ORDONANȚĂ DE URGENȚĂ nr. 97 din 14 iulie 2005 (**republicată**)privind evidența, domiciliul, reședința și actele de identitate ale cetățenilor români**)
EMITENT
  • GUVERNUL
  • Publicat în  MONITORUL OFICIAL nr. 719 din 12 octombrie 2011



    **) Republicată în temeiul art. 218 din Legea nr. 71/2011 pentru punerea în aplicare a Legii nr. 287/2009 privind Codul civil, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 409 din 10 iunie 2011, dându-se textelor o nouă numerotare.Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 97/2005 privind evidența, domiciliul, reședința și actele de identitate ale cetățenilor români a fost publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 641 din 20 iulie 2005 și ulterior adoptării a mai fost modificată și completată prin:– Legea nr. 290/2005 pentru aprobarea Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 97/2005 privind evidența, domiciliul, reședința și actele de identitate ale cetățenilor români, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 959 din 28 octombrie 2005;– Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 83/2006 pentru completarea art. 10 din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 97/2005 privind evidența, domiciliul, reședința și actele de identitate ale cetățenilor români, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 897 din 3 noiembrie 2006, aprobată prin Legea nr. 54/2007, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 192 din 20 martie 2007;– Legea nr. 53/2007 pentru completarea art. 27 din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 97/2005 privind evidența, domiciliul, reședința și actele de identitate ale cetățenilor români, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 192 din 20 martie 2007;– Legea nr. 241/2007 pentru abrogarea unor reglementări prin care sunt acordate scutiri sau exonerări de la plata taxelor vamale ale unor bunuri, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 496 din 24 iulie 2007;– Legea nr. 252/2007 pentru modificarea și completarea unor acte normative care reglementează evidența persoanelor, eliberarea actelor de identitate și activitatea serviciilor publice comunitare de evidență a persoanelor, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 506 din 27 iulie 2007;– Legea nr. 243/2009 pentru modificarea și completarea Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 97/2005 privind evidența, domiciliul, reședința și actele de identitate ale cetățenilor români, pentru modificarea Ordonanței Guvernului nr. 84/2001 privind înființarea, organizarea și funcționarea serviciilor publice comunitare de evidență a persoanelor, precum și pentru modificarea și completarea Ordonanței Guvernului nr. 41/2003 privind dobândirea și schimbarea pe cale administrativă a numelor persoanelor fizice, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 445 din 29 iunie 2009 și rectificată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 542 din 4 august 2009. Notă
    Reproducem prevederile art. VII alin. (1) din LEGEA nr. 162 din 3 august 2020, publicată în Monitorul Oficial nr. 698 din 4 august 2020:
    „La data intrării în vigoare a prezentei legi, prevederile din cuprinsul actelor normative referitoare la cartea de alegător se abrogă”.
    Notă
    Potrivit lit. b) a alin. (1) al art. 32 din ORDONANȚA DE URGENȚĂ nr. 96 din 22 decembrie 2012, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 884 din 22 decembrie 2012, în cuprinsul actelor normative în vigoare, se înlocuiește în mod corespunzător denumirea Ministerul Administrației și Internelor cu Ministerul Dezvoltării Regionale și Administrației Publice în cazul prevederilor care reglementează domeniul administrație publică și cu Ministerul Afacerilor Interne în cazul prevederilor care reglementează domeniul interne. Înlocuirea denumirilor s-a realizat direct în textul prezentei forme consolidate.
     +  Capitolul I Dispoziții generale  +  Articolul 1Prezenta ordonanță de urgență constituie cadrul care reglementează evidența, domiciliul, reședința și actele de identitate ale cetățenilor români, prin care se asigură realizarea raporturilor juridice dintre persoanele fizice, juridice și instituțiile statului de drept.  +  Articolul 2(1) Evidența cetățenilor români reprezintă un sistem național de înregistrare și actualizare a datelor cu caracter personal ale acestora, necesar cunoașterii numărului, structurii și mișcării populației pe teritoriul țării și furnizării de date în interesul cetățenilor, al statului și al instituțiilor publice. (la 12-12-2012, Alin. (1) al art. 2 a fost modificat de pct. 1 al art. I din ORDONANȚA DE URGENȚĂ nr. 82 din 4 decembrie 2012, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 838 din 12 decembrie 2012. ) (2) Evidența cetățenilor români cu domiciliul în România se ține după principiul locului de domiciliu al acestora de către Ministerul Afacerilor Interne, prin Direcția Generală pentru Evidența Persoanelor, denumită în continuare D.G.E.P., împreună cu serviciile publice comunitare de evidență a persoanelor organizate potrivit legii. (la 03-11-2022, Alin. (2) al art. 2 a fost modificat de Alineatul 3 al art. III din ORDONANȚA DE URGENȚĂ nr. 148 din 2 noiembrie 2022, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 1068 din 3 noiembrie 2022 ) Notă
    **) Potrivit art. 1 alin. (2) din Hotărârea Guvernului nr. 1.367/2009 privind înființarea, organizarea și funcționarea Direcției pentru Evidența Persoanelor și Administrarea Bazelor de Date, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 802 din 25 noiembrie 2009, Direcția pentru Evidența Persoanelor și Administrarea Bazelor de Date se înființează prin comasarea prin fuziune a Inspectoratului Național pentru Evidența Persoanelor și a Centrului Național de Administrare a Bazelor de Date privind Evidența Persoanelor, care se desființează.
    (3) Pentru cetățenii români care au domiciliul în străinătate, evidența acestora se ține după principiul ultimului domiciliu avut în țară și după reședința declarată în România.(4) Activitatea de evidență a cetățenilor români, precum și cea privind eliberarea actelor de identitate ale cetățenilor români se realizează în mod unitar și sunt coordonate de D.G.E.P., la nivel central, și de către serviciile publice comunitare județene de evidență a persoanelor, la nivel județean. (la 03-11-2022, Alin. (4) al art. 2 a fost modificat de Alineatul 3 al art. III din ORDONANȚA DE URGENȚĂ nr. 148 din 2 noiembrie 2022, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 1068 din 3 noiembrie 2022 )
     +  Articolul 3(1) Integrarea și administrarea bazelor de date privind evidența persoanelor, a actelor de stare civilă, a cărților de identitate, a cărților electronice de identitate, a cărților de identitate simple, a cărților de identitate provizorii, a dovezii de reședință se realizează de D.G.E.P. (la 03-02-2023, Alineatul (1) din Articolul 3 , Capitolul I a fost modificat de Punctul 1, Articolul I din ORDONANȚA nr. 12 din 31 ianuarie 2023, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 84 din 31 ianuarie 2023 ) (2) D.G.E.P. administrează Sistemul național informatic de evidență a persoanelor, denumit în continuare S.N.I.E.P. (la 03-11-2022, Alin. (2) al art. 3 a fost modificat de Alineatul 3 al art. III din ORDONANȚA DE URGENȚĂ nr. 148 din 2 noiembrie 2022, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 1068 din 3 noiembrie 2022 ) (3) S.N.I.E.P. reprezintă ansamblul activităților desfășurate cu mijloace informatice pentru ținerea evidenței persoanelor, a actelor de identitate, a dovezii de reședință și, după caz, a documentelor care stabilesc/atestă măsuri luate de autoritățile publice cu privire la persoană, a documentelor prin care se atestă înregistrarea sau modificarea actelor/faptelor de stare civilă ori a datelor de identitate necesare pentru scopurile prevăzute la art. 2 alin. (1). (la 03-02-2023, Alineatul (3) din Articolul 3 , Capitolul I a fost modificat de Punctul 1, Articolul I din ORDONANȚA nr. 12 din 31 ianuarie 2023, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 84 din 31 ianuarie 2023 ) (la 12-12-2012, Art. 3 a fost modificat de pct. 3 al art. I din ORDONANȚA DE URGENȚĂ nr. 82 din 4 decembrie 2012, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 838 din 12 decembrie 2012. )  +  Articolul 4Abrogat. (la 12-12-2012, Art. 4 a fost abrogat de pct. 4 al art. I din ORDONANȚA DE URGENȚĂ nr. 82 din 4 decembrie 2012, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 838 din 12 decembrie 2012. )  +  Articolul 5Abrogat. (la 12-12-2012, Art. 5 a fost abrogat de pct. 5 al art. I din ORDONANȚA DE URGENȚĂ nr. 82 din 4 decembrie 2012, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 838 din 12 decembrie 2012. )  +  Articolul 6(1) În vederea realizării evidenței cetățenilor români, fiecărei persoane fizice i se atribuie, începând de la naștere, un cod numeric personal, denumit în continuare C.N.P., care se înscrie în actele și certificatele de stare civilă și se preia în celelalte acte cu caracter oficial, emise pe numele persoanei respective, precum și în Registrul național de evidență a persoanelor, denumit în continuare R.N.E.P.(1^1) Începând cu data prevăzută la art. 2 alin. (4) din Legea nr. 119/1996 cu privire la actele de stare civilă, republicată, cu modificările și completările ulterioare, C.N.P. se generează automat prin intermediul Sistemului informatic integrat pentru emiterea actelor de stare civilă, denumit în continuare S.I.I.E.A.S.C. (la 03-02-2023, Articolul 6 din Capitolul I a fost completat de Punctul 2, Articolul I din ORDONANȚA nr. 12 din 31 ianuarie 2023, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 84 din 31 ianuarie 2023 ) (2) C.N.P. reprezintă un număr semnificativ ce individualizează în mod unic o persoană fizică și constituie un instrument de verificare a datelor de stare civilă ale acesteia și de identificare în anumite sisteme informatice de către persoanele autorizate.(3) C.N.P. este generat de către D.G.E.P., potrivit art. 22 alin. (2) din Legea nr. 119/1996, republicată, cu modificările și completările ulterioare, în calitate de unic administrator, prin mijloace informatice. (la 03-02-2023, Alineatul (3) din Articolul 6 , Capitolul I a fost modificat de Punctul 3, Articolul I din ORDONANȚA nr. 12 din 31 ianuarie 2023, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 84 din 31 ianuarie 2023 ) (4) Pentru situațiile în care C.N.P. nu au fost generate potrivit alin. (3) sau acestea au fost epuizate, la solicitarea serviciilor publice comunitare județene de evidență a persoanelor, Serviciului Public Comunitar de Evidență a Persoanelor al Municipiului București sau a Departamentului consular din cadrul Ministerului Afacerilor Externe sau a misiunilor diplomatice și oficiilor consulare ale României, D.G.E.P. generează C.N.P. suplimentare. (la 03-02-2023, Alineatul (4) din Articolul 6 , Capitolul I a fost modificat de Punctul 3, Articolul I din ORDONANȚA nr. 12 din 31 ianuarie 2023, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 84 din 31 ianuarie 2023 ) (5) Abrogat. (la 03-02-2023, Alineatul (5) din Articolul 6 , Capitolul I a fost abrogat de Punctul 4, Articolul I din ORDONANȚA nr. 12 din 31 ianuarie 2023, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 84 din 31 ianuarie 2023 ) (6) Abrogat. (la 03-02-2023, Alineatul (6) din Articolul 6 , Capitolul I a fost abrogat de Punctul 4, Articolul I din ORDONANȚA nr. 12 din 31 ianuarie 2023, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 84 din 31 ianuarie 2023 ) (la 12-12-2012, Art. 6 a fost modificat de pct. 6 al art. I din ORDONANȚA DE URGENȚĂ nr. 82 din 4 decembrie 2012, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 838 din 12 decembrie 2012. )
     +  Capitolul IIOrganizarea și administrarea R.N.E.P. (la 12-12-2012, Titlul Cap. II a fost modificat de pct. 7 al art. I din ORDONANȚA DE URGENȚĂ nr. 82 din 4 decembrie 2012, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 838 din 12 decembrie 2012. )  +  Articolul 7(1) R.N.E.P. este componenta principală a S.N.I.E.P. și reprezintă ansamblul datelor cu caracter personal ale cetățenilor români, rezultate în urma prelucrării automate, într-o concepție unitară, pentru scopurile prevăzute la art. 2 alin. (1).(2) R.N.E.P. este organizat pe 3 niveluri - central, județean și local - și funcționează în sistem deschis, servind ca suport unic pentru furnizarea de date, în condițiile legii, pentru toate sistemele informatice ale instituțiilor și autorităților publice care prelucrează date nominale privind persoana fizică. (la 22-07-2013, Alin. (2) al art. 7 a fost modificat de pct. 1 al art. unic din LEGEA nr. 235 din 15 iulie 2013, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 442 din 19 iulie 2013, care modifică pct. 8 al art. I din ORDONANȚA DE URGENȚĂ nr. 82 din 4 decembrie 2012, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 838 din 12 decembrie 2012. ) (3) Componenta informatizată a R.N.E.P. este organizată pe un singur nivel - central.(4) Conținutul R.N.E.P. se stabilește prin hotărâre a Guvernului, la propunerea Ministerului Afacerilor Interne. (la 12-12-2012, Art. 7 a fost modificat de pct. 8 al art. I din ORDONANȚA DE URGENȚĂ nr. 82 din 4 decembrie 2012, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 838 din 12 decembrie 2012. )  +  Articolul 8Abrogat. (la 12-12-2012, Art. 8 a fost abrogat de pct. 9 al art. I din ORDONANȚA DE URGENȚĂ nr. 82 din 4 decembrie 2012, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 838 din 12 decembrie 2012. )  +  Articolul 9(1) Cetățenii români sunt înregistrați în R.N.E.P. pe baza datelor de stare civilă din actele de naștere.(2) Introducerea, actualizarea, exploatarea și valorificarea datelor din R.N.E.P. se realizează de D.G.E.P. și de serviciile publice comunitare de evidență a persoanelor. (la 03-11-2022, Alin. (2) al art. 9 a fost modificat de Alineatul 3 al art. III din ORDONANȚA DE URGENȚĂ nr. 148 din 2 noiembrie 2022, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 1068 din 3 noiembrie 2022 ) (3) Actualizarea datelor din R.N.E.P. se realizează, prin mecanisme informatice, pe baza informațiilor preluate din sisteme administrate de instituții ale administrației publice centrale, a documentelor prezentate de persoana interesată sau a informațiilor comunicate de autorități. (la 03-02-2023, Alineatul (3) din Articolul 9 , Capitolul II a fost modificat de Punctul 5, Articolul I din ORDONANȚA nr. 12 din 31 ianuarie 2023, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 84 din 31 ianuarie 2023 ) (3^1) Începând cu data realizării condițiilor tehnice, actualizarea R.N.E.P. se realizează prin proceduri automate, pe baza informațiilor preluate din sisteme informatice prevăzute la alin. (3), sau prin preluarea informațiilor din documentele prezentate de persoana interesată. (la 03-02-2023, Articolul 9 din Capitolul II a fost completat de Punctul 6, Articolul I din ORDONANȚA nr. 12 din 31 ianuarie 2023, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 84 din 31 ianuarie 2023 ) Notă
    Potrivit articolului IV din ORDONANȚA nr. 12 din 31 ianuarie 2023, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 84 din 31 ianuarie 2023, data realizării condițiilor tehnice necesare aplicării dispozițiilor art. 9 alin. (3^1), art. 12^1, art. 14 alin. (2) și alin. (3) lit. a), art. 15 alin. (3) și (5), art. 16 alin. (2), (5) și (6), art. 17 alin. (5^2), art. 20 alin. (1) lit. e) și art. 32 alin. (1^1) din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 97/2005 privind evidența, domiciliul, reședința și actele de identitate ale cetățenilor români, republicată, cu modificările și completările ulterioare, astfel cum a fost modificată și completată prin prezenta ordonanță, se stabilește prin hotărâre a Guvernului.
