LEGE nr. 241 din 15 iulie 2005 pentru prevenirea și combaterea evaziunii fiscale
EMITENT
  • PARLAMENTUL
  • Publicat în  MONITORUL OFICIAL nr. 672 din 27 iulie 2005



    Parlamentul României adoptă prezenta lege.  +  Capitolul I Dispoziții generale  +  Articolul 1Prezenta lege instituie măsuri de prevenire și combatere a infracțiunilor de evaziune fiscală și a unor infracțiuni aflate în legătură cu acestea.  +  Articolul 2În înțelesul prezentei legi, termenii și expresiile de mai jos se definesc după cum urmează:a) buget general consolidat - ansamblul tuturor bugetelor publice, componente ale sistemului bugetar, agregate și consolidate pentru a forma un întreg;b) contribuabil - orice persoana fizica ori juridică sau orice alta entitate fără personalitate juridică care datorează impozite, taxe, contribuții și alte sume bugetului general consolidat;c) documente legale - documentele emise pe suport hârtie sau electronic prevăzute de Codul fiscal, Codul de procedură fiscală, Codul vamal, Legea contabilității nr. 82/1991, republicată, cu modificările și completările ulterioare, și de reglementările elaborate pentru punerea în aplicare a acestora, precum și factura electronică emisă, transmisă și primită, potrivit legii, utilizând sistemul național privind factura electronică RO e-Factura; (la 16-05-2024, Litera c) , Articolul 2 , Capitolul I a fost modificată de Punctul 1. , Articolul I din LEGEA nr. 126 din 10 mai 2024, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 437 din 13 mai 2024 ) d) formulare tipizate cu regim special utilizate în domeniul fiscal - documente legale ale căror tipărire, înseriere și numerotare se realizează în condițiile actelor normative în vigoare;e) obligații fiscale - obligațiile prevăzute de Codul fiscal și de Codul de procedură fiscală;f) operațiune fictivă - disimularea realității prin crearea aparenței existenței unei operațiuni care în fapt nu există;g) organe competente - organele care au atribuții de efectuare a verificărilor financiare, fiscale sau vamale, potrivit legii, precum și organele de cercetare penală ale poliției judiciare. (la 23-06-2010, Lit. g) a art. 2 a fost modificată de pct. 1 al art. XIV din ORDONANȚA DE URGENȚĂ nr. 54 din 23 iunie 2010, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 421 din 23 iunie 2010. )  +  Capitolul II Infracțiuni  +  Articolul 3Constituie infracțiune și se pedepsește cu închisoare de la 6 luni la 5 ani fapta contribuabilului care nu reface, cu intenție sau din culpă, documentele de evidență contabilă distruse, în termenul înscris în documentele de control. (la 22-03-2013, Art. 3 a fost modificat de pct. 1 al art. unic din LEGEA nr. 50 din 14 martie 2013, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 146 din 19 martie 2013. )  +  Articolul 4Constituie infracțiune și se pedepsește cu închisoare de la un an la 6 ani refuzul nejustificat al unei persoane de a prezenta organelor competente documentele legale și bunurile din patrimoniu, în scopul împiedicării verificărilor financiare, fiscale sau vamale, în termen de cel mult 15 zile de la somație. (la 22-03-2013, Art. 4 a fost modificat de pct. 2 al art. unic din LEGEA nr. 50 din 14 martie 2013, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 146 din 19 martie 2013. ) Notă
    Articolul II din LEGEA nr. 234 din 19 iulie 2022, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 730 din 20 iulie 2022 prevede:
    Articolul IIPrin derogare de la prevederile art. 9 din Legea nr. 286/2009 privind Codul penal, cu modificările și completările ulterioare, precum și în aplicarea art. 12 din aceeași lege, dacă faptele sunt săvârșite în afara teritoriului țării de către un cetățean român sau de o persoană juridică română, indiferent de pedeapsa prevăzută de legea română, chiar dacă fapta nu este prevăzută ca infracțiune de legea penală a țării unde aceasta a fost săvârșită și fără a fi necesară autorizarea prealabilă a procurorului general de la parchetul de pe lângă curtea de apel în a cărei rază teritorială se află parchetul mai întâi sesizat sau a procurorului general de la parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, legea penală română se aplică infracțiunilor prevăzute la:a) art. 6, 7 și art. 18^1-18^5 din Legea nr. 78/2000 pentru prevenirea, descoperirea și sancționarea faptelor de corupție, cu modificările și completările ulterioare;b) art. 4, 8 și 9 din Legea nr. 241/2005 pentru prevenirea și combaterea evaziunii fiscale, cu modificările și completările ulterioare, art. 270 și art. 272-275 din Legea nr. 86/2006 privind Codul vamal al României, cu modificările și completările ulterioare, art. 289-292, art. 294, 295, 297, 298, art. 306-309 și art. 367 din Legea nr. 286/2009 privind Codul penal, cu modificările și completările ulterioare, și art. 49 din Legea nr. 129/2019 pentru prevenirea și combaterea spălării banilor și finanțării terorismului, precum și pentru modificarea și completarea unor acte normative, cu modificările și completările ulterioare, dacă au avut ca rezultat atingerea intereselor financiare ale Uniunii Europene.
     +  Articolul 5Constituie infracțiune și se pedepsește cu închisoare de la un an la 6 ani împiedicarea, sub orice formă, a organelor competente de a intra, în condițiile prevăzute de lege, în sedii, incinte ori pe terenuri, cu scopul efectuării verificărilor financiare, fiscale sau vamale. (la 22-03-2013, Art. 5 a fost modificat de pct. 3 al art. unic din LEGEA nr. 50 din 14 martie 2013, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 146 din 19 martie 2013. )  +  Articolul 6Încetat efectele juridice. Notă
    Prin DECIZIA CURȚII CONSTITUȚIONALE nr. 363 din 7 mai 2015, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 495 din 6 iulie 2015, s-a admis excepția de neconstituționalitate a art. 6 din Legea nr. 241/2005 pentru prevenirea și combaterea evaziunii fiscale, constatându-se că dispozițiile acestuia sunt neconstituționale.
    Conform art. 147 alin. (1) din CONSTITUȚIA ROMÂNIEI republicată în MONITORUL OFICIAL nr. 767 din 31 octombrie 2003 dispozițiile din legile și ordonanțele în vigoare, precum și cele din regulamente, constatate ca fiind neconstituționale, își încetează efectele juridice la 45 de zile de la publicarea deciziei Curții Constituționale dacă, în acest interval, Parlamentul sau Guvernul, după caz, nu pun de acord prevederile neconstituționale cu dispozițiile Constituției. Pe durata acestui termen, dispozițiile constatate ca fiind neconstituționale sunt suspendate de drept.
    În concluzie, în intervalul 6 iulie 2015-20 august 2015, dispozițiile invocate mai sus sunt suspendate de drept, încetându-și efectele juridice în data de 21 august 2015, întrucât legiuitorul nu a intervenit pentru modificarea prevederilor atacate.
     +  Articolul 6^1(1) Constituie infracțiuni și se pedepsesc cu închisoare de la 1 an la 5 ani sau cu amendă reținerea și neplata, încasarea și neplata, în cel mult 60 de zile de la termenul de scadență prevăzut de lege, a impozitelor și/sau contribuțiilor prevăzute în anexa la prezenta lege.(1^1) Constituie infracțiune și se pedepsește cu închisoare de la un an la 5 ani sau cu amendă nereținerea impozitelor și/sau contribuțiilor prevăzute în anexa la prezenta lege. (la 16-05-2024, Articolul 6^1 , Capitolul II a fost completat de Punctul 2. , Articolul I din LEGEA nr. 126 din 10 mai 2024, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 437 din 13 mai 2024 ) (2) Prevederea de la alin. (1) intră în vigoare la data de 1 martie 2022. (la 18-12-2021, Capitolul II a fost completat de Punctul 1, Articolul XXIX din ORDONANȚA DE URGENȚĂ nr. 130 din 17 decembrie 2021, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 1202 din 18 decembrie 2021 )  +  Articolul 7(1) Constituie infracțiune și se pedepsește cu închisoare de la un an la 5 ani și interzicerea unor drepturi deținerea sau punerea în circulație, fără drept, a timbrelor, banderolelor ori formularelor tipizate, utilizate în domeniul fiscal, cu regim special.(2) Constituie infracțiune și se pedepsește cu închisoare de la 2 la 7 ani și interzicerea unor drepturi tipărirea, folosirea, deținerea sau punerea în circulație, cu știință, de timbre, banderole ori formulare tipizate, utilizate în domeniul fiscal, cu regim special, falsificate. (la 01-02-2014, Art. 7 a fost modificat de art. 166 din LEGEA nr. 187 din 24 octombrie 2012, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 757 din 12 noiembrie 2012. )  +  Articolul 8(1) Constituie infracțiune și se pedepsește cu închisoare de la 3 la 10 ani și interzicerea unor drepturi sau cu amendă stabilirea cu rea-credință de către contribuabil a impozitelor, taxelor sau contribuțiilor, având ca rezultat obținerea, fără drept, a unor sume de bani cu titlu de rambursări sau restituiri de la bugetul general consolidat ori compensări datorate bugetului general consolidat. (la 04-04-2021, Alineatul (1) din Articolul 8 , Capitolul II a fost modificat de Punctul 1, ARTICOLUL UNIC din LEGEA nr. 55 din 31 martie 2021, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 332 din 01 aprilie 2021 ) (2) Constituie infracțiune și se pedepsește cu închisoare de la 5 la 15 ani și interzicerea unor drepturi sau cu amendă asocierea în vederea săvârșirii faptei prevăzute la alin. (1). (la 04-04-2021, Alineatul (2) din Articolul 8 , Capitolul II a fost modificat de Punctul 1, ARTICOLUL UNIC din LEGEA nr. 55 din 31 martie 2021, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 332 din 01 aprilie 2021 ) (3) Tentativa faptelor prevăzute la alin. (1) și (2) se pedepsește. Notă
    Articolul II din LEGEA nr. 234 din 19 iulie 2022, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 730 din 20 iulie 2022 prevede:
    Articolul IIPrin derogare de la prevederile art. 9 din Legea nr. 286/2009 privind Codul penal, cu modificările și completările ulterioare, precum și în aplicarea art. 12 din aceeași lege, dacă faptele sunt săvârșite în afara teritoriului țării de către un cetățean român sau de o persoană juridică română, indiferent de pedeapsa prevăzută de legea română, chiar dacă fapta nu este prevăzută ca infracțiune de legea penală a țării unde aceasta a fost săvârșită și fără a fi necesară autorizarea prealabilă a procurorului general de la parchetul de pe lângă curtea de apel în a cărei rază teritorială se află parchetul mai întâi sesizat sau a procurorului general de la parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, legea penală română se aplică infracțiunilor prevăzute la:a) art. 6, 7 și art. 18^1-18^5 din Legea nr. 78/2000 pentru prevenirea, descoperirea și sancționarea faptelor de corupție, cu modificările și completările ulterioare;b) art. 4, 8 și 9 din Legea nr. 241/2005 pentru prevenirea și combaterea evaziunii fiscale, cu modificările și completările ulterioare, art. 270 și art. 272-275 din Legea nr. 86/2006 privind Codul vamal al României, cu modificările și completările ulterioare, art. 289-292, art. 294, 295, 297, 298, art. 306-309 și art. 367 din Legea nr. 286/2009 privind Codul penal, cu modificările și completările ulterioare, și art. 49 din Legea nr. 129/2019 pentru prevenirea și combaterea spălării banilor și finanțării terorismului, precum și pentru modificarea și completarea unor acte normative, cu modificările și completările ulterioare, dacă au avut ca rezultat atingerea intereselor financiare ale Uniunii Europene.
