LEGE nr. 117 din 30 iunie 1999 (*actualizată*)privind taxele extrajudiciare de timbru(actualizată până la data de 1 ianuarie 2005*)
---------------*) Textul iniţial a fost publicat în MONITORUL OFICIAL nr. 321 din 6 iulie 1999. Aceasta este forma actualizată de S.C. "Centrul Teritorial de Calcul Electronic" S.A. Piatra-Neamţ până la data de 1 ianuarie 2005, cu modificările şi completările aduse de: LEGEA nr. 163 din 10 aprilie 2002; ORDONANŢA nr. 36 din 30 ianuarie 2002 abrogată de art. 298 din LEGEA nr. 571 din 22 decembrie 2003; HOTĂRÂREA nr. 1.278 din 13 noiembrie 2002**); HOTĂRÂREA nr. 561 din 21 mai 2003**); HOTĂRÂREA nr. 44 din 22 ianuarie 2004; LEGEA nr. 174 din 17 mai 2004; HOTĂRÂREA nr. 783 din 19 mai 2004.**) NOTA C.T.C.E. S.A. Piatra-Neamţ:Prin abrogarea ORDONANŢEI nr. 36 din 30 ianuarie 2002, publicate în MONITORUL OFICIAL nr. 92 din 2 februarie 2002 de către art. 298 din LEGEA nr. 571 din 22 decembrie 2003, începând cu data de 1 ianuarie 2004, HOTĂRÂREA nr. 1.278 din 13 noiembrie 2002 şi HOTĂRÂREA nr. 561 din 21 mai 2003 devin caduce.Parlamentul României adopta prezenta lege. + Capitolul I Dispoziţii generale + Articolul 1Eliberarea certificatelor de orice fel, altele decât cele eliberate de instanţe, Ministerul Justiţiei, Parchetul de pe lângă Curtea Suprema de Justiţie şi de notarii publici, eliberarea sau preschimbarea actelor de identitate, eliberarea permiselor de vânătoare şi de pescuit, examinarea conducătorilor de autovehicule în vederea obţinerii permisului de conducere, înmatricularea autovehiculelor şi a remorcilor, precum şi alte servicii prestate de unele instituţii publice sunt supuse taxelor extrajudiciare de timbru. + Capitolul II Stabilirea şi aplicarea taxelor extrajudiciare de timbru + Articolul 2*)Taxele extrajudiciare de timbru, stabilite în sume fixe pe tipuri de servicii prestate, datorate bugetului de stat sau bugetelor locale, după caz, de către persoanele fizice sau juridice, precum şi de către alţi solicitanţi ai serviciilor supuse acestor taxe, sunt prevăzute în anexa care face parte integrantă din prezenta lege.------------*) NOTA C.T.C.E. S.A. Piatra-Neamţ:Conform literei a) a pct. 79.01. din Normele metodologice de aplicare a Ordonanţei Guvernului nr. 36/2002 privind impozitele şi taxele locale, aprobate prin HOTĂRÂREA nr. 1.278 din 13 noiembrie 2002, publicate în MONITORUL OFICIAL nr. 875 din 4 decembrie 2002, începând cu data de 1 ianuarie 2003 îşi încetează aplicabilitatea: a) orice prevederi prin care taxele instituite prin Legea nr. 146/1997, Ordonanţa Guvernului nr. 12/1998 şi Legea nr. 117/1999 se constituie venituri la bugetul de stat ori la alte bugete în afară bugetelor locale; + Articolul 3Taxele extrajudiciare de timbru se plătesc anticipat. + Articolul 4 (1) Taxele prevăzute la cap. I-IV din anexa constituie venituri la bugetul local, cu excepţia cazurilor în care, prin lege, se prevede altfel. (2) Taxele prevăzute la alin. (1) pot fi majorate cu până la 40% de către consiliul local în a cărui raza teritorială se afla sediul prestatorului de servicii. (3) Consiliile locale stabilesc majorarea prevăzută la alin. (2), în funcţie de necesităţile funcţionarii normale a serviciilor publice şi de îndeplinirea atribuţiilor ce revin autorităţilor administraţiei publice locale. (4) În cazul în care nivelul taxelor prevăzute la alin. (1) se modifica prin dispoziţii legale, majorarea de până la 40% se va aplica la noile niveluri. (5) Taxa prevăzută la cap. V din anexa constituie venit la bugetul de stat*).