    (4) Autoritățile prevăzute la alin. (3) sunt:a) Ministerul Afacerilor Externe, pentru evenimentele de stare civilă intervenite în străinătate;b) Autoritatea Națională pentru Cetățenie, pentru cei care dobândesc sau pierd cetățenia română;c) organele judiciare, pentru persoanele față de care s-a dispus interzicerea exercitării drepturilor electorale, interzicerea prezenței în anumite localități, interzicerea părăsirii teritoriului României, măsura dării în urmărire, măsura preventivă a controlului judiciar sau cea a controlului judiciar pe cauțiune ori a arestului la domiciliu, pentru persoanele căutate pentru participare la proceduri judiciare, pentru persoanele care fac obiectul unei măsuri de protecție dispuse printr-un ordin de protecție, precum și pentru persoanele puse sub interdicție; (la 07-08-2020, Litera c) din Alineatul (4) , Articolul 9 , Capitolul II a fost modificată de Punctul 1, Articolul I din LEGEA nr. 162 din 3 august 2020, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 698 din 04 august 2020 ) d) instanțele judecătorești, notarii publici și ofițerii de stare civilă, pentru modificări intervenite ca urmare a divorțului;e) Direcția Generală de Pașapoarte, pentru cei care dobândesc sau dețin statutul de cetățean român cu domiciliul în străinătate.f) structurile de stare civilă din cadrul serviciilor publice comunitare locale de evidență a persoanelor sau din cadrul primăriilor, acolo unde nu funcționează servicii publice comunitare locale de evidență a persoanelor, pentru modificările intervenite în statutul civil al persoanelor fizice. (la 22-07-2013, Lit. f) a alin. (4) al art. 9 a fost introdusă de pct. 2 al art. unic din LEGEA nr. 235 din 15 iulie 2013, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 442 din 19 iulie 2013, care completează pct. 10 al art. I din ORDONANȚA DE URGENȚĂ nr. 82 din 4 decembrie 2012, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 838 din 12 decembrie 2012. ) (5) Prin hotărâre a Guvernului se pot stabili instituții/autorități suplimentare față de cele prevăzute la alin. (4). (la 03-02-2023, Articolul 9 din Capitolul II a fost completat de Punctul 7, Articolul I din ORDONANȚA nr. 12 din 31 ianuarie 2023, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 84 din 31 ianuarie 2023 ) (la 12-12-2012, Art. 9 a fost modificat de pct. 10 al art. I din ORDONANȚA DE URGENȚĂ nr. 82 din 4 decembrie 2012, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 838 din 12 decembrie 2012. )
     +  Articolul 10(1) Datele cu caracter personal ale persoanelor fizice sunt protejate de legea specială și nu pot fi prelucrate decât în condițiile prevăzute de aceasta.(2) Beneficiarii datelor cu caracter personal furnizate din R.N.E.P. sunt obligați să utilizeze aceste date numai pentru destinația stabilită și să asigure protecția acestora, în condițiile legii. (la 12-12-2012, Alin. (2) al art. 10 a fost modificat de pct. 11 al art. I din ORDONANȚA DE URGENȚĂ nr. 82 din 4 decembrie 2012, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 838 din 12 decembrie 2012. )  +  Articolul 11(1) Furnizarea sau verificarea unor date cu caracter personal din R.N.E.P. se face la cererea persoanelor fizice sau a persoanelor juridice, în condițiile stabilite de lege.(2) Furnizarea sau verificarea unor date cu caracter personal din R.N.E.P. se face în condițiile stabilite de lege, în cadrul unor acțiuni de interes public sau în vederea îndeplinirii unor obligații legale, cu plata corespunzătoare a unei taxe, în baza unui contract încheiat între Ministerul Afacerilor Interne, prin D.G.E.P., și beneficiar. (la 03-02-2023, Alineatul (2) din Articolul 11 , Capitolul II a fost modificat de Punctul 8, Articolul I din ORDONANȚA nr. 12 din 31 ianuarie 2023, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 84 din 31 ianuarie 2023 ) (3) De la plata taxei prevăzute la alin. (2) se exceptează furnizarea sau verificarea unor date cu caracter personal din R.N.E.P. solicitată de: (la 03-02-2023, Partea introductivă a alineatului (3) din Articolul 11 , Capitolul II a fost modificată de Punctul 9, Articolul I din ORDONANȚA nr. 12 din 31 ianuarie 2023, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 84 din 31 ianuarie 2023 ) a) instituțiile publice cu atribuții în domeniul apărării, ordinii publice, securității naționale și justiției;b) instituțiile publice cu atribuții în domeniul realizării creanțelor bugetare prin modalitățile de executare silită prevăzute de lege;c) Casa Națională de Asigurări de Sănătate, casele de asigurări de sănătate județene și a municipiului București și Casa Asigurărilor de Sănătate a Apărării, Ordinii Publice, Siguranței Naționale și Autorității Judecătorești; (la 22-07-2013, Lit. c) a alin. (3) al art. 11 a fost modificată de pct. 3 al art. unic din LEGEA nr. 235 din 15 iulie 2013, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 442 din 19 iulie 2013, care modifică pct. 12 al art. I din ORDONANȚA DE URGENȚĂ nr. 82 din 4 decembrie 2012, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 838 din 12 decembrie 2012. ) d) Ministerul Sănătății, autoritățile de sănătate publică județene și a municipiului București și spitalele județene, municipale, orășenești și comunale;e) Ministerul Finanțelor Publice și structurile subordonate acestuia, în scopul urmăririi impozitului pe venit datorat de persoanele fizice;f) Ministerul Afacerilor Externe și structurile subordonate acestuia;g) instituțiile cu atribuții în domeniul asistenței sociale și protecției copilului și al ocrotirii sociale a persoanelor vârstnice; (la 22-07-2013, Lit. g) a alin. (3) al art. 11 a fost modificată de pct. 3 al art. unic din LEGEA nr. 235 din 15 iulie 2013, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 442 din 19 iulie 2013, care modifică pct. 12 al art. I din ORDONANȚA DE URGENȚĂ nr. 82 din 4 decembrie 2012, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 838 din 12 decembrie 2012. ) Notă
    Începând cu data de 16-06-2024, potrivit art. V din LEGEA nr. 406 din 18 decembrie 2023, publicată în Monitorul Oficial nr. 1144 din 19 decembrie 2023, la alineatul (3) al articolului 11, după litera g) se introduce o nouă literă, litera g^1), cu următorul cuprins:
    g^1) instituțiile de credit, instituțiile financiare nebancare, instituțiile de plată și instituțiile emitente de monedă electronică supravegheate și controlate de Banca Națională a României, pentru furnizarea serviciilor de bază, așa cum sunt definite în art. 48 alin. (1) din Legea nr. 258/2017 privind comparabilitatea comisioanelor aferente conturilor de plăți, schimbarea conturilor de plăți și accesul la conturile de plăți cu servicii de bază;
    h) poliția locală;i) alte persoane juridice, în condițiile prevăzute de lege.(4) În situația prevăzută la alin. (3), furnizarea sau verificarea unor date cu caracter personal se face în baza unui protocol încheiat între Ministerul Afacerilor Interne, prin D.G.E.P., și persoanele juridice enumerate. (la 03-11-2022, Alin. (4) al art. 11 a fost modificat de Alineatul 3 al art. III din ORDONANȚA DE URGENȚĂ nr. 148 din 2 noiembrie 2022, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 1068 din 3 noiembrie 2022 ) (5) Contractul prevăzut la alin. (2) și protocolul prevăzut la alin. (4) trebuie să conțină în mod obligatoriu destinația datelor, volumul și structura acestora, suportul pe care se livrează și măsurile de protecție și securitate a datelor prevăzute de lege.(6) Furnizarea sau verificarea unor date cu caracter personal din R.N.E.P. se realizează de:a) D.G.E.P. sau de structurile sale teritoriale, la solicitarea scrisă adresată acestora; (la 03-11-2022, Lit. a) a alin. (6) al art. 11 a fost modificată de Alineatul 3 al art. III din ORDONANȚA DE URGENȚĂ nr. 148 din 2 noiembrie 2022, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 1068 din 3 noiembrie 2022 ) b) serviciile publice comunitare de evidență a persoanelor, la solicitarea scrisă adresată acestora de către autoritățile publice locale sau de către persoanele fizice și juridice în condițiile prevăzute de lege. (la 22-07-2013, Lit. b) a alin. (6) al art. 11 a fost modificată de pct. 4 al art. unic din LEGEA nr. 235 din 15 iulie 2013, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 442 din 19 iulie 2013, care modifică pct. 12 al art. I din ORDONANȚA DE URGENȚĂ nr. 82 din 4 decembrie 2012, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 838 din 12 decembrie 2012. ) (la 12-12-2012, Art. 11 a fost modificat de pct. 12 al art. I din ORDONANȚA DE URGENȚĂ nr. 82 din 4 decembrie 2012, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 838 din 12 decembrie 2012. )
     +  Articolul 11^1(1) Cuantumul taxei prevăzute la art. 11 alin. (2) pentru furnizarea sau verificarea datelor cu caracter personal prin proceduri automate se stabilește potrivit bazei de calcul aprobate prin hotărâre a Guvernului. Cuantumul taxei se publică anual pe pagina de internet a D.G.E.P.(2) Cuantumul taxei prevăzute la art. 11 alin. (2) pentru furnizarea sau verificarea datelor cu caracter personal prin proceduri neautomate se stabilește de către D.G.E.P. potrivit bazei de calcul aprobate prin hotărâre a Guvernului, cu luarea în considerare a cel puțin următoarelor elemente:a) costul mediu al materialelor utilizate pentru redactarea și transmiterea răspunsului;b) costul mediu al utilizării infrastructurii tehnice pentru extragerea datelor pentru unitatea de referință prin raportare la costul pe ora de funcționare;c) costul mediu cu resursa umană prin raportare la unitatea de referință;d) costul mediu pentru îndeplinirea unor operațiuni suplimentare.(3) Valoarea elementelor care constituie baza de calcul al taxei prevăzute la alin. (2) se publică, anual, pe pagina de internet a D.G.E.P. Cuantumul taxei nu poate fi mai mic decât costurile implicate.(4) Cuantumul taxei pentru furnizarea datelor cu caracter personal prin proceduri neautomate realizate potrivit art. 11 alin. (6) lit. b) se stabilește prin hotărâre a Guvernului. (la 03-02-2023, Capitolul II a fost completat de Punctul 10, Articolul I din ORDONANȚA nr. 12 din 31 ianuarie 2023, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 84 din 31 ianuarie 2023 )  +  Articolul 11^2(1) Furnizarea datelor statistice extrase din R.N.E.P. se realizează cu plata unei taxe, în condițiile stabilite prin hotărâre a Guvernului.(2) Pentru furnizarea datelor statistice extrase prin proceduri automate din R.N.E.P., procedura de calcul al valorii totale a taxei de furnizare se realizează de către D.G.E.P. prin raportare la cuantumul taxei pentru ora de funcționare, calculată potrivit dispozițiilor aprobate prin hotărâre a Guvernului. Procedura de calcul se publică pe pagina de internet a D.G.E.P. (la 03-02-2023, Capitolul II a fost completat de Punctul 10, Articolul I din ORDONANȚA nr. 12 din 31 ianuarie 2023, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 84 din 31 ianuarie 2023 )
     +  Capitolul III Actele de identitate  +  Articolul 12(1) Începând cu vârsta de 14 ani, cetățenilor români li se eliberează acte de identitate.(2) În termen de 15 zile de la împlinirea vârstei prevăzute la alin. (1), cetățenii români sunt obligați să solicite eliberarea actului de identitate. (la 22-07-2013, Alin. (2) al art. 12 a fost modificat de pct. 5 al art. unic din LEGEA nr. 235 din 15 iulie 2013, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 442 din 19 iulie 2013, care modifică pct. 13 al art. I din ORDONANȚA DE URGENȚĂ nr. 82 din 4 decembrie 2012, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 838 din 12 decembrie 2012. ) (3) În sensul prezentei ordonanțe de urgență, prin act de identitate se înțelege cartea de identitate, cartea de identitate simplă, cartea electronică de identitate, cartea de identitate provizorie și buletinul de identitate, aflate în termen de valabilitate. (la 07-08-2020, Alineatul (3) din Articolul 12 , Capitolul III a fost modificat de Punctul 2, Articolul I din LEGEA nr. 162 din 3 august 2020, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 698 din 04 august 2020 ) (la 12-12-2012, Art. 12 a fost modificat de pct. 13 al art. I din ORDONANȚA DE URGENȚĂ nr. 82 din 4 decembrie 2012, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 838 din 12 decembrie 2012. )  +  Articolul 12^1(1) Opțional, începând cu data realizării condițiilor tehnice, se poate elibera carte electronică de identitate înainte de împlinirea vârstei de 14 ani, la solicitarea ambilor părinți, a reprezentatului legal, a părintelui supraviețuitor, a părintelui căruia i-a fost încredințat prin hotărâre judecătorească rămasă definitivă, a părintelui care exercită singur autoritatea părintească în temeiul unei hotărâri judecătorești rămase definitivă sau, după caz, în temeiul unei ordonanțe președințiale date în condițiile Legii nr. 134/2010 privind Codul de procedură civilă, republicată, cu modificările și completările ulterioare, a persoanei desemnate din cadrul serviciului social public sau al unui furnizor privat acreditat, destinat protecției speciale a copilului, separat temporar sau definitiv de părinți, unde se află minorul, sau a persoanei căreia i-a fost dat în plasament copilul.(2) Ordonanța președințială prevăzută la alin. (1) trebuie să cuprindă în mod expres faptul că persoana în favoarea căreia s-a dispus exercitarea autorității părintești are dreptul de a solicita eliberarea cărții electronice de identitate înainte de împlinirea vârstei de 14 ani sau de a-și exprima acordul în acest sens.(3) În situația în care există neînțelegeri între părinți cu privire la exprimarea acordului ori unul dintre părinți se află în imposibilitatea de a-și exprima voința, cartea electronică de identitate se eliberează în baza unei hotărâri judecătorești rămase definitivă.(4) Nu se eliberează carte de identitate simplă persoanelor care nu au împlinit vârsta de 14 ani. (la 03-02-2023, Articolul 12^1 din Capitolul III a fost modificat de Punctul 11, Articolul I din ORDONANȚA nr. 12 din 31 ianuarie 2023, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 84 din 31 ianuarie 2023 ) Notă
    Potrivit articolului IV din ORDONANȚA nr. 12 din 31 ianuarie 2023, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 84 din 31 ianuarie 2023, data realizării condițiilor tehnice necesare aplicării dispozițiilor art. 9 alin. (3^1), art. 12^1, art. 14 alin. (2) și alin. (3) lit. a), art. 15 alin. (3) și (5), art. 16 alin. (2), (5) și (6), art. 17 alin. (5^2), art. 20 alin. (1) lit. e) și art. 32 alin. (1^1) din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 97/2005 privind evidența, domiciliul, reședința și actele de identitate ale cetățenilor români, republicată, cu modificările și completările ulterioare, astfel cum a fost modificată și completată prin prezenta ordonanță, se stabilește prin hotărâre a Guvernului.