     +  Articolul 9(1) Constituie infracțiuni de evaziune fiscală și se pedepsesc cu închisoare de la 3 la 10 ani și interzicerea unor drepturi sau cu amendă următoarele fapte săvârșite în scopul sustragerii de la îndeplinirea obligațiilor fiscale: (la 16-05-2024, Partea introductivă a alineatului (1) , Articolul 9 , Capitolul II a fost modificată de Punctul 3. , Articolul I din LEGEA nr. 126 din 10 mai 2024, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 437 din 13 mai 2024 ) a) ascunderea bunului ori a sursei impozabile sau taxabile; Notă
    Decizie de respingere: HP nr. 32/2022, publicată în Monitorul Oficial nr. 664 din 4 iulie 2022.
    b) omisiunea, în tot sau în parte, a evidențierii, în actele contabile ori în alte documente legale, a operațiunilor comerciale efectuate sau a veniturilor realizate;c) evidențierea, în actele contabile, în factura electronică sau în alte documente legale, a cheltuielilor care nu au la bază operațiuni reale ori evidențierea altor operațiuni fictive; (la 16-05-2024, Litera c) , Alineatul (1), Articolul 9 , Capitolul II a fost modificată de Punctul 3. , Articolul I din LEGEA nr. 126 din 10 mai 2024, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 437 din 13 mai 2024 ) Notă
    Decizie de respingere: HP nr. 14/2022, publicată în Monitorul Oficial nr. 507 din 24 mai 2022.
    d) alterarea, distrugerea sau ascunderea de acte contabile, memorii ale aparatelor de taxat ori de marcat electronice fiscale sau de alte mijloace de stocare a datelor, inclusiv electronice; (la 16-05-2024, Litera d) , Alineatul (1), Articolul 9 , Capitolul II a fost modificată de Punctul 3. , Articolul I din LEGEA nr. 126 din 10 mai 2024, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 437 din 13 mai 2024 ) e) executarea de evidențe contabile duble folosindu-se înscrisuri sau alte mijloace de stocare a datelor, inclusiv cele electronice; (la 16-05-2024, Litera e) , Alineatul (1), Articolul 9 , Capitolul II a fost modificată de Punctul 3. , Articolul I din LEGEA nr. 126 din 10 mai 2024, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 437 din 13 mai 2024 ) f) sustragerea de la efectuarea verificărilor financiare, fiscale sau vamale, prin nedeclararea, declararea fictivă ori declararea inexactă cu privire la sediile principale sau secundare ale persoanelor verificate;g) substituirea, degradarea sau înstrăinarea de către debitor ori de către terțe persoane a bunurilor sechestrate în conformitate cu prevederile Codului de procedură fiscală și ale Codului de procedură penală.h) folosirea de către contribuabil, cu rea-credință, a sistemului național privind factura electronică RO e-Factura, în vederea creării aparenței de legalitate a unor operațiuni fictive sau disimulării circuitului tranzacțional real al bunurilor/serviciilor; (la 16-05-2024, Alineatul (1) din Articolul 9 , Capitolul II a fost completat de Punctul 4. , Articolul I din LEGEA nr. 126 din 10 mai 2024, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 437 din 13 mai 2024 ) i) utilizarea de aparate de marcat electronice fiscale care nu sunt conectate la sistemul informatic național de supraveghere și monitorizare a datelor fiscale, potrivit legii, sau alterarea aparatelor de marcat electronice fiscale pentru netransmiterea unor date fiscale sau transmiterea unor date fiscale nereale. (la 16-05-2024, Alineatul (1) din Articolul 9 , Capitolul II a fost completat de Punctul 4. , Articolul I din LEGEA nr. 126 din 10 mai 2024, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 437 din 13 mai 2024 ) (2) Dacă prin faptele prevăzute la alin. (1) s-a produs un prejudiciu mai mare de 500.000 euro, în echivalentul monedei naționale, limita minimă a pedepsei prevăzute de lege și limita maximă a acesteia se majorează cu 3 ani. (la 16-05-2024, Alineatul (2) , Articolul 9 , Capitolul II a fost modificat de Punctul 5. , Articolul I din LEGEA nr. 126 din 10 mai 2024, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 437 din 13 mai 2024 ) (3) Dacă prin faptele prevăzute la alin. (1) s-a produs un prejudiciu mai mare de 1.000.000 euro, în echivalentul monedei naționale, limita minimă a pedepsei prevăzute de lege și limita maximă a acesteia se majorează cu 5 ani. (la 16-05-2024, Alineatul (3) , Articolul 9 , Capitolul II a fost modificat de Punctul 5. , Articolul I din LEGEA nr. 126 din 10 mai 2024, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 437 din 13 mai 2024 ) Notă
    Articolul II din LEGEA nr. 234 din 19 iulie 2022, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 730 din 20 iulie 2022 prevede:
    Articolul IIPrin derogare de la prevederile art. 9 din Legea nr. 286/2009 privind Codul penal, cu modificările și completările ulterioare, precum și în aplicarea art. 12 din aceeași lege, dacă faptele sunt săvârșite în afara teritoriului țării de către un cetățean român sau de o persoană juridică română, indiferent de pedeapsa prevăzută de legea română, chiar dacă fapta nu este prevăzută ca infracțiune de legea penală a țării unde aceasta a fost săvârșită și fără a fi necesară autorizarea prealabilă a procurorului general de la parchetul de pe lângă curtea de apel în a cărei rază teritorială se află parchetul mai întâi sesizat sau a procurorului general de la parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, legea penală română se aplică infracțiunilor prevăzute la:a) art. 6, 7 și art. 18^1-18^5 din Legea nr. 78/2000 pentru prevenirea, descoperirea și sancționarea faptelor de corupție, cu modificările și completările ulterioare;b) art. 4, 8 și 9 din Legea nr. 241/2005 pentru prevenirea și combaterea evaziunii fiscale, cu modificările și completările ulterioare, art. 270 și art. 272-275 din Legea nr. 86/2006 privind Codul vamal al României, cu modificările și completările ulterioare, art. 289-292, art. 294, 295, 297, 298, art. 306-309 și art. 367 din Legea nr. 286/2009 privind Codul penal, cu modificările și completările ulterioare, și art. 49 din Legea nr. 129/2019 pentru prevenirea și combaterea spălării banilor și finanțării terorismului, precum și pentru modificarea și completarea unor acte normative, cu modificările și completările ulterioare, dacă au avut ca rezultat atingerea intereselor financiare ale Uniunii Europene.
    Notă
    Decizie de respingere: HP nr. 12/2024, publicată în Monitorul Oficial nr. 372 din 19 aprilie 2024.
     +  Articolul 9^1(1) Constituie infracțiune și se pedepsește cu închisoare de la 7 la 15 ani și interzicerea exercitării unor drepturi orice acțiune sau inacțiune comisă în cadrul unor scheme frauduloase cu caracter transfrontalier având ca efect diminuarea cu cel puțin 10.000.000 euro, în echivalentul monedei naționale, a resurselor bugetului Uniunii Europene, prin:a) utilizarea sau prezentarea de declarații sau documente false, incorecte sau incomplete privind TVA;b) nedivulgarea de informații privind TVA, atunci când aceste informații trebuie divulgate potrivit legii;c) prezentarea de declarații corecte privind TVA pentru a masca în mod fraudulos neplata sau constituirea unor drepturi necuvenite la rambursări de TVA.(2) Tentativa la infracțiunea prevăzută la alin. (1) se pedepsește. (la 25-05-2023, Capitolul II a fost completat de ARTICOLUL UNIC din LEGEA nr. 125 din 19 mai 2023, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 440 din 22 mai 2023 )  +  Articolul 9^2(1) Constituie infracțiune și se pedepsește cu închisoare de la 7 la 15 ani și interzicerea exercitării unor drepturi orice acțiune comisă în cadrul unor scheme frauduloase având ca efect diminuarea cu cel puțin 1.000.000 euro, în echivalentul monedei naționale, a resurselor bugetului de stat, prin:a) utilizarea sau prezentarea de declarații sau documente false, documente electronice false, incorecte sau incomplete privind TVA;b) nedivulgarea în mod intenționat de informații privind TVA, atunci când aceste informații trebuie divulgate potrivit legii;c) prezentarea de declarații corecte, declarații electronice corecte privind TVA pentru a masca în mod fraudulos neplata sau constituirea unor drepturi necuvenite la rambursări de TVA.(2) Tentativa la infracțiunea prevăzută la alin. (1) se pedepsește. (la 16-05-2024, Capitolul II a fost completat de Punctul 6. , Articolul I din LEGEA nr. 126 din 10 mai 2024, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 437 din 13 mai 2024 )  +  Articolul 9^3Constituie infracțiune și se pedepsește cu închisoare de la 3 la 10 ani și interzicerea unor drepturi sau cu amendă operațiunea de creditare efectuată în mod direct sau indirect de către orice persoană fizică, având drept scop efectuarea unor plăți cu sume de bani care provin din omisiunea evidențierii în actele contabile a operațiunilor comerciale efectuate și/sau a veniturilor realizate a unuia sau mai multor contribuabili. (la 16-05-2024, Capitolul II a fost completat de Punctul 6. , Articolul I din LEGEA nr. 126 din 10 mai 2024, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 437 din 13 mai 2024 )
     +  Capitolul IIICauze de reducere a pedepselor, interdicții și decăderi (la 01-02-2014, Titlul Cap. III a fost modificat de pct. 1 al art. 79 din LEGEA nr. 255 din 19 iulie 2013, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 515 din 14 august 2013. )  +  Articolul 10(1) În cazul săvârșirii unei infracțiuni prevăzute la art. 6^1, 8 sau 9, dacă până la expirarea unui termen de maximum 30 de zile de la finalizarea controlului efectuat de organele competente, în urma căruia se individualizează un prejudiciu datorat bugetului general consolidat de până la 1.000.000 euro, prejudiciul majorat cu 15% din valoarea acestuia, la care se adaugă dobânzile și penalitățile, este acoperit integral, prin plată efectivă, fapta nu se pedepsește. În acest caz, organele competente nu sesizează organele de urmărire penală.(2) În cazul săvârșirii unei infracțiuni prevăzute la art. 6^1, 8 sau 9, dacă până la primul termen de judecată prejudiciul cauzat este acoperit integral, prin plată efectivă, limitele pedepsei prevăzute de lege pentru fapta săvârșită se reduc la jumătate. Dacă prejudiciul cauzat și recuperat în aceste condiții este de până la 1.000.000 euro inclusiv, în echivalentul monedei naționale, se poate aplica pedeapsa cu amenda. În cazul săvârșirii unei infracțiuni prevăzute la art. 6^1, 8 sau 9, dacă ulterior primului termen de judecată și până la judecarea definitivă a cauzei prejudiciul cauzat este acoperit integral, prin plată efectivă, limitele pedepsei prevăzute de lege pentru fapta săvârșită se reduc cu o treime. Prejudiciul se va determina în temeiul unei expertize de specialitate. Suspectul sau inculpatul au dreptul de a participa la efectuarea expertizei. Dispozițiile art. 172-180 din Codul de procedură penală se aplică în mod corespunzător. Despre dispunerea expertizei va fi încunoștințat suspectul sau inculpatul, persoană fizică sau persoană juridică, prin reprezentant, după caz, dându-i acestuia timpul necesar pentru exercitarea deplină a drepturilor sale procesuale.(3) În cazul săvârșirii unei infracțiuni prevăzute la art. 6^1, 8 sau 9, prin care s-a cauzat un prejudiciu care nu depășește 1.000.000 euro, în echivalentul monedei naționale, dacă în cursul urmăririi penale prejudiciul cauzat majorat cu 25% din valoarea acestuia, la care se adaugă dobânzile și penalitățile, este acoperit integral, prin plată efectivă, fapta nu se pedepsește, aplicându-se dispozițiile art. 16 alin. (1) lit. h) din Codul de procedură penală. Dacă în cursul procedurii camerei preliminare sau al judecății, până la pronunțarea unei hotărâri în primă instanță, același prejudiciu majorat cu 50% din valoarea acestuia, la care se adaugă dobânzile și penalitățile, este acoperit integral, prin plată efectivă, fapta nu se pedepsește, aplicându-se dispozițiile art. 16 alin. (1) lit. h) din Codul de procedură penală. Dacă în cursul judecății în apel, până la pronunțarea unei hotărâri judecătorești definitive, același prejudiciu majorat cu 100% din valoarea acestuia, la care se adaugă dobânzile și penalitățile, este acoperit integral, prin plată efectivă, fapta nu se pedepsește, aplicându-se dispozițiile art. 16 alin. (1) lit. h) din Codul de procedură penală.(4) Dispozițiile prezentului articol se aplică tuturor inculpaților chiar dacă nu au contribuit la acoperirea prejudiciului prevăzut la alin. (1) și (2).(5) Dacă persoana care a săvârșit una dintre infracțiunile prevăzute la art. 6^1, 8 sau 9 aduce la cunoștința organelor de urmărire penală sau a organelor fiscale infracțiunea comisă, în timp ce aceasta se află în derulare sau în termen de cel mult un an de la data epuizării activității infracționale și mai înainte ca organele de urmărire penală să fi fost sesizate cu privire la aceasta și, ulterior, înlesnește aflarea adevărului și tragerea la răspundere penală a unuia sau mai multor participanți la comiterea infracțiunii, limitele speciale se reduc la jumătate.(6) Dispozițiile prevăzute la alin. (1) și (2) nu se aplică dacă făptuitorul a mai săvârșit o infracțiune prevăzută de prezenta lege într-un interval de 5 ani de la comiterea faptei pentru care a beneficiat de prevederile alin. (1) sau (2). (la 16-05-2024, Articolul 10 a fost modificat de Punctul 7. , Articolul I din LEGEA nr. 126 din 10 mai 2024, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 437 din 13 mai 2024 )  +  Articolul 10^1În cazul infracțiunilor prevăzute de prezenta lege, termenul de prescripție al răspunderii penale începe să curgă de la data sesizării organului fiscal sau de la data sesizării organului de urmărire penală, dar nu mai târziu de 10 ani de la data comiterii infracțiunii. (la 16-05-2024, Actul a fost completat de Punctul 8. , Articolul I din LEGEA nr. 126 din 10 mai 2024, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 437 din 13 mai 2024 ) Notă
    Decizie de respingere: HP nr. 44/2022, publicată în Monitorul Oficial nr. 1205 din 15 decembrie 2022.
