LEGE nr. 251 din 16 iunie 2004privind unele măsuri referitoare la bunurile primite cu titlu gratuit cu prilejul unor acțiuni de protocol în exercitarea mandatului sau a funcției
EMITENT
  • PARLAMENTUL
  • Publicat în  MONITORUL OFICIAL nr. 561 din 24 iunie 2004



    Parlamentul României adoptă prezenta lege.  +  Articolul 1(1) Persoanele care au calitatea de demnitar public și cele care dețin funcții de demnitate publică, cu excepția celor prevăzute la art. 47^2 alin. (1) din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 57/2019 privind Codul administrativ, cu modificările și completările ulterioare, magistrații și cei asimilați acestora, persoanele cu funcții de conducere și de control, funcționarii publici din cadrul autorităților și instituțiilor publice sau de interes public, precum și celelalte persoane care au obligația să își declare averea, potrivit legii, în afara celor prevăzute la art. 47^14 alin. (1) din aceeași ordonanță de urgență, au obligația de a declara și prezenta la conducătorul instituției, în termen de 30 de zile de la primire, bunurile pe care le-au primit cu titlu gratuit în cadrul unor activități de protocol în exercitarea mandatului sau a funcției. (la 18-04-2025, Alineatul (1) , Articolul 1 a fost modificat de Articolul II din LEGEA nr. 49 din 14 aprilie 2025, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 336 din 15 aprilie 2025 ) (2) Sunt exceptate de la prevederile alin. (1):a) medaliile, decorațiile, insignele, ordinele, eșarfele, colanele și altele asemenea, primite în exercitarea demnității sau a funcției;b) obiectele de birotică cu o valoare de până la 50 euro.  +  Articolul 2(1) Conducătorul autorității, instituției publice sau al persoanei juridice dispune constituirea unei comisii alcătuite din 3 persoane de specialitate din instituție, care va evalua și va inventaria bunurile prevăzute la art. 1.(2) Comisia prevăzută la alin. (1) ține evidența bunurilor primite de fiecare demnitar sau funcționar și, înainte de finele anului, propune conducătorului instituției rezolvarea situației bunului.(3) În cazurile în care valoarea bunurilor stabilite de comisie este mai mare decât echivalentul a 200 euro, persoana care a primit bunurile poate solicita păstrarea lor, plătind diferența de valoare. Dacă valoarea bunurilor stabilită de comisie este sub echivalentul a 200 euro, acestea se păstrează de către primitor.(4) În cazurile în care persoana care a primit bunurile nu a solicitat păstrarea lor, la propunerea comisiei prevăzute la alin. (1), bunurile rămân în patrimoniul instituției sau pot fi transmise cu titlu gratuit unei instituții publice de profil ori vândute la licitație, în condițiile legii.(5) Veniturile obținute ca urmare a valorificării acestor bunuri se varsă, după caz, la bugetul statului, bugetele locale sau la bugetele autorităților, instituțiilor publice ori persoanelor juridice, potrivit modului de finanțare a acestora.  +  Articolul 3La sfârșitul fiecărui an, autoritățile, instituțiile publice sau persoanele juridice publică lista cuprinzând bunurile depuse potrivit prezentei legi și destinația acestora, pe pagina de Internet a persoanei juridice respective ori în Monitorul Oficial al României, Partea a III-a. Cheltuielile de publicare se suportă de persoana juridică din care fac parte persoanele prevăzute la art. 1.  +  Articolul 4În termen de 60 de zile de la data intrării în vigoare a prezentei legi, Ministerul Finanțelor Publice și Ministerul Justiției vor elabora un regulament de punere în aplicare a acesteia.Această lege a fost adoptată de Parlamentul României, cu respectarea prevederilor art. 76 alin. (2) din Constituția României, republicată.
    PREȘEDINTELE CAMEREI DEPUTAȚILOR
    VALER DORNEANU
    PREȘEDINTELE SENATULUI
    NICOLAE VĂCĂROIU
    București, 16 iunie 2004.Nr. 251.-------------