ORDONANŢĂ DE URGENŢĂ nr. 96 din 14 octombrie 2003 (*actualizată*)privind protecţia maternităţii la locurile de muncă(actualizată până la data de 14 martie 2004*)
EMITENT
  • GUVERNUL




  • -----------*) Textul iniţial a fost publicat în MONITORUL OFICIAL nr. 750 din 27 octombrie 2003. Aceasta este forma actualizată de S.C. "Centrul Teritorial de Calcul Electronic" S.A. Piatra-Neamţ până la data de 14 martie 2004, cu modificările şi completările aduse de LEGEA nr. 25 din 5 martie 2004.În temeiul art. 144 alin. (4) din Constituţie,Guvernul României adopta prezenta ordonanţă de urgenţă.  +  Articolul 1Prezenta ordonanţă de urgenţă reglementează măsuri de protecţie socială pentru: a) salariate gravide şi mame, lauze sau care alăptează, de cetăţenie română ori a unui stat membru al Uniunii Europene şi din Spaţiul Economic European, care au raporturi de muncă sau raporturi de serviciu cu un angajator; b) cetăţeni ai altor state şi apatrizi, care au, conform legii, domiciliul sau reşedinţa în România, dacă fac parte din categoriile de salariate prevăzute la lit. a).  +  Articolul 2În sensul prevederilor prezentei ordonanţe de urgenţă, termenii şi expresiile de mai jos sunt definite după cum urmează: a) protecţia maternităţii este protecţia sănătăţii şi/sau securităţii salariatelor gravide şi/sau mame la locurile lor de muncă; b) locul de muncă este zona delimitată în spaţiu, în funcţie de specificul muncii, înzestrată cu mijloacele şi cu materialele necesare muncii, în vederea realizării unei operaţii, lucrări sau pentru îndeplinirea unei activităţi de către unul ori mai mulţi executanţi, cu pregătirea şi indemanarea lor, în condiţii tehnice, organizatorice şi de protecţie a muncii corespunzătoare, din care se obţine un venit în baza unui raport de muncă ori de serviciu cu un angajator; c) salariata gravida este femeia care anunţa în scris angajatorul asupra stării sale fiziologice de graviditate şi anexează un document medical eliberat de medicul de familie sau de medicul specialist care să îi ateste aceasta stare; d) salariata care a născut recent este femeia care şi-a reluat activitatea după efectuarea concediului de lauzie şi solicita angajatorului în scris măsurile de protecţie prevăzute de lege, anexând un document medical eliberat de medicul de familie, dar nu mai târziu de 6 luni de la data la care a născut; e) salariata care alăptează este femeia care, la reluarea activităţii după efectuarea concediului de lauzie, îşi alăptează copilul şi anunţa angajatorul în scris cu privire la începutul şi sfârşitul prezumat al perioadei de alaptare, anexând documente medicale eliberate de medicul de familie în acest sens; f) dispensa pentru consultaţii prenatale reprezintă un număr de ore libere plătite salariatei de către angajator, pe durata programului normal de lucru, pentru efectuarea consultaţiilor şi examenelor prenatale pe baza recomandarii medicului de familie sau a medicului specialist; g) concediul postnatal obligatoriu este concediul de 42 de zile pe care salariata mama are obligaţia sa îl efectueze după naştere, în cadrul concediului pentru sarcina şi lauzie cu durata totală de 126 de zile, de care beneficiază salariatele în condiţiile legii; h) concediul de risc maternal este concediul de care beneficiază salariatele prevăzute la lit. c)-e) pentru protecţia sănătăţii şi securităţii lor şi/sau a fatului ori a copilului lor.  +  Articolul 3 (1) Salariatele prevăzute la art. 2 lit. c)-e) au obligaţia de a se prezenta la medicul de familie pentru eliberarea unui document medical care să le ateste starea. (2) În cazul în care salariatele nu îndeplinesc obligaţia prevăzută la alin. (1) şi nu informează în scris angajatorul despre starea lor, acesta este exonerat de obligaţiile sale prevăzute în prezenta ordonanţă de urgenţă, cu excepţia celor prevăzute la art. 5, 6, 18, 23 şi 25.  +  Articolul 4Angajatorii au obligaţia sa adopte măsurile necesare, astfel încât: a) sa prevină expunerea salariatelor prevăzute la art. 2 lit. c)-e) la riscuri ce le pot afecta sănătatea şi securitatea; b) salariatele prevăzute la art. 2 lit. c)-e) sa nu fie constranse să efectueze o munca dăunătoare sănătăţii sau stării lor de graviditate ori copilului nou-născut, după caz.  +  Articolul 5 (1) Pentru toate activităţile susceptibile să prezinte un risc specific de expunere la agenţi, procedee şi condiţii de muncă, a căror lista este prevăzută în anexa nr. 1, angajatorul este obligat sa evalueze anual, precum şi la orice modificare a condiţiilor de muncă natura, gradul şi durata expunerii salariatelor prevăzute la art. 2 lit. c)-e), în scopul determinării oricărui risc pentru securitatea sau sănătatea lor şi oricărei repercusiuni asupra sarcinii ori alaptarii. (2) Evaluările prevăzute la alin. (1) se efectuează de către angajator, cu participarea obligatorie a medicului de medicina muncii, iar rezultatele lor se consemnează în rapoarte scrise.  +  Articolul 6 (1) Angajatorii sunt obligaţi ca, în termen de 5 zile lucrătoare de la data întocmirii raportului, sa înmâneze o copie a acestuia sindicatului sau reprezentanţilor salariaţilor. (2) Angajatorii vor informa în scris salariatele asupra rezultatelor evaluării privind riscurile la care pot fi supuse la locurile lor de muncă, precum şi asupra drepturilor care decurg din prezenta ordonanţă de urgenţă.  +  Articolul 7 (1) În termen de 10 zile lucrătoare de la data la care angajatorul a fost anunţat în scris de către o salariata ca se afla în una dintre situaţiile prevăzute la art. 2 lit. c)-e), acesta are obligaţia sa înştiinţeze medicul de medicina muncii, precum şi inspectoratul teritorial de muncă pe a cărui raza îşi desfăşoară activitatea. (2) De la data primirii înştiinţării medicul de medicina muncii şi inspectoratul teritorial de muncă vor verifica condiţiile de muncă ale salariatei la termenele şi în condiţiile stabilite prin normele de aplicare a prezentei ordonanţe de urgenţă.  +  Articolul 8Angajatorul are obligaţia sa păstreze confidenţialitatea asupra stării de graviditate a salariatei şi nu va anunţa alţi angajaţi decât cu acordul scris al acesteia şi doar în interesul bunei desfăşurări a procesului de muncă, când starea de graviditate nu este vizibila.  +  Articolul 9În cazul în care o salariata se afla în una dintre situaţiile prevăzute la art. 2 lit. c)-e) şi desfăşoară la locul de muncă o activitate care prezintă riscuri pentru sănătatea sau securitatea sa ori cu repercusiuni asupra sarcinii şi alaptarii, în sensul celor prevăzute la art. 5 alin. (1), angajatorul este obligat sa îi modifice în mod corespunzător condiţiile şi/sau orarul de muncă ori, dacă nu este posibil, sa o repartizeze la alt loc de muncă fără riscuri pentru sănătatea sau securitatea sa, conform recomandarii medicului de medicina muncii sau a medicului de familie, cu menţinerea veniturilor salariale.  +  Articolul 10 (1) În cazul în care angajatorul, din motive justificate în mod obiectiv, nu poate să îndeplinească obligaţia prevăzută la art. 9, salariatele prevăzute la art. 2 lit. c)-e) au dreptul la concediu de risc maternal, după cum urmează: a) înainte de data solicitării concediului de maternitate, stabilit potrivit reglementărilor legale privind sistemul public de pensii şi alte drepturi de asigurări sociale, salariatele prevăzute la art. 2 lit. c); b) după data revenirii din concediul postnatal obligatoriu, salariatele prevăzute la art. 2 lit. d) şi e), în cazul în care nu solicita concediul şi indemnizaţia pentru creşterea şi îngrijirea copilului până la împlinirea vârstei de 2 ani sau, în cazul copilului cu handicap, până la 3 ani. (2) Concediul de risc maternal se poate acorda, în întregime sau fractionat, pe o perioadă ce nu poate depăşi 120 de zile, de către medicul de familie sau de medicul specialist, care va elibera un certificat medical în acest sens, dar nu poate fi acordat simultan cu alte concedii prevăzute de legislaţia privind sistemul public de pensii şi alte drepturi de asigurări sociale. (3) Eliberarea certificatului medical se va face în condiţiile în care salariata s-a prezentat la consultaţiile prenatale şi postnatale, conform normelor Ministerului Sănătăţii.  +  Articolul 11 (1) Pe durata concediului de risc maternal salariata are dreptul la indemnizaţie de risc maternal, care se suporta din bugetul asigurărilor sociale de stat. (2) Cuantumul indemnizaţiei prevăzute la alin. (1) este egal cu 75% din media veniturilor lunare realizate în ultimele 10 luni anterioare datei din certificatul medical, pe baza cărora se datorează contribuţia individuală de asigurări sociale.------------Alin. (2) al art. 11 a fost modificat de pct. 1 al articolului unic din LEGEA nr. 25 din 5 martie 2004, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 214 din 11 martie 2004.(2') În situaţia în care nu se îndeplineşte condiţia de la alin. (2) privind stabilirea cuantumului indemnizaţiei, pentru acordarea acesteia, întregirea perioadei de 10 luni se face avându-se în vedere salariul minim brut pe economie, corespunzător perioadei creditate.------------Alin. (2') al art. 11 a fost introdus de pct. 2 al articolului unic din LEGEA nr. 25 din 5 martie 2004, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 214 din 11 martie 2004. (3) Pentru indemnizaţia de risc maternal nu se datorează contribuţia de asigurări sociale de stat. Durata concediului de risc maternal reprezintă perioada asimilată stagiului de cotizare.(3') La stabilirea drepturilor de asigurări sociale prevăzute de Legea nr. 19/2000privind sistemul public de pensii şi alte drepturi de asigurări sociale, cu modificările şi completările ulterioare, se utilizează cuantumul indemnizaţiei de risc maternal.------------Alin. (3') al art. 11 a fost introdus de pct. 3 al articolului unic din LEGEA nr. 25 din 5 martie 2004, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 214 din 11 martie 2004. (4) Calculul şi plata indemnizaţiei de risc maternal se fac lunar de către angajator, cel mai târziu o dată cu lichidarea drepturilor salariale pe luna în care se acordă concediul de risc maternal.  +  Articolul 12 (1) Pentru salariatele care se afla în una dintre situaţiile prevăzute la art. 2 lit. c) şi d) şi îşi desfăşoară activitatea numai în poziţia ortostatica sau în poziţia aşezat, angajatorii au obligaţia de a le modifica locul de muncă respectiv, astfel încât sa li se asigure, la intervale regulate de timp, pauze şi amenajări pentru repaus în poziţie sezanda sau, respectiv, pentru mişcare. (2) Medicul de medicina muncii stabileşte intervalele de timp la care este necesară schimbarea poziţiei de lucru, perioadele de activitate, precum şi durata perioadelor pentru repaus în poziţie sezanda sau, respectiv, pentru mişcare. (3) Dacă amenajarea condiţiilor de muncă şi/sau a programului de lucru nu este din punct de vedere tehnic şi/sau obiectiv posibila sau nu poate fi cerută din motive bine întemeiate, angajatorul va lua măsurile necesare pentru a schimba locul de muncă al salariatei respective.  +  Articolul 13În baza recomandarii medicului de familie, salariata gravida care nu poate îndeplini durata normală de muncă din motive de sănătate, a sa sau a fatului sau, are dreptul la reducerea cu o pătrime a duratei normale de muncă, cu menţinerea veniturilor salariale, suportate integral din fondul de salarii al angajatorului, potrivit reglementărilor legale privind sistemul public de pensii şi alte drepturi de asigurări sociale.  +  Articolul 14Salariatele prevăzute la art. 2 lit. c) şi e) nu pot fi obligate de către angajator sa realizeze activităţi pentru care evaluarea a evidenţiat riscul de expunere la agenţi sau condiţii de muncă prevăzute la lit. A şi B din anexa nr. 2.  +  Articolul 15Angajatorii au obligaţia de a acorda salariatelor gravide dispensă pentru consultaţii prenatale în limita a maximum 16 ore pe lună, în condiţiile prevăzute la art. 2 lit. f), în cazul în care investigaţiile se pot efectua numai în timpul programului de lucru, fără diminuarea drepturilor salariale.------------Art. 15 a fost modificat de pct. 4 al articolului unic din LEGEA nr. 25 din 5 martie 2004, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 214 din 11 martie 2004.  +  Articolul 16Pentru protecţia sănătăţii lor şi a copilului lor, după naştere, salariatele au obligaţia de a efectua minimum 42 de zile de concediu postnatal, în condiţiile prevăzute la art. 2 lit. g) şi în cadrul concediului pentru lauzie stabilit prin Legea nr. 19/2000 privind sistemul public de pensii şi alte drepturi de asigurări sociale, cu modificările şi completările ulterioare.  +  Articolul 17 (1) Angajatorii sunt obligaţi să acorde salariatelor care alăptează, în cursul programului de lucru, două pauze pentru alăptare de câte o oră fiecare, până la împlinirea vârstei de un an a copilului. În aceste pauze se include şi timpul necesar deplasării dus-întors de la locul în care se găseşte copilul.------------Alin. (1) al art. 17 a fost modificat de pct. 5 al articolului unic din LEGEA nr. 25 din 5 martie 2004, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 214 din 11 martie 2004. (2) La cererea mamei, pauzele pentru alaptare vor fi înlocuite cu reducerea duratei normale a timpului sau de muncă cu doua ore zilnic. (3) Pauzele şi reducerea duratei normale a timpului de muncă, acordate pentru alaptare, se includ în timpul de muncă şi nu diminuează veniturile salariale şi sunt suportate integral din fondul de salarii al angajatorului. (4) În cazul în care angajatorul asigura în cadrul unităţii încăperi speciale pentru alaptat, acestea vor îndeplini condiţiile de igiena corespunzătoare normelor sanitare în vigoare.  +  Articolul 18Pentru asigurarea securităţii şi sănătăţii în munca a salariatelor gravide şi/sau mame, lauze sau care alăptează, regulamentele interne ale unităţilor trebuie să conţină măsuri privind igiena, protecţia sănătăţii şi securitatea în munca a acestora, în conformitate cu prevederile prezentei ordonanţe de urgenţă şi ale celorlalte acte normative în vigoare.  +  Articolul 19 (1) Salariatele prevăzute la art. 2 lit. c)-e) nu pot fi obligate sa desfăşoare munca de noapte. (2) În cazul în care sănătatea salariatelor menţionate la alin. (1) este afectată de muncă de noapte, angajatorul este obligat ca, pe baza solicitării scrise a salariatei, sa o transfere la un loc de muncă de zi, cu menţinerea salariului de baza brut lunar. (3) Solicitarea salariatei se însoţeşte de un document medical care menţionează perioada în care sănătatea acesteia este afectată de muncă de noapte. (4) În cazul în care, din motive justificate în mod obiectiv, transferul nu este posibil, salariata va beneficia de concediul şi indemnizaţia de risc maternal, conform art. 10 şi 11.  +  Articolul 20 (1) Salariatele prevăzute la art. 2 lit. c)-e) nu pot desfăşura muncă în condiţii cu caracter insalubru sau greu de suportat.------------Alin. (1) al art. 20 a fost modificat de pct. 6 al articolului unic din LEGEA nr. 25 din 5 martie 2004, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 214 din 11 martie 2004. (2) În cazul în care o salariată care desfăşoară în mod curent muncă cu caracter insalubru sau greu de suportat se încadrează în prevederile art. 2 lit. c)-e), angajatorul are obligaţia ca, pe baza solicitării scrise a salariatei, să o transfere la un alt loc de muncă, cu menţinerea salariului de bază brut lunar.------------Alin. (2) al art. 20 a fost modificat de pct. 6 al articolului unic din LEGEA nr. 25 din 5 martie 2004, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 214 din 11 martie 2004. (3) Denumirea şi enumerarea muncilor cu caracter insalubru sau greu de suportat la care face referire alin. (1) sunt stabilite prin normele de aplicare a prezentei ordonanţe de urgenţă.------------Alin. (3) al art. 20 a fost modificat de pct. 6 al articolului unic din LEGEA nr. 25 din 5 martie 2004, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 214 din 11 martie 2004. (4) Prevederile art. 19 alin. (3) şi (4) se aplică în mod corespunzător.  +  Articolul 21 (1) Este interzis angajatorului să dispună încetarea raporturilor de muncă sau de serviciu în cazul: a) salariatei prevăzute la art. 2 lit. c)-e), din motive care au legătură directă cu starea sa; b) salariatei care se află în concediu de risc maternal; c) salariatei care se află în concediu de maternitate; d) salariatei care se află în concediu pentru creşterea copilului în vârstă de până la 2 ani sau, în cazul copilului cu handicap, în vârstă de până la 3 ani; e) salariatei care se află în concediu pentru îngrijirea copilului bolnav în vârstă de până la 7 ani sau, în cazul copilului cu handicap, în vârstă de până la 18 ani. (2) Interdicţia prevăzută la alin. (1) lit. b) se extinde, o singură dată, cu până la 6 luni după revenirea salariatei în unitate. (3) Dispoziţiile alin. (1) nu se aplică în cazul concedierii pentru motive ce intervin ca urmare a reorganizării judiciare sau a falimentului angajatorului, în condiţiile legii.------------Art. 21 a fost modificat de pct. 7 al articolului unic din LEGEA nr. 25 din 5 martie 2004, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 214 din 11 martie 2004.  +  Articolul 22 (1) Salariatele prevăzute la art. 21 alin. (1), ale căror raporturi de muncă sau raporturi de serviciu au încetat din motive pe care le considera ca fiind legate de starea lor, au dreptul sa conteste decizia angajatorului la instanţa judecătorească competenţa, în termen de 30 de zile de la data comunicării acesteia, conform legii. (2) Acţiunea în justiţie a salariatei prevăzute la alin. (1) este scutită de taxa judiciară de timbru şi de timbru judiciar.  +  Articolul 23În cazul în care o salariata contesta o decizie a angajatorului, sarcina probei revine acestuia, el fiind obligat să depună dovezile în apărarea sa până la prima zi de înfăţişare.  +  Articolul 24 (1) Angajatorul care a încetat raportul de muncă sau de serviciu cu o salariata prevăzută la art. 21 are obligaţia ca, în termen de 7 zile de la data comunicării acestei decizii în scris către salariata, sa transmită o copie a acestui document sindicatului sau reprezentanţilor salariaţilor din unitate, precum şi inspectoratului teritorial de muncă ori, după caz, Agenţiei Naţionale a Funcţionarilor Publici. (2) Copia deciziei se însoţeşte de copiile documentelor justificative pentru măsura luată.  +  Articolul 25 (1) Inspectoratul teritorial de muncă pe a cărui raza îşi desfăşoară activitatea angajatorul sau, după caz, Agenţia Naţionala a Funcţionarilor Publici, în termen de 7 zile de la data primirii deciziei prevăzute la art. 23, are obligaţia sa emita aviz consultativ corespunzător situaţiei constatate. (2) Inspectoratul teritorial de muncă sau, după caz, Agenţia Naţionala a Funcţionarilor Publici va transmite avizul angajatorului, angajatei, precum şi sindicatului sau reprezentanţilor salariaţilor din unitate.  +  Articolul 26 (1) Angajatorii au obligaţia sa afişeze la loc vizibil, în fiecare dintre unităţile pe care le deţin, câte o copie a prezentei ordonanţe de urgenţă, o perioadă de 6 luni de la data publicării sale în Monitorul Oficial al României, Partea I. (2) Reprezentanţii sindicali sau reprezentanţii aleşi ai salariaţilor având atribuţii privind asigurarea respectării egalităţi de sanse între femei şi bărbaţi, desemnaţi în baza Legii nr. 202/2002 privind egalitatea de sanse între femei şi bărbaţi, au obligaţia de a organiza semestrial, în unităţile în care funcţionează, informări privind prevederile prezentei ordonanţe de urgenţă.  +  Articolul 27 (1) Încălcarea următoarelor dispoziţii constituie contravenţie şi se sancţionează astfel: a) încălcarea dispoziţiilor prevăzute la art. 4, 5, 6, art. 7 alin. (1), art. 8, art. 12 alin. (1) şi (2), art. 17, 18 şi art. 26 alin. (1), cu amendă de la 25.000.000 lei la 50.000.000 lei; b) încălcarea dispoziţiilor prevăzute la art. 9, 10, 11, art. 12 alin. (3), art. 13, 14, 15, 19, art. 20 alin. (2) şi (4), art. 21 alin. (1) şi (2), cu amendă de la 50.000.000 lei la 100.000.000 lei. (2) Constatarea contravenţiilor şi aplicarea amenzilor contravenţionale corespunzătoare se fac de către: a) inspectorii de muncă din cadrul inspectoratelor teritoriale de muncă pe a căror rază teritorială se afla sediul sau, după caz, domiciliul angajatorului şi, respectiv, de către personalul împuternicit al Agenţiei Naţionale a Funcţionarilor Publici, pentru contravenţiile la dispoziţiile prevăzute la art. 6, art. 7 alin. (1), art. 8, 9, art. 12 alin. (3), art. 13, art. 17 alin. (1), art. 18, art. 19 alin. (1) şi (4), art. 20 alin. (2) şi (4), art. 21 alin. (1) şi (2) şi art. 26 alin. (1); b) personalul împuternicit din casele judeţene de pensii şi alte drepturi de asigurări sociale, pentru contravenţiile la dispoziţiile prevăzute la art. 11;------------Litera b) a alin. (2) al art. 27 a fost modificată de pct. 8 al articolului unic din LEGEA nr. 25 din 5 martie 2004, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 214 din 11 martie 2004. c) personalul împuternicit din cadrul direcţiilor de sănătate publică judeţene şi a municipiului Bucureşti, conform legislaţiei sanitare în vigoare, pentru contravenţiile la dispoziţiile prevăzute la art. 4, 5, 10, art. 12 alin. (1) şi (2), art. 14, 15, art. 17 alin. (2) şi art. 19 alin. (2).  +  Articolul 28Contravenţiilor prevăzute la art. 27 le sunt aplicabile prevederile Ordonanţei Guvernului nr. 2/2001 privind regimul juridic al contravenţiilor, aprobată cu modificări şi completări prin Legea nr. 180/2002, cu modificările ulterioare.  +  Articolul 29Anexele nr. 1 şi 2 fac parte integrantă din prezenta ordonanţă de urgenţă.  +  Articolul 30Prezenta ordonanţă de urgenţă intră în vigoare la data depunerii la Parlament şi se aplică începând cu data de 1 februarie 2004.  +  Articolul 31În termen de 30 de zile de la publicarea legii de aprobare a prezentei ordonanţe de urgenţă, Ministerul Muncii, Solidarităţii Sociale şi Familiei şi Ministerul Sănătăţii vor elabora normele de aplicare a prezentei ordonanţe de urgenţă, care se aprobă prin hotărâre a Guvernului.------------Art. 31 a fost modificat de pct. 9 al articolului unic din LEGEA nr. 25 din 5 martie 2004, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 214 din 11 martie 2004.PRIM-MINISTRUADRIAN NĂSTASEContrasemnează:──────────────────Ministrul muncii,solidarităţii sociale şi familiei,Elena DumitruMinistrul sănătăţii,Mircea BeuranMinistrul finanţelor publice,Mihai Nicolae TănăsescuBucureşti, 14 octombrie 2003.Nr. 96.  +  Anexa 1 LISTAminimala a agenţilor, procedeelor şi condiţiilor de muncăsusceptibile să prezinte un risc specific de expunere,la care se face referire în art. 5A. Agenţi1. Agenţi fizici, consideraţi ca agenţi cauzali pentru leziuni ale foetusului şi/sau dezlipirea de placenta, în special: a) socuri, vibratii sau miscari bruşte; b) manipularea manuală de mase grele, implicând riscuri în special la nivelul coloanei vertebrale dorsolombare; c) zgomot; d) radiatii ionizante; e) radiatii neionizante; f) ambiante termice extreme, reci sau calde; g) miscari şi poziţii de muncă, deplasări (fie în interiorul, fie în exteriorul unităţii), oboseala mentala, fizica, alte eforturi fizice legate de activitatea salariatelor prevăzute la art. 2 lit. c)-e).2. Agenţi biologiciAgenţii biologici din grupele de risc 2, 3 şi 4, definite astfel conform legislaţiei în vigoare, în măsura în care se cunoaşte ca aceşti agenţi sau măsurile terapeutice cerute de existenta lor pun în pericol sănătatea femeii gravide şi a copilului ce urmează a se naşte şi în măsura în care nu figurează în anexa nr. 2.3. Agenţi chimiciUrmătorii agenţi chimici, în măsura în care se ştie ca pun în pericol sănătatea femeii gravide şi a copilului ce urmează a se naşte şi în măsura în care nu figurează în anexa nr. 2: a) agenţii cancerigeni şi/sau mutageni, în măsura în care nu sunt menţionaţi în listele de valori limita de expunere profesională la agenţi chimici şi pulberi din normele generale de protecţie a muncii şi în măsura în care nu figurează în anexa nr. 2; b) agenţii chimici prevăzuţi în lista de valori limita de expunere profesională la agenţi chimici din normele generale de protecţie a muncii; c) mercurul şi derivatii săi; d) medicamentele antimitotice; e) monoxidul de carbon; f) agenţii chimici periculosi cu cale de absorbţie cutanată.B. ProcedeeProcedeele industriale ce pot duce la apariţia cancerului, prevăzute în normele generale de protecţie a muncii.C. Condiţii de muncăActivităţi subterane miniere.  +  Anexa 2 LISTAminimala a agenţilor, procedeelor şi condiţiilor de muncă,la care se face referire în art. 14A. Salariatele gravide prevăzute la art. 2 lit. c)1. Agenţi a) Agenţi fizici:- activitatea în atmosfera hiperbarica, de exemplu în incinte presurizate şi la scufundari subacvatice b) Agenţi biologici:● toxoplasma;● virusul rubeolei,exceptând cazurile în care se dovedeşte ca salariata gravida este suficient protejata faţă de aceşti agenţi prin imunizare. c) Agenţi chimici:- plumbul şi derivatii acestuia, în măsura în care pot fi absorbiti de organismul uman.2. Condiţii de muncăActivităţi subterane miniereB. Salariatele care alăptează, prevăzute la art. 2 lit. e)1. AgenţiAgenţi chimici - plumbul şi derivatii săi, în măsura în care pot fi absorbiti de organismul uman.2. Condiţii de muncăActivităţi subterane miniere.──────────────