     +  Articolul 11În cazul în care s-a săvârșit o infracțiune prevăzută de prezenta lege, luarea măsurilor asiguratorii este obligatorie.  +  Articolul 12Nu pot fi fondatori, administratori, directori sau reprezentanți legali ai societății comerciale, iar dacă au fost alese, sunt decăzute din drepturi, persoanele care au fost condamnate pentru infracțiunile prevăzute de prezenta lege.  +  Capitolul IV Dispoziții finale  +  Articolul 13(1) La data rămânerii definitive a hotărârii judecătorești de condamnare pentru vreuna dintre infracțiunile prevăzute de prezenta lege, instanța va comunica Oficiului Național al Registrului Comerțului o copie a dispozitivului hotărârii judecătorești definitive.(2) La primirea dispozitivului hotărârii judecătorești definitive de condamnare, Oficiul Național al Registrului Comerțului va face mențiunile corespunzătoare în registrul comerțului.  +  Articolul 14În cazul în care, ca urmare a săvârșirii unei infracțiuni, nu se pot stabili, pe baza evidențelor contribuabilului, sumele datorate bugetului general consolidat, acestea vor fi determinate de organul competent potrivit legii, prin estimare, în condițiile Codului de procedură fiscală. Notă
    Decizie de respingere: HP nr. 14/2022, publicată în Monitorul Oficial nr. 507 din 24 mai 2022.
     +  Articolul 15Prezenta lege intră în vigoare la 30 de zile de la data publicării ei în Monitorul Oficial al României, Partea I.  +  Articolul 16La data intrării în vigoare a prezentei legi se abroga:a) Legea nr. 87/1994 pentru combaterea evaziunii fiscale, republicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 545 din 29 iulie 2003, cu modificările ulterioare;b) art. 280 din Legea nr. 53/2003 - Codul muncii, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 72 din 5 februarie 2003, cu modificările ulterioare;c) art. 188 din Ordonanța Guvernului nr. 92/2003 privind Codul de procedura fiscală, republicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 560 din 24 iunie 2004, cu modificările și completările ulterioare.
    Aceasta lege a fost adoptată de Parlamentul României, cu respectarea prevederilor art. 75 și ale art. 76 alin. (1) din Constituția României, republicată.
    p. PREȘEDINTELE CAMEREI DEPUTAȚILOR,
    DAN RADU RUȘANU
    PREȘEDINTELE SENATULUI
    NICOLAE VĂCĂROIU
    București, 15 iulie 2005.Nr. 241.  +  ANEXĂ
    Impozitele și contribuțiile care intră sub incidența articolului 6^1
    Nr. crt.Denumirea obligației fiscaleTemeiul legal
    1.Impozitul pe dividendele plătite de o persoană juridică română către o persoană juridică românăLegea nr. 227/2015 privind Codul fiscal, cu modificările și completările ulterioare, art. 43
    2.Impozitul pentru veniturile din activități independente realizate în baza contractelor de activitate sportivăLegea nr. 227/2015, cu modificările și completările ulterioare, art. 68^1 alin. (2) și (4)
    3.Impozitul pe veniturile din drepturile de proprietate intelectualăLegea nr. 227/2015 ,cu modificările și completările ulterioare, art. 72 alin. (4) și (5)
    4.Impozit pe venitul din salarii și asimilate salariilorLegea nr. 227/2015, cu modificările și completările ulterioare, art. 78 alin. (1), (2^1), (3) și (4), art. 80 alin. (1) și (2) și art. 82 alin. (4)
    5.Impozitul pe veniturile din arendăLegea nr. 227/2015, cu modificările și completările ulterioare, art. 84 alin. (8) și (9)
    6.Impozitul pe veniturile sub formă de dobânziLegea nr. 227/2015, cu modificările și completările ulterioare, art. 97 alin. (1)-(4)
    7.Impozitul pe veniturile impozabile obținute din lichidarea unei persoane juridice sau din reducerea capitalului social, potrivit legiiLegea nr. 227/2015, cu modificările și completările ulterioare, art. 97 alin. (5)
    8.Impozit pe veniturile sub formă de dividendeLegea nr. 227/2015, cu modificările și completările ulterioare, art. 97 alin. (7)
    9.Impozitul pe veniturile din pensiiLegea nr. 227/2015, cu modificările și completările ulterioare, art. 101 alin. (1), (3), (8) și (9)
    10.Impozitul pe veniturile din premii și din jocuri de norocLegea nr. 227/2015, cu modificările și completările ulterioare, art. 110 alin. (1), (2), (2^1) ,(3) și (6)
    11.Impozitul pe veniturile din alte surseLegea nr. 227/2015, cu modificările si completările ulterioare, art. 115 alin. (1), (1^2) și (3)
    12.Impozitul pe veniturile obținute de o persoană fizică dintr-o asociere cu o persoană juridică, contribuabil potrivit titlului II din Legea nr. 227/2015, cu modificările și completările ulterioareLegea nr. 227/2015, cu modificările și completările ulterioare, art. 125 alin. (8)
    13.Impozitul pe veniturile obținute de o persoană fizică sau entitate - asociere fără personalitate juridică dintr-o asociere cu o persoană juridică, contribuabil potrivit Legii nr. 170/2016 privind impozitul specific, cu modificările și completările ulterioareLegea nr. 227/2015, cu modificările și completările ulterioare, art. 125 alin. (8^1)
    14.Impozitul pe veniturile obținute de o persoană fizică dintr-o asociere cu o persoană juridică, contribuabil potrivit titlului III din Legea nr. 227/2015 cu modificările și completările ulterioareLegea nr. 227/2015, cu modificările și completările ulterioare, art. 125 alin. (9)
    15.Contribuția de asigurări socialeLegea nr. 227/2015, cu modificările și completările ulterioare, art. 146 alin. (1), (2^1) lit. a)-b), (3), (9), (9^1), (10) și art. 151 alin. (5), (6) și (21)
    16.Contribuția de asigurări sociale de sănătateLegea nr. 227/2015, cu modificările și completările ulterioare, art. 168 alin. (1), (2^1) lit. a)-b), (3), (7), (7^1) și (10) și art. 174 alin. (5), (6) și (21)
    17.Impozitul cu reținere la sursă pe veniturile obținute din România de nerezidenți1. Legea nr. 227/2015 privind Codul fiscal, cu modificările și completările ulterioare, art. 223 alin. (1), art. 224 alin. (1), (2), (5), (6), art. 227 alin. (1), art. 230 alin. (1), art. 233 alin. (2) lit. e) și art. 233 alin. (3) 2. Acordul dintre România și Republica Africa de Sud pentru evitarea dublei impuneri și prevenirea evaziunii fiscale cu privire la impozitele pe venit și pe câștigurile din capital, ratificat prin Legea nr. 59 din 13 iulie 1994 pentru ratificarea Acordului dintre România și Republica Africa de Sud pentru evitarea dublei impuneri și prevenirea evaziunii fiscale cu privire la impozitele pe venit și pe câștigurile din capital, semnat la București la 12 noiembrie 1993 - art. 10 paragraf 2, art. 11 paragraf 2, art. 12 paragraf 2 și Legea nr. 227/2015 privind Codul fiscal, cu modificările și completările ulterioare - art. 224 alin. (1) și alin. (5) 3. Convenția dintre Guvernul României și Guvernul Republicii Albania pentru evitarea dublei impuneri și prevenirea evaziunii fiscale cu privire la impozitele pe venit și pe capital, ratificată prin Legea nr. 86 din 18 octombrie 1994 privind ratificarea Convenției dintre Guvernul României și Guvernul Republicii Albania pentru evitarea dublei impuneri și prevenirea evaziunii fiscale cu privire la impozitele pe venit și pe capital, semnată la București la 11 mai 1994 - art. 10 paragraf 2, art. 11 paragraf 2, art. 12 paragraf 2, art. 13 paragraf 2 și Legea nr. 227/2015 privind Codul fiscal, cu modificările și completările ulterioare - art. 224 alin. (1) și alin. (5) 4. Convenția dintre Guvernul României și Guvernul Republicii Algeriene Democratice și Populare pentru evitarea dublei impuneri în materie de impozite pe venit și pe avere și Protocolul anexat, ratificate prin Legea nr. 25 din 12 aprilie 1995 privind ratificarea Convenției dintre Guvernul României și Guvernul Republicii Algeriene Democratice și Populare pentru evitarea dublei impuneri în materie de impozite pe venit și pe avere și a Protocolului anexat, semnate la Alger la 28 iunie 1994 - art. 10 paragraf 2, art. 11 paragraf 2, art. 12 paragraf 2 și Legea nr. 227/2015 privind Codul fiscal, cu modificările și completările ulterioare - art. 224 alin. (1) și alin. (5) 5. Convenția dintre Guvernul României și Guvernul Regatului Arabiei Saudite pentru evitarea dublei impuneri și prevenirea evaziunii fiscale cu privire la impozitele pe venit și protocolul la convenție, ratificate prin Legea nr. 259 din 7 decembrie 2011 privind ratificarea Convenției dintre Guvernul României și Guvernul Regatului Arabiei Saudite pentru evitarea dublei impuneri și prevenirea evaziunii fiscale cu privire la impozitele pe venit și a protocolului la convenție, semnate la Riad la 26 aprilie 2011 - art. 10 paragraf 2, art. 11 paragraf 2, art. 12 paragraf 2 și Legea nr. 227/2015 privind Codul fiscal, cu modificările și completările ulterioare - art. 224 alin. (1) și alin. (5) 6. Convenția dintre Guvernul României și Guvernul Republicii Armenia pentru evitarea dublei impuneri și prevenirea evaziunii fiscale cu privire la impozitele pe venit și pe capital și Protocolul-anexă, ratificate prin Legea nr. 121 din 9 iulie 1997 pentru ratificarea Convenției dintre Guvernul României și Guvernul Republicii Armenia pentru evitarea dublei impuneri și prevenirea evaziunii fiscale cu privire la impozitele pe venit și pe capital și a Protocolului-anexă, semnate la Erevan la 25 martie 1996 - art. 10 paragraf 2, art. 11 paragraf 2, art. 12 paragraf 2, art. 13 paragraf 2 și Legea nr. 227/2015 privind Codul fiscal, cu modificările și completările ulterioare - art. 224 alin. (1) și alin. (5) 7. Acordul dintre România și Australia pentru evitarea dublei impuneri și prevenirea evaziunii fiscale cu privire la impozitele pe venit și Protocolul anexat, ratificate prin Legea nr. 85 din 20 martie 2001 privind ratificarea Acordului dintre România și Australia pentru evitarea dublei impuneri și prevenirea evaziunii fiscale cu privire la impozitele pe venit și a Protocolului anexat, semnate la Canberra la 2 februarie 2000 - art. 10 paragraf 2, art. 11 paragraf 2, art. 12 paragraf 2 și Legea nr. 227/2015 privind Codul fiscal, cu modificările și completările ulterioare - art. 224 alin. (1) și alin. (5) 8. Legea nr. 333 din 15 noiembrie 2005 privind ratificarea Convenției dintre România și Republica Austria pentru evitarea dublei impuneri și prevenirea evaziunii fiscale cu privire la impozitele pe venit și pe capital și a protocolului-anexă, semnate la București la 30 martie 2005 - art. 10 paragraf 2, art. 11 paragraf 2 coroborat cu punctul 2 din Protocolul-anexă la convenție, art. 12 paragraf 2 și Legea nr. 227/2015 privind Codul fiscal, cu modificările și completările ulterioare - art. 224 alin. (1) și alin. (5)
