LEGE nr. 187 din 7 decembrie 1999 (*actualizata*)privind accesul la propriul dosar şi deconspirarea politiei politice comuniste**)(actualizata până la data de 27 februarie 2006*)
----------------*) Textul initial a fost publicat în MONITORUL OFICIAL nr. 603 din 9 decembrie 1999. Aceasta este forma actualizata de S.C. "Centrul Teritorial de Calcul Electronic" S.A. Piatra Neamt până la data de 27 februarie 2006 cu modificările şi completările aduse de: RECTIFICAREA nr. 187 din 7 decembrie 1999; ORDONANŢA DE URGENŢĂ nr. 16 din 22 februarie 2006.----------------**) Titlul Legii a fost modificat prin pct. 1 al art. I din ORDONANŢA DE URGENŢĂ nr. 16 din 22 februarie 2006 publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 182 din 27 februarie 2006.Parlamentul României adopta prezenta lege.În perioada de dictatura comunista, cuprinsa între 6 martie 1945 - 22 decembrie 1989, Partidul Comunist Roman a exercitat, în special prin organele securitatii statului, parte a politiei politice, o permanenta teroare împotriva cetatenilor tarii, drepturilor şi libertatilor lor fundamentale. Aceasta indreptateste accesul la propriul dosar şi deconspirarea politiei politice comuniste, în condiţiile prezentei legi.-------------Preambulul Legii a fost modificat prin RECTIFICAREA nr. 187 din 7 decembrie 1999 publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 619 din 17 decembrie 1999.Preambulul Legii a fost modificat prin prin pct. 2 al art. I din ORDONANŢA DE URGENŢĂ nr. 16 din 22 februarie 2006 publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 182 din 27 februarie 2006. + Articolul 1 (1) Orice cetatean român sau cetatean strain care după 1945 a avut cetatenie română, precum şi orice cetatean al unei tari membre a Organizaţiei Tratatului Atlanticului de Nord au dreptul de acces la propriul dosar întocmit de politia politica comunista, precum şi la alte documente şi informaţii care privesc propria persoana, în conformitate cu prevederile legii privind protejarea informaţiilor care privesc siguranţa naţionala. De acelasi drept beneficiaza şi orice cetatean al unui stat membru al Uniunii Europene, începând cu data integrarii României în Uniunea Europeana, în conformitate cu prevederile legii privind protejarea informaţiilor care privesc siguranţa naţionala. Acest drept se exercită la cerere şi consta în studierea nemijlocita a dosarului, eliberarea de copii de pe actele dosarului şi de pe alte inscrisuri care privesc propria persoana.(1^1) Accesul vizeaza toate tipurile de informaţii stranse de organele care au desfăşurat activităţi cu caracter de politie politica în timpul regimului comunist, indiferent de suportul pe care se afla acestea, precum hartie, microfilm, discheta, banda audio sau video. (2) Totodata persoana, subiect al unui dosar din care rezultă ca a fost urmarita de organele securitatii statului, are dreptul, la cerere, sa afle identitatea agentilor şi a colaboratorilor care au contribuit cu informaţii la completarea acestui dosar, numai dacă acestia pot fi stabiliti cu certitudine. (3) De drepturile prevăzute la alin. (1) şi (2) beneficiaza sotul supravietuitor şi rudele până la gradul al patrulea inclusiv ale persoanei decedate, în afară de cazul în care aceasta a dispus altfel. (4) Exercitarea drepturilor prevăzute la alin. (1)-(3) se face personal sau prin reprezentant cu procura speciala şi autentica.-------------Alin. (1) al art. 1 a fost modificat prin pct. 3 al art. I din ORDONANŢA DE URGENŢĂ nr. 16 din 22 februarie 2006 publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 182 din 27 februarie 2006.Alin. (1^1) al art. 1 a fost introdus prin pct. 4 al art. I din ORDONANŢA DE URGENŢĂ nr. 16 din 22 februarie 2006 publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 182 din 27 februarie 2006.Alin. (2) şi (3) ale art. 1 au fost modificate prin pct. 5 al art. I din ORDONANŢA DE URGENŢĂ nr. 16 din 22 februarie 2006 publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 182 din 27 februarie 2006. + Articolul 2Pentru a asigura dreptul de acces la informatie, orice cetatean român, cu domiciliul în tara sau în strainatate, precum şi presa scrisa şi audiovizuala, partidele politice, organizaţiile neguvernamentale legal constituite, autorităţile şi instituţiile publice au dreptul de a fi informate, la cerere, în legătură cu calitatea de agent sau de colaborator al politiei politice a candidaţilor la alegerile prezidentiale, precum şi a persoanelor care ocupa urmatoarele demnitati sau functii: a) Preşedintele României; b) deputat sau senator; c) membru al Guvernului, secretar de stat, subsecretar de stat, secretar general, secretar general adjunct din Guvern şi din ministere, director în minister şi asimilati ai acestor functii; d) secretarii generali şi secretarii generali adjuncţi ai Camerelor Parlamentului, directorii departamentelor celor două Camere, consilierii prezidentiali şi de stat; e) prefect, subprefect, director în prefectura, secretar general al consiliului judetean şi al Consiliului General al Municipiului Bucureşti, primar, viceprimar, consilier judetean, consilier în Consiliul General al Municipiului Bucureşti, consilier local, sefii serviciilor publice deconcentrate în judete; f) directorul şi adjunctii săi, conducătorii structurilor judetene de la Serviciul Roman de Informaţii, directorul şi adjunctii săi de la Serviciul de Informaţii Externe, Serviciul de Protecţie şi Paza, Serviciul de Telecomunicatii Speciale şi Directia Generală de Informaţii şi Protecţie Interna, din cadrul Ministerului Administraţiei şi Internelor; g) inspector general al politiei, inspector general adjunct, director general, director, sef de serviciu şi sef de birou la nivel central şi judetean, precum şi ceilalti ofiteri şi subofiteri angajaţi ai Ministerului Administraţiei şi Internelor; h) persoanele cu functii de conducere, la nivel naţional şi judetean, în Garda financiară şi în organele vamale; i) judecatorii şi magistratii-asistenti de la Înaltă Curte de Casatie şi Justiţie şi de la Curtea Constituţională, procurorii de la Parchetul de pe lângă Înaltă Curte de Casatie şi Justiţie, precum şi din cadrul Departamentului Naţional Anticoruptie, judecatorii, procurorii şi prim-grefierii de la instantele şi parchetele civile şi militare, avocatii şi notarii publici; i) personalul diplomatic şi consular; j) preşedintele, vicepresedintii, judecatorii, consilierii de conturi, procurorii financiari şi prim-grefierul Curtii de