NORME PROPRII din 22 iunie 2004de aplicare a Contractului-cadru privind condiţiile acordării asistenţei medicale în cadrul sistemului de asigurări sociale de sănătate, adaptate la specificul organizării asistenţei medicale în reţeaua sanitară a ministerelor şi instituţiilor din domeniul apărării, ordinii publice, siguranţei naţionale şi autorităţii judecătoreşti, aplicabile în relaţiile contractuale dintre Casa Asigurărilor de Sănătate a Apărării, Ordinii Publice, Siguranţei Naţionale şi Autorităţii Judecătoreşti şi furnizorii de servicii medicale şi farmaceutice care aparţin acestei reţele
EMITENT
  • MINISTERUL SĂNĂTĂŢII
  • MINISTERUL ADMINISTRAŢIEI ŞI INTERNELOR
  • SERVICIUL ROMÂN DE INFORMAŢII
  • SERVICIUL DE INFORMAŢII EXTERNE
  • MINISTERUL APĂRĂRII NAŢIONALE
  • MINISTERUL JUSTIŢIEI
  • SERVICIUL DE TELECOMUNICAŢII SPECIALE
  • SERVICIUL DE PROTECŢIE ŞI PAZĂ
  • Publicat în  MONITORUL OFICIAL nr. 684 din 29 iulie 2004



     +  Capitolul I Dispoziţii generale  +  Articolul 1 (1) Prezentele norme stabilesc reguli de aplicare a Contractului-cadru privind condiţiile acordării asistenţei medicale în cadrul sistemului de asigurări sociale de sănătate, aprobat prin Hotărârea Guvernului nr. 1.485/2003, denumit în continuare Contract-cadru, adaptate la specificul organizării asistenţei medicale în reţelele sanitare proprii din domeniul apărării, ordinii publice, siguranţei naţionale şi autorităţii judecătoreşti. (2) Prevederile prezentelor norme, în măsura în care nu dispun altfel, se completează cu dispoziţiile Normelor metodologice de aplicare a Contractului-cadru privind condiţiile acordării asistenţei medicale în cadrul sistemului de asigurări sociale de sănătate, aprobate prin Ordinul ministrului sănătăţii şi al preşedintelui Casei Naţionale de Asigurări de Sănătate nr. 1.220/890/2003, cu modificările ulterioare. (3) Prezentele norme sunt aplicabile pe toată durata de valabilitate a Hotărârii Guvernului nr. 1.485/2003.  +  Articolul 2Furnizorii de servicii medicale din reţelele sanitare aparţinând sistemului apărării, ordinii publice, siguranţei naţionale şi autorităţii judecătoreşti sunt cei prevăzuţi la art. 5 din Ordonanţa Guvernului nr. 56/1998 privind înfiinţarea, organizarea şi funcţionarea Casei Asigurărilor de Sănătate a Apărării, Ordinii Publice, Siguranţei Naţionale şi Autorităţii Judecătoreşti, aprobată cu modificări şi completări prin Legea nr. 458/2001.  +  Articolul 3Atribuţiile ce revin, potrivit normelor legale în vigoare, direcţiilor de sănătate publică judeţene şi a municipiului Bucureşti în domeniul asistenţei medicale în sistemul asigurărilor sociale de sănătate sunt exercitate de către direcţiile medicale sau de alte structuri similare ale ministerelor şi instituţiilor din domeniul apărării, ordinii publice, siguranţei naţionale şi autorităţii judecătoreşti în cadrul reţelelor sanitare proprii.  +  Articolul 4 (1) În vederea încheierii contractului, furnizorii de servicii medicale din reţeaua apărării, ordinii publice, siguranţei naţionale şi autorităţii judecătoreşti vor prezenta documentele prevăzute în Contractul-cadru. Certificatului de înregistrare în registrul unic al cabinetelor medicale îi este asimilat actul de înfiinţare a furnizorilor de servicii medicale. (2) La încheierea contractului de furnizare de servicii farmaceutice, furnizorii din reţeaua apărării, ordinii publice, siguranţei naţionale şi autorităţii judecătoreşti vor prezenta documentele prevăzute în cap. VII din Contractul-cadru referitor la acordarea medicamentelor cu şi fără contribuţie personală în tratamentul ambulatoriu, cu excepţia certificatului de înmatriculare la registrul comerţului. (3) Prin act de înfiinţare a furnizorului se înţelege inclusiv ordinele legale de înfiinţare emise de ministerele şi instituţiile din sistemul apărării, ordinii publice, siguranţei naţionale şi autorităţii judecătoreşti.  +  Articolul 5 (1) Toate documentele care stau la baza încheierii contractelor şi decontării serviciilor medicale şi farmaceutice şi care conţin informaţii clasificate potrivit legii, datorită specificului instituţiei respective, se certifică prin semnătura reprezentanţilor legali ai furnizorilor, care vor răspunde de exactitatea şi realitatea datelor transmise şi/sau raportate. (2) Documentele prevăzute la alin. (1) se prezintă spre verificare de către reprezentanţii legali ai furnizorilor, la sediul acestora, numai persoanelor nominalizate, potrivit specialităţilor şi competenţelor, de către Casa Asigurărilor de Sănătate a Apărării, Ordinii Publice, Siguranţei Naţionale şi Autorităţii Judecătoreşti, agreate de instituţie. Fac excepţie de la activitatea de agreare auditorii publici interni ai Casei Asigurărilor de Sănătate a Apărării, Ordinii Publice, Siguranţei Naţionale şi Autorităţii Judecătoreşti pe timpul misiunii. (3) Persoanele cu drept de control aparţinând Casei Asigurărilor de Sănătate a Apărării, Ordinii Publice, Siguranţei Naţionale şi Autorităţii Judecătoreşti, prevăzute la alin. (2), vor avea acces la informaţiile clasificate potrivit legii, în condiţiile şi prin respectarea procedurilor prevăzute de lege. (4) Aceste documente sunt acte justificative care susţin plăţile efectuate, se arhivează şi se păstrează la sediul furnizorului pe toată durata prevăzută de Legea contabilităţii nr. 82/1991, republicată.  +  Articolul 6 (1) Asiguraţii care plătesc contribuţia pentru asigurările sociale de sănătate, indiferent de casa unde aceştia sunt asiguraţi, precum şi cei din categoriile de persoane prevăzute la art. 6 din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 150/2002 privind organizarea şi funcţionarea sistemului de asigurări sociale de sănătate, cu modificările ulterioare, care solicită servicii medicale furnizate în sistemul apărării, ordinii publice, siguranţei naţionale şi autorităţii judecătoreşti, vor face dovada calităţii lor potrivit prevederilor art. 5 din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 150/2002, cu modificările ulterioare. (2) Pentru asiguraţii care, potrivit legii, au regim de confidenţialitate, precum şi pentru persoanele private de libertate, evidenţa acestora la Casa Asigurărilor de Sănătate a Apărării, Ordinii Publice, Siguranţei Naţionale şi Autorităţii Judecătoreşti se ţine numeric. Dovada calităţii de asigurat pentru aceste categorii de persoane se face pe baza adeverinţelor eliberate de către instituţiile care le au în evidenţă. (3) Pentru categoriile de asiguraţi care execută o pedeapsă privativă de libertate (arestaţi, reţinuţi şi condamnaţi), în scopul evitării dublei plăţi, instituţiile în evidenţa cărora se află acestea vor informa casele judeţene de asigurări de sănătate şi a municipiului Bucureşti, în raza cărora aveau domiciliul aceste persoane, precum şi Casa Asigurărilor de Sănătate a Ministerului Transporturilor, Construcţiilor şi Turismului despre starea de fapt a acestora.  +  Capitolul II Asistenţa medicală primară  +  Secţiunea I Servicii medicale curative  +  Articolul 7 (1) Serviciile medicale se acordă în cabinetul medicului de familie, în cadrul programului de lucru stabilit, iar în afara acestui program, în centre de permanenţă stabilite şi organizate, potrivit legii, de direcţiile medicale sau de structurile similare acestora din ministerele şi instituţiile cu reţele sanitare proprii din sistemul apărării, ordinii publice, siguranţei naţionale şi autorităţii judecătoreşti, cu avizul Casei Asigurărilor de Sănătate a Apărării, Ordinii Publice, Siguranţei Naţionale şi Autorităţii Judecătoreşti şi în limita fondurilor alocate. (2) Avizul Casei Asigurărilor de Sănătate a Apărării, Ordinii Publice, Siguranţei Naţionale şi Autorităţii Judecătoreşti poate fi retras, cu acordul direcţiilor medicale (similare), după o prealabilă înştiinţare a acestora, dacă din raportările furnizorilor rezultă că adresabilitatea la centrul de permanenţă, într-un trimestru, este nesemnificativă. (3) Acolo unde nu se pot organiza centre de permanenţă, medicii din sistemul apărării, ordinii publice, siguranţei naţionale şi autorităţii judecătoreşti pot acorda consultaţii şi în afara orelor de program, conform prevederilor legale în vigoare.  +  Secţiunea a II-a Modalităţi de contractare  +  Articolul 8Pentru cabinetele medicale de unitate/infirmerii, contractul de furnizare de servicii medicale în asistenţa medicală primară se încheie între spitalul militar, spitalul penitenciar sau alte unităţi sanitare care coordonează activităţile medicale din aceste cabinete şi Casa Asigurărilor de Sănătate a Apărării, Ordinii Publice, Siguranţei Naţionale şi Autorităţii Judecătoreşti, conform reglementărilor specifice.  +  Articolul 9Pentru cabinetele medicale aflate în structura centrelor medicale judeţene şi ale municipiului Bucureşti, contractul de furnizare de servicii medicale în asistenţa medicală primară se încheie de reprezentantul legal al centrului medical şi Casa Asigurărilor de Sănătate a Apărării, Ordinii Publice, Siguranţei Naţionale şi Autorităţii Judecătoreşti.  +  Articolul 10Contractul de furnizare de servicii medicale în asistenţa medicală primară pentru cabinetele medicale aflate în structura/coordonarea centrelor medicale de diagnostic şi tratament sau a altor unităţi sanitare similare se încheie de reprezentantul legal al acestora şi Casa Asigurărilor de Sănătate a Apărării, Ordinii Publice, Siguranţei Naţionale şi Autorităţii Judecătoreşti.  +  Articolul 11Contractul de furnizare de servicii medicale în asistenţa medicală primară pentru cabinetele medicale aflate în structura spitalelor din reţelele sanitare aparţinând ministerelor şi instituţiilor din domeniul apărării, ordinii publice, siguranţei naţionale şi autorităţii judecătoreşti se încheie de reprezentantul legal al acestor spitale şi Casa Asigurărilor de Sănătate a Apărării, Ordinii Publice, Siguranţei Naţionale şi Autorităţii Judecătoreşti.  +  Articolul 12 (1) Listele ce cuprind asiguraţii Casei Asigurărilor de Sănătate a Apărării, Ordinii Publice, Siguranţei Naţionale şi Autorităţii Judecătoreşti, pe baza cărora se încheie contractele de furnizare de servicii medicale în asistenţa medicală primară, se întocmesc cu respectarea specificului ministerelor şi instituţiilor din domeniul apărării, ordinii publice, siguranţei naţionale şi autorităţii judecătoreşti. (2) Pentru cabinetele medicale de unitate/infirmerii se vor întocmi liste nominale cu militari în termen, elevi şi studenţi militari, care se certifică de către comandantul unităţii şi de către reprezentantul legal al unităţii sanitare în coordonarea căreia se află cabinetul medical. (3) Medicii din cabinetele medicale de unitate/infirmerii pot înscrie pe listele nominale cadre active, funcţionari publici cu regim special, salariaţi civili, membri de familie ai acestora, precum şi pensionari militari, care au optat pentru medicii de familie respectivi. (4) Medicul din cabinetul medical de unitate/infirmerie are obligaţia să anunţe în scris, în termen de 15 zile, casa de asigurări de sănătate judeţeană, a municipiului Bucureşti sau a Ministerului Transporturilor, Construcţiilor şi Turismului, după caz, în a cărei rază de competenţă îşi are domiciliul asiguratul, includerea acestuia pe lista sa.  +  Articolul 13Listele nominale cuprinzând asiguraţii Casei Asigurărilor de Sănătate a Apărării, Ordinii Publice, Siguranţei Naţionale şi Autorităţii Judecătoreşti, precum şi formularele de raportare vor fi întocmite conform modelelor comunicate de Casa Asigurărilor de Sănătate a Apărării, Ordinii Publice, Siguranţei Naţionale şi Autorităţii Judecătoreşti atât pe hârtie, cât şi pe suport magnetic.  +  Secţiunea a III-a Modalităţi de plată  +  Articolul 14Pentru cabinetele medicale în care se acordă asistenţă medicală persoanelor private de libertate, decontarea activităţii de asistenţă medicală primară se face pe baza raportării numerice, conform metodologiei stabilite de comun acord de ministerele şi instituţiile cu reţea sanitară proprie şi Casa Asigurărilor de Sănătate a Apărării, Ordinii Publice, Siguranţei Naţionale şi Autorităţii Judecătoreşti.  +  Articolul 15Plata furnizorilor de servicii medicale pentru asistenţa medicală acordată pentru persoanele private de libertate se efectuează pe baza raportărilor numerice, după următoarele formule adaptate formularelor de raportare stabilite prin decizie a preşedintelui Casei Naţionale de Asigurări de Sănătate:   Total numar persoane private de libertate în fiecare zi a lunii ────────────────────────────────── = Număr mediu de persoane private Număr de zile calendaristice de libertate din luna respectivă    ale lunii respective Număr mediu de persoane private   de libertate pe lună x 10 ────────────────────────────────── = Număr de puncte neajustate pe lună                  12Numărul iniţial de persoane private de libertate se va stipula în contract şi va fi cel existent la data de 1 ianuarie 2004.NOTĂ:Persoanele private de libertate = reţinuţi şi arestaţi preventiv şi persoane care execută o pedeapsă privativă de libertate.  +  Articolul 16Direcţiile medicale sau alte structuri similare acestora din cadrul ministerelor şi instituţiilor din sistemul apărării, ordinii publice, siguranţei naţionale şi autorităţii judecătoreşti vor pune la dispoziţie Casei Asigurărilor de Sănătate a Apărării, Ordinii Publice, Siguranţei Naţionale şi Autorităţii Judecătoreşti liste cuprinzând medicii cu licenţă de înlocuire, fără obligaţii contractuale, cum este şi cazul medicilor militari pensionari sau disponibilizaţi, care pot prelua activitatea în condiţiile legii.  +  Articolul 17 (1) Numărul total de puncte se ajustează în raport cu condiţiile în care se desfăşoară activitatea în baza prevederilor art. 1 alin. (2) lit. c) pct. 1 din anexa nr. 2 la Ordinul ministrului sănătăţii şi al preşedintelui Casei Naţionale de Asigurări de Sănătate nr. 1.220/890/2003, cu modificările ulterioare. (2) Lista cuprinzând cabinetele medicale şi condiţiile specifice sistemului în care se acordă asistenţă medicală primară la care se aplică majorări se stabileşte anual de direcţiile medicale sau de alte structuri similare din ministerele şi instituţiile din domeniul apărării, ordinii publice, siguranţei naţionale şi autorităţii judecătoreşti în cadrul reţelelor sanitare proprii, împreună cu Casa Asigurărilor de Sănătate a Apărării, Ordinii Publice, Siguranţei Naţionale şi Autorităţii Judecătoreşti, cu referate justificative bine întemeiate şi în limita fondului aprobat (cabinete aresturi, cabinete penitenciare, zone izolate etc.). (3) Criteriile de stabilire a cabinetelor medicale la care se pot aplica majorări vor fi înaintate de direcţiile medicale sau de alte structuri similare din ministerele şi instituţiile din domeniul apărării, ordinii publice, siguranţei naţionale şi autorităţii judecătoreşti spre avizare Ministerului Sănătăţii.  +  Capitolul III Modalităţi de contractare şi decontare în asistenţa ambulatorie de specialitate pentru specialităţi clinice, paraclinice şi stomatologice  +  Articolul 18Decontarea de către Casa Asigurărilor de Sănătate a Apărării, Ordinii Publice, Siguranţei Naţionale şi Autorităţii Judecătoreşti a serviciilor medicale stomatologice preventive şi a tratamentelor stomatologice se face în limita sumei contractate pentru cabinetele medicale din unităţile sanitare ambulatorii de specialitate aparţinând ministerelor cu reţele sanitare proprii, precum şi cele din cadrul ambulatoriilor de specialitate din structura spitalelor din reţeaua ministerelor şi instituţiilor din domeniul apărării, ordinii publice, siguranţei naţionale şi autorităţii judecătoreşti.  +  Capitolul IV Modul de prescriere, eliberare şi decontare a medicamentelor cu şi fără contribuţie personală în tratamentul ambulatoriu  +  Articolul 19Asistenţa cu medicamente în tratamentul ambulatoriu se asigură de farmaciile autorizate şi acreditate conform prevederilor legale în vigoare, precum şi de farmaciile care funcţionează în structura unităţilor sanitare din ambulatoriul de specialitate din sistemul de apărare, ordine publică, siguranţă naţională şi autoritate judecătorească, acreditate de comisia de acreditare constituită la nivelul sistemului apărării, ordinii publice, siguranţei naţionale şi autorităţii judecătoreşti, cu respectarea Normelor metodologice de evaluare pentru acreditarea farmaciilor, aprobate prin Ordinul ministrului sănătăţii nr. 1.073/2003, cu modificările ulterioare, adaptate specificului propriu.  +  Articolul 20Pentru farmaciile care funcţionează în ambulatoriile de specialitate din sistemul apărării, ordinii publice, siguranţei naţionale şi autorităţii judecătoreşti nu se aplică criteriile de selecţie a farmaciilor în vederea încheierii contractului, prevăzute în anexa nr. 30 la Ordinul ministrului sănătăţii şi al preşedintelui Casei Naţionale de Asigurări de Sănătate nr. 1.220/890/2003, cu modificările ulterioare.  +  Articolul 21Pentru farmaciile care funcţionează în structura unor unităţi sanitare din ambulatoriile de specialitate din reţeaua sanitară proprie, Casa Asigurărilor de Sănătate a Apărării, Ordinii Publice, Siguranţei Naţionale şi Autorităţii Judecătoreşti va acorda în cadrul sumelor contractate un avans în limita a 30% din valoarea contractului, în condiţiile legii.  +  Articolul 22Pentru farmaciile din structura apărării, ordinii publice, siguranţei naţionale şi autorităţii judecătoreşti, la stabilirea valorii contractului nu se va utiliza şi criteriul privind raportul (40%-60%) dintre medicamentele cu şi fără contribuţie personală, dar se va aplica principiul proporţionalităţii raportat la numărul de asiguraţi.  +  Articolul 23Decontarea pentru activitatea curentă a farmaciilor din structura apărării, ordinii publice, siguranţei naţionale şi autorităţii judecătoreşti se efectuează în termen de până la 60 de zile calendaristice de la data depunerii facturii de către farmacie la Casa Asigurărilor de Sănătate a Apărării, Ordinii Publice, Siguranţei Naţionale şi Autorităţii Judecătoreşti, cu excepţia facturilor aferente trimestrului IV/2004, care se decontează în anul 2005.  +  Articolul 24Modalitatea de decontare a părţii necompensate de care beneficiază asiguraţii în baza unor legi speciale se stabileşte prin ordin al miniştrilor şi conducătorilor instituţiilor din sistemul apărării, ordinii publice, siguranţei naţionale şi autorităţii judecătoreşti.  +  Capitolul V Dispoziţii finale  +  Articolul 25Medicii din sistemul apărării, ordinii publice, siguranţei naţionale şi autorităţii judecătoreşti care au fost acreditaţi să lucreze în acest sistem şi sunt mutaţi în interes de serviciu în alte unităţi sanitare similare celei în care şi-au desfăşurat activitatea pot continua relaţiile contractuale cu Casa Asigurărilor de Sănătate a Apărării, Ordinii Publice, Siguranţei Naţionale şi Autorităţii Judecătoreşti prin încheierea unui nou contract.  +  Articolul 26Crearea bazei de date la nivelul Casei Asigurărilor de Sănătate a Apărării, Ordinii Publice, Siguranţei Naţionale şi Autorităţii Judecătoreşti pentru funcţionarea sistemului informatic se va face cu respectarea prevederilor legale în vigoare privind informaţiile clasificate, printr-un protocol care se semnează între Casa Asigurărilor de Sănătate a Apărării, Ordinii Publice, Siguranţei Naţionale şi Autorităţii Judecătoreşti şi ministerele şi instituţiile din sistemul apărării, ordinii publice, siguranţei naţionale şi autorităţii judecătoreşti.______________