    9. Convenția dintre România și Republica Azerbaidjan pentru evitarea dublei impuneri și prevenirea evaziunii fiscale cu privire la impozitele pe venit și pe capital, ratificată prin Legea nr. 366 din 19 septembrie 2003 pentru ratificarea Convenției dintre România și Republica Azerbaidjan pentru evitarea dublei impuneri și prevenirea evaziunii fiscale cu privire la impozitele pe venit și pe capital, semnată la Baku la 29 octombrie 2002 - art. 10 paragraf 2, art. 11 paragraf 2, art. 12 paragraf 2 și Legea nr. 227/2015 privind Codul fiscal, cu modificările și completările ulterioare - art. 224 alin. (1) și alin. (5) 10. Convenția dintre Guvernul Republicii Socialiste România și Guvernul Republicii Populare Bangladesh pentru evitarea dublei impuneri și prevenirea evaziuni fiscale cu privire la impozitele pe venit ratificată prin articolul 2 al Decretului nr. 221 din 4 septembrie 1987 pentru ratificarea unor tratate internaționale - Convenție între Guvernul Republicii Socialiste România și Guvernul Republicii Populare Bangladesh pentru evitarea dublei impuneri și prevenirea evaziuni fiscale cu privire la impozitele pe venit - art. 10 paragraf 2, art. 11 paragraf 2, art. 12 paragraf 2 și Legea nr. 227/2015 privind Codul fiscal, cu modificările și completările ulterioare - art. 224 alin. (1) și alin. (5) 11. Convenția dintre Guvernul României și Guvernul Republicii Belarus pentru evitarea dublei impuneri și prevenirea evaziunii fiscale cu privire la impozitele pe venit și pe capital și Protocolul anexat, ratificate prin Legea nr. 102 din 26 mai 1998 privind ratificarea Convenției dintre Guvernul României și Guvernul Republicii Belarus pentru evitarea dublei impuneri și prevenirea evaziunii fiscale cu privire la impozitele pe venit și pe capital și a Protocolului anexat, semnate la București la 22 iulie 1997 - art. 10 paragraf 2, art. 11 paragraf 2, art. 12 paragraf 2 și Legea nr. 227/2015 privind Codul fiscal, cu modificările și completările ulterioare - art. 224 alin. (1) și alin. (5) 12. Convenția dintre Guvernul României și Guvernul Regatului Belgiei pentru evitarea dublei impuneri și prevenirea evaziunii fiscale cu privire la impozitele pe venit și pe capital, ratificată prin Legea nr. 126 din 16 octombrie 1996 privind ratificarea Convenției dintre Guvernul României și Guvernul Regatului Belgiei pentru evitarea dublei impuneri și prevenirea evaziunii fiscale cu privire la impozitele pe venit și pe capital, semnată la Bruxelles la 4 martie 1996 - art. 10 paragraf 2, art. 11 paragraf 2, art. 12 paragraf 2, art. 13 paragraf 2 și Legea nr. 227/2015 privind Codul fiscal, cu modificările și completările ulterioare - art. 224 alin. (1) și alin. (5) 13. Convenția dintre România și Bosnia și Herțegovina pentru evitarea dublei impuneri și prevenirea evaziunii fiscale cu privire la impozitele pe venit, ratificată prin Legea nr. 75/2018 din 22 martie 2018 pentru ratificarea Convenției dintre România și Bosnia și Herțegovina pentru evitarea dublei impuneri și prevenirea evaziunii fiscale cu privire la impozitele pe venit, semnată la Sarajevo la 6 decembrie 2016 - art. 10 paragraf 2, art. 11 paragraf 2, art. 12 paragraf 2 și Legea nr. 227/2015 privind Codul fiscal, cu modificările și completările ulterioare - art. 224 alin. (1) și alin. (5) 14. Convenția dintre România și Republica Bulgaria pentru evitarea dublei impuneri și prevenirea evaziunii fiscale cu privire la impozitele pe venit, ratificată prin Legea nr. 29/2016 din 17 martie 2016 privind ratificarea Convenției dintre România și Republica Bulgaria pentru evitarea dublei impuneri și prevenirea evaziunii fiscale cu privire la impozitele pe venit, semnată la Craiova la 24 aprilie 2015 - art. 10 paragraf 2, art. 11 paragraf 2, art. 12 paragraf 2 și Legea nr. 227/2015 privind Codul fiscal, cu modificările și completările ulterioare - art. 224 alin. (1) și alin. (5) 15. Convenția dintre România și Canada pentru evitarea dublei impuneri și prevenirea evaziunii fiscale cu privire la impozitele pe venit și pe capital, ratificată prin Legea nr. 450 din 1 noiembrie 2004 privind ratificarea Convenției dintre România și Canada pentru evitarea dublei impuneri și prevenirea evaziunii fiscale cu privire la impozitele pe venit și pe capital, semnată la Ottawa la 8 aprilie 2004 - art. 10 paragraf 2, art. 11 paragraf 2, art. 12 paragraf 2 și Legea nr. 227/2015 privind Codul fiscal, cu modificările și completările ulterioare - art. 224 alin. (1) și alin. (5)
    16. Convenția dintre Guvernul României și Guvernul Republicii Cehe pentru evitarea dublei impuneri și prevenirea evaziunii fiscale cu privire la impozitele pe venit și pe capital, ratificată prin Legea nr. 37 din 16 iunie 1994 pentru ratificarea Convenției dintre Guvernul României și Guvernul Republicii Cehe pentru evitarea dublei impuneri și prevenirea evaziunii fiscale cu privire la impozitele pe venit și pe capital, semnată la București la 8 noiembrie 1993 - art. 10 paragraf 2, art. 11 paragraf 2, art. 12 paragraf 2 și Legea nr. 227/2015 privind Codul fiscal, cu modificările și completările ulterioare - art. 224 alin. (1) și alin. (5) 17. Acordul dintre România și Republica Populară Chineză pentru eliminarea dublei impuneri cu privire la impozitele pe venit și prevenirea evaziunii fiscale și a evitării plății impozitelor, ratificat prin Legea nr. 99/2017 din 9 mai 2017 privind ratificarea Acordului dintre România și Republica Populară Chineză pentru eliminarea dublei impuneri cu privire la impozitele pe venit și prevenirea evaziunii fiscale și a evitării plății impozitelor, semnat la București la 4 iulie 2016 - art. 10 paragraf 2, art. 11 paragraf 2, art. 12 paragraf 2 și Legea nr. 227/2015 privind Codul fiscal, cu modificările și completările ulterioare - art. 224 alin. (1) și alin. (5) 18. Convenția dintre Guvernul Republicii Socialiste România și Guvernul Republicii Cipru pentru evitarea dublei impuneri și prevenirea evaziunii fiscale cu privire la impozitele pe venit și pe avere, ratificată prin Decretul nr. 261 din 9 iulie 1982 pentru ratificarea unor tratate internaționale - Convenție între Guvernul Republicii Socialiste România și Guvernul Republicii Cipru pentru evitarea dublei impuneri și prevenirea evaziunii fiscale cu privire la impozitele pe venit și pe avere, semnată la Nicosia la 16 noiembrie 1981 - art. 10 paragraf 2, art. 11 paragraf 2, art. 12 paragraf 2, art. 13 paragraf 2 și Legea nr. 227/2015 privind Codul fiscal, cu modificările și completările ulterioare - art. 224 alin. (1) și alin. (5) 19. Convenția dintre Guvernul României și Guvernul Republicii Coreea pentru evitarea dublei impuneri și prevenirea evaziunii fiscale cu privire la impozitele pe venit și pe capital, ratificată prin Legea nr. 18 din 8 aprilie 1994 pentru ratificarea Convenției dintre Guvernul României și Guvernul Republicii Coreea pentru evitarea dublei impuneri și prevenirea evaziunii fiscale cu privire la impozitele pe venit și pe capital, semnată la Seul la 11 octombrie 1993 - art. 10 paragraf 2, art. 11 paragraf 2, art. 12 paragraf 2, art. 13 paragraf 2 și Legea nr. 227/2015 privind Codul fiscal, cu modificările și completările ulterioare - art. 224 alin. (1) și alin. (5) 20. Convenția dintre Guvernul României și Guvernul Republicii Populare Democrate Coreene pentru evitarea dublei impuneri cu privire la impozitele pe venit și pe capital, ratificată prin Legea nr. 104 din 19 iunie 2000 privind ratificarea Convenției dintre Guvernul României și Guvernul Republicii Populare Democrate Coreene pentru evitarea dublei impuneri cu privire la impozitele pe venit și pe capital, semnată la București la 23 ianuarie 1998 - art. 10 paragraf 2, art. 11 paragraf 2, art. 12 paragraf 2 și Legea nr. 227/2015 privind Codul fiscal, cu modificările și completările ulterioare - art. 224 alin. (1) și alin. (5) 21. Acordul dintre Guvernul României și Guvernul Republicii Croația pentru evitarea dublei impuneri cu privire la impozitele pe venit și pe capital, ratificat prin Legea nr. 127 din 16 octombrie 1996 privind ratificarea Acordului dintre Guvernul României și Guvernul Republicii Croația pentru evitarea dublei impuneri cu privire la impozitele pe venit și pe capital, semnat la Zagreb la 25 ianuarie 1996 - art. 10 paragraf 2, art. 11 paragraf 2, art. 12 paragraf 2 și Legea nr. 227/2015 privind Codul fiscal, cu modificările și completările ulterioare - art. 224 alin. (1) și alin. (5) 22. Convenția dintre Republica Socialistă România și Regatul Danemarca privind evitarea dublei impuneri cu privire la impozitele pe venit și avere, ratificată prin Decretul nr. 389 din 27 octombrie 1977 pentru ratificarea unor tratate internaționale - Convenție între Republica Socialistă România și Regatul Danemarca privind evitarea dublei impuneri cu privire la impozitele pe venit și avere - art. 10 paragraf 2, art. 11 paragraf 2, art. 12 paragraf 2, art. 13 paragraf 2 și Legea nr. 227/2015 privind Codul fiscal, cu modificările și completările ulterioare - art. 224 alin. (1) și alin. (5)