Conturi; k) presedinte şi presedinte de secţie la Consiliul Legislativ, membrii Consiliului Legislativ, persoane cu functii de conducere din Autoritatea pentru Valorificarea Activelor Statului şi din Agentia Naţionala a Functionarilor Publici, presedintii şi membrii Consiliului Concurentei, ai Comisiei Naţionale a Valorilor Mobiliare, ai Institutului Naţional de Statistica şi ai Agentiei Naţionale de Cadastru şi Publicitate Imobiliara; l) avocatul poporului şi adjunctii acestuia; m) membru în Consiliul Naţional al Audiovizualului; n) membru în consiliile de administratie ale societatilor publice de radio şi de televiziune, acţionar, administrator, director, redactor-sef, redactor în serviciile publice ori private de televiziune, radio sau presa scrisa, analisti politici şi asimilatii acestora, după caz; o) guvernatorul Băncii Naţionale a României, presedinte, vicepresedinte de banca şi membrii consiliului de administratie din sectorul bancar; p) membru, membru corespondent, membru de onoare sau secretar al Academiei Române; r) rectorul, prorectorii, secretarul ştiinţific al senatului universitar, decanii, prodecanii, secretarii stiintifici de facultate şi sefii de catedra din instituţiile de invatamant superior de stat şi private; s) inspector general sau adjunct, inspector de specialitate al inspectoratului scolar judetean, director de liceu ori de grup scolar, precum şi director în instituţiile de cultura, la nivel naţional, judetean, municipal şi local; s) presedinte, vicepresedinte, secretar general şi ceilalti membri ai organelor de conducere statutare ale partidelor politice, la nivel naţional, judetean şi local, sau ai unei organizaţii neguvernamentale şi asimilatii acestor functii; t) personalul militar şi civil cu functii de conducere din Ministerul Apararii Naţionale şi din statele majore ale categoriilor de forte ale armatei, conform nomenclatoarelor de functii, precum şi comandantii de unităţi sau echivalente; t,) ierarhii şi sefii cultelor religioase recunoscute de lege, până la nivel de preot inclusiv, precum şi asimilatii lor de la parohiile din tara şi din strainatate; u) presedinte, vicepresedinte şi secretar general de organizaţii patronale şi sindicale reprezentative la nivel naţional şi asimilatii acestor functii, precum şi ceilalti membri ai conducerilor executive respective; v) director al directiei de posta şi telecomunicatii, şefi de serviciu de posta şi de telecomunicatii, şefi de centrala telefonica; x) persoanele cu functie de conducere din directiile sanitare judetene, din directiile judetene de sănătate publică şi a municipiului Bucureşti, din Colegiul Medicilor din România, din casele de asigurări de sănătate, directorii de spitale, precum şi medicii psihiatri, anatomo-patologii şi medicii legisti; y) persoanele cu functii de conducere, inclusiv membru al consiliului de administratie în regii autonome, companii naţionale şi societăţi comerciale având ca obiect activităţi de interes public sau strategic, precum şi membrii conducerii fundatiilor, asociaţiilor şi filialelor care activeaza pe teritoriul României, inclusiv fondatorii acestora; z) persoanele care deţin titlul de revolutionar sau de luptator cu merite deosebite în Revolutia din decembrie 1989.-------------Partea introductiva şi lit. e), f), g), i), i), k), n), r), s), s) şi t) ale art. 2 au fost modificate prin pct. 6 al art. I din ORDONANŢA DE URGENŢĂ nr. 16 din 22 februarie 2006 publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 182 din 27 februarie 2006. + Articolul 3 (1) Persoanele care candideaza pentru functia de Presedinte al României sunt obligate sa faca o declaratie autentica, pe propria raspundere, privind apartenenta sau neapartenenta ca agent sau colaborator al politiei politice comuniste. Declaratiile pe propria raspundere se depun la Biroul Electoral Central, care, în termen de 24 de ore de la înregistrare, le inainteaza Consiliului Naţional pentru Studierea Arhivelor Securitatii. (2) În acest caz, verificarea se face din oficiu, urmand ca decizia să fie publicată în Monitorul Oficial al României, Partea a III-a, şi comunicata presei cel tarziu cu 7 zile inaintea datei alegerilor. (3) Decizia se poate ataca cu recurs la Înaltă Curte de Casatie şi Justiţie în 24 de ore de la publicare. Recursul se solutioneaza cu prioritate, în 48 de ore de la sesizare. Decizia se publică în Monitorul Oficial al României, Partea I.-------------Art. 3 a fost modificat prin pct. 7 al art. I din ORDONANŢA DE URGENŢĂ nr. 16 din 22 februarie 2006 publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 182 din 27 februarie 2006. + Articolul 3^1 (1) Persoanele care au fost alese sau numite în una dintre demnitatile ori functiile prevăzute la art. 2 sunt obligate sa faca o declaratie autentica, pe propria raspundere, conform modelului prevăzut în anexa care face parte integrantă din prezenta lege, privind apartenenta sau neapartenenta ca agent ori colaborator al politiei politice comuniste. Verificarea se face din oficiu pentru persoanele care au fost alese sau numite în demnitatile ori în functiile prevăzute la art. 2 lit. a)-f), inclusiv pentru cele aflate în exercitiul respectivelor demnitati sau functii la data intrarii în vigoare a Ordonantei de urgenta a Guvernului nr. 16/2006. (2) Declaratia prevăzută la alin. (1) se va depune, în plic inchis, la seful institutiei care numeste sau la institutia care valideaza alegerea, după cum urmeaza*): a) deputatii şi senatorii, precum şi secretarii generali şi secretarii generali adjuncţi ai Camerelor Parlamentului, directorii departamentelor celor două Camere - la preşedintele Camerei Deputatilor, respectiv al Senatului României; b) membrii Guvernului, secretarii de stat, subsecretarii de stat, secretarul general, secretarii generali adjuncţi din Guvern şi din ministere, consilierii de stat şi personali ai primului-ministru, prefectii şi subprefectii, directorii generali şi directorii din Cancelaria Primului-Ministru, Secretariatul General al Guvernului, precum şi cei din ministere şi asimilatii acestor functii - la primul-ministru; c) consilierii prezidentiali şi de stat din Administratia Prezidentiala - la Preşedintele României; d) director în prefectura, sefii serviciilor publice deconcentrate în judete - la prefect; e) consilier judetean, consilier în Consiliul General al Municipiului Bucureşti, secretar general al consiliului judetean şi al Consiliului General al Municipiului Bucureşti - la