     +  Articolul 13(1) Actul de identitate face dovada identității, a cetățeniei române și, după caz, a domiciliului sau a reședinței din România. Dovada reședinței se face și cu documentul prevăzut la art. 33.(2) Cartea electronică de identitate, aflată în termen de valabilitate, constituie document de călătorie în statele membre ale Uniunii Europene, precum și în statele terțe care o recunosc ca document de călătorie.(3) Cărțile de identitate, aflate în termen de valabilitate, constituie document de călătorie în statele membre ale Uniunii Europene, precum și în statele terțe care le recunosc ca document de călătorie, în condițiile stabilite de Regulamentul (UE) 2019/1.157 al Parlamentului European și al Consiliului din 20 iunie 2019 privind consolidarea securității cărților de identitate ale cetățenilor Uniunii și a documentelor de ședere eliberate cetățenilor Uniunii și membrilor de familie ai acestora care își exercită dreptul la liberă circulație. (la 29-12-2023, Alineatul (3), Articolul 13, Capitolul III a fost modificat de ARTICOLUL UNIC din ORDONANȚA DE URGENȚĂ nr. 122 din 28 decembrie 2023, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 1187 din 29 decembrie 2023 ) (4) Cartea electronică de identitate permite titularului utilizarea semnăturii electronice, precum și autentificarea în sistemele informatice ale instituțiilor publice sau ale persoanelor juridice de drept privat.(5) Prin autentificare se înțelege procedura prin care i se permite unei persoane care posedă legal un anumit set de date create în acest scop să se identifice într-un sistem informatic, în format accesibil și ușor de utilizat inclusiv pentru persoanele cu dizabilități, în interes propriu sau în relația sa cu persoane juridice de drept public ori de drept privat.(6) Prin crearea setului de date în vederea autentificării în sistemele informatice ale instituțiilor publice sau ale persoanelor juridice de drept privat, titularului cărții electronice de identitate i se atribuie identitate electronică, aceasta fiind utilizată pentru accesarea serviciilor publice sau private electronice de către utilizatorul cu identitate verificată.(7) În cazul minorului căruia nu i s-a eliberat primul act de identitate, dovada identității se face cu certificatul de naștere. Dovada domiciliului acestuia se face cu certificatul de naștere însoțit de actul de identitate sau pașaportul unuia dintre părinți, atunci când părinții au domiciliul comun, sau, după caz, al părintelui cu care locuiește ori căruia i-a fost încredințat, al reprezentantului legal sau, după caz, cu copia hotărârii comisiei pentru protecția copilului ori a instanței de judecată, pentru minorii pentru care a fost dispusă o măsură de protecție specială în condițiile Legii nr. 272/2004 privind protecția și promovarea drepturilor copilului, republicată, cu modificările și completările ulterioare. (la 03-02-2023, Articolul 13 din Capitolul III a fost modificat de Punctul 12, Articolul I din ORDONANȚA nr. 12 din 31 ianuarie 2023, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 84 din 31 ianuarie 2023 )  +  Articolul 14(1) Actul de identitate se eliberează de către serviciul public comunitar de evidență a persoanelor de la locul de domiciliu sau reședință a persoanei fizice, pe baza cererii acesteia sau a reprezentantului său legal.(1^1) De la data realizării condițiilor tehnice pentru eliberarea cărții electronice de identitate, cererea pentru eliberarea cărții electronice de identitate se soluționează de către orice serviciu public comunitar de evidență a persoanelor, indiferent de locul de domiciliu sau de reședință al persoanei fizice. (la 10-06-2023, Articolul 14 din Capitolul III a fost completat de Punctul 1, ARTICOLUL UNIC din LEGEA nr. 162 din 31 mai 2023, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 496 din 07 iunie 2023 ) (2) Începând cu data realizării condițiilor tehnice necesare, cetățenii români pot solicita eliberarea actului de identitate oricărui serviciu public comunitar de evidență a persoanelor. Notă
    Potrivit articolului IV din ORDONANȚA nr. 12 din 31 ianuarie 2023, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 84 din 31 ianuarie 2023, data realizării condițiilor tehnice necesare aplicării dispozițiilor art. 9 alin. (3^1), art. 12^1, art. 14 alin. (2) și alin. (3) lit. a), art. 15 alin. (3) și (5), art. 16 alin. (2), (5) și (6), art. 17 alin. (5^2), art. 20 alin. (1) lit. e) și art. 32 alin. (1^1) din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 97/2005 privind evidența, domiciliul, reședința și actele de identitate ale cetățenilor români, republicată, cu modificările și completările ulterioare, astfel cum a fost modificată și completată prin prezenta ordonanță, se stabilește prin hotărâre a Guvernului.
    (3) Cetățenii români cu domiciliul în România aflați temporar în străinătate pot solicita eliberarea actului de identitate:a) la misiunile diplomatice sau oficiile consulare de carieră ale României din străinătate, începând cu data realizării condițiilor tehnice necesare, cu excepția eliberării cărții de identitate provizorii și a cărții de identitate simple; Notă
    Potrivit articolului IV din ORDONANȚA nr. 12 din 31 ianuarie 2023, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 84 din 31 ianuarie 2023, data realizării condițiilor tehnice necesare aplicării dispozițiilor art. 9 alin. (3^1), art. 12^1, art. 14 alin. (2) și alin. (3) lit. a), art. 15 alin. (3) și (5), art. 16 alin. (2), (5) și (6), art. 17 alin. (5^2), art. 20 alin. (1) lit. e) și art. 32 alin. (1^1) din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 97/2005 privind evidența, domiciliul, reședința și actele de identitate ale cetățenilor români, republicată, cu modificările și completările ulterioare, astfel cum a fost modificată și completată prin prezenta ordonanță, se stabilește prin hotărâre a Guvernului.
    b) la serviciul public comunitar de evidență a persoanelor, prin împuternicit, pe bază de procură specială autentificată la misiunile diplomatice și oficiile consulare ale României, cu excepția eliberării cărții electronice de identitate.
    (4) Primul act de identitate, cartea electronică de identitate și cartea de identitate simplă nu se eliberează pe bază de procură specială.(5) Pentru cetățenii români de pe teritoriul României sau aflați temporar în străinătate care figurează în R.N.E.P. cu mențiuni operative: urmărit, suspendarea dreptului la libera circulație în altă localitate din România sau în străinătate ori cu mandat de executare a pedepsei, se eliberează carte electronică de identitate cu termenul de valabilitate prevăzut la art. 16 alin. (2^2).(5^1) Victimele traficului de persoane au dreptul la acte de identitate care să le fie emise în condițiile prezentei ordonanțe de urgență. În actele de identitate ale victimelor traficului de persoane poate fi înscris ca domiciliu sediul unui birou de avocatură ori sediul unei organizații neguvernamentale. (la 29-05-2023, Articolul 14 din Capitolul III a fost completat de Punctul 1, Articolul II din LEGEA nr. 136 din 24 mai 2023, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 461 din 26 mai 2023 ) (6) În scopul reglementării situației juridice a minorului român care se află într-un serviciu social din străinătate, cartea electronică de identitate se eliberează, la solicitarea autorităților străine competente, pe baza cererii preluate de către misiunea diplomatică sau oficiul consular al României din țara respectivă.(7) În situația prevăzută la alin. (6), cartea electronică de identitate se eliberează cu domiciliul înregistrat în R.N.E.P., iar dacă nu figurează cu domiciliul în România, se aplică, după caz, dispozițiile art. 17^1 alin. (8) sau ale art. 22 alin. (2) din Legea nr. 248/2005 privind regimul liberei circulații a cetățenilor români în străinătate, cu modificările și completările ulterioare.(8) Minorul cu vârsta între 14-18 ani depune cererea pentru eliberarea actului de identitate însoțit de unul dintre părinți sau, după caz, de reprezentantul său legal.(9) Minorul cu vârsta între 14-18 ani, pentru care a fost stabilită o măsură de protecție specială, în condițiile Legii nr. 272/2004, republicată, cu modificările și completările ulterioare, depune cererea pentru eliberarea actului de identitate însoțit de o persoană desemnată din cadrul serviciului social public sau al unui furnizor privat acreditat ori de persoana căreia i-a fost dat în plasament copilul.(10) Documentul emis potrivit alin. (8) și (9) poate fi ridicat personal de către titular sau de către persoana care l-a însoțit la depunerea cererii.(11) Prevederile alin. (8) și (10) se aplică în mod corespunzător și persoanei care beneficiază de consiliere judiciară, astfel cum instanța de tutelă a dispus. (la 03-02-2023, Articolul 14 din Capitolul III a fost modificat de Punctul 13, Articolul I din ORDONANȚA nr. 12 din 31 ianuarie 2023, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 84 din 31 ianuarie 2023 )
     +  Articolul 14^1(1) Pentru soluționarea unor cazuri deosebite care impun celeritatea eliberării, actele de identitate, dovada de reședință și/sau înscrierea mențiunii privind stabilirea reședinței se pot realiza de către serviciile publice comunitare județene de evidență a persoanelor, respectiv al municipiului București. Condițiile eliberării cărții electronice de identitate, precum și condițiile înscrierii mențiunii de reședință se stabilesc prin normele metodologice de aplicare unitară a prevederilor prezentei ordonanțe de urgență.(2) Pentru testarea și urmărirea funcționării aplicațiilor informatice, pentru soluționarea unor cazuri deosebite, precum și pentru sprijinirea activității specifice a structurilor cu atribuții în domeniul ordinii publice și securității naționale, eliberarea actelor de identitate și/sau înscrierea mențiunii privind stabilirea reședinței ori eliberarea dovezii de reședință se realizează de către D.G.E.P. (la 03-02-2023, Capitolul III a fost completat de Punctul 14, Articolul I din ORDONANȚA nr. 12 din 31 ianuarie 2023, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 84 din 31 ianuarie 2023 )  +  Articolul 14^2(1) Se abilitează D.G.E.P. să organizeze, să conducă și să coordoneze platforme-pilot pentru eliberarea cărților electronice de identitate. Condițiile de organizare a platformelor-pilot se stabilesc prin ordin al ministrului afacerilor interne, care se publică în Monitorul Oficial al României, Partea I.(2) În înțelesul alin. (1), platforma-pilot reprezintă ansamblul procedurilor de lucru, al echipamentelor, produselor și serviciilor de resortul tehnologiei informației și comunicațiilor ori al materialelor sau tehnologiilor folosite la producerea actelor de identitate electronice sau pentru identificarea celor mai adecvate soluții necesare derulării activității de cercetare și testare a noilor versiuni de acte de identitate electronice ori pentru derularea în concret a acestora, în scopul asigurării suportului necesar validării și adoptării deciziilor privind punerea în circulație și personalizare a unor noi versiuni ale cărții electronice de identitate, ale cărții de identitate provizorii sau ale dovezii de reședință, în condițiile furnizării unor servicii de calitate, fiabilitate și flexibilitate pentru cetățean. (la 03-02-2023, Capitolul III a fost completat de Punctul 14, Articolul I din ORDONANȚA nr. 12 din 31 ianuarie 2023, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 84 din 31 ianuarie 2023 )  +  Articolul 15(1) Cererea pentru eliberarea actului de identitate și cererea pentru eliberarea dovezii de reședință conțin datele cu caracter personal ale solicitantului și informațiile necesare actualizării R.N.E.P., stabilite prin normele metodologice de aplicare unitară a prevederilor prezentei ordonanțe de urgență.(2) Cererea prevăzută la alin. (1) se semnează de solicitant în prezența lucrătorului serviciului public comunitar de evidență a persoanelor, a personalului consular și trebuie să fie însoțită de documentele care, potrivit legii, fac dovada numelui de familie și a prenumelui, datei de naștere, statutului civil, cetățeniei române, adresei de domiciliu și, după caz, adresei de reședință.(3) Începând cu data realizării condițiilor tehnice, datele solicitantului actului de identitate sau dovezii de reședință se preiau din sisteme informatice în condițiile prevăzute la art. 9 sau, după caz, din documentele prezentate în original care, potrivit legii, fac dovada numelui de familie și a prenumelui, datei de naștere, statutului civil, cetățeniei române, a domiciliului sau reședinței, în vederea constituirii sau actualizării mapei electronice. Notă
    Potrivit articolului IV din ORDONANȚA nr. 12 din 31 ianuarie 2023, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 84 din 31 ianuarie 2023, data realizării condițiilor tehnice necesare aplicării dispozițiilor art. 9 alin. (3^1), art. 12^1, art. 14 alin. (2) și alin. (3) lit. a), art. 15 alin. (3) și (5), art. 16 alin. (2), (5) și (6), art. 17 alin. (5^2), art. 20 alin. (1) lit. e) și art. 32 alin. (1^1) din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 97/2005 privind evidența, domiciliul, reședința și actele de identitate ale cetățenilor români, republicată, cu modificările și completările ulterioare, astfel cum a fost modificată și completată prin prezenta ordonanță, se stabilește prin hotărâre a Guvernului.