    23. Convenția dintre Guvernul României și Guvernul Republicii Ecuador privind evitarea dublei impuneri în materie de impozite pe venit, pe capital și prevenirea evaziunii fiscale, ratificată prin Legea nr. 111 din 9 noiembrie 1992 pentru ratificarea Convenției dintre Guvernul României și Guvernul Republicii Ecuador privind evitarea dublei impuneri în materie de impozite pe venit, pe capital și prevenirea evaziunii fiscale, semnată la Quito la 24 aprilie 1992 - art. 10 paragraf 2, art. 11 paragraf 2, art. 12 paragraf 2, art. 13 paragraf 2 și Legea nr. 227/2015 privind Codul fiscal, cu modificările și completările ulterioare - art. 224 alin. (1) și alin. (5) 24. Convenția dintre Guvernul Republicii Socialiste România și Guvernul Republicii Arabe Egipt pentru evitarea dublei impuneri și prevenirea evaziunii fiscale cu privire la impozitele pe venit, ratificată prin Decretul nr. 316 din 14 octombrie 1980 pentru ratificarea unor tratate internaționale - Convenția dintre Guvernul Republicii Socialiste România și Guvernul Republicii Arabe Egipt pentru evitarea dublei impuneri și prevenirea evaziunii fiscale cu privire la impozitele pe venit - art. 10 paragraf 1 și paragraf 2, art. 11 paragraf 2, art. 12 paragraf 2, art. 13 paragraf 2 și paragraf 5 și Legea nr. 227/2015 privind Codul fiscal, cu modificările și completările ulterioare - art. 224 alin. (1) și alin. (5) 25. Convenția dintre România și Confederația Elvețiană privind evitarea dublei impuneri cu privire la impozitele pe venit și pe avere și Protocolul anexat, ratificate prin Legea nr. 60 din 13 iulie 1994 pentru ratificarea Convenției dintre România și Confederația Elvețiană privind evitarea dublei impuneri cu privire la impozitele pe venit și pe avere și a Protocolului anexat, semnate la București la 25 octombrie 1993 - art. 12 paragraf 2 coroborat cu pct. 4 din Protocolul parte la convenție; Protocolul dintre România și Confederația Elvețiană ratificat prin Legea nr. 261 din 7 decembrie 2011 pentru ratificarea Protocolului dintre România și Confederația Elvețiană, semnat la București la 28 februarie 2011, de amendare a Convenției dintre România și Confederația Elvețiană privind evitarea dublei impuneri cu privire la impozitele pe venit și pe avere și a Protocolului anexat - art. IV „art. 10 paragraf 2“ și art. V „art. 11 paragraf 2“ și Legea nr. 227/2015 privind Codul fiscal, cu modificările și completările ulterioare - art. 224 alin. (1) și alin. (5) 26. Acordul dintre Guvernul României și Guvernul Emiratelor Arabe Unite pentru evitarea dublei impuneri și prevenirea evaziunii fiscale cu privire la impozitele pe venit, ratificat prin Legea nr. 26/2016 din 17 martie 2016 pentru ratificarea Acordului dintre Guvernul României și Guvernul Emiratelor Arabe Unite pentru evitarea dublei impuneri și prevenirea evaziunii fiscale cu privire la impozitele pe venit, semnat la Dubai la 4 mai 2015 - art. 10 paragraf 2, art. 11 paragraf 2, art. 12 paragraf 2 și Legea nr. 227/2015 privind Codul fiscal, cu modificările și completările ulterioare - art. 224 alin. (1) și alin. (5) 27. Convenția dintre România și Republica Estonia pentru evitarea dublei impuneri și prevenirea evaziunii fiscale cu privire la impozitele pe venit și pe capital, ratificată prin Legea nr. 449 din 1 noiembrie 2004 privind ratificarea Convenției dintre România și Republica Estonia pentru evitarea dublei impuneri și prevenirea evaziunii fiscale cu privire la impozitele pe venit și pe capital, semnată la București la 23 octombrie 2003 - art. 10 paragraf 2, art. 11 paragraf 2, art. 12 paragraf 2, art. 13 paragraf 2 și Legea nr. 227/2015 privind Codul fiscal, cu modificările și completările ulterioare - art. 224 alin. (1) și alin. (5)28. Convenția dintre România și Republica Federală Democrată Etiopia pentru evitarea dublei impuneri și prevenirea evaziunii fiscale cu privire la impozitele pe venit și pe capital, ratificată prin Legea nr. 448 din 1 noiembrie 2004 privind ratificarea Convenției dintre România și Republica Federală Democrată Etiopia pentru evitarea dublei impuneri și prevenirea evaziunii fiscale cu privire la impozitele pe venit și pe capital, semnată la București la 6 noiembrie 2003 - art. 10 paragraf 2, art. 11 paragraf 2, art. 12 paragraf 2 și Legea nr. 227/2015 privind Codul fiscal, cu modificările și completările ulterioare - art. 224 alin. (1) și alin. (5)
    29. Convenția dintre Guvernul României și Guvernul Federației Ruse pentru evitarea dublei impuneri cu privire la impozitele pe venit și pe capital, ratificată prin Legea nr. 38 din 16 iunie 1994 pentru ratificarea Convenției dintre Guvernul României și Guvernul Federației Ruse pentru evitarea dublei impuneri cu privire la impozitele pe venit și pe capital, semnată la Moscova la 27 septembrie 1993 - art. 10 paragraf 2, art. 11 paragraf 2, art. 12 paragraf 2 și Legea nr. 227/2015 privind Codul fiscal, cu modificările și completările ulterioare - art. 224 alin. (1) și alin. (5) 30. Convenția dintre Guvernul României și Guvernul Republicii Filipine pentru evitarea dublei impuneri și prevenirea evaziunii fiscale cu privire la impozitele pe venit, ratificată prin Legea nr. 23 din 4 aprilie 1995 privind ratificarea Convenției dintre Guvernul României și Guvernul Republicii Filipine pentru evitarea dublei impuneri și prevenirea evaziunii fiscale cu privire la impozitele pe venit, semnată la București la 18 mai 1994 - art. 10 paragraf 2, art. 11 paragraf 2, art. 12 paragraf 2 și Legea nr. 227/2015 privind Codul fiscal, cu modificările și completările ulterioare - art. 224 alin. (1) și alin. (5) 31. Acordul dintre România și Republica Finlanda pentru evitarea dublei impuneri cu privire la impozitele pe venit, ratificat prin Legea nr. 201 din 24 decembrie 1999 privind ratificarea Acordului dintre România și Republica Finlanda pentru evitarea dublei impuneri cu privire la impozitele pe venit, semnat la Helsinki la 27 octombrie 1998 - art. 10 paragraf 1, art. 11 paragraf 2, art. 12 paragraf 2 și Legea nr. 227/2015 privind Codul fiscal, cu modificările și completările ulterioare - art. 224 alin. (1) și alin. (5) 32. Convenția dintre Guvernul Republicii Socialiste România și Guvernul Republicii Franceze privind evitarea dublei impuneri pe venit și avere, ratificată prin Decretul nr. 240 din 23 decembrie 1974 pentru ratificarea Convenției dintre Guvernul Republicii Socialiste România și Guvernul Republicii Franceze privind evitarea dublei impuneri pe venit și avere, semnată la București la 27 septembrie 1974 - art. 10 paragraf 2, art. 11 paragraf 2, art. 12 paragraf 2 și Legea nr. 227/2015 privind Codul fiscal, cu modificările și completările ulterioare - art. 224 alin. (1) și alin. (5) 33. Convenția dintre Guvernul României și Guvernul Georgiei pentru evitarea dublei impuneri și prevenirea evaziunii fiscale cu privire la impozitele pe venit și pe capital, ratificată prin Legea nr. 45 din 26 martie 1999 privind ratificarea Convenției dintre Guvernul României și Guvernul Georgiei pentru evitarea dublei impuneri și prevenirea evaziunii fiscale cu privire la impozitele pe venit și pe capital, semnată la București la 11 decembrie 1997 - art. 10 paragraf 2, art. 11 paragraf 2, art. 12 paragraf 2, art. 13 paragraf 2 și Legea nr. 227/2015 privind Codul fiscal, cu modificările și completările ulterioare - art. 224 alin. (1) și alin. (5) 34. Convenția dintre Guvernul României și Guvernul Republicii Elene pentru evitarea dublei impuneri cu privire la impozitele pe venit și pe avere, ratificată prin Legea nr. 25 din 12 martie 1992 privind ratificarea Convenției dintre Guvernul României și Guvernul Republicii Elene pentru evitarea dublei impuneri cu privire la impozitele pe venit și pe avere, semnată la Atena la 17 septembrie 1991 - art. 10 paragraf 2, art. 11 paragraf 2, art. 12 paragraf 2, art. 13 paragraf 2 și Legea nr. 227/2015 privind Codul fiscal, cu modificările și completările ulterioare - art. 224 alin. (1) și alin. (5) 35. Acordul dintre România și Regiunea Administrativă Specială Hong Kong a Republicii Populare Chineze pentru evitarea dublei impuneri și prevenirea evaziunii fiscale cu privire la impozitele pe venit, ratificat prin Legea nr. 204/2016 din 7 noiembrie 2016 privind ratificarea Acordului dintre România și Regiunea Administrativă Specială Hong Kong a Republicii Populare Chineze pentru evitarea dublei impuneri și prevenirea evaziunii fiscale cu privire la impozitele pe venit, semnat la București la 18 noiembrie 2015 - art. 10 paragraf 2, art. 11 paragraf 2, art. 12 paragraf 2 și Legea nr. 227/2015 privind Codul fiscal, cu modificările și completările ulterioare - art. 224 alin. (1) și alin. (5)
    36. Acordul dintre România și Republica India pentru evitarea dublei impuneri și prevenirea evaziunii fiscale cu privire la impozitele pe venit, ratificat prin Legea nr. 329 din 5 decembrie 2013 privind ratificarea Acordului dintre România și Republica India pentru evitarea dublei impuneri și prevenirea evaziunii fiscale cu privire la impozitele pe venit, semnat la New Delhi la 8 martie 2013 - art. 10 paragraf 2, art. 11 paragraf 2, art. 12 paragraf 2 și Legea nr. 227/2015 privind Codul fiscal, cu modificările și completările ulterioare - art. 224 alin. (1) și alin. (5) 37. Acordul dintre Guvernul României și Guvernul Republicii Indonezia pentru evitarea dublei impuneri și prevenirea evaziunii fiscale cu privire la impozitele pe venit, ratificat prin Legea nr. 50 din 2 martie 1998 privind ratificarea Acordului dintre Guvernul României și Guvernul Republicii Indonezia pentru evitarea dublei impuneri și prevenirea evaziunii fiscale cu privire la impozitele pe venit, semnat la Jakarta la 3 iulie 1996 - art. 10 paragraf 2, art. 11 paragraf 2, art. 12 paragraf 2, art. 13 paragraf 2 și Legea nr. 227/2015 privind Codul fiscal, cu modificările și completările ulterioare - art. 224 alin. (1) și alin. (5) 38. Acordul dintre România și Republica Islamică Iran pentru evitarea dublei impuneri cu privire la impozitele pe venit și pe capital, ratificat prin Legea nr. 279 din 15 mai 2002 privind ratificarea Acordului dintre România și Republica Islamică Iran pentru evitarea dublei impuneri cu privire la impozitele pe venit și pe capital, semnat la București la 3 octombrie 2001 - art. 10 paragraf 2, art. 11 paragraf 2, art. 12 paragraf 2 și Legea nr. 227/2015 privind Codul fiscal, cu modificările și completările ulterioare - art. 224 alin. (1) și alin. (5) 39. Convenția dintre România și Irlanda pentru evitarea dublei impuneri și prevenirea evaziunii fiscale cu privire la impozitele pe venit și pe câștigurile de capital, ratificată prin Legea nr. 208 din 28 noiembrie 2000 privind ratificarea Convenției dintre România și Irlanda pentru evitarea dublei impuneri și prevenirea evaziunii fiscale cu privire la impozitele pe venit și pe câștigurile de capital, semnată la București la 21 octombrie 1999 - art. 10 paragraf 2, art. 11 paragraf 2, art. 12 paragraf 2 și Legea nr. 227/2015 privind Codul fiscal, cu modificările și completările ulterioare - art. 224 alin. (1) și alin. (5) 40. Convenția dintre România și Islanda pentru evitarea dublei impuneri și prevenirea evaziunii fiscale cu privire la impozitele pe venit, ratificată prin Legea nr. 139 din 4 iulie 2008 privind ratificarea Convenției dintre România și Islanda pentru evitarea dublei impuneri și prevenirea evaziunii fiscale cu privire la impozitele pe venit, semnată la București la 19 septembrie 2007 - art. 10 paragraf 2, art. 11 paragraf 2, art. 12 paragraf 2 și Legea nr. 227/2015 privind Codul fiscal, cu modificările și completările ulterioare - art. 224 alin. (1) și alin. (5) 41. Convenția dintre Guvernul României și Guvernul Statului Israel pentru evitarea dublei impuneri și prevenirea evaziunii fiscale cu privire la impozitele pe venit, ratificată prin Legea nr. 39 din 14 februarie 1998 privind ratificarea Convenției dintre Guvernul României și Guvernul Statului Israel pentru evitarea dublei impuneri și prevenirea evaziunii fiscale cu privire la impozitele pe venit, semnată la Ierusalim la 15 iunie 1997 - art. 10 paragraf 2, art. 11 paragraf 2 și paragraf 3, art. 12 paragraf 2 și Legea nr. 227/2015 privind Codul fiscal, cu modificările și completările ulterioare - art. 224 alin. (1) și alin. (5) 42. Convenția între Guvernul Republicii Socialiste România și Guvernul Regatului Hașemit al Iordaniei pentru evitarea dublei impuneri și prevenirea evaziunii fiscale cu privire la impozitele pe venit și capital, ratificată prin Decretul nr. 215 din 26 iunie 1984 pentru ratificarea unor tratate internaționale - Convenție între Guvernul Republicii Socialiste România și Guvernul Regatului Hașemit al Iordaniei pentru evitarea dublei impuneri și prevenirea evaziunii fiscale cu privire la impozitele pe venit și capital, semnată la Amman la 10 octombrie 1983 - art. 10 paragraf 2, art. 11 paragraf 2, art. 12 paragraf 2, art. 13 paragraf 2 și Legea nr. 227/2015 privind Codul fiscal, cu modificările și completările ulterioare - art. 224 alin. (1) și alin. (5)
