ORDONANŢA DE URGENŢĂ nr. 226 din 24 noiembrie 2000 (*actualizata*)privind circulatia juridica a terenurilor cu destinatie forestiera(actualizata până la data de 18 martie 2002*)
EMITENT
  • GUVERNUL




  • --------------*) Textul initial a fost publicat în MONITORUL OFICIAL nr. 606 din 25 noiembrie 2000. Aceasta este forma actualizata de S.C. "Centrul Teritorial de Calcul Electronic" S.A. până la data de 18 martie 2002, cu modificările şi completările aduse de LEGEA nr. 66 din 16 ianuarie 2002.**) NOTA C.T.C.E.Prin ORDONANŢA DE URGENŢĂ nr. 295 din 30 decembrie 2000, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 707 din 30 decembrie 2000, pe data de 1 ianuarie 2001 s-a suspendat aplicarea Ordonantei de urgenta nr. 226/2000 până la adoptarea legii de aprobare sau de respingere de către Parlament. Aceasta suspendare inceteaza o dată cu aparitia LEGII nr. 66 din 16 ianuarie 2002, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 74 din 31 ianuarie 2002.În temeiul prevederilor art. 114 alin. (4) din Constitutia României,Guvernul României adopta prezenta ordonanţă de urgenţă.  +  Articolul 1Terenurile cu destinatie forestiera constituie fondul forestier naţional, care cuprinde: a) fondul forestier proprietate publică; b) fondul forestier proprietate privată.  +  Articolul 2 (1) Terenurile din fondul forestier proprietate privată, indiferent de titularul lor, sunt şi rămân în circuitul civil. (2) Terenurile din fondul forestier proprietate privată pot fi instrainate şi dobandite prin acte juridice între vii, incheiate în forma autentica. (3) În cazul dobândirii prin acte juridice între vii, proprietatea de fond forestier a dobanditorului nu poate depăşi 100 ha de familie. Prin notiunea de familie se înţelege sotii şi copiii necasatoriti, dacă gospodaresc împreună cu parintii lor. (4) Incalcarea prevederilor alin. (2) se sancţionează cu reductiunea actului juridic până la limita suprafetei legale.------------Alin. (3) şi (4) ale art. 2 au fost introduse de pct. 1 al art. 1 din LEGEA nr. 66 din 16 ianuarie 2002, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 74 din 31 ianuarie 2002.  +  Articolul 2^1 (1) Cetatenii straini şi apatrizii nu pot dobandi dreptul de proprietate asupra terenurilor forestiere. (2) Persoanele juridice straine nu pot dobandi terenuri forestiere în România, prin acte juridice între vii sau pentru cauza de moarte. (3) În cazul terenurilor ce fac obiectul investitiilor persoanelor fizice sau juridice straine, sunt şi rămân aplicabile dispozitiile legislative în vigoare privind regimul juridic al investitiilor straine.------------Art. 2^1 a fost introdus de pct. 2 al art. 1 din LEGEA nr. 66 din 16 ianuarie 2002, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 74 din 31 ianuarie 2002.  +  Articolul 3 (1) Vanzarea terenurilor din fondul forestier proprietate privată se face cu respectarea dreptului de preemtiune al coproprietarilor sau vecinilor. (2) Autoritatea publică centrala care raspunde de silvicultura, prin Regia Naţionala a Pădurilor, are drept de preemtiune la vanzarile terenurilor din fondul forestier proprietate privată, limitrofe fondului forestier proprietate publică a statului, precum şi pentru enclavele din acesta.------------Art. 3 a fost modificat de pct. 3 al art. 1 din LEGEA nr. 66 din 16 ianuarie 2002, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 74 din 31 ianuarie 2002.  +  Articolul 4 (1) Vânzătorul va inregistra oferta de vanzare a enclavelor sau a terenurilor forestiere proprietate privată la primaria în a carei raza teritoriala este înregistrat terenul respectiv. Oferta de vanzare va cuprinde numele şi prenumele vânzătorului, suprafaţa şi categoria de folosinţă, sarcinile care îl greveaza, locul unde este situat terenul, termenii şi condiţiile vanzarii, indicand şi preţul cerut. (2) În aceeasi zi secretarul primariei va afisa oferta, sub semnatura şi cu aplicarea stampilei, la sediul primariei. (3) Titularii dreptului de preemtiune, prevăzuţi la art. 3, trebuie să se pronunte în scris asupra exercitarii acestuia, în termen de 30 de zile de la data afisarii ofertei de vanzare, în care