------------*) NOTA C.T.C.E. S.A. Piatra-Neamţ:Conform literei a) a pct. 79.01. din Normele metodologice de aplicare a Ordonanţei Guvernului nr. 36/2002 privind impozitele şi taxele locale, aprobate prin HOTĂRÂREA nr. 1.278 din 13 noiembrie 2002, publicate în MONITORUL OFICIAL nr. 875 din 4 decembrie 2002, începând cu data de 1 ianuarie 2003 îşi încetează aplicabilitatea: a) orice prevederi prin care taxele instituite prin Legea nr. 146/1997, Ordonanţa Guvernului nr. 12/1998 şi Legea nr. 117/1999 se constituie venituri la bugetul de stat ori la alte bugete în afară bugetelor locale; + Articolul 5 (1) Sunt scutite de taxe extrajudiciare de timbru: a) eliberarea certificatelor care atesta un fapt sau o situaţie decurgând din raporturi de muncă, eliberarea, în condiţiile legii a certificatelor destinate obţinerii unor drepturi cu caracter reparatoriu pentru persoanele persecutate din motive politice de dictatura instaurată cu începere de la 6 martie 1945, precum şi cele deportate în străinătate ori constituite în prizonieri, pentru veteranii de război şi pentru persoanele persecutate din motive etnice în perioada 6 septembrie 1940 - 6 martie 1945, eliberarea certificatelor destinate obţinerii unor drepturi privind asistenţa socială, asigurările sociale şi protecţia socială, unicatele certificatelor eliberate de instituţiile de învăţământ, certificatele eliberate pentru a servi în armata, şcoli, grădiniţe, creşe şi în alte asemenea instituţii;------------Litera a) a alin. (1) al art. 5 a fost modificată de articolul unic din LEGEA nr. 163 din 10 aprilie 2002, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 252 din 15 aprilie 2002. b) eliberarea certificatelor originale de stare civilă; c) atestarile în legătură cu primirea unor sume de bani; d) eliberarea certificatelor, adeverinţelor şi a oricăror alte înscrisuri medicale, cu excepţia celor folosite în justiţie; e) eliberarea certificatelor medico-legale prin care se atesta decesul; f) eliberarea certificatelor ca urmare a acţiunilor sanitar-veterinare obligatorii şi gratuite; g) înscrierea menţiunilor privind schimbarea domiciliului sau a reşedinţei în actele de identitate ale minorilor orfani, internati în case de copii; h) eliberarea unei noi cărţi de identitate, în cazul schimbării denumirii localităţilor şi/sau a străzilor; i) examinarea, în vederea obţinerii permisului de conducere auto, a următoarelor categorii de persoane:- persoanele cu handicap fizic, pentru obţinerea permisului de conducere valabil pentru autovehiculele din categoriile A, A1, B şi B1, adaptate infirmităţii lor;- membrii misiunilor diplomatice şi ai oficiilor consulare acreditaţi în România, pe bază de reciprocitate; j) înmatricularea:- autovehiculelor şi remorcilor aparţinând misiunilor diplomatice, oficiilor consulare şi membrilor acestora, precum şi altor organizaţii şi persoane cu statut diplomatic, care îşi desfăşoară activitatea în România, pe bază de reciprocitate;- autovehiculelor din categoriile A, A1, B şi B1, aparţinând persoanelor cu handicap fizic, adaptate infirmităţii lor; k) serviciile, cu excepţia celor prevăzute la cap. IV din anexa, prestate la cererea instituţiilor publice. (2) Scutirile de taxe de timbru prevăzute în legi speciale pentru serviciile menţionate în anexa la prezenta lege se confirma ca scutiri de taxe extrajudiciare de timbru. + Articolul 6 (1) Taxele extrajudiciare de timbru se plătesc în numerar, prin ordin de plată şi, cu excepţia taxei prevăzute la cap. V din anexa, prin aplicarea şi anularea timbrelor fiscale mobile, pentru taxele de până la 50.000 lei. (2) Taxele extrajudiciare de timbru vor putea fi încasate şi de instituţiile care primesc, întocmesc sau eliberează acte ori prestează servicii supuse acestor taxe, în condiţiile stabilite prin normele metodologice pentru aplicarea prezentei legi. + Articolul 7 (1) Sumele achitate cu titlu de taxe extrajudiciare de timbru se restituie sau se compensează, la cerere, în următoarele cazuri: a) atunci