    43. Convenția dintre România și Republica Italiană pentru evitarea dublei impuneri cu privire la impozitele pe venit și prevenirea evaziunii fiscale și Protocolul adițional la convenție, ratificate prin Legea nr. 28/2016 din 17 martie 2016 privind ratificarea Convenției dintre România și Republica Italiană pentru evitarea dublei impuneri cu privire la impozitele pe venit și prevenirea evaziunii fiscale și a Protocolului adițional la convenție, semnate la Riga la 25 aprilie 2015 - art. 10 paragraf 2 coroborate cu pct. 3 din Protocolul adițional, art. 11 paragraf 2 și art. 12 paragraf 2 coroborate cu pct. 4 din Protocolul adițional și Legea nr. 227/2015 privind Codul fiscal, cu modificările și completările ulterioare - art. 224 alin. (1) și alin. (5) 44. Convenția dintre România și Republica Letonia pentru evitarea dublei impuneri și prevenirea evaziunii fiscale cu privire la impozitele pe venit și pe capital, ratificată prin Legea nr. 606 din 6 noiembrie 2002 privind ratificarea Convenției dintre România și Republica Letonia pentru evitarea dublei impuneri și prevenirea evaziunii fiscale cu privire la impozitele pe venit și pe capital, semnată la București la 25 martie 2002 - art. 10 paragraf 2, art. 11 paragraf 2, art. 12 paragraf 2, art. 13 paragraf 2 și Legea nr. 227/2015 privind Codul fiscal, cu modificările și completările ulterioare - art. 224 alin. (1) și alin. (5) 45. Convenția dintre Guvernul României și Guvernul Republicii Libaneze pentru evitarea dublei impuneri și prevenirea evaziunii fiscale cu privire la impozitele pe venit și pe capital, ratificată prin Legea nr. 10 din 21 martie 1996 privind ratificarea Convenției dintre Guvernul României și Guvernul Republicii Libaneze pentru evitarea dublei impuneri și prevenirea evaziunii fiscale cu privire la impozitele pe venit și pe capital, semnată la Beirut la 28 iunie 1995 - art. 10 paragraf 2, art. 11 paragraf 2, art. 12 paragraf 2 și Legea nr. 227/2015 privind Codul fiscal, cu modificările și completările ulterioare - art. 224 alin. (1) și alin. (5) 46. Convenția dintre România și Republica Lituania pentru evitarea dublei impuneri și prevenirea evaziunii fiscale cu privire la impozitele pe venit și pe capital și Protocolul-anexă, ratificate prin Legea nr. 278 din 15 mai 2002 privind ratificarea Convenției dintre România și Republica Lituania pentru evitarea dublei impuneri și prevenirea evaziunii fiscale cu privire la impozitele pe venit și pe capital și a Protocolului-anexă, semnate la Vilnius la 26 noiembrie 2001 - art. 10 paragraf 2, art. 11 paragraf 2, art. 12 paragraf 2, art. 13 paragraf 2 și Legea nr. 227/2015 privind Codul fiscal, cu modificările și completările ulterioare - art. 224 alin. (1) și alin. (5) 47. Convenția dintre România și Marele Ducat de Luxemburg pentru evitarea dublei impuneri și prevenirea evaziunii fiscale cu privire la impozitele pe venit și avere, ratificată prin Legea nr. 85 din 18 octombrie 1994 privind ratificarea Convenției dintre România și Marele Ducat de Luxemburg pentru evitarea dublei impuneri și prevenirea evaziunii fiscale cu privire la impozitele pe venit și avere, semnată la Luxemburg la 14 decembrie 1993 - art. 10 paragraf 2, art. 11 paragraf 2, art. 12 paragraf 2, art. 13 paragraf 2 și Legea nr. 227/2015 privind Codul fiscal, cu modificările și completările ulterioare - art. 224 alin. (1) și alin. (5) 48. Convenția dintre Republica Socialistă România și Japonia pentru evitarea dublei impuneri cu privire la impozitele pe venit, ratificată prin Decretul nr. 213 din 5 iulie 1976 pentru ratificarea Convenției dintre Republica Socialistă România și Japonia pentru evitarea dublei impuneri cu privire la impozitele pe venit, semnată la Tokio la 12 februarie 1976 - art. 10 paragraf 2, art. 11 paragraf 2, art. 12 paragraf 2 și Legea nr. 227/2015 privind Codul fiscal, cu modificările și completările ulterioare - art. 224 alin. (1) și alin. (5) 49. Convenția dintre Guvernul României și Guvernul Republicii Kazahstan pentru evitarea dublei impuneri și prevenirea evaziunii fiscale cu privire la impozitele pe venit și pe capital, ratificată prin Legea nr. 11/2000 privind ratificarea Convenției dintre Guvernul României și Guvernul Republicii Kazahstan pentru evitarea dublei impuneri și prevenirea evaziunii fiscale cu privire la impozitele pe venit și pe capital, semnată la București la 21 septembrie 1998, art. 10 paragraf 2, art. 11 paragraf 2, art. 12 paragraf 2 și art. 13 paragraf 2 și Legea nr. 227/2015 privind Codul fiscal, cu modificările și completările ulterioare - art. 224 alin. (1) și alin. (5)
    50. Acordul dintre România și Statul Kuwait pentru evitarea dublei impuneri cu privire la impozitele pe venit și capital, ratificat prin Legea nr. 5/1993 privind ratificarea Acordului dintre România și Statul Kuwait pentru evitarea dublei impuneri cu privire la impozitele pe venit și capital, semnat la Kuwait-City la 25 iulie 1992, art. 10 paragraf 1, art. 11 paragraf 1 și art. 12 paragraf 2, și Legea nr. 227/2015 privind Codul fiscal, cu modificările și completările ulterioare - art. 224 alin. (1) și alin. (5) 51. Acordul dintre Guvernul Republicii Socialiste România și Guvernul Malayeziei pentru evitarea dublei impuneri și prevenirea evaziunii fiscale cu privire la impozitele pe venit, ratificat prin Decretul Consiliului de Stat nr. 482 din 26 decembrie 1983 pentru ratificarea unor tratate internaționale, semnat la Kuala Lumpur la 26 noiembrie 1982, art. 10 paragraf 2, art. 11 paragraf 2, art. 12 paragraf 2 și art. 22 coroborat cu pct. 2 din protocolul la acord, și Legea nr. 227/2015 privind Codul fiscal, cu modificările și completările ulterioare - art. 224 alin. (1) și alin. (5) 52. Acordul dintre Guvernul României și Guvernul Maltei pentru evitarea dublei impuneri și prevenirea evaziunii fiscale cu privire la impozitele pe venit și protocolul anexat, ratificate prin Legea nr. 61/1996 privind ratificarea Acordului dintre Guvernul României și Guvernul Maltei pentru evitarea dublei impuneri și prevenirea evaziunii fiscale cu privire la impozitele pe venit și a protocolului anexat, semnate la București la 30 noiembrie 1995, art. 10 paragraf 2, art. 11 paragraf 2, art. 12 paragraf 2 și art. 13 paragraf 2, și Legea nr. 227/2015 privind Codul fiscal, cu modificările și completările ulterioare - art. 224 alin. (1) și alin. (5) 53. Convenția dintre Guvernul român și Guvernul macedonean pentru evitarea dublei impuneri și prevenirea evaziunii fiscale cu privire la impozitele pe venit și pe capital, ratificată prin Legea nr. 306/2002 privind ratificarea Convenției dintre Guvernul român și Guvernul macedonean pentru evitarea dublei impuneri și prevenirea evaziunii fiscale cu privire la impozitele pe venit și pe capital, semnată la București la 12 iunie 2000, art. 10 paragraf 2, art. 11 paragraf 2 și art. 12 paragraf 2, și Legea nr. 227/2015 privind Codul fiscal, cu modificările și completările ulterioare - art. 224 alin. (1) și alin. (5) 54. Convenția dintre Guvernul României și Guvernul Regatului Unit al Marii Britanii și Irlandei de Nord pentru evitarea dublei impuneri cu privire la impozitele pe venit și câștiguri în capital, ratificată prin Decretul nr. 26/1976 pentru ratificarea Convenției dintre Guvernul României și Guvernul Regatului Unit al Marii Britanii și Irlandei de Nord pentru evitarea dublei impuneri cu privire la impozitele pe venit și câștiguri în capital, semnată la București la 18 septembrie 1975, art. 10 paragraf 1, art. 11 paragraf 2, art. 12 paragraf 2 și paragraf 3 și art. 13 paragraf 2, și Legea nr. 227/2015 privind Codul fiscal, cu modificările și completările ulterioare - art. 224 alin. (1) și alin. (5) 55. Convenția dintre România și Regatul Maroc pentru evitarea dublei impuneri și prevenirea evaziunii fiscale cu privire la impozitele pe venit și pe capital, ratificată prin Legea nr. 5/2004 privind ratificarea Convenției dintre România și Regatul Maroc pentru evitarea dublei impuneri și prevenirea evaziunii fiscale cu privire la impozitele pe venit și pe capital, semnată la București la 2 iulie 2003, art. 10 paragraf 2, art. 11 paragraf 2, art. 12 paragraf 2 și art. 13 paragraf 2, și Legea nr. 227/2015 privind Codul fiscal, cu modificările și completările ulterioare - art. 224 alin. (1) și alin. (5) 56. Convenția dintre România și Statele Unite Mexicane pentru evitarea dublei impuneri și prevenirea evaziunii fiscale cu privire la impozitele pe venit și pe capital, ratificată prin Legea nr. 331/2001 privind ratificarea Convenției dintre România și Statele Unite Mexicane pentru evitarea dublei impuneri și prevenirea evaziunii fiscale cu privire la impozitele pe venit și pe capital, semnată la Ciudad de Mexico la 20 iulie 2000, art. 10 paragraf 2, art. 11 paragraf 2 și art. 12 paragraf 2, și Legea nr. 227/2015 privind Codul fiscal, cu modificările și completările ulterioare - art. 224 alin. (1) și alin. (5)