preşedintele consiliului judetean, respectiv primarul general al Municipiului Bucureşti; f) primar, viceprimar, consilier municipal şi local - la primar; g) directorul şi adjunctii săi, conducătorii structurilor judetene de la Serviciul Roman de Informaţii, directorul şi adjunctii săi de la Serviciul de Informaţii Externe, Serviciul de Protecţie şi Paza, Serviciul de Telecomunicatii Speciale, Directia Generală de Informaţii şi Protecţie Interna, din cadrul Ministerului Administraţiei şi Internelor - la seful institutiei din care fac parte acestia. (3) Autorităţile la care se depun declaratiile sunt obligate sa trimita Consiliului Naţional pentru Studierea Arhivelor Securitatii, în termen de 30 de zile de la data alegerii sau numirii în functie, lista persoanelor care indeplinesc functiile prevăzute la art. 2 lit. a)-f), insotite de plicurile închise care conţin declaratiile pe propria raspundere. Lista trebuie să cuprindă urmatoarele date: a) numele şi prenumele, inclusiv eventualele nume anterioare, precum şi data şi locul nasterii; b) numele şi prenumele tatalui, numele şi prenumele mamei; c) locul de muncă şi functia pe care o ocupa; d) domiciliul din actul de identitate. (4) Verificările se sisteaza dacă persoana care exercită una dintre demnitatile sau functiile enumerate la art. 2 demisioneaza în termen de 15 zile de la data comunicarii acestor verificări. Verificarea candidaţilor la presedintie, în procedura de urgenta, se sisteaza dacă persoana despre care s-au identificat elemente de politie politica îşi retrage candidatura în termen de 24 de ore de la data audierii acesteia de către Colegiul Consiliului Naţional pentru Studierea Arhivelor Securitatii. (5) Verificările se fac în ordinea stabilita la art. 2, respectandu-se procedurile prevăzute la art. 15. Se verifica cu prioritate persoanele alese sau numite în demnitati sau functii la nivel naţional. (6) Persoanele care depun declaratia pe propria raspundere sunt exonerate de obligaţia asigurarii protectiei informaţiilor secrete de stat sau secrete de serviciu, în cadrul audierilor de către Colegiul Consiliului Naţional pentru Studierea Arhivelor Securitatii. (7) Deciziile Colegiului Consiliului Naţional pentru Studierea Arhivelor Securitatii, rămase definitive, conţinând nume, prenume, nume conspirativ, acolo unde exista, perioada colaborarii, precum şi faptele calificate ca fiind activităţi cu caracter de politie politica, vor fi publicate de urgenta în Monitorul Oficial al României, Partea a III-a, şi vor fi puse la dispoziţia mijloacelor de informare în masa. (8) În cazul în care Consiliul Naţional pentru Studierea Arhivelor Securitatii constata o neconcordanta între declaratia pe propria raspundere privind apartenenta ca agent sau colaborator al politiei politice comuniste şi rezultatul verificării, publicat sub forma deciziei definitive în Monitorul Oficial al României, Partea a III-a, sesizeaza Parchetul de pe lângă Înaltă Curte de Casatie şi Justiţie şi instiinteaza organele prevăzute la alin. (2). (9) Condamnarea definitivă pentru savarsirea infractiunii de fals în declaratii atrage pierderea demnitatii sau functiei publice în care a fost ales sau numit, potrivit legislaţiei în vigoare. În cazul membrilor Parlamentului României, cercetarea infractiunii se face de către Parchetul de pe lângă Înaltă Curte de Casatie şi Justiţie, iar instanţa competenţa este Înaltă Curte de Casatie şi Justiţie, care judeca aceste cazuri în procedura de urgenta. Sentinta definitivă se comunică, în termen de 24 de ore de la pronuntarea ei, presedintelui Camerei din care face parte parlamentarul. Preşedintele Camerei respective inscrie cu prioritate invalidarea pe ordinea de zi.-------------Art. 3^1 a fost introdus prin pct. 8 al art. I din ORDONANŢA DE URGENŢĂ nr. 16 din 22 februarie 2006 publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 182 din 27 februarie 2006.*) Conform art. II din ORDONANŢA DE URGENŢĂ nr. 16 din 22 februarie 2006 publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 182 din 27 februarie 2006:"Autorităţile la care se depun declaratiile conform art. 3^1 alin. (2) din Legea nr. 187/1999 sunt obligate sa trimita Consiliului Naţional pentru Studierea Arhivelor Securitatii, în termen de 30 de zile de la intrarea în vigoare a prezentei ordonante de urgenta, lista persoanelor care indeplinesc functiile prevăzute la art. 2 lit. a)- f) din legea mentionata, insotite de plicurile închise care conţin declaratiile pe propria raspundere. Lista trebuie să cuprindă urmatoarele date: a) numele şi prenumele, inclusiv eventualele nume anterioare, precum şi data şi locul nasterii; b) numele şi prenumele tatalui, numele şi prenumele mamei; c) locul de muncă şi functia pe care o ocupa; d) domiciliul din actul de identitate." + Articolul 4Abrogat.-------------Art. 4 a fost abrogat prin pct. 9 al art. I din ORDONANŢA DE URGENŢĂ nr. 16 din 22 februarie 2006 publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 182 din 27 februarie 2006. + Articolul 5 (1) Prin politie politica se înţelege toate acele activităţi ale securitatii statului sau ale altor structuri şi institutii cu caracter represiv, care au vizat instaurarea şi menţinerea puterii totalitar comuniste, precum şi suprimarea sau ingradirea drepturilor şi libertatilor fundamentale ale omului. (2) Este agent al politiei politice comuniste orice persoană care, având calitatea de lucrator operativ al organelor de securitate sau de militie, inclusiv ofiter acoperit, în perioada 1945-1989, a desfăşurat activităţi de politie politica în sensul prezentei legi. (3) Este colaborator al politiei politice comuniste, în sensul prezentei legi, persoana care a furnizat sau a inlesnit transmiterea de informaţii, indiferent sub ce forma, precum note şi rapoarte scrise, relatari verbale consemnate de lucratorii operativi, prin care se denuntau activităţile sau atitudinile potrivnice regimului totalitar comunist, de natura sa aduca atingere drepturilor şi libertatilor fundamentale ale omului. Informaţiile cuprinse în declaratiile, procesele-verbale de interogatoriu sau de confruntare, date în timpul anchetei şi procesului, în stare de libertate, de retinere ori de arest de către persoana interogata pentru motive politice privind cauza pentru care a fost fie cercetata, fie judecata şi condamnata, nu fac obiectul acestei prevederi. (4) Sunt asimilati colaboratorilor prevăzuţi la alin. (3) persoanele care, având competente decizionale, juridice ori politice, au luat decizii, la nivel central sau local, cu privire la activităţi de politie politica ale securitatii statului ori cu privire la activitatea altor structuri de represiune ale regimului totalitar comunist. (5) Implicarea în activitatea de politie politica comunista a persoanelor prevăzute la art. 2 se stabileste de Colegiul Consiliului Naţional pentru Studierea Arhivelor Securitatii pe baza datelor, probelor şi indiciilor existente în dosarele care fac obiectul cercetării, precum şi prin orice inscrisuri prezentate de orice persoană interesata în cazul lipsei, alterarii sau descompletarii dosarului.