LEGE nr. 287 din 24 iunie 2004 (*republicată*)consorţiilor universitare*)
EMITENT
  • PARLAMENTUL
  • Publicat în  MONITORUL OFICIAL nr. 111 din 13 februarie 2014



    ------------ Notă *) Republicată în temeiul art. 248 din Legea nr. 187/2012 pentru punerea în aplicare a Legii nr. 286/2009 privind Codul penal, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 757 din 12 noiembrie 2012, dându-se textelor o nouă numerotare.Legea nr. 287/2004 a fost publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 614 din 7 iulie 2004.  +  Articolul 1Prezenta lege reglementează constituirea, organizarea şi funcţionarea consorţiilor universitare.  +  Articolul 2 (1) Consorţiul universitar este o asociere voluntară, de interes general, constituită pe bază de contract de parteneriat, încheiat în formă autentică între două sau mai multe instituţii de învăţământ superior, dintre care cel puţin una este acreditată. (2) La constituirea consorţiului universitar pot participa şi unităţi de cercetare-dezvoltare. (3) O instituţie de învăţământ superior sau o unitate de cercetare-dezvoltare se poate asocia la un singur consorţiu universitar. (4) Consorţiul universitar constituit conform prevederilor alin. (1)-(3) este de drept persoană juridică de utilitate publică.  +  Articolul 3 (1) Membrii consorţiului universitar pot fuziona într-o singură instituţie de învăţământ superior prin încheierea unui contract în formă autentică. (2) Instituţia de învăţământ superior rezultată din fuziunea unor instituţii de învăţământ superior acreditate se înfiinţează prin lege, fără parcurgerea procedurilor de acreditare. (3) Fuziunea prin absorbţie într-o instituţie de învăţământ superior acreditată a altor instituţii acreditate se face cu păstrarea statutului de instituţie de învăţământ superior acreditată şi a legii de înfiinţare a acesteia. La momentul încheierii contractului legile de înfiinţare a instituţiilor absorbite se abrogă. (4) Fuziunea prin absorbţie într-o instituţie de învăţământ superior acreditată a unor instituţii autorizate provizoriu se face cu păstrarea statutului de instituţie de învăţământ superior acreditată şi a legii de înfiinţare a acesteia. (5) Specializările autorizate provizoriu din instituţiile formate conform alin. (2)-(4) urmează procedura de acreditare prevăzută de lege.  +  Articolul 4 (1) Contractul de parteneriat, ca act constitutiv al consorţiului universitar, stabileşte modul de cooperare şi principalele domenii de activitate. (2) În cazul unor investiţii comune realizate în cadrul consorţiului universitar, contractele de investiţii vor prevedea, pentru fiecare partener: contribuţia la realizarea investiţiei, drepturile de folosinţă, împărţirea timpului de acces, cota-parte din acoperirea cheltuielilor pentru întreţinerea şi funcţionarea obiectivului, cota-parte din eventualele venituri care se obţin din utilizarea investiţiei. (3) Bunurile comune rezultate din activităţile desfăşurate în cadrul consorţiului universitar se află în indiviziune pe întreaga perioadă a existenţei consorţiului universitar. (4) În situaţia în care consorţiul universitar se desfiinţează sau un partener se retrage din consorţiul universitar, modalităţile de reglementare a situaţiei bunurilor sau a altor rezultate ale activităţilor desfăşurate în comun sunt cele stabilite prin contractul de parteneriat.  +  Articolul 5 (1) Consorţiul universitar este condus de un consiliu de administraţie format din 5-13 membri, reprezentanţi ai instituţiilor componente. (2) Reprezentarea instituţiilor componente în consiliul de administraţie al consorţiului universitar se face conform prevederilor contractului de parteneriat. (3) Consiliul de administraţie este condus de un preşedinte, ales dintre membrii acestuia, prin vot secret, şi validat de fiecare senat universitar, respectiv de consiliile de administraţie ale unităţilor de cercetare-dezvoltare. (4) Activitatea consorţiului universitar se desfăşoară pe baza unui regulament elaborat de consiliul de administraţie şi aprobat de senatele universitare şi, după caz, de consiliile de administraţie ale unităţilor de cercetare-dezvoltare, în termen de 90 de zile de la înfiinţare.  +  Articolul 6 (1) La nivelul consorţiului universitar se pot constitui comisii pe domenii de activitate. Activităţile comisiilor sunt coordonate de preşedintele consiliului de administraţie al consorţiului universitar. (2) Competenţele comisiilor prevăzute la alin. (1) sunt stabilite prin regulamentul consorţiului universitar.  +  Articolul 7Consorţiul universitar realizează următoarele obiective: a) asigură utilizarea eficientă a resurselor materiale, financiare şi umane ale instituţiilor partenere din cadrul consorţiului universitar; b) propune principiile de conlucrare şi obiectivele strategice comune pentru toate instituţiile din consorţiul universitar; c) urmăreşte reducerea substanţială a costurilor prin utilizarea în comun a infrastructurii didactice şi de cercetare, a Internetului, a spaţiilor de cazare, a bazelor sportive şi a altor facilităţi, printr-o politică unitară de dezvoltare, de achiziţie a cărţilor şi bazelor de date, printr-o mai bună folosire, în beneficiul studenţilor, a tuturor facilităţilor; d) promovează programe academice comune; e) oferă studenţilor posibilitatea de a urma cursuri/specializări, pe baza acumulării şi transferului de credite, în cadrul consorţiului universitar; f) elaborează o strategie integrată de admitere şi un ghid unic al studentului la nivelul consorţiului universitar, în care se menţionează toate cursurile şi specializările pe care le poate urma, pe baza acumulării şi transferului de credite de studiu la oricare dintre universităţile din cadrul consorţiului universitar; g) identifică domeniile de excelenţă în cercetare şi susţine logistic şi financiar centrele de cercetare rezultate din conjugarea resurselor instituţiilor implicate; h) facilitează mobilitatea cadrelor didactice în interiorul consorţiului universitar.  +  Articolul 8 (1) Consiliul de administraţie are următoarele competenţe: a) elaborează planurile de cooperare a instituţiilor din cadrul consorţiului universitar; b) consiliază universităţile partenere cu privire la organizarea, comasarea sau desfiinţarea programelor de studii; c) propune măsuri de utilizare eficientă a resurselor existente în instituţiile care compun consorţiul universitar; d) propune programe educaţionale şi de cercetare comune pentru membrii consorţiului universitar; e) propune planuri de investiţii realizate în comun de instituţiile din consorţiul universitar; f) sprijină concentrarea în domeniul învăţământului superior şi al cercetării ştiinţifice, formarea de asociaţii, dezvoltarea de programe comune naţionale şi europene; g) elaborează studii, prognoze şi strategii care să fundamenteze politicile educaţionale ale consorţiului universitar şi ale organismelor naţionale care asigură managementul învăţământului superior; h) formulează propuneri de includere în consorţiul universitar a altor universităţi sau unităţi de cercetare-dezvoltare. (2) Consiliul de administraţie poate avea şi alte competenţe stabilite prin regulament.  +  Articolul 9Consorţiul universitar dispune de un sediu propriu cu dotările corespunzătoare, precum şi de alte bunuri necesare funcţionării sale, conform contractului de parteneriat.  +  Articolul 10 (1) Consorţiul universitar dispune de personal tehnic şi administrativ permanent, potrivit contractului de parteneriat. (2) Personalul permanent care lucrează în structura administrativă a consorţiului universitar este salarizat conform grilelor de salarizare pentru învăţământul superior. (3) Preşedintele consiliului de administraţie al consorţiului universitar primeşte o indemnizaţie lunară, propusă de consiliul de administraţie şi aprobată de senatele universitare, respectiv, după caz, de consiliile de administraţie ale unităţilor de cercetare-dezvoltare. (4) Membrii consiliului de administraţie al consorţiului universitar primesc o indemnizaţie lunară care nu poate depăşi 25% din cea a preşedintelui consorţiului universitar.  +  Articolul 11Consorţiul universitar dispune de un buget propriu, constituit din contribuţia partenerilor, conform contractului de parteneriat.  +  Articolul 12Ministerul Educaţiei Naţionale, respectând principiile autonomiei universitare, sprijină înfiinţarea de consorţii universitare printr-o politică de finanţare complementară stimulativă.  +  Articolul 13Universităţile şi unităţile de cercetare-dezvoltare membre ale consorţiilor universitare îşi păstrează întreaga autonomie în gestionarea resurselor de care dispun.---------