se va menţiona şi preţul oferit. Oferta de cumparare se înregistrează la primarie. (4) În cazul în care, în termenul prevăzut la alin. (3), îşi exercită dreptul de preemtiune mai mulţi titulari din categoria prevăzută la art. 3, vânzătorul are dreptul de a alege una dintre oferte. (5) Dacă preţul oferit de titularii dreptului de preemtiune din categoriile prevăzute la art. 3 nu este convenabil vânzătorului, acesta poate să vanda terenul cu destinatie forestiera sau enclava oricarei alte persoane. (6) Dacă în termenul prevăzut la alin. (3) nici unul dintre titularii dreptului de preemtiune nu şi-a manifestat voinţa de a cumpara terenul ofertat, acesta se vinde liber.------------Art. 4 a fost modificat de pct. 4 al art. 1 din LEGEA nr. 66 din 16 ianuarie 2002, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 74 din 31 ianuarie 2002.  +  Articolul 5Abrogat.------------Art. 5 a fost abrogat de pct. 5 al art. 1 din LEGEA nr. 66 din 16 ianuarie 2002, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 74 din 31 ianuarie 2002.  +  Articolul 6 (1) Dovada publicităţii prevăzute la art. 4 se face în faţa notarului public, la incheierea contractului de vanzare-cumparare în forma autentica, cu actul eliberat vânzătorului de către secretarul primariei, după expirarea termenului de 30 de zile prevăzut la art. 4 alin. (3). (2) Abrogat.------------Alin. (1) al art. 6 a fost modificat de pct. 6 al art. 1 din LEGEA nr. 66 din 16 ianuarie 2002, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 74 din 31 ianuarie 2002.Alin. (2) al art. 6 a fost abrogat de pct. 7 al art. 1 din LEGEA nr. 66 din 16 ianuarie 2002, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 74 din 31 ianuarie 2002.  +  Articolul 7Schimbul de terenuri din fondul forestier proprietate privată, în toate cazurile, se incheie în forma autentica.------------Art. 7 a fost modificat de pct. 8 al art. 1 din LEGEA nr. 66 din 16 ianuarie 2002, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 74 din 31 ianuarie 2002.  +  Articolul 8Nerespectarea dispoziţiilor art. 2 alin. (2) şi ale art. 7 atrage nulitatea absoluta a contractului de vanzare-cumparare, după caz a contractului de schimb, iar nerespectarea dispoziţiilor art. 4 atrage nulitatea relativa a contractului.------------Art. 8 a fost modificat de pct. 9 al art. 1 din LEGEA nr. 66 din 16 ianuarie 2002, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 74 din 31 ianuarie 2002.  +  Articolul 9 (1) Cu aprobarea autorităţii publice centrale care raspunde de silvicultura, Regia Naţionala a Pădurilor, în scopul lichidarii enclavelor din fondul forestier domeniu public al statului, cat şi pentru corectarea perimetrului acestuia, efectueaza schimburi de terenuri cu proprietarii suprafeţelor respective, inclusiv prin cumparare, pe bază de acte autentice. (2) Prin schimburile efectuate fiecare teren dobandeste situaţia juridica a terenului pe care îl inlocuieste. Operaţiunea de înregistrare în evidentele cadastrale revine fiecarei părţi pentru terenul primit, cu plata taxelor de timbru potrivit prevederilor legale. (3) Pentru terenurile prevăzute la alin. (2) nu se plateste taxa datorata pentru scoaterea definitivă din circuitul agricol.------------Alin. (1) şi (2) ale art. 9 au fost modificate de pct. 10 al art. 1 din LEGEA nr. 66 din 16 ianuarie 2002, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 74 din 31 ianuarie 2002.  +  Articolul 9^1Autoritatea publică centrala care raspunde de silvicultura, prin Regia Naţionala a Pădurilor, poate cumpara terenuri degradate proprietate privată, inapte pentru folosinte agricole, în vederea ameliorarii prin impadurire, prin constituirea lor în perimetre de ameliorare.------------Art. 9^1 a fost introdus de pct. 11 al art. 1 din LEGEA nr. 66 din 16 ianuarie 2002, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 74 din 31 ianuarie 2002.  +  Articolul 9^2În zonele deficitare în paduri autoritatea publică centrala care raspunde de silvicultura, prin Regia Naţionala a Pădurilor, poate adopta măsuri de majorare a procentului de padure în vederea combaterii fenomenului de seceta şi a schimbarilor climatice, prin impadurirea unor terenuri cu destinatie agricola, obtinute prin efectuarea de schimburi de terenuri cu destinatie forestiera din celelalte zone prin echivalarea suprafeţelor.