-------------Alin. (2) al art. 5 a fost modificat prin RECTIFICAREA nr. 187 din 7 decembrie 1999 publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 619 din 17 decembrie 1999.Art. 5 a fost modificat prin pct. 10 al art. I din ORDONANŢA DE URGENŢĂ nr. 16 din 22 februarie 2006 publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 182 din 27 februarie 2006. + Articolul 6Dispozitiile art. 45 alin. 2 din Legea nr. 14/1992 privind organizarea şi functionarea Serviciului Roman de Informaţii, precum şi ale art. 20 alin. 2 şi ale art. 22 cu referire la anexa nr. 6 din Legea Arhivelor Naţionale nr. 16/1996 nu sunt aplicabile dosarelor la care se referă art. 1 şi datelor solicitate în temeiul art. 2 din prezenta lege, care nu pot fi considerate ca privesc siguranţa naţionala a României. + Articolul 7 (1) Pentru aplicarea prevederilor prezentei legi se infiinteaza Consiliul Naţional pentru Studierea Arhivelor Securitatii, cu sediul în municipiul Bucureşti, denumit în continuare Consiliu. (2) Consiliul este un organism autonom cu personalitate juridica, supus controlului Parlamentului. Anual sau la cererea Parlamentului, Consiliul prezinta rapoarte.-------------Art. 7 a fost modificat prin pct. 11 al art. I din ORDONANŢA DE URGENŢĂ nr. 16 din 22 februarie 2006 publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 182 din 27 februarie 2006. + Articolul 8 (1) Consiliul este condus de un colegiu compus din 11 membri. (2) Membrii Colegiului Consiliului sunt numiti de Parlament, după cum urmeaza: un reprezentant propus de Preşedintele României, un reprezentant propus de primul-ministru, 9 membri, la propunerea grupurilor parlamentare, potrivit configuratiei politice a celor două Camere, pe baza raportului comun, întocmit de comisiile juridice ale Camerei Deputatilor şi Senatului în sedinta comuna, pentru un mandat de 6 ani. Mandatul poate fi reinnoit o singură dată, cu respectarea procedurilor de numire prevăzute de lege. (3) Propunerile nominale pentru Colegiul Consiliului se depun la birourile permanente ale Camerei Deputatilor şi Senatului de Administratia Prezidentiala, Cancelaria Primului-Ministru şi liderii grupurilor parlamentare, în limita numarului de locuri stabilit potrivit alin. (1) şi (2), în cel mult 10 zile calendaristice de la data intrarii în vigoare a prezentei legi, care le trimit comisiilor juridice. Propunerile vor fi insotite de: curriculum vitae, copiile fidele de pe fisele cuprinzand antecedentele penale, declaratiile pe propria raspundere ale candidaţilor, în sensul că nu se încadrează în prevederile art. 5 alin. (2)-(4), respectiv că nu au apartinut şi nu au colaborat cu organele de securitate. (4) Comisiile juridice ale Camerei Deputatilor şi Senatului vor audia în sedinta comuna şi vor verifica indeplinirea condiţiilor impuse candidaţilor prin prezenta lege; candidaturile vor fi avizate individual. Raportul comun cuprinzand rezultatul audierilor se inainteaza Birourilor permanente ale celor două Camere în termen de 10 zile calendaristice de la primirea listelor cuprinzand candidatii. (5) Candidatii care nu indeplinesc condiţiile prevăzute în prezenta lege vor fi inlocuiti, la cererea comisiilor juridice ale celor două Camere, după caz, de Presedinte, prim-ministru sau grupurile parlamentare care i-au propus. Noile propuneri se inainteaza în termen de 5 zile de la comunicarea facuta de birourile permanente ale celor două Camere, după caz, Presedintelui, primului-ministru sau grupurilor parlamentare care i-au propus. Locurile rămase vacante ca urmare a nedepunerii propunerilor de candidati în termenul de 5 zile se redistribuie între grupurile parlamentare, potrivit configuratiei prevăzute la alin. (2). (6) Camera Deputatilor şi Senatul, intrunite în sedinta comuna, pe baza raportului comun al comisiilor juridice, se pronunţă prin vot asupra listei cuprinzand candidatii pentru Colegiul Consiliului, în cel mult 10 zile calendaristice de la data depunerii raportului comisiilor juridice. Votul se exprima prin apel nominal. (7) Colegiul Consiliului îşi alege dintre membrii săi un presedinte, un vicepresedinte şi un secretar în termen de 5 zile de la constituirea sa. Colegiul Consiliului lucreaza în prezenta a cel puţin două treimi din numărul membrilor şi adopta decizii cu majoritatea voturilor membrilor prezenţi. Dezbaterile Colegiului Consiliului nu sunt publice.(7^1) Preşedintele indeplineste, conform legii, functia de ordonator principal de credite.(7^2) În exercitarea atribuţiilor stabilite de lege, Colegiul Consiliului emite ordine şi decizii.(7^3) În cazul absentei nemotivate la mai mult de 3 şedinţe consecutive a unuia dintre membrii Colegiului Consiliului, majoritatea simpla a Colegiului Consiliului va sesiza de îndată Parlamentul, care, în termen de 30 de zile de la sesizare, va initia procedura de inlocuire a acestuia. Procedura de inlocuire urmeaza prevederile alin. (2)-(6). (8) Din Consiliu şi din Colegiul Consiliului nu pot face parte agentii sau colaboratorii organelor de securitate, astfel cum sunt definiti în prezenta lege, cei ai altor servicii secrete straine, ai altor structuri informative interne şi straine şi ai altor organizaţii ce au desfăşurat şi desfăşoară activităţi care contravin drepturilor şi libertatilor fundamentale ale omului. De asemenea, nu pot face parte persoanele care au suferit condamnari pentru infractiuni de drept comun, chiar dacă au fost amnistiate sau reabilitate. Pe perioada mandatului, membrii Colegiului Consiliului nu pot face parte din partide politice. (9) Consiliul funcţionează în temeiul unui regulament elaborat de Colegiul Consiliului în termen de 30 de zile de la data constituirii sale. (10) La investirea în functie membrii Colegiului Consiliului depun urmatorul juramant în faţa Parlamentului:«Jur sa respect Constitutia şi legile tarii, drepturile şi libertatile fundamentale ale omului, sa imi indeplinesc cu constiinciozitate, onoare şi fără partinire indatoririle ce imi revin în calitate de membru al Colegiului Consiliului.Jur sa pastrez secretul informaţiilor care privesc siguranţa naţionala, atât pe perioada exercitarii mandatului, cat şi după încetarea acestuia. Asa sa imi ajute Dumnezeu!»Formula religioasa de încheiere va respecta libertatea convingerilor religioase.