ORDIN nr. 869 din 19 septembrie 2003privind modificarea şi completarea Ordinului ministrului sănătăţii şi familiei şi al preşedintelui Casei Naţionale de Asigurări de Sănătate nr. 22/14/2003 pentru aprobarea Normelor metodologice de aplicare a Contractului-cadru privind condiţiile acordării asistenţei medicale spitaliceşti, ingrijirilor la domiciliu, serviciilor medicale de urgenta şi transport sanitar, precum şi a serviciilor de recuperare a sănătăţii, în cadrul sistemului de asigurări sociale de sănătate, cu modificările şi completările ulterioare
EMITENT
  • MINISTERUL SĂNĂTĂŢII
  • Nr. 869 din 19 septembrie 2003
  • CASA NAŢIONALA DE ASIGURĂRI DE SĂNĂTATE
  • Nr. 748 din 12 septembrie 2003
  • Publicat în  MONITORUL OFICIAL nr. 680 din 26 septembrie 2003



    În temeiul prevederilor:- Ordonanţei de urgenta a Guvernului nr. 150/2002 privind organizarea şi funcţionarea sistemului de asigurări sociale de sănătate, cu modificările şi completările ulterioare;- Ordonanţei de urgenta a Guvernului nr. 48/2003 privind unele măsuri în vederea intaririi disciplinei financiare şi a creşterii eficientei utilizării fondurilor în sistemul sanitar, precum şi modificarea unor acte normative;- Hotărârii Guvernului nr. 743/2003 privind organizarea şi funcţionarea Ministerului Sănătăţii;- Hotărârii Guvernului nr. 1.511/2002 pentru aprobarea Contractului-cadru privind condiţiile acordării asistenţei medicale spitaliceşti, ingrijirilor la domiciliu, serviciilor medicale de urgenta şi transport sanitar, precum şi a serviciilor de recuperare a sănătăţii, în cadrul sistemului de asigurări sociale de sănătate,ministrul sănătăţii şi preşedintele Casei Naţionale de Asigurări de Sănătate emit următorul ordin:  +  Articolul IAnexa nr. 2 la Ordinul ministrului sănătăţii şi familiei şi al preşedintelui Casei Naţionale de Asigurări de Sănătate nr. 22/14 din 16 ianuarie 2003 pentru aprobarea Normelor metodologice de aplicare a Contractului-cadru privind condiţiile acordării asistenţei medicale spitaliceşti, ingrijirilor la domiciliu, serviciilor medicale de urgenta şi transport sanitar, precum şi a serviciilor de recuperare a sănătăţii, în cadrul sistemului de asigurări sociale de sănătate, publicat în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 78 şi 78 bis din 6 februarie 2003, cu modificările şi completările ulterioare, se modifica şi se completează după cum urmează:1. La articolul 7, după prima teza de la litera a) se introduce un text cu următorul cuprins:"Tariful pe zi de spitalizare este cel stabilit de către fiecare spital pentru secţiile şi compartimentele din structura proprie, în funcţie de particularităţile aferente fiecărui tip de spital, negociat, după caz, cu casele de asigurări de sănătate, având ca baza de negociere anexa nr. 7 a), cu încadrarea în bugetul stabilit şi aprobat pe titluri, articole şi alineate de cheltuieli.Casele de asigurări de sănătate încheie cu furnizorii de servicii medicale spitaliceşti cu care au negociat tarife pe zi de spitalizare, altele decât cele prevăzute în anexa nr. 7 a), acte adiţionale la contractul de furnizare de servicii medicale spitaliceşti pentru anul 2003, cu încadrarea în valoarea acestui contract."2. Teza a III-a de la articolul 7 va avea următorul cuprins:"În cazul spitalelor/secţiilor de psihiatrie cronici cu internari obligatorii pentru bolnavii psihici încadraţi la art. 105, 113 şi 114 din Codul penal şi internarile dispuse prin ordonanţa procurorului pe timpul judecării sau urmăririi penale, precum şi pentru bolnavii care necesita asistenţa medicală spitaliceasca de lungă durata (ani), recuperare pediatrica - distrofici şi TBC, serviciile medicale spitaliceşti se decontează lunar de către casele de asigurări de sănătate, în funcţie de numărul de zile de spitalizare efectiv realizat în luna pentru care se face decontarea şi de tariful pe zi de spitalizare aferent tipului de spital, negociat, după caz, cu casele de asigurări de sănătate în condiţiile prevăzute la paragraful de mai sus. Numărul de zile de spitalizare efectiv realizat se decontează în limita numărului de internari contractate şi a duratei optime de spitalizare, prevăzute pentru TBC şi recuperare pediatrica - distrofici."3. Articolul 29 va avea următorul cuprins:"Art. 29. - (1) Decontarea serviciilor medicale de recuperare efectuate în sanatorii, inclusiv cele balneare, precum şi în preventorii se face de către casele de asigurări de sănătate în raport cu numărul de zile de spitalizare efectiv realizat şi cu tariful pe zi de spitalizare, diminuat în cazul sanatoriilor balneare cu contribuţia asiguratului conform prevederilor art. 27. (2) Tariful pe zi de spitalizare este cel stabilit de către fiecare sanatoriu, inclusiv cele balneare şi preventorii, în funcţie de particularităţile aferente fiecărui tip de unitate sanitară de recuperare cu paturi, negociat, după caz, cu casele de asigurări de sănătate, având ca baza de negociere anexa nr. 7 b), cu încadrarea în bugetul stabilit şi aprobat pe titluri, articole şi alineate de cheltuieli. Casele de asigurări de sănătate încheie cu sanatoriile, inclusiv cele balneare şi preventoriile, cu care au negociat tarife pe zi de spitalizare, altele decât cele prevăzute în anexa nr. 7 b), acte adiţionale la contractul de furnizare de servicii medicale în asistenţa medicală de recuperare a sănătăţii pentru anul 2003, cu încadrarea în valoarea acestui contract."  +  Articolul IIPrezentul ordin se publică în Monitorul Oficial al României, Partea I.Ministrul sănătăţii,Mircea BeuranPreşedintele Casei Naţionalede Asigurări de Sănătate,Eugeniu Turlea---------------