când taxa plătită nu era datorată; b) atunci când s-a plătit mai mult decât cuantumul legal; c) atunci când serviciul nu poate fi prestat. (2) Taxele extrajudiciare de timbru, plătite prin aplicarea şi anularea timbrelor fiscale mobile, nu se restituie. + Articolul 8 (1) Termenele de prescripţie a dreptului de a cere restituirea sau compensarea taxelor extrajudiciare de timbru, precum şi a dreptului de a cere executarea silită a creanţelor bugetare provenite din taxele extrajudiciare de timbru sunt cele prevăzute de legislaţia privind executarea creanţelor bugetare. (2) Termenul de prescripţie a dreptului de a cere plata taxei extrajudiciare de timbru este de 5 ani calculaţi de la data la care s-a constatat ca aceasta nu a fost achitată. + Articolul 9Prestatorii de servicii supuse taxelor extrajudiciare de timbru au următoarele obligaţii: a) sa nu primească sau sa nu elibereze acte ori sa presteze servicii fără ca taxa extrajudiciară de timbru, datorată potrivit dispoziţiilor legale, sa fi fost achitată; b) sa vireze, în termen de 10 zile de la data încasării, la bugetul de stat sau la bugetul local, după caz, sumele încasate cu titlu de taxe extrajudiciare de timbru*); c) sa păstreze documentele care atesta îndeplinirea obligaţiei privind timbrarea şi sa conducă evidentele necesare în vederea identificarii actelor, lucrărilor şi serviciilor eliberate sau prestate.------------*) NOTA C.T.C.E. S.A. Piatra-Neamţ:Conform literei a) a pct. 79.01. din Normele metodologice de aplicare a Ordonanţei Guvernului nr. 36/2002 privind impozitele şi taxele locale, aprobate prin HOTĂRÂREA nr. 1.278 din 13 noiembrie 2002, publicate în MONITORUL OFICIAL nr. 875 din 4 decembrie 2002, începând cu data de 1 ianuarie 2003 îşi încetează aplicabilitatea: a) orice prevederi prin care taxele instituite prin Legea nr. 146/1997, Ordonanţa Guvernului nr. 12/1998 şi Legea nr. 117/1999 se constituie venituri la bugetul de stat ori la alte bugete în afară bugetelor locale; + Capitolul III Sancţiuni + Articolul 10Încălcarea dispoziţiilor prevăzute la art. 9 atrage răspunderea administrativ-disciplinară a persoanelor vinovate. + Articolul 11Controlul asupra respectării prevederilor prezentei legi se face de către: a) organele de specialitate ale consiliilor locale, pentru taxele extrajudiciare de timbru care constituie venituri la bugetul local.Până la organizarea de către consiliile locale a organelor de specialitate, atribuţiile ce le revin privind controlul asupra respectării prevederilor prezentei legi se vor efectua în cursul anului 1999 de către organele fiscale teritoriale ale Ministerului Finanţelor; b) organele de specialitate ale Ministerului Finanţelor, pentru taxele extrajudiciare de timbru care constituie venituri la bugetul de stat*).------------*) NOTA C.T.C.E. S.A. Piatra-Neamţ:Conform literei a) a pct. 79.01. din Normele metodologice de aplicare a Ordonanţei Guvernului nr. 36/2002 privind impozitele şi taxele locale, aprobate prin HOTĂRÂREA nr. 1.278 din 13 noiembrie 2002, publicate în MONITORUL OFICIAL nr. 875 din 4 decembrie 2002, începând cu data de 1 ianuarie 2003 îşi încetează aplicabilitatea: a) orice prevederi prin care taxele instituite prin Legea nr. 146/1997, Ordonanţa Guvernului nr. 12/1998 şi Legea nr. 117/1999 se constituie venituri la bugetul de stat ori la alte bugete în afară bugetelor locale; + Articolul 12Împotriva măsurilor dispuse prin procesele-verbale de control sau prin alte acte ale organelor cu atribuţii de control se pot exercita căile de atac prevăzute de procedura de soluţionare a obiectiunilor, contestaţiilor şi plangerilor la actele de control sau de impunere ale organelor consiliului local sau ale Ministerului Finanţelor, după caz. + Capitolul IV Dispoziţii finale + Articolul 13Taxele extrajudiciare de timbru, prevăzute de prezenta lege, se actualizează periodic, în funcţie de rata inflaţiei, prin: a) hotărâre a consiliilor locale, în condiţiile stabilite prin legea privind impozitele şi taxele locale, pentru taxele extrajudiciare de timbru care constituie venituri la bugetele locale; b) hotărâre a Guvernului, pentru taxele extrajudiciare de timbru care constituie venit la bugetul de stat*).