-------------Alin. (2), (3) şi (5) ale art. 8 au fost modificate prin pct. 12 al art. I din ORDONANŢA DE URGENŢĂ nr. 16 din 22 februarie 2006 publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 182 din 27 februarie 2006.Alin. (7^1), (7^2) şi (7^3) ale art. 8 au fost modificate prin pct. 13 al art. I din ORDONANŢA DE URGENŢĂ nr. 16 din 22 februarie 2006 publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 182 din 27 februarie 2006.Alin. (8), (9) şi (10) ale art. 8 au fost modificate prin pct. 14 al art. I din ORDONANŢA DE URGENŢĂ nr. 16 din 22 februarie 2006 publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 182 din 27 februarie 2006. + Articolul 9 (1) În cazul în care, ulterior alegerii Colegiului Consiliului, se constată că unul dintre membrii acestuia nu indeplineste condiţiile prevăzute în prezenta lege, se procedeaza la revocarea mandatului şi la o noua alegere. Verificarea indeplinirii condiţiilor se face, la cererea oricarei persoane, de Înaltă Curte de Casatie şi Justiţie. (2) Revocarea se dispune doar pentru cazurile prevăzute la art. 8 alin. (7^3) şi (8). Pronuntarea revocarii se face de Înaltă Curte de Casatie şi Justiţie, în complet de 3 judecatori, cu citarea părţilor. Decizia pronunţată poate fi atacata cu recurs în termen de 10 zile de la pronuntare. Recursul se judeca în complet de 7 judecatori, cu citarea părţilor. În ambele faze Înaltă Curte de Casatie şi Justiţie solutioneaza aceste cauze cu celeritate.-------------Art. 9 a fost modificat prin pct. 15 al art. I din ORDONANŢA DE URGENŢĂ nr. 16 din 22 februarie 2006 publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 182 din 27 februarie 2006. + Articolul 10Consiliul îşi elaboreaza proiectul bugetului propriu de venituri şi cheltuieli, pe care îl inainteaza Guvernului în vederea includerii lui în bugetul de stat.-------------Art. 10 a fost modificat prin pct. 16 al art. I din ORDONANŢA DE URGENŢĂ nr. 16 din 22 februarie 2006 publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 182 din 27 februarie 2006. + Articolul 11 (1) Consiliul este organizat la nivel naţional şi funcţionează intr-o structura unica. (2) În termen de 30 de zile de la data intrarii în vigoare a prezentei legi Consiliul General al Municipiului Bucureşti va asigura spatiile corespunzătoare pentru desfăşurarea activităţii Consiliului. + Articolul 12Pentru realizarea dreptului de acces la propriul dosar, persoana indreptatita conform art. 1 se adreseaza Consiliului printr-o cerere scrisa. În termen de 30 de zile, petentul va fi informat în legătură cu demersurile pe care Consiliul le realizează în urma cererii sale.-------------Art. 12 a fost modificat prin pct. 17 al art. I din ORDONANŢA DE URGENŢĂ nr. 16 din 22 februarie 2006 publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 182 din 27 februarie 2006. + Articolul 13 (1) Persoanele indreptatite pot solicita Consiliului, în conformitate cu prevederile art. 1 alin. (1), în condiţiile prezentei legi, urmatoarele: a) consultarea dosarelor sau a oricăror materiale intocmite până la data de 22 decembrie 1989 de politia politica comunista; b) eliberarea unor copii de pe inscrisurile aflate în aceste dosare ori alte materiale; c) eliberarea unor adeverinte privind apartenenta sau neapartenenta, colaborarea ori necolaborarea cu politia politica comunista. (2) Nu se elibereaza copii de pe acele inscrisuri ale dosarului, al caror continut poate afecta major o terta persoana, decat în urmatoarele condiţii: a) cu acordul scris al persoanei ce poate fi afectată major sau al mostenitorilor legali; b) asigurand o copie care nu cuprinde pasajele privitoare la o terta persoana ce poate fi afectată major.-------------Alin. (1) al art. 13 a fost modificat prin pct. 18 al art. I din ORDONANŢA DE URGENŢĂ nr. 16 din 22 februarie 2006 publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 182 din 27 februarie 2006. + Articolul 14 (1) Conţinutul adeverintelor eliberate potrivit art. 13 alin. (1) lit. c) poate fi contestat la Colegiul Consiliului în termen de 30 de zile de la comunicare. (2) Contestaţia va fi solutionata de Colegiul Consiliului în termen de 60 de zile de la înregistrare. (3) Decizia Colegiului Consiliului poate fi atacata, în termen de 30 de zile de la comunicare, la curtea de apel în competenţa careia îşi are domiciliul contestatarul. + Articolul 15 (1) Dreptul de acces la informaţiile de interes public prevăzute la art. 2 se exercită de către persoana fizica sau persoana juridica indreptatita, printr-o cerere adresata Consiliului. (2) Prin aceasta cerere se poate solicita eliberarea unui act din care să rezulte dacă a avut sau nu a avut calitatea de agent ori de colaborator al politiei politice comuniste, privitor la persoanele care ocupa functiile enumerate la art. 2. Dacă respectiva persoana a avut calitatea de agent sau de colaborator al politiei politice comuniste, actul eliberat va contine informaţiile specificate la art. 3^1 alin. (7). (3) Verificările pot fi declansate şi la cererea persoanelor care ocupa functiile prevăzute la art. 2, pentru propriul dosar. (4) Pe baza cererilor primite potrivit alin. (1), Consiliul verifica probele deţinute, indiferent de forma lor, şi instiinteaza de îndată persoana în vederea exercitarii drepturilor prevăzute la art. 3^1 alin. (4). (5) Calitatea de agent sau de colaborator al politiei politice comuniste se stabileste de Colegiul Consiliului prin probele aflate în evidentele organelor de securitate, coroborate cu probe cum ar fi: angajamentul scris şi semnat de cel în cauza, note şi rapoarte scrise - originale sau în copie, olografe ori dactilografiate, sinteze informative, alte inscrisuri olografe şi dovezi, indiferent de suportul pe care s-ar afla. (6) În termen de 60 de zile de la data primirii cererilor Consiliul citeaza, în vederea audierii, persoana care a solicitat, precum şi persoana cu privire la care s-au solicitat verificări, potrivit procedurii stabilite prin regulament. Declanşarea şi finalizarea verificărilor solicitate se pot face şi în lipsa persoanelor legal citate. (7) După finalizarea verificărilor, care nu pot dura mai mult de 90 de zile de la data primirii cererii, Consiliul transmite în scris solicitantului şi persoanei verificate dacă persoana cu privire la care s-a cerut verificarea a fost sau nu a fost agent ori colaborator al politiei politice comuniste în sensul prezentei legi. În cazul în care persoana verificata a fost agent sau colaborator al politiei politice comuniste, decizia Colegiului va respecta prevederile stabilite la art. 3^1 alin. (7). (8) Colegiul Consiliului se pronunţă din oficiu oricand apar noi probe cu privire la activitatea de politie politica a unei persoane asupra careia s-a pronuntat anterior.