ORDONANŢA DE URGENŢĂ nr. 149 din 15 noiembrie 2001 - (*actualizată*)privind instituirea Tarifului intern de călători în transportul feroviar(actualizată până la data de 15 aprilie 2003*)
EMITENT
  • GUVERNUL




  • --------------*) Textul iniţial a fost publicat în MONITORUL OFICIAL nr. 743 din 21 noiembrie 2001. Aceasta este forma actualizată de S.C. "Centrul Teritorial de Calcul Electronic" S.A. până la data de 15 aprilie 2003, cu modificările şi completările aduse de: ORDONANTA nr. 30 din 30 ianuarie 2002; ORDONANŢA DE URGENŢĂ nr. 35 din 21 martie 2002; LEGEA nr. 299 din 17 mai 2002.În temeiul art. 114 alin. (4) din Constituţia României,Guvernul României adopta prezenta ordonanţă de urgenţă.  +  Articolul 1Se instituie Tariful intern de călători, denumit în continuare T.I.C., prevăzut în anexa care face parte integrantă din prezenta ordonanţă de urgenţă.  +  Articolul 2T.I.C. se aplică tuturor operatorilor al căror obiect principal de activitate îl constituie transportul public de călători pe calea ferată, care deţin licenta de transport eliberata de Ministerul Lucrărilor Publice, Transporturilor şi Locuinţei, în condiţiile legii.-------------Art. 2 a fost modificat de LEGEA nr. 299 din 17 mai 2002 publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 452 din 27 iunie 2002.  +  Articolul 3 (1) T.I.C. cuprinde tarifele maximale care pot fi percepute de operatorii de transport feroviar public de călători pentru deservire generală în transportul feroviar de călători. (2) Tarifele maximale prevăzute la alin. (1) se aplică în doua etape, după cum urmează: a) cele prevăzute în tabelele nr. 1-4 din anexa, începând cu data de 25 noiembrie 2001; b) cele prevăzute în tabelele nr. 5-8 din anexa, începând cu data de 1 aprilie 2002.------------Litera b) a alin. (2) al art. 3 a fost modificată de ORDONANTA nr. 30 din 30 ianuarie 2002 publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 86 din 1 februarie 2002.ORDONANTA nr. 30 din 30 ianuarie 2002 a fost abrogată de LEGEA nr. 299 din 17 mai 2002 publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 452 din 27 iunie 2002.Litera b) a alin. (2) al art. 3 a fost modificată de ORDONANŢA DE URGENŢĂ nr. 35 din 21 martie 2002 publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 216 din 29 martie 2002.Litera b) a alin. (2) al art. 3 a fost modificată de LEGEA nr. 299 din 17 mai 2002 publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 452 din 27 iunie 2002.  +  Articolul 4Tarifele pentru serviciile conexe şi auxiliare, inclusiv tarifele de bagaje şi mesagerie, se stabilesc, în condiţiile legii, prin politicile tarifare ale operatorilor de transport feroviar public de călători şi se formează liber pe piaţa.------------Art. 4 a fost modificat de LEGEA nr. 299 din 17 mai 2002 publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 452 din 27 iunie 2002.  +  Articolul 5În termen de 60 de zile de la intrarea în vigoare a prezentei ordonanţe de urgenţă Ministerul Lucrărilor Publice, Transporturilor şi Locuinţei va elabora şi va publică în Monitorul Oficial al României, Partea I, instrucţiunile-cadru de aplicare a prevederilor T.I.C. în transportul feroviar, care sunt obligatorii pentru toţi operatorii de transport.