------------*) NOTA C.T.C.E. S.A. Piatra-Neamţ:Conform literei a) a pct. 79.01. din Normele metodologice de aplicare a Ordonanţei Guvernului nr. 36/2002 privind impozitele şi taxele locale, aprobate prin HOTĂRÂREA nr. 1.278 din 13 noiembrie 2002, publicate în MONITORUL OFICIAL nr. 875 din 4 decembrie 2002, începând cu data de 1 ianuarie 2003 îşi încetează aplicabilitatea: a) orice prevederi prin care taxele instituite prin Legea nr. 146/1997, Ordonanţa Guvernului nr. 12/1998 şi Legea nr. 117/1999 se constituie venituri la bugetul de stat ori la alte bugete în afară bugetelor locale; + Articolul 14Prezenta lege intră în vigoare la 90 de zile de la publicarea ei în Monitorul Oficial al României, Partea I. + Articolul 15Pentru aplicarea legii Ministerul Finanţelor, cu avizul Departamentului pentru Administraţie Publică Locală şi al Ministerului de Interne, va elabora norme metodologice în termen de 90 de zile de la publicarea acesteia în Monitorul Oficial al României. + Articolul 16Pe data intrării în vigoare a prezentei legi se abroga:- art. 1 lit. b) şi d)-i), art. 2, art. 3 lit. m)-p), art. 5, precum şi art. 4, art. 6 alin. 1, 4 şi 5, art. 9, art. 9^1, art. 10-13, art. 14 alin. 2, însă numai în ceea ce priveşte taxele extrajudiciare de timbru, din Decretul nr. 199/1955 privind taxele de timbru, publicat în Buletinul Oficial nr. 14 din 5 iunie 1955, cu modificările ulterioare;- pct. III (inclusiv notele nr. 1 şi 2), VI, VII, X şi XIX din anexa nr. 2 la Ordonanţa Guvernului nr. 10/1993 privind actualizarea, în funcţie de rata inflaţiei, a unor taxe stabilite în sume fixe pentru serviciile prestate în favoarea unor persoane fizice şi juridice, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 201 din 23 august 1993 şi aprobată prin Legea nr. 102/1994;- orice alte dispoziţii contrare.Această lege a fost adoptată de Senat în şedinţa din 24 mai 1999, cu respectarea prevederilor art. 74 alin. (2) din Constituţia României.p. PREŞEDINTELE SENATULUI,DORU IOAN TARACILAAceastă lege a fost adoptată de Camera Deputaţilor în şedinţa din 1 iunie 1999, cu respectarea prevederilor art. 74 alin. (2) din Constituţia României.p. PREŞEDINTELE CAMEREI DEPUTAŢILOR,PAULA IVANESCU + AnexăLISTAcuprinzând taxele extrajudiciare de timbru ┌───────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────┐ │ ANEXA - LISTA CUPRINZÂND TAXELE EXTRAJUDICIARE DE TIMBRU │ ├───────────────────────────────┬─────────────────────────┬─────────────────────────┤ │ │ NIVELURILE AJUSTATE │ NIVELURILE AJUSTATE │ │ Extras din norma juridică │ PENTRU ANUL 2004 │ PENTRU ANUL 2005 │ │ │ - lei - │ - lei - │ ├───────────────────────────────┼─────────────────────────┼─────────────────────────┤ │ │ - lei - │ - lei - │ ├───────────────────────────────┼─────────────────────────┼─────────────────────────┤ │ CAP. I. Taxe pentru eliberarea│ x │ x │ │ certificatelor de ori-│ │ │ │ ce fel, altele decât │ │ │ │ cele eliberate de în- │ │ │ │ stante, Ministerul │ │ │ │ Justiţiei, Parchetul │ │ │ │ de pe lângă Curtea Su-│ │ │ │ premă de Justiţie şi │ │ │ │ de notarii publici, │ │ │ │ precum şi pentru alte │ │ │ │ servicii prestate de │ │ │ │ unele instituţii pu- │ │ │ │ blice │ │ │ ├───────────────────────────────┼─────────────────────────┼─────────────────────────┤ │ 1. Eliberarea de către orga- │ │ │ │ nele