-------------Alin. (2), (4), (5), (6) şi (7) ale art. 15 au fost modificate prin pct. 19 al art. I din ORDONANŢA DE URGENŢĂ nr. 16 din 22 februarie 2006 publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 182 din 27 februarie 2006.Alin. (8) al art. 15 a fost introdus prin pct. 20 al art. I din ORDONANŢA DE URGENŢĂ nr. 16 din 22 februarie 2006 publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 182 din 27 februarie 2006. + Articolul 16 (1) Împotriva deciziei comunicate potrivit art. 15 alin. (7) solicitantul sau persoana cu privire la care s-a cerut verificarea se poate adresa Colegiului Consiliului printr-o contestaţie, în termen de 15 zile de la data primirii deciziei. Colegiul Consiliului reexamineaza documentaţia care a stat la baza comunicarii şi, în termen de 30 de zile de la data depunerii contestaţiei, adopta o decizie care se comunică în termen de 15 zile atât solicitantului, cat şi persoanei cu privire la care s-au efectuat verificări, indiferent de autorul contestaţiei. Decizia Colegiului Consiliului poate fi atacata în termen de 30 de zile de la data comunicarii la curtea de apel, sectia civila, în competenţa careia îşi are domiciliul contestatarul. (2) Curtea de apel judeca în sedinta secreta în complet de 3 judecatori. Participarea procurorului este obligatorie. Hotărârea este definitivă şi irevocabila. Actele şi lucrarile dosarelor au regim secret. (3) În vederea adoptarii deciziei Colegiul Consiliului audiaza persoana cu privire la care s-au cerut verificări şi utilizeaza documentaţia depusa de aceasta sau de solicitant. Documentaţia initiala poate fi completata. Persoana faţă de care se efectueaza verificări are dreptul sa consulte documentele care au stat la baza comunicarii contestate. Lipsa persoanei legal citate nu împiedica adoptarea unei decizii.-------------Alin. (1) al art. 16 a fost modificat prin pct. 21 al art. I din ORDONANŢA DE URGENŢĂ nr. 16 din 22 februarie 2006 publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 182 din 27 februarie 2006. + Articolul 16^1 (1) În cazul în care persoanele prevăzute la art. 13 şi 15 considera ca informaţiile cuprinse în arhivele Consiliului nu corespund realitatii, acestea au dreptul de a obtine de la Consiliu, în baza documentelor justificative şi în mod gratuit: a) rectificarea datelor incomplete sau inexacte, prin efectuarea unei menţiuni cu privire la aceasta la dosarul respectiv; b) notificarea către tertii cărora le-au fost dezvaluite datele operaţiunii efectuate conform lit. a). (2) În cazul în care Consiliul nu raspunde sau refuza sa indeplineasca una dintre operaţiunile prevăzute la alin. (1) în documentele aflate în arhivele sale, persoanele se pot adresa instanţei judecătorești în a carei circumscriptie domiciliaza, în vederea obligarii Consiliului la indeplinirea operaţiunilor necesare, precum şi la acordarea de despăgubiri. (3) Cererea de chemare în judecata este scutita de taxa de timbru.-------------Art. 16^1 a fost introdus prin pct. 22 al art. I din ORDONANŢA DE URGENŢĂ nr. 16 din 22 februarie 2006 publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 182 din 27 februarie 2006. + Articolul 17 (1) Consiliul asigura publicarea în Monitorul Oficial al României, Partea a III-a, a deciziilor referitoare la persoanele verificate din oficiu, în baza art. 2 lit. a)-f), rămase definitive prin necontestare sau rămase definitive prin hotărâre a curtii de apel, şi le comunică mijloacelor de informare în masa. Deciziile Colegiului Consiliului vor contine datele de identitate, numele conspirative, perioada colaborarii, precum şi faptele calificate ca fiind activităţi cu caracter de politie politica comunista. (2) Consiliul publică în Monitorul Oficial al României, Partea a III-a, numele agentilor, inclusiv numele conspirative, functiile, precum şi faptele calificate ca fiind activităţi de politie politica în sensul prezentei legi. În cazul ofiterilor de informaţii care au facut politie politica în timpul regimului comunist, vor fi sesizate organele de justiţie cu privire la incalcarea prevederilor legale. (3) Consiliul da publicităţii informaţiile şi documentele care atesta implicarea organelor de securitate şi a altor structuri politice şi represive ale regimului totalitar comunist în savarsirea unor infractiuni grave contra vietii, integritatii fizice sau psihice şi libertatii persoanelor, precum şi a unor acte de tradare a intereselor naţionale. (4) Prevederile alin. (2) sunt aplicabile în mod corespunzător şi cu privire la persoanele prevăzute la art. 5 alin. (4).-------------Alin. (2) al art. 17 a fost modificat prin RECTIFICAREA nr. 187 din 7 decembrie 1999 publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 619 din 17 decembrie 1999.Alin. (1), (2) şi (4) ale art. 17 au fost modificate prin pct. 23 al art. I din ORDONANŢA DE URGENŢĂ nr. 16 din 22 februarie 2006 publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 182 din 27 februarie 2006. + Articolul 18În cazurile neelucidate, de decese sau de disparitii despre care exista indicii ca s-au produs în legătură cu activitatea organelor de securitate, Consiliul ofera informaţii din proprie iniţiativă sau pe baza unei cereri scrise din partea mostenitorilor prezumtivi ai celor declarati disparuti sau a succesorilor celor decedati. + Articolul 19 (1) În scopul stabilirii adevarului istoric, Consiliul pune la dispoziţie cercetatorilor acreditati în acest sens de Colegiul Consiliului documente şi informaţii complete cu privire la structura, metodele şi activităţile organelor de securitate, în condiţiile legii şi ale regulamentului Consiliului. (2) În activitatea de documentare, cercetatorii acreditati au obligaţia să respecte şi sa ocroteasca viaţa intima, familiala şi privată a celor care au fost persecutati de politia politica comunista. (3) Consiliul va desfăşura activităţi de cercetare stiintifica, concretizate în publicarea de studii şi documente, şi va organiza conferinte şi expozitii cu caracter informativ-educativ. (4) Veniturile rezultate din activitatea de publicare de studii şi documente, precum şi din copierea documentelor solicitate de persoanele indreptatite se constituie în venituri la bugetul de stat.