    (4) Mapa electronică conține o structură predefinită de dosare care cuprinde documentele scanate prezentate, în original, de cetățean, imaginea facială și semnătura acestuia.(5) Începând cu data realizării condițiilor tehnice, în situațiile în care nu este posibilă colectarea prin mijloace informatice în condițiile art. 9 alin. (3), cererile pentru eliberarea unui nou act de identitate trebuie însoțite numai de documentele care, potrivit legii, fac dovada adresei de domiciliu sau, după caz, a adresei de reședință. Notă
    Potrivit articolului IV din ORDONANȚA nr. 12 din 31 ianuarie 2023, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 84 din 31 ianuarie 2023, data realizării condițiilor tehnice necesare aplicării dispozițiilor art. 9 alin. (3^1), art. 12^1, art. 14 alin. (2) și alin. (3) lit. a), art. 15 alin. (3) și (5), art. 16 alin. (2), (5) și (6), art. 17 alin. (5^2), art. 20 alin. (1) lit. e) și art. 32 alin. (1^1) din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 97/2005 privind evidența, domiciliul, reședința și actele de identitate ale cetățenilor români, republicată, cu modificările și completările ulterioare, astfel cum a fost modificată și completată prin prezenta ordonanță, se stabilește prin hotărâre a Guvernului.
    (6) Procedura înregistrării și generării cererilor pentru eliberarea actelor de identitate și a dovezilor de reședință, documentele care trebuie prezentate de solicitanți sau, după caz, datele menționate la alin. (2), precum și modalitățile de certificare a identității se stabilesc prin normele metodologice de aplicare unitară a prevederilor prezentei ordonanțe de urgență.(7) Procedura privind certificarea identității solicitantului actului de identitate ca urmare a pierderii, furtului, distrugerii sau al deteriorării se stabilește prin normele metodologice de aplicare unitară a prevederilor prezentei ordonanțe de urgență.(8) Termenul de soluționare a cererilor pentru eliberarea unui act de identitate se stabilește prin hotărâre a Guvernului.(9) Prin excepție de la prevederile alin. (8), în cazul victimelor traficului de persoane, termenul de soluționare a cererilor pentru eliberarea unui act de identitate este de până la 15 zile de la data înregistrării cererii la serviciul public comunitar de evidență a persoanelor. (la 29-05-2023, Articolul 15 din Capitolul III a fost completat de Punctul 2, Articolul II din LEGEA nr. 136 din 24 mai 2023, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 461 din 26 mai 2023 ) (la 03-02-2023, Articolul 15 din Capitolul III a fost modificat de Punctul 15, Articolul I din ORDONANȚA nr. 12 din 31 ianuarie 2023, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 84 din 31 ianuarie 2023 )
     +  Articolul 16(1) Cartea de identitate se eliberează:a) cu valabilitate de 4 ani, pentru persoanele cu vârsta cuprinsă între 14 și 18 ani;b) cu valabilitate de 7 ani, pentru persoanele cu vârsta cuprinsă între 18 și 25 de ani;c) cu valabilitate de 10 ani, după împlinirea vârstei de 25 de ani;d) cu valabilitate nelimitată, după împlinirea vârstei de 55 de ani.(1^1) Începând cu data eliberării primei cărții electronice de identitate la nivel național, cartea de identitate se eliberează cu valabilitatea prevăzută de dispozițiile alin. (1), dar nu mai mult de data de 3 august 2031. (la 03-02-2023, Articolul 16 din Capitolul III a fost completat de Punctul 16, Articolul I din ORDONANȚA nr. 12 din 31 ianuarie 2023, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 84 din 31 ianuarie 2023 ) (2) Începând cu data realizării condițiilor tehnice pentru eliberarea cărții electronice de identitate, cartea de identitate simplă și cartea electronică de identitate se eliberează:a) cu valabilitate de 2 ani, pentru persoanele cu vârsta cuprinsă între 0-2 ani;b) cu valabilitate de 4 ani, pentru persoanele cu vârsta cuprinsă între 2 și 14 ani;c) cu valabilitate de 5 ani, pentru persoanele cu vârsta cuprinsă între 14 și 18 ani;d) cu valabilitate de 10 ani, după împlinirea vârstei de 18 ani;e) cu valabilitate nelimitată, după împlinirea vârstei de 70 de ani. (la 03-02-2023, Alineatul (2) din Articolul 16 , Capitolul III a fost modificat de Punctul 17, Articolul I din ORDONANȚA nr. 12 din 31 ianuarie 2023, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 84 din 31 ianuarie 2023 ) Notă
    Potrivit articolului IV din ORDONANȚA nr. 12 din 31 ianuarie 2023, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 84 din 31 ianuarie 2023, data realizării condițiilor tehnice necesare aplicării dispozițiilor art. 9 alin. (3^1), art. 12^1, art. 14 alin. (2) și alin. (3) lit. a), art. 15 alin. (3) și (5), art. 16 alin. (2), (5) și (6), art. 17 alin. (5^2), art. 20 alin. (1) lit. e) și art. 32 alin. (1^1) din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 97/2005 privind evidența, domiciliul, reședința și actele de identitate ale cetățenilor români, republicată, cu modificările și completările ulterioare, astfel cum a fost modificată și completată prin prezenta ordonanță, se stabilește prin hotărâre a Guvernului.
    (2^1) Termenul de valabilitate a cărților electronice de identitate pentru cererile depuse cu 30 zile înainte de împlinirea vârstei de 2 ani, respectiv de 18 ani este cel prevăzut la alin. (2) lit. b), respectiv lit. d). (la 03-02-2023, Articolul 16 din Capitolul III a fost completat de Punctul 18, Articolul I din ORDONANȚA nr. 12 din 31 ianuarie 2023, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 84 din 31 ianuarie 2023 ) (2^2) Cartea electronică de identitate se eliberează cu termen de valabilitate de 1 an, atunci când prelevarea amprentelor nu este posibilă temporar de la niciun deget. (la 03-02-2023, Articolul 16 din Capitolul III a fost completat de Punctul 18, Articolul I din ORDONANȚA nr. 12 din 31 ianuarie 2023, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 84 din 31 ianuarie 2023 ) (3) De la data realizării condițiilor tehnice pentru eliberarea cărții electronice de identitate, cetățenii români pot opta pentru eliberarea:a) unei cărți electronice de identitate; (la 03-02-2023, Litera a) din Alineatul (3) , Articolul 16 , Capitolul III a fost modificată de Punctul 19, Articolul I din ORDONANȚA nr. 12 din 31 ianuarie 2023, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 84 din 31 ianuarie 2023 ) b) unei cărți de identitate simple. (la 07-08-2020, Alineatul (3) din Articolul 16 , Capitolul III a fost modificat de Punctul 8, Articolul I din LEGEA nr. 162 din 3 august 2020, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 698 din 04 august 2020 ) (4) Până la împlinirea vârstei de 14 ani, cartea electronică de identitate, solicitată în condițiile art. 12^1, se eliberează astfel:a) pentru minorii cu vârsta de la 0 până la 12 ani fără imaginile impresiunilor papilare;b) începând cu vârsta de 12 ani, minorilor li se eliberează cărți electronice de identitate cu imaginile impresiunilor papilare. (la 03-02-2023, Alineatul (4) din Articolul 16 , Capitolul III a fost modificat de Punctul 20, Articolul I din ORDONANȚA nr. 12 din 31 ianuarie 2023, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 84 din 31 ianuarie 2023 ) (5) Începând cu data realizării condițiilor tehnice, pentru cererile privind eliberarea unui act de identitate în limitele prevăzute la alin. (1) și (2) preluate cu 30 de zile înainte de împlinirea vârstei necesare încadrării într-o grupă de vârstă ulterioare, se eliberează actul de identitate cu termen de valabilitate mai lung, cu excepția situațiilor prevăzute la art. 14 alin. (5) și art. 16alin. (2^2). (la 03-02-2023, Articolul 16 din Capitolul III a fost completat de Punctul 21, Articolul I din ORDONANȚA nr. 12 din 31 ianuarie 2023, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 84 din 31 ianuarie 2023 ) Notă
    Potrivit articolului IV din ORDONANȚA nr. 12 din 31 ianuarie 2023, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 84 din 31 ianuarie 2023, data realizării condițiilor tehnice necesare aplicării dispozițiilor art. 9 alin. (3^1), art. 12^1, art. 14 alin. (2) și alin. (3) lit. a), art. 15 alin. (3) și (5), art. 16 alin. (2), (5) și (6), art. 17 alin. (5^2), art. 20 alin. (1) lit. e) și art. 32 alin. (1^1) din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 97/2005 privind evidența, domiciliul, reședința și actele de identitate ale cetățenilor români, republicată, cu modificările și completările ulterioare, astfel cum a fost modificată și completată prin prezenta ordonanță, se stabilește prin hotărâre a Guvernului.
    (6) Începând cu data realizării condițiilor tehnice, expirarea termenului de valabilitate a actelor de identitate se calculează începând cu data emiterii. (la 03-02-2023, Articolul 16 din Capitolul III a fost completat de Punctul 21, Articolul I din ORDONANȚA nr. 12 din 31 ianuarie 2023, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 84 din 31 ianuarie 2023 ) Notă
    Potrivit articolului IV din ORDONANȚA nr. 12 din 31 ianuarie 2023, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 84 din 31 ianuarie 2023, data realizării condițiilor tehnice necesare aplicării dispozițiilor art. 9 alin. (3^1), art. 12^1, art. 14 alin. (2) și alin. (3) lit. a), art. 15 alin. (3) și (5), art. 16 alin. (2), (5) și (6), art. 17 alin. (5^2), art. 20 alin. (1) lit. e) și art. 32 alin. (1^1) din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 97/2005 privind evidența, domiciliul, reședința și actele de identitate ale cetățenilor români, republicată, cu modificările și completările ulterioare, astfel cum a fost modificată și completată prin prezenta ordonanță, se stabilește prin hotărâre a Guvernului.