administraţiei publice │ │ │ │ centrale şi locale, de alte │ │ │ │ autorităţi publice, precum şi │ 2.000 │ 3.000 │ │ de instituţii de stat, care, │ │ │ │ în exercitarea atribuţiilor │ │ │ │ lor, sunt în drept sa certifi-│ │ │ │ ce anumite situaţii de fapt, a│ │ │ │ certificatelor, adeverinţelor │ │ │ │ şi a oricăror alte înscrisuri │ │ │ │ prin care se atesta un fapt │ │ │ │ sau o situaţie, cu excepţia │ │ │ │ acelor acte pentru care se │ │ │ │ plăteşte o alta taxa extra- │ │ │ │ judiciară de timbru mai mare │ │ │ ├───────────────────────────────┼─────────────────────────┼─────────────────────────┤ │ 2. Eliberarea certificatelor │ x │ x │ │ de proprietate asupra animale-│ │ │ │ lor, pe cap de animal: │ │ │ ├───────────────────────────────┼─────────────────────────┼─────────────────────────┤ │ - pentru animale sub 2 ani │ 2.000 │ 3.000 │ ├───────────────────────────────┼─────────────────────────┼─────────────────────────┤ │ - pentru animale peste 2 ani │ 6.000 │ 7.000 │ ├───────────────────────────────┼─────────────────────────┼─────────────────────────┤ │ 3. Certificarea (transcrierea)│ x │ x │ │ transmisiunii proprietăţii │ │ │ │ asupra animalelor, pe cap de │ │ │ │ animal, în bilete de proprie- │ │ │ │ tate │ │ │ ├───────────────────────────────┼─────────────────────────┼─────────────────────────┤ │ - pentru animale sub 2 ani │ 10.000 │ 11.000 │ ├───────────────────────────────┼─────────────────────────┼─────────────────────────┤ │ - pentru animale peste 2 ani │ 28.000 │ 30.000 │ ├───────────────────────────────┼─────────────────────────┼─────────────────────────┤ │ 4. Eliberarea certificatelor │ 35.000 │ 38.000 │ │ de înregistrare fiscală │ │ │ ├───────────────────────────────┼─────────────────────────┼─────────────────────────┤ │ 5. Eliberarea, la cerere, a │ 10.000 │ 11.000 │ │ certificatelor medico-legale │ │ │ │ şi a altor certificate medica-│ │ │ │ le folosite în justiţie │ │ │ ├───────────────────────────────┼─────────────────────────┼─────────────────────────┤ │ 6. Eliberarea, la cerere, a │ 7.000 │ 8.000 │ │ certificatelor de cazier judi-│ │ │ │ ciar │ │ │ ├───────────────────────────────┼─────────────────────────┼─────────────────────────┤ │ 7. Înregistrarea, la cerere, │ 93.000 │ 100.000 │ │ în actele de stare civilă a │ │ │ │ schimbării numelui şi a │ │ │ │ sexului │ │ │ ├───────────────────────────────┼─────────────────────────┼─────────────────────────┤ │ 8. Înregistrarea, la cerere, │ 6.000 │ 7.000 │ │ în actele de stare civilă a │ │ │ │ desfacerii căsătoriei │ │ │ ├───────────────────────────────┼─────────────────────────┼─────────────────────────┤ │ 9. Transcrierea, la cerere, │ 6.000 │ 7.000 │ │ în registrele de stare civilă │ │ │ │ române, a actelor de stare │ │ │ │ civilă întocmite de autorita- │ │ │ │ tile străine │ │ │ ├───────────────────────────────┼─────────────────────────┼─────────────────────────┤ │ 10. Reconstituirea şi intoc- │ 6.000 │ 7.000 │ │ mirea ulterioară, la cerere,a │ │ │ │ actelor de stare civilă │ │ │ ├───────────────────────────────┼─────────────────────────┼─────────────────────────┤ │ 11. Eliberarea altor certifi- │ 6.000 │ 7.000 │ │ câte de stare civilă în locul │ │ │ │ celor pierdute, sustrase, dis-│ │ │ │ truse sau deteriorate │ │ │ ├───────────────────────────────┼─────────────────────────┼─────────────────────────┤ │CAP. II. Taxe pentru eliberarea│ x │ x │ │ sau preschimbarea ac- │ │ │ │ telor de identitate şi│ │ │ │ înscrierea menţiunilor│ │ │ │ în acestea, precum şi │ │ │ │ pentru eliberarea per-│ │ │ │ miselor de vânătoare │ │ │ │ şi de pescuit │ │ │ ├───────────────────────────────┼─────────────────────────┼─────────────────────────┤ │ 1. Acte de identitate: │ x │ x │ ├───────────────────────────────┼─────────────────────────┼─────────────────────────┤ │ a) eliberarea sau preschim- │ 2.000 │ 3.000 │ │barea cărţilor de identitate │ │ │ │(inclusiv a celor provizorii) │ │ │ │şi a buletinelor de identitate │ │ │ │pentru cetăţenii români, eli- │ │ │ │berarea carnetelor de identi- │ │ │ │tate, precum şi eliberarea sau │ │ │ │prelungirea valabilităţii le- │ │ │ │gitimatiilor provizorii pentru │ │ │ │cetăţenii străini şi persoanele│ │ │ │fără cetăţenie │ │ │ ├───────────────────────────────┼─────────────────────────┼─────────────────────────┤ │ b) înscrierea menţiunilor │ 2.000 │ 3.000 │ │privind schimbarea domiciliului│ │ │ │sau a reşedinţei │ │ │ ├───────────────────────────────┼─────────────────────────┼─────────────────────────┤ │ c) viza anuală a carnetelor de│ 35.000 │ 38.000 │ │identitate ale cetăţenilor │ │ │ │străini şi ale persoanelor fără│ │ │ │cetăţenie │ │ │ ├───────────────────────────────┼─────────────────────────┼─────────────────────────┤ │ d) eliberarea unor noi cărţi, │ 38.000 │ 41.000 │ │buletine, carnete de identitate│ │ │ │şi legitimatii provizorii în │ │ │ │locul celor pierdute, furate │ │ │ │sau deteriorate │ │ │ ├───────────────────────────────┼─────────────────────────┼─────────────────────────┤ │ 2. Înregistrarea cererilor │ 2.000 │ 3.000 │ │ persoanelor fizice şi juridice│ │ │ │ privind furnizarea unor date │ │ │ │ din Registrul permanent de │ │ │ │ evidenta a populaţiei │ │ │ ├───────────────────────────────┼─────────────────────────┼─────────────────────────┤ │ 3. Eliberarea sau viza anuală │ 14.000 │ 15.000 │ │ a permiselor de vânătoare │ │ │ ├───────────────────────────────┼─────────────────────────┼─────────────────────────┤ │ 4. Eliberarea sau viza anuală │ 7.000 │ 8.000 │ │ a permiselor de pescuit │ │ │ ├───────────────────────────────┼─────────────────────────┼─────────────────────────┤ │CAP.III. Taxe pentru examinarea│ x │ x │ │ conducătorilor de au- │ │ │ │ tovehicule în vederea │ │ │ │ obţinerii permiselor │ │ │ │ de conducere │ │ │ ├───────────────────────────────┼─────────────────────────┼─────────────────────────┤ │ 1. Taxe pentru examinarea │ x │ x │ │ candidaţilor care au absolvit │ │ │ │ o şcoala de conducători de au-│ │ │ │ tovehicule │ │ │ ├───────────────────────────────┼─────────────────────────┼─────────────────────────┤ │ a) obţinerea permisului de │ 22.000 │ 24.000 │ │conducere valabil pentru auto- │ │ │ │vehicule din subcategoria A1 │ │ │ ├───────────────────────────────┼─────────────────────────┼─────────────────────────┤ │ b) obţinerea permisului de │ 35.000 │ 38.000 │ │conducere valabil pentru auto- │ │ │ │vehicule din categoria A │ │ │ ├───────────────────────────────┼─────────────────────────┼─────────────────────────┤ │ c) obţinerea permisului de │ 44.000 │ 47.000 │ │conducere valabil pentru auto- │ │ │ │vehicule aparţinând uneia din │ │ │ │categoriile sau subcategoriile│ │ │ │B, B1, B+E │ │ │ ├───────────────────────────────┼─────────────────────────┼─────────────────────────┤ │ d) obţinerea permisului de │ 86.000 │ 92.000 │ │conducere valabil pentru auto- │ │ │ │vehicule aparţinând uneia din │ │ │ │categoriile sau subcategoriile│ │ │ │C1, D1, Tr │ │ │ ├───────────────────────────────┼─────────────────────────┼─────────────────────────┤ │ e) obţinerea permisului de │ 108.000 │ 116.000 │ │conducere valabil pentru auto- │ │ │ │vehicule aparţinând uneia din │ │ │ │categoriile sau subcategoriile│ │ │ │C1+E, D1+E, C, D, Tb, Tv │ │ │ ├───────────────────────────────┼─────────────────────────┼─────────────────────────┤ │ f) obţinerea permisului de │ 131.000 │ 141.000 │ │conducere valabil pentru auto- │ │ │ │vehicule din categoriile C+E, │ │ │ │D+E │ │ │ ├───────────────────────────────┼─────────────────────────┼─────────────────────────┤ │ 2. Taxe pentru examinarea │ de 5 ori taxele preva- │ de 5 ori taxele preva- │ │ persoanelor care nu au absol- │ zute la pct. 1 corespun-│ zute la pct. 1 corespun-│ │ vit o şcoala de conducători de│zator fiecărei categorii │zator fiecărei categorii │ │ autovehicule, cu excepţia ce- │şi subcategorii de auto- │şi subcategorii de auto- │ │ lor prevăzute la pct. 3 │ vehicule │ vehicule │ ├───────────────────────────────┼─────────────────────────┼─────────────────────────┤ │ 3. Taxe pentru examinarea │ │ │ │ persoanelor cărora le-a fost │ dublul taxelor │ dublul taxelor │ │ anulat permisul de conducere │ prevăzute la pct. 1 │ prevăzute la art. 1 │ │ pentru categoriile cuprinse în│ │ │ │ permisul anulat │ │ │ ├───────────────────────────────┼─────────────────────────┼─────────────────────────┤ │ 4. Taxe pentru examinarea │ │ │ │ persoanelor care au fost res- │ de 3 ori taxele preva- │ de 3 ori taxele preva- │ │ pinse de trei ori la examenul │ zute la pct. 1 ori, │ zute la pct. 1 ori, │ │ pentru obţinerea aceleiaşi ca-│ după caz, la pct. 2 │ după caz, la pct. 2 │ │ tegorii a permisului de con- │ sau 3 │ sau 3 │ │ ducere │ │ │ ├───────────────────────────────┼─────────────────────────┼─────────────────────────┤ │ CAP.IV. Taxe de înmatriculare │ x │ x │ │ a autovehiculelor şi │ │ │ │ remorcilor, autorizare│ │ │ │ provizorie de circula-│ │ │ │ tie şi autorizare de │ │ │ │ circulaţie pentru │ │ │ │ probe │ │ │ ├───────────────────────────────┼─────────────────────────┼─────────────────────────┤ │ 1. Taxe de înmatriculare │ │ │ │ permanenta sau temporară a │ x │ x │ │ autovehiculelor şi remorcilor │ │ │ ├───────────────────────────────┼─────────────────────────┼─────────────────────────┤ │ a) autovehicule şi remorci │ │ │ │cu masa totală maxima autori- │ 230.000 │ 247.000 │ │zata de până la 750 kg inclusiv│ │ │ ├───────────────────────────────┼─────────────────────────┼─────────────────────────┤ │ b) autovehicule şi remorci │ │ │ │cu masa totală maxima autori- │ 456.000 │ 488.000 │ │zata de până la 750 kg inclusiv│ │ │ │şi 3.500 kg inclusiv │ │ │ ├───────────────────────────────┼─────────────────────────┼─────────────────────────┤ │ c) autovehicule şi remorci │ │ │ │cu masa totală maxima autori- │ 910.000 │ 978.000 │ │zata mai mare de 3.500 kg │ │ │ ├───────────────────────────────┼─────────────────────────┼─────────────────────────┤ │ 2. Taxe de autorizare provi- │ │ │ │ zorie a circulaţiei autovehi- │ 65.000 │ 70.000 │ │ culelor şi remorcilor neinma- │ │ │ │ triculate permanent sau tem- │ │ │ │ porar │ │ │ ├───────────────────────────────┼─────────────────────────┼─────────────────────────┤ │ 3. Taxe de autorizare a cir- │ │ │ │ culatiei pentru probe a auto- │ 2.609.000 │ 2.792.000 │ │ vehiculelor şi remorcilor │ │ │ ├───────────────────────────────┼─────────────────────────┼─────────────────────────┤ │ CAP. V. Taxe pentru eliberarea│ │ │ │ titlurilor de propri- │ │ │ │ etate asupra terenu- │ 93.000 lei/hectar │ 100.000 lei/hectar │ │ rilor dobândite în │ sau fracţiune de hectar │ sau fracţiune de hectar │ │ baza Legii fondului │ │ │ │ funciar nr. 18/1991, │ │ │ │ republicată, cu modi- │ │ │ │ ficarile şi completa- │ │ │ │ rile ulterioare │ │ │ └───────────────────────────────┴─────────────────────────┴─────────────────────────┘-------------Anexa a fost modificată de pct. IV din anexa la HOTĂRÂREA nr. 783 din 19 mai 2004, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 482 din 28 mai 2004.-------------NOTA C.T.C.E. S.A. Piatra-Neamţ:*) Conform literei d) a alin. (1) al art. 75 din ORDONANŢA nr. 36 din 30 ianuarie 2002, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 92 din 2 februarie 2002, constituie integral venituri proprii ale bugetelor locale următoarele resurse băneşti taxa pentru eliberarea titlurilor de proprietate asupra terenurilor dobândite în baza Legii fondului funciar nr. 18/1991, republicată, cu modificările şi completările ulterioare, prevăzută la cap. V din anexa la Legea nr. 117/1999 privind taxele extrajudiciare de timbru.