-------------Art. 19 a fost modificat prin pct. 24 al art. I din ORDONANŢA DE URGENŢĂ nr. 16 din 22 februarie 2006 publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 182 din 27 februarie 2006. + Articolul 20 (1) Consiliul preia în gestiune toate documentele privitoare la exercitarea drepturilor prevăzute de prezenta lege, precum acte, dosare, registre, înregistrări foto, video, audio şi informatice, baze de date, inclusiv dosarele de cadre ale ofiterilor de securitate, identificati cu activitate de politie politica în timpul regimului comunist, potrivit legii, cu excepţia celor care privesc siguranţa naţionala. (2) De la data intrarii în vigoare a prezentei legi şi până la data preluării, membrii Colegiului Consiliului, precum şi alti functionari împuterniciţi de Colegiul Consiliului au acces neingradit în spatiile de arhivare la documentele prevăzute la alin. (1), precum şi la orice copii de pe acestea care, în această perioadă, se păstrează şi se studiaza la sediile deţinătorilor. (3) Serviciul Roman de Informaţii, Serviciul de Informaţii Externe, Ministerul Administraţiei şi Internelor, Ministerul Justiţiei, Ministerul Apararii Naţionale, Ministerul Afacerilor Externe, Arhivele Naţionale şi orice alte institutii publice sau private, precum şi persoanele fizice, care deţin asemenea documente, sunt obligate, sub sancţiunea prevăzută la art. 24 alin. (2), să asigure acest drept de acces şi să le predea Consiliului. (4) Până la preluarea dosarelor de cadre solicitate în cazul ofiterilor de securitate identificati cu activitate de politie politica potrivit legii, la cererea Consiliului, instituţiile detinatoare ale acestora vor pune la dispoziţie, în termen de 14 zile, datele de identitate, inclusiv numele conspirative, precum şi functiile agentilor politiei politice comuniste. (5) Drepturile şi oblibaţiile prevăzute la alin. (1)-(3) se referă şi la instrumentele de evidenta, adica indexuri, cartoteci, registre de evidenta a retelei informative, registre privind aprobarea folosirii membrilor de partid în munca de securitate, registre-inventar ale arhivelor, procese-verbale de distrugere sau de constatare a disparitiei dosarelor, indiferent de suportul lor, precum şi la inregistrarile audio şi video, dischete, hard-disk-uri, fotografii, filme şi microfilme. (6) Neindeplinirea obligaţiilor prevăzute la alin. (1)-(5) atrage, după caz, raspunderea penala, administrativa, civila sau disciplinara a conducătorilor organelor, instituţiilor şi persoanelor fizice respective, după caz, în conformitate cu art. 24 alin. (2). În aceasta situaţie, membrii Colegiului Consiliului au obligaţia sa sesizeze Parlamentul şi Parchetul de pe lângă Înaltă Curte de Casatie şi Justiţie. (7) Stabilirea în concret a dosarelor şi a celorlalte materiale arhivistice care privesc siguranţa naţionala, prevăzute la alin. (1) şi (5), se va face de comun acord de către comisii mixte paritare, alcatuite de membrii ai Colegiului Consiliului, împreună cu conducerea instituţiilor detinatoare. În caz de divergenta, hotărârea va fi adoptata de Consiliul Suprem de Aparare a Tarii. (8) Pentru verificările prevăzute la art. 2, dosarele şi celelalte materiale arhivistice, stabilite ca fiind de siguranţă naţionala şi care nu fac obiectul preluării, vor fi studiate în comisii mixte paritare, cu respectarea Legii nr. 182/2002 privind protectia informaţiilor clasificate, cu modificările ulterioare. Membrii Colegiului Consiliului din comisia mixta, care au studiat respectivele dosare, pot cere declasificarea acestora, solicitare care va fi solutionata de o comisie formata din preşedintele sau vicepresedintele Colegiului Consiliului, directorul sau directorul adjunct al serviciului de informaţii detinator al dosarelor, preşedintele comisiei parlamentare de resort, consilierul prezidential pe probleme de siguranţă naţionala şi consilierul primului-ministru pe probleme de siguranţă naţionala. În caz de divergenta, hotărârea va fi adoptata de Consiliul Suprem de Aparare a Tarii. (9) În vederea indeplinirii atribuţiilor care îi revin, Consiliul se poate adresa autorităţilor şi persoanelor prevăzute la alin. (3), solicitandu-le informaţii, documente sau acte în legătură cu domeniul sau de activitate. În caz de refuz din partea acestora, Consiliul se poate adresa organelor de justiţie. (10) Consiliul poate utiliza în vederea indeplinirii atribuţiilor sale şi alte categorii de surse, precum arhive straine sau marturiile unor cetăţeni straini.-------------Alin. (1) al art. 20 a fost modificat prin RECTIFICAREA nr. 187 din 7 decembrie 1999 publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 619 din 17 decembrie 1999.Alin. (2) al art. 20 a fost modificat prin RECTIFICAREA nr. 187 din 7 decembrie 1999 publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 619 din 17 decembrie 1999.Alin. (3) al art. 20 a fost modificat prin RECTIFICAREA nr. 187 din 7 decembrie 1999 publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 619 din 17 decembrie 1999.Alin. (6) al art. 20 a fost modificat prin RECTIFICAREA nr. 187 din 7 decembrie 1999 publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 619 din 17 decembrie 1999.Art. 20 a fost modificat prin pct. 25 al art. I din ORDONANŢA DE URGENŢĂ nr. 16 din 22 februarie 2006 publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 182 din 27 februarie 2006. + Articolul 21Sediul Consiliului, precum şi sediul propriei sale arhive beneficiaza de paza permanenta cu titlu gratuit, asigurata de Comandamentul Trupelor de Jandarmi. + Articolul 22Consiliul îşi desfăşoară activitatea pe o perioadă de 6 ani, cu posibilitatea prelungirii acesteia, prin lege.