------------Art. 5 a fost modificat de LEGEA nr. 299 din 17 mai 2002 publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 452 din 27 iunie 2002.  +  Articolul 6La propunerea operatorilor de transport feroviar public de călători şi cu acordul ministrului lucrărilor publice, transporturilor şi locuinţei, tarifele maximale prevăzute în T.I.C. se vor putea ajusta în conformitate cu prevederile Ordonanţei de urgenta a Guvernului nr. 36/2001 privind regimul preţurilor şi tarifelor reglementate, care se stabilesc cu avizul Oficiului Concurentei, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 115 din 7 martie 2001.  +  Articolul 7La data intrării în vigoare a prezentei ordonanţe de urgenţă orice dispoziţii contrare se abroga.PRIM-MINISTRUADRIAN NASTASEContrasemnează:---------------Ministrul lucrărilor publice,transporturilor şi locuinţei,Miron Tudor MitreaMinistrul administraţiei publice,Octav CozmancaMinistrul finanţelor publice,Mihai Nicolae Tanasescu  +  AnexăTARIFUL INTERN DE CĂLĂTORI  +  Partea I Condiţiile de transport şi modul de aplicare a tarifelor  +  Articolul 1Conţinutul şi sfera de aplicare a tarifului intern de călători (1) T.I.C. stabileşte principiile adoptate la alcătuirea tarifelor şi normele privind modul şi condiţiile de aplicare, precum şi nivelul tarifelor în transportul feroviar de călători pe teritoriul României. (2) T.I.C. se aplică de Societatea Naţionala de Transport Feroviar de Călători "C.F.R. Călători" - S.A., precum şi de toţi operatorii de transport feroviar public de călători, care au ca obiect de activitate transportul feroviar public de călători şi ale căror tarife sunt stabilite şi ajustate cu avizul Oficiului Concurentei, în condiţiile legii. Prin T.I.C. se stabilesc tarifele pentru deservirea generală în transportul feroviar public de călători pentru prestaţiile efectuate şi nivelurile maxime ale acestora.  +  Articolul 2Structura tarifului intern de călători (1) T.I.C. este compus din două părţi: a) Partea I, care cuprinde normele privind condiţiile şi modul de aplicare a tarifelor în transportul feroviar public de călători pe teritoriul României; b) Partea a II-a, care cuprinde tarifele pentru deservirea generală în transportul intern de călători - tarifele pentru trenurile de persoane şi suplimentele pentru trenurile accelerate şi rapide, clasa I şi clasa a II-a pe zone kilometrice, tarife care se stabilesc cu avizul Oficiului Concurentei. (2) Nivelul maxim al tarifelor pentru deservirea generală din transportul intern de călători nu poate fi depăşit de operatorii de transport feroviar public de călători. (3) Celelalte tarife practicate în transportul feroviar public de călători, în trafic intern, precum tarifele pentru tren Inter City (IC) şi Inter City Expres (ICE), tarifele auxiliare, inclusiv tarifele de bagaje şi mesagerie, facilităţile sau reducerile comerciale se vor stabili şi se vor aproba de fiecare operator de transport feroviar public de călători, în condiţiile legii, se vor forma liber pe piaţa şi se vor aduce la cunoştinţa publicului călător.  +  Articolul 3Principiile care stau la baza alcătuirii tarifelor (1) Principiile avute în vedere la alcătuirea tarifelor de transport feroviar public de călători pe teritoriul României sunt: a) nivelul tarifului de transport, împreună cu subvenţia acordată, în condiţiile legii, de la bugetul de stat sau de la bugetele locale, după caz, sa acopere nivelul costurilor de transport al călătorilor pe calea ferată, inclusiv cota de profit prevăzută de Ordonanţa de urgenta a Guvernului nr. 12/1998 privind transportul pe căile ferate române şi reorganizarea Societăţii Naţionale a Căilor Ferate Române, aprobată cu modificări şi completări prin Legea nr. 89/1999, cu modificările şi completările ulterioare; b) reflectarea în tariful de transport a confortului oferit călătorilor în timpul călătoriei cu diversele categorii de trenuri; c) corelarea zonelor kilometrice ale diverselor tarife; d) în cazul în care călătorul optează pentru călătoria cu o alta categorie de tren decât cea pentru care şi-a procurat iniţial legitimatia de călătorie, acesta va plati tarif doar pentru sporul de confort oferit în plus la transport; e) corelarea tarifului plătit de călător pentru transport cu distanta parcursă de acesta. (2) Distanta kilometrica se calculează pe ruta cerută de călător la distanţele ce se parcurg în mod efectiv, conform indicatorului kilometric C.F.R. (3) Ruta este directa atunci când între statia de plecare şi cea de destinaţie este urmat drumul cel mai scurt. În acest caz nu este obligatorie indicarea rutei pe legitimatia de călătorie. (4) În cazul în care nu este urmat drumul cel mai scurt şi călătoria se face pe ruta ocolitoare, trebuie indicată ruta pe legitimatia de călătorie, prin denumiri de staţii intermediare care nu sunt de ramificatie, astfel încât sa nu existe dubiu asupra parcursului de urmat. (5) Ruta poate cuprinde şi porţiuni de linie care se parcurg de doua ori. În astfel de cazuri distanta kilometrica se calculează pe ruta efectiv parcursă. (6) În cazul călătoriilor în circuit, când pe unele porţiuni călătoria se efectuează cu alte mijloace decât trenurile de călători, aceste porţiuni nu se iau în calculul distantei kilometrice. (7) Perceperea tarifului se face prin încadrarea distantei kilometrice calculate în zonele kilometrice corespunzătoare respectivului tarif.  +  Articolul 4Dispoziţii finale (1) Normele cuprinse în T.I.C. sunt valabile pentru toţi operatorii de transport feroviar care au ca obiect de activitate transportul feroviar public de călători. (2) Dispoziţiile cuprinse în Normele uniforme pentru aplicarea Regulamentului de transport pe căile ferate din România, aprobate prin Ordinul ministrului transporturilor nr. 746/1998, publicat în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 57 bis din 9 februarie 1999, se aplică în mod corespunzător.  +  Partea a II-a TARIFE pentru deservire generală în transportul intern de călători    Tabelul Nr. 1    1. TARIF TREN PERSOANE - valabil de la 25 noiembrie 2001 ┌───────────┬──────────────────────┬──────────────┐ │ Zona km │ Tarif (lei) │ Diferenţa │ │ ├──────────┬───────────┤ │ │ │clasa I │ clasa II │ de clasa │ ├───────────┼──────────┼───────────┼──────────────┤ │ 1-10 │ 12.000│ 10.000│ 2.000│ ├───────────┼──────────┼───────────┼──────────────┤ │ 11-20 │ 19.000│ 12.000│ 7.000│ ├───────────┼──────────┼───────────┼──────────────┤ │ 21-30 │ 28.000│ 16.000│ 12.000│ ├───────────┼──────────┼───────────┼──────────────┤ │ 31-40 │ 32.000│ 19.000│ 13.000│ ├───────────┼──────────┼───────────┼──────────────┤ │ 41-50 │ 42.000│ 23.000│ 19.000│ ├───────────┼──────────┼───────────┼──────────────┤ │ 51-60 │ 44.000│ 25.000│ 19.000│ ├───────────┼──────────┼───────────┼──────────────┤ │ 61-70 │ 50.000│ 31.000│ 19.000│ ├───────────┼──────────┼───────────┼──────────────┤ │ 71-80 │ 58.000│ 36.000│ 22.000│ ├───────────┼──────────┼───────────┼──────────────┤ │ 81-90 │ 64.000│ 41.000│ 23.000│ ├───────────┼──────────┼───────────┼──────────────┤ │ 91-100 │ 70.000│ 44.000│ 26.000│ ├───────────┼──────────┼───────────┼──────────────┤ │ 101-120 │ 83.000│ 50.000│ 33.000│ ├───────────┼──────────┼───────────┼──────────────┤ │ 121-140 │ 95.000│ 61.000│ 34.000│ ├───────────┼──────────┼───────────┼──────────────┤ │ 141-160 │ 107.000│ 68.000│ 39.000│ ├───────────┼──────────┼───────────┼──────────────┤ │ 161-180 │ 121.000│ 78.000│ 43.000│ ├───────────┼──────────┼───────────┼──────────────┤ │ 181-200 │ 133.000│ 83.000│ 50.000│ ├───────────┼──────────┼───────────┼──────────────┤ │ 201-250 │ 155.000│ 96.000│ 59.000│ ├───────────┼──────────┼───────────┼──────────────┤ │ 251-300 │ 173.000│ 109.000│ 64.000│ ├───────────┼──────────┼───────────┼──────────────┤ │ 301-350 │ 188.000│ 121.000│ 67.000│ ├───────────┼──────────┼───────────┼──────────────┤ │ 351-400 │ 205.000│ 130.000│ 75.000│ ├───────────┼──────────┼───────────┼──────────────┤ │ 401-500 │ 246.000│ 156.000│ 90.000│ ├───────────┼──────────┼───────────┼──────────────┤ │ 501-600 │ 283.000│ 180.000│ 103.000│ ├───────────┼──────────┼───────────┼──────────────┤ │ 601-700 │ 318.000│ 205.000│ 113.000│ ├───────────┼──────────┼───────────┼──────────────┤ │ 701-800 │ 342.000│ 217.000│ 125.000│ ├───────────┼──────────┼───────────┼──────────────┤ │ 801-900 │ 367.000│ 235.000│ 132.000│ ├───────────┼──────────┼───────────┼──────────────┤ │ 901-1000 │ 391.000│ 247.000│ 144.000│ ├───────────┼──────────┼───────────┼──────────────┤ │>1000/100km│ 52.000│ 32.000│ 20.000│ └───────────┴──────────┴───────────┴──────────────┘    Tabelul Nr. 2    2. TARIF SUPLIMENT TREN ACCELERAT - valabil de la 25 noiembrie 2001 ┌──────────────────────┬──────────────────────────┐ │ Zona kilometrica │ Tarif (lei) │ ├───────────┬──────────┼───────────┬──────────────┤ │ Zona │ km. │ clasa I │ clasa II │ ├───────────┼──────────┼───────────┼──────────────┤ │ I │ 1-30 │ 21.000│ 14.000│ ├───────────┼──────────┼───────────┼──────────────┤ │ II │ 31-60 │ 24.000│ 20.000│ ├───────────┼──────────┼───────────┼──────────────┤ │ III │ 61-90 │ 45.000│ 31.000│ ├───────────┼──────────┼───────────┼──────────────┤ │ IV │ 91-120 │ 56.000│ 40.000│ ├───────────┼──────────┼───────────┼──────────────┤ │ V │ 121-160 │ 69.000│ 55.000│ ├───────────┼──────────┼───────────┼──────────────┤ │ VI │ 161-200 │ 94.000│ 59.000│ ├───────────┼──────────┼───────────┼──────────────┤ │ VII │ 201-250 │ 111.000│ 64.000│ ├───────────┼──────────┼───────────┼──────────────┤ │ VIII │ 251-300 │ 114.000│ 67.000│ ├───────────┼──────────┼───────────┼──────────────┤ │ IX │ 301-400 │ 117.000│ 72.000│ ├───────────┼──────────┼───────────┼──────────────┤ │ X │ 401-500 │ 130.000│ 82.000│ ├───────────┼──────────┼───────────┼──────────────┤ │ XI │ 501-600 │ 153.000│ 97.000│ ├───────────┼──────────┼───────────┼──────────────┤ │ XII │ >600 │ 170.000│ 114.000│ └───────────┴──────────┴───────────┴──────────────┘    Tabelul Nr. 3    3. TARIF SUPLIMENT TREN RAPID - valabil de la 25 noiembrie 2001 ┌──────────────────────┬──────────────────────────┬──────────────────────────┐ │ Zona kilometrica │ Tarif (lei) │Diferenţa supliment tren │ │ │ │ Accelerat-Rapid │ ├───────────┬──────────┼───────────┬──────────────┼───────────┬──────────────┤ │ Zona │ km. │ clasa I │ clasa II │ clasa I │ clasa II │ ├───────────┼──────────┼───────────┼──────────────┼───────────┼──────────────┤ │ I │ 1-30 │ 48.000│ 38.000│ 27.000│ 24.000│ ├───────────┼──────────┼───────────┼──────────────┼───────────┼──────────────┤ │ II │ 31-60 │ 67.000│ 51.000│ 43.000│ 31.000│ ├───────────┼──────────┼───────────┼──────────────┼───────────┼──────────────┤ │ III │ 61-90 │ 76.000│ 62.000│ 31.000│ 31.000│ ├───────────┼──────────┼───────────┼──────────────┼───────────┼──────────────┤ │ IV │ 91-120 │ 96.000│ 75.000│ 40.000│ 35.000│ ├───────────┼──────────┼───────────┼──────────────┼───────────┼──────────────┤ │ V │ 121-160 │ 115.000│ 89.000│ 46.000│ 34.000│ ├───────────┼──────────┼───────────┼──────────────┼───────────┼──────────────┤ │ VI │ 161-200 │ 118.000│ 91.000│ 24.000│ 32.000│ ├───────────┼──────────┼───────────┼──────────────┼───────────┼──────────────┤ │ VII │ 201-250 │ 143.000│ 108.000│ 32.000│ 44.000│ ├───────────┼──────────┼───────────┼──────────────┼───────────┼──────────────┤ │ VIII │ 251-300 │ 199.000│ 137.000│ 85.000│ 70.000│ ├───────────┼──────────┼───────────┼──────────────┼───────────┼──────────────┤ │ IX │ 301-400 │ 226.000│ 144.000│ 109.000│ 72.000│ ├───────────┼──────────┼───────────┼──────────────┼───────────┼──────────────┤ │ X │ 401-500 │ 252.000│ 174.000│ 122.000│ 92.000│ ├───────────┼──────────┼───────────┼──────────────┼───────────┼──────────────┤ │ XI │ 501-600 │ 253.000│ 192.000│ 100.000│ 95.000│ ├───────────┼──────────┼───────────┼──────────────┼───────────┼──────────────┤ │ XII │ >600 │ 267.000│ 244.000│ 97.000│ 130.000│ └───────────┴──────────┴───────────┴──────────────┴───────────┴──────────────┘    Tabelul Nr. 4    4. TARIF TICHET DE REZERVARE - valabil de la 25 noiembrie 2001┌──────────────────┬───────────────────────────┬──────────────────────────────┐│ Zona kilometrica │ Categorie tren │Tarif cls. I şi cls. II (lei) │├──────────────────┼───────────────────────────┼──────────────────────────────┤│ Orice zona │ Personal, accelerat, rapid│ 10.000 │└──────────────────┴───────────────────────────┴──────────────────────────────┘    Tabelul Nr. 5    5. TARIF TREN PERSOANE - valabil de la 1 aprilie 2002 ┌───────────┬──────────────────────┬──────────────┐ │ Zona km │ Tarif (lei) │ Diferenţa │ │ ├──────────┬───────────┤ │ │ │clasa I │ clasa II │ de clasa │ ├───────────┼──────────┼───────────┼──────────────┤ │ 1-10 │ 16.000│ 13.000│ 3.000│ ├───────────┼──────────┼───────────┼──────────────┤ │ 11-20 │ 26.000│ 16.000│ 10.000│ ├───────────┼──────────┼───────────┼──────────────┤ │ 21-30 │ 37.000│ 21.000│ 16.000│ ├───────────┼──────────┼───────────┼──────────────┤ │ 31-40 │ 43.000│ 26.000│ 17.000│ ├───────────┼──────────┼───────────┼──────────────┤ │ 41-50 │ 56.000│ 30.000│ 26.000│ ├───────────┼──────────┼───────────┼──────────────┤ │ 51-60 │ 59.000│ 34.000│ 25.000│ ├───────────┼──────────┼───────────┼──────────────┤ │ 61-70 │ 67.000│ 42.000│ 25.000│ ├───────────┼──────────┼───────────┼──────────────┤ │ 71-80 │ 77.000│ 48.000│ 29.000│ ├───────────┼──────────┼───────────┼──────────────┤ │ 81-90 │ 85.000│ 54.000│ 31.000│ ├───────────┼──────────┼───────────┼──────────────┤ │ 91-100 │ 93.000│ 59.000│ 34.000│ ├───────────┼──────────┼───────────┼──────────────┤ │ 101-120 │ 110.000│ 67.000│ 43.000│ ├───────────┼──────────┼───────────┼──────────────┤ │ 121-140 │ 126.000│ 82.000│ 44.000│ ├───────────┼──────────┼───────────┼──────────────┤ │ 141-160 │ 142.000│ 91.000│ 51.000│ ├───────────┼──────────┼───────────┼──────────────┤ │ 161-180 │ 162.000│ 104.000│ 58.000│ ├───────────┼──────────┼───────────┼──────────────┤ │ 181-200 │ 178.000│ 110.000│ 68.000│ ├───────────┼──────────┼───────────┼──────────────┤ │ 201-250 │ 206.000│ 128.000│ 78.000│ ├───────────┼──────────┼───────────┼──────────────┤ │ 251-300 │ 230.000│ 146.000│ 84.000│ ├───────────┼──────────┼───────────┼──────────────┤ │ 301-350 │ 251.000│ 162.000│ 89.000│ ├───────────┼──────────┼───────────┼──────────────┤ │ 351-400 │ 274.000│ 173.000│ 101.000│ ├───────────┼──────────┼───────────┼──────────────┤ │ 401-500 │ 328.000│ 208.000│ 120.000│ ├───────────┼──────────┼───────────┼──────────────┤ │ 501-600 │ 378.000│ 240.000│ 138.000│ ├───────────┼──────────┼───────────┼──────────────┤ │ 601-700 │ 424.000│ 274.000│ 150.000│ ├───────────┼──────────┼───────────┼──────────────┤ │ 701-800 │ 456.000│ 290.000│ 166.000│ ├───────────┼──────────┼───────────┼──────────────┤ │ 801-900 │ 490.000│ 314.000│ 176.000│ ├───────────┼──────────┼───────────┼──────────────┤ │ 901-1000 │ 522.000│ 330.000│ 192.000│ ├───────────┼──────────┼───────────┼──────────────┤ │>1000/100km│ 83.000│ 51.000│ 32.000│ └───────────┴──────────┴───────────┴──────────────┘    Tabelul Nr. 6    6. TARIF SUPLIMENT TREN ACCELERAT - valabil de la 1 aprilie 2002 ┌──────────────────────┬──────────────────────────┐ │ Zona kilometrica │ Tarif (lei) │ ├───────────┬──────────┼───────────┬──────────────┤ │ Zona │ km │ clasa I │ clasa II │ ├───────────┼──────────┼───────────┼──────────────┤ │ I │ 1-30 │ 30.000│ 21.000│ ├───────────┼──────────┼───────────┼──────────────┤ │ II │ 31-60 │ 35.000│ 30.000│ ├───────────┼──────────┼───────────┼──────────────┤ │ III │ 61-90 │ 65.000│ 46.000│ ├───────────┼──────────┼───────────┼──────────────┤ │ IV │ 91-120 │ 80.000│ 60.000│ ├───────────┼──────────┼───────────┼──────────────┤ │ V │ 121-160 │ 100.000│ 83.000│ ├───────────┼──────────┼───────────┼──────────────┤ │ VI │ 161-200 │ 106.000│ 90.000│ ├───────────┼──────────┼───────────┼──────────────┤ │ VII │ 201-250 │ 