**) Pct. 74.18.-74.22. din Normele metodologice de aplicare a Ordonanţei Guvernului nr. 36/2002 privind impozitele şi taxele locale, aprobate prin HOTĂRÂREA nr. 1.278 din 13 noiembrie 2002, publicate în MONITORUL OFICIAL nr. 875 din 4 decembrie 2002 prevăd:"74.18. Taxele instituite prin Legea nr. 117/1999 privind taxele extrajudiciare de timbru, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 321 din 6 iulie 1999, cu modificările ulterioare, denumita în continuare Legea nr. 117/1999, constituie venituri ale bugetelor locale.74.19. Procedurile specifice preluării la bugetele locale a resurselor financiare cuprind actele şi formele pe care le au de îndeplinit instituţiile publice care prestează servicii supuse taxelor extrajudiciare de timbru şi sunt detaliate la pct. 74.20-74.24 din prezentele norme metodologice.74.20. Taxele extrajudiciare de timbru prevăzute la cap. I, II şi III din anexa la Legea nr. 117/1999 se fac venit la bugetul local al comunei, oraşului, municipiului (cu excepţia municipiului Bucureşti) sau sectoarelor municipiului Bucureşti, după caz, în funcţie de sediul prestatorului de servicii.74.21. Taxele extrajudiciare de timbru prevăzute la cap. IV din anexa la Legea nr. 117/1999 se fac venit la bugetul local al comunei, oraşului, municipiului (cu excepţia municipiului Bucureşti) sau sectoarelor municipiului Bucureşti, după caz, în funcţie de domiciliul persoanei fizice sau de sediul persoanei juridice beneficiare a serviciului prestat, după caz.74.22. Taxele extrajudiciare de timbru prevăzute la cap. V din anexa la Legea nr. 117/1999 se fac venit la bugetul local al comunei, oraşului, municipiului (cu excepţia municipiului Bucureşti) sau sectoarelor municipiului Bucureşti, după caz, în funcţie de sediul comisiei locale de aplicare a legilor fondului funciar care a iniţiat procedura eliberării titlurilor de proprietate pentru care se plăteşte taxa respectiva."***) Pct. 279-282 din Normele metodologice de aplicare a Legii nr. 571/2003 privind Codul fiscal, aprobate prin HOTĂRÂREA nr. 44 din 22 ianuarie 2004, publicate în MONITORUL OFICIAL nr. 112 din 6 februarie 2004 prevăd:"279. Taxele instituite prin Legea nr. 117/1999 privind taxele extrajudiciare de timbru, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 321 din 6 iulie 1999, cu modificările ulterioare, denumita în continuare Legea nr. 117/1999, constituie venituri ale bugetelor locale.280. Taxele extrajudiciare de timbru prevăzute la cap. I, II şi III din anexa la Legea nr. 117/1999 se fac venit la bugetul local al comunei, oraşului, municipiului (cu excepţia municipiului Bucureşti) sau sectorului municipiului Bucureşti, după caz, în funcţie de sediul prestatorului de servicii.281. Taxele extrajudiciare de timbru prevăzute la cap. IV din anexa la Legea nr. 117/1999 se fac venit la bugetul local al comunei, oraşului, municipiului (cu excepţia municipiului Bucureşti) sau sectorului municipiului Bucureşti, după caz, în funcţie de domiciliul persoanei fizice sau de sediul persoanei juridice beneficiare a serviciului prestat, după caz.282. Taxele extrajudiciare de timbru prevăzute la cap. V din anexa la Legea nr. 117/1999 se fac venit la bugetul local al comunei, oraşului, municipiului (cu excepţia municipiului Bucureşti) sau sectorului municipiului Bucureşti, după caz, în funcţie de sediul comisiei locale de aplicare a legilor fondului funciar care a iniţiat procedura eliberării titlurilor de proprietate pentru care se plăteşte taxa respectiva."-------------
EMITENT |