    (la 12-12-2012, Art. 16 a fost modificat de pct. 17 al art. I din ORDONANȚA DE URGENȚĂ nr. 82 din 4 decembrie 2012, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 838 din 12 decembrie 2012. )
     +  Articolul 17(1) Cartea de identitate simplă conține date în format tipărit și în format inscripționat prin tehnici speciale, precum și elemente de particularizare și de siguranță. (la 07-08-2020, Alineatul (1) din Articolul 17 , Capitolul III a fost modificat de Punctul 10, Articolul I din LEGEA nr. 162 din 3 august 2020, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 698 din 04 august 2020 ) (1^1) Abrogat. (la 07-08-2020, Alineatul (1^1) din Articolul 17 , Capitolul III a fost abrogat de Punctul 11, Articolul I din LEGEA nr. 162 din 3 august 2020, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 698 din 04 august 2020 ) (1^2) Abrogat. (la 07-08-2020, Alineatul (1^2) din Articolul 17 , Capitolul III a fost abrogat de Punctul 11, Articolul I din LEGEA nr. 162 din 3 august 2020, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 698 din 04 august 2020 ) (1^3) Abrogat. (la 07-08-2020, Alineatul (1^3) din Articolul 17 , Capitolul III a fost abrogat de Punctul 11, Articolul I din LEGEA nr. 162 din 3 august 2020, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 698 din 04 august 2020 ) (2) Datele cu caracter personal înscrise pe cartea de identitate simplă sunt: (la 07-08-2020, Partea introductivă a Alineatului (2) din Articolul 17, Capitolul III a fost modificată de Punctul 12, Articolul I din LEGEA nr. 162 din 3 august 2020, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 698 din 04 august 2020 ) a) numele și prenumele titularului;b) sexul;c) cetățenia titularului;d) data nașterii titularului; (la 03-02-2023, Litera d) din Articolul 17 , Capitolul III a fost modificată de Punctul 22, Articolul I din ORDONANȚA nr. 12 din 31 ianuarie 2023, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 84 din 31 ianuarie 2023 ) e) semnătura olografă a titularului;f) imaginea facială a titularului; (la 22-07-2013, Lit. f) a alin. (2) al art. 17 a fost modificată de pct. 15 al art. unic din LEGEA nr. 235 din 15 iulie 2013, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 442 din 19 iulie 2013, care modifică pct. 18 al art. I din ORDONANȚA DE URGENȚĂ nr. 82 din 4 decembrie 2012, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 838 din 12 decembrie 2012. ) g) C.N.P.;h) adresa de domiciliu a titularului.(3) În cazul incapabililor și al persoanelor infirme sau analfabete, semnătura olografă a titularului poate lipsi din conținutul cărții de identitate simple. (la 07-08-2020, Alineatul (3) din Articolul 17 , Capitolul III a fost modificat de Punctul 13, Articolul I din LEGEA nr. 162 din 3 august 2020, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 698 din 04 august 2020 ) (4) Cartea electronică de identitate conține date în format tipărit și în format inscripționat prin tehnici speciale, date în format electronic, precum și elemente de particularizare și de siguranță. (la 07-08-2020, Alineatul (4) din Articolul 17 , Capitolul III a fost modificat de Punctul 13, Articolul I din LEGEA nr. 162 din 3 august 2020, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 698 din 04 august 2020 ) (5) Datele cu caracter personal care se înscriu pe cartea electronică de identitate sunt cele prevăzute la alin. (2), cu aplicarea, după caz, a prevederilor alin. (3). În format electronic se înscriu:a) datele din formatul tipărit; (la 03-02-2023, Litera a) din Alineatul (5) , Articolul 17 , Capitolul III a fost modificată de Punctul 23, Articolul I din ORDONANȚA nr. 12 din 31 ianuarie 2023, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 84 din 31 ianuarie 2023 ) b) prenumele părinților titularului;b^1) locul nașterii titularului; (la 03-02-2023, Alineatul (5) din Articolul 17 , Capitolul III a fost completat de Punctul 24, Articolul I din ORDONANȚA nr. 12 din 31 ianuarie 2023, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 84 din 31 ianuarie 2023 ) c) certificate pentru autentificare sau semnătură electronică și, după caz, certificate pentru semnătură electronică calificată, astfel cum acestea sunt definite de legislația din domeniu. (la 03-02-2023, Litera c) din Alineatul (5) , Articolul 17 , Capitolul III a fost modificată de Punctul 23, Articolul I din ORDONANȚA nr. 12 din 31 ianuarie 2023, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 84 din 31 ianuarie 2023 ) d) datele biometrice ale titularului, constând în imaginea facială și, după caz, imaginile impresiunilor papilare a două degete. (la 07-08-2020, Alineatul (5) din Articolul 17 , Capitolul III a fost modificat de Punctul 13, Articolul I din LEGEA nr. 162 din 3 august 2020, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 698 din 04 august 2020 ) (5^1) Abrogat. (la 07-08-2020, Alineatul (5^1) din Articolul 17 , Capitolul III a fost abrogat de Punctul 14, Articolul I din LEGEA nr. 162 din 3 august 2020, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 698 din 04 august 2020 ) (5^2) Începând cu data realizării condițiilor tehnice, datele cu caracter personal care se înscriu pe cartea electronică de identitate sunt cele prevăzute la alin. (5), cu excepția adresei de domiciliu a titularului, cu aplicarea, după caz, a prevederilor alin. (3). (la 03-02-2023, Articolul 17 din Capitolul III a fost completat de Punctul 25, Articolul I din ORDONANȚA nr. 12 din 31 ianuarie 2023, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 84 din 31 ianuarie 2023 ) Notă
    Potrivit articolului IV din ORDONANȚA nr. 12 din 31 ianuarie 2023, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 84 din 31 ianuarie 2023, data realizării condițiilor tehnice necesare aplicării dispozițiilor art. 9 alin. (3^1), art. 12^1, art. 14 alin. (2) și alin. (3) lit. a), art. 15 alin. (3) și (5), art. 16 alin. (2), (5) și (6), art. 17 alin. (5^2), art. 20 alin. (1) lit. e) și art. 32 alin. (1^1) din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 97/2005 privind evidența, domiciliul, reședința și actele de identitate ale cetățenilor români, republicată, cu modificările și completările ulterioare, astfel cum a fost modificată și completată prin prezenta ordonanță, se stabilește prin hotărâre a Guvernului.
    (6) Cartea electronică de identitate se eliberează fără înscrierea imaginii impresiunilor papilare atunci când prelevarea acestora este fizic imposibil de a fi realizată. (la 03-02-2023, Alineatul (6) din Articolul 17 , Capitolul III a fost modificat de Punctul 26, Articolul I din ORDONANȚA nr. 12 din 31 ianuarie 2023, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 84 din 31 ianuarie 2023 ) (la 12-12-2012, Art. 17 a fost modificat de pct. 18 al art. I din ORDONANȚA DE URGENȚĂ nr. 82 din 4 decembrie 2012, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 838 din 12 decembrie 2012. )
     +  Articolul 17^1(1) Certificatele pentru autentificare sau semnătură electronică și, după caz, certificatele pentru semnătură electronică calificată se emit și se înscriu, după cum urmează:a) certificatul pentru autentificare și certificatul pentru semnătură electronică avansată, de către Ministerul Afacerilor Interne;b) certificatele calificate pentru semnătură electronică, de către un prestator de servicii de încredere calificat, în condițiile legii. (la 03-02-2023, Alineatul (1) din Articolul 17^1 , Capitolul III a fost modificat de Punctul 27, Articolul I din ORDONANȚA nr. 12 din 31 ianuarie 2023, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 84 din 31 ianuarie 2023 ) (1^1) Certificatele prevăzute la alin. (1) lit. a) se utilizează pentru autentificare și, după caz, semnare în raport cu sistemele informatice ale Ministerului Afacerilor Interne și cu sistemele informatice ale altor instituții publice sau aparținând persoanelor juridice de drept privat. Documentele semnate cu certificatul pentru semnătură electronică avansată prevăzut la alin. (1) lit. a) au aceeași valoare ca documentele semnate olograf. (la 11-01-2024, Alineatul (1^1), Articolul 17^1, Capitolul III a fost modificat de ARTICOLUL UNIC din LEGEA nr. 8 din 5 ianuarie 2024, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 12 din 8 ianuarie 2024 ) (2) Cerințele de utilizare a certificatelor prevăzute la alin. (1) lit. a) se stabilesc prin ordin al ministrului afacerilor interne, care se publică în Monitorul Oficial al României, Partea I. (la 03-02-2023, Alineatul (2) din Articolul 17^1 , Capitolul III a fost modificat de Punctul 27, Articolul I din ORDONANȚA nr. 12 din 31 ianuarie 2023, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 84 din 31 ianuarie 2023 ) (3) Certificatul calificat se înscrie în cartea electronică de identitate ulterior producerii acesteia, la solicitarea titularului. Certificatul calificat se poate elibera doar persoanelor având capacitate deplină de exercițiu. (la 22-07-2013, Alin. (3) al art. 17^1 a fost modificat de pct. 22 al art. unic din LEGEA nr. 235 din 15 iulie 2013, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 442 din 19 iulie 2013, care modifică pct. 19 al art. I din ORDONANȚA DE URGENȚĂ nr. 82 din 4 decembrie 2012, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 838 din 12 decembrie 2012. ) (la 12-12-2012, Art. 17^1 a fost introdus de pct. 19 al art. I din ORDONANȚA DE URGENȚĂ nr. 82 din 4 decembrie 2012, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 838 din 12 decembrie 2012. )  +  Articolul 17^2(1) Imaginile impresiunilor papilare se colectează numai cu acordul expres al solicitantului cărții electronice de identitate sau, în cazul minorilor și al incapabililor, numai cu acordul expres al părinților sau, după caz, părintelui care exercită autoritatea părintească ori al reprezentantului legal.(2) Datele biometrice se colectează pentru a fi înscrise în cartea electronică de identitate numai în scopul verificării autenticității acesteia și identității titularului. (la 22-07-2013, Alin. (2) al art. 17^2 a fost modificat de pct. 23 al art. unic din LEGEA nr. 235 din 15 iulie 2013, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 442 din 19 iulie 2013, care modifică pct. 19 al art. I din ORDONANȚA DE URGENȚĂ nr. 82 din 4 decembrie 2012, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 838 din 12 decembrie 2012. ) (3) Verificarea identității titularului cărții electronice de identitate se stabilește prin compararea directă a datelor biometrice preluate de la titularul acesteia, cu ocazia verificării, și a datelor înscrise în cartea electronică de identitate.(4) După personalizarea și transmiterea cărții electronice de identitate și a cărții de identitate simple la autoritatea competentă să le elibereze, toate datele stocate în bazele de date de producție se șterg imediat prin procedură automată și ireversibilă. (la 07-08-2020, Alineatul (4) din Articolul 17^2 , Capitolul III a fost modificat de Punctul 16, Articolul I din LEGEA nr. 162 din 3 august 2020, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 698 din 04 august 2020 ) (5) Imaginile impresiunilor papilare colectate pentru eliberarea cărții electronice de identitate și stocate în Sistemul național informatic de evidență a persoanelor se șterg prin procedură automată imediat după ridicarea cărții electronice de identitate sau, dacă nu a fost ridicată, cel târziu la împlinirea unui termen de 3 luni de la data programată pentru eliberarea acesteia. (la 22-07-2013, Alin. (5) al art. 17^2 a fost modificat de pct. 23 al art. unic din LEGEA nr. 235 din 15 iulie 2013, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 442 din 19 iulie 2013, care modifică pct. 19 al art. I din ORDONANȚA DE URGENȚĂ nr. 82 din 4 decembrie 2012, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 838 din 12 decembrie 2012. ) (5^1) Procedurile de ștergere prevăzute la alin. (4) și (5) asigură imposibilitatea recuperării parțiale sau totale a datelor șterse. (la 22-07-2013, Alin. (5^1) al art. 17^2 a fost introdus de pct. 24 al art. unic din LEGEA nr. 235 din 15 iulie 2013, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 442 din 19 iulie 2013, care completează pct. 19 al art. I din ORDONANȚA DE URGENȚĂ nr. 82 din 4 decembrie 2012, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 838 din 12 decembrie 2012. ) (6) Procedurile de colectare a datelor biometrice pentru emiterea cărții electronice de identitate, precum și procedurile de ștergere a datelor prevăzute la alin. (4) și (5) se stabilesc prin hotărâre a Guvernului, la propunerea Ministerului Afacerilor Interne. (la 22-07-2013, Alin. (6) al art. 17^2 a fost modificat de pct. 25 al art. unic din LEGEA nr. 235 din 15 iulie 2013, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 442 din 19 iulie 2013, care modifică pct. 19 al art. I din ORDONANȚA DE URGENȚĂ nr. 82 din 4 decembrie 2012, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 838 din 12 decembrie 2012. ) (la 12-12-2012, Art. 17^2 a fost introdus de pct. 19 al art. I din ORDONANȚA DE URGENȚĂ nr. 82 din 4 decembrie 2012, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 838 din 12 decembrie 2012. )  +  Articolul 18(1) Orice modificări, adăugări sau mențiuni, altele decât cele prevăzute de lege, înscrise în actul de identitate sunt interzise și atrag nulitatea acestuia.(2) În situațiile prevăzute la alin. (1), nulitatea se constată de către polițist, de către funcționarul din cadrul serviciilor publice comunitare de evidență a persoanelor sau de către diplomatul cu atribuții consulare/funcționarul consular, după caz. (la 03-02-2023, Alineatul (2) din Articolul 18 , Capitolul III a fost modificat de Punctul 28, Articolul I din ORDONANȚA nr. 12 din 31 ianuarie 2023, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 84 din 31 ianuarie 2023 ) (3) Persoanele abilitate la alin. (2) care constată una din situațiile prevăzute la alin. (1) sunt obligate să rețină actul de identitate și să îl transmită la serviciul public comunitar local de evidență a persoanelor emitent. (la 03-02-2023, Alineatul (3) din Articolul 18 , Capitolul III a fost modificat de Punctul 28, Articolul I din ORDONANȚA nr. 12 din 31 ianuarie 2023, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 84 din 31 ianuarie 2023 )  +  Articolul 19(1) Serviciile publice comunitare de evidență a persoanelor eliberează un nou act de identitate în următoarele cazuri:a) la expirarea termenului de valabilitate a actului de identitate care urmează a fi preschimbat;b) dacă s-a modificat numele sau prenumele titularului sau data nașterii; (la 03-02-2023, Litera b) din Alineatul (1) , Articolul 19 , Capitolul III a fost modificată de Punctul 29, Articolul I din ORDONANȚA nr. 12 din 31 ianuarie 2023, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 84 din 31 ianuarie 2023 ) c) în cazul schimbării domiciliului;c^1) în cazul în care în R.N.E.P. există mențiunea «încetat valabilitate domiciliu»; (la 03-02-2023, Alineatul (1) din Articolul 19 , Capitolul III a fost completat de Punctul 30, Articolul I din ORDONANȚA nr. 12 din 31 ianuarie 2023, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 84 din 31 ianuarie 2023 ) d) în cazul schimbării denumirii sau rangului localităților și străzilor, al renumerotării imobilelor sau rearondării acestora, al înființării localităților sau străzilor;e) în cazul atribuirii unui nou C.N.P.;f) în cazul deteriorării actului de identitate;g) în cazul pierderii, furtului sau distrugerii actului de identitate;h) când imaginea facială din actul de identitate nu mai corespunde cu fizionomia titularului; (la 22-07-2013, Lit. h) a alin. (1) al art. 19 a fost modificată de pct. 26 al art. unic din LEGEA nr. 235 din 15 iulie 2013, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 442 din 19 iulie 2013, care modifică pct. 20 al art. I din ORDONANȚA DE URGENȚĂ nr. 82 din 4 decembrie 2012, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 838 din 12 decembrie 2012. ) i) în cazul schimbării sexului;j) în cazul anulării;k) pentru preschimbarea, la cerere, a actelor de identitate aflate în termen de valabilitate. (la 03-02-2023, Litera k) din Alineatul (1) , Articolul 19 , Capitolul III a fost modificată de Punctul 29, Articolul I din ORDONANȚA nr. 12 din 31 ianuarie 2023, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 84 din 31 ianuarie 2023 ) (2) Titularul sau reprezentantul legal al acestuia este obligat să solicite eliberarea unui nou act de identitate, după cum urmează: (la 03-02-2023, Partea introductivă a alineatului (2) din Articolul 19 , Capitolul III a fost modificată de Punctul 31, Articolul I din ORDONANȚA nr. 12 din 31 ianuarie 2023, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 84 din 31 ianuarie 2023 ) a) cu cel mult 180 de zile înainte de expirarea termenului de valabilitate a actului de identitate, dar nu mai puțin de 15 zile, în situația prevăzută la alin. (1) lit. a);b) în termen de 15 zile de la producerea uneia dintre situațiile prevăzute la alin. (1) lit. b), c) și d)-j); (la 03-02-2023, Litera b) a alineatului (2) din Articolul 19 , Capitolul III a fost modificată de Punctul 32, Articolul I din ORDONANȚA nr. 12 din 31 ianuarie 2023, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 84 din 31 ianuarie 2023 ) c) oricând, în situația prevăzută la alin. (1) lit. c^1) și k). (la 03-02-2023, Litera c) a alineatului (2) din Articolul 19 , Capitolul III a fost modificată de Punctul 32, Articolul I din ORDONANȚA nr. 12 din 31 ianuarie 2023, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 84 din 31 ianuarie 2023 ) (3) Actul de identitate valabil rămâne în posesia titularului până la data înmânării noului document. (la 12-12-2012, Art. 19 a fost modificat de pct. 20 al art. I din ORDONANȚA DE URGENȚĂ nr. 82 din 4 decembrie 2012, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 838 din 12 decembrie 2012. )  +  Articolul 20(1) Cartea de identitate provizorie se eliberează în următoarele cazuri:a) când solicitantul nu prezintă toate documentele necesare pentru eliberarea cărții de identitate, a cărții de identitate simple sau a cărții electronice de identitate; (la 07-08-2020, Litera a) din Alineatul (1) , Articolul 20 , Capitolul III a fost modificată de Punctul 18, Articolul I din LEGEA nr. 162 din 3 august 2020, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 698 din 04 august 2020 ) b) când, temporar, nu se poate realiza procedura preluării datelor biometrice;c) în cazul cetățenilor români cu domiciliul în străinătate, care locuiesc temporar în România;d) când se solicită eliberarea unei cărți electronice de identitate, a unei cărți de identitate simple sau a unei cărți de identitate, în unul din cazurile prevăzute la art. 19 alin. (1) lit. a)-j), la cererea cetățeanului; (la 28-01-2024, Litera d), Alineatul (1), Articolul 20, Capitolul III a fost modificată de Punctul 1., Articolul I din ORDONANȚA nr. 9 din 25 ianuarie 2024, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 69 din 25 ianuarie 2024 ) e) pentru persoanele aflate într-una dintre situațiile prevăzute la art. 14 alin. (5), până la data realizării condițiilor tehnice emiterii unei cărți electronice de identitate. (la 03-02-2023, Alineatul (1) din Articolul 20 , Capitolul III a fost completat de Punctul 33, Articolul I din ORDONANȚA nr. 12 din 31 ianuarie 2023, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 84 din 31 ianuarie 2023 ) Notă
    Potrivit articolului IV din ORDONANȚA nr. 12 din 31 ianuarie 2023, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 84 din 31 ianuarie 2023, data realizării condițiilor tehnice necesare aplicării dispozițiilor art. 9 alin. (3^1), art. 12^1, art. 14 alin. (2) și alin. (3) lit. a), art. 15 alin. (3) și (5), art. 16 alin. (2), (5) și (6), art. 17 alin. (5^2), art. 20 alin. (1) lit. e) și art. 32 alin. (1^1) din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 97/2005 privind evidența, domiciliul, reședința și actele de identitate ale cetățenilor români, republicată, cu modificările și completările ulterioare, astfel cum a fost modificată și completată prin prezenta ordonanță, se stabilește prin hotărâre a Guvernului.