------------Art. 9^2 a fost introdus de pct. 11 al art. 1 din LEGEA nr. 66 din 16 ianuarie 2002, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 74 din 31 ianuarie 2002.  +  Articolul 9^3 (1) Terenurile cumparate în condiţiile art. 9 şi 9^1 sau obtinute prin schimburi de terenuri conform prevederilor art. 9 şi 9^2 dobândesc destinatie forestiera şi vor fi cuprinse în amenajamentele silvice prin trecerea acestora în proprietatea publică a statului, în condiţiile legii. (2) Pentru terenurile prevăzute la alin. (1) nu se plateste taxa pentru scoaterea definitivă din circuitul agricol.------------Art. 9^3 a fost introdus de pct. 11 al art. 1 din LEGEA nr. 66 din 16 ianuarie 2002, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 74 din 31 ianuarie 2002.  +  Articolul 9^4Autoritatea publică centrala care raspunde de silvicultura, prin Regia Naţionala a Pădurilor, poate dobandi terenuri cu destinatie forestiera sau cu destinatie agricola în vederea impaduririi acestora şi prin donatie a persoanelor fizice sau juridice.------------Art. 9^4 a fost introdus de pct. 11 al art. 1 din LEGEA nr. 66 din 16 ianuarie 2002, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 74 din 31 ianuarie 2002.  +  Articolul 9^5Metodologia de achizitionare, prin cumparare, schimb sau donatie, a terenurilor ce pot fi incluse în fondul forestier proprietate publică a statului se elaboreaza de autoritatea publică centrala care raspunde de silvicultura şi se aproba prin hotărâre a Guvernului în termen de 30 de zile de la data publicarii în Monitorul Oficial al României, Partea I, a legii de aprobare a prezentei ordonante de urgenta.------------Art. 9^5 a fost introdus de pct. 11 al art. 1 din LEGEA nr. 66 din 16 ianuarie 2002, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 74 din 31 ianuarie 2002.  +  Articolul 9^6 (1) Sunt interzise instrainarile, sub orice formă, ale terenurilor cu privire la care exista litigii în instantele judecătorești, pe tot timpul solutionarii acestor litigii. (2) Instrainarile incheiate cu incalcarea prevederilor alin. (1) sunt nule. Nulitatea va fi constatata de către instanţa judecătorească la cererea oricarei persoane interesate. (3) Serviciile de transcriptiuni şi inscriptiuni, precum şi birourile de carte funciara ale judecatoriilor vor evidentia, în registrele de publicitate, opozitiile de instrainare formulate de partea interesata şi, în aceste cazuri, vor refuza eliberarea certificatelor de sarcini necesare autentificarii instrainarilor, solicitate de persoanele care vor sa instraineze.------------Art. 9^6 a fost introdus de pct. 11 al art. 1 din LEGEA nr. 66 din 16 ianuarie 2002, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 74 din 31 ianuarie 2002.  +  Articolul 10Dispozitiile prezentei ordonante de urgenta se completeaza cu prevederile legislaţiei civile, ale Legii fondului funciar nr. 18/1991, republicată, ale Legii nr. 54/1998 privind circulatia juridica a terenurilor, ale Legii nr. 213/1998 privind proprietatea publică şi regimul juridic al acesteia, ale Legii nr. 26/1996 - Codul silvic, precum şi ale Ordonantei Guvernului nr. 81/1998 privind unele măsuri pentru ameliorarea prin impadurire a terenurilor degradate şi ale Ordonantei Guvernului nr. 96/1998 privind reglementarea regimului silvic şi administrarea fondului forestier naţional, republicată, cu modificările ulterioare, în măsura în care acestea nu sunt contrare prevederilor prezentei ordonante de urgenta.------------Art. 10 a fost modificat de pct. 12 al art. 1 din LEGEA nr. 66 din 16 ianuarie 2002, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 74 din 31 ianuarie 2002.PRIM-MINISTRUMUGUR CONSTANTIN ISARESCUContrasemnează:---------------Ministrul apelor, pădurilorşi protectiei mediului,Romica TomescuMinistrul finanţelor,Decebal Traian Remesp. Ministrul agriculturii şi alimentatiei,Aurel Până,secretar de statp. Ministrul functiei publice,Marian Parjol,secretar de stat--------