor străine, să îndeplinească condiţiile de supralegalizare prevăzute de lege sau să aibă aplicată apostila conform Convenţiei cu privire la suprimarea cerinţei supralegalizării actelor oficiale străine, adoptată la Haga la 5 octombrie 1961, la care România a aderat prin Ordonanţa Guvernului nr. 66/1999, aprobată prin Legea nr. 52/2000, cu modificările ulterioare. + Articolul 30 (1) Certificatele de stare civilă eliberate de autorităţile străine, prezentate în condiţiile art. 28, pot fi acceptate numai după efectuarea transcrierii în registrele de stare civilă române. (2) În cazul cererilor depuse la misiunile diplomatice sau la oficiile consulare ale României în străinătate, fotocopiile documentelor prezentate în condiţiile art. 28 se certifică de către funcţionarul consular. Dispoziţiile art. 10 alin. (3), referitoare la restituirea documentelor originale, se aplică în mod corespunzător. + Articolul 31 (1) Cererile primite în condiţiile art. 28 se soluţionează, după caz, de către serviciile publice comunitare pentru eliberarea şi evidenţa paşapoartelor simple sau de către Direcţia Generală de Paşapoarte. (2) În vederea soluţionării cererilor depuse în străinătate, misiunile diplomatice sau oficiile consulare ale României transmit cererile formulate în condiţiile art. 28, însoţite de fotocopiile documentelor certificate de funcţionarul consular, precum şi de celelalte documente prezentate, la Direcţia Generală de Paşapoarte. + Articolul 32 (1) Paşaportul simplu în care a fost aplicată menţiunea privind stabilirea domiciliului în străinătate se ridică personal de către titular de la autorităţile competente la care au fost depuse cererile. În cazul în care, din motive obiective, titularul paşaportului nu se poate deplasa la serviciile publice comunitare, paşaportul poate fi ridicat de persoana împuternicită prin procură specială, autentificată în ţară de notarul public, iar în străinătate de misiunile diplomatice ori oficiile consulare ale României. (2) Înmânarea către solicitant a paşaportului simplu în care a fost aplicată menţiunea privind stabilirea domiciliului în străinătate, cu aplicarea corespunzătoare a dispoziţiilor referitoare la termenele de soluţionare prevăzute la art. 14, se face concomitent cu predarea următoarelor documente ale titularului: a) actul de identitate eliberat de autorităţile române competente; b) paşaportul anterior, dacă este cazul. + Articolul 33 (1) Cetăţeanul român care are domiciliul în străinătate îşi poate stabili oricând, în mod liber, domiciliul în România. (2) În situaţia prevăzută la alin. (1), cererea pentru eliberarea cărţii de identitate se adresează serviciului public comunitar pentru evidenţa persoanelor pe raza căruia locuieşte, concomitent cu cererea pentru aplicarea în paşaport a menţiunii privind stabilirea domiciliului în România ori pentru anularea menţiunii privind domiciliul în străinătate sau a paşaportului. + Capitolul IV Dispoziţii finale + Articolul 34 (1) Modelul cererilor pentru eliberarea documentelor de călătorie sau pentru includerea minorului în documentele de călătorie ale părinţilor, al cererilor formulate de părinţi pentru eliberarea paşaportului individual minorului care nu a împlinit vârsta de 14 ani, precum şi modelul declaraţiei privind acordul celuilalt părinte cu privire la eliberarea unui paşaport pentru minor se stabilesc prin dispoziţia Direcţiei Generale de Paşapoarte, iar modelul declaraţiei pe propria răspundere, prezentată în punctul de trecere a frontierei, precum şi modelul declaraţiei privind acordul părinţilor pentru ieşirea din ţară a minorului însoţit de o persoană fizică majoră se stabilesc prin dispoziţia Inspectoratului General al Poliţiei de Frontieră.----
EMITENT |