-------------Art. 22 a fost modificat prin RECTIFICAREA nr. 187 din 7 decembrie 1999 publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 619 din 17 decembrie 1999. + Articolul 22^1 (1) În perioada desfăşurării activităţii, Consiliul indeplineste orice atribuţii date în competenţa sa prin prezenta lege, precum şi prin orice alte legi speciale. (2) Consiliul exercita atribuţiile stabilite prin Legea nr. 303/2004 privind statutul judecatorilor şi procurorilor, republicată, respectiv Legea nr. 317/2004 privind Consiliul Superior al Magistraturii, republicată, cu privire la judecatori şi procurori, referitoare la apartenenta sau colaborarea cu serviciile de informaţii înainte de anul 1990. (3) Înainte de numirea în functiile de conducere, Consiliul verifica şi comunică, în termen de 15 zile de la solicitarea Consiliului Superior al Magistraturii, apartenenta sau colaborarea judecatorilor şi procurorilor cu serviciile de informaţii înainte de anul 1990. (4) În sensul prezentului articol, prin persoane care au facut parte din serviciile de informaţii înainte de anul 1990 sau au colaborat cu acestea se înţelege: a) orice persoană care a avut calitatea de lucrator operativ, inclusiv acoperit, în serviciile de informaţii înainte de anul 1990; b) orice persoană care a colaborat cu serviciile de informaţii înainte de anul 1990 şi care s-a aflat în una dintre urmatoarele situaţii:(i) a furnizat, a transmis sau a inlesnit transmiterea de informaţii către serviciile de informaţii;(îi) a fost rezident al serviciilor de informaţii;(iii) a fost retribuita sau recompensata în alt mod pentru activitatea desfăşurată în aceasta calitate;(iv) a fost detinator de locuinta conspirativa sau casa de intalnire. (5) Apartenenta sau colaborarea cu serviciile de informaţii înainte de anul 1990, în sensul prezentului articol, se stabileste de Consiliu pe baza cartii de muncă, a angajamentului scris şi semnat de cel în cauza, a notelor, rapoartelor, sintezelor informative, inscrisurilor olografe şi a altor dovezi, indiferent de suportul pe care s-ar afla, din evidentele securitatii, precum şi prin orice inscrisuri prezentate de orice persoană, în cazul lipsei, alterarii sau descompletarii dosarului. (6) Informaţiile cuprinse în declaratiile date în timpul anchetei pentru motive politice de către o persoană privind cauza pentru care a fost cercetata, judecata sau condamnata nu intra sub incidenţa prezentului articol. (7) Dispozitiile art. 15 şi 16 se aplică în mod corespunzător.-------------Art. 22^1 a fost introdus prin pct. 26 al art. I din ORDONANŢA DE URGENŢĂ nr. 16 din 22 februarie 2006 publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 182 din 27 februarie 2006. + Articolul 23 (1) La încetarea activităţii Consiliului fondul arhivistic şi documentar constituit pe baza prezentei legi se preda spre conservare Arhivelor Naţionale. (2) De asemenea, se transfera Arhivelor Naţionale sediile şi dotarile Consiliului. + Articolul 24 (1) Nerespectarea prevederilor prezentei legi de către alte persoane decat cele prevăzute la art. 20 atrage, de asemenea, raspunderea penala, civila, administrativa sau disciplinara, după caz. (2) Sustragerea, tainuirea, falsificarea, contrafacerea, deteriorarea sau distrugerea dosarelor, registrelor şi a oricăror documente ale securitatii se pedepsesc potrivit legii penale, maximul pedepsei majorandu-se cu 2 ani. (3) Eliberarea de adeverinte, documente sau copii de pe acestea din dosare sau informaţii despre acestea, în alte condiţii decat cele prevăzute în prezenta lege, constituie infractiune şi se pedepseste cu inchisoare de la 6 luni la 5 ani. (4) Darea spre publicitate a unor date sau informaţii din dosare, necorespunzatoare adevarului, de natura sa lezeze viaţa, demnitatea, onoarea sau reputatia unei persoane constituie infractiune şi se pedepseste cu inchisoare de la 3 luni la 3 ani. (5) Prezentarea denaturata a datelor din dosarul de securitate, în scopul discreditarii sau al nedeconspirarii, constituie infractiune şi se pedepseste cu inchisoare de la 6 luni la 5 ani şi interzicerea dreptului de a mai lucra în domeniul arhivelor. + Articolul 25Serviciul Roman de Informaţii, Serviciul de Informaţii Externe, Ministerul Apararii Naţionale, Ministerul Administraţiei şi Internelor, Ministerul Justiţiei şi Ministerul Public au obligaţia de a pune la dispoziţie comisiilor juridice ale Camerei Deputatilor şi Senatului materialele solicitate cu privire la persoana candidaţilor Colegiului Consiliului, constituit potrivit prevederilor art. 8.-------------Art. 25 a fost modificat prin pct. 27 al art. I din ORDONANŢA DE URGENŢĂ nr. 16 din 22 februarie 2006 publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 182 din 27 februarie 2006. + Articolul 26Nici o alta prevedere legala privitoare la regimul documentelor nu poate fi interpretata astfel încât sa impiedice aplicarea prevederilor prezentei legi.Această lege a fost adoptata de Camera Deputatilor şi de Senat în sedinta din 20 octombrie 1999, cu respectarea prevederilor art. 74 alin. (1) din Constitutia României.p. PRESEDINTELE CAMEREI DEPUTATILOR,VASILE LUPUp. PRESEDINTELE SENATULUI,ULM NICOLAE SPINEANU + Anexa -------------Anexa a fost introdusa prin pct. 28 al art. I din ORDONANŢA DE URGENŢĂ nr. 16 din 22 februarie 2006 publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 182 din 27 februarie 2006.DECLARATIE PE PROPRIA RASPUNDEREprivind apartenenta sau neapartenenta ca agent ori colaborator al politiei politice comuniste Subsemnatul/Subsemnata ....../(numele şi toate prenumele din actul de identitate, precum şi eventualele nume anterioare) ......., cetatean român, fiul/fiica lui ....../(numele şi prenumele tatalui)......, şi al ....../ (numele şi prenumele mamei) ......., nascut/născută la ....../(ziua, luna, anul)......, în ....../(locul nasterii: localitatea/judeţul) ......., domiciliat/domiciliata în ...../ (domiciliul stabil din actul de identitate) ...., legitimat/legitimata cu ...../(felul, seria şi numărul actului de identitate)........., cunoscand prevederile art. 292 din Codul penal cu privire la falsul în declaratii, după luarea la cunoştinţa a continutului Legii nr. 187/1999 privind accesul la propriul dosar şi deconspirarea politiei politice comuniste, cu modificările ulterioare, declar prin prezenta, pe propria raspundere, ca .........*) fost agent sau colaborator al politiei politice, în sensul art. 5 alin. (1)-(4) din lege. De asemenea, am luat cunoştinţa despre prevederile art. 3^1 alin. (6) din lege, potrivit cărora: "Persoanele care depun declaratia pe propria raspundere sunt exonerate de obligaţia asigurarii protectiei informaţiilor secrete de stat sau secrete de serviciu"._________ *) Se inscrie de către semnatar, "nu am" sau "am", după caz. ........ .............. (Data) (Semnatura)--------
EMITENT |