    57. Convenția dintre Guvernul României și Guvernul Republicii Moldova pentru evitarea dublei impuneri și prevenirea evaziunii fiscale cu privire la impozitele pe venit și pe capital, ratificată prin Legea nr. 60/1995 privind ratificarea Convenției dintre Guvernul României și Guvernul Republicii Moldova pentru evitarea dublei impuneri și prevenirea evaziunii fiscale cu privire la impozitele pe venit și pe capital, semnată la Chișinău la 21 februarie 1995, art. 10 paragraf 2, art. 11 paragraf 2 și art. 12 paragraf 2, și Legea nr. 227/2015 privind Codul fiscal, cu modificările și completările ulterioare - art. 224 alin. (1) și alin. (5) 58. Convenția dintre Guvernul României și Guvernul Republicii Namibia pentru evitarea dublei impuneri cu privire la impozitele pe venit și pe capital, ratificată prin Legea nr. 61/1999 pentru ratificarea Convenției dintre Guvernul României și Guvernul Republicii Namibia pentru evitarea dublei impuneri cu privire la impozitele pe venit și pe capital, semnată la Windhoek la 25 februarie 1998, art. 10 paragraf 2, art. 11 paragraf 2 și art. 12 paragraf 2, și Legea nr. 227/2015 privind Codul fiscal, cu modificările și completările ulterioare - art. 224 alin. (1) și alin. (5) 59. Acordul dintre Guvernul României și Guvernul Republicii Federale Nigeria privind evitarea dublei impuneri și prevenirea evaziunii fiscale cu privire la impozitele pe venit și pe câștiguri din capital, ratificat prin Legea nr. 10/1993 pentru ratificarea Acordului dintre Guvernul României și Guvernul Republicii Federale Nigeria privind evitarea dublei impuneri și prevenirea evaziunii fiscale cu privire la impozitele pe venit și pe câștiguri din capital, încheiat la Abuja la 21 iulie 1992, art. 10 paragraf 2, art. 11 paragraf 2 și art. 12 paragraf 2, și Legea nr. 227/2015 privind Codul fiscal, cu modificările și completările ulterioare - art. 224 alin. (1) și alin. (5)60. Convenția dintre România și Regatul Norvegiei pentru evitarea dublei impuneri și prevenirea evaziunii fiscale cu privire la impozitele pe venit, ratificată prin Legea nr. 27/2016 privind ratificarea Convenției dintre România și Regatul Norvegiei pentru evitarea dublei impuneri și prevenirea evaziunii fiscale cu privire la impozitele pe venit, semnată la Oslo la 27 aprilie 2015, art. 10 paragraful 2, art. 11 paragraful 2 și art. 12 paragraful 2, și Legea nr. 227/2015 privind Codul fiscal, cu modificările și completările ulterioare - art. 224 alin. (1) și (5) 61. Convenția dintre România și Regatul Olandei pentru evitarea dublei impuneri și prevenirea evaziunii fiscale cu privire la impozitele pe venit și pe capital și protocolul anexat, ratificate prin Legea nr. 85/1999 privind ratificarea Convenției dintre România și Regatul Olandei pentru evitarea dublei impuneri și prevenirea evaziunii fiscale cu privire la impozitele pe venit și pe capital și protocolul anexat, semnate la Haga la 5 martie 1998, art. 10 paragraful 2, art. 11 paragraful 2 coroborat cu punctul IX din protocolul la convenție și art. 12 paragraful 2 coroborat cu punctul X din protocolul la convenție, și Legea nr. 227/2015 privind Codul fiscal, cu modificările și completările ulterioare - art. 224 alin. (1) și (5) 62. Convenția dintre Guvernul României și Guvernul Republicii Islamice Pakistan pentru evitarea dublei impuneri și prevenirea evaziunii fiscale cu privire la impozitele pe venit, ratificată prin Legea nr. 212/2000 privind ratificarea Convenției dintre Guvernul României și Guvernul Republicii Islamice Pakistan pentru evitarea dublei impuneri și prevenirea evaziunii fiscale cu privire la impozitele pe venit, semnată la București la 27 iulie 1999, art. 10 paragraful 2, art. 11 paragraful 2, art. 12 paragraful 2 și art. 13 paragraful 2, și Legea nr. 227/2015 privind Codul fiscal, cu modificările și completările ulterioare - art. 224 alin. (1) și (5) 63. Acordul dintre Guvernul României și Guvernul Republicii Polone pentru evitarea dublei impuneri și prevenirea evaziunii fiscale cu privire la impozitele pe venit și pe capital și protocolul anexat, ratificate prin Legea nr. 6/1995 privind ratificarea Acordului dintre Guvernul României și Guvernul Republicii Polone pentru evitarea dublei impuneri și prevenirea evaziunii fiscale cu privire la impozitele pe venit și pe capital și a protocolului anexat, semnate la Varșovia la 23 iunie 1994, art. 10 paragraful 2, art. 11 paragraful 2, art. 12 paragraful 2 și art. 13 paragraful 2 coroborat cu protocolul anexă la convenție, și Legea nr. 227/2015 privind Codul fiscal, cu modificările și completările ulterioare - art. 224 alin. (1) și (5)
    64. Convenția dintre România și Republica Portugheză pentru evitarea dublei impuneri și prevenirea evaziunii fiscale cu privire la impozitele pe venit și pe capital și Protocolul anexat, ratificate prin Legea nr. 63/1999 privind ratificarea Convenției dintre România și Republica Portugheză pentru evitarea dublei impuneri și prevenirea evaziunii fiscale cu privire la impozitele pe venit și pe capital și a Protocolului anexat, semnate la București la 16 septembrie 1997, art. 10 paragraful 2 și paragraful 3, art. 11 paragraful 2 și art. 12 paragraful 2, și Legea nr. 227/2015 privind Codul fiscal, cu modificările și completările ulterioare - art. 224 alin. (1) și (5) 65. Convenția dintre Guvernul României și Guvernul Statului Qatar pentru evitarea dublei impuneri și prevenirea evaziunii fiscale cu privire la impozitele pe venit, ratificată prin Legea nr. 84/2001 privind ratificarea Convenției dintre Guvernul României și Guvernul Statului Qatar pentru evitarea dublei impuneri și prevenirea evaziunii fiscale cu privire la impozitele pe venit, semnată la Doha la 24 octombrie 1999, art. 10 paragraful 2, art. 11 paragraful 2, art. 12 paragraful 2 și art. 13 paragraful 2, și Legea nr. 227/2015 privind Codul fiscal, cu modificările și completările ulterioare - art. 224 alin. (1) și (5) 66. Convenția dintre România și Republica Federală Germania pentru evitarea dublei impuneri cu privire la impozitele pe venit și pe capital, ratificată prin Legea nr. 29/2002 privind ratificarea Convenției dintre România și Republica Federală Germania pentru evitarea dublei impuneri cu privire la impozitele pe venit și pe capital, semnată la Berlin la 4 iulie 2001, art. 10 paragraful 2, art. 11 paragraful 2 coroborat cu paragraful 4, art. 12 paragraful 2 și pct. 2 din protocol, și Legea nr. 227/2015 privind Codul fiscal, cu modificările și completările ulterioare - art. 224 alin. (1) și (5) 67. Convenția dintre Guvernul României și Guvernul Federal al Republicii Federale Iugoslavia pentru evitarea dublei impuneri cu privire la impozitele pe venit și pe capital, ratificată prin Legea nr. 122/1997 pentru ratificarea Convenției dintre Guvernul României și Guvernul Federal al Republicii Federale Iugoslavia pentru evitarea dublei impuneri cu privire la impozitele pe venit și pe capital, semnată la Belgrad la 16 mai 1996, art. 10 paragraful 2, art. 11 paragraful 2, art. 12 paragraful 2 și art. 13 paragraful 2, și Legea nr. 227/2015 privind Codul fiscal, cu modificările și completările ulterioare - art. 224 alin. (1) și (5) 68. Convenția dintre România și Republica San Marino pentru evitarea dublei impuneri cu privire la impozitele pe venit și pe capital și Protocolul la aceasta, ratificate prin Legea nr. 384/2007 pentru ratificarea Convenției dintre România și Republica San Marino pentru evitarea dublei impuneri cu privire la impozitele pe venit și pe capital și a Protocolului la aceasta, semnate la San Marino la 23 mai 2007, art. 10 paragraful 2, art. 11 paragraful 2 și art. 12 paragraful 2, și Legea nr. 227/2015 privind Codul fiscal, cu modificările și completările ulterioare - art. 224 alin. (1) și (5) 69. Convenția dintre Guvernul Republicii Socialiste România și Guvernul Statelor Unite ale Americii privind evitarea dublei impuneri și prevenirea evaziunii fiscale asupra veniturilor, semnată la Washington la 4 decembrie 1973, ratificată prin Decretul nr. 238/1974 pentru ratificarea Convenției dintre Guvernul Republicii Socialiste România și Guvernul Statelor Unite ale Americii privind evitarea dublei impuneri și prevenirea evaziunii fiscale asupra veniturilor, semnată la Washington la 4 decembrie 1973 - art. 10 paragrafele 1 și 2, art. 11 paragrafele 1 și 2, art. 12 paragrafele 1 și 2 și Legea nr. 227/2015 privind Codul fiscal, cu modificările și completările ulterioare - art. 224 alin. (1) și (5) 70. Acordul dintre România și Republica Singapore pentru evitarea dublei impuneri și prevenirea evaziunii fiscale cu privire la impozitele pe venit și pe capital și Protocolul la acord, semnate la Singapore la 21 februarie 2002, ratificate prin Legea nr. 475/2002 privind ratificarea Acordului dintre România și Republica Singapore pentru evitarea dublei impuneri și prevenirea evaziunii fiscale cu privire la impozitele pe venit și pe capital și a Protocolului la acord, semnate la Singapore la 21 februarie 2002 - art. 10 paragraful 2, art. 11 paragraful 2, art. 12 paragraful 2 și Legea nr. 227/2015 privind Codul fiscal, cu modificările și completările ulterioare - art. 224 alin. (1) și (5)