    (2) Termenul de valabilitate a cărții de identitate provizorii este de:a) un an, pentru situațiile prevăzute la alin. (1) lit. a)-c) și e); (la 03-02-2023, Litera a) din Alineatul (2) , Articolul 20 , Capitolul III a fost modificată de Punctul 34, Articolul I din ORDONANȚA nr. 12 din 31 ianuarie 2023, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 84 din 31 ianuarie 2023 ) b) 45 de zile, pentru situația prevăzută la alin. (1) lit. d). (la 07-08-2020, Alineatul (2) din Articolul 20 , Capitolul III a fost modificat de Punctul 19, Articolul I din LEGEA nr. 162 din 3 august 2020, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 698 din 04 august 2020 ) (3) Abrogat. (la 03-02-2023, Alineatul (3) din Articolul 20 , Capitolul III a fost abrogat de Punctul 35, Articolul I din ORDONANȚA nr. 12 din 31 ianuarie 2023, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 84 din 31 ianuarie 2023 ) (la 12-12-2012, Art. 20 a fost modificat de pct. 21 al art. I din ORDONANȚA DE URGENȚĂ nr. 82 din 4 decembrie 2012, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 838 din 12 decembrie 2012. )
     +  Articolul 21Abrogat. (la 12-12-2012, Art. 21 a fost abrogat de pct. 22 al art. I din ORDONANȚA DE URGENȚĂ nr. 82 din 4 decembrie 2012, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 838 din 12 decembrie 2012. )  +  Articolul 22(1) Actul de identitate al persoanei fizice reținute, arestate preventiv, arestate la domiciliu, care execută pedeapsa închisorii sau care se află în centre educative se păstrează de către administrația instituțiilor în cauză ori de către polițistul desemnat cu supravegherea și se restituie la punerea în libertate a titularului acestuia. (la 03-02-2023, Alineatul (1) din Articolul 22 , Capitolul III a fost modificat de Punctul 36, Articolul I din ORDONANȚA nr. 12 din 31 ianuarie 2023, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 84 din 31 ianuarie 2023 ) (2) În cazul persoanelor aflate în una dintre situațiile prevăzute la alin. (1), al persoanelor internate sau primite spre îngrijire ori găzduire în instituții sanitare, de protecție și în centre de servicii sociale care refuză ori, după caz, se află în imposibilitatea de a solicita eliberarea actului de identitate, cererea poate fi formulată de funcționarul sau, după caz, polițistul desemnat din cadrul instituției respective ori de către personalul anume desemnat din cadrul serviciului social, nefiind necesară preluarea semnăturii olografe a titularului. (la 03-02-2023, Alineatul (2) din Articolul 22 , Capitolul III a fost modificat de Punctul 36, Articolul I din ORDONANȚA nr. 12 din 31 ianuarie 2023, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 84 din 31 ianuarie 2023 ) (3) Cererea de eliberare a actului de identitate pentru persoana aflată în una dintre situațiile prevăzute la alin. (1) sau pentru persoanele internate sau primite spre îngrijire ori găzduire în instituții sanitare, de protecție și în centre de servicii sociale se primește și se soluționează de către serviciul public comunitar de evidență a persoanelor în a cărui rază administrativ-teritorială funcționează instituțiile respective. (la 03-02-2023, Alineatul (3) din Articolul 22 , Capitolul III a fost modificat de Punctul 36, Articolul I din ORDONANȚA nr. 12 din 31 ianuarie 2023, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 84 din 31 ianuarie 2023 ) (4) Cererea de eliberare a unui nou act de identitate, solicitat potrivit dispozițiilor art. 19 alin. (1) de către persoana internată într-o instituție sanitară, se primește și se soluționează în condițiile alin. (3). (la 30-06-2016, Alin. (4) al art. 22 a fost introdus de pct. 3 al art. II din ORDONANȚA DE URGENȚĂ nr. 33 din 28 iunie 2016, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 488 din 30 iunie 2016. )  +  Articolul 23(1) Titularii actelor de identitate, precum și autoritățile publice prevăzute la art. 22 sunt obligați să ia măsuri pentru a evita deteriorarea, distrugerea, pierderea sau furtul acestora.(1^1) Orice situație în care cartea electronică de identitate nu se mai află în posesia titularului și există un risc de utilizare neautorizată se notifică de către acesta, de îndată, D.G.E.P., prin intermediul mijloacelor puse la dispoziție în acest sens. (la 03-02-2023, Articolul 23 din Capitolul III a fost completat de Punctul 37, Articolul I din ORDONANȚA nr. 12 din 31 ianuarie 2023, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 84 din 31 ianuarie 2023 ) (2) Pierderea, distrugerea sau furtul actului de identitate se declară la serviciul public comunitar de evidență a persoanelor sau, după caz, la misiunile diplomatice sau oficiile consulare ale României, odată cu ocazia depunerii cererii pentru eliberarea actului de identitate. (la 03-02-2023, Alineatul (2) din Articolul 23 , Capitolul III a fost modificat de Punctul 38, Articolul I din ORDONANȚA nr. 12 din 31 ianuarie 2023, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 84 din 31 ianuarie 2023 ) (3) Actele de identitate declarate pierdute, distruse sau furate sunt nule de drept.(4) Procedura și condițiile pentru remiterea notificării prevăzute la alin. (1^1), precum și procedura de suspendare/ blocare, revocare și reactivare a cărții electronice de identitate și a certificatelor prevăzute la art. 17^1 alin. (1) lit. a) se stabilesc prin normele metodologice de aplicare unitară a prevederilor prezentei ordonanțe de urgență. (la 03-02-2023, Articolul 23 din Capitolul III a fost completat de Punctul 39, Articolul I din ORDONANȚA nr. 12 din 31 ianuarie 2023, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 84 din 31 ianuarie 2023 )  +  Articolul 24(1) Persoana care a găsit sau a intrat în mod fortuit în posesia unui act de identitate, indiferent cine este titularul acestuia, este obligată să îl depună ori să îl trimită, în termen de 24 de ore, la cel mai apropiat serviciu public comunitar de evidență a persoanelor sau la cea mai apropiată unitate de poliție. (la 12-12-2012, Alin. (1) al art. 24 a fost introdus de pct. 23 al art. I din ORDONANȚA DE URGENȚĂ nr. 82 din 4 decembrie 2012, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 838 din 12 decembrie 2012. ) (2) Actul de identitate declarat pierdut sau furat, care a fost ulterior găsit de titular, trebuie predat în termen de 48 de ore la orice serviciu public comunitar de evidență a persoanelor. (la 03-02-2023, Alineatul (2) din Articolul 24 , Capitolul III a fost modificat de Punctul 40, Articolul I din ORDONANȚA nr. 12 din 31 ianuarie 2023, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 84 din 31 ianuarie 2023 )  +  Articolul 25(1) Actul de identitate al unei persoane fizice nu poate fi reținut în afara cazurilor prevăzute de prezenta ordonanță de urgență.(2) Este interzisă darea, primirea sau solicitarea actului de identitate drept garanție pentru prestarea unor servicii, pentru încredințarea unor bunuri și valori, pentru plata datoriilor sau în alte scopuri, de către persoanele neautorizate.
     +  Capitolul IV Domiciliul și reședința  +  Articolul 26(1) Cetățenii români au dreptul să își stabilească sau să își schimbe, în mod liber, domiciliul ori reședința, cu excepția cazurilor expres prevăzute de lege.(2) Cetățenii români nu pot avea în același timp decât un singur domiciliu și/sau o singură reședință. În cazul în care aceștia dețin mai multe locuințe, își pot stabili domiciliul sau reședința în oricare dintre ele.  +  Articolul 27(1) Domiciliul persoanei fizice este acolo unde aceasta declară că are locuința principală*).(2) Domiciliul minorului este la părinții săi sau la acela dintre părinți la care el locuiește statornic ori, după caz, la reprezentantul său legal sau la persoana fizică ori juridică la care este încredințat în plasament.(3) Domiciliul persoanei care beneficiază de tutelă specială este la reprezentantul legal, în afară de cazul în care instanța de tutelă dispune altfel. (la 18-08-2022, Alineatul (3) din Articolul 27 , Capitolul IV a fost modificat de Punctul 1, Articolul 15, Capitolul III din LEGEA nr. 140 din 17 mai 2022, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 500 din 20 mai 2022 ) (4) În situația în care părinții minorului aflat, în condițiile legii, în centre specializate aflate sub autoritatea serviciilor publice de asistență socială nu sunt cunoscuți sau nu pot fi identificați, domiciliul minorului este la adresa centrului respectiv. (la 12-12-2012, Alin. (4) al art. 27 a fost introdus de pct. 24 al art. I din ORDONANȚA DE URGENȚĂ nr. 82 din 4 decembrie 2012, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 838 din 12 decembrie 2012. ) Notă
    *) Art. 27 alin. (1) intră în vigoare la 1 octombrie 2011, data intrării în vigoare a Legii nr. 71/2011.
    Notă
    Conform articolului 22, Capitolul IV din LEGEA nr. 140 din 17 mai 2022, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 500 din 20 mai 2022, în cuprinsul actelor normative aplicabile la data intrării în vigoare a prezentei legi, referirile la măsura punerii sub interdicție judecătorească, respectiv la persoana pusă sub interdicție judecătorească se consideră a fi făcute la măsura consilierii judiciare sau a tutelei speciale, respectiv la persoana care beneficiază de consiliere judiciară sau de tutelă specială.