109.000│ 98.000│ ├───────────┼──────────┼───────────┼──────────────┤ │ VIII │ 251-300 │ 133.000│ 104.000│ ├───────────┼──────────┼───────────┼──────────────┤ │ IX │ 301-400 │ 152.000│ 112.000│ ├───────────┼──────────┼───────────┼──────────────┤ │ X │ 401-500 │ 188.000│ 129.000│ ├───────────┼──────────┼───────────┼──────────────┤ │ XI │ 501-600 │ 221.000│ 153.000│ ├───────────┼──────────┼───────────┼──────────────┤ │ XII │ >600 │ 248.000│ 178.000│ └───────────┴──────────┴───────────┴──────────────┘    Tabelul Nr. 7    7. TARIF SUPLIMENT TREN RAPID - valabil de la 1 aprilie 2002 ┌──────────────────────┬──────────────────────────┬──────────────────────────┐ │ Zona kilometrica │ Tarif (lei) │Diferenţa supliment tren │ │ │ │ Accelerat-Rapid │ ├───────────┬──────────┼───────────┬──────────────┼───────────┬──────────────┤ │ Zona │ km │ clasa I │ clasa II │ clasa I │ clasa II │ ├───────────┼──────────┼───────────┼──────────────┼───────────┼──────────────┤ │ I │ 1-30 │ 58.000│ 55.000│ 28.000│ 34.000│ ├───────────┼──────────┼───────────┼──────────────┼───────────┼──────────────┤ │ II │ 31-60 │ 81.000│ 74.000│ 46.000│ 44.000│ ├───────────┼──────────┼───────────┼──────────────┼───────────┼──────────────┤ │ III │ 61-90 │ 91.000│ 86.000│ 26.000│ 40.000│ ├───────────┼──────────┼───────────┼──────────────┼───────────┼──────────────┤ │ IV │ 91-120 │ 114.000│ 109.000│ 34.000│ 49.000│ ├───────────┼──────────┼───────────┼──────────────┼───────────┼──────────────┤ │ V │ 121-160 │ 136.000│ 131.000│ 36.000│ 48.000│ ├───────────┼──────────┼───────────┼──────────────┼───────────┼──────────────┤ │ VI │ 161-200 │ 145.000│ 136.000│ 39.000│ 46.000│ ├───────────┼──────────┼───────────┼──────────────┼───────────┼──────────────┤ │ VII │ 201-250 │ 166.000│ 161.000│ 57.000│ 63.000│ ├───────────┼──────────┼───────────┼──────────────┼───────────┼──────────────┤ │ VIII │ 251-300 │ 205.000│ 203.000│ 72.000│ 99.000│ ├───────────┼──────────┼───────────┼──────────────┼───────────┼──────────────┤ │ IX │ 301-400 │ 244.000│ 214.000│ 92.000│ 102.000│ ├───────────┼──────────┼───────────┼──────────────┼───────────┼──────────────┤ │ X │ 401-500 │ 292.000│ 260.000│ 104.000│ 131.000│ ├───────────┼──────────┼───────────┼──────────────┼───────────┼──────────────┤ │ XI │ 501-600 │ 293.000│ 287.000│ 72.000│ 134.000│ ├───────────┼──────────┼───────────┼──────────────┼───────────┼──────────────┤ │ XII │ >600 │ 304.000│ 296.000│ 56.000│ 118.000│ └───────────┴──────────┴───────────┴──────────────┴───────────┴──────────────┘    Tabelul Nr. 8    8. TARIF TICHET DE REZERVARE - valabil de la 1 aprilie 2002┌──────────────────┬───────────────────────────┬──────────────────────────────┐│ Zona kilometrica │ Categorie tren │Tarif cls. I şi cls. II (lei) │├──────────────────┼───────────────────────────┼──────────────────────────────┤│ Orice zona │ Personal, accelerat, rapid│ 10.000 │└──────────────────┴───────────────────────────┴──────────────────────────────┘--------------Titlurile tabelelor nr. 1 - 8 din partea a II-a a anexei au fost modificate de LEGEA nr. 299 din 17 mai 2002 publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 452 din 27 iunie 2002.--------------