    71. Convenția dintre România și Republica Arabă Siriană pentru evitarea dublei impuneri și prevenirea evaziunii fiscale cu privire la impozitele pe venit și pe capital, semnată la Damasc la 24 iunie 2008, ratificată prin Legea nr. 106/2009 privind ratificarea Convenției dintre România și Republica Arabă Siriană pentru evitarea dublei impuneri și prevenirea evaziunii fiscale cu privire la impozitele pe venit și pe capital, semnată la Damasc la 24 iunie 2008 - art. 10 paragraful 2, art. 11 paragraful 2, art. 12 paragraful 2 și Legea nr. 227/2015 privind Codul fiscal, cu modificările și completările ulterioare - art. 224 alin. (1) și (5) 72. Convenția dintre Guvernul României și Guvernul Republicii Slovace pentru evitarea dublei impuneri și prevenirea evaziunii fiscale cu privire la impozitele pe venit și pe capital, semnată la Bratislava la 3 martie 1994, ratificată prin Legea nr. 96/1994 privind ratificarea Convenției dintre Guvernul României și Guvernul Republicii Slovace pentru evitarea dublei impuneri și prevenirea evaziunii fiscale cu privire la impozitele pe venit și pe capital, semnată la Bratislava la 3 martie 1994 - art. 10 paragraful 2, art. 11 paragraful 2, art. 12 paragraful 2 și Legea nr. 227/2015 privind Codul fiscal, cu modificările și completările ulterioare - art. 224 alin. (1) și (5) 73. Convenția dintre România și Republica Slovenia pentru evitarea dublei impuneri și prevenirea evaziunii fiscale cu privire la impozitele pe venit și pe capital, semnată la București la 8 iulie 2002, ratificată prin Legea nr. 55/2003 privind ratificarea Convenției dintre România și Republica Slovenia pentru evitarea dublei impuneri și prevenirea evaziunii fiscale cu privire la impozitele pe venit și pe capital, semnată la București la 8 iulie 2002 - art. 10 paragraful 2, art. 11 paragraful 2, art. 12 paragraful 2 și Legea nr. 227/2015 privind Codul fiscal, cu modificările și completările ulterioare - art. 224 alin. (1) și (5) 74. Convenția dintre România și Regatul Spaniei pentru eliminarea dublei impuneri cu privire la impozitele pe venit și prevenirea evaziunii fiscale și a evitării plății impozitelor și protocolul la convenție, semnate la București la 18 octombrie 2017, ratificate prin Legea nr. 309/2018 privind ratificarea Convenției dintre România și Regatul Spaniei pentru eliminarea dublei impuneri cu privire la impozitele pe venit și prevenirea evaziunii fiscale și a evitării plății impozitelor și a protocolului la convenție, semnate la București la 18 octombrie 2017 - art. 10 paragraful 2, art. 11 paragraful 2, art. 12 paragraful 2 și pct. II din protocol și Legea nr. 227/2015 privind Codul fiscal, cu modificările și completările ulterioare - art. 224 alin. (1) și (5) 75. Convenția dintre Guvernul Republicii Socialiste România și Guvernul Republicii Democratice Socialiste Sri Lanka pentru evitarea dublei impuneri și prevenirea evaziunii fiscale cu privire la impozitele pe venit și pe avere, semnată la București la 19 octombrie 1984, ratificată prin Decretul nr. 149/1985 pentru ratificarea unor tratate internaționale - art. 10 paragraful 2, art. 11 paragraful 2, art. 12 paragraful 2, art. 13 paragraful 2 și Legea nr. 227/2015 privind Codul fiscal, cu modificările și completările ulterioare - art. 224 alin. (1) și (5) 76. Convenția dintre România și Republica Sudan pentru evitarea dublei impuneri și prevenirea evaziunii fiscale cu privire la impozitele pe venit și pe capital, semnată la București la 31 mai 2007, ratificată prin Legea nr. 386/2007 privind ratificarea Convenției dintre România și Republica Sudan pentru evitarea dublei impuneri și prevenirea evaziunii fiscale cu privire la impozitele pe venit și pe capital, semnată la București la 31 mai 2007 - art. 10 paragraful 2, art. 11 paragraful 2, art. 12 paragraful 2 și Legea nr. 227/2015 privind Codul fiscal, cu modificările și completările ulterioare - art. 224 alin. (1) și (5) 77. Convenția dintre Republica Socialistă România și Regatul Suediei pentru evitarea dublei impuneri cu privire la impozitele pe venit și avere și protocolul la această convenție, încheiate la Stockholm la 22 decembrie 1976, ratificate prin Decretul nr. 432/1978 pentru ratificarea unor tratate internaționale - art. 10 paragraful 2, art. 11 paragraful 2, art. 12 paragraful 2, coroborat cu protocolul-anexă la convenție, art. 13 paragraful 2, și Legea nr. 227/2015 privind Codul fiscal, cu modificările și completările ulterioare - art. 224 alin. (1) și (5)
    78. Convenția dintre România și Republica Tadjikistan pentru evitarea dublei impuneri și prevenirea evaziunii fiscale cu privire la impozitele pe venit și pe capital, semnată la Dușanbe la 6 decembrie 2007, ratificată prin Legea nr. 16/2009 privind ratificarea Convenției dintre România și Republica Tadjikistan pentru evitarea dublei impuneri și prevenirea evaziunii fiscale cu privire la impozitele pe venit și pe capital, semnată la Dușanbe la 6 decembrie 2007 - art. 10 paragraful 2, art. 11 paragraful 2, art. 12 paragraful 2 și Legea nr. 227/2015 privind Codul fiscal, cu modificările și completările ulterioare - art. 224 alin. (1) și (5) 79. Convenția dintre Guvernul României și Guvernul Regatului Thailandei pentru evitarea dublei impuneri și prevenirea evaziunii fiscale cu privire la impozitele pe venit, semnată la București la 26 iunie 1996, ratificată prin Legea nr. 3/1997 privind ratificarea Convenției dintre Guvernul României și Guvernul Regatului Thailandei pentru evitarea dublei impuneri și prevenirea evaziunii fiscale cu privire la impozitele pe venit, semnată la București la 26 iunie 1996 - art. 10 paragraful 2, art. 11 paragraful 2, art. 12 paragraful 2, art. 13 paragraful 2 și Legea nr. 227/2015 privind Codul fiscal, cu modificările și completările ulterioare - art. 224 alin. (1) și (5) 80. Convenția dintre Guvernul Republicii Socialiste România și Guvernul Republicii Tunisiene privind evitarea dublei impuneri asupra veniturilor și averii, semnată la Tunis la 23 septembrie 1987, ratificată prin Decretul nr. 326/1987 pentru ratificarea unor tratate internaționale - art. 10 paragraful 2, art. 11 paragraful 2, art. 12 paragraful 2, art. 13 paragraful 2 și Legea nr. 227/2015 privind Codul fiscal, cu modificările și completările ulterioare - art. 224 alin. (1) și (5) 81. Acordul dintre Republica Socialistă România și Republica Turcia pentru evitarea dublei impuneri cu privire la impozitele pe venit și pe avere, semnat la București la 1 iulie 1986, ratificat prin Decretul nr. 331/1986 pentru ratificarea unor tratate internaționale - art. 10 paragraful 2, art. 11 paragraful 2, art. 12 paragraful 2 și Legea nr. 227/2015 privind Codul fiscal, cu modificările și completările ulterioare - art. 224 alin. (1) și (5) 82. Convenția dintre Guvernul României și Guvernul Turkmenistanului pentru evitarea dublei impuneri și prevenirea evaziunii fiscale cu privire la impozitele pe venit și pe capital, semnată la București la 16 iulie 2008, ratificată prin Legea nr. 107/2009 privind ratificarea Convenției dintre Guvernul României și Guvernul Turkmenistanului pentru evitarea dublei impuneri și prevenirea evaziunii fiscale cu privire la impozitele pe venit și pe capital, semnată la București la 16 iulie 2008 - art. 10 paragraful 2, art. 11 paragraful 2, art. 12 paragraful 2 și Legea nr. 227/2015 privind Codul fiscal, cu modificările și completările ulterioare - art. 224 alin. (1) și (5) 83. Convenția dintre Guvernul României și Guvernul Ucrainei pentru evitarea dublei impuneri și prevenirea evaziunii fiscale cu privire la impozitele pe venit și pe capital, semnată la Izmail la 29 martie 1996, ratificată prin Legea nr. 128/1996 privind ratificarea Convenției dintre Guvernul României și Guvernul Ucrainei pentru evitarea dublei impuneri și prevenirea evaziunii fiscale cu privire la impozitele pe venit și pe capital, semnată la Izmail la 29 martie 1996 - art. 10 paragraful 2, art. 11 paragraful 2, art. 12 paragraful 2 și Legea nr. 227/2015 privind Codul fiscal, cu modificările și completările ulterioare - art. 224 alin. (1) și (5) 84. Convenția dintre România și Republica Ungară pentru evitarea dublei impuneri și prevenirea evaziunii fiscale cu privire la impozitele pe venit și pe capital, semnată la București la 16 septembrie 1993, ratificată prin Legea nr. 91/1994 privind ratificarea Convenției dintre România și Republica Ungară pentru evitarea dublei impuneri și prevenirea evaziunii fiscale cu privire la impozitele pe venit și pe capital - art. 10 paragraful 2, art. 11 paragraful 2, art. 12 paragraful 2, art. 13 paragraful 2 și Legea nr. 227/2015 privind Codul fiscal, cu modificările și completările ulterioare - art. 224 alin. (1) și (5)
    85. Convenția dintre România și Republica Orientală a Uruguayului pentru evitarea dublei impuneri și prevenirea evaziunii fiscale cu privire la impozitele pe venit și pe capital, semnată la București la 14 septembrie 2012, ratificată prin Legea nr. 276/2013 privind ratificarea Convenției dintre România și Republica Orientală a Uruguayului pentru evitarea dublei impuneri și prevenirea evaziunii fiscale cu privire la impozitele pe venit și pe capital, semnată la București la 14 septembrie 2012 - art. 10 paragraful 2, art. 11 paragraful 2, art. 12 paragraful 2 și Legea nr. 227/2015 privind Codul fiscal, cu modificările și completările ulterioare - art. 224 alin. (1) și (5) 86. Convenția dintre România și Republica Uzbekistan pentru evitarea dublei impuneri și prevenirea evaziunii fiscale cu privire la impozitele pe venit și pe capital, semnată la București la 6 iunie 1996, ratificată prin Legea nr. 26/1997 privind ratificarea Convenției dintre România și Republica Uzbekistan pentru evitarea dublei impuneri și prevenirea evaziunii fiscale cu privire la impozitele pe venit și pe capital, semnată la București la 6 iunie 1996 - art. 10 paragraful 2, art. 11 paragraful 2, art. 12 paragraful 2 și Legea nr. 227/2015 privind Codul fiscal, cu modificările și completările ulterioare - art. 224 alin. (1) și (5) 87. Acordul dintre Guvernul României și Guvernul Republicii Socialiste Vietnam pentru evitarea dublei impuneri și prevenirea evaziunii fiscale cu privire la impozitele pe venit și pe capital, semnat la Hanoi la 8 iulie 1995, ratificat prin Legea nr. 6/1996 privind ratificarea Acordului dintre Guvernul României și Guvernul Republicii Socialiste Vietnam pentru evitarea dublei impuneri și prevenirea evaziunii fiscale cu privire la impozitele pe venit și pe capital, semnat la Hanoi la 8 iulie 1995 - art. 10 paragraful 2, art. 11 paragraful 2, art. 12 paragraful 2 și Legea nr. 227/2015 privind Codul fiscal, cu modificările și completările ulterioare - art. 224 alin. (1) și (5) 88. Convenția dintre Guvernul Republicii Socialiste România și Guvernul Republicii Zambia pentru evitarea dublei impuneri și prevenirea evaziunii fiscale cu privire la impozitele pe venit și avere, semnată la Lusaka la 21 iulie 1983, ratificată prin Decretul nr. 215/1984 pentru ratificarea unor tratate internaționale - art. 10 paragraful 2, art. 11 paragraful 2, art. 12 paragraful 2 și Legea nr. 227/2015 privind Codul fiscal, cu modificările și completările ulterioare - art. 224 alin. (1) și (5)
    18.Impozit datorat pe venitul din transferul proprietăților imobiliare din patrimoniul personalLegea nr. 227/2015, cu modificările și completările ulterioare, art. 111 alin. (6)
    19.Contribuția la Fondul pentru mediuOrdonanța de urgență a Guvernului nr. 196/2005 privind Fondul pentru mediu, aprobată cu modificări și completări prin Legea nr. 105/2006, cu modificările și completările ulterioare, art. 9 alin. (1) lit. a) și art. 11 alin. (1)
    (la 18-12-2021, Actul a fost completat de Punctul 3, Articolul XXIX din ORDONANȚA DE URGENȚĂ nr. 130 din 17 decembrie 2021, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 1202 din 18 decembrie 2021 )
    ------