     +  Articolul 28(1) Dovada adresei de domiciliu se poate face cu:a) acte încheiate în condițiile de validitate prevăzute de legislația română în vigoare, privind titlul locativ;b) declarația scrisă a găzduitorului, persoană fizică sau persoană juridică, de primire în spațiu, însoțită de unul dintre documentele prevăzute la lit. a) sau, după caz, la lit. d);c) declarația pe propria răspundere a solicitantului, însoțită de nota de verificare a polițistului de ordine publică, prin care se certifică existența unui imobil cu destinație de locuință și faptul că solicitantul locuiește efectiv la adresa declarată, pentru persoana fizică ce nu poate prezenta documentele prevăzute la lit. a) sau, după caz, lit. d), când persoanei interesate nu i-au fost emise, în condițiile de validitate prevăzute de legislația română în vigoare, actele privind titlul locativ; (la 28-01-2024, Litera c), Alineatul (1), Articolul 28, Capitolul IV a fost modificată de Punctul 2., Articolul I din ORDONANȚA nr. 9 din 25 ianuarie 2024, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 69 din 25 ianuarie 2024 ) d) documentul eliberat de autoritatea administrației publice locale, din care să rezulte că solicitantul sau, după caz, găzduitorul acestuia figurează înscris în Registrul agricol, cu imobil cu destinație de locuință;e) actul de identitate al unuia dintre părinți sau al reprezentantului său legal ori actul de încredințare, însoțit, după caz, de unul din actele prevăzute la lit. a), b) și d), în cazul minorilor care solicită eliberarea unui act de identitate; (la 28-01-2024, Litera e), Alineatul (1), Articolul 28, Capitolul IV a fost modificată de Punctul 2., Articolul I din ORDONANȚA nr. 9 din 25 ianuarie 2024, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 69 din 25 ianuarie 2024 ) f) documentele stabilite prin hotărâre a Guvernului, la propunerea Ministerului Afacerilor Interne, în cazul victimelor traficului de persoane. (la 29-05-2023, Alineatul (1) din Articolul 28 , Capitolul IV a fost completat de Punctul 3, Articolul II din LEGEA nr. 136 din 24 mai 2023, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 461 din 26 mai 2023 ) (2) Declarația de primire în spațiu a găzduitorului prevăzută la alin. (1) lit. b) poate fi dată în fața lucrătorului din cadrul serviciului public comunitar de evidență a persoanelor, a polițistului de siguranță publică, a notarului public ori a funcționarului misiunii diplomatice sau oficiului consular al României.(3) În cazul minorului și al persoanei care beneficiază de tutelă specială, declarația pe propria răspundere prevăzută la alin. (1) lit. c) se dă și se semnează de către părintele sau, după caz, părinții care exercită autoritatea părintească sau de către reprezentanții lor legali. (la 18-08-2022, Alineatul (3) din Articolul 28 , Capitolul IV a fost modificat de Punctul 2, Articolul 15, Capitolul III din LEGEA nr. 140 din 17 mai 2022, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 500 din 20 mai 2022 ) (4) Nu poate fi înscrisă în actul de identitate adresa de domiciliu dacă în RNEP sunt înregistrate mai mult de 10 persoane la adresa respectivă. (la 10-06-2023, Articolul 28 din Capitolul IV a fost completat de Punctul 3, ARTICOLUL UNIC din LEGEA nr. 162 din 31 mai 2023, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 496 din 07 iunie 2023 ) (5) Limita prevăzută la alin. (4) nu se aplică în cazul titularului unui drept locativ asupra imobilului situat la adresa membrilor familiei extinse și al situațiilor prevăzute la art. 34 alin. (1). (la 10-06-2023, Articolul 28 din Capitolul IV a fost completat de Punctul 3, ARTICOLUL UNIC din LEGEA nr. 162 din 31 mai 2023, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 496 din 07 iunie 2023 ) (6) În sensul prezentei ordonanțe de urgență a Guvernului, prin familie extinsă se înțelege titularul dreptului locativ, soțul/soția acestuia, rudele titularului dreptului locativ ori ale soțului/soției în linie dreaptă, precum și cele în linie colaterală până la al patrulea grad inclusiv. (la 10-06-2023, Articolul 28 din Capitolul IV a fost completat de Punctul 3, ARTICOLUL UNIC din LEGEA nr. 162 din 31 mai 2023, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 496 din 07 iunie 2023 ) (7) În cazul persoanelor defavorizate care nu pot face dovada adresei de domiciliu, aceasta se înscrie în baza adeverinței eliberate de unitatea administrativ-teritorială, din care rezultă adresa la care se stabilește domiciliul. (la 10-06-2023, Articolul 28 din Capitolul IV a fost completat de Punctul 3, ARTICOLUL UNIC din LEGEA nr. 162 din 31 mai 2023, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 496 din 07 iunie 2023 ) (la 12-12-2012, Art. 28 a fost modificat de pct. 25 al art. I din ORDONANȚA DE URGENȚĂ nr. 82 din 4 decembrie 2012, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 838 din 12 decembrie 2012. )  +  Articolul 29(1) Serviciul public comunitar de evidență a persoanelor este obligat să comunice, la cererea cetățenilor români, în termen de 10 zile, datele referitoare la domiciliile avute de către persoana respectivă în România și orice mențiune privind starea civilă, aflate în evidența acestuia, începând cu data de 1 ianuarie 2000. (la 28-01-2024, Alineatul (1), Articolul 29, Capitolul IV a fost modificat de Punctul 3., Articolul I din ORDONANȚA nr. 9 din 25 ianuarie 2024, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 69 din 25 ianuarie 2024 ) (2) Pentru datele prevăzute la alin. (1), referitoare la perioada anterioară anului 2000, termenul de comunicare este de maximum 20 de zile.(3) În vederea obținerii unor drepturi sau a apărării intereselor acestora în străinătate, cetățenii români au dreptul să solicite emiterea unui certificat care să ateste domiciliul. (la 03-02-2023, Articolul 29 din Capitolul IV a fost completat de Punctul 41, Articolul I din ORDONANȚA nr. 12 din 31 ianuarie 2023, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 84 din 31 ianuarie 2023 ) (4) Certificatele prevăzute la alin. (3) se eliberează de către D.G.E.P. și serviciile publice comunitare județene de evidență a persoanelor, respectiv al municipiului București, la cererea titularului. (la 03-02-2023, Articolul 29 din Capitolul IV a fost completat de Punctul 41, Articolul I din ORDONANȚA nr. 12 din 31 ianuarie 2023, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 84 din 31 ianuarie 2023 ) (la 12-12-2012, Art. 29 a fost modificat de pct. 26 al art. I din ORDONANȚA DE URGENȚĂ nr. 82 din 4 decembrie 2012, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 838 din 12 decembrie 2012. )  +  Articolul 30Reședința este acolo unde persoana fizică declară că are locuința secundară, alta decât cea de domiciliu**). Notă
    **) Art. 30 intră în vigoare la 1 octombrie 2011, data intrării în vigoare a Legii nr. 71/2011.
     +  Articolul 31(1) Mențiunea privind stabilirea reședinței se înscrie la cererea persoanei fizice care locuiește mai mult de 15 zile la adresa la care are locuința secundară.(2) Mențiunea privind stabilirea reședinței se acordă pentru perioada solicitată, care nu poate fi mai mare de un an, și are valabilitate pe timpul cât persoana locuiește în mod efectiv la adresa declarată ca reședință. La expirarea acestui termen, persoana poate solicita înscrierea unei noi mențiuni privind stabilirea reședinței.(3) Nu poate fi înscrisă în actul de identitate mențiunea privind reședința, dacă în RNEP sunt înregistrate mai mult de 10 persoane la adresa respectivă. Prevederile art. 28 alin. (5) se aplică în mod corespunzător. (la 10-06-2023, Articolul 31 din Capitolul IV a fost completat de Punctul 4, ARTICOLUL UNIC din LEGEA nr. 162 din 31 mai 2023, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 496 din 07 iunie 2023 ) (la 12-12-2012, Art. 31 a fost modificat de pct. 27 al art. I din ORDONANȚA DE URGENȚĂ nr. 82 din 4 decembrie 2012, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 838 din 12 decembrie 2012. )  +  Articolul 32(1) Pentru înscrierea reședinței, solicitantul va completa cererea pentru stabilirea reședinței, pe care o va depune împreună cu actul său de identitate, cu unul dintre documentele prevăzute la art. 28 alin. (1) lit. a), b) sau, după caz, lit. d) și cu o declarație pe propria răspundere prin care declară că locuiește în respectiva locație mai mult de 15 zile pe lună. (la 28-01-2024, Alineatul (1), Articolul 32, Capitolul IV a fost modificat de Punctul 4., Articolul I din ORDONANȚA nr. 9 din 25 ianuarie 2024, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 69 din 25 ianuarie 2024 ) (1^1) Începând cu data realizării condițiilor tehnice, cererea pentru înscrierea reședinței se formulează electronic. Procedura evaluării și aprobării se stabilește prin normele metodologice de aplicare unitară a prevederilor prezentei ordonanțe de urgență. (la 03-02-2023, Articolul 32 din Capitolul IV a fost completat de Punctul 42, Articolul I din ORDONANȚA nr. 12 din 31 ianuarie 2023, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 84 din 31 ianuarie 2023 ) Notă
    Potrivit articolului IV din ORDONANȚA nr. 12 din 31 ianuarie 2023, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 84 din 31 ianuarie 2023, data realizării condițiilor tehnice necesare aplicării dispozițiilor art. 9 alin. (3^1), art. 12^1, art. 14 alin. (2) și alin. (3) lit. a), art. 15 alin. (3) și (5), art. 16 alin. (2), (5) și (6), art. 17 alin. (5^2), art. 20 alin. (1) lit. e) și art. 32 alin. (1^1) din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 97/2005 privind evidența, domiciliul, reședința și actele de identitate ale cetățenilor români, republicată, cu modificările și completările ulterioare, astfel cum a fost modificată și completată prin prezenta ordonanță, se stabilește prin hotărâre a Guvernului.
    (1^2) Începând cu data realizării condițiilor tehnice, pentru titularii cărții electronice de identitate înscrierea reședinței se realizează în format electronic, dispozițiile art. 33 fiind aplicabile numai la solicitarea expresă a acestora. (la 03-02-2023, Articolul 32 din Capitolul IV a fost completat de Punctul 42, Articolul I din ORDONANȚA nr. 12 din 31 ianuarie 2023, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 84 din 31 ianuarie 2023 ) (1^3) La înscrierea reședinței găzduitorul, persoană fizică sau persoană juridică, completează o declarație pe propria răspundere din care să reiasă dacă la respectiva adresă au reședința persoane care nu aparțin aceleiași familii. Dacă la adresa respectivă au înscrisă reședința cel puțin două persoane, autoritățile prevăzute la art. 19 alin. (1) procedează la informarea structurii locale a poliției naționale, în vederea efectuării verificărilor în teren, din care să rezulte dacă solicitanții locuiesc efectiv la adresa declarată. (la 27-07-2023, Articolul 32, Capitolul IV a fost completat de Punctul 2., Articolul II din LEGEA nr. 256 din 21 iulie 2023, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 678 din 24 iulie 2023 ) (2) De la obligația de a solicita înscrierea în actul de identitate a reședinței sunt exceptate: (la 22-07-2013, Partea introd. a alin. (2) al art. 32 a fost modificată de pct. 28 al art. unic din LEGEA nr. 235 din 15 iulie 2013, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 442 din 19 iulie 2013, care modifică pct. 28 al art. I din ORDONANȚA DE URGENȚĂ nr. 82 din 4 decembrie 2012, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 838 din 12 decembrie 2012. ) a) persoana care locuiește la o altă adresă decât cea de domiciliu, în interesul serviciului sau în scop turistic;b) persoana internată într-o unitate sanitară/medicală.
     +  Articolul 33(1) Mențiunea privind reședința se înscrie pe un document, denumit dovada de reședință, care va însoți cartea de identitate simplă, cartea electronică de identitate și cartea de identitate provizorie.(1^1) În cazul în care cererea pentru înscrierea reședinței se formulează electronic, documentul prevăzut la alin. (1) poate fi transmis solicitantului prin poștă sau poate fi ridicat de la serviciile publice comunitare de evidență a persoanelor de pe raza adresei de reședință, potrivit opțiunii solicitantului. (la 03-02-2023, Articolul 33 din Capitolul IV a fost completat de Punctul 43, Articolul I din ORDONANȚA nr. 12 din 31 ianuarie 2023, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 84 din 31 ianuarie 2023 ) (2) Dispozițiile art. 14 alin. (6) sunt aplicabile și în cazul eliberării dovezilor de reședință. (la 07-08-2020, Articolul 33 din Capitolul IV a fost modificat de Punctul 20, Articolul I din LEGEA nr. 162 din 3 august 2020, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 698 din 04 august 2020 )  +  Articolul 34(1) Pentru persoanele fizice care nu posedă act de identitate și sunt internate sau primite spre îngrijire ori găzduire în instituții de ocrotire/centre de servicii sociale sau în centre educative se eliberează acte de identitate în care se înscrie domiciliul sau reședință la adresa instituției ori centrului respectiv. (la 21-01-2018, Alineatul (1) din Articolul 34 , Capitolul IV a fost modificat de Punctul 4, Articolul I din LEGEA nr. 14 din 12 ianuarie 2018, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 50 din 18 ianuarie 2018 ) (1^1) Dovada adresei de domiciliu sau de reședință se face cu declarația scrisă a conducătorului instituției sau centrului ori a persoanei abilitate de acesta, pentru situațiile în care aceste instituții se află în administrarea autorităților administrației publice locale. Pentru celelalte situații, dovada adresei de domiciliu sau de reședință se face în conformitate cu dispozițiile art. 28 alin. (1) lit. b). (la 28-01-2024, Alineatul (1^1), Articolul 34, Capitolul IV a fost modificat de Punctul 5., Articolul I din ORDONANȚA nr. 9 din 25 ianuarie 2024, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 69 din 25 ianuarie 2024 ) (2) În situația în care, din motive obiective, nu poate fi stabilită identitatea persoanelor fizice prevăzute la alin. (1), instituțiile respective sunt obligate să anunțe imediat unitatea de poliție pe raza căreia își desfășoară activitatea, care colaborează cu serviciul public comunitar de evidență a persoanelor în vederea stabilirii identității lor.  +  Articolul 35(1) În cazul în care mențiunea din actul de identitate privind stabilirea domiciliului sau a reședinței s-a efectuat în baza unui document care ulterior a fost anulat, s-a constatat că era nul, fals ori falsificat, această mențiune este nulă de drept.(2) În situația prevăzută la alin. (1), autoritatea care a constatat nulitatea mențiunii comunică serviciului public comunitar de evidență a persoanelor situația intervenită.(3) Nulitatea mențiunii poate fi constatată de instanța de judecată, din oficiu ori ca urmare a sesizării D.G.E.P., a serviciilor publice comunitare de evidență a persoanelor ori a persoanelor interesate. (la 03-11-2022, Alin. (3) al art. 35 a fost modificat de Alineatul 3 al art. III din ORDONANȚA DE URGENȚĂ nr. 148 din 2 noiembrie 2022, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 1068 din 3 noiembrie 2022 )  +  Articolul 36Persoana care găzduiește o altă persoană care nu are înscrisă în actul de identitate adresa la care locuiește efectiv după trecerea termenului prevăzut la art. 31 alin. (1) are obligația de a se prezenta împreună cu aceasta la serviciul public comunitar de evidență a persoanelor de la locul unde este situat imobilul, în vederea exprimării consimțământului de primire în spațiu, făcând excepție persoanele prevăzute la art. 32 alin. (2) lit. a). (la 10-06-2023, Articolul 36 din Capitolul IV a fost modificat de Punctul 5, ARTICOLUL UNIC din LEGEA nr. 162 din 31 mai 2023, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 496 din 07 iunie 2023 )  +  Articolul 37(1) Evidența locatarilor prin cartea de imobil se ține în următoarele categorii de imobile care dispun de mai multe unități locative, astfel cum acestea sunt definite de Legea locuinței nr. 114/1996, republicată, cu modificările și completările ulterioare:a) destinate cazării în comun;b) care servesc total sau parțial ca locuință.(2) Dispozițiile alin. (1) nu sunt aplicabile locatarilor imobilelor situate în incinta unităților militare, a sediilor misiunilor diplomatice și a oficiilor consulare sau locuințelor destinate exclusiv personalului acestora, precum și, după caz, membrilor familiilor și persoanelor aflate în îngrijirea acestora.  +  Articolul 38(1) Organizarea activității de ținere a evidenței locatarilor prin cartea de imobil revine Ministerului Afacerilor Interne, prin unitățile de poliție.(2) Cartea de imobil se întocmește și se actualizează de către persoana anume desemnată, cu acordul acesteia, de către proprietarul imobilului sau de asociația de proprietari; în cazul asociației de proprietari, responsabilul cărții de imobil este, de regulă, administratorul sau un membru al comitetului executiv al asociației.(3) Păstrarea, actualizarea și utilizarea datelor din cartea de imobil de către persoana desemnată în acest sens, conform alin. (2), se fac cu respectarea dispozițiilor Legii nr. 677/2001 pentru protecția persoanelor cu privire la prelucrarea datelor cu caracter personal și libera circulație a acestor date, cu modificările și completările ulterioare.(4) Responsabilul cărții de imobil are obligația să înscrie, pe baza actului de identitate, persoanele care domiciliază sau au reședința în imobilul respectiv și să o prezinte, la cerere, polițiștilor sau lucrătorilor serviciilor publice comunitare de evidență a persoanelor.(5) Cartea de imobil se întocmește într-un singur exemplar, care se păstrează la responsabilul cărții de imobil.  +  Articolul 39(1) Persoanele care, din diferite motive, locuiesc la alte adrese decât cea din actul de identitate sunt obligate să solicite la serviciul public comunitar de evidență a persoanelor schimbarea domiciliului sau înscrierea mențiunii privind stabilirea reședinței în termen de 15 zile de la mutare și să ceară înscrierea în cartea de imobil. (la 10-06-2023, Alineatul (1) din Articolul 39 , Capitolul IV a fost modificat de Punctul 6, ARTICOLUL UNIC din LEGEA nr. 162 din 31 mai 2023, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 496 din 07 iunie 2023 ) (2) Persoanele care locuiesc în imobil sunt obligate să prezinte actul de identitate responsabilului cărții de imobil, la solicitarea acestuia, pentru actualizarea cărții de imobil.  +  Articolul 40La hoteluri și în alte locuri de cazare în comun, înscrierea în cartea de imobil se face la sosire, prin grija proprietarului sau a administratorului acestora, după caz.  +  Articolul 41(1) În cazul în care, în condițiile legii, se schimbă denumirea unor unități administrativ-teritoriale sau se aprobă reorganizarea ori trecerea în alt rang a unei unități administrativ-teritoriale, precum și în situația în care se schimbă denumirea străzilor sau se renumerotează imobilele, cheltuielile pentru schimbarea cărții de identitate și a celorlalte documente prevăzute de prezenta ordonanță de urgență se suportă din bugetele unităților administrativ-teritoriale respective.(2) Pentru eliberarea actelor de identitate persoanelor reținute, arestate sau care execută o pedeapsă privativă de libertate în temeiul unei hotărâri judecătorești de condamnare, care nu posedă asemenea documente și care nu dispun de mijloace financiare, precum și persoanelor cu handicap și celor fără venituri, șeful serviciului public comunitar de evidență a persoanelor poate acorda scutire de la plata cheltuielilor de producere și eliberare a actelor de identitate. (la 12-12-2012, Alin. (2) al art. 41 a fost modificat de pct. 30 al art. I din ORDONANȚA DE URGENȚĂ nr. 82 din 4 decembrie 2012, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 838 din 12 decembrie 2012. ) (3) Se exceptează de la plata contravalorii actelor de identitate:a) persoanele care sunt victime ale calamităților naturale, incendiilor sau ale altor dezastre și care declară pe propria răspundere, la serviciul public comunitar de evidență a persoanelor în a cărui rază teritorială domiciliază ori își au reședința, faptul că actul de identitate a fost pierdut, distrus sau deteriorat ca urmare a producerii unei astfel de situații;b) cetățenii români aflați în străinătate în situații deosebite. (la 03-02-2023, Alineatul (3) din Articolul 41 , Capitolul IV a fost modificat de Punctul 44, Articolul I din ORDONANȚA nr. 12 din 31 ianuarie 2023, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 84 din 31 ianuarie 2023 )  +  Articolul 41^1(1) Contravaloarea cărții electronice de identitate emise persoanelor cu vârsta mai mare de 14 ani se asigură din fonduri alocate în acest sens de la bugetul de stat sau din fonduri externe nerambursabile prin bugetul aprobat Ministerului Afacerilor Interne pentru D.G.E.P., în condițiile și limitele stabilite prin hotărâre a Guvernului.(2) Prin hotărârea prevăzută la alin. (1) se stabilește și mecanismul de asigurare a contravalorii cărții electronice de identitate. (la 03-02-2023, Capitolul IV a fost completat de Punctul 45, Articolul I din ORDONANȚA nr. 12 din 31 ianuarie 2023, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 84 din 31 ianuarie 2023 )
     +  Capitolul V Sancțiuni  +  Articolul 42Încălcarea dispozițiilor prevăzute în prezenta ordonanță de urgență atrage, după caz, răspunderea civilă, materială, disciplinară, contravențională sau penală a persoanelor vinovate.  +  Articolul 43Constituie contravenții și se sancționează după cum urmează:a) nerespectarea dispozițiilor art. 14 alin. (4), art. 23 alin. (1), art. 24 și art. 38 alin. (4), cu amenda de la 25 lei la 50 lei; (la 12-12-2012, Lit. a) a art. 43 a fost modificată de pct. 31 al art. I din ORDONANȚA DE URGENȚĂ nr. 82 din 4 decembrie 2012, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 838 din 12 decembrie 2012. ) b) nerespectarea dispozițiilor art. 12 alin. (2), art. 18 alin. (1), art. 19 alin. (2), art. 39 și 40, cu amenda de la 40 lei la 80 lei; (la 12-12-2012, Lit. b) a art. 43 a fost modificată de pct. 31 al art. I din ORDONANȚA DE URGENȚĂ nr. 82 din 4 decembrie 2012, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 838 din 12 decembrie 2012. ) c) nerespectarea dispozițiilor art. 25, art. 31 alin. (3), art. 34 alin. (2) și art. 36, cu amendă de la 75 lei la 150 lei. (la 10-06-2023, Litera c) din Articolul 43 , Capitolul V a fost modificată de Punctul 7, ARTICOLUL UNIC din LEGEA nr. 162 din 31 mai 2023, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 496 din 07 iunie 2023 )  +  Articolul 44Constatarea contravențiilor prevăzute la art. 43 lit. a)-c) și aplicarea sancțiunii contravenționale se fac de către persoane împuternicite din cadrul serviciilor publice comunitare de evidență a persoanelor și de către polițiști. (la 12-12-2012, Art. 44 a fost modificat de pct. 32 al art. I din ORDONANȚA DE URGENȚĂ nr. 82 din 4 decembrie 2012, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 838 din 12 decembrie 2012. )  +  Articolul 45Contravențiilor prevăzute în prezenta ordonanță de urgență le sunt aplicabile dispozițiile Ordonanței Guvernului nr. 2/2001 privind regimul juridic al contravențiilor, aprobată cu modificări și completări prin Legea nr. 180/2002, cu modificările și completările ulterioare.  +  Capitolul VI Dispoziții finale  +  Articolul 46Evidența manuală a cetățenilor români constituită pentru perioada 15 iulie 1949 - 1 iulie 2000, pe bază de fișe și registre, aflată în conservare la D.G.E.P., se exploatează și se utilizează în continuare pentru furnizarea unor date, la solicitarea persoanelor fizice și juridice, precum și a instituțiilor interesate, în condițiile legii. (la 03-11-2022, Articolul 46 a fost modificat de Alineatul 3 al art. III din ORDONANȚA DE URGENȚĂ nr. 148 din 2 noiembrie 2022, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 1068 din 3 noiembrie 2022 )  +  Articolul 47(1) Formularele utilizate de serviciile publice comunitare de evidență a persoanelor se completează olograf, prin alte sisteme de tehnoredactare sau online și se semnează olograf sau electronic. (la 03-02-2023, Alineatul (1) din Articolul 47 , Capitolul VI a fost modificat de Punctul 46, Articolul I din ORDONANȚA nr. 12 din 31 ianuarie 2023, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 84 din 31 ianuarie 2023 ) (2) În cazul în care semnarea cererii de către solicitant nu este posibilă, se face mențiune despre aceasta în cerere de către lucrătorul serviciului public comunitar de evidență a persoanelor care primește cererea.  +  Articolul 48Forma și conținutul actelor de identitate, ale dovezii de reședință și ale cărții de imobil se stabilesc prin hotărâre a Guvernului. (la 12-12-2012, Art. 48 a fost modificat de pct. 33 al art. I din ORDONANȚA DE URGENȚĂ nr. 82 din 4 decembrie 2012, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 838 din 12 decembrie 2012. )  +  Articolul 49Abrogat. (la 12-12-2012, Art. 49 a fost abrogat de pct. 34 al art. I din ORDONANȚA DE URGENȚĂ nr. 82 din 4 decembrie 2012, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 838 din 12 decembrie 2012. )  +  Articolul 50(1) Resursele financiare pentru asigurarea materialelor necesare producerii documentelor prevăzute la art. 3 alin. (1) se prevăd de Ministerul Afacerilor Interne, anual, în mod distinct, în bugetul de venituri și cheltuieli al D.G.E.P., cu excepția situației când prin lege se dispune altfel.(2) Resursele financiare necesare achiziționării echipamentelor de calcul și programelor software licențiate, utilizate pentru producerea cărților de identitate, precum și pentru încheierea și derularea contractelor de service la aceste echipamente, se prevăd de Ministerul Afacerilor Interne, anual, în mod distinct, în bugetul de venituri și cheltuieli al D.G.E.P., cu excepția situației când prin lege se dispune altfel.(3) Dotarea D.G.E.P. cu materialele necesare îndeplinirii atribuțiilor legale se realizează, prin grija Ministerului Afacerilor Interne, din producția internă și din import, cu excepția situației când prin lege se dispune altfel. (la 03-11-2022, Articolul 50 a fost modificat de Alineatul 3 al art. III din ORDONANȚA DE URGENȚĂ nr. 148 din 2 noiembrie 2022, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 1068 din 3 noiembrie 2022 )  +  Articolul 51(1) D.G.E.P., prin intermediul structurilor sale teritoriale, comunică direcțiilor județene de statistică sau, după caz, Direcției regionale de statistică a municipiului București datele necesare pentru statistica demografică, referitoare la persoanele fizice care își schimbă domiciliul ori reședința dintr-o unitate sau subunitate administrativ-teritorială în alta. (la 03-11-2022, Alin. (1) al art. 51 a fost modificat de Alineatul 3 al art. III din ORDONANȚA DE URGENȚĂ nr. 148 din 2 noiembrie 2022, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 1068 din 3 noiembrie 2022 ) (2) Schimbările intervenite în denumirea unor unități administrativ-teritoriale, precum și situațiile de reorganizare sau de trecere în alt rang a unei unități administrativ-teritoriale sunt comunicate D.G.E.P. de către structura de specialitate din cadrul Institutului Național de Statistică. (la 03-11-2022, Alin. (2) al art. 51 a fost modificat de Alineatul 3 al art. III din ORDONANȚA DE URGENȚĂ nr. 148 din 2 noiembrie 2022, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 1068 din 3 noiembrie 2022 ) (3) Schimbările prevăzute la alin. (1) și (2) se comunică în sistem informatic, periodicitatea și circuitul lor fiind stabilite de Ministerul Afacerilor Interne de comun acord cu Institutul Național de Statistică.(4) Înființarea, desființarea sau schimbarea denumirii străzilor, făcută în condițiile legii, este comunicată birourilor județene de administrare a bazelor de date privind evidența persoanelor sau, după caz, Serviciului de administrare a bazelor de date privind evidența persoanelor București, de către consiliile locale, respectiv de Consiliul General al Municipiului București.(5) Datele prevăzute la alin. (4) se comunică în scris, anexându-se copia hotărârii prin care s-a înființat, s-a desființat sau s-a schimbat denumirea străzilor.  +  Articolul 52Ministerul Afacerilor Interne elaborează, în termen de 60 de zile de la publicarea prezentei ordonanțe de urgență, norme metodologice de aplicare unitară a prevederilor acesteia, care se aprobă prin hotărâre a Guvernului*). Notă
    *) A se vedea Hotărârea Guvernului nr. 1.375/2006 pentru aprobarea Normelor metodologice de aplicare unitară a dispozițiilor legale privind evidența, domiciliul, reședința și actele de identitate ale cetățenilor români, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 851 din 17 octombrie 2006.
     +  Articolul 53În termen de 60 de zile de la data intrării în vigoare a prezentei ordonanțe de urgență, Guvernul adoptă, la propunerea Ministerului Afacerilor Interne, normele metodologice pentru comunicarea datelor, care să asigure actualizarea R.N.E.P.  +  Articolul 54Pe data intrării în vigoare a prezentei ordonanțe de urgență se abrogă Legea nr. 105/1996 privind evidența populației și cartea de identitate, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 237 din 30 septembrie 1996, cu modificările și completările ulterioare.